Rampa, mai 1930 (Anul 15, nr. 3681-3704)
1930-05-01 / nr. 3681
ANUL XV, No 3681 REDACŢIA ADMINISTRAŢIA ŞI ATELIERELE GRAFICE STR. CONST. MIIXR,r. (fost Sărindar) Telefon 301/5* I U C U18_E Ş T I Publicitate* concesionaţi exclusiv Soeletiţii Anonime „Rudolf Mosse“ Calea Victoriei, II Anunţurile se primesc la toate atenţiile pe publicitate ţi la administrația ziarului 4 PAGINI 3LEI Scurtonil Ic urât Franz Lehar împlineşte azi 60 de ani de Emanoil Bucura ’ Niciodată nu e mai hulit Sta.- tul. Monografia Ardealului, tipărul de cât atunci când numele lui irită anul ‘trecut de Stat, pentru se pune alături de literatură sau sărbătorirea a zece ani dela anide artă. Ori e numai o părere deoameni de condeiu, pentru că par’că tăgăduirile sunt şi mai zgomotoase de câte ori e vorba de acelaş Stat şi de întreprinderile lui economice! Statul rău administrator, Statul căluş pentru păreri libere, Statul pompier în domeniul estetic! Individul se răsbună însfârşit împotriva colectivităţii organizate, la a cărei zămislire se găseşte tot el, desbrăcându-se de bunăvoe de atâtea atribute personale, ca s’o poată zidi. Trebue să rămânem, printr’un joc de cumpănă în regiunile intermediare, ca să putem înţelege şi zâmbi. Statul e prea masiv şi desfăcut de clipă ca să se mişte la strigătele şi loviturile contimporanilor, peste cari trece turtindu-i fără să bage de seamă, sau pe cari şi-i înglobează, crescând din toate protestele lor şi mergând mai departe. N’an pornit la drum ca să cânt lauda Statului. Locul în regiunile intermediare mi l’am câştigat cu destul sdruncin şi nu înţeleg sa mi-l părăsesc pentru vre-un alt punct de vedere decât al meu. Dar ce arată faptele, nu interpretarea lor pasională? Cele mai frumoase şi bogate cărţi care s’au tipărit la noi, şi poate în toate ţările, le-a tipărit Statul. E firesc, nu numai dintr’o pricină materială, pentrucă la el se adună pe o mie de văi săpate cu meşteşug de fisc, tot aurul, dar e firesc şi dintr’o pricină ideală. Ea trebue să înăbuşe murmurul. Statul trăeşte din vază şi strălucire. Lui îi trebue clădiri măreţe, drumuri peste munţi, poduri monumentale, oraşe cu teatre şi parcuri. Statul e un maeş£ru neîntrecut de ceremonii, cel [ meşter pictor în scenă, şi de 1:. v - • : ' ‘ ( rtf îl (.'if, IB cât de mică măsură, trebue să vie. Ce e atunci pentru el, cartea, de la cronica, dintâi, scrisă la poruncă, pe cel mai scump material, până la vre-o operă de informaţie sau de propagandă, de astăzi? M’am găsit amestecat în câteva, aşa că nu mi se poate lua cuvân- în artă şi semănător de urât! De la şefii muzicei militare la celebritate mondială. Cum a fost descoperit Lehar- Orhestrele din Austria 11 sărbătoresc azi pe celebru compozitor Franz Lehar, maestrul ne întremină pe Lehar să se retragă din postul pe care-1 ocupă în armată. Intre timp el compusese o operă «Kukuşka» a cărei primă audiţie a avut loc la Pola, în sala cazinoului militar cu concursul orhestrei marinei, încercând să-şi procure un post de dirijor la orhestra unei societăţi provinciale, juriul îl respinge cu motivare . Candidatul se pricepe foarte bine la interpretarea muzicii clasice, dar nu ştie să cânte un vals... Este interesant că Lehar a fost descoperit de fapt de o copilă de 13 ani , Lizzi, fiica celebrului libretist Victor Léon, care, mai târziu a devenit soţia lui Hubert la Marischka şi a murit foarte nară. Lizzi auzise odată un marş compus de Lehar şi atrase tatălui ei atenţia asupra acestui compozitor. Şi într’adevăr, cetind o partitură a lui Lehar, Victor Léon s’a convins că acest şef