Rampa, iunie 1926 (Anul 11, nr. 2576-2600)
1926-06-02 / nr. 2576
AnJL XI Nr. 2S76 PH51,ACŢIA, ADMINISTRAŢIA ŞI ATELIERELE GRAFICE : BUCUREŞTI CALEA VICTORIEI No. 31 TELEFON 1/68 Publicitatea concesionată exclusiv Societăţii Anonime Rudolf Masse Bulevardul Academiei 4. bânciurile se primesc la toate agenţiile de publicitate şi la administraţia ziarului. 4 PAGINI 3 LEI Arim fi$@«£actor: SCARLAT FROUA Tit.Biblioteca Centrală a "Asociaţiunii» SIBIU Director : M. FAUST MURR " MIERCURI 2 Iunie 1566 ABONAMENTELE IN TAHAn 1 1 « • • • • 1 « •. 200 lei Şase luni ....... 1 . .. 400 „ . 700 , IN STR&N&TftTEi , 500 la Şase luni . 900 „ Un an. . . 1600 „ Abonamentele se plâtesc înainte și încep la 1 sau la 15 aie fiecărei luni# Trei luni Trei luni Eliminările Ce se face cu Opera Română? Trec zilele, trec lunile... şi Ministerul nu ia nici o deriziune Opera Rostana şi-a închis aseară stagiunea. Se ştie că, în urna retragerii d-lui George Georgescu din fruntea acestei instituţii, ministerul Artelor n’a luat încă nici o hotărîre, în ce priveşte viitoarea conducere. Sistemul actual de conducere al Operei Române a fost în ultimii ani acela al concesiunii. E prima experienţă de acest gen care s’a făcut până acum la noi şi nu vom examina acum dacă ea oferă avantagii sau inconveniente. Dacă Ministerul Artelor va continua cu acelaş sistem , probabil că nu va găsi atât de uşor o persoană care să prezinte garanţii morale şi materiale suficiente pentru a i se putea încredinţa conducerea acestei instiuţii. Rămâne cealaltă soluţie, acea a numirii unui director şi a revenirii la forma Operei de Stat cu o normă de conducere la fel cu acea a Teatrului National. Viitorului director i se va pune din primul moment problema, dacă va putea înjgheba o stagiune cu subvenţia actuală, care pe cât ştim este inferioară aceleia pe care o primeşte Teatrul National. De altfel, în momentul de faţă conducerea Operei e foarte anevoioasă, deoarece lipsesc elementele româneşti necesare complectărei unui ansamblu. NU SE REPETA NIMIC Mei artiştii erau ocupaţi cu repetiţiile pentru stagiunea următoare cel puţin trei luni de studii pentru punerea la punct a maximum două opere. Or, o lună din timpul care urma să fie utilizat pentru repetiţii în trecut şi dacă nu se vor lua măsuri urgente, viitoarea stagiune nu se va mai putea deschide la 1 Octombrie. CHESTIUNEA LOCALULUI O altă chestiune care urmează să mai fie rezolvată de ministerul Artelor esteaceea a localului. Se ştie ca Opera Română, întrucât procesul s’a pierdut, urmează să fie evacuată din localul Teatrului Lyric-Ministerul urmează deci să aranjeze închirierea pentru încă câţiva ani sau eventual să cumpere localul. Una din aceste soluţiuni trebuie neapărat adoptată orice întârziere va fi dăunătoare acestei instituţii, create cu atât de mari sacrificii şi cu tot atâtea greutăţi. AL. P. D. V. GOLDIŞ, Ministrul Artelor de VICTOR EFTIMIU Pare-se că zilele acestea, comi- gjoritatea premianţi ai Conservatetele reunite ale Teatrului Naţio-torului. nai (după noua lege, numărul membrilor acestor comitete e aproape egal cu al Societarilor Teatrului...) vor trebuii să pună in aplicare legea, eliminând aproape inci zeci de angajaşi. Prima noastră scenă adăposteşte peste 146 artişti şi artiste în vreme ce „Comedia Franceză’', cel mai important teatru de dramă din lume, n'are decât 72. Sunt mai ales prea multe actriţe angajate in ultimii ani, la Teatrul Naţional. Departe de noi gândul de-a aduce vre-o invinuire directorilor Cari au făcut aceste angajamente, aduşi