Rampa, decembrie 1930 (Anul 15, nr. 3862-3884)
1930-12-01 / nr. 3862
Tov ,v Ambulanta cultura’a Cu de Em. Bucura De câtva timp o apariţie neaş-punere alături a ceeace au altşteptată a îmbogăţit viaţa satelor, ţi a ceeace începem să avem noi mai ales din împrejurimile Bucureştilor. Şi-a făcut întâele drumuri la Drăgăneşti, Comana şi Toporu în Vlaşca, apoi s’a arătat la Ciocăneşti, Cocioc şi hrăneşti bit, a culturii şi a venit între noi în Ilfov. E un vis vechiu ăl oame poate cam târziu. O datorie pe nilor cari ciocănesc de vre-o două deasupra să-l folosim cât mai des Aş vrea numai să arăt că lucrul nu e luat din închipuire şi că putem avea încredere. El face parte din tehnica, despre care am vor zeci de ani la organizarea culturală a ţării. A trecut ca proiect pe la Casa Şcoalelor a întârziat şi mai din plin. Iată, maşina cea galbenă s’a oprit. A făcut treizeci de kilometri ca plan cu un început de reali fără să bage de seamă. Aici e şcoalare pe la fosta Fundaţie Cultura. Lumea a fost înştiinţată dirală Principele Carol, şi a căpă- nainte prin poştă —afişe etanşitat acum roate, o librărie cu vitrine călătoare, un aparat de randie altul de cinematograf, o cutie de medicamente, o echipă de spepite la locuri văzute — şi s’a adunat. Copiii se înghesue şi râd. Loc! Omul cel negru s’a urcat pe scăricica de fier din faţă şi descialişti. Cine vede marele auto, Face sus pe acoperiş o pânză cermobil închis, cu totul şi cu totul, uită. Din rafturile şi tejghelile galben, fie strecurându-se cu toa- j de-acolo, un ajutor al lui aşază tă stângăcia prin Bucureşti, pen-1 Intr-un colt librăria, sub un cort tru care n’a fost gândit, fie pe so portocaliu. Cărţile de sfat şi dej * * petrecere, «Cunoştinţe folositoa- re», «Din scriitorii români», «Va tras, «Boabe-de-grâu», alte publicaţii, răsar in rând şi ispitesc. Micii cumpărători încep să se îndemne. In clasa cea mai mare, ţoale şi velinţe acopăr ferestrele. Se fac pregătirile şedinţei de cinematograf. Până atunci, pentru ca lumea care creşte mereu să nu stea degeaba, se dă drumul aparatului de radio. Duminică şi predica sau corurile de dimineaţă, ţinute sau cântate într’o odae depărtată, cu draperii închise din str. General Berthelot răsună din discul electric, peste tot satul, ca şi cum ar fi numai pentru el. Bolnavii stau mai la o parte şi aşteaptă. Ei cei dintâi au aflat, caseluţe de ţară, cu hopuri, cu praf şi cu pufuri cu cumpănă, să nu se apuce a gândi ca e o năzbâtie românească, fără pildă in altă parte şi menită să se împotmolească la vreo cotitură, geografică sau bugetară. Am mai spus-o, şi mi se pare că nu stăruia niciodată în destul. Împărtăşirea culturii a ajuns astăzi o tehnică, pretutindeni aproape aceeaş. Schimbările de potrivire cu locurile şi cu oamenii sunt fireşti, dar nu înlătură uneltele acestei tehnice. Dacă am lua numai biblioteca populară, una din cele mai însemnate, cum se înfăţişează şi se conduce, local, bibliotecar, buget propriu, sunt «. — » ui vaji 'uinwi vi« «■****»! cerinţe în toate părţile valabile. In I re dintre oaspeţii eşiti din marea ce priveşte înzestrarea propriu zisă cu ce anume cărţi, orele de deschidere, sistemul, al sălii de lectură sau al împrumutării acasă, aici pot să-şi spună cuvântul împrejurările deosebite ale pământului. La fel şi cu ambulanţa culturală. Daci vaş spune că Bulgaria cutie galbenă cu minuni, e medicul. Ambulanţa culturală a Educaţiei Poporului e numai un model, şi a indiţile ei încercări de mrobă Societăţile culturale