Rampa, noiembrie 1930 (Anul 15, nr. 3836-3861)

1930-11-01 / nr. 3836

ANUL XV -No 3836 REDACŢIA, ADMINISTRAŢIA ŞI ATELIERELE GRAF DE INTRAREA ZALOMIT No. i Hlotel Astoria). — Telefon 301/59 BUC UBG ŞTI Publicitatea concesionată exclusiv Societăţii Anonime „Rudolf Mo V­­­ale« Victoriei, 31 Director s SCARLAT FRODA Dansul româlnesc Cum se combate In Germania criza teatrală Colaborarea titre teatrele berlineze.­ Cum se face propaganda pentru bilete Intensificarea spectacolelor festive Richard Strauss vor să le vadă în Capi­pe cari­tală, lor înlesniri şi avantagii acordate, atrag un număr mare de străini şi provinciali, dornici de specta­cole bune. Sistemul dând roade bune, ora­şele se întrec între ele în organi­zarea unor spectacole cât mai a­­tractive. Astfel, deşi ne aflăm abia la începutul stagiunei de iarnă, di­recţiunea spectacolelor festive din München, anunţă de acum progra­mul festivalurilor din anul 1931. Anu­l acesta, celebrul dirijor Hans Knappertsbruck va prezenta două premiere interesante cu «Idomeneo» de Mozart la «Resi­denz Theater» şi cu «Tristan» de Wagner la «Prinzregententh­ea­­ter». Anul acesta, festivalurile vor începe mai devreme decât de obi­­ceiu şi anume la 18 Iulie. Ele vor lua sfârşit la 19 August. In afară de cadrul festiv, se mai anunţă spectacole cu «Pales­­t­­rina» de Hans Pfitzner şi «Cava-Criza teatrală care bântuie cu insistenţă în întreaga Europă cen­trală s-a agravat din nou la înce­putul acestei stagiuni în princi­palele centre artistice din Apus. In faţa pericolului iminent, conducătorii vieţii artistice şi tea­­trale din Apus, au început să stu­dieze posibilităţile de combatere eficace a crizei. La Berlin, unde numărul mare al teatrelor existente îngreunează situaţia lor financiară, criza se re­simte mai puternic decât oriunde, astfel încât, tot de aci pornesc şi primele iniţiative pentru comba­terea crizei. Primele măsuri luate la Berlin, pentru combaterea crizei, au fost acele luate de Max Reinhardt care a creiat un abonament co­mun pentru teatrele sale şi tea­trele de stat, oferind sub această formă publicului, avantajul de a putea urmări spectacole intere­sante şi variate pentru un preţ extrem de redus. Sistemul prezintă un mare a­­­­vantaj deoarece înlesneşte con- Sistem­ul abonamentelor cu pre- tactul publicului din provincie cu ferul rozelor» de Richard Strauss. Marele compozitor şi dirijor, Richard Strauss va dirija «Cosi­turi reduse a avut succes si este teatrele din Berlin, aplicat şi în actuala stagiune la­­ In cazul când acest sistem va Berlin. In felul acesta se asigură avea succes, el se va generaliza fan tutte» iar compozitorul Pfitz­principalelor teatre ale metropo- și pentru toate celelalte teatre din ne.­opera sa «Palestrina», lei, un număr de spectatori pentru­­ cuprinsul Reichului. | Repertoriul dramatic al festiva­tur curse anum­.­­ In fine, un alt mijloc pentru a hirilor va cuprinde numai piese O alta inovaţie consta in aceia asigura continuitatea şi progresul clasice, că toate oficiile de voiaj din­ter­ vieţii teatrale este organizarea Teatrul Naţional va da un ci­­manu!