la teatru prin politică, ei nu pot refuza partizanilor politici influenţi, înscrierea, în bugetul teatrului, a protejaţilor lor. ’Astă« insă, operaţia trebuie făcuta. Cei ce vor executa-o nn sim* de invidiat. Toţi cei eliminaţi îşi au prieteni In politică şi presă, nemulţumirae, protestările w**- t»ţoua cu, du- Imnul. E foarte greu să scoţi la pensie 4— s*. cel puţin zece scoateri la pensie se impun — e foarte greu vă dai afară 50-60 de stagiari, ma-Nu te rabdă inima, in faţa lacrimilorpe cari ştii că le vei provoca, a blestemelor cu care şapte, zeci de fiinţe omeneşti te vor urmări. Viaţa e din ce în ce mai grea — şi a lăsa pe drumuri atâtea suflete e un eroism pe care ţi-1 cere toată lumea dar pe care nimeni nu s’ar obliga, personal, să-l îndeplinească. Şi lucrurile vor merge din ce în ce mai greu, căci Conservatoriul de declamaţie fabrică mereu absolvenţi şi premianţi, cărora le trebuesc deschise uşile primei noastre scene. Conservatoriul de declamaţie!.. De acolo trebue să înceapă reforma vieţii noastre teatrale. Cât mai puţini elevi şi cât mai buni! Să se admită cu greu intrarea in Conservatoriu. Tinerii refuzaţi vor şti să-şi aleagă altă carieră; e mai uşor s-o facă atunci, decât după câţiva ani pierduţi în şcoală şi pe scenă. Şi până’n ziua când se vor clădii teatre noi, Conservatoriul e dator să micşoreze surplusul acesta îngrijorător de comedian!; nu nă vom mai afla, ca azi, în penibila situaţie de-a avea de două ori mai mulţi actori decât trebuie, la Teatrul Naţional. Interview cu Erika Menni impresii din America ale renumitei violoniste Erika Merini era încă un copil minune când s' a dus In America ; n’avea de cât cincisprezece sau șaisprezece ani. Va pleca in card.rid in Australia și este angajată pentru o serie de turnee In Anglia și Olanda. Actualmente se află la Viena, „oraşul visurilor sale”. Am întâlnit pe tânjită violonistă — are acum 22 ani — în salonul bătrânei domnişoare Elite Lafite, o mare prietenă a artelor, cum nu mai sunt decât foarte puţine la Viena şi le poţi număra pe degete. Cu pălăria pe pietrul ei negru, şi cu aerul’ ei degajat, iți face impresia, unei adevărate „american girl”. Nu-i pare, însă de loc bine când i se spune lucrul acesta, mea să aibă aerul tot vienez. Nici seriioasă nu vrea să pară, vrea să pară încă un copil, cu toate că n’a avut ocazia. In copilăria ei, să se joace, ca alți copii prin aleele presărate cu nisile ale grădinilor publice. Din cea mai fragedă copilărie s’ a perindat prin sălile de concert, dela Viena în Olanda, de aci In Anglia şi apoi în America.m — ,,Ce viaţă liniştită este aci la Viena, îmi spune ea, aceiaş impresie am avut-o şi la Londra. Acolo stăteam într'o pensiune, de unde trebuia să fac un drum de o oră şi jumătate, ca să mă duc la concertele pe cari le dădeau la Alberthall. ,,Sala Alberthall, unde am cântat de curând în faţa unui auditoriu compus din 5000 persoane — câteva sute dintre aceştia n’aud nimic, dar vin totuş la concerte — mi-a făcut cea mai adâncă impresie din viaţa mea" — Dar New-Yor-ul 7 — .