Rampa, iulie 1929 (Anul 14, nr. 3430-3455)

1929-07-22 / nr. 3448

tai tai23 26 Ul28 u,30 ul32 L'34 38 L.142 v ^' Lel42 ^125 M. AmarScS bun3 $ rezist­entă m. $ I Ion nescro­bitre­zistent ti petrec ___ la spălat _____ uper m. Amerisi •­oari m. Zalir garantat la spălat foarte reco­mandabil a­­ II on Creț su­perior, foarte reco­­mandabil______ m. Oxford englezesc culori garantate n. Indian fin pentru rufarle m­. Lenet ţi Musulmn francez desene garan­tate lat 80 cm. m. Porca luri ţi Stam­­buri cu desene ga­­__rantate la spM­t m. I n d i a n supe­rior lat 100 cm. ..145 m. Zefir de cämä;. desene moderne * u,49 l^2 m. Renlorce fin pentru lengerie ţi trusouri_______ m. Zefir englezesc extra rezistent culori garantate w50 m. Oradal superior și rezistent pentru rufărie bărbătească u,69 m. Maro­chi­n imprl­u,69 mat pentru Rochi lat 100 cm. m. Fular extrafin cu desene moderne u,69 m. Opal și Marchi­xot extra fin p. rufă­­rie culor garantata Lel85 m. P^pSlni superi­oară cu desene mo­­derne pentru cămăşi Lel90 ^66 m. PSnză de cear­ceafuri practică foarte rezistentă lat 150 cm. m. Marchizei p. rechi ieșene mod. garanta­­t­e lat. 130 cm. ai. PSnză de cear­ceafuri practică re­zidentă lăt. 200 cm Lel135 m. PSnză de cear­ceafuri superioară­ lăţime 200­­cm. Ul155 m. P a n ş i de cearceafuri superi­­oară lăţime 220 cm u,190 m. Stofă de lână pură pentru rochii culori moderne u,220 m. Olandă verita­bilă lăţime 150 cm. Ul295 m. Poplin de lână pentru Rochi spe­cialitatea casei Ul310 m. Olandă veritabilă lăţime 200 cm. M110 Ul350 m. Ton­«­­­arara francez de mătase, b­rutăre, dubluri, ele. excepţional de convenab m. Crepe de Chi­ne englezesc lat 100 cm. perfecta ca­­ţifoane şi olărituri france­ze, engleze, belgiene, elveţiene in toate lăţimile Pânza Iutie, Ciorapi Secţiune specială de S­tofel engleze Stole franceze | Stole moderne de DAME­­l BARBATI din cale mai renumita fabrici vilid! tel mai tavenalil lORGHIDAN Tasă f­ondată în anul 1878 DEPOZITARUL Sifoanelor Schroll |21pellem în provincie prin ostă cu ramburs Strada Pânzari, 11 BUCURESTI Sect. I Maidanul teatral — Continuare din pagina l-a — au spus ca franţuzoaicele sunt ne­întrecute !.. '­­— De ce ?.. — Fiindcă tu eşti cea mai is­pititoare femeie care am avut-o în viaţa mea... — Păi eu nu sunt franţu­zoaică !.. îmi răspunse delicioasa mea amantă râzând cu hohote. Şi ca o supremă ironie, mă în­jură pe limba dulce românească, de toate alea sfinte... . Am bâlbâit nedumerit: — Cum Știi românește ?.. Păi eu sunt româncă Stan­si ciule !.. Eram în cor hi BUin nici nu uitai la mine ... NICORS ❖ AS Sunt unii cari au prins o pa­sa „artă mută’ care, ce-i drept după sa „artă mvtă"­, care, ce-i drept, ultima inovaţie a filmului vorbi­tor, tinde să se transforme cu de­săvârşire. Iar alţii socot cinemato­graful doar ca o simplă distrac­ţie,­care nu le acordă decât o oră­­două, de recreare, fără să-i dea prea mult din fiinţa lor. Dar atât unii cât şi alţii se leagă cu câte o simpatie, care devine uneori chiar frenezie, de un artist sau artistă, cărora le atribue toate însuşirile şi pe cari sunt gata să-i socoata hărăziţi cu cele mai înalte virtuţi. Pe câţi nam­ auzit: — A, în filmul acesta joacă Mosjukin ! Trebue să mă duc şi eu ! Neapărat ! Şi nu numai atât. Caută să a­­tragă în mreaja de opinii, lor pre­dilectă, pe toţi cei din juru-le, pierzăndu-se în sforţări de argu­mentare ce le-ar crede dedicate vreunei opere umanitare. Am pomenit pe Mosjukin fără ideia preconcepută a unei superio­­rităi, ci doar aşa, l­a întâmplare, cum aş fi putut cita pe oricare al­tul : pe John Gilbert, Georg A­­lexander, Junkermann, Emil Jan­­nings, Charlie Chaplin, Marry Liedtke, Ramon Novarro. Ţinteam doar să precizez o stare de fapt, de ordin psichologic. Şi, în misivele ce le-am primit, se vă­deşte totul limpede. Caracteriză­rile curg după înclinarea fiecă­ruia şi, dacă, mai sunt laconici. R­UBRICA FEMEII Albumul Rasnoneî Pe cari artişti de cinema ii preferaţi mulţumindu-se doar cu o simplă enumerare, alţii, în schimb, scaldă în valuri de elogii pe cei cărora le închină senzibilitatea. Noi le facem loc la toate, păs­trând, ca deobiceiu, complectă o­­biectivitate, pa­tic, mai drăguţ, mai distins şi mai destoinic să-şi merite numele de „artist" ! Prefer însă pe unul, Pe care mi-l închipui cu ochi albaştri, fiind blond, înalt, delicat, cu zâm­bet fin, cu gesturi armonioase, li-Icador pune în fruntea tuturor.'bere, de adolescent răsfăţat şi care pe „Olaf Fjord , e tipul bărbatu- tot atât de­ bine şi natural interpre­tui care-mi place, e mlădios ca o trestie, cu ochii căprii melanco­­lici, ochi ce mi-s atât de dragi, îmi place şi Jak Trevor, Hans Stüwe, dar cel Preferat rămâne Olaf Fjord*’. Alex. Cerbeanu admiră „pe Ivan Mosjukin, care s’a putut ridica la rangul de cel mai talentat şi fru­mos bărbat al artei mute. In special l-am putut remarca în filmul „Roş şi Negru’* în rolul atât de dificil al lui Julien, dove­dind că e cel mai bun artist al ecranului. Un artist stimat şi iubit, de toţi cei ce înconjoară lumea cine­matografică şi teatrală, este Emil Jannings, care a putut fi remar­cat în ultimele, sale filme „Ispi­tele Trupului” „Patriotul’*. Adolphe Menjou, poreclit şi „Omul eleganţei**. Charlie Cha­plin, care la începutul carierii sale juca în roluri de tragedian, nu se gândea niciodată, că va pu­tea, prin jocul său, să alunge tristeţea din sufletul spectato­rului**. Isaura se rosteşte astfel: „Fiecare în felul său e mai sim­-­ tează rolul unui om din societatea înaltă, ca şi pe al tânărului stu­dent naiv, entuziasmat, sincer, iu­bitor, care are curajul să poarte duel şi să spu­ie vorbe dulci fru­moaselor, cum are cineva curajul să servească o prăjitură de bun şi ales gust !.. Ghiciţi cine este?! Nu-i Ra­mon Navaro ! E altul, care actual­mente, după cum citii în „Ram- Pa‘* zilele trecute, s’ar afla în Ro­mânia, pentru filimariea romanu­lui ..Arde o moară o moară pe Si­ret !’