Rampa, iulie 1924 (Anul 7, nr. 2002-2027)
1924-07-02 / nr. 2002
1 ANUL VII No. 2002 BIBMOKLA,, ASTEA"! SIBIU Miercuri 2 Iulie 1924 Un program țărm în care aflan că: «noul juriu al Salonului Ofiţtel ales pentru anul 1925 în persoana *) domnilor pictori... a înaintat domnului ministru al Artelor un memoriu, indicând puncte din programul lui de lucru, pe baza căruia a obţinut votul colegilor lor *)». Era inutilă osteneala domnilor membri din noul juriu al Salonului Oficial, pentru că programul său de lucru este dinainte fixat de regulamentul spionului, tipărit de ministerul Artelor. Şi în Art. 4 şi 5. In regulament scrie: Juriul se ocupă cu: 1. Alegerea lucrărilor ce vor fi expuse; 2. Aranjarea expoziţiei; 3. Tipărirea catalogului. 4. Premierea lucrărilor. 5. Desemnarea lucrărilor ce urmează a fi cumpărate de Minister pentru pinacotecile Statului în marginile fondurilor distofuibile. Ea scrie chiar mai departe: «Delegatul Ministerului, în afară de atribuţiile sale ca membru în juriu, mai supraveghează şi aplicarea strictă a regulamentului ca reprezentant al autorităţii superioare». Ne întrebăm deci, cu drept cuvânt, ce rost avea «programul» acestui juriu, program pe baza căruia zice că a obţinut votul pictorilor şi sculptorilor? Nu se poate ca membrii acestui juriu să nu fi cunoscut regulamentul în vigoare al Salonului, ci înclinăm a crede că au exploatat numai vinovata dezinteresare a colegilor lor, susţinând puncte dinainte fixate în atribuţiunile ICTriului. Punctul 1, din sus numitul program este: „Vom îmbrăţişa cu vederi largi, orice manifestare serioasă artistică, indiferent de genul, şcoala sau gândirea artistului. Pentru orice intelectual conştient acest punct din program nu numai că se cuprinde de la sine în orice fel de activitate, dar este o condiţie sine qua non pentru existenţa acestei activităţi. Putea să existe oare un juriu care să oprească numai un anumit fel de tablouri pentru o expoziţie oficială? Punctul 2): „Vom strânge laolaltă manifestările de artă ale tuturor colegilor din provinciile surori alipite.» Art. 1 din regulament spune: «MinisterulCultelor şi Artelor deschide în fiecare an o expoziţie de pictură, sculptură, gravură, ar- chitectură şi artă decorativă a artiştilor în viaţă din România întregită...» Punctul 3, din programul noului juriustVom îndrepta toate privirile noastre asupra compoziţiunilor, fie istorice, fie din acelea ce vor imprima caracterul nostru....* Ştiau cei ce au alcătuit programul, care este rolul membrilor unui juriu? Aleg ei oare tablourile şi le premiază, după gustul şi interesele lor, sau există anumite criterii şi anumite interese generale, mai mari, ale propăşirei întregei mişcări artistice a ţărei, după cam se îndreaptă? « Punctul 8, din program, acela de a invita şi pe architecţi să ia parte la expoziţie, este şi el cuprins în regulamentul Salonului Oficial. Singurul punct care a scăpat, printr’o regretabilă eroare, celor cari au redactat regulamentul salonului, — este acela prin care programul noului juriu propune să se piuie câte o expoziţie retrospectivă a operei unui artist dispărut. *) Sublinierile sunt ale redacţiei) Numai că şi de data aceasta el vede lucrurile în mic, şi nu încearcă să stabilească mai întâi principiul: câte o expoziţie retrospectivă în fiecare an, ci trece imediat la nume. • E primul juriu, care are năstruşnica ideie de a-şi alcătui un program, ca şi cum ar porni ca şi conducătorii unui întreg partid politic sau ca aceia ai unui Sindicat, să ia de asalt puterea, sau să cucerească cine ştie ce deziderate