Rampa, ianuarie 1930 (Anul 15, nr. 3504-3603)
1930-01-01 / nr. 3584
ANUL XIV, NO. 3584 , REDACTIA. ADMINISTRATE SI ATELIERELE GRAFICE STRADA SĂRINDAR,T Locur iLoc rezervat pentru marea frescă...» De câte ori nu am cetit aceste eteve de aur pe cercul de zid al sălei Ateneului în vreme ce câte un conferenţiar fonf batea câmpii sub bolta din care sirene mari sculptate cu buricuri murale, desfăşurau greoi în stucaturile tavanului o alegorie foarte veselă. Deseori mă întrebam cum o să se sperie lumea la nenorocirea ce se va întâmpla odată când de sus de tot vor cădea sâni căzuţi, coapse de stup şi braţe grele, dintre inscripţiile oarecum naive care cultivă publicul explicând că există: Astronomie, Geografie, Poezie, Mineralogie, Teatru, Ginecologie, etc., etc, fapt pentru care mulţi spectatori capătă cârcei, ambiţionaţi să se cultive dintr’o dată cetind toate numele scrise în jurul sălei. «Locul rezervat» rămânea un îndemn pentru, vise, umbrele istoriei noastre se perindau în gând, şi fiecare ne străduiam să ne închipuim cum vor putea fi zugrăvite icoanele trecutului de la cojocul dac până la uniformele ultimului război. Dar preferam acest loc să rămâie rezervat pentru că se ispăşea astfel marea greşeală a Ateneului. Anume, atunci când fondatorii Ateneului au izbutit să ridice palatul, unul din cei mai mari pictori ai omenirei — poate cel mai mare pictor decorator — Puois de Chavannes, din dragoste pentru români s’a oferit să picteze gratuit fresca, dacă i se vor pune la dispoziţie culorile şi deplasarea în Bucureşti. Or acest pictor cu care Franţa se mândreşte pentru că a împodobit cu fresce de o senină frumuseţe Panteonul, a fost refuzat la noi dintr’o prostie lesne de înţeles şi acum. Dar dacă nu am avut atunci deşteptăciunea de a ne folosi de norocul ce ni se finbrase, cel puţin există pudoarea de a se menţine «locul rezervat» pentru altă ocazie ce urmează să vie în alt veac. Şi nici Grigorescu, nici Lukian nu au fost sortiţi să scrie icoanele celei mai mari cronici. Dar comitetul e în pragul unei hotărâri drastice: acum locul rezervat va dispară Fi® că se vor deschide loji în peretele ce dan săli închise şi rămase de zeci de ani neîntrebuinţate în vreme ce ateneiştii scobeau o grotă ce a costat mai mult decât zidirea unui om ACMNAM MAMIM nou palat la şosea, fie că pictorul Costin Petrescu îşi va întinde pe pereţi acea producţie pe care d-ea şi admiratorii d.sale din Ateneu o numesc artă- In fond ar fi o potriveang grotă în subsol, burice murale de sirene gravide la plafon, şi între ele pelteaua celui care îşi crede dreptul de a se zugrăvi (iertaţi-mi expresia) pe locul refuzat unui artist genial. Spre deosebire de fundaţia regală pe care orice lege o poate «îndruma». Ateneul e independent, cu toate că nu odată a primit ajutorul Statului, şi că e ridicat din punga publicului şi nu din a actualilor conducători, aşa încât problema «frescă sau loji» rămâne să se discute în intimitatea comitetului, şi nici stat aici oameni de artă nu vor avea cuvânt hotărâtor Şi în definitiv oameni de gust sunt puţini, dacă vrei îţi astupi urechile şi nu-i auzi, iar «Statul» are alte preocupaţiuni, căci noi nu ambiţionăm să ridicăm glorii peste veac Statul în definitiv când ar® nevoie de zugrăveală, tot la maistru Costin Petrescu se adresează (vezi şi Alba Iulia) pe urmă