Rampa, octombrie 1926 (Anul 11, nr. 2680-2705)
1926-10-01 / nr. 2680
tsz ANUL XI No. 268C ACTIA, ADMINISTRAŢIA ATELIERELE GRAFICE , STRADA SARINDAR No. 7 TELEFON 1/59 Rublicitate* concesionată exclusiv Societăţii Anonime Rudolf Mosse Bulevardul Academiei, 4. Amehirile se primesc la toate agenţiile de publicitate ţi la administraţia ziarului. LipTICA„ASTRA"j s I B | u 4 PAGINI 3 lB Director : M. FAUST MOHR Prim Redactor: 5CARLAT FRODA Plastica în învăţământ Se pregăteşte o mare transformare a programului liceal şi chiar, o schimbare în mentalitatea pedagogică. Ceva de data aceasta, radical şi definitiv, după cât se pare. Şi credem că d- ministru al instrucţiei publice nu va putea omite necesara modificare a studiului dexterităţilor în liceu. Ne ocupăm, în special de programul plasticei. La liceu, ani dea rândul elevul stă ghebosit în faţa băncii şi imită o mână de gips, o floare pictată sau o oală de lut. Cu cât seamănă mai bine cu obiectul expus, desenul elevului este, mai bine cotat. De aceea firota de la desen influenţează de multe ori în bine sau în rău media generală a elevilor, după cum dispoziţia sau talentul pe care-l are fiecare sunt sau nu apreciabile. „ Pentru elevii talentaţi studiuldesenului e inutil, dacă nu şi periculos. Căci încătuşarea distruge cuvântul de libertate, şi senilitatea imitaţiei fidele, este omorâtoarea «ovaţiilor. Cât despre elevul nefalentat, zadarnică este orce cază. Inutil va’ncerca el să tragă o iubire şi umbrele ei, când mâna neîndemânatecă frânge dreapta la tot pasul şi umbra se aseamănă ca murdăria ce rămâne după ce ăscuţi creionul. * Plastica nu profită nimic din aceste ore pierdute, în care profesorul cască şi elevii se ţiu de comedii. Când sună clopotul, bucuria de liberare o simt cu toţii. Şi dascălul şi elevii de obiceiu. .Orele de desen mai servesc şi pentru pregătirea lecţiunilor orei următoare, când mai ales urmează obiecte grele, ca latina, matematica, eter-Programul, cel scris pe hârtie cât şi aplicarea lui, sunt un nonsens artistic şi pedagogic. Şi tottuşi ora desenului nu trebue să dispară. Ea poate servi imens la cultura generală a elevilor, poate ’desvolta inteligenţa şi gustul lor, poate forma talente şî deschide drumuri . Ne-am întrebat întotdeauna de ce fetele fac în şcoalele lor „Istoria Artelor*’ şi băeţii, nu. N’arp putut găsi motivări logice. Probabil că reforma a fost parţială şi s‘a oprit în mijlocul drumului. Intr'adevăr istoria artelor este cheia, cu care descuiem toată problema plasticei în liceu. In special, când se imprimă elevilor cunoştinţe filosofice şi o cât mai puternică ocazie de cultivare generală ,de desvoltare largă şi nu toate direcţiile, găsim nimerit ca învăţământul plasticei să fie pus îşi el pe aceste baze.• Intriadevăr cât i-ar folosi elerului istoria artelor orcine poate sashde seama. Bineînţeles, predatif neînţelesul lor ,desigur. Dar opiniă de suggerări, de indicaţii, şi chiar de probleme. ■ Şi nu o expunere searbădă a istoriei oamenilor de delimit, cu detalii inutile. Căci istoria artelor turn se face în liceele de fete, acum, este mai mult arheologie, teologie, descriere arheologică , Mimai artistică, nu. Or, istoria artelor trebue să se aproape de sufletul elevului, să fie înconjurată de simţ dar şi