Rampa, iunie 1926 (Anul 11, nr. 2576-2600)

1926-06-11 / nr. 2584

ANUL XI Nr. 2584 REDACŢIA, ADMINISTRAŢIA ŞI ATELIERELE GRAFICE : BUCUREŞTI, CALEA VICTORIEI No. 31 TELEFON 1­59 Publicitatea concesionată exclusiv Societăţii Anonime Rudolf Mosse Bulevardul Academiei 4. Anunciurile se primesc la toate agenţiile de publicitate şi la administraţia ziarului. PAGINI Director : M. FAUST MOHR »kid Redactor : SCARLAT FR­ODA *TS3! Protecţiunea operelor literare şi artistice • NECESITATEA INTRĂRII ROMÂNIEI IN UNIUNEA INTERNATIONA­LA PENTRU PROTECŢIA DREPT­URILOR DE AUTOR încă din 1886, mai multe State au constituit Uniunea pentru protecţia drepturilor de autor asupra operelor literare şi artistice şi au încheiat o convenţiune în acest sens. Această convenţiune, a fost modi­ficată în 1896 şi 1908 şi’i complectată printr’un protocol adiţional în Mar­tie 1914. România a fost solicitată în repe­tate rânduri de guvernul elveţian, ca mandatar al Uniunii Internaţio­nale şi acum în urmă, în Decembrie 1922 şi de Consiliul Societăţii Na­ţiunilor, să adere la această convenţie. Dacă sub imperiul legislaţiei noas­­tre din 1862 ezitarea guvernului nos­tru se putea justifica din cauza nu­meroasele deosebiri ce existau între dispoziţiile convenţiei din 1886 şi a­­cele ale legislaţiei noastre interne, astăzi ea nu mai are nici o raţiune de a fi. Legea noastră din 1923, re­glementează aceste chestiuni, ocro­teşte în chipul cel mai larg operele literare şi artistice ale autorilor străini pe teritoriul nostru. Aderând la convenţia de la Berna, nu contrac­tăm nici o nouă îndatorire faţă de aceştia din urmă şi, în schimb asigu­răm autorilor noştri protecţia eficace, acordată de acea convenţie în ţările cari au semnat-o şi a căror legislaţie internă ar fi mai puţin liberală de­cât a noastră cu autorii străini. In urma avizului departamentului competent şi in scopul de a se în­lesni răspândirea cunoştinţelor şi i­­deilor publicate în presa străină în straturile adânci ale populaţiei noas­tre, guvernul român îşi rezervă însă dreptul să aplice dispoziţiile art. 7 al Convenţiei de la Berna din 1886, care face mai lesnicioasă reproducerea acestor idei, în locul art. 9 corespun­zător al convenţiei d­in 1908, care din preocuparea de a ocroti drepturile autorilor străini, o îngrădeşte. Iată in extenso acest aticol : Articolele de ziar sau din colec­­ţiunile periodice publicate într’unul diin Statele Uniunii pot fi reproduse in original sau în traducere în cele­lalte State ale Uniunii, dacă autorii sau editorii nu au interzis-o în mod expres, in ceea ce priveşte colecţiile, e suficient ca interdicţiunea să fie făcută în mod general în fruntea fie­cărui număr al colecţiei. I­n nici un caz, această interdicţie nu se poate aplica la articolele de discuţiune politică sau la reproduce­rea ştirilor zilei sau a faptelor di­­s­or­se. Iată dispoziţiile cele mai importan­te din această convenţiune : Expresiunea : „Opere literare si ar­tistice” cuprinde orice producţiune din domeniul literar, ştiinţific sau ar­tiste, ori­care ar fi modul sau for­ma reproducerii, ca : cărţi, broşuri şi alte scrieri; opere­ dramatice sau dra­­matico-muzicale, operele coreografi­­ce şi pantomimele, a căror punere în scenă e fixată prin scris sau alt­fel, compoziţiile muzicale cu sau fără cuvinte, operele de desen, de pictură, de arhitectură, sculptură, gravură şi litografie, ilustraţiile, hărţile geogra­fice, planurile­, crochiurile şi operele plastice, relativ la geografie, la to­pografie, la, arhitectură şi la ştiinţă. Sunt protejate ca opere originale fără prejudiciul drepturilor de autor al operei originale, traducerile, a­­daptările, aranjamentele de muzică şi alte reproduceri transformate ale unei opere literare sau artistice, ca şi colecţiile diferitelor opere. Statele contractante sunt obligate să asigure protectiunea­­operelor men­­i­tionate mai sus. Operele de artă aplicate la indus­trie sunt protejate pe cât permite le­gislaţia interioară a fiecărui Stat. Durata protectiunii acordate de