Rampa, mai 1928 (Anul 13, nr. 3081-3103)

1928-05-02 / nr. 3081

ANUL XI! NO, 3081 REDACȚIA, ADMINISTRAȚIA Șl ATELIERELE GRAFICE Strada S&rindar, 7 Teu e f o n sor«« Plibll ilt at«» eenoH onat& axoluatv Soclatâi, Anonima Rudolf Mo»«« Dai«s Victoriei, m Anunciurll« •• prim«»o la toata ao«nt­uls «oi publlotat« ni la adminiatratia ziarul u PAGINI CEI i&ftree»®* EXODu ABONAMENTELE IN TARA Tr«i luni.................................................................. sa sa«« luni......................................................... sou un an ................................................................ ioa in străinătate dublu Ebonamental« a» pi&taoo înainta la I aau la la ala flaoatol luni O moţiune senzation­ala de V. TIMUŞ La Berlin s’au închis dău­­năzi desbaterile celui de al treilea congres international al autorilor dramatici. Din nou reprezentanţii au­torilor români au fost în areo­pagul dramaturgiei, în mijlo­cul deputaţiunilor trimise, din toată lumea, de meşteşugarii şi artiştii făuritori de piese. Şi într’o adunare atât de ilu­stră, delegaţia română a reuşit totuşi să se facă remarcată. Trimişii noştrii­ au partici­pat călduros la diferite discu­­ţiuni, au pledat competent puncte de vedere şi au propus moţiuni, unele adoptate chiar în rezoluţiunile congresului. Autorii de teatru din lumea întreaga au cunoscut astfel, în reprezentanţii României, căl­­duroşii apărători ai drepturi­lor de breaslă, competenţi şi de­votaţi slujitori ai cauzei şi li­teraturei dramatice. Şi iată cum autorii dramatici români trec hotarele ţarei, cu­noscuţi şi apreciaţi înaintea o­­perei lor. Fenomenul e ciudat. De obiceiu şi normal opera ilustrează­ şi consacră pe au­tor.­­A cunoaşte şi aprecia pe au­tor ignorându-i opera e o im­posibilitate. Iată dece membrii congresului dela Berlin care nu s’au eschivat să adopte mai multe moţiuni ale reprezen­tanţilor României, se vor grăbi desigur să cunoască şi presa românească. Probabil tot astfel au gân­dit şi autorii români, care s-au grăbit să propună o moţiune, adoptată prieteneşte de forul congresului. Iat-o în toată ciudata şi in­teresanta ei înfăţişare : «Congresul conştient de înal­ta lui misiune mofenică invită societăţile de autorii dramatici care-l compun să examineze cu cea mai mare atenţiune producţia dramatică contim­porană şi să uşureze pe scene­le teatrelor naţionale repre­zentarea operelor indicate în acest scop de succesul pe care l-au obţinut şi de valoarea lor literară». Nu este desigur prea mascat caracterul «pro domo» al mo­­ţiunei române. Producţia dra­matică a ţărilor cu mare tre­cut literar nu mai are nevoe de o specială atenţiune şi de un sprijin care să-i uşureze tre­cerea hotarelor ţării. Pledoaria pentru literaturile tinere şi pentru a propunători­lor îndeosebi este evidentă. Sprijinul cerut de români ia astfel caracterul unei protes­tări. Avem o literatură originală nu inferioară uneia din acelea ce importăm şi care totuşi nu are acces pe scenele străine. Dacă dăm, nu numai ospita­litate, ci un sprijin real şi efi­­cace multor literatori străini ca să-şi creeze un debuşeu şi să-şi valorifice drepturile lor aci, nu e de loc deplasat ca au­torii români să ceară recipro­citatea de tratament. Prin prizma acestui raţiona­ment moţiunea română nu mai pare atât de bizară. In definitiv dacă împotriva