de muzică are un talent excepţional. Victor Léon care terminase tocmai libretul operetei «Rastelbinder» îl invită pe Lehar să compuie de probă uvertura operetei. încercarea a reuşit pe deplin. In scurtă vreme opereta era terminată iar premiera a avut loc la «Carl Theater» cu interpreţi de renumele lui Treumann, Mizzi Guenther şi Willi Bauer. Despre «Văduva veselă» e inutil să mai spunem că a obţinut un succes mondial. Giacomo Puccini era unul dintre admiratorii sinceri ai lui Lehar iar Iohannes Brahms a scris cândva cuvinte pline de lauda pentru tânărul compozitor de operete. După război, în anii de criză a operetei la Viena, Lehar s-a mutat la Berlin unde lucrările sale obţin acum noui triumfuri. Azi, Miercuri 30 Aprilie, vor avea loc spectacole festive în cinstea lui Lehar, în Germania, Austria şi Cehoslovacia. Uniunea muzicanţilor din Austria a hotărât ca de la ora 8 la 9 seara toate orhestrele din Austria să cânte numai compoziţii ale sărbătoritului. rece una din cărţile cele mai pu- C at operetei moderne a împlinit 60 de ani. Cu acest prilej, ternice, ca fond şi formă, ale tiparului românesc. Revista Educaţiei Poporului, a unei direcţii de minister, «Boabe de grâu», stă alături cu cinste de cele mai bine scrise şi frumos tipărite reviste din România, care nu sunt prea multe. Nu vreau să intru şi în domeniul, cu vijelii, al artei plastice. Existenţa, cu oricâte greutăţi legată, a unei Pinacoteci sau mândreţea sezonală a Salonului Oficial, umplând de pâlpâirea culorilor lui un parc de flori şi de privighetori cum nici pe departe nu puteau să arate grădinile lui Akademos, ar fi un bun punct de plecare. Dar îl las. Mi-e mai drag să mă mărginesc şi să întârziez la tipar şi la carte. Statul are să intre în curând în stăpânirea tipografiei care ne-a dat de cinci, şase ani încoace, publicaţiile cele mai de gust grafie pe care le-am avut de la călugării cu litere de lemn şi cu chenar de la o mie şase sute. «Cultura Naţională» a fost cumpărată şi încorporată Imprimeriilor Statului. Nu dovedeşte această indrasneala teatrele de operete din lumea întreagă au reluat lucrările sale iar ziarele germane îi consacră pagini întregi. Lehar a fost în tinereţea sa copil de trupă şi îl însoţea din garnizoană în garnizoană pe tatăl său care era şeful unei muzici militare. La vârsta de 4 ani, Lehar dădu dovada unui talent muzical excepţional. El putea acompania pe dinafară orice melodie, avea un auz muzical extraordinar şi cunoştea toate tainele pianului La vârsta de 6 ani, Lehar a compus un cântec de ziua mamei sale. La 15 ani, Lehar era elev al conservatorului din Praga şi autor al unei «Sonatine all antica». Marele compozitor A. Dvorak auzind de această lucrare i-a spus: «Atârnă vioara de cui şi ocupă-te mai bine de compoziţie». Indurând mizerii extraordinare, Lehar urmează întreg cursul conservatorului până la absolvire. Apoi îl regăsim şi pe Franz Le Ihar ca şef de muzică militară în sau ii deschide imediat perspective mai bune. El este recunoscut drept cel mai bun şef de orhestră militară din întreaga împărăţie. O afacere de onoare — un incident cu un locotenent îl deterninic, pentru punctul de vedere, ambta austriacă. Talentul să nu apărat, ci pus puţin in lumina de mine? Minunata literă şi maşinele cele noui vor putea să multiplice numai tipărituri oficiale, poate circulari sau imprimate, în înţelesul mărunt al cărţilor de alegător sau al chestionarelor fiscale. Ar fi paguba aşa de mare, sau ar fi chiar o pagubă, că pornind de la infinitul mic, educaţia estetică a mulţimii var avea de