Rampa, aprilie 1929 (Anul 14, nr. 3358-3379)
1929-04-01 / nr. 3358
c ANUL XIV No. 3358 latiu EDACTIA, ADMINISTRATIA ATELIERELE GRAFICE Strada Sarindar, 7 Til ■ F O n mmvmm ubReftatva «anautonM S« moptim» Rudaff Moss«, OM. ytMtarf l »♦*, m («mturt. •* »rtspiSM la taste d »ubNof'ttts 9» la »dmtlsimf!» sfantfa« ION GORUN de ADRIAN MANIU !Acum câţiva ani, în discursul de la Academie, scriitorul Mihail Sadoveanu găsise o minunată comparaţie pentru cei ce străduesc să trăiască adevărata literatură a pământului. Gândul făurise imaginea unui stejar cu rădăcini adânc înfipte în noaptea humei, şi cu o coroană purtătoare de cântece spre ceruri senine. Cu mulţi ani înainte când Al. Irodos îşi alesese numele pentru literatură Ion Gorun desigur că şi sufletul lui găsise acelaş gând, acelaş dor, de a fi un copac — dar un gorun — un copac cu frunza sclipitoare în soare — un copac dintre acei printre care rătăcea Avram Iancu, un uriaş al codrilor crescut cu rădăcini în piatră stearpă de munte, desfrunzit în viscole, înfrunzind şi crescând şi mai departe în fiecare primăvară. Şi aşa a fost! Neamul lui de viţă veche a dăruit mulţi cărturari — şi pe zarea literaturei române alături de Ion Gorun-Alexandru Hodoş — trebuesc pomeniţi cu cinstire Iosif Hodoş, Nerva Hodoş, Enea Hodoş, Ulpin Hodoş, ca să nu amintim decât o falangă de bătrâni in care a suit aceiaşi sevă a limbii româneşti, pe care toată familia lor a îndrăgostit-o ca într’un crez religios. Fiecare din ei râvnea să înnalțe mai sus frumuseţea graiului nostru, cum se întrec într’o pădure copacii. Unul cânta legile graiului nostru, altul studia tipăriturile trecutului, altul miezul tainic al cuvintelor — iar în această familie ce părea o Academie — fără îndoială cel mai falnic şi mai smerit a fost tot Ion Gorun, cel mai talentat şi cel mai muncitor. Nedreptăţit au fost toţi. A fost însă dintre cei mai loviţi de suferinţe — nu numai pentru că furtunile sunt mai numeroase pe munte — ci şi prentru ea sunt singurătăţi sufleteşti sortite parcă nenorocului şi suferinţei. Acum când trunchiul răsturnat de soartă ne arată într’adevăr cât de mare a fost uriaşul , vom privi spre acele ramuri sortite să nu vestejească, şi dintre frunzare bătute de vijelii crunte, vom desprinde pagini de mare prozator ce îşi păstrează culoarea, ca frunzele nemuritoare de laur. »—:——oxo----- George Georgescu la Paris Compatriotul nostru d. George Georgescu a dirijat săptămâna trecută în sala Pleyel pentru prima oară noua orchestră, denumită «Orchestra simfonică a Parisului» înfiinţată din iniţiativa pianistului Coriob In program a figurat : Uvertura Egmont şi a 5-a simfonie a lui Beethoven, poemul simfonic «Moarte şi transfiguraţie» de Richard Strauss. Solist a fost pianistul Jose Iturbi care a interpretat concertul pentru pian și orchestră de Beethoven. Din cuşca sufletului MICUL JIM Domnul Izidor B. e mare angrosist de manufactură. Afacerile îi merg strălucit, şi câştigurile lui de milioane, îi permit să ducă o viaţă îmbelşugată şi plină de fericire. Dar cea mai sigură fericire a d-lui Izidor e micul Jim, unica şi nepreţuita lui odraslă. Micul Jim, e fructul dragostei d-lui Izidor cu durdulia-nă Bety B. şi e în vârstă de 7 ani. Micul Jim, are două profesori dar se arată duşman pe faţă al învăţăturii.. Deunăzi, domnul Izidor i-a zis : — Jim !... Pentru ce nu vrei să înveţi să scrii ? Când ai să te faci băiat mare, cum ai să scrii scrisorile comerciale ? —• Am sa-mi angajez o dactilografă. VEDERE SUPERBA Soţii Vasilescu, erau in mare fierbere. De dimineaţă până seara, bateau drumurile căutând o casă cât mai confortabilă, cât mai centrală şi mai