Rampa, iunie 1926 (Anul 11, nr. 2576-2600)
1926-06-10 / nr. 2583
a Din spiritul lui Tristan Bernard I PIESA DE BATAILLE rAcum vreo şase luni, la o masă Copioasă la care1.no. parte şi celebrul humorist Tristan Bernard, a venit vorba şi despre o piesă In prepararea lui Henry Bataille. ■ Se pare că va fi o capodoperă, — spuse unul din cei mai cunoscuţi cancanieri. — Cred și eu, replică Tristan. — O cunoști ?... Spune-ne te rog, ? Insistară conesenii. — Iată ,. un fiu incestuos trăește 'cu mama sa timp de doisprezece ani, de abia, după*zece ani îşi dă seama că nu e mama, lui. Disperat se omoară. CER CUVÂNTUL'... 'Acum câţiva ani, la adunarea generală a Societăței autorilor dramatici francezi, un dramaturg, complec tamente afon, cerea stăruitor cuvântul. Cu vocea înceată, Tristan Bernard spuse vecinului său Ti — Ar fi mai bine să ceară Iul Dumnezeu !. UN AUTOGRAF Un maniac îl trimise tntr’o st un album de autografe rugându-l să-şi depună preţioasa semnătură şi câteva cuvinte. Tristan Bernard înapoie albumul prin poştă, proprietarului, împreună cu următoarele cuvinte dactlografiate : „Scumpedomn, De mai mult de douăzeci de ani mă servesc de maşina de scris. Vreau totuş să va ofer un specimen din scri sul meu. Si dedesubt un măreț rând de bastoane, O PREMIERA SIMBOLISTA la premiera unei piese simboliste Tristan Bernard■ profită de pauza făcută de principalul interpret, în mijlocul unei tirade interminabile și se trecură afară. — Nu s’a sfârșit încă, îi spuse un amic pe lângă care trecu. —, Simt că mă sfârşesc eu, replică celebrţii umorişti. TMN EŞEC Printre numeroasele sale succese Tristan Bernard a avut şi unde esesuri. Cu ocazia reprezentării unei piese — căzută încă de la premieră — un prieten îi ceru In scris două fotolii. Tristan răspunse „Două fotolii! Imposibili Nu dau decât un rând întreg !" REVIZUIRE Tristan este pentru adaptarea Bibliei la viata modernă. Istoria fiului risipitor, care a tentat pe atâti romancieri, nuveliști dramaturgi, trebue redusă la următorul dialog 'i\ — Tată... tată, iată-mă! Fiul tău s-a întors. — „Prea de vreme fiul meu, prea de vreme... Așteaptă să se mai ieftenească vițelul. Tristan Bernar3 / 1\ ANUL XI Nr. 2583 11EUNCŢIA, ADMINISTRAŢIA ŞI ATELIERELE GRAFICE: BUCUREŞTI, CALEA VICTORIEI No. 31 TELEFON 1/59 Publicitatea concesionată exclusiv Societăţii Anonime Rudolf Rflssss Bulevardul Academiei 4. Anunciurile se primesc la toate agenţiile de publicitate şi la administraţia ziarului. Director : M. FAUST MOHR Prim Redactor: SCARLAT FRODA Trei luni Şase luni Un an , , ‘•fl®*? A BO NA ME N TILS IN TARA« « t • * • I * • • • • ■ IN STRAtNATAT^* Trei luni t , , , , , , , , 'j J 800 le Sase luni , , , J S î î . «' I J 9Q0 „ I . O «l SI .a Un an. • • 1600 r Abonamenteie se plătesc talhte si tncep la 1 sau la 15 ale fiecarei luni. Criza operei italiene in jurul congresului de la Bolonia Opera Română trece în clipa de faţă printr’o criză grea şi primejdioasă. Concesionarii ei au fost nevoiţi să renunţe la contractul lor, deoarece greutăţile financiare crescânde înlătură orice posibilitate de trai Operei, fără o serioasă Sporire a subvenţiei, pe care Statul o acorda până acum. S’au găsit unii, care, necunoscători în materie, sau orbirii de patimi şi inimiciţii personale, au protestat Negreşit, astăzi, nu se mai poate continua, — spun ziarele artistice italiene, — cu acest soiu de mecenatism individual, ci trebuie să se creieze mecenatismul colectiv al Statului, a cărui datorie este să îngrijească de teatrele de operă, aşa cum îngrijeşte de muzele şi