câştigat? Dar aceeaş literă minunată şi maşini de marcă nouă, vor tipări şi atâtea reviste şi cărţi, fie de popularizare, fie de artă şi propagandă, care vor fi de îndemn şi pildă. O fac alte State, cu tiparniţele lor oficiale, şi nu văd de ce n’am face-o noi. Am mai făcut-o. De faptele deatunci, Biblii ale lui Cantacuzino, sau Vieţi ilustrate ale Sfinţilor, sunt pline bibliotecile noastre şi bibliotecile Răsăritului Săracul Stat hulit, nepriceput Franz Lehar Din cuşca sufletului INTRE ŞAMPANIE ŞI VÂRSTĂ Chefliii își petrec ultimele zile „de boite“ înainte de a lua cu asalt ondinele de vară. Mitică și-a convocat o bandă veselă la un bar cu renume. Petrecerea e în toi, şampania delicioasă— Mitică nu bea decât şampaniie Mott —. — Mă Mitică ia,o mai încet, că e primejdie mare. — Cu Mott, nu’i niciodată primejdie, copii. — Ia uite cum te privește cucoana aia ? — Care ? Aia grasă și bătrână ? ii Ce bătrână ? Ea se laudă că n’are decât so de ani. — Câtăăă ? Treizeci de ani ? Alunei să știi că am pățit.o cu șampania, că am început să văd dublu. ELEGANŢĂ ŞI CRIZĂ Excelentul june prim, al cărui nume îl aveai cu tofii pe buze in acest moment, avu zilele trecute excelenta idee să se fotografieze. De fizic briantul nostru actor n'avea nici o grije. Frumuseţea lui e indeobşte preţuită. In ce priveşte toaleta, o sumară revizie constată necesitatea unei neapărate revizuiri a dungii pantalonilor. Știui cât ține simpaticul artist la dunga pantalonilor. intră deci, la croitorul său : — Te rog să-mi calci repede panta. Ionii, mă duc să mă fotografiez. Apoi inspectând buzunarele întrebă cu precauție : — Cât costă ? Treizeci de lei ! — Treizeci ?? Uite ce te rog . Calcă mi numai un picior. Iți dau cinci,sprezece lei... Am să mă fotografiez in profil. AFORISME Dacă ar fi adevărat proverbul ,,Prostul are noroc“, n’am fi înconjurați decât de oameni fericiți. Soarta toarnă multora in cel mai frumos pahar de șampanie numai apă chioară “ 1 JUSTA INTERPRETARE — M’am decis să închiriez camera aceasta la dumneata și sper că mă voi simţi bine aci. Ultima mea gazdă a şi plâns, când am plecat. — Da ? Ei, să știi că la mine trebue să plăteşti înainte chiria. SIGURANȚĂ... Mitică a asistat de curând la un proces. Și Mitică a observat că acuzantul era chel. Seara a trecut și pe la noi. Ne-a povestit procesul. — Și Lau condamnat, conchise abătut Mitică. Și peste câteva clipe : — Sunt sigur însă că nu-i vor strâmba nici un fir de păr... -exo D. Maximilian sărbătoreşte 30 de ani de carieră artistică. Dacă, cu orice plecare, simţim cum moare cineva în noi, în orice recapitulare e o reînviere. Retrăim, în atmosferă de basm şi în ritm de baladă, acel întristător şi vesel odinioară. Reîmprospătăm amintiri, ne încălzim la flăcăruia lor şi închidem sub proape chipuri cari au fost, figurine de metal preţios cari ne spun atât de multe în tăcerea lor de dincolo de prag. De asemeni, cu fiecare recapitulare, culegem — cum spun surtucarii aşa de dragi d-lui Maximilian — ce am semănat... Obişnuit, sărbătorirea unui actor de talent se reduce la câteva discursuri care nu spun nimic, la un articol elogios cu tristeţi de necrolog şi, rareori, la o recunoaştere oficială mai mult sau mai puţin pecuniară. A doua zi, deşteptarea e covârşitoare. Cum spune poetul, începi să simţi că simţi singur, mai trist şi mai singur, privind cum se scutură petalele — lacrimi pe care omul care a râs şi a plâns o viaţă întreagă pentru alţii nu mai poate să le plângă pentru el... Sărbătorirea de acum a d-lui Maximilian are, însă, cu totul altă semnificaţie — cel puţin pentru noi, cei tineri. Creatorul «Magnificului încornorat» e tânăr. Face un popas, pentru o nouă pornire la drum: mai îndărătnică, mai sigură, mai plină de isbânzi. Generaţia care a plâns şi şi-a îngropat, odată cu Leonard, tinereţea romantică, plină de acţibilduri cu principi şi conţi cari se îndrăgostesc de croitorese şi dactilografe, ca să le declare amor în romanţe ingramaticale, în primul rând — neîndoios că va aplauda în Topaze pe inepuizabilul interpret al atâtor figuri de operetă şi nu ne vom mira dacă, o parte din sală, va cânta odată cu artiste figurine. Problemă pur temperamentală. Pentru noi, însă, simplă pagină de istorie artistică minoră. Maximilian al generaţiei mele începe să fie mare din anul 1923... întrebat de curând dacă i-a plăcut opereta, animatorul de ieri al acestui gen nevinovat a fost categoric: «dacă aş spune nu, ar fi să-mi tăgaduesc munca de 20 de ani din cariera mea». Era logic să nu-i placă. Miracol între camarazii de atunci, M. Maximilian răsfoia, între două cuplete, volume de critică şi pedagogie artistică, adună note şi disciplina materialul din volumul său «Despre Teatru, Actor şi Public», apărut în anul 1913, poate ca o anticipare a animatorului şi artistului de azi, oricum ca un protest... Pentru cariera sa artistică şi pentru teatrul românesc postbelic, debutul d-lui Maximilian pe scena teatrului «Regina Maria» constitue o dată demnă de reţinut. Locul era liber, de mult. Oferindu-i-l, soţii Bulandra au avut un moment de netăgăduită intuiţie artistică. Astfel, marile calităţi de de George Mihail-Zamfirescu Pentru Maximilian al generaţiei mele... de artist îşi găsesc, în sfârşit, o canalizare sigură. D. Maximilian începe să realizeze în proporţiile visate. Sunt convins că un camarad de direcţiune va reaminti, Miercuri seara, creaţiunile sărbătoritului, în decursul celor 7 ani de adevărată activitate artistică. Ar fi frumos să se insiste şi asupra suflului nou adus de d. Maximilian în gospodăria cu blazon regal a companiei dramatice «Bulandra». Nu ştiu, însă, dacă se va găsi cineva care să sublinieze concursul aşa de preţios pe care d-sa l-a dat literaturei dramatice originale. Creatorul neuitat al atâtor caractere româneşti crede sincer in biruinţa literaturii dramatice originale. Nu e o simplă atitudine romantică, ci o convingere fermă, bazată pe observaţiuni. In promovarea acestei literaturi e singura posibilitate de realizare a adevăratului teatru românesc : îninterpretare, în atmosferă, în linie şi culoare, în atitudini — vis frumos pe care l’am făurit împreună în multe nopţi de haimanalâc cuminte prin pustiul de cetate moarmori. Florile suntveştede. Şi leitul sărbătorit, romanţa tăetorului animator, de metteur-en-scene şi Iţa al străzilor bucureştene. Pune- tam, astfel, între două glume, un început de conştiinţă românească în teatrul de mâine. Suntem, cu tot entuziasmul, alături de cei ce-l sărbătoresc pe d. Maximilian şi îl dorim şi de azi înainte, tot aşa de entuziast, tot aşa de perseverent, pe drumul teatrului în adevăr românesc. Numai pe acest drum va culege o nouă cunună, din flori fără moarte, cunună menită numai figurilor culturale de prestigiu incontestabil. noii măcar Teatrul Naţional n’a scăţ pat de...;' co.iiîiHei financiar: Ches. ; tiunea, după cum veţi vedea, e toi tuş mult mai importantă : societarii Teatrului Naţional urmează să-şi desemneze prin vot liber şi secret reprezentanţii în comitetele de conducere ale Teatrului. Indiferent dacă aceste comitete, prin aplicarea noii legi a teatrelor îşi trăesc