concurenţei inevitabile pe care presa străină o face celei ro­mâne, autorii noştri se obliga să uşureze realizarea dreptu­rilor confraţilor străini, dece la rândul lor aceştia să se con­sidere dispensaţi de reciproci­tatea pe motivul comod că li­teratura română nu are încă piesă de export. E de datoria lor să-i înles­nească pătrunderea şi sa-i sprijine cariera. Iată un drum nou pentru li­teratura noastră dramatică şi poate cel mai bun. Autorii noştri dramatici să nu se mărginească la un pla­tonic suces prin adoptarea re­zoluţiei lor şi să aştepte restul de la complezenţa confraţilor străini. Să avizeze la cele necesare pentru aducerea la îndeplinire a interesantei moţiuni pe care au cucerit-o în congresul de la Berlin. Epigrame D-lui G. CIPRIAN, autorul „Omului cu Mârţoaga”. După tot succesul care L’ai avut, regreţi cu foc Că mârţoaga nu e iapă Ca să fete, are-un mânzoc Autorului volumului de versuri „Răsărit” Dintre câte se scriu astăzi Şi din cât s'a tipărit Doar volumul dumitale E puţin mai... Răsărit. Nic. Manolescu Humor bucla peste. Grădina zoologică din Buda­pesta a hotărît să mărească numă­rul animalelor prin facerea de schimburi. Idee­a a găsit răsunet în­ rândurile humoriştilor maghiari şi. direcţia gradinei zoologice a pri­­m­it câteva scrisori şi oferte în sti­lul celor de mai jos. „Onorată direcţie, dacă aveţi nevoe pentru gradina d-voastră de un berbec îmi permit să mă ofer eu însumi. Sunt răbdător fără li­mita şi m­ă las tuns oricât. Şi pie­lea mi se poate lua de pe mine. Cu toată stima, cetăţean care plă­teşte impozite". A doua : „Onorate d-le director, v'aşi fi recunoscător dacă aţi bine­voi să mă primiţi drept cangur. Singura mea dorinţă este de a face parte din acei cari au buzunare mari. Cu stimă , un funcţionar de stat concediat". Alta : „Stimate domnule direc­tor, Vă alăturez fotografia soacrei mele. Aş fi foarte bucuros s’o schimb pentru un tigru, leopard sau altă fiară sălbatică■ Cu tot respectul: Un ginere chinuit­”, întâlnire Cercurile mondene au comentat pe larg iarna trecută dispariţia mis­terioasă a încântătoarei d-ne An­gela O, soţia distinsului doctor O. Toate cercetările făcute de soţul ei au rămas zadarnice. S'a bănuit la început că ar fi fost furată de trupa negrilor, apoi că sar fi îne­cat în Dâmboviţă şi în fine că ar fi fost mâncată de nişte fiare săl­­batice. Nici una însă din toate aceste bănueli nu erau întemeiate. Şi ne­temeinicia lor a fost dovedită de­finitiv, în ziua în care un detectiv particular la anunţat pe d. doctor O. că soţia lui a fugit pur şi sim­plu cu tânărul charlestonist Bo­­bică L. Deunăzi, doctorul s-a întâlnit pe Calea Victoriei cu tânărul Bobică L. care se făcu la început că nu-l observă. Doctorul îl strigă : — Hei! Domnule! Domnule!. Am să-ţi spun ceva... — Vă rog sa mă ertaţi că... — Mă rog, este adevărat că d-ta mi-ai furat nevasta ?... — Să vedeţi... Eu nu sunt de vină... fiindcă ea... • — Pe mine nu mă interesază cine e vinovatul! D-ta, ai fugit cu ea ori nu ? — Da! Eu am fugit cu ea!.. Nu înţeleg însă ce vreţi să-mi faceţi — Vreau să-ţi mulţumesc... Pentru prima oară La înmormântarea unui cunos­cut om politic, odată cu coborârea sicriului în criptă, un prieten a­l defunctului, însărcinat să ţie un discurs funebru, se apropie de mormânt şi — înecându-se în la­crimi circumstanţiale — îşi începu astfel cuvântarea : ...