­vând bilete pentru teatrele spectacolelor festive. .du «Schiller» şi «Nibelungiî» de din Berlin. Astfel, calatorii cari Marile centre teatrale germane Hebbel, pleacă la Berlin işi pot reţine din îşi acoperă deficitele din cursul­­ La Residenztheater se anunţă vreme înainte de a se urca în stagiunei, în cursul aşa numitelor şi un ciclu de comedii de Shakes­tren, locurile pentru spectacolele «b­estspiele» cari, graţie diferite- peare. de Liviu Artemie Şcoala de balete care a func­ţionat pe lângă Opera Romana — cu toate rezultatele mulţu­mitoare pe cari le-a dat pentru uzul strict necesar activităţii instituţiunii — nu poate fi con­siderată ca o Academie înaltă a dansului,­ cum ar fi necesară la noi. Şi la aceasta se reduce de fapt tot ce a făcut Statul pentru arta coregrafică. Dar problema nu se pune numai sub acest aspect redus al cultivării unei arte — fie ea încă atât de nobilă. Să nu uităm însă că dansul popular românesc este cu desă­vârşire abandonat deşi tocmai în acest domeniu folklorul nos­tru conservă încă nepreţuite comori de artă şi de tradiţii. S’a dat oare posibilitatea unui cunoscător al dansului popular de a consacra studiile necesare, coregrafiei noastre populare, pentru a preda apoi la unul din Conservatoarele de muzică cursuri de coregrafie româ­nească ? Ne întrebăm deci, pentru ce până în prezent dansul — și mai ales dansul popular româ­nesc — a fost supus unui re­gim vitreg, pe când celorlalte genuri de artă populară gene­rozitatea oficială le-a acordat Spectacolele de mare artă ale fataie pentru o realizare în care solilor Sakharoff au prilejuit executanţii nu posedă o presă­­pentru noi constatarea întrista­­tire prealabilă mai temeinică, toate, cât de puţin se face la noi pentru cultivarea nobilei arte coregrafice. Căci, cu tot interesul adese­ori manifestat de marele public pentru spectacolele coregrafice, de o valoare artistică reala, nu s’a făcut şi nu se face nimic pentru o cultivare sistematică şi serioasă a artei coregrafice în învăţământul nostru artistic. Dar această constatare are o importanţă mai mare decât a­­ceea a unei lacune de secun­dară valoare în programul ana­litic al învăţământului artistic oficial. Să nu uităm că dansul artistic trece actualmente prin­­tr’o epocă de renaştere,­ care-i prevesteşte o eră de înflorire demnă de amintirea zilelor de glorie din antichitate. După triumfurile baletului rus, coregrafia s’a îndreptat pe căi noui, spre orizonturi largi iar maestre ca Isadora Duncan, Ida Rubinstein, Mary Wigman, Wiesenth­al sau dansatori cele­bri ca : Laban, Terpis etc., au găsit mijloace tehnice şi con­cepţii noui care au dat o ex­presie nouă artei dansului. Azi, dansul a intrat definitiv în rândul acelor elemente cari constituesc marile genuri ar­tistice şi în toate şcolile de edu­caţie artistică din Apusul civi­lizat, coregrafia este înscrisă în un sprijin necesar. Azi, când se cere din toate programul cursurilor menite să­ părţile şi se pregăteşte chiar desăvârşească cunoştinţele vii­ • în cercuri oficiale a reorgani­­torilor artişti. I zare a Conservatoarelor noas-Numai la noi, legea învechită tre, coregrafia va trebui inte­­a Conservatoarelor, nu am in­ grată în drepturile ei fireşti, teste nici cu un cuvânt de arta dansului, nu fixează nici o sin­gură oră de curs pentru stu­diul dansurilor sau pentru de­săvârşirea, sub acest raport, a culturei fizice, atât de necesară fiecărui viitor actor, liric sau dramatic. Iată pentru ce, ţie scenele noastre arta coregrafeă a ră­mas încă în clişee perimate, în cadrul decorurilor moderne. Rare­ori, la „Operă” artişti aduşi din ţări străine, ne-au înfăţişat aspecte noui ale core­grafiei moderne, cu lipsurile alături de celelalte genuri ale artei. Un curs de coregrafie nu va putea lipşi d­in viitorul pro­gram analitic al Conservatoa­relor noastre. Compozitorii români, d. Mi­hail Jora cu baletul „La Piaţa Mare” şi d. C. C. Nottara cu „Iris” au accentuat necesitatea pregătirii unei falange de dan­satori români, înzestraţi cu toată cultura necesară. Dansul românesc