eftină. Deunăzi, domnul Vasilescu a citit în „Dimineaţa” următorul anunţ : „De închiriat casă modestă, preţ modest cu VEDERE SPLENDIDA. Adresaţi Str. Plantelor 78”. Peste jumătate oră d. Vasilescu era în strada Plantelor 78 şi discuta cu proprietarul : — Păi bine dom’le ! D-ta ai scris la gazetă că e „vedere splendidă” şi când colo eu văd că e un maidan plin de gunoaie... — Da !... Dar pe maidanul ăsta e vorba să se clădească o casă foarte modernă în 15 etaje... LA PICTOR Deunăzi, un pictor expresionist se adresă pictorului nostru Sell : — Dragă Sell ... Cum ţi-a mers expoziția ? — Straşnic !... Am vândut tot ■ -nLăis Bravo!... Şi eu am vândut deunăzi un tablou care reprezenta „Furia aerului lichid’’... L-am vândut cu 20.000 de lei.. — Păcat !... Eu ţi-aş fi găsit un amator, care ţi-ar fi oferit 40.000 de lei, numai să-l vadă. — Cine-i ăla !... — Un orb!... W * . Director : SCARLAT FRODA O nouă piesă de Geraldy Paul Geraldy a terminat de scris o nouă piesă în trei acte cu * Paul Geraldy titlul «Christine». Piesa se va juca în curând la Paris. -XOX-—— Reluarea „Prizonierei“ la Paris La Paris s-a reluat piesa lui Eduard Bourdet «Prizoniera» jucată la noi de d-na Ventura. La teatrul Femina de astă dată rolul titular a fost jucat de Vera Sergine. Artistul George Mauloy, atât de apreciat la noi, cu prilejul representaţiilor d-nei Herat, a reluat rolul tatălui. -000- Viaţa şi cariera literară a lui Ion Gorun povestită de el Insus In Iunie 1926 la încununarea lui cu Premiul Naţional de literatură, Ion Gorun îşi povestea prin „Rampa” viaţa şi cariera lui literară . lat-o : — Debutul meu la literatură e prea îndepărtat şi greu de povestit în două cuvinte. Ce-ţi pot spune este doar că n’am aparţinut nici unei casse literare. Şcoala mea au fost înaintaşii mei. Citeam şi eu pe C. Negrutzi, pe Odobescu, pe Bălcescu şi pe poeţii şi prozatorii timpului. Cam pe la vârsta de 17 ani scriam, — mai exact, — încercam mici schiţe pe cari le publicam pe unde era loc şi pentru tineri. Debutul meu, temeinic a fost însă la Convorbiri literare fără sa fac însă parte din cenaclul convorbiriştilor. Maiorescu întreba de mine şi mă aprecia, dar nu m’am dus niciodată în cercul dela Convorbiri Literare. Trimiteam lui Jacques Negrutzi versuri pe cari mi le publica la loc de cinste în revistă. Am fost toată viaţa un sălbatic, — cum însufi d-ta constaţi, — un sălbatic, numai în sensul acesta de «retras», el e «ascet». Pe urmă, cunoscusem bine pe Vlahuţă. El m'a furat un timp din singurătatea mea. Ti plăcea să adune la el acasă pe scriitori, fără să-şi dea aerul de şef de şcoală literară, ci numai în numele prieteniei literare. Acolo venea şi Caragiale şi Delavrancea. Discutam unele chestiuni literare şi altele... de tot felul. Aşa am început să public în revista «Viaţa» a lui Vlahuţă. Această revistă publicase un concurs pentru alegerea unui colaborator. Au concurat la acest concurs foarte mulţi literaţi din acea vreme. Mulţi dintre ei sunt scriitori recunoscuţi, scriitori de seamă. Mă rog, nu ştiu cum s’a făcut, că la concurs, cei deia .«Viaţa» m’au ales pe mine. Ei pe urmă drumul era mai uşor. Mă făcusem cunoscut, aveam şi relaţii literare întinse... Prietenia cu Artur Stavri ne-a mânat pe amândoi la conducerea unei reviste literare noui. Ştii că am scris împreună revista «Pagini Literare».Acolo şi-a publicat Sadoveanu primele bucăţi de poezii. Era un începător de talent. S-a văzut că nu ne-am înşelat în aprecierile noastre. Şi apoi la «Povestea Vorbei», am scris. D-na Constanţa Hodoş a scos şi ea «Revista Noastră» la care eram colaborator principal. Da, şi la «Sămănătorul», dar numai în