Rampa, august 1928 (Anul 13, nr. 3155-3181)

1928-08-01 / nr. 3155

a ANUL Mit T'o. bt63f v 1—LLUJ ' ' ■' " ' ----------­ ffDACTlA, ADMINISTRATIA Si ATELIERELE GRAFICE Strada Sărindar, 7 Tib «fon moi/09 httottat*« *ano**tonaia «xotuatv •oot*t«tii onim* Rudolf Maas*, O al­ea Vtotortal No, a iaunolurli« «• «rlmaa* ta toata agonitu* ^ Pub Holtet« «■! ta adminiatra fla­glarul Ml In tara unde teatrul o operă de utilitate socială de V. TIMUŞ Reichul a dat, de curând, pu­blicităţii o statistică de o uimi­toare dovadă a munificentei cu care Germania îşi subvenţio­nează teatrele sale nationale, provinciale si comunale. Numai cele trei teatre de stat ale Prusiei au primit în a­­cest an 7 milioane­­de mărci aur, adică 280 milioane lei, iar Bavaria a consacrat teatrelor sale aproape jumătate din a­­ceastă cifră. Un singur oraş, Frankfort-ul, a acordat celor două teatre de operă şi dramă, 2 milioane 500.000 mărci adică peste 90 de milioane de lei. Şi Frankfurt este un oraş cu o populaţie jumătate cât a Bu­cureştilor, iar cazul lui nu este unic. Colonia, cu aceeaş popu­laţie dărui celor două teatre comunale aceaş sumă. Sunt citate ca anomalii deza­­struase, câteva oraşe, ca Mei­ningen, Gotha, Altenburg, ca­re îşi subvenţionează teatrele cu mai puţin de jumătate de milion de mărci adică abia 20 de milioane de lei. Şi din potrivă e frecvent ca un teatru să primească subven­ţie şi de la Reich şi de la ţinut şi dela comună. Evident statistica e însoţită de un raport de consideraţii generale, şi aci sunt de făcut constatări poate şi mai intere­sante. Dărnicia unică pe care Ger­mania o arată teatrelor ei nu este o simplă chestiune de tra­tament. O risipă somptuară şi capricioasă cu care Statul vrea să-şi întreţină localurile de desfătare publică. In Germania teatrele sunt o utilitate, întreţinerea lor intră în capitolul operelor de utilita­te socială, cu acelaş titlu ca şcolile şi spitalele. Punctul acesta de vedere e determinant pentru fixarea ra­porturilor dintre stat şi insti­tuţia de artă. La noi, ca şi în Franţa şi în toate celelalte tari, statul se mărgineşte să sprijine institu­tile de muzică şi dramă şi, e­­vident, să controleze utilizarea sumei pe care a acordat-o, ca subvenţie. Teatrele germane fiind con­siderate opere de utilitate pu­blică şi socială, sunt ca şi şco­lile diferitelor grade de învă­ţământ, direct îndrumate de autoritatea de stat. Legea organică, punctele programatice, directive genera­lă, statutul personalului artis­­tic sunt toate supuse nor­melor unei determinate politici culturale de stat. De aceea un Reinhardt, spre pildă, e nu numai un geniu creator ia arta teatrală, ci a reușit să se valorifice ca un ex­ponent şi o culme a artei dra­matice contimporane a Germa­niei. Pe câtă vreme în Franţa Antoine, Gemier, Coppeau, Ga­ston Batty Pitoeff, Jouvet, au rămas izolaţi creatori în de­monstraţii de «atelier» ori s’au banalizat în teatre naţionale de a doua mână, lipsite de po­sibilităţi artistice şi materiale. Şi tot de aceea în recentele reprezentaţii prilejuite de con­gresul «Societăţei Universale a Teatrului» demonstraţiile artei germane şi audiţiile marelui Bruno Walter au uimit şi în­cântat lumea intelectuală fran­ceză. De atunci nu se mai vorbeşte la Paris, decât de formidabilele sume pe care le cheltueşte Germania cu întreţinerea