pinacoteci. Fondul necesar acestei subvenţionări nu poate fi, în nici un caz, realizat prin taxele pe operele din domeniul public, care nu ar ajunge nici împotriva unei eventuale sporiri a pentru câteva din cele mai mari tea subventiei Operei din Bucuresti Am tip de operă din Italia, cum ar fi crezut de aceea util să dăm câteva [Constanzi din Roma, San Carlo din amănunte asupra crizei operei de ita- 1 Neapoli, Regio din Torino, Fenice I i A M A * A A — A —■ A/I nft i,1 v* /li I 1 VI A fl ti CI a___— . _ * 1 _.................. 1 “ 1 I _ 1 _ • i liene ; se va vedea atunci limpede că dificultăţile, de care se isbeşte teatrul nostru de muzică, sunt identice, cu acele, pe care le au de suportat companiile de operă dintr’o ţară eminamente muzicală, cu mare tradiţie melodramatică, aşa cum e Italia. Dificultăţile crescând proporţional CU înăsprirea tuturor condiţiilor de feraiu, în general, zilele trecute, s’a întrunit la Bolonia, un congres al tuturor reprezentanţilor de operă din Italia, care s’a ocupat cu ideia federalizării tuturor acestor companii, pentru lupta comună de revendicare necesară menţinerii teatrelor de musică in Italia. S’au făcut, cu acest prilej, câteva observaţii şi propuneri interesante . Sa arătat,de pildă, că teatrul de muzică italian este în faliment şi că numai o finantare oficială, permanentă ■si constantă, independentă de orice ircumstante fortuite, ar fi capabilă să salveze opera şi să-i redea avântul şi înflorirea de altă dată. S’a mai spus deasemenea, că opera este ruinată de editorii rapaci şi de specula scandaloasă a agenţiilor artistice, care exploatează pe artişti, mijlocindu-le angajamente, în schimbul unor comisioane exorbitante, care împovărează extraordinar bugetele teatrelor de operă.. La Bolonda s’a mai spus însă că Opera italiană trebuie să-şi caute în ea însăşi mijloacele de existenţă» şi să nu caute să şi le creieze din taxe asupra celorlalte feluri de spectacole dramatice, cinematografice sau sportive. S’a mai propus deasemeni, să se ceară guvernului subvenţionarea Operei prin taxele, noua înfiinţare, asupra lucrărilor muzicale sau literare, căzute în domeniul public. Fărăîndoială, amândouă propunerile sunt absurde. Este ştiut că teatrul liric nu mai putut exista niciodată, fără un sprijin din afară. Cheltuielile realizării unui spectacol de operă, sunt atât de mari, încât e oa neputintă să fie acoperite prin încasările cassei de bilete; întotdeauna, s’augăsit, fie particulari, fie instituţii, fie chiar Statul, care au subvenţionat teatrele "de operă"; fără aceste subsidii, opera nu ar fi putut niciodată exista. L. T. Venezia, Comunale din Bolonia, etc. De aceea, se propune ca teatrele "de operă să fie subvenţionate din produsul taxelor speciale, ce s’ar «pune pe spectacolele de dramăşi comedie, de operetă şi revistă, de cinematograf şi varieteu, precum şi «pe spectacolele sportive : matchuri, alergări, etc. Un asemenea precedent există în Italia, şi-l oferă teatrul Scala, marele Scala din Milano. Acest teatru de operă, cel mai celebru dintre toate operele lumii, a fost construit şi întreţinut prin contribuţia benevolă a nobililor milanezi. Acum în urmă, după aproape doi ani a fost închis, — nu și-a putut relua activitatea, decât grație subsidiilor, pe care le încasează prin taxele asupra tuturor spectacolelor, care au loc la Milano. «Pe lângă aceste propuneri de ordin economic, menite să salveze opera italiană, de greaua criză prin care trece, se discută şi reformele de ordin spiritual, de care opera are nevoie. Este cert că