Rampa, mai 1928 (Anul 13, nr. 3081-3103)
1928-05-02 / nr. 3081
ANUL XI! NO, 3081 REDACȚIA, ADMINISTRAȚIA Șl ATELIERELE GRAFICE Strada S&rindar, 7 Teu e f o n sor«« Plibll ilt at«» eenoH onat& axoluatv Soclatâi, Anonima Rudolf Mo»«« Dai«s Victoriei, m Anunciurll« •• prim«»o la toata ao«ntuls «oi publlotat« ni la adminiatratia ziarul u PAGINI CEI i&ftree»®* EXODu ABONAMENTELE IN TARA Tr«i luni.................................................................. sa sa«« luni......................................................... sou un an ................................................................ ioa in străinătate dublu Ebonamental« a» pi&taoo înainta la I aau la la ala flaoatol luni O moţiune senzationala de V. TIMUŞ La Berlin s’au închis dăunăzi desbaterile celui de al treilea congres international al autorilor dramatici. Din nou reprezentanţii autorilor români au fost în areopagul dramaturgiei, în mijlocul deputaţiunilor trimise, din toată lumea, de meşteşugarii şi artiştii făuritori de piese. Şi într’o adunare atât de ilustră, delegaţia română a reuşit totuşi să se facă remarcată. Trimişii noştrii au participat călduros la diferite discuţiuni, au pledat competent puncte de vedere şi au propus moţiuni, unele adoptate chiar în rezoluţiunile congresului. Autorii de teatru din lumea întreaga au cunoscut astfel, în reprezentanţii României, călduroşii apărători ai drepturilor de breaslă, competenţi şi devotaţi slujitori ai cauzei şi literaturei dramatice. Şi iată cum autorii dramatici români trec hotarele ţarei, cunoscuţi şi apreciaţi înaintea operei lor. Fenomenul e ciudat. De obiceiu şi normal opera ilustrează şi consacră pe autor.A cunoaşte şi aprecia pe autor ignorându-i opera e o imposibilitate. Iată dece membrii congresului dela Berlin care nu s’au eschivat să adopte mai multe moţiuni ale reprezentanţilor României, se vor grăbi desigur să cunoască şi presa românească. Probabil tot astfel au gândit şi autorii români, care s-au grăbit să propună o moţiune, adoptată prieteneşte de forul congresului. Iat-o în toată ciudata şi interesanta ei înfăţişare : «Congresul conştient de înalta lui misiune mofenică invită societăţile de autorii dramatici care-l compun să examineze cu cea mai mare atenţiune producţia dramatică contimporană şi să uşureze pe scenele teatrelor naţionale reprezentarea operelor indicate în acest scop de succesul pe care l-au obţinut şi de valoarea lor literară». Nu este desigur prea mascat caracterul «pro domo» al moţiunei române. Producţia dramatică a ţărilor cu mare trecut literar nu mai are nevoe de o specială atenţiune şi de un sprijin care să-i uşureze trecerea hotarelor ţării. Pledoaria pentru literaturile tinere şi pentru a propunătorilor îndeosebi este evidentă. Sprijinul cerut de români ia astfel caracterul unei protestări. Avem o literatură originală nu inferioară uneia din acelea ce importăm şi care totuşi nu are acces pe scenele străine. Dacă dăm, nu numai ospitalitate, ci un sprijin real şi eficace multor literatori străini ca să-şi creeze un debuşeu şi să-şi valorifice drepturile lor aci, nu e de loc deplasat ca autorii români să ceară reciprocitatea de tratament. Prin prizma acestui raţionament moţiunea română nu mai pare atât de bizară. In definitiv dacă împotriva concurenţei inevitabile pe care presa străină o face celei române, autorii noştri se obliga să uşureze realizarea drepturilor confraţilor străini, dece la rândul lor aceştia să se considere dispensaţi de reciprocitatea pe motivul comod că literatura română nu are încă piesă de export. E de datoria lor să-i înlesnească pătrunderea şi sa-i sprijine cariera. Iată un drum nou pentru literatura noastră dramatică şi poate cel mai bun. Autorii noştri dramatici să nu se mărginească la un platonic suces prin adoptarea rezoluţiei lor şi să