trebuie sal­vat la timp şi numai prin in­tervenţia imediată şi chibzuită a Statului. DN Ci'$CA SUFLEORI ILU COMPENSAȚIE) Scenă de menaj. Doamna, indignată că mâncarea nu -e bună, se adresează bucătăresei: — Acultă, Aglae, supa asta e oribil de sărată ! — Știu, coniță,, știu... D'aia in cele­lalte mâncări n’am pus sare de loc ! RECTIFICARE O văduvă neconsolată se prezintă la un sculptor. — Aş vrea să-mi faci pentru răpo­satul m­ieu bărbat un monument demn de rarile sale virtuţi. Era aşa de bun! aşa de generos... suspină ea, şter­­găndu-şi lacrimile. Să-i compui un epitaf frumos ! Sculptorul propuse o inscripţie emo­ţionantă, care se trumina cu sacra­mentala frază: „Odihnească-se în pace!“ Văduva acceptă prețul. * Câteva zile înainte de a fi gata mo­numentul văduva reveni furioasă. — Frumoase lucruri am aflat des­pre bărbatul meu !... Era un ștrengar. Câștiga de trei ori mai mult decât îmi spunea mie. Avea o amantă... Să nu mai pui textul pe care-l alesesem ! — Dar e prea târziu, doamnă ! Lu­crarea e aproape isprăvită. — Vai ce rău îmi pare ! Văduva se gândi un moment, apoi spuse: — Atunci... să adaugi sub „Odih­­nească-se in pace!“ cuvintele:*’„până ce voi veni eu. DACĂ?! Secretarul de redacţie al unui mare ziar din Capitală este trezit ori din a­­morţeala căldurilor tropicale, de sone­ria stridentă a telefonului. — Allo ! Acolo ziarul . ■— Da. Ce doriţi ? — Aci e Pope­scu. Cât plătiţi pentru­­reportajul unui asasinat ? Veţi fi pri­mii, care-l veţi avea, ,­­ Asasinat -. ire ? — Desigur Cel puţin zece lovituri de cuţit in cap, in inimă, in pântece, f aţa oribil mutilată... — Pentru asta am­ plăti până la cinci tute de­­ ei ! — Perfect, trimiteţi atunci imediat banii ta­­i. Popescu, str. N. No. 23... — Bine, dar povesteşte-ne cum s’a comis crima. — Nu s’a comis încă. — Cum ?* — Fireşte, lonescu m'a tras pe sfoară cu treizeci de mii de lei şi am de gând să-l omor... Cum îl ucid, vin să vă po­vestesc... Dar trimiteţi negreşit banii... — Asta, nu se poate ! — De ce? — Dacă-ţi trimetem banii şi d-ta le răsgândeşti ? BILET DE FAVOARE Simpaticul nostru confrate X. po­vesteşte că in recentul său turneu a avut o nostimă și originală aventură. Un necunoscut se prezintă secretaru­lui cerându-i un bilet de favoare. — Ești jurnalist ! — Nu. — Dar ce titlu ai ? Ai adus vreun serviciu ? — Nu domnule, răspunse necunoscu­tul. Dar m’am gândit că din moment ce locuesc în fața teatrului viu şi eu în calitate de vecin. \\3 4 PAGINI 3 LE| SÂMBĂTĂ 1 NOEMBRIE 1930 ABOUAMBBTBtB M TATU Trei tvsru..................... k* aoo Șase luni .•••••••••«. . OOO Un an........................ . iooc IN STRĂINĂTATE DUBLU Abonamentele se pmteeo r.amt« la I sau la W ale deoArei »um In­deobşte se spune despre ve­dete — în special când ajung la o anumită vârstă — că sunt femei imposibile. A generaliza această afirmaţie mi se pare un lucru te­merar şi de aceea nl o pot împăr­tăşi în întregime. Trebue să recu­nosc însă că în această lume a tea­trelor _ genus iritabile — ve­detele sunt cele mai susceptibile persoane. Poate că au şi de ce! Vreau să scriu astăzi „ce fac vedetele“. În vălmăşagul actorilor Naţiona­lului, a răsărit de curând o nouă fiinţă­­ mică, dar trepidantă de viaţă: e d-nu­­­anţi Culapa, care în plină maturitate a talentului a revenit la matca primelor sale suc­­­cese. Am primit-o ori mai atent şi mi-am dat seama că în momentul plămădirii sale, Creatorul a fost puţin distrat: d-na­­Fanţi Cutava trebuia să fie băiat! Şi ce băieţel drăguţ ar fi fost î Ochii vioi, în dosul cărora parcă s'ar aprinde în mod intermitent