Rampa, noiembrie 1929 (Anul 14, nr. 3535-3560)
1929-11-01 / nr. 3535
fcNUL XIV, Ns. 3533 •EDACTIA, ADMINISTRATIA SI ATELIERELE GRAFICE STRADA SĂRINDAR, T * ■ * I W O N »91C9 Ananin* Mu*«* Ui Caic« vietarW M® a» AMunturOa e« cwlmaas « tecta ipurtaur «• MMMM M I« Man Metraje grafi de Cruce D-l Paul Prodan autorul piesei ce se reprezintă pe scena teatrului „Maria Ventura” este un nume ce s’a înscris mai de mult în mişcarea dramatică românească. Comedia „Cărare” reprezentată pe scena Teatrului Naţional eră o fagăduiălă promiţătoare, „Concertul simfonic” comedie jucată pe scena teatrului Regina Maria o întăreşte, relevând talentul de-a scoate din măruntele fapte ale vieţei remarcabile efecte de teatru. „Iubire”, jucată cu un deosebit succes pe scena Naţionalului într’o ambianţă de lux ne dă într’un mediu de elită românesc — avem şi noi saloane şi oameni ce ştiu să vorbească, nu numai cârciumi şi hore de la ţară — înfrigurările amorului şi variantele subjugătoarei patimi, cu un meşteşug teatral inerent adevăratelor piese ce plac. Am notat aceste câteva titluri de piese, cari vor avea rezonanţa lor în sufletele celor ce azi ascultă „Fraţi de cruce” pentru a caracteriza pe un scriitor de teatru, care voeşte şi reuşeşte a rămâne în sfera cea bună, a acestei literaturi, fără excentricităţi ce de multe ori ascund sterilizarea inspiraţiei, fără adâncimi, cari de multe ori sunt pauze în conştiinţa slab creatoare a celor „profunzi”. D-l Paul Prodan scrie pentru teatru. El redă astfel viaţa în formele specifice ale unei arte, care se adresează intuiţiei celor mulţi, şi care stăpâneşte sufletele prin vraja comicului ori tragicului ce colorează zilele noastre In „Fraţi de Cruce” regăsim pe acelaşi scriitor care exemplifică şi tradiţia cea bună şi definiţia ce s’a impus : teatrul e o imagine a vieţei ca orice artă văzută de un temperament. ”D-l prodan, scoate interesul draatic din observarea marelui mister şi extraordinarei noutăţi ce se chiar dă sufletul omenesc şi . . . __—1 J__ -1 — reuşeşte prin cpctivui. uai a.i Ini ce ştie ,să facă teatru, să ne emoţioneze, adică să lege spectatorul de scenă, fantezia de dincolo de rampă, cu judecăţile din sală, şi să creeze prin această fusiune — care este cheia succesului — verosimilităţi ce ne place şi ne încântă. D-l Prodan se înfăţişează astfel ca un înţelegător al vieţei pe care o interpretă artisticeşte în interesantele sale lucrări dramatice. Dar d-l Paul Prodan este o personalitate literară care desminte o obişnuită contradicţie dintre analistică şi spontaneitate, dintre discernământul discursiv şi saltul spre noutatea sintetică. Este şi analistul care descoperă pentru a pune în lumina miezul emoţional al operei şi care explică interpretarea actoricească, cu un spirit de veracitate şi de onestitate ce mentă a fi preţuite deosebit. Dar în acelaş timp este şi spiritul care din fărâmăturile banale ale vieţei încheagă tabloul unitar al unor vieţi încadrate în opere de artă. Criticile dramatice ale d-lui Paul Prodan sunt modele de eleganţă, de apreciere delicată şi civilizată a lucrărilor altora, fără ca obiectivitatea judecăţii critice să fie micşorată. Se dovedeşte că există putinţa de a ajunge la adevăr şi fără brutalităţi de expresii şi sălbăticii de vocabular. D-l Paul Prodan critică fără să vexeze, lămureşte fără să insinueze, informează fără să sune alarma. Este o discreţiune în criticile sale profesionale care pot fi normative. Criticul conştiincios înfrăţeşte însă cu făuritorul de noi tipuri şi de inventate acţiuni. Două atitudini care constituesc o personalitate unică, două forme de expresii a temperamentului înclinat spre artă , o judecă la alţii şi o face el însuşi cu o conştiinţă întreagă în amândouă. „Fraţi de Cruce” sunt o faţetă a personalităţii d-lui Prodan ca autor dramatic. E Ac singura dată când criticul nu poate să-şi cmint n /■»«11T onllll rîncu 1 o^'urra vu ’ uuruit u.