aştepte restul de la complezenţa confraţilor străini. Să avizeze la cele necesare pentru aducerea la îndeplinire a interesantei moţiuni pe care au cucerit-o în congresul de la Berlin. Epigrame D-lui G. CIPRIAN, autorul „Omului cu Mârţoaga”. După tot succesul care L’ai avut, regreţi cu foc Că mârţoaga nu e iapă Ca să fete, are-un mânzoc Autorului volumului de versuri „Răsărit” Dintre câte se scriu astăzi Şi din cât s'a tipărit Doar volumul dumitale E puţin mai... Răsărit. Nic. Manolescu Humor bucla peste. Grădina zoologică din Budapesta a hotărît să mărească numărul animalelor prin facerea de schimburi. Ideea a găsit răsunet în rândurile humoriştilor maghiari şi. direcţia gradinei zoologice a primit câteva scrisori şi oferte în stilul celor de mai jos. „Onorată direcţie, dacă aveţi nevoe pentru gradina d-voastră de un berbec îmi permit să mă ofer eu însumi. Sunt răbdător fără limita şi mă las tuns oricât. Şi pielea mi se poate lua de pe mine. Cu toată stima, cetăţean care plăteşte impozite". A doua : „Onorate d-le director, v'aşi fi recunoscător dacă aţi binevoi să mă primiţi drept cangur. Singura mea dorinţă este de a face parte din acei cari au buzunare mari. Cu stimă , un funcţionar de stat concediat". Alta : „Stimate domnule director, Vă alăturez fotografia soacrei mele. Aş fi foarte bucuros s’o schimb pentru un tigru, leopard sau altă fiară sălbatică■ Cu tot respectul: Un ginere chinuit”, întâlnire Cercurile mondene au comentat pe larg iarna trecută dispariţia misterioasă a încântătoarei d-ne Angela O, soţia distinsului doctor O. Toate cercetările făcute de soţul ei au rămas zadarnice. S'a bănuit la început că ar fi fost furată de trupa negrilor, apoi că sar fi înecat în Dâmboviţă şi în fine că ar fi fost mâncată de nişte fiare sălbatice. Nici una însă din toate aceste bănueli nu erau întemeiate. Şi netemeinicia lor a fost dovedită definitiv, în ziua în care un detectiv particular la anunţat pe d. doctor O. că soţia lui a fugit pur şi simplu cu tânărul charlestonist Bobică L. Deunăzi, doctorul s-a întâlnit pe Calea Victoriei cu tânărul Bobică L. care se făcu la început că nu-l observă. Doctorul îl strigă : — Hei! Domnule! Domnule!. Am să-ţi spun ceva... — Vă rog sa mă ertaţi că... — Mă rog, este adevărat că d-ta mi-ai furat nevasta ?... — Să vedeţi... Eu nu sunt de vină... fiindcă ea... • — Pe mine nu mă interesază cine e vinovatul! D-ta, ai fugit cu ea ori nu ? — Da! Eu am fugit cu ea!.. Nu înţeleg însă ce vreţi să-mi faceţi — Vreau să-ţi mulţumesc... Pentru prima oară La înmormântarea unui cunoscut om politic, odată cu coborârea sicriului în criptă, un prieten al defunctului, însărcinat să ţie un discurs funebru, se apropie de mormânt şi — înecându-se în lacrimi circumstanţiale — îşi începu astfel cuvântarea : ...„Chemat pentru prima dată să iau cuvântul la mormântul ilustrului meu prieten... Din cuşca sulbcuimilul Albert Deine despre el şi problemele teatrului contimporan începuturile dificile ale unei cariere strălucite.- Anii de ucenicie și de mizerie. - Cu Schleuther la Burgheater. - In fruntea faimosului teatru vienez. - Criza din timpul războiului. - Problemele teatrului modern. Ciclul de reprezentaţii al ansamblului de la „Burgtheater” în Capitală a oferit publicului bucureştean prilejul de-a cunoaşte în Albert Heine pe unul dintre cei mai de seamă artişti dramatici ai Austriei şi Germaniei. Personalitatea sa artistică s-a impus deja prima apariţie pe scena teatrului bucureştean şi amintirea realizărilor şi interpretărilor sale va rămâne neştearsă în memoria celor ce l’au văzut. Nu mai puţin interesant decât Heine „actorul” „ Heine „omul” pe care l’au căutat nu în agitaţia nervoasă a culiselor sau în clipele de solemnă metamorfoză în cabina actorului ci în hall-ul unui hotel, în decursul unei conversaţii tihnite. Aci