Rampa, octombrie 1927 (Anul 12, nr. 2905-2931)

1927-10-01 / nr. 2905

ANUL XII, NO. 2905 "^BSSSSSBSSSBBBBBBBBSSBBSSBOBaam REDACTA, ADMINISTRAŢIA SI ATELIERELE GRAFICE Strada Sărindar, 7 TELEFON 801­88 Publicitatea concesionata exclusiv societății anonime Rudolf Moeae Calea victoriei, si anundiurile se primesc la toate agențiile de publicitate şi la administrafia clarului. Director: SCAla,at iVODA [ BIBLIOTECA „taTRA* SIBIU SAMBATA 1 OCTOMBRIE 15S? ABONAMENTELE IN tarA Trai luni................................ 800 •» 9a«a luni ........................... 800 • Un an ............................................... 1000 . In străinătate dublu Abonamentele ca plateeo înainte fi încep la 1 aau la is ale fiecarei luni Bine aţi venit voi pe reprezentat! latinitatea în gen­Bine aţi venit gânditori din fie­care ceas al veşnicului neam, Fiji fericiţi călcând pământul acestei colonii traiane, amintindu-vâ că acum două mii de ani legionari din toată latinitatea erau chemaţi aici să proclame cu spada ho­­tare latine acestui pământ. Iar voi latini de pe întreg pă­mântul vă întâlniţi aici legionari al gândului luminos re­­venit să înflorească asemeni unei flori ce pe câmpul lup­­telor trecute vine să înfloreascâ şi pare o stea crescută din răscumpărarea suferinţei. Cerul să vă fie binevoitor. Roadele ogoarelor să fie prinos la altarul prăznuitor al simbolicului vostru drum. Aţi venit să vă întâlniţi cu voi şi cu trecutul. Soli al marei civilizaţii ce etă şi azi de temelie lume! — urmaşi ai înţelepţilor cu cea mai limpede şi dreaptă ju­­decată — graţie străbunilor scriitori cunoaştem gloriosu trecutului iar în voi luminează slova vieţii noastre scrisă pentru viitor. Toate jertfele de sânge ale neamului nostru nu au altă menire de­cât să dea prilej cât mai deplinei străluciri a gândului de latinitate. lată de ce nu numai sufletul nostru deschis vă urează caldă bunavenire, ci la fel vă aşteaptă cu drag primitor munţii şi codrii şi plaiul. Ţara întreagă vă simte gând al gândului nostru, Mitul el de azi. fitoor­i­irli şi vecinii de T. Arghie­l Se pare că ziarul „Rampa ur­măreşte o intenţie frumoasă : cu­­noaşterea literară a majorităţilor cu amioritatile din ţară. Ca scriitori, evuient, nu suntem datori să citim ungureşte, nem­ţeşte, ruseşte şi eventual idiş, tu­­riginal. Câteodată calitatea de du­tor de literatură se împacă desM lui*"d!c armonios chiar cu însuşi­­rea înaptitudimior pentrtu­­limba Românească, in care scrim, fără să insistăm prea mult asupra grama­ticii, o abstracţiune chiar pentru unii profesori universitari de li­teratură, conduşi să confunde mi­nierii, genul, cazurile, coarnele şi urechile. Probabil că nu e inutil, ca scrii­tori, să cunoaştem câte o limbă, două de ale concetăţenilor noştri minoritari şi-i totdeauna posibil şi la vârsta suficienţii şi la atitudi­­nea fuduliei de a învăţa o limbă rouă. Mai mult, ar fi de dorit, pentru prepararea noastră mora­li şi poate intelectuală, să ştim şi cva limbi fie-ale vecinilor noştri, are câteodată învaţă, probabil că au fără folos, şi limba noastră,­­ insa este ee­rera de necesar :s ne cunoaştem li­gaturile dacă nu l­imbile, din care ne lipsesc tra­duceri şi de cele bune şi de cele rele. A citi numai ziarul „excel­­ător” şi pe confratele lui „Le Ma­tin”, din care ne informam­ şi de­venim experţi în literatură fran­ceză, poate fi destul pentru un a­­mator pensionar, care îşi îngri­jeşte mustăţile cu colorante şi mintea cu gosmetic uşor. Unui scriitor în sensul social şi artis­tic al cuvântului, te miri de