„^i viitvu. » o ui da voe, ar fi, suntem siguri, tot aşa de nepărtinitor şi sincer cu el însuşi cum ar fi cu ceilalţi. E greu să fii altul... ds flr. Truşan Din cosea suflețiriiui SOLUȚIE Confratele I. M. e eminamente săric, fapt care nu-l împiedică de a fi totdeauna arogant și „demn". .Zilele acestea confratele vostru intră la bancherul Z. pentru a-i cere o sumă oarecare cu împrumut. Bancherul U întâmpină dela ușă: — Ce vrei, domnule? — Domnule, fii te rog politicos. — Ia te rog un scaun. — Domnule, dar nu știi cu cine ai de-a face. Eu sunt, etc.,,, etc... —• Așa? Imi pare bine. Luați atunci două scaune. FÎLDEŞ FALS Actrița, A. I. îşi ■cumpăra dintrun magazin, un medalion incrustat cu fildeşi Cercetându-l începe să aibă în. ideii asupra veritabilității fildeșului... _ curh, d-le, ăsta e fildeș?... E fals, d.le. D.ta nu vezi cum lucește?... Nu știu, d-ră dar: dacă ziceți dv. că e fals, probabil ed elefantul aavut dinții falși. * — 'Ascultă dragă. Dacă n'ai ce face ev- uri sul ar, dă-mi-l mie. — Poftim. să trăești... dar stai nițel. Hârtia tifâisă. — Sigur că e falsă.* Dacă nu era falsă crezi'că n’aveam ce face cu ea? ‘V' ' ILUZIE OPTICA. Pictorul M. mănâncă de obicei tn restaurantul „Modern", unde este destul .de cunoscut, . Acum câteva zile observând să friptura servită, este neobișnuit de mică, chemă supărat ..chelnerul. —■ Ascultă Jeane, ce fel de portici asta... atât de mică... Friptura de aseară era de două ori mai mare... — Vă’nșelați... ați mâncat *n fata oblinzii âe-aia vi s’a părut de două ori mai mare * ACCIDENT. intrun cerc de se disgazetar cerc au prieteni tuta plecarea unui cunoscut in străinătate. Părerile erau împărţite în privinţa simpatiei de care se bucura ca şi , în privința valorii gazetăreşti a viitoruluicălător spre Apus. — Ce-aş zice măi, dacă ar deraia simplonul cu el şi l-ar omori? întrebă un partizan, al gazetarului pe'un adversar tn păreri. “ .— .Dacă ar muri ar fi — se înțelege, tai accident, dar deted ar scăpai ar fi" o mare cktăstrte, , ; ; POMANA. . ’ ;■-. . **• MOTE Roluri mici Din capriciul unui actor se pune din când în când din nou vechea problemă a „rolurilor mici“, atât de dispreţuite de „marii artişti”. Bineînţeles că problema se pune mai întotdeauna în mod discret, între culise sau în cabinetul directorial, astfel încât o descrtere publică a acestei interesante chestiuni a fost evitată. Dar, bănueşte oare spectatorul în scara reprezentaţiei câtă truda şi câte argumente au fost necesare pentru a-l determina pe deţinătorul acelei creaţii să primească rolul ce i se oferise ? Din fericire, nu ! Am avut, de pildă, prilejul sa asistăm de curând la o repetiţie, la un important teatru subvenţionat, din Capitală. La un moment dat, repetiţia nu a mai putut continua. Deţinătorul unui „rol mic” se pusese pur şi simplu în grevă, şi refuza să participe la repetiţii.Din întâmplare am văzut piese ce se repetă, şi la spectacolele festive organizate astă vară într-un important centru artistic din Apus, iar una dintre cele mai frumoase amintiri pe care le-am păstrat de la aceste festivaluri e creaţia strălucită a unuia dintre protagoniştii ansamblului, în acel rol pe care la Bucureşti, un artist care e departe de a se socoti între primii, îl refuză cu îndărătnicie. Este în această mentalitate un egoism orgolios care în teatrul european a fost de mult sacrificat pe altarul artei autentice. Care este oare taina omogenităţii ansamblurilor faimoase lirice sau dramatice din Apus dacă nu recunoaşterea acestui adevăr ? Cazul citat la începutul acestor însemnări desminte nădejdile cu privire, la occidentalizarea vieţii noastre artistice. Am adoptat inovaţiile cele mai recente ale teatrului apusean însă nu am trecut încă epoca prejudecăţilor meschine. Ne poticnim tot la eterna problemă a „rolurilor mici”. Şi când te gândeşti că in realitate nu există roluri mici ci numai actori mici. * - - L. ARTEMIE Director: SCARLAT FRODA împăratul Americei“ obţine succes la Berlin Trei mari evenimente în stagiunea berlineil: Conferinţa scriitoarei Colette.