Rampa, ianuarie 1930 (Anul 15, nr. 3504-3603)
1930-01-24 / nr. 3602
ANUL X^ , No. ^3602 REDACŢIA ADMINISTRAŢIA ŞI ATELIERELE GRAFICE STRADA COMST. MILLER (Fost Sărindar) BUCUREŞTI Publicitatea concesionată exclusiv Societăţii Anonime ,Rudolf Mosse“ Calea Victoriei, 31 Anunţurile se primesc la toate agenţiile de publicitate şi la administraţia ziarului Director: SCARLAT FRODA 4 PAGINI 3 LEI Săptămâna »pestei de CESAR PETRESCU «Cartea româneasca» pregăteşte o săptămâna a poeziei Vrednica şi inimoasa succesoare a Minervei, de care este legată aproape toată mişcarea vie a literaturii româneşti din aceste trei prime decenii ale veacului, îşi îndeplineşte astfel o gingaşă datorie pentru scrisul astăzi cel mai părăsit de lectori. Asprimea şi precipitarea vremii a isgonit poesia din ritmul cotidian. Dacă există într'adevar o poezie poate grandioasă a gărilor şi a cerului străpunsele furnale, a pacheboturilor şi a expresurilor vertiginoase, a avionului şi a motoarelor de automobil cu patru mii de turaţii — această poesie cetitorul n’o mai caută între filele cărţii cu stihuri. O soarbe direct din trepidaţia fiecărui moment sau învaţă să o descifreze din capitole palpitante de roman. Destinul poetului e ingrat şi trist. El este într’adevar singurul exemplar de inutilitate nobilă, într’un veac când totul există sub imperativul comercializării Cititorii cer romane, editorii cer romane, presatorii scriu romane. Poetul, ultim supravieţuitor al aristocraticului dispreţ pentru legea cererii şi a ofertei, abia îşi găseşte ici-colo un editor generos şi atunci când cartea vede lumina vitrinei, ea se decolorează anotimp după anotimp, aşteptând câte un cititor singuratic şi aproape intimidat ca de o slăbiciune compromiţătoare. Va fi, după cum vedeţi o sărbătoare binevenită şi demult aşteptată. Un prilej să întoarcem ochii spre o iubită din trecut pe care am uitat-o. Vitrinile se vor împodobi cu flori de hârtie — cărţile poeţilor. Hori albastre ca visul şi albe ca nepătatul crin şi poate flori unde ochiul va descoperi uneori şi un picur de sânge, fiindcă dintre toţi scriitorii lumii şi ai vremurilor, poetul e cel care pune mai mult într’o carte şi stropi din lacrimile inimii. Vor fi cărţi cunoscute de toţi şi cărţi mai puţin cunoscute. Poeţi glorioşi şi poeţi uitaţi. Poeţi cu stihurile care au fluturat cândva pe buzele tuturor îndrăgostiţilor şi poeţi despre care n’a pomenit vreodată nici o antologie. Ii dorim pe toţi prezenţi la această sărbătoare, prezenţi şi egali, ca ultimii supravieţuitori ai unei rase care se stinge. Şi ne-ar consola gândul, că poate în serile acestei săptămâni închinate poeziei, nu o singură cititoare numai, va rămâne cu ochi visători pe un vers pe care noi demult l-am pierdut din amintire. E pentru poet — oricât de mare va fi fost sau oricât de neînsemnat şi mic — dorinţa unică şi cea mai desmierdătoare. MOTIV Din cuşca sufleri in raţiune Ştili cu totii că N P. este o femee frumoasă, v'ati convins că e Şi norocoasă, căci chiar săptămână trecuta şi-a celebrat nunta cu L. Nababul petrolist. Vrând s'o rupă cu desăvârşire cu ire. Cuiul, s'a dus alaltaeri la C. B. amantul ei din vremurile uitate să-i zică un adio pentru veci. Zadarnice fură toate rugămințile sale de a continua legătura, ea neînduplecată, nu vroia. In disperare de cauză bietul C. B. o amenință cu publicarea scrisorilor. Dar P. N. este și o femee inteligentă. — Publică-te, nu voiu avea de roșit, decât doar pentru adresă. CONFERINŢA de la haga Bieţii cetăţeni din toate ţările care-şi inchipue că, la haga ambasadorii respectivi, asudă şi se sbat pentru ei. se’nşeală. lată cu ce se ocupă diplomaţii noştri, până la deschiderea conferinţa. Oh german ■ un pedant Doi germani , o berărie Trei germani: războiu Un englez ; un neghiob Doi englezi ; un match Trei englezi; o mare putere maritimă Un spaniol; un cerșetor Doi spanioli; o luptă de tauri Trei spanioli ; o retragere. Un francez ; un om galant Doi francezi : o ceartă Trei francezi; un menaj. Un grec : 0 Doi greci: 00 (două zero) Trei greci; 9. Un italia,n ; un mandolinisl Doi italieni; o conspiraţie Trei italieni: banco lotto.. } ’ ■ • 1 ' - Un evreu: vânzător de haine vechi Doi evrei: o bancă Trei evrei; Academia franceză Patru evrei; un ziar. DISTRAT — N’aveţi idee ce distrat e Vaxilescu, spune lonescu într’un cerc de prieteni. Din cauza distracției lui era să-şi piardă viata. — Cum aşa? întrebă unul din amici. — Păi să vezi, răspunde lonescu: anul trecut, pe când se afla la Constanța și se plimba cu barca, aceasta s’a răsturnat și bietul Vaxilescu a uitat că știe să înoate. RĂSPUNS — Acum doi ani ai furat un pardesiu și acum ești adus din nou în fata noastră pentru furt, — se adresează judecătorul unui borfaş. — Ce era să fac, domnule judecător, dacă pardesiul era cam vechi, și n’a putut să dureze mai mult de doi ani, răspunde borfaşul. intrun magazin de blănuri. — Nu se strică blana asta de viezure când, plouă? întrebă o clientă pe vânzător. — Dar cum o să se strice, conița. Am auzit, vreoodată ca viezurele să umble cu umbrela când plouă? răspunde vânzătorul. PAȘII RARI Cucoana Badochila i-a cumpărat Marioarei — fiica d-sale — ghete noui. Oferindu-le ii spuse: — Şi ca să nu se strice repede, fata mamii, să faci paşii mari, ca să calci mai rar... -----—OXO—----- ■ NOTE Centenar poetic regionalist Un centenar poetic regionalist şi totuşi interesând întreaga latinitate a fost sărbătorit în Franţa, comemorând naşterea lui Mistral. Scriind într’un dialect atât de deosebit de limba franceză, dar scriind bine, Mistral s’a înălţat deasupra unei întregi mişcări poetice provinciale, care avea o vechime de veacuri. Literatura franceză a ştiut totuşi să înglobeze în patrimoniul ei operile acestui poet căruia odată cu anii i-au fost dăruite şi toate cinstirile. Pe noi această comemorare a lui Mistral ne interesa îndeobşte pentru că numele acestui poet trebuie să ne evoce Latina Gintă poezia cu care V. Alecsandri a fost învingător la acel concurs de poezie al popoarelor latine organizat de cântăreţii poeţi din sudul Franţei. Se cuvenea cu acest prilej să avem din nou o delegaţie diplomatică din poeţi ai tuturor provinciilor româneşti şi nu numai ai micului principat de pe vremuri. Cred chiar că într’o romantică aducere aminte aceşti poeţi ar fi putut să aducă in versuri închinarea lor—şi faptul ar fi fost nemerit. Bineînţeles însă că sărbătoarea poetică a avut loc şi fără prezenţa reprezentanţilor noştri; cât despre alegerea poeţilor noştri pe regiuni, ca să reprezinte aceiaşi poezie, desigur că şi acest gând azi e veşted ca o floare pe mormântul celui a cărui naştere e prăznuită. Ia să ne închipuim însă, delegaţia oficială a poeţilor români care ar fi fost aleasă în epoca noastră. Desigur alegerea nu ar fi putut fi atât de bine nemerită ca pe vremea când a fost trimes V. Alecsandri. Aceasta, cu toate considerentele merită să fie gândit. ADRIAN MANIU -------0X0------- Burgerul apelează astăzi la oamenii pe cari i-a gonit ari o scurtă și interesantă recantulare istorică în marginea actualei crize directoriale dela Burgtheater. — Bernhard Diebold, gonit eri, chemat azi cu insistență — Dela corespondentul nostru — Criza dela Burgtheater continuă să fie un subiect de nesfârşite comentarii în toate gazetele străine. Activitatea primului teatru vienez, care este în acelaş timp şi unul din cele mai vechi şi reputate teatre europene, n’a rămas niciodată fără