ce profesional şi totuşi profesional, e nevoie de mai mult. Oricât am vibra de parizian, sensibilităţile noastre sunt mai ve­cine cu sensi­bilităţile vecinilor noştri fizicii, de care ne desparte o fruntarie de pământ, şi mai ales cu personalitatea celor dintr’o ţa­ră cu noi, de care ne desparte o graniţă sufletească. După cum timpul ne leagă de un stil tot aşa avântul ne leagă de o împreju­rare. A ignora munca artistică actuală a Varşoviei, a Moscovei, a Pestei, a Vienei şi a Elfiei, cu atâtea rezonante şi complemente in interiorul ţării noastre, este mai mult de­cât a ne dezinteresa dispreţuitori de vocea care cântă aşa de frumos în apartamentul de alături sau de măgarul brutal ca­re se descalţă seara de copite, de­asupra noastră, în etajul de sus. Ast am putea spune dacă le pu­tem da un echivalent complect ce­lor 4—5 naţionalităţi şi fracţiuni de popoare, cu care este de dorit să se stabilească un negoţ inte­lectual , laolaltă, şi uneori în pat. Premiul Goethe în valoare de 500.000 lei a fost decernat de con­----- . --—. . . stilul Frankfurt poetului. Siep­te, ele fiind mai numeroase de­cat! *. noi. Putem însă lua şi cunoaşte han George, pentru traducerea Fleurs noi. Putem însă lua Si arte mult de la ele, comentar şi pentru memorie, fo­losul e sigur şi concret Ba, dacă a lor ne cunoaşi Măcar eo- poeziilor lui Baudelaire du Mal“, nu ne înşelăm, cunoaşterea slujeşte să ne desluşim pe noi şi poate ca să ne cinstim mai mult decât o facem. Scriitorii minoritari au o supe­rioritate sigură faţă de noi. Ei sunt factori reali ai popoarelor în limba cărora scriu, pentru că sunt cititi de toată lumea lor, şi de negustori şi de financiari şi de oamenii politic. Cările lor, revis­tele lor, ziarele lor, se vând in­comparabil mai mult de­cât aţe Până la perfecţionarea transmi­­s ’ ■ ’* • ’ .Matin”. Noi, misiunea sa transporte gândurile tati de conştiinţa profesională ce-o au ei in ceea ce-i priveşte, să parvenim şi noi să ne vergifrăm şi să ne îndiv­iualizăm socialmente, ca o putere utila, destoinică şi care trebuieşte cu sila, daca nu prin firea simbolului, respectată. Şi din punct de vedere artistic şi d­in punctul de vedere social, un schimb de valorii un comerţ între noi şi minoritari şi vecini, este civilizator şi cordial. Săritorul român, dacă îl obser­văm exacti mai este străin şi de toate, mişcările şi evoluţiile.ce in i ___1 I de puţin discordante cu acea ordi­ne de­ circulaţie, care se confun­dă bd dj&jiplina urui popor în­treg sânfâi unei clase sociale, nu-1 ‘atrage bâaă acurb niciodată. (Java mai mult: ca. sa nu supă*­răm­ pa nijaeni, mama nici pe tata, .«ici pe vizitiul proprieta­rului momentului noi nu adop­tăm o ţinută măcar teoretică, nici în problemele lipite strict, de via­ta şi de onoarea noastră profesio­nală. Subsemnatul m’anj străduit pe vremuri să adun cel puţin 20 de confraţi intr’o organizare de a­­părare profesională. Un manif­st, rămas în manuscris,, mi-a fost is­călit, de 40 de confraţi: nici unul dintre ei uu Va , prerintat, ca să existe asociat, în carne şi oase, la­ nici un apel de întâlnire — şi es­t probabil că dacă aş fi publicat manifestul, aş fi înregistrat a doua zi 40 de desminţiri. Noi ştim să fim bravi , la bucătărie şi în tramvai, atâta timp cât o acţiune se manifestă in­ şoaptă. Lumina din a cărei sutaşi ne considerăm că suntem, ne înfricoşează. E aci un fragment întrerupt din­tr’o preocupare vastă. Tare ne-am­ simţi mulţumiţi dacă pe cale de înţelegere sau de atac am putea să o desvoltăm în coloanele „Ram­­pei”, după cum