Rampa, noiembrie 1928 (Anul 13, nr. 3234-3259)
1928-11-01 / nr. 3234
ANUL XIII No. 3234 REDACTIA, ADMINISTRATIA ATELIERELE grafice Strada Sărindar, 7 Til S F o N «01/8» Publicitatea concesionam axolu.lv Soelet&tti Anonima Rudolf Moasa, Oalaa Victoriei No. ai Anunciurila sa piimasc la toata agandila o Publicitara «1 l a adminiatratia «Ierului Director SCARLAT FRODA Şezătorile scriitorilor Acum câţiva ani, Societatea scriitorilor români, ajutată de stat, întreprindea şezători literare în aproape toate oraşele României Mari. Desigur că programul acestor şezători nu era deasupra oricărei critici şi multe îmbunătăţiri erau posibile — insă efectele binefăcătoare ale acestei mişcări erau mari. In afară de ajutorul cinstit şi neumilitor acordat scriitorilor, ajutor care într’o slabă măsură le îmbunătăţea soarta, se producea o mişcare reală în sânul populaţiei, care primea un efectiv imbold spre cultură. Şi constatarea de căpetenie o făceau librarii. In ziua în care era afişat programul vestind venirea scriitorilor, cărţile româneşti erau luate cu asalt de public — şi aproape totdeauna până seara — autorul român avea bucuria să constate că în localitatea obscură de provincie cărţile lui se epuizase, ba chiar se cereau altele prin noi comenzi. Acest amănunt de o covârşitoare importantă, sporirea imediată şi nesilită a cetitorilor prin şezători, merită să fie amintit acum când se vorbeşte din nou de criza cărţii şi se propun tot felul de soluţii spre experimentare. Şezătorile au fost o experienţă ieftină, şi care a dat roade. De ce nu se foloseşte mai departe? Ar fi fost atât de nemerit ca Statul să aibă o şezătoare literară la serbările Dobrogei, în locul nefericitelor jocuri nautice, sau a alergărilor de cai. E timpul ca măcar de aici înainte, daca dorim sincer un progres al culturei româneşti să cerem ca să se dea importanţa cuvenită scriitorilor români. Căci la conferinţele aşa ziselor şi aşa multelor Atenee, nu apar decât foarte rar atât «marii dascăli» cât şi «adevăraţii scriitori» iar arta şi literatura nu pot fi lăsate în antrepriza unor anumite cocoane care la bătrâneţe se simt «intelectuale» din sport cultural. Începând acest articol am arătat reala nevoie a organizării unor şezători româneşti — şi am face aceleaşi observaţii şi pentru turneele cu piese româneşti — dacă nu am crede mai potrivit contopirea acestor două idei într’una singură, ca iMBii in minu re să fie întocmită inteligent. Am cere ca fiecare turneu teatral să facă în adevăr operăculturală complectă reprezentând o piesă de un autor român şi în antracte să avem recitări, lecturi, şi poate chiar înainte de piesă, o conferinţă ţinuta de un autor. Asemenea turnee ar justifica în adevăr subvenţii, care nu odată se irosesc nefolositor. Dar sa nu complicăm prea mult lucrurile. Să nu pretindem mai binele, atâta timp cât numai binele lipseşte dezolant. Recapitulăm dorinţa noastră şi credem că e datoria scriitorilor români să facă un demers ,pentru reînvierea şezătorilor. In program să intre şi lecturi din opera marilor scriitori dispăruţi, citiri interpretativă făcute chiar de către un actor invitat special la un asemenea turneu. Şi mai avem o cerere pentru programul şezătorilor: trebuesc introduse şezători române la emisiunile de radio din Bucureşti. Pentru o asemenea organizare e imperios nevoie de o înţelegere între Societatea de radiodifuziune şi Comitetul