primul an de apariţie. Pe urmă Vlahuţă şi Coşbuc, întemeietorii revistei, s’au retras, lăsând pe Iosif cu tineretul. Atunci nara mai colaborat nici eu. — Astăzi tineretul literar s’a grupat în şcoala de reciprocă admiraţie. Eu nu văd în aceasta un bine. Talentul creşte şi se cultivă izolat cel puţin tot aşa de bine, izolat. In ceea ce mă priveşte, nu m’am alipit nici-odata de vre-un critic, nici în vreun cenaclu n’am fost. A, o singură «şcoală literară», dacă vrei s’o numeşti aşa, a avut mare rol în cultura românească. Dar nu era o şcoală propriu zis. Era mai mult mistăvilar, un filtru. Se scria pe atunci atâta literatură bună şi proastă, se lua în deşert într’atât numele artei, încât, reacţiunea trebuia să se impună firesc. Ghiceşti că e vorba de Titu Maiorescu. Maiorescu nu grupa talentele şi nu le decerna titluri şi grade. El se ocupa numai de opera de artă, delimitând domeniul artei, diferenţiindu-l de al simplei şi ieftinei literaturi. Eram la începuturile domniei esteticei. Ii revine lui Maiorescu acest merit de a fi aşezat în ordine operele şi de a fi legiferat esteticeşte creaţia pentru a o deosebi de falsul cu aparenţe de veritabil. Pe urmă, ştii, a venit curentul poporanist care dicta scriitorului să aibă atitudine simpatică faţă de ţăran, să-i placă gospodăria primitivă a ţăranului şi multe alte obligaţii cari au îngustat orizonturile artei. Şcoala literară nu-şi mai avea rost. Pe linia trasă de Maiorescu se putea urmări o evoluţie precisă şi un profit moral pentru artă. Poporanismul a schimbat acul busolei şi a rătăcit corabia. S’a dat artei o funcţiune practică care i-a scăzut prestigiul. —■ Astăzi încă stăm şi mai rău. i-aş putea spune că nu avem talente reale şi bogate în resurse, dar a dispărut un factor indispensabil operei de artă : Sinceritatea. Nu mai simt în majoritatea producţiilor literare de astăzi, acel imponderabil nedefinit, acea vibraţie a scrisului în ritmul inimii, care se cheamă talent. Această siluire a muzei, a adus la forme pretenţioase ca formă în fond... Citeam deunăzi versurile unei domnişoare. O totală lipsă ele substanţă, dar factura versului !... o, ce să-ţi spun ?!... Un cuvânt într’un rabd, dedesubt altul, apoi alt rând cu alt cuvânt. Dacă citeai atint, vedeai că versurile acelea puteau alcatul o strofă orkistă, ca se o iertau destul de veche, și cri un aport poetic destul de insignifiant. Dar forma aceasta barocă... Această atroce sugrumare a cinstei literare... Scrisul acela Chinezesc... căci parcă chinezesc era : Chinezii scriu cuvintele unul sub altul în loc să te aşeze în rând orizontal. Astăzi aud că scriitorul se aşează fără treabă în faţa hârtiei albe şi se inspiră de la ea !... Parturunt montes nascetur ridiculus rans... Nu-mi cere să numesc pe scriitorii pe care-i prefer sau pe cei cari nu-mi plac. Şi asta nu pentru ca nu vreau să-mi fac neprieteni, căci aş putea chiar să mifac, fără să fie cei dintâi, nici ce din urmă... dar nu vreau să ma supăr pe nimeni nici să atrag atenţia asupra mea. Vreau să-m trăesc şi de aci înainte bătrâneţile, liniştit, fără să mai aud în urma mea mârâituri sau aplauze. Eu am scris în atâţia ani de viaţă literară, mult foarte mult... Adică... mult numai în ceea ce priveşte cantitatea. Am scris atunci când am avut ceva de spus. Am scris şi critică şi literatură, am făcut şi gazetărie istovitoare. Din scris nu se poate trăi. Talentul e o patimă, un viciu. El e numai consumator de energie și ca orice viciu, niciodată produc. Un premie anual de 750.000 Iei pentru un muzicant «Chicago Tribune» anunţă că un premiu de 5000 de dedări, la care vor putea participa toate ţările a fost