Rampa, noiembrie 1929 (Anul 14, nr. 3535-3560)

1929-11-01 / nr. 3535

fcNUL XIV, Ns. 3533 •EDACTIA, ADMINISTRATIA SI ATELIERELE GRAFICE STRADA SĂRINDAR, T * ■ * I W O N »91C9 Ananin* Mu*«* Ui Caic« vietarW M® a» AMunturOa e« cwlmaas « tecta ipurtaur «• MMMM M I« Man Metraje grafi de Cruce D-l Paul Prodan autorul pie­sei ce se reprezintă pe scena tea­trului „Maria Ventura” este un nume ce s’a înscris mai de mult în mişcarea dramatică românea­scă. Comedia „Cărare” reprezen­tată pe scena Teatrului Naţional eră o­ fagăduiălă promiţătoare, „Concertul simfonic” comedie ju­cată pe scena teatrului Regina Maria o întăreşte, relevând ta­lentul de-a scoate din măruntele fapte­ ale vieţei remarcabile e­­fecte de teatru. „Iubire”, jucată cu un deosebit succes pe scena Naţionalului într’o ambianţă de lux ne dă într’un mediu de elită românesc — avem şi noi saloane şi oameni ce ştiu să vorbească, nu numai cârciumi şi hore de la ţară —­ înfrigură­rile amorului şi variantele sub­­jugătoarei patimi, cu un meşte­şug teatral inerent adevăratelor piese ce plac. Am notat aceste câteva titluri de piese, cari vor avea rezonanţa lor în sufletele celor ce azi as­cultă „Fraţi de cruce” pentru a caracteriza pe un scriitor de tea­tru, care voeşte şi reuşeşte a ră­mâne în sfera cea bună, a aces­tei literaturi, fără excentricităţi ce de multe ori ascund steriliza­rea inspiraţiei, fără adâncimi, cari de multe ori sunt pauze în conştiinţa slab creatoare a celor „profunzi”. D-l Paul Prodan scrie pentru teatru. El redă astfel viaţa în formele specifice ale unei arte, care se adresează intuiţiei celor mulţi, şi care stăpâneşte sufle­tele prin vraja comicului ori tra­gicului ce colorează zilele noastre In „Fraţi de Cruce” regăsim pe acelaş­i scriitor care exemplifică şi tradiţia cea bună şi definiţia ce s’a impus : teatrul e o ima­gine a vieţei ca orice artă văzută de­ un temperament. ”D-l prodan, scoate interesul dra­­atic din observarea marelui mister­ şi extraordinarei noutăţi ce se chiar dă sufletul omenesc şi . . . __—1 J__ -1 — reuşeşte prin cpctivui. uai a.i Ini ce ştie ,să facă teatru, să ne emoţioneze, adică să lege specta­torul de scenă, fantezia de din­colo de rampă, cu judecăţile din sală, şi să creeze prin această fu­­siune — care este cheia succesu­lui — verosimilităţi ce ne place şi ne încântă. D-l Prodan se înfăţişează ast­fel ca un înţelegător al vieţei pe care o interpretă artisticeşte în interesantele sale lucrări drama­tice. Dar d-l Paul Prodan este o personalitate literară care des­­minte o obişnuită contradicţie dintre analistică şi spontanei­tate, dintre discernământul dis­cursiv şi saltul spre noutatea sintetică. Este şi analistul care descoperă pentru a pune în lu­mina miezul emoţional al operei şi care explică interpretarea ac­toricească, cu un spirit de vera­citate şi de onestitate ce mentă a fi preţuite deosebit. Dar în a­­celaş timp este şi spiritul care din fărâmăturile banale ale vie­ţei încheagă tabloul unitar al unor vieţi încadrate în opere de artă. Criticile dramatice ale d-l­ui Paul Prodan sunt modele de ele­ganţă, de apreciere delicată şi ci­vilizată a lucrărilor altora, fără ca obiectivitatea judecăţii critice să fie micşorată. Se dovedeşte că există putinţa de a ajunge la a­­devăr şi fără brutalităţi