Rampa, iulie 1929 (Anul 14, nr. 3430-3455)
1929-07-22 / nr. 3448
tai tai23 26 Ul28 u,30 ul32 L'34 38 L.142 v ^' Lel42 ^125 M. AmarScS bun3 $ rezistentă m. $ I Ion nescrobitrezistent ti petrec ___ la spălat _____ uper m. Amerisi •oari m. Zalir garantat la spălat foarte recomandabil a II on Creț superior, foarte recomandabil______ m. Oxford englezesc culori garantate n. Indian fin pentru rufarle m. Lenet ţi Musulmn francez desene garantate lat 80 cm. m. Porca luri ţi Stamburi cu desene ga__rantate la spMt m. I n d i a n superior lat 100 cm. ..145 m. Zefir de cämä;. desene moderne * u,49 l^2 m. Renlorce fin pentru lengerie ţi trusouri_______ m. Zefir englezesc extra rezistent culori garantate w50 m. Oradal superior și rezistent pentru rufărie bărbătească u,69 m. Marochin imprlu,69 mat pentru Rochi lat 100 cm. m. Fular extrafin cu desene moderne u,69 m. Opal și Marchixot extra fin p. rufărie culor garantata Lel85 m. P^pSlni superioară cu desene moderne pentru cămăşi Lel90 ^66 m. PSnză de cearceafuri practică foarte rezistentă lat 150 cm. m. Marchizei p. rechi ieșene mod. garantate lat. 130 cm. ai. PSnză de cearceafuri practică rezidentă lăt. 200 cm Lel135 m. PSnză de cearceafuri superioară lăţime 200cm. Ul155 m. P a n ş i de cearceafuri superioară lăţime 220 cm u,190 m. Stofă de lână pură pentru rochii culori moderne u,220 m. Olandă veritabilă lăţime 150 cm. Ul295 m. Poplin de lână pentru Rochi specialitatea casei Ul310 m. Olandă veritabilă lăţime 200 cm. M110 Ul350 m. Ton«arara francez de mătase, brutăre, dubluri, ele. excepţional de convenab m. Crepe de Chine englezesc lat 100 cm. perfecta caţifoane şi olărituri franceze, engleze, belgiene, elveţiene in toate lăţimile Pânza Iutie, Ciorapi Secţiune specială de Stofel engleze Stole franceze | Stole moderne de DAMEl BARBATI din cale mai renumita fabrici vilid! tel mai tavenalil lORGHIDAN Tasă fondată în anul 1878 DEPOZITARUL Sifoanelor Schroll |21pellem în provincie prin ostă cu ramburs Strada Pânzari, 11 BUCURESTI Sect. I Maidanul teatral — Continuare din pagina l-a — au spus ca franţuzoaicele sunt neîntrecute !.. '— De ce ?.. — Fiindcă tu eşti cea mai ispititoare femeie care am avut-o în viaţa mea... — Păi eu nu sunt franţuzoaică !.. îmi răspunse delicioasa mea amantă râzând cu hohote. Şi ca o supremă ironie, mă înjură pe limba dulce românească, de toate alea sfinte... . Am bâlbâit nedumerit: — Cum Știi românește ?.. Păi eu sunt româncă Stansi ciule !.. Eram în cor hi BUin nici nu uitai la mine ... NICORS ❖ AS Sunt unii cari au prins o pasa „artă mută’ care, ce-i drept după sa „artă mvtă", care, ce-i drept, ultima inovaţie a filmului vorbitor, tinde să se transforme cu desăvârşire. Iar alţii socot cinematograful doar ca o simplă distracţie,care nu le acordă decât o orădouă, de recreare, fără să-i dea prea mult din fiinţa lor. Dar atât unii cât şi alţii se leagă cu câte o simpatie, care devine uneori chiar frenezie, de un artist sau artistă, cărora le atribue toate însuşirile şi pe cari sunt gata să-i socoata hărăziţi cu cele mai înalte virtuţi. Pe câţi nam auzit: — A, în filmul acesta joacă Mosjukin ! Trebue să mă duc şi eu ! Neapărat ! Şi nu numai atât. Caută să atragă în mreaja de opinii, lor predilectă, pe toţi cei din juru-le, pierzăndu-se în sforţări de argumentare ce le-ar crede dedicate vreunei opere umanitare. Am pomenit pe Mosjukin fără ideia preconcepută a unei superiorităi, ci doar aşa, la întâmplare, cum aş fi putut cita pe oricare altul : pe John Gilbert, Georg Alexander, Junkermann, Emil Jannings, Charlie