Rampa, iunie 1928 (Anul 13, nr. 3104-3127)
1928-06-11 / nr. 3113
ANUL Xill No. 3113 redacția, administrația 3» atelierele grafice Strada Sărindar, 7 Til. E F O N 8*1/** abil illaton oenoM on«ti »x^luMv «ool«» Anonim* Rudolf Mo*** Oml*o Vlotorl*!. s Anunciurll* a* 0rim*** Im lom«* «o*n«IH* d* pubilotat* *1 Im mdmlnlatrmtla zlmrulu PAGINI LEI LUNI 11 IUNIE 1928 ABONAMENTELE IN TARA Tr*l luni. ............................................. apo sa** luni soo Un an ................................................. ooo In străinătate dubla Abo nmm*nt*i* •• piAt**o mmmnt* Im t •mu Im îs ml* il*omr* I luni Director SCARE,AT FRODA Reprezentaţiile de conservator Sfârşit de an în artă, înăbuşitor. Teatrul e redeschis câteva zile, şi subt extazul părinţilor şi neamurilor, diverse actede comedie şi dramă sunt masacrate fără milă. E o formalitate. E un grav obicei plicticos şi nedoveditor de nimic. Aceste producţii năzuesc să ne dea o idee despre noua recoltă de talente. Şi se va pune din nou în discuţie chestia organizărilor şi reorganizărilor ce se studiază la noi cu o periodicitate astronomică pentru toate şcolile de talente. S’a vorbit şi s’a scris atât de mult despre îndreptările ce trebuesc împlinite încât subiectul apare în fiecare an, şi va mai apare şi în viitor, urmat întotdeauna la câteva zile de o notiţă buneşte schimbat şi până la toamnă problema va ieşi din nou discret şi elegant din actualitate urgentă. Recunoaştem că vina cea mare nu o au profesorii, şi slăbiciunea începe de la admiterea unui stoc de elevi pentru care învăţământul nu mai parvine decât în firimituri. Dar întreagă concepţia învăţământului de conservator e greşită. Toţi ar recunoaşte că e absurd să înveţi plan făcând game pe o scândură fără clape oricât ar dovedi maestrul profesor că astfel capeţi agilitatea în degete. Ei bine nici teatrul nu se poate învăţa departe de scenă pe o bancă de şcoală. Jumătate cel puţin din asemenea cursuri ar trebui înlocuite, elevii să asiste în schimb la repe__ __ __ _ tiţii, să asculte şi să înveţe pe sobră şi incoloră care vesteşte că scenă cât mai mult. Să fure cu toată chestia e în studiu. Pe urmă ! ochii şi să judece cu sufletul. E caldurile trec... ! Iovul să fie în tot acest timp con-Qare nu la fel Academia anunţă în fiecare an că are de gând, neapărat, să intenţioneze, modificarea regulamentului de premii, care teoretic tot o selecţie de artă ar fi să fie, dar nu modifică niciodată nimic. La ce să ne mirăm dacă şi la Conservator intenţia reorganizării temeinice rămâne platonică şi biurocratică. Proiecte şi studii de proiecte. Din cât am avut răbdare să suport o producţie de conservator, desnădejdea creşte. Elemente complect lipsite de simţul artei se răresc din an în an, promovând mecanic pe baza rutinei, cucerind o „diplomă de talent” şi devenind apoi formidabile balasturi pentru artă. Lipsuri groznice nu numai de dicţiune, în graţia din mersul unei încordări dramatice, în marea arhitectură a unei piese de teatru, dar şi lipsuri de căldură, ton sufletesc, frumuseţe şi avânt au întunecat orice nădejde cu care am fi vrut să aplaudăm. Nu avem nici ce încuraja nici ce descuraja. Totul se desfăşura senin în nesimţire complectă a artei. Convingerea că cea mai mare criză din câte a avut teatrul se pregăteşte, e singura concluzie adusă de toată desfăşurarea spectacolului fiert în căldura începutul de vară. Oboseală şi somnolenţă ruptă în aclamări. Aplauze de rude în care mâna