de ex­presii şi sălbăticii de vocabular. D-l Paul Prodan critică fără să vexeze, lămureşte fără să insi­nueze, informează fără să sune alarma. Este o discreţiune în cri­ticile sale profesionale care pot fi normative. Criticul conştiin­cios înfrăţeşte însă cu făuritorul de noi tipuri şi de inventate ac­ţiuni. Două atitudini care constituesc o personalitate unică, două forme de expresii a temperamentului înclinat spre artă , o judecă la alţii şi o face el însuşi cu o con­ştiinţă întreagă în amândouă. „Fraţi de Cruce” sunt o faţetă a personalităţii d-lui Prodan ca autor dramatic. E Ac singura dată când criticul nu poate să-şi cmint n /■»«1­1T onllll rîncu 1 o^'urra vu ’ uuruit u.„^i viitvu. » o ui da voe, ar fi, suntem siguri, tot aşa de nepărtinitor şi sincer cu el însuşi cum ar fi cu ceilalţi. E greu să fii altul... ds flr. Truşan Din cosea suflețiriiui SOLUȚIE Confratele I. M. e eminamente să­­ric,­ fapt care nu-l împiedică de a fi totdeauna arogant și „demn". .Zilele acestea confratele vostru in­­tră la bancherul Z. pentru a-i cere o sumă oarecare cu împrumut. Banche­rul U întâmpină dela ușă: — Ce vrei, domnule? — Domnule, fii te rog politicos. — Ia te rog un scaun. — Domnule, dar nu știi cu cine ai de-a face. Eu sunt, etc.,,, etc... —• Așa? Im­i pare bine. Luați a­­tunci două scaune. FÎLDEŞ FALS Actrița, A. I. îşi ■cumpăra dintrun magazin, un medalion incrustat cu fildeşi Cercetându-l începe să aibă în. ideii asupra verit­abilității fildeșului... _ curh, d-le, ăsta e fildeș?... E fals, d.le. D.ta nu vezi cum lucește?... Nu știu, d-ră dar: dacă ziceți dv. că­ e fals­, probabil ed elefantul a­­avut dinții falși. * — 'Ascultă dragă. Dacă n'ai ce face ev- uri sul ar, dă-mi-l mie. — Poftim. să trăești... dar stai nițel. Hârtia tifâisă. — Sigur că e falsă.* Dacă nu era falsă crezi'că n’aveam ce face cu ea? ‘V' ' ILUZIE OPTICA. Pictorul M. mănâncă de obicei tn restaurantul „Modern", unde este des­­tul .de cunoscut, . Acum câteva zile observând să frip­­tura servită, este neobișnuit de mică, chemă supărat ..chelnerul. —■ Ascultă Jeane, ce fel de portic­i asta... atât de mică... Friptura de a­­seară era de două ori mai mare... — Vă’nșelați... ați­­ mâncat *n fata oblinzii âe-aia vi s’a părut de două ori mai mare * ACCIDENT. intrun cerc de se dis­­gazetar cerc au prieteni­­ tuta plecarea unui cunoscut in străinătate. Părerile erau împărţite în privinţa simpatiei de care se bucura ca­ şi , în privința valorii gazetăreşti a viitoru­lui­­călător spre Apus. — Ce-aş zice măi, dacă ar deraia simplonul cu el şi l-ar omori? întrebă un partizan, al gazetarului pe'un ad­versar tn păreri. “ .— .Dacă ar muri ar fi — se înțelege, tai accident, dar deted ar scăpai ar fi" o mare­ cktăstrte, , ; ; POMANA. . ’ ;■-. . **• MOTE Roluri mici Din capriciul unui actor se pune din când în când din nou vechea problemă a „rolurilor mici“, atât de dispreţuite de „marii artişti”. Bineînţeles că problema se pune mai întotdeauna în mod dis­cret, între culise sau în cabinetul directorial, astfel încât o descr­­­tere publică a acestei interesante chestiuni a fost evitată. Dar, bănueşte oare spectatorul în scara reprezentaţiei câtă truda şi câte argumente au fost nece­sare pentru a-l determina pe de­ţinătorul acelei creaţii să primea­scă