Rampa, decembrie 1926 (Anul 11, nr. 2730-2756)
1926-12-04 / nr. 2734
iv ANUL Xi ivch 2733 REDACTIA: AD vi! AliSTRAŢIA ATELIERELE GRAFICE i strada Sărindar No. 1 TELEFON 1/50 Publicitatea concesionati exclusiv Societăţii Anonime Rudolf Mossa Bulevardul Academiei« 4. Saneiurile se primesc le toate agenţiiie de publicHere ţi la administraţia aiaruri» Director S M. FAUST MOHR CSAMBATA 4 DECEMBRIE 1926 abonamentele in TARA Trei luni •• * « 4 a • 200 ■ ci Sase luid..........................I . . , 400 Unm. .................................... . , 700 . IN STRAINATATEi Trei luni 500 tot Sase luni 900 „ Unsa ..... . « . ... 1800 „ AeaimaiMrtete •• plate«* Inalete «I tnee* le I sau le ia ele neeftrei leni. Courtetine la Academia Goncourt Consacrările oficiale nu revin, în genere, decât scriitorilor, a căror operă sau a căror persoană, este, în genere, impregnată de un soi de gravitate, care se numește, cu un termen vag si atot-cuprinzător, atitudine : atitudinea gravă a scriitorului, în viată si în operă, este, de altfel, mjlocul cel mai sigur pentru a acoperi prostia sî înfumurarea, pentru a trece pe un sec si mărginit drept profund si neînţeles cugetător, pentru a împedeca sgândărirea lipsei de talent, de sub crusta stilului pompos, confuz si incoherent Un om talentat, cu spirit liber şi vid, cu cugetare dreaptă şi limpede, cu înlănţuire logică şi simplă de idei în felul său de a se exprima. — trebuie să fie, în adevăr, ori extraordinar de talentat, orî extraordinar de reclamagm, aşa că a ştiut să umple lumea cu manele Im*; altfel, nu poate ajunge la Academie. Acum câteva decenii, mai multi scriitori francezi, pornind dela constatările, mai sus reamintite, au constituit între ei o academie liberă , I s’a zis Academia Goncourt, fiindcă fraţii Goncourt au fost aceia, care au ideat-o şi au tradus-o în practică. .Academia Goncourt trebuia să fie, în concepţia ei iniţială, apusul Academiei Franceze : trebuia cele, njdeschizâjrnd tocmai acelor, ce înţelegeau că arta e ceva limpede şi luminos, calea unei consacrări quasi-oficiale, dar destul de însemnată, ca să poată forma obiectul unei serioase competiţîuni. Din păcate, Academia Goncourt a urmat un dram firesc : a călcat pe urmele Academiei franceze şi a ajuns la aproape aceeaşi reţinere prezentioasa faţă de scânteierile spiritului omenesc, preferîndu-le plata turnare a cuvintelor sforăitoare în forme complicate, dar seci, cea ce constitue, în fond, fonnula predilectă a Iteraturei contimporane. Deaceea, dacă Courtelîne nu face azi parte din Aramia Franceză, apoi, până săptămânile trecute, nu a făcut parte nici din Academia Goncourt. Alegerea luî în acest din urmă înalt cenaclu a avut darul să bucure pe toată lumea în Franţa . Courtelîne e are aproape neaptezeci de ani : scrie, deci, de aproape jumătate secol, scrie cu râvnă şi cu succes. Excelent în schiţă, fie în proză, fie dramatică, Courteline m s-a năpustit verva-i usturătoare, câteodată, compătimitoare, alte ore, dar, întotdeauna, ilariantă, asupra tuturor mărunţişurilor vieţii, care, aşezate bine, unele lângă altele, formează piatra angulară a formidabilului edificiu al ridicolului omenesc. Am scris al „ridicolului“, şi nu al „prostiei“ omeneşti, fiindcă CourteTine nu excelează numai în caricaturizarea tipurilor reprezentative ale neroziei umane, ci şi în reliefarea dureros de comică, a posturii