involuntar astupă şi câte un irezistibil căscat. Iată de ce încă odată se va hotărî irevocabil în principiu că programul conservatoarelor trece Adrian Meniu trolat în atenţia lui, încât prins continuu în ritmul pieselor să-şi dorească o interpretare personală. Să mărim chiar în folosul elevilor repetiţiile teatrelor naţionale. Până şi în pictură elevul e pus să înveţe tot mai mult după natură, cursul dramatic nu dă însă azi nici măcar obişnuinţa scenei! Producţia de fine de an rămâne singura oră reală de curs adevărat în tot timpul celor douăsprezece luni. O singură oră adevărată într’un an întreg ! Adăugaţi după trei, patru asemenea ani, cazul fericit al unui angajament, fie la un teatru de stat unde un actor tânăr îşi găseşte greu în primele trei stagiuni tol mai mare de trei cuvinte spuse de un valet, fie în provincie unde roluri trecând puterile crude ale începutului dau decăderea în trivială nesimţire, sfârşind aidoma, prin sleire ca şi prin neîntrebuinţare, biata posibilitate de talent. Iată ce nu gândesc părinţii fericiţi de producţia odraslelor — iată problema amânată an de an peste generaţii. Tot acest tineret lăsa tristeţe pentru noi. Căci în definitiv la şcoala de bele arte, elevii care nu au talent, tot îşi mai pot câştiga după absolvire o pâine cinstită în calitate de profesori de caligrafie la vreun liceu de provincie, dar conservatoriştii ajunşi actori fără talent ce meserie pot să spere ? Să facă politică ? O afacere bun & Ma cmic. «nllem.lui O aniversare Blumenschranz e numai afaceri. Ziua, noaptea, bucurie, necaz, totul la el e în funcţie de afaceri. Expansiunea faţă de doamna Blumenschranz la fel. Că o iubeştee sigur, dar asta ce are a face. Dacă afacerile merg bine, şi doamna simte că bărbatul o iubeşte, dacă merg prost e ca şi când n'ar avea bărbat. Când vine Blumenschranz acasă dacă a făcut o afacere bună îşi sărută nevasta odată, poate şi de două şi de trei ori dacă afacerea a fost într adevăr bună. Şi dacă o sărută de zece, de douăsprezece ori atunci a făcut afacere strălucită. Eri a venit acasă mai devreme ca de obiceiu şi de la uşe a sărit şi-a luat nevasta în braţe şi poate a sărutat-o de treizeci de ori. — Isac dragă, ai făcut chiar aşa o afacere bună. . — Mai întrebi !— Şi ce afacere ai făcut ? ■— Am dat faliment / O sinucidere Plictisită de viaţă— „care în cei 40 de ani nu i-a adus o clipă de fericire" — cunoscuta mondenă d-na R. a hotărît să se sinucidă. Romantică, se şi gândeşte la o moarte eroică, un glonţ în frunte ori în inimă. In frunte poate s’o desfigureze şi doamna noastră ţine ca să rămână cochetă şi cu moartea. Mai bine în inimă. Dar inima nu se vede și de pe vremea când doamna studia anatomia e vreme multă. De aceea doctorul ei fu într’o zi intrigat să fie întrebat. — Doctore unde e inima exact! — Apoi coniță spuse doctorul amuzat, cum să-ți spun... două degete sub vârful mamelei stângi. A doua zi se putea citi în „Empersul" : — Doamna R. obosită de viaţă si-a descărcat ori în glonţ, în genunchiul piciorului stâng De bine de rău menajul soţilor B. M. a împUnit un an. S’au certat oamenii, între timp, s’au împăcat, iar s’au certat şi iar au luat-o dela început. N’au lipsit însă nici clipele de tandrețe, ca dovadă chiar ori când doamna anunța : — Micule știi că mâine e aniversarea căsătoriei noastre. Am pus să taie curcanul. — De ce săracul ? Nu e vinovat nimica. cu -xox- Cledian Iivescu, despre el şi despre alin Ce e talentul — Ce nu ştie un actor tânăr şi unul bătrân. Cum se proporţionează un rol. — Statul e cel mai abuziv dintre cetăţeni. — Timiditatea actorului. — Subvenţiile. — Unde dai şi unde crapă,sau procesul meu! Un portret care apare şi dispare.