Rampa, septembrie 1926 (Anul 11, nr. 2654-2679)

1926-09-15 / nr. 2666

n revista cronicei dramatice „ sop“ si „Visul un jeanurg“ la teatrul National Se poate spune că Teatrul National înregistrat un Insucces cert cu cele duă piese prezentate într un singur Critica se prezintă unanimă in aceas. părere —■ pe care o va împărtăși •obabil si publicul. j f « ms Plin de menajamente, d. losa Piaijaé isi mărturiseste astfel nemulmirea în • Adevărul Despre lucrarea lui Theodore de mi viile, ca si despre Esop, se poate pune tot binele si tot răul cu putin. Depinde de punctul de vedere din re e cercetată. Un actor o va iubi tdeauna fiindcă oferă interpretului alar tm rol complex şi generos pentr un virtuoz al mijloacelor. Direcţia de scenă deasemeni o va dea în favoare fiindcă cuprinde posilităţile unei montări fastuoase. Dar iblioul, mai ales cel de azi, o va imi cu oarecare rezervă, fiindcă dessurarea dramatică e lipsită de interes. d-lui Romulus Sei-O precizare .sarta, in UNIVERSUL Poemuv dramatic al lui Henri Bataille, „Visul unui amore de amor’ (Le songe d’un soir d’Amour) — traducerea titlului nu-i fericită — are ca temă o obsesiune mai mult de ordin patologic, decât de ordin psihologic. Tot d. Se’sarta înfierează vehement nepotrivire, de costume : Costum« bizare de vicleim Reaala Cresus a apărut în actul III intrun costum de papă medieval, iar Esop, nn D. fromult» Sebem* T tr*’un costum de curtean fantastic si violent multicolorat al unui îmboulet D. Paul Prodan, caracterizează pe Bataille in VIITORUL Opera lui Bataille este un mare strigăt de dragoste, un anet al dragostei, o pledoarie pentru dragoste: iubirea cu bucuriile şi mizeriile ei, cu măreţia si cruzimile ei, iubirea cu abdicările ei dureroase. Nu a fost un mai neobosit cercetător şi descoperitor de adevăruri psychologice ca Bataille un mai înverşunat luptător împotriva mediocrei morale burgheze, un mai bogat creator de personagii hotărâte să nu ascundă nimic din suferinţele lor. Ei aduce un pios omagiu memoriei lui De Max, creatorul lui „Esop” . De Max avea cea mai puternică originalitate. El nu amintea pe nimeni și nimeni niciodată n’l va putea reaminti. El părea, oarecum, exilat în epoca noastră. Pe de Max doar misterul, legenda și visul nu’l dezamăgeau. Știind să alieze frenezia cu discernământul, el era — ceea ce este atât de rar în lume , un liric inteligent. El retrata doar prin rolul de a îmbrăca sau de a desbrăca impersonagiu, să evoce atmosfera unei întregi epoci legendare sau istorice. D. Titta Bober aduce o contribuţie de estet de dicţionar, pentru cunoaşterea lui Th. de Banvile, în .POLITICA” Theodore Banville a murit de mult. Nimeni nu-si mai aminteşte de versurile lui bogate în imagini si rime. Ca autor dramatic, n’a existat niciodată, decât pentru actorii cari găsesc in Grengoire si Esop, posibilităţi de a-si reliefa talentul. Si din aceştia, sunt foarte putini, cari au curajul să «a »rassiate publicului « «,valanşa de versuri cari nu spun nimic şi opresc toată vremea acţiunea piesei, atâta cât este, în loc, sferturi de ceasuri întregi. Un actor sau o actriţă bună n’au nevoie nici de asemenea piese, şi nici de roluri de compoziţie ca să-şi arate calităţile . Şi apoi, publicul merge să vadă ce spune şi scriitorul. S’a du® vremea, când mergea numai pentru actor, şi autorii erau obligaţi să-i scrie roluri centrale, ca un libret de operă, pentru cutare bariton sau tenor. D-sa spune foarte simplu un adevăr adevărat: „Visul unui amurg de iubire”, deşi menit să obţină succese graţie versurilor si atmosferei romantice, lipsite de vulgar sentimentalism, a obosit publicul si n’a plăcut”. D. Ion Pas e de acord