Rampa, noiembrie 1929 (Anul 14, nr. 3535-3560)

1929-11-01 / nr. 3535

% Admiraţia mea Ciorapului „Monica” ss. MIMI NESTORESCU de la Opera Română „Schoner Gigolo“ Continuare pumnul în Barbu, izbind cu masa : — Să ştii că mă duc la el şi-i crap capul !... Viorica, sa mascheze aparen­ţele unei cerţi, surâse şi fără să vrea, surâsul şi-l trecu şi prin dreptul mesei din colţ... Domnul cel brun, bănui că la masa Viorichii e vorba de el şi ca un făcut, in acea clipă, ve­det­ea localului cânta pentru pri­ma oară, „Schöner Gigolo” în Versiunea românească : Nu ştiu doamnelor Tâlcul şoaptelor Ce aprind în voi dorinţa... Nu ştiu doamnelor Din minciuni de-amor Să clădesc în voi cred­inţa.. Ştiu doar să privesc Din ochi să vorbesc Şi să vă ’ntâlnesc privirea... Lacrimi ce v’am jertfit C’un sărut mi le-aţi sorbit Şî mî-aţî robit iubirea Ghitara vedetei, lămpile roşii ca nişte inimioare, privirea sfredelitoare a domnului brun de la masa din colţ, şampania şi ge­lozia enervantă a lui Barbu, pen­tru prima oară au strecurat în d­in pag, l­a gândul Vioric­ii dorinţa înşe­lării... ...A doua zi, Viorica primi un buchet de flori întovărăşit de o carte de vizită. Frumoasa doamnă. Aş vrea să va cer cin are pen­tru vinovata mea privire de eri seară... In aceaşi după­ amiaza, Viorica se oferi brutal sărutărilor păti­maşului domn brun, de la masa din colț... Pent­ru prima oară îl înşelase pe Barbu. .•In drum spre casă, Viorica simţea nevoia să-şi apere greşala faţă de ea însă­şi : — Recunosc!.. E odios ce am făcut!.. Nu trebuia să-l înşel pe Barbu!.. Dar nu sunt eu de vină !.. Dacă nu mi-ar fi atras a­­tenţia ori seară că tânărul brun se uită la mine, nici nui l’aş fi văzut !.. Aşa­dar, dacă l’am înşe­lat, de vină e numai Barbu !.. Din cauza lui sunt azi o femee necinstită !.. Şi de supărare, în acea seară, Viorica a căutat un pretext dft. nimica, şi-i făcu lui Barbu un scandal monstru !.. RUBRICA FEMEII de cart am avut atâta nevoie. Sunt singur... plutind în haosul a­­cesta... ca un atom! In noaptea neagră fulgii deşi de ză­padă albă... cad leneşi pe pământul a­­coperit cu o pătură, albă... sclipitoare! Geamurile îmbrăcate cu flori de gh­iaţă. Focul stins! Frig! 8 Februarie 192... — ora 6 jura, di­mineața. — Scriu... scriu fără între­rupere! I . ...Nimeni nu-mi poate întinde o mână de scăpare...! Ultimul om care mi-a fost atât de drag... „ea“... A plecat, înainte... tot înainte... cu cugetul parcă împăcat! Tată... tată... tu înțelegi durerea co­pilului suferind! Mă sfârşesc de do­ruri mari... şi sufăr neţărmurit...! Mă sfârşesc asemeni câinelui otrăvit, care se svârcoleşte înţepenit d­in cauza unor dureri grozave!... 10 Februarie 192... El a plecat mai departe, tată, iar în golul rămas între „ea11 şi mine, e o ceaţă deasă care mă opreşte, de a o mai vedea! ...şi încetul c­u încetul... ea va dis­pare din gândul şi sufletul meu! O voiu, uita, tată, o voiu uita, din „cauza ei“... numai din cauza ei! HI­M, KORDA Necunoscuta In­gri Am întâlnit-o în tren. Intro par­te a culoarului eu. In cealaltă ea. M’am simţit turburat. Am dorit-o. Din grupul de băeţi şi fete cu cari mă aflam am­ început s'o privesc. Alături de domnul lângă care se afla şi-a ales poziţia cea mai po­trivită pentru ca, vorbind cu, el, să poată să mă vadă şi pe mine. Ne-am înţeles aşa pe bine! Trupurile noastre se căutau cu atâta patimă. Nicicând n'am pri­­ceput senzaţia resimţită atunci. Mi se părea că pe femeia aceia am aşteptat-o de mult, că, ca pe mine la fel şi ca în sfârşit ne­, am