Rampa, decembrie 1928 (Anul 13, nr. 3260-3281)
1928-12-02 / nr. 3260
ANUL SUI No. 3260 /■- • • - ÍJ; R S DACTIA, AOMINI STR ft T» A '/& Şl ATELIERELE QRAclOE Strada S&rlndar. 7 T ■ U (FON a oi 8* PuMal*»*« oonoa.isn.lA «xoiu.Fv assWlfi Anonim* Rudolf Mo***. Oat** Vtotorl*i Mo. *i A I unul ut ll* •• arlm**o i* t*at* agvnill* • >uOllu| «t* st ia admlnlatrala alaiumi Declaraţiile d-lui Liviu Rebreanu de V. KMU. Declaraţiile, cu care dlic chiar ziua înscăunării sale d. Liviu Rebreanu îşi face cunoscut programul său de activitate e prile de legitimă bucurie pentru noi. Intrarlevăr în chiar aceea« zi directorul «Rampei» enunţa o serie de deziderate pentru viitoarea activitate a Naţionalului, care sunt exact punctele programatice făgăduite de d. Liviu Rebreanu. Noul director al teatrului .•’.ce aşa dar de mai înainte fixai ·• plan de activitate în deplină a.cordanţă cu gândurile de-atat ori exprimate in paginile «Rampei». De altfel coincidenţa nu e deloc nefirească pentru că în esenţă programul d-lui Liviu Rebreanu, ca şi sugestiunile formulate de d. Scarlat Froda, înseamnă dorinţa de reîntoarcere la litera legei, care defectuoasă chiar şi tot e mai buna, decât abuzul continuu.Nu vom mai stărui deci asupra fiecărui punct de program în parte. Vom releva mai curând hotărîrea cu care d. Liviu Rebreanu a anunţat unele schimbări — hotărîre care chezăşueşte de azi chiar, că făgăduiala va fi intr’adevăr fapt Ne-a plăcut îndeosebi gândul deschis cu care preşedintele «Societăţei Scriitorilor Români» a vorbit despre rostul literaturei originale pe prima noastre scenă, şi sunt pentru oricine puternice motive, că d. Liviu Rebreanu va fi un convins slujitor al producţiei originale. O afirmaţie a sa ne sugerează însă o remarcă : Sunt, a spus d-sa, împotriva montărilor fastuoase menite să acopere goliciunea textului Evident când fastul n’are alt rost decât să acopere goliciunea textului ori cine ar cere gonirea lui din scena Naţionalului. Principial însă montarea fastuoasă, care e deja o vreme la mare preţ pe scena Teatrului Naţional, nu trebue blamată. Să lăsăm piesei totdeauna haina sărbătorească, să dăm şi ochiului încântare ca şi sufletului. Să nu uităm că arta e un lux necesar, dar e totuşi un lux. Montarea e pentru teatru ceea ce festivitatea cu pompă şi paradă e pentru viaţa populară. SaSHBSiSiHBBn «Marele public» al teatrului şi-a arătat totdeauna doriţa de a se evada o clipă din pauperismul vieţei cotidiene, şi de a trăi în iluzia de bogăţie pe care o dă teatrul şi fastul lui. Şi apoi într’adevăr fastul să nu acopere goliciunea textului, multora însă le înlesneşte înţelegerea textului, şe crează atmosfera —■ greu de suplinit prin imaginaţie — de lux şi de strălucire. Credem însă că declaraţia în acest sens, a d-lui Liviu Nieoreanu, trebue interpretată ad-literam, şi că d-sa nu e cu totul împotriva montărei fastuoase. Cât priveşte hotârirea de a fi un aprig susţinător al piesei o.. u.ale ne gândim iarăş că soliciu.ui.ua pentru literatura dramatica nu trebue să se mărginească numai la alegerea lucrurilor bune. Piesa originală trebue căutată, provocată şi chiar corectată. Pentru spiritul critic al d-lui Liviu deb: ea nu alegerea unei bune piese e un lucru destul de uşor. Dar vai ? Câte piese bune sunt ? Aşteptăm de la noul director sa îndemne autorii dramatici reputaţi să scrie şi să ajute începătorii de talent să se formeze. Comitetul de lectură al Naţionalului să nu se mărginească a fi comisie examinatorie, care admite ori respinge. Sa cerceteze piesa cu reale calităţi, să semnaleze autorului scăderile şi să-i ceară să o refacă. Ştiu că mai toţi debutanţii consimt cu greu să li se profaneze concepţia integrală a operei. Să