Rampa, decembrie 1928 (Anul 13, nr. 3260-3281)

1928-12-02 / nr. 3260

ANUL SUI No. 3260 /■- • • - ÍJ; R S DACTIA, AOMINI STR ft T» A '/& Şl ATELIERELE QRAclOE Strada S&rlndar. 7 T ■ U (FON a oi 8* PuMal*»*« oonoa.isn.lA «xoiu.Fv assWlfi Anonim* Rudolf Mo***. Oat** Vtotorl*i Mo. *i A I unul ut ll* •• arlm**o i* t*at* agvnill* • >uOllu| «t* st ia admlnlatrala alaiumi Declaraţiile d-lui Liviu Rebreanu de V. K­MU. Declaraţiile, cu care dlic chiar ziua înscăunării sale d. Liviu Rebreanu îşi face cunoscut pro­gramul său de activitate e prile de legitimă bucurie pentru n­oi. Intrarlevăr în chiar aceea« zi directorul «Rampei» enunţa o se­rie de deziderate pentru viitoa­rea activitate a Naţionalului, ca­re sunt exact punctele programa­tice făgăduite de d. Liviu Re­breanu. Noul director al teatrului .•’.­ce aşa dar de mai înainte fixai ·• plan de activitate în deplină a.­cordanţă cu gândurile de-atat ori exprimate in paginile «Ram­pei». De altfel coincidenţa nu e deloc nefirească pentru că în e­­senţă programul d-lui Liviu Re­breanu, ca şi sugestiunile formu­late de d. Scarlat Froda, înseam­nă dorinţa de reîntoarcere la li­tera legei, care defectuoasă chiar şi tot e mai buna, decât abuzul continuu.­­Nu vom mai stărui deci asupra fiecărui punct de program în parte. Vom releva mai curând ho­­tărîrea cu care d. Liviu Rebrea­­nu a anunţat unele schimbări — hotărîre care chezăşueşte de azi chiar, că făgăduiala va fi intr’a­­devăr fapt Ne-a plăcut îndeosebi gândul deschis cu care preşedintele «So­­cietăţei Scriitorilor Români» a vorbit despre rostul literaturei originale pe prima noastre sce­nă, şi sunt pentru oricine puter­nice motive, că d. Liviu Rebrea­nu va fi un convins slujitor al producţiei originale. O afirmaţie a sa ne sugerează însă o remar­că : Sunt, a spus d-sa, împotriva montărilor fastuoase menite să acopere goliciunea textului Evi­dent când fastul n’are alt rost decât să acopere goliciunea tex­tului ori cine ar cere gonirea lui din scena Naţionalului. Princi­pial însă montarea fastuoasă, ca­re e deja o vreme la mare preţ pe scena Teatrului Naţional, nu tre­­bue blamată. Să lăsăm piesei tot­deauna haina sărbătorească, să dăm şi ochiului încântare ca şi sufletului. Să nu uităm că arta e un lux necesar, dar e totuşi un lux. Montarea e pentru teatru ceea ce festivitatea cu pompă şi paradă e pentru viaţa populară. SaSHBSiSiHBBn «Marele public» al teatrului şi-a arătat totdeauna doriţa de a se evada o clipă din pauperismul vieţei cotidiene, şi de a trăi în iluzia de bogăţie pe care o dă tea­trul şi fastul lui. Şi apoi într’ade­­văr fastul să nu acopere goliciu­nea textului, multora însă le în­lesneşte înţelegerea textului, şe crează atmosfera —■ greu de su­plinit prin imaginaţie — de lux şi de strălucire. Credem însă că declaraţia în acest sens, a d-lui Liviu Nieorea­­nu, trebue interpretată ad-lite­­ram, şi că d-sa nu e cu totul îm­potriva montărei fastuoase. Cât priveşte hotârirea de a fi un aprig susţinător al pie­sei o.. u.ale ne gândim iarăş că soliciu.ui­.ua pentru literatura dramatica nu trebue să se măr­ginească numai la alegerea lucru­­rilor bune. Piesa originală trebue căutată, provocată şi chiar corectată. Pen­tru spiritul critic al d-lui