Rampa, noiembrie 1926 (Anul 11, nr. 2706-2729)
1926-11-25 / nr. 2726
ANUL XI Nc 2T2& REDACŢIA, ADMINISTRAŢIA şi ATELIERELE GRAFICE STRADA SĂRINDAR No. 1 selkfon y» Publicitatea eoceaaionată euatutav SoeietSfB Anonima Rudolf Mo«»» Bulevard «ti Academiei, «. AonctorMc ac primcao la toate igoipe Bc publicitate şi la administraţia PAGINI 3 Director 3 M. PAUST MONA : SCARLATA MODA Mălini dante la Mit ilalisial Ara mai avut prilejul să ne o-i plăcere de le cultură, d. Rodos Cupăm în aceste coloane, de programul de activitate, pe care d. AL Hodoş, conform tradiţiei, l-a anunţat reprezentanţilor presei, de îndată ce a fost înscăunat la direcţia Teatrului Naţional din Bucureşti. Ne-am exprimat atunci nădejdea în realizarea, fericită a acestui program, care are asupra celor ce am azuit până la el, considerabilul avantaj al lipsei de pretenţii, —■ tocmai ceea ce fireşte, Îl face realizabil. Am omis însă atunci să ne 0- Cttpăm de tin punct principal din acest program de matineudile clasice pentru şcolari. Piesele, ce se reprezintă seara la Teatrul National, nu prea cadrează întotdeauna, cu ceea ce ar trebui să fie matineurile Teatrului National, la care vin copii si tineret. _ 1 .Juditha şi Holofern” este un excelent spectacol de seară, dar au prost, spectacol de matineu bolăresc. De acea, d. Al Hodos s’a fiotărîît să menţine numai matineurile de Duminică, pentru reprezintarea, ziua, a repertoriului de seară al Teatrului Naţional, iar,Pentru matineurile de Joi şi Sâmbâtă să monteze piese speciale, culese din teatrul clasic, străin şi original. ■ S’a şi anunţat prepararea, în acest scop, a „Cidului” lui Corsoile; fireşte, şcolarii nu prea au pe ce să fie încântaţi de această «schimbare de repertoriu; în general, piesele clasice, ai caracter fiducativ-cultural, sunt razante, şi este de prevăzut o indispunere a tineretului, care va găsi în teatia continuarea operei didactice acatedrei. Totuşi, cum nu e vorba de V. R. merită toată încurajarea, în realizarea acestei intenţii a d-sale, mai ales dacă va avea buna inspiraţie să se folosească de aceste matineuri clasice, pentru alcătuirea mult doritului și vecinie inexistentului repertoriu permanent al primei noastre scene. Problema este arhicunoscută, în clipa de fată. Teatrul National mi este capabil să ofere de la o zi la alta, un spectacol cu „Scrisoarea Pierdută”, ai „Vlaicu-Vodă”, ai ..Rázvan și Vidra”, cu „Cidul”, sau cu „Hamlet”... Teatrul National nu are un repertoriu permanent. Matineurile clasice ar putea foarte bine folosi la punerea la punct a acestui repertoriu. Rând pe rând se pot pune în scenă piesele din acest repertoriu, care vor rămâne, astfel, gata oricând de reprezentare. Neîndoios, va fi cam dificilă fixarea lor. Şi aci suntem nevoiţi să relevăm o lacună gravă a legei teatrelor: nicăeri în articolele ei, nu se vorbeşte de repertoriul permanent, nu se prevede obligativitatea lui, nu se indică normele pentru fixarea lui. Mai mult, nu se menţionează nici mecanismul reluărilor, care, în mod firesc, stă la baza stabilirii repertoriului permanent. Nădăjduim că odată cu modificările, ce urmează să se aducă legii teatrelor, Ministerul Artelor nu va omite aceste atât de importante puncte: matineurile clasice, reluările, repertoriul permanent sunt doar căile, pe care Teatrul Național poate ajunge la îndeplinirea adevăratei lui meniri. Anchete asupra maladiilor literaturei actuale Tânărul scriitor Ernest Tisseran se publică In revista franceză .