Rampa, mai 1925 (Anul 8, nr. 2252-2275)

1925-05-01 / nr. 2252

ANUL Wili Wo, 2352 LUMINA ESTE VIATA Purtat* numai sitele bombate de ochelari ale fabriciUul­ui veti avea vederea clară. Serviţi-vă de produsele aceste fabrici. Aparate fotografice de proiecţiune. Microscoape, benocle de câmp, de teatru, cari sunt neîntrecute in cali­tate şi soliditate. Depozitul (1 reprezentanta generalei pentru RomAnia HEINRICH EINHORN, Str. Carol No. 10 — 12 Predici In pustiu de VICTOR EFTDH3U Știu că predic In pustiu, dar o fac pentru plăcerea de a-mi asculta propriul glas. * Nu e nevoe să ai prea multe idei sau rânduri de haine, totul este ■ă le variezi. * Jonglând cu trei idei, asemeni Jucătorului abil, care face minuni cu cele trei bile de biliard, un om inteligent poate să-şi uimească se­colul. * N’avem, încă, tradiţii. Avem, cel mult, năravuri.­­e Cinematograful a reabiliatt „jus­tiţia imanentă" : tot mai vezi vir­tutea răsplătită şi viciul pedepsit... # Singurul merit pe care-1 aduc unii In funcţiunile lor, e cinstea. Ca şi acum această biată datorie (către tine Însuţi, în primul rând) ar avea puteri creatoare. * Astăzi, ne Închinăm In faţa omu­lui cinstit. Mâine, ne vom extazia la faţa domnului care intrând în­­tr’un salon Îşi scoate galoşii plini de noroi. * Nu te lăuda cu armele ce le po­sezi. Laudă-te numai după ce vei fi fost în stare să-ţi ucizi, cu ele, adversarul. * Nu cel ce n’a răuşit în viaţă e ratat, ci numai acela care a râvnit lucruri peste puterile sale. Cine se­mulţumeşte să fie sergent-major toată viaţa, nu este un ratat. Ratat e colonelul care n’a ajuns general. * Trăim într’un veac plin de oame­ni demni; de aceia, poate, politeţa a dispărut: i-a fost frică să nu fie luată drept linguşită. * Nu cer nimănui să mă regrete : regretul este solul grăbit şi melan­colic al celeilalte lumi. * Scriitorule, să nu-ţi Închipui că dacă nu dai nimic la iveală, eu am să cred că stai acasă şi „cizelezi...“ * Inteligenţa este avocatul tembe­lismului nostru, căruia li găseşte cele mai ingenioase şi înălţătoare justificări. Ca să-şi scuze lipsa oricărui efort, anii îşi zic conservatori, tradiţio­nalişti. Ca şi cum a păstra ceva, eu înseamnă, totuşi, a face sforţări. # De nimic nu se satură omul mai repede ca de bine. Totuşi, fereşte-ne Doamne, de un nou război ! # Talentul şi puterea de muncă n’a­­jung, ca să reuşeşti. Iţi mai tre­ime şi Un mare Instinct de tiranie. « America şi praful de puşcă n’au fost inventate spre agrementul Ploilor-Roşii. # Se pare că recunoştinţa e un sen­timent subaltern, iar ingratitudinea una din formele libertăţii, ale pro­gresului : numai părăsind pămân­tul care te-a creat te poţi ridica în slavă. # Aiurea, când ai un crez politic, te înscrii într'un partid. La noi, ca să poţi avea o credinţă, trebue să stai la afară de partide. * Fă, mai bine, zece politeţi, de­cât o mojicie necesară. * Ne încântă când apare un talent nou, dar tot atât ne încântă şi când speranţele nu se realizează. * Pentru tine, gândeşte cu mintea vârstei tale, pentru ceilalţi, însă, gândeşte cu mintea vârstei lor, dacă vrei să vă înţelegeţi. * De cele mai multe ori, ne pier­dem demnitatea fiind siliţi să re­venim asupra unor violente mani­festări de vanitate. * Sunt oameni plini de vanitate dar lipsiţi cu totul de simţul demnită­ţii . Demnitatea are aavntajul că o pierzi în rate, dar