Rampa, martie 1931 (Anul 16, nr. 3933-3957)

1931-03-01 / nr. 3933

ANUL XVI —No» 3933 Redacţia, Administraţia şi Atelierele Grafice INTRAREA ZALOMÍT No i (Hotel Astoria].-“ Telei. 301/59 BUCUREŞTI Publicitatea concesionată exclusiv Societăţii Ano­nime ..Rudolf Moss«'*, Calea Victoriei No. 31. JSm&jiM'fSIMi 4 Pagini 3 Lei C. DUMINICA 1 MARTIE 1951 ABONAMENTE I !»| luni. . . . Șase luni. « * Un an ..... ÎN TARA ..... Lei 300 ..... .. 500 1000 IN STRAINATATE DUBLU Abonamentele ss platess înainte la 1 sau la 13 ala fiecărei lun! Din cuşca sufleorului RĂSPUNSUL BARITONULUI Eri, pe scena Operei Române, a avut loc repetiţia generală a „Balului Mas­cat“, intro o pauză. De Franceschi dă­­dea şuetă şi povestea fel de fel de „ca­zuri“ nostime din ţările pe cari­ le-a vizitat. In legătură cu „Un hallo In maschera", reţine următoarea amu­zantă amintire. . De Franceschi cântase, cu mare suc­ces, la Budapesta, in „Balul Mascat", primind un onorariu de 2000 de pengő. După spectacol, o doamnă care activa în fruntea unei societăţi de binefa­cere, i-a propus să mai dea o repre­zentaţie, oferindu-i „pentru deranj“, cu penge. Franceschi a declinat oferta. — Nu pot, doamnă. Adresați-vă lui Al. Jolson ! — Lui Jolson ? Dar bine, el n'a cân­tat in viața lui dintr’un repertoriu de operă ?! — Știu, dar dânsul e „cântărețul ne­bun" !... GALANTERIE Cât o mai trăi d’aici încolo, nu mai calcă Ionel­a în casa bancherului I-u! A făcut-o ori, boacănă. Bancherul l-a întâlnit, acum câteva zile, pe Victoriei. Și-au strâns mâinile și după câteva minute,­­se dase prizo­nier bancherului pentru joi seara, când organizase la el acasă o mare pe­trecere. Ionel, băiat simpatic, a fost tot tim­pul obiectul celor mai delicate aten­ţiuni din partea amfitrioanei care, cu tot fardul ce-i inundă obrajii, se cu­noaşte dela o poştă că „fosta-i iele cât ai fost". In toiul conversaţiei soţia bancheru­lui aduse vorba de bărbatul ei. — Da, e drept! Nicu al meu nu­mără 40 de ani. Este o diferenţă de 10 ani Intre noi. — vă mărturisesc sincer, scumpă doamnă că nu v’aşi fi dat niciodată 2O de ani!... APRECIERI In redacţia unui ziar de seară, se adunaseră, mai deunăzi, câţiva gaze­tari dela diferite ziare. Unul dini el, la un moment dat, iz­bucni : — Să nu-mi vorbiţi de V-r. Nu-l pot suferi E o lichea, un om fără carac­ter, un individ dubios ! — Poate că şi el o fi avut aceleaşi păreri despre tine, plasează voinţa confratele­r...­­ — Bine, dar eu o spun cu dispreţ ! — Şi el crezi c’o spune, ca un com­pliment?!.„ *'• UMOR ENGLEZESC Unul din prietenii mei, care a ple­cat, acum câţiva ani, în Anglia, pentru a-şi continua studiile, s’a reîntors zi­lele trecute şi­ mi a făcut----frumos din partea lui! — o vizită la redac­ţie, după ce mă căutase de trei ani acasă. Ca unul ce a văzut atâtea, vă inchi­, Putiţi lesne că are sacul plin. Nu mai vorbesc de chestiile sportive unde m’a năucit complect cu atâtea noutăţi. Printre altele mi-a povestit şi urmă­toarea­ anecdotă pe care el o considera drept una din cele mai fericite din umorul britanic. Cică un cerşetor îşi îndeplinea, pro­fesiunea la o poartă din Wall Street. O cucoană da să iasă pe poartă. — Faceţi-vă milă şi pomană de un om sărman!­­?