! Nu-l cunoaşteţi ? Nu l-aţi văzut în „Contesa svăpăiată*’, „Contesa Elisabetha’’ şi alte atâtea filme ? Nu l-aţi văzut în „Heidelberg, nu te pot uita’’, splendidul şi duio­sul film german ?.. Ei da ! El e preferatul meu, Werner Fuetterer, pe care-l iubesc ca pe o fiinţă spirituală, din altă lume, dar care va coborî odată să-mi mângâie sufletul cu privirea lui albastră, să-mi umple singură­tatea o clipă şi să-mi înfrumuse­ţeze viaţa cu zâmbetu-i fin ! II înţeleg şi-l apreciez cu atât mai mult, cu cât înaintez şi eu pe calea artei, căci sunt o elevă a Conservatorului din Capitală”. Grigore F. începe cu tragedia ei în ordinea creiaţiilor ce le au la activul lor. 1) Emil Jannings este cel mai mare, dat, fiind Puterei p. lui de cre­aţie. La el un cât de mic rol devine o „perlă” a artei mute şi un nou succes, prin felul cum în­ţelege el să-l interpreteze. Trebuie să-l fi văzut în creaţia formidabilă din „Ultimul om”, care contează ca una dintre cul­mile artei cinegrafice (bine­înţe­les în genul său, nu înţeleg asta ca montare şi fast), ca astfel să vedeţi puterea sa de creiaţie. Americanii l-au luat la ei, după ce a fost văzut în acest film. In filmele sale luxul şi montarea cu fast sunt pe planul al doilea sau nu există de loc, acestea fiind a­­panagiul celor slabi ca acţiune. Montarea cu lux şi fast sunt un paravan spre a se ascunde lipsa de subiect. „Varietté” este iar unul din filmele sale bune. Acum în urmă a fost văzut în filmul „îs­. Pitele trupului”, care conţine sce­ne de tot ce mate fi mai omenesc. Cea din „tripou” când el se pră­buşeşte sub lovitura scaunului a­­runcat de amantul femeii care a­­vea să-l scoată din rândul oame­nilor, este plină de tragism şi mult omenesc. Apoi scena când el primeşte bani de la propriul său fiu, care-l luase drept un cerşe­tor. Toate acestea culminează în ultimul episod, când stă de vorbă cu ai săi, cari nu-l recunosc şi totuş îi csapă din mâna poliţis­tului care-l credea drept hoţ fiindcă îl văzuse uitându-se pe fereastră la ai săi în acea noapte de Crăciun. După ce fiul său mai mic îl întreabă dacă are familie şi el îi răspunde că are şi „sunt fericiţi ’, pleacă în lungul străzii troienite de zăpadă, ca să-şi ducă mai departe calvarul vieţii pe care ispitele trupului i-o hărăziseră. Jannings trebue văzut în fil­mul sau în scena aceasta, ca să vă daţi seamă de valoarea sa. Felul lui sobru şi concentrat, acum duios, acum aspru şi gârbovit sub lovi­turile soartei nemiloase, sunt cheia cre­aţiilor lui. Deci lui şi numai lui îi revine primul loc. 2) Lon Chaney, „omul cu 1000 feţe”, având darul să facă din faţa sa cea mai reuşită mască şi din trup cel mai schilod. Filmul „Cocoşatul de la Notre Dame” stă mărturie.­­ 3) Rudolf Schildkraut, un ar­tist cu o Putere de expresie mare. 4) Conrad Veidt, interpretul principal din filmele „Studentul din Praga" și „Omul care râde”. Primi amorezi sunt :­ 1) John Gilbert. 2) Niels Asther, interpretul din filmul „Cazacii”’ cu Gilbert și din „Amantul de carton’’ cu Ma­rion Davies. Acestei noui stele bărbăteşti Ii se prevede o cariera mult mai glorioasă ca a lui „Rudy”. Este o frumuseţe nordică de bărbat. Şi cum ar putea fi alt­fel când este compatriot cu fru­moasa şi sensual­a femeie „vamp’ care este Greta Garbo ? 