Rampa, august 1924 (Anul 7, nr. 2028-2053)

1924-08-01 / nr. 2028

ANUL VII No. 2028 Vineri 1 August 1924 5 LEI ABONAMENTELE Un an Şase lunii Trei luni Abonamentele ce plătesc înainte ţţ ţţ ţţ Manuscrisele nepublicate se distrug ţţ ţţ Anunciurile se primesc la administraţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate. IN T A R A 600 Lei 350 Lei 700 Lei IN STRĂINĂTATE 600 Lei SOC Lei 300 Lei Direcţia: Str. Sărindar 7, etajul 1, Telefon 47/35 Redacţia: Str. Sărindar 7, parter.____________________________________________Telefon 1­59 Administraţia; Str. Parlamentului 2. ____________________ Telefon 25'35 Lumina este viata Purtaţi numai sticle bombate de ochelari ale fabricator şi veţi avea vederea clară Serviţi-vă de produsele acestei fabrici: Aparate fotografice de proiecţiune, Microscoape, benocle de câmp, de teatru, etc cari sunt neîntrecute în calitate şi soliditate. Depozitul şi reprezentanţa generală pentru România HEINRICH EINHORN, Strada Carol 10-12 Patria M’am întâlnit, la Paris şi la Vie­­cu mulţi oameni fără patrie.. Sânt mai ales, ruşi fugiţi de teroarea ro­şie, unguri fugiţi de teroarea albă. Sânt exilaţi — pentru câtă vreme încă ? şi trăesc cu nostalgia cămi­nului părăsit. — Exilul e mai trist ca moartea! îmi spunea un prieten maghiar, plecat din Budapesta odată cu con­tele Karoly. Goniţi de la casele lor, unii, al­ţii năpăstuiţi, la ei în ţară, de o gu­vernare absolutistă, străină de su­fletul general, alţii săraci, nedrep­tăţiţi, oamenii încep să-şi revizuia­scă, poate fără voie, sentimentul de patrie­ . După războiu, mai ales, s’a vă­zut că n’ajunge, pentru fericirea şi buna înţelegere a popoarelor şi chiar de aceiaşi limbă, simpla în­lăturare a unor hotare nedrepte. • Patria, la început, era moşia, lo­cul de la strămoşi cei o sută de ki­lometri pătraţi ai copilăriei. Romanii au spus, vag, că patria e acolo unde e bine. Cu vremea, ideia a luat o formă mai precisă, oare­cum mai ideali­stă, lărgindu-se : din veacul cru­ciaţilor până aproape de noi, pa­tria a devenit o religie : marea fa­milie creştină, a cărei Capitală era Ierusalimul. Apoi s’a micşorat, mărginindu-se la graniţile unei naţiuni, în secolu­ imediat, desmembrându-se. Polonia a ajuns la conştiinţa ei naţională, iar mai târziu, Ialia şi Germania s’au întregit, prin trezi­rea aceleiaşi conştiinţe. Socialiştii s’au întrebat, ca’n ver­sul lui Catulle Mendes: De ce atâtea patrii Când e un singur cer ? Sub acelaş cer, însă, ei au divi­zat omenirea în mai multe catego­rii, creând patria îndeletniciriilor fiecăruia, înfrăţirea muncitorilor din toate ţările, care să se opună­ internaţionalei capitaliste, univer­sal asociată şi dânsa. Peste gra­­niţi, poetul s’a simţit mai aproape de poet, lucrătorul de lucrător, bancherul de bancher. Cu toată violenta reîntoarcere la naţionalism, provocată de războiu, sau poate tocmai din pricina ei, se pare că această concepţie a patriei va fi întronată în viitor. • Aceste variate forme ale patriei — comunitatea de religie, de limbă şi de interese — au trezit, de-a lun­­gul vremurilor, multe disatrăg­ri, în sufletele idealiste sau numai ceva mai simţitoare. Rând pe rând, în intimitatea in­dividuală, patria religioasă, naţio­nală şi socialistă au fost abando­nate de unii aristocraţi, ne mai co­respunzând unei nevoi imediate şi unei complecte libertăţi a gândi­­rei. Instabilitatea formei de patrie— provenită dintr’o mod.