de critică, să fie comentată cu pricepere, să fie învărăşită întotdeauna cu reproduceri. Altfel totul e inutil, ca acum. Cunoştinţele profesorilor să nu fie limitate. Şi dragostea lor de artă s’o infuze copilului. Astfel cunoştinţele lui se vor însuţi, gustul bun îi va diminua vulgaritatea, preocupările nobile îl vor distrage de la altele, urâte, învăţământul are nevoie de nouă baze. Şi viaţa omului de alte concepţii. Nenorocirea omului nu este numai sărăcia materială, ci şi sărăcia de frumos în suflet. Daţi copilului calea frumosului. Astfel, în momentele cele grele, va avea unde să se refugieze. Va găsi în sine însuşi amintiri despre o altă lume care-i va putea aduce alinare. învăţământul bazat pe filozofie e tot ce-i mai bun. Ii dă altfel de ochi, altfel de minte. Şi unghiul cu care va privi vata grea şi de multe ori descurajatoare, va fi mai larg. Astfel va cuprinde lumea ideilor, lumea frumosului etern. Plastica în liceu e o mare problemă, a cărei rezolvare nu permite întârziere. Mediul familiar de acasă este astăzi insuficient din punct de vedere cultural. Cu totul altfel va fi, peste câtăva vreme, când copilul va avea de auzit în casa lui altceva. Iar cele câteva observation de mai sus, nu vor să fie decât o simplă alarmă asupra importantei acestei probleme . I Rânduri albe Hugo $i_Goethe La bătrâni neputinţa de a fi răi se numeşte bunătate. In fond e o eroare. Bătrânii sunt aceiaşi pretutindeni ■ şi au fost aşa in toate vremurile. Generozitatea e un atribut al tinereţii. Deasemenea ignoranţa nu acuză pe un tânăr aşa cum acuză pe un bătrân. Pentru că la primul caz ignoranţa e firească iar la celălalt e voită şi înmuiată în ură. Se povesteşte că Hugo în culmea gloriei lui, se socotea omul cel mai luminat din câţi s’au născut vreodată. Sainte-Beuve îi vorbea odată de Goethe... Elogiul criticului pentru autorul lui „Faust” supără peste măsură un Hugo, care izbucni violent : — (”c-i Goethe ? Cine-i ăsta ? Ce-a făcut ăsta? 'Există acest Goethe ?... •— Pardon, intervenea, St-Beuve. Goethe e un scriitor... un mare scriitor... /Scriitor ? Scriitor ?... Ce-a scris? „Hoţii”... ... operă proastă... Pardon... .„Hoţii” sunt, de Schil-ter.ri vezi... Nici „Hoţii” nu sunt dethe... Atunci ce-ascris acest far V... Goethe ?... Sainte-Beuve nu mai răspuns unic. A însemnat doar în eaetele sale această scenă menită să oglindească eterna bătrâneţe răutăcioasă. Macranregns Faptele pe care le povestiţi, la vale s'au întâmplat acvea: «Aia,ce le dă,în definitiv, hazul lor. . » ...Aşadar, intr'una ’din zilele acestui frumos început de toamnă, comitetul şcolar al liceului de băeţi din Tirchiteşti, hotărând să dea, in Arenele Romane, o serbare in scopul mărirei fondurilor acelui liceu, a cerut’direcţiunei teatrului National să-l dea im actor car să spună versuri, ~ bine hnteles versuri patriotice cu plată. (Adică, versurile patriotice iar actoriil( cu onorariul Direcţiunea teatrului, neailănă se vede, — din cei 1400 artişti societari, gagişli şi probişti, — pe altcineva la îndemână, a delegat pe o tânără artistă, o fată drăgălaşă dar plăpândă, puţintică, cum ar zice românul.. Să tot aibă 40—43 de kilograme ! ) O fată, foarte bună, cuun uncon- testabil talent pentru roiuri gălăşenie, dar cu totul nepotrivita^ cat să spună versuri —și încă patriotice-~ și încă la Arenele Romane- ; In sfârșit„ " ' ' ; ‘ c * '"'.ri In ziua serbării, la 4 ore după d-a miază, artistul Nae Niculescu-Butău, însărcinat cu regia spectacoluluii se: tot uita in zare... Astepta pe delegatul teatrului Naţional. Uitându-se la proporţiile impozante ale Arenelor 'Ho-, mane şi amintindu-şi că, pe vremuri, Povestea neamului, de Alecu Davila triumfase, având ca parte-părete,pe uriaşul, pe atletul Vasile Leonescu, omul nostru se aştepta să vadă jimnind un alt uriaş... ' ' când’ ■bold,subțirica și drăgălaşa Ecaterina..’. cleteanu, — ca să-i Zicem aşa'.-c.-își făcu apariția. — Ce cauți mata pe nici ? v — Am venit să spun versuri — ?!... ' — Versuri patriotice — ???!I!???!!f- * o, ■ — Sunt delegată dă'prietin t’diâfit lUt... ■ *' ' — / . i; ,y.,y‘ x Niculescu Buzău surise, în i harbă (vorba vine) și ddtf.tr 'din'-'uiri.&tr Programul festivalului începuse. D-ra Sticletaanu era a patra la rând. După numărul doui, ea se apropiă de Buzău. — Te-ași ruga ceva, zise dânsa, tremurând, de abia putea sta în picioare. — Spune... — Să mă lași mai la urmă... Buzău, băiat bun, o lăsă a şasea la rând. Numărul patru era în scenă și Buzău trecând printre culise, ca să avizeze pe acei cari urmau, să se pregătească ,zări pe Sticleteanca... Biata copilă, tremurând din tot trupuşorul ei micuţ, îi zise, între sughiţuri : — Dragă... domnule... Buzău... da... că... eşti bun... aş... •vroi... un pa,„ har--, cu apă... Un uşier îi aduse paharul cu apă şi în cele din urmă d-ra Sticleţeanu apăru pe scenă Şi zise versurile... Cum le-a zis, e altă chestie, — dar, In sfârşit, le-a zis... Peste o jumătate de oră, Buzău împărţea onorariile fixate de comitetul festivalului. — D-ra Sticleţeanu ! Şi un glas tânăr, vioiu, dejgheţat, îi răspunse .— Mă rog! Buzău întinse tinerei artiste un plic In plicul acela se aflau două „ţărăncuţe", — două hârtii ele câte 500 lei — Ce este acesta, domnule Buzău ? întreabă d-ra Sticleţeanu. Dar nu mai era întrebară şi întretăiată de sughiţurile emoţiei de adineaori; era o întrebare făcuţiă într’un ton sigur, imperativ, categoric. E onorariul d-tale, domnişoară! - Vai, domnule, mă confunzi! Eşti greşit ! Eu sunt d-ra Sticleţeanu dela teatrul Naţional, domnule! Nu voi primi nici o drag un asemenea onorariul de batjocori !... Şi d-ra Sticleţeanu îl înnecă pe bietul Buzău subo ploaie de apostrofe, exclamaţiuni, protestări, strigăte de profundă indignare, — toate într’un ton şi cu o voce de un admirabil fortissimo ! —l ’ loi te dom'le, și adineaori, pe ■scenă, abia i se auzea glasul!, r. * •V Dramaturgia contimporana „Prima piesă a lui Fanny“ f noua lucrare dramatică a lui Bemnard Schaw Actualmente joacă la Paris trupa englez, „English Players” care reprezintat pe lângă repertoriul englez și piesele cele mai caracteristice ale repertoriului modern. In această din urah categorie inimi, bineînţeles, şi causticul irlandezi George Bernard Shaw, considerat în sfârşit până şi deenglezi ca cel mai mare om de teatru. Zilele trecute „English Players” a reprezentat noua comedie a lui Bernard Shaw „Fanny’s Field Play”. („Prima piesă a lui Fanny"). Piesa lui Shaw care n’are nici intrigă, nici acţiune, nici desfăşurare psihologică, nici situaţii burleşti, nici caractere originale, trăeşte totuşi prin sarcasmul şi prin acel humor specific lui Shaw, pe care numai actorii englezi pot să-l evidenţieze în adevărata lui valoare. Nici nu se poate un comic mai savuros decât acela pe care-l oferă Fanny O'Dovala, eroina piesei. E fiica unui gentilom irlandez de viţă veche, şi-şi pune în cap să scrie o piesă. Vrea s-o şi reprezinte, exprimându-se astfel judecăţii severe a criticilor englezi. Shaw accentuează acest comic, făcând din gentilomul irlandez un maniac idealist, obsedat de idei învechite şi de iluzii romantice, care-şi îmbracă fata după moda de acum o sută de ani. Şi Fanny îşi reprezintă piesa . Cortina se ridică asupra unui interior respectabil de burghezi. D-na şi d. Gilbey, locatari, sunt dezolaţi de dispariţia fiului lor, Bobby, de la care nu mai au veşti de vreo câteva zile. O tânără persoană, cu o alură foarte puţin respectabilă, introdusă de un valet cu o mutră ofensată, spune dezolaţilor părinţi că fiul lor este închis pentru scandal nocturn şi că va trebui să sufere pentru această o uşoară condamnare. Sufocată, lamentându-se, d-na Gilbey invoară Evanghelia şi d. Gilbey principiile de onoare ale vechii burghezii engleze şi cortina cade... Ea se ridică din nou asupra căminului d-lui şi d-nei Knor, disperaţi că fiica lor Margareta, a rus zile. Deodată intră Margareta, care vine de la închisoare, unde a fost închisă pentru scandal, la un bal, împreună cu un francez ,d. Duvallet. Margareta se declară de altfel foarte fericită de aventura sa. Sufocată, lamentându se, d-na Knor invoacă Evanghelia, d. Knor, principiile de onoare, etc., şi cortina cade-In actul al treilea, Margareta şi Bobby sunt în culmea fericirii. Dansează împreuna cu Darling Dora şi Duvallet, ambii tovarăşi de puşcărie-D-na Knor continuă cu invocarea Evangheliei şi d. Gilbey cu morala britanică în timp ce Juggne, fiul unui duce, anunţă vanele principii ale aristocraţiei. In sfârşit, Darling Dora se căsătoreşte cu Bobby şi Margareta cu aristocratul, fiu de conte. Duvalaeta a căsătorit şi are doi copii. Epilogul reuneşte în faţa cortinei pe contele O’Dowala şi pe criticii londonezi, cari recunosc în unanimitate calităţile piesei pe care o proclamă capo d’operă. Această piesă de o serafică inspiraţie, a fost jucată cu multă inteligenţă de trupa lui English Players. „Prima piesă a lui Fanny", noua piesă a teribilului irlandez e sortită să placă marelui public. B. Schaw ■y-TwcatB— A Cronica dramatică ____d9 Sortat Freda Teatrul Ragina Maria: Povestea lupului, trei acte de Franz Molnár Dacă vă plâns teatrul, trebuie să fi văzut o piesă de Molnár. Desigur că ati si aplaudat creaţia strălucită a citiî Tout Bulandra în Diavolul, Liliom v’a surprins iar Carnavalul v’a interesat. Molnár ştie să scrie teatru şi lucrările lui au mare succes. Că arest autor nu e un fenomen dramatic, aşa cum îl cred, mulţi din compatrioţii lui, — e cert. Dar că-şi cunoaşte meseria e iar adevărat. Dacă Molnár a reuşit totuşi să dea unora iluzia că e şi un mare gânditor, aceasta se datorează faptului că de multe ori el îşi leagă acţiunea pieselor de problemele subconştientului. Pe acestea nu le cunoaşte însă decât superficial şi simplist, dar atât cât îi foloseşte să stabilească o relativă