şi judeţene trebue săse lase convinse şi să găsească mijloace, ea ăi desvolte Şi dacă mai departe agresi înăre câteva, prevăzute într o lege, ««put. Unele au şi făcut-o. E voraceea a cinematografelor, că am văzut profesori universitari îndragostiţi de ele şi însoţindu-le de câte ori puteau, şi că e vorba să li se sporească numărul, n’aş aducela cunoştinţă decât una din formele dela vecini ale ambulanţei ■ culturale. Sar putea înşira şi ţări ai mari, cu o organizaţie veche bogată de pătrundere în sate cu ajutorul unui automobil sau al unui vagon dichisit ca o expoziţie, ca o bibliotecă şi chiar ca o sală de conferinţe şi de concerte, ba în atâtea locuri uitate de crearea, şi în toate de înviorarea vieţii culturale la sate. Dacă in fiecare Duminică, sute de ambulanţe ar porni pe tot întinsul ţării, ducând cu ele cântecul alături de leac şi cuvântul bun odată cu încântările proiecţiilor luminoase mişcătoare, România ar câştiga după câtva timp o altă înfăţişare. In fruntea ambulanţelor care vor veni, ambulanţa Educaţiei Poporului a deschis drumul şi mer-N’aş urmări cu această amintire o !ge către Răsărit, dărâmat turnul Colţei! Un singur om, îmi mai provoacă această impresie: d. Istrate Micescu cu care d. Banu, aduce mult la înfăţişare. Ochii iscoditori, strălucind de o flacără par’că nepământeană, un veşnic zâmbet în colţul buzelor. Nu, domnule Banu, şui eu om care ar vrea să fie de bunâinte. ■ Constantin Banu despre el şi despre aicil “Sunt Bucureştean din Bucureşti“.— Recitam fără săritură Tudor Vladimiffscu*'.— De unde mi se trage intrarea în partid il liberal.— »Mă simţeam o furnică gata să fie strivită.— Avantajiile inegalităţii între oamen .— „ Un „ghnion“ care nu a urmărit toată vaţa“.— Maiorescu şi Coco Demetrescu.— O şatră la adresa falşilor intelectuali.— „Păstrez o duioasă amintire lui Locusteanu“.— Vizuina „Ocultei“.— D. Vintilă Brătianu, aşa cum e.— Funcţionarul Mihail Sadoveanu Precis nu-mi pot explica de ce de câte ori îl văd pe d. Const. Banu, mă simt un om încărcat de păcate. Instantaneu îmi fac un bilanţ rapid al ultimelor mele fapte şi deşi nu-mi găsesc nimic atât de compromiţător, sunt ispitit totuş să-i apun, dar care nu izbuteşte să fie decât ironic, glasul insinuant, barba răsfirată şi pe care posesorul ei o mângâie cu gesturi leneşe, dar mai ales inteligenţa sa cu adevărat sclipitoare, şi apoi farmecul aproape anormal pe care-l răspândeşte persoana sa, toate acestea concură să-mi dea acea impresie de care Vam vorbit mai sus. Rar om care să-şi aleagă un pseudonim mai adecvat: d. Banu a semnat ani de zile acele admirabile bucafi din ,,Flacăra” cu pseudonimul «Mefisto». Ei da, ceva diavolesc are d. Banu în întregul său fel de ani! Şi totuş l-am văzut pe d.sa, în calitate de ministru al Cultelor, prezidând Sinodul bisericii autocefale române! Dar acea veşnică a sa tinereţe care am impresia că nu se va sfârşi niciodată? Adolescent, îmi amintes» că citeam în gazete că d. Const. Banu se află în fruntea tuturor mişcărilor generoase de pe acea vreme. Astăzi, când e vorba ca tineretul liberal să se grupeze, în jurul unui om, pentru a infuza aviaţii noua partidului, întotdeauna se rosteşte numele d-lui Banu. Orator subţire, cu frază turnată parcă, de o armonie cu adevărat clasică, posesor al unei vaste culturi, d. Banu sparge tiparul omului politic de la noi, dispreţuitor al culturii, şi ajuns doar prin numărul clientelei de club, apropiindu-se în această privinţă de fruntaşii vieţii politice din