— Debutul lui Fritti Massary în comedie.— Succesul „Impăratulu! America!“ Colette a vorbit la Berlin. Invitată de Societatea franco-germană prezidată de doctorul Otto Grantoff, celebra scriitoare franceză a conferenţiat despre: „Cum o văd pe Collete”. A tratat acest subiect cu farmec, abundenţă, vivacitate irezistibilă. Şi-a povestit viaţa, copilăria de mică ţărancă, debuturile literare, experienţele ca actriţă de music-hall. Şi-a descris caracterul, gusturile de „burgheză provincială”, dragostea ei pentru animale. A insistat foarte mult asupra acestui subiect — căci cunoaşte preferinţele publicului german — şi a povestit cu vervă şi emoţie istorii cu pisici, pantere, vrăbii, căţei. A răspuns cu mult spirit unei liste de întrebări pe care i le-au pus câţiva tineri din auditoriu : „Ce credeţi despre dragoste ? Despre fetele moderne ? Despre părul scurt ? Despre literatura germană ?” etc Colette mărturisi că ignoră tot ce priveşte Germania , afară de muzică. In schimb Colette e, dintre toţi tinerii scriitori francezi, cea mai populară în Germania. Popularitatea ei fu consacrată prin două mari banchete la cari au participat câte două sute de persoane. Primul a fost organizat de societatea franco-germană, al doilea de P. E. N.-Club. DEBUTURILE CÂNTĂREŢEI FRITZI MASSARY IN COMEDIE In Italia cele două mari eve- nimente ale săptămânii trecut® au fost debutul mărci actriţe Fritzi Massary în comedie şi premiera ultimei piese a lui Bernard Shaw. Fritzi Massary, care cânta până acuma în operete, e cea mai populară actriţă a Germaniei. Numele său ajunge pentru a asigura succesul celei mai mediocra producţii. Lucrul acesta îi aduce, in schimb, cel mai mare onorariu plătit astăzi în Germania Dar Fritzi Massary şi-a dat seama că vârsta nu-i mai permită să strălucească cu acelaş farmec într’un gen ca opereta. Şi a avut destulă îndrăzneală ca să-şi schimbe câmpul de activitate, îmbrăţişând domeniul mult mai serios al comediei. Opera pe care şi-a ales-o pentru debut nu este prea fericită. Prima doamnă Selley de St. John Erwine, o comedie de salon britanică, cel puţin tot atât de convenţională cât şi piesele bulevardiere. Conveţia este alta, aceasta e toată deosebirea. Adulterul e înlocuit prin divorţ, spiritul parizian prin humorul englez, destul de savuros dealtfel. Fritzi Massary are în această piesă un rol şi favorabil şi ingrat , favorabil, fiindcă convine vârstei şî mijloacelor sale ? acela al unei femei care-şî recâştigă soţul căzut în mâinile unei fete zburdalnice. Rolul e ingrat, fiindcă e monoton, ca toata comedia, şi poate fiindcă publicul s a obişnuit s’o vadă pe Massary în roluri cu efecte, chiar false, dar amuzante şi vioaie. Critica ii prevede însă o strălucită carieră in teatrul dramatic. CjgUMe- O PIESA DE SHAW La „Deutsches Theater” se joacă ultima piesă a lui Shaw, piesa aceea a cărei premieră a avut loc la Varşovia şi pe care autorul o intitulează «Căruţa cu mere». Germanii, care-şi fac o plăcere din a schimba titlurile, îi spun „împăratul Americei”. Premiera ei a cauzat o mare surpriză şi o oarecare nelinişte. Căci teoriile lui Shaw sunt privite cu multă seriozitate la Berlin. O bună parte din popularitatea sa se datoreşte simpatiei cu care au fost primite tendinţele sale politice. Iată însă că, deodată, totul se schimbă. Shaw, ca un simplu politician, îşi