Rampa, noiembrie 1928 (Anul 13, nr. 3234-3259)

1928-11-01 / nr. 3234

ANUL XIII No. 3234 REDACTIA, ADMINI­STRATI­A ATELIERELE grafice Strada Sărindar, 7 Til S F o N «01/8» Publicitatea concesionam axolu.lv Soelet&tti Anonima Rudolf Moasa, Oalaa Victoriei No. ai Anunciurila sa piimasc la toata agand­ila o Publicitara «1 l a adminiatratia «Ierului Director SCARLAT FRODA Şezătorile scriitorilor Acum câţiva ani, Societatea scriitorilor români, ajutată de stat, întreprindea şezători lite­rare în aproape toate oraşele României Mari. Desigur că pro­gramul acestor şezători nu era deasupra oricărei critici şi multe îmbunătăţiri erau posi­bile — insă efectele binefăcă­toare ale acestei mişcări erau mari. In afară de ajutorul cin­stit şi neumilitor acordat scrii­torilor, ajutor care într’o slabă măsură le îmbunătăţea soarta, se producea o mişcare reală în sânul populaţiei, care primea un efectiv imbold spre cultură. Şi constatarea de căpetenie o făceau librarii. In ziua în care era afişat programul vestind venirea scriitorilor, cărţile ro­mâneşti erau luate cu asalt de public — şi aproape totdeauna până­ seara — autorul român avea bucuria să constate că în localitatea obscură de provin­cie cărţile lui se epuizase, ba chiar se cereau altele prin noi comenzi. Acest amănunt de o covârşi­toare importantă, sporirea ime­diată şi nesilită a cetitorilor prin şezători, merită să fie a­mintit acum când se vorbeşte din nou de criza cărţii şi se propun tot felul de soluţii spre experimentare. Şezătorile au fost o experienţă ieftină, şi ca­re a dat roade. De ce nu se fo­loseşte mai departe? Ar fi fost atât de nemerit ca Statul să ai­bă o şezătoare literară la ser­bările Dobrogei, în locul nefe­ricitelor jocuri nautice, sau a alergărilor de cai. E timpul ca măcar de aici înainte, daca do­rim sincer un progres al cul­tu­rei româneşti să cerem ca să se dea importanţa cuvenită scrii­torilor români. Căci la confe­rinţele aşa ziselor şi aşa multe­lor Atenee, nu apar decât foar­te rar atât «marii dascăli» cât şi «adevăraţii scriitori» iar arta şi literatura nu pot fi lăsate în antrepriza unor anumite cocoa­ne care la­ bătrâneţe se simt «intelectuale» din sport cultu­ral. Începând acest articol am a­­rătat reala nevoie a organiză­rii unor şezători româneşti — şi am face aceleaşi observaţii şi pentru turneele cu piese ro­mâneşti — dacă nu am crede mai potrivit contopirea acestor două idei într’una singură, ca­­ iMBii­ in­ minu re să fie întocmită inteligent. Am cere ca fiecare turneu teatral să facă în adevăr operă­­culturală complectă reprezen­tând o piesă de un autor român şi în antracte să avem recitări, lecturi, şi poate chiar înainte de piesă, o conferinţă ţinuta de un autor. Asemenea turnee ar justifica în adevăr subvenţii, care nu o­­dată se irosesc nefolositor. Dar sa nu complicăm prea mult lu­crurile. Să nu pretindem mai binele, atâta timp cât numai binele lipseşte dezolant. Reca­pitulăm dorinţa noastră şi cre­dem că e datoria scriitorilor ro­mâni să facă un demers ,pentru reînvierea şezătorilor. In program să intre şi lecturi din opera marilor scriitori dis­păruţi, citiri interpretativă fă­cute chiar de către un actor in­vitat special la un asemenea turneu. Şi mai avem o cerere pentru programul şezătorilor: tre­buesc introduse şezători româ­ne la emisiunile de radio din Bucureşti. Pentru o asemenea organi­zare e imperios nevoie de o în­ţelegere între Societatea de ra­diodifuziune şi Comitetul