tea­trelor. Problema nu se reduce însă la o chestiune de bani. Germania face metodic şi or­ganizat o mare politică cultu­rală. Pentru state ca România, unde se vorbeşte mult, dar cu puţin înteles, de ofensive cul­turale, politica germană e un exemplu viu și luminos. din cușca sufleorului Voyage de nuce» N’aş putea spune că s’au luat din dragoste, dar nici dii interes. Nici el nu prea e cine ştie ce. S’au luat, ca în lumea mare, fiindcă tot trebuiau să se însoare cu cineva. Au plecat a doua zi în voyage de noces. Pe drum acelaş entu­­siasm, ca la nuntă. După două zile au ajuns la Bel­­lagio, pe seară și s’au culcat. Dar a cîoua zi dimineața când s’au deşteptat s’au trezit în fața unei panorame încântătoare. Abia acum veni şi entusiasmul. — Ah ! Privește ce frumos e, draga mea, izbucni el cu tandrețe. — Superb, într adevăr. Aci am sa viu totdeauna în voyage de noces. Prietene bune Pe plaja de la Mamaia Tisetta şi Mimy aleargă neastâmpărate şi se joacă în nisip ca fetiţele mici. De departe apare buna lor prietenă din copilărie şi conservator, Gaby. E mai frumoasă ca ele şi ca a­­tare îşi dă aere de seriozitate, cal­­că grav şi se uită decât m largul mării. — Lisette, ia uite nu e Gaby ,d­o ? — Da, chiar ea e. _ E cu rochia de charmeuză cu care se tot laudă. — Da, dar ia uite-te ce prost e făcută. • \ — Adevărat, dar dacă n’ar fi vrost făcută, nu i-ar veni bine. In cursă Nu înțeleg cum unii oameni se pot certa și pe căldurile astea. Totuşi soţii R. M. deşi abia, de câteva luni luaţi nu fac decât să se certe, de dimineaţă până seara. Acum scandalul a început fiind­că el a încunoştiinţat-o că nici în August n o poate duce la Sinaia. — Am să plec singură ? — Unde e norocul­­... — Mojicule! Atunci de ce te-ai­ mai însurat. — Mă întreb şi eu, cum de am făcut prostia asta! — In orice caz, nu poţi avea pretenţia că am fugit eu după tne ? — Nu! Nu zic asta! Dar ştii nici prinzătoarea nu fuge după scarb­e şi tot îl înhaţă. Punct de vedere Când a plecat din București Jen­ny a jurat că nu se mai împacă în viața ei cu R. Prea i-a făcut multe mizerii. La Bușteni Jenny avea toate motivele să creadă că de astă dată nu-și calcă jurământul. După trei săptămâni însă mărturisea em­ tainic unei bune preitene. — I-am scris lui R. — Da ? — I-am scris că nu mai pot trăi fără el. — Și e adevărat ? 11 iubești chiar atât de mult ? — Nu! Dar nu mai am decât cinci sute de lei. Viaţa teatrală la Jel-tim Teatrul muncitoresc „Ohel“.­­ Trei teatre şi o operă funcţionează la Tel-Aviv. Viaţa artistică la Tel Aviv, cen­trul cel mai de seamă al Palestinei, este mult mai bogată decât sar bănii. Actualmente funcţionează în acest oraş modern, ridicat în scurt timp pe pământul sterp al Palestinei trei teatre, dintre cari două alcătuite de membrii ansam­blului „Habima”, o opera, o orhes­tră simfonică, un cor, un cabaret literar iar acum, de curând s’au pus bazele unui teatru de operetă. Toate aceste teatre cu un caracter pronunţat de modernism sunt pri­vite cu neîncredere de către pu­blicul reacţionar din celelalte cen­­tre evreeşti din Fsiestina şi îndeo­sebi de cei de la Ierusalim. Un di­namism puternic pulsează în acest oraş ridicat pe nisip. Cel mai interesat teatru al ora­şului e fără îndoială „Ohel” tea­trul muncitorilor. A fost înfiinţat de Moscheh Halevi, un elev al „Ha­bimei” pripăşit