Pre­zenta­ Conventiune cuprinde viata autorului și 50 ani după moartea sa. Totuşi în caz că durata nu va fi adoptată în mod uniform de toate Statele Uniunii, durata va fi regle­mentată de legea Statului în care va fi reclamată protecţiunea şi ea nu va putea depăşi durata fixată în Statul de origină al operei. Statele contrac­tante nu vor fi deci obligate să aplice dispoziţiunile aliniatului precedent de­cât în măsură în care se conciliază cu dreptul lor intern. Pentru operele fotografice şi ope­rele obţinute printr’un procedeu ana­log fotografiei, pentru operele pos­tume, pentru operele anonime­ sau pseudonime, durata protectiunii este reglementată de legea Statului în care se reclamă protectiunea, fără ca această durată să poată depăsi du­rata fixată in Statul de origină al operei. . . Autorii operelor nepublicate._ resor­­tanti ai unuia din Statele Uniunii si autorii operelor publicate într’unul din aceste State, se bucură în celelalte State ale Uniunii, în timpul întregei durate a dreptului asupra operei o­­riginale,.'de1 dreptul exclusiv de a fa­ce sau de a autoriza traducerea o­­perelor lor. • Romanele-foiletoane, nuvelele și toate celelalte opere, fie literare, fie ştiinţifice, fie artistice, ori­care ar fi subiectul lor, publicate în jurnale sau colecţii periodice a unuia din Statele Uniunii, nu pot fi reproduse într’alt Stat fără consimţimântul autorilor. Cu excepţia romanelor-foiletoane şi a nuvelelor, orice articol de ziar poate fi reprodus de un alt ziar, dacă această reproducere nu este expresiv interzisă. Totuşi origina trebueşte­ in­dicată : sancţiunea acestei obligaţiuni este determinată prin legislaţia Sta­tului a cărui protecţiune este recla­­ mată.­­ Stipulaţîunile prezentei Convenţiuni se aplică la reprezentarea publică a operelor dramatice­ sau drama­tico­­t muzicale şi la executarea publică a o­perelor muzicale, fie că aceste opere sunt publicate sau nu. Autorii de opere dramatice sau dramatico-m­uzicale sunt — în timpul cât durează dreptul lor asupra ope­rei originale , protejaţi în contra re­­pezentării neautorizate în public, a operei lor traduse. Pentru a beneficia de prototiunea articolului de faţă, autorii publicând operele lor nu sunt obligati de a in­terzice reprezentarea sau executa­­rea în public a acestor opere. Sunt mai ales cuprinse între re­producerile nepermise cărora se apli­că această convențiune, apropierile indirecte neautorizate ale unei opere literare sau artistice ca adaptări, a­­ranjamente de muzică, transformările vreunui roman, nuvelă sau poezie în piesă de teatru şi reciproc, etc., când nu sunt decât reproducerea acestei lucrări în aceeaş formă sau­­sub o altă formă cu schimbări, adăugiri sau scurtări neesenţiale şi fără să prezin­te caracterul unei opere originale noui. Autorii operelor muzicale au drep­tul exclusiv de a autoriza : 1. Adaptarea acestor opere la in­strumente servind la executarea lor mecanică. . 2. Executarea publică a aceloraşi opere, prin mijlocul acestor instru­mente. Rezerve şi condiţiuni relative la aplicarea acestui articol vor putea fi determinate de legislaţia interioară a fiecărui Stat în ceea ce îl priveşte , dar toate rezervele şi condiţiunile de această natură nu vor avea decât un efect­ retro­activ şi deci nu este apli­cabilă într’un Stat al Uniunii opere­lor care în acest Stat vor fi adap­tate in mod licit la instrumente meca­nice înainte de punerea în vigoare a prezentei Convenţiuni. Adaptările făcute în virtutea ali­neatelor­­2 şi 3 ale prezentului arti­col şi importate fără autorizarea păr­­ţilor interesate într’un Stat unde nu­­ ar fi licite, vor putea fi sechestrate.