S. S. R-ului căci nu e vorba de a se improviza iar o mascaradă di­letantă, ci de o operă serioasă prea îndelung vitregită. ----------xox----------­ Requiem pentru de Max Sâmbătă la orele unsprezece de dim. va avea loc la Biserica rom­ână din Paris un requiem pentru pomenirea lui Edouard de Max, de Scarlat Froda UN CURAGIOS Mitică a tras de ziua lui un chef straşnic. In spre ziuă când cheful s’a spart, amabil cum îl ştiţi, s a oferit să-şi conducă musafirii. Nimeni nu ştie însă nici cum, nici până unde i-a condus. Fapt este că la un moment dat Mitică s’a pomenit în piaţa Brătianu, în faţa giganticei statui pe care parecă nu o văz­ue în viața lui. Ca so „aprofundeze’ după ce o privi pe toate părțile, Mitică încercă să treacă grilajul ca s’o vadă mai de-aproape. — Hei! domnul! înapoi ! Un sergent de stradă fu prompt lângă Mitică. — Ei și ce ? îi răspunde Mi­tică. Te-ai speriat că o să-ți fur statuia ? Liberalule! Apoi după ce făcu câţiva pași Mitică se întoarse. — Și dacă a­i vrea s’o iau, adi­cătelea crezi că ai să mă poţi îm­piedica tu ?... VA ACHITAT La­ Curtea cu juraţi se judeca procesul unui individ, care a omo­­rît pe un bogătaş. Advocatul său îl­ apăra astfel : — Domnilor juraţi !.. Clientul meu este pur şi simplu nevino­vat ! Şi să vă explic pentru ce : După cum ştiţi, bancherul Maier, a împrumutat pe clientul meu cu douăzeci de mii de lei ! Intr’o di­mineaţă, bancherul Maier, veni la clientul meu şi-i ceru banii!.. Ne­­având această sumă asupra sa, clientul meu a cerut o amânare ! Bancherul atunci i-a spus : „Ori îmi achiţi datoria ori te bag la puşcărie In faţa acestei ame­ninţări, clientul meu fiind un om prea cinstit şi temându-se de puş­cărie, a pus mâna pe un scaun, şi a început să-l lovească pe bancher în cap!.. Şi în felul acesta, clien­tul meu, l-a... achitat.­­ LA CAMERA Deputatul V. O. făcea o curte asiduă d-nei Margareta O. soţia unui bun prieten al său. Deşi însă şi Margareta îl simpatiza pe V. G. totuşi nu puteau să consfinţea­scă dragostea lor, pentru bunul motiv că domnul O. soţul Marga­retei, nu-şi lăsa soţia niciodată să iasă singură din casă. întruna din zile, deputatul V. G. recurse la un truc. Se adresă lui O. : — Dragul meu, nevastă-ta îmi tot bate capul s’o duda „Cameră’’, îmi dai voie s’o iau astăzi ? — Cu dragă inimă. •Şi junele deputat, a plecat cu Margareta bineînţeles, nu la Ca­mera deputaţilor şi într’o cameră de hotel. Seara, domnul O. îşi întreabă soţia : — Margareta ... Unde ai fost azi ? — Am fost... la Cameră! Răspunsul Margaretei, deşi re­prezenta crudul adevăr, totuş domnul O. se declară foarte satis­făcut. Din cuşca sulb­urului Cronica plastică Expoziţia Tinerimei Artistice De dragul comemorărilor ajun­gem la comemorări ciudate. Tine­rimea Artistică îşi serbează al douăzeci şi şaselea an de viaţă. Expoziţia e un fel de retrospecti­vă ca şi grota de anul trecut. E un fel de retrospectivă pentru că mai mult de jumătate din lucră­rile expuse sunt noi, unii d­in ar­tiștii reprezentativi nu s’au­ pre­­zentat, iar din lucrările zise retros­pective alegerea nu a fost în ge­nere fericită întru cât nu sunt ex­puse cele mai reprezentative ope­re, ci de multe ori unele prea cu­noscute, unele chiar demodate. Aşa că publicul nu poate să judece ac­tivitatea reală, uneori foarte fru­moasă pe care această «junime» a avut-o în trecut.