după cum ne putem făli Cu Arcul de triumf de ce nu ne-am lăuda şî cu pictura din Ateneu ? In definitiv cine ştie, poate că lojile vor strica acustica «scumpei» săli de concerte care şi aşa nu are acustică în centru, pe când pictura va rămâne semn bătător la ochi al gustului nostru, şi când vor veni dirijor- inteligenţi la concerte vor pretinde întuneric în sală, ca să se poată asculta muzica ! Cu toate astea evenimentul e la ordinea zilei şi cred că e în interesuil veneratului lăcaş, să cumpănim mai bine faptele înainte de a tragi o linie sau a urui o cărămidă. fin foarte mult părerea mea să nu fie luată în seamă dar să fie consultaţi câţiva oameni de gust pe care îi are ţara. Nu vreau să scriu un articol de polemică ci doresc sincer cea mai bună îndrumare. Sa se ceară, deci părem, competentă a directorilor de »•- -r*--,, directorilor de şcoli de bele arte, şi să fie consultaţi marii colecţionari cu pricepere dovedită şi marii critici de artă din străinătate, pentru că e păcat în aceste vremuri de criză să ne avântăm spre o mare realizare dîn care estetica ar lipsei — și răspunderea. A Din ensea sufleorului IN FAȚA LUI DUMNEZEU. Adam se plânge de mizeria vieții. Aveam numai doui fii, unul Va ucis pe celălalt. — Ingratule ? îl întrerupe Dumnezeu, mânios. — De ce sunt ingrat ? — Te-am scutit de căldul cel mai grozav din lume și tu tot te plângi... — Ce mi-a mai lipsit ca să fi fost cel mai nefericit om din lume ? — Făptură mizerabilă ţi nerecunoscătoare„• Soacra 1 DEOSEBIRE. — Ce deosebire Intre un căţeluş ţi o soacră ? — Căţeluşul latră, fără să muşte, soacra muşcă, fără să latre. AVIZ PITORESC. iIntr’una din cafenelele, unui oraş din noua Românie, un aviz pitoresc anunţă : .Nu scuipaţi pe jos. Nu ocupaţi scaunele cu paltoane. Nu aruncaţi mucurile de ţigări In halbele cu bere. Nu vă ştergeţi pe ghete de pluşul canape lelor. H Şi alte multe de acest soi, iar la urmă un post,scriptum savuros. Persoanele care nu ştiu carte se vor informa de toate acestea la chelneri. ROCHIILE SCURTE. Moda rochiei scurte o fi având avantaje, dar aveţi inconvenientele ei. Astfel ieri a fost găsit pe una din aleele Cişmigiului plângând desnădăjduit că s’a pierdut de mama lui un copil de 4 ani. Un bătrân li face observaţia de rigoare. — Vezi dacă umbli, căscănd gura in toate părțile. La vârsta ta trebue să te ții de fusta mamii. — Cum să mă țiu, domnule , că nu ajung, răspunse rătăcitul. PLIMBARE. S’a întors din străinătate d. M. vestitul rentierei farniente, ale cărui r.c. surse de existența n’au fost nici odată cunoscute. La Capsa Iți epatează amicii povestindu-le deliciile sejourului său la Nisa. . . — O Vreme minunată! O mare superbă. Nu făceam nimic, mă plimbam toată ziua cu mâinile in buzunare. — In buzunarele cui întrebă curios un prieten, m NOTE România exotică" Un mare cinematograf bucureştean rulează de câteva zile un film, de apreciabilă calitate, care surprinde insă publicul ca autenticitatea românească a numelor personagiilor, şi evocarea Carpaţilor unde se situează destul de aproximativ anecdota. Scenariul este extras dintr’un roman al unui scriitor, originar din România şi militant comunist în America. Autorul nu e la prima sa atenţie îndepărtată faţă de România pe care a avut destul timp s’o uite. Intre scrierile de simţită tendinţă, în favoarea ideilor lui