Rampa, iunie 1924 (Anul 7, nr. 1977-2001)
1924-06-25 / nr. 1996
ANUL VII No. 1996 a® '»* '■ «*« ABORAJAEMTELE: m TARA m străinătate m NN AM SASE LUNI TREI LUNI CM 350 »00 TELEFOANE : Direcţi« 41/35; Redact!« 1/59; Administrat!« 25/35 Rivrourile Redacţiei i Bucureşti, Str. Sărindar No. 1 s 8 s s 8 Administraţiei i Bucureşti, str. Parlamentului No. 1 »00 500 s* IMRE rtLXSC Director PAirr «OH» mm Prestigiul scriitorilor Cu un surâs de un foarte dureros comic, un scriitor spunea deunăzi: — Ce vrei, dragă?... Pentru traducerile din Shakespeare se plăteşte mult mai puţin, decât pentru o oarecare facilă tălmăcire de roman-foileton... Şi e explicabil! Traducerile din Shakespeare sunt doară literatură ! Literatura!... Problemă veşnic proaspătă în ţara noastră, motiv etern de meschină retribuire şi de melancolică scuturare din umeri a editorilor: — Literatura e o afacere proastă!... De ce nu încercaţi cu o lucrare sensaţională, ceva în soiul lui Boccaccio, chiar mai puţin literar?... Aia ar «merge»! Şi literaţii cu înaltă conştiinţă artistică surâd la aceste propuneri — acelaş surâs de durere, pe care l-a avut interlocutorul nostru de mai sus.. Da, căci aceasta e situaţia, vai, din păcate, a scriitorilor românii... Sau aceasta va fi fost situaţia lor, până în ziua în care se va împlini promisiunea exprimată de d. Octavian Goga, în interviewul ce l-a acordat zilele acestea «Rampei»: «Prima mea dorinţă ar fi să ridic prestigiul scriitorilor din societatea românească. Socotesc că în împrejurările actuale, această tagmă e profund nedreptăţită. In comparaţie cu alţi intelectuali, situaţia scriitorilor e mult mai rea. Dorinţa mea ar fi să pun în valoare calităţile lor, pentru a li se da reala semnificare pe care o merită în frământarea actuală a societăţei»... Punerea în valoare a calităţilor scriitorilor români, de aşa manieră ca încrederea în literatura lor să găsească toate suspiciunile şi afronturile suferite de intelectualii noştri până acum, e neapărat, pentru un preşedinte de societate scriitoriceaşcă, o datorie imperioasă. Ne pare bine că d. Goga a exprimat-o, şi nădejdea noastră este de-acum înainte doar, ca d-sa să şi lupte, cu toate resursele de cari dispune, pentru înfăptuirea practică a marelui deziderat. Urările noastre fierbinţi sunt pentru succesul lui cât mai grabnic şi cât mai îmbucurător. E. C. Foilefoaweig! „Wawmel** Holuri important©... Fragment din romanul „Tragedia unui coridian“, ce va apare zăseSe acestea Domnul Strszky a căzut bolnav și zăcu toată luna lui August și Septembrie. Lora Mirandy și mama ei îl îngrijiră cu fidelitate. Veni de câteva ori și principesa Moruzof, cu braelete ’ncărcate cu flori, cutii de bonboane şi cărţi rare. Odată a stat un ceas întreg singură cu domnul Marxmumn şi vorbiră ca doi vechi prieteni, cu simplitate. Fusesem foarte bună. Strszky se ’ntreba: — Să mă fi ’nşelat eu ? Femeia asta are un suflet nobil... Păpuşa frumoasă duce şi o inimă cu ea, nu numai mătăsuri... Ii făcură bine aceste vizite. Toată lumea fusese bună cu el. I-a trebuit boala asta vecină cu moartea ca să-şi dea seama că nu e singur pe lume. Lungile săptămâni petrecute în pat, erau tot ce-şi amintea cu drag, tot ce-ar fi vrut să retrăiască în viaţa lui »buciumată. Zile de toamnă cu lumină de aur şi frunze veştede ce pluteau în vibraţiunile înduioşate ale cerului de Septembrie, parfum de mucigai şi de smirnă, venit pe fereastră, parfum de tinereţe şi de garoafe când se deschidea uşa şi intra Lora, par- fum de femiilintalie şi de bogăţie ,când primea pe Fani Boldescu în IIfăşurată în blănuri uşoare şi cu mari buchete de violete în mâinile albe, grele de bijuterii. Teatrul se deschise cu Othello, jucat de Alcibiade Pancu. Desdemona era domnişoara