^Oraşul acesta este atât de covârşitor încât nici n'ai ocazia să-ţi daii seama dacă-ţi place. America este în genere pentru artişti o ţară în care nu poţi să-ţi dai seama unde este frumos şi unde este mai puţin frumos. „Nu-ţi mai rămâne în amintire decât sgomotul roatelor vechiculelor cu cari ai parcurs străzile şi numele oraşelor pe care le-ai trecut în jurnalul de călătorie. „Când răsfoesc acest jurnal mi se pare caraghios în câte locuri am fost. Aceasta prin faptul că nu poţi să faci vre-o deosibiree între toate aceste banalităţi, deoarece pretutindeni te duci dela gară la hotel, dela hotel în sala de concerte, de aci iar la hotel şi dela hotel la gară. Şi toate gările, hotelurile şi sălile de concert sunt în cîti a doua zi cu cel mai mare interes, dacă n’ai fi personagiul principal în jurul căruia se brodează acţiunea. „Impresarii ajută, de asemenea, foarte mult peartiste în această privinţă. Le atrag atenţi că trebuie să povestească neapărat ziariştilor vre-o întâmlare senzaţională, care n’are nevoie să fie adevărată, ci numai senzaţională şi, dacă se poate, puţin înduioşetoare şi să aibă ca obiect principal dragostea. „Strânsă cu uşa, am povestit unuia fapt de ziarişti că un baron mi-a lăIutru cât opera nu are actualmente un conducător, nimeni nu s-a preocupat de soarta viitoarei stagiuni. Nu s’a reînoit nici un angajament şi, ceea ce este mai grav, nu se repetă nimic. Se ştie că pregătirea spectacolelor de operă cu coruri şi ansambluri numeroase implică un număr imens de repetitii, mult mai mare cât la Varşovia sau altundeva o pro-j decât ale unei drame sau ale unei puncte de căsătorie. A trebuit să-i dese comedii.. Anii trecuţi, toată luna crin până şi culoarea sprâncenelor baronului. „După ce am terminat povestea, impresarul arată bastonul său ziaristului, spunându-i cu un ton solemn : „Bastonul acesta l-a primit domnişoara Morini caamintire de la baron. Nu este un baston obişnuit, uitaţi-vă la el, a fost lucrat de călugării unei mănăstiri din Tibet, este învelit cu pielea uni sfânt şi a fost destinat, marelui Dalai Lama. A doua zi, fotografia bastonului apărea in toate ziarele cu menţiunea : „Un dar al unui baron polonez care a încercat să se sinucidă din cauza violonistei Erika Morini". „Pentru Europeni asemenea lucruri par de domeniul fanteziei, dar în America sunt reclamă obişnuită. Te înveţi cu timpul cu toate acestea, câtă vreme stai acolo, dar îndată ce pleci din America, totul ţi se pare grotesc. Dacă aş fi sinceră, ar trebui să spun că m’am bucurat întotdeauna când m’am suit în tren sau m'am îmbarcat în vapor ca să plec spre Eu- ropa. „Totuşi dacă ţi se întâmplă şi asemenea lucruri, ţi se întâmplă şi altele cari te fac să te bucuri, că în toată lumea există entuziasm pentru artă SCHLU scaun — Ascultă, domnule, mi-ai vândut acum, o săptămână umbrela asta, spunându-mi că e un lucru fin, şi acuma constat că e o porcărie ! — Ei cum asta 7 — Păi am uitat-o aseară la cub, şi azi dimineaţă am găsit-o tot acolo Filmul de acum două zile, ai mult. Aşa dar fii bună şi trimite-mi paapreciatului nostru colaborator Gh, \ nicii tăi. Br'ăescu ne aminteşte una nostimă. ] P’aci Plouă teţileţU , , care 'se cam apropie de păţania lui ! Te pup s moşulică ! George ...Prietenul nostru Leibu Sulimson ț ———” văduv, în etate de peste 60 de ani,] intr'un magazin de pe strada Lipse însoară cu o fată nostimă şi durdulie. Fata are optsprezece anişori. Trec două ani şi domnul Sulimzon se pomeneşte într’o bună dimineaţă, tatăl unui flăcău zdravăn. Foarte încântat, dar In acelaş timp cam... nedumerit, Şutim,zon se duce să consulte pe rabinul din Suliţa, reputat ca un rabin sfânt şi înţelept. — Cum îi explici, sfinte rabine, chestia cu nevastă-mea ? Nu-i aşa că-i o minune 7 — S’ar putea zice şi aşa... răspunse rabinul. Să-fi dau o pildă. Iritr’o zi un om, umbla în pustietate; el avea o umbrelă In mână De o dată se apropie de dânsul un leu Omul deschise umbrela şi leul căzu mort la pământ. — Şi cam cum înţelegi d-ta pilda