Liviu deb: ea nu alegerea unei bune pie­se e un lucru destul de uşor. Dar vai ? Câte piese bune sunt ? Aşteptăm de la noul director sa îndemne autorii dramatici repu­taţi să scrie şi să ajute începăto­rii de talent să se formeze. Co­mitetul de lectură al Naţionalului să nu se mărginească a fi comisie examinatorie, care admite ori res­pinge. Sa cerceteze piesa cu reale ca­lităţi, să semnaleze autorului scă­derile şi­ să-i ceară să o refacă. Ştiu că mai toţi debutanţii con­simt cu greu să li se profaneze concepţia integrală a operei. Să li se spună însă că mai toţi cu adevărat marii dramaturgi şi-au refăcut, chiar după repre­zentare piesele. Că Francois de Curei, părintele teatrului de idei şi-a refăcut absolut toate valoroa­sele lui piese, unele într’atât în­cât n'a mai rămas din ele decât ideea iniţială. Literatura noastră dramatică e încă la începutul ei. Teatrul Na­ţional nu se poate mărgini la pu­nerea în valoare a operei scriito­rului; trebue să şi îndrume şi promoveze producţia. IX Liviu Rebreanu ca înaintaş al acestei literaturi are o dublă îndatorire să se devoteze grelei opere. UIMIREA Din cuşca sufleorului DUPĂ NUNTA Succemle sentimentala ale acto­rului T. erau cu mul mai cunos­cute decât cele teatrale. Şi avea toate atont­urie pentru a fi pe plăcut sexului slab. Actorul T. era frumos, Une făcut şi ştia, să vrăjească cuvinte dulci de dra­goste... • ...Deşi timpul îi cărunţise tâm­plele­, actorul T. nu voise insă să renunţe la titlul de mare curtezan şi de aceea, zilele trecute, făcând cunoştinţa unei tinere eleve de con­senator, începu să nu­ vorbească de dragoste în nişte termeni atât de înflăcăraţi, încât, juna preoteasă a Thaliei, se văzu deodată cuprinsă de dom­nii pătimaşe şi fără nici-o rezistenţă, primi să... viziteze gar­at­ni era vârstnicului Don Juan. . In drum spre casă, T. o strân­gea de braţ, şoptindu-i tandru : —­ Ai să te uimeşti... —~ Zău ?.. răspundea cu fioruri nepotolite şi dornice, tânăra tată. .. Ai să vezi !.. Dacă n’ai să te icimeşti, să-mi faci orice vrei... Acasă la T.juna elevă s’a făcut., comodă şi a aşteptat... minunea promisă. Dar toate sforţările lui T. n’au reuşit să reînvie memoria epopei lui de cuceritor. Desperată, in zorii ziei, mica ingenuă, ii aruncă in faţă un­ surâs ironic : — Bine, dragai.. Te-ai lăudat că ai să mă uimeşti li. Şi n am văzut nimic.„ — Tocmai­­.. Vrea să­ zică nu te-ai uimit 9­, POZIŢIE NATURALA Frumoasa şi apreciata demi­mondenă Mimi C. de F. dorind să aibă un ,.portret frumos lucru­ in clei”, s’a prezentat pictorului 8. — Maestre !.. Aş vrea să-mi faci portretul. — Prea bine. — Să-l fac in întregime ■? . — Cum, adică ? ■— Cu mâini, cu cap şi cu pi­cioare... — Cum vrei.. — Eu aş zice că e­ mai frumos aşa... — Prea bine. ■— Dar ce poziţie să iau ? ■—In orice caz, poziţia rămâne s’o alegeţi dvs.