­­ Coniţa voi să treacă nepăsătoare. — Şi vecina Dv. mi a dat! — Da ? Ce ţi-a dat ? — Două prăjituri făcute chiar de ea. — Aşa ! Atunci, aşteaptă să-ţi dau şi eu câteva buline digestive !... ULTIMUL VESTMÂNT La reprezentaţia de joi seara a an­samblului japonez, câţiva domni ur­măreau silueta, unei cunoscute artiste a unui teatru particular, renumită prin numărul căsătoriilor pe cari le-a contractat. — Ah, ce toaletă ! — Toaletă ! Eu văd că-i goală ? — Mă ’ntreb ce poate să-ți mai arate femeia asta în intimitate ? — Nota de plată a chiriei ? Director: SCARLAT FRODA Ha­­moli mister in Janul Charlie CtuPrin ad­orator de V. Timur „Eu rămân la genul meu, fiind­că filmul mut are un farmec stra­niu. Eu sunt în filmele mele o fiinţă ireală. Sunt numai o um­­bră, o figură de poveste. Publicul interpretează această umbră cum vrea. Fiecare are propria lui con­­cepţie şi dacă m-ar auzi vorbind toate iluziile ar fi distruse“. Iată cuvintele în­ care marele Charlie Chaplin închide întreaga înţelepciune a obligaţiei ce tre­­bue să întreţină permanent o um­bră de mister între artist şi spec­tator, ca şi între actor şi haina sub care apare în faţa publicului. „Iată ceea ce n-a ştiut şi n-a în­ţeles Greta Garbo, când a sfâşiat umbra de mister în care­­trăia re­gină incontestabilă a ecranului, cu o voce de bas cantabil. Ilar nu tonul vocii ei i-a pregă­tit căderea (Sun­t unii cărora le a plăcut chiar, tonul vocii ei) , ci faptul că a vorbit. Cât de adevărate sunt cuvin­tele lui Chaplin şi pentru Grets Garbo. Şi că a fost o fiinţă ireală, o’ umbră, o figură de poveste stre­curată în farmecul straniu al e­­cranului mut. Publicul 6 interpreta cum vrea fii care după propria lui fantezie­ temperamentală...­­ linii au văzut-o frumoasă, alţii urâtă, unii figură de puritate an­gelică, unii o sepsuală a cărei a­­pariţie deschidea imaginaţiei pa­radisul tuturor voluptăţilor. Pen­tru toţi însă era o umbră de mis­ter desprinsă din ceaţa fiorduri­lor Scandinaviei. Ori­cum ar fi vorbit, glasul ei destrăma ceva, din ţesătura diafa­na a acestui mister. Şi faptul s'a şi întâmplat. Pe azi încolo Greta Garbo. Şi ea a fost o fiinţă ireală pătrunsa fiinţă din ţinuturile în­depărtate ale gheţei eterne. Evident ecranul întreţine şi exige aceasta umbră de mister in jurul actorului. Dar şi teatrul are nevoe ca ac­torul lui să trăiască în închipui­rea publicului departe de imagi­na curentă pe care ne-o facem des­pre orice muritor. Cei mai mulţi actori înţeleg a­­ceasta. De aceia îi vedeţi adesea, în lume luând poze, făurindu-şi „un gen“. II vezi, pe stradă, în saloane, in recreaţie pe tânărul amorez. Nu e întreprin şi sigur ca pe scenă, cu aerul victoriosului infailibil. Din potrivă, cu colţul gurei lăsat în jos, cu ochii pe jumătate în­chişi, pare absent, preocupat, bla­zat. Adoratorii — sau mai precis a­­doratoarele — întorc capul, îl pri­vesc, îl spionează. El se face că nu observă. Şi ele intrigate se în­treabă, ce gânduri tulbură seni­nătatea acestui patent căruia fe­meia nu-i refuză nici o victorie. Dar actriţa? Tragediana, ingenua cocheta? Ca şi reginele se ştiu mereu şi pretutindeni întovără­şite de ochii iscoditori ai publi­cului Nu observă nici ea omagiul curiozităţii publicului dar un su­râs permanent mulţumeşte graţios acestor aplauze de scenă. Şi nu a fost actor ori actriţă mare, care să se coboare în con­tactul prea des, şi indiscret, cu marele public fără să nu-şi fi pe­riclitat capacitatea de seducție, fără să nu fi dăunat misterului ce punea aureolă în jurul artistei. Pe cât de stranii, pe atât de, di­verse, amintirile cu cari pleacă un spectator de la o reprezentaţie, li­nii pleacă doar cu imaginea acto­rului sau actriţei preferate, multe cucoane caută să-şi amintească modelul vreunei rochii- pentru a­-l ■putea copia­, alţii ţin minte vre-un cuvânt de duh, pentru a-l repeta până la exasperare, în sfârşit lu­nii pleacă numai cu programul. ■ Munceşte bietul ador, ca să-şi bage în cap pagini întregi de rol, şi ceea ce provoacă discuţii între spectatori este faptul, dacă într’o scenă când, stă la masă, bea şam­panie adevărată sa,u­, numai sifon. De vreo câteva zile o chestiune palpitantă preocupă in cel mai inalt grad pvMiâiil 'wr­e‘ a isistat;dovedesc .curți că n'.