Rampa, octombrie 1928 (Anul 13, nr. 3207-3232)
1928-10-01 / nr. 3207
Í3 ţ* ANUL Xiil No. 3207 "pH •W * redacţia, administraţia fişi ATELIERELE QRAFIOE Strada S&rlndar, 7 Tel e f o n «oi/b» Fubltoltatea oonoaelonaia «xoluatv SooIatSfl! Anonima Rudolf Moaaa, Calaa Viotorlal No, ai Aaunolurlla •• ortmaao la toata agantllla ''a publlc|t«ta şl la admlntatratla «tarului ^>V° -\\v PAGINI LEI Protinendada îa teatru ^.u d. Corneliu Holdoranu despre d-sa si despre alţii Fabricant de şarade.— Războiul contra Iul Ibră Ieanu.— „Te lauzi că scrii la gazetă!..“ — Orga lui D. Nanu. — D. Nanu la Tutuc şi la Buxelles. — Secretar la Conservator. — Invidios pe dunga pantalonilor lui Cogu Georgescu. — Manifestaţie de la Teatrul Naţional.— La „Convorbri critice“. Cronicar teatral.— „Academia Terasă“.— ...La Iaşi.— TOŢI : Aşa e mă !... Teribil noroc are!... & ACTUL II (In fogere se repetă o piesă) PICTORUL : Dom’le director, ați văzut schiţele pentru decoruri ? CORNELIU : N’ar fi rele, dar trebue să le faci altfel!... Să vi la mine, și-ţi explic eu !... REGISORUL : Credeţi că piesa asta o să aibă succes ?... CORNELIU : In felul cum se repetă, nu !... Vino la mine și o să discutăm împreună !... ACTRIȚA : Mie nici nu-mi convine rolul!... CORNELIU: Te înșeli!... Nuai înțeles încă !... ACTORUL : Rolul meu e stupid ! CORNELIU : Vorbeştica să n’adormi !... E un rol foarte frumos !... Ai să te convingi îndată... MAȘINISTUL: Dom’le director eu... CORNELIU : Dumneata, daca vrei să capeţi un bacşiş bun, să ai grije ca la piesa aceasta, schimbările de decoruri să meargă mai iute... SUFLEURUL: Eu aş vrea să... CORNELIU Şi eu aş vrea să sufli puţin mai discret. Publicul nu e dator să asculte piesa de două ori !... Şi acum domnilor, vă rog să reîncepeţi repetiţia. Insă cu mai multă convingere... ACTORUL : Nu pot avea convingere când udam frac. ACTRIŢA : Şi eu n’am toaletă pentru al doilea... MAŞINISTUL : Şi eu n’am bani ca să-mi botez copilul !... CORNELIU : Vă voiu da de toate !... Daţi drumul repetiţiei!... PERSOANELE . CORNELIU: Om de teatru, care ştie să facă teatru pe scenă şi nu la cafenea. Vârstă potrivită. Mersul mărunt, chinezesc. Nări în vânt. Sprâncene stufoase, *.ca nişte mustăţi din ’nainte de războiu. Apropos! Mai e om de litere şi de cifre. REGISORUL : oarecare. ACTORUL : oarecare. ACTRIŢA : oarecare. MAŞINISTUL : oarecare. PICTORUL : oarecare. SUFLEURUL : oarecare. ACTUL I (Pe culoarele teatrului) ACTORUL : Ai văzut mă, că a prins și piesa asta ?... MAȘINISTUL : Eu unul, naş fi crezut!... ACTRIȚA : Mă mir cum a prins!... Eu nici nu voiam să primesc rolul !... PICTORUL : ...Și ai avut mare succes!... REGISORUL : Păi dacă i-am arătat cuvânt cu cuvânt !... MAŞINISTUL : Parcă acum câţiva ani nu arătaţi tot cuvânt cu cuvânt, şi piesele nu prindeau ca acuma?!... SUFLEURUL : Ascultaţi-mă pe mine !... Orice s’ar juca şi oricum s’ar juca, tot are succes !... Directorul ăsta are baftă, nu glumă !... Cu tot sprijinul făgăduit de ministerul artelor şi de Teatrul Naţional, iniţiativa Societăţei Autorilor Dramatici de a creea un teatru de repertoriu original, e încă in stare de proect. Nu ne îngrijorăm. O operă de serioasă durată necesită şi o temeinică pregătire. Chiar zilele acestea un grup de doamne într-o consfătuire cu membrii Societăţii Autorilor Dramatici a hotărît constituirea unui comitet de doamne pentru sprijinirea activităţii Teatrului autorilor dramatici. Iata-ne cu ani, cu mulţi ani în urmă, când primele începuturi