ridicole, în care sunt împinşi unii oameni din pricina însuşirilor lor sufleteşti bune ; de altfel, chiar când nu-i leagă compătimirea de eroii lui. Courtelîne nu e prea crud cu ei: îi place să se amuze pe spinarea lor, dar îi expune par’că „à contre-coeur”, ferocelui haz public. In teatrul francez, Courtelîne înseamnă o epocă importantă : mulţi din inovatorii de azi ar avea să înveţe multe şi folositoare lumiri, din paginile trepidante ale teatralului Courteline, pe care, de altfel, favoarea publicului l-a răsplătt din belşug. Piesele sale se joacă neîncetat, iar volumele se vând, ediţii după ediţii. Şi totuşi a fost nevoie de două scrutinuri, pentru ca Georges Courteline să între în Academia Goncourt, și de amândouă ori. Leon vandet a stricat unanimitatea, votând pentru René Benjamin. René Benjamin este fără îndoială un scriitor de frunte , dar și el se va pleca, respectuos si admirativ, în fata lui moș „Boubouroche“, — cum e poreclit Courteline, — care intră azi în Academia Goncourt. R. Georges Courtelîne Moartea lui Stănescu-Papa . Din Cluj ne vine trista ştire a subitei încetări din viaţă a lui Stănescu-Papa. Numele acesta nu spune, desigur, prea mare lucru, publicului bucureştean şi totuşi Stănescu-Papa a fost unul din cei mai distinşi actori ai bătrânei generaţii. Foarte talentat şi muncitor, plin de râvnă, de fantezie şi de temperament, I. Stănescu-Papa a jucat TOT, nu o exagerare. Pu- nându-şi mereu însuşirile teatrale la dispoziţia teatrelor de provintii, în care afişul se schimbă foarte des. Stănescu-Papa a interpretat roluri de tragedie clasică şi de vodevil, şi dramă modernă şi comedie bufă. Talentul său extrem de mlădios şi multilateral i-a îngăduit să treacă cu uşurinţă şi cu mare succes de la un rol la altul. Aproape întreaga lui viaţa şi-a închinat-o Teatrului Naţional din Craiova, în 1919, când s-a întemeiat Teatrul Naţional din Cluj, Stănescu-Popa nu a pregetat nici o clipă să se pună cu trup şi suflet in slujba culturii naţionale în provinciile alipite. Deşi bătrân şi obosit, a trecut Carpaţii cu un vajnic grup de actori craioveni, punând la Cluj, bariele teatrului românesc în Transilvania. La Cluj 1-a ajuns şi l-a răpus moartea, luptând încă, la postul datoriei. Stănescu-Popa moare în vârstă de 62 de ani, plâns de toţi cei ce l-au cunoscut şi l-au apreciat; de camarazii lui de generaţie, care văd încă un stejar dărâmându-se din rândurile lor; de colegii lui mai tineri, pe care, cu atâta drag şi cu atâta răbdare i-a iniţia şi i-a îndrumat pe spinoasa cale a carierii dramatice. „Ramna”, deplângând dispariţia neaşteptată a lui Stănescu- Paşa din teatrul românesc, transmite, pe această cale condoleanţe prietenilor şi rudelor defunctului actor. -DXD- Stănescu-Popa Jacques Jopeau, despre insuccesul!Marea seziune a Federaţiei Uniunilor Intelectuale Reprezentanţii fyril©r europene. — Reportul Români©!. — Cuvântul «Mor Ion Pillat şi Emil Riegler. — Programul de activitate al uniunei Către, sfârşitul lunii Octombrie, anul acesta a avut loc la Viena a treia Adunare generală a Federaţiei Uniunilor Intelectuale internaţionale, de sub patronajul principelui Charles de Rohane şi sub prezidenţia lui Hugo von Hofmansthal. Nouă ţări şi-au trimis acolo reprezentanţii, între cari şi ROMANIA PE D-NI EIL RIEGLER ŞI ION PILLAT REREPZENTANTII TARILOR Germania a fost reprezentată prin unsprezece