prin Palestina. Graţie energiei sale excepţionale, Halevi a adunat un mănunnchiu de muncitori talentaţi cu cari a înfiin­ţat şcoala de teatru „Ohel” (Cor­tul). Muncitorii cari treceau exa­menul de admitere la această şcoa­lă căpătau imediat şi un post pe şantierele statului. Ziua elevii mun­ceau pe şantiere, noaptea învăţau la şcoala lui Halevi. In curând nu­mărul elevilor a devenit respecta­bil şi profesorii cari ţineau aci cursuri erau toţi artişti de mare talent şi renume. Acum doi ani ansamblul «C­­hel» a debutat cu piese într’un act dramatizate de Halevi du­pă nuvelele lui Perez. Apoi s’a montat «Dayagim», «Pescarii» de Heyermann în prelucrarea lui Halevi. Ultima premieră a ansamblului a fost o dramati­zare a legendei biblice a lui «Iacob și al lui Rachelei». Stilul în care se montează la «Ohel» e expresionist. Mişcările artiştilor sunt mecanice ansam­blul e bine închegat sub disci­plinata conducere a regisoru­­lui. In interpretarea celor de la «Ohel» se uneşte misticismul e­­vreilor cu acel al slavilor. Elevii-muncitori au devenit actori cu experienţă. Stu­­u­l interpretării acestui ansamblu a dobândit o originalitate atât de pronunţată în­cât rămâi u­­luit de varietatea intrepretării şi de bogăţia nuanţelor. Dramaa alternează cu come­dia, tragicul cu grotescul. • Interpretarea ansamblului «Chel» realizează concret acel simbol pe care Schalom Ale­­chem l-a caracterizat în expre­sia «un ochiu plânge şi celă­­lat râde». Aceiaş caracteristică o regă­sim şi la dansatorul Agadati Baruch a cărui extază pare a­­tât de exagerată pentru con­cepţia europeană. Spectacolele de la teatrul «O­­hel» impresionează profund pe spectatori. Părăseşte reprezen­taţiile teatrului muncitoresc buimăcit de varietatea impre­­siunilor şi de noutatea reali­zări. Acei cari au văzut de pildă «Kabbaliştii» de Perez la tea­trul Ohel — o realizare fanta­stica—nu vor putea uita impre­si­unea profundă a acestui spec­tacol. Zilele trecute s'a înfiinţat , pe lângă acest teatru, o expoziţie de tablouri executate de mun­citori, parte într’un stil expre­sionist, altele într’un sfil con­structivist. E interesant de relevat că ex­poziţia este adăpostită într’o baracă construită chiar de ar­tiştii expozanţi. Această scurtă privire asupra activităţii ansamblului «Ohel» nu redă decât în infimă măsu­ră imaginea mişcării artistice la Tel-Aviv. ■ . 0 nmra nnmwdlfi de Hans Pfitzner Cunoscutul compozitor german Pfitzner a terminat o cantată in­titulată „Despre sufletul ger­man”. Prima audiţie a compoziţiei va aivea loc la toamnă la Dinsburg. -----—— xox-----—— 0 nona mm....w mi—i.... ■iiwiii m 4c Nlcadcmi Dario Nicodemi, cunoscutul au­tor dramatic italian a terminat de scris o comedie în 8 acte cu ti­tlul „De mortuis”... Dario Nicodemi ImOTe^e* fea trulof .Jeyerhold“ din Iosi. In urma unor nouii măsuri ale guvernului sovietic, celebrul re­gisor Meyerhold a fost destituit din direcţia faimosului său teatru din Moscova. Totodată guvernul a tăiiat într­eaga subvenţie a tea­trului Meyerhold. In schimb ce­lebrul regisor a fost invitat să însceneze câteva spectacole la Teatrul academic de stat. Meyer­hold a fost numit și membru al comisiei artistice instituită de co­misariatul pentru educația pu­­publică. -----------xpx---------------­ Francis de Croisset in indit Francis de Croisset, văduvul