o poţi recâştiga dintr’o dată, toată printr’un act de orgoliu. * Locomotivele îmi fac impresia că aleargă aşa de vertiginos, ca să nu se observe cât sunt de ridicule când stau pe loc. Ca şi ele, biciuim viaţa, ca să nu vedem neantul existenţei. * Mergi până în fundul lucrurilor 1—1 dar vezi să nu rămâi acolo. „ * învăţăm, nu din dorul de a ne Instrui, cât din nevoia, mult mai imperioasă, a altora, de a da învă­ţături, te Uni cred că dacă se supără, fac mai bună treabă. Să nu prea regretăm „lumea bună“ dinaintea războiului, căci p’atunci, lumea proastă eram noi... * E bună economia de bani, dar nu strică nici cea de nervi cheltuiţi în griji şi supărări, pentru a banului economia. * Dă dreptate celui ce te contrezi­ce şi fă-i treburile. Nimic nu scorneşte mai repede imaginaţia noastră, de­cât pretex­tele ingratitudinei. 1. Apreciem numai acea libertate care ne Îngăduie să atentăm la li­bertăţile altora. In fond, suntem reacţionari cu toţii. Unii, însă, vorbim şi de de­mocraţie. Şi aceştia totuşi, chiar numai aşa, aducem reale servicii democraţiei de mâine. * Tot ce vreau izbândesc. Fiindcă nu vreau de­cât ceea ce se poate. * Trăim în veacul sentimentalismu­lui organizat: patriotism cu pro­gram, dragoste cu program. * Sunt scriitori, cari imitând pe Mallarmé se cred mai originali de­cât cei ce imită pe Bolintineanu. # Ne place numai „noutatea“ pe care o aducem noi înși­ne. A altora ne indispune. * Suntem definitiv convinşi de ge­niul nostru, dar nu ne displace când ni se găseşte oarecare talent. * Calităţile marelui dispărut erau ale sale. Defectele, ale ţării. * Din viciile supuşilor săi, tiranul inteligent face complicii virtuţilor sale. Munca nobilează societatea, dar degradează pe individ. * Cine vrea să aducă la noi din lu­crurile bune văzute aiurea, e privit cu surâsul compătimitor care ar însoţi pe pământeanul reîntors din Marte cu gândul să taie canaluri pe planeta noastră. * Când ai o credinţă, ţi se iartă şi lucrurile urâte pe cari le faci. Lipsa de credinţă, însă, nu e scuzată nici chiar de frumuseţea operei tale. Orgoliul ne împinge să socotim nu numai acţiunile, dar chiar in­­tenţiunile noastre, superioare rea­lizărilor laborioase ale celorlalţi. # Expresionismul este, dacă vreţi, tot simbolismul de altă dată. Deo­sebirea constă în faptul că simbo­lismul e cerebral, exterior și rece, in v­reme ce expresionismul tinde să răsfrângă, simbolizându-le exta­zele și grimasele sufletului * Alb şi negru. Ce luminos e un ciorap alb într’un pantof negru ! Un ciorap negru într’un pantof alb e ceva funerar... Bătrânețea începe în clipa când nu mai vrei să vezi pe nimeni spân­zurat. * In fond, ingratitudinea nu vine din răutate. Lăsăm deoparte soba, pălăria de paie și umbrela, când le-a trecut vremea. Aceasta însă nu înseamnă că la prima ocazie nu vom căuta să ne servim de ele. * Nu aleargă nimeni după fericire, căci vanitatea noastră n’o mai do­reşte. Dacă ne-ar întreba ursitoarele: — „Iţi dau bani, glorie, măriri, femei, satisfacţia tuturor ambiţiilor — dar odată cu ele, nu-ţi dau feri­cirea...