3) Jean Murat, interpret al lui „Marat’’ din filmul „Napoleon al lui Gance şi acum în urmă în filmul „L’eau du Nil”. Dintre comici cel mai mare şi care luceşte ca un astru este „Cha­plin”. Inutil de a mai vorbi des­pre el şi filmele sale, „Circul” şi „Goana după aur vorbesc de la sine. Lavinia are o deosebită prefe­rinţă pentru artistul Junker­mann, pe care l-a distins mai a- Ies în filmul «Alteţa sa servito­rul», unde a putut aplauda dubla sa personalitate, întrupând în a-acelaş timp două dificile roluri. Dar nu mai puţin aleargă la fil­­­­mele în care apare Georg Ale­­xander. Două prietene ne arată că, spre­­a-şi evidenţia gusturile, ar trebui «să scrie pagini întregi fără a mai termina», dar nevrând s-o supărăm pe «drăguţa noastră Ramona», se vor mulţumi cu mai puţin. Deci: «Veselul şi ferme­cătorul Harry Liedtke, cu veşni­cul lui surâs, e deajuns apariţia lui pe ecran spre a provoca ho­hote de râs. Louis Lorch, drăgălaşul june plin al ecranului german, cu o­­chii negri pătrunzători, te far­mecă, şi fără să vrei invidiezi partenera, care a atât de aproape de el, încât să-i simtă răsuflarea caldă pe buze». Lui Nicu Focşani îi place mai mult: Harry Liedtke, Ivan Mos­jukin, Ernest Verebes şi omul cu 1000 de feţe (Lon Chaney). Rora M. găseşte că «cinemato­graful e un roman. In roman sunt lucruri verosimile şi neverosimi­le. Cinematograful e o copie fi­delă. El ne redă veracităţi şi in­vers. Un roman e vital, când sim­ţim vibraţiile, pulsul autorului şi personagiilor. In cinema e un film bun când are gesturi, mimi­că şi joc specific. Cele mai fru­moase cărţi au dat cele mai bune filme. Admir în linie bărbăteas­că pe Conrad Veidt, Lon Cha­ney şi Emil Jannings. Conrad în, cinema e o persona­litate. E bizar. Poate întruchipa orice rol pentru orice vârstă. Acesta e secretul veidtian. Iubeşte cu pasiune, suferă e­­roic, urăşte diabolic. In jocul lui Conrad distingi o sabie a lui Da­mocles, pe care o ţine veşnic asu­pra celorlalţi interpreţi. M’am mirat c’a fost pus un no­vice, un cirac al cinematografu­lui în rolul­­prinţului Suleiman din «Mon Coeur a talenti» a lui Dekobra, când minunat ar fi fost Conrad. Aşa văd eu. Emil Jannings e arta catego­riei : fatale, pesimiste, obsedate. E regele nenorociţilor. Lon Chaney, e l’artiste des ar­tistes. Preferă ca partentre fe­mei frumoase. El e urît, dar­­ Lon Chaney e universal. In figura lui vezi tim­purile trecute, prezente și vii­toare. După mine e un complex de Napoleon, V­oltaire și Musset. De ce ? E energic, universal și iu­bitor. Un merit supraomenesc al cinematografului e că ne-a dat pe­ un Lon Chaney. Cinematograful e azi Phoe­­nix-ul, căci Lon Chaney născut din cenuşa artei, în ea se proslă­­veşte. Ca frumuseţe masculina citez pe Nils Asther.» D. Florian­ Stache, după ce-şi exprimă credinţa că, dacă «noua întrebare, ce-şi găseşte loc în os­pitaliera „Rampa” , «pe cari ar­­tişti de cinema îi preferaţi» , ar fi pornit din iniţiativa unei dom­nişoare, desigur că ea viza «fizi­cul» artistului şi răspunsul tre­buia să fie : Ramoo Novarro, Jacques Catelain, Willy Fritsch, etc.», prinde «sensul adevărat al întrebării sugerate de d. Ionel Tudosie, şi anume că se referă la «cota» de perfecţiune atinsă de artişti în diferite filme. Aşa fiind, trei nume răsar, trei perfecţiuni: John Barymore, Charlie Chaplin, Emil Jannings (enumerarea făcu­tă în ordine alfabetică). Filme ca : «Le beau Brummel», «Don Juan», «Poetul