două becuri electrice, nasul obraz­nic ridicat în sus şi pomeţii uşor scoşi în afară, parc’ar fi decupate dintr’un album al lui Poulbot, ne­­întrecutul desenator al copiilor. Când vorbeşte — puţin nazal — creatoarea lui „Kiki îmi face im­presia unui băeţaş răzgâiat care se murdăreşte pe botişor, când maman îi dă „la patru“ pâine cu unt. Aţi observat cum se îmbracă d-na Tanţi Cutava? Are o fante­zie diabolică în a „combina“ rochii care numai pe d-sa o prinde. Dispreţueşte complect moda feme­­nină curentă. Nu vă spun eu, că interpreta lui „Poil de carod­e“ trebuia să fie băiat ? D-na Tanţi Cutava îşi va face reintrarea la Teatrul Naţional, in­terpretând rolul principal din ,,Is­­păşirea Florentinei noua piesă a d-lui Al. Kiriţescu. O actriţă care se va bucura încă multă vreme de simpatiile publi­cului, e desigur d-na Marioara Voiculescu. întâmplarea a făcut ca distinsa artistă să nu joace nici un rol în această stagiune. Vă în­chipuiţi prisosul de energie al a­­cestei artiste — numai sensibilita­te şi temperament.. Iată o interpretă despre care nu se poate spune că nu-şi apropie rolul. In „Iud­itha"‘ — eroina lui Hebel îşi zmulge părul, în „Mas­lova*", din „învierea“ se dă cu ca­pul de pereţi şi plânge deabinelea, iar în „Salomeea“ — eroina lui Wilde îşi înfigea unghiile în carne, până la sânge. Când d-na Voicu­lescu spune pe scenă „că iubeşte“, începe să se clatine candelabrul cel mare din sala Naţionalului. In „Evantaiul Ladij­ei Winder­­meere“ de Oscar Wilde va apare in curând d-na Voiculescu. Aproape în fiecare seară, d-na Marioara Zimniceanu mănâncă un top de bătaie din partea lui Mat­­teo Diaz, şi totuş interpreta Con­dici Perez e fericită. E fericită pentru că la reprezentaţiile piesei „Femeia şi paiaţa“ biletele sunt luate cu asalt. Aşa cum a pornit-o piesa pot s-o înştiinţez pe d-na Zimniceanu, spre marele meu regret — că va trebui să încaseze încă multe pal­me. Ce să-i faci, aşa e meseria ! Şi acum celelalte vedete nu tre­bue să creadă că am întins asupra lor „conspiraţia tăcerii'‘ şi să se grăbească să mă înjure! „Mijlo­cul ‘ meu de astăzi e cu conti­nuare, I. M. Haltui cîn­coralic de Sell Gazetarii, scriitorii şi actorii au fost invitaţi alaltăeri seară la un cinematograf din Capi­tală să asiste la premiera de­­gală a filmului românesc «Ciu­leandra». Hall-ul a fost decorat cu covoare şi cu jandarmi în ţinută de gală în vederea aces­tui eveniment naţional. La ora 10 s’a făcut întunerec şi a început să ruleze filmul. O doină suspinată în sughiţuri melodioase mai-mai să facă pe spectatori să cadă de pe scaune. In timp ce cântecul continua cu foc pe pânză defilau diverse peisagii. — Ce-i asta? întreabă un spectator. — Nu vezi ? răspunde altul, album ilustrat cu vederi din România. După ce timp de o jumătate de oră d. Martin Berger, regi­sorul filmului, a făcut, diverse incursiuni printre lanurile de grâu şi gardurile de lemn ale ţării (mai ales pentru garduri are o slăbiciune particulară) începe acţiunea. Nicu Bălţă­­ţeanu imită în mers pe Greta Garbo şi se dă la servitoare spre gelozia servitorului care dei­a român vorbeşte, nu ştiu de ce, nemţeşte. Bălţăţeanu e pişicher nevoie mare. Obser­vând că servitorul îi bea vinul, bagă în sticlă nişte hapuri la­xative. (Acesta e «trouvaille»­­ul d-lui Berger care, după cum vedeţi are o fantezie purga­tivă). Acum intervine un fenomen ciudat. Deşi servitorul a băut I vinii leu daruri purgative (un serios concurent al apei de Breazu) pe Bălţăţeanu îl doare­­ burta! (Se strâmbă fotogenic şi-şi ţine mâinile la stomac). ca să scape de crampe se