Rampa, mai 1929 (Anul 14, nr. 3380-3403)

1929-05-20 / nr. 3394

ANUL XIV, No. 3304V «CDACTIA, ADMINISTRAȚIA 91 ATELIERELE GRAFICE Strada SArindar, V T « U «FON­­tl/W Pubflcitatoa ••noMlonalt Anonim* RyOsI UoiM, Oi ^MMlwt* •• »t­meee • putmontato «I li 3$$^ 1 MU Politici şi literatură de CEZAR PETRESCU Sub acest semn, în revista craio­­veană Ramuri, Tudor Arghezi în­cepe un ciclu de articole de­ un as­pru şi mâhnit adevăr. Nu era alt­cineva mai în măsura să o facă. Poetul Arghezi, pamfletarul Ar­ghezi, şi gazetarul Arghezi, pe rând patron şi salariat de gazete şi de reviste, animator şi utilizat, ridicat în slăvi şi suduit cu bul­buci la gură de toţi neputincioşii bâlbâielilor grafice, a avut în ca­­riera-i plină de neastâmpăr şi de crunte surprize, prilej să cunoas­că deopotrivă şi de ani*»'­s. ani­malul politic şi animalul poetic. ^ Ochiu-i i-a văzut multe, dar n'a ostenit. Articolul său dintâi ^ din acest ciclu, aduce astfel pe hârtie, mai mult decât lucruri văzute din afară, experienţe trăite din lăun­­tru. Şi ca întotdeauna, în scrisul său pietros ca sâmburele creţ de piersică, se ascunde miezul ade­vărului pe cât de proaspăt, pe atât de amar. O confesiune de scriitor, n’a existat mai crudă şi strivind sub talpă mai multe gângănii vâs­coase. Scriitorul nu mai apare nici caracter dârz, nici victimă, cu atât mai puţin erou. Vorbim de scrii­torul român. El este nevertebrat şi amfibiu, exact după chipul şi asemănarea individului politic. Respirând aceiaşi atmosferă am­biantă, se întregesc şi se caută, se tolerează şi se identifică. Omul politic tratează parvenit scriitorul, ca pe­ un salariat oare­care, când amuzant, când util. Dar îi arată deosebită predilecţie, atâta vreme cât se află în opoziţie, şi cât vârful peniţei tocmite poate sgândări dureros şi cu efect, buba răscoaptă a unui adversar. Mai este folositor scriitorul în opoziţie, fiindcă dă partidului o coloratură culturală. In opoziţie poetul e de­corativ, chiar rupt în coate şi ne­­pieptănat. Odată însă chemat la răspunderile bărbatului grav de stat, insul politic se vede prins de alte griji mai puţin frivole. De scriitor se achită, trecându-i­­în statul sergenţilor de stradă şi al măturătorilor cu cotica basculantă pe două roţi. Cu aceasta, atenţia sa pentru ratul cultural, s’a încheiat. De altfel , şi firesc. Vorbeşti­ despre stat cultural, tocmai fiindcă-ţi lip­seşte noţiunea. Vorbeşti despre ceia ce nai. Exact după cum e firesc să preo­cupe chestia unui isvor clocit, pe orice cârmaciu de cămilă din de­şertul Saharei şi nimeni n’a pome­nit până acum un lapon din Groe­­landa, muncit de problema frigo­­riferelor electrice. Când vom avea intr’adevăr un început de stat cul­tural, (peste o sută şi­ o mie de mi), are să cadă şi din vocabula­rul politic, ca un fruct în sfârşit copt şi uşor de găsit pe toate dru­murile. Până atunci, în numele statului cultural, omul politic acceptă să fie omagiat la banchete, surâde bălos la epigrame slugarnice şi te invită la minister, să-i strecoare mii de lei, ca să-ţi plăteşti cartela la birt şi să-ţi scoţi guierele ceia spălătoreasă. Dar scriitorul nu e vinovat nu­­mai fiindcă a acceptat senin, ac­est raport de la