“ Sau: — „Nu-ţi dau nimic din toate as­tea, dar Iţi dau fericirea l“ care din nou ar alege fericirea ? VICTOR EFTIMIU * * * • * 09 Salonul Refuzaţilor de D. KARN­AB­ATT Cei câţi­va artişti pictori şi sculp­tori ale căror opere au fost refuzate de juriul Salonului oficial, continuă polemica . De data asta obiectivul principal al atacului îl constitue mai presus de juriul incriminat şi de directo­rul artelor, acuzat de parţialitate principală estetică, însăşi persoana d-lui ministru al artelor, dl. Al. La­­pedatu. Nu vom insista nici asupra expre­siei stilistice din noul protest al ar­tiştilor refuzaţi, nici asupra acuza­ţiilor de natură strict personală adu­se d-lui ministru al artelor — cum este bună­oară aceia a politeţei sale ln raporturile cu ceilalţi oameni, cari nu sunt miniştri. Toate aceste Incidente constituind elemente în afară de problemele ar­tei româneşti, şi In special în afară de chestiunea Salonului oficial, care trebue să facă obiectul principal şi singurul serios, al acestei polemice. Nu putem fi acuzaţi nici de parţiali­tate şi nici de simpatie faţă de ma­joritatea minorităţii pictorilor refu­zaţi de juriul Salonului oficial din acest an. Dar la materie de judecată şi de justiţie estetică—ca şi în cel mai ele­mentar proces de natură inferioară — trebuesc ascultate toate părţile. Operile acestor artişti au fost so­cotite insuficiente, sub raportul es­tetic, a figura în actualul Salon : era un drept al juriului constituit ca in­­stanţă suverană în materie. înşişi artiştii refuzaţi — cari astăzi conte­stă dreptul d-lui ministru al artelor de a numi acel juriu, precum şi com­­­petenţa acestui juriu ş­i-au recuno­scut legitimitatea şi autoritatea în momentul când şi-au trimis operele a fi supuse judecăţei şi verdictului lui.Când nu recunoşti autoritatea şi legitimitatea unui judecător, refuzi a te înfăţişa înaintea instanţei lui mai cu seamă când nu eşti forţat, de constrângeri materiale, cum e ca­zul în materie de artă. Dacă acest juriu al Salonului ar fi admis operile, celor cari astăzi îi contestă ori­ce legalitate şi compe­tenţă, de­sigur el ar fi fost recuno­scut perfect legal şi autorizat. S’a putut interzice accesul acestor artişti în Salonul oficial —şi noi cre­dem că în mod legal şi pentru cei mai mulţi cu bună dreptate estetică, s’a făcut acest lucru. Dar aceşti artişti nu pot — şi nu trebue exterminaţi. Au dreptul la o judecată mai lar­gă — pe care noi nu o socotim mai favorabilă ca a juriului: aceia a ma­relui public. Ei au cerut ministerului artelor să li se pună la dispoziţie o sală în ca­re să poată expune operile refuzate de juriu cu nădejdea —după noi va­nă — că judecata marelui public va fi o strălucită consacrare a operilor iar restabilirea unei nedreptăţi în ale cărei erori presupuse se drapează ca victime şi răzbunarea justiţiei ca­re e imanentă în artă, ca şi în via­ţă şi care trebue să fie astfel mai cu seamă în artă să li se ofere o asemenea sală . Refuzându-li-se, nu numai că real­mente se face o nedreptate acestor artişti, cari au dreptul la iluzia au­­to­ talentului, mai cu seamă la jude­cata publicului, într’un proces în care există contestaţii, dar se creiază o eroare funestă şi o păgubitoare fal­­sificare de situaţii. Un asemenea refuz poate lua pro­porţiile unei prigoniri la care nu se gândeşte nimeni, poate crea martiri fără merit, fără talent, poate pune miragii şi aureole pe frunţi goale, nu numai de păr, dar mai cu seamă de substanţă cerebrală. Cei refuzaţi­­ nu numai de juriu dar şi de un minister a cărui raţiune de a fi este, cel puţin principial, o­­crotirea artelor româneşti — vor că­dea victimele