Rampa, iunie 1928 (Anul 13, nr. 3104-3127)
1928-06-01 / nr. 3104
ANUL XIH no. 3104 REDACTIA ADMINISTRAȚIA SI ATELIERELE GRAFICE Strada S&rindar, 7 Teu e f o n sei/s» u» ' ii'ilt* oonai emil «xolualv Eeo» t*. Anonima Rudolf Moaşa Omisa vicioriai, oi Anunelurile sa primssc la toata asantilia da publiotata auro administraţia ziarulu PAGINI LEI VTNFTÎi tuMNIE 1*28 ABONAMENTELE •N TARA Trai luni . • •................................. • • • !•' 806 Sata luni......................................*............... 800 Un an ............. ............................................. 000 In străinătate dublu Abonannantala aa plStaso înainta li sau la ts ala tlaoara luni Director S CAR LAT FRODA Mo aveam autorizaţie de Camil Petrescu . Intr’un articol apărut aci am afirmat că Paul Valery ar fi un poet mediocru. Şi am făcut rău, pentrucă un redactor al unui ziar de seară s'a mânia pe mine şi m’a înfierat fără cruţare. După ce arată că protestul meu împotriva obscurităţii ilogice în artă e datorit numai faptului că acum are loc o asemenea discuţie în Franţa, redactorul mânios continuă : I ' Dar dintr'o dorinţă imprecisa de a-şi da importanţă, un confrate, de altfel fi autorul a şase piese din care cel mult una va rămâne; în repertoriul românesc (e o dărnicie care mă emoţionează şi pentru care mulţumesc pe loc. C. P.) s’a crezut obligat de-aşi spune cuvântul (une politesse en vaut une autre: n’ar fi fost mai bine „obligat să-şi spuie cuvântul” ? C. P. asupra polemicei în jurul obscurismului (n’ar fi fost mai bine: din jurul obscurismului ? C. P.) afirmând că Paul Valery este un „mediocru versificator”. Şi mai sunt şi alte cruzimi pe care nu-mi vine să le reproduc. N’am răspuns, căci nici nu prea aveam ce să răspund. Că „scriu ca să-mi dau importanţa” asta e foarte adevărat. Nu ştiu de ce scriu ceilalţi scriitori, dar eu scriu numai ca să-mi dau importanţă. Să-i spun onoratului şi mâniosului confrate că nu are dreptate să leşine în faţa „marelui scriitor francez”? Dar cum să-i demonstrez ? Să-i arăt că încă de acum doi ani am scris părerea pe care o condamnă l-aşi fi îndârjit şi mai rău. Faptul de a fi fost cel dintâiu care, înaintea criticilor din revistele franţuzeşti pe care le citeşte d-sa, să afirm o astfel de judecată, i se pare o îndrăzneală care trebue pe loc şi aspru pedepsită. Iată însă ca într’o revistă franţuzească, Paul Valery e sângeros crestat cu cuţitul criticei şi nu din punctul de vedere al obscurităţii ci — vai — al valorii lui poetice. Dar iată aidoma noua notă din acelaş ziar, apărut la 22 de zile după cea pomenită mai sus : „INTR’UN ARTICOL asupra lui Marcel Proust, care a apărut în ,Mercure de France' Raptha'el Cor vorbeşte incidental de stilul lui Paul Valéry şi de concepţia sa ideologică: „Departe de noi gândul de a nega lui Paul Valéry, chiar când el binevoeşte să scrie în proză, calităţile particulare ale unui artist perfect. Ar fi bine însă, ca el să se facă şam■ pionul ariei dificile. Busola gândirii sale trebue să de comunicarea cititorilor (?) a ideilor rare şi subtile, iar nu să dea târcoale locurilor comune, să părăsească învestmântarea în purpură şi fireturi a adevărurior banale şi să caute să dea la lumină ceea ce e rar şi puţin obişnuit în areopagul ideilor umane1’. Prin urmare, domnul redactor, care nu a luat notă acum doi ani când noi am scris întâia oară că Paul Valéry e un mediocru poet, găseşte că părerea d-lui Raphael Cor e unul dintre evenimentele literare europene, de care trebue să se ia notă şi în Capitala României Mari. Cum rămâne însă cu „marele scriitor francez” Paul Valéry? Fă îndoială că nu se mulţumeşte cu gratuitatea de „artist perfect’ (caligraf cum i-am spus noi cândva) atunci când i se spune că „dă târcoale locurilor comune” şi