­­ Autorii operelor literare, ştiinţifice sau artistice se bucură de dreptul exclusiv de a autoriza reproducerea si reprezentarea publică a operelor lor prin cinematograf. Sunt protejate ca opere literare si artistice productiunile cinematografi­ce, atunci când prin dispozitivul pu­­nerei în scenă sau combinarea inci­dentelor reprezentate, autorul va fi dat operei un caracter personal şi o­­riginal. Iară prejudiciul drepturilor auto­rului operei originale, reproducerea prin cinematograf a unei opere lite­rare, ştiinţifice sau artistice este pro­tejată ca o operă originală. Dispoziţiile precedente se aplică la reproducerea sau producțiunea obți­nută prin orice alt procedeu analog cinematografului. Itöoissi la Theater in der Josephstadt Celebrul tragedian Alexander Moissi a fost angajat de Reinhardt să dea o serie de reprezentații, în cursul vii­toarei stagiuni, la „Theater in der Jo­sefstadt” din Viena. C iMiXl î empi vassati. Seara, la lampă, intr’un . menaj, care are vre-o douăzeci de ani de plictis și afaniseald tn urma lui. So­fia se plânge că soțul nu e destul de afabil și drăgăstos . , — Și ți-aduci aminte, cred, ce fru­moasă mă găseai când ne-am cunos­cut prima dată ? — Da, da, replică soțul, îngândurat, — era la un ban­ mascat, nu-i aşa ? Deşi Sf. Gheorghe a trecut de aproa­pe două luni, multă lume a rămas fără casă, şi multe, case au rămas pe­ teren, doi adversari, care-şi des­­fătă chiriaşi. La Bucureşti, cel puţin,­­ carca pornirile pătimaşe sau dorm­­­în centru şi la mahala, bileţelele „De , ţeţe (te reclamă, în două focuri de închiriat” lipite, pe ferestre, îţi dau, pistol) schimbate fără rezultat, după din când In când impresia, că troieşti­i care duelgiii se împacă sau nu vremurile fericite de înainte de răz­­boiu.­­ De aceea chiar, agenţiile de închi­riere continuă să lucreze. Una din ele primeşte, zilele trecute, vizita u­­nei perechi, care ia mai multe adrese de case, să le viziteze. A doua zi, domnul trece pe la agen­ţie şi spune directorului : — Domnule, te rog, o să vie nevas­­tă-mea să se informeze de casa din strada Italiană, pe care am vizitat-o cri... Te rog să-i spui că s'a închiriat. — Așa dar, nu vă convine ? — Ba da, grozav. Dar nevasta mea e foarte dificilă. Când o să audă In­să că apartamentul s’a închiriat, o să-i placă numai decăt... Un automobil trece In goana mare. Un domn de pa trotuar. vrea să-l o­­prească, face semne disperate, sbia­­ră, urlă... In sfârșit, mașina stă. Dom­nul o ajunge, gâfâind. — Bine, domnule, nu ai auzit că le strigam■ ? — Ba da, — răspunde șoferul, — dar credeam că am călcat pe cineva. Discuție in familie. — Dragă băiete, eu te sfătuiesc să­ te însori. Domnișoara N. este încân­tătoare, și va fi o nevastă, care ți se va potrivi de minune... — Bine, papa. Dar ce zestre are ? — Dacă tat’său nu dă faliment, un milion bani ghială !... — Cum ? F. pe cale să dea fali­ment ? — Nu te speria, prostule. Dacă dă faliment, o să ai două milioane zestre ! — N’ai idee, don'mnule Jean, ce pro­grese a făcut fata mea la pian, se laudă: M-me Popescu. Ca să te con­vingi și d-ta, o s'o pun să-ți cânte „La­­revedere, copilă dragă...." — In cazul ăsta, doamnă, vă sărut mâinile și vă­ spun la revedere, răs­punse d. Jean Indreptăndu. sa sp'e­n să. Spre o legislaţie teatrală în Franţa înfiinţarea brevetului de artist într-unul din numerile noastre tre­cute, ne-am ocupat de proectul Uniu­­nei Artiştilor Francezi de a crea un brevet de actor. Pentru lămurirea acestei ches­­­tiuni „Comoedia” publică o intere­santă convorbire cu d. Henry Beau­lieu, preşedintele Comitetului de ac­ţiune al Uniunii şi unul din promoto­rii acestei idei. Pretind că brevetul de actor e sin­gura noastră salvare. Vreau chiar să dovedesc camarazi­lor, că votarea unui asemenea pro­­ect, e legată de asigurarea, noastră pentru bătrâneţe. Ar fi paradoxal ca Uniunea să lu­creze pentru amatori. Convingerea mea este că suntem abea la începu­tul organizării vieţii noastre corpora­tive. Acestea sunt ideile pe care le apăr. E cert că ele vor supăra pe unii, pen­tru că e foarte greu să mulţumeşti pe toţi”,­­ încheie d. Henry Beaulieu. BREVETUL DE ARTIST CONDITIUNILE DE OBŢINERE A BREVETULUI Iată cum văd eu această reglemen­tare : 1) Nimeni nu va putea juca teatru, dacă nu posedă un brevet. 2) Uniunea Artiştilor e singura ca­lificată pentru a libera brevetul. 