âi,­treptate la ‘repreeentajviie piesei „Carna­valul• copiilorMai puțin se dis­cută asupra jocului cu adevărat ex­traordinar al d-rei Ventura, stră­lucita interpretă a Celinei. Ches­tiunea pasională­, care n’a fost până acum rezolvată este aceea dacă d-ra Ventura se loveşte cu a­­devărat când cade pe spate la sfârşitul actului al doilea. Treime să recunosc însă că şi căzătura d-rei Ventura ese, ca să zic aşa, din comun. Dreaptă, fără nici un fel de crispaţie, cade inertă pe spate şi lovitura provoacă un zgo­mot, care te face serios să te gân­deşti dacă artista se va mai putea scula singură. La premieră emo­ţia în sală a fost mare şi aplau­zele au izbucnit un minut după coborârea cortinei, după ce specta­torii, cu sufletul la gură, şi-au re­venit în fire. Comentariile au fost diverse: — Ce spun d-le de căzătură? — Un accident! Cum îţi închi­­-Qpi că poate să­ simuleze cineva a­­sem­enea cădere? N-ai auzit, buff! Vai de oasele Ventured,! —• Ce vorbeşti d-le! Că aşa cade şi la, ' Comedie. Am văzut-o eu ţi­nut trecut: — Nu se poate d-le! Eu' pun rămăşag cu d-ta. ' Uite sunt în stare să mă duc pe scenă şi să mă interesez.. Da’ mi-e că nu şi-a ve­nit încă în fire. — Pe cât d-le? — Pe ce vrei d-ta. Şi ca să-ţi vi­no­ mâine seară şi'ai să vezi că nu măi cade- aşa. Cineva intervine : ■ " ¤ —■ Nu vă mai miraţi aşa!> Să vă spun eu cum stau lucrurile. Şi-a pus pe jos o muşama de cau­ciuc gros­ şi nu mai­ simte nimic. Trucuri d-le! ■ — Ia slăbeşte-mă d-le. Ce, ai bumbac în urechi, n’ai auzit zgo­mot, de s’a cutremurat sala. Cazi şi d-ta aşa daco,-ţi dă­ mâna! Nu te mai scoli singur pentru nimic în lume! — Naiv mai eşti d-le! Şi-a pus nişte plăci de oţel în coate şi asta provoacă atâta zgomot. N’ai văzut că are deshabille larg, ca să ascun­dă trucul. E limpede ca lum­ina zi­lei şi numai pe naivi ca d-ta îi poate impresiona. — Dar deştept mai eşti d-ta d-le! — îmi pare rău că nu pot spu­ne acelaș lucru despre d-ta! — Nu-ți permit! Ca o providență, zgomotul sone­riei a întrerupt această discuție care amenință să ia o întorsătură neaşteptată. Fapt e că d-ra Ventura conti­nuă în fiecare seară să cadă ca un capac cu resort. Căderea, sa continuă Ineg să provoace discuții şi chiar vrajbă. Chestia trebue elucidată fără întârziere: se loveşte sau ba? 1. M. Maria Ventura Criza teatrală la Berlin ..Şi toci aflată. Reinhardt su­pr­a înfrântă Dela «©respondents*! nostru Ori câtă osteneală şi-ar da di­­peziciune uimitoare şi când sălile recţiile teatrelor berlineze să a­­nunţe succesele cu litere de o şchioapă, ori câte placate ar aco­peri tablele de afişa­j, ori­cât de uimiţi ar fi străinii de mulţimea spectacolelor care se dau în Ber­lin, un lucru tot nu se poate as­cunde. Criza teatrală e din cele mai mari. Nu vorbesc de o criză teatrală din punct de vedere lite­rar sau artistic, ci de o criză tea­trală din punct de vedere econo­mic, criză atât de acută cum n'a mai fost niciodată. Criza se dato­­rește natural și unui repertoriu slab, dar nu e asta cauza princi­pală. Criza financiară de nesupor­tat care bântue azi Germania, iată originea răului. • Când piesele se succed cu o­re­sunt goale, o piesă care serbează jubileul a 25 sau 50 de reprezen­taţii e o raritate. Pentru moment două piese au putut înregistra a­cest succes. E oare o simplă coin­cidenţă