„Les Marges“ mai multe răspunsuri la ancheta sa asupra maladiilor actualei literaturi: premiile literare, publicitatea literară, cenaclurile literare, exploatarea, comercială a viciilor cele mai abjecte. Tisseranse a pus următoarele întrebări : Melodile pe care le-am enumerat sunt adevărate sau imaginare ? Mai cunoaşteţi altele ? Putem să luptăm contra lor şi cum ? Cea mai mare parte din personalităţile chestionate au dat dreptate anchetorului, dar puţini au propus remedii eficace. Probabil că nu există Lucru cel mai înţelept spune Louis Bertrand este de a lăsa sa se scurga toate lăturile şi torentele D. ALPHONSE SECHIi. „Remediul nu poate eşi decât din hoaţa semnalată. Publicitatea va sfârşi prin a omorî publicitatea" D. LÉO POLDER: „Câteva milioane de tona de nitro pleurină în plin centru al globului fi bun voiaj planetei noastre nebune" P. PIERRE MORTTER : ..Remediul: un bim fumat literar, cveragios ii independent T. GONZAGNE TRUC : „Boalele semnalate sunt reale. Ele sunt incurabile, căci intră chiar in construcţia corpului social". TE FERNAND DIVOIRF,„Un remediu ? Scritorii sii aibă respectul condeiului lor și. a persoanei lor. Nimic mai greu ca. aceasta" ir După cum se vede din .primele răspunsuri. sceptista pe toată linia...ar NewftHe învfttămintulul artistic Haosul dela Conservator Regulamentul de organizare nu e respectat Sm relatat într unul din numerator se făleşte cu corul Săutîle trecute modul cum funcţionează Conservatorul de muzică şi artă dramatică din Capitala. Suplinirea catedrelor de artă dramatică, desfiinţarea unor catedre absolut necesare, lipsa unui local propriu (Conservatorul fiind astfel ameninţat cu evacuarea), fac ca această şcoală să nu corespundă, nici pe departe meriiei pentru care a fost creată. Dar chiar în ceea ce priveşte activitatea propriu zisă a Conservatorului, se va vedea că actuala lege, indiferent dacă e bună sau rea nu este respectată, corul conservatorului Regulamentul Conservatoarelor, pus in aplicare in anul 1914, prevede la articolul 60 următoarele: „Fiecare conservator va avea corul său. Toţi elevii şi elevele Conservatorului care vor fi trecut vor Articolul 62, obligă pe director să organizeze în fiecare an un număr de audiţiuni, din ale căror venituri să se realizeze un fond al Conservatorului, destinat ajutorării elevilor săraci. La Paris audiţiile Conservatorului, organizate aproape în fiecare săptămână, sunt foarte mult frecate schimbării vocii și cari nu fac i 7“tate- Gr5i? «« «are. ** a,către' parte din clasa de orchestră, suntj *te Prog ramul * ^rguința pe care 'datori a urma la clasa de cor, în) tot timpul cât vor fi în conserva ^Această dispoziție este cu totaliTM0.TMTM cu nesocotită- Direcțiunea m impuA TM personalităţi du, lumea '%*£&' reSmCtarm reSUlat iTnd se organizează la inter' Nimerii nu îa parte la ansam- vale imense parodii de audiții la foliile de con Icare ,au p3**. cei rudeî® *' In străinătate, fiecare, Comer-3 Iovilor şi admiratori, personal,. La toate recepţiile se apelează la concursul corului Conservatorului, care — cum e firesc — e de cea mai bună calitate. ORCHESTRA CONSERVATORULUI Acelaş lucru se poate spune şi despre orchestra Conservatorului. In articolul 61 din actualul regulamet se prevede ca fiecare con-o depun profesorii pentru a scoate ti cât mai mult în evidenţă calităţile elevilor fac ca aceste audiţii să fie f onorate cu prezenţa celor mai iaiversităţile . I. M. DE CE N ARE CONSERVATORUL FONDURI Ministerul Artelor permite eforiei şcolare, al cărei preşedinte este directorul Conservatorului de a scuti de plata taxei elevii săraci ca aptitudini speciale şi cari se bucură de o bună purtare. E o măsură destul de bună, pe care n’o putem decât aproba. DECÂT, NU SE ŢINE SEAservator să-şi aibe orchestra sa, laMA DE DISPOZITIILE LEGII care sunt datori a lua parte atât, SI SE ACORDA SCUTIRI LA elevii cât si profesorii. [OATA LUMEA. NUMAI CINE VREA PLATESTE ASTAZI TAXA LA CONSERVATOR. Imensa majoritate a