cu războiul in LUPTA Poemul lui Bataille e străbătut de melancolia dureroasă a abdicărilor. Trebuia jucat cu discreţie fără izbucniri, fără atitudini de melodramă. D. Victor Bumbeşti a înţeles poemul şi i-a fixat un cadru imprecis, învăluindu-l în poezie. Acţiunea nu se petrece azi. S-a desfăşurat ori şi se va desfăşura mâine, întotdeauna după cum eroii nu aparţin unei anumite epoci şi nu au o stare civilă, consemnată rigid. Sunt ei şi suntem noi şi vor fi alţii Asupra lui „Esop” face câteva consideraţii personale : „Esop” al lui Banville e instructiv pentru evidenţierea manierei romantice. Suntem în plină desfăşurare a procedeelor en vogue cu o sută de ani în urmă. Pateticul, tirada înlocuesc firocL^iuV, Linia personaeul»», se micotează nesigură pe un fond mult flatat. Şi totuş tragedia înfruntă scurgerea anilor prin fiorul de viaţă insuflat robului infirm, înţelept şi cinstit care poartă în suflet tragedia dragostei, pentru el nepermisă. O şarjă la adresa directorilor de scenă nepricepute, semnează d. A. de Herz in DIMINEAŢA Direcţia de scenă se prezintă tânără şi pretenţioasă. Mai întâi înţeleg să se ţină seama de indicaţiile autorului şi de aceea n’am înţeles pentru ce per. Omagiile lui Batailles—■ îmbrăcate în rue de la Paix — vin, la noi, în costume 1830. N’ar fi rău dacă d. Gusty, sacrificându-și două ore pe săptămână, ar face un curs tinerilor regisori, indifcându-le moțiunile elementare de regie. D. Nae Ion eseu interesant intotdeauna printr’o frumoasă atitudine, spune câteva adevăruri generale vn ~ CUVÂNTUL Jocul artiştilor ? Artiştii noiştri în generalitatea lor nu ştiu spune versuri. Reprezentaţiei de aseară i-a lipsit avântul şi muzicalitatea. Elanul se înfăţişa ca un efort penibil, iar lirismul era lemnos, scrobit, fără intimitate. Complectând apoi dezideratul d-lui A. de Herz : „ Până la apariţia unei pleiade de regisori, poate că nu ar fi rău să se suplinească lipsurile prin introducerea aşa numiţilor dramaturgi, teatrul german îi are oameni de un spirit critic aspru şi de o pătrundere precisă, care studiază textul, ■ţtabilesc linia dramatică şi concep unitar şi adequat personagiii©. E de sigrut un studiu mai mult literar decât dramatic, dar care poate da regisorului indicaţii preţioase, atunci când acesta nu le poate găsi singur. înlocuitorul anonim al d-lui V. Timus, scrie in „ , ÎNDREPTAREA nema pe care se brodează acţiunea este aceiaşi din .,Gringoire”: un om din Dătura de sus, înzestrat cu tal®-1 de poet sau minte ageră si suflet bun, prigonit, e protejat si salvat de iepe, datorită dragostei unei fete. Bataile, atât de gustat la noi acum 15—20 de ani, acum nu mai place nici chiar micei burghezii romanţioase. Cu atât mai puţin acest act fără acţiune, în care se serveşte spectatorului din abundenţă, sirop de pere mălăete. D. Victor Rodan, atacă insăş directia Teatrului National in AURORA Nu înţelegem ce a putut determina Teatrul Naţional să joace actele reprezintate pentru prim®, oară. Miercuri seara. Scrim ,acte”, şi nu „piese”, fiindcă nici „Visul unui amurg de iubire”, nici „Esop”, nu sunt lucrări, care să aibă dreptul la acest titlu, fiind numai nişte lungi poeme dialopate, din care nervul dramatic lipseşte cu desăvârşire. Răspunsul îl bănuim . Şi actul lui Banville şi cele trei acte ale lui Banville sunt în repertoriul Comediei Franceze. Este exact. Dar . Visul unui amurg de iubire” se joacă la Comedia Franceză, pentru frumuseţea versurilor, din care nu a prea rămas mare lucru în traducere, iar „Esop” se juca, fiindcă De Max avea o creaţie măreaţă în rolul titular. La noi, „Visul unui amurg da iubire” s-a reprezintat în condiţii, care l-au