intelectuali, între cari trei femei : Max Beckmann, Arnold Bergstras ser,, Rudolf G, Binding, Max Hildebert Boehm, Dr. Fritz Coerper, Alexán dre Comte Dohna, Kertha Jay-Selde neck, Annette Kolb, Theodor litt, Li- Hane de Schnitzler, Alfred Weber. Austria a avut 18 reprezentanţi : Anna Aurednícek,, Dr. K. Beth, Dr Karl Brunner, Dr. Ernst H. Buschbeck, Dr. Kurt Frleberger, Dr. Otto Baron Gemmingen, Dr, Wenzel Comte de G'leispach, Dr. Friederich Hardmuth, Dr. E. Hertz, Dr. E. Hofmann stahl, Dr. Hugo v. Hofmannstahl, S E. Albert Comte de Mensdorff-Pouilly, Robert Michel. Karl Moteriezky Oswald Redlich Schreyvogl, Dr. F. Schubert-Soldern, Helene Sizzo-Noris Franța a fost reprezentată de d-nii : Joseph Baruzi, Emile Boréi, fost ministru al marinei, Comtesse Eugéne d’Harcourt, Y. Léonard, Comte Jean de Pangs, Comtesse Jean de Pange, André Robert și Paul Valéry. Ungaria a avut doi reprezentanti : Dr. Wolfgang Heller şl Dr. Gyula Hornyănszky. Italia, cinci : Emilio Bodrero, Federigo. Enriques. Balbino Giulîano, , Aldo Poutremoli, Antonio Bovini. Polonia trei : Th. Zielinski, L. Comte de Morstin, JarosljjV Itvasziewicz, Elveţia doi: Dr. Adolf Keller, Charles Baudouin. Cehoslovacia trei : Dr. Hamis Jelinek, Dr. Jaroslav Jin dra, Dr. Jan Konrad. In total Adunarea, Generală a întrunit cincizeci şi doi de intelectuali europeni. De notat că Anglia — dintre nouile puteri — s'a abţinut dela acest mare congres. ORDINEA DE ZI 1) Recepţia nouilor membri. 9) Raportul anual al Secretarului General. 3) Raportul delegaţilor. 1) Demisia comitetului permanent şialegerea noului comitet permanent. 5) Demisia Secretarului General şi alegere., unui nou secretar. .6) Organizarea mişcării intelectuale. 7) Propaganda. 8) Strângerea Fondurilor. 9) Diverse chestiuni. Cu ocazia recepţiei nouilor membri, d. Ion Pillat reprezentantul României, a făcut declaraţiunea următoare : CUVÂNTUL D-LUI ION PIXAT „In Europa tulburată de războiţi şi de toate şovinismele, nu există mijloc mai bun pentru a crea un suflet colectiv, decât procedând cu dv., făcând apel la sufletele naţionale ale diferitelor popoare. Desvoltând ceeace ele au comun vom putea crea un tip superior de European care să nu renunţe la nici un aport al trecutului şi la nici o speranţă a viitorului Intelectualii români sunt obosiţi de zarva politică nu numai pentru că nu şi cunosc importanţa lor practică, dar şi fiindcă vârtejul de interese ecoromice nu lasă decât foarte puţin timp liber spiritului pur. Acestei nevoi profunde a intelectualităţii şi a fraternităţii prin spirit îşi datoreşte Federaţia succesul de azi In vederea acestei înţelegeri frăţeşti a spiritului s’a constituit la 4 Octombrie Uniun£a intelectuală Română sub prezidenţia Principesei Alexandrina Cantacuzino, care a strâns in jurul ei cele mai mari nume ale gânditei, literelor şi artelor române Adunarea declară cu unamitate ca România este admisă în Federația Uniuinii intelectuale. RAPORTUL ROMÂNIEI Delegaţii speciali au depus apoi rapoartele lor. Al cincilea raport este al României. D. Emil Riegler dă citire următoarelor rânduri : „Vă mulţumim pentru primirea nevoitoare care ni s’a făcut. Suntem mai ales fericiţi de a putea colabora cu toate secţiunile deja existente şi de a contribui astfel în ţara noastră şi dincolo de frontiere, la realizarea idealului Care animă Federaţia Uniunilor intelectuale. Uniunea