elevilor nu plăteşte nici o taxă, deşi articolul 33 din regulament spune că în nici un caz numărul total al celor dispensaţi dintr’o clasă, lui va putea trece peste a treia parte din numărul total al şcolarilor regulaţi ai clasei.” Iată de ce în decurs de aproape cinci ani, eforia şcolară a Conservatomlui na putut strânge decât art fond ridicol După cum se vede, haosul de la Conservator se datoreşte în primul rând faptului că legea nu este respectată. §5 sunt totuşi oameni cari cred că valoarea Conservatorului ar veni de la asimilarea lui cu Uniîncepem, rezumând. Pregătim drumul, mergând doar prin mijlocul lor şi cu repeziciune de automobil singur pe şosea. Probleme vaste se grefează în jurul evoluţiei artei moderne franceze. Cum a început, dac-au fost promotorii mişcării, cum s’au lingiezat drumurile. Vom cita în cele ce urmează, din Elie Faure şi Jean Casson, îmbinând, adăugând, sintetizând: Edouard Vianet învaţă pe pictori să se preocupe de motiv şi de natură, rupând cu regulile vechi, care cereau subiect anecdotic, modelare şi tratare conformă cu acest subiect. Acum ceiace interesa era natura într’un moment, sub un aspect desigur trecător.. Monet picta mai multe tablouri pe zi, deoarece la unul singur nu putea lucra mai mult de o jumătate de oră, lumina schimbându-se. Tabloul început ii continua a doua zi tot la aceiaşi oră şi tot timp de jumătate de ceas. Astfel jocul luminei era orarele modificator al aspectelor naturii. Umbra avea şi ea lumina " ei. Impresio-nitori V. Al. şi M. N., domneşte de __' J^ _____ ............. iei niştii au căutat să prindă aparenţele trecătoare ale naturii, dar obiectele se pierdeau, rătăceau prin lumina, umbră, ceaţă. Cézanne, pricepând netrăirea impresionismului fugitiv, a căutat totuşi să redea caracteristica locului, interpretarea naturii într’un fel mai adânc, dar şi asemănător. Nu imitaţie, dar nici o înstrăinare sau, topire în valuri de lumină, caldă. Culoarea căuta s’o armonizeze, să lucreze, frământând-o, până ce-i va scoate asemănarea cu natura. O interpretare muncită închegată, puternic caracteristică. PRODUCȚIILE Pictura modernă franceză Acum ,se pare, luptele au încetat. Un drum echilibrat a mers necontenit de la analiză la sinteză. Analiza pierdea obiectele; sinteza se potenţiază. Un neo-clasicism, echilibrare între fonnă şi culoare, între om şi natură, o interferenţă a dualismului, o introspecţiune aproape barresiană. Pictura franceză modernă, vast laboratoriu eroic, revoluţionar şi totuş în.succesiune logica a evoluat în succesiune logică a evoluând. Deaceea marile valori au rămas toate, chiar dacă principiile s’au perimat şi şcoalele şi-au dat duhul. Un monument făcut din gropi mortuare, cu îngeri plutitori, către drumul artei de apo Apocalipsestetic, cu cei dinaintea impresioniștilor Henri Rousseau, apare zăpăcind ,contemporanii, care după cinetrii, vor 4’'Sunt mult de tot arte lui. Vameșul pictează interpretând natura într’un fel al lui, personal, naiv, copilăresc. Van Gogh uimește prin frământări, explozii de culoare ,isbucniri tăioase, exaltând culoarea. Grupul „Les Fauves” duc mai departe calea lui Cézanne. Interpretează forma cu culoare pura. Rolul culorii devine primordial. Pictura e culoare. Deaceia culoarea înaintea tuturor. Acum, încep, interpretările personale, fiecare vizând să redea specificul lucrurilor, înţelegerea dintre om şi materie. Lupta acum e mare dar mai mult intre om şi natură, decât între om şi putinţa lui de vedere. Un fel de eroism, o încredere în sine, o întărire a individualităţii apare. Matise, Vlamini, Derain, fiecare în felul său interpretează forţe." prin culoare. Cubiştii n par mai revoluţionari, decât foştii revoluţionari, care însă, nu putem spune că s’au potolit, s’au cliseificat. Sub influenta, artei negre, cubiştii caută, să reconstruiască volumul in spaţiu. „Metoda lor, scrie Andre Salmon, de decompunere tinzând la o renaştere a compoziţiei’’. Prin procedeele lor pe pânza, se aduce sensibilizate şi deodată toate feţele unui obiect’’. Jazzul nu este o muzica „uşoara - Părerile d-Ior Renia Otteni şi Manea - Coricîavând cercetările la leslătură cu ancheta despre jazz am putut remarca interesul viu pe care această problema de actualitate. 