Rampa, iunie 1928 (Anul 13, nr. 3104-3127)

1928-06-01 / nr. 3104

ANUL XIH no. 3104 REDACTIA ADMINISTRAȚIA SI ATELIERELE GRAFICE Strada S&rindar, 7 Teu e f o n sei/s» u» ' ii'ilt* oonai­ emil «xolualv Eeo­» t*. Anonima Rudolf Moaşa Omisa vicioriai, oi Anunelurile sa primssc la toata asantilia da publiotata au­ro administraţia ziarulu PAGINI LEI VTNFTÎi t­uMNIE 1*28 ABONAMENTELE •N TARA Trai luni . • •................................. • • • !­•' 806 Sata luni......................................*............... 800 Un an ............. ............................................. 000 In străinătate dublu Abonannantala aa plStaso înainta li sau la ts ala tlaoara luni Director S CAR LAT FRODA Mo aveam autorizaţie de Camil Petrescu . Intr’un articol apărut aci am a­­firmat că Paul Valery ar fi un poet mediocru. Şi am făcut rău, pentrucă un redactor al unui ziar de seară s'a mânia pe mine şi m’a înfierat fără cruţare. După ce arată că protestul meu împotriva obscurităţii ilogice în artă e datorit numai faptului că acum are loc o asemenea discuţie în Franţa, redactorul mânios con­tinuă : I ' Dar dintr'o dorinţă imprecisa de a-şi da importanţă, un confrate, de altfel fi autorul a şase piese­ din care cel mult una va rămâne; în repertoriul românesc (e o dăr­nicie care mă emoţionează şi pen­­tru care mulţumesc pe loc. C. P.) s’a crezut obligat de-aşi spune cu­vântul (une politesse en vaut une autre: n’ar fi fost mai bine „obli­gat să-şi spuie cuvântul” ? C. P. asupra polemicei în jurul obscu­­rismului (n’ar fi fost mai bine: din jurul obscurismului ? C. P.) afirmând că Paul Valery este un „mediocru versificator”. Şi mai sunt şi alte cruzimi pe care nu-mi vine să le reproduc. N’am răspuns, căci nici nu prea aveam ce să răspund. Că „scriu ca să-mi dau importanţa” asta e foarte adevărat. Nu ştiu de ce scriu ceilalţi scriitori, dar eu scriu numai ca să-mi dau importanţă. Să-i spun onoratului şi mâniosului confrate că nu are dreptate să le­şine în faţa „marelui scriitor fran­cez”? Dar cum să-i demonstrez ? Să-i arăt că încă de acum doi ani am scris părerea pe care o con­damnă l-aşi fi îndârjit şi mai rău. Faptul de a fi fost cel dintâiu care, înaintea criticilor din revi­stele franţuzeşti pe care le citeşte d-sa, să afirm o astfel de jude­cată, i se pare o îndrăzneală care trebue pe loc şi aspru pedepsită. Iată însă ca într’o revistă fran­ţuzească, Paul Valery e sângeros crestat cu cuţitul criticei şi nu din punctul de vedere al obscuri­tăţii ci — vai — al valorii lui poe­tice. Dar iată aidoma noua notă din acelaş ziar, apărut la 22 de zile după cea pomenită mai sus : „INTR’UN ARTICOL asupra lui Marcel Proust, care a apărut în ,Mercure de France' Raptha'el Cor vorbeşte incidental de stilul lui Paul Valéry şi de concepţia sa ideologică: „Departe de noi gândul de a nega lui Paul Valéry, chiar când el binevoeşte să scrie în proză, calităţile parti­culare ale unui artist perfect. Ar fi bine însă, ca el să se facă şam■ pionul ariei dificile. Busola gândirii sale trebue să de comunicarea cititorilor (?) a idei­lor rare şi subtile, iar nu să dea târcoale locurilor comune, să pă­răsească învestmântarea în pur­pură şi fireturi a adevărurior ba­nale şi să caute să dea la lumină ceea­ ce e rar şi puţin obişnuit