Intelectuală Română* obţinut adeziunea personalităţilor e*minente române cari in artă, ştiinţă şi hiene, fac cinste geniului mse* noastre. Comitetui, de acţiune a elaborat statutele şi in spiritul acestor statute a elaborat programul de activitate care coprindepentru anul acesta organiza,*rea imediată a conferinţelor şi reuniunilor literare. Aceasta ne va permite să luăm Contact cu eminenţii noştri colegi din străinătate, cari vor binevoi să ne onoreze cu vizita lor stabilind astfel relaţiuni atranse ii amicale intre diferitele organizaţiuni intelectuale române. Ca primă manifestare, am reuşit ei, obţinem adesiunea revistei bilunare ,Ideea Europeană" din Bucureşti, revista care a intrat în al optulea an de propagandă Intelectuală, sub direcţiunea morală a filosofului. Profesor Universitar, membru al Academiei Române. D. Rădulescu Motiu Uniunea a organizat pentru luna Mioare un concert simfonic sub direcţiunea lui George Enescu care e membru al comitetului nostru de patronaj. Concertul va fi dat in beneficiul Uniunei. Am avut in vedere organizarea traducerilor fruntaşilor gândirei europene. In primul rând, autorii dramatici pe cari Secretariatul Federaţiei ni-i va suggera vor fi prezentaţi marelui public român. Se vor organiza expoziţii de artă străină in România, şi de artă românească in străinătate In restul raportului d. Emil Riegler vorbeşte de relaţiunile ce se vor strânge prin conferenţiarii ce se vor schimba între diferitele state ale Uniunii, făcând apel la reciprocitatea, sentimentelor străinătăţii, intelectuale faţă de cele mărturisite de reprezentanţii României COR. Ion Pilat teatrului „Vieux Colombier - Teatrul de mâine va fi „altfel“ - na„inte de a părăsi Franţa pentru America, Jacques Copeau, a făcut câteva declaraţiuni interesante unui ziarist, francez. Le reproducem fără comentarii. La întrebarea gazetarului, dacă nu regretă că a părăsit ideia „Vieux Co- lombier”-ului. Copeau a răspuns : „Nu regret de loc. Se spunea că dificultăţile materiale au fost adevărata cauză. Desigur că dificultăţi materiale 041 existat. Alţii dedeau ca adevaratul motiv, imposibilitatea in care mă găseam de a exploata un succes într’o sală mică, ceea ce este veridic. Vă închipuiţi Insă că aceste nu sunt cauze cari m’ar, putea paraliza. Am vrut de multe ori să mă explic asupra acestui punct, plictisit de toţi acei cari au scris inexactităţi. Dacă aşi fi vrut aşi fi continuat. Ați fi găsit, cele 50 deo mii de franci necesari ! AM PLECAT PENTRUCĂ N’AM MAI GĂSIT EFORTUL MEU UTIL, PENTRU CA-MI LIPSEA CREDINŢA SI PENTRU CA NU VEDEAM REZULTATUL LA CARE TREBUIA SA AJUNGEM. luaţi în seamă tot ce se face actualmente, aceste creaţiunî a căror noutate vi se pare iluzorie 7 — .Exact, TEATRUL ZILEI DE MAINE VA FI „ALTFEL” — Credeţi că veţi ajunge mai uşor la un rezultat fericit întrebuinţând pentru spectacolele d voastră, aşa cum faceţi acuma amatorii . — Nu pot să spun că aceasta nu prezintă Inconveniente. Nu mai vreau însă să lucrez cu „profesioniştii scenei", fie ei autori sau actori. Acest cuvânt de „profesionist” raportat la teatru, mi-e cu totul dezagreabil. ” — „Vedeţi de pe acuma unde vă va conduce noua mişcare pe ce o creaţi ? — „Cum e şi natural, deocamdată dibuesc. Ceea ce ştiu pentru moment — lucru de care sunt sigur, — este că ceea ce va triumî la mâine, trecând actuala perioa-' dă tulbure