Rampa, decembrie 1924 (Anul 8, nr. 2145-2154)

1924-12-17 / nr. 2145

UNUI. VRI NO. 3145 4 PAGINI 3 LEI para­­HNIC Dire otor: M. FAUST MOHR. Prim-Re daotor: SCARLAT FRODA. «artarii« : Bataroid­, «tr. Sirlmftr 7, tratal I. Tilifonie: Dirtitlt 47/35. Rtdadilt |l Adminis fr*d­a : 1/M. Notiţe sentimentale Condoleanţe anonime... de EMIL ISAC :Vieaţa intimă a unui om nu se educe In discuţie niciodată. Viaţa unui poet trebueşte Insă să fie carte deschisă. Politicianului imbecil i se iartă orice, chiar şi a fi cinstit — poeţii trăesc, — după concepţia bur­ghezilor inculţi — din ambrozie şi nectar. „Ambrozie“ şi „nectar“ se numeşte un trai lumesc, şi­ încă unul care nu este nici bun, nici pietos. Am suferit o lovitură grozavă.... Sânt sigur, să fi murit ori­care fruntaş“, nu m'ar fi sdrobit atât de tare durerea. Căci în zilele noastre de patimă şi necinste, se ridică va­lori intelectuale de brutală nulitate fără nici o ruşine. Avocaţi de pro­vincie, cu minuscul intelect şi ridi­colă redingotă, îşi iau atitudini mar­ţiale de Herostraţi, şi de Cavour­i ro­mâni diletanţi şi cabotini inundă presa şi teatrul, stârnari ordinari se lăfăesc în bunuri câştigate cu furt— şi unde-i biciul? Se adună în cete amfibiii şi purtătorii de smirnă, se declară mari şi puternici, n-au su­flet mare, generos, larg ca marea şi curat ca lacrima, dar sânt fuduli ca berbecii — iar minunaţii purtători ai ideilor pe tavele culturei, miile de intelectuali, muncitori, sutele de mii de braţe ale trudei, tinereţele jertfite şi mansarde în lumina gogoloiului de său şi în velnicile ameninţări ale bolilor, chinurilor şi mâncărilor ief­tine, purtate în buzunări­e se ofi­lesc în speranţele unui viitor fru­mos. Onoare vouă, cei săraci şi cinstiţi. ]Şi poate de aceasta, acuma când se­rile mele le petrec cu amintirea unui mort bun, reamintindu-mi zâmbetul amar, gesturile desnădăjduite, tuşea şi hârăitul plămânilor chinuiţi — mă gândesc cu mare, mare recunoş­tinţă la voi anonimilor!... Au adus sicriu flori oameni incolori, fete şi eri pe care nu i-am văzut nici­o­­dată. Au adus cuvinte de mângâere anonimii, cari răsplătesc cu anoni-I mat gloria deşartă. Anonimii aceş­tia, drojdie bună şi curată a româ­nismului, cari nu-1 vezi nici In au­tomobil, nici in loji, nici in arene publice făcând bale din gură — a­­nonimii aceştia sânt musafirii ga­leriilor de la teatru, aceştia inundă locurile gratuite ale museelor, biblio­tecilor şi cumpără din restul micei lor economii jurnale. Aceştia învaţă versurile pe de rost, descriu din lexi­coane biografia oamenilor celebri — se oferă, să ajute văduva căzută pe stradă, opresc calul care răpeşte tră­sura, se aruncă înaintea automobi­lului ca să scape vieaţa copilaşului trecător cu jucării — anonimii aceş­tia sânt cea mai frumoasă cunună pe fruntea unui poet, nu laurii, pre­daţi cu dese complimente şi Încli­nări de genunchi şi semne­ făcute cu joben. Anonimii aceştia, cari nu vor fi nici­odată miniştri, nici măcar primari şi totdeauna vor fi gata să plângă ori să moară, să se jertfeas­că la poruncă, să plătească biruri, să tacă şi să sufere — totdeauna să tacă şi să sufere, sânt musafirii su­fletului meu, şi lor le mulţumesc pentru strângerea de mână caldă ca unui copil şi sinceră ca moartea. Căci nu cer dânşii nimic şi nu le-am dat nimic, poate numai au Înţeles prin cuvintele mele, că lumea mare şi frumoasă, nu este a celor ce o exploatează; poate numai dânşii cred în minunea lumei de apoi, când se vor deschide toate porţile luminei ca să poată năvăli „împăraţii şi să­racii“ la judecată. Te iubesc imens popor de săraci, şi vă mulţumesc tu­turor, cari necunoscuţi aţi făcut să vă recunosc. Cettinge Dar nu mai e timp prea mult pen­tru examinarea tipurilor, dacă nu vrem să ne-apuce noaptea la Nie­­gus, un rămas bun lui Sava, — aşa se recomandă vameşul — şi ‘nainte spre Cettinge. Iar intrăm îm imperiul aiorţei, şi urcăm mereu aproape un ceas în zig-zaguri, tăiaţi în faţă de un vânt rece, spre zarea cenuşie, par'că suntem nişte fantome; dar priveliş­tea care ni se desveleşte când ajun­gem în cele din urmă pe al doilea platou, e grandioasă. Rămânem înmărmuriţi Ne uităm unii la alţii par'c'am vrea să ne atra­gem atenţia reciproc. — Aţi văzut? De acolo, din vârf, din înălţimea năprasnică se vede tot Muntene­­rul, pântr'n Albania — întocmai ca intr'un aeroplan — munţi, munţi şi iar munţi, înzecit de giganţi ca acel în culmea căruia suntem, toţi negri şi pleşuvi, dându-ţi impresia „dune tempete immobilisée" cum la descris sugestiv Loti. „Un pei­sagiu din lună sau din Marte“ cum a mai exclamat altul. E groaznic şi măreţ. „Dumnezeu, spune o legendă, când a făcut lumea, a trecut cu sa­cul cu munţi pe-aci, şi rupându-se sacul, s-au rostogolit unii peste al­ţii“, aşa cum vedem (2). Cel mai Înalt, Cernagora: Mun­tele Negru. „Cât va fi Monte-Negro, patria slavă nu va pieri“ cântă mun­tenegreanul la serbări, aşa de îndră­gostit de pistrile lui, că unul dintre prinţii ţării, Petru al II-lea, a lăsat cu limbă de moarte să fie înmor­mântat în vârful Lowcenului. Turcii zic şi azi prinţului Munte­­negrului Caludger, Călugărul ne­gru, aluzie probabil la vechii lor prinţi, domni şi vlădici. Deodată, departe ‘n vale, luceşte lacul Scutari, şi nu mult apoi, câr­mind spre dreapta, jos, apar câteva case albe: Cettinge. Sosirea noastră e un eveniment. Pe singura stradă a oraşului, aproa­pe toţi cei patru mii de locuitori pe care-i are, scot capul la ferestre să ne vadă; ici, colo, grupurile aduna­te în colţuri, comentează. Ai absolut impresia că te afli la noi intr'un sat de munte. Rucăr: 1) Din notele de călătorie, cari vor apare în volum (Editura libră­riei Socec et Co). 2) Ca titlu de curiozitate, notez că o poveste similară există şi în ţara noastră, anume că atunci când a Împărţit Dumnezeu nătărăii pe pă­mânt, s‘a răsturnat căruţa cu proşti la Caracal. Cer scuze cetăţenilor din oraşul oltenesc din care s‘au recrutat atâ­tea personalităţi distinse, că am re­levat anecdota, şi-i rog să facă do­vada că legenda nu-l priveşte, su­râzând iertător, de RADU D. ROSETTI sau aşa ceva. Unde-ţi Întorci capul, numai bărbaţi cu iatagane şi pis­toale la brâu, în costumul fioros descris mai sus, adevăraţi bandiţi de operă. Observ ce trecusem cu vede­rea la Niegus, câte un N. I. pe mar­ginea tichielor. „Grand Hotel“ banul la care tra­gem să ne odihnim, alungă prin nu­mele lui franţuzesc, şi prin electri­citatea din odăi, toată culoarea lo­cală. Pe mesele sălii de mâncare, a­­pele minerale ale diferiţilor consuli locali, Vichy, Giesshubler, etc... inter­naţionalizează şi mai mult localul. A doua zi, matinali, suntem pe stradă. Am degerat peste noapte toţi, şi­ acum mergem sgribuliţi în aerul tare al dimineţii. Bruma nu s-a ridicat încă de pe acoperişuri. Liniştită viaţă patriarhală! Nici o prăvălie şi nici o cafenea ! Un­­de-or fi târguind oamenii aceştia? De-a lungul aşa zisului Bulevard, pustiu. Intr-o jumătate de ceas ve­dem tot: Tumnul, unde se agăţau capetele turcilor prizonieri, Ambasa­da Rusă, interesantă fiindcă e sin­gura clădire din Cettinge care sea­mănă cu