făcut complect ininteligibil, deşi fabula în sine, este extrem de simplă. LECTOR D. A. de Hertz MIERCURI 15 SEPTEMBRIE Muzică: Concertele dele Salzburg Nu trebue să credem că în mii marile succese ale orhestrei, locul grandioaselor reprezentaţii teatrale s’a uitat la Salzburg cultul muzicei. Arnold Rosé şî colaboratorii La „Festspiellhaus“ s’a dat un omagiu memoriei compozitorului naţional austriac „Anton Bruckner“ Cu executarea „Simsăî s’au întrunit din nou la uni foniei 8-a“, dirijată de directorul al doilea concert de muzică de Cameră pentru a interpreta două lucrări clasice: (Quartettul op. 1d) de Beethoven şi Quartettul în sol major de Schubert, ambele compoziţii redate cu o măestrie pe care cuvintele scrise nu o poate evoca. Un concert remarcabil a fost şi acela al „asociaţiei suflătorilor de la Opera de stat“ în care soliştii asociaţiei au reînviat lucrări favorite ale marelui dirispiritul nozartian cu două „Serenade pentru suflători“. Marile senzaţii au fost insă şi de astă dată concertele simfonice Primul concert a fost consacrat muzicei orhestrale intime : muzică de cameră de Mozart şi Iosef Hadn, aici, pentru sopran compuse de Mozart pentru o operă italienească şi e foarte interesantă „Serenata notturnă“ scrisă de Mozart pentru serbările dela curtea episcopală. Intr’un concert pentru corn s’a putut admira virtuozitatea incomparabila a profesorului Stiegler din Viena. La al doilea concert simfonic, orhestra „Filarmonică“ din Viena a executat, sub conducerea dirijorului Clemens Krauss „Simfonia VII“ de Beethoven şi „Domestica“ de Richard Strauss, Operii din Viena, Franz Schalk. Publicul a ovaţionat îndelung pe dirijor şi pe instrumentişti, în aceeaş zi Rudolf Holzer a ţinut la „Mozarteum“ o conferinţă introductivă despre „Patria lui Anton Bruckner“. Reprezentaţile festive de la Salzburg s-au încheiat cu un concert simfonic dirijat de BrunoWalter In program erau înscrise trei joi: „Simfonia 4-a“ de Mahler cu solo de sopran cântat de Maria Gerhardt de la Opera de stat din Viena, şi romantica uvertură la „Oberon“. Între aceste două compoziţii, violonistul Johann Concz a cântat concertul în solmajor de Mozart în perfecta înţelegere a spiritului şi a tehnicei Publicul care umplea până la ultimul loc vasta sală a „Festspielhaus“-ului l-a aplaudat călduros pe Bruno Walter. Seara s’a mai cântat la Operă pentru ultima dată în această stagiune, „Răpirea din Serail“ de Mozart cu Stella Eimer în rolul „Blondchen“. Cu acordul graţioasei muzici de Mozart se încheie seria spectacolelor celor mai memorabile ale acestei stagiuni. Cum s’a inventat saxofonul ? g . - - *mai potoleşte, sub arşiţa soare ^ Saxofonul, instrumentul prin instrumentelor de alamă. Pentru din ce m 06 mai insuporta‘ ftîpal al orhestrei moderne de cunoscători el este rezultatul u- 01 jazz nu este, cum s’ar putea eve- nui capriciu de inventator, de o invenţie modernă, ci a fost ! Acum zece ani Saxofonul era inventat încă în secolul trecut, încă un instrument puţin între- Este ciudat totuşi că Europa buinţat. Azi el este mai cunoscut a importat acest instrument din decât orice alt instrument al or- America, unde i s’a descoperit ahestrei adevărata valoare şi i s’a atribuit. Soarta este, adesea ciudata, întrebuinţarea cuvenită. Succe- chiar şi în evoluţia instrumente-sulmuzicei de dans în lumea întreagă a contribuit şi la răspândirea Saxofonului. Inventatorul preţiosului instrument este Antoine Joseph-Sax, dexcedentul unei renumite familii de constructori de instrumente. Tatăl său construia toate instrumentele întrebuințate acum un secol în lumea muzicală, însă specialitatea sa era construirea „alămurilor”. Fiul