regă­sit, . I ■ : IJ WU'-ISMM Privirile ei mă lăsau să citesc propriile mele gânduri, cari îmi sfredeleau mintea. O, Doamne, sen­zaţia sufletelor cari s’au căutat şi cari se regăsesc! Intro staţie prietenii mei dau­­dat jos şi eu am rămas singur. To­varăşul ei­ de drum a dispărut şi ea a rămas singură... Şi atunci am simţit în spatele meu o altă femeie care m­’a întrebat dacă pathefonul din compartiment era al meu. Din nefericire, era al meu... M’a rugat să-l pun să cânte... Am intrat în compartiment și i-am­ împlinit dorința. Necunoscuta în gri, cu care flirtasem cu câteva clipe mai înainte, fu lăsată pără­sirii. In timp ce o placă de Carusso răsuna umplând văzduhul și aco­perind uruitul trenului, ca o nă­lucă un trup îmbrăcat în gri mi-a fugit pe dinaintea ochilor pe cari îi ridicasem tocmai atunci i­i în­dreptasem spre culoar... fugise pentru ca o surprinseseră uitându­­se înăuntru ! La stafia următoare mam dat jos­ Necunoscuto in gri, unde ești? Ne vom mai întâlni vreodată ? MARCEL LAFCADIO. Însemnări dintr’un caiet «Ploaia cade încet şi regulat pe tabla casei, pe carpi parcă ar vrea s o găurească■ Focu­l din soba de tinichea s'a stins de mult, lari a-’ bat jurul de hârtie s'a ars aproape de jumătate pe mica lampă de pe­trol. Un şoricel mic, încurajat de liniştea din cameră, a ieşit din as­cunzătoarea lui şi roade, cu o ca­denţă stridentă, resturile prânzu­lui meu uitat lângă sobă. Căţeluşa Ginetta doarme ’n vâr­ful patului, visând poate munţi de carne crudă. Ce­asul «Cu­cuc» din părete îmi­ arată că ora este înain­tată şi trebuie să mă edle..­ In în­cetineala cu care îmi fac toaleta de noapte, mă gândesc, la cehi, la iubitul meu drag, şi inima îmi sal­tă de bucurie şi fericire gândin­­du-mă că el trebuie să f­ie cel mai frumos băiat de la serata doamnei A... care are loc astăseară. Sufletul meu vibrează că iubi­rea noastră est­e lipsită de vicle­şug... Parcă-l văd şi acum cum a venit la mine acum două ore, scli­pitor de frumuseţe şi eleganţă, îm­brăcat în frac, cum nu mulţi bar­baţi ştie să-l poarte. A omit să mă vadă şi să-şi exprime regretţul că mi pot merge şi eu, — sigur eu nu pot merge, că nu am o toaleta potrivită pentru o astfel de serată şi banii mei dealcii îmi ajung pentru studii şi pentru traiul meu modest. O, dar ce-mi trebuie, mie acest anost amuzament ? Nu este oare destul că el se duce şi că a venit să ni văd încă odată astăzi ?!... Mul­ţum­irea mea este complectă, tre­buia să se ducă, era doar invitat cu m­are insistenţă, aşa spunea el, şi sunt convinsă că el nu minte niciodată. Căţeluşa mi s-a deşteptat şi ea, şi mă priveşte cu ochişorii ei negri şi rotunzi ca două mărgăluşe parcă înţelegând gândurile mele. Iubirea mea idealistă îmbracă su­flatul meu cu o speranţă de mare fericire■ Mai este puţin până voiu termi­na studiile şi, atunci, fericirea mea va fi definitivă, când ne vom lega pentru­ întotdeauna, sfârşind a acoperi ipocrizia Humei acesteia, care, fără să cunoască adevărata iubire curată, care ne leagă, bâr­feşte cel mai frumos şi înalt sen­timent. Adorm visând­u-mă alături de iubitul meu, alunecând pe luciul parchetului, într’un vals duios cân­tat de o muzică cerească în lumi­na orbitoare a elegantului salon». • P « * • • *,'■** Peste câteva zile o notiță de ziar reigia sinusiderm unei ființe stu­dente.' Cauza care o determinase la acest act desperat este că, iubi­tul ei, intro seară, când îl știa in­vitat la o serată, se logodise cu USETTE NECARESCU alta. RAMPA FILM Adolph Zukor la Paris