de teatru românesc au fost sprijinite de doamnele române. ,,Cişmeaua Roşie’’, teatrul Domniţei Ralu şi schena dela Sfântul Sava, nu ne-ar fi lăsat urme, până azi dăinuitoare, dacă boieroaicele vremei, doamne şi jupâniţe, n’ar fi adus sprijinul lor cald, inimos şi n’ar fi deschis larg băerile pungei. Pe atunci însă teatrul era o noutate. Cine putea sprijini teatrul decât boieroaicele care-l văzuseră în străinătate. Până azi teatrul a făcut drum lung şi departe. E aproape un anacronism să auzi că un teatru va fiinţa sub egida unui comitet dedoamne patronese. Nu ştiu de ce par’că ideea numai şi umileşte obiectul! Un teatru care intră în rândul copiilor găsiţi, a fetelor oropsite, a săracilor năpăstuiţi. Patronajul implică neapărat ideea de sprijin, de milă, de caritate. Are oare nevoe teatrul românesc, autorul român, artistul de sprijinul carităţii ? Totuşi poate că numai forma şi ideea umbreşte opera pe care doamnele îşi propun s’o înfăptuiască pentru noul teatru al autorilor dramatici. Societăţile de doamne nu treime iii fie neapărat de patronaj şi a jude V. XIMUS tor. Psichologiceşte ele sunt născute din necesitatea de elită de a cheltui o energie şi o activitate pe care actuala alcătuire a societăţei moderne o închide femeii. Evident că activitatea extra-casnică, neputând fi îndrumată spre politică şi club, va fi excelent plasată în preocupări culturale, de artă, de frumos şi de estetic. Prin urmare nu un comitet de patronaj, ci unul de colaborare, de egală participare la o operă de artă. Să nu socotiţi că e o simplă şi pedantă chestiune de titlu şi de formulă. Nu. Cu ce vor putea sprijini, doamnele patronesc teatrul românesc . Să vină la teatru. Iată ce li se poate cere, în primul rând şi — dacă nu suntem prea exigenţi, — să le şi placă. Să vina la teatru fiindcă de ceea ce suferă în primul rând teatrul nostru, este lipsa de spectatori. Să le placă, fiindcă vor găsi acolo — le asigurăm — spectacole tot atât de bune ca cele care le-au amuzat ori încântat peste hotare. Protipendada de pe vremea Domniţei Ralu a slujit teatrul românesc, prin încrederea deplină, prin dragostea şi interesul ce purta teatrului. Burghezimea vremei a făcut primii paşi spre teatru atunci când a văzut că protipendada însăşi se duce şi se amuză la „comedie”. Azi lumea bună, nu se mai duce la teatru pentru că e prea multă de cealaltă. Doamnele patronese nu pot face altceva mai bun decât o largă şi susţinută propagandă pentru teatrul românesc. Să oblige prietenele şi cunoştinţele să lase ceaiurile atât de suspect frequentate şi să cerceteze teatrul unde vor găsi, nu numai un simplu amuzament dar şi emoţionantul efort de realizare a gândirei şi talentului românesc. Din cuşca înflrmnilul Mitica Galant O reuniune mondenă şi foarte petelă are loc mai serile trecute la Ilna Silici. Mitică era de faţă. Amorezat nebun de frumoasa amfitrioană no mai slăbea o clipă. Se învârtea frumoasa încoace şi încolo, după mosafiri, Mitică după ea. Nu e deci de mirare că lângă use, când se întoarse d-na Silic brusc, Mitică a călcat-o cu pasiune pe picior. — Vai, dom’le Mitică, m'ai călcat pe picior. — Iartă,mă, coniţă scumpă, dar ce sunt eu de vină, dacă ai un picior atât de mic încât nici nu-l vede omul, cu ochii liberi. Amor şi box Sportul e la modă. Galele se ţin lanţ şi în deliciul spectatorilor, oameni în toată firea îşi cară la pumni fără nici o socoteală... Adică, din potrivă, cu o riguroasă socoteală din partea arbitrului şi mai