şi se va numi teatru, aceasta nu va semăna cu ceea ce numim noi astăzi, aşa ceva. Ceea ce va triumfa mâine, va fi foarte departe de formele de arta pe care Ie aplaudăm actualmente la teatrele tradiţionale sau de avant gardă, în care, o repet, nu cred deloc. ‘Şi din moment ce nu mai cred în el, de ce să-l mai servesc? Am de multe ori impresia că unii din confraţii mei nu sunt departe de a judeca astfel. Numai că ei au ştiut să se adapteze. Eu n’am vrut aceasta. Aştept alţi autori”... JACQUES COPEAU la drum, spre America... VALOAREA SPECTACOLELOR VIEUX-COLOMBIERULUI — „Am montat piese pentru că trebuia să montez, dar credeţi că m’am înşelat asupra valorii unora dintre spectacolele mele? Critica îmi reproşa de multe ori că joc lucrări de un interes sau de o calitate discutabilă. Credeţi că nu ştiam şi eu aceasta? Alţii mă învinuiau că nu sunt întotdeauna în avant-garda mişcării dramatice. Imi dedeam foarte bine seama de aceasta. Credeti-mă, vă spun aceasta fără pedanterie dibuirile amuzante, rafinamentele, exerciţiile spirituale ale tinerilor autori de astăzi, departe de a mă încuraja si de a mă face să cred într’o renaştere nu făceau decât să-mi confirme odată m& mult impresia de complectă decadentă pe care mi-o dă arta dramatică contemporană. In aceste conditiuni vă daţi foarte bine seama, că nu mai eram tentat să mai continui si că am simţit nevoia să mă re- I trag, pentru a reflecta o mână. Căci niciodată n’am muncit atâta ca de atunci de când se spune că nu mai lucrez... — Credeţi dar că pentru a remai marea tradiţie teatrală şi pentru a afla o nouă direcţiune trebue să nu Erik Satie şi jazzul Umor identic şi tendinţe asemănătoare ? Campanii la ancheta noastră printre personalităţile muzicei româneşti asupra jazz bandului, s’a pus in legătură numele şi o parte din opera compozitorului Erik Sate cu compoziţiile de jazz şi cu directiva jazzistă pe care o ia pe alocuri evoluţia trazicei contimporane Unii cetitori ne-au atras atenţia asupra raportului dintre jazz şi muzica lui Satie, el însuşi un precursor in muzica actuală. In timp ce unii neagă legătura dintre jazz şi Satie, alţii le găsesc un umor identic şi tendinţe asemănătoare. Am făgăduit că vom desbate mai pe larg această chestiune. UN „BIRUITOR"? Chestiunea este interesantă în special pentru suggestiunile ce s’ar putea face în legătmă cu acea literatură modernistă, în care orice , înlănțuire logică este înlocuită cu absurdul,perfect. Pentru precizia cu care pune la punct unele chestiuni privitoare la jazz, d. Coeroy a fost deseori citat de noi în cursul acestei anchete. Iată ce spune d-sa despre Satie : Acest compozitor, a cărui influenţă asupr® a evoluţiei muzicei franceze, contimporane a fost considerabilă, nu a fost totdeauna exact înţeles; dar e adevărat că a făcut totul ca să nu ura patosului — poată îi înţeles. Unii l-au tratat drept „bruitor”, sau „cubist”, ceea ce nu a fost in realitate. Alţii nu au vrut să vadă in el decât un „umorist”, ceea ce a fost, în adevăr. Dar era în Satie, pe lângă un poet destul de ascuns, un novator care, dacă nu a putut să producă nici o operă perfect reuşită, a dat muzicii un accent personal, arătând drumul tinerilor. A înodat însă şi oarecari tradiţii. Pe când făcea conservatorul din Paris, a cunoscut pe Paul Dukas. Pasionat de muzică gregoriană, căută noutatea în întrebuinţarea vechilor forme