comuniste a strecurat cu lirism şi naivitate o serie de romane-basme, cărora le-a dat fireşte un cadru cât mai îndepărtat de lumea nouă a Americei In cele mai multe România e pentru fantezia puţin lucrativă a autorului aceea ţară de basm bogată în exotic şi neverosimil. De ce i-o fi plăcut autorului să-şi trimeată toată această lume de ţigani barbari, în Carpaţi şi să-şi boteze eroul bandit cu suburbanul nume românesc „Iorgu” ? Sigur că fără nici un cuget tendenţios, ci numai cu gândul de a colora iverosimilul poveştii printr-o pseudo-autenticitate exotică şi faptul e mai puţin grav decât nerozia unor vodevilişti şi libretişti, cari până mai acum câţiva ani prezentau eroii decrepiţi, gugumani şi cartofori care’şi jucau la risca principatul numit Valachia ori Moldovlachia. In definitiv toţi aceşti literatrozi se ocupă de ţara noastră, cu seninul dispreţ al necunoaşterei. Căci ori de câte ori prezinţi un erou de care roşeşti, ori cu caracter inacceptabil mentalităţii curente, pui toate păcatele în sarcina unei naţii cât mai exotice. Avem şi noi exotismul nostru pentru foarte multe popoare. Ne e cunoscut însă tot aşa cum ne e cunoscut şi caracterul dominant şi frumuseţea şi calităţile şi degetele. De aceia sa nu învinuim prea multe pe alţii. Cercetând bine tot neglijenţa zidurilor noastre chinezeşti e vinovată. V. TIMIŞ Charlie Chaplin compune singur muzica nonlul sau turn „City Lights“ (Luminile orașului). — Un „șlagăr“ se va intitula ..ftr.hî mîrailriHTi”- PanfAvMintnei * Ulm «amai* nitviiiuuuuaap Trebue să admit — a declarat Chaplin interviewerului Rob Wagner — că filmele vorbitoare mă fascinează, dar în acelaş timp ele mă necăjesc şi mă înspăimântă. E de la sine înţeles că se vor impune — dar nu în forma actuală. Atracţia noutăţii împiedică multă lume să-şi dea seama cât de îndoelnice sunt rezultatele din punct de vedere artistic. Dramaturgii încearcă să unească convenţionalismul teatrului cu realismul filmului, dar ceea ce rezultă nu e decât un copil ilegitim ! Mult mai nimerit este să uneşti. PANTOMIMA ŞI MUZICA De fapt această legătură a existat totdeauna. Aveam totdeauna putinţa să indicăm muzica menită a ilustra filmele mute. Ştiţi însă ce se întâmplă în oraşele mici: o elevă de conservator acompania filmul, cântând ce-i cădea sub mână, fără a se sinchisi de film. Filmul sonor pleacă însă din studio cu muzica lui care, fiind parte integrantă din proecţia mecanică, nu mai poate fi schimbată de nimeni astfel că cel mai mic cinematograf din provincie se va asemui, în această privinţă, cu cel mai mare palat din capitală. Pentru mine lucrul acesta e nimerit şi chiar dacă nu utilizez în filmul meu „City Ligths” dialogurile, sper că muzica va satisface toate exigenţele filmului sonor. Dealtfel nu mă folosesc de cântece cunoscute; muzica mea va fi originală, ca şi Himul, pentru care născocesc singur orice amănunt. Orchestra va sublinia fiecare din mişcările şi ’ncesturile mele, prin fraze muzicale compuse pentru fiecare mişcare şi gest. Da, am creat şi un „şlagăr", chiar dacă nu în sensul obişnuit. II aud pentru prima oară, în rolul meu ca „Charlie", la gramofon. Publicul vede într’un „primplan” discul cu titlul: „WONDROUS EYES" BY CHARLIE CH APUN („Ochi minunaţi" de Charlie Chaplin). Aria e adaptată figurei şi temperamentului meu. Mai târziu, când mă