nu mai exista nimic uiu vruit uitarea privenitului Lechiat ci numai eleganţa demnă şi sobră a fostului director al „Burgtheaterului”. E o eleganţă care contopeşte în armonie amabilitatea vieneză cu conştiința imei superiorităţi. Nu fără dificultate şi numai în urma unei insistenţe tenace reuşesc să-l determin pe Albert Heine să vorbească despre el însuşi ; el, directorul şi regisoril care fine mai presus de toate la omogenitatea ansamblului său, fără punerea în evidenţă , a unei personalităţi fie ea cât de dotată. Pentru a nu tulbura unitatea ansamblului printr’un interview personal Heinene.a cerut promisiunea formală de a pudica această convorbire după ÎNCEPUTURI grele — „Dorinţa mea de-a face teatru s’a manifestat foarte curând Îmi amintesc cum într’o zi — eram în primele clase ale școa’ei secundare, într’un mic orășel de provincie — profesorul m’a prins copiând la teză. In fața întregii clase profesorul m’a admonestat în mod foarrte aspru adresându-mi în cele din umă pe un ton patetic obicinuita întrebare : „Ce va eşi din tine, Albert” Iar eu i-am răspuns pe tonul cel mai natural din lumie „Un actor, domnule profesor”. Acest răspuns obraznic mi-a devenit de două ori fatal , ea atrăgându-mi o pedeapsă severa din partea profesorului şi fiindcă ea a determinat desfăşurarea viitorului meu. Mulți ani după aceia — aveam 24 de ani — nu abandonasem încă gândul de_a face teatru. Tatăl meu care era un fierar cumsecade se împotrivi din răsputeri ideilor năbădăioase ale iului său iar în cele din urma, văzând că nu o scoate la capăt cu mine m’a lăsat să plec în lume, să-mi caut în voie viitorul. Nu pot spune c’am dus-o uşor singur pe lume! Anii aceştia de aptă crâncenă pentru o bucata de pâine zilnică mi-a folosit insă mult, m’a nevoit să pătrund în toate tainele vieţii şi să cunosc tot felul de oameni. Iată cum nici un aspect al vieţii omneşti nu mai mi-e azi necunoscut. In 1891 am intrat ca voluntar la Königliches Schauspielhaus din Berlin în urma călduroaselor recomandări ale profesorului meu Heinrich Oberländer. LA BURGTHEATER La Burgtheater am fost angajat în 1900 de Schleuther care-mi era prieten. Imediat după numirea lui ca director m’a chemat şi pe mine dela Berlin la Viena. Am aparjinut ansamblului de la ..Burg” sub direcţiunile unui Schleuther, Baron Berger, Hofrath, Thimig, Milenkowicz, etc iar in 1918 împăratul mi-a încredinţat mie conducerea instituim, nii. Mi-a fost dat să conduc destinele vechiului Burgtheater în epoca celor mai profunde schimbări sociale şi a celor mai cumplite crize. Vă mărturisesc că în aceia vreme care a urmat războiului nu o dată existența Burgtheaterului fost grav ameninţată. Numai idealismul actorilor şi jertfele lor însemnate au salvat această instituţiune. Cele câteva defecţiun nu contează. Cei mai mulţi dintre artişti au rămas la posturile lor Poate că a contribuit la aceasta faima Burgtheaterului şi farmecul Vienii. A aparţine ansamblului Burgtheaterului a fost întotdeauna idealul oricărui actor german. Şi Viena cu atmosfera „ de tihnă şi de artă a contribuit ea însăşi la salvarea unităţii ansamblului”. Epoca nouă de după răsboiu a pus însă atât ansamblul cât şi direcţiunea în faţa unor probleme noui. Criza economică a restrâs în mod considerabil număru spectatorilor. In consecinţă ne-am văzut nevoiţi să oferim cât mai multe noutăţi lărgind repertoriul nostru. CONSECINŢELE RASBOIULUI ASUPRA TEATRULUI — „Din punct de vedere social desigur că războiul a avut o influenţă asupra teatrului. Massele iau azi tot mai mult parte la mişcarea teatrala. Teatrul nostru care — după cum spune şi numele său — era un teatru subvenţionat de curtea imperială trăeşte azi din mijloacele comunei şi de pe urma spectatorilor. Acest public nou care populează acum sala Burgtheaterului nu a putut determina în mod sensibil