ultimele momente. Artiştii firi pasionate şi idealiste se mulţumesc să aleagă chiar aşa din platonism sau... «ca chestie» cum căuta să explice simpaticul Soare Z. Soare. Probabil pentru a se preîntâmpina ingerinţele, de altfel inutile, direcţia Teatrului n’a convocat pe artişti decât cu vre-o câteva ore înainte de alegere. Din cauza aceasta, candidaţii de altfel destul de numeroşi, căutau să profite Eri a fost zi de fierbere la Teatt de timpul scurt, printr’o propagandă furibundă. «Dacă mă alegeţi pe mine, teatrul va fi numai al actorilor» — spunea un cunoscut angajat al Naţionalului, care excelează în roluri de intrigant. «Cine vrea roluri grase să mă aleagă pe mine» — striga unul din cei mai vorbăreţi regizor al primei noastre scene. La ora 11 punct societarii sunt convocaţi în cabinetul spaţios al subdirectorului, d. Gh. Plopeanu. Prezidează d. Victor Eftimiu, care probabil de circumstanţă s’a îmbrăcat în haină neagră, pantatrul Naţional, sau mai bine zis pe culoarele Teatrului. Diversele afişe prin care se «interzice staţionarea pe sălile Direcţiunei» au căzut în desuetudine. In zadar Dedu, cu autoritatea pe care i-o dă vechimea în serviciu, îndemna lumea «să circule». Pâlcuri, pâlcuri de artişti discutau cu aprindere, gesticulau nervos cine ştie ce chestiune importantă în legătură cu propăşirea primului nostru teatru. Totuş noua lege a teatrelor n’a început să-şi arate binefăcătoarele sale roade şi nici impresii zgomot pentru nimic, şi loni fantesie, pantofi de lac guler «à la Take Ionescu». Se improvizează o urnă şi votarea începe în ordinea alfabetică. Pasionaţi electori, candidaţii nu renunţă la ingerinţe nici în timpul votării, sub oblăduirea binevoitoare a preşedintelui. Emoţie mare la despuierea scrutinelor. Se remarcă un mare număr de artişti, cari au obţinut un singur vot, ceea ce dovedeşte că în fiecare votant a sălăşluit un candidat. Unii dintre candidaţi ale căror aşteptări nu sau împlinit părăsesc sala în mod ostentativ : politica «uşilor trântite». Eri nu s’a putut repeta la Teatrul Naţional. Ioan Massoff V. Enescu întrunit cele mai multe voturi C. Stăncescu ,# c „V* *1B= JOI 1 MAI 1930 y A 0 O N A M E N T « L B ţ/M KJfN » ••••••«•••ee ia aOO i ©a«« Iu ni..........................................90Q ■ .........................•...........................*009 in strAinAtat* ouacu M i.i. wp. •nt«i« •• pmmmo ri«Jr»m iau ta ta at« t!ao*ra< «uat Expoziţii deschise x X"fT>. A \,3>s£*. B■M- k WiA DESEN DE H ENRY DANIEL din expoziţia pictorilor C. Babic.Daniel şi Henry Daniel deschisă în atelierul lor din str. Ceres 9 bis (Iszvor) Ca în vremurile de demult Un tânăr vienez, sa sinucide 'n pragul locuinţei artistei Wanda Achsel Odramă plină de romantismulvremilor de altădată «a înregistrat în strada Schattenfeld din Viena... In poarta casei No. 40, unde locueşte cunoscuta cântăreaţă de la Opera Mare Wanda Achsel, un tânăr, ce urca tocmai treptele, s’a prăbușit și a fost ridicat de trecători cari l’au transportat la spital. Aici s’a constatat că tânărul se otrăvise cu veronal. I s’a stabilit imediat identitatea: Oscar Zimmermann, student al Academiei de muzică — și fii al unuia dintre cei mai cunoscuţi pictori vienezi, Franz Xaverius Zimmermann. Intr’un carnet găsit asupra sa, tânărul explică motivul sinuciderei: Wanda Achsel, na răspuns nici uneia din scrisorile ce-i adresase zilnic. Intr’un «jurnal zilnic» găsit la locuinţa părinţilor săi, tânărul sinucigaş spune că în Septembrie 1928 — avea atunci cincisprezece ani — a fost dus pentru prima oară la Opera Mare unde