Chaplin, Marry Liedtke, Ramon Novarro. Ţinteam doar să precizez o stare de fapt, de ordin psichologic. Şi, în misivele ce le-am primit, se vădeşte totul limpede. Caracterizările curg după înclinarea fiecăruia şi, dacă, mai sunt laconici. RUBRICA FEMEII Albumul Rasnoneî Pe cari artişti de cinema ii preferaţi mulţumindu-se doar cu o simplă enumerare, alţii, în schimb, scaldă în valuri de elogii pe cei cărora le închină senzibilitatea. Noi le facem loc la toate, păstrând, ca deobiceiu, complectă obiectivitate, patic, mai drăguţ, mai distins şi mai destoinic să-şi merite numele de „artist" ! Prefer însă pe unul, Pe care mi-l închipui cu ochi albaştri, fiind blond, înalt, delicat, cu zâmbet fin, cu gesturi armonioase, li-Icador pune în fruntea tuturor.'bere, de adolescent răsfăţat şi care pe „Olaf Fjord , e tipul bărbatu- tot atât de bine şi natural interpretui care-mi place, e mlădios ca o trestie, cu ochii căprii melancolici, ochi ce mi-s atât de dragi, îmi place şi Jak Trevor, Hans Stüwe, dar cel Preferat rămâne Olaf Fjord*’. Alex. Cerbeanu admiră „pe Ivan Mosjukin, care s’a putut ridica la rangul de cel mai talentat şi frumos bărbat al artei mute. In special l-am putut remarca în filmul „Roş şi Negru’* în rolul atât de dificil al lui Julien, dovedind că e cel mai bun artist al ecranului. Un artist stimat şi iubit, de toţi cei ce înconjoară lumea cinematografică şi teatrală, este Emil Jannings, care a putut fi remarcat în ultimele, sale filme „Ispitele Trupului” „Patriotul’*. Adolphe Menjou, poreclit şi „Omul eleganţei**. Charlie Chaplin, care la începutul carierii sale juca în roluri de tragedian, nu se gândea niciodată, că va putea, prin jocul său, să alunge tristeţea din sufletul spectatorului**. Isaura se rosteşte astfel: „Fiecare în felul său e mai sim- tează rolul unui om din societatea înaltă, ca şi pe al tânărului student naiv, entuziasmat, sincer, iubitor, care are curajul să poarte duel şi să spuie vorbe dulci frumoaselor, cum are cineva curajul să servească o prăjitură de bun şi ales gust !.. Ghiciţi cine este?! Nu-i Ramon Navaro ! E altul, care actualmente, după cum citii în „Ram- Pa‘* zilele trecute, s’ar afla în România, pentru filimariea romanului ..Arde o moară o moară pe Siret !’! Nu-l cunoaşteţi ? Nu l-aţi văzut în „Contesa svăpăiată*’, „Contesa Elisabetha’’ şi alte atâtea filme ? Nu l-aţi văzut în „Heidelberg, nu te pot uita’’, splendidul şi duiosul film german ?.. Ei da ! El e preferatul meu, Werner Fuetterer, pe care-l iubesc ca pe o fiinţă spirituală, din altă lume, dar care va coborî odată să-mi mângâie sufletul cu privirea lui albastră, să-mi umple singurătatea o clipă şi să-mi înfrumuseţeze viaţa cu zâmbetu-i fin ! II înţeleg şi-l apreciez cu atât mai mult, cu cât înaintez şi eu pe calea artei, căci sunt o elevă a Conservatorului din Capitală”. Grigore F. începe cu tragedia ei în ordinea creiaţiilor ce le au la activul lor. 1) Emil Jannings este cel mai mare, dat, fiind Puterei p. lui de creaţie. La el un cât de mic rol devine o „perlă” a artei mute şi un nou succes, prin felul cum înţelege el să-l interpreteze. Trebuie să-l fi văzut în creaţia formidabilă din „Ultimul om”, care contează ca una dintre culmile artei cinegrafice (bineînţeles în genul său, nu înţeleg asta ca montare şi fast), ca astfel să vedeţi puterea sa de creiaţie. Americanii l-au luat la ei, după ce a fost văzut în acest film. In filmele sale luxul şi montarea cu fast sunt pe planul al doilea sau nu există de loc, acestea fiind apanagiul celor slabi ca