ale noastre, şi vechiul cas­tel al lui Petru al II-lea, numit Bi­­liarda, fiindcă originalul monarc, plictisindu-se în creerul munţilor,... juca toată ziua biliard ! A mai rămas Palatul. Ne mai pierdem vremea pe la răspântii, şi potrivim să trecem pe dinaintea lui — o căsuţă tot aşa de modestă ca celelalte — pe la rece, când „papa“ Nikita I îşi primeşte supuşii — unii veniţi pe jos cu zilele, numai ca să-i sărute mâna — sub un pom bă­trân, ca înţeleptul Solomon. Nikita I este un suveran modern, cu studiile făcute la Paris, şi se ocu­pă mai mult — cu poezia. Deşi toate femeile din Muntene­­gru sunt de-o frumuseţe rară, fetele regelui în special ar lua la un con­curs premiul I-iu. Aşa se şi explică faptul că deşi sărace, s-au măritat numai cu capete încoronate şi cu prinţi. Una „ţine“ pe Petru al Ser­biei, alta pe Victor Emmanuel al Italiei, alta un mare duce rus etc... Nu-i vorbă, nici mama soacră, prin­ţesa Milena, nu-i de lepădat. Gurile rele spun că Nikita I e foarte şiret. Printre alte snoave, se povesteşte că bugetul minusculului principal fiind prea microscopic, când eşti în trecere prin Muntene­­gru, Majestatea Sa te invită la pa­lat, şi după ce te ciupeşte la poker, te decorează cu un „Danillo“ oare­care, să nu-ţi pară rău. Grăbim pasul, să nu intrăm „messa“ — şi înapoi la Cattaro. Dintr-o fereastră deschisă, un cân­tec melancolic din Guzla, vioara na­ţională cu o singură coardă, duios şi monoton ca Doina noastră, ne urmărește pân‘ la automobil. RADU D. ROSETTI . .COLABORATORII NOȘTRI Desen de Kapralik JB. Radu Ji, Rosetti Autorii noştri dramatici De vorbă cu principele Anton Bibescu• O piesă românească jucată la Washington. — Mişcarea teatrală din Statele Unite. — Gustul publicului american Printre puţini noştri autori dra­­m­atici jucaţi în străinătate te nu­­miră fără îndoială principele Anton Bibescu, ministrul României in Sta­­tele­ Unite, Rampa s-a ocupat Ut timp de reprezentaţiile ultimei tale piese jucate la Washington acum câte­va luni. Profitând de prezenţa m­­edprială a principelui Ariton Bibescu,nu am cre­dut interesant să-i solicităm­ o con­­vorbire în jurul lucrărilor sale dra­matice şi a mişcărei teatrale din A­­merica. Cu o deosebită amabilitate ne-a răspuns la toate întrebările făcute. DOUA PIESE JUCATE LA PARIS *— Piesa reprezentată recent la Washington e prima d-voastră lu­crare dramatică ! “■ „Nu. Am mai avut încă două reprezentate la Paris. Prima a fost o comedie „Le Jalour“ jucată în 1904 la teatrul Marigny din Paris iar a doua e intitulată ,Jacques Abrand tot o comedie jucată în 1911 la teatrul Réjane“. COMEDIA JUCATA LA WASHINGTON — „Teatrul meu, continuă princi­pele Bibescu, e influenţat de tradi­ţia prietenului meu Georges de Porto Riebe şi a lui Henry Becque. Piesele mele sunt scrise cam In acest gen'*. s­i Ce este comedia ..0 căsnicie bu­cată la Washington ? — „O piesă de moravuri. Voi în­cerca să-i schiţez subiectul, deşi nu «unt bun povestitor. ..Acţiunea se petrece intr'un me­naj care nu merge tocmai bine. So­ţia e o fire aventuroasă şi cheltui­toare. „La sfârşitul primului act bărba­tul e adus acasă grav rănit Intri un accident de automobil şi se pare că va muri. „In actul al doilea, femeia rămasă văduvă, încearcă sfioşi refacă viaţa. E nehotărîtă pe care dintre adora­torii ei să-l aleagă. O mătuşă care face spiritism o sfăitueşte să con­sulte spiritul soţului defunct. Spec­trul mortului apare. ,.In ultimul act se lămureşte că apariţia spectrului nu a fost decât un vis, şi concluzia e că soţia nu-şi gă­seşte fericirea pe care o aştepta“. rsonagiile sunt americanei — „Da. Au totuşi un caracter ge­neral. „Consider problema căsniciei ca o problemă mondială. N’am tratat-o nici intrio formă prea romantică nici întruna prea realistâ.. .