când sfătuit „să părăsească învestmântarea în purpură şi fireturi a adevărurilor banale”? Şi d-voastră domnule redactor, ce opinie mai aveţi azi ? Ce aţi urmări prin reproducerea acestei note ? V’ati schimbat părerea dela 5 Mai până la 27 ale aceleaşi luni? V’ati fi schimbat-o mai de mult dacă d. Rafael Cor nu suferea de un guturai care l-a împiedecat să-şi dea articolul la „Mercure de France” încă din luna April ? Şi dacă ati fi citit articolul franţuzului înainte de a-l ceti pe al meu, ce ati fi zis ? Iar dacă ati găsit remarcabile opinia care face rezerva asupra valorii lui Paul Valery, de n’aţi reprodus, chiar fără elogii întâiu pe a mea, care avea meritul priorităţii ? Şi, în orice caz, am acum dreptul să am această opinie, fără sămi atrag justa d-voastră mânie ? Iată mărturisesc o mulţime de întrebări care dovedesc cât de mult m’a nedumerit această întâmplare. Ştiu bine că un scriitor român n’are voie să gândească decât în măsura în care gândesc revistele franţuzeşti cumpărate de la chioşcul d-lui Lache. Nemţeşti sau franţuzeşti. Dovadă mai toată literatura noastră nouă. Nu ţi se admite profesia de estet decât în măsura în care cumperi revistele franţuzeşti. Chiar dacă te cumperi şi totuşi îţi permiţi să nu fii de acord cu ele, e grav. Pentru că mi-am permis să contrazic pe malurile Dâmboviţei câteva adevăruri care depăşesc cadrul unei literaturi coloniale, nu mi-a fost tocmai comodă meseria de scriitor în ultimii ani Mercenarii entuziaşti ai culturii ocupante nu glumesc. Fără autorizație nu e voie să gândești și să ai opinii. Din cuşca snfiraraim Candoare. Le vezi, din când în când la Şosea pe cele două fetiţe blonde şi timide, făcându-şi plimbarea obicinuită : * ** w !:n Deşi în lumea mare, sunt amândouă cuminte şi candide. (Nu credeţi? Totuşi aşa este). Să vă dau şi o dovadă. Eri trecu pe lângă ele pe „Aleea pietonilor” o voluptoasă amazoană, galopând un roib superb. — Ce bine călăreşte! făcu una. — Păcat că nu ştim şi noi. — Ah! Mama mie nu-mi dă voe... Mi-a spus că... asta... face să nu mai ai copii. — Da de unde!... Căpitanul Panţoiu călăreşte mereu şi la cazarmă şi aici la Şosea şi are cinci copiii. Ca să regrete! O pereche încântătoare se plimba eri prin „Cişmigiu". El tânăr, ea tânără. Ea nostimă, el un rău... Şi totuşi, se plimbau amândoi căscând şi legănându-se de nu-ţi trebuia mare spirit de observaţie ca să vezi că sunt bărbat şi nevastă. In capul aleei apăru un domn. Tânăra tresări, dădu cu cotul soțului spunându-i: — Radule, ia uite, domnul care vine spre noi, este... știi... acela cu care am fost logodită înainte de a ne cunoaște și care a stricat logodna. Vezi te rog, fă un cap mai vesel când, o trece pe lângă noi... ca să se 'nveț minte!... Care pe care Gugerman a aflat în fine că îl înşeală nevasta. El e om paşnic şi filosof. S'o împuşte?— Ci vorbeşti! S’o lase ? — De ce do lase, mai ales că ea are și zestre! Mai bine după legea vechin Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. A aflat cine e „mizerabilul’1 sa dus drept la nevastă-sa, şi mai explicându-i căzu, şi îndemând-o la răzbunare, mai cu un mic cadou... şi-a luat revanşa. A căutat pe „mizerabil" l-a găsit, i-a adus la cunoştinţă răzbunarea. — Acum suntem chit... termină el triumfăăor. — Ba tot eu sunt în câştig, fiindcă nevastă-mea e mai urâtă. Oameni de afaceri. Se face ori nu se face stabilizarea, cei doi graşi şi rotunzi bancheri sunt tot atât de aferaţi şi de ..ocupaţi. * * * f & Nu ştie nimeni nici ce învârtesc, nici ce fac dar se vede că trăesc bine. 4P« — Ştii sunt atât de ocupat de nu-mi mai văd capul. Toată ziua ordine şi para-ordine, alerg, dau în brânci și nu mai prididesc. Un minut nam liber. — Exagerezi! — De unde! Inchipue-ți am fost obligat să-mi pun