colaborator al regretatului Ro­bert de Flers va publica în cu­rând o carte întitulată «Le Beau Voyage» care nu va fi altceva decât povestirea colo­rata și sensatională a ultimei călătorii pe care Francis de Croisset a făcut-o în India. Când muri­se dobitoacele... — Poftiţi, în cabină! Domni­şoara, este în scenă şi mai are până să termine. Mulţumii bătrânei cabiniere şi pătrunsei timid în baia de lumină şi de colori, care era ca­bina fermecătoarei artiste Odette Cabotescu. Stăm fascinat, în încăperea mică, tapisată în mătase bleu, cu covoare noui și o orgie de perne aruncate, cu o dezordine savantă și perversată, peste mobile și par­chet. Mă uluise lumina ce radia din 8 becuri puternice, peste in­finitatea de colori prea vii, când observai că doi ochi mă priveau iscoditori. De pe fotoliu, în atlas albastru Ronron mă ţintuia neiertător, cu aceia privire fixă şi tâmpită, care, te face să exclami : — „Vai ce animal inteliget”, înfipt pe picioarele din’nainte, cu capul sus Rom­on, alb­ alb ca spuma şi ca dantela, păru ea zâm­beşte din ochii rotunzi ca doi na­sturi bulbucaţi. — „Mă ierţi, Ronron, că nu te observasem.­­ — Nu face nimic, tinere! îmi spune Ronron cu superioritate. Ştiu eu că n’ai ochii decât pen­tru stăpân­ă-mea. înţelesei ironia căci Ronron, căţel inteligent ştia din afectivele superalative, pe care le întrebu­inţam în articolele mele la adre­sa stăpânei lui ,că sunt amorezat de fermecătoarea Odette. In intenț­ia lui însă de a fi câi­­nos cu mine, văzui o atitudine de rivalitate, și invidia mă îndeam­nă să nu-1 cruț. — Singur, d-ta ai prilejul să vezi foarte des pe marea artistă, mai ales când te pune să-ți arăte talentele de patruped şi să faci sluj. — Noi câinii, — nu patrupede­le—facem sluj numai când avem poftă, spre deosebire de voi bi­pedele, ca d-ta, găinele, raţele, gâştele şi stăpână-mea care face­ţi toată viaţa sluj... Dar..­. conti­nuă Rom­on, decis să mă exter­mine ca să revenim la vorba noa­stră... E drept, vad pe Otette toa­tă ziua şi toată noaptea,, şi veselă şi supărată, şi îmbrăcată şi des­­brăcată şi aci, la teatru şi în bac... Nu mai putui să suport. ' — Sigur, nu vei fi vrând să se jeneze de d-ta. Femeile se des­­bracă şi în faţa unui copil, dar încă în faţa unui căţel. — Dar câţi ani ai D-ta ? mă în­treabă­ Romron. — 28, îi răspund triumfător, dar d-ta ? — Eu 11, îmi spune calm Rom­­on, cum vezi, aşi putea să-ţi fiu tată. Vouă oamenilor nici la 50 de ani nu vă vine mintea, noi, cei din rasa canină, la vârsta de doi ani, cunoaştem toate tainele vie­­ţei, inclusiv dragostea și femeea, după care vă înebu­niți voi, până la 60 de ani. Spumam de mânie. — Și poate vrei să insinuezi că în această intimitate domnișoara Odette te consideră ca pe un... — Să nu fii porc, că-ți trântesc o pereche de labe... sauf le res­pect pour la presse. Ram­on se ridicase în 4 picioa­re. Toată viața mea ’mi-a fost fri­că de câini. Nu mă impresionau­­palmele, ce mi se făgăduiau cava­lerește, dar gândul că ar putea intra Odette, și să mă găsească cu pantalonii rupţi, mă lasă pra­­dă laşităţii imense. — Mă iertați, bâlbâi, fericit ca n’aveam nicii un martor la scu­zele mele plate. Am glumit nu­mai. Am tot respectul pentru d­ şoara Odette Cobotescu, şi pen­tru toate fiinţele care se bucură de afecţiunea ei. Ram­on se aşeză triumfător