(Critica americană mi-a reproşat totuşi, că personagile deşi vorbesc o limbă perfect americană, au o psi­hologie europeană. Argumentarea ara, că firea americanului e mai pu­ţin deschisă decât am prezentat-o au. Găsesc totuşi că această critică nu « Îndreptăţită *. ■s Unde a fost jucată piesat. —­ „La teatrul Bellasco. A avut cincisprezece reprezentaţii fixate die mai apainte. Succesul a fost ma­re şi piesa va fi In curând reluată la New-York“. î­i Intenţionaţi să d 'jucaţi ţi fn ţară ! — ,,Da. Am şi luat cu mine ver­siunea românească şi o voi prezen­ta unuia din teatrele de aci“. «—! Aveţi in perspectivă fi alte lu­­crări dramatice ! — „Da. Mai lucrez la încă două piese cari vor fi jucate tot în Sta­­tele­ Unite“. TEATRUL IN STATELE UNITE Asupra mişcărei teatrale din Sta­­tele Unite, principele Bibescu ne spune: — Mişcarea teatrală e foarte in­tensă mai ales la New-York. Sunt 80 de teatre cari joacă în fiecare seară. „Producţia originală a Început să fie mare şi Intru cât căderea unei piese ar însemna o mare pierdere din punct de vedere financiar, direc­torii de teatre au recurs la sistemul de a Încerca o piesă timp de două săptămâni Intr'un oraş mic şi de­părtat de New-York. .Acolo se vede dacă o piesă a prins, autorul li face îndreptările ne­casare, regisorul mai schimbă even­tual interpreţii şi abia după această încercare piesa trece la New-York. „Ceiace e caracteristic in America , că toate teatrele aparţin celor două mari trusturi teatrale,­­principiul conducătorilor acestor trusturi e de a lansa piesele în se­rie câte 8—10 piese odată. Cel mai mare impresar american e Maurice Gest, şi după declaraţiile pe care mi le-a făcut persistă din ideea de a lan­sa pe d-na Elvira Popescu la New- York. Cele mai mari încasări le fac tea­trele cu revista. Reţetele trec de pa­truzeci de mii de dolari săptămâ­­naT. GUSTUL PUBLICULUI AME­RICAN M Cam spre ce se îndreaptă pre­­ferinţele publicului american ? — „Le plac piese cu subiecte neo­bişnuite. Dintre piesele franceze au făcut succes drame In genul „Hoţului1 2" lui Bernstein. Teatrul lui Shaw e foar­te apreciat acutalmente, dar i-au trebuit douăzeci de ani autorului ca să ajungă la acest rezultat. Au­torii unguri Molnár, Lengyel şi Vajda a­u avut succese considerabile pe scenele americane cu piesele ,,Le­bădia“, ,,Fani Morgana“, şi „Sancho Pancha". „Sunt sigur că şi autorii drama­tici români ar putea găsi un debu­şeu pe piaţa americană. In limitele timpului de care dispun mă sunt gata să dansez făcând să se reprezin­te câteva piese româneşti, adaugă principele Bibescu. , Mişcarea literară din ţară Îmi in­spiră o mare simpatie şi nu am al­tă dorinţă decât să văd ridicându-sa scriitorii noştri la înălţimea lui I!„ Sf.­gau­a gelinei Lugerul“, s»? Credeţi că un ciclu de reprezen­taţii româneşti ar interesa publicul? — „Cred că nu. Publicul american nu ar veni pentru că nu cunoaşte limba, iar românii de acolo cari câştigă în medie 2—3 dolari pe zi nu-şi pot permite luxul de a plăti 2 dolari un loc la teatru“. AUTORII DRAMATICI AME­RICANI ea Cam­ sunt autorii dramatici cari se bucură de cel mai mare succes in America ? . ..Literatura originală a luat mare avânt acolo. Intre cei mai a­­preciaţi contează. Eugene D‘Neil Piesa sa „Imperatorul Jomes“ a a­­vut un succes enorm“. M Dar Galsworthy? întreb pentru că unul din teatrele noastre inlen. finnen i/i innrfi runa /Un. rAfiielf». ^-VIVVW»H, «U, Z*------- — sale. —­ „E unul din vechii mei prie­teni. Acum douăzeci de ani i-am tra­dus fin franţuzeşte romanul său ,,Le Mannoir“, Pi­esa „Loyalty“ a cărei acţiune se petrece Intr'un mediu e­­vreesc, cred că va face succes şi la Bucureşti“.