S. S. R-ului căci nu e vorba de a se improviza iar o mascaradă diletantă, ci de o operă serioasă prea îndelung vitregită. ----------xox---------- Requiem pentru de Max Sâmbătă la orele unsprezece de dim. va avea loc la Biserica română din Paris un requiem pentru pomenirea lui Edouard de Max, de Scarlat Froda UN CURAGIOS Mitică a tras de ziua lui un chef straşnic. In spre ziuă când cheful s’a spart, amabil cum îl ştiţi, s a oferit să-şi conducă musafirii. Nimeni nu ştie însă nici cum, nici până unde i-a condus. Fapt este că la un moment dat Mitică s’a pomenit în piaţa Brătianu, în faţa giganticei statui pe care parecă nu o văzue în viața lui. Ca so „aprofundeze’ după ce o privi pe toate părțile, Mitică încercă să treacă grilajul ca s’o vadă mai de-aproape. — Hei! domnul! înapoi ! Un sergent de stradă fu prompt lângă Mitică. — Ei și ce ? îi răspunde Mitică. Te-ai speriat că o să-ți fur statuia ? Liberalule! Apoi după ce făcu câţiva pași Mitică se întoarse. — Și dacă ai vrea s’o iau, adicătelea crezi că ai să mă poţi împiedica tu ?... VA ACHITAT La Curtea cu juraţi se judeca procesul unui individ, care a omorît pe un bogătaş. Advocatul său îl apăra astfel : — Domnilor juraţi !.. Clientul meu este pur şi simplu nevinovat ! Şi să vă explic pentru ce : După cum ştiţi, bancherul Maier, a împrumutat pe clientul meu cu douăzeci de mii de lei ! Intr’o dimineaţă, bancherul Maier, veni la clientul meu şi-i ceru banii!.. Neavând această sumă asupra sa, clientul meu a cerut o amânare ! Bancherul atunci i-a spus : „Ori îmi achiţi datoria ori te bag la puşcărie In faţa acestei ameninţări, clientul meu fiind un om prea cinstit şi temându-se de puşcărie, a pus mâna pe un scaun, şi a început să-l lovească pe bancher în cap!.. Şi în felul acesta, clientul meu, l-a... achitat. LA CAMERA Deputatul V. O. făcea o curte asiduă d-nei Margareta O. soţia unui bun prieten al său. Deşi însă şi Margareta îl simpatiza pe V. G. totuşi nu puteau să consfinţească dragostea lor, pentru bunul motiv că domnul O. soţul Margaretei, nu-şi lăsa soţia niciodată să iasă singură din casă. întruna din zile, deputatul V. G. recurse la un truc. Se adresă lui O. : — Dragul meu, nevastă-ta îmi tot bate capul s’o duda „Cameră’’, îmi dai voie s’o iau astăzi ? — Cu dragă inimă. •Şi junele deputat, a plecat cu Margareta bineînţeles, nu la Camera deputaţilor şi într’o cameră de hotel. Seara, domnul O. îşi întreabă soţia : — Margareta ... Unde ai fost azi ? — Am fost... la Cameră! Răspunsul Margaretei, deşi reprezenta crudul adevăr, totuş domnul O. se declară foarte satisfăcut. Din cuşca sulburului Cronica plastică Expoziţia Tinerimei Artistice De dragul comemorărilor ajungem la comemorări ciudate. Tinerimea Artistică îşi serbează al douăzeci şi şaselea an de viaţă. Expoziţia e un fel de retrospectivă ca şi grota de anul trecut. E un fel de retrospectivă pentru că mai mult de jumătate din lucrările expuse sunt noi, unii din artiștii reprezentativi nu s’au prezentat, iar din lucrările zise retrospective alegerea nu a fost în genere fericită întru cât nu sunt expuse cele mai reprezentative opere, ci de multe ori unele prea cunoscute, unele chiar demodate. Aşa că publicul nu poate să judece activitatea reală, uneori foarte frumoasă pe care această «junime» a avut-o în trecut.