Rampa, februarie 1930 (Anul 15, nr. 3608-3631)
1930-02-01 / nr. 3608
AianLIV, No. 3608 REDACŢIA ADMINISTRATA ŞI ATELIERELE GRAFICE STRADA CONST. MILLE 7 (Fost Stindar) BUCUREŞTI Publicitatea concesionată exclusiv Societăţii Anonime ,Rudolf Mosse“ Calea Victoriei, 3! Anunţurile se primesc la toate agenţiile de publicitate ţi la administraţia statuirii Director: SCARLAT FRODA Dubluri de ION SANGIORGIU Scopul oricărui conducător de teatru e să realizeze spectacole cât mai omogene şi mai bine pregătite. De aceia o piesă se repetă de câtre un regisor scrupulos, cel puțin o lună. Orice alt soiu de spectacol este o improvizaţie, pe care o poate impune numai talentul marilor actori rutinaţi. Rareori însă teatrele noastre prezintă o piesă în distribuţia de la premieră. Curând necesităţi tehnice sau de repertoriu fac ca rolurile, studiate de titulari timp de o lună să fie jucate de actori mai tineri cari memorizează rolul în câteva zile şi cu o repetiţie sau două se introduc într’un ansamblu care-şi pierde astfel coesiunea. Nimic mai primejdios decât această destrămare a unui ansamblu, care abia după un număr de spectacole joacă într’adevăr cu siguranţă şi cu precisie. Nu sunt din principiu împotriva dublurilor. Ele sunt înainte de toate un prilej pentru elementele tinere de a lua contact cu publicul, de a se deprinde cu scena şi de a-şi dovedi însuşirile. Dar tocmai de aceia este necesar să se dea actorilor tineri cari dublează pe cei consacraţi cel puţin tot atâtea repetiţii cât se dau acestora. Când un actor de mare calitate are nevoie de un număr însemnat de repetiţii pentru a se prezenta convenabil în faţa publicului, cum îşi închipuie regizorii că alţii mai tineri şi mai neexperimentaţi vor juca aceleaşi roluri numai cu una sau două repetiţii ? Conducătorii de teatru trebuie să ştie că spectacolul al douăzecilea trebuie să fie calitativ tot aşa de bun ca şi cel de la premieră. Desinteresându-se de spectacolele următoare, se poate întâmpla ca o piesă care are succes la debutul ei scenic, să se poată duce peste cap în plină serie din cauza unei defectuoase distribuţii şi interpretări. Problema dublurilor mi se pare din aceste motive, o chestiune de mare actualitate teatrală. Din cușca sufflerumi LA TRIBUNAL — Doamna, spune judecătorul, se plânge că i.ai furat patru inele. Cum s’a întâmplat furtul ? — Foarte simplu, d-le judecător. Am. fost. in. dragoste cu doamna și mi.a oferit mâna. Fai, modest, m'am mulțumit cu inelele. Cred că asta nu se cheamă furt. CUM LSE ZICE Prin fata cafenelei Copta, trece o prea frumoasă doamnă, extrem, de elegantă fi distinsă. Doi tipi o privesc lung. Iar unul din ei: Cum i se zice ăsteia, frate,! Are o poreclă și if,u mi o aduc aminte.. — Foarte simplu. I se zice: pssssl ! răspunde celălalt- SURDUL Un cunoscut profesor de muzică surzise tu, bătrânețe; într’o zi, primi vizita uneia, din elevele lui, o foarte distinsă doamnă. El o întrebă, tare, așa cum vorbesc surzii: — Ai fost erl la teatru ? — Nu, răspunse domna, nu m.i.a fost bine și am stat toată ziua In pat ! — .Și era multă lume acolo? continuă imperturbabil, surdul. . AC DE CAP Mica Lili către mama, ei .