Zilele acelt­ea a sosit la Paris d. Adolph Zukor preşedintele socie­tăţii Paramount Famous Larky Corporation pentru a-şi petrece câteva săptămâni de vacanţă in Franţa. Este de remarcat că niciunul dintre marii şefi ai industriei ci­nematografice din Statele­ Un­ite­­u a ajuns niciodată sa aibă cele­britatea celui mai mic artist. Cine a auzit ele Joseph M. Schefik, Sa­muel Goldwyn, Louis Mayer, Bockett, Jak Warner? Exceptând acele zece secunde cât îi trebuește spectatorului pen­tru ca să citească faimoasa for­mulă : „Adolph Zukor și Joise Lasky prezintă...”, care se găseşte în fruntea fiecărei productului a societăţei Paramount, acesta nu­ cântă niciodată să ştie cât curaj, tenacitate şi inteligenţă reprezin­tă aceste doua nume urmate de un verb. Este o poveste care merită să fie istorisită. Născut la Ricze, în Ungaria, în 1875 dintr’o familie de simpli ţă­rani, Adolph Zukor a plecat în 1892 in Statele Unite. Toată ave­­rea lui era : 25 dolari. Mic de sta­tura, timid şi nu cunoştea limba, isbutise totuşi sa se angajeze la un blă­nar în calitate de spălător. îşi consacră toate serile pentru a în­văța engleza. Timp de patru ani el studie blănăria şi îsbuti după aceia să-şi deschidă o blănărie pe cont propriu. Zece ani mai târziu avea la­ banca 200.000 dolari. In timpul acesta începu să se răspândească svonul despre um­brele animate. Li întrevăzu viito­rul cinematografului şi deschise împreună cu Marcus Loew un ba­zar unde pentru 2 cenţi se, putea vedea câteva scene mici, transfor­mate mai târziu în întreprinderile Marcus Loew. In 1912 Adolph Zu­kor era proprietarul mai multor cinematografe. Afacerile nu prea mergeau de­oarece întreaga producţiune era foarte defectuoasă. El fonda îm­preună cu Daniel Frohman şi Edwin S. Porter societatea Fa­mous Players angajând imediat după aceasta pe Sarah Bernhardt cu care turnă „Regina Elsabeta". Fu un adevărat triumf. In 1916, Jesse Lasky Feature Co. fuzionează cu Famous Players cam­ la rândul lor cumpără în 1918 Olivier Morosen Photoplay şi Pa­lace Pictures. Puţin timp după a­ceasta se fondează Paramount­ Pic­tures Corporation. Cincisprezece zile după fuziunea lui Paramount cu Warner Bross. Adolph Zukor este numit prezident al lui Para­mount Vitaphone, care controlea­ză peste o mie opt sute de săli mi­mai în Statele­ Unite. El mai este preşedintele lu­i Famous Larky Corporation cari­ are agenţi in toate părţile lamei, în Australia, Noua­ Zelandă, Java, Cuba, India, Franţa, Belgia, A­­frica de Nord, Germania, Olanda, Elveţia, Polonia, Ceho-Slovacia, România, Finlanda, Anglia, Ita­lia, Turcia, Bulgaria, Grecia, Ja­ponia, China, Mexic, Equator, Suedia, Norvegia, Brazilia,­­Ar­­gentina, Uruguay, Peru, Bolivia, Spania, Portugalia, etc. etc... Este omul care poate da oricui, prin pilda vieţei lui, o luare lecție de energie. Pola Negri, eroina filmului „A doua viaţă“ Spre deosebire de cariera mul­tor altor vedete europene plecate în America, cărora şederea la Hollywood n’a făcut decât sa Io dăuneze, Pola Negri s’a relevat a­­colo în toată splendoarea realului său talent. F­ilm­ele ei din America au fost până astăzi numai lucrări de înaltă valoare artistică, pe care publicul le-a răsplătit cu mulţu­mire. „A doua viaţă” este desigur o culme în cariera Polii Negri. Premiera ei în America, ca şi la Paris dealtfel, a însemnat un a­­devărat triumf. Căci tragica ei estenţă a conte­sei care trebue să-şi ascundă i­­dentitatea, să trăiască sub alt nume, este, ca şi drama lui Schilling, neuitatul erou