Popovici, Cassio era tânărul Aurel Mitrofan. Alcibiade Pancu ţinea cu orice chip să-şi lanseze elevii, opunându-i perechi protejate de director Doamna . Athanasiade, care trecuse şi dânsa de partea lor, consimţi să-şi asume rolul destul de modest al Emiliei. Scontând moartea lui Strszky, actorii săi strângeau rândurile în jurul măiestrului Alcibiade, indicat de forţeleascunse ale naturei să-i ia succesiunea. Sandi Olmazu şi Lora Mirandy treceau pe scenă, printre culise, într-o atmosferă de ostilitate. Se simţeau străini. Mai ales femeile aruncau fulgere Lored, privind-o cu ochii duşmănoşi părând că-i spun : — Aşteaptă! Aşteaptă tu — şi ai să vezi! «Othello» alterna cu «Shylock». Din când în când, în câte un matineu, trecea şi «Romeo şi Julieta». Dar cele mai multe spectacole erau fără Olmazu şi Lora Mirandy. Domnul Maximum, care n’avea voie de la doctor să se ocupe de fel de teatru, primea pe patul său de suferinţă, impresia celor petrecute acolo, fără să-i facă nimeni un raport precis. Cunoştea prea bine pe actori, le ştia vocabularul şi tot ce se ascundea sub fiecare frază, sub fiecare entusiasm şi reticenţă a lor, ca să-i scape vreo mişcare, vreo intenţie. El însă, lăsă pe Alcibiade Pancu şi pe doamna Athanasiade să-şi facă mendrele, aşteptând să se însănătoşească, să pună mâna pe frâne şi să înceapă clădirea noului teatru, ale cărui fonduri principesa Morusof se obliga să le găsească în întregime. Surszky intenţiona să-şi concedieze cea mai mare parte din trupă şi s-o complecteze cu absolvenţi proaspeţi ai Conservatorului şi actori de la Iaşi, Craiova şi Cluj pe cari să-i crească de la început, în autoritatea lui toată. In primele zile ale lui Octombrie, domnul Maximum eşi din casă şi puse în repetiţie «Cymbelin», a cărei înscenare o pregătise în vremea convalescenţei. Această comedie prea puţin jucată, plină de elemente din alte lucrări mai celebre ale lui Shakespeare, oferita lui Surszky posibilitatea să rezolve unele probleme, de tehnică teatrală şi să ilustreze teoria că «nu există piese nejucabile». E drept că nu se aştepta la un succes prea mare de cassă, dar îi plăcea din când în când, să contrarieze gustul publicului. Auzind de apropiatele repetiţii, frumoasa Marilena Nastea, cocheta căreia nu-i rezista nici un rol fenonim (— Je joue tout! spusese dânsa cu modestie, unui regisor străin, care o ’ntrebase ce gen are), veni, furioasă, la director, să-i spue că e persecutată în favoarea Lorei Mirandy, care fiind mai tânără, trebuia să mai aștepte. — Domnișoara Mirandy, n’are decât să mă dubleze. A creiat destule roluri... să mai apară și’n dublură. Vreau să joc și eu odată într’o piesă cu numele pe afiș, nunumai roluri secundare 1 — Pardon, o ’ntrerupse Strszky, nedumerit. Dumneata pe cine vrei să joci î — Cum pe cine î Pe Cymbelina 1 — Regret, dar rolul l’am dat altcuiva 1 — Lorei Mirandy, știu 1 — Nu, răspunse domnul Maximum. Lui Alcibiade Pancu. ■— Lui Alcibiade Pancu 1 — Alcibiade Pancu 1... răspunse Strszky. — 0 să-l joace ’n travesti. — Nu. 0 să-l joace cum se joacă. Cymbelin e un bărbat nu e o femee. Cymbelin e regele Britaniei și nu-1 chiamă Cymbelina, cu a la urmă, cum pronunţi dumneata. Frumoasa Nana credea că domnul Maximum îşi bate joc de dânsa. E adevărat, nu cunoştea textul, dar nu se convinse decât văzând tipărit «Cymbelin, regele Britaniei», începu să râdă cu dinţii ei frumoşi, satisfăcută, ca şi cum făcuse o glumă bună. Apoi eşi, pudrându-şi nasul. Nu era întâia oară când domnul Maximum îşi dădea teama de lipsa de cultură, de inconştienţa angajaţilor săi. Cei mai mulţi jucau de câte treizeci de ori o piesă, fără să-i cunoască subiectul, fără să ştie adesea cine era personagiul cu care vorbeau în scenă, cum îl