Vagabond», «Când marea şi cerul se’ntâlnesc» (Bar­rymore) sau «Pelerinul», «Goana după aur», «Puiul», «Circul» (Cha­plin) sau «Variété», «Der letzte Mann», «Ironia destinului» şi «Is­pitele trupului» (Jannings), con­­stituesc cele mai bune producţii cinegrafice, capodopere de psiho­logie veridică, datorită numai şi numai jocului genial al celor trei.» Pentru Maria Munteanu «există numai unul preferat ! Unul sin­gur , înalt, blond, cu ochii al­baştri, tipul cel mai caracteristic şi reprezentativ al rasei nordice din care face parte. M’a subjugat, m’a fermecat prin inteligenţa şi eleganţa jocului său de mare artă. Mi-a procurat clipe de uitare de sine şi înălţare sufletească, prin profunda înţelegere a rolului, prin intensa identificare şi con­topire a întregii sale persoane or aceea a eroului pe care îl inter­pretează. •­ Oare cine nu a admirat masca rigidă şi atât de expresivă, şi jo­cul sobru şi concentrat, în rolul nefericitului rege Carol XII ? Dar masca blazată şi ironică, şi jocul său simplu şi degajat în cel al marchizului de Luna ? Şi în dublul său rol , în acel al ţă­ranului, când trăsăturile sale au putut lua acel aier de naivitate, dar şi de energie, constrastând a­­tât de izbitor cu acele ale mar­chizului de Luna, cu care sta faţă în faţă ? Neenumerând decât a­­ceste trei roluri, te întrebi, plin de admiraţie: oare care va fi faţa adevărată a artistului, căci în nici unul din aceste trei roluri jocul sau nu are nimic asemănător, şi în nici una din trăsăturile celor trei personagii pe care îi inter­pretează nu poţi recunoaşte cele adevărate ale marelui artist care este Gösta Eckman 1» Restul răspunsurilor în alt nu­măr. SE LUNGESC ROCHIILE ? — Mulţi au crezut-o un timp ca o încercare glumeaţă, cu tot ecoul străinătăţii care n® îmbracă după cum vrea ea. Dar iată că ceea ce se nădăjduia a fi doar o modă trecătoare tinde a se permanen­tiza. ■ La început au apărut codiţele din dreapta şi stânga, apoi le-a urmat cea mărişoară din spate, ca o trenă fâlfâindă, lăsând, to­tuşi picioarelor destulă respira­ţie. Şi acum, ne e dat să vedem lungimi ce năzuiesc spre pantof, ameninţând, vai, industria ciora­pilor. Bărbaţii, din ce în ce, arborând steagul pudicităţii, scoteau pro­teste violente împotriva scurtimei prea mari a rochiilor, se trans­formă, acum în apărătorii ei, pe motiv că... punga le e prea pă­gubitor pusă la contribuţie, căci la rochiile lungi şi «cloche» — ca acele de azi — intră prea multă stofă... şi e vai şi amar ! Vasăzică, oricum ar fi, cu greu izbuteşti să-i împaci... E vorba: ce cred cititorii şi cititoarele noastre despre noul as­pect al rochiilor ? Ii satisface ? Sau nu ? La care găsesc graţie mai abundentă ? La cea de eri sau cea de azi ? Au vreo obiecţie de făcut ? Le inspiră vreo para­lelă ? Răspunsurile ni se vor trimite în cursul acestei săptămâni. ) R­AMPA wefiraEras* T FILM §i CINEMA IN HIMHHNM ECRANIM FILM RUSESC. — Cinemato­graful rusesc îndură şi la noi multe după urma cenzurii. Marile opere reprezentative ale cineaştilor sovietici, precum „Potemkin” „Sfârşitul Petersburgului”, „Ar­senal’ ş. a. nu ne-au putut fi încă prezentate din această