s’a început, cât mai mulţi confraţi, până la ulti­mele detalii şi consecinţe. Pretrial Coefice ehjr&tuA ^ -YLCX ^oJLlAiL 3­TI? uu 'la'UAjOAM ^ Cyt^A. Am cunoscut pe d. Maurice de Waleffe, mare jurnalist și roman­cier, într’un salonaş roşu și in­tim, intr’o atmosferă de cordiali­tate făcută cu un surâs nespus de amabil şi cu o invitaţie la since­ritate : — Enchante de vous faive la connaissancc, mau eher ami et con frere... Şi convorbirea a început ca du­pă o reîntoarcere despărţită de do­ruri lungi. Un francez, şi încă ui­nul dintre cei mai distinşi, ştie să-ţi împrumute sentimentul că iu­birea între aceste două popoare a înprietenit cetăţean cu cetăţean aşa fel încât întâlnirea lor să fie caldă ca‘o îmbrăţişare, vibrantă de entuziasm şi curtoazie. Aveam ln faţă un bărbat înnalt şi frumos (aşa cum im reese d­in fotografia ce mi-a­ dat), mai vrâst­­nic decât bănuiam. I-o mărturisesc şi râde cu pof­teresează timpu­l şi susceptibilita- . . .t­a­tea de devenire omeneasca a nea- _*a­­trangandu-mi ra n , inului din care face pa­rte. IM în­­ toa te chestiunile este '*«» Fcct f Făcusem până atunci gazetărie activă in Africa Centrală. Reve­nit astăzi In Capitala d-vonstru sunt copleșit de o plăcere infinita si 'de o nostalgie r­ldă. Pe nici nu mai trecui pe când eram foarte fa­ ­rea fii­ năi.„ In 1924 am fost din nou în România, timp­ de nouă săptămâni. Am avut ocazia să cunosc Tran­silvania şi Basarabia. — Aţi avut, dacă memoria nu era înşeală — şi o mică neplăcere cu o aşa zisă romancieră român­ca, d-ra Ştefanescu, care vă pla­­giase un roman, în colaborare cu un medium spiritist... D. de Waleffe râde cu pofti. — Da. D-ra Ştefănescu susţinea Senei. Initr’o parte găsesc Parisul că a scris romanul fiindu-i dictat modern din care vin. Intr’altă par de zeul egiptean Osiris. Dar acest­­e, aici la Bucureşti descopăr Pa- Osiris a păcălit pe autoare, dictan risul fermecător al tinereţii mele. du-i capitol cu capitol un roman ! — Sunteţi inventatorul unei oriental al meu. Şi dacă n’aş fi noui mode masculine. Cunoaşteţi fost ofensat de o vehementă seri-­­ca şi mine „La Philosophie du cos soare primită dela tatăl autoarei turne moderne” a lui lîmil­ Fa­in Paris, n’aş fi făcut apel 1* jus-' guet. Dar cititorii noştri — acesta tic. Eu am­ fost susţinut in pro- le un fel de a vorbi —ar fi curioşi eu.de.marele avocat d. Moro Gia--să afle câteva din principiile ieri, iar autoarea condamnată­­tari stau la baza esteticei modei să-mi plătească o mie de franci des­păgubiri, sumă pe care nara pri­mit-o încă, nici după cinci ani, dar îmi amintesc de asta în trea­­ăt. Nu dau nici o importantă lu­crul­ui. Iubesc România prea mult şi o, _______ ţie cunosc prea bine pentru a nu con­ţi o vivacitate deosebită. Pantalo* Maurice de Waleffe. — Foarte bine. Moda Waleffe e o reac­ţiune împotriva costumului englez. Englezul e flegmatic şi ges­ticulează simplu, ca automatele. Popoarele latine ,au însă o gra­funda excepţiile cu marile virtuţi ale acestui popor. Uite, iţi spun, sunt emoţionat când intru In d­v. Traversând Eu­nu! scurt „Waleffe” e mai comod şi mai graţios. Nu trebue să ve­deţi in această modă o reîntoarce­­re la moda secolului al opt&pre­ropa, dein Paris la Bucureşti, am * zecilea. Ne dispensăm, de panglici­­ .ri 4«, — k.I jJ 11 1 1 . _- J. 2 .. „ — I _ * __ î impresia că trec doar Podul Con­cordiei, de pe dreapta, pe stânga și ornamente incomode si ne,deo­sebim, de caracterul — dictat, de necesități de ghiîc­ — al britani­lor. Englezii nu picioarele foarte lungi si