Rampa, octombrie 1928 (Anul 13, nr. 3207-3232)

1928-10-01 / nr. 3207

Í3 ţ* ANUL Xiil No. 3207 "pH •W * redacţia, administraţia fişi ATELIERELE QRAFIOE Strada S&rlndar, 7 Tel e f o n «oi/b» Fubltoltatea oonoaelonaia «xoluatv SooIatSfl! Anonima Rudolf Moaaa, Calaa Viotorlal No, ai Aaunolurlla •• ortmaao la toata agantllla ''a publlc|t«ta şl la admlntatratla «tarului ^>V° -\\v PAGINI LEI Protinendada îa teatru ^.u d. Corneliu Holdoranu despre d-sa si despre alţii Fabricant de şarade.— Războiul contra Iul Ibră­ Ieanu.— „Te lauzi că scrii la gazetă!..“ — Orga lui D. Nanu. — D. Nanu la Tutuc şi la B­uxelles. — Secretar la Conservator. — Invidios pe dunga pantalonilor lui C­ogu Georgescu. — Ma­­nifestaţi­­e de la Teatrul Naţional.— La „Convorb­ri critice“. Cronicar teatral.— „Academia Terasă“.— ...La Iaşi.— TOŢI : Aşa e mă !... Teribil no­­roc are!... & ACTUL II (In fogere se repetă o piesă) PICTORUL : Dom’le director, ați văzut schiţele pentru deco­ruri ? CORNELIU : N’ar fi rele, dar trebue să le faci altfel!... Să vi la mine, și-ţi explic eu !... REGISORUL : Credeţi că piesa asta o să aibă succes ?... CORNELIU : In felul cum se repetă, nu !... Vino la mine și o să discutăm împreună !... ACTRIȚA : Mie nici nu-mi con­vine rolul!... CORNELIU: Te înșeli!... Nu­­ai înțeles încă !... ACTORUL : Rolul meu e stu­pid ! CORNELIU : Vorbeşti­­ca să n’adormi !... E un rol foarte fru­mos !... Ai să te convingi îndată... MAȘINISTUL: Dom’le direc­tor eu... CORNELIU : Dumneata, daca vrei să capeţi un bacşiş bun, să ai grije ca la piesa aceasta, schim­bările de decoruri să meargă mai iute... SUFLEURUL: Eu aş vrea să... CORNELIU Şi eu aş vrea să sufli puţin mai discret. Publicul nu e dator să asculte piesa de două ori !... Şi acum domnilor, vă rog să reîncepeţi repetiţia. Insă cu mai multă convingere... ACTORUL : Nu pot avea con­vingere când udam frac. ACTRIŢA : Şi eu n’am toaletă pentru al doilea... MAŞINISTUL : Şi eu n’am bani ca să-mi botez copilul !... CORNELIU : Vă voiu da de toate !... Daţi drumul repetiţiei!... PERSOANELE . CORNELIU: Om de teatru, care ştie să facă teatru pe scenă şi nu la cafenea. Vârstă potrivită. Mersul mărunt, chinezesc. Nări în vânt. Sprâncene stufoase, *.ca nişte mustăţi din ’nainte de răz­­boiu. Apropos! Mai e om de li­tere şi de cifre. REGISORUL : oarecare. ACTORUL : oarecare. ACTRIŢA : oarecare. MAŞINISTUL : oarecare. PICTORUL : oarecare. SUFLEURUL : oarecare. ACTUL I (Pe culoarele teatrului) ACTORUL : Ai văzut mă, că a prins și piesa asta ?... MAȘINISTUL : Eu unul, naş fi crezut!... ACTRIȚA : Mă mir cum a prins!... Eu nici nu voiam să pri­mesc rolul !... PICTORUL : ...Și ai avut mare succes!... REGISORUL : Păi dacă i-am arătat cuvânt cu cuvânt !... MAŞINISTUL : Parcă acum câţiva ani nu arătaţi tot cuvânt cu cuvânt, şi piesele nu prindeau ca acuma?!... SUFLEURUL : Ascultaţi-m­ă pe mine !... Orice s’ar juca şi oricum s’ar juca, tot are succes !... Di­rectorul ăsta are baftă, nu glu­mă !... Cu tot sprijinul făgăduit de mi­nisterul artelor şi de Teatrul Na­ţional, iniţiativa Societăţei Auto­rilor Dramatici de a creea un tea­tru de repertoriu original, e încă in stare de proect. Nu ne îngrijorăm. O operă de serioasă durată necesită şi o te­meinică pregătire. Chiar zilele acestea un grup de doamne într-o consfătuire cu mem­brii Societăţii Autorilor Drama­tici a hotărît constituirea unui co­mitet de doamne pentru sprijini­rea activităţii Teatrului autorilor dramatici. Iata-ne cu ani, cu mulţi ani în urmă, când primele începuturi de teatru