chiamă, ce rost are acolo. însuși Alcibiade Pancu, venit să-l ceară pe «Shylock» îi dădu o dovadă întristătoare de insuficienta lui literară. — Ași vrea să joc pe «Shylock»... — Excelentă idee! răspunse domnul Maximum care, în acel moment, avea interes să-și menajeze corifeul. Vom avea şi o distribuţie bună . Nana o să joace pe Porţia, elevii d-tale — foarte buni copii —, Aurel Mitrofan şi domnişoara Popovici pe Lorenzo şi Jessica, Calomfirescu pe neguţătorul din Veneţia... — A nu pe ăsta am spus că-l joc eu... întrerupse Pancu. — Dă-mi voie, îi replică Strszky, dumneata parcă ceruseși pe «Shylock»... Alcibiade Pancu se ’ncruntă nedumerit. Se credea victima unei farse. El era convins că Neguţătorul din Veneţia e «Shylock», şi le-a trebuit o lungă discuţie ca să se convingă că rolul destinat lui Calomfirescu era Antonio şi că Antonio, nu Shylock, este neguţătorul din Veneţia. Domnul Pancu primi cu vădită neplăcere aceste lămuriri, ca şi cum i se adusese o ofensă personală, el ceru drept satisfacţie, ca pe afiş să se anunţe «Shylock», nu «Neguţătorul din Veneţia». Victor Eftimiu. Iffff-Adam pe un mormânt George Cair A plecat dintre noi prietenul bun şi îndatoritor, iubitorul de frumos, de viaţă şi de vise, pe care nemernicia omenească n’a vrut să-l cruţe. A plecat, cu spasmul de durere pe buze, pe buzele care ştiau atât de sincer să râdă şi să glumească, care doreau întotdeauna şi pentru toţi care-l cunoşteau să aibă vorbe blânde şi nespus de afectuoase. Gânditor care a trăit adesea în lume cu două măşti, Cair, care era un sentimental şi un sensibil, un rafinat şi un observator, voia totuşi prin capriciu de om răsfăţat, deşi încercat, să pară un superficial. —Viaţa — spunea el — trebue trăită aşa cum e... Nici bună, nici rea. Nici s’o blestemi pentru ce-ţi ia ; şi nici să te încrezi prea mult în ceea ce ar putea să-ţi dea... Fro leazo ca să nu te doară... Zămbeşte-i când ochii îţi ascund lacrimi, ca să nu-ţi rămână prea dese răni amintirilor. Şi iată că viaţa, pentru care rostise atâtea gânduri şi simţiri frumoase, i-a smuls de timpuriu cupa... Cupa veseliei şi a voiei bune, căci Cair era un vesel, un discret umorist, care a semănat ani de-a rândul nu numai în nuvelele şi spiţele lui de salon şi de femei de lume, dar în societate chiar, bonomia aceia sclipitoare de vervă şiantezie care i-au câştigat atâtea prietenii, atâtea simpatii. Fără pretenţii de mare scriitor, — fără umbră de răutate — le semăna pe ici pe colo în crâmpeile de romane tinereşti, pe care le scria în orele, de liniştită reverie... Versuri mărunte, stihuri fragede, vioaie, pătimaşe, o lume a lui, care nu te plictisea care nu te obosea. Colţişoarele înverzite pe umde si a plimbat plăcerile, oglinda limpede a dragostei celor din jurul lui, totul s’a resfrănt şi se va resfrânge şi mâine în ele, cu florile poesiei lui, amintire neştearsă a regretelor şi a durerei noastre, de a fi pierdut pentru totdeauna un camarad minunat şi un prieten neasemuit. Cady Mec« ...în viitoarea stagiune, vom avea două extraordinare companii particulare în Capitală. ...că, în consecinţă, stagiunea viitoare va atinge o neobicinuită strălucire, mai ales că şi opera prepara, în urma recentei împăcări, o activitate excepţională. ..că diversele demisii şi plecări, r- se anunţă de la Teatrul Naţional, sunt în legătură cu o manevră de mai mare anvergură. ...că rezultatul acestei manevre va provoca o adevărată revoluţie în sânul societăţii dramatice române, ...că revista «ui i-o spui», pe care compania Leonard o va reprezintă Vineri la parcul Otetelisanu, prepară o mare surpriză pentru anumite cercuri din Capitală. ...că, împotriva insistentelor intervenţii venite din aceste cercuri, o anumită scenă din această