­.. Trebue, neapărat ,să vă găsiţi o poziţie cât mai fami­liară... —­ Atunci mă pictezi în pat ! Marcel deşi are numai 23 de ani, ideile lui asupra vieţii sunt ruginite ca ale unui bunic. De pildă, printre altele, singu­rul lui ideal este să se căsătorea­scă, iar aleasa lui, să­ fie absolut curată. Are oroare să-şi lege viaţa de o fată, care nu mai e —■ ca să zic aşa — fată. De aceea, s’a căsătorit cu Anne. Fata i se păruse foarte naivă şi zâmbetul ei, era clar ca şi al unei sfinte. Dar, vai în noaptea nunţii, Marcel a constatat cu surprindere că... n’a putut să constate nimic, deoarece chestiunea fusese deja constatată... Foarte mâhnit, se adresa Anei : — Dragă !.. Și eu care aş fi dorit să fii virgină... — E vina ta !.. Pentru ce nu mi-ai spus din vreme, că aş fi a­­vut timp suficient să-ţi fiu agrea­bilă astă seară !.. 4 - Vt. ®b'^ec5a­^ Director: SCARLAT FROD/i mm3 LE­­P DUMINICA 2 DECEMBRIE 1934 ABONAMENTELE IN TARA Trei luni . . . . ■...•• Le 300 Seas* luni . T................ . • • . 600 Un An •«•••••••••• Q too© in străinătate dublu Abo­namentele se o'âtesc înainte a 1 sau la îs aia necai e luni De vorbă cu cel mai radical diatra compozitorii moderat O vizită la Ernst Krenek, compozitorul lui „Jonny“ Ernst Krenek este de un an de zile compozitorul despre care se vorbeşte cel mai mult în Europa centrală. Succesul imens obţinut de ope­ra jazz «Jonny cânta...» cu pri­lejul reprezentaţiilor de la Opera de Stat din V­ierta, l-a consacrat pe tânărul muzician austriac în rândul marilor creatori muzical ai vremii. Totuşi Krenek a rămas cel mai modest artist din lume. O înfăţi­şare prietenoasă dar totuşi rezer­vată, caracterizează pe acest in­­telectual. Krenek, revoluţionarul în mu­zică este un burghez simpatic la el acasă şi preferă să vorbească despre vinuri decât să discute a­­supra problemelor muzicei mo­derne. Krenek imi povesteşte că a pre­ferat întotdeauna oraşele în care ştia că va găsi vinuri bune. Cu ■ adevărată pasiune, compozitorul lui Jonny vorbeşte apoi despre vinurile far­ceze şi ajunge în cele din urnă, din vorbă în vorbă la Schubert care era şi el un amator de vinuri bune. Krenek afirmă chiar că Schu­bert iubea atât de, mult vinurile patriei sale încât nu s’a putut ho­tărî nici­odată să călătorească de­parte de Viena. Krenek vorbeşte cu adevărată veneraţie despre Schubert şi spune : — «La Beethoven mă impresio­nează titanul, lupta neobosită cu demonii fioroşi din sufletul lui. Voinţa lui a fost desigur mai ma­re chiar decât talentul său ge­nial. La Schubert, voinţa şi talentul sunt reprezentate în egale măsuri. Nu întâlnim lupta. Totul se reali­zează uşor în opera lui Schubert. Comparaţi caetele de schiţe ale lui Beethoven, cu aspectul lor de­monic cu manuscrisele lui Schu­bert. Căci Schubert nu făcea nici­odată schiţe. Schubert scria nu­mai ceea ce-l îndemna geniu. Mâ­na lui scria sub această inspiraţie divină, sigur şi clar, ca mâna vi­nui copist. Ca om, fenomenul Beethoven mă impresionează cel mai puter­nic. Beethoven e omul nordic care luptă din greu pentru a realiza opera sa. , Franz Schubert,­­ este însă ge­niul austriac. Nădăjduim că acei cari ştiu întotdeauna mai mult decât se spune vor afirma că eu sunt «pentru» Schubert şi «contra» lui Beethoven. In altă ordine de idei, Krenek spune: «In ceea ce mă priveşte, eu îmi văd de treburile mele. Ceilalţi mă pot clasifica în ce şcoli şi curente or vrea. Aşa e obiceiul ca fiecare compozitor să fie trecut într’o ru­brică unde trebue să rămâie toa­tă viaţa. Vai de el, de va încerca sa treacă în alt domeniu cu o operă mai nouă. Se spune atunci că se contrazice. Eu, de