li se spună însă că mai toţi cu adevărat marii dramaturgi şi-au refăcut, chiar după reprezentare piesele. Că Francois de Curei, părintele teatrului de idei şi-a refăcut absolut toate valoroasele lui piese, unele într’atât încât n'a mai rămas din ele decât ideea iniţială. Literatura noastră dramatică e încă la începutul ei. Teatrul Naţional nu se poate mărgini la punerea în valoare a operei scriitorului; trebue să şi îndrume şi promoveze producţia. IX Liviu Rebreanu ca înaintaş al acestei literaturi are o dublă îndatorire să se devoteze grelei opere. UIMIREA Din cuşca sufleorului DUPĂ NUNTA Succemle sentimentala ale actorului T. erau cu mul mai cunoscute decât cele teatrale. Şi avea toate atonturie pentru a fi pe plăcut sexului slab. Actorul T. era frumos, Une făcut şi ştia, să vrăjească cuvinte dulci de dragoste... • ...Deşi timpul îi cărunţise tâmplele, actorul T. nu voise insă să renunţe la titlul de mare curtezan şi de aceea, zilele trecute, făcând cunoştinţa unei tinere eleve de consenator, începu să nu vorbească de dragoste în nişte termeni atât de înflăcăraţi, încât, juna preoteasă a Thaliei, se văzu deodată cuprinsă de domnii pătimaşe şi fără nici-o rezistenţă, primi să... viziteze garatni era vârstnicului Don Juan. . In drum spre casă, T. o strângea de braţ, şoptindu-i tandru : — Ai să te uimeşti... —~ Zău ?.. răspundea cu fioruri nepotolite şi dornice, tânăra tată. .. Ai să vezi !.. Dacă n’ai să te icimeşti, să-mi faci orice vrei... Acasă la T.juna elevă s’a făcut., comodă şi a aşteptat... minunea promisă. Dar toate sforţările lui T. n’au reuşit să reînvie memoria epopei lui de cuceritor. Desperată, in zorii ziei, mica ingenuă, ii aruncă in faţă un surâs ironic : — Bine, dragai.. Te-ai lăudat că ai să mă uimeşti li. Şi n am văzut nimic.„ — Tocmai.. Vrea să zică nu te-ai uimit 9, POZIŢIE NATURALA Frumoasa şi apreciata demimondenă Mimi C. de F. dorind să aibă un ,.portret frumos lucru in clei”, s’a prezentat pictorului 8. — Maestre !.. Aş vrea să-mi faci portretul. — Prea bine. — Să-l fac in întregime ■? . — Cum, adică ? ■— Cu mâini, cu cap şi cu picioare... — Cum vrei.. — Eu aş zice că e mai frumos aşa... — Prea bine. ■— Dar ce poziţie să iau ? ■—In orice caz, poziţia rămâne s’o alegeţi dvs... Trebue, neapărat ,să vă găsiţi o poziţie cât mai familiară... — Atunci mă pictezi în pat ! Marcel deşi are numai 23 de ani, ideile lui asupra vieţii sunt ruginite ca ale unui bunic. De pildă, printre altele, singurul lui ideal este să se căsătorească, iar aleasa lui, să fie absolut curată. Are oroare să-şi lege viaţa de o fată, care nu mai e —■ ca să zic aşa — fată. De aceea, s’a căsătorit cu Anne. Fata i se păruse foarte naivă şi zâmbetul ei, era clar ca şi al unei sfinte. Dar, vai în noaptea nunţii, Marcel a constatat cu surprindere că... n’a putut să constate nimic, deoarece chestiunea fusese deja constatată... Foarte mâhnit, se adresa Anei : — Dragă !.. Și eu care aş fi dorit să fii virgină... — E vina ta !.. Pentru ce nu mi-ai spus din vreme, că aş fi avut timp suficient să-ţi fiu agreabilă astă seară !.. 4 - Vt. ®b'^ec5a^ Director: SCARLAT FROD/i mm3 LEP DUMINICA 2 DECEMBRIE 1934 ABONAMENTELE IN TARA Trei luni . . . . ■...•• Le 300 Seas* luni . T................ . • • . 