* Principele Bibescu mi-a mai vor­­bit de concertele lui George Enescu, cari au avut un succes formidabil. Convorbirea nespus de agreabilă, durase prea mult și nu mai puteam abuza de amabilitatea principelui Bi­bescu. Wam­ retras păstrând cele mai frumoase amintiri de cele două ore petrecute cu d.sa. AL. PETROVICI Desen de Kapralik Principele Anton Bibescu Ocean Intrun cartier de periferie este instalată o fabrică de maşini. De ani de zile totul mergea In regulă. Sirena făbricii fluera de pa­tru ori pe zi. Dimineaţa şi după ma­să, la începerea lucrului şi la prânz şi seara, la sfârşitul lucrului. Intr'o bună zi sirena începu să urle toată ziua. Toţi locatarii sunt alarmaţi. Unul din ei, a cărui lo­cuinţă era chiar în faţa făbricii se duse la intendentul fabricii spre a se interesa de ce urlă sirena toată ziua şi dacă nu s'ar putea ca lucrul acesta să înceteze. — Suntem de acord, îi spuse inten­dentul, numai dacă dai afară pe cântăreaţa care s'a mutat de câte­va zile la d-ta. Ionescu şi Popescu, foarte buni prieteni până mai deunăzi, s'au cer­tat. Din cauza aceasta fiecare din ei căuta să facă mici mizerii celuilalt. Popescu fade la un hotel In apro­­pierea gării. Ionescu se duce deună­zi la hotel, la ora când știa că Po­pescu nu este acasă şi-i scrie cu li­tere mari, pe uşa camerii: Măgar A doua zi Popescu aflând că Io­nescu a fost pe la el şi intâlnindu-l pe stradă, li spuse: — Mi s'a spus că ai fost pe la mi­ne. Ştiam asta şi fără să mi se spue, odată ce­ am văzut că ţi-ai lăsat car­tea de vizită la uşă. * Intr'un cerc de artiști se discută talentul deosebit al simpaticului re­gisor S. Z.S. I se aduc laude — de altminteri cuvenite — i se remarcă priceperea fi educația artistică fi mai ales rapiditatea montărilor. — Eu unul — zise sculptorul D. — mă mir cum poate lucra la două teatre dintr'odată... Şi la Naţional şi la Regina Maria. — Ar fi fost mai bine dacă... ar fi lucrat la unul — îşi dădu părerea pictorul L. — De ce?... — Fiindcă cel mai slab succes S. Z. S. l-a avut cu „Slugă la doi stă­pâni". Un cunoscut şi voluminos bogătaş, C., care ţine in jurul lui numeroşi artişti — şi-a comandat la unul din cei mai distinşi sculptori ai noştri — o statuă în mărime naturală. De­unăzi, se întâlneşte cu unul din pro­tejaţii săi — redactor la un cotidian politic. — Ştii că am fost pe la M. (sculp­torul).. Ţi-am văzut statuia... a eşit admirabil... mai ales capul seamănă perfect... —­ Cum e? — De marmură! miercuri 17 Decembrie D-na ŞTEFANA SCHISLER anunţă distinsa sa clientelă că şi-a redeschis vec­hiul MACAZ HIN DE CONFFECŢIUNI ŞI CORSETE tot in CALEA VICTORIEI 35, alături de Cinema Frascati. Preţuri de reclamă. Se primesc comenzi şi cu materialul clientului. Operile postume ale lui Dostojewski Multă vreme nu s-a ştiut ce au devenit operile postume ale marelui scriitor rus Dostojewski. Se spune că manuscrisele lăsate de Dostojewski ar fi ajuns după multe peripeţii în posesia .,Cekei". De la Sebastopol unde au fost des­co­perite și mai întâi puse sub se­chestru, au fost pe urmă trimise la Moscova, unde Lunatcharski le-a depus la Muzeul Istoric în sala Dostoievskoi. Intrumele din aceste manuscrise­­­­m găsit numeroase