acţiune. Montarea cu lux şi fast sunt un paravan spre a se ascunde lipsa de subiect. „Varietté” este iar unul din filmele sale bune. Acum în urmă a fost văzut în filmul „îs. Pitele trupului”, care conţine scene de tot ce mate fi mai omenesc. Cea din „tripou” când el se prăbuşeşte sub lovitura scaunului aruncat de amantul femeii care avea să-l scoată din rândul oamenilor, este plină de tragism şi mult omenesc. Apoi scena când el primeşte bani de la propriul său fiu, care-l luase drept un cerşetor. Toate acestea culminează în ultimul episod, când stă de vorbă cu ai săi, cari nu-l recunosc şi totuş îi csapă din mâna poliţistului care-l credea drept hoţ fiindcă îl văzuse uitându-se pe fereastră la ai săi în acea noapte de Crăciun. După ce fiul său mai mic îl întreabă dacă are familie şi el îi răspunde că are şi „sunt fericiţi ’, pleacă în lungul străzii troienite de zăpadă, ca să-şi ducă mai departe calvarul vieţii pe care ispitele trupului i-o hărăziseră. Jannings trebue văzut în filmul sau în scena aceasta, ca să vă daţi seamă de valoarea sa. Felul lui sobru şi concentrat, acum duios, acum aspru şi gârbovit sub loviturile soartei nemiloase, sunt cheia creaţiilor lui. Deci lui şi numai lui îi revine primul loc. 2) Lon Chaney, „omul cu 1000 feţe”, având darul să facă din faţa sa cea mai reuşită mască şi din trup cel mai schilod. Filmul „Cocoşatul de la Notre Dame” stă mărturie. 3) Rudolf Schildkraut, un artist cu o Putere de expresie mare. 4) Conrad Veidt, interpretul principal din filmele „Studentul din Praga" și „Omul care râde”. Primi amorezi sunt : 1) John Gilbert. 2) Niels Asther, interpretul din filmul „Cazacii”’ cu Gilbert și din „Amantul de carton’’ cu Marion Davies. Acestei noui stele bărbăteşti Ii se prevede o cariera mult mai glorioasă ca a lui „Rudy”. Este o frumuseţe nordică de bărbat. Şi cum ar putea fi altfel când este compatriot cu frumoasa şi sensuala femeie „vamp’ care este Greta Garbo ? 3) Jean Murat, interpret al lui „Marat’’ din filmul „Napoleon al lui Gance şi acum în urmă în filmul „L’eau du Nil”. Dintre comici cel mai mare şi care luceşte ca un astru este „Chaplin”. Inutil de a mai vorbi despre el şi filmele sale, „Circul” şi „Goana după aur vorbesc de la sine. Lavinia are o deosebită preferinţă pentru artistul Junkermann, pe care l-a distins mai a- Ies în filmul «Alteţa sa servitorul», unde a putut aplauda dubla sa personalitate, întrupând în a-acelaş timp două dificile roluri. Dar nu mai puţin aleargă la filmele în care apare Georg Alexander. Două prietene ne arată că, sprea-şi evidenţia gusturile, ar trebui «să scrie pagini întregi fără a mai termina», dar nevrând s-o supărăm pe «drăguţa noastră Ramona», se vor mulţumi cu mai puţin. Deci: «Veselul şi fermecătorul Harry Liedtke, cu veşnicul lui surâs, e deajuns apariţia lui pe ecran spre a provoca hohote de râs. Louis Lorch, drăgălaşul june plin al ecranului german, cu ochii negri pătrunzători, te farmecă, şi fără să vrei invidiezi partenera, care a atât de aproape de el, încât să-i simtă răsuflarea caldă pe buze». Lui Nicu Focşani îi place mai mult: Harry Liedtke, Ivan Mosjukin, Ernest Verebes şi omul cu 1000 de feţe (Lon Chaney). Rora M. găseşte că «cinematograful e un roman. In roman sunt lucruri verosimile şi neverosimile. Cinematograful e o copie fidelă. El ne redă veracităţi şi invers. Un roman e vital, când simţim vibraţiile, pulsul autorului şi personagiilor. In cinema e un film bun când are gesturi, mimică şi joc specific. Cele mai frumoase cărţi au dat cele mai bune filme. Admir în