românesc au fost sprijinite de doamnele române. ,,Cişmeaua Roşie’’, teatrul Domniţei Ralu şi schena dela Sfântul Sava, nu ne-ar fi lăsat urme, până azi dăi­nui­toare, dacă boieroaicele vre­­mei, doamne şi jupâniţe, n’ar fi adus sprijinul lor cald, inimos şi n’ar fi deschis larg băerile pun­­gei. Pe atunci însă teatrul era o noutate. Cine putea sprijini tea­trul decât boieroaicele care-l vă­zuseră în străinătate. Până azi teatrul a făcut drum lung şi departe. E aproape un a­­nacronism să auzi că un teatru va fiinţa sub egida unui comitet de­­doamne patronese. Nu ştiu de ce par’că ideea nu­mai şi umileşte obiectul! Un teatru care intră în rândul copiilor găsiţi, a fetelor oropsite, a săracilor năpăstuiţi. Patronajul implică neapărat ideea de sprijin, de milă, de caritate. Are oare nevoe teatrul românesc, autorul român, artistul de spriji­nul carităţii ? Totuşi poate că numai forma şi ideea umbreşte opera pe care doam­nele îşi propun s’o înfăptuiască pentru noul teatru al autorilor dramatici. Societăţile de doamne nu treime iii fie neapărat de patronaj şi a ju­de V. XIMUS tor. Psichologiceşte ele sunt năs­cute din necesitatea de elită de a cheltui o energie şi o activitate pe care actuala alcătuire a societăţei moderne o închide femeii. Evident că activitatea extra-cas­­nică, neputând fi îndrumată spre politică şi club, va fi excelent pla­sată în preocupări culturale, de artă, de frumos şi de estetic. Prin urmare nu un comitet de patronaj, ci unul de colaborare, de egală participare la o operă de artă. Să nu socotiţi că e o simplă şi pedantă chestiune de titlu şi de formulă. Nu. Cu ce vor putea sprijini, doam­nele patronesc teatrul românesc . Să vină la teatru. Iată ce li se poate cere, în primul rând şi — dacă nu suntem prea exigenţi, — să le şi placă. Să vina la teatru fiindcă de ceea ce suferă în primul rând tea­trul nostru, este lipsa de specta­tori. Să le placă, fiindcă vor găsi a­­colo — le asigurăm — spectacole tot atât de bune ca cele care le-au amuzat ori încântat peste hotare. Protipendada de pe vremea Domniţei Ralu a slujit teatrul ro­mânesc, prin încrederea deplină, prin dragostea şi interesul ce pur­ta teatrului. Burghezimea vremei a făcut primii paşi spre teatru a­­tunci când a văzut că protipenda­da însăşi se duce şi se amuză la „comedie”. Azi lumea bună, nu se mai duce la teatru pentru că e prea multă de cealaltă. Doamnele patronese nu pot face altceva mai bun decât o largă şi susţinută propagandă pentru tea­trul românesc. Să oblige prietenele şi cunoştin­ţele să lase ceaiurile atât de sus­pect frequentate şi să cerceteze teatrul unde vor găsi, nu numai un simplu amuzament dar şi emo­ţionantul efort de realizare a gân­di­rei şi talentului românesc. Din cuşca înflrmnilul Mitica Galant O reuniune mondenă şi foarte pe­­telă are loc mai serile trecute la Il­na Silici. Mitică era de faţă. A­­morezat nebun de frumoasa amfi­trioană no mai slăbea o clipă. Se învârtea frumoasa încoace şi în­colo, după mosafiri, Mitică după ea. Nu e deci de mirare că lângă use, când se întoarse d-na Silic brusc, Mitică a călcat-o cu pasiu­ne pe picior. —­ Vai, dom’le Mitică, m'ai căl­cat pe picior. — Iartă,mă, coniţă scumpă, dar ce sunt eu de vină, dacă ai un pi­­cior atât de mic încât nici nu-l vede omul, cu ochii liberi. Amor şi box Sportul e la modă. Galele se ţin lanţ şi în deliciul spectatorilor, oameni în toată firea îşi cară la pumni fără nici o socoteală... A­­dică, din potrivă, cu o riguroasă socoteală din partea arbitrului şi mai ales a galeriei