11 deltas® ta nu numai în cercurile profanilor ci chiar între personalităţile competente ale vieţii noastre muzicale. Am reprodus într’un număr trecut răspunsul d-lui Alfred Alessandrescu distinsul compozitor şi dirijor al Operiiromâne. Ne-am adresat de astădată unui distins compozitor şi bun cunoscător al chestiunilor de estetică muzicală: d. I.Nonna Ottescu, directorul conservatorului din Capitală. Iată ce a binevoit să ne răspundă d-sa I MI k.a de Jazz când e bine făcuta o nu mimai frumoasă dar şi foarte interesantă din toate pinctele de vedere. Am auzit plăci gramofonice cari nu numai eil m’au mulţumit dar uneli, miau încântat, şi altele chiar ulmii atât ca execuţie (căci muzicanţii executanţi ai jazz-urilor bune sunt virtuoşi de seamă) cât şi ca efecte armonice şi de sonoritate orchestrată. . Ca nedrept această muzică se zice că e e uşoară. Socotesc cilc mai greu să scrii o melodie plăcută bine armonizată, original ritmată şi accesibilă tuturor decât să încerci (ca unii compozitori ultramoderni netalentaţi) sâ încordezi atenţia auditorului prin disonanţe unite şi fără rost. Răspunsul directorului Conservatorului ne dovedeşte că însemnătatea pe care jazzul o prezintă pentru cercetătorii serioşi şi sinceri ai rauzicei moderne, este mai mare decât s’ar putea bănui. Deasenenea este interesant de reţinut aprecierea d-lui Nonna Ottescu asupra bogăţiei de „efecte armonice şi de sonoritate orhestrală” pe care o cuprind instrumentele orhestrelor de jazz. Sixofonul mai alea care prin sonoritatea dulce si languroasă a timbrului face la noi deliciul dansatorilor in bizarele combinatiuni armonice din melodiile (Te tango, boston ,sau blues a, devenit un ■ instrument prețuit si laues utilizat în orhestrele simfonice moderne si in compunerea lucrărilor de muzică de Cameră.. In America, si Germania numeroşi compozitori își consacră timpul, cercetărilor de exploatare a efectelor armonice ale saxofonului. De curând tânărul compozitor münchenez Ferdinand Michel a terminat o sonată pentru saxofon si pian si un „Requiem” pentrufuartett de coarde, bariton si saxofon. La un concert recent care a avut loc la, München, bizarele compoziţii ale lui F. Michel au obţinut un succes stră ■lucit După cum preconizează d. I. Nonna Ottescu în răspunsul pe care îl reproducem, muzica de jazz mii mai este considerată, ca înuzică „uşoară” ci muziciennii şi eruscii din Apus au început să-i acorde toată atenţia, pe care o merită. RĂSPUNSUL LUI JUAN MANEN O fericită împrejurare m-a prileit o scurtă convorbire cu celebrul violonist spaniol Juan Manen care a concertat săptămâna trecută la Bucureşti Am cerut cu această ocazie părerea m a.sunm chestianei iaz rului te music* modernă. Juan Manen şi-a cucerit un renunţi mondial nu numai prin talentul său de violonist şi de pianist ei si gratie unor apreciate compoziţii. to 30 de ani Manea a, compus prin aa sa operă ,,Akté”, cântată cu succes la Spania ei în Germania la Barreles, Dresda, Lipsea, Wiesbadau și Colonisa. Anul trecut a avut loc la Braunschweig premiera unei noui lucrări dramatice „Der \\ig zur Sonne” (Drwinul spre spare). Stauen lucrează actualmente îa partitura, unea' noui opere al cărui titlu aa a fost încă stabilit. In