voi îndrăgosti de-o fetiţă oarbă, şi când melodia va fi repetată, de muzicanţi vagabonzi pe stradă sau de orhestra unui mare local, melodia va avea o semnificaţie dramatică de efect. Ilustraţia muzicala şi melodia aceasta lit-motiv crează într’adevăr acţiunii un cadru tot atât de important ca şi pantomima însuşi. Cred că de data aceasta am utilizat lucrurile cele mai hazlii din câte am născocit şi sunt sigur că filmul conţine şi din punct de vedere al „sonorităţii" toate inovaţiile pe care le cere publicul. Repet, pentru a nu ştiu câta oară, ca numai hazliu. Lumea aşteaptă de aceea de-a distra şî a procura plăcere. Nu încerc să fiu şiret, ci acmai hazliu Lumea aşteaptă să iauo atitudine savantă în faţa filmului sonor. Trebue să evit însă aşa ceva, pentru ca să ramân eu însumi. Să nu se creadă însă ca evit dialogurile, fiindcă ele ar constitui pentru mine o primejdie. Se ştie doar ca am jucat multă vreme team, dar naşi voi sa părăsesc frumuseţea pantomimei de dragul unui titlu vorbit. Titlul tinerii rămâne un auxiliar îndreptăţit. El e tot atât de optic ca şi filmul şi-şi produce şi el efectele sale vizuale. Dar faptul că am compus singur muzica pentru „City Ligths”, constitue fără dovală cea mai mare din atracţiile sale. in Fantomina şî muzica, film sonor Charlie Chaplin să» Nobila artă a pomiului La ultimele matchuri de box, în primele rânduri de spectatori, au fost identificaţi printre cei mai entuziaşti şi mai pasionaţi, d-nii Mihail Sadoveanu şi Ionel Theodoreanu. Frontr tentanţii literature!. Fiindcă reprezentanţii altei ramure artistice, — ai teatrului — sunt de obiceiu, la matchurile de box, d-na Lucia Sturza Bulandra, d-nii Tony Bulandra, G. Storin, ai muzicei d-nii I. Perlea, Egizio Massini. Humorul e reprezentat prin d. Vlădoianu-Keops, politica prin d-nii dr. N. Lupu, D. Il Toaniţescu, caricatura prin Ross, arta ceramică prin Jean Baras, moda prin d-na Ettienne. După cum se vede toate domeniile, cu abasadorii lor. Apariţia în sala de box a celor doi scriitorieşeni a fost remarcată prin faptul că d-nii Mihail Sadoveanu şi Ionel Theodoreanu veneau pentru prima oară la asemenea exibiţiuni... Şi comentariile au început.* — Sadoveanu scrie un nou roman man şi are nevoe de o scenă de box. -- Teodoreanu se gândeşte la un roman din lumea boxului. Peste câteva minute însă, privirea comentatorilor se îndreaptă spre un boxeur francez stabilit la noi, care în faţa celor doi scriitori eşeni, schiţează câteva lovituri de pumn. Şi comentariile, fireşte, reîncep. Riond însă — acesta e numele boxeurului, — explică în urmă celor curioşi să afle, legăturile sale cu literatura românească, intr'o românească franţuzească, destăinueşte. — A, d-nii Sadoveanu şi Teodoreanu sunt ce£ mai buni elevi ai mei... Parol, cei mai buni... Fac antrenament regulat, ascultă lecţiunile, execută tot ce I® spun. Domnul Sadoveanu sare coarda ca la cincisprezece ani şi domnul Teodoreanu îmbracă mănuşile ca cel mai autentic profesionist... — Şi se bat ? — A, numai antrenament. Domnul Sadoveanu are pumn greu... E un «bourd» veritabil.. Garantez că face knohout toţi boxeurii... Domnul Teodoreanu este pană... Uşor, delicat, nu are pumn greu şi loviturile spre suntde fapt mângâieri— Şi zici că admiră boxul?