său, Antoine, a făcut studii muzicale profunde la Conservatorul din Bruxelles, specializându-se în tehnica flautului şi a clarinetei. Acei cari cunosc diferenţa profundă care există între tehnica acestor două instrumente, îşi pot imagina munca şi străduinţele depuse de Antoine Sax pentru învăţarea lor. Graţie cunoştinţelor sale vaste în domeniul instrumentelor de vânt, Sax reuşeşte să aducă numeroase îmbunătăţiri acestor instrumente şi atunci când în 1840 el dădu la iveală noul instrumentuimit, după inventatorul său „Saxophon”, compozitorii cei mai cunoscuţi se interesează de Lucrările originalului constructor. Halevy, Auber şi Hector Berlioz îi acordă tot sprijinul. Indeosebi Berlioz întrebuinţează noul instrument în compoziţiile sale şi înlesneşte inventatorului Hellmuth Kellermann, fostul dirijor al Operii române din Cluj sprijinul câtorva financiari. Ast-ja fost angajat ca prim dirijor la fel Sax reușește să realizeze toa- ^ te dorințele sale reformând radical instrumentele de suflat ale orhestrei clasice. Opera din Rudolfstadt. La un concert original organizat la Düsseldorf, cu ocazia unui * Saxofonul este o adaptare ren- congres și-au dat concursul Fritzită a unei clarinete la tehnica Kreisler și Emil Sauer.lor muzicale. Dibitul senzaţional al unui tenor Cu ocazia unui concurs public de cânt, organizat la Opera de Stat din Varşovia, s-a descoperit un tenor fenomenal în persoana tânărului polonez Ion Kiepura. Directorul general al Operii a angajat imediat pe talentatul debutant şi a declarat presei că noul angajat poate fi considerat ca „rege al tenoriiro”. Kiepura posedă într-adevăr o voce neobiciuit de frumoasă care nu poate fi comparată decât cu aceia a lui Carusso. Scala din Milano i-a oferit imediat un angajament strălucit pe care fenomenalul tenor l-a și semnat. Fapte din lumea muzicală . ? AM p FILM»! CINEMA Cum se turnează în film Ora 5 dimineaţa. Patru maşini de turism şi câteva autocamioale, cu figuranţi, plus fel şi fel de aparate, instrumente muzicale, etc. * Printr’o pâlnie lungă de 90 centimetri, o voce strigă: „sunteţi gata, domnilor?“ Motoarele încep să zbârnâie, arma potolită o clipă, începe maiuternică. Strigăte, râs, glume, pretutin. Jeşti bună dispoziţie extrem de comunicativă. Pe şoseaua din marginea şinelor de tren, pare că larma se Insfârşit, am ajuns. Câteva comenzi scurte conducătorilor, maşinele stopează, strigătele se mai potolesc şi ceia ce nu dispare, e numai buna dispoziţie a tuturor. Regisorul, marele maestru de r\ ■ 1 j j T, ., „ ceremonie, n’are nimic asemănă-Quartettul d,„parde Both a-, , ves’tminte, c„ c0„,rati] di„ mmt. vatra St Octombrie un , j|fe asculte. concert de muzică de camera cu _ . . , „ „ un program alcătuit numai de ? Parte suplu i camaşă, cu lucrări ale compozitorilor mo- mânecile suflecate, in dreptul unei umbrele înfipte de o estradă, .construită în pripă pentru apa- rate și „mai ales pentru ca regiderii germani : Weill, Butting și Iamach. Va fi primul concert de muzică fraie - modernă germană 1. Paris. I soTM' sa I*Fata cu PTM prea marile figuraţii. „Toată lumea la loc“ ca sub lovitura unei baghete magice, toată lumea se retrage din raza aparatelor şi nu rămân decât actorii. Se reia o scenă neterminată cu o zi înainte. . Intră Mary. Violoncelul inundă câmpia cu sunete dulci. Mary Pickford, nu poate juca fără violoncel. In vibraţia coardelor, Mary îşi lasă sufletul prins în mrejele unui farmec nespus de înduioşător şi jocul ei capătă pecetia unei interpretări reale. „Ceva vesel, intră Dug!