Rampa, februarie 1930 (Anul 15, nr. 3608-3631)

1930-02-01 / nr. 3608

AianL­IV, No. 3608 REDACŢIA ADMINISTRATA ŞI ATELIERELE GRAFICE STRADA CONST. MILLE 7 (Fost St­indar) BUCUREŞTI Publicitatea concesionată exclusiv Societăţii Anonime ,Rudolf Mosse“ Calea Victoriei, 3! Anunţurile se primesc la toate agenţiile de publicitate ţi la administraţia statuirii Director: SCARLAT FRODA D­ubluri de ION SAN­GIORGIU Scopul oricărui conducător de teatru e să realizeze spectacole cât mai omogene şi mai bine pre­gătite. De aceia o piesă se repetă de câtre un regisor scrupulos, cel puțin o lună. Orice alt soiu de spectacol este o improvizaţie, pe care o poate impune numai ta­lentul marilor actori rutinaţi. Rareori însă teatrele noastre prezintă o piesă în distribuţia de la premieră. Curând necesităţi tehnice sau de repertoriu fac ca rolurile, studiate de titulari timp de o lună să fie jucate de actori mai tineri cari memorizează ro­lul în câteva zile şi cu o repe­tiţie sau două se introduc într’un ansamblu care-şi pierde astfel coesiunea. Nimic mai primejdios decât această destrămare a unui ansamblu, care abia după un nu­măr de spectacole joacă într’ade­­văr cu siguranţă şi cu precisie. Nu sunt din principiu împotri­va dublurilor. Ele sunt înainte de toate un prilej pentru elementele tinere de a lua contact cu publi­cul, de a se deprinde cu scena şi de a-şi dovedi însuşirile. Dar tocmai de aceia este necesar să se dea actorilor tineri cari dublează pe cei consacraţi cel puţin tot a­­tâtea repetiţii cât se dau acesto­ra. Când un actor de mare cali­tate are nevoie de un număr în­semnat de repetiţii pentru a se prezenta convenabil în faţa pu­blicului, cum îşi închipuie regi­zorii că alţii mai tineri şi mai neexperimentaţi vor juca aceleaşi roluri numai cu una sau două re­petiţii ? Conducătorii de teatru trebuie să ştie că spectacolul al douăzeci­lea trebuie să fie calitativ tot aşa de bun ca şi cel de la premieră. Desinteresându-se de spectacolele următoare, se poate întâmpla ca o piesă care are succes la debu­tul ei scenic, să se poată duce peste cap în plină serie din cau­za unei defectuoase distribuţii şi interpretări. Problema dublurilor mi se pa­re din aceste motive, o chestiune de mare actualitate teatrală. ­ Din cușca sufflerumi LA TRIBUNAL — Doamna, spune judecătorul, se plânge că i.ai furat patru inele. Cum s’a întâmplat furtul ? — Foarte simplu, d-le judecător. Am. fost. in. dragoste cu doamna și mi.a oferit mâna. Fai, modest, m'am mulțu­mit cu inelele. Cred că asta nu se cheamă furt. CUM LSE ZICE Prin fata cafenelei Copta, trece o prea frumoasă doamnă, extrem, de elegantă fi distinsă. Doi tipi o privesc lung. Iar unul din ei: Cum i se zice ăsteia, frate,! Are o poreclă și if,u mi­ o aduc aminte.. — Foarte simplu. I se zice: pssssl ! răspunde celălalt- SURDUL Un cunoscut profesor de muzică sur­zise tu, bătrânețe; înt­r’o zi, primi vi­zita uneia, din elevele lui, o foarte distinsă doamnă. El o întrebă, tare, așa cum vorbesc surzii: — Ai fost erl la teatru ? — Nu, răspunse domna, nu m.i.a fost bine și am stat toată ziua In pat ! — .Și era multă lume acolo? con­­tinuă imperturbabil, surdul. . AC DE CAP Mica Lili către mam­a, ei­ .