revistă nu a fost modificată. ...că o distinsă artistă, dspre care se spune că va lua direcţia unui teatru naţional din provincie, va rămâne totuşi în Capitală, şi va juca într’o trupă particulară. ...că în iarna viitoare vom avea şi o stagiune de operetă, poate chiar şi două, fiind vorba şi de turneul unei companii streine. George Caur Ecouri Obicei profesional. Discuția urmează pe trotuarul din fața lui Capşa, pe la orele 7 seara. Două fete nostime trec grăbite. Doi ţipi le acostează. Fetele trec înainte. — Mă întreb de ce fetele astea nu ne-au răspuns ! exclamă unul din ţipi. — Fără îndoială, pentru că sunt de la telefon! răspunse cellalt, logic. Croitorul bate în uşe, dar nu primeşte nici un răspuns. Când să se hotărască să plece, observă că ghetele clientului său erau în faţa uşii, ceea ce dovedea că nu plecase. — Dar deschideţi, vă rog! Ghetele dv. sunt în faţa uşii, aşa că sunteţi acasă ! imploră croitorul. — Asta nu dovedeşte nimic răspunse cu o voce de stentor cunoscutul scriitor. Am plecat azi în pantofi. — Da ce a păţit, dragă, profesorul Zăpăceanu că aleargă azi toată ziua prin oraş ? — A descoperit o greşeală de ortografie pe un afiş de teatru şi caută toate afişele din oraș ca să le îndrepte greșeala... — Când vreau să împrumut bani, nu mă adresez niciodată unui prieten, se spovedea zilele trecute un cunoscut scriitor unui bancher bucureștean, foarte vestit prin sgărcenia sa. — N’ai idee ce simpatic îmi ești, dragă ! răspunse liniștit bancherul. Am avut de foarte multe ori impresia că eşti cel mai bun prieten al meu. Intr’un magazin de mode. — Domnule, vă rog, aş dori să cumpăr o bluză, pentru o doamnă... — E pentu soţia d.v. ! Sau doriţi ceva mai fin . Fixarea datei premierei revistei «tCui i.o spui ! ?» la parcul Otetelişanu a fost o adevărată tragedie. Autorii ţineau morţiş ca revista să se reprezinte pentru prima oară în seara de 27 Iunie. — De ce, domnilor ? De ce tocmai la 27 f. îi întrebă d. Leonard. — De ce 9 Mai întrebi ? Păi 27 e abataj 1 2 şi cm 7 nu fac nouă 9 râspunseră toţi trei (Doamnei şi toţi trei.). — Eu zic mai bine să o punem la 28 9 interveni şi d. Cazes. — La 28 9 Nici gând ! Săriră iar cei trei. E leac, domnule, vrei să ne nenoroceşti ! 9 Şi revista se va juca, fireşte, la 27 1... Astăzi Parcul Oteteleşanu, orele 9: «Fire de artist». Teatrul Cărăbuş, orele 9: «Vorba vine». Teatrul Brezeanu orele 9 şi jumătate: «Socrul marchizului». Grădina Jigniţa, orele 9 şi un sfert: «Wilner Balabest». Teatrul Eforiei : «Tânărul Medardus». Grădina Cinema Colos: «Tânărul Medardus». Grădina cinema Clasic: «Nibelungii». Grădina cinema Blanduziei : «Notre dame d’amour». Cinema Boulevard-Palace: «Tragedia dragostei». Cinema Pathé-Palace : «Afară din ceaţă». Cinema Lux: «Infanta cu trandafiri». Cinema Select: «Fedora». Cinema Apollo : «Notre dame I amour». Cinema Frascatti: «El, soţul, ea» Teatrul Majestic: Varietăţi. 3 LEI comemorarea lui Puşkin In oraşele mai însemnate ale Rusiei, s’a serbat de curând prin reprezentaţii teatrale — aniversarea a 125 de ani dela naşterea marelui poet rus Puşkin. In satul Michailovskoje în care poetul a scris câteva din lucrările sale de seamă, s'a deschis un muzeu «Puşkin». Mascagni contra futurismului în muzică Piedro Mascagni, acordând un interview corespondentului din Milano al lui «The Musical Digest» ,a declarat că are toată încrederea în noua generaţie de compozitori italieni, deoarece Italia este «mama muzicei, şi fecunditatea ei este inepuizabilă». Mascagni a adăugat : — «Tendinţele, mai mult sau mai puţin futuriste, ale muzicei anumitor compozitoriruşi, germani, francezi şi italieni nu sunt decât o formă de snobism şi vor dispare în curând, când bunul simţ îşi va relua toate drepturile».