pildă, am de gând să mă mai contrazic de multe ori în via­ţa mea. Omul ca şi artistul se for­mează din contradicţii. Deocam­dată nu am încă opinii stabile asu­­pra muzicii, nici chiar asupra propriei mele muzici. Nu şt­iu chiar dacă scriu «modern». Nu am reuşit încă nici să constat ce se înţelege prin cuvântul «atonal». In calitate de dirijor şi compo­zitor, am ven­it însă în decursul îndelungatei mele activităţi in teatru să cunosc ceea ce place pu­blicului şi care sunt elementele cari dau viaţă unei piese. Arta, în diversele ei­­manifestări şi îndeosebi opera nu trebuie ce­lebrata ca un fel de serviciu di­vin. Patosul acela solemn nu e menit să asigure «seriozitatea» u­­nei opere de artă, îmi amintesc, in această privinţă de cuvintele lui Rusoni, care spunea ca peste sălile de concerte din Germania ar trebui înscrise cuvintele: «Aci nu se glumeşte». Eu sunt contra solemnităţilor şi pentru o manieră spirituală a dis­tracţiei. Acesta e singurul punct al programului după care eu îmi scriu operele. Ce am vrut să arăt prin operele mele ? Răspunsul la această în­trebare îl las pe seama celor car ştiu mai mult decât mine. Eu sunt mulţumit dacă operele mele plac şi­ trăesc. O operă odată terminată mă interesează prea pu­ţin. A trecut atâta vreme de când nu l-am văzut nici pe «Jonny» şi nici cele trei opere într-un act pe care le-am scris în urmă. Nu voiu pleca nici la premiera americană a lui «Jonny». Acum lucrez la o nouă operă mare despre care însă n­u pot spu­ne nimic.» Fotoliul if p. 13 de N. Constanntinescu D. Mircea Rădulescu e un poet ra­re (1 metru şi 85 cm. înălţime) şi în acelaş timp, un subtil muzi­cant (a compus «Serenada din Tre­­cut»). In general, în toată activitatea ei literară, d. Mircea Rădulescu a atacat numai probleme importan­te, pe care le-a­, fixat definitiv. De pildă, marea problema finan­ciară a tratat'o în «Leji... de pia­tră»; mai târziu, cea mai glorioasă i­magină a războiului nostru, adică apta dela Mărâşeşti, a «fixat’o» in «.Pe.aicea nu se trece*; apoi, marea problema a «politicei bune pentru grelele momente şi neajun­ nurill mijloacelor violente» a des­­voltat-o în «Bizanţz»; şi în sfârşit, în «Petrinius» d. Mircea Rădulescu reînvie pagina de sânge a istoriei romane, înscrisă memorabil de Né­ron. Cu această ocazie, distinsul poet al «Di Grander», prin spiritul sau caustic şi vasta sa cultură, a fău­rit o opera de o ironie atât de sub­tilă, încât poate fi comparată cu «Cezar şi Cleopatra» de Bernard Shaw, sau cu «Greşate lui Dumne­­zeu» de confratele lui Shaw, d. Ga­ton Theodor­ian. Oricât de colorate ar fi adjecti­vele cu cari am voi să schiţăm rea­lizarea de artă pură, a d-lui Mir­cea Rădulescu din «Petronius», nu v’sr fi putea da o imagine concretă a spectacolului de Miercuri seara, de la Teatrul NaţionaL De aceea, cu voia autorului, vom publica mai jos, câteva fragmente esenţiale din «Petronius». PETRONIUS ACTUL I O masă mar®, — un fel de banchet cu dame — prezidat de Neron. Bărbaţii sunt In cămăşi de noapte. In timpul actului, lumea după scenă râde de Neron,, iar lumea din sală râde de Mircea Rădulescu. NERON : O zoi­­!... Avem mâncare destulă, sa se ştie !.