linie bărbătească pe Conrad Veidt, Lon Chaney şi Emil Jannings. Conrad în, cinema e o personalitate. E bizar. Poate întruchipa orice rol pentru orice vârstă. Acesta e secretul veidtian. Iubeşte cu pasiune, suferă eroic, urăşte diabolic. In jocul lui Conrad distingi o sabie a lui Damocles, pe care o ţine veşnic asupra celorlalţi interpreţi. M’am mirat c’a fost pus un novice, un cirac al cinematografului în rolulprinţului Suleiman din «Mon Coeur a talenti» a lui Dekobra, când minunat ar fi fost Conrad. Aşa văd eu. Emil Jannings e arta categoriei : fatale, pesimiste, obsedate. E regele nenorociţilor. Lon Chaney, e l’artiste des artistes. Preferă ca partentre femei frumoase. El e urît, dar Lon Chaney e universal. In figura lui vezi timpurile trecute, prezente și viitoare. După mine e un complex de Napoleon, Voltaire și Musset. De ce ? E energic, universal și iubitor. Un merit supraomenesc al cinematografului e că ne-a dat pe un Lon Chaney. Cinematograful e azi Phoenix-ul, căci Lon Chaney născut din cenuşa artei, în ea se proslăveşte. Ca frumuseţe masculina citez pe Nils Asther.» D. Florian Stache, după ce-şi exprimă credinţa că, dacă «noua întrebare, ce-şi găseşte loc în ospitaliera „Rampa” , «pe cari artişti de cinema îi preferaţi» , ar fi pornit din iniţiativa unei domnişoare, desigur că ea viza «fizicul» artistului şi răspunsul trebuia să fie : Ramoo Novarro, Jacques Catelain, Willy Fritsch, etc.», prinde «sensul adevărat al întrebării sugerate de d. Ionel Tudosie, şi anume că se referă la «cota» de perfecţiune atinsă de artişti în diferite filme. Aşa fiind, trei nume răsar, trei perfecţiuni: John Barymore, Charlie Chaplin, Emil Jannings (enumerarea făcută în ordine alfabetică). Filme ca : «Le beau Brummel», «Don Juan», «Poetul Vagabond», «Când marea şi cerul se’ntâlnesc» (Barrymore) sau «Pelerinul», «Goana după aur», «Puiul», «Circul» (Chaplin) sau «Variété», «Der letzte Mann», «Ironia destinului» şi «Ispitele trupului» (Jannings), constituesc cele mai bune producţii cinegrafice, capodopere de psihologie veridică, datorită numai şi numai jocului genial al celor trei.» Pentru Maria Munteanu «există numai unul preferat ! Unul singur , înalt, blond, cu ochii albaştri, tipul cel mai caracteristic şi reprezentativ al rasei nordice din care face parte. M’a subjugat, m’a fermecat prin inteligenţa şi eleganţa jocului său de mare artă. Mi-a procurat clipe de uitare de sine şi înălţare sufletească, prin profunda înţelegere a rolului, prin intensa identificare şi contopire a întregii sale persoane or aceea a eroului pe care îl interpretează. • Oare cine nu a admirat masca rigidă şi atât de expresivă, şi jocul sobru şi concentrat, în rolul nefericitului rege Carol XII ? Dar masca blazată şi ironică, şi jocul său simplu şi degajat în cel al marchizului de Luna ? Şi în dublul său rol , în acel al ţăranului, când trăsăturile sale au putut lua acel aier de naivitate, dar şi de energie, constrastând atât de izbitor cu acele ale marchizului de Luna, cu care sta faţă în faţă ? Neenumerând decât aceste trei roluri, te întrebi, plin de admiraţie: oare care va fi faţa adevărată a artistului, căci în nici unul din aceste trei roluri jocul sau nu are nimic asemănător, şi în nici una din trăsăturile celor trei personagii pe care îi interpretează nu poţi recunoaşte cele adevărate ale marelui artist care este Gösta Eckman 1» Restul răspunsurilor în alt număr. SE LUNGESC ROCHIILE ? — Mulţi au crezut-o un timp ca o încercare glumeaţă, cu tot ecoul străinătăţii care n® îmbracă după cum