creat de o organizaţie, desemnată sub numele de «Columbia» ; acest premiu va fi atribuit în fiecare an aceluia care va fi contribuit mai mult la progresul muzicii. Organizaţia în chestiune e prezidată de Otto H. Khan. Delegaţii a treizeci şi trei de naţiuni se vor întruni odată pe an la New-York pentru a desemna pe fericitul câştigător al premiului; procedura care va fi urmată pentru desemnare va fi identică aceleia pentru premiul Nobel. Pentru prima oară premiul se va acorda în 1929. -oxo- Yves Mirande, cunoscutul autor dramatic francez a scris o nouă piesă cu titlul «l’At . ..-«fi. .Jy. tachée» a cărei premieră, va avea loc săptămâna viitoare la teatrul Palais-Royal din Paris. Mirande a scris piesă o nouă Yves Mirande exo ■ Pagnol la Berlin Marcel Pagnol autorul celebrei piese «Topaze» care continuă să se joace cu succes la Paris, se află la Berlin unde a asistat la a suta reprezentaţie a piesei sale la Renaissance Bühne.oxp „Maestrul“ Alfred Savoir, reputatul autor dramatic francez a terminat de scris o piesă cu titlul «Maestrul»; rolul principal va fi jucat de Fresnay. Im post— — In Sâmbăta Mara la ora prânzului — GOGU : Marcelo!... Marcelooo!.. MARCELA: (intra furioasă) Ce strigi aşa ? Uiţi că azi e Sfânta Sâmbătă a Patimilor... GOGU : Ei şi?... Ce-are a fac o patimile şi cu strigatul... MARCELA : Te rog să nu te atingi de religie că stricam căruţa.. GOGU: (şoptind) Marcelo... Marceloo... MARCELA: (ţâfnoasă) Vorbeşte ca oamenii, nu ca borfaşii, pe şoptite !... Ce vrei? GOGU : Mi-e foame... MARCELA : Rabdă !... Azi e Sfânta Sâmbătă a Patimilor !..Orice creştin trebue să postească... GOGU : Bine frate, o fi trebuind să postească, dar atunci dă-mi mâncare de post... MARCELA: (categorică) In Sfânta Sâmbătă a Patimilor, orice creștin adevărat nu mănâncă nimic... GOGU : (răbufnind) O fi așa cum zici, dar mi-e foame !... MARCELA : (ca o furtună) Cum ? Mizerabile ! Vrei să mă de N. CONSTANTINESCU nânci în Sfânta Sâmbătă a Patimilor ?... GOGU : Ia mai slăbeşte-mă dragă cu prostiile astea !... MARCELA: (roşie de mânie) Chramnalule!.. Datinile noastre sfinte, tu le numeşti prostii?... GOGU : (tranşant) Una şi cu una face două !... îmi dai să mănânc ori nu ?... MARCELA : (definitivă) Nu !... Eu nu vreau să te am pe conştiinţă !... Dacă ai poftă să mănânci n’ai decât să te duci în oraş... GOGU: (teatral) Cine dracii m’a pus să te iau de nevastă ?... MARCELA : Păgânuile !... GOGU : (eşind) La mănăstire, madam !... La mănăstire Marcela, rămasă singură începe să plângă și să se închine până la ORA PATRU GEORGETA : (intrând) Marcelo, am venit să te întreb dacă te duci diseară la înviere ?... MARCELA : Mai încape vorbă? Slavă Domnului !... Daia sunt creștină, ca sa mă duc și eu la înviere... GEORGETA : Te-ai spovedit ? MARCELA : Sigur că dai... Dar GEORGETA : Vezi bine!. M’am şi împărtăşit !... MARCELA : Ah, dragă, dacă ai ştii cât am avut de suferit azi cu mizerabilul de Gogu... GEORGETA : Nu ţi-a cumpărat rochie nouă de Paşte ? MARCELA : Ba da !... Dar n’a vrut să postească... GEORGETA: Mizerabilul!.. Aşa sunt toţi bărbaţii!... N’au pic de credinţă !..MARCELA: Ah ce scârbă mi-e de oamenii care nu cred în Dumnezeu !... GEORGETA: Diseară ne vedem la înviere ? MARCELA : Sigur !... Noi mergem la biserica Creţulescu... GEORGETA: Aş prefera la Domniţa Bălaşa... MARCELA : Imposibil!... Am promis Ioneştilor şi lui Vasilescu că ne întâlnim la Creţulescu... La ora 11 noaptea, in curtea Bisericii Creţulescu, în furnicarul de lume, se găsea şi grupul prezidat de Marcela . GEORGETA : Dar unde e Gogu? MARCELA : N’a vrut in ruptul capului să vină la Creţulescu... TONESCU : De ce ? MARCELA : Auzi absurditate ! A zis că e spreaming Iunie... VASILESCU : Ei şi ? MARCELA: Se vede că-i este ruşine să apară în public, odată ce n’a postit şi nu s’a împărtăşit... IONEASCA: Adevărat ca Gogu al tău nu s’a spovedit... MARCELA : Aş !... E un păgân, maşer !... IONESCU : Ştiţi că e 12 fără un sfert ?.. GEORGETA: A început să-mi fie cam frig... MARCELA : Și e o întunecime în curtea asta, că nu se poate vedea om cu om îmi pare rău că măgarul ăla de Bubi, a plecat la Sinaia... Aș fi avut cu cine să fleurtez... GEORGETA : Ia te uită Pave- teasca... TOIT : Unde e ? GEORGETA : In partea stângă, lângă domnul ăla gras.. MARCELA : Păi Paveleasca trăieşte de mult cu porcul ăla... Dar mai trăieşte şi cu Mişulică... IONEASCA : Nu-i ruşine obrazului !... MARCELA: Apropos!.. Mi-am făcut o toaletă de Paşti foarte nostimă !... E de crépe de chine fraise, cu buline de catifea rose... E epatantă !... VASILESCU : (gâdilând spinarea Marcelei) Vra să, zică îţi pare pare rău că nu-i şi Bubi ?... MARCELA: (dând ochii peste coş) Cine-mai este IONESCU : Ştiţi că e ceasul 12 şi un sfert ?... MARCELA: Am îngheţat!... Cine ştie când o învia Hristos !.. Nu mai pot sta în frig !... .Urca am scăpat de gripă... GEORGETA : Și ce ai de gând sa faci ?... MARCELA: Mă duc acasă !. Renunț la înviere. IONESCU : (amabil) N’ai să te duci singură, noaptea, pe străzi!... îmi dai voe să te conduc?... La ora 1, Marcela e cu Ionescu în automobil la șosea. La ora două, Marcela e cu Ionescu în sambru separat şi ciocneşte ouă roşii. La ora trei Marcela e cu Tomescu în pat la Hotel. La ora patru, idem. La ora cinci, idem. La ora şase, Marcela intră în domiciliul conjugal, cu o lumânare aprinsă în mână. GOGU : (trezindu-se din somn) De unde vii frate, la ora asta ? MARCELA : De la biserică !... GOGU : Și eu am fost la înviere, dar la 12 jumătate era-m acasă' MARCELA : (înțepată) Eu nu sunt păgână ca tine, ca imediat după înviere să plec acasă !... Datina Sfântă e să stai și la slujba de noapte !... GOGU : Slujba aia trebue săfi fost teribil de plicticoasă... MARCELA : (melancolică) N’ai idee! ce bine a fost!.. tu ? [BjlBUO lfiCa,, \STRA"| SIBIU PAGINI Toscanini la Bayreuth De multă vreme celebrul dirijor Toscanini fusese invitat de administraţia teatrului din Bayreuth pentru a dirija câteva spectacole în cadrul unui festival ; invitaţia a fost făcută de insul Siegfrid Wagner. Toscanini va pleca la Bayreuth în vara anului 1950 şi va dirija cu această ocazie «Tristan şi Isolda», «Parsifal» şi «Tannhauser». Continuarea în pag. II-a JOI 4 APRILIE 195^ _ abonamentele IN TARA Tre l luni................................. . . Lai 300 JŞeae® luni................................. . 800 Un an ... ........................• . . . tOOO in străinătate dubla Abonamentele se platesc înainta a 1 sau la îs ala fleoArei luni Maria Jeritza cere Operei din Viena o garderobă de aur Maria Jeritza, celebra protagonistă a Operii de Stat din Viena este după cum se ştie ni numai una dintre cele mai strălucite artiste ci şi una dintre cele mai capricioase femei din lume. Seştie că Jeritza s’a supărat acum câteva luni pe bătrânul director al Operii de Stat din Viena, Fr. Schalk fiindcă nu-i întocmise repertoriul după dorinţa ei. Cu prilejul turneului Operii din Viena la Paris, Jeritza s-a supărat pe Ileriot fiindcă nu-i acordase o distincţiune pe când celorlaţi membri ai ansamblului vienez primiseră decoraţii din partea guvernului francez. Din cauza deselor diferende pe cari le avea cu Fr. Schalk, Maria Jenitza a demisionat în cele din urmă de la Opera din Viena şi a plecat la New-York unde a cântat în cursul actualei stagiuni