faptul că ambele piese se reprezintă în teatrele lui Rein­hardt? In primul rând, e piesa lui Bruckner, „Elisabeth von En­gland“, a înfruntat­­criza gene­rală? Montarea nu e făcută de Reinhardt personal, ci de Heinz Hilpert. Deci nic numele genialu­lui profesor Reinhardt a atras pu­blicul. Pe lista interpreţilor e Ag­nes Straub în rolul principal şi Eberhardt Reindorff în rolul lui Essex. Agnes Straub nu era până acuma­­steaua care atrage eu­, iar Reindorff e un nume cu totul nou. Cine a văzut însă spec­tacolul îşi poate da seama de ce e atras publicul. De felul în care e jucată şi montată piesa- Se vede deci că nu sunt necesare nume ră­sunătoare şi artişti cari încasează sume fabuloare. Pentru Berlin e deajuns să se facă teatru serios. Intr'adevăr creaţia lui Agnes Straub e grandioasă. Această ar­tistă care până azi n'a avut oca­zia să arate ce poate, a arătat în­­tr'un singur rol toată gama pute­rii ei actoriceşti. Regia lui Hil­pert excelentă. Iată dar că ajungem la conclu­zia că una din condiţiile absolut necesare succesului este calitatea reală a interpretării şi regiei, in­dependent de numele şi gloria ar­tiştilor. A doua piesă care se joacă cu mare succes e piesa „Die­­Fee“ (Zână) de Molnár. Aici e cu mult mai greu de analizat cărui fapt i se datoreşte enormul succes. In primul rând faptul că piesa, e scrisă de Molnár care e un favo­rit al berlinezilor şi garantează o seară bine petrecută, e4. quasi-deci­­siv. In al doilea rând e interpre­tată­­de artişti răsfăţaţi şi cu re­putaţie. Piesa se joacă la: Komödie, cel mai mic teatru al lui Reinhardt, în montarea unui tânăr regisor din provincie, Stefan Hock. In fruntea interpretării, în rolul ti­tular apare Grete Mosheim, iar partenerul ei este Richard Ro­­manowsky. Piesa e de un humor cum rar se vede, admirabil tra­dusă, peste putinţă de a fi criti­cată în­ ce priveşte interpretarea. O comedie la care tot publicul se amuză dar care are o ideie de pro­fundă moralitate sau... imoralita­te, după cum fiecare privește pro­blema. E un subiect actual care pune o problemă și care rezolvă a­­ceastă problemă satisfăcător. Pie­sa are un admirabil epilog. Soco­tit până în cele mai mici efecte şi în care se întâmplă tot ce ni­meni nu ar fi putut să prevadă. Din aceste două mari succese ale teatrelor lui Reinhardt se vede clar ceea ce publicul berlinez de azi aşteaptă de la teatru. In primul rând aşteaptă ca, teatrul să fie impecabil jucat, lăsând pe planul, al doilea pretenţiile privi­toare la subiectul şi calităţile li­terare ale piesei, dar apreciind fi­le cum se cuvine atunci când to­tuşi ele există. Poate că faptul de-a fi înţeles aceasta este una din marile cali­tăţi ale lui Reinhardt. E întot­deauna la curent cu ceia ce pu­blicul doreşte, îi satisface cerin­ţele,, îi intră în voie rămânând to­tuşi la un nivel destul de înalt. Şi astfel izbuteşte să joace seri de-a rândul aceeaşi piesă cu cassa închisă. Un talent pe care în zi­lele de mare criză nu-l au mulţi directori de teatru. ION MILETIN Berlin, Februarie 1931.. Povesteşte romanul unui amor nefericit Ce'eM actor de cinematograf face o destiimnire senzaţieială.