medievale, şi cu Sarabandele a introdus în armonie un stil îndrăzneţ de care avea să profite Debussy. Gnossiennele şi Gymnopeidele afirmară fecunda noutate a acestor cercetări, situîndu-se la polul opus lui Wagner şi Franck. Absenţa complectă de romantism, indolenţa., ritmului, o.. fină, expresivă şi , lentă insinuare, r evocările nostalgice pe cari1 Debussy avea să le reia peste câţiva ani, formează ceea ce aducea nou precursorul Satie, s precumsorul esteticei impresioniste. ’ UMORISTUL Da, — spun cei cari văd în Satie o apropiere de umorul jazzului, — aceasta s’a întâmplat în prima fază de evoluţie a precursorului. După aceasta însă, a urmat o îndelungă tăcere, după care îl găsim, pe Satie „Tapeur" la „tAuberge du Clou” în boema din MorUmartre. Aci şi-a inaugurat el atitudinea umoristică, compunând Fiii Stelelor sau Preludiul la Poarta eroică a Cerului. Manifestele sale de artă nouă, caligrafiate cu cerneală roşie, alternată cu prezentări ale operelor sale, de aceste fel: „Cei ce nu vor înţelege sunt rugaţi să păstreze cea mai respectuuoasă linişte şi să arate o atitudine cu totul supusă şi de inferioritate”. RASBOIUL CONTRA PATOSULUI De asemeni, epigraful Fiilor Stelelor, a sucitat supărări şi ridicări din umeri. Era un fel de dedicaţie absurdă, grotescă, in care, puţini fusră cei ce deosebiră o parodie a sublimului wagnerian, parodie care avea să dea loc la o adevărată campanie asupra patosului, și contra abuzurilor „poetice” ale impresionismului. • Or, jazzul poate foarte bine săl fie definit: un zgomotos războiu contra patosului ! Satie duce această campanie contra patosului, până şî in titlurile bucăţilor sale. El întrebuinţează ca antiact burlescul şi bufonul: Aici ce te fac să fugi ; Veritabile preludii flasce (pentru un câine); Bucăţi în formă de pară; Schiţe şi agasări ale unui burtos de lemn, cu subtitlurile: Tiroliană turcească, Dans slab in felul acestor domni. Espanana ; Capitolele întoarse în toate sensurile (cea care vorbeşte prea mult; Purtătorul de bolovani ; Regretul închişilor ; Jonas şi Latud’e); Sonatina biurocratică; Descrieri automatice; Embrionii vestejiţi ; (Să fii gelos de gamaradul tău care ar® capul mare , Să-i mănânci Fortina, Crepuscul matinal de amiază, Nebunii granitice), etc. ADNOTAŢII BUFE Umorul acestor titlui era un duş pentru abuzul de titluri poetice Şi preţioase ca ale lui Debussy. Sutie acnaveasă acest umor cu adnotări burleşti. Astfel, pianistul cade deodată pe adnotaţia neaşteptată: „Nu am tutun... Din fericire nu fumez”. Acel pianist, neştiind motivele ascunse ce-l fac pe Satie sa adnoteze astfel textul, crede că autorul îşi bate joc de executant. De fapt, Sails râdea numai de acea muzică pe care Coceau a numit-o „muzica pe care o asculţi cu capul în mâini”. Acestui umor exterior li corespundeau în substanţa muzicală a operelor sale, motive de o valoare nouă. Acolo unde nu te aştepţi, deodată apare o arie, cunoscută, ca în Espanana, Tiroliana Turcească, etc. Nu mai vorbim de surprinzătoarea temă a două goarne în Padophialma. RAPORTUL CU PICTURA SI LITERATURA NOUA fi In fine ar fi de notat faza care în- cepe după ce Satie împlinise 40 de ani' și se întorsese pe băncile școalei." ca să studieze mai profund muzica. Nu vom stărui nici asupra legăturilor lui cu cubismul : balete!e Mercure in colaborare cu Picasso si Ilelache cu Picabia. A publicat