oile membrilor ce l’au ales. Ciudată pricepere a atribuţiunilor unui juriu...! Lucifer Cum se scrie Din «Dimineaţa» de Sâmbătă, din ziua de 27 Iunie, trenul de marfă No. 8316, lângă staţia Titan de pe linia Bucureşti-Olteniţa, a surprins un nenorocit care se aşezase cu gătul pe linie, cu intenţia de a se sinucde, în momentul trecerei trenului.» Odată ce era cu gâtul pe linie, nu vedem de ce ar mai fi fost util să se sinucidă în momentul trecerii trenului. II omora trenul, cu siguranţă ! _ ______ — NI Din «Sentinela», ziar provincial; / tNenorocirea s’a petrecut seara, şi cadavrul nu a fost descoperit decât dimineaţa, la lumina faclelor oamenilor trimişi în cercetare». Ar fi fost mai logic ca nenorocirea să se fi petrecut dimineaţa, şi cadavrul să fi fost găsit seara, dacă e vorba de lumina faclelor! III Din «Dimineaţa» de Sâmbătă, tocarul Dumitru Ion din staţia Ploeşti pe când întorcea acul de la o linie, în ziua de 26 iunie, voind să se ferească de aburul unei locomotive, a fost surprins pe linie de un vagon izolat. Dumitru Ion cu picioarele tăiate a fost trimes cu maşina de manevră spre a fi internat în spital.» Să te fereşti de fum şi să te calce un vagon izolat, asta e culmea ghinionului! Cât despre faptul că victima a fost trimisă la spital, cu maşina de manevă, ne închipuim şi noi că nu s’a dus singur, cu picioarele tăiate! Oja. Ecouri — Ce bine se potriveşte moara aceia de vânt, colo sus pe movilă! întâmpind un vânător pe un ţăran dintr'una din împrejurimile Capitalei. Numai un lucru mă miră... Aţi fi putut aşeza acolo mai multe mori. — Am fi făcut noi şi mai multe, cucoane, răspunse ţranul, dar nu prea bate vântul aşa de tare pe la noi, ca să poată să mişte mai multe mori dintr’o dată. — Inchipueşte-ţi nene! Fiului meu i-au redat, o parte din pedeapsă fiind că s’a purtat bine în închisoare! întâmpină devtdzi Nea Ghiţă Ciomag din Tirchileşti pe amicul său Nae Retevei. — Vezi, cumetre, c’am avut dreptate când îţi spuneam că fii-tu e un băiat foarte cum se cade şi-ţi face onoare, răspunde foarte satisfăcut Nae Retevei. Un foarte cunoscut financiar bucureştean citi deunăzi, dimineaţa, la cafea, într’un ziar, o informaţie prin care se anunţa moartea sa. Foarte plăcut impresionat de această informaţe, cunoscutul financiar chemă la telefon pe unul din amici săi intimi şi îl întreabă: — Ai citit în gazetă informaţia prin care se anunţă moartea mea. — Da, răspunse amicul, dar de unde vorbeşti? La Paris, a avut loc zilele trecute o parodie a jocurilor olimpice, organizată de către humorişti. S'a făcut, între altele, în Montmartre, o cursă de întrecere pe jos, la care au luat parte humoriştii în costumele cele mai diverse şi mai amuzante. Plecarea s-a făcut în mijlocul unui imens hohot de râs, deoarece a fost dată tot de un humorist, care-şi făcuse capul lui Tristan Bernard. Cum pistolul nu lău foc, cu toate disperatele apăsături pe cocoș, humoristul în chestie se mulțumi să dea plecarea, strigând : — *Bum /». «CUI 1-0 SPUI ! ?» la Parcul Oteteleşanu toţi trei» însemnări literare Retipăriri Au apărut în ultima vreme numeroase ediţii noui ale unor lucrări vechi, fie epuizate, fie imprimate în condiţii mult inferioare valorii lor reale. Au apărut, în special, multe retipăriri din clasicii noştri. Au apărut şi nouă ediţii ale unor lucrări, care nu meritau această cinste. Dar, orice pagină tipărită, de carte, înseamnă un mare folos pentru cultura noastră, astăzi când cheltuelile de imprimare şi specula hârtiei sunt pe cale să înăbuşe cu totul vraja cuvântului scris. • Vorbeam de