în­soară cu o ţăranca deşi o iu­beşte pe Elvira Godeanu care e femeie-vamp şi poartă barbă. Dela cununia din biserică Băl­­ţăţeanu şi cu leana Popovici- Voinea, printr’un misterios transformism şi o invizibilă de­plasare, apar într’un automobil ca după câteva minute să-i ve­dem la ţară legănaţi de o nouă doină. Bălţăţeanu primeşte o telegramă de la Elvira Godeanu care-l cheamă la Constanţa. — Mâine plecăm, cbiară Băl­­ţăţeanu. Iată-l la Constanţa. Şi-a lăsat nevasta în cameră şi se urcă în gondolă cu Elvira Godeanu. Pentru ca să nu-l vadă nevas­­tă­ să se plimbă, prudent, toc­mai pe sub ferestrele ei. De admirat în acest tablou dege­tele de la picioare ale luntraşu­lui, speculate fotogenic de ge­niul regisoral al d-lui Martin. (Fireşte că muzica intonează o doină...) In camera Elvirei Godeanu Bălţăţeanu trece cu succes exa­menul de amorez al ecranului, făcându-i marţ pe Ivan Petro­­vici şi John Gilbert. Elvira Go­deanu nu se lasă nici ea mai preos. Intr’un gest pasionat îl ia de gât pe Bălţăţeanu şi-l pupă a la Gretta Garbo. Jeana Popovici suferă teri­bil şi­ fuge în sat să se conso­leze într’un abandon religios... întorşi în Capitală, Bălţă­ţeanu şi Jeana Popovici invită De conu Petrache Sturza şi pe coana Alice Sturza la paradă. Cucoanele se îmbracă în «tail­­leur»-uri şi bărbaţii iu frac cu decoraţii ca să se ducă la... «Lido». După cum vedeţi o a­­devărată revoluţie a modei. D. Martin Berger l-a întrecut şi pe vestitul Poirier. Aci filmul se întrerupe şi ve­­frisorul introduce un jurnal cu ultima paradă militară din faţa’ Regenţei, care durează aproxi­mativ o oră. Intr’o loje Bălţăţeanu cu fa­milia Sturza se ridică în pi­cioare şi salută. — Pe cine e? se interesează o doamnă. ? ' — Nu vezi, pe operator ! Acasă Bălţăţeanu are o criză de nervi şi-şi brutalizează ne­vasta. Ca să-l calmeze orches­tra ii mai arde o doină. Amo­rezul nostru e amărât. Go­deanca l-a tradus cu Hans Stu­we. Bălţăţeanu îşi plânge durerea într’un șantan. — Vreau tiam­panie, vreau tiampanie! se roagă el de chel­ner. Acesta nu vrea însă să-l servească. Ca să se răzbune Bălţăţeanu vrea să-l boxeze. Dar nici n’a schiţat bine gestul şi chelnerul a căzut «knoek­­aut». (Disciplină, nu glumă!) Impresionat, Hans Stüwe se scoală de la masă i-1 insultă: — Ești o brută ! Bălţăţeanu îl mângâie sub bărbie şi-l provoacă la duel. Duelul nu mai are însă loc. Conflictul austro-român e a­­planat şi înlocuit cu o doină. In buduarul n­evesti-si Bălţă­ţeanu tresare violent. Ce s’a întâmplat ? Șaradă între spec­tatori. — E epileptic ? — Nu cred. Parcă-i mănâncă un purice. — Sau e o figură de dans ? — Te pomeneți că l-au apu­cat iar crampele ! După ce «face urât» se liniș­tește și ridică o sprinceană în semn de pace. Elvira Godeanu e sensibil la galanteriile lui Hans Stu­w, care ca să dovedească că e file român îi arde o doină la piai ! Jeana Popovici fuge în sat , se conestează cu popa în tim ce Bălţăţeanu înjură de tot sfinţii, acompaniat de — fireţ te — doină. S’a făcut lumină. D-l Marti Berger se plimbă în frac prin­tre scaune aşteptând felicită­rile. Cum omagiul mulţimei ei de natură contondentă, d. Ber­ger, prudent, a şters-o pe uşi­­ din dos. O ultimă remarcă. Dintre toţ interpreţii cel care a vorbit ce mai corect româneşte a fost., Hans Stüwe. P. S. — Acordăm un premii aceluia care ne poate lămur pentru ce se ch­iamă filma «Ciuleandra». N’ar fi mai ni­­merit «Doina»? -xox- M. S. Elena la Teatrul Naţionl M. S. Elena a asistat acum vre­o câteva seri la Teatrul Nafional, la o reprezentaţie cu „Femeia şi Pa­iaţa“. A luat loc în loja