„ Pe Joe Prin urmare să-i tragem o orgie VOCI :■ Dar care e menu-ul ?... NERON: E chiar mirobolant l Avem o maioneză de raci cu sol picant, Avem mâncări latine , zacusca şi piftie Şi­ o brânză de Brăila, grozavă, o folie!... Iar ca mâncări romane, avem rosbif angle Şi nişte macaroane graten­e la fonté. Şi ca fripturi, e ramstek, mistreţ şi fudulii Şi mititei pă cinste şi şniţeluri garni. Ca vinuri aii din toate, Malaga şi Corint ■ • Cotnar d’ăl pentab­l in cupe de argint. PETRONIUS: Pe Venus! Ave Cezar! Meritul epatant Pe Joe şi pe Bachus eu îl găsesc şarmant. O să manjăm cu toţii, afrio­ant şi fin Vom devora ca lupii sublimul tău festin. IijiTO-irjiir-1-r----------T—aaai NERON: Pe Venus şi pe Joe! Ghiciţi-mi la moment Din ce era friptura cu sos da piperment ?... VOCI: Pe Venus, e langustă !... Pe Jos, e homar ! Pe Vineri este cioară !... NERON: O zei!... E de măgar PETRONIUS: O ! Câtă fantezia ai la mâncări, par bleu !... In arta culinară, eşti Cezar, cordon bleu, !.. NERON: Pe Joe!... Je Junonai*. Ghici ghicitoarea mea Din ce-i făcut mistreţul pe care-l veţi invita ? VOCI: Pe zeii Mistreţul ăsta e ori canar ori cal... NERON: Pe Joe! E nisetru corcii cu papagal!... TIGFLINUS: Să ne reciţi o odă, top oaspeţii insistă.­, NERON :­­luând lira Am să recit acuma o odă futuristă ; Am mâncat o piatră Şi­ am scuipat'o 'n vatra Şi-o pisica latră Intr’un Zeppelin Şapte plus o sută Au icter şi guta Afjja şoptit o mută Cu un glas divin Cinci ori cinci fac noua Cu cerneală ploua­­to 1UUIUIC Ui |­«S bU II UU Scriitorii români In mişca­rea filosofică internaţională Marea revistă internaţională­­,Die Bottcherstrasse’’ care apare la­ Brema consacră ultimul ei nu­măr „Filozofiei mondiale”. In acest important număr, Ro­mânia este în deosebi de bine re­prezentată printr’un articol al d-lui prof. I. Petrovici, fostul mi­nistru al instrucţiunii, intitulat „Prolegomena” şi un răspuns al principesei Alexandrina Cantacu­­zino la o anchetă asupra „Lumei de mâine”. Dintre interesantele articole cuprinse în acest număr şi semna­te de cei mai de seama gânditori con timp­urni, relevăm un remar­cabil studiu al d-lui Gerhard von Mutius, ministrul Germaniei la Bucureşti, intitulat „Despre tine­reţe şi bătrâneţe”. —---- ■ XXX—---­ Prinţul Anton Bibescu în Capitală De câteva zile se află in Capi­tală prinţul Anton Bibescu, dis­tinsul diplomat şi scriitor. Prinţul Bibescu care reprezin­tă România la Madrid, în calitate de ministru plenipotenţiar este, după cum se ştie un autor drama­tic apreciat la Paris. Piesele sale «Laquelte» şi «Quattuor» au obţinut remarca­bile succese pe scenele pariziene. —-—---—XQX—-------— Prinţul Anton Bibescu noua piesă Lengyel a lui din mnei La «Palmenhaustheater» Berlin a avut loc premiera noui lucrări dramatice a lui Mi­­­chior Lengyel, autorul lu­­ «Tai­funu Noua piesa, o comedie, este in­titulată «Tihamér» şi e brodată în jurul vecinicului personaj al lui «Don Juan». Interesant e că acţiunea come­diei se petrece într’un comparti­ment de «wagon-Hts». Starea sănătăţii d-nei El­v­i­ra Popescu Ziarul „Comoedia” scrie urmă­toarele asupa sănătăţii compa­trioatei noastre: „Fermecătoarea artistă e foarte slăbită, dar starea sănătăţii e din ce în ce mai satisfăcătoare’’. ----XOX—------­---­ Debandada dela Comedia