600 Un An •«•••••••••• Q too© in străinătate dublu Abonamentele se o'âtesc înainte a 1 sau la îs aia necai e luni De vorbă cu cel mai radical diatra compozitorii moderat O vizită la Ernst Krenek, compozitorul lui „Jonny“ Ernst Krenek este de un an de zile compozitorul despre care se vorbeşte cel mai mult în Europa centrală. Succesul imens obţinut de opera jazz «Jonny cânta...» cu prilejul reprezentaţiilor de la Opera de Stat din Vierta, l-a consacrat pe tânărul muzician austriac în rândul marilor creatori muzical ai vremii. Totuşi Krenek a rămas cel mai modest artist din lume. O înfăţişare prietenoasă dar totuşi rezervată, caracterizează pe acest intelectual. Krenek, revoluţionarul în muzică este un burghez simpatic la el acasă şi preferă să vorbească despre vinuri decât să discute asupra problemelor muzicei moderne. Krenek imi povesteşte că a preferat întotdeauna oraşele în care ştia că va găsi vinuri bune. Cu ■ adevărată pasiune, compozitorul lui Jonny vorbeşte apoi despre vinurile farceze şi ajunge în cele din urnă, din vorbă în vorbă la Schubert care era şi el un amator de vinuri bune. Krenek afirmă chiar că Schubert iubea atât de, mult vinurile patriei sale încât nu s’a putut hotărî niciodată să călătorească departe de Viena. Krenek vorbeşte cu adevărată veneraţie despre Schubert şi spune : — «La Beethoven mă impresionează titanul, lupta neobosită cu demonii fioroşi din sufletul lui. Voinţa lui a fost desigur mai mare chiar decât talentul său genial. La Schubert, voinţa şi talentul sunt reprezentate în egale măsuri. Nu întâlnim lupta. Totul se realizează uşor în opera lui Schubert. Comparaţi caetele de schiţe ale lui Beethoven, cu aspectul lor demonic cu manuscrisele lui Schubert. Căci Schubert nu făcea niciodată schiţe. Schubert scria numai ceea ce-l îndemna geniu. Mâna lui scria sub această inspiraţie divină, sigur şi clar, ca mâna vinui copist. Ca om, fenomenul Beethoven mă impresionează cel mai puternic. Beethoven e omul nordic care luptă din greu pentru a realiza opera sa. , Franz Schubert, este însă geniul austriac. Nădăjduim că acei cari ştiu întotdeauna mai mult decât se spune vor afirma că eu sunt «pentru» Schubert şi «contra» lui Beethoven. In altă ordine de idei, Krenek spune: «In ceea ce mă priveşte, eu îmi văd de treburile mele. Ceilalţi mă pot clasifica în ce şcoli şi curente or vrea. Aşa e obiceiul ca fiecare compozitor să fie trecut într’o rubrică unde trebue să rămâie toată viaţa. Vai de el, de va încerca sa treacă în alt domeniu cu o operă mai nouă. Se spune atunci că se contrazice. Eu, de pildă, am de gând să mă mai contrazic de multe ori în viaţa mea. Omul ca şi artistul se formează din contradicţii. Deocamdată nu am încă opinii stabile asupra muzicii, nici chiar asupra propriei mele muzici. Nu ştiu chiar dacă scriu «modern». Nu am reuşit încă nici să constat ce se înţelege prin cuvântul «atonal». In calitate de dirijor şi compozitor, am venit însă în decursul îndelungatei mele activităţi in teatru să cunosc ceea ce place publicului şi care sunt elementele cari dau viaţă unei piese. Arta, în diversele eimanifestări şi îndeosebi opera nu trebuie celebrata ca un fel de serviciu divin. Patosul acela solemn nu e menit să asigure «seriozitatea» unei opere de artă, îmi amintesc, in această privinţă de cuvintele lui Rusoni, care spunea ca peste sălile de concerte din Germania ar trebui înscrise cuvintele: «Aci nu se glumeşte». Eu sunt contra solemnităţilor şi pentru o manieră spirituală a distracţiei. Acesta e singurul punct al programului după care eu îmi scriu operele. Ce am vrut să arăt prin operele mele ? Răspunsul la această întrebare îl las pe seama celor car ştiu mai mult decât mine. Eu sunt mulţumit dacă operele mele plac şi trăesc. O operă odată terminată mă interesează prea puţin. A trecut atâta vreme de când nu l-am văzut nici pe «Jonny» şi nici cele trei opere într-un act pe care le-am scris în urmă. Nu voiu pleca nici la premiera americană a lui «Jonny». Acum lucrez la o nouă operă mare despre care însă nu pot spune nimic.» Fotoliul if p. 13 de N. Constanntinescu D. Mircea Rădulescu e un poet rare (1 metru şi 85 