în areopagul ideilor umane1’. Prin urmare, domnul redactor, care nu a luat notă acum doi ani când noi am scris întâia oară că Paul Valéry e un mediocru poet, gă­seşte că părerea d-lui Raphael Cor e unul dintre evenimentele litera­re europene, de care trebue să se ia notă şi în Capitala României Mari. Cum rămâne însă cu „ma­rele scriitor francez” Paul Valéry? Fă îndoială că nu se mulţumeşte cu gratuitatea de „artist perfect’ (caligraf cum i-am­ spus noi când­va) atunci când i se spune că „dă târcoale locurilor comune” şi când sfătuit „să părăsească învest­­mântarea în purpură şi fireturi a adevărurilor banale”? Şi d-voastră domnule redactor, ce opinie mai aveţi azi ? Ce aţi urmări prin reproducerea acestei note ? V’ati schimbat părerea dela 5 Mai până la 27 ale aceleaşi luni? V’ati fi schimbat-o mai de mult dacă d. Rafael Cor nu suferea de un guturai­ care l-a împiedecat să-şi d­e­a articolul la „Mercure de France” încă din luna April ? Şi dacă ati fi citit articolul franţu­zului înainte de a-l ceti pe al meu, ce ati fi zis ? Iar dacă ati găsit remarcabile opinia care face rezerva asupra valorii lui Paul Valery, de n’aţi reprodus, chiar fără elogii întâiu pe a mea, care avea meritul priorităţii ? Şi, în orice caz, am acum drep­tul să am această opinie, fără să­­mi atrag justa d-voastră mânie ? Iată mărturisesc o mulţime de întrebări care dovedesc cât de mult m’a nedumerit această în­tâmplare. Ştiu bine că un scriitor român n’are voie să gândească decât în măsura în care gândesc revistele franţuzeşti cumpărate de la chioş­cul d-lui Lache. Nemţeşti sau franţuzeşti. Dovadă mai toată li­teratura noastră nouă. Nu­ ţi se ad­mite profesia de estet decât în mă­sura în care cumperi revistele franţuzeşti. Chiar dacă te cumperi şi totuşi îţi permiţi să nu fii de a­­cord cu ele, e grav. Pentru că mi-am permis să con­trazic pe malurile Dâmboviţei câ­teva adevăruri care depăşesc ca­drul unei literaturi coloniale, nu mi-a fost tocmai comodă meseria de scriitor în ultimii ani Merce­narii entuziaşti ai culturii ocu­pante nu glumesc. Fără autoriza­ție nu e voie să gândești și să ai opinii. Din cuşca snfiraraim Candoare. Le vezi, din când în când la Şosea pe cele două fetiţe blonde şi timide, făcându-şi plimbarea o­­bicinuită : * ** w !:n Deşi în lumea mare, sunt amân­două cuminte şi candide. (Nu credeţi? Totuşi aşa este). Să vă dau şi o dovadă. Eri trecu pe lângă ele pe „Aleea pietonilor” o voluptoasă amazoa­nă, galopând un roib superb. — Ce bine călăreşte! făcu una.­­ — Păcat că nu ştim şi noi. — Ah! Mama mie nu-mi dă voe... Mi-a spus că... asta... face să nu mai ai copii. — Da de unde!... Căpitanul Panţoiu călăreşte mereu şi la ca­­zarmă şi aici la Şosea şi are cinci copiii. Ca să regrete! O pereche încântătoare se plim­ba eri prin „Cişmigiu". El tânăr, ea tânără. Ea nostimă, el un rău... Şi totuşi, se plimbau amândoi căscând şi legănându-se de nu-ţi trebuia mare spirit de ob­servaţie ca să vezi că sunt bărbat şi nevastă. In capul aleei apăru un domn. Tânăra tresări, dădu cu cotul so­țului spunându-i: — Radule, ia uite, domnul care vine spre noi, este... știi... acela cu care am fost logodită înainte de a ne cunoaște și care a stricat lo­godna. Vezi te rog, fă un cap mai vesel când, o trece pe lângă noi... ca să se 'nveț minte!... Care pe care Gugerman a aflat în fine că îl înşeală nevasta. El e om paşnic şi filosof. S'o împuşte?