prin reviste Memoriile unui amnezic”, cari dovedesc apropierea lui de literatura ultra modernistă, ea însăși în războiu cu patosul. Dovadă,. acest fragment uite .Sî“.a unui muzicant’’.: „Nu mănânc decât alimente albe: ouă, zahăr, oase; grăsime de animale moarte, viţel, sare, orez... „Am poftă de mâncare, dar nu vorbesc niciodată când mănânc, de teamă să nu mă înec. „Dansez rar. Când merg, mă ţin de coaste şi privesc fix îndărătul meu. „De aspect foarte serios, dacă râd, nu a că fac dinadins. îmi cer scuze totdeauna, şi cu afabilitate. „Nu dorm decât cu un ochiu; som- # nul meu e foarte greu. Patul mi-e ro-1 tund, cu o gaura prin care scot ca-1 pul. La flecare ceas odată un servi•. tor îmi ia temperatura, şi îmi pune ’ alta In schimb”„ Cine nu cunoaşte motivul intim care face pe Satie să, scrie astfel, ar putea crede că autorul e nebun sau că râde de cititor. Este insă evidentă tendinţa de a ironiza crud unele manifestări de proză învechite sau ridicule. Acele autobiografii sterpe scrise de artist pentru propria-i glorificare, acele interviewuri cu : „vă plac lucrurile dulci , „ce temperatură medie aveţi”, etc., în fine formele ce făceau ravagii şi dacă poate mai fac, sun biciuite prin împingere până la absurd; reese astfel tot grotescul lor. Şi aci, în marea luptă contimporană contra patosului, jazzul, cubismul, proza aiuristă, se aseamănă în tendinţă, indiferent cât de variate sunt ca esenţă muzicală, artistică sau literară. Cu toate lăcuitele sale, Safta rămâne un precursor şi un animator. El a jucat în muzica nouă un rol important. După cum se poate vedea din ■exempleleoc mai sus, nu numai cu faszul, dar el cu cubismul şi proza ultra-modernistă, adică cu toate manifestaţiunile de artă contimporană ca reacţiuni contra patosului. — Satie a avut afinităţi. Adevărul este că el a lansat idei noul, pe cari alţii au ştiut mai bine ca ei să le realizeze. Dar aceasta este altă chestiune. In ancheta noastră am câştigat un punct preţios: caracteristica generală, care face legătura Intre manifestaţiile de artă ultra-moderne: războiu vatosului- Estetica nouă ar fi deci într’o fază distructivă. Se întrezăresc norma pentru viitoarea construcţie ?: Cum se va construi ? Mergem spre un nou clasicism ? Şi care ar fi răspunsul la toate aceste întrebări, dacă le-am raporta la pictura nouă, laproza suprarealistă?, Ar fi atâtea întrebări de pus şi cm lăţea chestiuni de lămurit, încât ancheta noastră ar putea sa devină un fel de bulgăre rostogolit in zăpadă, care crește merm. E bine să continuăm această anchetă ? Poate că da. A. B. Iowita Fuentes Iowita Fuentes cântăreaţa japoneză care a debutat de curând la Viena, cucerind un succes senzaţional în roluri lui Chochosan din „Madame Butterfly” de Puccini. Talentul acestei fenomenale artiste a fost descoperit de Pietro Mascagni. Pe lângă un impresionant joc de scenă care a mişcat publicul vienez până la lacrimi, i lowita Fuentes posedă şi o voce ’minunată desvoltată sub îngrijirea celor mai străluciţi maeştri italieni. I In serile de 8 si 10 Decembrie, Iowita Fuentes va apare la Opera română din Bucureşti în rolul nefericitei Chochosan cu care a cucerit admirația publicului şi a criticei vieneze. ------«WBCSlinsa«»* Iowita Fuentes Confermia d-lui Ministru Ion Petrovici despre „Teism şi Ateism La Fundaţia Carol I, în ciclul Universităţii libere, d. ministru