se reprezenta «Lohengrin». De la prima apariţie a Wandei Achsel în Elsa din opera lui Wagner, Zimmermann s-a amorezat de ea. Ii scria în fiecare zi scrisori disperate, o ruga să-i scrie măcar un rând, să-i dea o atenţie. In cele din urmă, trei zile înainte de a se sinucide, ia adresat o ultimă scrisoare — publicată acum şi în ziare — în care arăta că e disperat, că şi-a părăsit familie, şcoală, şi că daca Wanda Achsel nu-i dă o cât de mică atenţie, va sfârşi cu această viaţă. Se înţelege, cântăreaţa, care primea şi alte scrisori, nu numai dela tânărul adorator, nu a dat acestuia nici un răspuns. De altfel — declară ea — dela început nu i-a dat nici un fel de importanţă fiindcă vedea că are deaface nu un tânăr exaltat... După cum se vede, Zimmermann n’a aşteptat decât trecerea timpului pe care l’a indicat în ultima scrisoare ,adresată cântăreţei, şi-a pus în aplicare planul... E drept, Zimmermann are şi un merit al actului inedit. Pentru prima oară, o interpretă a Elsei — care e totdeauna o persoană impozantă și voluminoasă — a putut fura o inimă. Cam tânără, e adevărat, dar totuși o inimă care bate la fel cu celelalte. Cazul e discutat cu amploare la Viena. Memoriile lui Willy Rudinoff O viaţă aventuroasă. Un prieten al lui Frank Wedekind dându-se de activitatea autorului lui «Lulu», câteva pagini, arătând între altele, influenţa pe care Rudinoff a avut-o asupra lui Wedekind. O influenţă care s-a manifestat în primul rând asupra operei atât de discutate a lui Wedekind. ...Afară de cele câteva pagini de literatură din scrierile lui Kutcher, numele lui Rudinoff a continuat să strălucească, în cursul anilor, pe firmele luminoase ale circurilor și varieteelor din New- York, Londra, Paris, Berlin şi Roma. A venit acum timpul să se ştie ceva mai mult despre acest personagiu : Rudinoff îşi scrie memoriile... Acum treizeci de ani — spune el —, un tânăr cerea directorului Otto Brahms ca să-l distribue într’un rol din piesa lui Ibsen «Raţa sălbatecă» Brahms i-a cerut să-şi decline identitatea, dar tânărul nu avea asupra sa nici un act, nici o dovadă de unde vine ori dacă a mai călcat cândva pe scândurile scenei... L’a lăsat însă pe tânăr să spue un monolog. La premiera «Raței sălbatice», în program, în dreptul unui personagiu episodic, era scris un nume nou : Willy Rudinoff... Dar, personagiul n’a rămas multă vreme în teatru. Foștii lui camarazi l’au văzut curând intr’un circ, unde era clown, pe urmă vânzător de pipe, portretist pe stradă, cântăreţ de stradă, turist în Alpii bavarezi, și în cele din urmă tenor dramatic la Opera din München. (Continuare în pag. II.a, col. 2 si Stosi: Cine-i Rudinoff ? In cursul anilor, numeroşi istorici literari germani, detectivi, oameni de teatru, bohemi incorigibili, au cercetat, au căutat în toate părţile, au iscodit, ca să afle cine se ascunde în dosul acestui pseudonim... Fiindcă Rudinoff nu-i decât un pseudonim. Artur Kutcher, biograful lui Frank Wedekind, îi dedică, ocu- Fundaţia Max Reinhardt Max Reinhardt a instituit acum câţiva ani o fundaţie, alimentată din propria sa avere pentru ajutorarea tinerilor actori de talent. Fundaţia acordă in fiecare an 3 burse de câte 1500 mărci care sunt puse la dispoziţia tinerilor actori desemnaţi de către un juriu de artişti consacraţi. Candidaţii sunt admişi la examen numai în baza unei recomandări speciale a unui Conservator sau al unui actor de seamă. înscrierile se pot face până cel mai târziu la 10 Mai la sediul fundaţiei Reinhardt, Berlin, Taubenstrasse. Juriul este prezidat de Max Reinhardt personal. .