unui explicabil iluzio­nism, se vor socoti naiv şi ori se vor erija înemanatic, în martirii talen­tului neînţeles şi artei persecutate. Sentimentalitatea publicului — în imposibilitate de a se rosti fiindcă nu are la cunoştinţă elementele proce­­sului — se va înduioşa, se va revăr­sa cu un exces de slăbiciune şi erori asupra victimelor care vor fi procla­mata martiri şi asupra presupuşilor prigoniţi cari vor fi decretaţi genii. Se va vorbi astfel de călăi şi de o inchiziţie a artei: a şi Început să se vorbească, prin ziare care nu de ob-Sta nu se consacră de­cât faptelor iverse şi prin cafenelele tachinate intrigilor publice şi cancanurilor pi­cante. Un artist refuzat de un juriu ofi­cial apare, in sensibilitatea de ro­manţă a marelui public, cel puţin ca un martir, dacă nu ca un geniu. Courbet Edouard Manet, Claude Monet şi atâţia alţi pictori de mare talent au fost refuzaţi de juriul ofi­cial. Având prilejul să se manifeste în expoziţii de protestare, cauza lor a fost câştigată în faţa marelui public. Asemeni cauze însă pot fi pierdute când nu sunt susţinute de eloquenţa şi justiţia talentului personal. Asemenea cauze, chiar când nu au de partea lor talentul şi justiţia ar­tei, nu pot fi condamnate dacă li se închide posibilitatea judecăţei pu­blice. Ministerul artelor să ofere o sală, sau cât mai multe, î­şi are la dis­poziţie câte­va săli — artiştilor refu­­zaţi de Juriul Salonului oficial din acest an căci menirea acestui mini­ster poate fi ori­care, afară de aceia de a crea martiri fără virtuţi. D. KARN­AB ATT­ Ia 4 PAGINI 3 LH APARE ZILNIC Director : BL FAUST MOHR. Prim -Redactor :SCARLAT FRODA. Redacţia 9­ Biirourile: Bucureşti, str. Sărindar 7, etajul I. Telefoane 1 Direcţia 17/39 Administraţia 1­1/59. Demisia directorului general al teatrelor Convorbire cu domnul I. Valican Greaua situaţie bugetară prin care trece Statul, cauza demisiei UN PROGRAM NEREALIZAT. — O MARE PROBLEMA DE ORDIN NAŢIONAL ! UNIFICAREA SUFLETEASCA. — 500 DE MILIOANE AR FI SUFICIENT PENTRU SUSŢINEREA INTREGEI MIŞCĂRI TEATRALE. — ÎNFIINŢAREA TEATRULUI DE VEST. — MIŞCAREA ARTISTICA MINORITARA. — SUCCESORUL Se zvonise in ultimul timp de schimbări radicale ce se vor face In sânul ministerului artelor. Fel de fel de păreri circulau şi fiecare „om de teatru“ se credea bine informat. Pentru a vedea intru cât aceste zvonuri corespund realităţii, am cre­zut oportun să ne adresăm d-lui Val­jean, directorul general al teatrelor, care a binevoit să ne dea următoa­rele lămuriri: —­ Se Împlinesc două ani de când am primit delegaţiunea de director general al tatrelor. Părăsind teatrul Naţional în care am exercitat o bu­nă parte din atribuţiunile mele, mă hotărâsem să păstrez delegţimea nu­mai pentru direcţiunea generală, care îmi înlesnea desăvârşirea pro­gramului ce executam. „Din nefericire situaţia buge­tară actuală nu mi-a ingăduit să realizez ceea ce socoteam eu nea­părat necesar în politica noastră culturală. Nu mă împăcăm ca a­­ceastă situaţia şi de aceea am ru­gat pe d-l ministru Lăpedatu să-m­i primească demisia”. UN PROGRAM NEREALIZAT — A­i putea preciza câte­va punc­te din programul privitor la direc­ţiunea generală? — „Voiu aminti câte­va, deşi este foarte greu să fixezi în cadrul unei scurte convorbiri întreaga mişcare pe care o proectasem. „Pentru că teatrele interesează la primul