cm. înălţime) şi în acelaş timp, un subtil muzicant (a compus «Serenada din Trecut»). In general, în toată activitatea ei literară, d. Mircea Rădulescu a atacat numai probleme importante, pe care le-a, fixat definitiv. De pildă, marea problema financiară a tratat'o în «Leji... de piatră»; mai târziu, cea mai glorioasă imagină a războiului nostru, adică apta dela Mărâşeşti, a «fixat’o» in «.Pe.aicea nu se trece*; apoi, marea problema a «politicei bune pentru grelele momente şi neajun nurill mijloacelor violente» a desvoltat-o în «Bizanţz»; şi în sfârşit, în «Petrinius» d. Mircea Rădulescu reînvie pagina de sânge a istoriei romane, înscrisă memorabil de Néron. Cu această ocazie, distinsul poet al «Di Grander», prin spiritul sau caustic şi vasta sa cultură, a făurit o opera de o ironie atât de subtilă, încât poate fi comparată cu «Cezar şi Cleopatra» de Bernard Shaw, sau cu «Greşate lui Dumnezeu» de confratele lui Shaw, d. Gaton Theodorian. Oricât de colorate ar fi adjectivele cu cari am voi să schiţăm realizarea de artă pură, a d-lui Mircea Rădulescu din «Petronius», nu v’sr fi putea da o imagine concretă a spectacolului de Miercuri seara, de la Teatrul NaţionaL De aceea, cu voia autorului, vom publica mai jos, câteva fragmente esenţiale din «Petronius». PETRONIUS ACTUL I O masă mar®, — un fel de banchet cu dame — prezidat de Neron. Bărbaţii sunt In cămăşi de noapte. In timpul actului, lumea după scenă râde de Neron,, iar lumea din sală râde de Mircea Rădulescu. NERON : O zoi!... Avem mâncare destulă, sa se ştie !.„ Pe Joe Prin urmare să-i tragem o orgie VOCI :■ Dar care e menu-ul ?... NERON: E chiar mirobolant l Avem o maioneză de raci cu sol picant, Avem mâncări latine , zacusca şi piftie Şi o brânză de Brăila, grozavă, o folie!... Iar ca mâncări romane, avem rosbif angle Şi nişte macaroane gratene la fonté. Şi ca fripturi, e ramstek, mistreţ şi fudulii Şi mititei pă cinste şi şniţeluri garni. Ca vinuri aii din toate, Malaga şi Corint ■ • Cotnar d’ăl pentabl in cupe de argint. PETRONIUS: Pe Venus! Ave Cezar! Meritul epatant Pe Joe şi pe Bachus eu îl găsesc şarmant. O să manjăm cu toţii, afrioant şi fin Vom devora ca lupii sublimul tău festin. IijiTO-irjiir-1-r----------T—aaai NERON: Pe Venus şi pe Joe! Ghiciţi-mi la moment Din ce era friptura cu sos da piperment ?... VOCI: Pe Venus, e langustă !... Pe Jos, e homar ! Pe Vineri este cioară !... NERON: O zei!... E de măgar PETRONIUS: O ! Câtă fantezia ai la mâncări, par bleu !... In arta culinară, eşti Cezar, cordon bleu, !.. NERON: Pe Joe!... Je Junonai*. Ghici ghicitoarea mea Din ce-i făcut mistreţul pe care-l veţi invita ? VOCI: Pe zeii Mistreţul ăsta e ori canar ori cal... NERON: Pe Joe! E nisetru corcii cu papagal!... TIGFLINUS: Să ne reciţi o odă, top oaspeţii insistă., NERON :luând lira Am să recit acuma o odă futuristă ; Am mâncat o piatră Şi am scuipat'o 'n vatra Şi-o pisica latră Intr’un Zeppelin Şapte plus o sută Au icter şi guta Afjja şoptit o mută Cu un glas divin Cinci ori cinci fac noua Cu cerneală plouato 1UUIUIC Ui |«S bU II UU Scriitorii români In mişcarea filosofică internaţională Marea revistă internaţională,Die Bottcherstrasse’’ care apare la Brema consacră ultimul ei număr „Filozofiei mondiale”. In acest important număr, România este în deosebi de bine reprezentată printr’un articol al d-lui prof. I. Petrovici, fostul ministru al instrucţiunii, intitulat „Prolegomena” şi un răspuns al principesei Alexandrina Cantacuzino la o anchetă asupra „Lumei de mâine”. Dintre interesantele articole cuprinse în acest număr şi semnate de cei mai de seama gânditori con timpurni, relevăm un remarcabil studiu al d-lui Gerhard von Mutius, ministrul Germaniei la