un telefon în bac și unul... ce să-ți mai spun la W. C.! — Asta nu-i nimic! Eu nici noaptea nam un minut. Am fost nevoit să-mi iau dactilografa cu mine în pat. Richard Strauss ne vorbeşte despre noua sa operă „Ilena din Egipt Scandal in preajma premierei. * Unde se va cânta „Elena din Egipt“ ? - Despre muzica problematică. - Poemul: - Omer, Euripide şi Goethe. Richard Strauss — azi incontestabil — cel mai de seamă compozitor de operă al vremii — este obiectul atenţiunei întregii lumi muzicale. Primele zile ale lunei viitoare vor aduce premiera ultimei lucrări a celebrului compozitor : „Elena din Egipt”. Rare ori o premieră de operă a fost aşteptată cu atâta interes de lumea muzicală şi rare ori o lucrare muzicală a provocat atâta senzaţie încă înainte de a fi reprezentată. Cazul Jeritza de la Viena a ameninţat în mod serios premiera „Elenei” şi faptul că Richard Strauss a intervenit personal pentru aplanarea conflictului ivit între marea artistă Jeritza şi direcţiunea Operei de stat dovedește cât de mult fine Richard Strauss ca „ultimul său născut” să vadă lumina rampei pe scena faimoasei institutiuni de artă din Viena. In cele din urmă s’a hotărît ca „prima” premieră să aibă loc la Dresda unde s’au reprezentat pentru prima dată cele mai multe dintre lucrările dramatice ale lui Richard Strauss. Două zile după această reprezentaţie va avea loc probabil premiera de la Viena în cazul când incidentul cu Maria Jeritza se va aplana încă în cursul acestei săptămâni. In preajma acestui important eveniment pe care-1 constitue premiera operei lui Strauss am căutat să vorbim chiar cu compozitorul „Elenei din Egipt” după ce acum câtăva vreme am publicat în coloanele „Rampei” un interview pe care ni l-a acordat libretistul operii, celebrul poet austriac Hugo von Hofmannsthal, MUZICA —E împotriva obiceiului meu, de a face reclamă propriilor mele opere. Lucrarea trebue să biruiască singură”, obiectează maestrul, întrebărilor mele insistente. După ce-i explic că nu-i vorba de reclamă ci de o lămurire a publicului asupra fondului lucrării Richard Strauss continuă : — „Despre muzica în sine e puțin de zis. Mă tem că ea va fi prea melodioasă, armonioasă și mângâie prea mult auzul. Pentru cei sunt preocupati de modernis ce sunt pomul secolului nostru ea nu oferă in nefericire nici un fel de probleme. „Problema” este azi deviza preferată pentru opere neterminate sau neizbutite. La Mozart de pildă nu veţi găsi nici un fel de probleme sau cele cari există unt rezolvite înainte de a fi supuse aprecierii spectatorilor. Muzica mea tinde numai a atinge acea armonie şi frumuseţe clasică, caracteristică pentru antichitatea greacă şi admirabil evocată de Goethe în „Iphigenia”. POEMUL — „Poemul nu mai cuprinde acele dificulăţi pe care unii le-au reproşat în „Femeia fără umbră”. Cred că nu a fost prea dificil creia câteva simboluri deşi ele nu sunt comune. Dificultatea la libretele de operă este că ele sunt criticate înainte de a se fi auzit şi muzica. Libretul în sine nu poate fi apreciat şi înţeles decât de compozitorul pentru care el a fost scris. Mă întreb adeseori dacă un muzician al secolului trecut s’ar fi încumetat să aleagă libretul „Maeştrilor cântăreţi” — cu excepţia celor trei arii ale lui Stolzing pentru a compune o operă. Libretul lui Hofmannsthal e inspirat dintr’un pasagiu scurt din cântul al patrulea al „Odyseei” când în timpul vizitei lui Telemac în Sparta, Elena — fiica divină aui Kronion — oferă soțului ei elixirul uitării și al fericirii. In poemul nemuritorului Omer, Elena oferă soţului ei Menelas, acest elixir — numit „Lethe" ori de câte ori e vorba de Troia. Hofmannsthal a reluat această temă antică. El a imaginat o nimifă „Aithra” care oferă celor doi soţi elixirul