­, artificială ca ori­ce modă — unită cu impe­rioasa necesitate de­ a avea un că­min mai larg decât al familiei, va sili pe om să se reîntoarcă la con­cepţia primitivă, cei o sută de ki­lometri pătraţi ai copilăriei. Com­er­ţul, milenar cu semenii săi, îl va face, însă, să nu se mărginească spaţiul determinat şi personal al acestei infime părticele a globului ci să-şi aleagă, pe tot cuprinsul pă­mântului peisagiul identic, întocmi­rea geografică a locului de unde a plecat fiecare. Cel născut pe marginea unui fluviu se va simţi frate bun cu lo­cuitorul de la Don, Nil sau Gan­ge : ei au contemplat aceiaşi suc­cesiune de valuri, şi-au armonizat sufletul în ritmul apelor veşnic că­lătoare şi au trăit­, în funcţia fluviu­lui, începând cu felul de a se hrăni şi sfârşind cu adorarea aceloraşi divinităţi. Oamenii născuţi la poala unui codru vor avea, pe deasupra gra­­niţilor de limbă şi a gradului de ci­vilizaţie al popoarelor respective, acelaş suflet poetic, plin de legen­dele copilăriei, căci viaţa misterioa­să a pădurei trăieşte în fiecare din­tre ei. Iată pentru ce visătorul de la Pind se va simţi frate bun cu a­­lemanul născut lângă un isvor, în Pădurea Neagră şi nu va avea ni­mic comun cu armatorul de la Pi­reu sau Hamburg. Acelaş e mirosul turmelor şi al fânului, în amurg, acelaş sunetul tălăncilor, pretutindeni, iar mar­ginea de mare e populată cu acelaş vuet şi miros de alge, la toate răs­pântiile lumei. Copilul crescut pe asfaltul Capi­talelor se va simţi atât de bine în haosul Parisului şi nu va avea ni­mic să spună păstorului taciturn din înălţimile Tirolului. . . Şi peste o mare înseninare să ştii că poţi să î ţi regăseşti ori­unde patria, chiar atunci când ai tăi te­­au exilat. E patria lui Dumnezeu, natura bună şi generoasă, întemeiată pe comunitatea primelor înfiorări, o patrie pe care nu ţi-o poate im­pune, înstrăinându-te de ea, nici tirania religioasă, nici cea naţiona­listă, nici cea socialistă. E patria intimă, pe care o porţi necontenit cu tine şi-o regăseşti, refugiu suprem pe toată rotunzi­­mea pământului, patria fără pre­judecăţi. Şi, în prăbuşirea atâtor credinţe, aceasta e suprema consolare... Victor Eftimiu Dialoguri Terenfiada... — Aşa că... Terente? — S’a dus ! — S’a dus î — S’a dus şi orice am face e to­tul în zadar...,, — Vrea să zică s’au făcut de râs autorităţile.... — Ba bine că nu.„ Ehei ! Să fi fost eu acolo.... — Ce se întâmpla ? — puneam mâna pe Terente... — Fugi, domnule, de aici!... — Eu fug, dar vezi că fuge şi Te­rente.... — Mă rog, şi ce făceai d-ta ? !— Eu? Foarte simplu... In loc să mobilizez trei divizii, o escadră şi cinci escadrile... — Ce,ai fi făcut ! — Nu. Nu pot să-fi spun. — M­i-e frică să nu.ţi fur ideia? Eu? —­ In sfârşit ! Ţie ţi-o spun... — Spune... — Mobilizam toate fetele din Brăila !... — Cum îţi închipui că s’ar fi su­pus ordinului de mobilizare ! — Păi mobilizam numai fetele.... mobilizabile ! — Aha!... Ei și? — Le suiam în lotci și le trimi­team în baltă­. — Și pe urmă ? — Știi că Terente e muieratec... — Am auzit !... — Am auzit! — Ei bine, nu se putea să re­­ ­ft fiecare joi săptămânale ziste acestei invazii. Nu se putea să rămână impasibil la apariţia aces­tei flote de reprezentante ale sexu­lui frumos — Și atunci ? — Atunci, fără îndoială. Terente ar fi eşit din baltă şi ar fi răpit vre­o câteva din ele, iar restul... — Restul ? — Restul sărea pe el, sau mai bine zis, pe ei, fiindcă sunt trei, şi-i lega. Şi aşa mai departe... — Şi tu crezi că.... — Dar nici nu mai încape îndo­ială.... — Dar dacă... dacă fetele se în­drăgosteau de bandiţi ? Sau, în sfârşit, dacă nu isbuteau să-i lege?. — Atunci puneam să se tragă cu tunurile în baltă... Ca la Auster­litz ! — Dar la Austerlitz era balta în­­gheţată ! — O îngheţam şi eu... — In miezul verei ? — Păi tu n’ai auzit de fabrici de ghiaţă artificială ! — Ba da... dar din pricina fete­lor tu nu crezi că ghiaţa o să se topească ! — Ia lasă-mă, nene, nu mă mai lua aşa.... De toate îţi baţi d-ta joc ! — Ba nu... am vorbit foarte se­rios.... mai ales... — Mai ales ?... — Mai ales că am şi eu o so­luţie. — Ei­­ la să auzim ? — A mea e cu aeroplane — Anume cum ? — Terente e în baltă ? — Este. — Ce e în baltă ! — Terente. — Nu, be ei peşte ! Şi ce se face cu peştele ? — Se mănâncă. — Dar până să se mănânce ? — Se vinde pe greutatea în aer.. — Uf ! Se pescuieşte, domnule, se pescuieşte ! —Aha ! — Ei, atunci trebuie pescuit şi Terente !.... — Adică în loc de fete, să-i tri­miţi babe . — Nu! Să se urce un pescar pri­ceput în aeroplan, şi când ajunge peste baltă, să dea drumul unei un­diţe mari.... — Ei, şi ? — Şi s’o târască aşa, prin baltă, până ce-l agaţă pe Terente de gu­­ler...