şi îmbunat. — Bine, bine, tinere, să vorbim de altceva. Vezi, era fatal, ca în­­trun duel de muşcături, eu să fiu biruitor. Ce te aduce pe la noi ? — Un interview ! Voiam să cer adorabilei interprete a Corinei Crideanu, impresii asupra rolu­lui și piesei originale „Moartea înșelată”. — Da! făcu Rom­on, încrun­tând din sprâncene... Stăpâna mea, are să mai întârzie și îi cu­nosc, atât de bine părerile în­cât pot răspunde eu pentru ea. Noi, avem multă solicitudine pentru biata literatură originală, de a­­ceia primim, totdeauna, cu bună­voinţă, să jucăm în piesele origi­nale. — Dar despre „Moartea înşe­lată” ce credeţi ? — Nu este prea proastă, şi tre­bue să spunem, fără modestie, că ea a câștigat foarte mult, fiindcă autorul, tânăr neexperimentat, a acceptat toate modificările, pe care le-am indicat noi, în intere­­sul succesului piesei. — Ce anume modificări s’au făcut? ,r . • — In primul rând, în actul al­­ doilea, s’au introdus trei.. . sire,ne noi. Actul­ nu se mai petrece la amant acasă, ci la eroină. Ea vi­ne din oraş primeşte lume şi a­­poi pleacă la Operă. Odette, a ce­rut această schimbare, ca­ să aibă ocazie să se schimbe, de trei ori, în acest act, şi să îmbrace acele toalete exorbitante, care fac tot succesul piesei. Apoi, la urmă, se împacă cu soţul care o iartă şi nu se mai omoară, cald­, în scena morţei trebuia să cadă jos şi îşi strica toaleta. A redus apoi la o singură scenă, rolurile d­nişoare­­lor Adela Rochianu şi Emilie Mantonescu, fiindcă atenţia spec­tatorilor să se concentreze numai asupra eroinei. ..Scena de drago­ste” din actul al doilea, a fost schimbată într’una „de reproşu­ri”, fiindcă, Tănăsescu, care­­joa­că pe amantul, nu prea este în re­gulă cu injecţiile şi trebuia să o sărute pe Odette. Afară de asta, pe ea o prinde mult mai bine, scenele de reproşuri, de­cât cele de dragoste. In fine actul al 4-iea s’a tăiat cu desăvârşire, lungea spectacolul peste 12 şi eu sufăr de stomah şi trebue sa supez e­­xact la ora?­12.­ Scenele Odettei iarăşi nu puteau fi suprimate,­ fiind în interesul spectacolului ca ea să fie ,în scenă, la lăsarea cortinei, la aplauze. Cum vezi succesul a fost astfel asigurat. Se anunţă sfârşitul actului, mă sculai să plec, mulţumind lui Ron­ron, pentru amabilitate. — La revedere tinere şi com­plimente colegilor de la redacţie. — Colegii mei sau ai d-tale ? îl întreb cu înţeles. — Iar devii mordant ! mă mu­stră Ron­on, ştiu eu că voi gaze­tarii vă mâncaţi... ca oamenii. .—.. xox—— ...... de «1CU 1* De vorbă cu Rom­on, deliciosul căţeluş al fermecătoarei artiste Odette Cabotescu «lllimilllllll an ini IUI IMMWItWiiTiliffcWWIIIIIISBHWBWIHIilfIBWIIIIIlllillliliIlii111 , ni Teorii­ de marionete­­ National Primele reprezentaţii ale teatru­­lui de marionete vor avea loc la Teatrul Naţional în lunile Septem­­brie şi Octombrie; ele vor începe la ora 10 dimineaţa şi vor dura până la 1 d. a. —■——- xox---------- O noua aramă fle­r. H­eimaim Marele poet german, Gerhardt Hauptmann a terminat de curând o nouă dramă intitulată „Noap­tea cea neagră” Huptmann a uti­lizat cci legenda unui orășel, Bol­­kenhain din Germania. Această legendă amintește întrucâtva de legenda mitologică a lui Alcestis Premiera noiei piese va avea loc la toamnă, la Berlin. Gerhardt Hauptmann C­MIFRniKl 1 AUGUST 1928 ' ABONAM­ENTELE IN TARA Trei luni................................... . . Lei 30C Sease luni.................................... . SOC Un an....................................