ales a galeriei căreia nu-i scapă nici o lovitură. Sexul frumos e şi el protos la aceste exibiţii sportive şi aclamă pe învingător. Veţi pricepe deci cum, de la o vreme boxeurii au devenit foarte căutaţi de cucoane. Una mica, brună şi ingenuă — sunt şi ingenue brune — a fost prinsă de bărbatul ei în braţele unui boxeur: — Cum se poate ? Mă înşeli . Şi încă cu un boxeur! — Nu trebue să-ţi fie frică, dragul meu. Mi-a jurat că ţie nu-ţi face nici un rău. Doi pe una o femeie cu cât e mai frumoasă, cu atât şi numărul curtezanilor ei e mai mare. Dacă femeia este excepţional de frumoasă, numărul curtezanilor devine atât de considerabil, încât se pot grupa în regimente... ...Dar Marietta, nefiind o femeie excepţională, fireşte că nici numărul admiratorilor, ei nu era excepţional. 1r. Avea numai două curtezani. Primul era Pandele, un băiat foarte aşezat, foarte timid şi cu oarecare avere. i i,f. Al douilea, era Titi, un fluşturatec, un curtezan public și un fecior de bani gata. Amândoi — prin cotidiane buchete de flori întovărășite de scrisori — implorau... bunăvoința Mariettei. Până ’n cele din urmă Marietta cedă lui Pandele. Și după primul lor rendez-vous, se găsi obligată să arate noului amant, €sacrificiul #*.— Dragă, tu ştii că după mine fugiafi doui bărbaţi, şi tu şi — Ai făcut o nedreptate... TUi, mi-a luat-o înainte!... De ziua lui... Proaspătul ^moştenitor al defunctului bogătaş R. a găsit cu cale, ca să cunoască «deliciile vieţii» în braţele unei delicioase artiste a unui teatru particular. Chestiunea s’a aranjat foarte curând, şi ambele părţi pluteau în cea mai complectă fericire. Proaspătul moştenitor, nu scăpa niciodată ocazia de a spune prietenilor : — Mon cher!... N’aveţi ideie cât de mult fine fata asta la mine... Nu e zi dela Dumnezeu, în care să nu-mi dea o nouă probă de dragoste Intr adevăr, tânăra divă, prin nimicuri fără însemnătate, reuşi să captiveze inima sentimentalului ei amant. Deunăzi, fiind ziua lui de naştere, iubitoarea lui metresă îi oferi un dar: — Dragul meu, ţine acest cadou pentru ziua ta. — Vai ce drăguță ești ?... Dar ce-i ăsta ?... ■— O cameră de automobil. — Și ce să fac cu ea. — Te punem la automobilul pe care mi-ai promis că ai că mi-l cumperi. *ws De când îşi cumpărase via aceea — mică şi pitorească — tolănită leneş ca o ţărăncuţă rumenă, la soare, pe coastele Vălenilor — d. Decebal, avea o dorinţă mare şi turburătoare: voia să vâneze «în via lui», cel puţin unul din numeroşii iepuri cari mişunau în tot ţinutul, şi ieşeau noaptea — înaintea automobilului, tăindu-i drumul hipnotizaţi de faruri şi cuprinşi de panică... Dar, în cinci ani de zile, de când îşi cumpărase via, nici un iepure nu se pripăşise în tufişurile, bălăriile şi varza proprietăţii şi nicio altă vietate bună de împuşcat, nu-şi făcuse culcuş şi nu-şi găsise meleag aci. Degeaba — în sufrageria conacului — d. Decebal întocmise o prea frumoasă panoplie roşie, străjuită de coarne de cerb şi împodobită cu iatagane turceşti ruginite, pumnale cu mâner de picior de căprioară, revolvere cu butoiaş şi piăsele de sidef şi puşti de vânătoare cu câte două ţevi, în de Tudor Muşatescu crucişate peste arabescuri aranjate din cartuşe încărcate... Degeaba, diferite soiuri de ogari cu pidigriuri în regulă, fuseseră crescute la curte şi în zadar cornul de vânătoare, prins te chimirul pândaruluii, răscolea besna nopţilor îmbiind vânatul la viişoara d-lui Decebal. Prietenii din împrejurimi — în viile cărora vânatul