— Mămico, am, găsit ceva ce nu­­ştiu cum li spune. — E un ac de cap, ţi răspunde mama, dute la bunica să-ţi arate la ce se în­trebuinţează. PREFERINŢE O tânără artistă întrebă deunăzi pe unii din admiratorii ei: — Ascultă, spuhc.mi drept. Tu m’ai văzut în toate rolurile mele... Unde mai preferi­. iar admiratorul răspunse calm: — In camera de culcare !, LA ȘCOALĂ — Itie ' Sloimovici, . cât face sucs ? — ?vi face cinci! . ......... — Eși afară ! Și micul îţic se postează, afară lângă uşa clasei. Colegul său Merit dă să intre In clasă și zărind pe îțic U în­treabă: ■ ■" « ” — De ce stai act ? — N”am. știut cât. face de syf!? — Cum? Prostule! De lyfî face if... —­ Stai mă, nu intra. In clasă, eu i.am, oferit 5 și tot n'a fost mulțumit ! LA BĂRBIER — A început să vă cadă părul! n'aţi încercat cu apa. noastră, de. cap ? — Ba da, dar nu cred să-mi cadă panii din cauza asta. LA PEȚITOR — Am o fată pentru d-ta, ceva fain ’■ — Ia lasă-mă, domnule, cu fetele din ziua de azi... — Nu, din fetele din­ ziua de azi, — are aproape patruzeci de ani. VEGETARIANISM — Știi că de trei zile nu mai mă­­nânc carne... — Te-a oprit doctorul ?... — Nu, nu mai vrea măcelarul să-mi vândă pe datorie... EROISM La o serată de sfârşit de sezon, domnişoară suspină: — Bărbaţii de azi nu mai săvârşesc acte eroice pentru femei ca acei din Evul­ mediu. — Şi totuşi, — suspină un domn chel, — se însoară şi azi. -------------»X»-------------■ JSOTB Cazar­orna şi protecţia dramatică Ca un omagiu postum «Le Temps» a vestit ca la Paris sa reprezentat o piesă a unui autor român care se stabilise in Franţa. E vorba de scriitorul A. Orna. Laudele decernate de presa franceza ne mişcă, credem chiar că e locul să revendicăm încă un succes românesc pentru că aşa îl consideră străinii, şi aşa îl înve­derează scrisul. E curioasă mişcarea în litera­tură, de pe meleagurile noastre, desrădăcinaţi de soartă îşi păs­trează sufletul dar dau rod în alte ţări, şi în alte ţări se deş­­teaptă misterioase atracţii pen­tru a înflori la noi (caz despre care ne vom ocupa alta dată). Ce vreau să subliniez astăzi e că bietului Orna îi lipseşte şi după moarte protecţie teatrală spre a fi jucat la Naţionalele noastre unde orice adaptare bu­levardieră sau maghiară e mon­tată cu entuziasm. Am arătat şi altă dată că opera d-rei Văcărescu .Cobzaru” nu e încă găsită aptă pentru a figura în repertoriul Operei Române! Avem şi alte exemple. Scenele noastre nu favorizează pe unii autori — şi cunosc o se­rie de cazuri — de opere şi piese ce nu au loc la noi deşi străină­tatea le socoate bune şi meritoase. E oare mai uşor să fi jucat în străinătate decât in ţara ta ? Fap­tul e semnificativ. Vina însă nu o poartă mimai di­rectorii, ci toate acele asociaţii de breaslă care nu se sezisează de asemenea «cazuri». Cred că o manifestare energică din partea grupărei criticilor şi autorilor dra­matici ar putea să arate dezinte­resat că sunt piese pe care in a­­devăr avem datoria să le impu­nem teatrelor, cum am avea da­toria să şi supraveghiem buna lor reprezentare. Noi însă ne întâlnim mai mult pentru a alege odată pe an comi­tete, şi pe urmă fiecare ne vedem de interesele noastre individuale, ceea ce numai în folosul artei nu poate să fie Dar oare la noi s’a luat act de succesul de peste ho­­tare. Am trimes măcar veste că şi noi pomenim pe defunctul autor, şi că «neputându-l juca» ne sim­ţim mişcaţi de faptul că ţara cul­turei îi cinsteşte memoria ? — Am uitat! ADRIAN MANIU 4 PAGINI 3 LEI SÂMBĂTĂ 1 FEBRUARIE 039 AB­OMAMENTELE IN I­AHA Trai luni L* 900 Șase luni . OOO Un an....................... . tOOO IN STRĂINĂTATE DUBLU Abona mantei» se piAtaeo toannt* la t sau la V3 aia ieoArai luai Cari sunt cei mai citiţi autori germani ? Cifra cari dasmint o criză a cărţii în Europa. — Ediţii da 500003 şi un milion de exemplare.