* • . . 100C in străinătate dublu Abo­namentele se plAtesc înainte ( I sau la io ale flecare) luni Noutăţile Zilei Ficaţi de câine SioNI fârâ profesori fi­m Ploeşti pofesori fârâ şcoală Ziarul „Virtutea” din localitatea amintită, vesteşte cu multă virtute că lângă o vespasiană publică funcţiona de multă vreme o serie de grătare unde publicul era ser­vit cu delicatese. Dar cum şi cele mai frumoase lucruri sfârşesc — ploeştenii au durerea de a afla că aceste grătare vor fi desfiinţate pentru că se consumau prea mulţi câini la grătar. Acum înţelegem rostul comunicării primarului din Capitală care ae plângea că hen­gherii au plecat nu se ştie unde. Erau la Ploeşti săracii. Tabletele lui Tudor ArgHezi Ultimele numere scoase de pa­pagalul biletelor celei mai mici gazete — au fost încrustate cu smaralde şi rubine. Poetul Arghe­­zi a dăruit cititorilor săi minunate poeme — dintre care pomenim : îngerul înecat, Caisele de aur şi Casa pustie. Sunt dintre cele mai frumoase pagini ale literaturei ro­mâneşti, prânz intelectual servit pe o foaie îngustă ca o listă de mâncare. Dar hrana gândului deşi e menită să sature mulţimile, nu se sfârşeşte. Cititorii biletelor de papagal pot fi mulţumiţi. Primaria Clujului relaxa Astra Marii bărbaţi culturali care con­duc destinele oraşului Cluj, nead­­miţând faptul că vechea societate de luminare a naţiei române, să îşi clădească un palat cultural, a re­fuzat terenul ce se cădea să pună la dispoziţia societății. Bănuim motivele acestui refuz în faptul că sunt în Cluj destule societăţi de cultură maghiare, în frunte cu­ fosta societate iredentă E­MRE aşa că ce să piai caute duş­mana ei ASTRA, care e româneas­că. Gloria actualilor consilieri comu­nali poate fi mândră că au fost re­fuzaţi cei 100.000 lei necesari mo­numentului Eminescu, în Clujul care a cunoscut fraude de milioa­ne. In sfârşit avem economii cultu­rale. In bogata şi marea noastră ţară se găseşte de toate după gustul fie­căruia — aşa că numai răuvoitorii pot fi nemulţumiţi. De o parte a­­vem dascăli care nu au unde ţine cursurile. Cazul ultim pare să fie in Zalău, unde cu toate banchetele culturale, liceul îşi caută o casă cu chirie în care să poată funcţio­na convenabil. Au fost şi promisii uitate , fiindcă în promisii de amor sau de politică realizarea sau ţinerea cuvântului nu e obligato­rie. Cântare al stranei Gratie I. P. S. Patriarh, se fă­­gădueşte o renaştere a muzicei bi­sericeşti. Apare o revistă „Cântă­reţii Stranei”, a cărei menire alăs­turi de rodul viitor al Academiei de muzică bisericească, e să revi­­vieze această artă, dragă odinioară şi lui Anton Pan. Iar noi să nu uităm că vechea muzică biseri­cească a stat în Rusia la temeliile muzicei moderne. Un pol şi o friptura Nu e vorba de restaurantele noastre în care nu o să găseşti cu toată căldura, o friptură pentru un pol. E epilogul groaznic al pu­­ţin nobilei încercări de a ajunge la Polul Nord. Se bănueşte că unul dintre exploratori a fost mâncat de camaradul său. Acest sfârşit antropofagic­­ al misiunei civili­zaţilor dovedeşte ce sărman e tot avântul omenesc. Invenţia unui licean Mai sunt copii care învaţă, gân­desc şi creiază. La redacţia