unghiulare. Pantalonul lung și larg re­făcut să ascundă nişte gambe imposibile. Bărbaţii rasei latine însă au picioarele tot aşa de frumoase, cel m­u­lt ca­­ femeile lor. Uite ce picior perfect ai, de pildă, dumneata­. (Eu râd.) „Nu râde, vorbesc foarte serios. Eu nu port decât pantalon scurt. Pantalonul englez vine rău latinilor. Dar chestiunea mai are și o la­tură economică, în afară de aceas­­ta pur estetică. Burghezul englez — chiar un burghez, are foarte multe costu­­­­me de haine. Francezul nu. Cel­e mult două, trei. Burghezul francez e mai sărac- El nu poate schimba de trei ori pe zi costumul. Şi cos­tumul britan, mai ales pantalonul trebue schimbat des, căci se moto­toleşte şi-şi pierde linia. Şi atunci iată cura moda Waleffe nu e o mo­­dă, ci o necesitate absolută. Deo­camdată reforma începe cu pan­talonul şi ciorapul ia culoarea şi nuanţa pantalonului. Ziua ciora­­pul de rigoare , un ciorap sim­­plu, de aţă în timpul verii, de lână subţire iarna. Pentru seară, la teatru şi recepţiuni *e foarte ele­gant ciorapul de mătase neagră, fireşte la un costum tot negru. în­cet, încet, reforma se va întinde la veston şi la pardesiu. Cel mai puternic argument îl găsiţi însă privind nudul unui britan şi apoi privindu-vă şi ne d­v. în oglindă... Cost­inul Waleffe avantajează gra­tia dansului. — Ce credeţi despre dansurile­­ muzica modernă ? UHMAINE IN PAG. III.a (col. 1-2 sus) Congresul Presei latine O oră cu d-1 M aurice de Waleffffe •mmm de Romulus Dlanu Premiere senzaţionale la Opera dm Parr Pentru stagiunea care s’a des­chis, Opera mare din Paris anunţă premiera operii „Turnul de foc“ trei acte de Vuillermoz, muzica de Silvio Lazzari. Acţiunea operii se petrece într’un far, în secolele trecute. O premieră interesantă va fi a­­ceia a poemului „Tentaţi­unea Sfatului Anton“ de Raoul Brunei, pseudonimul unui medic parizian. Libretul e scris după vechile do­cumente şi legende medicale. Lu­crarea scrisă de compozitorul-dile­­tant în timp de 10 ani cuprinde un balet şi divertismente coreo­­grafice cum nu s’au mai compus de la „Faust“ și „Romeo și Julia“. Scandal in teatrul „Alpolo“ din Cer­ in In cursul saptamAnei trecute In mij­locul unui spectacol, actorii teatru­­lui ce varieteu Apolo se adresară pu­blicului declarând că ei nu mai con­tinuă să joace întru cât de mai multă vreme au rămas neplătiţi. A urmat un tumult îngrozitor pu­dicul a început să reclame restitui­­rea costului biletelor dar cassa era sub sequestra pentru alte datorii. Teatru Apolo care odinioară a avut o epocă de glorie stă azi in pragul fa­­uimentului. Comemorarea poetului H. v. Kleist La 31 octombrie se va comemora în Germania aniversarea a 150 de ani de la naşterea poetului Heinrich von Kleist. Cu prilejul acestei comemorări se va organiza la Frankfurt o ma festivitate.­­Asociaţia „Kleist” va ţine o şedinţă comemorativă ,la primărie şi va depune o coroană pe mormântul poetului. La teatrul orășenesc va a­­vea loc un concert de gală dirijat de Hans Pfitzner. sii. mm Revulatei oar­eni ale cărui reviste pline de adevărat spirit francez, luptă biruitor cu revistele de mari montări și exibilii C ___ __ ____ Banii care mi-i trimiţi dum­din­­ lipsa vreunui mijloc de tran­­neata îi dau cât pot mai econom*­­sport, dar din necesitatea de a da coş pe cele necesare­­o formă mai precisă şi în acelaş Mi-am luat şi slujbă la minister timp mai frumoasă intenţiilor. Din acest punct de vedere, grija de a le exprima cât mai convena­bil,­­ face să se altereze adevărul gândului ce ai. Scrisorile ce se trimit sânt