vrea ea. Dar iată că ceea ce se nădăjduia a fi doar o modă trecătoare tinde a se permanentiza. ■ La început au apărut codiţele din dreapta şi stânga, apoi le-a urmat cea mărişoară din spate, ca o trenă fâlfâindă, lăsând, totuşi picioarelor destulă respiraţie. Şi acum, ne e dat să vedem lungimi ce năzuiesc spre pantof, ameninţând, vai, industria ciorapilor. Bărbaţii, din ce în ce, arborând steagul pudicităţii, scoteau proteste violente împotriva scurtimei prea mari a rochiilor, se transformă, acum în apărătorii ei, pe motiv că... punga le e prea păgubitor pusă la contribuţie, căci la rochiile lungi şi «cloche» — ca acele de azi — intră prea multă stofă... şi e vai şi amar ! Vasăzică, oricum ar fi, cu greu izbuteşti să-i împaci... E vorba: ce cred cititorii şi cititoarele noastre despre noul aspect al rochiilor ? Ii satisface ? Sau nu ? La care găsesc graţie mai abundentă ? La cea de eri sau cea de azi ? Au vreo obiecţie de făcut ? Le inspiră vreo paralelă ? Răspunsurile ni se vor trimite în cursul acestei săptămâni. ) RAMPA wefiraEras* T FILM §i CINEMA IN HIMHHNM ECRANIM FILM RUSESC. — Cinematograful rusesc îndură şi la noi multe după urma cenzurii. Marile opere reprezentative ale cineaştilor sovietici, precum „Potemkin” „Sfârşitul Petersburgului”, „Arsenal’ ş. a. nu ne-au putut fi încă prezentate din această cauză. Totuşi, înfruntând o prejudecată aproape inexplicabilă a cenzorilor noştri, câteva lucrări ruseşti au izbutit să ajungă în faţa marelui public. „Mare” e un fe de a vorbi. Căci nici ,,Condicuţa galbenă*’, nici ,fratul ispitelor” şi nici mai ales acea neuitată „Vulpe Angintie” (Sturm über Asien) nu s’au putut impune admiraţiei mulţimii. Dar aceasta nici nu era de aşteptat. Mii de spectatori intoxicaţi de banalele peltele europene, a căror autori încă nu aflaseră de moartea arhiducilor şi cotiţilor, prinţeselor şi fecioarelor, nu puteau înţelege desfăşurarea unei acţiuni care se petrecea întro lume străină lui — străină nu fiindcă nu o cunoştea, ci fiindcă se învăţase să păstreze întotdeauna exişti fnţa ei ca o taină faţă de semenii săi. Iar filmele americane, în cari ritmul nouii vieţii începuse să pulseze mai puternic la un moment dat, contrariau prin vioiciunea, exuberanţa şi tempoul lor, temperamentul nostru greoiu, care n’a fost rafinat de technica undelor eterice. Căci lucrul acesta e cert : în filmele americane viaţa e zugrăvită mult mai adevărat decât în cele europene — păstrând bineînţeles anumite limite pe care nici jankeii n'au îndrăznit să le treacă. A făcut-o însă filmul rusesc. Mai puţin specific vieţii din Rusia, şi deci mai accesibil nouă, este de-o pildă acest minunat „Crin în mocirlă” care rulează acuma în Capitală. Se spune, în sfârşit, pe nume unor lucruri care, în fond simple, arhiştiute şi banale, capătă un aspect nou şi impresionant, numai prin faptul că ne sunt înfăţişate pentru prima dată în mod public. Nu ştim oare cât de mult suferă un chelner de pe urma patronului ? Nu ştim oare că marii demnitari primesc mită ? Nu ştim oare că un copil de chelner, care n’are cu ce plăti taxa, e dat afară din şcoală ? Dar realizatorii ruşi, a căror metodă consistă în a ridica aceste mici evenimente neînsemnate în sine, la rangul de evenimente sociale, prin prin generalizare şi extindere, reuşesc să ne indigneze, să ne revolte, să ne aţâţe, împotriva unei stări de lucruri care, chiar dacă nu mai subsistă la ei, continuă însă a domina jumătate din naţiunile lumii ? Film cu tendinţă, da, şi cu atât mai puternic, cu cât nimeni nare curajul să