stăpân la slugă, chiar când sluga a fost sortită de provi­denţă să treacă prin aceasta viaţa ca umil depositor al unei scântei de geniu, iar stăpânul, a fost, este şi va rămâne un simplu imbecil, vomitat de votul universal. El este mai vinovat încă, atunci când în­tâmplarea îl împinge din breasla scriitoricească, la oarecare ameţi­toare rosturi şi măriri politice. Că omul politic, procopsit din senin, înainte de a i se subţia meningea, n’are nici o considera­ţie pentru scriitor, chiar când e ahtiat după statul cultural, acea­sta vă urmă, nu merită nici mira­re, nici indignare. Măsurătoarea valorilor e fatal pentru dânsul, în­cuiată în urnă. Un vrednic elector şi bătăuş viu, preţueşte de-o mie de ori mai scump, pentru el şi pentru partid, decât un mare poet poate un genial poet, muribund, care nici n’a ştiut încă pe unde se bagă buletinul împăturit în urnă. Este însă mult mai greu de iertat, scriitorul devenit factor politic sau utilitate politică, şi îndată grăbindu-se să-şi trădeze breasla. Ei sunt legiune. Sunt aproape toţi. Sunt profitorii literaturei, fiindcă s’au acăţat de pulpana şefului po­litic, târând după ei căruciorul cu cărţi poleite, ca să apară, imediat ce-au încăput într’un scaun par­lamentar ori vre’un mare rost ori sub­ rost ministerial, foarte ahtiaţi şi mai ales competenţi în chestii altfel arzătoare, fie a zahărului, fie a spirtului, fie a altor indu­strii cu mănoasă consilii de admi­nistraţie. Parlamentul ultimilor ani şi mai ales acesta de faţă, a re­crutat câţiva scriitori, care sunt în egală măsură preţuiţi chiar de vrăjmaşi, atât ca scriitori ,cât şi ca oameni cumsecade­ Nu încape nici o îndoială, că se vor strânge prin simpla afinitate profesională, ca să zicem aşa, pentru a apăra de la Inc ascultat, atâtea mizerii ale scrisului, mai părăsit de stat de­cât orice industrie şi orice înde­letnicire de alegător imbecil. Se vor aduna, şi vor aminti statului — cum aminteşte Tudor Arghezi — că în definitiv scrisul este o industrie ca oricare alta, dacă alt­fel nu poate fi luat în considera­re, o industrie, pe urma căreia îşi mstifică existenţa fabricile de hâr­tie, tipografiile, editurile, libră­riile, negustorii ambulanţi de cărţi, o armată întreagă de industriaşi, meseriaşi şi negustori. Măcar ca atare, scrisul, literatura, creaţia, merită din partea statului soluc­­tudinea acordată crescătorilor de porci şi de tauri, într’un stat ca­re vrea să fie şi un stat cultural, nu numai unul porcar. Din cuşca sufletului .VOIAJ DE NUNTA. N’aş putea spune că s'au luat din dragoste, dar nici din interes. S’au luat pur şi simplu fiindcă trebuiau să se ia, fiindcă şi ea ca şi el vroiau să profite mai mult de... libertate. Cu aceeaş lipsă de entusiasm au plecat în voiaj de nuntă. După două zile au ajuns la V­e­­nefia, spre seară și s’au culcat. A doua zi dimineață când s’au deșteptat, s’au trezit în fața unei superbe panorame. Proaspătul soț zice visător: ■—• Ahl.. Privește ce frumoasă priveliște, draga mea. Ea, adaugă angelică: — Superb! Intr'adevăr! Aici am să viu totdeauna în voiaj de nuntă. NU MA MAI ÎMPAC. In urma unui puternic scandal — bine­înțeles izvorât din cauza geloziei — Jenny a jurat formal