domeniul muzicei simfonice, «lua» Manen a compus douăsimfonii ..Ca« talanta” și „Juventus” executeto în lumea întreagă sub conducerea unor dirijori celebri ca Felix Weingartner in* Mengelberg. ‘ ' „Jazzul”, ne spune Jean Manen, este o consecinţă a situaţiei economice 99 sociale a timpului nostru. Americanii cari domină actualmente economieeare întreagă lume au impus Europei w unele dintre concepţiile lor artistic*. Jazzul este un element care care*, runde perfect mentalităţii american*) Formula este : a tril cât mai Ini cit mal repede s! cat mai erotic. rul, care după părerea mea d e seara ia primul rând nevoilor wreak Esssrtr: artă- El este numai un element «pajsde atentar al trnsiosL Muzică înseamnă melodie ei ritm, w jazzul nu aduce deocamdată decât tfM si numai cu ritm nu peste exist« «**, zică. Este totuși posibil ce *arwd să adu» că muzteei moderne au Însemnat aport de culoare, de ritm sî de spontaneitate. Socotesc încă — el aceasta eate pi« rere a mea intimă — că lazruf si da«/ surite moderne corespund unei meni®, Utătî morbide si că «Ie vor rămâne tarii mult timp o odă pentru«, epileptici. Personal, nu cred că vom compusa vre-odati muzici pentru late. * " Pentru viitor pregătim o nouă cerî* de interesante şi chiar senzaţionale răspunsuri la ancheta noastră. , AL. B, ai L At S(l D. Nonna Otfescu D. J. Manen it&Uli Se ştie că între cunoscută seri-multă vreme, o cruntă duşmănie, dar nimeni nu putuse vreodată să afle pricinile, care deslănţuise ura dintre, cei doi mânuitori ai condeiului. Misterul nu s'a lămurit decât abea zilele trecute şi numai graţie indiscreţiilor doamnei N. M. Soţul acestei geniile artiste, — fiindcă o artistă, — candidat acum trei ani la un fotoliu, de academician-Dr. d. M. N. e de mult la Academic. Când N. M. a fost să-i facă vizita de rigoare, solicitându-i votul, d. M. N. i-a răspuns surâzând amabil: — Să n’ai nici o grijă. Voi vota pentru d-ta, ori de câte ori... Astfel Cézanne a unit drumul^£; vei prezenta la Academiei. Or. N. M. mic prost: a înțeles și... s‘a supărati tic... — Ia te uită la VasUeasca... E ceva oribil... Ce dicțiune... ce mimică... ce intonații... e de pe altă lume! ■— Adevărat, dragă, nu are nimic natural... — A, nu pardon! Ceva natural are... — Ce? — Un copil,,iui ştii? Îmi operă, se prepară un nou balet. Premiera va avea loc în curând, aşa încât repetiţiile se succedează, din ce în ce mai dese şi din ce în ce mai agitate... O foarte nostimă balerină nu isbuteşte, totuşi, să intre în rol, ceea ce desesperează pe măiestrul de balet. — Domnișoară, expresie, expresie, mai multă expresie! Trebue să se vadă ca ești plină de pashme, că suferi... Gâmlește-te la situație... ești părăsită de iubitul d-tale! D-ta ce faci când te lasă amantul? — îmi caut altul! răspunse calmă, balerina, neintelegând rostul întrebării. JOI 28 MEMBRTE VH* ABONAMENTELE « TARA trai tun • • « • « «r * « aoo t«ra.»« luni \ . c . 400 «1 STRAINXTATEi 100 m Trai tant# •#««««• * * 500 'ai ssaa tata**«*••«•**1 500 „ Ua oa .« « • « • • » *4«« 1600 * amnMMl •• mafat* si litas* la 1 acu la B ale ntstral luai» S’a descoperit la Edinbourg o vioară a lui Amatî Se anunță dân Edinbourg că s’a descoperit o vioară de valoare de nestimat, care a fost făcută de Amati, profesorul lui Stradivarius. «Twwejttii ta 3**. ii*,) iiii i iii Cu prilejul apropiatei sale vizite Săptămâna viitoare, “Capitala va adăposti pe unul dintre cei mai străăluciţi virtuoşi ai pianului. Emil von Saner, un adevărat aristocrat al noobilei arte pe care de câteva decenii o poartă cu neştirbită strălucire prin Capitalele Europei. Emil von Sauer este virtuozul cu temperamentul juvenil care contrastează ciudat cu figurări distinsa, încărunţită de o blândeţe nu