— A, dumnealor vorbesc de box ca de o nobilă arta a pumnului... Eu am propus domnului Teodoreanu o mică exibiţiune de box şi garantez un câştig net de cinci sute mii Ui... — Şi de ce să nu boxeze ? — Asta spun şi eu... Tunnep nu se ocupă şi el cu literatura ? Dempsey n’a fost artist ? Dacă domnul Teodoreanu ar vrea, într’un an de zile pleacă în America şi devine .«campion du monde carol... — Şi unde îi antrenezi ? -----La Iaşi... Sunt cei mai punctuali şcolari... Regret că d. Goga nu e acollo fiindcă sunt sigur ca ar lua la mine lecţiuni de box. — Şi d. Goga ? — Sigur. Domnul Goga este tot atât de pasionat după box ca şi amicul d-sale d. Mihail Sadoveanu... Domnul Sadoveanu regretă chiar că nu are pe d. Goga la Iaşi fiindcă iar provoca repede la un anarch... Tocmai când profesorul de box explica în surdină curioşilor, calităţile elevilor săi, şi în arenă se mutau fălci şi deplasau maxilare, o voce de la galerie, răcneşte cu toată puterea: , —• Atinge-l la muzicuţă, Moţi !.„ IhnU SA iricîtînd Max de TUDOR MUŞATESCU Vecinul meu Osias Grünfeld, are un băeţel, pe micul Bubi. In fiecare dimineaţă Bubi vine să mă viziteze conform unui obiceiu vechi şi unei neclintite convingeri că va găsi în sertarele mele, dacă nu întotdeauna bomboane englezeşti ori un baton de ciocolată câteva bucăţele de zahăr însă, cu siguranţă. Bubi este prietenul meu cu toate că are douăzeci de ani mai puţin şi mărturisesc spre ştiinţa generală că e un copil foarte cuminte şi excepţional de drăgălaş. Dimineaţa, îi aud picioruşele ropotind pe trepte şi mă trezesc cu el în mijlocul casei, cu părul I sbârlit şi blond ca o perucă de borangic şi cu bereta aruncată ! ştrengăreşte pe-o ureche ca un I marinar chefuit. Bubî im ;•su şi-mi întinde tu mâna. In loc de „bună dimineaţa” ori ceva similar, mă anunţă solem prelingându-şi privirea pre sertarul unde ştie că se află bomboanele : — venit !.. După ce îşi primeşte porţia cotidiană — pe care o savurează cu rară viteză — începe să-mi povestească tot ce-a făcut de când nu ne-am văzut cu gesturi mici şi eloquente şi râsete candide şi eu îl ascult şi îl aprob întotdeauna. Ieri de dimineaţă, Bubi a urcat scara ca de neobiceiu, încetişor şi lucru extraordinar a bătut la uoi. Am înţeles că se petrece ceva neobişnuit — cu micul meu prieten înainte chiar de a-l vedea intrând în odaie cu născiorul roşu şi ochii înnecaţi de plâns. — Ce e Bubi... de ce eşti supărat ? — Ma bătut Unchiul Max...— De ce ?— Aşa !... — Te-a bătut rău ? — Da! Ştiam ca domnul Leopold Grünfeld — Unchiul Max, cum îi zicea Bubi — era un om curios, aspru şi ursuz dar nu m’aş fi aşteptat ca micul Bubi să sufere vreodată consecinţele acestor alteraţii de temperament. In după-amiaza aceleiaş zile, deschisesem ferestrele spre stradă lăsând să pătrundă în odaie aerul călduţ de primăvară în care vişinii înfloriţi din curte, respirau parfumuri tinere prin mii de guri de floare albă. Sub ferestrele mele , copiii cartierului se jucau la soare, cu bile lucitoare de sticlă şi „turcalete” de hârtie legate cu aţă de mosorel furată din cutiile de cusut ale mamelor şi surorilor respective. Cu paşi mărunţi, prietenul meu Bubi se îndreptă spre ei, muşcând cu poftă dintr’o tartină cu miere şi unt. — Mă joc şi eu !.. — Noi nu jucăm cu tine... îi răspunse ţanţoş Ionel — cel mai bun camarad de joacă al lui Bubi. — De ce ? . — Fiindcă tu eşti o viei şi ai omorât pe Isus Cristos... Ochii