„Chemat pentru prima dată să iau cuvântul la mormântul ilustrului meu prieten... Din cuşca sulbcuim­ilu­l Albert Deine despre el şi problemele teatrului contimporan începuturile dificile ale unei cariere strălucite.- Anii de ucenicie și de mizerie. - Cu Schleuther la Burg­hea­­ter. - In fruntea faimosului teatru vienez. - Criza din timpul războiului. - Problemele teatrului modern. Ciclul de reprezentaţii al an­samblului de la „Burgtheater” în Capitală a oferit publicului bu­­cureştean prilejul de-a cunoaşte în Albert Heine pe unul dintre cei mai de seamă artişti drama­tici ai Austriei şi Germaniei. Per­­sonalitatea sa artistică s-a impus deja prima apariţie pe scena tea­trului bucureştean şi amintirea realizărilor şi interpretărilor sale va rămâne neştearsă în me­­mor­ia celor ce l’au văzut. Nu mai puţin interesant decât Heine „actorul” „ Heine „omul” pe care l’au căutat nu în agitaţia nervoasă a culiselor sau în cli­­pele de solemnă metamorfoză în cabina actorului ci în hall-ul u­­nui hotel, în decursul unei con­versaţii tihnite. Aci nu mai exis­­ta nimic uiu vruit uitarea prive­­nitului Lechiat ci numai eleganţa demnă şi sobră a fostului direc­­tor al „Burgtheaterului”. E o ele­­ganţă care contopeşte în armonie amabilitatea vieneză cu conştiin­­ța imei superiorităţi. Nu fără dificultate şi numai în urma unei insistenţe tenace reu­şe­sc să-l determin pe Albert Heine să vorbească despre el în­suşi ; el, directorul şi regisoril care fine mai presus de toate la omogenitatea ansamblului său, fără punerea în evidenţă , a unei personalităţi fie ea cât de do­­tată. Pentru a nu tulbura uni­­tatea ansamblului printr’un in­terview personal Heine­ne.a ce­­rut promisiunea formală de a pu­dica această convorbire după ÎNCEPUTURI grele — „Dorinţa mea de­-a face tea­tru s’a manifestat foarte curând Îmi amintesc cum într’o zi — e­ram în primele clase ale școa’ei secundare, într’un mic orășel de provincie — profesorul m’a prins copiând la teză. In fața întregii clase profesorul m’a admonestat în mod foar­rte aspru adresân­­du-mi în cele din umă pe un ton patetic obicinuita întrebare : „Ce va eşi din tine, Albert” Iar eu i-am răspuns pe tonul cel mai na­­tural din lumie „Un actor, domnu­­le profesor”. Acest răspuns o­­braznic mi-a devenit de două ori fatal , ea atrăgându-mi o pe­deapsă severa din partea profe­sorului şi fiindcă ea a determinat desfăşurarea viitorului meu. Mulți ani după aceia — aveam 24 de ani — nu abandonasem în­că gândul de_a face teatru. Tatăl meu care era un fierar cumsecade se împotrivi din răs­­puteri ideilor năbădăioase ale iului său iar în cele din urma, văzând că nu o scoate la capăt cu mine m’a lăsat să plec în lume, să-mi caut în voie viitorul. Nu pot spune c’am dus-o uşor sin­gur pe lume! Anii aceştia de aptă crâncenă pentru o bucata de pâine zilnică mi-a folosit insă mult, m’a nevoit să pătrund în toate tainele vieţii şi să cunosc tot felul de oameni. Iată cum nici un aspect al vie­ţii omneşti nu mai mi-e azi necu­noscut. In 1891 am intrat ca vo­­luntar la Königliches Schauspiel­haus din Berlin în urma căldu­­roaselor recomandări ale profe­sorului meu Heinrich Oberlän­der. LA BURGTHEATER La Burgtheater am fost anga­jat în 1900 de Schleuther care-mi era prieten. Imediat după numi­rea lui ca director m’a chemat