asta, sfinte rabine . — Păi, la, spatele ăluia, cu umbrela era unul cu o puşcă adevărată ! Lumea a şi încăput, să plece la băi. Ionescu, de la Casa de Depuneri, s’a instalat, de la 20 Mai, la Călimăneşti. Dar omul şi-a uitat papucii. Şi-i scrie nevesti-si : Mito. Fii bună şi trimite-mi papucii tăi. La drept vorbind, aş vroi să am papucii mei, dar când ai ceti tu „pa- pucii mei”, eşti în stare să crezi că i - am cerut „papucii tăi” şi-mi trimiţi * papucii tăi. Dar dacă îi scriu trimite-mi papucii tăi, tu vei citi „papucii tăi” și crezând că eu cer pa Desen de Dialexi pucii mei îmi vei trimite papucii D-na L. Beteg ' mei. DESENATORII „RAMPEI” LA VIENA Desen de Drăgulescu D. Markowsky, directorul lui Deutsche Volksoper Vitrina Cărţii Romaneşti America la fel. , . , , , „Acelaş lucru pretutindeni, şi totuşi ------------n'am reuşit încă să fiu blazată. Este: Mihail Sadoveanu , „DURERI INABUSITE" (Ed. Cartea Romaneasca, 254 întotdeauna ceva care mă face să mă pag. 50 Iei) ?=?^t^rAndembteui eaXtfoM drăguţ Drept exemplu de orgoliu al Roma-1 are, fireşte, apologiştii si dectractorii £4 cred să alunee vre-o dată mnior antici, popor viteaz dar prea I săi. Fără discuţie insa, prozatorul de. să pot considera aplauzele şi ovaţiile,puţin înzestrat, cu însuşiri artistice, la Iaşi este acela care a insamântat sau chiar o critică bună ca ceva dela se citează că ei cumpărau dela Greci sine înţeles. (statui albe de marmoră, pe cari. cu ..Mai e ceva care te incomodează în lipsă de gust le aureau ei le încur- Americar: ‘ cau cu haine decorative, cu coroane In afară de gândul la critica cei cari stricau linia suplă a marmorei şi se face, sunt interviewurile, în spera diferite medalii, pe cari le agăţau clar modul cu totul excentric cum se emit puteau şi ei. Lucrul se confirmă iau unui artist aceste interviewuri, şi astăzi la noi, unde, din biserici, L „încă în gară, sau /e]_ mai târziu COanele cele mai frumoase sunt acoîn salonul hotelului eşti întâmpinată cu ofrande cari acoperă frumude un grup de gentlemeni cu carnetul, seţga lăsând să se vadă numai bode notiţe şi cu tocul d® buzunar îng^ţia, întrucâtva, dar amorfă şi fără mână, cari te întreabă fel de fel de - aşezatâ, lucruri, cari de cari mai curioase, amintit de acest exemplu, ■'D10iUf«flrfIUroneden o6 ştiau ziariştii! recitind nuvelele din volumul „Dv. trebuie să începi să le povesteşti o ,nu- 4 . întâmplare intersantă, captivantă din Influenţa atât de comod instalata viaţă. Câte propuneri de căsătorie aţi, în personalitatea Latinilor ne-a bânavut până acum? Cine era pretendentuit şi pe noi o vreme, din Apus, ca tul şi cum era el ? V’a plăcut ? şi din Răsărit. Fenomenul s’a repetat „De fapt ziariştii îţi uşurează foar-e sub aceleaşi forme. Am amplificat de mult interviewul. Din două trei, mereu, am stricat linia şi am dojacuvinte pe cari li le spui, combinăturat culoarea, uneori până într’atâta un roman senzaţional, pe care l-ai încât scheletul a devenit invizibil de sub încărcătura de detaliu şi bogăţie. Mai mult în acest gust ornamental ne-am afirmat personalitatea artistică. Literatura poporanistă abundă în exemple. Aceste rânduri vor să concludă că esenţa dramatică a nuvelelor lui Sandoveanu, nervul scrisului, maniera compoziţiei nuvelei, sunt pure victorii ale influenţei ruseşti. Sadoveanu este un strălucit - exemplu de transplantare a dramaticului rusesc în nuvela românească. Astăzi Sadoveanu e un clasic. Igitală. Descripţii unite în incizivitate, din mediile cele mai diferite. Sado.Se apleacă, îşi sărută pe rând