retipărirea clasicilor. Ne gândeam la o nouă ediţie a «Poeziilor» lui Gr. Alexandrescu. E interesantă, pentru isoria noastră literară, constatarea că marii noştri împăraţi, care aveau la bază o cultură serioasă, pentru a produce o literatură serioasă, au apărut, din pricina dezordinei şi precipitării, cu care s’a făcut civilizarea noastră, în epoci disparate şi absolut pe neaşteptate. Nimic în mişcarea noastră literară nu a vestit pe Eminescu. După cum şi Gr. Alexandrescu rămâne un mare izolat în vremea lui. (1832) Fireşte, izolat la noi*în ţară, fiind că romanticul Gr. Alexandrescu vibra la unison cu Lamartine, Musset, Chateaubriand, Hugo, al căror geniu era atunci în plină desfășurare. Gr. Alexandrescu a fost un romantic: întreaga lui poezie e plină de durere, de amărăciune, de acel «mal de siecle», care cotropise literatura mondială. Durerea aceasta înveştmânta când forma elegiacă, când pe acea satirică, fabulele satirice ale lui Grigore Alexandrescu au rămas definitiv în literatura noastră. De aceea e bine că s’a retipărit cu îngrijire Gr. Alexandrescu, deşi şi ultima ediţie, revăzută şi adnotată de Gârleanu, era destul de intere santă.• Şi fiindcă veni vorba de regretatul Emil Gârleanu, a apărut ediţia a doua din povestirile adunate sub titlul: «Nucul lui Odoboc». Schiţele şi nuvelele lui Gârleanu sunt înduioşătoare, în special, prin sensibilitatea delicată a eroilor lor, şi pentru simpatia, pe care o arată autorul—şi ne-o comunică şi nouă— pentru aceste sărmane fiinţe chinuite, fie din speţa cuvântătoarelor, fie din aceea a necuvântătoarelor. «Nucul lui Odohoc» cuprinde un şir de astfel de minunate nuvele şi schiţe, adevărate bijuterii literare. Retipărirea lor a fost o operă frumoasă şi utilă. Tot generaţiei lui Gârleanu aparţine şi d. Ion Minulescu, care a făcut să apară o a doua ediţie a poeziilor apărute sub titlul «De vorbă cu mine însumi.» Volumul, foarte frumos tipărit şi legat, vine să împlinească un gol real în vitrina librăriilor noastre. Ne lipsea acest document al începuturilor literaturii modeme la noi. • In sfârşit, d. Horia Furtună face să apară feeria d-sale, «Făt Frumos», reprezintată cu un succes discutabil la Teatrul Naţional. Citită, piesa câştigă mult. E multă şi frumoasă literatură într’însa, dar nu e teatru, nu e destulă mișcare. Deaceea spuneam că «Făt Frumos» e mai bine să fie citit, decât văzut pe scenă. v. r. AKOKAMBKTBUSi m taxa SM STRĂINĂTATE BH AM ȘASE LUMI TREI LUMI 600 350 **• SM »00ao »ANC : «r/U; ReAacfix V*9; A«am1»lstr«tta a^M fNwmvto Mteottoli Bucwcttl, Str. Sirnndav No. 1 3 s r B s ^trettrHe AAnintoirației Sacovețil, str. Parlamentului No. 3 ttsâm 0- big. % 3 LEI Crestături Caraghioslâcuri Coincidenţele vieţii ne joacă uneori ciudate renghiuri. Nouă, şi altora. Aşa, iată o întâmplare savuroasă, pe care o relatăm spre a trage preţioase concluzii. Ziarele de Sâmbătă seara nu leam foiletat decât Luni dimineaţa. Obligaţiile profesionale ne silesc să nu scăpăm nici un număr de gazetă, oricum ar fi împrejurările în cari am fost împiedecaţi de a le ceti la timp. Şi astfel, am putut gusta cu nesaţ silogismele reporterilor de fapte diverse, în jurul celor două fioroase asasinate din Capitală, al lui Calr şi al tutungiului din Bulevardul Carol, după ce asasinii fuseseră prinşi și după ce s’au reconstituit crimele, cu toate detaliile tragice ale odioaselor fapte... Neasemuit de interesante constatări.... In special, unul din reporteri, al cărui pseudonim caută să evoace figura polițistului din «Les misérables» de Victor Hugo, pleda, în numărul de