— Ci vorbeşti! S’o lase ? — De ce do lase, mai ales că ea are și zestre! Mai bine după legea vechin Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. A aflat cine e „mizerabilul’1 sa dus drept la nevastă-sa, şi mai ex­­plicându-i căzu, şi îndemând-o la răzbunare, mai cu un mic cadou... şi-a luat revanşa. A căutat pe „mizerabil" l-a gă­sit, i-a adus la cunoştinţă răzbu­narea. — Acum suntem chit... termină el triumfăăor. — Ba tot eu sunt în câştig, fiindcă nevastă-mea e mai urâtă. Oameni de afa­ceri. Se face ori nu se face stabiliza­rea, cei doi graşi şi rotunzi ban­cheri sunt tot atât de aferaţi şi de ..ocupaţi. * * * f & Nu ştie nimeni nici ce învârtesc, nici ce fac dar se vede că trăesc bine. 4P« — Ştii sunt atât de ocupat de nu-mi mai văd capul. Toată ziua ordine şi para-ordine, alerg, dau în brânci și nu mai prididesc. Un minut nam liber. — Exagerezi! — De unde! Inchipue-ți am fost obligat să-mi pun un telefon în bac și unul... ce să-ți mai spun la W. C.! — Asta nu-i nimic! Eu nici noaptea nam un minut. Am fost nevoit să-mi iau dactilo­grafa cu mine în pat. Richard Strau­ss ne vorbeşte despre noua sa operă „Ilena din Egipt Scandal in preajma premierei. * Unde se va cânta „Elena din Egipt“ ? - Despre muzica problematică. - Poemul: - Omer, Euripide şi Goethe. Richard Strauss — azi incontes­tabil — cel mai de seamă compo­­zitor de operă al vremii — este o­­biectul atenţiunei întregii lumi muzicale. Primele zile ale lunei viitoare vor aduce premiera ulti­mei lucrări a celebrului compozi­­tor : „Elena din Egipt”. Rare ori o premieră de operă a fost aştep­tată cu atâta interes de lumea mu­­zicală şi rare ori o lucrare muzi­cală a provocat atâta senzaţie în­că înainte de­ a fi reprezentată. Cazul Jeritza de la Viena a ame­ninţat în mod serios premiera „Elenei” şi faptul că Richard Strauss a intervenit personal pen­tru aplanarea conflictului ivit în­­tre marea artistă Jeritza şi direc­ţiunea Operei de stat dovedește cât de mult fine Richard Strauss ca „ultimul său născut” să vadă lu­mina rampei pe scena faimoasei institutiuni de artă din Viena. In cele din urmă s’a hotărît ca „prima” premieră să aibă loc la Dresda unde s’au reprezentat pen­­tru prima dată cele mai multe din­tre lucrările dramatice ale lui Ri­chard Strauss. Două zile după a­­ceastă reprezentaţie va avea loc probabil premiera de la Viena în cazul când incidentul cu Maria Jeritza se va aplana încă în cursul acestei săptămâni. In preajma acestui important eveniment pe care-1 constitue pre­miera operei lui Strauss am cău­tat să vorbim chiar cu compozito­rul „Elenei din Egipt” după ce a­cum câtăva vreme am publicat în coloanele „Rampei” un interview pe care ni l-a acordat libretistul operii, celebrul poet austriac Hu­go von Hofmannsthal, MUZICA —­E împotriva obiceiului meu, de a face reclamă propriilor mele opere. Lucrarea trebue să biruias­că singură”, obiectează maestrul, întrebărilor mele insistente. După ce-i explic că nu-i vorba de reclamă ci de o lămurire a pu­blicului asupra fondului lucrării Richard Strauss continuă :­­ — „Despre muzica în sine e pu­țin de zis. Mă tem că ea va fi prea melodioasă, armonioasă