copiii, îşi mai mână odată privirea rătăcită spre casă cu ochii tulburi, — şi se întoarce. „Câinii iar se dau la el ca, la un străin, oamenii se uită ciudat la straele lui nemţeşti, el iese din sat în neştire şi urcă cu greutate dealul. „Acolo se opreşte iar, se mai uită odată pe întinderea de ape subt care zac dorurile şi pământurile lui. Amurgul înroşeşte jumătate de cer, vântul bate trist prin spinăriile uscate. Omul amărât îşi ridică mâna dreaptă la frunte, apoi se lasă cu paşi osteniţi la vale, pe drumul lung şi vânăt”. Asupra personagiilor lui Sadoveanu apasă un fatalism specific Slavilor. Nu sunt eroii lui Sadoveanu mistici ca eroii nuvelelor ruseşti, dar acţionează întocmai ca ei, mânaţi de instincte, de pofte, de vicii, de mizeriile vieţii. Ştiţi că aceşti oameni sunt de o blândeţă de bou. Insă pentru nota de patriarhal al descrierilor sale,, pentru incizivitatea cu care prinde amănuntul de viaţă românească, Sadoveanu trebue oricând citit. Volumul „Dureri înnăbuşite” fără să fie cel mai bun al lui Sadoveanu, rămâne mai ales pentru aceste două nuvele Ion Ursu şi Petrea Străina o carte serioasă. A doua ediţie a lui Sanele se umplu de lumea înpestriţată; copiii se urcă deasupra pe acoperişurile vagoanelor, pe pliscul maşinei si intr’o gălăgie veselă, maşina purcede fluerând o frântură de cântec. „In celelalte zile, lumea porneşte în pâlcuri pe jos. Cărările cari întovărăşesc linia şi drumul mare se pătează de bluze albastre şi de fuste uşoare. Trec prin răcoarea şi umbra sălciilor; bărbaţii fumează liniştiţi din lulele, femeile râd subţire, copiii se sbenguesc trântindu-se prin iarbă”. Am citat acest pasagiu mai mare, din nuvela Ion Ursu ca pe un clasic exemplu de sobrietate în descripţie. In această medie sobră e clasic Sadoveanu, aici unde nu e rien qui pose, ou qui pose, cum spune Verlaine lui Charles Morice. Dar eroii de nuvele nu şi-i alege Sadoveanu tot ca un clasic ? Oameni de mijloc, nu răi, nici buni. Ion Ursu, era un gospodar cuminte, pe care începuse să-l obsedeze nenorocul. Bucata de pământ nu-i mai rodea, vădana cu care era însurat , şi leu care avea trei copii, nu-l mai slăjbea. Atunci omul, prin protecţia po- I pil, pleacă ’n târg la Paşcani unde se trec liniştite întovărăşind drumul. O face lucrător in fabrică. Se apucă de cârduri albe de gâşte întovărăşesc o beţie. Lipseşte mai bine de un an de pârâul. Un cucoş trâmbiţează pircii-acasă, neuitând să trimită copiilor şi nevestei bani de trai. Şi la un Paşte,doveanu ne mângâie şi la gândul că venind acasă, găseşte casa îndestulată încă mai avem cititori. Şi am fi bucu,,,v. „„,şi pe Domnica, nevasta lui, în aştepţ i roşi dacă acest foileton asuma unei bărbat pe uliţele strâmte. Femeile s tarea unui copil, al ei şi al popii. Seupere de Sadoveanu, ne-ar fi tradus mari, pe ici, pe colo, păşesc rar, de a-1 întoarce la târg în aceeaș mizerie din j ca un îndemn la citit, bia dueându-și trupurile grele: se «.Im.TM Diet,'-“3- după un chinuitor acces ROMULUS DIANU : veanu ştie să vadă, românește, dar I prese câte două,, vorbesc încet, cu ffantezia i-a fost oarecum viciată deglasuri ostenite; mâinile mari nu se mai întind, ci atârnă leneşe. Căsuţele murdare dorm una în, alta; feresnovela rusească „Pe urmă vine vara. Târguşorul doarme: copiii se joacă în pulberea drumului; sălciile dorm ne unde ; câinii păşesc cu limbile roşii scoase afară. In căldura greoaie apele vinete în nuvela românească acel ceva care-ţi place şi te supără în acelaş timp ; acţiunea interioară a personagiilor lui, — cam de cele mai multe ori sunt pure ficţiuni de ţărani imaginari, — tipul monstruos şi adânc uman.