uitării, pe drumul greu prin nesfârşitul pustiu. Acest elixir nu este deci o inovaţie a lui Hofmannsthal. Vă amintesc numai de „Tristan şi Isolda" de R. Wagner pentru a nu mai vorbi de legendele şi poemele indice, celtice şi germane. INOVAŢIILE LUI HOFMANNSTHAL — „O minunată inovaţie a lui Hofmannsthal e episodul când Elena nemulţumită de această bi. mintă uşoară cu ajutorul elixirului miraculos încearcă să-şi recucerească soţul numai prin farmecul trupului ei divin şi a frumuseţii sale demonice. La alcătuirea libretului au contribuit şi reminiscenţe din Euripide. întreaga lucrare este opera lui Hofmannsthal. Mă mir cum acest minunat material n’a fost încă utilizat de un poet în decursul veacurilor. „Elena din Egipt” este înfăţişată în opera mea pentru prima dată dramatic. Elena din partea a doua a lui „Faust” este mai mult un simbol al antichităţii, întrupat de cea mai frumoasă femeie a mitologiei elene. Goethe a evitat însă conflictul psichologic real şi îl lasă pe Faust să o răpească pe Elena pentru a o duce în castelul său „Aş dori însă ca Elena aceasta periculoasă care odinioară a iscat cearta şi războiul Troian iar mie însumi nenumărate necazuri şi neplăceri să fericească pe cei doi autori ai operii, așa cum o arată legenda, după groaznicul măcel I din antichitate”. Richard Strausa frajimGorki la nostor. In ziua de 28 Mai cor. a sosit la Moscova Maxim Gorki, căruia i s’a făcut o primire triumfală. Dela frontieră marele scriitor a venit într’un vagonsalon, frumos împodobit. Gara din Moscova și întreg orașul au fost pavoazate ca pentru marile sărbători ale regimu lui. M O piesa de Kessel Joseph Kessel, tânărul laureat al premiului Goncourt a Comediei prezentat prima sa lucrare «Fericiţi cei slabi». franceze dramatică Joseph Kessel Motive serioase... Marietta e o femee frumoasă Restul se înţelege de la sine :■ Fiind femee, natural că vorbeşte enorm, mergându-i gură ca o moară ; fiind frumoasă, natural că toţi bărbaţii fac coadă după ea, aşteptând — cu pungile în mână— să re vie rândul ca la moară, să-şi macine tot avutul... Dar Marietta nu e un minister unde poţi avansa prin vechime. E o instituţie particulară, unde se cer merite. De aceea, mulţi dintre admiratorii ei — deşi îmbătrâniţi în această slujbă — sunt lăsaţi să aştepte, ca nişte naţional-ţărănişti.. ... De câteva săptămâni, s’a produs o adevărată perturbare în rândurile celor cari aşteptau favorurile. Mariettei , Multimilionarul Mache Zotta, îşi pusese cele 30 de milioane şi cei 60 de ani la dispoziţia capriciilor ei. Nu-i mai lipsea nimic. Avea tot ceea ce nici n’ar fi îndrăznit să spere vreodată. Apartament de NICON luxos, toalete, bijuterii, distracţii, automobil şi bani, oricât de mulţi bani.. Dar, într’o bună zi — bună, n’a prea fost pentru Marietta ! — Mache Zotta, surprinse în patul femeei căreia îi închinase anii şi banii, pe Alfred Cleşteanu, un tânăr fără altă ocupaţie decât aceea de a frecventa ceaiurile dansante. Despărţirea a fost fireasca şi scandalul în jurul acestei despărţiri a fost monstru. In special, coana Eiloftea, mătuşa Mariettei, era în culmea desperării : — Cum ai putut să faci una ca asta, Mariette ?... Nu te-ai gândit că Mache îţi dădea tot ce visai şi tot ce nu visai «... Nu te-ai gândit că putea muri dintr’un moment într’altul şi să te lase pe tine moştenitoare ?... Nu te-ai gândit că avea 30 de milioane şi 60 de ani..— Tocmai !... Dar eu aş fi preferat să fi avut 60 de milioane şi 30 de ani !... — Ce importanţă mai are astăzi, vârsta ?... Trăim în secolul banului.. — Banii mie nu-mi fac nici-o impresie !... Eu caut fericirea !.