influenţe asupra mişcării artistice germane. Iată de ce alegerea noului director e atât de grea, cu toate ca oameni capabili nu lipsesc, sau poate tocmai fiindcă toţi candidaţii se prezintă cu egale şanse de reuşită. Printre aceştia se află şi marele critic Bernhard Diebold, asupra căruia s’au oprit preferinţele majorităţii. Nu e de aceea lipsit de interes să se amintească un mic etod din viaţa lui Diebold, care învederează încă odată cât e de mare rolul pe care-i joacă hazardul în viaţa omenească. Iată, Bernhard Diebold s a pomenit zilele trecute printre candidaţii la fotoliul directorial, fără să fi visat vreodată că va mai călca în foyerele Burgtheater-ului din Viena, de unde a fost izgonit atât de crud atunci când venise el să-i aducă puterea de muncă, energia şi strălucita sa inteligenţă. Şi Diebold îşi va aminti desigur că a mai călcait odată pe covorul aceluiaş cabinet directorial. Atunci când avea de gând să se facă actor. Era pe vremea directoratului lui Thimig. Tânărul Diebold obţinuse o audienţă şi se prezintă atotputernicului Ihimig declarându-i grav că vrea să se facă actor. Rezulatul acestei întrevederi nu e un secret pentru nimeni. Căci la Burtgheater există un registru în care sunt înscrise toate audienţele şi tot ce s’a decis în cursul lor. In acest registru se poate citi că Moissi e un actor lipsit de talent şi tot acolo se poate citi răspunsul dat de Thimig lui Diebold : «Dragul meu, e posibil să ai talent pentru comedie» Bernhard Diebold a părăsit atunci indignat Burgtheaterul. Astăzi acelaş Thimig îl cheamă să-i conducă şi să le arate drumul cel bun. Tot în jurul crizei directoriale se brodează astăzi o serie de reuşite cancanuri cari circulă prin foyerele teatrelor. Demisia lui Herterich şi ultimele premiere de la Buriffheater au dat foc următorului spiritual joc de cuvinte : «Eternul tânăr» Herterich a cântat un «Cântec de leagăn». Societarii au tras atunci «Clopotul de alarmă» au purces iute ca «Sborul vrăjitoarelor» la direcţia generală şi au cerut să se sfârşească cu «Fantome»-le. Dar cum, printre candidaţi, sunt şi o serie de secietari ai casei, un actor întrebat cum a fost premiera «Emiliei Galotti» a răspuns : «Trebuia să fie bună, a jucat doar întregul comitet de directori». Diebold In «Cel care primeşte palme» acţiunea se petrece în jurul unui circ... O lume aparte, cu alte concepţii despre viaţă decât restul omenirei... Atracţia o constitue de obiceiu, clownii. Fiindcă, din rămăşiţa circului, clownul a rămas şi astăzi o atracţie pentru public, şi chiar din această curiozitate a spectatorului, paiaţa a evoluat în ultima vreme... Fratelini, Grook, şi alţi mari clowni, sunt un exemplu. Clownul zilelor noastre trebue să fie un artist. Trucurile, jongleriile şi acrobaţiile merg mână în mână cu talentul artistic al clownului. In «Cel care primeşte palme», actorii interpreţi ai clownilor, au făcut apel la doi oameni de meserie : sunt clownii veritabili Mono si Titicari .*£, făcut parte din personalul care a dat o serie de spectacole la circul Sidoli. Clowniii veritabili au dat o serie de recţiuni actorilor, desvaluindu-le cu acest prilej și o seamă de trucuri. Sunt mai întâi faimoasele palme ce și le aplică de obiceiu, atât de des clownii. O statistică, publicată nu de mult într’un ziar german, spunea că, un clown bătrân, Helmann, astăzi retras, a încasat, în cursul carierei sale — de peste treizeci de ani — vreo două milioane de palme... Neamţul a fost privit cu foarte mult interes, şi unii ziarişti curioşi i sau prezentat pentru a’l interoga. Era în adevăr interesantă părerea unui om care încasase două milioane de palme. Dar, Hermann, drept răspuns solicitărilor ce i se făceau, a răspuns simplu : —«Păi, dacă