nege evidenţa faptelor înfăţişate. Simt în acest film scene cari ar trebui să figureze într’o antologie a cinematograului, scene de-o rară putere emotivă, ca şi de fină observaţie psihologică. Şi apoi e cealaltă latură a filmului rusesc : interpretarea. Interpretarea, care face din cea mai tendenţioasă bandă politico, (cum nu e cazul acuma) o desăvârşită operă de artă. Creaţia lui Cehov, în rolul chelnerului Suboff e unul din marile momente ale artei mute. Sunt în afară de orice discuţie şi ceilalţi interpeţi, sunt admirabile diferitele, tipuri episodice. Filme ca aceasta îţi redau speranţa într un viitor mai bun al cinematografului şi te fac să priveşti cu milă ridiculele bâjbâeli sonore şi vorbite cu cari o mână de capitalişti vor să cucereasă lumea. B. CEHAN INTRE TECHNICA ŞI ARTA. Ziarul «Dreptatea», comentând un articol al d-lui Adrian Maniu apărut în «Rampa», scrie sub semnătura R Og. şi sub titlul «Intre technica şi artă», aceste judicioase rânduri : «Din întâmplare, scriitorul acestor rânduri a avut prilejul să vadă la Paris, filmul vorbitor american, care a stârnit atâta vâlva «The singing fool». Reprezentaţia aceasta în adevăr, extraordinară, mi-a atras însă atenţia asupra unei dificultăţi, de care filmul vorbitor — spre fericirea teatrului — se va iubi încă multă vreme. La succesul cinematografului a contribuit, în precumpănitoare măsură, şi universalitatea lui. Un actor american face un gest la Hollywood, în California şi gestul acesta fotografiat în film, şi reprodus în mii de copii, e bun de proiectat la Paris şi la Berlin, la Bucureşti şi la Moscova, la Constantinopol şi la Stockholm, la Cairo şi Bombay, la Teheran şi Singapore. Toată lumea — indiferent de limbă — pricepe un gest. Dar în câte ţări va fi priceput excelentul actor american din «The singing fool», Al. Jolson, care vorbeşte şi cântă englezeşte ? La Paris chiar, apărea pe cadra şi un text al vorbelor lui, tradus în franţuzeşte, ceea ce oarecum diminua efectul general, după cum interesul ar fi să scadă din ţară în ţară, pe măsură ce limba engleză e mai puţin cunoscută. «Autorii filmului «The Singing Fool» au prevăzut însă şi ei acest lucru şi de aceea — desigur — au ales pentru primul film vorbitor, cu care America a pornit la cucerirea vechiului continent, un subiect evreiesc, deci internaţional. Dar câte asemenea subiecte se pot găsi ? Fireşte, puţine. Ceea ce înseamnă că atâta timp cât nu se poate oferi fiecărui spectator din lume, un film vorbitor... în limba lui, pericolul încă nu este aşa de apropiat. «Totuşi d. Adrian Maniu are dreptate : tehnica nimiceşte arta, cel puţin arta, aşa cum o concepem astăzi, fiindcă generaţiile viitoare vor cunoaşte, desigur, formă nouă, născută din combinaţia acestor două elemente : tehnica şi arta — esenţiale ale civilizaţiei umane.» ACCIDENTUL LUI WILLIAM FOX. — William Fox, magnatu cinematografului american, a fost grav rănit într’un accident de automobil. Starea lui ar fi extrem de îngrijorătoare.CINEMATOGRAFUL SPANIOL. — Cinematograful spaniol nu s’a manifestat până astăzi decât la rare intervale, dar el există. Este cunoscut și publicului nostru filmul «Boy» (tinereţe) care a rulat anul trecut pe unul din ecranele de pe bulevard. Spania are doiregizori de seamă, Benito Perojo şi Francisco Gargallo. Aceste din urmă a realizat de curând două filme : «Mătuşa Ramona» şi «Ultimul rendez-vous» şi proectează «Spania de astăzi». Pentru acest din urmă film, turnat cu prilejul expoziţiei de la Barcelona, i se fac pregătiri menite a-1 ridica la rangul