că nu se mai împacă cu Fred. — Draga mea (se spovedea unei prietene) pentru nimic în lume nu mă mai împac cu Fred! — Ca mâine o să vă văd iarăși împreună. — Nu mă cunoști! — Ba tocmai! Te cunosc perfect de bine! Până acum tu te-ai mai certat cu Fred încă de o mie de ori și ai terminat prin a te îm­păca! — E exact! Dar acum am pus punct! Nu mă mai împac! — Fred e bogat. — Să fie sănătos! Nu mă mai împac! Așa afirma Lenus, cu toată con­vingerea, zilele trecute... Dar spre uimirea generală, e alal­­tăeri seară, Jenny a fost văzută la Gambrinus în compania lui Fred. O prietenă, îi telefonează a doua zi dimineață: — Dragă te lăudai că no să te mai împaci cu Fred... ■— Exact. — Păi te-am văzut aseară în compania lui... — Ce-are a face?... Eu m’am ţi­nut de cuvânt !... Eu nu m’am îm­păcat cu ell w y ■m El t'a f mitaeaV cu mine! . ...... •»- • .-iw TINEREŢE... TINEREŢE. 771-Un tânăr, foarte tânăr, îşi cerea norocul, ori de câte ori avea prilejul să stea de vorbă cu o doamnă mai în vârstă. Pentrucă nu prea avea imagi­naţie începea conversaţia mai tot­deauna cu aceleaşi complimente : — «Doamnă, e uimitor cum în­tineriţi pe fiecare zi». Majoritatea erau măgulite de acest compliment şi ades tinerelul nostru reuşea. Intr’o zi o doamnă nu tocmai în vârstă, dar faţă de el îndeajuns, îi răspunse : — «E firesc domnule, pentru că bătrânii merg spre copilărie în vreme ce tinerii spre maturitate. Mă surprinde că d-ta stai pe loc. * / PAGINI C.P!* LUNI 20 MAI 1929 Director: SCARLAT FRODA Cu pictorul loan Steriadi despre el si despre alfii „Aoleo boete, dar prost mal desenezi“I­lin ' " - - - -A mIla ni 101 loihlmi IUUIUM Min 1116 V HUI — ovnAviflfl __ “A|«Wlujl---­Indieni. Portretul amantei ideale. — Un crap de 15.000 lei, de tablouri gratuite. — Ce naște din pisică. Un trup masiv. O figură rotun­dă, scânteiază doi och­i mici când şireţi când emoţionaţi- Te aştepţi numaidecât la o glumă care nu e decât o pâlpâire de lumină irezis­tibilă ca fineţe de observaţie şi de cele mai multe ori imposibilă de transcris în cuvinte , pentru că la Jean Al. Steriadi o glumă este împărţită în ton, expresie şi gest cu atâta măestrie, încât tiparul nu are alfabet suficient. Sincera gravitate pe care o are, pictând sau apreciind o pictură, e ironizată în faţa unui pahar cu vin şi a uneia din acele mâncări alese, interzise de regim. Gluma lui Jean Al. Steriadi nu ţinteşte în pieptul nici unui ca­marad, e lipsit de acea îngâmfare bârfitoare pe care o întâlneşti la atâtea false talente. De altfel e explicabil: Steriadi trebue să-şi dea seama de tot ta­lentul pe care i l-a dăruit Dum­nezeu, aşa că nu are de ce să invi­dieze succesele morale sau bă­beşti ale celorlalţi. Unii îl acuză l1 această privinţă de lene. Un sculptor din cei clănţăi a găsit o acuzaţie mai caracteristică : «Ste­riadi ? E prea bine crescut». In unele cercuri educaţia e o vină, pe când mitocănia sau snobismul sânt calităţi. • Şi delicateţea sufletească a ză­vorit amintirile pentru interview. Cele mai frumoase simţăminte sunt cele ce nu se destăinuesc marelui public. Dar însem­nătorul acestor rânduri îl ştie pe Steriadi cel adevărat. Steriadi cel adevă­rat este un om nesăţios în a ajuta