—Voiu avea o înmormântare frumoasă! Deschizi portiţa de grilaj de fier şi urci imediat o scară depiatră, cu mai mult de zece trepte. Strada Izvor 35. Aici stă profesorul de Conservator, Ion Livescu. Nu te aşteaptă nimeni. Iei loc pe o sofa şi stai de vorbă cu tot ce vezi în jurul tău. Sunt acolo, într’un amestec bizar tot felul de lucruri ce povestesc un trecut teatral: spade în formă de cruce, rame şi chipuri cu dedicaţii, sfeşnice de argint, busturi de bronz, idoli de Int ars, presse, papier-uri de cristal şi de metal, vase în toate formele şi culorile, măşti de gips, măsuţe mici de marmit, scoici cari din împărăţia adâncimilor cu apă au ajuns sa poarte scrumul ţigărilor de lux. Perne de mătase, cărţi între geamuri, reliuri curioase, cuţite de tăiat hârtie, covoare, un pathefon înalt, şi un câine viu care ronune caramele din mâna micuţei Anca, fată drăguţă, în clasa a treia primară, căreia îi place «mai mult şi mai mult» istoria şi ştiinţele naturale, dar mai ales «memorizarea» spre necazul respectabilului păărinte care o linişteşte cu adoraţie şi cu asprime: — Lasă, tată, orice, numai actriţă să nu te faci !.. Dar actorul n'a sosit încă şi copila poate recita în voe : Ilai odor, hai păsărică, Dormi frumos, dormi, fără frică, Să te-alinte Moş-Cuminte Şi să-ţi spună Noapte,bună... Pe buzele ei atârnă un cântec care nu a luat nimic din «L’Art de Dire» a lui Blaize, şi nici din experienţa de chin a vieţii.,, O galerie de personagii istorice sau numai de teatru îmi surâd din rame, fiecare inconştient de vecinul lui tăcut şi aliniat, ca un mormânt, dar în grotesc amestec neprevăzut: Bernard Beinsky din «Taifun», literatul ratat, Napoleon, aşa cum l-a imaginat Richard Voss, Maître Guerin, baronul de Limieuil, Candel (din Sancho), Ulrich (din Rosmersholm), Tartuffe (din Tartuffe)... O întreagă dinastie de nebuni sublimi, căpiaţi, prinţi, popi, escroci, nobili, oameni cumsecade şi fantoşe de teatru ! Toţi aceştia au umplut viaţa actorului Ion Livescu, trăitor între ei, profesor al atâtor generaţii de artişti. Lipseşte de acasă dar , prezent în toate. Masca lui Papa Ventura, cu un rest de havană îi gură, ieşit pe sub mustaţă, râde şi par’că scuipă, semn de augustă disconsideraţie la boerii români de altădată. Un bust al lui Voltaire, spânatec şi ironic înghiaţă toata încăperea cu surâsul său tăios. Conversaţia a avut loc aici. N’am glumit şi n’am povestit. Am chestionat doar un actor de seamă şi un priceput profesor, în care omul trăeşte încă şi — lucru curios — a rămas tot cumsecade, deşi, drept vorbind, n’ar mai avea nici un interes sa fie Cobor dintr’o familie de oameni ai Dreptului. Amintesc încă din vremea lui Vodă Cantemir un Ionică Livescu, mare-spătar, om de legi prin urmare şi încă un Livescu (tot Ionică) în secolul al XIX, despre care te-am surprins citind în rama aceea din perete, unde, după cum văzuşi e un panegiric sens cu literele alfabetului de teatru. Asistam împreună cu ei la tranziţie, cirilico-latin. [spectacole grandioase şi din me-Tatăl meu însuş a fost magis ---------------------------x ■'1*: ______ ,a trat, prezident de tribunal, consilier de curte. Sunt primul în familie care mă abat de la tradiţie, făcându-mă actor. Cum aţi ales