venea parcă în necaz — începură să-l ia pe d. Decebal peste picior... — Bine, mă Decebale!... Ce-or fi având iepurii cu tine? Să ştii că ai băgat frica în ei cu panoplia şi de-aia n’or fi vrând să dea prin viaţa. D. Decebal, făcea haz de necaz şi ca să scape de gura prietenilor începu să dăruiască în dreapta şi stânga, armele de vânătoare, iataganele, revolverele, pumnalele și copoii... De aceea în scurt timp, panoplia din sufrageria conacului rămase goală, iar din toţi câinii de vânătoare, nu mai rămăsese la^ curte decât o căţea chioară şi bătrână, anume Săgeata... D. Decebal renunţase să mai vâneze iepuri «pe domeniile sale»... V, . ..fdSr' •mr'£Tgs3iiWi.v, Intr’una din seri, tolănit într’un balancoir, în pridvorul conacului, d. Decebal îşi fuma ţigara de foi şi asculta cântecul greenilor, filarmonică anonimă şi invizibilă, care da concerte gratuite, sub bagheta lunii. Luna, întârzia să răsară, stăvilită de un nor negru, lipit pe cer ca o pată de smoală închegată... Din întunericul care cuprinsese via în catifeaua lui moale și cernită, se auzea glasul cornului de vânătoare, rămas atârnat de chimirul pârlarului, din vremea când d. Decebid, avea patima vânatului... Glasul lui se rotunjea încolăcindu-se în văile satului, stârnind departe câinii gospodarilor... D. Decebal, îl ascultă ,cu melancolie... închise ochii și la adăpostul pleoapelor grele de siestă și de amintiri, se înfiripă — legănată de supetul cornului — o poveste luminoasă, mânjită în sânge de iepuri și’n rugină de toamnă târzie... Se făcea, că d. Decebal — călare pe-un cal cu coama în vânt şi nările aprinse — trecea ca o nălucă pe poteci de codru veşted, troehite cu bănuţi de aramă veche... Puşca cu două ţevi, fumega ca o torţă în mâna lui voinică, şi în lătrat de copoi cu ochii plesniţi de goană, ieşeau din toate părţile, de sub paşii calului, din văsduh, din mirişte, cin tufe şi din pârăiaşe, mii şi mii de iepuri, de toate mărimile şi culorile, ciulindu-şi urechile a moarte sigură, şi dându-se peste cap într’un dans caraghios şi tragic... Şi d. Decebal, împuşca, împuşca, împuşca... Sângele ţâşnea cald şi artezian din rănile deschise, leşurile mici şi îmblănite se îngrămădeau din toate părţile iar calul sforăitor, în goana lui delirantă, spinteca desişurile infatigabil şi marţial... — Coanei... Coane!... Tute!... D. Decebal sări din balancoli, într’o poziţie de armăsar în goana, cu mâna întinsă ca o puşcă. (Puşca era cu două țevi pentrucă d. Decebal ţinea două degete dela mână, lipite). — Ce vrei, mă?... Pândarul viei, cu puşca pe umăr — singura armă care se mai găsea la conac — avea în ochi o bucurie mare, concentrată într’o lumină vioaie. — Coane... Fuga coane... Am găsit un culcuş de iepure în vârful viei... iepurile şade înăuntru şi doarme... — Ce vorbeşti, mă?... — Să fiu al dracului, coane, dacă mint... ■ *. Transfigurat de plăcere şi nelinişte, călcând în vârful pantofilor, d. Decebal, urca spre vârful viei, în urma pândarului... — Mă, eşti sigur că e acolo? — Păi! L’am văs’t adineauri... Durmea cu botu pă labe şi cu urechili, ietă aşa! Şi pândarul, resfiră două degete dela mână... — Trebue să fie bolnav, dacă stă el în culcuş... — Ce bolnav, coane!... E iepuroaică să vede treaba şi d’aia şade că acu e timpul lor să să’mpuieze... — Dă-mi puşca să trag eu ! — Lasă-mă, coane, pă mine... să mi ţi-l chitesc eu între ochi... Dumneatale îţi tremură mâna. — Dă puşca când îţi zic, şi ia-o înainte... Opreşte-te la trei paşi (Urmare în pagina N-ek O noua piesa de Evreinoff De o factură cu totul nouă şi care se deosibeşte fundamental de cea uzitată de autor în lucrările sale dramatice de până acum, este noua piesă pe care a terminat-o N. Evreinoff şi care e intitulată „Missisipi”. Nicolae Evreinoff „Hughemtf” şi comuniştii Direcţiunea Artelor frumoase din Mapjfva a încredinţat literatului Rapaport modificarea libretului «Hughenoţilor de Meyerbeer, astfel ca să fie «încadrată în ideologia comu nistă». i. xox moartea fiului lui Darwin Se anunţă din Londra moartea lui Sir Harpie Darwin, fiul autorului „Originei Speţelor’’. A murit la Cambridge în vârstă de 70 de ani. ~~------tbox—-------1 lin non „faisst“ Cunoscutul autor englez Arnold Benett a terminat de scris o piesă intitulată „Voiajul întoarcerii’ şi care nu este decât o întinerire a piesei „Faust” de Goethe. Eroul piesei se numeşte doctorul Falisting şi e medic în Varşovia. O noua miesă de Jules Domains Jules Romains a terminat de scris o comedie intitulată „In . A V ....1.571 Jules Romains fluenta” care se va reprezenta în curând la Paris. ■. ACTUL III (După premieră) ACTORUL : Frumoasă rochie aveai în al doilea !... ACTRIȚA : Dar fracul tău, ce cusur avea ?... REGISORUL : Domnule pictor, ai făcut niște decoruri superbe !... «pr mu........«mm .....................mmm imimmi i" mmmmm (Continuare în pagina IlI-a) I» LUNI 1 OCTOMBRIE, 1928 abonamentele IN TARA Trei luni.........................................Lei 300 Șease luni................................... » cop Un an............................................ » 1000 In străinătate dublu Abonamentele se plătesc înainte a 1 sau la îs ale fiecărei luni romanic zilei Murdării culturale Se dau noi amănunte în misitia cărţilor şcolare. Temeliile cărămizilor şcolare ar putea prevede şi ferestre de temniţă. Ziarele aduc amănunte din toată ţara. Ultima înregistrată e directoarea din Odobeşti care strânge bani copiilor ca să le cumpere cărţi din... Focşani unde sunt cărţi mai bune. Nostim e că ministerul nu află faptele decât după ce le dau în vileag ziarele care tot aşteaptă sancţiuni. Dar jaful şcolar are rădăcini mai adânci. El începe de la fixarea preţului cărţilor. Cartea de şcoală e forţat cea mai citită şi totuşi cea mai scumpă. Pagina cărţii de şcoală revine câteodată la un leu deşi nu costă decât zece bani. Am cerut să se fixeze prin experţi preţurile cărţilor atât în ce priveşte problematicul drept de autor pentru compilările şcolare, cât şi pentru preţul cărţii. Un roman porcos editat de o editură şcolară revine de cinci ori mai eftin decât o carte de cinci ori mai subţire de şcoală. De ce? — e inutil să mai arătăm. Cenzura radiofonică Pentru libertatea cugetării din întreaga omenire — iată că ţara noastră are o întâietate. Deşi suntem din cei mai înapoiaţi în domeniul radiofoniei, care reprezintă pentru civilizaţie un început de epocă nouă după cele trei mari etape vechi heroglifa, scrisul de mână şi tiparul. Ei bine la congresul dela Geneva, delegatul nostru d. Vespasian Pella s’a ridicat să arate pericolul libertăţii exagerate a transmisiei ştirilor prin radiofonie. Dar crede d-sa că de când au început oamenii să vorbească a putut fi împiedecată transmisia unei ştiri ? Citească atunci amănunte asupra iuţelii cu care în timpuri eroice a fost transmisă ştirea, căderii Troll! A murit o copilă! Un accident oribil în stupiditatea lipsită de logică a traiului pământesc, a răpit tinereţea unei copiliţe a