­­ Recorduri şi performanţe de librărie Nu numai la noi, ci şi ‘n Ger­mania se vorbeşte de-o criză a cărţii, de-o criză a cititului. Iată insa că o recentă statistică de li­brărie dezminte această criză. Se citeşte mult in Germania şi, eliminând miile de volume de li­teratură uşoară, se constată că cei mai citiţi autori sunt: Tho­mas Mann, Hermann Hesse, Ja­­cob Wassermann, Bauseis, Kel­­lermanni, Feuchtwanger şi Eimil Ludwig. Printre aceştia locul de frunte îl ocupă Waldemar Bon­seis, fără îndoială cel mai citit din scriitorii germani în viaţă. Ultimele sale trei cărţi s-au tipă­rit până astăzi în 820.000 exem­plare : «Indienfahrt» a atins a 320-a mie, ciclul «Vagabunden» a atins a 361-a mie, iar «Anjekind» a 130-a mie. Ediţia scumpă a ro­manului «Buddenbrooks» de Tho­mas Mann a atins 185.000 exem­plare. Iar ediţia populară e pe cale să treacă de un sfert de mi­lion. Romanul său «Zauberberg» a atins cifra de 100.000 exempla­re. «Königliche Hoheit» numai 85.000 iar «Tod in Venedig» tot de Thomas Mann a atins 68.000 exemplare. Foarte mult citite sunt roma­nele lui Hermann Hesse. Ele se tipăresc în cel puţin 100.000 exem­plare. Printre cărţile care au atins cel mai mare tiraj în timpul vieţii au­torului, se cite­ază ca un exemplu rar «Tunelul»’, lui Bernhard K­­­­ermann, care a trecut, de mul­t peste un sfert de milion de exem­plare. «Ingeborg» a aceluiaş autor a atins 100.000 şi «Marea» 128.000 exemplare. Romanul lui Jacob Wassermann «Der Fall Maurizius» a atins în primele luni ale apariţiei cifra de 100.000. In rândul celor mai citiţi autori a pătruns şi Lionel Feuchtwanger cu al său «Jud Su­ss» care a atins 100.000 exemplar© şi cu «Häss­liche Herzogin» care a atins chiar 140.000. Cifra, tuturor ediţiilor cărţilor lui Emil Ludwig trece de 1 milion şi jumătate. Cartea lui Gerhart Hauptmann «Ketzer von Semna» a atins in pri­mele ediţii 150.000 exemplare. Cifre mari au atins si romanele lui Franz Werfel: «Abiturienten« tag» se apropie de a 50-a mie, iar «Verdi» de a 65-a mie. Noul său roman «Barbara oder die Fröm­migkeit» s’a tipărit intr o primă ediţie de 50.000 exemplare, spre deosebire de «Buch der Leiden­schaft» a lui Gerhart Hauptmann care n’a eşit deocamdată decât în 20.000 exemplare.­Stefan Zweig se apropie şi el cu unele cărţi de-o sută de mii şi tot astfel Schnitzler şi Binding. Cartea lui Rathenau «Von kom­menden Diengen» a atins 75.000 exemplare. Se citeşte puţin în Germania ? Când o carte atât de grea ca noul roman al lui Döblin «Berlin-A­­lexanderplatz»a atins in primele două luni 30.000 exemplare. Faţă de acest record cele 400.000 exem­plare din «Alraune» de Ewers nu înseamnă prea mult. Dar nu numai autorii autori­tari au atins în Germania ase­menea cifre Jack London, Sigrid Undset, Romain Rolland, Gals­worthy, Hamsun şi Timmerman­n au