şi pe mine dela Berlin la Viena. Am aparjinut ansamblului de la ..Burg” sub direcţiunile­ unui Schleuther, Baron Berger, Hof­­rath, Thimig, Milenkowicz, etc iar in 1918 împăratul mi-a încre­dinţat mie conducerea instituim, nii. Mi-a fost dat să conduc des­tinele vechiului Burgtheater în e­poca celor mai profunde schim­bări sociale şi a celor mai cum­plite crize. Vă mărturisesc că în aceia vre­me care a urmat războiului nu o dată existența Burgtheaterului fost grav ameninţată. Numai idealismul actorilor şi jertfele lor însemnate au salvat această in­­stituţiune. Cele câteva defecţiun nu contează. Cei mai mulţi dintre artişti au rămas la posturile lor Poate că a contribuit la aceasta faima Burgtheaterului şi farme­cul Vienii. A aparţine ansamblu­lui Burgtheaterului a fost întot­deauna idealul oricărui actor german. Şi Viena cu atmosfera „ de tihnă şi de artă a contribuit ea însăşi la salvarea unităţii ansam­blului”. Epoca nouă de după răsboiu a pus însă atât ansamblul cât şi di­recţiunea în faţa unor probleme noui. Criza economică a restrâs în mod considerabil număru spectatorilor. In consecinţă ne-am văzut nevoiţi să oferim cât mai multe noutăţi lărgind reper­toriul nostru. CONSECINŢELE RASBOIULU­I ASUPRA TEATRULUI — „Din punct de vedere so­­cial desigur că războiul a avut o influenţă asupra teatrului. Mas­­sele iau azi tot mai mult parte la mişcarea teatrala. Teatrul nostru care — după cum spune şi nu­mele său — era un teatru sub­venţionat de curtea imperială trăeşte azi din mijloacele comu­nei şi de pe urma spectatorilor. Acest public nou care populează acum sala Burgtheaterului nu a putut determina în mod sensibil o schimbare a mentalității noa­stre artistice. Cred că dimpotri­vă publicut suferă influența ai­(Urmort in paginii Urt) Ne­am D. Albert Heine plecarea ansamblului, conformat. vice-preşedintele societăţii ar­tiştilor norvegieni care a vor­bit în ultima şedinţă a socie­tăţii despre organizaţia artiş­tilor români, propunând adop­tarea măsurii de a se percepe o taxă la fiecare bilet de tea­tru, în favoarea societăţii arti­ştilor după sistemul existent în România. Martin Linge Moartea tenoru­lui Enrico di Manei Cu ocazia groaznicului cu­tremur de la Filipopoli si-a ga­sit moartea tenorul Enrico di Mazzei de la Opera comică din Paris. Deşi n’avea decât 32 de ani îşi făcuse un nume destul de cunoscut în capitala Fran­tei, exo Fantezii »! Realităţi Biletul de favoare de LUNETTES NOIRES — N’ai ideie ce rău îmi p. Cum intra pe uşă se năpusti la şefule, că nu te pot servi cum aş nevastă-sa... vrea... Toate biletele de favoare pe care le-am avut la mine, le-am împărţit adineauri la Capşa, la prieteni... Dar fiindcă nu vreau să te las aşa, hai cu mine la re­dacţie să mă rog de un confrate să mi le dea pe-ale lui... le plă­­teşti, la urma urmii lui... Eu nu vreau să-ţi iau bani. Plătesc, neică... Numai să scap de vorbitoarea Sofichii... Că are, mă, un fel de a te clănţăni să-ţi vine să bei chibrituri topite în tinctură de iod. — Lasă, şefule, că se face... Pen­tru tine mă dau şi ’n vânt. — Repede, Sofico­. Imbracă-te că mergem astă seară la Naţional Am bilete de favoare... Ei, taci!... se miră Sofica... „Cum ţi le-a dat ?”