mai apar renta. Născut dintr’o familie modestă de negustori, din Hamburg, Sauer este Îndreptat de voinţa părintească încă din cea mai fragedă tinereţe spre studiul muzicei. Intr’un interesant volum de amintiri, intitulat „Lumea mea” Sauer povesteşte despre primele Iniţieri în tainele muzicei: „Dacă m’am obicinuit curând cu atmosfera abecedarului, dimpotrivă i aşteptam cu neplăcere clipaîn care Ştiam că vocea mamei îmi va porunci după dejun să-mi încep exerciţiile la pian. Familia se străduia de la început să găsească în mine un talent muzical remarcabil, fiindcă nbiebuiam să ascult cu atenţie şi admiraţie de câte ori mama cânta la pian, urmărind jocul elegant şi abilMâinilor pe clapele Kaviaturei. Deocamdată, primele tipereurî de a-mi desvolta talentul muzical latent, eşuară. Capetelenegre ale notelor cu adausurile lor ameţitoare păreau destinate numai turburăreî tinerei mele vieţL . Dacă reuşeam tn alte privinţe să- .aviuiwjo.sc ovu.imitor însă nu - ţţi cuceresc bunăvoinţa şi îngăduinţa lipa când viaţa mamei mă aduse te maternă, ora pe tare trebuia să o Sîtuaţiunea. se schimbase miera instrumentulu care îmi surâdea din depărtare satanic şi pe care eram sortit să-mi încerc degetele neîndemânatice în exerciţii de game şi etude de Czerny. Din acea clipă, camera noastră de muzică îmi părea mai mult o cameră de tortură decât un lăcaş de recreare artistică. In asemenea condiţiuni, în cari o aparentă incapacitate se unea cu un evident dispreţ pentru artă, orice încercare de apropiere era de prisos. Totuşi, perseverenţa şi voinţa mamei de a deştepta un talent in asistenţa căruia credea ca într'o sfântă, evanghelie, era nestrămutată. ÎŞI a avut dreptate ! Cine s’ar putea pronunţa cu siguranţă asupra aptitudinilor unui copil încă în primii ani ai desvoltării? Adeseori talente precoce, ca,ri poartă toate semnele unei glorii viitoare sunt îndreptate prin influenţii unor împrejurări nenorocite pe cafea mediociiăţei. ’Dimpotrivă, personalităţi cari s’au desvoltat mai greu , în copilărie şi, pe cari natura părea că-i înzestrare cu mai puţine darurc s'au desvoltat în anii adolescenţei impo- t trile. aşteptărilor la o nebănuită splendoare. CUM AM ÎNCEPUT SA IUBESC ARTA? In anul 1817 oraşul are o natal ere agitat de un eveniment insamaat concertele lui Anton Rubinstein. In grupuri nenumărate, publicul J vast, venea la concertele sale pentru carie biletele trebuiau îngrijite cu săptămâni înainte. Afară de Liszt si de Paganini, nici un alt instrumentist Intre auditori! în fața cărora maestrul apăruse de patru, ori în timpul scurtei vizite pe care o făcuse la Hamburg, mama şi cu mine nu au lipsit o singură dată. Influenţa pe care Interpretarea sa o exercită asupra mea nu poate fi redată în cuvinte. Ascultasem câteva zile malina.iate concertul de Sehumann in interpretarea impecabilă a soţiei sale Clara Schumann ?! ultimele cinci sonate de Beethoven, exercitate de Hanson Below fără a mă entuziasma însă prea mult de concepţia lor obiectivă şi profundă. Interpretarea lui Rubinstein era cu totul alta şi spontaneitatea ei,sinceritatea ce mă entuziasma . Fără respiraţie timibrând de emoţie simţiam divina inspiraţie; nici o notă, nici o nuanţă nu era pierdută de urechea mea. Totul însă îmi apărea într’o lumină nouă şi în reflexul ei se întrezărea o lume nouă, încă necunoscută. Ameţit de emoţie mă îndreptam spre casă. Acolo, mă aşezai la pian improvizând, mai întâi ezitând şi cusfială, aproape ’ ruşinat de îndrăzneala mea de a evoca amintirea marelui Rubinstein prin smffetele mele neîndemânatece. O dorință puternică mă, stăpânea, de' a reda la pian, întregul dramatism al „Regelui ielelor“ (ErihOntg). Numai nu redaxca câtorva buclii date care ii aurisem câteva