bătut deasemeni recorduri. E­­diţia totala a operelor lui Jack London în limba germană a tre­cut de un milion şi jumătate. GaJsworthy a atins deasemeni 400.000 exemplare cu principalele sale romane. Ediţiile germane ale cărţilor lui Romain Rolland ating în mod nor­mal cifra de 90.000 exemplare. Situaţia cărţi­lor de război este astăzi următoarea: «Jahrgang 1902» of Ernst Glae­­ser 80.000; «Krieg», de Ludwig Renn 150.000; «Im westen nichts Neues» de Remarque, 975.000 Dar un record unic l-a înregistrat un volum de poezii lirice — «Gal­­genlieder» — de Christian Mor­genstern, un poet mort înainte, ca opera sa să fi atins cele 100.000 exemplare de astăzi. Emil Ludwig Senzaţia ai pitit La «Capşa», la ora aperitivu­lui. Iancovescu, în plină vervă, prezidează una din mesele cu poeţi, ziarişti şi actori. . S’ar spu­ne că e după o subvenţie încasată fără dificultăţi... D. Ion Minulescu e alături, la altă masă, cu d. Stamatiad... Printre cele două mese, —mai mult între scaune — se învâr­tește, aproape nebăgat în seamă, cel mai proaspăt actor de la «Fan­tasio». Laţi­ ghicit desigur :" Niţă Jinga. lanicovescu explică efectele su­­primărei biletelor de favoare. — «Nu mai dai de loc ? îl în­trerupe cineva. — «Nici unul... — «Atunci cum umpli sala ? — «Mie îmi convine mai bine să pot număra, de pe scenă, spec­tatorii, şi în timp ce dau replica sa cunosc situaţia încasărilor... înainte, când dădeam bilete de favoare, era sala plină şi nu pu­team face absolut nici un control, îmi încurcam privirile între cei cu plată şi cei veniţi de pomană. Dar să vezi una nostimă de tot, întâmplată după vre­o două zile de la suprimarea biletelor de fa­voare. Vine la mine în cabină un foarte mare funcţionar, înţelegi, tip bine, respectat, cu familie numeroasă. Ce faci lancovescule ? Bine cucoane, ce să fac !.. Am venit să te admir.. Frumos din partea d-tale, zic eu. Uite ce e, dragă. Mi-am dat întâlnire cu fa­milia la teatru, spune el... Fru­mos — spun eu... Şi p reia el — ca să nu-mi dai şase invitaţii, dă­­mi numai o lojă... încăpem cu toţii acolo. După ce isprăveşte, îi spun : Nu mai există bilet de fa­voare. Ai lasă astea, că știu eu ce sunt măsurile... Nu, că-i foarte serios. N’am voe. Ce, vrei să plă­tesc amendă ? Și pe urmă, vrei să plătesc din pungă locurile ?.. Ei, se uită mirat... Parol Puiule?.. Parol, cucoane ! Păi atunci ce mă fac, că-mi vine familia ? Să-ți fie sănătoasă... De ce să ne duci la teatru ? Să se înveselească lumea, cucoane... Ai dreptate Puiule... Dece să nu-i duc... N’ai tu pe ci­neva să-mi ia dela cassă şase locuri ! Ba da... Stai niţel... Băia­tule !... Ia dela domnul o mie cinci sute ele lei şi du-te la cassă... Să dea şase locuri bune pentru domnul... Dar locuri, bune... Spu­ne că am dat ordin... Băiatul ia banii şi revine peste câteva mi­nute... Dau biletele omului... El, se ridică şi-mi mulţumeşte spu­­nându-mi : Ştii Puiule, pentru prima oară în viaţă am plătit la teatru ! Să văd şi eu ce e aia... Pe când pleca, îi spun : Fii sigur că o să-ți placă spectacolul... Da­(Continuare în pag. II.) Impresii de călătorie sprâncenată A foaioâ-fâaiairc de TUDOR MUŞATESCU Grănicerul, în poziţie de drep­ţi, urmăreşte languros coada tre­nului. E un ţigan oacheş, cu baionetă lungă, ca o măslină cu scobitoa­rea