în Italia, opera nu mai este frecventată, aşa cum era până acum câtva timp şi aceasta din două cauze ; în primul rând, elementele vocale, care făceau gloria Italiei odinioară, s’au împuţinat într’o «proporţie îngrijorătoare. In al doilea rând, fiindcă repertoriul, departe de a se împrospăta, rămâne anchilozat în cadre învechite. Compozitorii noui nu isbutesc să fie cântaţi, cu toate străduinţele şi jertfele lor, «şi de cele mai multe ori, reuşesc să se facă cunoscuţi mai întâi în străinătate şi apoi sunt primiţi pe scenele ţării lor. La noi, problema aceasta din urmă, nu se pune , iar chestiunea subvenţionării operei este rezolvată în sensul revendicărilor directorilor operelor italiene. Este interesant totuşi de stabilit parelela între aceste situaţii, mai ales astăzi, când Opera Română se reorganizează pe noui baze, după o criză asemuitoare cu aceea generală, din Italia ac Documente literare Revista franceză „Les Annales” a început să publice o serie de câteva scrisori intime de o importanță deosebită, între scriitoarea George Sand și Henry Harrisse, Gustave Flaubert după o caricatură a epocii, de Eugene Giraud Pentru suflul de intimitate, pentru datele extrem de preţioase pe cari" ni le dau ’aceste scrisori, reproducem in traducere, câteva 7 7 Martie 1867 Doamnă şi prietenă Am «asistat la premiera reprezentaţiei piesei Galileo şi cum ştiu că tot ceea ce e în legătură cu teatru vă interesează cred că fac bine că în loc să mă duc la culcare, vin să vă povestesc această memorabilă seară de 7 Martie 1867. îmi «primisem locul încă de dimineaţă şi seara sala era arhiplină. Biletele toate împărţite până la cel din urmă. Eu 11 primisem «gratuit. Şi cum francezii sunt oameni de gust şi la calul de dar nu «prea se caută dinţi tineri, toată lumea era bine dispusă. — „întreg «Parisul”, natural, asista. Am schimbat câteva cuvinte cu d-na d’Agoult care ocupa loja lui Girardin, cu Paul Saint Victor, Julies Janin, Theo (care mi-a părut pompos şi foarte ,puţin amabil, cu d. şi d-na Renan (Mirabile diete!) și cu Gustave Flaubert (care avea o cravată albă enormă). Nu l’am văzut pe Sainte Beuve. Oamenii mari ai pământului nostru erau reprezintați de prințul Napoleon, principesele Clotilda, Mathilda şi Julia. Loja imperială rămăsese goală, întrucât mă privește, n’am cheltuit nimic. Venisem la această nenorocită reprezentație pentru că fusesem asigurat, că va fi scandal. Trebuia să se strige în gura mare și în plin spectacol: „Jos cu inchiziția” ?i inchizitorul a fost aplaudat îr persoana lui Maubant. Se convenise să se vocifereze să i se facă scandal: — La pușcărie acei cari vor să detroneze pe Victor Hugo”... ...și nu s’a strigat nimic. Credeam că am să asist la o bătaie în regulă asemenea celeia de la premiera lui Hernani. Și în loc de vacarm entuziast și de protestări pasionate, n’am auzit decât anemice „Bravos”. Din când în când câte un sceptic — Bitinee... Sau — Bravo, foarte bine... ... O atenţie susţinută, întretăiată de plăcereaşi satisfacţia artistică a acelora care veniseră la teatru cu dispoziţii de Vandali... N’am auzit nici măcar un singur fluerat şi autorul a fost chemat la rampă cu o graţie şi o politeţă , aşa cum numai oamenii bine crescuţi în familii distinse fac. Un succes de stimă. Cât despre efectul produs asupra mea el a fost... „eminament soporifique” cum se zice în termeni de conivenţă. O lipsă absolută de plan, un foarte mare număr de versuri aliniate, dintre cari unele foarte armonioase, dar de nici un interes, nimic care să-ți Ac, de când ia un fel de muzică