• Suntem însă cu totul aderenţi ideii că o expoziţie e bine nu aibă un scop, un miez, o idee călăuzitoare. E un fel de actualitate pe care o înţelegem în artă, şi care de cele mai multe e foarte folositoare. TinerimCei Artistică dacă ar fi fost mai prevăzătoare dăruia Bucureştiului luna aceasta nu o încercare de retrospectivă ci o expoziţie a Dobogei în pictura româneasca. Subiect extrem de interesant din toate privinţele. Dar nu s a gândit... aşa că orice reproş devine inutil. Pentru alţi ani pornnim însă «subiecte» menite să întărească rolul cultural al unei expoziţii aşa cum se obişnuieşte în străinătate. De pildă — portretul de bărbaţi sau de femei clasat in săli pe epoci şi influenţe — începând de la portrete de ctitori şi sfârşind la contimporani. Alta ar îi tot atât de orientătoare — paisagiul românesc, — ca să nu alegem decât subiectele cele mai viie de Adrian Man Iu diat realizabile. Şi în sfârşit un gen cunoscut odinioară «Tinerimei, era, acela de a închina în fiecare an un loc de frunte unui singur artist care era astfel pus în adevărata lumină faţă de contimporanii săi. Am avut astfel plăcerea odinioară să admirăm o sălită de «Andreeşti» de pe urma căreia am rămas cu cea mai puternică impresie... Boala de care tânjeşte azi tinerimea e tocmai lipsa de tinereţe. Din avânturile de odinioară multe sau stins dureros — şi lista membrilor societarii decedaţi e mărturie : St. Luchian, Ifârlescu D., Horaţiu Dumitriu, Horia Boambă şi Aurel Băeşu, fără a mai pomeni nenumăraţi expozanţi pe care în douăzeci şi şase de ani i-a răpit moartea nemilostiva. Sunt insa dipsuri mari ce nu au putut fi înlocuite — şi tot aşa între talentele care promiteau în curs de douăzeci şi şase de ani realizări onorabile, multe au dat înapoi, iar titularul făgăduelii de talent a rămas totuşi membru pentru că nu mai putea fi dat afară iar asemenea cazuri nu sunt o excepţie azi în Tinerimea Artistică. Fr. Storck «Madonă» Fireşte deci că aceste considerente fără a mai adăuga certuri sau intrigi, au slăbit legătura de coeziune între membrii, au sdruncinat entuziasmul, şi au micşorat interesul artistic pe care îl reprezenta societatea în epocile ei de strălucire. Adăugaţi însă şi ciudat, nepriceperea oficialităţii care nu poate să mai dea îndrumări serioase, fiind lipsită de acea inteligenţă prietenoasă, care şi azi constitue cea mai frumoasă pomenire pentru miniştrii de altă dată, cum era un Vasile Morțun. L. A. B1JU Intrarea Hanului Un jubileu rar Zilele trecute a avut loc la Berlin jubileul de 500 reprezentaţii a comediei lui Molnár «Teatrul în Castel». E demn de remarcat faptul că piesa se reprezintă de doi ani în şir la Berlin şi că în acest timp a trecut pe patru scene în capitala Germaniei. -xox- Franz Molnár La trupa din Moscova Madame Sévastie Creţeanu, soţia maiorului scos la pensie — pentru limita de vârstă, — Guţă Creţeanu, de două zile nu-şi mai găsea astâmpăr. Aşa a fost dumneaei totdeauna. Ori de câte ori afla că «undeva e ceva frumos», îi pierea pofta de mâncare, avea insomnie şi se ţinea de capul maiorului ca s’o ducă şi pe ea «acolo unde era frumos !»