• Suntem însă cu totul aderenţi ideii că o expoziţie e bine nu aibă un scop­, un miez, o idee călăuzi­toare. E un fel de actualitate pe care o înţelegem în artă, şi care de cele mai multe e foarte folositoare. TinerimCei Artistică dacă ar fi fost mai prevăzătoare dăruia Bu­cureştiului luna aceasta nu o în­cercare de retrospectivă ci o expo­ziţie a Dob­ogei în pictura româ­neasca. Subiect extrem de intere­sant din toate privinţele. Dar nu s a gândit... aşa că orice reproş de­vine inutil. Pentru alţi ani porn­nim însă «subiecte» menite să în­tărească rolul cultural al unei ex­­poziţii aşa cum se obişnuieşt­e în străinătate. De pildă — portretul de bărbaţi sau de femei clasat in săli pe epoci şi influenţe — înce­pând de la portrete de ctitori şi sfârşind la contimporani. Alta ar îi tot atât de orientătoare — pai­­­sagiul românesc, — ca să­ nu ale­gem decât subiectele cele mai viie de Adrian Man Iu­ diat realizabile. Şi în sfârşit un gen cunoscut odinioară «Tinerimei­, era, acela de a închina în fiecare an un loc de frunte unui singur artist care era astfel pus în adevă­rata lumină faţă de contimporanii săi. Am avut astfel plăcerea odi­nioară să admirăm o sălită de «Andreeşti» de pe urma căreia am rămas cu cea m­ai puternică impre­­sie... Boala de care tânjeşte azi­ tine­rimea e tocmai lipsa de tinereţe. Din avânturile de odinioară multe sau stins dureros — şi lista mem­brilor societarii decedaţi e mărtu­rie : St. Luchian, Ifârlescu D., Ho­­­raţiu Dumitriu, Horia Boambă şi Aurel Băeşu, fără a mai pomeni nenumăraţi expozanţi pe care în douăzeci şi şase de ani i-a răpit moartea nemilostiva. Sunt insa dip­suri mari ce nu au putut fi înlo­cuite — şi tot aşa între talentele care promiteau în curs de două­zeci şi şase de ani realizări on­ora­­­bile, multe au dat înapoi,­ iar titu­larul făgăduelii de talent a rămas totuşi membru pentru că nu mai putea fi dat afară iar asemenea cazuri nu sunt o excepţie azi în Tinerimea Artistică. Fr. Storck «Madonă» Fireşte deci că aceste conside­rente fără a mai adăuga certuri sau intrigi, au slăbit legătura de coeziune între membrii, au sdrun­­cinat entuziasmul, şi au micşorat interesul artistic pe care îl repre­zenta societatea în epocile ei de strălucire. Adăugaţi însă şi ciudat, nepricepere­a oficialităţii care nu poate să mai dea îndrumări serioa­se, fiind lipsită de acea inteligen­ţă prietenoasă, care şi azi consti­­tue cea mai frumoasă pomenire pentru miniştrii de altă dată, cum era un Vasile Morțun. L. A. B1JU Intrarea Hanului Un jubileu rar Zilele trecute a avut loc la Berlin jubileul de 500 repre­zentaţii a comediei lui Molnár «Teatrul în Castel». E demn de remarcat faptul că piesa se reprezintă de doi ani în şir la Berlin şi că în a­­cest timp a trecut pe patru sce­ne în capitala Germaniei. -xox- Franz Molnár La trupa din Moscova Madame Sévastie Creţeanu, so­ţia maiorului scos la pensie — pentru limita de vârstă, — Guţă Creţeanu, de două zile nu-şi mai găsea astâmpăr. Aşa a fost dumneaei totdea­una. Ori de câte ori afla că «un­deva e ceva frumos», îi pierea pofta de mâncare, avea insomnie şi se ţinea de capul maiorului ca s’o ducă şi pe ea «acolo unde era frumos !»