3) Orice persoană, care vrea să în­ceapă studii teatrale şi să joace, va fi obligată să facă o declaraţie la U­­niune care îi va libera un brevet pro­vizoriu de stagiar, fără ca această de­­claraţiune să implice­­adeziunea debu­tantului la Uniune. Această adeziune rămâne cu totul facultativă. 4) Brevetul definitiv va fi eliberat după un stagiu de trei ani, şi în ur­ma examinărei titlurilor petiţionaru­lui, urmând să justifice că trăeşte în­­tr’adevăr din această profesiune pen­tru a fi considerat ca actor profesio­nist. — Sistemul i pe care-l preconizăm nu comportă nici un examen. Nu ce­rem de fel ca Uniunea să se trans­forme într’un aeropag,­­ judecând în­­ ultima instanţă calităţile dramatice­­sau lirice ale unui debutant. Totuşi, dacă pe scenă^ suntem în principiu cu toţii artişti, în viaţa par­­ticulară suntem simpli oameni ^ şi e natural să ne organizăm o viaţă cor­porativă şi profesională, într’un cu­vânt să ne organizăm meseria. Or, în momentul de faţă meseria noastră este invadată. Altă dată, după o greşală sau­­ după o nenorocire, o­­mul se ducea la mănăstire, azi se a­­pucă de teatru. „ Nu am pretenţia că totul va deveni o mul­ţime de femei nostime, bogat: deodată perfect, dar disciplina corpo­­re sau sărace, stânjenesc corporaţia, rativă va câştiga, trăind prost şi făcând o viaţă impost- Acesta e proectul pe­ care vreau bilă adevăraţilor actori. O să-l văd adoptat de Uniune. Vitrina Cărţii Romaneşti PR. N. V. HODOROABA , DIN RASBOIUL DE REÎNTREGIRE”. NOTE ŞI IMPRESII DIN CAMPANIA 1916—1918. (EDIŢIA „CARTEA ROMA­NEASCĂ”, 300 PAG. 65 LEI) să îngrijească.­­ O filosofie mare se desprinde din acest fel de al privi N’am citit multe cărţi despre răs­­boiul nostru, dar am o fermă convin­gere că această carte, scrisă de un om modest, un nume obscur, va fi şi pentru ştiinţa istoriei şi pentru li­teratură, cea mai bogată în suggestii istorie a răsboiului nostru. Literatură de răsboiu ? Nu. Istorie ? Nici măcar atât. Un hri­sov în care preotul N. V. Hodoroabă a scris, ca în vremurile străbunilor, cu predilecţie pentru adevăr, toate impresiile ce i le-a lăsat răsboiul şi mai ales, fapte multe din cari­ cu­n spi­rit obiectiv nu s’a grăbit să tragă el concluziile, pentru ca opera, lui în lumina altor timpuri să pară a, fi în­temniţat un fals. Nu. Această carte a răsboiului este scrisă simplu , de­­cot, simplu ca şi războiul în sine, spontan şi necugetat, adică nereflec­tat. Academia a premiat-o. Societa­tea Scriitorilor români deasemenea.­ Dar astă nu pentru că d. N. N., Ho­doroabă ar fi un­­scriitor sau măcar un spirit epic prodigios. Nm Ceea ce te cuprinde în mreji neasemuite în a­­ceastă carte, este sinceritatea fără re­proş a celui care a scris-o. Este mă­sura, mai ales măsura în toate. Po­trivit obiectului pe care şi-l fixase au­torul, cartea ar fi putut avea­­ păcate de o prea mare subiectivism uneori, ar­­fi putut fi lirică pe alocuri,­ în laudă sau în blestem, dar nu e. Preotul N. V. Hodoroabă îmi inspi­ră imaginea unui străin de spiritul demonic al oamenilor de care e pus lumea și viața din jurul nostru. * Ceea ce impresionează în­­toată des­crierea lungă a războiului, este amă­nuntul ales din spirit de continuitate, spune autorul, dar trist, copleşitor de dureros evocator al războiului în sinea lui hidoasă şi plină de lacrimi neputincioase. Iată acest fragment: La soldaţi le vin bani de acasă ca să aibă de cheltuială. Spre marea mea mirare, văd şi un mandat de un leu şi parcă nu-mi vine a crede. II iau în mână si-l citesc. Are Nr. 228, cu adresa : d-lui Ciobanu Gh. soldat. Reg. 69 comp. 7-a, poşta militară şi-i expediat de Maranda Gh. Ciobanu din Mileanca Dorohoi. „Nu-mi pot stăpâni o lacrimă faţă de acest „leu”... de unde vine­ el?