— Mămico, am, găsit ceva ce nuştiu cum li spune. — E un ac de cap, ţi răspunde mama, dute la bunica să-ţi arate la ce se întrebuinţează. PREFERINŢE O tânără artistă întrebă deunăzi pe unii din admiratorii ei: — Ascultă, spuhc.mi drept. Tu m’ai văzut în toate rolurile mele... Unde mai preferi. iar admiratorul răspunse calm: — In camera de culcare !, LA ȘCOALĂ — Itie ' Sloimovici, . cât face sucs ? — ?vi face cinci! . ......... — Eși afară ! Și micul îţic se postează, afară lângă uşa clasei. Colegul său Merit dă să intre In clasă și zărind pe îțic U întreabă: ■ ■" « ” — De ce stai act ? — N”am. știut cât. face de syf!? — Cum? Prostule! De lyfî face if... — Stai mă, nu intra. In clasă, eu i.am, oferit 5 și tot n'a fost mulțumit ! LA BĂRBIER — A început să vă cadă părul! n'aţi încercat cu apa. noastră, de. cap ? — Ba da, dar nu cred să-mi cadă panii din cauza asta. LA PEȚITOR — Am o fată pentru d-ta, ceva fain ’■ — Ia lasă-mă, domnule, cu fetele din ziua de azi... — Nu, din fetele din ziua de azi, — are aproape patruzeci de ani. VEGETARIANISM — Știi că de trei zile nu mai mănânc carne... — Te-a oprit doctorul ?... — Nu, nu mai vrea măcelarul să-mi vândă pe datorie... EROISM La o serată de sfârşit de sezon, domnişoară suspină: — Bărbaţii de azi nu mai săvârşesc acte eroice pentru femei ca acei din Evul mediu. — Şi totuşi, — suspină un domn chel, — se însoară şi azi. -------------»X»-------------■ JSOTB Cazarorna şi protecţia dramatică Ca un omagiu postum «Le Temps» a vestit ca la Paris sa reprezentat o piesă a unui autor român care se stabilise in Franţa. E vorba de scriitorul A. Orna. Laudele decernate de presa franceza ne mişcă, credem chiar că e locul să revendicăm încă un succes românesc pentru că aşa îl consideră străinii, şi aşa îl învederează scrisul. E curioasă mişcarea în literatură, de pe meleagurile noastre, desrădăcinaţi de soartă îşi păstrează sufletul dar dau rod în alte ţări, şi în alte ţări se deşteaptă misterioase atracţii pentru a înflori la noi (caz despre care ne vom ocupa alta dată). Ce vreau să subliniez astăzi e că bietului Orna îi lipseşte şi după moarte protecţie teatrală spre a fi jucat la Naţionalele noastre unde orice adaptare bulevardieră sau maghiară e montată cu entuziasm. Am arătat şi altă dată că opera d-rei Văcărescu .Cobzaru” nu e încă găsită aptă pentru a figura în repertoriul Operei Române! Avem şi alte exemple. Scenele noastre nu favorizează pe unii autori — şi cunosc o serie de cazuri — de opere şi piese ce nu au loc la noi deşi străinătatea le socoate bune şi meritoase. E oare mai uşor să fi jucat în străinătate decât in ţara ta ? Faptul e semnificativ. Vina însă nu o poartă mimai directorii, ci toate acele asociaţii de breaslă care nu se sezisează de asemenea «cazuri». Cred că o manifestare energică din partea grupărei criticilor şi autorilor dramatici ar putea să arate dezinteresat că sunt piese pe care in adevăr avem datoria să le impunem teatrelor, cum am avea datoria să şi supraveghiem buna lor reprezentare. Noi însă ne întâlnim mai mult pentru a alege odată pe an comitete, şi pe urmă fiecare ne vedem de interesele noastre individuale, ceea ce numai în folosul artei nu poate să fie Dar oare la noi s’a luat act de succesul de peste hotare. Am trimes măcar veste că şi noi pomenim pe defunctul autor, şi