lui Bubi se făcură mari şi buza de jos i se răsfrânse trădând o matură gândire. — Zău că nu l-am omorât eu, nici tata nu l-a omorât... nici mama... şi aducându-şi aminte brusc de bătaia de dimineață, se însenină. — Poate Unchiul Max... «l-a omorât! Numai asta s’o mai știi. „KOPROL” se dă și la copii. Melchior Lengyel nu mai are nici un drept asupra piesei sale „fintonya“ Un interesant proces teatral la Budapesta Un interesant conflict s-a iscat la Budapesta între direcţiunea teatrului de comedii şi cunoscutul autor dramatic maghiar Melchior Lengyel. Lengyel cedase exclusivitatea dreptului de reprezentaţie a comediei sale «Antonya», teatrulul de comedii. Acum câteva zile Lengyel a semnat însă un nou contract prin care încuviinţa reprezentarea piesei «Antonya» la Teatrul maghiar în seara de Réveillon. «Teatrul de comedii» a protestat imediat împotriva acestui contract precizând că piesa «Antonya» îi aparţine şi nu îngăduie reprezentarea ei pe altă scenă. Deoarece «Teatrul maghiar» nu a ţinut seamă de acest protest, direcţiunea «Teatrului de comedii» a intentat un proces. Melchior Lengyel explică procedarea sa prin faptul că «Teatrul de comedii» nu a iubi reprezentat de trei ani piesa «Antoanya». Acest proces nu este unic în felul său în Budapesta. Acum câţiva ani Franz Molnár a intentat un proces direcţiei teatrului de comedii fiindcă nu î se îngăduia reprezentarea piesei sale pe o altă scenă. Tribunalul a respins acţiunea lui Molnár stabilind astfel jurisprudenţa că de îndată ce drepturile au fost cedate unui n ru autorul nu mai poate îngădui dreptul de reprezentare a piesii pe altă scenă. Chestiunea s’a judecat numai în primă instanţă deoarece înainte de a se judeca în apel a intervenit o înţelegere între Molnár şi direcţia teatrului respectiv. Procesul lui Melchior Lengyel a avut loc la 50 Decembrie fiind urmărit cu interes de cercurile intelectualilor maghiari. Triumful lui George Georgescu la Varşovia în legătură cu debutul la Varşovia al d.lui G. Georgescu, ni se comunică, din capitala polonă, următoarele : D. George Georgescu s’a bucurat de o caldă primire şi de o măgulitoare apreciere la Varşovia. Ziarele au anunţat cu satisfacţie sosirea, lămurind publicul asupra ţtersonaijtdstfi. vşi carierii artistului, prin numeroase articole. Lumea artistică a ţinut să-l aibă cât mai mult în mijlocul ei. Ministrul României, I. Cretzianu, a oferit un supeu diplomatic în onoarea d.lui Georgescu, fiul preşedintelui Republica Aa oferit un ceai, directorul pre. On. I,....,...facerilor Străine i,a oferit un dejun, d. Glinski, directorul revistei „Muzica", deasemenea un ceai Concertul, având şi concursul cunoscutului pianist prof. Egon Petri, a fost consacrat de aplauzele şi ovaţiile entuziaste ale unui public numeros. In program : „Euryantha“ lui Barlioz, „Moartea şi Mântuirea“ lui Richard Strauss. Concert de Saint Saens, simfonie de Brahms. Iată cum a apreciat acest concert severa critică muzicală polonă : Astfel, „Polska Zbrojna“ a publicat două asemenea articole, la o zi inter, val unul de altul. Primul spune, Intre altele: „Excelentul dirijor român Georgescu a repurtat un succes mare. Este un artist subtil şi experimentat, a cărui colaborare cu orchestra se petrece fără niciun fel de lipsuri. „Moartea" şi „Mântuirea“ lui R. Strauss Is.a dirijat un chip