pe cei nevoiaşi. E un intrigant fără pereche, dacă poate pune un cuvânt cu trecere (şi poate) pen­tru ajutarea unui camarad mai sărac, mai nevoiaş, mai stângaciu. Şi de un om a­bsolut incapabil de a arăta aceeaşi perseverare când e vorba de persoana lui. Cei însă care au izbutit să preţuiască bu­nătatea sufletească a lui Steriadi nu au să uite nici odată o floare adusă unui bolnav, o intervenţie pentru ajutorarea unui pictor să­rac, un client adus unui artist ne­cunoscut. - V.i f . • * « , • • Intr’un volum ele poezii de Bo­­lintineanu (mai citeşte cineva pe acest mare uitat ?) am descoperit 0 poezie închinată lui Steriadi, bunicul pictorului. Vreau să cred că dragostea de artă a purtat pic­torul de la strămoşul care era prieten cu poetul — şi sunt con­vins că arta în care Jean Steriadi a izbutit să însemne cu mare cin­ste un nume românesc, are toţi sorţii de a fi moştenită de Ste­­riade fiul care de acum făgadueş­­te să fie un sculptor de talent. Ar fi o îndrăzneală prea mare din partea mea să schiţez portre­tul acestui neîntrecut portretist. Mă mărginesc să pomenesc lan­tul că în Salonul Oficial tablouri­le lui Steriadi sunt cele mai fru­moase, strălucind de viaţă adevă­rată. Că în litografie Steriadi a realizat o serie minunată de gra­vuri mult superioare prin­­ sănă­toasa lor vervă tuturor migăloa­selor chinueli ale celorlalţi gra­vori. Voiu pomeni că Steriadi a însu­fleţit minunata expoziţie de gra­vură fără a-şi face reclamă — şi că elevii săi între care şi capete în­coronate — au dovedit mai mult talent decât promoţiile co­­restm încăinate ale întregii şcoli de Belle-Arte. Şi vor stârni neagra invidie a celor ce nu au auzit pe Steriadi cântând la orgă — acompaniind singur vocea sa de ten­o»­ — r»"* cei ce nu au văzut pe Steriadi povestind cu creionul un carac­ter sau o întâmplare — adăo­­gând cu o trăsătură de condei un jhjiz — luând apoi grabnic pălă-1 in și uitându-se la ceas — pe­n­­ru că trebue să plece mai departe rtr’o chestiune foarte urgentă după miezul nopții. — Vraiment, îmi vine foarte greu ca să-ți spun data naşterii. N­ y a şi long temps!... Enfin!... M’am­ născut la Bucureşti, în anul 1881. Tatăl meu era un om foarte cum­secade. Din copilăria lui, avea un mare ideal: vroia cu orice preț să se facă pictor. Simţea o vădită în­clinare pentru desen. Nenorocirea lui (dacă se poate numi aceasta nenorocire) a fost că ses narents n’ont pas voulu le laisser faire la peinturs. Din cauza aceasta, a fost foarte îndurerat și s’a mulţu­■M f (Ihiuiitalo oir ■ ■ • w «• jviv Cum am Intrat, la Belle ol nronfll »■ Amatorii Gaby Mortar la Moscova? In cercurile teatrale pariziene se dă ca sigur plecarea unui tur­neu francez, în frunte cu Gaby Mortay, talentata artistă, la Mos­cova. Ansamblul ar fi invitat de oficialitatea sovietică. Centenarul lui Gossec In ziua de 1 Iunie se va celebra în Franţa, centenarul lui Gossee, muzicant al Revoluţiei, şi fonda­tor al Conservatorului din Paris. Solemnitatea va avea loc la Sor­­bona. Gaby Morlay -0X0- Editura oficială rusă In ziua de 21 Mai se va celebra la Leningrad, a zecea comemo­rare a fundaţiei Gosisdat, adică a organizaţiei editurei de Stat. Timp de zece