că «neputându-l juca» ne simţim mişcaţi de faptul că ţara culturei îi cinsteşte memoria ? — Am uitat! ADRIAN MANIU 4 PAGINI 3 LEI SÂMBĂTĂ 1 FEBRUARIE 039 ABOMAMENTELE IN IAHA Trai luni L* 900 Șase luni . OOO Un an....................... . tOOO IN STRĂINĂTATE DUBLU Abona mantei» se piAtaeo toannt* la t sau la V3 aia ieoArai luai Cari sunt cei mai citiţi autori germani ? Cifra cari dasmint o criză a cărţii în Europa. — Ediţii da 500003 şi un milion de exemplare. Recorduri şi performanţe de librărie Nu numai la noi, ci şi ‘n Germania se vorbeşte de-o criză a cărţii, de-o criză a cititului. Iată insa că o recentă statistică de librărie dezminte această criză. Se citeşte mult in Germania şi, eliminând miile de volume de literatură uşoară, se constată că cei mai citiţi autori sunt: Thomas Mann, Hermann Hesse, Jacob Wassermann, Bauseis, Kellermanni, Feuchtwanger şi Eimil Ludwig. Printre aceştia locul de frunte îl ocupă Waldemar Bonseis, fără îndoială cel mai citit din scriitorii germani în viaţă. Ultimele sale trei cărţi s-au tipărit până astăzi în 820.000 exemplare : «Indienfahrt» a atins a 320-a mie, ciclul «Vagabunden» a atins a 361-a mie, iar «Anjekind» a 130-a mie. Ediţia scumpă a romanului «Buddenbrooks» de Thomas Mann a atins 185.000 exemplare. Iar ediţia populară e pe cale să treacă de un sfert de milion. Romanul său «Zauberberg» a atins cifra de 100.000 exemplare. «Königliche Hoheit» numai 85.000 iar «Tod in Venedig» tot de Thomas Mann a atins 68.000 exemplare. Foarte mult citite sunt romanele lui Hermann Hesse. Ele se tipăresc în cel puţin 100.000 exemplare. Printre cărţile care au atins cel mai mare tiraj în timpul vieţii autorului, se citează ca un exemplu rar «Tunelul»’, lui Bernhard Kermann, care a trecut, de mult peste un sfert de milion de exemplare. «Ingeborg» a aceluiaş autor a atins 100.000 şi «Marea» 128.000 exemplare. Romanul lui Jacob Wassermann «Der Fall Maurizius» a atins în primele luni ale apariţiei cifra de 100.000. In rândul celor mai citiţi autori a pătruns şi Lionel Feuchtwanger cu al său «Jud Suss» care a atins 100.000 exemplar© şi cu «Hässliche Herzogin» care a atins chiar 140.000. Cifra, tuturor ediţiilor cărţilor lui Emil Ludwig trece de 1 milion şi jumătate. Cartea lui Gerhart Hauptmann «Ketzer von Semna» a atins in primele ediţii 150.000 exemplare. Cifre mari au atins si romanele lui Franz Werfel: «Abiturienten« tag» se apropie de a 50-a mie, iar «Verdi» de a 65-a mie. Noul său roman «Barbara oder die Frömmigkeit» s’a tipărit intr o primă ediţie de 50.000 exemplare, spre deosebire de «Buch der Leidenschaft» a lui Gerhart Hauptmann care n’a eşit deocamdată decât în 20.000 exemplare.Stefan Zweig se apropie şi el cu unele cărţi de-o sută de mii şi tot astfel Schnitzler şi Binding. Cartea lui Rathenau «Von kommenden Diengen» a atins 75.000 exemplare. Se citeşte puţin în Germania ? Când o carte atât de grea ca noul roman al lui Döblin «Berlin-Alexanderplatz»a atins in primele două luni 30.000 exemplare. Faţă de acest record cele 400.000 exemplare din «Alraune» de Ewers nu înseamnă prea mult. Dar nu numai autorii autoritari au atins în Germania asemenea cifre Jack London, Sigrid Undset, Romain Rolland, Galsworthy, Hamsun şi Timmermann