înfiptă in ea... II privesc amical şi regret că n’am la îndemână o floare de muşcată muiată în sânge să i-o a­­runc pe fereastră. Ce bine i-ar sta cu ea, la ureche, mototolită sub capelă. Trenul, cu indiferenţa omului care a voiajat toată viaţa, trece frontiera placid, cu viteza scă­zută, apoi, se opreşte, suspect, în câmp. Călătorii scot capete mirate pe ferestre ca nişte cuci somnoroşi ţâşnind din pendule de sufrage­rie. Dimineaţa e rece şi umedă. Soarele — ca o ventuză — suge lacom bruma pământului. Un pârâu, îşi tremură beteala veche cu rugină pe margini, şi urmărindu-i mersul îmi dau sea­ma că trece pe sub tren, protejat de-un podeţ frumos,, cu lemnul par’că lucrat la traforaj... De sub podeţul acesta, ies — spre surprinderea generală—trei indivizi, înfăşuraţi în pelerine de conspiratori, cu capetele în­fundate în nişte chivere ca nişte căpăţâni de zahăr retezate. Nu ştim exact ce vor indivizii, nici­­ce ni se va întâmpla. Nu ştim dacă cei trei sunt ban­diţi cari­ au pus la cale un aten­tat contra noastră, actori de cine­matograf care mimează o scenă de film de aventuri, sau fantome întârziate peste ora reglementară. Abia când trenul îşi reia mer­sul, aflăm adevărul. Cei trei, sunt funcţionari în prima staţie de frontieră ungara şi locuind în apropiere, trenul se opreşte în fiecare dimineaţă, la podeţ, ca să-i ducă la serviciu. In sfârşit, iată-ne la vamă. N’a­vem voe să părăsim com­partimentele până nu se face re­vizia bagajelor. Toţi călătorii sunt emoţionaţi şi caută să-şi ascundă această e­­moţie sub aere degajate sau sub gazete ungureşti. Eu sunt calm. N’am nimic de declarat şi nimic de ascjuns, îmi aprind o ţigară şi aştept. O doamnă din faţa mea care are, desigur,, în cele trei valize care o însoţesc, lucruri pasibile de amendă, caută şa se auto-în­­curajeze, adresându-mise : — D-voastră aveţi ceva de de­clarat ? — N’am nimic, doamnă... — Păcat. Ungurii sunt foarte gentili. —­ Aşa se spune... — Chiar aşa şi este. Nici nu se uită, la bagaje. Sunt, cei mai politicoşi oameni din lume. Mai politicoşi ca austriacă. — Austriacă sunt politicoși ? — Nici nu se compară cu fran­ceză. — Daa ? — Sigur. Francezii sunt mojici. Pe-o prietenă a mea care avea nițică mătase ascunsă într’un Ioc intim, dar ştiţi, un loc intim de tot, absolut intim, mă rog, cel mai intim loc pe care poate să-l pi­bă o femee, au defebrăcat-o până la piele. — Și i-au luat mătasea ? — Nu i-au luat-o fiindcă fata n’a fost proastă. Știa că franceză sunt porci. — Și? — Le-a zis-o de la obraz... dar ştiţi, pe şleau... Să fi fost în Ger­mania, ar fi arestat-o imediat. Pentru insulte adresate funcţionarilor vamali ? — Aşi ! Bratele alea nu simt insultele. Ar fi arestat-o pentru prostituție clandestină... In Ger­mania, domnule, nu e ca la noi... — Trebue să fi voiajat mult doamnă ? — Da ! Adevărat am voiajat mult în ţară şi-acuma, ce mi-am zis ? Hai să dau şi-o raită prin străinătate...? Uşa compartimentului se des­chise larg și în cadrul ei apăru unul din cei trei indivizi de di­mineață. Ne salută politicos pe toți și mă întreabă pe mine, cel dintâi­­, la rând, s—, Dv. aveți ceva de declarat ?, — N’am nimic, domnule... — Care sunt bagajele dv... — Alea de colo... Funcționarul ridică ochii spre plasa cu bagaje mi le examina cu atenţie şi întinse mâna înmă­­nuşată către o geantă mică de piele neagră. — Acolo ce-aveţi­­.