“. In acest franc străluceşte grija celor de-acasă, dar mai­­ales sărăcia. Ce şi-o fi zis Maranda lui : — „Ia ’n să-i trimit şi acest, franc ce-l am — făcut poate pe ouă — lui Gheorghe la Jărdiuiu, că măcar de de tutun să aibă bietul şi de-o coaj pâine”. „N’a avut mai mult că i-ar îi tri­mis”. Sau : „10 Octombrie . A venit 57 ndi de la Târgul Ocna. Un soldat curăţin­­du-şi arma,, care era încărcată, îm­puşcă din greşeală pe un soldat de alături care cade mort.. Aici în sat e şi postul de comandă al diviziei a 15-a. Doi artilerişti aduc un soldat infanterist rănit , la mâna dreaptă , i-au desfăcut bandajul în faţa gene­ralului Eremia Grigorescu, coman­dantul diviziei. Vine apoi în drum un locotenent-colonel medic, care examinând rana, spune­­că­ s’a împuş­cat singur (soldatul N. R.). Generalul îl ameninţă zicându-i : — „Am să te împuşc acuş, putoare, de ce te-ai calicit singur ?... — „Să trăiţi dom’le general, nu m’am împuşcat singur că doar îs creş­tin şi am o casă de copii! Cum aveam să descarc eu singur arma în mâna mea ? !... „Am văzut şi eu rana, că mai eram încă cu trei preoţi militări, şi nu pă­rea să se fi împuşcat singur... Tot azi cică au fost daţi judecăţii de curtea marţială a diviziei, 151 soldaţi acu­­­zaţi de automutilare şi au fost con­damnaţi la moarte. Doi ofiţeri fran­cezi pleacă pe front cu automobilul. * Pr. N. V. Hodoroabă a adoptat pen­tru transcrierea impresiilor sale de războiu procedeul simplu al istorici­lor latini. Vă amintiţi de maniera în care e scrisă istoria „De bello gallico” a lui Cezar ? Se pare că această lucrare i-a slujit de model preotului Hodoroabă. Războiul pentru d-sa nu se prezin­tă masiv şi plin de orori nedescripti­bile, nu ia forme de fantasme înspăi­mântătoare, ci se scurge lent, într’o succesiune de fapte cari urmează le­gile unui fatalism universal. Crâmpei­area continuă a istoriei sale dă operii mai mult aspectul unei is­torii­­anecdotice, firește, păstrând -Pen­tru acest cuvânt sensul etimologic elin.­­ Dar în definitiv ce l’a îndemnat pe d. N. V. Hodoroabă să scrie această carte ? Războul­­a prilejuit un tumult de impresii violente cari au acţionat­­în­­tr’un fel sau altul asupra sensibili­tăţii orcui. Autorul acestei cărţi e un preot, un om deprins cu viaţa liniş­tită, patriarhală: __ „Sunt un biet preot de cătună” mărturiseşte el la începutul părţii. Cartea sa este un­­prisos care­­s’a re­vărsat dintr’un pahar prea plin.­ Aşa a scris d-sa cartea despre războiu. Academia a referit: „Această lucare prezintă viu şi lim­pede armata noastră mobilizată şi face pe cititor să-şi dea seamă de sta­rea şi mişcările ei mult mai lămurit decât comentariile scrise chiar de spe­cialişti.” . Este marea calitate a cărţii, o cali­tate negativă. Carte­a sa n’a cuprins întru nimic technica războiului, n’a pătruns în consideraturi generale şi n’a avut un punct de vedere,­­as putea zice, nici măcar cel national româ­nesc. E o carte de mare dreptate. Răz­boiul, desigur, nu e acela cântat în poeziilor lirice ale patriotarzilor dela partea sedentară. Războiul pentru Pr. N. V. Hodoroabă este un­ fenomen pe care l’a fotografiat în­ cele mai mici amănunte şi nu s’a îngrijit de faptul că unele dintre c­ele prinsele însele opuse imagine! de grozăvie şi măcel pe care o evocă­m în general războiul, pot dăuna unei cărţi care, judecând după titlul ei, ar putea fi o carte de retorică, goală în jurul răz­boiului. Când însă acelaş spirit, atent, şi cu grije de ecoul războiului” în „Drumul e plin de coloane, artilerie, infanterie, ambulanţe, chesoane, ci­vilii cu cară şi căruţe, fug speriaţi. Bătrâni, femei şi copii plângând în­tind de funii v­acile flămânde de la jug, care nu mai­­pot trage şi cad în genunchi de oboseală. Din multe case se aruncă pe uşi şi ferestre, lu­crurile mai bune, de parcă ar fi încinse de foc, alţii le cară grăbiţi în casă, unii îşi iau antalele cu vin sau ţuică, alţii fac gropi mari prin grădini şi îngroapă în ele din lu­cruri, unii pârlesc porci dinaintea caselor, ca de Ignat; femeile giumu­­lesc gâşte şi raţe, copii goi şi des­culţi ies­­plini ,­de spaimă la­­drum şi privesc holbaţi... Nu mai e loc pe şosea.’