întoarce vesta pe dos. Batjocoreşte democraţia engleză şi se face apologistul regalităţii. Criticii „de stânga” (ei formează la Berlin majoritatea) sau văzut siliţi să adreseze favoritului lor reproşuri amicale, îmbătrâneşte, spun unii, iar alţii susţin că spiritul său de contradicţie atacă democraţia când vede că triumfă aşa cum a scuturat pe vremuri prejudecăţile Angliei conservatoare. Piesa este o satira. Actul întâi e plictisitor, căci redă o lungă Continuare in pag. 2-a, coloana 7-a jos Colette Cunoaşteţi desigur pe pompierii teatrelor- li vedeţi, plimbându-se, in colţurile foayerelor, dar mai ales sus, la balcoane şi galerii-, Acolo unde pericolul fumatului e prai mare , la galerie, tinerii cari au stins, la intrarea în teatru, jumătăţi de ţigară, le reaprind şi le ţin în podul palmei... Nimeni nu vede nici focul, nici fumul ţigărei. Podul palmei astupă focul, şi fumul e îndrumat, cu o tactică specială, dedesubtul scaunelor. Pompierii cunosc trucurile... Şeful postului central de pompieri, căpitanul Peneş ţine, de obiceiu fiecărui contigent de pompieri noui, trimişi la teatru, câte o conferinţă asupra galeriilor şi balcoanelor : — «Acolomă băeţi, să fiţi cu ochii în patru... Fiindcă puştii fumează în podul palmei şi aruncă p’urmă mucurile pe jos. Pe care prindeţi, il luaţi de guler, şi cu el afară... Altă conferinţă, e destinată, tot contigentelor noui de pompieri, cari sunt îndrumaţi spre scenele cu a trei or. Cu aceştia, bicourile merg mai greu. Lecţiile sunt dublate, şi oamenii sunt aleşi pe sprânceană. Căpitanul Peneş, comandantul postului central, a instituit pentru a-şi controla pompierii trimişi pe scenele teatrelor, sisteme destul ele variate şi de originale... Nu-i slăbeşte un moment, şi in fiecare seară, îi încearcă.. Zilele trecute. Ta găsit pe un pompier dela Teatrul Naţional, uitâhdu-se cu doi ochi plini de uri la d. Soare. — «Ce te uiţi aşa, mat' — «Pai domnu Soare ăsta fumează pe scenă. — «tu de ce nu-i atragi atenţia? — «I-ant atras domnule căpitan... Mereu mă iau după dumnealui, îl rog frumos să nu mai fumeze,... — NnŞi dumnealui ce zice ? — «Ma înjură... Şi-mi dă câte o ţigară. — «Fasă zică de aia îl laşi sa fumeze. . \ '■ — «Nu domnule căpitan. Că eu nu iau ţigara. Dar domnu Soare spune că să-l las în pace că mă aruncă în tavan... — citite doi poţi. Te duci la un tinichigiu şi comanzi o stropitoare mică- O umpli cu apă şi d-.ţ ţrâte ori il vezi pe d. Soare fumând, torni stropitoarea peste ţigară. Ai înţeles ? — «Înţeles domn căpitan! Pompierul, care ştie că, nu se glumeşte cu căpitanul Peneş, sa executat. A comandat stropitoarea şi a prezentat-o căpitanului: — «Bravo băete !... Ştii ce-ai de făcut ! De atunci, unul dintre pompierii teatrului Naţional, — fiindcă teatrul are.v un post permanent - are,pitulată în fiecare scară, lângă masa regizorului, o stropitoare mică, plină cu apă. Dar, spre ghinionul lui, d. Soare n’a mai venit de atunci, cu ţigani aprinsă pe scenă... Comandamentul pompierilor, trimite, după necesităţi, teatrelor bucureştene, un număr de pompieri pentru sală şi scenă. Pentru fiecare pompier, teatrele sunt datoare să plătească o sumă anumită. Care nu trece niciodată de cincizeci de lei de cap.In general însă, teatrele plătesc mai puţin. Şi de multe ori, nu plătesc, aproape de loc-- Acestea sunt însă rare şi-,, protejate de pompieri. De exemplu, teatrul lui Iancovescu. RetsoHaiwl tp, dosul scenei î* O UVI I SERII Urmează in pag. 1a, coloana 7-a jos Marele scriitor francez Maurice Dfiskobra a psit în cursul săptă■ când tre cute la Budapesta, pentru a ţine două conferinţe. Mmn«pliti cnviitni* /-"vb« — «iwl f—i-V»i Ci. iU U L UJUL in capitala Ungariei în cursul anu lui trecut, i s’a făcut o primire entuziastă. Atât autorităţile