cauzalitate şi o motivare a acţiunii eroilor săi. Noutatea atmosferei si a sufletescului introdus de Molnár nu poate surpânde decât pe cei nefamiliarizati cu »cest© chestiuni. Pentru noi, autorul «TM-nr apare, în această privinţă, cel mult ca un popularizator al unor probleme de psihologie. Departe însă de a fi un creator asa cum e Pirandello. \ Delimitând^ astfel valoarea concep-K * operii ei a. cândirii lui Molnár I nivel, care nu depășește pe cel leomun, ne vom ocupa de acest autor, 'ea simplu dramaturg, î In această, privință vom spune din fîou că_ e un bun autor. Piesele lui sunt bine construite, interesează si Plac. Daca-î pntem aduce vre-o învinuire e că îsi construeste Prea, bine ráesel©, rrea^minutios prea,, calculat. Constructiuni admirabile, beton arl»*t, confortabile, cu tot luxul tehniseâi 'moderne, dar lipsite tocmai de atM» derordonare admirabilă pe care ti-o dă adevărata fantezie creatoare. Se evidenţiază acest fapt, mai ales în ultima piesă : Povestea lumirii. Şi iată cum : O femeie tânără e chinuită şi plictisită de un soţ gelos, fiindcă la restaurant s’a uitat la un necunoscut. Femeia sfârşeşte prin a spune soţului că necunoscutul e un fost adorator al ei din tinereţe, plecat în lume să-şi facă o situaţie spre a se putea anoi căsători cu dânsa. Fiindcă soţul n’o crede pe cuvânt- soţia îi arată scrisoarea de despărţire a tânărului în care acesta îiscria cam aişa: „mă voi duce în lume să-mi fac o situaţie ca să te pot apoi lua în căsătorie. Si orice as ajunge, general, diplomat, artist celebru sau chiar servitor, tot la tine mă voi întoarce. Soţul cum e extrem de pelos, se teme că necunoscutul se va întoarce acum să-i ia femeia, mai ales dacă si-a făcut o situaţie. Intre timp, femeia întinsă pe divan şi obosită de scenele de gelozie ale bărbatului atineste si... visează. Visul ei va constitui nucleul piesei. Si ce visează femeia ? Obsedată de ultimele evenimente si mai ales de scrisoarea citită, ea îl revede ,pe fostul îndrăgostit venind s’o ceară de soţie, asa cum citise ea câteva clipe mai înainte. Până aici procesul psihologic e bine exploatat si bine condus, deoarece fie că suntem de acord cu Vachide, fie că suntem de acord cu Freud sau cu alti comentatori ai acestei importante probleme,visul se constituie într’o m«§* măsură de fapte trăite din competiuni înăbuşite, din instincte ocolite, etc., etc. Visul femeii aşa cum ni-l prezintă Molnár e deci logic el bine explicat. Din dorinţa, autorului însă de a construi cât mai perfect cum credeţi că ne prezintă însă în detaliu acest vis ? Fostul îndrăgostit apare pe scenă exact sub toate transformările scrise în scrisoarea citită : întâi ca general, apoi ca diplomat, apoi ca artist celebru și la sfârșit ca, servitor. Nimic, nici un amănunt ,nu voește să scape Molnár. Așa că de unde, ideia, de a introduce visul în piesă era logică prezentarea celor patru aspecte ale Visului, corespunzătoare scrisorii, distruţie justificarea psihologică. Iată unde duce excesul de dramatizare: dorinţa de a construi cât mai solid în tehnica dramatică. Se pierde contactul cu psihologia. Dar chiar din punct de vedere dramatic, se pierde neprevăzutul. Fiindcă după primele două transformări, le bănueşte pe celelalte două. In sfârşit, femeia