... Astfel, imediat după răsboiu, Madame Sévastie, auzind de frumuseţea turnului Eifel, l’a convins pe maior s’o ducă la Paris. Mai târziu, aflând că la balul Presei e «foarte frumos», nu s’a lăsat până ce nu l’a travestit pe domnul Guţă în Romeo — fiindcă dumneaei, fireşte, făcea pe Julietta — şi nu s’a dus să vadă şi ea, cum e la bal mascat... • Iar domnul Guţă, — om foarte cumsecade — nu putea rezista plăcerilor soţiei sale. I — Dragă Sevastie !... Din mine, Iun erou, tu ai reuşit să faci un de N. Constantinescu prizonier!... Eu care în răsboiul de la 77, ţineam piept la trei mii de turci, în faţa ta, depun armele... ...Dar, dacă Madame Sevastie a putut sa-l convingă pe maior ca s’o ducă la Paris, la Bal Mascat, la Concerte, la Varieteu şi chiar la ceaiuri dansante, de două zile se străduia în zadar ca să-l connvingă să-i satisfacă ultima ei dorință : — Guţă !... Dacă nu mă duci și pe mine la spectacolul ăla cu ruşii din Moscova, înseamnă că nu mă" iubeşti... — Bre, femeie, ai înebunit !... Ce să căutăm noi la un teatru unde se vorbeşte pe alta limbă?... — Ce are a face ?" N’avem decât să citim subiectul în program !... Parcă trebuie numaidecât să înţelegem cuvânt cu cuvânt ?... La cinematograf nu se vorbeşte deloc şi tot te duci... — Cinematograful e altă mâncare de peşte !... Nu sunt oameni !... Sunt numai gesturi... — Ei !... Şi la teatrul ăsta rusesc mergem tot pentru gesturi!... — Nu !... Cere-mi orice, dar să mă duc la un teatru de bolşevici, nu mă duc nici mort! — Guţă dragă, în arta nu încape bolşevism!... — Ba da !... Odată ce sunt ruşi, eu ştiu una şi bună : toţi ruşii sunt bolşevicii!... — Am auzit că e foarte frumos . — Mofturi. — Dacă nu cumperi bilete, să ştii că iar am insomnie !... Şi după această discuţie, Madame Sévastie a recurs la ■ argument in decisiv : greva foamei. In faţa acestei stări de la lucruri, domnul Guţă, a trecut peste sentimentele lui patriotice şi a cumpărat două fotolii la «Trupa de artă din Moscova». Şi în acea seară, soţii Creţeanu asistau la spectacol. După terminarea primului act, maiorul la pensie, făcu explozie ca un obuz: — Sevastie !... M'au apucat neţericalele!... Nu pricep nici un, cuvânt!... — Ce are a face ?... E foarte frumos ssmmsmsmmmaam — Să-i ia dracu de bolşevici! Vin în ţara românească, şi în loc să vorbească pe limba noastră, ei îi dau zor pe limba lor !... Hai acasă !„. — Pentru Dumnezeu!... Cum o să plecăm acasă?... Vrei să spună lumea că n’am priceput nimic ?... — Aşa e !.„ Dar să ştii, Sevastie, că în viaţa mea nu m’am plictisit mai grozav ca la bolşevicii ăştia. Un vecin din stânga, interniat în discuţie : — Pentru ce-i faceţi bolşevici? — Fiindcă sunt ruşi!... Şi toţi ruşii sunt bolşevici ! Exageraţi ! — De exemplu, eu îmi pun capul, că pe limba lor, ei ne înjură ţara noastră... — Când ? — Acuma. — Vai de mine, dom’le!... Ei aici fac teatru, nu politică... — Las’ că ştim noi !... îmi’ pare rău că nu ştiu ruseşte, că până acuma pe toţi i-aş fi arestat!... — Pentru ce ? — D’aia !... Discuţia a trebuit să se curme odată cu începerea actului următor. Maiorul stătea ca pe ace. Ar fi dat cinci ani din viaţă, dacă ar fi găsit un motiv să plece. Şi de ciudă că nu pricepea ruseşte, sentimentele lui patriotice luau proporţii nebănuite. Ar fi vrutsă ia foc teatrul, numai să poată scăpa... ..La un moment dat, pe scenă, unul dintre actori, spuse : — Niznai ca, Hristi ! Maiorul sări în sus şi se adresă ferm soţiei : — Savastie ! Hai acasă ! — Pentru ce ? — Ai auzit ce-au spus bolşevicii ?... Vecinul, interveni din nou în discuţie : — Vă rog, tăcere, nu se poate auzi!.... ■ — Mai bine ! Sau şi dumneata eşti tot bolşevic ?... Auzi dom’le, pe scena unui teatru, nişte nespălaţi de ruşi, să spună aşa ceva de Isus Hristos !