al­tele decât cele care se gândesc. Spre exemplu­. Ai un unchi bogat, al cărui trimis la Bucureşti să învăţ cărţi, moştenitor­eşti şi care te-a trimis ! Banii pe care mi-i trimţi dum-­ neata îi dau într’un pat, Mi-am luat şi slujbă la minte­ Scrisorile Cele care se scria -Cele care se gândesc Bucureşti, 15 Martie 19... Scumpul meu unchiu, Am­ sosit cu bine la Bucureşti ceştialalţi, românii." suntem citiţi şi sentimentele noastre, acolo unde şi primul meu­ gând se îndreaptă de o elită relativ restrânsă şi ca­ noi nu putem fi­­i cu recunoştinţă spre mata­­menii noştri politici nu numai ca l Ta uşi nu numai la depărtare.t­oţi sânt foarte îndatorat că mai nu ne citesc de fel, întâi pentru­­ dar şi celor din apropiere obici- trimis l­i Bucureşti $a învat carte motivul că ei nu citesc nimic —' - 7 „ D— ---­sunt atât de streini de rostul inim .să le senm, de asta data nu nimic dar ___ _________ _ _ nostru, de valoarea noastră, de MMiza noastră de-a exista și per­severa pe un drum ridicol de im­­productiv, în­cât ne socotesc dacă nu totdeauna pe o clasă de nepu­tincioşi sociali, dar ca o fracţiune a marelui deşet tout a l’égout. Funcţionarea noastră în viaţa po­porului nostru nu constitue obiec­­tul nici unei atenţii şi al niciunei datori. Bulgari, ungurii, muscali şi-au pus scriitorii la lucrare Toţi scriitorii lor lucrează în speciali­tatea ce-o au, nu ca nişte rari si­­necurişti ai unei autorităţ miluiţi de presă ai unui partid can om politic, încadraţi în disciplina Statului respectiv. Sub acest raport avem, noi ro­mânii, mult de învăţat de la­ con­fraţii minoritari şi poate că, sub influenţa spiritului de dramitate, care va progresa încet, şi orien­ta Bucureşti, la facultat Iată spre exemplu şi miscarea, că­tre unchiul, care te-a trimis la Bucureşti. Aşa cum se scrie, şi îmi bat capul cu ea. Sper că în curând să fiu licenţiat la facultate, afară de slujba pe care o voi păstra. Devotatul D-tale nepot Scrisoarea ce se gândeşte: Iţi sânt foarte îndatorat că m’ai După câtva timp, scrisoarea a­­dresată de astădată mătuşei, pen­tru cerere de ajutoare. Dragă Mâ­uşică, Am sosit eu bine la Bucureşti şi primul meu gând a fost către dumneata. De când sânt la minister, nu-mi fac altceva decât datoria. Deşi mă mulţumesc cu puţin, totuşi iubita mea mătuşă, e grea viaţa pe aici. De aceea te rog trimite-mi ime­diat câţiva bani pe care ţi-i voi da la Paşti, când voi veni de la voi. Sărut manile­.. Scrisoarea care se gândeşte: 1 Dragă mătuşica, * • m­i­e e De când sunt la minister nu fac al­tea de­cât datorii. Deşi mă mulţumesc eu puţin, totuşi iubita mea e grea şi n’are pe nimeni pe aici. De aceea trimite-mi imediat câţiva bani, pe care ţi-i voi da înapoi la Paştile cailor. Prima scrisoare de dragoste. Lumina vieţii mele. Mi-a fost deajuns să te văd, ca­ m a mea, căci altfel, viitorul meu zdrobit. Deși nu ai avere, totuși voi munci pen­ru amândoi. Nu am eni nicăeri, nu vom vedea pe nimeni, ei om duce o căsnicie ideală. Răspunde-mi ca să știu dacă tre­bue să mai trăesc sau să mă omor. • • • • » • • • Din nefericire această scrisoare, care se scrie, se şi gândeşte. După câţiva ani de căsătorie, soţia pleacă la aer cu copilul şi tu rămâi singur în Bucureşti-Scrisoarea care se duce. Draga mea nevastă, Ii pare bine că ai plecat la munte, ca să mai respiri şi tu pu­ţin aer. Ziua iau masa cu Mircea, prie­tenul meu, iar seara o petrec ci­tind Dimineaţa. Abia aştept să treacă luna şi să te văd iar, îmi vine să bat din palme. - -Te sărut eu dor Şi acum cea care se gândeşte. Când mâ gândesc să treacă luna şi să te văd iar, îmi vine să bat câmpii... -Soseşte ziua onomastică a un­chiului. E de rigoare să-i trimiţi scrisoarea de felicitare. Dragă unchiule, Azi fiind ziua onomastică a du­­mitale, iţi doresc din toată inima ă-ţi lungească Dumnezeu zilele pentru fericirea familiei. Aşi vrea să fiu lângă dum­neata să-ţi ţiu tovărăşie. Cred că nu eşti supărat; de aceea aştept răspunsul şi ţin ca la prima ocazie să intru in viile dumitale graţii-Nepotul D-tale Şi scrisoarea care se gândeşte. Unchiule, Azi fiind ziua scadenţei poliţei, îţi doresc din toată inima să-ţi scurteze Dumnezeu zilele pentru fericirea familiei. Aşi vrea să fiu lângă dumneata şi să-ţi ţiu lumânarea. Cred că nu eşti supărat, de aceea aştept moştenirea şi ţiu ca la pri­ma ocazie sa intru în viile dumi­­tale... Al d-tale, etc. p. conformitate •1 Ikh­ilescu Nevastă, . - - , —,--------- —, -T îmi pare bine că ai plecat la fel, dar îmi fac de cap. Sper ca să-mi dau seama imedia că soarta munte, ca să mai respir şi eu, în curând să fiu dat afară din fa­ mea s’a legat pentru vecie de a Ziua iau masa la Mircea, la her­­culter/« şi licenţiat din slujbă.­­ ta. Eşti femeea pe care o visez şi degă, iar seara petrec până- di- Dxvaialul.,, ! tx- K00 în âeunchi să accasoni să fii­­ mineafa. instantanee de circ Reprezentaţie ile­gală DIRECTORUL Grav, în fracul lui de pală,, cu mănuşi de piele ale Im rever, cu decoraţii înşirate ca o salbă Ţi-ar părea ambasadorul unei naţiuni amice Dacă nar avea în mână o cravaşa şi trei bice. ANIMALELE Mii şi mii de ochi, din public, se îndreaptă către ele Tigri, leoparzi, hiene, urşi, hipopo­ami şi lei Toţi, privind atâţia oameni, reflectează sub zăbrele : ,JTot aşa, în orice seară, şi noi ne uităm la ei/ CTOWNUL Personagiu de făina şi de cârpe colorate Condamnat să’nghită palme, coada cailor s'o pupe Face spirite şi tumbe, şi’n sfârşir, când nu mai poate Dacă tot nu râde nimeni, râde singur de se rupe. CALABEATA V Calul ţesălat cu grije şi gătit cu pangUcuţe, Sal‘au­şea, un drac de fată, fragedă, cu sânii tari.­ Doi pensionari privindu-i galeş pulpele plinuţe Simt, în trupul reumatic, vagi puteri de armăsari. MAIMUŢA Cu jobenul pe c o sprânceana şi cu frac de cârpă verde Când păşeşte în­ arenă, cumpătul de tot şi-l pierde Şi privind cum râde lumea, se gândeşte, in esenţă­­ _Uite-te ce de maimuţe rad de mine’n asistenţă! Tudor Muţatescu Pin cusca suilor mm Păreri şi păreţi Un autor dramatic se prezintă unui Hrtctor de teatru şi începe sd.i ex­plice scenariul unei piese pe care vroia. să scria1 și a cărei reprezentare •■■na s'o asigure. gf autorul dramatic tncepe sa po. ••eslcască o acţiune foarte, complicată, p'i'tă de peripeţii, evenimente si des. •\odamin’e unele maU senzaționale ca aiUlC;., ț ; j , ' :"7 După ce termină povestea, directa, ni­ tacv I un ■ moihe/it. sl răspunse ? — înainte de a.ți da’vreun răspuns doi-mi voc le rogi să.ti cer părerea a­­supra ■ subiectului unei piese. care rrJ.a fost trimisă acum .câteva sile. iată, un tdnar, şi o fată se iubesc. Dar împrejurările nu le ..sunt Java. raţiile şi atunci l\otărăsc sd se bmo*. re, iteatt şi fac. Asta e tot întreba­­tutorii!, — Tot. — Subiectul îmi pare de o banali,­tate, de o lipsă de. imaginatie. — Da. Dar e Hamed şi Julieta. Arta şi political Cobrul Tigru, fostul prezident a! consiliului de miniştri francez a făcu parte mult să se vorbească de dănsv tn ultimul timp. Atât tăndlatea sa triumfătoare,, cdt­­•, omagiul adus de legionarii amexi, câni l-au redat actualităţii, de care tn mod volu.ntar fugise In provincia sa natală. Decât că oamenii mări nu.