­­— Acolo? . — Da. — Am nişte sticluţe cu ţuică. — Ţuică ? — Da... Am un frate care stă de cinci ani la Paris şi m’am gân­dit să-i fac o plăcere... Acolo nu se găseşte ţuică de-a noastră. — Ţuica are alcool ? — Are ceva ? — Şi câte sticle aveţi ?. — Patru. — Patru ?. Pentru un singur frate ? — E însurat. Are şi copil mic. Funcţionarul surâse. îmi ceru să dau geanta jos. Mă executai. Luă o sticlă în mână o destupă şi-o duse cu graţie la­ nas... Apoi mi se adresă atotştiutor. — Asta e vutcă ! — Nu e vutcă... E un fel da vutca... Mult mai inofensivă și (Continuare In pag. //­i. col. Jos) institaMi" ia National­ it-«»?1 D. N. Soreanu şi d. I. Morţun Poetul Anton Wildgans va directorul Burgtheaterului In cercurile bine informate vieneze odată şi o importantă misiune în1 Se dă acum ca sigură rezolvarea cri­zei de la Burgtheater prin numirea poetului austriac Anton Wildgans la direcţia primei scene vieneze. Anton Wildgans va fi învestit cu plenipotente speciale, așa cum nu le-a avut înainte nimeni la Burgtheater. Actualul director Herterich va­ ra­­mâne la postul său până la 1 Septem­brie când va intra în vigoare contrac­tul cu Wiidgans. Tratativele între directorul general al teatrelor de stat Schneiderhan şi Wiidgans au urmat în secret şi s'au terminat acum cu__tin deplin acord. Numirea oficială se va produce în curând. Odată cu Wiidgans va­­ intra, la Burgtheater şi un nou regisor. După cum se afirmă este vorba de un cele­bru regisor german, care va avea tot­ conducerea Burgtheater-ului. CINE ESTE WILDGANS Anton Wildgans este unul­­ dintre poeţii reprezentativi nu numai ai Austriei dar a întregii generaţii a scriitorilor germani contemporani. Una dintre calităţile cari au deter­minat desemnarea lui pentru direcţia Burgtheater-ului este aceia că până acum el s’a ţinut departe de intrigile vieţii din culisele teatrelor vieneze.­­ Acum câţiva ani, el a mai fost eftra­­va vreme director al Burgtheater­ului însă a demisionat, din acest post din cauza greutăţilor ce s'au ivit. » Acum i s’au oferit cu totul alte condiţii decât alunei, astfel încât e sigur că el­­ va­­ accepta propunerea care i s’a adresat.­­ Presa vieneză salută cu entuziasm numirea lui Wildgans la Burgtheater. Secretul tinereţii cereu­rei Jistinguette a izbutit această actriţă să-şi con­serve frăgezimea fizică şi extraor­dinara ei vitalitate, lucru rar la vârsta ei în teatru şi music-hall. Un confrate parizian, curios el însuşi şi dornic să-şi informeze ci­titorii, s a gândit să risipească mis­terul care învăluie budoarul Mîs­­tinguettei. N’a recurs, pentru a­­ceasta, la nici un detectiv, ci să dus pur și simplu s’o întrebe : «Miss» i-a­­spus el «care e secre­tul ?» Și Miss i-a răspuns zâmbind: «N’am nici unul. Sau, dacă crezi, e un banale regim gastronomic. Consum enorm de multe portocale, frumoasele portocale pe care le-am iubit totdeauna. Absorb zilnic ex­trasul a şase portocale dimineaţa. La fiecare masă mănânc din nou portocale. In timpul repetiţiilor deasemeni. Şi nici în timpul re­prezentaţiilor nu mă pot lipsi de ele... Iată singurul meu secret». Cei cari o văd mereu pe Mistin­­guette, veşnic tânără, melodioasă şi agilă, s’au întrebat adeseori cum

Next