această cariera ? Mi-am urmat cursul inferior la liceul Sf Sfatul Sava şi cursul superior la Mateiu Basarab. Una din recompensele silinţelor mele era să fiu adus de părinţii mei la mama mea nu se vor şterge chipurile acestor doi actori cari m’au luminat şi m’au vrăjit întâi.. : Grigore Manolescu şi Aristiţa Romaneses Aveam pe atunci ochiul lesne în cântător : decorul, culoarea, actorii, mă furau mai uşor ca azi. Tatăl meu m’a dat să urmez Dreptul, ca și el, dar eu am venit intr’o zi cu o minciună gogonată, cu care (Continuare din pagina IlI-a) BARBU DELAVRANCEA Implinindu-se 10 ani dein moartea lui Delavrancea i se va desveli un bust în grădina din str. Delavrancea lângă șosea la sfârșitul lunii. ___TIA .....................|* '■**'**' Maidanul Teatral tie Tudor Muşatescu Domnul Nestorescu .— de când a rămas repetent pentru a treia oară în clasa patra de gimnaziu — şi dat afară fiind, s’a apucat de ..afaceri”, a avut o singură dorinţă . Să scrie o piesă de teatru care să se joace la Bucureşti. Ani şi ani de zile, gândul acesta persistent ca un reumatism, a însoţit pe d-l Nestorescu, în toate împrejurările vieţei sale destul de zbuciumate. Şi d-l Nestorescu lucrând din greu (fiindcă lucra totdeauna pe alţii) a isbutit, la treizeci de ani , să aibă o stare materială înfloritoare, invidiată de foştii colegi de gimnaziu cari trecuseră clasele şi ajunseră nişte pârliţi profesori, căpitani, avocăţei sau judecători la ţară... Averea, înlesnirea materiala, lipsa oricărei griji, asigură oricărui pns o linişte în cuprinsul căreia mintea lui (dacă este) începe să lucreze, să clădească, să imagineze, să producă... D-1 Nestorescu, în consecinţă, începuse să lucreze piesa... Şase ani de zile i-au trebuit până s’o dea gata. Pornise să scrie o dramă puternică şi ieşise în schimb o comedie... Asta însă, n’avea de-a face... Principalul pentru d-1 Nestorescu, era că isprăvise piesa, că avea o piesă, că era autor dramatic... Evenimentul acesta se petrecea în 1918, imediat după răsboi. Din ziua aceea, când care se numea piesa „OCHII ALBAȘTRII”, comedie în 5 acte de Vasile Gh. Nestorescu a apărut pe biroul său — bătută frumos la mașină, au început adevăratele grijuri pentru d-l Nestorescu. Piesa lui trebuia jucată... Şi a început omul să cutreere cafenelele şi redacţiile, ca să cunoască gazetari, oameni de teatru, autori dramatici şi literaţi, a început să dea — în dreapta şi stânga — bani cu împrumut — pârliţilor preoţi ai Artei — i-a poftit pe serii, la ţară, la moşia lui, le-a dat banchete şi le-a girat poliţe, le-a tipărit volumele şi le-a trimes copiii în streinătate pe contul lui, i-a cununat, le-a dat daruri scumpe, şi degeaba... Piesa rămânea închisă în cartoane... Şi ceea ce îl nemulţumea pe d-l Nestorescu mai mult, era faptul că toată lumea aceasta de oameni pricepuţi îi spunea că piesa lui e cea mai bună comedie care s’a scris, dela Caragiale încoace... Socotindu-se năpăstuit, d-l Nestorescu, nu-şi pierdea încrederea... Făcu un teatru pe contul lui, angajă artişti, îi plăti pe trei luni înnainte, fâcu decoruri noi şi — nebun de fericire — puse piesa în repetiţie. „Ochii albaştrii” aveau, însfârşit să vadă lumina zilei. Şi lucrul acesta îl costase pe d-l Nestorescu jumătate din averea lui colosală... Dar, puţin înainte de premieră, un incendiu violent distruse teatrul d-lui Nestorescu. Tot ceea ce clădise acolo, toate visurile şi speranţele legate de zidurile teatrului aceluia, se prefăcură