căreia nu-i sca­pă nici o lovitură. Sexul frumos e şi el protos la a­­ceste exibiţii sportive şi aclamă pe învingător. Veţi pricepe deci cum, de la o vreme boxeurii au devenit foarte căutaţi de cucoane. Una mica, brună şi ingenuă — sunt şi ingenue brune — a fost prinsă de bărbatul ei în braţele unui boxeur: — Cum se poate ? Mă înşeli . Şi încă cu un boxeur! — Nu trebue să-ţi fie frică, dra­­gul meu. Mi-a jurat că ţie nu-ţi face nici un rău. Doi pe una o femeie cu cât e mai frumoasă, cu atât şi numărul curtezanilor ei e mai mare. Dacă femeia este ex­cepţional de frumoasă, numărul curtezanilor devine atât de consi­derabil, în­cât se pot grupa în re­gimente... ...Dar Marietta, nefiind o fe­meie excepţională, fireşte că nici numărul admiratorilor, ei nu era excepţional. 1r. Avea numai două curtezani. Primul era Pandele, un băiat foarte aşezat, foarte timid şi cu oarecare avere. i i,f. Al douilea, era Titi, un fluştura­­tec, un curtezan public și un fecior de bani gata. Amândoi — prin cotidiane bu­chete de flori întovărășite de scri­­sori — implorau... bunăvoința Ma­­riettei. Până ’n cele din urmă Marietta cedă lui Pandele. Și după primul lor rendez-vous, se găsi obligată să arate noului amant, €sacrificiul #*­.— Dragă, tu ştii că după mine fugiafi doui bărbaţi, şi tu şi — Ai făcut o nedreptate­­... TUi, mi-a luat-o înainte!... De ziua lui... Proaspătul ^moştenitor al defunc­­tului bogătaş R. a găsit cu cale, ca să cunoască «deliciile vieţii» în braţele unei delicioase artiste a u­­nui teatru particular. Chestiunea s’a aranjat foarte cu­rând, şi ambele părţi pluteau în cea mai complectă fericire. Proaspătul moştenitor, nu scăpa nici­odată ocazia de a spune prie­tenilor : — Mon cher!... N’aveţi ideie cât de mult fine fata asta la mine­­... Nu e zi dela Dumnezeu, în care să nu-mi dea o nouă probă de dra­­goste Intr adevăr, tânăra divă, prin nimicuri fără însemnătate, reuşi să captiveze inima sentimentalului ei amant. Deunăzi, fiind ziua­ lui de naş­­tere, iubitoarea lui metresă îi o­­feri un dar: — Dragul meu, ţine acest cadou pentru ziua ta. — Vai ce drăguță ești ?... Dar ce-i ăsta ?... ■— O cameră de automobil. — Și ce să fac cu ea. — Te punem la automobilul pe care m­i-ai promis că ai că mi-l cumperi. *­­ws De câ­nd îşi cumpărase via aceea — mică şi pitorească — to­lănită leneş ca o ţărăncuţă ru­menă, la soare, pe coastele Văle­nilor — d. Decebal, avea o do­rinţă mare şi turburătoare: voia să vâneze «în via lui», cel puţin unul din numeroşii iepuri cari mişunau în tot ţinutul, şi­ i­eşeau noaptea —­ înaintea automobilu­lui, tăindu-i drumul hipnotizaţi de faruri şi cuprinşi de panică... Dar, în cinci ani de zile, de când îşi cumpărase via, nici un iepure nu se pripăşise în tufişu­rile, bălăriile şi varza proprie­tăţii şi nicio altă vietate bună de împuşcat, nu-şi făcuse culcuş şi nu-şi găsise meleag aci. Degeaba — în sufrageria cona­cului — d. Decebal întocmise o prea frumoasă panoplie roşie, străjuită de coarne de cerb şi îm­podobită cu iatagane turceşti ru­ginite, pumnale cu mâner de pi­cior de căprioară, revolvere cu butoiaş şi pi­ăsele de sidef şi puşti de vânătoare cu câte două ţevi, în­ de Tudor Muşatescu crucişate peste arabescuri aran­jate din cartuşe încărcate... Degeaba, diferite soiuri de o­­gari cu pidigriuri în regulă, fu­seseră crescute la curte şi în za­dar cornul de vânătoare, prins te­ chimirul pândaruluii, răscolea besna nopţilor îmbiind vânatul la viişoara d-lui Decebal. Prietenii din împrejurimi — în viile cărora vânatul