rolul ce i se oferise ? Din fe­ricire, nu ! Am avut, de pildă, prilejul sa asistăm de curând la o repetiţie, la un important teatru subvenţio­nat, din Capitală. La un moment dat, repetiţia nu a mai putut con­­tinua. Deţinătorul unui „rol mic” se pusese pur şi simplu în grevă, şi refuza să participe la repeti­ţii.Din întâmplare am văzut piese ce se repetă, şi la spectacolele fes­tive organizate astă vară într-un important centru artistic din A­­pus, iar una dintre cele mai fru­moase amintiri pe care le-am pă­strat de la aceste festivaluri e creaţia strălucită a unuia dintre protagoniştii ansamblului, în acel rol pe care la Bucureşti, un artist care e departe de a se socoti între primii, îl refuză cu îndărătnicie. Este în această mentalitate un egoism orgolios care în teatrul european a fost de mult sacrificat pe altarul artei autentice. Care este oare taina omogeni­tăţii ansamblurilor faimoase li­­rice sau dramatice din Apus dacă nu recunoaşterea acestui adevăr ? Cazul citat la începutul acestor însemnări desminte nădejdile cu privire, la occidentalizarea vieţii noastre artistice. Am adoptat inovaţiile cele mai recente ale teatrului apusean însă nu am trecut încă epoca pre­judecăţilor meschine. Ne poticnim tot la eterna pro­blemă a „rolurilor mici”. Şi când te gândeşti că in reali­tate nu există roluri mici ci numai actori mici. * - - L. ARTEMIE Director: SCARLAT FRODA împăratul Americei“ obţine succes la Berlin Trei mari evenimente în stagiunea berlineil: Conferinţa scriitoarei Colette.— De­butul lui Fritti Massary în comedie.— Succesul „Impăratulu! America!“ Colette a vorbit la Berlin. In­vitată de Societatea franco-ger­­mană prezidată de doctorul Otto Grantoff, celebra scriitoare fran­ceză a conferenţiat despre: „Cum o văd pe Collete”. A tratat acest subiect cu farmec, abundenţă, vi­vacitate irezistibilă. Şi-a poves­tit viaţa, copilăria de mică ţă­rancă, debuturile literare, expe­rienţele ca actriţă de music-hall. Şi-a descris caracterul, gustu­rile de „burgheză provincială”, dragostea ei pentru animale. A insistat foarte mult asupra aces­tui subiect — căci cunoaşte pre­ferinţele publicului german — şi a povestit cu vervă şi emoţie istorii cu pisici, pantere, vrăbii, căţei. A răspuns cu mult spirit unei liste de întrebări pe care i le-au pus câţiva tineri din audi­toriu : „Ce credeţi despre dra­goste ? Despre fetele moderne ? Despre părul scurt ? Despre li­teratura germană ?” etc Colette mărturisi că ignoră tot ce priveşte Germania , afară de muzică. In schimb Colette e, din­tre toţi tinerii scriitori francezi, cea mai populară în Germania. Popularitatea ei fu consacrată prin două mari banchete la cari au participat câte două sute de persoane. Primul a fost organizat de societatea franco-germană, al doilea de P. E. N.-Club. DEBUTURILE CÂNTĂREŢEI FRITZI MASS­AR­Y IN COMEDIE In Italia cele două mari eve­-­ nimente ale săptămânii trecut® au fost debutul mărci actriţe Fritzi Massary în comedie şi pre­­­miera ultimei piese a lui Ber­nard Shaw.