• Şi fericirea n’am putut’o găsi decât în braţele tinere ale lui Alfred.. — Bine, dar Alfred împuşcă francul!... — Ce are a face ?.. L’am înșelat pe Mache, fiindcă Alfred e tânăr, e frumos și-l iubesc !... • Trecuse câtva timp _ Alfred, nu-i putea asigura, Mariettei, existența. De aceea, frumoasa femee era în căutarea unui serios cumpărător de dragoste Şil găsi pe Grigore Netea : 30 de ani și 60 de milioane. Târgul se făcu repede spre fericirea coanei Filoftea, care-şi zicea prin dantură : — In sfârşit !•. Bine c’o văd pe Marietta cu „situaţia aranjată’’. Dar, nu trecură două săptămâni şi „situaţia” Mariettei se deranjă din nou . Grigore Netea îşi surprinse amanta în braţele aceluiaş Alfred I .Cleşteanu-Despărţirea lor şi desperarea Coanei Filoftea au fost inevitabile. Pentru ce, Mariette maică, lai înşelat pe Grigore !... Că, slavă domnului, era şi tânăr, avea şi bani... — Da !... Dar nu era deştept Alfred e sărac, dar e băiat inteligent Şi eu nu pot trai alături de un bou !... — Bine marcă, dar Alfred e sărac lipit.. — Ce are a face II iubesc !... Numai cu Alfred, Marietta nu putea trăi.Deşi îl iubea mai presus de orice comparaţie, totuş banalitatea nevoilor cotidiane, trebuia suportată de un „tip cu franci”. Şi acest tip, apăru ca un trimis al norocului. Era Ionas Demetrian 28 de ani, frumos, 68 de milioane şi scriitor de mare vază. Coana Filoftea îşi vedea în sfârşit, visul cu ochii :— Eh, Marietta, maică . Asta e omul care-ţi trebuie ţie... — Asta, da, zic şi eu ...Dar Marietta, nu-şi păstră aceleaş păreri decât trei săptămâni, când şi în faţa ochilor lui Jonas, se arătă vechiul tablou : . .Marietta în braţele lui Alfred’’. Urmează despărţirea şi nedumerirea Coanei Filoftea — Marietta !.. Asta ce-a mai fost?... Pentru ce l’ai înşelat pe Ionaş !... Era şiânăr, şi bogat şi deştept!... — Era ; dar ce pot face dacă Alfred mi-e drag !.. Singurul om pe care lam iubit vreodată e Alfred !... Pentru el sunt gata să fac orice sacrificiu ! ...Dar, pe când Marietta era din nou în căutarea unui „fraier”, Smărăndiţa Brătescu, mătuşa lui Alfred, intră subit în rândul drepţilor, lăsând în urma ei oceane de lacrimi, din partea tuturor rudelor care n’au moştenit’o,şi, un singur om fericit. „Fericitul’’, era Alfred, singurul moştenitor, care prin moartea ei, devenise om de 100 de milioane...In faţa acestei surprize neaşteptate, fostul amant de inimă, opri pe Marietta de a mai căuta banii în mângăerile celor pe cari nu-i iubea. Și fiindcă Alfred, își dădea seama, de toate sacrificile pp cari (Vrtndie In pogtno 11.41 Bl • ( Cocteau lucrează la o pisa de teatru Jean Cocteau lucrează actualmente la o piesă al cărei rol principal urmează să fie jucat de însuși autor pe o scenă din Paris. Piesa se numește «Intuneric». Jean Cocteau Oporata vieneză la Paris La «Folies Wagram» a avut loc premiera franceză a operetei «Teresine» de Oscar Strauss. Spectacolul a fost dirijat de compozitor. Nostamchnei Un nou teatru pentru d. Bănescu Universitatea din Cluj stăpâneşte un mare teatru care se dărăpănă închis. Acum e vorba să-l restaureze cu o minimă cheltuiala de 3.700.000 lei plus canalizări, lumina electrică şi calorifere. Clujul avea şi alt teatru naţional român unde se joacă teatru şi operă destul de des cu săli goale şi alt teatru maghiar zis de vară, aproape totdeauna plin. Noi credem că nu e nevoie de încă un teatru, ci de un mare muzeu în care să fie expuse colecţiile universităţii, câte mai sunt şi azi în lăzi. Afară numai dacă nu e vorba ca d. profesor Bănescu să fie aşezat cu tot fastul călare pe trei teatre goale. Şi afară numai dacă milioanele date pentru reparaţie nu vor avea specificarea culturală ce i s’a dat acum, când se pretinde că teatrul să fie aşa amenajat ca să servească la baluri. Director de teatru care nu plătesc tantieme şi se aduce la cunoştinţă un fapt de extremă gravitate. Unii din directorii teatrelor naţionale