rând, voiu aminti toate silin­ţele ce mi-am dat pentru înjghebarea „Teatrului de Vest“. Fireşte organizarea acestui teatru era numai începutul unei mişcări. Dar nici începutul nu s-a putut în­făptui. Avem de nevoe de cel puţin 3 teatre mari, bine organizate, la teritoriile alipite: la Timişoara, la Cernăuţi şi Chişinău. In afară de aceste trei teatre so­coteam de mare folos Înjghebarea u­­nui teatru sătesc destinat comunelor de pe graniţă“. UNIFICAREA SUFLETEASCA — Care era scopul ce urmăreaţi prin înfiinţarea acestor teatre? — „înfiinţarea unor asemenea tea­tre ar fi rezolvat o mare problemă de ordin naţional. Mă explic: unificarea sufletească atât de mult dorită, nu se poate rea­liza decât prin răspândirea graiului românesc, în deosebire acolo unde el n’a putut străbate. In această pri­­vinţă teatrul are aceeaş înrâurire, ba poate o înrâurire mai puternică, de cât şcoala. Deseori reprezentaţiuni teatrale bine conduse s’au transfor­mat la sărbători naţionale. Care este situaţia noastră sub raportul acestei propagande? Să luăm de pildă Satul Mare. Un elev de şcoală care în 1918 ar fi avut vârsta de 10 ani, deci la stare de a urmări un spectacol, are astăzi în 1925, — 17 ani. Se apropie deci de absolvirea liceului. Ce a văzut la acest timp? Teatru vorbit maghiar (comedie şi dramă), operă şi operetă maghiară. Foarte rar câte o trupă românească şi câte­va încercări ale diletanţilor din localitate. E un sis­tem ciudat de unificare, nu-i aşa? „Dacă statul nu se decide să facă sacrificii în această direcţiune, rezultatul va fi că elevii noştri se vor desăvârşi în studiul limbilor minoritare“' SACRIFICIILE — Sunt mari sacrificiile pe cari ar trebui să le facă statul in această privinţă? — ‘‘Nn 58 de milioane anual ar fi suficent pentru întreţinerea între­gii mişcări teatrale. Suma este destul de mică şi statul nu ar face decât să restitue Artei ceea ce i-a luat prin taxa pe spectacol. — Suma este atât de mică la ra­port cu bugetul statului şi problema ce s-ar rezolvi atât de importantă, la cât sunt convins că soluţia nu va în­târzia. Ştiu că d. ministru al artelor intenţionează să organizeze pe ziua de 1 Septembrie col. „Teatrul de Vest“. Era vorba ca reprezentanţiu­­nile să încapă la 1 Ianuarie, s-au in­terpus eternele dificultăţi bugetare. Ar fi o fericire ca cel puţin la 1 Septembrie motivul acesta să nu re­apară. De altfel şi comunele respec­tive sunt gata să contribue la înfiin­ţarea acestui teatru. Cunosc frumoa­sele intenţiuni ale d-lui ministru La­pedatu şi sunt convins că va face tot ce-ţi stă în putinţă ca să nu amâne mult aşteptata inaugurare. mişcarea artistica MINORITARA — Ce credeţi despre mişcarea artis­tică minoritară — căci ne dăm sea­ma că asupra unei chestiuni atât de importante va trebui să revenim? — „Mişcarea culturală maghiară este singura interesantă. Ungurii, — şi-i­­felicit pentru aceasta şi-au dat seama pe deplin de înrâurirea covâr­şitoare pe care o pot avea spectaco­lele asupra tineretului cu 8 echipe teatrale cari se descompun în trupe de dramă comedie, operă şi operetă. In oraşele mai mari au loc câte­odată 3 reprezentaţiuni pe zi. In faţa acestei complecte organizaţiuni cu ramificaţiuni în tot cuprinsul ţării, va trebui să ne gândim la restabi­lirea echilibrului „Desvoltarea pe care ungurii au dat-o spectacoleori este consecvenţa logică a unei concepţiuni politico­­culturale de invidiat. M-a interesat de aproape mişcarea teatrală ma­ghiară şi la ce priveşte linia de con­duită ce mi-am impus-o la direcţiu­nea generală a teatrelor, cred că nici concepţia mea nu era greşită: a crea, a organiza, pentru ca numai pe calea unei acţiuni pozitive, să poţi afirma însuşirile culturale ale neamului tău. Orice altă acţiune va fi iritantă şi lipsită de folos. SUCCESORUL — Cine credeţi că va fi succesor la direcţiunea generală?