. Duel spiritual... In ultima vreme, au avut loc în Ca­pitală, numeroase dueluri, care ne fac să retrăim aproape vremurile spadasinilor din „Rigoletto’’ sau ale muschetarilor lui Dumas­père. Este drept că astăzi însă, nu se mai în­crucişează spadele pentru ,o batistă parfumată, sau pentru o serenadă dulce, îngânattă sub un balcon înflo­rit ; cel mult înjurăturile, care for­mează la noi fondul de rezistenţă al vieţii politice, mai isbutesc să scoată teren. Duelurile în lumea literară rănit, tinzând spre dispariţie. Unde sunt vremurile, când Puşkin sau La­­salle, cădeau pe teren, străpunşi de glonţul­ unui amant fericit, — primul, — unui rival dezamăgit, al doilea. — (cât priveşte al doilea, credem inte­resant să remarcăm că Ferdinand Lasalle a murit în duelul, pe care l-a avut cu un român, prinţul Racoviţă). Fireşte, nu regretăm acele vremuri, socotind justiţia duelului drept bar­bară şi absurdă. Regretăm, totuşi, cu­vintele de spirit, pe care le ofereau uneori întâlnirile pe teren, între oa­meni inteligenţi. Aşa, de pildă, în 1861, Charles Maurice Descombes, autor dramatic, ziarist şi secretar al faimosului poli­­tician Guizot, avu o neînţelegere cu Perpignan, un tip fără vreo meserie precisă, dar foarte parizian, foarte spiritual, şi duelgiu teribil. Fireşte i­eşirea de teren era­­inevi­tabilă. Martorii stabiliră condiţii asa­sine : două focuri cu pistolul, la cinci paşi distanţă. Perpignan trase primul, dar de e­­moție,­ nu-și nimeri adversarul. Atunci Descombes, — care, în fond, nu avea nimic serios, cu Perpignan, spuse, pregătindu-se, la rândul lui să tragă : — Ei, dragă Perpignan, ia spu­ne-mi, te rog, ,acum înainte de a te trimite pe lumea cealaltă, la ce lu­cruri bune și frumoase te gândești ? —­ Mă gândesc, dragul meu Des­combes,—­ răspuns calm, Perpignan,— că în locul tău, eu n’aș face ceea ce spuneai tu adineauri că vrei să faci !... Butada, lui Perpignan avu efect. Maurice Descombes izbucni în râs, și trase focul de pistol în aier. En­este, adversarii s’au împăcat pe teren. nádor Gorila Mai tare ca Maciste şi ca Terenţe Au­ cetit, desigur, vestea senzaţio­­nală împrăştiată de un ziar de dimi­neaţă, că o gorilă a răpit o femeie. De atunci, doamnele sunt în plină fierbere, vorbesc într’una, cu toate că interesant ar fi să ştim ce gândesc, nu ce spun duduite. Dornic de lu­mină, am întreprins o anchetă im­parţială, adresându-mă reprezentan­ţilor autorizaţi de ambe sexe. Consultând pe marele nostru sa­vant, d-sa mi-a declarat, că nu e de mirare, în ţinuturile unde locuitorii nu se deosebesc de maimuţe, să se re­t­producă confuzie şi maimuţoii să ,­­ fure femeile locuitorilor. Dar se m­ai s­au­­ poate întâmpla iarăşi, ca femeea să fie maimuţă curată, răpită cândva de locuitori, ca o simplă Basarabie şi li­berată acum de gorile. La Institutul Geografic al armatei, mi s’a declarat că răpită este o En­­glezoaică, plecată de bună voie în căutarea polilor și că s’ar fi rătăcit, profund impresionată de valuta forte. Cheia misterului ne-a dat-o insă celebra noastră conferențiară. — „Este domnule”, mi-a zis ea, „o Americană, pe care am întâlnit-o la Cleveland. Această impozantă femeie, cumpă­rase cu cincizeci de mii de dolari, — vre­o treisprezece milioane de lei, — un maimuţoiu dresat, aşa de bine dresat, că începuse să slăbească, ca un bărbat însurat, și de teamă să nu piardă un prieten atât de scump, a fugit cu el în tara lui, sperând să-l învioreze. — „Cer atunci de ce țipa doam­na ?”, am întrebat eu. „Căci dacă­ v’amintiţi, ziarul menţiona, că tipa îngrozitor... Tipa de bucurie, sau de groază, gândindu-se poate la... — „Ar fi greu de spus. Femeia, domnule, umple ea cupa de venin sau de plăcere, o deşartă ţipând la fel. Adevărul e altul...” — „Care am întrebat-o eu, pal­­pitând de emoţie. — „Ţi-l spun confidenţial. Văzuse în pădure pe­­doctorul Voronof şi ţînia să dea alarma. Oricare din noi ar fi făcut la fel, căci deşi femeniste, ar­dem toate pe un cărbune...”, a termi­nat distinsa noastră conferenţiară, concediindu-mă cu un surâs amabil de şaizeci de ani." GH. BRAESCU Gânduri Unii copii se ţin curaţi numai teama de a nu mai fi spălaţi. Hainele unora stau mai bine pe sperietoarele de ciori­, decât pe ei. * Moda a luat femeilor acul de pălă­rie cu care se puteau apăra, şi Ie-a