în ruină... Ba ceva mai mult... Toate manuscrisele piesei, în număr de patru, dispărură în flăcări... D-l Nestorescu, trebui să plătească daune proprietarului imobilului unde instalase teatrul şi sărac lipit, rămas pe drumuri, se pierdu în lume.. „Ochii albaştrii” dispăruse... In imposibilitate de a mai reface piesa şi cu ea — iluziile — lipsit de alt text, d-1 Nestorescu încercă să-și puie capăt vieţii... Organism viguros însă, suportă şi ştreangul şi otrava şi, glonţul de revolver tras în tâmplă, îmbătrânit, prăpădit, într’un târziu — după îndelungi peregrinări în toate ţările, unde făcuse ca o vită toate meseriile — se întoarse în Capitală şi până la sfârşitul vieţei, a putut fi văzut, prăbuşit pe treptele Teatrului Naţional, spunând tuturor celor care intrau şi eşeau, că acolo, în sala aceea mare şi luminată, cu policandre şi loji de catifea, se joacă în permanenţă piesa lui, pe care i-au furat-o „hoţii noaptea incendiului... in P. S. Aceasta este o minciună, scrisă de subsemnatul cu dublu înțeles pentru autorii dramatici : 1) S’o scrie, dacă n’au subiecte. 2) Să-și dea bine seama unde poate duce patima de teatru.. xox Presantele Academiei prusiene Celebrul pictor german Max Lieberman a fost reales preşedinte al academiei prusiene de artă şi literatură. Vice-preşedinte al Academiei a fost ales Georg Schumann directorul academiei de muzică din Berlin. Suzy Prim la Bucomil Ziarul „Comoedia” publică un interview cu Suzy Prim prin care simpatica artistă spune că va întreprinde un lung turneu la toamnă. Printre oraşele pe care le va vizita este şi capitala noastră, Suzy Prim Nontttile Zilei EfiAi culturale Oficiosul partidului naţional vesteşte că scriitorul Victor Arfedi care şi înainte vremuri a scris cu multă simpatie de România, e acum ţinut în închisoare de beton şi bătut pentru credinţele sale literare. Să sperăm că guvernul nostru va interveni pe lângă cei ce au arestat pe un scriitor, ţara noastră apărând libertatea de gândire chiar pentru cei ce o iubesc. Reînvierea religioasa Tradiţionalismul şi neortodoxismul au căutat să formuleze teorii noi pentru viaţa noastră socială dar au rămas în domeniul utopic al dezideratelor. Căci gazetele se mărginesc să aducă ştirea tarifelor cu care preoţii îşi cumpără de episcopi parohiile. E un subiect de teatru, care nu ar fi îngăduit de înaltele foruri să apară într’o piesă de teatru. Presa culturala După ce în Ardeal gazetele române au ajuns mai puţine decât înainte de război, iar cele minoritare mai multe, Neamul Românesc atrage atenţia asupra ciudatului fel de naţionalizare care continuă şi în Basarabia, unde gazetele au ajuns să fie scrise numai în ruseşte de români. Arta ospitalit&tă In prezent ţara noastră e vizitată de o distinsă scriitoare, redactoare la mari publicaţii mondiale. D-na Quensel a fost invitată la toate personalităţile politice pentru că vrea să studieze arta noastră. Numai muzeele sunt închise, şi pinacotecile în care cel puţin teoretic ar fi ca d-sa să găsească ceea ce caută, şi ceea ce interesează aşa puţin pe localnici. Pentru Palatul Regal Primăria dărîmă de zor şi anniază câteva maghieriţe care erau o ruşine pe străzile şi oraşele Capitalei. Dar nu e o ruşine cum p rea bine o arată şi d. Nicolae Orga, faptul că palatul regelui Carol stă dărîmat şi acoperită de scânduri, şi nu se mai repară această rană arhitectonică? Regalitatea constructivă are azi în Bucureşti un palat frînt în două şi un arc de triumf surpat în ipsoa. E prea condamnabilă neglijenţa. Dreg! De câteva zile să află în ţară tânărul artist Drăgulescu cunoscut in Franţa sub pseudonimul DRAG. A publicat desenuri în cele mai de seamă publicaţii, pariziene şi a fost angajat pentru la toamnă la teatre şi reviste din Franţa pentru o nouă muncă de care ne mândrim şi noi ca români. DRAG (Drăgulescu) a împodobit ades ziarul Rampa cu caricaturi. » «xox- N. Drăgulescu Impresii dela premiera „Elenei din Edlof“ la Presto Ecoul In presa germană.