de operă reprezentativă a cinematografului spaniol. SE TURNEAZĂ IN ROMÂNIA. Săptămâna aceasta Martin Berger a turnat cu trupa sa în fruntea „ - - ^ - n i5tr^li!"',c'+,‘ Marella Albarri, la castelul de la Mogoşoaia şi la Moreni. Pe de altă parte şi Jean Mihail continuă filmarea scenelor pentru «Viaţa unui oraş». REVISTE. — A apărut revista «Cinema» pe luna Iulie. «Filmul meu» ne-a trimis deasemeni ultimul său număr. ----------exo--------- Joan Crawford şi moda Frumoasa loan Crawford, soţia lui Fairbanks fiul, a lansat o nouă modă în domeniul costumelor de bae. Se spune că ea consta intr'o complectă desfiinţare a acestor costume. --------exo-----— Henry King producător Regisorul Henry King, realizatorul mondialului succes «Sort albă», a fost numit vice-preşedinte al Companiei «Inspiration Pictures», una din marile societăţi producătoare de Peste oceni. «Rivoli» din New-York reprezintă primul film vorbitor al ma Procesul „Mirei neguţătoreasa de chibrituri“ Se ştie că anul trecut Maurice Rostand a dat în judecată pe regisorul Jean Renoir pentru plagiat. El l-a acuzat de a-i fi transpus pe ecran opera «Mica neguţătoare de chibrituri», pe care, în realitate ambii au luat-o de la Andersen. ’ |; ’ Rostand nu s’a mulţumit însă numai cu atâta. El a sechestrat ilmul, admirabil interpretat de Caterina Hessling, cauzând astfel însemnate pagube exploatării. I ll Procesul s’a judecat de curând și Maurice Rostand a fost condamnat să plătească daune-interese regisorului acuzat. «Mica neguțătoare de chibrituri» e liberă. ----------exo----------Sita Claire actriţă Ina Claire este soţia lui John Albert. Ea a terminat de curând primul ei film, lui vorbitor, indulat «The Awful Trith». ----------exo--------- Fox a cumpărat noul săli William Fox a cumpărat la New-York încă 120 săli. El controlează în momentul de apă peste 500 săli la New-York. | „Thunderbolt" George Bancroft W. Pudowkin marele animator al cinematografului rusesc. Joan Crawford George Bancroft din tragedian :« Thunderbolt». Caterina Hessling Din depărtări Pentru Cassgot de la Jiu Nu-mi imaginam că mai poate fi posibl să-şi mai amintească cineva de micile suferinţi de odinioară ale sărmanei Ciciura. Dar iată că, spre marea-mi suprindere şi bucurie văd din nou un articol dedicat mie. D-ta eşti atras de sinceritatea-mi, pe care o constat şi eu Zadia. Nu ştiu : oare sbuciumul şi starea-mi sufletească de compătimit să fi produs înduioşare? Totul este perfect exact în caracterizarea mea; decât, asupra chinului meu te-ai înşelat. Eu nu reprezint adevăratul tip al popularei Ciquita cântat în Romanţele sentimentale, ci, fiindca ai discutat, de fizicul meu, îţi troiu indica : părul îmi este roşcat in bucle, ochii negri, fufa într’adevăr hibă, gura mica, bărbia crispată. Toate acestea prezintă prea împuţina importanţă, aşa că le-am teapăsa pe planul al doilea. De un lucru ţin să te încredinţez , că am procedat cu multă prudenţă, graţie căreia, dealtfel, mă putui riplea de la un pericol care se zărea inevitabil. Iar acum doresc liniştea şi pacea sufletească. De s-ar ivi însă o persoană care să-mi releve cu adevărat o afecţiune trainică, nu se ştie demnii i-aş da ascultare. In aşteptarea celui ce va veni, voiu căuta să mă ocup de altă lectură, căci «Ion» şi «Ciuleandra» au îmbătrânit, sărmanii, în biblioteca mea. Prieteni rămânem cu siguranţă şi ne vom comunica eventual impresiile. Regret că trebue să părăsesec Bucureştiul pentru doua luni dar nu prea disper, căci voiu auzi vești de prietenii mei anonimi și pe la băi. CIQUITA .