­­„Pe cât ştiu d-l Cornelia Moldo­vanu. Ii doresc din toată inima să poată rezolvi problemele destul de complicate ce i se impun, anga­­jându-şi cât mai puţin pasul în ritmul dificultăţilor bugetare“. Am mulţumit d-lui Vâljean pentru lămuririle date. IOAN MASS­OFF Wmm D-l I. Valjean Incendierea teatrului Alhamfora din Paris In noaptea de 21 Aprilie a isbucnit la teatrul Alhambra din Paris un violent incendiu. Cu toate echipele de pompieri care au lucrat timp de trei ore la stingerea focului, scena nu a putut fi salvată și a fost la în­tregime distrusă. In schimb sala gra­ţie cortinei de fier nu a suferit de­cât pagube destul de mici, ca arderea pupitrelor din orchestră şi a celor trei rânduri de fotolii întâi. O parte din cabine au fost de asemenea sal­vate. Totuşi reparaţiunile cer o întreru­pere de aproape două luni a ori­cărui spectacol. Artiştii angajaţi vor tre­bui însă retribuiţi cât despre perso­nal e expus să fie concediat ceea ce a produs o adevărată panică. Cauzele incendiului nu se cunosc încă dar­ se crede că ar fi fost prici­nuit de un scurt circuit Must­icao Dimineaţa mi-a bătut la geam cu trupuri calde de rândunici, Razele soarelui îmi joacă pe gene cu picioruşe de furnici, In prispă se vântură muzical o pânză de musculiţe imateriale, Sub străşini, prigorii, ciocârlii şi vrăbii încearcă mori­ţi timbale Şi toţi merii Au scos pe crengi urechi sfioase de frunze s'asculte harul primă­verii. întotdeauna două rândunici se vor fugări în văzduh Şi purcei somnoroşi vor treera curtea gemând fără rost, fără duh. Pe cer, steaguri de ciori, ici-colo în grabă se’nnoadă, Plutesc rătăcite, se duc, vin şi iar aşi se duc Şi’n mijlocul curţii, un câine năuc Se’nvârte schelălăind după coadă. Numai viţelul de catifea galbenă, uitat într’un coif, Mestecă in glumă,­Nemişcat până la amiază — un co­cean de gumă. A. POP. MARŢIAN VhwH 1 Mai 1825 In curând se va deschide 64, strada Lipscani, 64 CENTRALA MAGAZINELOR LA ORASUL LYON ca sucursale In Str. Zarafi No. 3 si 12 Ultimile noutăţi in Lenajuri, Mătăsuri Fantesiuri etc. etc. EN GROS EN DETAIL Rayon special pentru Rochii si Mantouri Telefon 69/51. Glumele lui Victor Hugo Cu toată atitudinea sa olimpia­nă, marele poet Victor Hugo, ştia ca la urnele ocazii, să se arate spi­ritual şi uşuratic. Curioasa carte a d-lui Pierre Parat „Quarante ans aprés’’ (Patru­zeci de ani du­pă) în care autorul ei pe lângă multe cugetări şi poeme inedite din ciclul Contemplaţiilor a strâns şi câteva glume ale marelui poet, e o mărturisire. Iată câteva din­tre cele mai caracteristice. Era pe vremea când, după moar­tea lui Empis, Academia france­ză alegea în fotoliul lui pe Ampe­re. Lamartine trecu lui Victor Hu­go un bileţel cu următoarele ver­suri­: „C‘est un état peu prospére D’aller d’Empis en Ampére” (adică : N’am făcut nici o scofa­lă dacă în locuil lui Empis, ale­gem pe Ampére). Victor