se deşteaptă şi-şi dă seama că e vis. Acum credeţi că autorul e mulţumit ? Nu. Tânărul vine cu adevărat în casa acestor doi soţi, în interes de afaceri. Nici în realitate nu a ajuns nimic. Nu e nici diplomat, nici general, nici artist și nici servitor. E un fel de secretar de avocat, tot necăpătuit. Femeia, care-i buimăcită încă de visul ei, ar voi să știe cu ce se ocupă fostul îndrăgostit în realitate. Și atunci, iar din acelaș exces al autorului — de a avea o lucrare perfect construită — femeia îl întreabă pe autorul scrisorii de astădată în carne și oase dacă n’a încercat cel patin să fie general- diplomat, etc., etc. X ^Aceste observații le facem daci e să studiem psiholocna, piesei privită într’un punct de vedere mai înalt,Ca lucrare însă de teatru, totul e înlănţuit prinde, interesează, pasionează chiar. Aşa se explică de ce publicul a urmărit cu atâta înfrigurare desfăşurarea acţiunii, plină de neprevăzut pentru dânsul, nouă, pasionantă. Lucrarea iese din cadrul celor obişnuite şi merită să fie văzută . Adăugaţi la aceasta o montare şi o punere în scenă frumoasă, datorită dlui Soare, ca şi o interpretare de mare valoare. Vom, releva în primul rând creaţia d-lui Ion Manolescu în rolul soţului. De multă vreme acest artist de calitate nu ne-a mai dat o creaţie atât desavuroasă, conturată în detalii fine, amănunte preţioase, nuanţe,joc concentrat, stilizare isi umor natural. Publicul i~a salutat jocul cu numeroase aplauze la scenă deschisă. D. Ton. Bulandra în dificilul rol alfostului îndrăgostit apărând în patru ’transformări a, adus de fiecare dată altă atmosferă, alt ritm, alt contur şi a avut şi aşa, cum era drept, aplauze la scenă deschisă. D-na Marietta Sadoveanu a avut în scenele cu d. Ion Manolescu accente de fină comediană, aerul exasperat al soţiei chinuite de o absurdă gelozie, resemnare, ai o discreţie plină de savoare. E un rol care contează în cariera d-sale. Bine d-na Maria Manolescu. Piesa a fost primită cu multă căldură de publicul premierei. Au fost numeroase ridicări de cortină. Artiştii ovaţionaţi. SALA „POVESTEA LUPULUI Sau „Dedesupturile fuziunii național-țărâniste” Actuala stagiune a teatrelor bucureştene a căpătat de câtăva vreme încoace, o marcată orientare zoologică: la teatrul Fantasio, se joacă „Maimuţa, care vorbeşte”; teatrul Regina Maria reprezintă „Povestea Lupului”, reportaj politic de mare actualitate asupra fuziunei naţional-țărăniste. De altfel, tot In actuala stagiune există și o tendință foarte precisă spre transformarea teatrelor în musicballau mai vorbim de menajeriile cu „maimuţe", lupi” și ,,câini” (cronicarii teatrali din sală), dar la teatrul Fantasio, s’a, făcut circ, A. lancovescu devenind dresor de animale, d-ra Lony Caler, o temută echilibristă pe sârmă, d. Titu Protopopescu, îmblânzitor de fiare, iar la teatrul Regina Maria, d. Tony Bulandra a dovedit nebănuite talente de transformist, mai tare ca Fritzo Frigoli, spre marea disperare a d-lui Roland de Jassy, care, în vremea aceasta, e nevoit să facă pe „managerul" la circul d-lui lancovescu... Şi cum music-hall-ul are înscris în repertoriul lui şi revista, nu e de mirare că „Povestea Lupului" s'a reprezintat tocmai când, după multe tribulaţii, deci după o întreagă poveste, d. dr. Tupu