ziarului „Dimineaţa” s-a prezentat elevul I. Nedelcu din satul Slobozia-Vlaşca, care a in­ventat un mecanism aplicabil la ceasornice ca întrerupător electric. Invenţia pare să fie utilă pentru fabrici. Tânărul e lipsit de mij­loace.. Dacă în bogatul nostru învăţă­mânt sau pe la Academie ar fi un premiu cu bursă în amintirea lui Aurel Vlaicu — am cere acest spri­jin la carte pentru copil. Dar cul­tura noastră nu are decât sinecuri pentru alt fel de specimene. fContitulare în pag. H al A Io moartea fraWawel men terry Momente e anecdotice din viaţa marei artiste engleze Anglia întreagă deplânge moar­tea genialei sale artiste Ellen Ter­ry. Ea nu a avut talentul unei Duse sau al unei Sarah Bernhardt şi nu poseda acel nerv dramatic care te subjugă. Dimpotrivă Ellen Terry impresiona prin candoarea­­ simplitatea interpretării sale d­ată pentru ce Ellen Terry n’a fost niciodată interpreta faimoasă a lui Lady Macbeth. Marile ei triumfuri Ellen Terry le-a cucerit în Iulia, Desdemona, Ofelia, Viola, Rosa­linda și Beatrice. Poseda o naivita­te curată şi un joc de scenă de o poezie neegalată. In afară de toate aceste calităţi, Ellen Terry îşi însufleţea interpre­tarea cu un umor fin şi copilăresc graţie căruia devenise odinioară una dintre cele mai bune interpre­te ale lui Puck. Mai presus de toate însă, Ellen Terry a fost o „Lady” o aristocrată a scenei engleze. S’a născut ca şi Eleonora Duse dintr o familie de actori. Părinţii ei, jucau melodrame prin oraşele de provincie. Ellen s’a născut la 27 Februarie la Coventry. A debu­­tat ,de timpuriu la „Princen Thea­tre din Londra, teatru condus de Charles Kean, fiul genialului Ed­mond. In acea vreme Ellen se mul­ţumea cu un shilling pe săptămâ­nă. y La o reluare a „Visului unei nopţi de vară” Ellen­ Jerry obţine primul, ei succes ceea ce-i înlesneşte o sporire a salariului la o jumă­tate de coroană. i _„Eram foarte săraci — povestea cândva Ellen Terry — însă mama era harnică, cosea până noaptea târziu la lumina unui opaiţ, la cos­­tumul în care trebuia să apar a doua zi pe­ scenă. Rochiţa mea de „mousselin era atât de drăguţă şi de curată încât aş fi putut dansa şi cu un Duce de Cambridge...” Despre viaţa intimă a lui Ellen Terry s’au vorbit multe. La 16 ani, Ellen­ a fost lăsată pe seama cele­­brului pictor , Watts care era cu 30­ne anim­ai bătrân decât dânsa. Această căznicie bizară și nepotri­vită a durat totuși 12 ani. Glads­­tone, Beaconsfield, Tonnyson erau prietenii lui Watts. Ellen Terry i-a servit soţului ei drept­­model pentru cele mai reu­şite dintre pânzele sale. Asupra căsniciei circulau în Londra cele mai fantastice svonuri. Divorţul soţilor Watts curmă aceste svonuri Două case din Market Street, Coventry erau în conflict. Fiecare reclama dreptul să fixeze o tablă comemorativa amintind că celebra tragediană s’a născut aci. Pentru a rezolva conflictul s’a cerut avi­zul artistei: „Vă asigur că nu-mi G.91 am­inti nici eu precis, răspunse l'.llen Terry. Era în casă atâta zar­vă... Puteți desveli două table co­memorative ; undeva trebuie să fie adevărata casă în care m’am năs­cut ! ’ _ ,7 Ellen Terry era o pasionată... bucătăreasă. Cotletele de berbec și prăjiturile ei era­ celebre. Dease­­menea, ea poseda o colecție de pă­sări rare și scumpe pe cari le hră­nea ea singură. O altă­ manie a ar­

Next