„ Nu vezi că aşa-l prinde, chiar dacă stă sub apă cu paiul în gură ! — Şi vrei să zici că asta e mai se­rioasă ? — Decât a ta, sigur !.... — Taci că mor ! — Poţi să râzi d-ta, dar dacă mă ascultau pe mine, îl prindeau. Skanderbeg Ecouri Ziarele franceze înregistrează o foarte nostimă întâmplare din zi­lele care au precedat demisiunea lui Millerand. Eroul acestei poveşti este deputa­tul breton. Cadic, un ţăran foarte cum­se­cade, care apare în costum naţional la şedinţele Parlamentului. Tocmai în momentele când urma să se hotărască în Parlament asu­pra soartei lui Millerand, deputatul breton primi o telegramă de acasă, prin care era anunţat că i s’a îmbol­năvit grav un viţel. El declară că trebue să plece imediat acasă şi când colegii săi de fracţiune îl con­jurară să rămăie, el le spuse: — Un viţel este un lucru scump, şi Millerand o să plece şi fără mine. Şi a avut dreptate. Millerand a părăsit Elyseul, iar Cadic şi-a sal­vat viţelul. Ludvic al­­XIV, întreabă într’o zi pe un nobil dela curtea lui, pe care-l ştia foarte ambiţios : — «Vorbeşti limba spaniolă ? — «Nu, Sire ?» — «Păcat! Nobilul îşi închipui că învăţând repede această limbă, ar putea fi numit ambasador la Madrid. îşi dădu toate silinţele şi într’un timp, relativ scurt, învăţă această limbă. — «Sire, am învăţat spanio­­leşte /», spuse el într’o zi monarhu­lui, plin de speranţe pentru viitorul fericit ce-l aştepta. — «Ai învăţat-o aşa de bine, ca să poţi vorbi şi pricepe ca şi un spaniol şi — «Da, Sire » — «Atunci te felicit ! Ai să poţi să citeşti pe «Don Quichottei în ori­ginal. Câte femei nu s’ar simţi dezono­rate dacă, trebuind să susţină o re­putaţie de eleganţă bine stabilită, n’ar putea să arboreze o rochie nouă la anumite momente solemne. Lady Astor, cea mai strălucită din «de­putatele» engleze nu se crede obli­gată să facă schimbări atât de cos­­sitoare. Îmbrăcată cu o rochie de dantelă albă şi cu o pălărie mare verde, ea întâlni, de curând mai mulţi prieteni americani în Camera Comunelor. Cum unul din­­tr’aceștia o felicită pentru frumoa­sa ei toaletă, ea isbucni în râs și-i spuse : — E o rochie veche ! o am de trei ani ! Apoi explică pintenilor ei că nu­­și face decât o singură rochie nouă în fiecare an. — N’am ocazie să le uzez, spuse ea cu un aer gânditor amicilor ei —«•■"■ttx" mm—XT...->— Premieră de Sacha Guitry la Viena, Fraga și București în cursul Viitoarei stagiuni se va da la Kammerspiele din Viena premiera comediei «LT1- ysioniste* de Sacha Guitry în traducerea germană, a scriito­rului Benno Vigny cu actorul Leopold Kramer în rolul prin­cipal. înainte de a fi jucată la Vie­na, «L’Ulusioniste se va da, în a­ceea­ş distribuţie la «Neues Deutsches Theater» din Praga. E probabil ca această piesă să fie jucată şi în viitoarea stagiu­ne a teatrului Mic, fiind înscri­să de d. Iancovescu în reperto­riul teatrului. Astăzi Parcul Oteteleşanu, orele «Merge strună». Teatrul Cărăbuş orele 9: «Ce are a face?» (cu Prince). Teatrul Brezeanu orele 9 fi ju­mătate «Avarul». Teatrul Jigniţa, orele 9 fi un sfert: «Iohanisfeuer». Teatrul Eforiei: «Taurul din O­­liviera». Grădina Cinema Colos : «Taurul din Oliviera». Cinema Clasic: «Povara Argin­­ţilor». Grădina Cinema Clasic : «Povara Arginţilor». Grădina cinema Blanduziel : «Misterul damei voalate». Cinema Tera: Săptămâna râsu­lui : 5 comedii, 13 acte. Cinema Frascati: «Jacques Lan­­dauze». La 1 Septembrie RAMPA se reorganizează îşi VA MARI FORMATUL va avea noui colaboratori dintre fruntaşii li­teraturii române va da în fiecare zi o pagină de lite­ratură aleasă va da o mare ex­tensiune tuturor rubricelor de: teatru, artă, muzi­că şi­ sport va acorda mari premii iu­TIVI tuturor cititorilor şi abonaţilor

Next