plaHenry Harrisse TOT HENRY HARRISSE CĂTRE GEORGE SAND Doamnă și prietenă. Prânzul de eri de la Magny, îmi impune să vă mai scriu ceva. Iată „au hazard de la fourchette”. Masa era anturată şi cu toate astea lipsea trei obicinuiţi ai ei, dintre cei mai distinşi. Mai întâi der apoi Theo (e vorba de Théophile Gautier) şi Saint Victor care se dusese la premiera reprezentaţiei lui Don Carlos de Verdi. Sainte-Beuve îmbrăcat în negru, cu figura proaspătă, cu ochii vii şi surâsul fin, prezida cu aerul său obicinuit. La dreapta lui, Gustave Flaubert cu faţa roşie, cu mustăţile lăsate în jos, dar cu privirea dulce şi înnourată sunt în ajunul plecării lor la Roma, nu ca să-i binecuvânteze papa, ci să-şi construiască noul scenariu pentru noul roman anuntat. Baudry, cu toată prezenta lui Flaubert pe care-l adoră, a lipsit. Théo și Saint Victor discută în paradoxe cu Flaubert care se plânge că astăseară va fi «asasinat de prietenii paradoxali. tiJrmcază iu va.a. Ilată și fără gust, «pe care „cunoscătos Lângă el Bouilhet care abia venirii” o numesc foarte bună. fse din Nantes cu gând să împiedice pe fată tot ce am să-mi amintesc din de Chilly de a relua „La conjuration această seară care trebuia să tacă * d’Amboise Instante la Odeon, după promisiuni şi anticipaţii, epocă Hypolite Taine era vesel ca pupă inexistenta mea. Mă îndoesc că această piesă a lui Ponsard a reuşit să îndrepte pe altă cale atentia publicului. A fost o încercare de luptă între Girardini şi Imperiu. îndrăzneţul ziarist a mai întinerit cu douăzeci de ani şipare că ar vrea să reînceapă împotriva guvernului polemica pe care a dus-o cu atâta succes împotriva lui Cavaignac. In numărul din La Liberte pe care vi-1 trimit astăzi o rupe pe fată cu vechii lui prieteni. A te crede ministru sau ghid al unui ministru, sau a te trezi pe banca «politiei corectionale, asta «are putină importantă când te numeşti Emile de Girardin. A făcut ailele şi de data asta va fi apărat de Dumaure si Berryer. Ultima dv. scrisoare mi-a adus veşti plăcute. Sunteţi bine, scrieţi, o sâ veniţi desigur în curând la Paris. Pe curând deci, sarică, cu tenul alb, graţie abandonării pentru moment a Teoriei Inteligenţei «şi celor două zile petrecute în pădurea de la Fontainebleau, Renan, în mare ţinută, alături de nevastă-sa (şi ştiu că e vorba ca zilele acestea să apară noul său Jesus şi Les Essais d’Histoire Contemporane cu faimosul articol, despre Dumnezeu). Mai veniseră Berthelot, suferind de inimă şi de imaginaţie dar cu poftă de mâncare, fraţii Goa&ourt cari Prietenie sinceră George Sand Capeatutue o» KttAswatos I Km. A. Dumas-fils după o caricatură a epocii, de André Gill. Coltul muzical Regele Jazz-ului Paul Whiteman Paul Whiteman, „regele jazzului” seafla la Londra ,în momentul izbucnirii grevei generale. El câștiga 2000 lire sterline pe zi, cântând la Kit- Cat-Club. La radio nu se poate auzi cântându-se în acest club de elită decât jazzul lui Jack Hylton, deoarece Whiteman are, cu o fabrică de plăci de gramofoane, o convenţie prin care i se interzice să cânte cu orchestra lui pentru radio. «Când izbucni greva — povesteşte G. Rypels în Algemeen Handelsbad i se trimiseră imediat invitaţii telegrafice foarte ademenitoarei de«#!» Paris şi Berlin. Dar bunicul lui Paul Whiteman fusese un englez înalt de «şase picioare şi şapte inci (aproape 2 metri), care servise ca soldat îngarda reginei Victoria, şi Paul Whiteman nu vru să-şi renege sângele. El rupse telegramele primite de la Paris şi Berlin şi se adresă lui Thomas Dawe, directorul lui Tivoli: — „Ascultă, Tommy, poţi săplătești ceva oamenilor mei în timpul grevei? Eu voiu complecta restul. Din fericire, mi-am adus aci automobilul din America! In modul acesta pot să ajut și eu cu ceva”. Whiteman plăti din buzunarul său mai multe mii de lire spre a-şi susţine orchestra în timpul celor zece zile cât dură greva. El duse în acelaş timp acasă cu automobilul, personalul teatrului Tivoli şi al lui Kit- Cat-Club. * Toate acestea erau foarte interesante, spuse Rygels, dar am voit să-l aud și cântând. Am reuşit,abia după încetarea grevei şi anume într’o Sâmbătă seara, şi într’o Luni după amiază. Whiteman nu cântă Dumineca şi cedează locul la Tivoli jazzului care cântă sub conducerea lui Jack Hylton la Kit-Cat-Club. „Este covârşitor şi interesabnt să vezi ce a putut să realizeze America anul acesta în domeniul muzicei moderne. Se aud tonuri cu totul noui, se aud tonurile gramofonului precum și zbârnâitul motoarelor moderne contopite în mod armonic. „Orchestra lui Paul Whiteman este într’adevăr ceva extraordinar. Este compusă din mai bine de treizeci de artişti tineri. Iţi facimpresia că se delectează la auzul muzicei. Dar sunt atât de siguri, atât pe instrumentul lor cât şi în ce priveşte partitura lor, încât îşi fac impresia că ar putea să execute la o perfecţie în cel mai adânc întuneric prelucrările extrem de complicate de bucăţi clasice şi moderne ale lui Paul Whiteman. In cazul când ar veni în Europa continentală, ar fi de dorit să se observe două lucruri. In primul loc să fiepuse programe la dispoziţia auditoriului, căci la Londra, Paul Whiteman anunţă el însuşi numerile pe cari le execută, şi aşa de confuz încât am înţeles loc de „Valencia”, „for luncheon”. Al doilea, ar trebui să renunţe, faţă de publicul continental, la clovneriile unora din membrii orchestrei. Englezii se amuză de minune, când, spre exemplu, un viorist cântă cu arcuşul sub genunchiu sau când activează un corn cu ajutorul unei pompe de picior în care se umflă cauciucul de la roata bicicletei. Lucrurile aceste publicul vrea să le vadă la varieteu și le face mult mai bine ungurul Crock, fostul grăjdar al contelui Bethlen, care cântă actualmente la varieteul Palace (ab Pajj&" „Cine vrea să ştie, însă, ce este jazz-ul ,şi ce poate fi jazz-ul, ce va deveni, poate, instrumentaţia muzicii viitorului, acela trebue să audă, neapărat, orchestra „regelui jazz-ului" Paul Whiteman. Ea dă la iveală tonuri cu totul noui”. Paul Whiteman Sărbătorirea lui Richard Strauss la Lipsea In săptămâna de la 6 la II Iunie, cu ocazia celei de a 62-a a aniversării a naşterii lui Richard Strauss, are loc la Lipsca un ciclu de reprezentaţii cu opere de ale ilustrului compozitor. I „Salomea”, „Internezo” şi „Rosenkavalier”, sunt dirijate cu această ocazie de Richard Strauss în persoană. „Feuersnot”, Ariadne auf Nanos” și „Elektra” sunt dirijate de dirijorul Gustav Brecher. In afară de aceasta, Richard Strauss va dirija la 10 iunie un concert al orchestrei „Gewandhaus”. O statue a lui Schubert la Viena Consiliul municipal al orașului Viena a hotărât să ridice o statue lui Schubert în splendidul mare de curând amenajat în cartierul Währing. Statuia e opera sculptorului Wei gelt. _____. ............... Răzbunare Francezii sunt foarte necăjit! pei Americani. Ei atribuie puternicei şi, —prin excelenţă — arhimiliardarei republicei nordamericane, toate nenorocirile, care cad, dela o vreme încoa,ce, asupra francului fancez. La Paris, circulă curent, un calambur, făcând aluzie la situaţia de azi şi la acea de acum 150 de ani, când