din provincie deşi subvenţionate de stat, nu plătesc drepturile de autor nici românilor, nici autorilor străini pe care îi joacă. Fără a îi învinui că bagă în buzunar aceste sume credem totuşi că aduc un prejudiciu moral prin aceste neglijenţe băneşti. Posturi pentru scriitorii româini că le pare rău după Ardealul nostru. Ceea ce ni se arată mult mai puţin e ce propagandă o facem noi. Or această problemă nu e niciodată destul de serios şi competent rezolvată. N. M. Cordiescu O carte amară scrisă de un suflet entuziast e „Conu Enake” volumul scriitorului N. M. Condiescu. Plămădit de autor dintr’un humor ce nu cunoaşte cruţare „Conu Enake se arată ca un personaj real din marea frescă a prostiei omeneşti proslăvită oficial şi idolatrizată în numele culturei. Deasupra redingotelor de bronz a oricărei statui a epocii noastre vedem gravă şi demnă în prostie măreaţă masca lui Conu Enake. Scriitorul N. M. Condiescu a creiat în literatura românească un tip nou, acela la aşa zisului «aristocrat cultural» firesc stăpân printre mahalagii zugrăviţi de Cragiale. „Conu Enake" odată cu ut ah mai poate fi uitat şi rămâne recunoscut zilnic prin viaţă1, aşa cum mai întâlnim cotidian pe subalternii săi Caţavencu şi Ti'/’hanake. Conu Enake e una din cărţile bune ce merită să fie citite. A. M Părintele Agârbiceanu, scriitor înzestrat de Dumnezeu cu talent şi o droaie de copii , a cerut cândva timid un post de bibliotecar la biblioteca universităţii din Cluj. Şi a fost refuzat. Ofensiva culturală a cocoţat în acest post pe un domn mai ilustru şi mai competent, Lazăr Chirică, demisionat din postul ce ocupa în învăţământul primar, şi diplomat în drept de la Debreţiner oraşul cunoscut şi pentru excelente mezeluri de porc. Dacă fiecare om ar fi la locul lui e probabil că S. S. R. ar putea să recomande măcar ca subaltern pentru d. Chirică pe părintele Agârbiceanu, cel puţin la secţia cărţilor de literatură românească. Bine înţeles dacă înaltul director ar consimţi I In Bazargic apare o revistă literară, bine înţeles în bulgăreşte, iar directorul d. Ionel publicătraduceri din scriitorii români Erminescu, Goga, Vlahuţă, Cezar I'Petrescu, Nichifor Crainic, Lu- Din când în când ziarele noas. JefSfi, Blaga, Perpesicius, Numai de tre arată la ce propagandă se (FF hm far expulza autorităţile, că de: unguriîT Nimic mai natural decât ’ sprijin slabă nădejde. Ca ungurii fac propaganda le (Cfimpla) D. N. Condiescu Inaugurarea spectacoldor festive ale soc. internaționale a teatrului Spectacolele festive organizate de «Societatea universală a teatrului» au început cu un ciclu «Mozart» sub conducerea directorului ei Bruno Walter. Primul spectacol a avut loc joi cu «Don Juan». Se vor cânta apoi «Nunta lui Figaro», «Cosi fan tutte», «Răpirea din Serai» şi «Flautul magic». Operele se cântă în franceză, germană şi italiană. «Don Juan» s’a cântat în versiunea originală. Deşi distribuţia cuprindea un ansamblu internaţional, realizarea a fost omogenă. Donna Anna a fost interpretată de o cântăreață germană Frieda Leider. Belgianul René Maison a apărut în Ottario. Celelalte roluri au fost interpretate de artiști de la Opera din Berlin și de la Scala din Milano. Orchestra este alcătuită din membrii orchestrei Conservatorului. Decorurile au fost executate de decoratorul vienez Prof. Struad. Regia a fost încredinţată unui regisor german Eb. Mueller. La premieră au asistat membrii guvernului şi preşedintele Doumergue. In timpul pauzei preşedintele Republicei l-a felicitat personal pe dirijorul Bruno Walter. ------------xox----------- aBBMBBBBaBBBaBBi ' BBBBBi Bruno Walter Centra Clasici Paul Claudel lucrează actualmente la libretul unei opere «Cristofor Columb» a cărei muzică va fi scrisă de compozitorul Darius Milhaud.