­ Vizita lai Chapin la Mac­onald povestită de el însuşi- Chaplin di lina ca servitori şi adoarme pe o canapea Senzaţia pe care Charlie Cha­plin o stârneşte actualsiente la l­ondra prin vizita sa, după o absenţă de două decenii din pa­trie este inimaginabilă. Desigur că atenţia care­­ se a­­cordă genialului comedian de că­tre cercurile oficiale cele m­ai înalte ca şi de opinia publică este neobicinuită chiar pentru con­cepţiile engleze. Fără exagerare, se poate afir­ma că în momentul de faţă Cha­plin a acaparat întreaga atenţie a opiniei publice engleze. Ziarele care sosesc din l­imba rezervă coloanele destinate eve­nimentelor senzaţionale, de o săp­tâmână aproape, exclusiv activi­tăţii lui Charlie Chaplin. Senzaţiunea cea mai mare c­a­­dr.pe ziarele sosite ori din Londra. După relatările ziarelor, Du­minică noaptea, Chaplin a desvă­­luit pentru prima dată misterul unui roman de dragoste pe care-1 poartă de ani de zile în sufletul său. E vorba de amorul său pentru o tânără londoneză pe care a cunoscut-o înainte de a pleca în America pentru a cuceri gloria. Intrun cerc de prieteni, Cha­plin a povestit Duminică noap­tea, până la 7 dimineaţa, în ca­mera sa de la hotel, amintiri din tinereţea sa şi — spre surprinde­rea celor de faţă a vorbit şi des­pre dragostea sa necunoscută până acum.­­ «Numele ei era Hetty K ?.lly;>-— Edith Kelly Goqld şi a iui Ar­­thury ' Kelly, vice-preşedintele casei «United Artists Corpora­tion». «Când am văzut-o pentru pri­ma dată, ea avea. 15 ani iar eu 18. Intr’o zi i-am cerut mâna, însă ea­ mi-a răspuns că suntem încă prea tineri.’ Eu i-am spus «Poate că într’o zi voi fi celebru...». Drumurile vieţii i-au despăr­ţit. El a plecat în America unde a devenit celebru­. Acum 10 ani Chaplin s’a îna­poiat în Anglia pentru a o c­ăuta pe, Hetty Kelly. Atunci l-a­ întâl­nit pe fratele ei Arthur Kelly însă nu a avut curajul să-l între­a spus Chaplin. «Ea era sora lui I­lie de Hetty. De abea în tren,­­ când trebuia să pornească îna­poi spre America, Chaplin a în­drăznit să întrebe cu înfăţişarea unei observaţii banale: «Ce face Hetty». Fratele ei i-a răspuns : «Ea a murit». «Am avut impresia că pămân­tul mi s’a prăbuşit sub picioare şi că viaţa nu va mai avea nici un scop pentru mine» —­ conti­nuă Chaplin. Secretarul său Carl Robinson care-l însoţeşte pretutindeni de 16 ani a spus celor de faţă: — «Niciodată până azi, Char­lie nu mi-a vorbit de dragostea lui din Anglia». Bineînţeles că această senza­ţională poveste e publicată de toate ziarele engleze cu tilul pe toată pagina întâi. Interesante sunt impresiile lui Chaplin despre ziua petrecută la Chequees, ca invitat al primului ministru Ramsay MacDonald. Ziarele amintesc de faptul că atât MacDonald cât și Chaplin au fost copii săraci și s’au ridicat la o faimă mondială — fiecare în domeniul său—, numai prin munca şi talentul lor. — «M-am plimbat cu primul ministru prin parcul său. Eu nu sunt un om politic însă sunt la curent cu chestiunile cari privesc Anglia şi problema şomajului mă interesează enorm de mult. E­­ram foarte curios care e situaţia în Anglia şi primul ministru mi-a vorbit despre toate aceste lu­cruri». Continuare în pagina ITa." col. III-a mijloc Scandalul cu „Afacerea Dreyfus“ la Paris Interpretal lui Ab­atele France a fost bătut De aproape doua săptămâni de când se joacă la Paris «Afacerea Dreyfus» scandalurile se succed fiecare seară la teatrul in­­mh’cu Zilele trecute, scandalul nu s'a mărginit numai la huidueli și fluerături în sala. După sfârşitul spectacolului, artistul Daniel Norman care joacă rolul lui Anatole France in piesa «Afacerea Dreyfus» a fost atacat pe stradă şi bătut crunt, cu un box american. Artistul a fost dus la spital. Uniunea artiştilor a făcut o re­cla­mafie la judecătorul de ins­trucţie. La Paris se pregăteşte o originală reluare a „Vieţii pariziene“ Spectatoarele îi costițele epesei 31 Octombrie 1866.­. 