„ Ptiu !... Fir' ar al dracului de bolşevici !... Nimic nu mai au sfânt !... -xox Soarta tragică a unei artiste Artista Anitta Berber, care acum câţiva ani a stârnit senzaţie la Berlin prin dansurile pe care le executa absolut goală, trăeşte actualmente în mizerie la Praga unde artiştii au organizat o colectă în favoarea ei, . --------- -xox—. -■ — Maurice Ravel doctor «honoris causa» Cu prilejul turneului întreprins în Anglia, Maurice Ravel, celebrul compozitor francez a fost primit în mod solemn la universitatea din Oxford unde a fost proclamat doctor «honoris causa». -----------xox---------- Premiera „Miresei vândute“ la Paris «Opera comică» din Paris a reprezentat pentru prima dată «Mireasa vândută», capdopera lui Smetana. Spectacolul a fost dirijat de directorul Operii comice, Louis Masson. ’ Opera marelui compozitor ceh a obţinut un succes triumfal. JOI 1 NOEMBRIE Ea.tatttflhttfflflf aTHURIStift. abonamentele IN TARA Trei luni..................Lei 300 Șease luni . .................. . . . 300 Un an................................................ in străinătate dublu Abonamentele se pl&tesc Înainte A 1 sau la 18 ale fleoftrei luni Hubert Marischka nu are unde juca Hubert Marischka celebrul tenor şi director al teatrului de operete „An der Wien’’, unul dintre cei mai populari artiști ai Vienii, nu mai are unde juca. Intr’adevăr, e bine cunoscut faptul că Marischka a cedat teatrul „An der Wien” lui Max Reinhardt pentru un ciclu de reprezentaţii care va începe i.x 7 Noembrie cu „Artiştii", piesă americană de mare senzaţie, care se reprezintă de luni în şir la Berlin. " De altă parte, Murischia a încheiat un contract cu marele compozitor Em. Kalmann prin care se obligă să menţină noua, operetă a acestui compozitor „Ducem din Chicago", atâta timp pe afiş, cât reţetele, vor atinge o sumă fixată în contract. Or, deşi opereta se reprezintă de un an de zile, în fiecaresală, spectacolele au loc cu caga închisă. Ar urma deci ca Marischka să plătească lui Kalmann o sumă fabuloasă drept, despăgubiri sau să ruipă contractul cu Reinhardt,plătind şi în acest caz o importantă sumă drept daune. Marischka a hotărît deci să se mute cu ansamblul său la un alt teatru. încercările de-a închiria un nou teatru au eşuat însă până acum cu desăvârşire, toate teatrele vieneze fiind ocupate iar cele libere stau subsechestrul administraţiei financiare pentru neplata taxelor pe spectacole. In această ultimă categorie intră nu mai puţin de 7 teatre vieneze. Acele trupe cari ar juca înaceste teatre vor trebui să achite mai întâi toate taxele neplătite de celelalte trupe cari au jucat în aceste teatre. Marischka va fi nevoit sa cadă la o înţelegere cu Em. Ralnsarm plătindu-i o despăgubire şi întreprinzând cu ansamblul său un mare turneu în străinătate. Mariscka a şi primit numeroase propuneri, din diverse centre europene pentru a dta spectacole cu noua operetă a lui Kalman. CEAŢA Ieşise dela birou, murdar de cerneala pe degete,neras, friguros şi grăbit. Intrase la bodega de peste drum de minister ca „sa ia ceva in gură"" și după trei drojdii ,,cu măslinele lor” pornise mai înviorat şi mei bine dispus, către casă,. Deasupra oraşului — desprinsă din neguri — se lăsase — ustură-oare, umedă şi compactă — o perdea de ceaţă londoneză, îngreunând circulaţia vehiculelor şi mersul pietonilor înşiraţi ca nişte mogâldeţe automate, pe trotuare... Domnul Daniel, păşea cu prudenţă, cumpănindu-şi silueta