. Directorul teatrului, dragă... M’am întâlnit adineaurea cu el şi i-am cerut... De el eu mă jenez fiindcă suntem prieteni buni. Imedat, a scos portofelul şi mi-a dat 2 fotolii de orchestră. — Bravo! Tică... Aşa te vreau... îndrăzneţ, înfipt, nu fleaşca Dra­­cului cum erai până acum... — Hai-hai... Lasă gura şi gră­­beşte-te... La Naţional începe la 8 şi jumătate. —■’ Ce piesă se joacă?­­ — Alta, acuma !... Când avem bilete de favoare ce te privește ce se joacă ? — Aş vrea să fie o piesă de dragoste.­­­­— Tu... nu pot, dragă, nu pot !... Oricât de prieten aş fi eu cu di­rectorul, nu pot să mă duc să-i spui ce piesă să dea astăseară. Prea ar fi de tot... Au şi ei re­­gulele lor... şi pe urma, să fim drepţi , frate-frate... da! brânza e pe bani... De câte ori se duceau la vre­un spectacol şi îşi plăteau locurile, începea aceeaş discuţie. — Te lauzi toată ziua că eşti prieten cu gazetarii şi nu mi-ai adus odată un bilet de favoare. Plătim ca proştii sute de lei... Al­tul în locul tău ar îngroşa obra­zul și-ar cere bilete gratis în fie­­care zi... — Mă jenez, Sofico... Ca să-mi dea oamenii bilete de favoare tre­bue să mă duc după ei prin re­dacții, să-i pisez să-i întrerup d­in scris... — Așa te-am pomenit... Breas­­ca Dracului... încheia doamna So­­fica Niculescu, aruncând soţului o privire dispreţuitoare şi vigu­roasă. D. Tică Nic­u­­le­se­u în fond, gândea ca şi soţia sa... Insă, min­­ciuna asta, că e prieten cu toţi gazetarii, i-o spusese ei d­inain­te de nuntă ca să-şi dea impor­­tanţă şi Sofica socotise faptul a­­cesta ca pe una din cele mai a­­preciabile calităţi ale d-lui .Tică, şi deşi, trecuseră zece ani de căs­nicie, ţinuse minte, şi de câte ori se prezenta ocazia, îl făcea — pe chestia prieteniei lui cu gazetarii — ca pe o „albie de porci”. Singurul gazetar pe care d. Ti­că îl cunoșta într’adevăr, era un oarecare Frunzărescu, cronicar literar al unei gazete de sport. Ivorocu­ il scoase înainte in­­tr’o zi... — Tiiiii... • Mă Frunzăresculs... Taman la tine mă gândeam... Dă-mi, mă, un bilet de favoare, la un teatru... Ți-1 plătesc, numai să fie de favoare, că m’a ’nebunit nevastă-m­ea... La intrat în cap şi meargă odată la teatru cu bi­lete de favoare şi pace... Frunzărescu pricepu imediat cum stă chestia şi răspunse : Pentru prima dată d. Tică in­tră într’o redacţie... Adică stetea la uşa unei redacţii fiindcă Frun­zărescu îl lăsase acolo ca să aș­tepte. — Gata, șefule... S’a făcut... Uite colea biletul, 2 locuri la Na­ţio­nal, fotoliu de orchestră... 41a mi.a cerut două sute cincizeci de lei pe ele... însă mi le.a lăsat pentru mine cu două sutare ! D. Tică, plăti bani și nebun de feri­cire sbură spre casă . E. Mai erau zece minute până la începerea spectacolului când so­ţii Niculescu, gătiţi turcă, descin­­seră din birje la teatru. D. Tică cu un gest superior, prezentă biletul dat de Frunză­­rescu...­­ Controlorul îl privi mirat, pri­vi şi pe Sofica care se uita ţanţo­şă în altă parte, privi şi pe Ti­că, care aştepta cu demnitate să­ i se deschidă uşa, şi dându-şi sea­ma că sunt oameni cumsecade, îi pofti... la cassa specială. — Poftiţi dv. aici cu biletul ăsta..