şi mai aw partin lor, ei gloriei, ce.i recheamă. Celebritatea constă nu numai tn ac. 'ele sale politice, dar şi în replicile sale unice. La conferinţa păcii Clemenceau se 'ntălneşte. cu relebru­l pianist Pade. •­owski, delegat al Poloniei. După şedinţa conferinţei Clemenc­­eau se apropie ur marele pianist şi-l întreabă: — Spune-mi te rog, dumneata eşti K­elas Paderewski, cunoscut în lumea întreagă ca cel mai rrtdra pianist? — Da domnule preşedinte. — Şi acum eşti ministru da exter­­ne o! Poloniei? ■ Exact! — Ce decădere. Partea dreapta Un regizor vede pe un om de scenă că trece cu o sticlă in mână. __ Ce.ai in mână? — O sticlă. — $1 ce e tn sticlă? — Coniac. — Pentru cine? __ Jumătate pentru mine, jumătate pentru nr. prieten al meu. — Ei bine, dă.mi. mie jumătatea prici­nului, sau te amendez. — Imposibil, domnule regisor, Ju­­mătatea prietenului meu e la fund. Reclama vie Un actor de provincie, vrând, siLtfi facă: reclamă își cumpără un papagal, pe care voia să.l învețe să rostească o frază, prin care să invita lumea să vie la teat.ru. . r. După câteva încercări, el agăță puş­­ca papagalului la uşa teatrului vn/U juca. Dar­ trebuia să renunţe la această idee,­ deoarece papagalul, neprofitănc de lecţiile stăpânului său, rostea ce­­ea ce auzise cu altă ocazie _ (Ştergeţi.o de aici, Rol­». insemoArl de arici I ....... Interiorul românesc II întâlnim la teatru în piesele In care va să se reprezinte saloa­ne boereşti, il întâlnim la mahala unde industria a inventat un na­ţionalism ieftin. La teatru salonul are ton, I neapărat stâlpi groşi de car­­, covoare „naţionale” şi o eta­jeră cu străchini de estetică bo­ierească, iar la mahala etajere Brumărescu în lemn roşu scriji­­lit cu cuneiforme se complectea­­ză cu evantaiuri tricolore. Un om în frac aşezat într'un salon româ­nesc poate e­ tot atât de ridicol ca un mahalagiu îmbrăcat ţărăneşte dansând hora în­tr’o sală cu gobe­­linuri. Tradiţia româneasca nu a avut încă timpul să fie asimilată inteli­gent pentru nevoile civilizaţiei şi salturle brusce făcute în poltică de neamul nostru care în mai pu­ţin de un secol s’a constituit po­­v­erte cucerind­u-şi hotarele mi­­lenare, nu a puttut fi urmărit de arta ce se statornicise în slujba unor bieţi iobagi nenorociţi. Boerb­aea fanariotă nu a avut o artă româneasca. Din toate ţările vecine au fost aduse cele mai scumpe obiecte atât pentru mobi­larea interiorului cât şi pentru costum. Amestecul de bazar al ru­felor obiectelor de lux menite să ia ochii, a trecut şi s’a pierdut ca şi epoca nenorocită pe care au re­pr­ezentat-o. Abia cu veacuri înapoi găsim documentarea unui stil româ­nesc de interior cu mari influen­ţe bizantine bine înţeles. O să po­menim scaune de lemn cu împle­tituri maestre a lui Petru Rareş, interesant mai cu seamă pentru că legenda domnitorului nescar nu e străină de ornamentele acestui tron ce pare împletit din frânghii cu noduri de plasă. Fibrele lem­nului au acceptat să reprezinte mlăd­eri pe care le poate terici rar fibrele funiei de cânepă. Dar din răzleţele urme de tronuri dom­neşti nu poate fi inventat stilul unui nou interior. îngrămădirea^ de icoane stra­­chini candele «i -tivine rămâne şi la o estetică de bazar. Casa românească a fost sute de ani pustie şi cu greu putem re­găsi bucată cu burată nodo^’ tie ce sunt ale noastre, numai ale noastre-Interiorul boeresc avea mobile­le Viena, porţelanuri din Paris, lavoare din Turcia, şi oglinzi din eneţia. Adrian Maniu

Next