Bucureşti, intitulat „Despre tinereţe şi bătrâneţe”. —---- ■ XXX—--- Prinţul Anton Bibescu în Capitală De câteva zile se află in Capitală prinţul Anton Bibescu, distinsul diplomat şi scriitor. Prinţul Bibescu care reprezintă România la Madrid, în calitate de ministru plenipotenţiar este, după cum se ştie un autor dramatic apreciat la Paris. Piesele sale «Laquelte» şi «Quattuor» au obţinut remarcabile succese pe scenele pariziene. —-—---—XQX—-------— Prinţul Anton Bibescu noua piesă Lengyel a lui din mnei La «Palmenhaustheater» Berlin a avut loc premiera noui lucrări dramatice a lui Michior Lengyel, autorul lu «Taifunu Noua piesa, o comedie, este intitulată «Tihamér» şi e brodată în jurul vecinicului personaj al lui «Don Juan». Interesant e că acţiunea comediei se petrece într’un compartiment de «wagon-Hts». Starea sănătăţii d-nei Elvira Popescu Ziarul „Comoedia” scrie următoarele asupa sănătăţii compatrioatei noastre: „Fermecătoarea artistă e foarte slăbită, dar starea sănătăţii e din ce în ce mai satisfăcătoare’’. ----XOX—--------- Debandada dela Comedia Franceză Apreciatul prim-redactor al ziarolui „Comoedia’’, d. Gabriel Boissy scrie în privinţa frământărilor din sinul primului teatru francez : ,,N’am încetat de doi ani de a arăta cât de ridicule sunt subvenţiile acordate teatrelor de Stat, inferioare sumelor percepute de fisc Debandada care se produce în acest moment la Comedia franceză, „teatrul în care nu-ţi poţi câştiga viaţa” este semnul a mai multor evenimente neplăcute”. E un amănunt mic dar semnificativ . Actualul ministru al Artelor a fost prezent la premiera românească. In definitiv intre îndatoririle unui ministru al Artelor socotim că e necesară şi cât mai deasa prezenţă la evenimentele noastre culturale ori cât de mari sau mărunte or fi. Cu durere artiştii au constatat în trecut miniştri flămânzi de glorie care participau numai la banchete, şi nu la îndeletniciri mai puţin plăcute, cum ar fi o premieră românească, o conferinţă literara sau vernisagiul unui salon de pictură. Or toate problemele de arta nu pot fi soluţionate decât prin cunoaşterea operei artiştilor. O documentare necesară unei drepte judecăţi nu poate dispreţul şi informaţiile directe pe care omul politic nu le poate avea fără cunoaşterea operei de artă. Iată de ce ne bucurăm sincer constatând că şi acum in preajma alegerilor, ministrul a găsit timp pentru o premieră românească. La fel va găsi timp pentru inaugurarea salonului oficial, pentru că cine vrea găseşte timp întotdeauna. In definitiv noi nu am cerut niciodată o supravalurare a talentelor românești, dar ne-a indignat întotdeauna acea superficialitate îngâmfată şi ipocrită care nu odată am observat-o cu toţii în politică faţă de artă. Azi când presa constată cu deosebită satisfacţie apelul ce s-a făcut elitei gazetăreşti pentru a contribui la o intelectuală viaţă parlamentară, constatăm cu bucurie o mentalitate nouă şi faţă de artă deasupra unor preocupări înguste de partid. Iată că în sfârşit se înţelege acest adevăr al artei şi al culturei. Evenimentul se întâmplă fără surle şi trâmbiţi culturale dar prin prezenţe discrete. Nu ştim cât timp va continua acest procedeu şi nu trebue eleneniat, dar avem impresia că în sfârşit calea cea bună a fost găsită, şi că de aici înainte munca intelectuală va fi într’adevăr ajutată pentru ca producţia intelectuală să crească ln adevăr. Ochiul plugarului care îşi veghiază în fiece zi holda face cât o ploaie bună, şi gândurile creatoare sunt și ele un lan. ■ A. M- însemnări Miniștri prezenți xox- D-na Ventura in Capitala Sâmbătă sosește in d-na Marioara Ventura Capitală societară D-na Ventura a Comediei Franceze. Vizita d-sale e în legătură