ore mai nu a provocat atâta senzaţie prin genialitatea sa ca acest incomparabil viteaz. Pentm mine, care nu am avut fericirea -de s-l auzi pe Liszt in epoca strălucitei sale, interpretarea lui Rubinstein rămâne apogeul artei pianistice. El nu se mulţumeaconsacra zilnic exerciţiilor la pian, era păstrată, cu o severitate excesivă. Deasemenea blânda mamă nu cerea în toate chipurile să-mi deştepte ambiţia pentru muzică. îmi amintesc astfel de Duminicile în care atârna deasupra pianului o prăjitură care trebuia să fie răsplata pentru îndeplinirea conştiincioasei a orei de exerciţii. Tatăl meu urmărea cu indiferenţă educaţia muzicală pe care se străduia mama să mi-o dea.n certificat prost de la şcoală ,ar fi necăjit mai mult decât un acord sau o gamă falsă. Totuşi în serile liniştite de iarnă el ascultă cu plăcere o sonată de Beethoven, interpretată cu însufleţire şi înţelegere de soţia sa. Lipsa de talent a fiului N .necăjia tot atât de puţin, cât ea era de dureroasă pentru buna mea mamă. . In Indiferenţa mea pentru artă, tata vedea posibilitatea că în viitor să-mi, îndrept interesul spre ştiinţele pozitive, virtuozitate studiate cu minufîoeîtate: repertoriul lui era uimitor de ’natate la interpretarea lui Rubiastam. . Din această clipă am uitat timpul şi locul unde mă aflam. Aprinsă de forţe invizibile, văpaia entuziasmului ardea in sufletul meu: ea m-a purtat peste toate obstacolele. Ştiu prea bine c& totul va pare neverosimil, ca o poveste frumos născocită. Şi totuşi acesta este adevărul ! O minune *’a petrecut tn acea memorabili noapte când am simţit Inspiraţia divină; o minune mult mai mare decât aceia din seara debutului meu in sala de concert. Intrio clipă am îmbătrânit un an; un dar divin mă ridicase fără muncă ţi fără luptă ţi tn această minune am văzut un semn dumnezeste pentru viitor. Două zile mai târziu mă aflai în faţa uşei care ducea în camera lui Rubinstein. Mama îl rugase pe celebrul virtuos să mă asculte şi să decidă, ca un judecător nepărtinitor asupra viitorului copilului ei. O scrisoare amabilă ne invita, pe mama şi pe mine, pentru a doua zi la hotelul în care locuia Rubinstein. Emoţionat, aşteptam răspunsul ..intrai“ Intre draperiile cari despărţeau încăperile pătrundeau primele raze ale soarelui de Martie şi mii de fire argintii revărsau p peste faţa marelui maestru, care revizuia la o masă un manuscris. Rubinstein îşi măsură luna vizita,-torii se ridică apotatinzându-ai mâna cu un surâs prietenos pe buza Mama îl rugă încă odată să nu spună fără cruţare adevărul. „Vă asigur, doamnă”, răspunse Rubinstein că n’am intenţia de a vi amăgi cu speranţe neîntemeiate. Vremea copiilor minune a trecut; a căzut şi adre- raţia, altădată atât de mare, pentru virtuozitatea technică. Acel care doreşte să intre azi tn rândul marilor pianişti, trabuc să fie născut ca adevărat şi desăvârşit muzidam. Mulţi ce cred chemaţi şi puţini sunt cei aleşi, intr’adevăr mi-e teamă că veţi pleca decepţionaţi de la mine”, încheiă maestrul această cuvântare foarte puţin inspiratoare ar curaj. Pe faţa sa citeam o îngrijorare de feroastr. Mama nu îşi pierduse curajul şi îmi şopti la ureche, în timpp ce Rubinstein mă conducea spre Bechstein-ul deschis: „Acum ori niciodată, scumpul meu Emil !** Arătându-mi cu un gest larg claviatura Rubinstein îmi spuse : „Sa te auziră fiule ” şi adăugă pe un tor umoristic : „Hie Rhodus, hie salte P Până în acea clipă, frica şi timidătatea îmi erau noţiuni necunoscute, acum insă o teamă neexpilcabilă mă suprinsese. în această penibilii situaţie îmi ridicai privirile spre faţa mamei în care găseam în clipele de durere şi de teamă, încurajare și încredere. __________________—— I im— ------1 iimnrnTii~rirnn—^ D, Emil Sauer