... Astfel, imediat după răsboiu, Madame Sévastie, auzind de fru­museţea turnului Eifel, l’a con­vins pe maior s’o ducă la Paris. Mai târziu, aflând că la balul Presei e «foarte frumos», nu s’a lăsat până ce nu l’a travestit pe domnul Guţă în Romeo — fiind­că dumneaei, fireşte, făcea pe Julietta — şi nu s’a dus să vadă şi ea, cum e la bal mascat... • Iar domnul Guţă, —­ om foarte cumsecade — nu putea rezista­­ plăcerilor soţiei sale. I — Dragă Sevastie !... Din mine, Iun erou, tu ai reuşit să faci un de N. Constantinescu prizonier!... Eu care în răsboiul de la 77, ţineam piept la trei mii de turci, în faţa ta, depun ar­mele... ...Dar, dacă Madame Sevastie a putut sa-l convingă pe maior ca s’o ducă la Paris, la Bal Mascat, la Concerte, la Varieteu şi chiar la ceaiuri dansante, de două zile se străduia în zadar ca să-l conn­­vingă să-i satisfacă ultima ei do­rință : — Guţă !... Dacă nu mă duci și pe mine la spectacolul ăla cu ruşii din Moscova, înseamnă că nu mă" iubeşti... — Bre, femeie, ai înebunit !... Ce să căutăm noi la un teatru unde se vorbeşte pe alta limbă?... — Ce are a face ?" N’avem decât să citim subiectul în program !... Parcă trebuie numai­decât să în­ţelegem cuvânt cu cuvânt ?... La cinematograf nu se vorbeşte de­loc şi tot te duci... — Cinematograful e altă mân­care de peşte !... Nu sunt oa­meni !... Sunt numai gesturi... —­ Ei !... Şi la teatrul ăsta ru­sesc mergem tot pentru gesturi!... — Nu !... Cere-mi orice, dar să mă duc la un teatru de bolşevici, nu mă duc nici mort! — Guţă dragă, în arta nu în­cape bolşevism!... — Ba da !... Odată ce sunt ruşi, eu ştiu una şi bună : toţi ruşii sunt bolşevicii!... — Am auzit că e foarte fru­mos . — Mofturi. — Dacă nu cumperi bilete, să ştii că iar am insomnie !... Şi după această discuţie, Ma­dame Sévastie a recurs la ■ argu­ment in decisiv : greva foamei. In faţa acestei stări de la­ lucruri, domnul Guţă, a trecut peste sentimentele lui patriotice şi a cumpărat două fotolii la «Trupa de artă din M­oscova». Şi în acea seară, soţii Creţeanu asistau la spectacol. După terminarea primului act, maiorul la pensie, făcu explozie ca un obuz: — Sevastie !... M'au apucat neţ­ericalele!... Nu pricep nici un, cuvânt!... — Ce are a face ?... E foarte frumos­­­­­ ssmmsmsmmmaam — Să-i ia dr­acu de bolşevici! Vin în ţara românească, şi în loc să vorbească pe limba noastră, ei îi dau zor pe limba lor !... Hai acasă !„. — Pentru Dumnezeu!... Cum o să plecăm acasă?... Vrei să spu­nă lumea că n’am priceput ni­mic ?... — Aşa e !.„ Dar să ştii, Sevas­tie, că în viaţa mea nu m’am plic­tisit mai grozav ca la bolşevicii ăştia. Un vecin din stânga, interniat în discuţie : — Pentru ce-i faceţi bolşevici? — Fiindcă sunt ruşi!... Şi toţi ruşii sunt bolşevici ! Exageraţi ! — De exemplu, eu îmi pun ca­pul, că pe limba lor, ei ne înjură ţara noastră... — Când ?­­ — Acuma. — Vai de mine, dom’le!... Ei aici fac teatru, nu politică... — Las’ că ştim noi !... îmi’ pare rău că nu ştiu ruseşte, că până a­­cu­ma pe toţi i-aş fi arestat!... — Pentru ce ? — D’aia !... Discuţia a trebuit să se curme odată cu începerea actului urmă­tor. Maiorul stătea ca pe ace. Ar fi dat cinci ani din viaţă, dacă ar fi găsit un motiv să plece. Şi de ciudă că nu pricepea ruseşte, sen­­timentele lui patriotice luau pro­porţii nebănuite. Ar fi vrut­­să ia foc teatrul, numai să poată scăpa... ..La un moment dat, pe scenă, unul dintre actori, spuse : — Niznai ca, Hristi ! Maiorul sări în sus şi se adre­să ferm soţiei : — Savastie ! Hai acasă ! — Pentru ce ? — Ai auzit ce-au spus bolşe­vicii ?... Vecinul, interveni din nou în discuţie : — Vă rog, tăcere, nu se poate auzi!.... ■ — Mai bine ! Sau şi dumneata eşti tot bolşevic ?... Auzi dom’le, pe scena unui teatru, nişte ne­spălaţi de ruşi, să spună aşa ce­va de Isus Hr­ist­os !