Hugo, răspunse imediat pe verso biletului: Mais le destin serat pis D’aller d’Ampére en Empi (Insă ar fi fost mai rău dacă am fi trecut de la Ampère la Empis). Altădată, Victor Hugo puse în urna. de vot, în locul buletinului, acest catren crud : Je ne voteral pas du tont Car l’Envie a rempll d’embuches 1‘our le génié et pour le goüt Les urnes d’ou sortent des buches In 1870, când, ín Parisul ase-t diát, Hugo a fost nevoit, ca mult ti alţii, să mănânce şoareci, a im< provlzat acest catren : O mesdames les hétaires Dans vos grenlers je me nourris, Moi qui mourrais de vos sourires Je vais vivre de vos souris. Unei doamne frumoase care-l disprețuia, Hugo i-a scris : Il faut avoir pitié du poéte. Ma­­dame Cachez-M vos yeux. II les admi-t­re trop Cachez lui votre esprit, car vous rendez son âme­ uvre avec un regard et foile avec un mot.,.. In tocmai ca Hercul la picioa­rele Omfalei.... Mussolini, autor dramatic­ ­ PREMIERUL ITALIAN PE PUNCTUL DE A TERMINA O DRAMA — Ziarele italiene redau senzaţionala ştire că Mussolini, primind de cu­rând în audienţă pe renumita ac­triţă italo-americană Maria Bazzi, a întrebat-o asupra activităţii sale şi-i spuse în cele din urmă că a scris o dramă, rugând-o să i-o represinte în America. Mussolini a povestit actriţei ur­mătoarele amănunte asupra dramei sale: Este o lucrare dramatică în trei acte, pe care primul ministru italian a scris-o aproape în întregi­me. Actul întâi a fost scris acum 15 ani, iar al doilea este aproape terminat. Nu mai lipseşte decât ac­tul al treilea, pe care Mussolini a promis să-l scrie, imediat ce se va fi restabilit. Piesa va fi cu siguran­ţă terminată la începutul verei, şi va putea să fie representată în iu­nie. Titlul dramei lui Mussolini va fi „Signori, si incomind­a“ (Domni­lor, se începe...“). Mussolini a dat şi amănunte asu­pra subiectului dramei sale. Eroina este o muzicantă ambu­lanţă. Actul I se petrece într’un sat ita­lienesc, al cărui nume nu este pre­cizat. Din trupa de muzicanţi fac parte un bărbat de 45 de ani şi o fată de 18 ani. Fata iubeşte pe băr­bătul matur cu o iubire filială, căci i s’a spus că este tatăl ei. N’are nici un motiv să se îndoiască de aceasta, mai ales că el îi arată o iubire pă­rintească. Intr’o bună zi, fata se amorezează de un tânăr, care face şi el parte din trupă. Acesta vrea s’o ia de so­ţie. Ea îşi mărturiseşte secretul pre­tinsului ei tată şi-l roagă să-şi dea consimţământul la căsătoria ei cu tânărul pe care-l iubeşte. Pretinsul tată nu mai poate să-şi păstreze secretul de­oarece nu se poate re­semna. El mărturiseşte fetei că nu este tatăl ei dar că o iubeşte de mult şi o revendică pentru sine. Cu acea­sta drama se termină. Se spune că este foarte bogată în farmec romantic iar acţiunea ei se gradează din ce în ce până la sfâr­şit. Representarea dramei premieru­lui italian va face, de­sigur, sen­zaţie. . •o**.'.#..#..#.