rotunda, între servietă ţi baston, ca un hamal beat — între două geamantane profesionale... Drojdia ii turnase în sânge o vioiciune neobişnuită. Ii venea sa fluere, să alerge, să povestească anecdote, să facă un compliment fiecărei femei care îi eşea în cale... Dar ceaţa şi gândul d-nei Eufimia — soţia sa — îi paraliza toate elanurile. Ceaţa, pentru că îl făcea să tuşească, să simtă lu ochi plicticoase şi persistente usturimi, iar d-na Eufimia, pentru că îl aştepta acasă cu masa şi orice întârziere peste ora obişnuită, dedea loc la certuri şi scene din care totdeau de Tudor Muţatescu nu el eşea bătut şi la propriu ?î la figurat... Cu d-na Eufimia nu fusese niciodată de glumă. Deşi mult mai tânără decât el, deşi frumoasă — planturos şi vulgar — şi curtată insistent de toţi bărbaţii, se în-, căpuţânase să-i rămâie fidelă, pretinzându-i — cu rigurozitate — acelaş lucru... ■ ^ * — In ziua când ai sa ’ndrăzneşti să-ţi arunci ochii la altă femee, să ştii să te bat de te usuc şi nici nu mă mai divorţez toată viaţa . Şi d. Daniel, mare amator da femei frumoase şi de aventuri galante, ştiind ce înseamnă bătaia din mâinile Eufimiei, nu îndrăsnise într’adevăir sa arunce măcar o privire vreunei femei. Totuş, în seara asta, simţea, că îşi va eşi „din făgaşul ambiţiei cotidiene”. In definitiv, Eufimia n’avea de urj de să afle. O escapadă până lai 12 noaptea, putea fi trecută cu vederea, la adăpostul orelor suplimentare făcute la birou în vederea unor lucrări de imediată urgenţă... De aceea, sfredelind ceaţa ,cu priviri languroase nu se sfii, sa constate că femeea aceea care mergea înaintea lui la câfiva naşi era foarte bine făcută şi ştia sa meargă fnimos... Deci, se apropie ca s’o privească mai bine... Femeea simţind prezenţa unui bărbat, în spate, începu să meargă legănat mişcându-şi şoldurile cu graţie leşească. D. Daniel constată că avea un trup din cele mai tentante şi făcând un efort discret, se apropie şi mai mult. Femeea întoarse capul şi-l privi. Apoi îşi ridică gulerul mantoului de blană şi înfundându-şi figura in el, începu să-şi legene şi mai tare şoldurile. Pentru un om cu oarecare „cultură” şi simţ de observaţie, asta era o provocare directă-De aceea d. Daniel, căută să-şi ia o atitudine mai demnă şi schimbând servieta în locul bastonului şi bastonul în locul servietei, ajunse din urmă pe necunoscută și articula cu eleganță... . — Doamnă, am impresia că va cunosc de undeva... Poate cumva să mă înșel din cauza ceței... Necunoscuta nu răspunse. D. Daniel ..mâncat” de fasoanele de rigoare în asemenea împrejurări, continuă... •— Știu că procedeul meu e obişnuit. Totuş vă rog sa fiţi convinsă că nu mi-aş permite să vă „agăţ” dacă n’aş şti sigur că mi se pare că vă cunosc... — Şi ce vrei ? întrebă înfundat, din gulerul de blană un glas piţigăiat... — Ce vreau? In primul rând să vă prezint omagiile mele și în al doilea rând sunt lucruri care nu se spun aşa, hop odată. — Ţi-e frică de ceaţă ? — Tocmai... Mie nu-mi place să vorbesc decât pe lumina zilei. — Atunci aşteaptă până se luminează. — Pardon... Am vrut să fac o comparaţie... Nu m’aţi înţeles... Sunteţi măritată ? * — Nu! — Văduvă ? — Nu. — Domnişoară ? — O! Nul... — Atunci, înţeleg... — Nu e prea greu... — N aţi vrea să-mi faceţi plăcerea şi onoarea de a’mi permite să vă ’nsoţesc până acasă ? (Urmează în pagina II-a) (Urmare în pagina II-a) ! HORAŢIU DIMITRIU Auto-portret