cu orolirea teatrului „Ventura”. i Un artst în Italia O Interprindere pentru falsificarea sculpturilor celebrali In falficator,—un artist genial Un scandal imens a provocat în Italia, descoperirea unei senzaţionale afaceri de fals. E vorba de câteva sculpturi, vândute diferitelor muzee de peste ocean şi din Europa, drept opere ale lui Donatello şi Simon Martini. Ceeace este nostim e faptul că falsul a fost descoperit de însuşi sculptorul Dossena care devenise falsificator fără să ştie. Acestui sculptor i s’a prezentat într’o zi un prieten, anticar din Venetin, carp, arătându-i satisfăcut fotografiile sculpturilor unor maeștri celebri, l’a întrebat: — «Ei, știi de cine e lucrată asta Dossena râzând, răspunse : ». «Desigur că știu, fiindcă chiar eu am lucrat-o. Venețianul rămase uimit Dassena, intrigat, află din gura prietenului său că, sculpturile fuseseră vândute drept opere ale lui Donatello, unui muzeu, pentru o sumă fabuloasă. Dossena se adresă imediat auto iritaţilor cerând să se ia măsurile de rigoare. Scandalul acestor falsuri stârni un interes deosebit nu numai în Roma, unde locueşte Dossena, ci trecu, în toată Europa şi peste Ocean, întrebat de ziarişti cari se grăbîră să afle condiţiunile îa cer* fuseseră falsificate sculpturile^ Dossena a făcut câteva declaraţii interesante presei italiene. El declară că, trăia, — modest, peste masură chiar — la Roma, când intr’o bună zi primi vizita a doi anticari cunoscutţi Pori cei din Bologna, şi Fasoli din Roma, cari veniră însoţiţi de Balloni din Veneţia precum şi austriacul dr. Moli. Anticarii îi prezentară nişte fotografii ale unor sculpturi, întrebându-i dacă i-ar putea executa copii după ele. După ce Ie-a examinat, Dossena, fără să bănuiască nimic, răspunse afirmativ. Târgul fu re-.pede încheiat. Sculptorul avea să primească suma de un milion și nouă sute mii de lire pentru lucrările ce le va executa. Imediat, Dossena începu lucrul. Peste un timp relativ scurt — muncea mult fiiindcă avea nevoe urgentă de bani — livră celor două anticari o parte din lucrările comandate. Pentru aceste lucrări, Dossena primi un avans de 650 mii lire, urmând ca la livrarea celorlalte sculpturi să i se achite restul până la suma convenită. Intre timp însă isbucni scandalul. Dossena, pus în faţa fotografiilor, cercetă, împreună cu autorităţile cărora se adresase. A fi a astfel că unele lucrări ale sale ajunseseră la galeria «Funk» din New-York, unde fuseseră vândute pentru o sumă fabuloasă. Pentru importul acestor lucrări s’a dat o adevărată bătălie, întrucât se știe că o lege specială reglementează cu severitate importul lucrărilor de artă in Statele Unite. Dar, bătăii® fusese intern câştigată. La muzeu din Berlin se găsi de asemeni «un cap» lucrat de Dossena ,î pip*zentat drept »1 Ini Simon Martini» La anticarul veneţian, era un adevărat pelerinaj al americanilor veniţi în Europa ca să cumpere lucrări de artă ale maeştrilor celebri. Numeroase lucrări al lui Dogostna trecuseră astfel oceanul, şi fuseseră expuse în casele nababilor părăliţi. Scandalul falsurilor e în toi Autorităţile cercetează în mom te tu! de fată toate laturile nfacereî. Interesant de relevat e faptul iă. în acest chip Dossena a devenit celebru Dar celebritatea «a si atins culmea peste ocean. Asieri» cânii Sp un că. un falsificator ca -;ă imite la perfecţie o operă, tre''o să -Fie el însusi artÎRt genial ti ‘ntetei acesta, falsurile erau Per» "„„tatto toate pupatele da variere. Dossena a și primit oferte fabu» 'oase ea să treacă în America Directorii muzeubori dmn deveniuri, nume Parsons s’*i «rire^nf scuip, teralni cu o rrioriă ri în rele mai a, lomonitoare T *. n - -'.î TVlSSCtVi a cerut rimp ca să mediteze...