* Afirmaţia noastră câ Sadoveanu e un clasic, nu trebue luată în tot conţinutul noţiunii, înţelegem prin aceasta numai consacrarea definitivă pe care o face timpul asupra unui gen în care nu se mai scrie. Genul a trecut în muzeul istoric al literaturii noastre. Reeditarea cărţii „Dureri înnăbuşite” este, nu un omagiu, ci o necesitate aosolută, aşa cum de pildă e necesar mereu în librărie . J. Rouşeau, sau Pascal, sau Hypolite Taine, sau Descartes... Pe Sadoveaue trebue să-l cunoască generaţiile. Dar ce anume să cunoască şi să iubească generaţiile în Sadoveanu ? Oare furia beţiei care ucide cu muchea toporului, sau răcnetul dorului în crâşma la beţie, sau depravările Anei Galanta ? Fireşte că nu. Nuvela lui Sadoveanu, milionară în amănunte de observaţii ale vieţii de ţară, este numai un ornament. Desbrăcaţi această nuvelă de fiorul povestirilor lui Dostoievski, Tolstoi, Andreev,’ şi veţi vedea ce rămâne. Oiseala în mijlocul tăcerii, de departe, proză lirică, descriptivă, poate cea I dela fabrică vin ţipetele nicovalei şi h.ai bună proză lirică a literaturii noa, gemetele, maşinelor obosite. Nici un stre. Material de idilă şi de pastoarele cu perdelele lăsate Par nişte ochi închişi de somn. „Spre seară, întreg târguşorul porneşte la Siret, acolo e scăparea şi ră- i .... coarea. Când e tren de bae, vagoarul despre Domnică lui şi popa, de furie, acasă. In târg se încârdueşte cu prietenii de beţie şi cu o femee detracată, una, Ana... Galanta. Viaţa aceasta fără rost îl îmbolnăveşte. Când, după însănătoşire se întoarce acasă, vede de pe culmea dealului pârâul din nou revărsat peste ogorul lui sărac şi află deja un copil al lui tot adevă. Din trecutul teatrului mostru Cum se numeau directorii Teatrului National la 18471 Directorul Teatrului Naţional! Desigur că este unul din posturile cel mai invidiate. Câte lupte nu se dau, câte intervenţii nu se fac, pentru obţinerea acestei slujbe, care, dragă doamne, e mai puţin rentabilă decât aceea de inspector diurnist. Oameni fără nici o legătură cu teatrul — doctorii în economia politică, ingineri in-dustriaşi — oameni de altfel foarte onorabili, imediat ce lervine partidul la putere sunt cuprinşi de o subiilă dragoste pentru arta dramatică românească, şi amintind serviciile aduse, solicită a După cum s© vede, motivul cest post. Dreptul de a putea , pentru care Domnitorul a făcut ieri bilete de favoare — şi cine această numire, este plăcerea ce nu cunoaşte psihologia specială a ştia că are vornicul Mihalache biletului de favoare — precum şi ‘ la înaintarea frumoaselor arte”, acela de a sta în loja benoar din stânga, cea a ,,direcţiei” dim car© în treacăt fire zis, se vede foarte prost — fac pe mulţi să renunţe la alte demnităţi mai importante. Răposatul Rege Carol cunoştea această slăbiciune, aproape naţională. Se povesteşte că odată, cu ocazia unui banchet dat la inaugurarea unui vas de războiu, Regele Carol ar fi întrebat pe conmeseni — ofiţeri de marină, foşti miniştrii, reprezentanţi ai finanţei : „Ei, cine ia comanda noului vas ?” Nici un răspuns. După câtva timp însă, Regele previine : „Ştiţi că postul de director, al Teatrului e vacant; cine vrea să-l primească ?” Bineînţeles că oferte au fost foarte numeroase. Regele Carol a râs mult de această întâmplare. Îltima desemnare a directoruli Naţionalului a luat însă caracterul unui adevărat războiu civil. Au fost vreo câteva sute de candidaţi „serioşi”. Au trecut