primeam două milioane de palme veritabile, credeţi că, fălcile mele mai erau la locul lor ? Ziariştii s’au mirat. Clovnul Ie-a explicat: — «Dacă cei dela circ, ar trage în adevăr palme, ar fi o nenorocire. Fiindcă, cei ce dau, sunt de obiceiu oameni voinici. Norocul însă pentru acela care le primeşte e că, sunt trucate... Totul depinde de iuţeală : cel ce dă, truchează, svârlind mâna cu forţă, pentru a se opri un centimetru de obraz. Asta, în timp ce, acela care e lovit, bate repede, nevăzut de public, din palme»... ! Şi d. Ion Manolescu, primeşte în piesa lui Andreie.ro, o serie de palme, formidabile... La ele au contribuit însă, cu experienţa lor, cicronii Moni şi Tiţi, cari lau pus la punct pe Groner... Fiindcă el este acela care bate din palme... Este interesant de refleat faptul că, în teatrul de, astăzi. Se fac adevărate sacrificii pentru a prezenta un anumit mediu, cât mai apropiat de realitate. In acest scop se face apel chiar la specialişti... Pentru «Cel care primeşte palmer, s’a făcut apel la dloroni... Acum câţiva ani, la teatrul Mic, cu prilejul reprezentărei comediei americane sproadmatz s’a făcut apel la im boxeur profesionist care a învățat pe actori să boxeze... Iar la altă companie particulară, acum, un an, a fost adus chiar pe semă, un boxeur campion veritabili... Aici lucrurile luau câteodată o întorsătură tragică. Boxeurul, angajat să facă numai exibiţie, antrenat de sgomotele din sală cât şi de instinctul profesional, scăpa partenerului — actor — câte un pumn sdravăn... Sunt riscurile meseriei... Dar mai ales ale dorinţei de a fi în ritmul vremei, şi de a prezenta în teatru, copii exacte după natură... 0x0 Reprtaiul în sfasul cnuselor Copie după natura_ D. Ion Manolescu Impresii de călătorie sprâncenată ELVEŢIA Locuitori şi moravuri Locuitorii Elveţiei sunt — optzeci la sută — vaci. Restul sunt ceasornicari, fabricanţi de ciocolată şi profesori de pedagogie. Câţiva, sunt reformatori religioşi.Aceştia din urmă, se trag — îndeobşte — dintr’un tată protestant şi o mamă catolică, sau sunt pur şi simplu, ovrei). Vacile elveţiene sunt cele mai fericite cornute din lume. Nu sunt supuse la niciun fel de munci, în afară de aceea de a poza, dimineaţa, pictorilor indigeni. Pentru a da un lapte cât mai bun şi mai abondent, aceste vaci, sunt hrănite în timpul verei cu prăjituri de casă, iar iarna, cu lucernă conserve. Viţeii sugaci — pentru a nu osteni şi strica silueta ugerelor materne — sunt hrăniţi cu lapte de TUDOR MUŞATESCU condensat, iar pentru a se fortica, sunt supuşi în tot timpul adolescenţei unei cure de untură de peşte. Pe lângă acest regim alimentar deosebit, toate vacile elveţiene se bucură şi din punct de vedere al higienei, de o atenţie specială, fiind obligate să facă, de două ori pe săptămână, băi de aburi, în stabilimentele publice. Iar ca distracţie — fiindcă şi aceasta e necesară desvoltării perfecte a unui organism — clasicul clopot de la gât le-a fost înlocuit cu câte un mic aparat de Radio cu galenă. O mare importanţă se dă şi educaţiei fizice. Zilnic, cirezile de vaci sportive, fac exerciţii de gimnastică suedeză sub conducerea maeştrilor de gimnastică animală, anume angajaţi în acest scop şi numiţi — cu vulgaritate — în unele ţări necivilizate, văcari. In fiecare an, pe stadioanele publice de vite, se organizează interesante concursuri de frumuseţe vacină precum şi concursuri de mugit, apărat de muşte fără coadă, bălegat estetic şi linsoare. La aceste concursuri, asistă un reprezentant al preşedintelui republicii precum şi delegaţii tuturor naţiunilor amice. Acest reprezentant are sarcina de a pronunţa un discurs, în cele trei limbi materne şi de a atârna medaliile, de gâtul concurentelor premiate. «Miss Vaca» este apoi plimbată un triumf în toată ţara — după regiuni — cu iachtul, trenul electric, sky-ul şi funicularul, iar după un an — odată cu proclamarea altei «miss» este omorîtă prin eletrocuţiune şi pusă în comerţ pe preţuri de trufanda. Această zi este socotită sărbătoare naţională iar toate şcolile precum şi instituţiile oficiale, au serviciul suspendat. De altminteri, copiii de şcoală, au mai multe sărbători decât zile de lucru. 