din „Is­pitele trupului”, un rol in care o mare actriţă, poate da toată mă­sura talentului său, poate rea­liza o creaţie. Filmul este înscenat de Row­­land Lee, marele regisor amer­i­can crescut in şcoala filmului eu­ropean, care s-a imprimat prin aceasta o altă turnură decât aceea obişnuită filmelor de peste ocean, realizând un fericit amestec în­tre optimismul exagerat al Holly­­woodului şi atmosfera întunecată a dramei germane. „A doua viaţă” este o dramă, * 2 * * * * * * * * * ftnft din cele mai curioase pro­duse până acum, o dramă în care, după cum am spus, Pola Negri a realizat un lucru­ neobişnuit de frumos şi greu. A ştiut reda iară să cadă în vulgaritate, sentimen­tele femeii care păcătueşte fără să vrea, dorind să se răzbune im­­potriva prejudecăţilor înrădăci­nate atât de puternice, cu men­talitatea unei societăţi putrede, care vrea să-şi ascundă putre­­gaiul tocmai în dosul măştii ultra morale a prejudecăţilor moşte­nite, a prejudecăţilor stupide şi adeseori fatale. Vom vedea „A doua­ viaţă” în curând, şi ne vom da seama de mărimea creaţiei pe care a putut realiza Pola Negri în acest rol. Pola Negri Materialism Sârmei Copile, îţi scriu câteva rânduri, dar nu ca să te indispun. Ceea ce iţi aştern aci este o pă­rere izolată a mea, însă nu lipsită de convingere. Nu am anii tai. Sunt ceva mai mare ca tine. Părinţii mei se bu­cură de vază în societate, dar pen­­tru ca nu dispun, am îmbrăţişat ca­riera de funjionară Uneori sunt foarte descurajată, mai ales când văd că anii mei trec­, fără ca soarta-mi să se schimbe intr'un fel. Nu d© puţin timp mi s’a oferit prilejul de a statornici un nou că­min : candidatul se prezintă în condiţiuni relativ acceptabile, dar când a auzit că n’am avere s’a re­tras, fără întârziere, îmi zic ade­seori :­ «daca aş fi fost băiat, nu aş fi făcut astfel !» Aş fi căutat să cunosc de aproape pe tovarăşa vieţii mele, căci, în loc de bani, aş fi găsit bunăoară un suflet, bun, înţelegător. Dar acestei cerinji nu-i s® dă astăzi nici o importanţă- Ai bani, eşti apreciată şi aceasta, bineînţeles, atâta timp cât ei nu se sfârşesc. Să-ţi relatez un caz petrecut recent: Am cunoscut o domnişoară, care urma să se căsătorească cu un tâ­năr inginer, frumos, cu alte cu­vinte «bine» sub toate rapoartele Ea este o fată cam în vârstă, prea puţin frumoasă, dar cu avere i­­mensă. S’au logodit. Intr’o zi ea a vrut sa se con­vingă de sentimentele acestui tâ­­năr, căci nu uit să adaug că el pă­rea foarte înflăcărat- Ii adresează, deci, o scrisoare cum că tatăl ei a riscat intr'o afacere şi că zestrea ei nu mai poate fi cea promisă. Ce crezi că a făcut acel tânăr m a­­morezat ? A restituit, pur şi sim­plu, inelul de logodnă. Astăzi a­­c­ea fată se supără când ii vorbeşti de căsătorie. Acum să ating şi chestiunea ca­re te interesează pe dine. Spui­ că un tânăr s’a ivit la orizont. Nu-1 lăsa să apună. Tu nu trebue să te gândeşti la nenorocul altora, căci poate eşti născută în altă zodie. Iată povaţa mea: constată-i sufletul doi sau trei ani şi dacă, în acest timp, nu observi nimic care să-ţi procure îndoială, să te căsătoreşti cu el, dar numai după un timp­ oarecare, căci tu eşti destul de tânără­., şi pofi ca sa nu te grăbeşti. M­ARI­LEN­A Fragmente alese din jurnal Pentru tatăl meu 31 Ianuarie 192... Şi când­ primele li­căriri ale zilei începură să se vadă, crezusem o clipă că încetasem a mai suferi... aveam o clipă siguranţa că odată cu încetarea unui chin care dura de multă vreme, dragostea mea pentru „dânsa‘ nu mai putea exista...; dar mă’nșelai crud... căci tocmai clipa a­­ceia care putea să-mi aducă liniștea necesară, m’a îndârjit mai mult, prici­nuind în mine o revoltă pe care eram convins că cu greu o voiu putea do­moli. O revoltă pe care voiu fi nevoit să o astâmpăr, consumându-mă fizi­cește, consumându-mă până ce mă voiu fi sfârşit! „Şi primele licăriri ale zilei tre­cură... fără să mă fi putut linişti, fără să fi putut, uita spasmele înfricaşâ­­toare în cari m’am zbătut o noapte mare, spasme cari m’au sb­ucium­at cumplit... cari au zdruncinat sufietu’, apăsând gândul meu! Dintr’u­n colţ, în celălalt al patului lat şi negru, m’am­ svârcolit fără să pot închide ochii. îmi doream să nu pot gândi, alungam gândurile negre... dar ele reve­niau brusc, voind să im­prime în creerul meu „etivirea. Ţi­neam ochii închişi şi dinţii încleştaţi... iar pumnii strânşi pe peptul gol... strânşi puternic... ar fi putut, pare­­mi,se... nimici in acea clipă... orice... pe oricine. ..Veniră zorii dimineţii! Zorii unei zile la fel de neagră ca şi sufletul meu. Un timp închis... o adiere rece a vântului... rece... rece!... Un vânt uşor, somnoros parcă... plictisit... poate de soarta lui... sărmanul! 2 Februarie 192... — era 1 jum. din noapte. — ...De ce plâng acum? Bunul meu părinte!... Pentru că „ca“ nu m’a înțeles! Dece m’a umilit? Eu nu-i făcusem, doar nici un răul Atât doar că o iubesc! și « oare, un păcat atât de mare? Nu cred! Dece plecase fără să-mi spună un cuvânt... un singur cuvânt frumos care să-mi aducă o linişte desăvârşită... o linişte de care mi-e dor de multă vreme! Vece m'a lăsat... ridicol...? Pentru ce toate câte au fost... toate câte sunt? Noaptea de 7 Februarie 192... — In mijlocul, acestei linişti apăsătoare... complete... eu... sunt singur... părăsit parcă de toţi... părăsit de către acel « Madona durerii» este înscena­rea­ celebrului roma­n german «Die Heilige und ihr Narr» de Agnes Günther, o carte foarte răspândită in Germania, a cărei repetata re­­imprimare, i-a adus un tiraj ra­reori atins de vre­iun roman. Ca­ şi romanul, pe care cititorii il cunosc şi dintr’o adaptare româ­nească publicată ialr’tin ziar de dimineaţă, filmul a repurtat un succes unic. Date sini­isticn­te vorbesc ift a­­c­eastă privinţă mai bine decât eti­­ce comentarii. Se ştie, astfel, că marea publi­caţie cinematografică germană «Film-Kurier», organizează în fie­care an o anchetă care cere direc­torilor de săli din întreaga Germa­nie să se pronunţe asupra filmu­lui care a plăcut cel mai bine pu­blicului. Cu toate ca aceasta este o chestiun­e de gust şi s’ar părea că directorul de cinematograf n’o poate cunoaşte, există totuşi un mijloc care-i permite să cunoască preferinţa publicului său. Este re­ţeta. Filmul care a realizat c­ele mai bune­ reţete va fi probabil fil­mul care a plăcut cel mai mult. Şi astfel, în lista p­e care o pu­blică «Film-Kurier», primul loc il ocupa : Madonă durerii cu 258 vo­turi urmat de filme ca Volga, Iveig­a cu 190 voturi, Rapsodia un­gara d­i 162, Anna Karimine cu 155, Doi trandafiri rosii cu 102, Cântecul prizonierului cu 95, Iro­nia­ domnului (lannings) cu 90, Asphalt cu 85, Seherezada cu 71, Spitana di 70, Patriotul cu 66, Lulu cu 20, etc. Am citat aceste câteva mari fil­me pe care «Madona durerii» le-a bătut, fiindcă nu faptul că a în­vins interesează, ci faptul că a în­vins rivali de talia celor pe cari i-am văzu­t mai sus.Este, aceasta, fără îndoială, o chezăşie a valorii creaţiei lui Wil­helm Dieterle şi