venea parcă în necaz — începură să-l ia pe d. Decebal peste picior... — Bine, mă Decebale!... Ce-or fi având iepurii cu tine? Să ştii că ai băgat frica în ei cu pano­plia şi de-aia n’or fi vrând să dea prin via­ţa. D. Decebal, făcea haz de necaz şi ca să scape de gura prietenilor începu să dăruiască în dreapta şi stânga, armele de vânătoare, ia­taganele, revolverele, pumnalele și copoii... De aceea în scurt timp, pano­plia din sufrageria conacului ră­mase goală, iar din toţi câinii de vânătoare, nu mai rămăsese la^ curte decât o căţea chioară şi bă­trână, anume Săgeata... D. Decebal renunţase să mai vâneze iepuri «pe domeniile sale»... V, . ..fdSr' •mr'£Tgs3­iiWi­.v, Intr’una din seri, tolănit într’un balancoir, în pridvorul conacului, d. Decebal îşi fuma ţigara de foi şi asculta cântecul greenilor, fi­larmonică anonimă şi invizibilă, care da concerte gratuite, sub ba­gheta lunii. Luna, întârzia să răsară, stăvi­lită de un nor negru, lipit pe cer ca o pată de smoală închegată... Din întunericul care cuprin­sese via în catifeaua lui moale și cernită, se auzea glasul cornului de vânătoare, rămas atârnat de chimirul pârlarulu­i, din vremea când d. Decebid, avea patima vâ­natului... Glasul lui se rotunjea încolă­­cindu-se în văile satului, stâr­nind departe câinii gospodari­lor... D. Decebal, îl ascultă ,cu me­lancolie... închise ochii și la adăpostul pleoapelor grele de siestă și de amintiri, se înfiripă — legănată de supetul cornului — o poveste luminoasă, mânjită în sânge de­ iepuri și’n rugină de toamnă târ­­zie... Se făcea, că d. Decebal — că­lare pe-un cal cu coama în vânt şi nările aprinse — trecea ca o nălucă pe poteci de codru veşted, troeh­ite cu bănuţi de aramă ve­che... Puşca cu două ţevi, fumega ca o torţă în mâna lui voinică, şi în lătrat de copoi cu ochii ples­niţi de goană, ieşeau din toate părţile, de sub paşii calului, din văsduh, din mirişte, cin tufe şi din pârăiaşe, mii şi mii de iepuri, de toate mărimile şi culorile, ciu­­lindu-şi urechile a moarte sigură, şi dându-se peste cap într’un dans caraghios şi tragic... Şi d. Decebal, împuşca, îm­puşca, împuşca... Sângele ţâşnea cald şi artezian din rănile deschise, leşurile mici şi îmblănite se îngrămădeau din toate părţile iar calul sforăitor, în goana lui delirantă, spinteca desişurile infatigabil şi marţial... — Coanei... Coane!... Tute!... D. Decebal sări din balancoli, într’o poziţie de armăsar în goa­na, cu mâna întinsă ca o puşcă. (Puşca era cu două țevi pentrucă d. Decebal ţinea două degete dela mână, lipite).­­ — Ce vrei, mă?... Pândarul viei, cu puşca pe u­­măr — singura armă care se mai găsea la conac — avea în ochi o bucurie mare, concentrată într’o lumină vioaie. — Coane... Fuga coane... Am găsit un culcuş de iepure în vâr­ful viei... iepurile şade înăuntru şi doarme... — Ce vorbeşti, mă?... — Să fiu al dracului, coane, dacă mint... ■ *. Transfigurat de plăcere şi ne­linişte, călcând în vârful pantofi­lor, d. Decebal, urca spre vârful viei, în urma pândarului... — Mă, eşti sigur că e acolo? — Păi! L’am văs’t adineauri... Durmea cu botu pă labe şi cu urechili, ietă aşa! Şi pândarul, resfiră două degete dela mână... — Trebue să fie bolnav, dacă stă el în culcuş... — Ce bolnav, coane!... E iepu­­roaică să vede treaba şi d’aia şade că acu e timpul lor să să’mpuieze... — Dă-mi puşca să trag eu ! — Lasă-mă, coane, pă mine... să mi ţi-l chitesc eu între ochi... Dumneatale îţi tremură mâna. — Dă puşca când îţi zic, şi ia-o înainte... Opreşte-te la trei paşi (Urmare în pagina N­-e­k O noua piesa de Evreinoff De o factură cu totul nouă şi care se deosibeşte fundamental de cea uzitată de autor în lucrările sale dramatice de până acum, este noua piesă pe care a terminat-o N. Evreinoff şi care e intitulată „Missisipi”. Nicolae Evreinoff „Hughemtf” şi comuniştii Direcţiunea Artelor frumoa­se din Mapjfva a încredinţat literatului Rapaport modifica­rea libretului «Hughenoţilor de Meyerbeer, astfel ca să fie «încadrată în ideologia comu­­ nistă». i.