„­ Ptiu !... Fir' ar al dracului de bolşevici !... Nimic nu mai au sfânt !... -xox­ Soarta tragică a unei artiste­ ­Artista Anitta Berber, care acum câţiva ani a stârnit sen­zaţie la Berlin prin dansurile pe care le executa absolut goa­lă, trăeşte actualmente în mi­zerie la Praga unde artiştii au organizat o colectă în favoarea ei, . --------- -xox—. -■ — Maurice Ravel doctor «honoris causa» Cu prilejul turneului între­prins în Anglia, Maurice Ravel, celebrul compozitor francez a fost primit în mod solemn la universitatea din Oxford unde a fost proclamat doctor «hono­ris causa». -----------xox----------­ Premiera „Miresei vândute“ la Paris «Opera comică» din Paris a re­prezentat pentru prima dată «Mi­reasa vândută», capdopera lui Smetana. Spectacolul a fost dirijat de directorul Operii comice, Louis Masson. ’­­ Opera marelui compozitor ceh a obţinut un succes triumfal. JOI 1 NOEMBRIE Ea.tatttflhttfflflf aTHURIStift.­ a­bonamentele IN TARA Trei luni..................Lei 300 Șease luni . .................. . . . 300 Un an................................................ in străinătate dublu Abo­namentele se pl&tesc Înainte A 1 sau la 18 ale fleoftrei luni Hubert Marischka nu are unde juca Hubert Marischka celebrul te­nor şi director al teatrului de o­­perete „An der Wien’’, unul din­tre cei mai populari artiști ai Vienii, nu mai are unde juca.­­ Intr’adevăr, e bine cunoscut fa­p­tul că Marischka a cedat teatrul „An der Wien” lui Max Rein­hardt­ pentru un ciclu de repre­zentaţii care va­ începe i.x 7 Noem­­brie cu „Artiştii", piesă americană de mare senzaţie, care se repre­zintă de luni în şir la Berlin. " De altă parte, Muri­schia a în­cheiat un contract cu marele com­pozitor Em­. Kalma­nn prin care se obligă să menţină noua, operetă a a­cestui compozitor „Ducem din Chicago", atâta timp pe afiş, cât reţetele, vor atinge o­ sumă fixată în contract. Or, deşi opereta se reprezintă de un an de zile,­ în fiecare­­sală, spectacolele au loc cu caga închisă. Ar urma deci ca Marischka să plătească lui Kalmann o sumă fa­buloasă drept, despăgubiri sau să ruipă contractul cu Reinhardt,­plă­tind şi în acest caz o importantă sumă drept daune. Marischka a hotărît deci să se mute cu ansamblul său la un alt teatru. încercările de-a închiria un nou teatru au eşuat însă până acum cu desăvârşire, toate teatrele vie­­neze fiind ocupate iar cele libere stau sub­­sechestrul administraţiei financiare pentru neplata taxelor pe spectacole. In această ultimă ca­­tegorie intră nu mai puţin de 7 teatre vieneze. Acele trupe cari ar juca în­­a­­ceste teatre vor trebui să achite mai întâi toate taxele neplătite de celelalte trupe cari au jucat în aceste teatre. Marischka va fi nevoit sa cadă la o înţelegere cu Em. Ralnsarm plătindu-i o despăgubire şi între­­prinzând cu ansamblul său un mare turneu în străinătate. Mariscka a şi primit numeroase propuneri, din diverse centre­­ eu­ropene pentru a dta spectacole cu noua operetă a lui Kalman. CEAŢA Ieşise dela birou, murdar de cer­nea­la pe degete,­neras, friguros şi grăbit. Intrase la bodega de peste drum de minister ca „sa ia ceva in gu­ră"" și după trei drojdii ,,cu măs­linele lor” pornise mai înviorat şi mei bine dispus, către casă,. De­a­supra oraşului — desprinsă din neguri — se lăsase — ustură-­­oare, umedă şi compactă — o per­dea de ceaţă londoneză, îngreu­nând circulaţia vehiculelor şi mersul pietonilor înşiraţi ca nişte mogâldeţe automate, pe trotuare... Domnul Daniel, păşea cu pru­denţă, cumpănindu-şi silueta