lăsat numai un revolver automat. * Mai înţelegi ca omul să încerce a înşela pe altul, dar nu vezi de ce mulţi încearcă să se înşele pe ei în­şişi. de ftU6cf­­m VINERI 11 IUNIE 1928 PENTRU CURSE, PENTRU TEATRU ÎNTREBUINŢAŢI BINOCLE­ri ftPARATE FOTOGRAFIC CELE MAI BUNE DIN LUME Coiful musical Interpretarea lui Schumann și Chopin Interpretarea muzicală este una din problemele cele mai interesante ale pedagogiei artistice moderne. Vom căuta deci, cu ajutorul unor comentatori de primul rang să a­­mintim câteva interpretări celebre. Interpretarea este" contopirea pro­priei noastre personalităţi, a sensi­­bilităţei noastre cu personalitatea şi sensibilitatea unui compozitor. Acea­stă contopire are însă limite­ pe cari nu trebue să le depăşim, în interpre­tarea pe care o dăm operilor.„ Doi compozitori, Chopin şi Schu­mann, sunt n­ai mult decât ori­cam­ alţii, victimele unei interpretări con­venţionale, rezultatul unei întregi se­rii de date anecdotice, şi chiar fizio­logice în care legenda se uneşte cu istoria. Robert Lortat a căutat să explice acest curios fenomen: neînţelegerea lui Chopin şi a lui Schumann. Este adevărat,­ spune Lortat, că Schumann a­ murit nebun şi Chopin ftizie, însă ar fi profund eronat să vedem în muzica lui Schumann ur­mele nebuniei şi în compoziţiile lui Chopin influenţa boalei care îl chi­nuia.­­ Unde ar fi­­geniul acestor doi com­pozitori dacă muzica lor ar fi numai reflexul­­ acestor două boli ? Ele au influenţat fără îndoială asupra ope­rei lor în­ general, imprimând • muzi­­cei lui Schumann o­ pasiune violentă şi a lui Chopin o sensibilitate intetită de suferinţă. I In opera lui Chopin însă nu se­­poate vedea acea „oboseală fizică” de care se vorbeşte adesea. Nimic mai solid şi mai ritmic decât această muzică vie a lui Chopin. Nu este însă mai puţin adevărat că Chopin nu a­­vea puterea să-şi interpreteze com­poziţiile sale cari conţineau efecte de sonoritate cari depăşeau mijloacele sale pianistice, şi una din plăcerile sale era să-şi asculte compoziţiile în interpretarea pianiştilor contimporani mai bine înzestrat­ decât dânsul din punct de vedere­ fizic. Dacă Schumann a murit însă nebun nu putem lua acest fapt ca punct de plecare pentru interpretarea operelor sale. Stilul lui Maupassant a fost mai puţin clar în descrierea admirabilă a nebuniei sale în „Horia” ? Nici­o­­dată el nu a fost mai stăpân pe sine, niciodată nu a avut mai mult control şi luciditate şi în paginile sale nu se poate găsi nici urma unei desordini în întrebuinţarea cuvintelor sau în construcţia frazelor. Schumann recunoaşte şi studiază dualitatea aceasta bizară a individua­­lităţei sale în „Carnaval”. Sentimen­talul Eusebius şi pasionatul Florestan sufleteşti care se recunoaşte, se a­­nalizează şi mărturiseşte. Poate fi aceasta opera unui nebun? Saint-Saens care ascultase pe Cla­ra Schumann, soţia nefericitului com­pozitor, mărturiseşte că a rămas ui­mit şi încântat de simplicitatea in­­terpretărei pe care Clara, o dădea compoziţiilor lui Robert Schumann. Nimic din convulsiunile epileptice p pe cari ni le-a transmis tradiţiunea. Un parfum de intimitate se degaja din interpretarea­­ei şi desigur că numai Clara a putut avea sursele cele mai autentice pentru a-şi forma o­ concep­ţie adevărată despr­e muzica lui Schumann. O premieră senzaţio­nală la Paris „Povestea extraordinară a exploratorului Bawa“ Cu puţin înainte de închiderea sta­giunii teatrale, s’a mai dat la Paris o premieră senzaţională. Un tânăr autor despre care nu s’a auzit nimic vorbindu-se până acum, a obţinut un mare succes cu o piesă a­­vând un subiect din cele mai origi­nale. * Partea cea mai interesantă a­­ace­stui succes este că“ autor”VJ. Zimmer, nu este un tehnician al teatrului, ci irh poet. Drama sa poate avea, cu drept cuvânt, veleităţi literare. Ea este intitulată „Domnul Batwa exploratorul african”. * se succed rând pe rând în admirabi­lele pagini ale „Carnavalului”. Totul e clar şi raţionat în această compoziţie, în care pluteşte un mis­ter sublim deasupra acestei