Apus. (Continuare în pagina HI-n) '' » - -_________________ ANUL XV -No 3862 REDACŢIA, ADMINISTRAŢIA ŞI ATELIERELE GRAF DE INTRAREA ZALOMIT No. 1 (Hotel Astoria). — Telefon 301/59 BUCUREŞTI Publicitatea concesionată exclusiv Societăţii Anonime «Rudolf Mosse», Calea Victoriei, 31 Director: SCARLAT FRODA DIN CUŞCA SUFLEURULUI ÎNTREBARE INDISCRETA Unul din tinerii noştri compozitori fusese invitat deunăzi la o serată. Fiica amfitrionilor te hotărâse să cânte. In onoarea compozitorului, una din ultimele compoziţii ale acestuia. Aptitudinile ei muzicale fiind, insă, extrem, de reduse, tânărul compozitor a răsuflat uşurat, când d-ra a terminat cu interpretarea compoziţiei sale. In momentul când tânăra tată mulţumea zâmbind pentru aplauzele primite, compozitorul — destul de afectat de masacrul suferit — se apropie de ea, şi-o întrebă: „ Scuzaţi-mă, d-ră... VA rog să-mi spuneţi: de cine era bucata pe care aui cântat-o ? ERI ŞI AZI Doui, îmbogăţiţi de război cari nu surit ultimii — tntdininduse-lntr'o zi la un joc de cărţi, începură să se certe. r in'focul discuţiei, umil din îmbogăţiţi exclamă — Nu uita că odinioară mi-ai fost servitor ! ■. — I.Da acord, răspunse celălalt; dar dacă tu ai fi fost servitorul wev. ni fi continuat să fi şi azi. EXPLICAŢIA MISTERULUI Un martor a făcut de curând, spre surprinderea generală, următoarea depoziţie în faţa unui tribunal englez : — Acum iso de ani, la moartea fratelui.. meu... Printre auditori se produse imediat o explicabilă surprindere. Martorul era bătrân, dar ca fratele său să fl muriţi cu ISO de ani In urmă... Faptul era însă perfect exact. Tatăl martorului se însurase la îl de ani; ă avut un copil care a mărit în vârstă de_ câteva luni, s’a însurat apoi pentru a doua oară la 76 ani, iar martorul care are acum 97 de ani a fostun copil din a doua căsătorie. A putut deci ■foarte bine să spună Că avut un frate care a murit cu ISO de ani In urmă... » *“*• CREDITORI ŞI DATORII Unul din cei mai eleganţi dintre tinerii actori ai primei noastre scene, băut bun, dar întotdeauna dator până In gât, are bine înţeles şi diferite conturi neachitate pe la diferiţii săi furnisori, intre cari croitorii ocupă primul rang. Deunăzi, apărând la o repetiţie intr’un costum nou-nou, care-l prindea de minune, unul din colegii săi, care-i știa meteahna, îl întrebă : — Da' unde dai mai, comandat costumul ăsta, dragă . — La Popescu, Vasilescu et Comp. fu răspunsul. — Dar bine,dragă cum se poate ca pentru un singur costum să-ţi faci atâţia creditori , replică colegul.* oxxp un pentru critici de Alfred Polgar Alfred Polgar este astăzi unul din cei mai buni stiliști ai literaturii germane. Miniaturile sale In proză — umane, spirituale, de inalt nivel scriitoricesc — sunt unice in literatura germană. Mare parte din proza sa este consacrată teatrului Polgar fiind considerat de altfel ca. unul din observatorii cei mai de seamă'1 ai mișcării artistice’ moderne. .i* .. . . . .. Publicăm in trâriut^§^ămpMa4i din articohul tău ritarL^ penlnt critici. COMEDIE Cfc Iu cargrea încercare!» tea-cosciug e nemuritoare. Vejttfi ____r _ r____ na vie el?a un ^helâi 1 vreau și îtrdsrâ^ațV.