­­ Fritzi Massary, care cânta până acuma în operete, e cea mai populară actriţă a Germaniei. Numele său ajunge pentru a asi­gura succesul celei mai mediocra producţii. Lucrul acesta îi aduce, in schimb, cel mai mare onora­riu plătit astăzi în Germania Dar Fritzi Massary şi-a dat seama că vârsta nu-i mai permită să strălucească cu acelaş farmec într’un gen ca opereta. Şi a avut destulă îndrăzneală ca să-şi schimbe câmpul de activitate, îmbrăţişând domeniul mult mai serios al comediei. Opera pe care şi-a ales-o pen­tru debut nu este prea fericită. Prima doamnă Selley de St. John Erwine, o comedie de salon bri­tanică, cel puţin tot atât de con­venţională cât şi piesele bulevar­diere. Conveţia este alta, aceasta e toată deosebirea. Adulterul e în­locuit prin divorţ­, spiritul pari­zian prin humorul englez, destul de savuros dealtfel. Fritzi Massary are în această piesă un rol şi favorabil şi in­grat , favorabil, fiindcă convine vârstei şî mijloacelor sale ? acela al unei femei care-şî recâştigă soţul căzut în mâinile unei fete zburdalnice. Rolul e ingrat, fiindcă e monoton, ca toata co­media, şi poate fiindcă publicul s a obişnuit s’o vadă pe Massary în roluri cu efecte, chiar false, dar amuzante şi vioaie. Critica ii prevede însă o stră­lucită carieră in teatrul dra­matic. CjgUMe- O PIESA DE SHAW La „Deutsches Theater” se joacă ultima piesă a lui Shaw, piesa a­­ceea a cărei premieră a avut loc la V­arşovia şi pe care autorul o intitulează «Căruţa cu mere». Germanii, c­are-şi fac o plăcere din a schimba titlurile, îi spun „împăratul Americei”. Premiera ei a cauzat o mare surpriză şi­ o oarecare nelinişte. Căci teoriile lui Shaw sunt pri­vite cu multă seriozitate la Ber­lin. O bună parte din populari­tatea sa se datoreşte simpatiei cu care au fost primite tendin­ţele sale politice. Iată însă că, deodată, totul se schimbă. Shaw, ca un simplu politician, îşi în­toarce vesta pe dos. Batjocoreşte democraţia engleză şi se face a­­pologistul regalităţii. Criticii „de stânga” (ei formează la Berlin majoritatea) sau văzut siliţi să adreseze favoritului lor repro­şuri amicale, îmbătrâneşte, spun unii, iar alţii susţin că spiritul său de contradicţie atacă demo­craţia când vede că triumfă aşa cum a scuturat pe vremuri pre­judecăţile Angliei conservatoare. Piesa este o satira. Actul întâi e plictisitor, căci redă o lungă Continuare in pag. 2-a, coloana 7-a jos Colette Cunoaşteţi desigur pe pompierii teatrelor- li vedeţi, plimbându-se, in colţurile foayerelor, dar mai a­­les sus, la balcoane şi galerii-, A­­colo und­e pericolul fumatului e prai mare , la galerie, tinerii cari au stins, la intrarea în teatru, ju­mătăţi de ţigară, le reaprind şi le ţin în podul palmei... Nimeni nu vede nici focul, nici fumul ţigărei. Podul palmei astupă focul, şi fu­mul e îndrumat, cu o tactică spe­cială, dedesubtul scaunelor. Pom­pierii cunosc trucurile... Şeful po­stului central de pompieri, căpi­tanul Peneş ţine, de obiceiu fiecă­­rui contigent de pompieri noui, trimişi la teatru, câte o conferinţă asupra galeriilor şi balcoanelor : — «Acolo­­mă băeţi, să fiţi cu o­chii în patru... Fiindcă puştii fu­mează în podul palmei şi aruncă p’urmă mucurile pe jos. Pe care­­ prindeţi, il luaţi de guler, şi cu el afară... Altă conferinţă, e destinată, tot contigentelor noui de pompieri, cari sunt îndrumaţi spre scenele­­ cu a trei or. Cu aceştia, bicourile merg mai greu. Lecţiile sunt du­blate, şi oamenii sunt aleşi pe sprânceană. Căpitanul Peneş, co­mandantul postului central, a in­stituit pentru