Petrovici şi-a desvoltat prima parte din expunerea d-sale asupra „Teismului şi ateismului” rămânând ca Mercurea viitoare să poată trage defitiv concluziile. Timp de aproape două ore, conferenţiarul, cu o adevărată obiectivătate a expus părerile opuse în privinţa existenţii lui Dumnezeu, precum şi pe cele intermediare. ■ A arătat că a te ocupa de această problemă este greu, deoarece o mulţime de tradiţii şi credinţe există deatâta vreme. Vechimea şi credinţa au înrădăcinat aceste tradiţii. Un lucru foarte vechi, spre deosebire de unul puţin vechi, dă certitudine, devenind împuternicit în sufletul, oamenilor. Credinţa durează din faze nu uşor controlabile ale omenirii. In faza primă oamenii credeau în mai mulţi zei, stăpâniţi de unul mai mare. Cu timpul în acelaş zeu s’au concentrat şi ceilalţi, trecându-se dela politeism la monoteism. , Pentrucă unii filozofi ca Bacon spuneau că o idee cu cât e mai veche, cu atât trebue să credem mai puţin în ea, deoarece corespunde unei stări mai copilăreşti din evoluţia omenirii, s’au găsit alţii ca Maeterlink care să spue că religia indiană a fost moştenită dela un popor foarte înaintat, cu mintea mai ascuţită decât a celor de azi şi care a trăit în Atlantida, cea cufundată acum in mare. Apoi conferenţiarul a expus opt argumentări ale teiştilor, arătând criticile aduse şi comentând tăria lor. Au defilat prin faţă argumentul ontologic al lui Anselm (pentru catolici Sf. Anselm), care susţinea că ideia de perfecţie, decât care să nu fie o altă perfecţie mai mare, conţine şi pe cea de existenţă. Deci Dumnezeu care e perfecţiunea perfecţiunilor, există. I s’a răspuns încă de pe vremea lui Anselm, că ideea despre un lucru nu înseamnă că el şi există. Apoi argumentul lui Descartes, argumentul cosmologie, (lumea este efectul unei cauze, unei puteri dumnezee). Argumentul teleologic (armonia şi unitatea naturii nu pot fi produsulevoluţiei, ci al unei voinţe supreme, care de la început a pus In fiecare părticică daruri perfecte şi perfectibile), argumentul consensus omnim, argumentul mistic argumentul moral şi argumentul pragmatic- ~ ’ Dintre toate acestea cele care rezistă şi par temeinice sunt cel cosmologic şi cel teleologic. Dar, chiar şi celelalte, orcât le-am răsturna, în fundul lor, ca şi ’ntr’o cupă vărsată, rămâne o picătură de adevăr., Faptul că o fiinţă finită ca omul , aspiră către etern înseamnă că există ceva la care tindem cu toţii. Că idea despre un lucru nu incumbă şi existenţa lui, este adevărat pentru lucrurile materiale, iar pentru cele imateriale se prea poate să fie altfel. Ghinda face stejarul, desigur, dar primea ghindă a trebuit să fie făcută tot de un stejar. Aşa şî sufletul nostru, care se înîndreaptă către Dumnezeu, aşa şi idea de Dumnezeu din noi, pe care acum o putem crede cauză a teismului, provin din arborele mare şî prim care este Dumnezeu. Argumentele teiste, spune drept concluzie, d. ministru Petrovici, sunt mai tari decât cele ateiste. Epigrame Unuia care vecinie umiblă cu nişte cărţi în mână, făcând pe învăţatul. Eşti om citit, te văd, antice — D’aia şi mergi aşa ’n proţap. Dar cărţile ce duci în mână Bine-ar fi să le duci în cap. 0 Anticarilor, cari scumpesc mereu preţul cărţilor. V’o spun între patru urechi: De câte ori vin pe la vot. Văd, cărţile-au rămas tot vechi Dar preţurile’s vecinie noi. CREVEDIA -------------sî*--------h—