o schimbare a mentalității noastre artistice. Cred că dimpotrivă publicut suferă influența ai(Urmort in paginii Urt) Neam D. Albert Heine plecarea ansamblului, conformat. vice-preşedintele societăţii artiştilor norvegieni care a vorbit în ultima şedinţă a societăţii despre organizaţia artiştilor români, propunând adoptarea măsurii de a se percepe o taxă la fiecare bilet de teatru, în favoarea societăţii artiştilor după sistemul existent în România. Martin Linge Moartea tenorului Enrico di Manei Cu ocazia groaznicului cutremur de la Filipopoli si-a gasit moartea tenorul Enrico di Mazzei de la Opera comică din Paris. Deşi n’avea decât 32 de ani îşi făcuse un nume destul de cunoscut în capitala Frantei, exo Fantezii »! Realităţi Biletul de favoare de LUNETTES NOIRES — N’ai ideie ce rău îmi p. Cum intra pe uşă se năpusti la şefule, că nu te pot servi cum aş nevastă-sa... vrea... Toate biletele de favoare pe care le-am avut la mine, le-am împărţit adineauri la Capşa, la prieteni... Dar fiindcă nu vreau să te las aşa, hai cu mine la redacţie să mă rog de un confrate să mi le dea pe-ale lui... le plăteşti, la urma urmii lui... Eu nu vreau să-ţi iau bani. Plătesc, neică... Numai să scap de vorbitoarea Sofichii... Că are, mă, un fel de a te clănţăni să-ţi vine să bei chibrituri topite în tinctură de iod. — Lasă, şefule, că se face... Pentru tine mă dau şi ’n vânt. — Repede, Sofico. Imbracă-te că mergem astă seară la Naţional Am bilete de favoare... Ei, taci!... se miră Sofica... „Cum ţi le-a dat ?”. Directorul teatrului, dragă... M’am întâlnit adineaurea cu el şi i-am cerut... De el eu mă jenez fiindcă suntem prieteni buni. Imedat, a scos portofelul şi mi-a dat 2 fotolii de orchestră. — Bravo! Tică... Aşa te vreau... îndrăzneţ, înfipt, nu fleaşca Dracului cum erai până acum... — Hai-hai... Lasă gura şi grăbeşte-te... La Naţional începe la 8 şi jumătate. —■’ Ce piesă se joacă? — Alta, acuma !... Când avem bilete de favoare ce te privește ce se joacă ? — Aş vrea să fie o piesă de dragoste.— Tu... nu pot, dragă, nu pot !... Oricât de prieten aş fi eu cu directorul, nu pot să mă duc să-i spui ce piesă să dea astăseară. Prea ar fi de tot... Au şi ei regulele lor... şi pe urma, să fim drepţi , frate-frate... da! brânza e pe bani... De câte ori se duceau la vreun spectacol şi îşi plăteau locurile, începea aceeaş discuţie. — Te lauzi toată ziua că eşti prieten cu gazetarii şi nu mi-ai adus odată un bilet de favoare. Plătim ca proştii sute de lei... Altul în locul tău ar îngroşa obrazul și-ar cere bilete gratis în fiecare zi... — Mă jenez, Sofico... Ca să-mi dea oamenii bilete de favoare trebue să mă duc după ei prin redacții, să-i pisez să-i întrerup din scris... — Așa te-am pomenit... Breasca Dracului... încheia doamna Sofica Niculescu, aruncând soţului o privire dispreţuitoare şi viguroasă. D. Tică Niculeseu în fond, gândea ca şi soţia sa... Insă, minciuna asta, că e prieten cu toţi gazetarii, i-o spusese ei dinainte de nuntă ca să-şi dea importanţă şi Sofica socotise faptul acesta ca pe una din cele mai apreciabile calităţi ale d-lui .Tică, şi deşi, trecuseră zece ani de căsnicie, ţinuse minte, şi de câte ori se prezenta ocazia, îl făcea — pe chestia prieteniei lui cu gazetarii — ca pe o „albie de porci”. Singurul gazetar pe care d. Tică îl cunoșta într’adevăr, era un oarecare Frunzărescu, cronicar literar al unei gazete de sport. Ivorocu il scoase înainte intr’o zi... — Tiiiii... • Mă Frunzăresculs... Taman la tine mă gândeam... Dă-mi, mă, un bilet de favoare, la un teatru... Ți-1 plătesc, numai să fie de favoare, că m’a ’nebunit nevastă-mea... La intrat în cap şi meargă odată la teatru cu bilete de favoare şi pace... Frunzărescu pricepu imediat cum stă chestia şi răspunse : Pentru prima dată d. Tică intră într’o redacţie... Adică stetea la uşa unei redacţii fiindcă Frunzărescu îl lăsase acolo ca să aștepte. — Gata, șefule... S’a făcut... Uite colea biletul, 2 locuri la Naţional, fotoliu de orchestră... 