Sâmbătă seara al ziarului său, pentru teoria că atât asasini lui Cair, cât şi cei ai tutungiului, nu sunt criminali de meserie. Explicaţiile sale, întru apărarea acestui punct de vedere, erau fireşte destul de plauzibile (deşi riscante), cu câteva ceasuri înainte de prinderea bandiţilor, când lumea plutea încă într’o nedumerire profundă asupra autorilor crimelor. După aceea însă, deveneau de un ridicol absolut, dar şi de o lipsă de discreţie, în tratarea argumentelor, care friza la rândul ei aproape crima... Căci a-ţi fi permis să tragi concluzii ferme — aşa cum s’a făcut după uciderea lui Cair, — asupra mobilului crimei, în sensul unei drame pasionale, insistând că cel omorât a fost un mare «coureur» şi că numai răzbunarea unei femei înşelate a putut determina violenta lui suprimare, e fără doar şi poate cel puţin o necuviinţă faţă de familia celui dispărut, câte vreme aceasta există şi suferă de pe urma dispariţiei lui. Trebue să declarăm că ne-a jicnit adânc această lipsă de tact a ziarelor, cari s’au complăcut să se bălăcească în noroiul unor atari supoziţii, când nimic nu le îndrituia în mod serios, dar mai ales când — chiar dacă ar fi avut o bază solidă — trebuiau sugerate cel mult la urechea autorităţilor în drept, pentru facilitarea cercetărilor, în nici un caz însă clamate în gura mare, cu voluptăţi sadice de răscolire a unor răni proaspete. E o chestie delicată de atitudine profesională, pe care am voi s’o înţeleagă deplin confraţii dela faptele diverse, pentru prestigul breslei lor, şi al nostru, al tuturora, în general... Altminteri ne expunem şi la caraghioslâcul pe care l’am semnalat mai sus, cetind ziarele de Sâmbătă seara, cu preţioasele lor «îndrumări» pentru poliţie, după ce poliţia şi-a făcut datoria... Amal nt. Astăzi Parcul Oteteleşanu, orele 9: «Cui i-o spui?» Teatrul Cărăbuş, orele 9: «Vorba vine». Teatrul Brezeanu orele 9 şi jumătate: «Socrul marchizului». Grădina Jigniţa, orele 9 şi un sfert: «Zi şi noapte». Teatrul Eforiei: «Orfanul Parisului». Grădina Cinema Colos: «Orfanul Parisului». Cinema Clasic : «Floarea din Piccadily». Grădina cinema Clasic: «Floarea din Piccadilly». Grădina cinema Blanduziei : «Cadavrul viu». Cinema Boulevard-Palace : «Contesa din Montmartre». Cinema Pathé-Palace : «Prințesa Savarin». Cinema Lux : «Secretul căsniciei». Cinema Select: «Amor şi miliarde». Cinema Apollo: «Cadavrul viu» Cinema Frascatti : «Moştenirea unchiului Janei». Cinema Vlaicu : «Căpitan Kidd» Cinema Terra : «Boccacio». Cinema Cercul Militar: «Fata săracă — Fata bogată». Teatrul Majestic : Varietăţi. Binocând actualităţile Numai fapte Armăsarii In Cameră au început să se facă destăinuiri din ce în ce mai grave în sarcina actualului guvern. Aşa, deputatul bucovinean Vasile Ungureanu ,,a făcut impresionanta comunicare că la herghelia Rădăuţi au murit, în mai puţin de trei luni de zile, trei dintre cei mai vestiţi şi mai valoroşi armăsari de prăsilă. Cum ministrul domeniilor n’a putut da imediat o explicaţie faptului, e probabil că se va produce o interpelare. De-acum situaţia guvernului devine realmente şubredă. D. Brătianu să-şi facă repede catrafusele. Munteanu. In ediţia specială a ziarelor, cari anunţau de Sâmbătă după amiazi prinderea asasinilor lui Cair şi tutungiului din bulevardul Carol, era însemnat şi numele unuia din bandiţi : el era ungurul Munteanu din Transilvania. Dacă l-ar fi chemat Moldoveanu şi ar fi fost din Ungaria, desigur că era transilvănean , iar dacă l-ar fi chemat Transilvăneanu și ar fi fost din Muntenia, desigur că era moldovean Fior.