și mân­gâie prea mult auzul. Pentru cei sunt preocupati de modernis­ ce sunt p­o­mul secolului nostru ea nu oferă in nefericire nici un fel de pro­bleme. „Problema” este azi devi­za preferată pentru opere neter­minate sau neizbutite. La Mozart de pildă nu veţi găsi nici un fel de probleme sau cele cari există unt rezolvite înainte de­ a fi su­puse aprecierii spectatorilor. Mu­zica mea tinde numai a atinge a­­cea armonie şi frumuseţe clasică, caracteristică pentru antichitatea greacă şi admirabil evocată de Goethe în „Iphigenia”. POEMUL — „Poemul nu mai cuprinde a­­cele dificulăţi pe care unii le-au reproşat în „Femeia fără umbră”. Cred că nu a fost prea dificil creia câteva simboluri deşi ele nu sunt comune. Dificultatea la li­bretele de operă este că ele sunt criticate înainte de­ a se fi auzit şi muzica. Libretul în sine nu poa­te fi apreciat şi înţeles decât de compozitorul pentru care el a fost scris. Mă întreb adese­ori dacă un muzician al secolului trecut s’ar fi încumetat să aleagă libre­tul „Maeştrilor cântăreţi” — cu excepţia celor trei arii ale lui Stolzing pentru a compune o o­­peră. Libretul lui Hofmannsthal e in­spirat dintr’un pasagiu scurt din cântul al patrulea al „Odyseei” când în timpul vizitei lui Telemac în Sparta, Elena — fiica divină a­ui Kronion — oferă soțului ei eli­xirul uitării și al fericirii. In poe­­mul nemuritorului Omer, Elena oferă soţului ei Menelas, acest elixir — numit „Lethe" ori de câte ori e vorba de Troia. Hofmannsthal a reluat această temă antică. El a imaginat o nimi­fă „Aithra­” care oferă celor doi soţi elixirul uitării, pe drumul greu prin nesfârşitul pustiu. Acest elixir nu este deci o ino­vaţie a lui Hofmannsthal. Vă a­­mintesc numai de „Tristan şi Isol­­da" de R. Wagner pentru a nu mai vorbi de legendele şi poemele indice, celtice şi germane. INOVAŢIILE LUI HOFMANN­­STHAL — „O minunată inovaţie a lui Hofmannsthal e episodul când Elena nemulţumită­ de această bi. mintă uşoară cu ajutorul elixiru­lui miraculos încearcă să-şi recu­cerească soţul numai prin farme­cul trupului ei divin şi a frumu­seţii sale demonice. La alcătuirea libretului au con­­tribuit şi reminiscenţe din Euri­­pide. întreaga lucrare este opera lui Hofmannsthal. Mă mir cum a­­cest minunat material n’a fost în­că utilizat de un poet în decur­sul veacurilor. „Elena din Egipt” este înfăţişată în opera mea pen­­tru prima dată dramatic. Elena din partea a doua a lui „Faust” este mai mult un simbol al anti­chităţii, întrupat de cea mai fru­moasă femeie a mitologiei elene. Goethe a evitat însă conflictul psichologic real şi îl lasă pe Faust să o răpească pe Elena pen­tru a o duce în castelul său „Aş dori însă ca Elena aceasta periculoasă care odinioară a iscat cearta şi războiul Troian iar mie însumi nenumărate necazuri şi neplăceri să fericească pe cei doi autori ai operii, așa cum o arată legenda, după groaznicul măcel I din antichitate”. Rich­ard Strausa frajimGorki la nostor. In ziua de 28 Mai cor. a so­sit la Moscova Maxim Gorki, căruia i s’a făcut o primire tri­umfală. Dela frontieră marele scriitor a venit într’un vagon­­salon, frumos împodobit. Gara din Moscova și întreg orașul au fost pavoazate ca pentru marile sărbători ale regimu­­ lui. M O piesa de Kessel Joseph