multe zile de la instalarea guvernului, toate numirile in funcţiunile importante erau făcute şi Naţionalul nu-şi avea încă un director. Se pare însă că această epide - mi© teatralistă nu este aşa veche. Cercetând arhiva Teatrului Raţional, am găsit o adresă, datată 19 Aprilie 1847, prin care Voevodul Giorge Dimitrie Bibescu, numeşte director al „Teatrului Capitalei”, pe cinstitul şi credinciosul boer marele vornic Mihalăche Ganescu. Iată adresa scrisă în caractere cirilice: Noi George Dimitri© Bibescu Voevod. Cu mila lui Dumnezeu Domn şi stăpânilor in toată ţara Românească. Cinstite şi credinciosule boer al Domniei Noastre, Dumneata mare vornic Mihalache Canescu. Direcţia, Teatrului Capitalei noastre, având trebuinţă de o mai de aproape îngrijire, noi indemnaţi de râvna, ce aţi arătat şi mai Deci situaţia era cu totul alta, înainte întru aceasta, iar mai cu osebire pentru plăcerea ce ştiu că aveţi la înaintarea frumoaselor arte, vă însărcinăm cu îngrijirea acelei Direcţii, spre a-i putea aduce îmbunătăţirile ce mijloacele ar ierta, şi a îi păzi cuviincioasa bună rânduială. Formule noi in muzică Fără îndoială, că muzica contimporană ne este prea puţin cunoscută şi, ceace este cel mai regretabil, poate cel mai puţin muzica franceză modernă. Modernismul muzical francez, sintetizat în „grupul celor şase", obiectul atâtor critice ironice şi revoltate, a găsit în Jean Cocteau un elocvent apărător şi propagator. Cu verbul său viu, paradoxal, poetul scria cândva : „Moda moare curând ! Arta îi dă o uşurinţă atât de gravă. Sgomotul succesului de azi şi melancolia de a nu-l mai avea mâine, dau o strălucire acestui danţ". Moda şi succesul ! Grupul celor şase le-au cunoscut şi le-au gustat din belşug. Evoluţia „celor şase” este din cele mai bizare. Louis Durey a fost primul care captivat de liniştea vieţei de la ţară, a renunţat aproape complect la muzică. Apoi a fost Arthur Honegger acela care s’a retras din mijlocul prietenilor săi pentru a păşi pe căile proprii pe cari le năzuise. Azi contrastul între Darius Milhaud, Auric şi Germaine Taillerene sunt atât de mari încât ei nu mai pot fi cuprinşi sub aceiaş formulă. Şi astfel ,grupul celor şase” nu mai numără azi decât trei : Auric, Milhaud, Poulenc iar „ideea” celor şase poate fi considerată ca dispărută. Forma nouă cere deci şi ideea nouă’ şi iată-i pe cei „trei” creatorii unei noui formule de artă : Simplificarea armonizării prin renunţarea la complexele încărcate armonice şi la a-cordurile complicate ale şcoalei precedente, reluarea tonalităţei sub rezerva câtorva disonanţe bizare. Ritmul ! ? Desigur, adesea reminiscenţe de Foxtrott, Shimmy, Ragtime, cari nu apar însă cu insistenţa din „ , Ax . , , . Melodia se rezumă la cântece pana la iNew-York. Academia de eputare, dansuri, romanţe sentimen muzică a fost definitiv închisă. In locul ei vor fi instalate birourile unei companii d© gaz. Sic. transit. După cum se ştie, aci a cântat pe vremuri Adelina Patti, care obţinuse un imens succes în „Norma Transformarea sălilor de spectacol© în alte întreprinderi, cântă- Voevod Dimitri Bibescu Secretarul Statului Nedesei-frabii Nr. 277 Anul 3847 Luna April 19, Bucureşti Ioan Massoff Dispariţia Academiei de muzică din New-York Osoar Strauss la Paris Două lucrări de Oscar Strauss vor fi reprezentate în curând la Paris : „Orloff’ ’reţinut de fraţii Isola pentru teatrele pecari le conduc şi „Ultimul vals” care se va reprezintă la teatrul Trianon. Grupul celor trei în Franţa tale din epoca lui Louis Philippe şi din