ani, Gosisdat a pu­blicat în 13 milioane de exem­plare, lucrările lui Lennin, cele ale lui Boukharin şi Stalin. Edi­tura e în deficit. -------—xox---------­ „L’Ennemir la Berlin In cursul stagiunii viitoare, se va reprezenta la Berlin, în mon­tarea lui Max Reinhardt, piesa lui Andre Paul Antoine «L’En­­nemie». Rolul principal va fi ju­cat de d-na Thimig. naidanul teatral Pentru lumea teatrelor, luna Mai se prezintă sub două aspecte diferite : Teatrele de iarnă cu oboseala ultimelor zile de sfârşit de sta­giune şi teatrele de vară înfrigu­rarea ultimelor zile de început de stagiune. SFÂRŞIT DE STAGIUNE DIRECTORUL : ’(Cască la fiecare vorbă, face bilanţul la fie­care ceas şi anunţă ferm că se lasă de teatru, la fiecare creditor) — „Domnule !... Teatrul e cea mai păcătoasă meserie din lume ! Actorii sunt cei mai imposibili oameni din lume !.. Publicul e cel mai dat dracului lucru din lume! Nici nu vreau să mai aud de teatru !.. Să fie al dracului ăla care s’o mai apuca de teatru ’”... ACTORII (cască la fiecare re­­plică, se bâlbâe la fiecare frază și înjură fiecare secundă) — Să-l ia dracu de director, fir’ar al dra­cului să fie, că dacă găsit’ar dra­cui nu mi-ar fi dat drăcia aia de rol, care ca dracu nu mi-ar fi con­venit, nu s’ar fi dus dracului tot prestigiul meu !.. ACTRIȚELE : _ (zâmbesc la fiecare pas, se vaită la fiecare co­legă și se pun bine cu fiecare di­rector în perspectivă) — Stagiu­nea asta nu mi-a adus niciun fo­los !.. In Septembrie, l’am pără­sit pe X care-mi da 40.000 de lei pe lună crezând c’o să dau vre-o lovitură, şi când colo, m’am ales c’o secătură de gazetar, care afară de clişeul meu la gazetă, nu-mi dă nimic !.. ÎNCEPUT DE STAGIUNE In general se repetă numai la reviste şi domneşte mare opti­mism. In cabinetul directorului : DIRECTORUL: (vesel) Dacă n’o să câştig vara asta două mi­lioane atunci să-mi trageţi palme. UN GAZETAR : Domnule Di­rector !.. Am o protejată... DIRECTORUL : Am angaja­­t’o !.. Cât cere? GAZETARUL : Trei mii de lei pe zi. DIRECTORUL: Ii dau 500! GAZETARUL: Mersi. DIRECTORUL: Am și eu o rugăminte !.. Pune-mi clişeul la gazetă şi scris că sunt cel mai mare director !.. Că l’am tăiat şi pe Tănase !.. GAZETARUL : S’a făcut... REGISORUL : Dom’le direct ! Am găsit pentru balet încă trei fete tinere, nostime şi date dra­cului... DIRECTORUL: Adu-mi-le aici, una câte una... In cabina actriţei: ■ TIPUL :­­Eşti încântătoare­!... ACTRIŢA: Decât să-mi de­clari atâta dragoste, mai bine te-ai duce să-mi cumperi două kilo­­grame.— TIPUL : De bomboane. ACTRIŢA : Nu !.. Două kilo­grame de paiete !.. îmi trebue pentru costumul meu „Regina văzduhului albastru". TIPUL : Vra să zică două ki­lograme de paiete albastre ? ACTRIŢA: Nu, frate!.. Sunt regina văzduhului albastru, dar o să-mi fac costumul roşu, fiindcă albastrul nu mă avantajează... AUTORUL : Domnişoară, am auzit că aţi refuzat rolul... Pen­­tru ce ?.. ACTRIŢĂ : Fiindcă d-ta uiţi că eu sunt steaua trupei... AUTORUL: Rolul d-tale de fată de prăvălie e frumos, impor­tant și lung... ACTRIŢA : Da !.. Dar într’un dialog cu o coristă, aia care joacă pe stăpâna magazinului­, scârba de coristă, după textul d-tale, mă face „tâmpită”... AUTORUL : Ei și . ACTRIŢA: Cum dom-le Eu­divă, o să admit ca o infectă de coristă să mă tutuiască şi să mă facă tâmpită în faţa publicului ?. La repetiţia pe scenă ! " MAESTRUL: Ce dracu dom­nule ?.. N’ai priceput încă refre­nul dela New-York ?.. ACTORUL: Peste câteva zile avem premieră şi n’am încă toate rolurile !.. ACTRIŢA : Nu se dă premiera încă fiindcă nu mi-au sosit toa­letele de la Paris !.. AUTORUL : Repetaţi scena că merge prost... MAESTRUL : E ora două !.. Nu mai avem masă DIRECTORUL : Vă ţin aici până la cinci !.. ACTRIŢELE: N’aveţi milă, mizerabililor !.. (începe un scandal infernal în­­tre actori, actriţe, maestru, autori şi director Deodată începe şi ploaia. Se face linişte şi toţi pri­vesc duşul ceresc cu scrâşnire de dinţi­. DIRECTORUL : Iar plouă !.. Fir’ar a dracului de ploaie !.. Of! Mai bine mă făceam agricultor !. e­xo-----------­ de NICON -0XD- Corespondenta inedită a lui Loti In curând va apare în editura Calman-Levy corespondența ine­dită a lui Pierre Loti, publicată sub îngrijirea d-nei Nadine Du­­vigman, nepoata marelui scriitor. -oxo- --------OXO—"----­ O piesă de Carco Comedia Franceză va repre­zenta în cursul viitoarei stagiuni Franţois Carco «Intre gumă și creion», comedie în trei acte de Franţois Carco. Continuare în pag. III-a) e BRACATI­VA In U..GRIVITEI *9 ' «r£ PRIMAXFABRICA' S AMERICAN ^ BUCUftESTI Opera Română va da în toamnă „Nunta lui Figaro de Mozart Opera Româna anunţă pentru stagiunea viitoare reprezentarea uneia din capo d’operile lui Mo­zart: „Nunta lui Figaro", operă ce nu s’a cântat încă niciodată la noi. Deşi compusă de Mozart, o­­pera fiind scrisă pe un libret scris de un italian, e considerată ca o­­peră italiană. Libretul „Nunţei lui Figaro’’ e alcătuit de Lorenzo de Ponte după „Le Mariage de Figaro’' a lui Beaumarchais, comedie din repertoriul primului Teatru fran­­cez şi pe care a reprezentat-o şi Teatrul Naţional acum câţiva ani. Se ştie că piesa e o continuare a „Bărbierului din Sevilla’’ şi că personagiile sunt aproape aceleaşi Rosina, Suzana iubita lui Fi­garo, contele Almaviva, Figaro, Don Basilio, Cherubin etc. „Nunta lui Figaro’’ e una din cape d’operile repertoriului liric şi al geniului lui Mozart. Marele compozitor a tratat su­biectul într’un chip cu totul a­­parte păstrând în totul stilul. A reuşit să împletească graţia, verva şi voioşia necesară, împreu­nă cu nota sentimentală caracte­ristică geniului sau. Toate ariile din această operă sunt de menţionat, începând cu frumoasa uver­tură, duetul „Crudele per che fi­­nora’, „Aria Contesei“, „Dove sono‘‘, cupletele : L’Ho perduta­’, aria lui Figaro : „Non pui an­­drai”, aria lui Cherubin : „Voi che sapete” duetul Suzanei şi al contesei „Suel aria”, capo d’opera de inspiraţie elegantă. Premiera a avut loc la Viena la 26 Aprilie 1786. Un nedemn aranjament al ace­stei opere, cu un text de Notario, s£a cântat la opera din Paris in 1793 sub titlul „Le Mariage de Figaro’’. In 1807, teatrul italian de o­­peră de la Paris a reprezentat ver­­siunea veritabilă a operei de Figaro’’ de Mozart. In 1858, teatrul Lyric din Pa­ris a reprezentat-o în traducerea lui Michel Carre şi Jules Barbier sub titlul „Noces de Figaro”. După dispariţia teatrului Lyric opera a trecut în repertoriul ope­rei comice. 