Kessel, tânărul lau­reat al premiului Goncourt a Comediei prezentat prima sa lucrare «Fericiţi cei slabi». franceze dramatică Joseph Kessel Motive serioase... Marietta e o femee frumoasă­ Restul se înţelege de la sine :■ Fiind femee, natural că vorbeşte enorm, mergându-i gură ca o moa­ră ; fiind frumoasă, natural că toţi bărbaţii fac coadă după ea, aşteptând — cu pungile în mână— să re vie rândul ca la moară, să-şi macine tot avutul... Dar Marietta nu e un minister unde poţi avansa prin vechime. E o instituţie particulară, unde se cer merite. De aceea, mulţi dintre admiratorii ei — deşi îmbătrâniţi în această slujbă — sunt lăsaţi să aştepte, ca nişte naţional-ţărănişti­.. ... De câteva săptămâni, s’a pro­dus o adevărată perturbare în rân­durile celor cari aşteptau favoru­rile. Mariettei , Multimilionarul Mache Zotta, îşi pusese cele 30 de milioane şi cei 60 de ani la dispoziţia capri­ciilor ei. Nu-i mai lipsea nimic. Avea tot ceea ce nici n’ar fi îndrăznit să spere vre­odată. Apartament de NICON luxos, toalete, bijuterii, distracţii, automobil şi bani, oricât de mulţi bani­.. Dar, într’o bună zi — bună, n’a prea fost pentru Marietta ! — Ma­che Zotta, surprinse în patul fe­­meei căreia îi închinase anii şi banii, pe Alfred Cleşteanu, un tâ­năr fără altă ocupaţie decât aceea de a frecventa ceaiurile dansante. Despărţirea a fost fireasca şi scandalul în jurul acestei despăr­ţiri a fost monstru. In special, coana Eiloftea, mă­tuşa Mariettei, era în culmea des­perării : — Cum ai putut să faci una ca asta, Mariette ?... Nu te-ai gândit că Mache îţi dădea tot ce visai şi tot ce nu visai «... Nu te-ai gândit că putea muri dintr’un moment într’altul şi să te lase pe tine moş­tenitoare ?... Nu te-ai gândit că a­­vea 30 de milioane şi 60 de ani..­— Tocmai !... Dar eu aş fi pre­ferat să fi avut 60 de milioane şi 30 de ani !... — Ce importanţă mai are astăzi, vârsta ?... Trăim în secolul banu­lui­.. — Banii mie nu-mi f­ac nici-o impresie !... Eu caut fericirea !.• Şi fericirea n’am putut’o găsi de­cât în braţele tinere ale lui Al­fred­.. — Bine, dar Alfred împuşcă francul!... — Ce are a face ?.­. L’am înșelat pe Mache, fiindcă Alfred e tânăr, e frumos și-l iubesc !... • Trecuse câtva timp­ _ Alfred, nu-i putea asigura, Mariettei, e­­xistența. De aceea, frumoasa fe­­mee era în căutarea unui serios cumpărător de dragoste Şil găsi pe Grigore Netea : 30 de ani și 60 de milioane. Târgul se făcu repede spre feri­cirea coanei Filoftea, care-şi zicea prin dantură : — In sfârşit !•­. Bine c’o văd pe Marietta cu „situaţia aranjată’’­­. Dar, nu trecură două săptă­mâni şi „situaţia” Mariettei se de­­ranjă din nou . Grigore Netea îşi surprinse a­­manta în braţele aceluiaş Alfred I .Cleşteanu-Despărţirea lor şi desperarea Coanei Filoftea au fost inevitabile. Pentru ce, Mariette maică, lai înşelat pe Grigore !... Că, slavă domnului, era şi tânăr, avea şi bani... — Da !... Dar nu era deştept Alfred e sărac, dar e băiat inteli­gent Şi eu nu pot trai alături de un bou !... — Bine marcă, dar Alfred e să­rac lipit­.. — Ce are a face II iubesc !... Numai cu Alfred, Marietta nu putea trăi.Deşi îl iubea mai presus de orice comparaţie, to­tuş banali­tatea nevoilor cotidiane, trebuia suportată de un „tip cu franci”. Şi acest tip, apăru ca­ un trimis al norocului. Era Ionas Demetrian 28 de ani, frumos, 68 de milioane şi scriitor de mare vază.