în^isâf^i^.' -Jj£íf FRANCEZA. „ Nimfe» dar învelită în hârtie satinată. „EŞTI UN PORC!” strigă acdumitale îmi pun nervii el ar 'Unu• EXISTA PIESE, mai ales franţuzeşti, a căror adâncime sta la suprafaţă. Aceasta e un efect al poate vedea până la fund şi poate prinde cu mâna peştişorii psihologici. Germanul crede că numai apele tulburi sunt adânci. triţă proastă e o femee care se bâlbâe în limba materna. IN COMEDIA ADEVĂRATA, soarele nu apune niciodată şi chiar lacramile nu servesc decât la difuzarea luminii pe care o împrăştie. PIESELE LUI MAETERLINCK sunt reflexele aeriene ale unor drame. COMEDIES A, SURPRISE: triţa, când directorul îi spuse: I FARSA. — Premizele cele mai «Stimată doamnă vă rog să nu absurde sunt permise, dar evointerpretaţi rolul servitoarei din acţia şi înlănţuirea acestor absurditul al treilea» şi «Directore, stai toţi cere o preciziune materiatisă te sărut» exclamă ea când dicât o logică severă a nelogicei, rectorul îi spune: «Hai, ţi-o daui pe Lady Macbeth». ADEVĂRURILE sunt culmile ? unor piramide de minciuni. Ce-FARSELOR FRAN-eace ni se pare sigur şi valabil Simţiţi surpriză, încă înainte de CEZE e făcut din praful codului este un castel fictiv de cărţi, şi există. Spectatorul o cunoaşte, înainte de a-i fi pricinuită. Dar » »pv, o,« tocmai această treptată surpriză, SPUNE această sigură aşteptare a neaşteptatului, face farmecul acestor jocuri. Simţi pointa băjbăind in ele, precum puiul în ou. Dar e clipă frumoasă, când puişorul sparge coaja! TECHNICIENII. Partea ciudată, neliniştitoare, a pieselor lor este că transformă pasiune-a pictată în acţiune. E ca şi cum ar DACA I S’AR MS ! masa pe care stă castelul e tot ficţiune; şi pământul pe care stă HEMN BERNSTEIN. «Domnule ““ “ ' “* p0,i” fictiu““ CHIAR FARA TECHNICA nu merilucrurile. Precum sufletul nemuritor e legat de trupul murdar, tot aşa e legată sacra artă de dispreţuita abilitate technică. UN ACTOR PROST e ca un clarităţii lor. Asemenea comedie om care vrea să vorbească o limil încântă pe spectator, fiindcă ba străină şi n’o stăpâneşte. D ar urca cineva o scară zugrăvită pe perete, sau ca şi cum ar izvorî dintr’o fântână zugrăvită apă vie-Technică se numeşte arta de a face să bată inimi de carton. SPRE SFÂRȘITUL PIESII au a d uimit urniți spectatori, ^lucrăturile i-au trezit din nou. n AGiNI 4 Vreji să lâ faceţi actori? Adunaţi-vă un moment gândurile şi mărturisiţi sincer: care dintre d-voastră na vrut la un moment dat, în special in epoca adolescenţii, să se facă actor? Imaginaţia noastră de puberii s'a înflăcărat întotdeauna de mirajul înşelător al rampei şi cine dintre noi, n’a avut teatrul lui, improvizat sub o scară, sau în pivniţă şi pentru a cărui cortină ,şterpeleam un cearceaf din zestrea mamei? Dar vremea trece. Adolescentul începe să-şi dea seama că nu tot ce zboară se mănâncă şi viaţa îl cheamă spre alte ocupaţiuni, mai puţin amăgitoare, dar mai rentabile. Diletantul de altădată se trasformă în spectator şi bine face — căci e mult mai comod. Probabil însă că unii nu pot rezista tentaţiunii şi... se înscriu la Conservator. Sunt mulţi dintre aceştia de vreme ce în fiecare an, la examenele de admitere ale Conservatorului, se prezintă vreo câteva sute de candidaţi. Aproape toţi reuşesc şi aproape toţi promovează anii. Ştiţi, curat ca la liceul de la Pomârla! Nu însă toţi fac carieră şi poate că nici nu urmăresc lucrul acesta. Dacă toţi absolvenţii şi-ar pune în cap într adevăr să urmeze cariera actoricească, am avea mai mulţi şomeuri-actori decât şomeri lucrători manuali şi cu siguranţă că naufragiaţii scenei ar forma viitoarele elemente pentru răsturnarea ordinei sociale stabilite. Nu însă toţi fac carieră şi de aceia pe chestia revoluţiei putem fi liniştiţi. Atunci, m-am întrebat adeseori, cu ce scop se înscriu la Conservator? Ce urmăresc ei, vizitând aproape zilnic, clădirea