cauză. To­­tuşi, înfruntând o prejudecată a­­proape inexplicabilă a cenzorilor noştri­, câteva lucrări ruseşti au izbutit să ajungă în faţa marelui public. „Mare” e un fe de a vorbi. Căci nici ,,Condicuţa galbenă*’, nici ,fratul ispitelor” şi nici mai ales acea neuitată „Vulpe Angin­­tie” (Sturm über Asien) nu s’au putut impune admiraţiei mul­ţimii. Dar aceasta nici nu era de aşteptat. Mii de spectatori intoxi­caţi de banalele peltele europene, a căror autori încă nu aflaseră de moartea arhiducilor şi cotiţilor, prinţeselor şi fecioarelor, nu pu­­teau înţelege desfăşurarea unei ac­ţiuni care se petrecea întro lume străină lui — străină nu fiindcă nu o cunoştea, ci fiindcă se învă­ţase să păstreze întotdeauna exiş­ti fnţa ei ca o taină faţă de semenii săi. Iar filmele americane, în cari ritmul nouii vieţii începuse să pulseze mai puternic la un mo­ment dat, contrariau prin vioi­ciunea, exuberanţa şi tempoul lor, temperamentul nostru greoiu, care n’a fost rafinat de technica unde­lor eterice. Căci lucrul acesta e cert : în filmele americane viaţa e zugrăvită mult mai adevărat de­cât în cele europene — păstrând bineînţeles anumite limite pe care nici jankeii n'au îndrăznit să le treacă. A făcut-o însă filmul rusesc. Mai puţin specific vieţii din Ru­sia, şi deci mai accesibil nouă, este de-o pildă acest minunat „Crin în mocirlă” care rulează acuma în Capitală. Se spune, în sfârşit, pe nume unor lucruri care, în fond simple, arhiştiute şi banale, capătă un aspect nou şi impresio­nant, numai prin faptul că ne sunt înfăţişate pentru prima dată în mod public. Nu ştim oare cât de mult su­feră un chelner de pe urma patro­nului ? Nu ştim oare că marii­ demnitari primesc mită ? Nu ştim oare că un copil de chelner, care n’are cu ce plăti taxa, e dat afară din şcoală ? Dar realiza­torii ruşi, a căror metodă con­sistă în a ridica aceste mici eve­nimente neînsemnate în sine, la rangul de evenimente sociale, prin prin generalizare şi extindere, reu­şesc să ne indigneze, să ne revolte, să ne aţâţe, împotriva unei stări de lucruri care, chiar dacă nu mai subsistă la ei, continuă însă a do­mina jumătate din naţiunile lumii ? Film cu tendinţă, da, şi cu atât mai puternic, cu cât ni­meni nare curajul să nege evi­denţa faptelor înfăţişate. Simt în acest film scene cari ar trebui să figureze într’o anto­logie a cinematograului, scene de-o rară putere emotivă, ca şi de fină observaţie psihologică. Şi apoi e cealaltă latură a filmului rusesc : interpretarea. Interpretarea, care face din cea mai tendenţioasă­ bandă politico, (cum nu e cazul­­ acuma) o desăvârşită operă de artă. Creaţia lui Cehov, în rolul chel­nerului Suboff e unul din marile momente ale artei mute. Sunt în afară de orice discuţie şi ceilalţi interpeţi, sunt admirabile diferi­tele, tipuri episodice. Filme ca aceasta îţi redau spe­ranţa într un viitor mai bun al cinematografului şi te fac să pri­veşti cu milă ridiculele bâjbâeli sonore şi vorbite cu cari o mână de capitalişti vor să cucereasă lu­mea. B. CEHAN INTRE TECHNICA ŞI ARTA. Ziarul «Dreptatea», comentând un articol al d-lui Adrian Maniu apărut în «Rampa», scrie sub semnătura R