ro­tunda, între servietă ţi baston, ca un hamal beat — între două gea­mantane profesionale... Drojdia ii turnase în sânge o vioiciune neobişnuită. Ii venea sa fluere, să alerge, să povestească anecdote, să facă un compliment fiecărei femei care îi eşea în cale... Dar ceaţa şi gândul d-nei Eu­fimia — soţia sa — îi paraliza toa­­te elanurile. Ceaţa, pentru că îl făcea să tu­şească, să simtă lu ochi plicticoa­se şi persistente usturimi, iar d-na Eufimia, pentru că îl aştepta acasă cu masa şi orice întârziere peste ora obişnuită, dedea loc la certuri şi scene din care totdeau­­ de Tudor Muţatescu nu el eşea bătut şi la propriu ?î la figurat... Cu d-na Eufimia nu fusese nici­odată de glumă. Deşi mult mai tânără de­cât el, deşi frumoasă — planturos şi vulgar — şi curtată insistent de toţi bărbaţii, se în-, căpuţânase să-i rămâie fidelă, pre­tinzând­u-i — cu rigurozitate —­ acelaş lucru... ■ ^ * — In ziua când ai sa ’ndrăz­­neşti să-ţi arunci ochii la altă fe­­mee, să ştii să te bat de te usuc şi nici nu mă mai divorţez toată viaţa . Şi d. Daniel, mare amator da femei frumoase şi de aventuri galante, ştiind ce înseamnă bă­taia din mâinile Eufimiei, nu în­­drăsnise într’adevăir sa arunce mă­car o privire vreunei femei. Totuş, în seara asta, simţea, că îşi va eşi „din făgaşul ambiţiei cotidiene”. In definitiv, Eufimia n’avea de urj­ de să afle. O escapadă până lai 12 noaptea, putea fi trecută cu vederea, la adăpostul orelor su­plimentare făcute la birou în vederea unor lucrări de imediată urgenţă... De aceea, sfredelind ceaţa ,cu priviri languroase nu se sfii, sa constate că femeea aceea care mergea înaintea lui la câfiva naşi era foarte bine făcută şi ştia sa meargă fnimos... Deci, se apropie ca s’o priveas­că mai bine... Femeea simţind prezenţa unui bărbat, în spate, în­­cepu să meargă legănat mişcân­­du-şi şoldurile cu graţie leşească. D. Daniel constată că avea un trup din cele mai tentante şi fă­când un efort discret, se apropie şi mai mult. Femeea întoarse capul şi-l pri­vi. Apoi îşi ridică gulerul mantou­­lui de blană şi înfundându-şi fi­gura in el, începu să-şi legene şi mai tare şoldurile. Pentru un om cu oarecare „cul­tură” şi simţ de observaţie, asta era o provocare directă-De aceea d. Daniel, căută să-şi ia o atitudine mai demnă şi schim­bând servieta în locul bastonului şi bastonul în locul servietei, a­­junse din urmă pe necunoscută și articula cu eleganță... . — Doamnă, am impresia că va­ cunosc de undeva... Poate cumva să mă înșel din cauza ceței... Necunoscuta nu răspunse. D. Daniel ..mâncat” de fasoanele de rigoare în asemenea împrejurări, continuă... •­­— Știu că procedeul meu e obiş­nuit. Totuş vă rog sa fiţi convin­să că nu mi-aş permite să vă „agăţ” dacă n’aş şti sigur că mi se pare că vă cunosc... — Şi ce vrei ? întrebă înfun­dat, din gulerul de blană un glas piţigăiat... — Ce vreau? In primul rând să vă prezint omagiile mele și în al doilea rând sunt lucruri care nu se spun aşa, hop odată. — Ţi-e frică de ceaţă ? — Tocmai... Mi­e nu-mi place să vorbesc decât pe lumina zilei. — Atunci aşteaptă până se lu­minează. — Pardon... Am vrut să fac o comparaţie... Nu m’aţi înţeles... Sunteţi măritată ? * — Nu! — Văduvă ? — Nu. — Domnişoară ? — O! Nul... — Atunci, înţeleg... — Nu e prea greu..­. — N aţi vrea să-mi faceţi plăce­rea şi onoarea de a’mi permite să vă ’nsoţesc până acasă ? (Urmează în pagina II-a) (Urmare în pagina II-a) ! HORAŢIU DIMITRIU Auto-portret

Next