sperăm că ea va fi confirmată şi de film, când pu­blicul bucureştean va avea prile­jul să-l vadă la rândul lui. «Madona durerii» realizată şi interpretată de Wilhelm Dieterle, are ca a doua vedetă Pe Lien Deyers, frumoasa vedetă pe care a descoperit-o Fritz Lang, regiso­rul dat apoi de ea în judecată şi condamnat de tribunal să-i redea libertatea, astfel încât a putut fi angajată de Wilhelm Dieterle, că­ruia i-a constituit în toate filmele o eminentă parteneră. Gingăşia şi farmecul maladiv al acestei delicate interprete germaa­ne, de origină pare-se olandeză, întregeşte pe minime romantis­mul interpretărilor lui Dieterle, singurul actor german care nu s'a lăsat copleşit de maşinist» *­ricanista, care n’a căutat niciodată efectul eftin al vituozităţilor de ordin technic, ci a perseverat ţie calea dreaptă a jocului simplu, lipsit de artificii, emoţionant, su­fletesc, profund omenesc. Ceea ce în mare­ măsură constitue şi cali­tatea principală a mult drăgălaşei Lien Devers, actriţă fără pereche în genul ei, pe tot întinsul pân­zei albe a ecranului european. Cu asemenea actori, de aseme­nea, oameni realizată «Madona du­rerii» nu putea repurta decât suc­cesul mare care o aşteaptă şi la noi- şi­tonule anilor. Madona Durerii (Die Heilige und ihr Narr) Sexul tare Pmtru Crinoline Bleue Opinia publică greşeşte a­­tunci când condamnă la un sex, ceea ce scuză la Celălalt. Ceea ce dezonorează femeia, nu atinge onoarea unui băr­bat. Dostoievskî Sa nu cumva sa crezi că aş avea 0 ideie fixă. Am arătat şi mereu găsesc exemple noi cari dovedesc până unde poate merge răutatea omeneasca-Dar pentru ce să mai revin asu­pra lor ? Pentruce să-ţi mai arat atâtea şi atâtea necazuri, din lumea ce­lor mici, cari n’ar avea decât da­rul să te amărească, căci sunt si­gur că nu se vor sinchisi de loc poate, aceia cari ar fi înfieraţi de noi toţi, dar mi-ie când sunt ară­taţi cu degetul de un biet om ? Cazurile despre eteri îmi vor­beşti pot constitui prejudecăţi, cari sunt mult mai grozave în pro­vincie-Oamenii cari au prejudecăţi tre­bue să fie lăsaţi să înveţe ei înşişi, — şi o vor face cu preţul multor necazuri, — ca nu trebue să le aibe­ Cu toate acestea, mai cred că nu este num­ai prejudecata la mij­loc, ci trebue şi ’n cazurile semna­late, să se amestece invidia­ şi rău­tatea omului, care nu poate suferi ca un semen al său să fie veşnic vesel. Lumea s’a obişnuit să tolereze totul bărbaţilor şi nimic femeilor. Ar spune cineva că nu se tole­rează nimic femei, tocmai din cauza multei stime ce i se acordă, tocmai din cauza măreţ genera­ţiuiii ce bărbaţi­ o au pentru dân­sa. Femeia deci trebue să fie la înălţime şi nimeni să nu-i poată reproşa nimic. Dacă ar fi astfel !..­Dar nu este aşa.. Astăzi bărbaţii Sunt fiare cari nu mai raţionează­ Femeia a ajuns să fie pentru dân­şii un obiect de o necesitate mai­­mult sau mai puţin importantă, după împrejurări. Dacă ar şti fetele, că bărbaţii cu cari glumesc, râd şi flirtează şi despre cari unele îşi fac atâtea ilu­zii, n’au, — desbrăcaţi fiind de masca politeţii pe care te miri de pe o mai poartă,— decât un singur gând şi scop pe care nu pregetă să-l atingă cu mai multă sau mai puţină brutalitate, n’ar mai sta, cred, de vorbă cu ei. Cu toate acestea, o fată căreia i-a am expus verbal situaţia, şi i-am arătat ce gândesc bărbaţii şi ce văd ei într o femeie, mi-a răspuns: — Ce putem face noi, bietele femei ? Mult mai bine şi mai fru­mos pentru noi era timpul când eram sclave. Cel puţin atunci nu ne dădeam seamă