cât şi asociaţiile de intelectuali l-au primit oficial şi i-au făcut şederea cât mai agreabilă în capitala Ungariei. La hotel, a fost literalmente asaltat de admiratori şi admiratoare In faţa a două săli arhipline, Maurice Dekobra a desvoltat conferinţele anunţate, cari tratau despre ultimele voiajii întreprinse de marele scriitor în Indii şi în Tibet. Conferinţele au fost mult aplaudate şi Maurice Dekobra a fost nevoit, fiind solicitat de public să ţină şi a treia conferinţă de astădată la radio, în care a rezumat alte două conferinţe. Interesant e faptul — scriu ziarele maghiare — că ziariştilor unguri cari i s’au prezentat pentru a-î cere declaraţiuni pentru presa, Maurice Dekobra, le-a vorbit despre călătoriile sale şi de planurile sale de viitor, evitând pe cât i-a fost posibil să abordeze vre-o problemă politică-Solicitat fiind sa se pronunţe asupra tratatului de la Versailles ca şi asupra părerei ce are despre Ungaria ciuntită, Maurice Dekobra a răspuns : — «Eu nu fac politică. Nu cunosc politica, şi nici nu ţin s’o cunosc- Sunt scriitor francez, dar sunt şi un cosmopolit. Pe mine nu ma preocupă politica popoarelor, nici ţelurile, nici dorinţele lor. Dacă mă ocupam de politică, fiţi sigur că n’aşi fi ajuns niciodată să fiu un scriitor cosmopolit. In* chipuiţi-vă că v'aşi face declaraţii politice. Ele ar trebui să displacă fie vreunui popor, fie chiar dv... La ce rezultat ajungem? Seriosul e făcut pentru altceva decât numai pentru politică. Am colindat Europa, am trecut în Asia, în America, în Africa.. Ei bine, pre* tutindeni m’am înţeles de minune cu cei cari m’au citit... Pe aceştia, am avut impresia că-i mai văzusem şi i-am revăzut acum.. . hr Ziarele ungureşti, cari publici aceste declaraţii, adaugă că, deşi se aşteptau ca el să se pronunţe totuşi şi politiceşte, Dekobra va rămâne pentru pestanî o figură simpatică. Simpatiile de care a fost înconjurat, sunt , dovada vie cât e de prețuit Dekobra în Bulgaria. Maurice Dekobra la Budapesta Maurice Dekobra [VINERI 1 NOEMBRIE 1929 ABONAMENTELE In TARA Trei luni ......................................... . Lei 300 Șase luni a SOO Un an...................... . ..........................1009 IN STRĂINĂTATE DUBLU Abonamentele se plătesc Inalntfk la 1 sau la 10 ale flecarei luai » Repetiția de orchestră in foagerul teatrului an der Wien Oskar. Strauss dirijează partitura ultimei sale operete : „Marietta“ Moartea poetului Arno Holz Sâmbătă a murit, după o lungă suferinţă celebrul poet german Arno Holz. Holz a fost una dintre figurile reprezentative ale literaturii germane contimporane. In ultima vreme însă, din cauza suferinţelor sale, poetul nu a mai putut lucra pe tărâmul literar. Holz a fost anul trecut , unul dintre candidaţii serioşi la premiul „Nobel“. Totuşi nu i s-a atribuit acest important premiu care şi din punct de vedere material ar fi însemnat o salvare pentru marele poet. Anul acesta, universităţile germane au sprijinit aproape în unanimitate candidatura lui Arno Holz pentru premiul Nobel și succesul său părea asigurat. In ultimii ani Arno Holz a pnXlucrat romanul său „Phantasius“. ] A fost ultima sa lucrare mai im«portantă. . ( El a fost multă vreme,conducătorul mişcării literare moderniste în Germania şi a scris romane, drame şi poezii. In ultimii ani succesul îl para,sise. De aceea el a şi luat atitudine împotriva celorlalţi poeţi contimporani favorizaţi de soartă. Atacurile sale împotriva lui Gerhart Hauptmann şi Thomas Mann i-au răpit lui Holz numeroase simpatii. Azi însă, Germania întreagă deplânge moartea unuia dintre cei mai talentați poeți ai săi. Contimiure In gag. gs«/* col, j |i t ps „Schöner Qlgoio“ Restaurantul gemea de lume ca o întrunire averescană. Lămpile roşii, păreau inimioare spânzurate pe