deosebit de frumos. Sala a fost foarte bine dispusă pentru d. Georgescu și solistul Egon Petri". In al doilea articol, găsim.: „Pentru prima dată am avut prilejul să venim în contact cu distinsul dirijor român care este fără îndoială d. Georgescu. Renumitul dirijor german Felix Notti a împărţit pe colegii săi în două clase : ,,dirigenţi instrumentaţi" şi ,,de arcuş". D. Georgescu este tocmai, ca fost violoncelist, reprezentantul grupei a doua. Mâna lui stângă frazează neîncetat, schiţând fiecare frază. Primul debut al acestui artist distins a făcut o impresie dintre cele mai bune". In „Rzeczpospolita", cunoscutul com păzitor și musîcograf polon Adam Wieniawski, a scris, intre altele „Un dirijent necunoscut până acum la Varșovia, a debutat la Filarmonica: d. Georgescu, directorul Filarmonicei din Bucureşti. D.sa şi-a ales, pentru debutul la Varşovia, două opere simfonice monumentale: f.Moartea şi Mântui, red’iul R. Strauss şi a S.a simfonic a lui Brahms, care dă un câmp larg de manifestare pentru dirijor. D. Gear, gaseu s’a, arătat a fi la înălţime, oferindu-ne o execuţie corectă, plastică, echilibrată din punct de vedere al Atanamteei şi pregătită până in cele mai mici amănunte. Distinsul oaspe român a fost primit foarte călduros". Criticul şi compozitorul Fetician Szepski scrie, In :Jiurjer TV.moski" : „După impresia simpatiei produsă da interpretarea excelentă a „Eurycrithei", toată lumea a aprobat cu vie satisfacţie chipul magnate în care Georgescu a dirijat „Moartea" şi dirija al lui Georgescu se remarcă prin trăsăturile unei muzicalităţi subtile şi alestui temperament arzător. Orchestra Filarmonici a înţeles foarte bine toate intenţiile dirijorului, dând, o realizare de primul ordin". „Gazeta Warssawska’? a arătat că n. Georgescu dirijează foarte bine orchestra şi a condus ansamblul cu o mână sigură“. In hebdomadarul „Ştiri muzicale şi teatrale", cunoscutul critic Francois , Brzezinski scrie : ,,Ulterhul concert al Filarmonicei este nu numai cel mai interesant şi cel mai frumos. De aceasta, trebue să fim recunoscători dirijorului, român Georgescu, care ne-a permis, să-l cunoaştem ca director de orchestră de o măsură excepţională putând să fie plasat azi printre cei mai celebrii dirijori europeni. Zic azi încă, deoarece Georgescu este încă tânăr şi ceea ce a reuşit el nu poate fi rezultatul unei practici lungi dată de rutina sigură, ci ceea ce poate fi creditat talentului lui excepţional care li poate asigura gloria mondială. Dela moartea lui Nikisek, nimeni poate, din generaţia tânără, nu se prezintă până intri atât maestru ca Georgescu. Aceiaşi fenomenală memorie, graţie căreia reţine cele mai subtile amănunte ale partiturii şi care tace să n’aibă nevoie ele nota. Acelaşi felde a domina orchestra un ansamblu şi un detaliu, apoi acelaşi capacitate de a da corpului orchestral, sentimentele şi ardorile lui, magnetizând cu privirea şi gestul. D. George Georgescu -----OSQkmst. . ‘ I Acordarea ritmiilor de stat pentru literatură in Polonia In fiecare an se acordă în Polonia un premiu de Stat pentru literatură. Acordarea premiului e hotărâtă de o comisiune specială a Ministerului Instrucţiunii Publice. Premiul de Stat pentru literatură a fost obţinut în anul acesta de Ferdinand Goetel. linul din cei mai însemnați inei cafi contemporani ai Poloniei, 0x0-