Og. şi sub titlul «Intre technica şi artă», aceste judi­cioase rânduri : «Din întâmplare, scriitorul a­­cestor rânduri a avut prilejul să vadă la Paris, filmul vorbitor a­­merican, care a stârnit atâta vâl­va «The singing fool». Reprezen­taţia aceasta în adevăr, extraor­dinară, mi-a atras însă atenţia asupra unei dificultăţi, de care filmul vorbitor —­ spre fericirea teatrului — se va iubi încă mul­tă vreme. La succesul cinemato­grafului a contribuit, în precum­pănitoare măsură, şi universali­tatea lui. Un actor american face un gest la Hollywood, în Califor­nia şi gestul acesta fotografiat în film, şi reprodus în mii de copii, e bun de proiectat la Paris şi la Berlin, la Bucureşti şi la Mosco­va, la Constantinopol şi la Stoc­kholm, la Cairo şi Bombay, la Teheran şi Singapore. Toată lu­mea — indiferent de limbă — pricepe un gest. Dar în câte ţări va fi priceput excelentul actor american din «The singing fool», Al. Jolson, care vorbeşte şi cân­tă englezeşte ? La Paris chiar, apărea pe cadra şi un text al vorbelor lui, tradus în franţuzeş­te, ceea ce oarecum diminua efec­tul general, după cum interesul ar fi să scadă din ţară în ţară, pe măsură ce limba engleză e mai puţin cunoscută.­­ «Autorii filmului «The Singing Fool» au prevăzut însă şi ei a­­cest lucru şi de aceea — desigur — au ales pentru primul film vor­bitor, cu care America a pornit la cucerirea vechiului continent, un subiect evreiesc, deci interna­ţional. Dar câte asemenea subiecte se pot găsi ? Fireşte, puţine. Ceea ce înseamnă că atâta timp cât nu se poate oferi fiecărui spectator din lume, un film vorbitor... în limba lui, pericolul încă nu este aşa de apropiat. «Totuşi d. Adrian Maniu are dreptate : tehnica nimiceşte arta, cel puţin arta, aşa cum o conce­pem astăzi, fiindcă generaţiile viitoare vor cunoaşte, desigur, formă nouă, născută din combi­naţia acestor două elemente : tehnica şi arta — esenţiale ale civilizaţiei umane.» ACCIDENTUL LUI WILLIAM FOX. — William Fox, magnatu cinematografului american, a fost grav rănit într’un accident de au­tomobil. Starea lui ar fi extrem de îngrijorătoare.­CINEMATOGRAFUL SPA­NIOL. — Cinematograful spaniol nu s’a manifestat până astăzi de­­cât la rare intervale, dar el există. Este cunoscut și publicului nos­tru filmul «Boy» (tinereţe) care a rulat anul trecut pe unul din ecranele de pe bulevard. Spania are doi­­regizori de sea­mă, Benito Perojo şi Francisco Gargallo. Aceste din urmă a rea­lizat de curând două filme : «Mă­tuşa Ramona» şi «Ultimul ren­­dez-vous» şi proectează «Spania de astăzi». Pentru acest din urmă film, turnat cu prilejul expoziţiei de la Barcelona, i se fac pregătiri menite a-1 ridica la rangul de operă reprezentativă a cinemato­grafului spaniol. SE TURNEAZĂ IN ROMÂNIA. Săptămâna aceasta Martin Berger a turnat cu trupa sa în fruntea „ - - ^ - n i5tr^li!"',c'+­,‘ Ma­rella Al­­­b­arri, la castelul de la Mogoşoaia şi la Moreni. Pe de altă parte şi Jean Mihail continuă filmarea scenelor pen­tru «Viaţa unui oraş». REVISTE. — A apărut revista «Cinema» pe luna Iulie. «Filmul meu» ne-a trimis de­­asemeni ultimul său număr. ----------exo---------­ Joan Crawford