dărăpănată din strada Ştirbey-Vodă, intitulată cu emfază „Conservator?". Am vorbit cu trei elevi, cari formează oarecum trei categorii bine distincte între elevii Conservatorului, cu un absolvent al cursului primar şi a doua vagi clase de comerţ elementar, cu un student şi cu o elevă. Răspunsurile, care nu sunt inventate la birou, oglindesc mai mult sau mai puţin mentalitatea acelor ce urmează cursurile Conservatorului. Primul elev, care are şi o „slujbuliţă“ la stat, de unde scapă mulţumită bunăvoinţei şefului, măgulit că are ca subaltern un „artist“ mi-a spus. Am intrat în Consevator, pentru că eu cred că am „aptitudini“. E lipsă d-le de amorezi şi eu cred că am „fizic plăcutAud că actorii sunt astăzi bine plătiţi şi apoi, ce să spun, îmi place scena. Mă gândesc de multe ori cu deliciu că voi fi şi eu aplaudat şi că-mi va apare fotografia la gazetă. Intenţionez ca imediat ce voiu absolvi să-mi dau demisia din slujba de la Minister care mă încurcă- M’aş împuşca dacă aş şti că toată viaţa trebue să scriu la un registru soios. Ceea ce mă revoltă e ca profesorul mă pune să recit poezii, când eu l-am învăţat la perfecţie pe Don Mateo Diaz, din „Femeia şi paiaţa”. Studentul mi-a spus: „Sunt înscris la Drept şi cum nu mi se cere frecvenţa, m’am înscris şi eu la Conservator. A Am auzit că mulţi advocaţi de seamă ai noştri — 1. Gr. Perieteanu, Radu Rosetti, Jean Th. Florescu — au fost elevi la Conservator. Nu pierd nimic şi poate iună der-Optra cineva, că sunt vre-un miu dramatic. Ei, nu se ştie de urde sare epurele!". In sfârşit eleva, cu un glas afectat, care voia numai să aducă cu cel al d-rei Ventura mi-a spus: :— M’am înscris la Conservator din plictiseală. Mama nu mă lasă să pun în casă mâna pe nimic —spune că nu mă pricepe și cum e imposibil să găsești pe vremea asta slujbă, în așteptarea măritişului m’am înscris la Conservator, unde mă amuz de minune. Nu spun că nu mi-ar plăcea să fiu o actriţă mare, dar daca nu voi reuşi să mă fac, chiar mai mică, nam să mă omor!”. Şi acum, două sfaturi dezinteresate, primul elev să nu demisioneze în nici un chrp din slujbă iar ceilalţi doi să se ferească; pofta vine gustând. I. M. r. LUN! 1 DECEMBRIE 1900 ASONAMENT In MN TARA r rol luni •■•••••• . • • • • i»e 900 Sosa luni .••••••••••■ o 900 Un on ■ .•••••! m *000 IN strAinAtatb DUBLU Abooamsntvl« so piatooc r>»m*o lo * «ou *o 19 olo tlooAroi luci Bbcb a compus Honegger o operetă Io joul avânturilor Rege ui Pansole La teatrul „Bouffes-Parisiens", se va reprezenta in curând opereta „Aventurile regelui Pansole*. Libretul e scris de Albert Willemetz după romanul lui Pierre Louys, iar partitura e compusă de Arthur Honegger, autorul regelui David. Asupra genezii „Aventurilor regelui Pausole“ şi asupra genului operetei in general, Honegger a făcut recent următoarele declaraţii: „Salabert şi Wilemetz, luându-şi inima în dinţi, au venit să mă întrebe dacă aşi vrea să fac o operetă. Ideea mi-a plăcut. Gândul că voi face ceva cu totul diferit de ceea ce fac de obicei, mă amuza. Asta îmi oferea posibilitatea de a debuta în teatru parizian, deoarece aşa zisele teatre de muzică serioasă sunt limitate în posibilităţile lor. Opereta e un gen tot atât de dificil ca şi celelalte. E la fel de greu sa inovezi, în acest gen, ca şi în drama lirică. Opereta americană e făcută, după cum se ştie, în jurul unei melodii de succes, care se repetă până la saturaţie. Apoteoza acestui gen a fost No No Nanette. Opereta franceză e variată, mai bogată în