1 . Sădirea pomilor, udarea pomilor, curăţirea pomilor de omizi, înflorirea pomilor, culesul pomilor, răsărirea jerbei, cositul fânului, culesul viilor, plecarea berzelor, etc., etc. sunt socotite sărbători naţionale. In aceste zile, copiii de şcoală ies la câmp şi înnalţă smee sau se plimbă cu bicicleta. Bicicleta este «le violon d’Ingrés» al fiecărui elveţian. Trei sferturi din viaţă elveţianul adevărat şi le petrece pe bicicletă. Restul îl întrebuinţează ca să-şi vâre degetele în paste de brânză moale cam — închegându-se — se numesc schweitzer— şi rămân cu găuri în locul unde au fost ţinute degetele. (E locul să spunem că pictorii elveţieni constructivişti, au făcut un memoriu preşedintelui republicei, cerând ca schweitzerul să se fabrice pe viitor, cu găuri pătrate. Ca încheere a acestor impresii de călătorie — în care am încercat să redau— sumar şi exact — câteva aspecte ale Elveţiei moderne, mă simt dator să fac o mărturisire : nam fost niciodată în Elveția. oxp VINERI 24 IANUARIE 1930 ^ STR. B REZOI A N U DE VISA-VIS DE STILLARINDARI Solemnitatea inaugurării Direcţiei Educaţiei Poporului Cuvântările d-lor: prim-ministru luliu Maniu, ministru I. Răducanu, subsecretar de stat Iuliu Moldovanu, Liviu Rebreanu Eri dimineaţă a avut loc solemnitatea inaugurării Direcţiei Educaţiei Poporului, pendinte de Ministerul Muncii şi care cuprinde serviciile propagandei culturale, spectacolelor, cinematografelor, radiofoniei şi educaţiei fizice. ASISTENŢA Au luat parte la solemnitate : d-1 prim-ministru Iuliu Maniu, d. I. Răducanu, ministrul muncii, d. ministru Pan Halippa, d. subsecretar de Stat Iuliu Moldovanu, d. Traian Bratu, președintele Senatului, d. profesor Petre Andrei, d. Aristide Blank, d. prof. Dim. Gusti, d. general Gorsky, d. dr. Gomoiu, secretar general al Ministerului Muncii, d. dr. Voina, d. Ion Brezeanu, d. .Victor Eftimiu, d. deputat Stanciu, d. Eugen Piloţu, d. I. A. Basarabescu, d. Scarlat Froda, d. dr. Ugrec, d. dr. Voiculescu, d. Adrian Maniu, d. V. Timuş, d. dr. Cosma, d. V. Stoica, d. dr. Creangă, d. Iosif Nădejde, d. Dem. Teodorescu, d. Ion Marin Sadoveanu, d. Jean Bart, d. I. Vinea, d. Gh. Mugur, d. Al. Lazeanu, directorul Teatrului Naţional Craiova, d. Em. Bucuţa, d. Beldie, d. V. Demetrius, d. Mih. Sorbul, d. Dinu Cesianu, d. Neagu Boerescu, d. N. Vlad Voianui, d. Camil Petrescu, d-na M. Zimniceanu, d. Tudor Muşatescu, d. Ioan Massoff, d. Chiriţă Vasilescu, d. Ionescu-Vărăşti, d. I. Șahighian, d. I. Iliescu, etc. Cuvântarea d-lui ministru 1. Răducanu Primul care a luat cuvântul a fost d. ministru 1. Răducanu. D.sa a spus : Inaugurând astăzi direcţia Educaţiei Poporului, guvernul îşi exprimă prin mine satisfacţia că a tradus în faptă ideea scumpă nouă. Un oficiu de orientare în problemele culturei poporului, lăsată în grija oficialităţii şi a iniţiativei organizate. Recunoaştem, acest gând ne însufleţea pe toţi. El vine nu din ceea ce desparte un partid politic de altul, ci din ceea ce ne leagă: grija culturală a masselor poporului dincolo de sarcinile şcoalei. Aflându-ne aici pe terenul neutru al culturei, ţinem să afirmăm, că şi guvernele precedente s-au ocupat de organizarea culturală a poporului, fie prin Casa Şcoalelor, fie prin Ministeul Muncii şi al Sănătăţii. Dar