a-şi controla pom­pierii trimişi pe scenele teatrelor, sisteme destul ele variate şi de ori­ginale... Nu-i slăbeşte un moment, şi in fiecare seară, îi încearcă­.. Zilele trecute. Ta găsit pe un pompier dela Teatrul Naţional, uitâhdu­-se cu doi ochi plini de uri la d. Soare. — «Ce te uiţi aşa, mat' — «Pai domnu Soare ăsta fu­mează pe scenă. — «tu de ce nu-i atragi atenţia? — «I-ant atras domnule căpi­tan... Mereu mă iau după dumnea­lui, îl rog frumos să nu mai fume­ze,... — NnŞi dumnealui ce zice ? — «Ma înjură... Şi-mi dă câte o ţigară. — «Fasă zică de aia îl laşi sa f­umeze. . \ '■ — «Nu domnule căpitan. Că eu nu iau ţigara. Dar domnu Soare spune că să-l las în pace că mă a­­runcă în tavan... — citite doi poţi. Te duci la un tinichigiu şi comanzi o stropitoare mică- O umpl­i cu apă şi d-.ţ ţrâte ori il vezi pe d. Soare fumând, torni stropitoarea peste ţigară. Ai înţeles ? — «Înţeles domn căpitan! Pompierul, care ştie că, nu se glumeşte­ cu căpitanul Peneş, sa executat. A comandat stropitoarea şi a prezentat-o căpitanului: — «Bravo băete !... Ştii ce-ai de făcut ! De atunci, unul dintre pompie­rii teatrului Naţional, — fiindcă teatrul are.v un post permanent - are,­pitulată în fiecare scară, lân­gă masa regizorului, o stropitoare mică, plină cu apă. Dar, spre ghi­nionul lui, d­. Soare n’a mai venit de atunci, cu ţigani aprinsă pe scenă... Comandamentul pompierilor, trimite, după necesităţi, teatrelor bucureştene, un număr de pom­pieri pentru sală şi scenă. Pentru fiecare pompier, teatre­le sunt datoare să plătească o su­mă anumită. Care nu trece nici­odată de cincizeci de lei de cap­.­­In general însă, teatrele plătesc mai puţin. Şi de multe ori, nu plă­tesc, aproape de loc-- Acestea sunt însă rare şi-,, protejate de pom­pieri. De exemplu, teatrul lui Ian­covescu. RetsoHaiwl tp, dosul scenei î* O UVI I SERII Urmează in pag. 1­a, coloana 7-a jos Marele scriitor francez Maurice Dfiskobra a psit în cursul săptă­­■ când­ t­re cute la Budapesta, pen­tru a ţine două conferinţe. Mmn«pliti cnviitni* /-"vb« — «iwl f—i-V»i Ci. iU­ U L UJUL in capitala Ungariei în cursul anu lui trecut, i s’a făcut o primire en­tuziastă. Atât autorităţile cât şi a­­sociaţiile de intelectuali l-au pri­mit oficial şi i-au făcut şederea cât mai agreabilă în capitala Un­gariei. La hotel, a fost literalmente a­­saltat de admiratori şi admiratoa­re­ In faţa a două săli arhipline, M­aurice Dekobra a desvoltat con­ferinţele anunţate, cari tratau des­pre­ ultimele voiajii întreprinse de marele scriitor în Indii şi în Tibet. Conferinţele au fost mult aplau­date şi Maurice Dekobra a fost nevoit, fiind solicitat de public să ţină şi a treia conferinţă de astă­­dată la radio, în care a rezumat alte două conferinţe. Interesant e faptul — scriu zia­rele maghiare — că ziariştilor un­guri cari i s’au prezentat pentru a-î cere declaraţiuni pentru presa, Maurice Dekobra, le-a vorbit des­pre călătoriile sale şi de planurile sale de viitor, evitând pe cât i-a fost posibil să abordeze vre-o pro­­blemă politică-Solicitat fiind sa se pronunţe a­­supra tratatului de la Versailles ca şi asupra părerei ce are despre Ungaria ciuntită, Maurice Deko­bra a răspuns : — «Eu nu fac politică. Nu cu­nosc politica, şi nici nu ţin s’o cu­nosc- Sunt scriitor francez, dar