41a mi.a cerut două sute cincizeci de lei pe ele... însă mi le.a lăsat pentru mine cu două sutare ! D. Tică, plăti bani și nebun de fericire sbură spre casă . E. Mai erau zece minute până la începerea spectacolului când soţii Niculescu, gătiţi turcă, descinseră din birje la teatru. D. Tică cu un gest superior, prezentă biletul dat de Frunzărescu... Controlorul îl privi mirat, privi şi pe Sofica care se uita ţanţoşă în altă parte, privi şi pe Tică, care aştepta cu demnitate să i se deschidă uşa, şi dându-şi seama că sunt oameni cumsecade, îi pofti... la cassa specială. — Poftiţi dv. aici cu biletul ăsta.., să-l vadă d. şef... La cassa specială, d. Tică prezentă iarăş biletul niţel impacientat de întâmplarea de la uşă. D. cu ochelari care îl primi, îi măsură pe amândoi de sus până jos şi înnapoindu-le biletul le spuse zâmbind: — Aici este Teatrul Naţional din Bucureşti... Biletul dv. de favoare este pentru Teatrul Naţional din Cernăuţi... E o confuzie... A doua zi, d. Tică, fugise la prieteni așteptând să treacă furia Sofichii și să i se desumfle cucuiele din cap... wmm Un Mjjoc original de a decane cărţile mm*m Awaaaa—■— Principesa Lucien Murat, fiica ducelui de Rohan, a găsit un mijloc original de a-şi desface ultimul ei volum „Catherine ILa, împărăteasa Rusiei”. In toate serile ia loc în librăria editoare şi oferă tuturor cumpărătorilor volumul, scriind fiecăruia câte o dedicaţie spirituală. Nobili, burghezi şi popor defilează în faţa descendenţei Regelui Henric al IV-lea! Curios că printre aceştia nu e nici o femeie. I ni»I » «raw« —* Rntigf.ro Rntitierl la Paris Se consideră ca un eveniment în capitala Franţei, reprezentaţiile marelui artist Ruggero Ruggeri cu piesa lui Gabriel d’Annunzio «Fata lui Jolio». r ..... ■ -- --4 Ruggero Ruggeri Autorul «Făcliei sub obroc» a intervenit special pe lângă marele actor pentru a juca această piesă în capitala Franței. MIERCURI 2 MAI 1928 Primăvara Iaca timpul când, prin foi, Prin flori albe de cireşi, Fac perechi, doi câte doi. Vrăbii lângă vrăbiei. Iar, tu, la fereastră ieşi. Or uitatu-te-ai la stele, Or gânditu-te-ai, la mine, Când cătai printre perdele, Dorul dragostelor mele ? Eu, de jos, priveam la tine. Fia viaţa cât de grea, Fiă traiul cât de greu, Pururi şi de-a pururea, Nu mă las de draga mea, Nu mă las de dorul meu. Autorul intervine. — Mândro, minte!— Ştiu... Şi ştiu. — O să'ţi rupă inimioara ! — Dac aşa 'mi a fost să fiu! — Ba nu, zău filozofia ? — E de vină Primăvara, de AL. DAVILA Noutăţile Zilei Primăvară sufleteascâ: „Florile** carte ale Oh. D. Mugur Un volum nou de note şi impresii a adunat în mănunchi o înflorire de gânduri curate, aromind a busuioc sfânt, şi slujind nu numai ca podoabă icoanelor, ci ca semn al primăverii sufleteşti. Sunt veşti pentru o civilizaţie viitoare, sunt îndrumări pentru mai multă omenie, şi cum florile câmpului au toate feţele luminei, aceste gânduri au crescut prin ogoarele poeziei şi amintesc aici pe pământuri stelele. Citiţi cartea imnuri şi poveţe. Sunt preaslăvite drumurile, copacii, munţii Olteniei şi mănăstirile de altă dată, cetăţile de pe ţărmul mării, casa, satul, cartea, copiii, evanghelia. Urmează sfaturi pentru înfrumuseţarea vieţii de ţară şi scrisori către un preot. Sunt cântece sobre dar vibrante în avânt curat. E altceva decât râşnita seacă din care nenumăraţi profesionişti macină în sec cultură. E civilizaţie. Poezie viticola Preedintele sindicatului viticol din Odobeşti a hotărât acordarea unui premiu de 10.000 lei pentru cea mai bună poezie viticolă. E cam de două ori suma pe care alte societăţi o oferă pentru o poezie patriotică. O fi poezia un mezat ? Teatrul Clujan şi presa D, deputat şi profesor universitar, director de teatru dar şi de operă de la Cluj continuă activitatea sa culturală. Nu prea auzim guriţa d-sale în parlament pentru că e profesor de bizantologie pentru Clujeni, nu îl prea cunoaştem în bizantologie fiindcă e la Operă — şi dacă opera nu cântă, în schimb d.sa înjură presa calificând-o pământ spurcat, iar gazetarilor le-a retras biletele de intrare în teatru. Aprobă în totul activitatea acestui distins personagiu atâta timp cât sindicatul presei din întreaga ţară îl tolerează. Lipsuri la serbarea basarabeana Nu ne interesează lipsa de oa-meni ci lipsa de anumite gânduri.Serbările unei mari provincii trebue să pue în evidenţă înaintea fracurilor, şi a banchetelor şî a parăzilor — personalitatea intelectuală şi artistică a provinciei — ca întâia afirmare a unui drept la viaţă a întregei naţiuni.) Şi dacă azi mişcarea intelectuală în acest ţinut e cea mai amorţita, măcar o broşură de propagandă trebuia să cuprindă în câteva pagini hai să zicem pentru străini, sclipiri din scrisul românesc de la Haşdeu tatăl, până la Deniei nepotul — şi câteva studii cumpănite despre arta poporului basarabean. Pentru aceasta se mai cerea alături de sumele cheltuite, o mică sumă şi un cap înţelegător. Delegaţia romană la congresul autorilor dramatici de la Dertin - De la trimisul nostru special In ultimele zile ale congresului şedinţele au continuat în două săli: una pentru federaţia drepturilor teatrale alta pentru federaţia drepturilor neteatrale. D-nii Nona Otescu şi M. Constantinescu au luat cuvântul la discuţia asupra statutelor, în federaţia neteatrală. D. Caton Teodorian în federaţia teatrală, a explicat pe larg mecanismul perceperei dreptului de autor în Ţară acum şi în trecut şi a propus ca perceperea dreptului de autori străini să se facă prin intermediul unui birou de percepere pe care Societatea Autorilor Dramatici români îl va înfiinţa. D-l Horia Furtună răspunde criticelor d-lui Bloch (Franţa) în ceea ce priveşte regularitatea percepţiei drepturilor de autor străini arătând că singura soluţie e încredinţarea acestei sarcini Societăţii Autorilor Dramatici Români. Federaţia votează mai multe moiuni importante între care aceea care obligă societăţile de Autori şi de Compozitori să publice cel puţin odată la trei luni, şi dacă e posibil lunar, un buletin conţinând titlul naţional şi titlul original al pieselor străine jucate, numele autorului şi acela al teatrelor unde au fost reprezentate, data reprezentaţiilor şi numărul. Aceste balemne vor sta la dispoziţia Societăţilor care le vor cereUn exemplar va fi adresat Secretariatului general al Confederaţiei. D-l Caton Teodorian ridică chestia dacă Societăţile de autori nu pot da un ajutor util reprezentării celor mai bune opere străine pe scena teatrelor naţionale. Nu suntem societăţi de directori de teatru ci de autori, totuşi putem face să dăinuiască o folositoare şi fecundă solidaritate între noi pentru marea cauză a Artei pe care o servim cu toţii. Caton Teodorian şi Horia Furtună depun următoarea moţiune care e primită de Congres : Congresul conştient de înalta sa misiune morală invită societă-ţile de autori dramatici care î l compun să examineze cu cea mai mare atenţie producţia dramatică contimporană şi să uşureze pe scena teatrelor Naţionale reprezentarea operelor indicate în acest scop de succesul pe care îl au obţinut şi de valoarea lor literara . * Viitorul congres se va ţine la Madrid anul viitor. Preşedinte al viitorului congres a fost ales Andre Rivoire (Franţa). * In ultima zi a congresului a avut loc un mare banchet de 300 de tacâmuri în marele hali al hotelului Atlantic (Kaiserhoff). Au ţinut discursuri cei trei preşedinţi ai societăţilor de autori germane : Julius Kopseh, Gold— Continuare în pagina IV-a .-