a votat în contra fuziunii cu partidul naţional. Evenimentele se petrec cam aşa : D. Ion Manolescu (respectiv Iuliu Maniu se duce să pertracteze la restaurant cu d-na Marietta Sadoveanu (respectiv Ion Mihalache; înţelegeţi, fiindcă are fustă!) Pertractările au loc sub privirile îngrijorate ale unor chipeşi locotenenţi de cavalerie (d-nii general Averescu şi general Coandă, când erau tineri!). Iată însă că vine el, Tony Bulandra- Lupu. Se aşează la o masă şi cere Chelnerului să-i aducă fileuri de hering şi salată franţuzească. Chelnerul li aduce şuncă. D. Manolescu-Maniu şi ■d-na Sadoveanu-Mihalache, cer lax rece şi pere; chelnerul le aduce şuncă. Ofiţerii de cavalerie cer o sticlă de şampanie; chelnerul le aduce şuncă. Se pare, de altfel, că în restaurantul cu pricina nu se serveşte decât şuncă... Dar d-lui Manolescu- Maniu li se pare că dragostea de acum şoapte ani dela guvernul Federaţiei, din 1919, dintre d-lm Sadoveanu-Mihalache şi d. Bulandra-Lupu nu s'a stins încă. Deaceea îl face d-nei Sadoveanu-Mihalache nixie teem teribilade aelosie. D-na Sadoveanu-Mihalache adoarme şi visează că d. Bulandra- Lupu ajunge mare om de stat, ministru la Londra în locul d-lui Titulescu; că mai întreprinde un turneu în America, ba că isbuteşte chiar să se angajeze ca servitor al... Coroanei !.. La deşteptare însă, are o întrevedere decizivă cu d Bulandra-Lupu, care se dovedeşte mai puţin... colţos, decât se credea. Atunci, d-na Sadoveanul Mihalache se hotărăşte să rămână cu d. Manolescu-Maniu, ca urmare d. Bulandra-Lupu votează contra fuziunii, şi se... retrage!... Un amănunt inedit şi interesant , d. Bulandra-Lupu, în „Povestea”-sale, ne spune că a fost la Arad. Se vede că a pertractat şi cu ă. Coldiş!.,, Acest reportaj politic alegoric şi dramatizat, a fost foarte gustat de public şi aplaudat furtunos mai ales de d-nii doctori Lupu (doctorul în politică şi cei doi doctori in medicină). Ionel Lupescul, ţărănistul; Costică Lupescu, averescanul; I. Lupan, pălă- Herul, plus mulţi alţi simpli muritori ca d-nii A. lupu, B. Lupu, C. Lupu, D. Lupu, E. Lupu, F. Lupu, Gh. Lupu, H. Lupu, Ten passe et des meilleurs, DON BASILLIO Scriitorii de teatru ROMAIN COOLUS Stelele apusului im ' v '■ Frumoasele „Dolly Sisters* VINERI 1 OCTOMBRIE 1920 Duceti-vă astăzi la NANA celebrul film extras din opera lui Zola, care rulează la Eforie și Select Conflictul tenorului Grozăvescu cu direcţiunea operei de stat din Viena LaViena a izbucnit un grav conflict între compatriotul nostru Traian Grozăvescu şi direcţiunea operei de stat din Viena. ORIGINELE CONFLICTULUI Este cunoscut că tenorul Grozăvescu era de mult timp nemulţumit cu situaţia pe care o avea la Opera din Viena şi că încercase a pune capăt acestei neplăcute stări de lucruri, înaintându-şi acum câtva timp demisiunea şi acceptând un angajament mai favorabil la Opera de stat din Berlin Totuş, graţie unor intervenţii împăciuitoare, conflictul a fost aplanat și Grozăvescu a continuat să cânte la Opera de stat din Viena, interpretând la deschiderea actualei stagiuni cu mult succes câteva roluri importante. Iată însă că în mod subit s’a ivit acum un nou conflict cu directiunea Operii ,conflict care face inevitabilă deschiderea unui proces CUM A LUAT NAŞTERE CONFLICTUL