—Sărbătorirea lui Richard Strauss. Presa germană consacră coloane întregi evenimentului excepţional pe care-l constitue premiera operei „Elena din Egipt” de Richard Strauss. Cu acest prilej criticii accentuiază faptul că Richard Strauss e incontestabil cel mai mare compozitor german al vremii şi că geniul său a reuşit să biruiască şi de astădată în ciuda capriciilor modei şi a gustului nou al publicului. Despre opera în sine am avut prilejul să vorbim în câteva rânduri şi însuşi Richard Strauss şi libretistul său, marele poet vienez Hugo W. Hofmannsthal au dat cetitorilor noştri, interesante lămuriri asupra monumentalei lor lucrări. Ţinem să relevăm aci imensul răsunet pe care premiera de la Dresda l-a avut în Germania. La această reprezentaţie de gală au asistat reprezentaţi ai principalelor teatre de operă din Europa, artişti, compozitori şi criticii celor mai de seamă ziare europene şi americane. Criticile au fost expediate încă în seara spectacolului telegrafic în centrele importante europene. INTERPRETAREA Intrpretarea a întrecut tot ce se poate imagina ca perfecţiune şi omogenitate. E îndeajuns să amintim că spectacolul a fost dirijat de marele şef de orhestră german Fritz Busch. înscenarea este opera regisorului Otto Erhardt. Studiile dramatice au fost supraveghiate de cea mai de seamă registare de operă a Germaniei d-na Gutherl-Schoder. In rolul titular, Elisabeth Rethberg de la „Metropolitan Opera” din New York a cucerit un succes triumfal. In celelalte roluri au apărut Maria Rajdl (Aithira) și Kurt Taucher (Menelas). Spectacolul s-a transformat după actul al doilea într’o impresionantă sărbătorire a compozitorului care a fost chemat de 36 de ori la rampă, împreună cu libretistul său, Hofmannsthal. „Elena” este a şasea operă a Maestrului, care vede lumina rampei pe scena operii din Dresda. Se pare totuşi că noua operă nu atinge în strălucire nici una dintre operele precedente ale lui Rich Strauss. Concludente sunt următoarele rânduri cu care marele critic vienez Iulius Korngold își încheie cronica sa asupra spectacolului de la Dresda : „Chiar dacă „Elena din Egipt” rămâne în urma celorlalte opere cu subiect mitologic ale Maestrului, Rich. Strauss rămâne şi de astă dată un far îndrumător în labirintul muzical al vremii noastre, o stâncă care zdrobeşte atacul valurilor de cuvinte goale. Şi ultima lui operă înseamnă încă o biruinţă a frumosului împotriva fantomei care vrea să fie gustul vremii noastre”. PREMIERA DE LA VIENA Mâine, Luni, va avea loc, cu prilejul aniversării de 60 de ani a compozitorului premiera vieneză a „Elenei din Egipt”, la Opera de stat. La acest spectacol şi-au anunţat sosirea Gatti-Cassazzi, directorul lui „Metropolitan Opera", Wymetal, regisorul acestei instituţiuni şi Bodanski, primul ei dirijor, Toscanini şi Scandiani de la „Scala” din Milano, directorii operelor in Stokholm, Barcelona, Berlin, Dresda, Stuttgart, Darmstadt, Lipsea, Basel, etc.