au bătut deasemeni recorduri. Ediţia totala a operelor lui Jack London în limba germană a trecut de un milion şi jumătate. GaJsworthy a atins deasemeni 400.000 exemplare cu principalele sale romane. Ediţiile germane ale cărţilor lui Romain Rolland ating în mod normal cifra de 90.000 exemplare. Situaţia cărţilor de război este astăzi următoarea: «Jahrgang 1902» of Ernst Glaeser 80.000; «Krieg», de Ludwig Renn 150.000; «Im westen nichts Neues» de Remarque, 975.000 Dar un record unic l-a înregistrat un volum de poezii lirice — «Galgenlieder» — de Christian Morgenstern, un poet mort înainte, ca opera sa să fi atins cele 100.000 exemplare de astăzi. Emil Ludwig Senzaţia ai pitit La «Capşa», la ora aperitivului. Iancovescu, în plină vervă, prezidează una din mesele cu poeţi, ziarişti şi actori. . S’ar spune că e după o subvenţie încasată fără dificultăţi... D. Ion Minulescu e alături, la altă masă, cu d. Stamatiad... Printre cele două mese, —mai mult între scaune — se învârtește, aproape nebăgat în seamă, cel mai proaspăt actor de la «Fantasio». Laţi ghicit desigur :" Niţă Jinga. lanicovescu explică efectele suprimărei biletelor de favoare. — «Nu mai dai de loc ? îl întrerupe cineva. — «Nici unul... — «Atunci cum umpli sala ? — «Mie îmi convine mai bine să pot număra, de pe scenă, spectatorii, şi în timp ce dau replica sa cunosc situaţia încasărilor... înainte, când dădeam bilete de favoare, era sala plină şi nu puteam face absolut nici un control, îmi încurcam privirile între cei cu plată şi cei veniţi de pomană. Dar să vezi una nostimă de tot, întâmplată după vreo două zile de la suprimarea biletelor de favoare. Vine la mine în cabină un foarte mare funcţionar, înţelegi, tip bine, respectat, cu familie numeroasă. Ce faci lancovescule ? Bine cucoane, ce să fac !.. Am venit să te admir.. Frumos din partea d-tale, zic eu. Uite ce e, dragă. Mi-am dat întâlnire cu familia la teatru, spune el... Frumos — spun eu... Şi p reia el — ca să nu-mi dai şase invitaţii, dămi numai o lojă... încăpem cu toţii acolo. După ce isprăveşte, îi spun : Nu mai există bilet de favoare. Ai lasă astea, că știu eu ce sunt măsurile... Nu, că-i foarte serios. N’am voe. Ce, vrei să plătesc amendă ? Și pe urmă, vrei să plătesc din pungă locurile ?.. Ei, se uită mirat... Parol Puiule?.. Parol, cucoane ! Păi atunci ce mă fac, că-mi vine familia ? Să-ți fie sănătoasă... De ce să ne duci la teatru ? Să se înveselească lumea, cucoane... Ai dreptate Puiule... Dece să nu-i duc... N’ai tu pe cineva să-mi ia dela cassă şase locuri ! Ba da... Stai niţel... Băiatule !... Ia dela domnul o mie cinci sute ele lei şi du-te la cassă... Să dea şase locuri bune pentru domnul... Dar locuri, bune... Spune că am dat ordin... Băiatul ia banii şi revine peste câteva minute... Dau biletele omului... El, se ridică şi-mi mulţumeşte spunându-mi : Ştii Puiule, pentru prima oară în viaţă am plătit la teatru ! Să văd şi eu ce e aia... Pe când pleca, îi spun : Fii sigur că o să-ți placă spectacolul... Da(Continuare în pag. II.) Impresii de călătorie sprâncenată A foaioâ-fâaiairc de TUDOR MUŞATESCU Grănicerul, în poziţie de drepţi, urmăreşte languros coada trenului. E un ţigan oacheş, cu baionetă lungă, ca o măslină cu scobitoarea