aceste organisme distribuitoare de cultură sunt excedate de aspiraţii noui ce nu mai pot fi satisfăcute în cadrul restrâns al unui Minister. Dovadă, năzuinţele răsărite din adâncul naţiei şi cristalizate intr’o mulţime de asociaţii, atât la sate cât şi la oraşe. Dela Unire încoace România s’a acoperit de o vastă reţea de iniţiative felurite, care se găsesc într’o prosperă creştere numerică, fie că s’au grupat in constelaţii gravitând către marile aşezăminte de cultură( {,,Astra“, ,,Liga Culturală“ „Fundaţia Regele Mihai I", „Casele Naţionale“, etc.), fie că se ţin izolate, lipsite de orice legătură între ele. Poate că de aceea prin lipsa de sprijin, atâtea bunăvoinţi înmănunchiate totuşi, tânjesc şi rămân un drum. Direcţia Educaţiei Poporului, o confraternitate culturală de talente şi energie, îşi asumă sarcina să ajute acţiunea de răspândire a tuturor formelor de manifestări culturale ale naţiei noastre, armonizând iniţiativa de Stat cu iniţiativa particulară. Direcţia Educaţiei Poporului nu e o instituţie monopol, care impune anumite tipare şi îngrădiri; din potrivă ea năzueşte spre o colaborare cu organizaţii existente, oferă un îndemn cultural, ori unde se simte o nevoe spirituală în jocul liber al iniţiativelor. Doresc ca directivele Educaţiei Poporului să continue a lucra asupra sufletelor de acolo de unde încetează şcoala, unde se opreşte activitatea extra şcolară a Casei Şcoalelor prin corpul didactic şi şcolar, ori a preotului în parohie, ori a tuturor şcolilor de ucenicie profesională, străduindu se să cuprindă în sfera de acţiune sufletul întreg al adultului dincolo de îndeletnicirile lui profesionale. Dorinţa noastră este ca acest elan cultural al masselor in neîncetată creştere să se canalizeze spre forme de asociaţiuni ca fiind mai uşor de ajutat, şi de veghiat asupra lor. Nu cred să mă aflu în păreri opuse cu dvs„ distinşi colaboratori ai noştri, dacă afirm că Direcţia Educaţiei Poporului va avea ca punct de program, păstrarea şi afirmarea celor două ■ mentalităţi — rurală şi urbană — ce nu se exclud, ci din potrivă se angrenează ca necesităţi în ritmul social. Da, voim educaţia adultului de ţară cu demonstraţii cari îi mlădiază spiritul spre a-şi asimila metode noui de muncă, cu biblioteci, cinematograf, teatru, muzică, radio, dar acestea să fie cât mai mult în genul rustic , al tradiţiei, cu perspective din peisajul şi mecanismul muncii rurale şi cât mai puţine exhibiţii orăşeneşti, de acelea cari desrădăcinează pe ţăranul nostru nefonnat, aţâţându-i ispitele spre oraşele tentaculare de cari ne vorbeşte Verhaeren. La noi exodul rural în forme acute ale Apusului nu se pune încă. Dar pentru ca revărsarea prisosului rural spre oraşe să se facă normal prin selectarea valorilor capabile de cuceriri, iar nu prin salahori necalificaţi, organizaţiile săteşti cu cari vom lucra vor trebui să influenţeze regularea afluxului de populaţie dintre sat şi oraş. Nu cu forme urbane de cultură, un Grundtwig al Danemarcei şi urmaşul său Kristen Kold au realizat la sate vestitele şcoli superioare de cultură rurală care au schimbat faţa economică, politică şi socială a ţărei in 50 de ani. Un alt suflet, o altă ţară. Numai după ce a mâncat pâinea mizeriei şi a secerat grâu la rând cu ţăranii, orăşanul Pestalozzi, „Sfântul laic al Satelor Elveţiei“, a scos celebrul strigăt: „Dragii mei ţărani, am văzut starea voastră de înapoiere şi mi s’a făcut milă de voi; vreau să vă ajut: vă cunosc şi mă dau vouă. Numai după această trăire a realităţilor mediului şi-a adoptat metodele de ridicare culturală a poporului.Nădăjduim că şi Direcţia Educaţiei Poporului va cerceta mai mult reali. «‘.r1’ în insf. II a) (G. D. luliu Manius). 1. Răducanu