sunt şi un cosmopolit. Pe mine nu ma preocupă politica popoarelor, nici ţelurile, nici dorinţele lor. Dacă mă ocupam de politică, fiţi sigur că n’aşi fi ajuns niciodată să fiu un scriitor cosmopolit. In* chipuiţi-vă­ că v'aşi face declara­­ţii politice. Ele ar trebui să dis­placă fie vreunui popor, fie chiar dv... La ce rezultat ajungem? Serio­sul e făcut pentru altceva decât numai pentru politică. Am colin­dat Europa, am trecut în Asia, în America, în Africa­.. Ei bine, pre* tutindeni m’am înţeles de minune cu cei cari m’au citit... Pe aceştia, am avut impresia că-i mai văzu­sem şi i-am revăzut acum.. . hr Ziarele ungureşti, cari publici aceste declaraţii, adaugă­­ că, deşi se aşteptau ca el să se pronunţe totuşi şi politiceşte, Dekobra va rămâne pentru pestanî o­­ figură simpatică.­­ Simpatiile de­­ care a fost înconjurat, sunt , dovada vie cât e de prețuit Dekobra în Bul­garia. Maurice Dekobra la Budapesta Maurice Dekobra [VINERI 1 NOEMBRIE 1929 ABONAMENTELE In TARA Trei luni ......................................... . Lei 300 Șase luni a SOO Un an...................... . ..........................1009 IN STRĂINĂTATE DUBLU Abonamentele se plătesc Inalntfk la 1 sau la 10 ale flecarei luai » Repetiția de orchestră in foager­ul teatrului an der Wien­­ Oskar. Strauss dirijează partitura ul­timei sale operete : „Marietta“ Moartea poetului Arno Holz Sâmbătă a murit, după o lungă suferinţă celebrul poet german Arno Holz. Holz a fost una dintre figurile reprezentative ale literaturii ger­mane contimporane. In ultima vreme însă, din cauza suferinţe­lor sale, poetul nu a mai putut lucra pe tărâmul literar. Holz a fost anul trecut , unul dintre candidaţii serioşi la pre­miul „Nobel“. Totuşi nu i s-a a­­tribuit acest important premiu care şi din punct de vedere ma­terial ar fi însemnat o salvare pentru marele poet. Anul acesta, universităţile ger­mane au sprijinit aproape în una­nimitate candidatura lui Arno Holz pentru premiul Nobel și succesul său părea asigurat.­­ In ultimii ani Arno Holz a pnX­­­lucrat romanul său „Phantasius“. ] A fost ultima sa lucrare mai im­«­portantă. .­­ ( El a fost multă vreme,conducă­­torul mişcării literare moderni­­ste în Germania şi a scris ro­mane, drame şi poezii. In ultimii ani succesul îl para­,­sise. De aceea el a şi luat atitu­dine împotriva celorlalţi poeţi­ contimporani favorizaţi de soartă. Atacurile sale împotriva lui Gerhart Hauptmann şi Thomas Mann i-au răpit lui Holz nume­­roase simpatii.­­ Azi însă, Germania întreagă deplânge moartea unuia dintre cei mai talentați poeți ai săi. Contimiure In gag. gs«/* col, j |i t ps „Schöner Qlgoio“ Restaurantul gemea de lume ca o întrunire averescană. Lămpile roşii, păreau inimioare spânzurate pe pereţi. Viorica sorbea cupa de şampa­nie şi ochii ei erau­ pierduţi în gol. Nu se gândea la nimic decât la dragoste. II iubea pe Barbu cu aceeaș voluptate cu care i se oferise pentru prima oară într’o noapte de primăvară. Barbu o privea pe Viorica și tăcerea ei îi deschidea calea gân­durilor : — Cu siguranță că Viorica a început să se plictisească!... Eu n’o mai interesez. De o jumătate oră tace, și tăcerea ei mă ener­vează !.. Aş vrea s’o înveselesc şi par’că am uitat rostul cuvinte­lor... Nu­­ştiu ce să-i vorbesc... Nu ştiu cum