înfiptă in ea... II privesc amical şi regret că n’am la îndemână o floare de muşcată muiată în sânge să i-o arunc pe fereastră. Ce bine i-ar sta cu ea, la ureche, mototolită sub capelă. Trenul, cu indiferenţa omului care a voiajat toată viaţa, trece frontiera placid, cu viteza scăzută, apoi, se opreşte, suspect, în câmp. Călătorii scot capete mirate pe ferestre ca nişte cuci somnoroşi ţâşnind din pendule de sufragerie. Dimineaţa e rece şi umedă. Soarele — ca o ventuză — suge lacom bruma pământului. Un pârâu, îşi tremură beteala veche cu rugină pe margini, şi urmărindu-i mersul îmi dau seama că trece pe sub tren, protejat de-un podeţ frumos,, cu lemnul par’că lucrat la traforaj... De sub podeţul acesta, ies — spre surprinderea generală—trei indivizi, înfăşuraţi în pelerine de conspiratori, cu capetele înfundate în nişte chivere ca nişte căpăţâni de zahăr retezate. Nu ştim exact ce vor indivizii, nicice ni se va întâmpla. Nu ştim dacă cei trei sunt bandiţi cari au pus la cale un atentat contra noastră, actori de cinematograf care mimează o scenă de film de aventuri, sau fantome întârziate peste ora reglementară. Abia când trenul îşi reia mersul, aflăm adevărul. Cei trei, sunt funcţionari în prima staţie de frontieră ungara şi locuind în apropiere, trenul se opreşte în fiecare dimineaţă, la podeţ, ca să-i ducă la serviciu. In sfârşit, iată-ne la vamă. N’avem voe să părăsim compartimentele până nu se face revizia bagajelor. Toţi călătorii sunt emoţionaţi şi caută să-şi ascundă această emoţie sub aere degajate sau sub gazete ungureşti. Eu sunt calm. N’am nimic de declarat şi nimic de ascjuns, îmi aprind o ţigară şi aştept. O doamnă din faţa mea care are, desigur,, în cele trei valize care o însoţesc, lucruri pasibile de amendă, caută şa se auto-încurajeze, adresându-mise : — D-voastră aveţi ceva de declarat ? — N’am nimic, doamnă... — Păcat. Ungurii sunt foarte gentili. — Aşa se spune... — Chiar aşa şi este. Nici nu se uită, la bagaje. Sunt, cei mai politicoşi oameni din lume. Mai politicoşi ca austriacă. — Austriacă sunt politicoși ? — Nici nu se compară cu franceză. — Daa ? — Sigur. Francezii sunt mojici. Pe-o prietenă a mea care avea nițică mătase ascunsă într’un Ioc intim, dar ştiţi, un loc intim de tot, absolut intim, mă rog, cel mai intim loc pe care poate să-l pibă o femee, au defebrăcat-o până la piele. — Și i-au luat mătasea ? — Nu i-au luat-o fiindcă fata n’a fost proastă. Știa că franceză sunt porci. — Și? — Le-a zis-o de la obraz... dar ştiţi, pe şleau... Să fi fost în Germania, ar fi arestat-o imediat. Pentru insulte adresate funcţionarilor vamali ? — Aşi ! Bratele alea nu simt insultele. Ar fi arestat-o pentru prostituție clandestină... In Germania, domnule, nu e ca la noi... — Trebue să fi voiajat mult doamnă ? — Da ! Adevărat am voiajat mult în ţară şi-acuma, ce mi-am zis ? Hai să dau şi-o raită prin străinătate...? Uşa compartimentului se deschise larg și în cadrul ei apăru unul din cei trei indivizi de dimineață. Ne salută politicos pe toți și mă întreabă pe mine, cel dintâi, la rând, s—, Dv. aveți ceva de declarat ?, — N’am nimic, domnule... — Care sunt bagajele dv... — Alea de colo... Funcționarul ridică ochii spre plasa cu bagaje mi le examina cu atenţie şi întinse mâna înmănuşată către o geantă mică de piele neagră. — Acolo ce-aveţi.