1 „ ^" W „Nunta lui Figaro’ se cure prea rar în Italia şi foarte mult în Germania şi Austria. J Face parte din repertoriul ope­­rilor de Stat din Viena şi Berlin. La Paris ultimele reprezentaţii1 au avut loc la teatrul din Champs Elysees sub conducerea muzicală a lui Bruno Walter. Opera va fi montată la noi sub­ conducerea muzicală a d-lui I. Perlea. ... !! Mozart O interesantă scrisoare inedită a lui Talma De curând s-a găsi în manuscris o scrisoare a marelui artist Talma, din care istoriografii vor scoate desigur câteva interesante amă­nunte din trecutul teatrului și din viața zbuciumată a lui Talma. Scrisoarea e adresată medicului Francois Fournier, medic şi literat al timpului. Havre, 30 Mai 1826 Scumpul meu prieten, Iţi scriu nu din Paris de unde sunt absent de vre-o 15 zile ci din Havre unde am venit să dau vre-o câteva reprezentaţii. D. Blagniere, prietenul ginerelui tău s’a îmbar­cat de curând pentru Vera- Azi am avut plăcerea să-l văd aci şi a avut bunăvoinţa să-mi ia scri­soarea. Poate va veni la Saint Do­­mingio şi atunci ţi-o va înmâna singur: dacă nu, ţi-o va transmite printr’un voiajor. Mi-a trebuit intr’adevăr această ocazie pentru a mă decide să-ţi răspund, căci noi sărmanii primi­tivi ne închipuim cu greu că o simplă bucată de hârtie poate să meargă în siguranţă de la un ca­păt la altul al lumii şi să ajungă la adresă. Scrisoarea însă a plecat între acele fericite ţinuturi pe care aş vrea să le văd şi cari n’au decât un singur cusur, acela de a nu voi un rege. _­1 Fiecare ţară are mam­a sa. Eu o iubesc pe a mea, în ciuda tuturor iezuiţilor cari sunt atât de puternici. ... m . Am fost obligat de curând să-mi retrag cei doi copii ai mei dintr’un pension în care un iezuit n’a vrut ca ei să fie premiaţi ca şi cama­razii lor, de către episcopul din Paris, care prezida solemnitatea. Iţi închipui că aceasta a prove­­rat un mare scandal în tot Parisul şi în special la Institutul Morin- Episcopul mi-a trimis Pe abate­le Guyon, predicator al regelui, pentru a mă asigura că el ar fi fo­st încântat să-mi premieze co­piii.­­ Morin a fost îndemnat să-mi în­depărteze copiii de către un iezuit fricos, el a făcut prostia să-l as­culte. I In ce mă priveşte, am fost răz­bunat de opinia publică. Ce să-ţi spui de teatru. El este mereu într’o tristă situaţie. Numai eu şi d-ra Maissed­zain reţete bu­ne. 1 Teatrele mici omoară pe cele mari. 1 De când ai plecat am creat mai multe roluri cari mi-au adus mari succese. Sylla, Richard al treilea din tragedia lui Jean Shor. Regu-­ lus din «Şcoala bătrânilor». Creşte din «Clytemnestra» şi în fine Ca­rol al 6-lea. I Tn sfârşit, scumpul meu amic dela plecarea ta reputaţia mea s’a dublat. I Caroline e aici cu mine și cu un mic Nini, care n’are încă trei ani și care a venit pe lume după ple­carea ta. Ea te asigură, prin mine, de" cea mai sinceră prietenie. Prietenul tău pe viata TALMA Mb mMm Talma Noua piesă a lui Zimmer Bernard Zimmer, reputatul au­tor dramatic francez a terminat de scris o piesă care se va repre­zenta la teatrul Femina din Pa­ris sub titlul „Rătăcire’’­ , --------exp--------­

Next