pictorului Teişanu. Ochi mari de căprioară nevinovata se închiseră pe lumea noastră în nemeritată durere. Intre însemnările zilelor opriţi o clipă gândul pentru neprihănita tinereţe în care cerul sădise netăgăduit harurile artei, împiedecând înfăptuirea marilor creaţiuni. Avea din naştere nume de cântec: «Mioara». Ar fi ajuns marele ei talent să se învedereze pentru omenire ? Căutaţi să vă închipuiţi cu câte frumuseţi ar fi fost împodobită lumea dacă ar fi fost îngădui ca unele tinereţi să dea într’o viaţă trăită realizarea care cere ani materiali. Şi încercaţi să închinaţi aceste dureri, flori care nu poartă, roade fiindcă sunt smulse de om din grădină, aşa cum bătrânul grădinar din veşnicie culege suflete neînflorite, rourate de lacrimile rămaşilor. Scandal şi legţe la teatrul Cluj dmn Ziarul «Patria» aduce ştirea lui spectacolului trist din teatrul românesc din Cluj. Un servitor în stare de ebrietate s-a luat la discuţie în localul teatrului cu d. Romanoski şi alţii. Au fost sparte şi geamuri, a intervenit şi poliţia ca să puie ordine între subalternii d-lui Bănescu. Am dori să înregistrăm un reper,tor mai cultural fără comedie. iei „femeea marii la Teatrul National D. G. Calborear, în Profesorul Arnhulm cSS^v f€salfal«rtl€ fie numita iiffiucin# nein Slow Societatea internaţională de muzică modernă, şi-a organizat de astădată obicinuitul ei festi- I val anual la Siena, în, vechiul oraş italian. Caracteristică festivalurilor din anul acesta, a fost aceea că publicul cosmopolit care populează de obiceiu concertele societăţii, a lipsit aproape cu desăvârşire, cu excepţia criticilor muzicali, cari nu au ezitat a veni chiar din America şi Anglia, pentru a asculta ultimele creaţii ale muzicienilor contimporani. Un alt fenomen al acestui festival e acela că italienii au reuşit să dea un caracter mai degrabă naţional decât internaţional programului concertelor. In cadrul festivalurilor au avut loc concerte date de faimoasa orchestră de la Augusteo, din Roma, sub conducerea nu mai puţin faimosului ei dirijor Bernadino Molinari. Programul acestor concerte a contrastat în mod izbitor cu modernismul pronunţat al concertelor Societăţii. Bernardino Molinari a avut originala inspiraţie de a înscrie numai lucrări clasice în programele sale. Gruparea italiană a Societăţii internaţionale de muzică modernă a organizat un concert italian, în afară de programul oficial. La acest concert s’a executat pe lângă ultima lucrare a lui Caselli, — Sonata pentru violoncel — și «Les Noces», de Strawinsky, sub conducerea compozitorului Cas'l... In interpretarea operei maestrului modernist rus — cântată în limba italiană — s’a relevat o valoroasă soprană, Rachele Maragiano Mori. Seria festivalurilor s’a terminat cu un, concet cuprinzând numai trei lucrări: quintetul lui Prokofiev — care însă nu a putut fi executat din cauza nesosirii la timp a partiturilor, quartettul compozitorului ceh Bohuslav Marfam și o sonată de violoncel a compozitorului Franco Alfano. In ultimul moment s’a înlocuit quartetul lui Prokofieff cu un quintett al compozitorului german Ernst Bloch. In decursul festivalurilor s’au relevat trei ansambluri noi de coarde: quartettele Brosa (Londra), Kolisch (Viena) şi Venezziano. Franz Osborn s-a relevat ca pianist remarcabil, Ştefan Frenkel ca violonist de valoare. Dintre interpreţii vocali, reţinem două nume: Anna Maria Mendicity Paretti şi Rachele Maraghiano Mori, despre care am vorbit mai sus, Igor Stravinsky