şi moda Frumoasa loan Crawford, soţia lui Fairbanks fiul, a lansat o nouă modă în domeniul costumelor de bae. Se spune că ea­­ consta in­tr'o complectă desfiinţare a aces­tor costume. --------exo-----—­ Henry King producător Regisorul Henry King, realiza­torul mondialului succes «Sort albă», a fost numit vice-preşedin­­te al Companiei «Inspiration Pic­tures», una din marile societăţi producătoare de Peste oceni. «Rivoli» din New-York repre­zintă primul film vorbitor al ma­ Procesul „Mirei neguţăto­­reasa de chibrituri“ Se ştie că anul trecut Maurice Rostand a dat în judecată pe re­­gisorul Jean Renoir pentru pla­giat. El l-a acuzat de a-i fi transpus pe ecran opera «Mica neguţătoa­re de chibrituri», pe care, în rea­­litate ambii au luat-o de la An­dersen. ’ |;­ ’­­ Rostand nu s’a mulţumit însă numai cu atâta. El a sechestrat ilmul, admirabil interpretat de Caterina Hessling, cauzând ast­­fel însemnate pagube exploată­rii. I ll Procesul s’a judecat de curând și Maurice Rostand a fost condam­nat să plătească daune-interese regisorului acuzat. «Mica neguțătoare de chibri­turi» e liberă. ----------exo----------­Sita Claire actriţă Ina Claire este soţia lui John Albert. Ea a terminat de curând primul ei film, lui vorbitor, ind­ulat «The Awful Trith». ----------e­xo---------­ Fox a cumpărat noul săli William Fox a cumpărat la New-York încă 120 săli. El controlează în momentul de apă peste 500 săli la New-Y­ork. | „Thunderb­olt" George Bancroft W. Pudowkin marele animator al cinematogra­fului rusesc. Joan Crawford George Bancroft d­in tragedian :« Thunderbolt». Caterina Hessling Din depărtări Pentru Cassgot de la Jiu Nu-mi imaginam că mai poate fi posibl să-şi mai amintească ci­neva de micile suferinţi de odi­nioară ale sărmanei Ciciura. Dar iată că, spre m­area-mi suprind­ere şi bucurie văd din nou un articol dedicat mie. D-ta eşti atras de sin­ceritatea-mi, pe care o constat şi eu Za­d­ia. Nu ştiu : oare sbuciumul şi sta­­rea-mi sufletească de compătimit să fi produs înduioşare? Totul este perfect exact în ca­racterizarea mea; decât, asupra chinului meu te-ai înşelat. Eu nu reprezint adevăratul tip al popularei Ciquita cântat în Ro­manţele sentimentale, ci, fiindca ai discutat, de fizicul meu, îţi troiu indica : părul îmi este roşcat in bucle, ochii negri, fufa într’adevăr hibă, gura mica, bărbia crispată. Toate acestea prezintă prea îm­pu­ţina importanţă, aşa că le-am tea­păsa pe planul al doilea. De un­ lucru ţin să te încredin­ţez , că am procedat cu multă pru­denţă, graţie căreia, dealtfel, mă putui riplea de la un pericol care se zărea inevitabil. Iar acum doresc liniştea şi pacea sufletească. De s-ar ivi însă o per­soană care să-mi releve cu adevă­rat o afecţiune trainică, nu se ştie demnii i-aş da ascultare. In aşteptarea celui ce va veni, voiu căuta să mă ocup de altă lec­tură, căci «Ion» şi «Ciuleandra» au îmbătrânit, sărmanii, în biblio­teca mea. Prieteni rămânem cu siguranţă şi ne vom comunica eventual im­presiile. Regret că trebue să pără­­sesec Bucureştiul pentru doua luni dar nu prea disper, căci voiu auzi vești­ de prietenii mei anonimi și pe la băi. CIQUITA .

Next