desenuri, por­trete, adnotări, observaţii, care a­­rată în­deajuns modul ciudat de a lucra al genialului scriitor. O co­­­respomdenţă bogată se găseşte de asemenea amestecată cu operile în chestiune. Dar scrisorile cele mai interesante sunt desigur acelea ale unui tânăr care, influenţat de fai­­­mosul roman, „Crimă şi pedeapsă” a comis la rândul său o crimă ca Raskolnikoff, ca să şi-o ispăşească pe urm­ă ca ei. Pe urmă numeroase notiţe au fost găsite în carnetele lui Dos­toiewski. Aforisme, gândiri asupra filosofiei şi politicei, observaţii a­­supra acceselor de epilepsie, în pra­da cărora a fost adesea, reflecţii în jurul exilului său în Siberia, a­­­supra expresiilor întrebuinţate de tovarăşii lui de închisoare, consi­­deraţiuni asupra culturii în Rusia şi în Europa, asupra femenismului, asupra obiceiurilor şi moravurilor, analize asupra educaţiei practice şi clasice, disertaţii despre căsătorie şi nemurirea sufletului, iată ce scria Dostojewski în vreme ce soţia lui zăcea pe o saltea de pae. Operile postume, mai cuprind ele altfel ,.Un jurnal'' si ..Memoriă©1' Annei Grigoriewna cea de a doua soţie a tragedianului scriitor. Câteva pasagii au și apărut în limba germană. Aceste memorii, care în mare lor simplicitate sunt pline de o ciudată viaţă, istorisesc existenţa celor doi soţi din ziua în care s-au cunoscut şi până la moar­tea genialului scriitor. O parte din jurnal care a fost stenografiată, re­latează toate evenimentele, luptele pe care le-au dus cei doi soţi în timpul şederii lor la Dresda și la Baden-Baden , până și convorbi­rile lor sunt exact redactate. Pe urmă printre celelalte noui tezaure strânse de către Muzeul Istoric din Moscova, trebue să ci­tăm hârtiile lăsate de Mihail fra­tele preferat al lui Dostoivski. Acesta din urmă și-a luat ele alt­fel în sarcina sa naiuncite lăsate de ilustrul dispărut. Căci cu iv.„ sar„­guinita enormă cu care lucra scriind cele mai multe din romanele sale în două luni. Dostoievski nu reu­­­şea să facă faţă situaţiei nenoro­­­cite în care se găsea, in ultimul timp îşi încercase norocul .h cârti. Juca cu înfrigurare dar fără nici o scânteie de noroc. Operele postume ale lui Dosto­ievski care se găsesc astăzi la Petrograd sunt aproape toate lu­crări literare, planuri şi fragmente de romane, pe când cele desco­­­perite la Sebastopol privesc mai mult viaţa lui. Tot la Petrograd se găseşte şi opera postumă a cpetei Paulina Suiss­towa, prietena lui Dostoiev­ski d­e care marele romancier a că­lătorit adesea. Să nădăjduim dar ca tuute a­­ceste minunate şi preţioase amintiri au să fie chiar în patria bolşevis­mului păstrate cu respectul care­ li se cuvine. Cronici dramatice Teatrul national: „Dinu Păturică“ comedie in 4 acte de Pillat şi Naniu — legie şi interpretare — După cum spuneau într-un inter­view şi autorii, meritul succesului revine în primul rând d-lui Gusti. Suntem de acord. D-l Gusti ne-a dovedit încă odată că este un spirit critic superior, un înţelegător al tex­tului scris, un maestru pentru ac­tori, un colaborator preţios al auto­rului. Felul în care d-sa a realizat pe Dinu Păturică la Naţional ca joc actoricesc, punere în scenă şi inter­pretare este un maximum de va­lorificare al textului. Şi meritul d-sale e cu atât mai mare, cu cât a ştiut să puie întro deosebită valoare, două din elementele tinere ale Teatrului Naţional, pe d-l N. Băl­­ţăteanu şi pe d-na Marioara Zimni­­ceanu Theodorescu. D-l N. Bălţăţeanu In rolul lui Pă­turică s’a relevat ca un mare artist. Este desigur creaţia cea mai inte­grală şi desăvârşită, ce ne-a