invenţii. Dar obligaţia de a fi pe placul mulţimii, îl sileşte adeseori pe compozitor să fie vulgar. Muzica pe care am compus-o eu e spirituală, cât se poate de îngrijită din punct de vedere tehnic, dar cu totul deosebită de ceea ce scriu de obicei din punct de vedere metodic şi armonic.. Am început sa lucrez în 1929, pe libretul extras dintr-un roman al lui Pierre Louys de Albert Willemitz, pe care Louys l-a ales dintre toţi autorii cari i-au propus transpunerea pe scenă a cârţii sale. Libretul ese din comun. E foarte hazliu scris, în versuri albe şi plin de fantezie. Dacă pilda mea va fi încoronată de succes, aşi dori ca şi alţi compozitori, tineri sau bătrâni să se poată interesa de operetă, găsind astfel un nou debuşeu, in vremurile acestea când muzicienii sunt veşnic sacrificaţi. E o prejudecată împotriva căreia trebue să luptăm. Trebue să evităm această separaţie aşa de netă între genurile muzicale, atât în interesul compozitorilor de operetă cât şi in interesul compozitorilor de muzică serioasă. Ştiinţa muzicală nu înpiedică inspiraţia humoristică: Mozart a compus operete“. Stagiunea la Covent Garden la Londra Teatrul de Operă Covent Garden din Londra, va reprezenta în stagiunea de primăvară câteva opere din repertoriul italian Au fost angabte de pe acum tenorul Benjamino Gigli, soprana. Rose l’onselle, şi maestrul Tullio Serafim Benjamino Gigli încotro merge teatrul Părerea lui Denys Amiéi Intr’un judicios articol apărut în «Le Journal», cunoscutul autor dramatic Denys Amiéi își exprimă punctul de vedere asupra crizei prin care trece teatrul. D-sa constată de la început că dacă o categorie de spectatori mărturisesc că nu mai merg la teatru, o altă categorie a , început să meargă,la teatru. Cifrele statistice din Franţa ale Soc. autorilor, dovedesc că drepturile de autor au crescut într’o simţitoare proporţie.. In situaţia actuală, spune Denys Amiei, nimeni nu ştie dacă filmul vorbitor va deveni un teatru mecanic şi nu va distra publicul decât câteva luni, sau dacă nu-și va găsi adevărata formulă în afară de teatru, şi de ce nu var mai concura. . . Cred că filmul vorbitor va lua spectatorii teatrului dar sunt sigur că îi va da înapoi tot atâtia auditori. In orice caz viitorul va trebui să facă o riguroasă diferenţă între materia de film şi materia de teatru, şi atunci va înceta actualul marasm. Există o prosperitate în perspectivă şi pentru film şi pentru teatru şi nu trebuie cu nici un preţ ca unul să devină ersatzul teatrului. Scriitorii cari vor opta pentru teatru, vor găsi o clientelă nouă, recucerită şi reformată cu care vor putea lucra mai bine. Am impresia că au incertitudinea şi din teama actuală se va produce o adevărată renaştere a teatrului pur — termină Denys Amiéi. Denys Amiéi Rosette Amtaf li. Rosette Anday^ Celebrasoprană a Operei din Viena, a cântat cu mare succes la Barcelona rolul titular din «Carmen». . John Sullivan, de la Opera din Paris, a cântat rolul lui Don Jose Rosette Anday va mai cânta, §i în «Tristan și Isolda». ----------oxxo--- Stagiunea Operei Ruse de la Paris , IV - . . : : : S” . p Stagiunea de Operă rusă de la teatrul des Champs Elysees din Paris continuă cu mare succes. DifpliOperile: «Prinţul Igor» de Borocjine şi «Sadko» de Rimsky Korsakoff se anunţă un spectacol nou compus din celebrul balet, al lui Igor Strawinsky «Petruşca» şi opera lui Glinka «Logodnica ţarului». Orchestra va fi aceea a concertelor Strarain dirijată de maestrul Alexandru Labinsky . • oxxo* w •n r -oxxo-