** • Agata Bârsescu rămâne la Iaşi — ANGAJAMENTUL CU MI­NISTERUL ARTELOR — Sub acest titlu ziarul ieşean „Mişcarea“, publică următoarele: Marea tragediană Agatha Bâr­­sescu întorcându-se de la Viena, unde, cum am arătat, a avut o primire de printeză, cea care ne-a dus faima peste mări şi oceane,­ a binevoit să-şi consacre restul zilelor exclusiv tărei pe care a iubit-o totdeauna. La propunerea ce i s-a făcut de a primi să facă cursuri de decla­maţie la Conservatorul din loca­litate, marea artistă a răspuns cu entuziasm. Vom avea-o deci în mijlocul nostru pe Agatha Bârsescu ! Va eşi din mâinile ei o generaţie de artişti care vor marca desigur o nouă înflorire a teatrului ieşean. Pentru cei 15 mii de lei pe care i-a oferit lunar, marei artiste, Mi­nisterul Artelor binemerită de la ieșeni, iar partidul nostru e mân­dru că a avut cinstea să facă el gestul care dacă e şi un omagiu adus Agathei Bârsescu, e şi un mare dar ce se face teatrului ro­mânesc. Să vii cu bine, în laşul tău drag, făclie a geniului dramatic românesc ! Hac. La una din agapele scriitorilor noştri, figura­ţi un domn bine îm­brăcat, elegant, cu „morgă“ ţi ,tre­nă" de lachei... Cu multe cunoştin­ţe in lumea literelor, tânărul nostru era totul un intrus tn adunările scriitoriceşti In timpul mesei, unul dintre vecinii săi, îl întrebă pe ton de glumă: — Dar tu ce cauţi printre scrii­tori? — Scriu ţi eu.* — Unde? — Scriu tatălui meu, să-mi trim­­­tă bani... Cunoscutul poet şi prozator (ne-a interzis orice initiate) trăeşte nu prea bine cu soţia, care cu o periodi­citate de 24 de ore îi face „zile frip­te" (observaţi avantajul că din inter­valul de o singura si, dânsa ii face mai multe). Intr'una din zilele acestea, după un răcoritore „duş rece“ soţul se adresă soliei cu aerul cel mai re­semnat: — Lasă dragă, o să ne liniştim noi... După ce unul din noi va fi mu­rit, eu am să mă retrag In linişte, la ţară... Actriţa A■ 1. îţi cumpăra dintr'uil magazin, un medalion încrustat cu fildeş. Cercetdndu­ l începe să aibă îndoeli asupra veritabilităţii filde­şului... — Cum, d-le, ăsta e fildeş?... E fals, d-le, D-ta nu vezi cum luceşte?.. — Nu ştiu, d-ră — Dar dacă ziceţi Dv. că e fals, probabil că elementul a avut dinţii falşi. Confratele I. M. e eminamente să­rac, fapt care nu-l împiedică de a fi totdeauna arogant și „demn". Zilele acestea confratele nostru in­tră la bancherul Z. pentru a-i cere o sumă oarecare cu împrumut. Ban­cherul îl întâmpină de la ușă: — Ce vrei, domnule ? — Domnule, fii te rog politicos. — Ia te rog un scaun. — Domnule, dar nu știi cu cine ai de-a face. Eu sunt etc.... etc.... — Așa ? Îmi pare bine. Luați a­­tunci două scaune. La una dintre cele două cafenele ale intelectualilor, se încinsese deu­năzi o discuție între celebrități, des­pre felul în care fiecare devenise mai mult sau mai puțin celebru. — Mi-au trebuit zece ani până să bag de seamă că nu știam să scriu, zicea un arhi cunoscut scriitor (care nu scrie). — Și nu v'afi apucat de altceva ?.* — Nu... eram deja celebru. iernii Samuel Pushkin face un turneu de concerte ln Europ? Celebrul violonist Samuel Bush­kin care a repurtat anul acesta în Sta­tele Unite un atât de răsunător suc­ces întreprinde luna aceasta un mare turneu de concerte în princi­palele orașe din Europa- Pushkin va începe cu Parisul unde va da la 6 Mai un concert în sala Gaveau cu concursul orchestrei concertelor Co­­lonne, dirijată de Gabriel Pierne. • «»-o•'•..»•• •» IVMaurice Rostand va placa In America Un impresar american a făcut lui Maurice Rostand o fabuloasă ofertă pentru a-1 angaja într’un ,,turneu de poezie“ în America. După cum se știe Maurice Rostand era pe punctul de a primi directoratul Music-Hall­­ului Champs Elisée. Această avanta­­gioasă ofertă a determinat însă ca autorul Gloriei să plece în America.

Next