Acum câteva zile a avut loc la Opera de stat o reprezentaţie extraordinară cu „Tosca”, interpretată de celebra cântăreaţă Maria Jeritza şi tenorul polonez Ion Kiepura. Grozăvescu s’a simţit jignit de această distribuţie a rolurilor principale, deoarece direcţiunea îl încredinţase cu câteva zile mai înainte interpretarea rolului lui Cavaradosi, în limba italiană. Grozăvescu studiase zi şi noapte acest rol pentru a-l pregăti, în intervalul scurt care se hotărîse până la reprezentaţie şi reuşise într’adevăr să stăpânească rolul până în cele mai mici detalii. In ultimul moment Grozăvescu văzu însă că direcţiunea anunţa pentru ziua hotărîtă, pe Ion Kiepura. SITUAŢIA LUI GROZĂVESCU LA OPERA Opera din Viena îi datorează lui Grozăvescu recunoştinţa deoarece în stagiunea trecută marele tenor acceptase să cânte rolul titular din opera lui Giordano „André Chenier” în locul tenorului Tino Pattiera care se înbolnăvise subit. Grozăvescu salvase astfel premiera anunţată a Operii, deşi nu făcuse nici o repetiţie de ansamblu. Ultimul conflict, ivit cu ocazia reprezentaţiei operei „Tosca,” l-a determinat pe Grozăvescu să demisioneze definitiv din ansamblul Operii şi să plece, la sfârşitul stagiunei actuale, pentru totdeauna de la Viena Tenorul Grozăvescu UN PROCES CU OPERA DE STAT De altă parte, aflăm că tenorul Grozăvescu s’a adresat avocatului uniunea artiştilor care a adresat imediat o scrisoare directorului Operii de stat cerând repararea jignirei adusă clientului său Grozăvescu cere plata integrală a onorariului pentru reprezentaţia pe care o pregătise deasemenea şi un onorariu suplimentar pentru studiul rolului Cavaradosi din „Tosca” în limba italiană. Deoarece răspunsul direcţiunei nu a fost favorabil, avocatul lui Grozăvescu a înaintat tribunalului plângerea contra operii de stat din Viena. Dezbaterile procesului vor fi extrem de interesante și promit a desvălui amănunte interesante din culisele Operii de stat din Viena mm Celebrarea aniversărei lui Verdi Prima aniversare a unui sfert de veac de la moartea lui Verdi a fost celebrată la Busseto, unde el a luat primele lecţii de muzica de la dascăli simpli şi modeşti, fără pompă oficială, aşa cum i-ar fi placut marelui compozitor. A fost un pelerinaj de artă şi de veneraţie în mediul rustic şi familiar în care s’a născut şi unda a trăit zilele cele mai frumoase.S’a reprezentat „Falstaff” şi mica scenă a teatrului din Busseto căruia îi s’a dat numele di Teatro Verdi. Acest teatru minuscul nu conţine decât 120 locuri pentru public, iar în orchestra muzicanţilor nu pot încăpea decât 50 de executanţi. Dar ce executanţi pentru seara aceia a aniversărei ? Cei mai renumiţi „profesori d’orchestra” ai primii scene lirice din Italia, iar artiştii cântului au fost de aceiaş calitate. Sufletul acestei reprezentaţii era de asemenea priimul „maestru” în viaţă al Italiei — incomparabilul Toscanini. Busseto devenise pentru o zi un „Bayreuth italian” şi în momentul de a ridica bagheta, Toscanini a spusfalangei sale de muzicieni: „Aci mai mult ca oriunde trebue să cântăm ideal” ! Şi aşa a şi fost. După avizul unanim al criticilor cei mai dificili, rareori s’avăzut o realizare atât de perfecta a unei opere muzicale ca in aceia Xv~leari memorabili dela Bueseto."