“. Ca prin farmec arcuşul alune-că pe coarde cu o repeziciune uimitoare. Pare că mii de guri au prins să râdă cu hohote şi peste toate domină râsul lui Dug, mereu ve-sel, sprinten, copleşit dispoziţie. O pauză scurtă şi sărmanul Valentino, tă-sor, melancolic, violoncelul case. In locul lui, orga intonează „Ave Maria“. Un parfum mistic plutea în aer, ca o binecuvântare. Jocul lui Valentino e simplu, infinit de simplu. Zâmbește candid, înainte de a cuprinde în brațe nu o femee, arme în realitate, ci o pasăre obosită, pe care ar vrea s’o încălzească la sân. Ce-a mai rămas din farmecul lui Valentino ? Nimic, nimic, nimic... O altă proză scurtă, Norma almadge, păşeşte sprintenă în faţa obiectivului, cu o graţie, o încântă ochiul celui mai preliţios estet. Nici vioară, nici violoncel şi nici orga. Aţi crede?... O piculină, atât şi totuşi deajuns. Fiecare cu capriciul lui, — fiecare cu munca preferată. Regisorul gata să satisfacă orice dorinţe, care dispune interpretul şi dorinţele actorilor, sunt infinite şi variate. Totuşi nu se cruţă nimic. Când a trecut vremea... E ora prânzului. î ^ Toţi s’au aşezat pe bănci, — coşurile s’au desfăcut şi o mulţime de budătăţi ies la iveală. Un gramofon, cu ,,Valencia“ acompaniază simfonia bucatelor. Acesta e capriciul mesei, ai stomacului, ştiţi, nu i se poate nimic refuza. Odihnă de două ore şi apoi totul reîncepe pentru ca un ceas înainte de amurg, toată compania să se înapoeze în oraş. Din nou cântece, glume şi râs. Lumea ştie, se întorc în oraş „actorii uniţi". s. UN MOMENT DE MUNCA INTENSA Douglas Fairbanks Alary Pickford Rudolf Valentino Ştiri Berlin. :— Cu toate zvonurile cari au circulat până azi cu privire la „Metropolis“ nici un „particular“ nu l’a văzut până astăzi, aşa că nu se poate şti dacă e bun sau nu. Ceia ce se ştie până în prezent, e că s’au cheltuit sume fantastice şi filmul nu este încă gata. mm__. POUR Jáél IBVIES PA»« BOURJOIS PA»« MISIN WEBB&& Mişcarea teatrală bucureşteană se piefală astăzi sub două aspecte: destarte teatrele Naţional, Regina Maria şi Mic, in plină stagiune, pe alta Opera, Fantasio, Popular, Central, cari nu şi-au deschis incă porţile. E o stuaie care poate fi comparată oarecum cu cea a două tabere războinice pe câmpul de luptă: una care a pornit la atac, cealaltă, care din motive de înaltă strategie întârzie puţin contraatacul. Se ştie că Iancovescu e hotărât să nu înceapă stagiunea decât după ce se vor fi închis toate celelalte teatre. Victoria nu este încă de partea nimănui. Totuşi fiecare işi laudă tactica de luptă şi prevede învingerea adversarului. In prima tabără, cea care a deschis focul, e fatal să existe o oarecare atmosferă de destindere, deoarece se pare că începerea luptei şi capturarea câtorva prizonieri — publicul — va intimida pe adversar. Din potrivă In cealaltă tabără, care așteaptă să tragă foloase din oboseala inamicului, enervarea e mare De partea cui va fi izbânda? Iată o întrebare foarte greu de râspuns. „Strategia teatrală”, cu marele cartier general la cafeneaua „Capșa”, nu se pot pune de acord. Informatori imparţiali, am vizitat culisele tuturor teatrelor — câmpuri de bătae ale marei bătălii — pentru a ne putea da seama de forţele beligeranţilor. Iată ce am văzut la TEATRUL NAŢIONAL Prima noastră scenă care a deschis cea dintâi focul, ţine în secret data viitorului asalt, care va fi cu o piesă de provenienţă autophelmă „Frământări” de d. Mircea Ştefănescu, având ca protagonişti pe d-nii Calboreanu, A. Pop Marţian, Barbelian şi d.na Luli Popovnei şi „Coţofana" un act de d. Solocolu. Prevăzători, conducătorii Naţionalului prepară rezerve, ca orice bun strateg — „Praznicul calicilor" de d-l Mihail Sorbul, „Regina Cristina” de August Strindberg, „Cântec de toamnă” de Ivan Surgudoff și „Minunea Sfântului