francezii au ajutat pe americani să se elibereze de dominaţia engleză. Parizienii, vorbind de americani, spun: „Nous leur avons envoye Lafayette, ils nous envoient la faillite”. Dar francezii se mai răzbună împo- triva americanilor printr’o serie întreagă de anecdote muşcătoare. Una e veche . Aceea a rămăşagului dintre un francez şi un american, care va spune minciuna mai_ mare. _ , Francezul, «politicos din fire, a in-, vitat ne american să spună el, cel din-,tâi, minciuna. Americanul se gândi puţin şi începu apoi să istorisească — „A fost odată în America, nu, gentilom... — Opreşte-te, — îl întrerupse frâu, cezul, — ai câştigat prinsoarea. Ai spus cea mai, mare minciună, că în America există un gentilom... Pe această temă favorită, ca non. NÁDOR Domnul T. I.A... tescu este foarte cunoscut în saloanele noastre bureştene, în care trece drept un încântător şi spiritual dansator. De o vreme încoace însă, a dezertat cu totul dancingurile şi ceaiurile dansante... Zilele trecute a fost zărit de un prieten, care-l interpelează ! i _ Bine, bre, unde umbli de nu te mai vede nimeni ? — Sunt foarte ocupai i f- Zău ! ? Cu ce ? Scrisoare din Italia Din cauza operii sau a tenorului Scrisori de ameninţare din public.* Explicaţii inutile. — Manifeste pe stradă. — Unul care garantează. -« Scandalul de la premieră. — Un public care revine. — Scene ’emoţionante. — Cel fluerat e aplaudat. — Lacrimi adevărate, pe scenă. Deunăzi Teatrul Alighieri din Ravena a fost, ca să zic așa.,, scena ,ast nui scandal enorm, unic aproape în analele teatrului italienesc. Iată împrejurările în care a isbplcnit acest scandal: O OPERA SI UN CANTARET Teatrul Alighieri din Ravena era de câteva vreme în căutarea unui nou maestru, — dirijor al orchestrei. Firește cu angajarea acestuia, ^ în persoana compozitorului dirijor Failoni, repertoriul a suferit oarecari modificări. Astfel s’a introdus în repertoriu opera Tristan și Isolds care nu mai fusese reprezintate pe această scenă. Odată cu punerea în repetiţie a operii, s’a făcut şi un angajament special: a fost angajat tenorul Amedeo Bassi SCRISORI DIN PUBLIC _ _ ______ ____ . . . In timpul repetiţiilor operii, impre sensului de American gentilom, sau.J sarul teatrului a primit câteva scriurzii la Paris, o altă serie de delisori din public, în c care i se mamimirăcioase anecdote. Cea mai recentă este şi cea mai cu haz. Ea nu e în legătură numai cu lipsa de gentilomi din America, ci şi cu regimul seci, adică cu legea prombiţionistă, care interzice , de câţiva ani încoace, fabricarea, introducerea şi consumarea oricărei băuturi alcoolice pe teritoriul Statelor Unite. Se spune, anume, că un _ parizian, nevoit să facă un lung voiaj în America, a scris, exasperat de ţară şi de oameni, unui amic al său de la Paris, o scrisoare, care începea cu următoarele cuvinte: ... „Dragul meu, am nimerit-o foarte prost în ţara asta, în care, ca să bei un pahar de vin cu un gentilom, trebuie sa-ţi aduci cu tine şi paharul şi vinul, şi gentilomul”Se none vere... Impresarul teatruluiAligheri spune între altele : „Publicul de teatru italian nu te înşeală mai niciodată asupra calităţii artistice a unei opere şi a unei interpretări. Astăzi teatrul Alighieri, ca şi toate celelalte teatre europene trece printr’o epocă de criză. E nevoe de un supra efort pentru a atrage publicul. Altfel ne aşteaptă cel mai mare dezastru. Nu e în intenţia noastră să iritam susceptibilităţile publicului care sprijină teatrul, îmi voiu permite eu, să garantez, că interpretarea realistă a tenorului Amedeo