să-i luminez privirea­.. Şi Viorica mi-e dragă !.. Simt că fără ea n’aş­ putea trăi!.. Şi nu vreau să mă înşele !.. E dar sără­cuţa de ea, e o biată femee ca toate celelalte !.. Trebue să fie distrată.... Şi’, dragostea mea Îmi paralizează verva... Nu­­ pot s’o înveselesc !.. Și mi-e teamă să nu mi-o fure altcineva !.. Aşa se gândea Barbu. In timp, ce Viorica sorbea cupa de şam­panie, privind neprecis, prin cea­ţa fumului de ţigară... Deodată Barbu tresări :— La cine te uiţi ! — La nimeni. Gelozia îi ascuţise imaginaţia­! »— MinţiTe urmăresc de ju­mătate oră!.. Am văzut cum te uiţi, insistent la... — La cine ? —La domnul acela brun dela masa din colţ... —Care ?.. şi privirea Viorîchii, pentru prima oară se îndreţită spre domnul brun dela masa din colț. Barbu, izbucni triumfător • — Și acum ai curajul să spui că nu te uiți la el ?.. Viorica surâse palid nă la care te uiți fix cunds i. A. ca o îcoa­câteva sg­— Dar bine, Barbule... Acum m'am uitat spre el, fiindcă tu mi-ai atras atenția... Iţi pot jura că până în momentul ăsta nu l’am văzut niciodată... — Cu toate astea, de când am intrat în local, tipul nu și-a scos ochii de după tine !.. — Daa ?.. răspunse cochetă Viorica și privirea ei se întâlni pentru prima oară cu privirea domnului brun de la masa din colț. Barbu, învineţit de gelozie re­curse la vechiul și detestabilul sistem : — Mă întreb ce ai găsit la el că te uiți cu atâta interes... — Dar nu mă uit deloc !.. pro­testă Viorica și inconştient se uită la domnul brun de la masa din colț. Barbu, din ce în ce mai a­­prins : — Numai frumos nu-l găsesc!.. Are un păr lucios par’că e dat cu ceară... Viorica strecură o nouă pri­vire : —Din contra... Eu văd că are părul ondulat... — Ce poate fi mai ordinar ca­­ păr creț Şi cravata lui„ Ce infectă ! Poartă cravată înflorată ca băeţii de prăvălie... Viorica,­se uită din nou : — Nu vezi că are cravata a­­sortată cu batista... Eu găsesc că e foarte frumos îmbrăcat... Barbu făcând explozie : — Are o mutră de luat la palme !.. Nişte ochi mari şi ne­­expresivi ca ochii de bou !.. Şi e afectat ca un elev de conserva­tor . Cu siguranţă că e peşte... Viorica se declară ca toate fe­meile, avocate din oficiu : — Pentru ce-l înjuri Barbule?.. Ce ţi-a făcut săracul ?.. Ce N’are voie să se uite la mine Dacă s’a uitat la mine e probă că sunt nostimă !.. Ai fi preferat să fiu o ciumă și nici dracu să nu se uite la mine !.. Ştii că ai haz !.. Eu văd că bietul băiat e foarte rezervat... Barbu scrâşnind de gelozie :­­— Cum e rezervat când te soarbe din ochi Ca orice femee care se ştă privită cu insistență, Viorica se uită din nou spre domnul brun de la masa din colț. de SHOOK Armani Bour câştigi şi proces cu o miliardară americani . Actriţa Ganna Walska, soţia miliardarului american­ Mac , Coli­ni­s, decisese în 1928 să înscene­ze la Teatrul Madeleine o piesă de Regis Gignoux. Armand Bour, fu angajat ca di­rector artistic. Dar proectul­ fu abandonat şi lui Bour, care fu­sese angajat cu 15.000 franci, i se dădu o despăgubire provizorie de 1000 franci. După puţin timp alt teatru a­­nunţă aceeaşi piesă. Armand Bour ceru atunci executarea contractului său. Tribunalul o condamnă pe mi­liardara actriţă Ganna-Walska Comick să plătească lui Armand Bour suma de 15.000 franci.

Next