Anton” de Maurice Maeterlinck, scriitor, care, după cum sa fiu a devenit in ultimul timp sportiv, LA TEATRUL REGINA MARIA se prepară „Povestea lupului" de Pr. Molnár şi „Goana după bărbaţi” de Maurice Donnay. Conducătorii ca şi conduşii acestui teatru sunt foarte liniştiţi acum: succesul definitiv al satirei „Negustorii de glorie”, spune tuturora că bătălia e pornită cu norod. LA TEATRUL FANTASIO e fatal să domnească cea mai mare fierbere. Compania, care numără câţiva optători destul de bine cunoscuţi (termenul se poate interpreta In toate sensurile) n’a pornit încă la atac. Se fac mari pregătiri sub conducerea celui mai optimist comandant, d-l Ion lancovescu, care e sigur de victorie. In aşteptarea ei se repetă „Maimuţa care vorbeşte" de Rene Fauchois *• t TEATRUL MIC . -■***, după ce a început ofensiva cu „Doo!fana fi domnul Cutare”, va recurge la o veche rezervă garantată:. „Fracul? de Gabor Drégely, , . 1 , OPERA ROMANĂ la care au încetat luptele de stradă, prepară „Boris Godunov" cu care se va deschide stagiunea In ziua de 1 Octombrie, „Lohengrin”, „Werther’ fi baletul ,Flautul fermecat”. LA TEATRUL CENTRAL se întreprinde acum „curăţirea? ferte amenajarea terenului (teatrului). Va fi şi aci o bătălie de artă pură, ■' f TEATRUL POPULAR: * va da matineuri gratuite pentru soldaţi şî spectacole cu plată pentru civili. funcţionarul de la, domenii” de Petre Locusteanu, e aleasă pentru primul inc. Antrenamentul se face sub privigherea d-lui Bumbeşli, , STRATEC Fantezii reale Strategie teatrali * . ARTA MODERNA PICASSO „Vieţile ilustre” se numeşte volumul de schiţe în care I. GCostin, restabileşte câteva mari figuri istorice, alterate de istorie. * E vorba, să apară o revistă de avantgardă, condusă de Scarlatorilor şi liniei, e inventatorul Calimachi, poet şi autor drama pânzei suferinde. Tablourile lui Picasso admirate de francezi, germani, ruşi, sunt cumpărate exclusiv de americani. E sportmen, omtic, director al defunctei lui „Punct’', u « ■ Costumul actual e incomod şi de lume, toreador. Şi e prieten inestetic. Tocmai de asta, tinerii cu Cocteau, Breton şi Braque. Ia artişti parizieni meditează în con masa numai la restaurantele de ferinţă cu confraţii croitori, noul cl. Iaşi călătoreşte numai cu automobilul. Nu-i place câmpul. Adoră ascensorul şi revolverul. O doamnă americană, căzută înttr’un extaz snob în faţa unei pânze, îl întrebă : Ce reprezintă aceasta ? La care Picasso răspunde calm : Exact cinci mii de franci, doamnă... Profesiunea lui e călătoria. Pictura e invenţia lui. Pablo Picasso, spaniol paride bună zian, e pictor francez. Cum spune prietenul său Jean Cocteau, el nu este un pictor literator, ci nu intră cu pasul un pictor poet. Picasso, poet al lui Joseph Delteil, autorul premiat al romanului imagist „Jeanne D’Arc, scrie acum un roman aşteptat de cercurile artistice pariziene, cu înfrigurare : „Viaţa lui Napoleon”, „Orpha”, ultima poemă de tea- Itru a lui Jean Cocteau, va apare ,într’o ediţie luxoasă şi cu o prefaţă scandaloasă. » „Scara de noapte” e titlul sugestiv al volumului de nuvele, aşteptat să apară sub semnătura aducătoare de surprize, Ion Vinea. La Berna, se deschide «Sagiunea Teatrului Independenţilor" sub conducerea lui Bragaglia. Repertoriul anunţat cât şi montările pe care le va face, indică o adevărată revoluţie teatrală ca şi la Bucureşti, ■—de vorba numai, — să aibă loc câteva spectacole de artă nouă, în montări noi, cu actori noi... costum modern. A apărut: Teoria Muzicei, de 3. Faust Nicolescu, pentru Conservatoare, şcoli de muzică, licee şi şcoala normale. Vol. I şi II. Cântările liturghiei pentru corpii şi popor, de D. G. Kiriac.