­, să-l vadă d. şef... La cassa specială, d. Tică pre­zentă iarăş biletul niţel impa­cientat de întâmplarea de la uşă. D. cu ochelari care îl primi, îi măsură pe amândoi de sus până jos şi înnapoindu-le biletul le spuse zâmbind: — Aici este Teatrul Naţional din Bucureşti... Biletul dv. de favoare este pen­tru Teatrul Naţional din Cer­năuţi... E o confuzie... A doua z­i, d. Tică, fugise la prieteni așteptând să treacă fu­ria Sofichii și să­ i se desumfle cu­cuiele din cap... wmm Un Mjjoc original d­e a­ decane cărţile mm*m A­­waaaa—■—­ Principesa Lucien Murat, fiica ducelui de Rohan, a găsit un mij­loc original de a-şi desface ulti­mul ei volum „Catherine ILa, împărăteasa Rusiei”. In toate se­rile ia loc în librăria editoare şi oferă tuturor cumpărătorilor vo­lumul, scriind fiecăruia câte o dedicaţie spirituală. Nobili, burghezi şi popor defi­lează în faţa descendenţei Rege­lui Henric al IV-lea! Curios că printre aceştia nu e nici o femeie. I ni»I » «raw« —* Rntigf.ro Rntitierl la Paris Se consideră ca un eveniment în capitala Franţei, reprezen­taţiile marelui artist Ruggero Ruggeri cu piesa lui Gabriel d’Annunzio «Fata lui Jolio». r ..... ■ -- --4 Ruggero Ruggeri Autorul «Făcliei sub obroc» a intervenit special pe lângă marele actor pentru a juca a­­ceastă piesă în capitala Fran­ței. ­ MIERCURI 2 MAI 1928 Primăvara Iaca timpul când, prin foi, Prin flori albe de cireşi, Fac perechi, doi câte doi. Vrăbii lângă vrăbiei. Iar, tu, la fereastră ieşi. Or uitatu-te-ai la stele, Or gânditu-te-ai, la mine, Când cătai printre perdele, Dorul dragostelor mele ? Eu, de jos, priveam la tine. Fia viaţa cât de grea, Fiă traiul cât de greu, Pururi şi de-a pururea, Nu mă las de draga mea, Nu mă las de dorul meu. Autorul intervine. — Mândro, minte!— Ştiu... Şi ştiu. — O să'ţi rupă inimioara ! — Dac aşa 'mi a fost să fiu! — Ba nu, zău­­ filozofia ? — E de vină Primăvara, de AL. DAVILA Noutăţile Zilei Primăvară sufleteascâ: „Florile** carte ale Oh. D. Mugur Un volum nou de note şi im­presii a adunat în mănunchi o în­florire de gânduri curate, aro­mind a busuioc sfânt, şi slujind nu numai ca podoabă icoanelor, ci ca semn al primăverii sufle­teşti. Sunt veşti pentru o civili­zaţie viitoare, sunt îndrumări pentru mai multă omenie, şi cum florile câmpului au toate feţele luminei, aceste gânduri au cres­­cut prin ogoarele poeziei şi a­­mintesc aici pe pământuri ste­­lele. Citi­ţi cartea imnuri şi poveţe. Sunt preaslăvite drumurile, co­pacii, munţii Olteniei şi mănăsti­rile de altă dată, cetăţile de pe ţărmul mării, casa, satul, cartea, copiii, evanghelia. Urmează sfa­turi pentru înfrumuseţarea vieţii de ţară şi scrisori către un preot. Sunt cântece sobre dar vibran­te în avânt curat. E altceva decât râşnita seacă din care nenumăraţi profesionişti macină în sec cultură. E civiliza­ţie. Poezie viticola Preedintele sindicatului viticol din Odobeşti a hotărât acordarea unui premiu de 10.000 lei pentru cea mai bună poezie viticolă. E cam de două ori suma pe care alte societăţi o oferă pentru o poezie patriotică. O fi poezia un mezat ? Teatrul Clujan şi presa D, deputat şi profesor univer­sitar, director de teatru dar şi de operă de la Cluj continuă activi­tatea sa culturală. Nu prea auzim guriţa d-sale în parlament pentru că e profesor de bizantologie pentru Clujeni,­ nu îl prea cunoaştem în bizanto­­logie fiindcă e la Operă — şi da­că opera nu cântă, în schimb d.sa înjură presa calificând-o pământ spurcat, iar gazetarilor le-a re­tras biletele de intrare în teatru.­ Aprobă în totul activitatea a­­cestui distins personagiu atâta­ timp cât sindicatul presei din întreaga ţară îl tolerează. Lipsuri la serbarea basarabeana Nu ne interesează lipsa de oa-­­meni ci lipsa de anumite gânduri.