Bassi nu va jicni gustul italian. Bassi este şi el italian şiştie până unde trebue să aducă curajul artei sale”. AMEDEO BASSI ISI EXPLICA JOCUL .......... . . Artistul Amedeo Bassi, deaseme-Vreau să iau de nevastă pe fata mea a fost silit să-și explice jocul său milionarului H. căruia i se aducea învinuirea că ar — Ei, dar știi că o să ai mult de fi prea realist, și că n’ar fi artistic așa muncit... — Cred că o să am mai mult de muncit, dacă nu o s’o iau de nevastă! replică junele T. I. Marele balon „Norge”, care a trecut peste Polul Nord, nu aterisează ca celelalte aeronave, ci ancorează, dacă se poate spune așa, de un stâlp uriaș anume înălțat In aeroporturi. Se discuta într’o familie asupra senzaționalei expediţii polare. — Dar bine, — întrebă o cucoană, — cum se va opri balonul pe pol, dacă nu este acolo un stâlp, de care să poată ancora ? — Foarte simplu, — răspunde convins un tânăr savant de salon, — ce are nevoie de stâlp? Va ancora de axa pământului care trece prin poli, Intre cucoană şi bucătăreasă . — Unde e fata ta ?, Parcă aveai o fiică, nu? — Da. Dar se arată a fi bună ’de doică şi am trimis-o la oraş să înveţe meseria... că în cazul când „Tristan şi Isolda” se va reprezintă în distribuţie cu realistul Amedeo Bassi, teatrul este expus la oarecari neplăceri... că aceaste neplăceri vor putea atrage un însemnat deficit moral pentru teatru..., că în loc de o reabilitare s’ar putea întâmpla ca teatrul să fie nevoit să-şi închidă pentru câteva vreme porţile. Cum e natural, impresarul a recurs la pressă pentru a răspunde ameninţătorilor anonimi, cum înţelege publicul din Ravena că trebue să fie. „Eu sunt italian, dar ca artist nu joc în maniera italiană, spune, Bassi. Teatrul italian este teatrul intuiţiei dramatice, al gestului spontan şi nestudiat, deci neadâncit. Este urma unei vechi «şcoli care datează de când cu Comedia del ’Arte. Astăzi lucrurile s’au schimbat. Teatrul şi arta au luat înfăţişări diferite. Teatrul german, în special, este teatrul studiat în oglindă şi adâncit psichologiceşte. Eu înţeleg că trebue să-mi menajez publicul care mă aplaudă, dar iarăși nu cred că publicul va merge până acolo încât să ceară să masacrez un rol dintr’o operă atât de deosebită de cele ale lui Bellini și Donizetti, cu care publicul e mai obicinuit. Contând pe generozitatea publicului artistic italian, continuu să studiez rolul pentru care am neplăceri cu anticipaţie”. CE SPUNE IMPRESARUL UNUL CARE GARANTEAZĂ., După observaţiile serioase pe care direcţia teatrului le-a adus jocului şi manierei de interpretare, Amedeo Bassi şi-a înaintat formal demisia din trupa teatrului Alighieri la care deabia fusese cu sacrificii enorme angajat. cum e uşor de înţeles pentru ce, demisia i-a fost refuzată şi Bassi a convenit să rămână. Dirijorul Failoni a declarat că garantează el personal de reuşita premierei mult aşteptată şi că interpretarea lui Amedeo Bassi va întrece în general tot ceea ce se crease de câţi ,va ani încoace pe scena teatrului An, ghieri Cum dirijorul Failoni prezintă cele mai serioase garanţii de seriozitate şi cum personalitatea sa artistică la Ravena este foarte bine apreciată, directorul teatrului a renunţat la orice amestec personal al lui lăsând lui Failoni și Bassi, toată răspunderea celor ce era fatal să se întâmple. MANIFESTE Dintr’o sursă necunoscută au aip rut cu două zile înainte de premieră manifeste pe străzile Ravonei șî pe zidurile mai dosnice. „Cetățeni italieni. Un artist german, cu nume italian va profana scena teatrului carepoartă numele scumpului