avant-scenă d­in dreapta. M. S. a intrat pe o uşă care dă pe locul viran din dreapta clădirii Viitoarele premiere Teatrului, pe locul unde stăteau înainte muscalii. Câteva trepte de marmoră acoperite cu pluş roşu duc la un vestibul îngust, tapisat în galben. In dreapta se află salo­­nul mobilat în stil rococo cu o dormeză, fotolii, două mese şi o imensă oglindă de cristal. Mobila e tapisată cu mătasă citron ca şi tapetul. Pe jos un covor gros de Bukhara. Pe pereţi, în cadre au­rite, portretul Regelui Ferdinand, alăturat de un desen în peniţă al M. S. Regina Maria. De curând sa aşezat şi un portret al V­oevodului Mihai. Din acest salonaş un mic culoar are în stânga o portiţă unde se află toaleta, cu pereţii de marmoră. O uşă cu două canaturi se des­chide asupra lojei propriu zise. In dreapta acestor uşi se află o altă uşe de fier masiv care duce în scenă. Pe aci vin artiştii când sunt che­maţi de M. M. L. L. în loja regală. M. S. Elena s'a asociat aplauze­lor generale la scenă deschisă. ■— m. — desen de Sell D-l Ion Marin Sadoveanu autorul «Molimei» In turneu Câinele d-rei Venture, simnul d-lui Buli­nsky ...şi altele Să vedem astăzi alţi artişti cum se «comportă» în turneu. Ilustra societară a Comediei Franceze, d-ra Marioara Ventura pleacă întotdeauna însoţită de un câine, în special rasă «pekinois», care se dă grozav la pantaloni şi rochiile celorlalţi membri ai tru­pei. E veselă şi fermecătoare şi se ţine chiar de farse. După spec­tacol joaca «la vagon» un poker «în cinci». Administratorul turneului, Lică Teodorescu ii cumpără în fiecare oraş un cozonac, „înalt cât turnul Eiffel” (d. Lică pronunţă Aifeell din care se înfruptă câinele și ca­­binierul, spre disperarea bietului Lică. D-l Ion Manolescu pleacă mai întotdeauna cu piese în care are de spus aproape tot textul, res­tul personagiilor fiind­ episodice («Moartea civilă», «Strigoii», etc.) Așa­dar nu contează prea mult pe parteneri, pe care-i ia mai mult ca să-i ţie de urât. Cu o zi înainte de plecarea în turneu îşi convoacă trupa «pen­tru repetiţie», dar antrenat în dis­cuţie spune: «Lasă că repetăm la vagon!» Bineînţeles că în tren găseşte întotdeauna subiecte atât de inte­resante de discutat — şi apoi ma­rele artist când călătoreşte, are o meteahnă: îndeamnă pe unul din componenţii trupei, bun ochitor, să ia din zbor, cu o puşcă de sa­lon, vre-o cioară sau vre-o altă pasăre, după anotimp: — Ia-o p’asta ! — Dar pe asta să vedem o ocheşti! Cunoaşte piesele în care joacă atât de bine, încât dacă la repre­zentaţie vre-unul din actori se cam încurcă, d. Manolescu inper­­turbabil, îi spune: — A, monseniore, vrei să-mi spui că... Şi d. Manolescu spune rolul partenerului. I După spectacol plăteşte masa­j tuturor actorilor şi nu s’ar duce pentru nimic în lume la banchet, d­acă n’ar fi invitaţi şi ceilalţi actori. I D-l R. Bulfinsky pleacă întot­deauna însoţit de soţia sa, d-na . Marioara Ciucurescu. E vesel ne­­­ voie mare şi râde aşa cum numai jd. Bulfinsky ştie să râdă. Seara doarme tun şi sforăie, de se cutre­mură gările. Un turneu amuzant a fost cel cu «Trenul fantomă» în care erau tovarăşi «la parte» d-nele Ma­rietta Sadova, Lily Popovici, Nae Săvulescu, C. Duţulescu, I. Anas­­tasiad şi I. Finteşteanu. Fiecare d­in componenţii trupei avea câte o misiune: Nae Savu­­lescu, calea ferată; d-na Sadova şi I. Anastasiad, prefecţii şi pri­marii; d-na Lily Popovici şi cu I. Finteşteanu,­­şcolile; şi d. Duţu­lescu, corespondenţa. A fost unul din puţinele turnee în care actorii ajunşi la Bucureşti n’au fost «la cuţite». M. N Ion Manolescu

Next