dualităţi Acţiunea se desfăşură într’un sat mic din sudul Franţei. Acolo trăeşte, departe de sgomotul oraşelor- mari­­vestitul explorator african Bawa. E celebru — cel puţin în satul în care locueşte. Zilnic stă in cafeneaua cea mica ai cărei clienţi ascultă cu o atenţie în­cordată şi cu admiraţie aventurile u­luitoare ale viteazului explorator. Din moment ce intră în cafenea, toate privirile sunt îndreptate asupra lui, la pălăria cu porduri largi, pe care a adus-o din Africa. Patroana cafenelei este amorezată de Mister Bawa. E­­doar greu să mai în­tâlneşti un astfel de om care a îm­puşcat tigri în Africa şi a vânat lui Mister Bawa se loveşte însă de un rival, şeful staţiei. Acesta face tot posibilul spre a-l face pe Mister Bawa ridicul în ochii ado­ratei sale. El a fost pe vremuri angajat în le­giunea streină. Intr’o bună zi apare in cafenea şi se începe un duel spiri­tual între fostul legionar, care a fost pe vremuri în Africa, şi exploratorii Mister Bawa, care n’a văzut nici odată. Africa. Căci, omul acesta, care cu­noaşte fiecare grăunte de nisip al Sa­­harei, şi se simte ca la el acasă în orice oază oricât de mică , care vor­beşte limba indigenilor din Dahomey — n’a văzut nici odată Africa. Faima. lui s’a dus. Devine ridicul şi se înce­pe o adevărată campanie de defăi­mare în contra­cţii. Copiii se ţin după el pe stradă ca să-l ia în bătaie de joc şi singurul medic din sat se gândeşte serios să-l ducă la o casă de nebuni. Patroana cafenelei începe să ezite,­­este nesigură în sentimentele ei şi cochetează cu gândul de a da pre­ferinţă şefului de staţie. Se pare căt în lupta dintre acesta din urmă şi Bawa, primul va triumfa. Intervine însă, o întorsătură, neaş­teptată. D. Bawa a participat, la un concurs al societăţii geografice din Paris cu o lucrare despre Africa şi obţine premiul întâiu. Distincţia aceasta decide de izbânda finală. D. Bawa a fost totuş in A­frica! Toţi satul cred­e acum min­ciuna de a cărei realitate domnul Bawa este convins de trei­zeci de ani. Intervine, însă, ceva nou. D. Bawa este solicitat de Societatea Geo­grafică din Paris să viziteze pentru a doua oară Africa, adică întâia oară. Va pleca d. Bawa în Africa ? se în ^ ÎÂ?«" i treabă în prima scenă a actului din tul peste ogoare ducând cu ei iporci, umă spectatorul. De ce să plece d­oi, vite. E ora trei după amiază și noi abia am ișit din Poenari. Nu-i chip de înaintat. „Din urmă se aud țipete disperate și fluerături: — „înaintarea, toată lumea! Nu stau­ că ne prinde inamicul!... „Un ofiţer călare aleargă și strigă cât îl tine gura : — Tine stânga toată lumea !.. In­­colonează-te, tărane !... “ Nafura si cristelniţa,înăiți..­. In lături că-ti stră­mut fălcile!...” Amănuntele de psiehoologia celor cari au făcut războiul abundă în tot locul, aproape nevoit, fără ca auto­rul să le dea o deosebită atenţie. O­­chiul treaz le descifrează înfricoşat. Notele de războiu ale preotului N. V. Hodoroabă nu-ţi umplu urechile de vorbe mari şi­ goale de înţeles. Am cit­it cartea sa cu înfrigurarea pe dosul frontului î,s întoarce ochii să­­­vestirilor fantastice în care n’ai cre­­vadă dezastrul moral din urmă. în-a ■saajanä *u cea mai înduioşată slavă: i (Urmează în pagina­ II*aL Şeful staţiei este înfrânt şi nu mai îndrăzneşte să vie la cafenea, locuito­rii satului se uită cu cel mai profund respect la celebrul explorator şi pa­troana cafenelei şi-a pierdut definitiv inima pentru el. Nu. D. Bawa nu plea­că în Africa, el continuă să rămână în sat și este onorat de locuitorii sa­tului ca un renumit explorator al A­fricei­ .Piesa atinge o problemă filozofica Este necesar să ţi se întâmple ceva într’adevăr ca să ai simţimântul ce­lor întâmplate . Nu este o fantezie a unui vis egală cu realitatea ? Zimmer răspunde la această’ întrebare. Ca şa Mister Bawa, îşi ia seama în ultimul moment şi face din tragedie, o­ come­die.­ ­ In rolul principal, a fost mai aplau­dat, la sfârşitul fiecărui act, excelentul Interpret d£ roluri de caracter, Jouvet Bawa în Africa î­ n Clara Schumann

Next