­ ­xox­ moartea fiului lui Darwin Se anunţă din Londra moartea lui Sir Harpie Darwin, fiul au­torului „Originei Speţelor’’. A murit la Cambridge în vârstă de 70 de ani. ~~------tb­­ox—-------1 lin non „faisst“ Cunoscutul autor englez Arnold Benett a terminat de scris o piesă intitulată „Voiajul întoarcerii’ şi care nu este decât o întinerire a piesei „Faust” de Goethe. Eroul piesei se numeşte doctorul Fa­lis­ting şi e medic în Varşovia. O noua miesă de Jules Domains Jules Romains a terminat de scris o comedie intitulată „In­ . A V ....1.5­71 Jules Romains fluenta” care se va reprezenta în curând la Paris. ■. ACTUL III (După premieră) ACTORUL : Frumoasă rochie aveai în al doilea !... ACTRIȚA : Dar fracul tău, ce cusur avea ?... REGISORUL : Domnule pic­tor, ai făcut niște decoruri su­perbe !... «pr mu........«mm .....................mmm imimmi i" mmmmm (Continuare în pagina IlI-a) I» LUNI 1 OCTOMBRIE, 1928 abonamentele­­ IN TARA Trei luni.........................................Lei 300 Șease luni................................... » cop Un an............................................ » 1000 In străinătate dublu Abo­namentele se plătesc înainte a 1 sau la îs ale fiecărei luni romanic zilei Murdării culturale Se dau noi amănunte în misitia cărţilor şcolare. Temeliile cărămi­zilor şcolare ar putea prevede şi ferestre de temniţă. Ziarele aduc a­­mănunte din toată ţara. Ultima în­registrată e directoarea din Odo­­beşti care strânge bani copiilor ca să le cumpere cărţi din... F­ocşani unde sunt cărţi mai bune. Nostim e că ministerul nu află faptele de­cât după ce le dau în vileag zia­rele care tot aşteaptă sancţiuni. Dar jaful şcolar are rădăcini mai adânci. El începe de la fixarea pre­ţului cărţilor. Cartea de şcoală e forţat cea mai citită şi totuşi cea mai scumpă. Pagina cărţii de şcoală revine câte­odată la un leu deşi nu costă decât zece bani. Am cerut să se fixeze prin ex­perţi preţurile cărţilor atât în ce priveşte problematicul drept de autor pentru compilările şcolare,­­ cât şi pentru preţul cărţii. Un roman porcos editat de o editură şcolară revine de cinci ori mai ef­­tin de­cât o carte de cinci ori mai subţire de şcoală. De ce? — e inutil să mai arătăm. Cenzura radiofonică Pentru libertatea cugetării din întreaga omenire — iată că ţara noastră are o întâietate. Deşi sun­tem din cei mai înapoiaţi în do­meniul radiofoniei, care­­ repre­zintă pentru civilizaţie un început de epocă nouă după cele trei mari etape vechi heroglifa, scrisul de mână şi tiparul. Ei bine la congresul dela Gene­va, delegatul nostru d. Vespasian Pella s’a ridicat să arate pericolul libertăţii exagerate a transmisiei ştirilor prin radiofonie. Dar crede d-sa că de când au început oamenii să vorbească a putut fi împiedecată transmisia unei ştiri ? Citească atunci amă­nunte asupra iuţelii cu care în tim­­puri eroice a fost transmisă ştirea, căderii Troll! A murit o copilă!