Franceză Apreciatul prim-redactor al zia­rolui „Comoedia’’, d. Gabriel Boissy scrie în privinţa frămân­tărilor din sinul primului teatru francez : ,,N’am încetat de doi ani de a arăta cât de ridicule sunt subven­ţiile acordate teatrelor de Stat, in­ferioare sumelor percepute de fisc Debandada care se produce în acest moment la Comedia fran­ceză, „teatrul în care nu-ţi poţi câştiga viaţa” este semnul a mai multor evenimente neplăcute”. E un amănunt mic dar semnifi­cativ . Actualul ministru al Arte­lor a fost prezent la premiera ro­mânească. In definitiv intre înda­toririle unui ministru al Arte­lor socotim că e necesară şi cât mai deasa prezenţă la evenimen­tele noastre culturale ori cât de mari sau mărunte or fi. Cu du­rere artiştii au constatat în tre­cut miniştri flămânzi de glorie care participau numai la banche­te, şi nu la îndeletniciri mai pu­ţin plăcute, cum ar fi o premieră românească, o conferinţă literara sau vernisagiul unui salon de pic­tură. Or toate problemele de arta nu pot fi soluţionate decât prin cunoaşterea operei artiştilor. O documentare necesară unei drepte judecăţi nu poate dispreţul şi in­formaţiile directe­­ pe care omul politic nu le poate avea fără cu­noaşterea operei de artă. Iată de ce ne bucurăm sincer constatând că şi acum in preajma alegerilor, ministrul a găsit timp pentru o premieră românească. La fel va găsi timp pentru inaugurarea sa­lonului oficial, pentru că cine vrea găseşte timp întotdeauna. In definitiv noi nu am cerut niciodată o supravalurare a talen­telor românești, dar ne-a indignat întotdeauna acea superficialitate îngâmfată şi ipocrită care nu o­­dată am observat-o cu toţii în po­litică faţă de artă. Azi când presa constată cu deo­sebită satisfacţie apelul ce s-a fă­cut elitei gazetăreşti pentru a contribui la o intelectuală viaţă parlamentară, constatăm cu bucu­rie o mentalitate nouă şi faţă de artă deasupra unor preocupări înguste de partid. Iată că în sfârşit se înţelege a­cest adevăr al artei şi al cultu­rei. Evenimentul se întâmplă fără surle şi­ trâmbiţi culturale dar prin prezenţe discrete. Nu ştim cât timp va continua acest proce­deu şi nu trebue elene­niat, dar a­­vem impresia că în sfârşit calea cea bună a fost găsită, şi că de aici înainte munca intelectuală va fi într’adevăr ajutată pentru ca pro­ducţia intelectuală să crească ln adevăr. Ochiul plugarului care îşi veghiază în fiece zi holda face cât o ploaie bună, şi gândurile crea­­toare sunt și ele un lan. ■ A. M- însemnări Miniștri prezenți xox- D-na Ventura in Capitala Sâmbătă sosește in d-na Marioara Ventura Capitală societară D-na Ventura a Comediei Franceze. Vizita d-sale e în legătură cu orolirea teatrului „Ventura”. i Un art­st­­ în Italia O Interprindere pentru falsificarea sculpturilor celebra­li In falficator,—un artist genial Un scandal imens a provocat în Italia, descoperirea unei senzaţio­nale afaceri de fals. E vorba de câteva sculpturi, vândute diferitelor muzee de pe­­ste ocean şi din Europa, drept o­­pere ale lui Donatello şi Simon Martini. Ceeace este nostim e fap­tul că falsul a fost descoperit de însuşi sculptorul Dossena care de­venise falsificator fără să ştie. Acestui sculptor i s’a prezentat într’o zi un