timpul celui de al doilea imperiu, Poulenc, recurge adesea la Scarlati, Pergolese, Mozart , Auric la melodii vechi franceze şi la... Offenbach. Milhaud se ..mărgineşte" la teme braziliene şi evreeşti. In orhestra „celor trei" instrumentele de suflat în lemn şi aramă predomină. Stravinsky are cea mai puternică influenţă asupra moderniştilor francezi. Alături de el, Satie Chabrier, Fauré, Offenbach şi „clavecinişti francezi" au partea lor de contribuţie în influenţa celor trei. Măestria technică a compozitorilor moderni le dă vestmântul și forma nouă. Dar compozitorul nu dă nimic personal operei sale ? In muzica nouă sentimentele "sunt obiective, nepersonale și anonime. Colţul muzical Muzica engleză contimporană Istoria, muzicei nu ne vorbeşte mult de trecutul muzical al Angliei. Cronica vorbeşte de o înflorire a muzicei sub domnia Tudorilor şi înşiră câteva nume azi necunoscute : Tallys, Byrd, Weelkes, Gibbons... O sută de ani mai târziu această epocă de înflorire culminează lin stfemniul lui Purcell. Apoi urmează o epocă de relativă neproductivitate ilustrată de Arne, Pepusch și Lindley. Secolul al 19-lea înseamnă un slab progres fată de secolul al 18-lea. In 1895 apare pentru prima dată numele lui Eduard .Elgar pe programul concertelor de la Crystal Palace. Azi Elgar este cel mai cunoscut compozitor englez. Opera sa cuprinde toate genurile muzicale cu excepţia muzicei de pian. El este un maestru neîntrecut al formelor mari, al masselor orhestrele şi corale. Totuşi, nici Sonata pentru vioară şi nici Quartetul pentru coarde nu sunt lipsite de frumuseţe. Frederic Delis, o personalitate tot atât de reprezentativă a muzicei moderne engleze ca şi Elgar, se mărgineşte deasemenea la compoziţii mari orhestrale. Intre lucrările sale, opera „Romeo şi Julietta ca ţară” şi grandioasa compoziţie corală „Appalachia” i-au cucerit succese însemnate. Alături de aceşti doi maeştri ai muzicei engleze se disting doui compozitori mai tineri: Joseph Holbooke şi Granville Bantock. Primul cultivă, se pare, nu cu prea mare succes, genul fantastic în tradiţiunea lui Berlioz. Al doilea caută un refugiu rela, influenţa wagneriană la izvoarele de inspiraţie ale muzicei celtice şi exotice. D-na dr. Ethel Smyth este fericita compozitoare a unor interesante lucrări de muzică de cameră şi de operă. Ralpt Vaughan Williams şi Gustav Holst sunt conducătorii curentului nou în muzica moderna engleză şi formează cu Arnold Bax, John Inland, Frank Bridge şi Cyril Scott grupul independenţilor. Cântecul popular şi muzica naţională engleză formează punctul de plecare al noului curent. Williams merge chiar atât de departe încât redă în simfoniile sale viaţa engleză, fie la ţară în singurătatea câmpiilor fie în zgomotul infernal al Londrei („London Symphony” şi „Pastoral Symphony”. Holst este influenţat de misticismul religios, budist şi creştin. Inland, Bax şi Scott nu şi-au îndreptat încă atenţia asupra lucrărilor ochestrale. Muzica de cameră însă numără numeroase lucrări ale acestor compozitori. Scott a scris pe lângă admirabilele pagini de muzică instrumentală o interesantă carte asupra muzicei moderne. Dacă trecem la cei mai tineri, trebue să cităm pe Eugen Goossenser, Gerrad Williams, Lord Berners şi Arthur Bliss toţi influenţaţi de nota lui Stravinsky şi adepţi ai „politonalităţii”. Viaţa muzicală engleză este deci mult mai bogată decât am bănui. Compozitorii englezi păşesc pe căile lor proprii fără a se ţine departe de curentele noui şi păstrând întotdeauna nealterat caracterul național.