ca suntem. A­­cum însă ni se spune că nu sun­tem sclave, totuş ne dăm seama că suntem, iar situaţia noastră este cu atât mai grozavă cu cât facem simple constatări fără să reacţio­năm-Iar eu adog : Bărbaţii sunt prea ocupaţi în lupta lor pentru exi­stenţă şi acei cari sunt în măsură nu vor face nimic pentru femei, atât timp cât ele nu-i vor sili să facă. Dar femeile ce fac ? MAXIMILIEN CRIŞEANU «német ■ O mare producţie trasează In momentul acesta se turnează in studiourile lui British Interna­tional Pictures filmul „Le Route est belle” după un scenariu al lui Pierre W­olff. Acest film va fi regizat de Robert Florey care a studiat mult timp technica filme­lor vorbitoare în studiourile ame­ricane. Rolurile principale vor fi interpretate de artiști francezi în frunte cu Andre Range și Tom Navar de la Comedia Franceză. ­xox- Un nan film cu liane Bald Zilele trecute a avut loc pre­miera filmului „Ingeniozitatea unui îndrăgostit” realizat de Ro­bert Laud în contul producătoru­lui Gustav Schwab. A provocat o mare senzaţie jocul lui Liana Haid care a interpretat rolul principal alături de Fred Louis Lerch şi Anton Pointner. ­oxo- Harry Liet­tke va juca alături de Maria Gardia Noul film al societăţii Ufa va fi „Avem concurenţă” care va fi realizat de regizorul Obal. Rolu­­rile principale vor fi interpretate de Harry Liedtke şi Maria Corda. María Korda ---------0X0—— Olt film germ­an turnat la Siria In curând se va începe realiza­rea filmului „Le Gueux immor­­tel" noul film al companiei Ula­­ton care va fi regizat de Gustav Uleicky cu Liane Haid și Gustav Frölich, interesant este că exte­rioarele acestui film vor fi tur­nate în Siria. Oi nou aparat 1e prnec­­ţisie sonoră Societatea M. F. A.-Enders va, lansa pe piaţa britanică un nou aparat, reproducător de sunete care se crede că va prezenta cum­părătorilor garanţia cea mai de­plină fiind fabricat de Britis­h­ Thomson,Huston Co. Preţul aparatului va fi de 1250 lire sterline adică aproximativ un milion de lei. Pompierul -Continuare din pagina i-a —­ «Cum o să plătesc eu pom­pierii ? ■— «Trebue să-i plăteşti domnu­lei lancovescu — ii spune ofiţerul de pompieri trimis cu chitanţa,­­­­fiindcă-i legea... — «Ce lege domnule, ce lege... Cât am să dau? — m patru mii opt sute... — «De unde­ iau eu suma­ asta ? — «Astă seară, îmi daţi o mie..­, şi restul, tot în rate... —■ «E mult.­. Uite ce e , iă doua sute, şi mâine vedem ce facem... —< «Puţin... *! — «Iţi spun eu că-i destul... Mâine dau mai mult... Ofiţerul pune mâna pe cei doui sutari, îi îndoae în patru şi pleacă. Afară îl aşteaptă un camarad . —­ «Ce-ai făcut? L’ai executat? — «Cum o să-l execut nenișoru­­îe.?... Asta-i dat d­racului... E sim­patic... Dacă n’are nici el... ­ „Împăraţii imericei“ obţine succes la Berlin (Continuare din pag. I-a) discuţie într’un consiliu de mi­niştri, celelalte două sunt comice. Al doilea ni-l înfăţişează pe rege distrându-se cu am-­nta sa. Iar al treilea aduce propunerea am­basadorului american de-a anexa Anglia Statelor­ Unite, făcând din regele Magnus un împărat al A­­mericei. Regia şi interpretarea au con­tribuit în mare măsură la succe­sul acestei piese, care va creşte mereu, căci publicul se amuză, fără a se preocupa de tendinţele ei politice. Max Reinhardt însuşi a pus-o în scenă. Werner Krauss joacă rolul regelui cu nobleţea şi familiaritatea demnă de acest mare actor. In rolul amantei re­gale a apărut Maria Bard. Crea­ţia ei fantezistă, n’ar fi plăcut de sigur uneogri decât la Bern­m

Next