la Metropolitan Opera House. Acum, după ce Franz Schalk a demisionat şi postul de director a fost încredinţat lui Clemens Krauss, Jeritza a revenit la Viena. Iată însă cum se semnalează acum un nou conflict care a izbucnit între noua direcţiune şi capricioasa artistă Maria Jeritza care urma să apară în cursul acestei săptămâni pentru prima dată după înapoierea ei din America la Opera din Viena în rolul titular din Tosca. A comunicat direcţiunei că nu va apare pe scenă decât în cazul când i se va tapisa garderoba ei de la Operă cu lame de aur. Deasemenea a mai cerut ca această garderobă să nu poată fi utilizată decât de dânsa. Bineînţeles că noul director nu a înţeles să satisfacă aceste bizare capricii şi a comichicat Măriei Jeritza că Opera nu dispune de " fondurile necesare pentru a tapisa garderoba cu aur. : 1 Maria Jeritza a refuzat la rândul ei să mai cânte la Operă şi repertoriul întregei săptămâni a fost schimbat din cauza acestui nou capriciu al artistei. Se depun mari sforţări pentru a o determina pe Jeritza să renunţe la o fantezie atât de costisitoare. Maria Jeritza Bassermann improvizează Ziarele din Colonia relatează un fapt care a stârnit senzaţie în Germania. E vorba despre un itvtdent petrecut cu prilejul spectacolelor date de către marele tragedian Albert Bassermann in cadrul ansamblului teatrului municipal local. Bassermann a jucat cele mai de succese piese din repertoriul său, având parteneră pe soţia sa, reputata actriţă Else Bassermann. Marele tragedian a fost sărbătorit cum se cuvine, şi ultimul său spectacol la Colonia, îl forma „Marele bariton”, piesă cu care obţinuse pretutindeni un succes triumfal. A Dela început Bassermann s’a jÂ-Un Spectatorii cari îl văzuseră în alte părţi jucând piesa aceasta^ au crezut că e vorba de o indispoziţie momentană. Care nu le-a fost însă mirarea când, în actul al doilea, într’o scenă mare cu soţia sa, Bassermann îi spune :î — „Mă plictiseşti. ^ Şi îi întoarse în acelaş timp spatele. Else Bassermann, înfuriată, nu mai ţinu socoteală de text şi îi răspunse pe acelaş ton : — „Te ştiu din totdeauna bădăran ! * In sală, replica a produs rumoare, mai ales printre cei ce cunoşteau piesa. Ceilalţi spectatori se priveau nedumeriţi. După o scurtă pauză, Bassermann se întoarce cu faţa spre public şi spune : — „Vedeţi domnilor, aşa sunt femeile... Sala a râs în holre, şi Bassermann, devenit calp, a reluat textul, şi a continuat să joace piesa ca şi cum nimic nu s’ar fi întâmplat. Incidentul fiind viu comentat, Bassermann s’a simţit dator să dea o explicaţie ziariştilor cari s’au prezentat la el spre a-1 intervieva... . — „M’am certat cu nevastămea — a spus marele tragedian — înainte de ridicarea cortinei. De obiceiu, in timp ce jucăra, avem discuţii asupra unor chestiuni cari ne frământa in viaţa cotidiană. Intre două replici ne intrebăm unul pe altul câte ceva, care trece neobservat de public. De astădată, m’am certat cu nevastă-mea asupra unei chestiuni foarte serioase. Else mi-a reamintit transparent, de această chestiune, şi atunci m’am enervat şi i-am răspuns că mă plictiseşte. Ce-a urmat ştiţi. Cred că publicul, nu priveşte cu ochi răi transpunerea conflictelor noastre conjugale pe scenă. In definitiv el, publicul, e doar atât de dornic să ne vadă rufele”. Albert Bassermann -axe- Reintrarea d-rei Ventura la Comedia franceză Sâmbătă seara d-ra Marioara Ventura își va face reintrarea la Comedia franceză cu piesa «trecutul» de G. de Porto-Rrche, în care va avea de partener pe Andre Bonnet. In cursul lunei curente distinsa noastră compatrioată va juca prima oară într’o piesăreluare, a lui Romain .Coplus.