nostru poet naţional „Dante Algheri”. E timpul să reacţionai!. Ameden Bassi trebue să fie italian şi cu sufletul, nu numai cu numele şi cu starea civilă, dacă vrea să primească aplauzele noastre. Veniţi cu toţii la Premiera operei Tristana şi Ysolda. Ascultaţi pe artist şi rostiţi-vă cu sinceritate. Acest manifest, nu vă îndeamnă să flueraţi, nici să huiduiţi. Credem că nu va fi nevoe de aşa ceva de vreme ce dirijorul Failoni şi-a luat toată răspunderea spectacolului. Veniţi ,însă în orice caz la premieră, în număr mare, şi nu veţi regreta”. Acesta era textul manifestului. Se vede clar că e vorba de o uneltire machiavelică. Printre rânduri se poate citi că publicul a invitat să manifesteze şi împotriva lui Failoni care şi-a asumat toată răspunderea. CUM A DECURS PREMIERĂ ■ La Premieră, sala teatrului Alighieri era plină ca niciodată. Toate biletele, fuseseră vândute şi direcţia era satisfăcută, deşi probabil» luase cunoştinţă de conţinutul manifestului care fusese împărţit pe stradă« Uvertura a fost ascultată cu religiozitate şi aplaudată cu urale. Se spera într’un adevărat triumf. Actul întâiu deasemenea a început sub cele mai fericite auspicii. Iată însă că pe la jumătatea actului, după apariţia lui Amedeo Bassi, publicul italian începe să murmure. Unii încep să strige — Faceţi linişte !... — Sssst... Sssst.... — Cortina, cortina, repetau unii difi gatoriile de sus-Failoni se întoarce către public şi strigă tare: — Aşteptaţi... aşteptată. «Până la sfârşitul actului, veţi vedea... Unii se mai liniştesc, după câteva minute însă sgomotul începe cu mai multă înverşunare. — Jos cu Amedeo Bassi. — Jos cu Failoni... In scenă se face liniște. Nimeni nu mai cânta. Amedeo Bassi, care e un artist de cea mai pură origină italiană se adresează din scenă publicului: — Ascultați până la sfârșit, prieteni, vă asigur că nu-mi bat joc de nimeni. Atunci, ca la un semn, toată sala isbucni într’un formidabil fluerat — Jos cu Failoni« ! — Failoni, Failoni, cabotin, mas, calzon... — Failoni... Un grup de spectatori într'un colț, începuseră să cânte o arie de stradă. Cortina s’a lăsat cu repeziciune și Failoni a încercat să dea explicațiuni. Publicul însă n’a vrut să facă linişte. UN DIRECTOR EMOŢIONAL Directorul teatrului a apărut emoţionat pe scenă şi a mărturisit că se face o mare nedreptate acestui tânărartist care e Amedeo Bassi. — Am luat parte la toate repetiţiile, spune directorul, şi m’am convins că Bassi nu este ceea ce crede publicul despre el. Totuş ca să nu supăr mai mult publicul am dat dispoziţiuni ca să vi se înapoeze tuturor la cassă costul biletelor. PSIHOLOGIA1 PUBLICULUI Deodată seface tăcere- Cuvântarea directorului teatrului a electrizat toată sala. Toţi îşi reiau locurile. Un grup din mijloc isbucnește în aplauze furtunoase strigând : — Amedeo Bassi, să vină Bassi...... Bassi apare, cu peruca în mâxie, dezolat și se înclină. Publicul cere să se cânte ceva din-, tr’ooperă italină sau franceză. Bassi cântă o arie din actul al treilea al Traviatei, şi publicul aplaudă furtunos. Unii cer ca spectacolul să continue, dar Bassi e distrus. Cu lacrimi în ochi mărturiseşte că nu mai poate cânta „astăzi”. Uralele se înteţesc, lumea ÎI aplaudă în picioare, şi părăseşte sala cântând un imn fascist. Bineînţeles, nimeni n’a cerut Serai Cassa teatrului să i se înapoieze costul bilfitului. Urmarea scandalului acestuia atST de emoţionant la sfârşitul lui a fost că s’a scos din repertoriu Tristan şi Ysolda, iar Amedeo Bassi obţinemari succese în repertoriul italian, TINO LOMBARDI