fost dat să vedem din partea unui actor din noua generaţie. Târâtor şi viclean fin primul act îşi ridică încet capul şi păşeşte tot mai semeţ, tot mai sigur II vezi după felul cum ştie să-şi în­doaie spinarea în faţa postelnicului şi după cum se îmbăţoşează înain­tea celor mici — că va ajunge. Şi urcă repede. Dar pe măsură ce suie treptele sociale, se formează. Fondul lui de profundă lichea a rămas a­­celaş. E sinistru fini jocul lui dublu de arivist nesăturat, poftind mereu situaţii noi. Iată-l Apsiarşit ajuns, îmbrăcat numai în mătase, c­he­­fuind... Are gestul molatec, ric­tusul oboselii In colţii gurii, o­­chiul stins. Şi cum privea la în­ceput. Ce scrutător şi aprig! Şi cât de repede îlşi ascundea pe vremuri privirea când cineva voia să-l pri­vească în faţă. Se temea să nu i se vadă ochii Ii ţinea tot .In pământ. Acum priveşte sigur. Dar în ultimul act, când e arestat, are gestul de târâtură, acelaş cu care intrase în casa Postelnicului. Bravo d-le Băltăţeanu, ai realizat ceva frumoas, foarte frumos! In­terpretarea d-tale în Dinu Pă­turică, ne reinoieşte încrederea la forţele tinere ale Naţionalului. Alături de d-sa în rolul episodic al viitoarei, Kera Duduca, d-na Mărit­oarei Zimniceanu Theodorescu a fă­cut o adevărată creaţiune. Talentul atât de variat al tinerei societare, care ne-a dat intr'o ascensiune din cele mai grandioase, golurile Porziei şi Catarinei a culminat într’o lumină nouă în Kera Dudinca. Actul al doilea jucat de d-na Mar­i­loara Zimniceanu şi N. Băltăţeanu este unul din cele mai frumoase mo­mente realizate in teatrul românesc. Actriţa aceasta şi-a dovedit calităţi de comediană nebănuite. A avut u­­mor, culoare, pitorescul vremurilor, in­genuitatea curtezanei, abandonul şi viclenia rolului. Felul cum se aranja in faţa oglinzii, cum se parfuma, cum servea pe Păturică sunt adevă­rate realizări de artă. Dar clipele când îşi pregăteşte mijloacele de se­ducere, când pregăteşte drumul viii­toarei asociaţii cu Păturică — pau­zele acelea atât de suggestive în cari se spune mai mult ca în orice discu­ţie — privirile acelea languroase, detalii mici, bijuterii fine, un gest, o mişcare, sunt realizări dintre cele mai mari. D-na­­Marioara Zimniceanu şi-a cucerit cu acest rol o definitivă con­sacrare în rangul marilor artiste de comedie. Ne pare rău că d. N. Soreanu în­­rolul Tuzluc, n’a fost în linia rolului. Finalul actului al treilea, când pos­telnicul se vede ruinat şi înnebune­şte, a fost foarte slab jucat. Chiar dacă textul nu-l ajuta şi încă situa­ţia e atât de impresionantă, că nu cere decât un singur lucru, să nu fie compromisă prin greşită inter­pretare. D. N. Soreanu nu are însă­­suficiente mijloace dramatice. De aci şi câteva râsete răzleţe din sală. Propunem suprimarea acestui final. Restul interpretării în notă. Şi pentru d. Guşti avem urmă­toa­­rele observaţii: In actul al treilea, când se goleşte casa, îi reamintim felul in care Reinhardt realizează în Ţesătorii această mişcare. S’ar pu­tea scoate efecte mai impresionante, aşa că asupra acestui fapt, s'ar lăsa cortina. De asemenea, în actul al doilea, în scena leşinului admirabil jucată de d-na Marioara Zimniceanu, e neve­rosimil ca Păturică, un observator atât de fin să continue conversaţia c­uTuzluc, lângă căpătâiul ei. Piesa mult aplaudată a d-lor Pillat şi­­ Maniu este sortită unei frumoase serii. Conţine multe ele­mente interesante. D. Corneliu Mol­­dovanu l-a dat cadrul pe care-l me­rită şi pictorul Cornescu a făcut de­corări frumoase. SCA­RLAt FRODA de SCARLAT FRODA

Next