pereţi. Viorica sorbea cupa de şampanie şi ochii ei erau pierduţi în gol. Nu se gândea la nimic decât la dragoste. II iubea pe Barbu cu aceeaș voluptate cu care i se oferise pentru prima oară într’o noapte de primăvară. Barbu o privea pe Viorica și tăcerea ei îi deschidea calea gândurilor : — Cu siguranță că Viorica a început să se plictisească!... Eu n’o mai interesez. De o jumătate oră tace, și tăcerea ei mă enervează !.. Aş vrea s’o înveselesc şi par’că am uitat rostul cuvintelor... Nuştiu ce să-i vorbesc... Nu ştiu cum să-i luminez privirea.. Şi Viorica mi-e dragă !.. Simt că fără ea n’aş putea trăi!.. Şi nu vreau să mă înşele !.. E dar sărăcuţa de ea, e o biată femee ca toate celelalte !.. Trebue să fie distrată.... Şi’, dragostea mea Îmi paralizează verva... Nu pot s’o înveselesc !.. Și mi-e teamă să nu mi-o fure altcineva !.. Aşa se gândea Barbu. In timp, ce Viorica sorbea cupa de şampanie, privind neprecis, prin ceaţa fumului de ţigară... Deodată Barbu tresări :— La cine te uiţi ! — La nimeni. Gelozia îi ascuţise imaginaţia! »— MinţiTe urmăresc de jumătate oră!.. Am văzut cum te uiţi, insistent la... — La cine ? —La domnul acela brun dela masa din colţ... —Care ?.. şi privirea Viorîchii, pentru prima oară se îndreţită spre domnul brun dela masa din colț. Barbu, izbucni triumfător • — Și acum ai curajul să spui că nu te uiți la el ?.. Viorica surâse palid nă la care te uiți fix cunds i. A. ca o îcoacâteva sg— Dar bine, Barbule... Acum m'am uitat spre el, fiindcă tu mi-ai atras atenția... Iţi pot jura că până în momentul ăsta nu l’am văzut niciodată... — Cu toate astea, de când am intrat în local, tipul nu și-a scos ochii de după tine !.. — Daa ?.. răspunse cochetă Viorica și privirea ei se întâlni pentru prima oară cu privirea domnului brun de la masa din colț. Barbu, învineţit de gelozie recurse la vechiul și detestabilul sistem : — Mă întreb ce ai găsit la el că te uiți cu atâta interes... — Dar nu mă uit deloc !.. protestă Viorica și inconştient se uită la domnul brun de la masa din colț. Barbu, din ce în ce mai aprins : — Numai frumos nu-l găsesc!.. Are un păr lucios par’că e dat cu ceară... Viorica strecură o nouă privire : —Din contra... Eu văd că are părul ondulat... — Ce poate fi mai ordinar ca păr creț Şi cravata lui„ Ce infectă ! Poartă cravată înflorată ca băeţii de prăvălie... Viorica,se uită din nou : — Nu vezi că are cravata asortată cu batista... Eu găsesc că e foarte frumos îmbrăcat... Barbu făcând explozie : — Are o mutră de luat la palme !.. Nişte ochi mari şi neexpresivi ca ochii de bou !.. Şi e afectat ca un elev de conservator . Cu siguranţă că e peşte... Viorica se declară ca toate femeile, avocate din oficiu : — Pentru ce-l înjuri Barbule?.. Ce ţi-a făcut săracul ?.. Ce N’are voie să se uite la mine Dacă s’a uitat la mine e probă că sunt nostimă !.. Ai fi preferat să fiu o ciumă și nici dracu să nu se uite la mine !.. Ştii că ai haz !.. Eu văd că bietul băiat e foarte rezervat... Barbu scrâşnind de gelozie :— Cum e rezervat când te soarbe din ochi Ca orice femee care se ştă privită cu insistență, Viorica se uită din nou spre domnul brun de la masa din colț. de SHOOK Armani Bour câştigi şi proces cu o miliardară americani . Actriţa Ganna Walska, soţia miliardarului american Mac , Colinis, decisese în 1928 să însceneze la Teatrul Madeleine o piesă de Regis Gignoux. Armand Bour, fu angajat ca director artistic. Dar proectul fu abandonat şi lui Bour, care fusese angajat cu 15.000 franci, i se dădu o despăgubire provizorie de 1000 franci. După puţin timp alt teatru anunţă aceeaşi piesă. Armand Bour ceru atunci executarea contractului său. Tribunalul o condamnă pe miliardara actriţă Ganna-Walska Comick să plătească lui Armand Bour suma de 15.000 franci.