­ Un accident oribil în stupidita­­tea lipsită de logică a traiului pă­mântesc, a răpit tinereţea unei co­­piliţe a pictorului Teişanu. Ochi mari de căprioară nevino­vata se închiseră pe lumea noastră în nemeritată durere. Intre însemnările zilelor opriţi o clipă gândul pentru neprihănita tinereţe în care cerul sădise netă­găduit harurile artei, împiedecând înfăptuirea marilor creaţiuni. Avea din naştere nume de cântec: «Mi­oara». Ar fi ajuns marele ei talent să se învedereze pentru omenire ? Căutaţi să vă închipuiţi cu câte frumuseţi ar fi fost împodobită lu­mea dacă ar fi fost îngădui ca u­­nele tinereţi să dea într’o viaţă trăită realizarea care cere ani ma­teriali. Şi încercaţi să închinaţi a­­ceste dureri, flori care nu poartă, roade fiindcă sunt smulse de om din grădină, aşa cum bătrânul grădinar din veşnicie culege su­flete neînflorite, rourate de lacri­mile rămaşilor. Scandal şi legţ­e la teatrul Cluj dmn Ziarul «Patria» aduce ştirea lui spectacolului trist din teatrul ro­mânesc din Cluj. Un servitor în stare de ebrietate s-a luat la dis­­cuţie în localul teatrului cu d. Ro­­manoski şi alţii. Au fost sparte şi geamuri, a in­tervenit şi poliţia ca să puie ordi­ne între subalternii d-lui Bănescu. Am dori să înregistrăm un reper,­tor mai cultural fără comedie. i­ei „femeea marii la Teatrul National D. G. Calborear, în Profesorul Arnhulm cSS^v f€salfal«rtl€ fie numita iiffiucin# nein Slow Societatea internaţională de muzică modernă, şi-a organizat­­ de astădată obicinuitul ei festi- I val anual la Siena, în, vechiul oraş italian. Caracteristică festivalurilor din anul acesta, a fost aceea că pu­blicul cosmopolit care populează de obiceiu concertele societăţii, a lipsit aproape cu desăvârşire, cu excepţia criticilor muzicali, cari nu au ezitat a­ veni chiar din A­­merica şi Anglia, pentru a asculta ultimele creaţii ale muzicienilor contimporani. Un alt fenomen al acestui festi­val e acela că italienii au reuşit să dea un caracter mai degrabă naţional decât internaţional pro­gramului concertelor. In cadrul festivalurilor au avut loc concerte date de faimoasa or­chestră de la Augusteo, din Roma, sub conducerea nu mai puţin fai­mosului ei dirijor Bernadino Mo­­linari. Programul acestor con­certe a contrastat în mod izbitor cu modernismul pronunţat al concertelor Societăţii. Bernardino Molinari a avut o­riginala inspiraţie de a înscrie numai lucrări clasice în progra­mele sale. Gruparea italiană a Societăţii internaţionale de muzică mo­dernă a organizat un concert ita­lian, în afară de programul ofi­cial. La acest concert s’a execu­tat pe lângă ultima lucrare a lui Caselli, — Sonata pentru violon­cel — și «Les Noces», de Stra­­winsky, sub conducerea compozi­­torului Cas'l... In interpretarea operei ma­estrului modernist rus — cântată în limba italiană — s’a relevat o valoroasă soprană, Rachele Ma­­ragiano Mori. Seria festivalurilor s’a terminat cu un, concet cuprinzând numai trei lucrări: quintetul lui Proko­­fiev — care însă nu a putut fi executat din cauza nesosirii la timp a partiturilor, quartettul compozitorului ceh Bohuslav Marfam și o sonată de violoncel a compozitorului Franco Alfano. In ultimul moment s’a înlocuit quartetul lui Prokofieff cu un quintett al compozitorului ger­man Ernst Bloch. In decursul festivalurilor s’au relevat trei ansambluri noi de coarde: quartettele Brosa (Lon­dra), Kolisch (Viena) şi Venez­­ziano. Franz Osborn s-a relevat ca pianist remarcabil, Ştefan Fren­kel ca violonist de valoare. Dintre interpreţii vocali, reţi­nem două nume: Anna Maria Mendicity Paretti şi Rachele Ma­­raghiano Mori, despre care am vorbit mai sus, Igor Stravinsky

Next