­­Serbările unei mari provincii trebue să pue în evidenţă înain­tea fracurilor, şi a banchetelor şî a parăzilor — personalitatea in­telectuală şi artistică a provin­­ciei — ca întâia afirmare a unui drept la viaţă a întregei naţiuni.) Şi dacă azi mişcarea intelectuală în acest ţinut e cea mai amorţita,­ măcar o broşură de propagandă trebuia să cuprindă în câteva pagini hai să zicem pentru stră­ini, sclipiri din scrisul românesc de la Haşdeu tatăl, până la De­niei nepotul — şi câteva studii cumpănite despre arta poporului basarabean. Pentru aceasta se mai cerea a­­lături de sumele cheltuite, o mi­­­că sumă şi un cap înţelegător. Delegaţia romană la congresul autorilor dramatici de la Dertin - De la trimisul nostru special­­­ In ultimele zile ale congresului şedinţele au continuat în două săli: una pentru federaţia drepturilor teatrale alta pentru federaţia drep­turilor neteatrale. D-nii Nona Otescu şi M. Con­­stantinescu au luat cuvântul la discuţia asupra statutelor, în fede­raţia neteatrală. D. Caton Teodorian în federaţia teatrală, a explicat pe larg meca­nismul perceperei dreptului de autor în Ţară acum şi în trecut şi a propus ca perceperea dreptului de autori străini să se facă prin intermediul unui birou de perce­pere pe care Societatea Autorilor Dramatici români îl va înfiinţa. D-l Horia Furtună răspunde cri­ticelor d-lui Bloch (Franţa) în ceea ce priveşte regularitatea per­cepţiei drepturilor de autor străini arătând că singura soluţie e încre­dinţarea acestei sarcini Societăţii Autorilor Dramatici Români. Federaţia votează mai multe mo­­iuni importante între care aceea care obligă societăţile de Autori şi de Compozitori să publice cel puţin odată la trei luni, şi dacă e posibil lunar, un buletin conţi­nând titlul naţional şi titlul origi­nal al pieselor străine jucate, nu­mele autorului şi acela al teatrelor unde au fost reprezentate, data re­prezentaţiilor şi numărul. Aceste bal­emne vor sta la dispo­­ziţia Societăţilor care le vor cere­Un exemplar va fi adresat Secreta­riatului general al Confederaţiei. D-l Caton Teodorian ridică ches­tia dacă Societăţile de autori nu pot da un ajutor util reprezentă­­rii celor mai bune opere străine pe scena teatrelor naţionale. Nu suntem societăţi de directori de teatru ci de autori, totuşi putem face să dăinuiască o folositoare şi fecundă solidaritate între noi pen­tru marea cauză a Artei pe care o servim cu toţii. Caton Teodorian şi Horia Fur­tună depun următoarea moţiune care e primită de Congres : Congresul conştient de înalta sa misiune morală invită societă-­­ţile de autori dramatici care î l­ compun să examineze cu cea mai mare atenţie producţia dramati­că contimporană şi să uşureze pe scena teatrelor Naţionale repre­zentarea operelor indicate în a­­cest scop de succesul pe care îl au obţinut şi de valoarea lor lite­­rara .­­ * Viitorul congres se va ţine la Madrid anul viitor. Preşedinte al viitorului congres a fost ales An­dre Rivoire (Franţa). * In ultima zi a congresului a a­­vut loc un mare banchet de 300 de tacâmuri în marele hali al ho­telului Atlantic (Kaiserhoff). Au ţinut discursuri cei trei pre­şedinţi ai societăţilor de autori germane : Julius Kopseh, Gold­— Continuare în pagina IV-a .-

Next