— Acolo? . — Da. — Am nişte sticluţe cu ţuică. — Ţuică ? — Da... Am un frate care stă de cinci ani la Paris şi m’am gândit să-i fac o plăcere... Acolo nu se găseşte ţuică de-a noastră. — Ţuica are alcool ? — Are ceva ? — Şi câte sticle aveţi ?. — Patru. — Patru ?. Pentru un singur frate ? — E însurat. Are şi copil mic. Funcţionarul surâse. îmi ceru să dau geanta jos. Mă executai. Luă o sticlă în mână o destupă şi-o duse cu graţie la nas... Apoi mi se adresă atotştiutor. — Asta e vutcă ! — Nu e vutcă... E un fel da vutca... Mult mai inofensivă și (Continuare In pag. //i. col. Jos) institaMi" ia National it-«»?1 D. N. Soreanu şi d. I. Morţun Poetul Anton Wildgans va directorul Burgtheaterului In cercurile bine informate vieneze odată şi o importantă misiune în1 Se dă acum ca sigură rezolvarea crizei de la Burgtheater prin numirea poetului austriac Anton Wildgans la direcţia primei scene vieneze. Anton Wildgans va fi învestit cu plenipotente speciale, așa cum nu le-a avut înainte nimeni la Burgtheater. Actualul director Herterich va ramâne la postul său până la 1 Septembrie când va intra în vigoare contractul cu Wiidgans. Tratativele între directorul general al teatrelor de stat Schneiderhan şi Wiidgans au urmat în secret şi s'au terminat acum cu__tin deplin acord. Numirea oficială se va produce în curând. Odată cu Wiidgans va intra, la Burgtheater şi un nou regisor. După cum se afirmă este vorba de un celebru regisor german, care va avea tot conducerea Burgtheater-ului. CINE ESTE WILDGANS Anton Wildgans este unul dintre poeţii reprezentativi nu numai ai Austriei dar a întregii generaţii a scriitorilor germani contemporani. Una dintre calităţile cari au determinat desemnarea lui pentru direcţia Burgtheater-ului este aceia că până acum el s’a ţinut departe de intrigile vieţii din culisele teatrelor vieneze. Acum câţiva ani, el a mai fost eftrava vreme director al Burgtheaterului însă a demisionat, din acest post din cauza greutăţilor ce s'au ivit. » Acum i s’au oferit cu totul alte condiţii decât alunei, astfel încât e sigur că el va accepta propunerea care i s’a adresat. Presa vieneză salută cu entuziasm numirea lui Wildgans la Burgtheater. Secretul tinereţii cereurei Jistinguette a izbutit această actriţă să-şi conserve frăgezimea fizică şi extraordinara ei vitalitate, lucru rar la vârsta ei în teatru şi music-hall. Un confrate parizian, curios el însuşi şi dornic să-şi informeze cititorii, s a gândit să risipească misterul care învăluie budoarul Mîstinguettei. N’a recurs, pentru aceasta, la nici un detectiv, ci să dus pur și simplu s’o întrebe : «Miss» i-aspus el «care e secretul ?» Și Miss i-a răspuns zâmbind: «N’am nici unul. Sau, dacă crezi, e un banale regim gastronomic. Consum enorm de multe portocale, frumoasele portocale pe care le-am iubit totdeauna. Absorb zilnic extrasul a şase portocale dimineaţa. La fiecare masă mănânc din nou portocale. In timpul repetiţiilor deasemeni. Şi nici în timpul reprezentaţiilor nu mă pot lipsi de ele... Iată singurul meu secret». Cei cari o văd mereu pe Mistinguette, veşnic tânără, melodioasă şi agilă, s’au întrebat adeseori cum