­ Coana Filoftea îşi vedea în sfâr­­şit, visul cu ochii :­­­— Eh, Marietta, maică .­ Asta e omul care-ţi trebuie ţie... — Asta, da, zic şi eu ...Dar Marietta, nu-şi păstră a­­celeaş păreri decât trei săptămâni, când şi în faţa ochilor lui Jonas, se arătă vechiul tablou : . .Marietta în braţele lui Alfred’’. Urmează despărţirea şi nedume­rirea Coanei Filoftea — Marietta !.­. Asta ce-a mai fost?... Pentru ce l’ai înşelat pe Ionaş !... Era şi­ânăr, şi bogat şi deştept!... — Era ; dar ce pot face dacă Alfred mi-e drag !.­. Singurul om pe care lam iubit vre­odată e Al­fred !... Pentru el sunt gata să fac orice sacrificiu ! ...Dar, pe când Marietta era din nou în căutarea unui „fraier”, Smărăndiţa Brătescu, mătuşa lui Alfred, intră subit în rândul drep­ţilor, lăsând în urma ei oceane de lacrimi, din partea tuturor rude­lor care n’au moştenit’o,­şi, un sin­gur om fericit. „Fericitul’’, era Alfred, singurul moştenitor, care prin moartea ei, devenise om de 100 de milioane­...In faţa acestei surprize neaş­teptate, fostul amant de inimă, opri pe Marietta de a mai căuta banii în mângăerile celor pe cari nu-i iubea. Și fiindcă Alfred, își dădea seama, de toate sacri­ficile pp cari (Vrtndie In pogtno 11.41 Bl • ( Cocteau lucrează la o p­isa de teatru Jean Cocteau lucrează actu­almente la o piesă al cărei rol principal urmează să fie jucat de însuși autor pe o scenă din Paris. Piesa se numește «Intu­neric».­­ Jean Cocteau Oporata vieneză la Paris La «Folies Wagram» a avut loc premiera franceză a opere­tei «Teresine» de Oscar Stra­uss. Spectacolul a fost dirijat de compozitor. Nostamc­hnei Un nou teatru pentru d. Bănescu Universitatea din Cluj stăpâneş­te un mare teatru care se dără­pănă închis. Acum e vorba să-l restaureze cu o minimă cheltuiala de 3.700.000 lei plus canalizări, lumina electrică şi calorifere. Clujul avea şi alt teatru naţio­nal român unde se joacă teatru şi operă destul de des cu săli goale şi alt teatru maghiar zis de vară, aproape totdeauna plin. Noi credem că nu e nevoie de încă un teatru, ci de un mare muzeu în care să fie expuse co­lecţiile universităţii, câte mai sunt şi azi în lăzi. Afară numai dacă nu e vorba ca d. profesor Bănes­­cu să fie aşezat cu tot fastul că­lare pe trei teatre goale. Şi afa­ră numai dacă milioanele date pentru reparaţie nu vor avea spe­cificarea culturală ce i s’a dat a­­cum, când se pretinde că teatrul să fie aşa amenajat ca să serveas­că la baluri. Director­ de teatru care nu plătesc tantieme şi se aduce la cunoştinţă un fapt de extremă gravitate. Unii din directorii teatrelor naţionale din provincie deşi subvenţionate de stat, nu plătesc drepturile de autor nici românilor, nici autori­lor străini pe care îi joacă. Fără a îi învinui că bagă în buzunar a­­ceste sume credem totuşi că aduc un prejudiciu moral prin aceste neglijenţe băneşti. Posturi pentru scriitorii româini că le pare rău după Ardealul nostru. Ceea ce ni se arată mult mai puţin e ce propagandă o fa­cem noi. Or această problemă nu e nici­odată destul de serios şi com­petent rezolvată. N. M. Cor­di­escu O carte amară scrisă de un su­flet entuziast e „Conu Enake” vo­lumul scriitorului N. M. Condies­­cu. Plămădit de autor dintr’un hu­mor ce nu cunoaşte cruţare „Co­­nu Enake se arată ca un personaj real din marea frescă a prostiei o­­meneşti proslăvită oficial şi ido­latrizată în numele culturei. Deasupra redingotelor de bronz a ori­cărei statui a epocii noastre vedem gravă şi demnă în prostie măreaţă masca lui Conu Enake.