prieten, anticar din Venet­in, carp, arătându-i satisfă­cut fotografiile sculpturilor unor maeștri celebri, l’a întrebat: — «Ei, știi de cine e lucrată asta Dossena râzând, răspunse : ». «Desigur că știu, fiindcă chiar eu am lucra­t-o. Venețianul rămase uimit Das­­sena, intrigat, află din gura prie­­tenului său că, sculpturile fusese­­ră vândute drept opere ale lui Do­natello, unui muzeu, pentru o su­mă fabuloasă. Dossena se adresă imediat auto­ iritaţilor cerând să se ia măsurile de rigoare. Scandalul acestor falsuri stârni u­n interes deosebit nu numai în Roma, unde locueşte Dossena, ci trecu, în toată Europa şi peste O­­cean, întrebat de ziarişti cari se gră­bîră să afle condiţiunile îa cer* fuseseră falsificate sculpturile^ Dossena a făcut câteva declaraţii interesante presei italiene. El declară că, trăia, — modest, peste masură chiar — la Roma, când intr’o bună zi primi vizita a doi anticari cunoscutţi Pori cei din Bologna, şi Fasoli din Roma, cari veniră însoţiţi de Balloni din Ve­­neţia precum şi austriacul dr. Moli. Anticarii îi prezentară nişte foto­­grafii ale unor sculpturi, întrebân­­du-i dacă i-ar putea executa copii după ele. După ce Ie-a examinat, Dossena, fără să bănuiască nimic, răspunse afirmativ. Târgul fu re-.­­pede încheiat. Sculptorul avea să primească suma de un milion și nouă sute mii de lire pentru lu­crările ce le va executa. Imediat, Dossena începu lucrul. Peste un timp relativ scurt — muncea mult fiiindcă avea nevoe urgentă de bani — livră celor două anticari o parte din lucrările comandate. Pentru aceste lucrări, Dossena pri­mi­ un avans de 650 mii lire, ur­mând ca la livrarea celorlalte sculpturi să i se achite restul până la suma convenită. Intre timp însă isbucni scanda­­lul. Dossena, pus în faţa fotogra­fiilor, cercetă, împreună cu auto­rităţile cărora se adresase. A fi a astfel că unele lucrări ale sale a­­junseseră la galeria «Funk» din New-York, unde fuseseră vândute pentru o sumă fabuloasă. Pentru importul acestor lucrări s’a dat o adevărată bătălie, întrucât se știe că o lege specială reglementează cu severitate importul lucrărilor de artă in Statele Unite. Dar, bătăii® fusese intern câştigată. La mu­zeu din Berlin se găsi de asemeni «un cap» lucrat de Dossena ,î pip*­zentat drept »1 Ini Simon Martini» La anticarul veneţian, era un a­­devărat pelerinaj al americanilor veniţi în Europa ca să cumpere lucrări de artă ale maeştrilor cele­­bri. Numeroase lucrări al lui Dogo­st­na trecuseră astfel oceanul, şi fu­­seseră expuse în casele nababilor păr­ăl­iţi. Scandalul falsurilor e în toi Au­torităţile cercetează în m­om te tu! de fată toate laturile nfacereî. Interesant de relevat e faptul iă. în acest chip Dossena a devenit celebru Dar celebritatea «a si a­­tins culmea peste ocean. A­sieri» cânii Sp un că. un falsificator ca -;ă imite la perfecţie o operă, tre­­''o să -Fie el însusi artÎRt genial ti ‘n­­tetei acesta, falsurile erau Per» "„„ta­­tto toate pupatele da variere. Dossena a și primit oferte fabu» 'oase ea să treacă în America Dir­­ectorii muzeubori dmn deveniuri, nume Parsons s’*i «rire^nf scuip, teralni cu o rrioriă ri în rele mai a, lomon­it­oare T *. n - -'.î TVlSSCtVi a cerut rimp ca să mediteze...

Next