­­ Scriitorul N. M. Condiescu a­ creiat în literatura românească un tip nou, acela la aşa zisului «aristocrat cultural» firesc stăpân printre mahalagii zugrăviţi de C­ragiale. „Conu Enake" odată cu u­t ah mai poate fi uitat şi ră­­mâne recunoscut zilnic prin via­ţă1, aşa cum mai întâlnim cotidian pe subalternii săi Caţavencu şi Ti'/’hanake. Conu Enake e una din cărţile bune ce merită să fie citite. A. M Părintele Agârbiceanu, scriitor înzestrat de Dumnezeu cu talent şi o droaie de copii , a cerut cândva timid un post de biblio­tecar la biblioteca universităţii din Cluj. Şi a fost refuzat. Ofen­siva culturală a cocoţat în acest post pe un domn mai ilustru şi mai competent, Lazăr Chirică, de­misionat din postul ce ocupa în învăţământul primar, şi diplomat în drept de la Debreţiner oraşul cunoscut şi pentru excelente me­zeluri de porc. Dacă fiecare om ar fi la locul lui e probabil că S. S. R. ar putea să recomande mă­car ca subaltern pentru d. Chiri­că pe părintele Agârbiceanu, cel puţin la secţia cărţilor de litera­tură românească. Bine în­ţel­es da­că înaltul director ar consimţi I­­ In Bazargic apare o revistă li­terară, bine înţeles în bulgăreşte, iar directorul d. Ionel publică­­traduceri din scriitorii români E­­r­minescu, Goga, Vlahuţă, Cezar I'Petrescu, Nichifor Crainic, Lu- Din când în când ziarele noas. JefSfi, Blaga, Perpesicius, Numai de tre arată la ce propagandă se (FF hm far expulza autorităţile, că de: unguriîT Nimic mai natural decât ’ sprijin slabă nădejde. Ca ungurii fac propaganda le (Cfimpla) D. N. Condiescu Inaugurarea spectacoldor festive ale soc. internaționale a teatrului Spectacolele festive organi­zate de «Societatea universală a teatrului» au început cu un ciclu «Mozart» sub conducerea directorului ei Bruno Walter. Primul spectacol a avut loc joi cu «Don Juan». Se vor cânta apoi «Nunta lui Figaro», «Cosi fan tutte», «Răpirea din Serai» şi «Flautul magic». Operele se cântă în franceză, germană şi italiană. «Don Juan» s’a cântat în versiunea originală. Deşi distribuţia cu­prindea un ansamblu interna­ţional, realizarea a fost omoge­nă. Donna Anna a fost inter­pretată de o cântăreață germa­nă Frieda Leider. Belgianul René Maison a apărut în Ot­­tario. Celelalte roluri au fost interpretate de artiști de la O­­pera din Berlin și de la Scala din Milano. Orchestra este al­cătuită din membrii orchestrei Conservatorului. Decorurile au fost executate de decoratorul vienez Prof. Struad. Regia a fost încredinţată unui regisor german Eb. Mueller. La pre­mieră au asistat membrii gu­vernului şi preşedintele Dou­­mergue. In timpul pauzei preşedinte­le Republicei l-a felicitat per­sonal pe dirijorul Bruno Wal­ter. ------------xox----------- aBBMBBBBaBBBaBBi ' BBBBBi Bruno Walter C­entra Clasici Paul Claudel lucrează ac­tualmente la libretul unei o­­pere «Cristofor Columb» a că­rei muzică va fi scrisă de com­pozitorul Darius Milhaud.

Next