4 Martie 1931... Două date care par atât de depărtate, dar care se ating de a­­proape... pentru că amândouă au aceiaşi origine: „premiera „Vieţii pariziene“, una din capod­operile celebrilor Offenbach, Meilhac şi Halévy. Printro coincidenţă foar­te curioasă, când Dormueil şi Plumkett, au montat „Viaţa pa­riziană“, expoziţia din 1867 era apropiată; ea trebuia să-şi deschi­dă porţile în Aprilie; astăzi, fra­ţii Isola, vor să prezinte din nou, în câteva zile, „Viaţa pariziană“ la Mogador şi expoziţia, colonială începe în Main... 4 Martie 1931, va fi, fără în­doială, o frumoasă seară, plină de surprize. JUimeaţi! Printre per­soanele cari au reţinut bilete la teatrul Mogador, pentru prima reprezentaţie, mai multe doamne şi-au exprimat dorinţa de a, veni în costumele epocei în care se pe­trece amuzanta operetă a lui Men­­hac, Halévy şi Offenbach. Şi fraţii Isola au răspuns că ei nu pot fi decât încântaţi de a­­ceastă decizie, care contribue în plus la senzaţia seratei. D-na Isola a făcut, dealtfel, următoarele de­claraţii: „Dealtminteri ce poate fi mai fermecătoare decât această ,modă. Femeile de altă dată, erau infinit mai avantajate de rochiile mari cu volane, decât de costumele de azi. Cred chiar că, încetul cu în­cetul vom reveni la acest măreţ mod de a ne îmbrăca. Priviţi a­­ceste scrisori în care sunt între­bată dacă se poate veni la Moga­dor în costumele inspirate de pic­torul Winterhalter. Am numeroa­se prietene care nu-şi ascund bu­curia că vor putea veni îmbrăcate după moda de la 1866. Nu mai vor dese de marii croitori cărora le-ar produce multă­ bucurie, revenirea la moda de la 1866. Va fi, fără îndoială, un specta­col răpitor să vezi pe scenă, atâ­tea rochii, în culori atât de va­riate, forme admirabile. Vor veni contesa de Polignac, Emilienne diAlengon, Jane Renouardt, con­tesa de­ Rochefocanal (care nu va mai fi) (N. R. Aluzie fină la di­vorţul Alicei Cocea), Maud Loty, Yvonne Printemps, Spinelly, Jo­sephine Baker. Bărbaţii încă nu au manifestat aceiaş dorinţă. Ar fi însă foarte agreabil : de văzut personagii im­portante, în redingotă pana la ta­lie şi cu­ pantaloni bufanţi. O o­­cazie foarte favorabilă pentru Maurice de Waleffe, de a lansa o nouă modă masculină!“ Nellie nelba Cariera celei mai mari Gând­reţe a Înmii Ziarele au înregistrat acum câ­teva zile moartea­ sopranei Nellie Melba, considerată ca una din cele mai mari cântăreţe ale Ili­mei.­­Era născută la Melbourne şi, încă foarte tânără, a cântat pen­tru prima oară la o serbare de bi­nefacere. Peste câteva luni se afla la Paris ca să înveţe canto. Cele mai importante studii le-a făcut cu Matilda Marchesi. Profesoara i-a prezis cu convingere că dacă va face studii serioase va putea ajunge o cântăreaţă extraordina­ră. La şcoala d-nei Marchesi a cunoscut pe compozitorii Gounod, Ambroise Thomas, Delibes şi Massenet. Chiar Gounod a învă­ţat-o rolurile Margareta, din Faust, Juliette şi Mireille. Melba a debutat la teatrul Monnelle de la Bruxelles în 1887 cu rolul Gildei din Rigoletto. Deuc­cesul a fost necontestat. De la în­ceput s-a afirmat că una din cele mai mari cântăreţe din lume. La Paris a debutat la Opera în 1889 în rolul Ofeliei din Hamlet. După „Hamlet“ a cântat la O­peră Rigoletto, Lucie de­ Lamer­­mbor, Faust. A făcut turneuri a­­pţ­i la Londra­, Berlin, Viena şi Monte Carlo. La 11 Decembrie 1890 a cântat o singura dată la Opera comică din Paris rolul Micaelei din Car­men, când reprezentaţia s'a dat în folosul ridicărei unui monu­ment lui Bizet. La 1891 a cântat la Petrograd cu Jean de Reszka, apoi la Par­ma în Traviata şi la Covent Gar­den în Aida. In primăvara anului 1893 cân­tă pentru prima oară la Scala din­ Milano şi în acelaş an îşi face a­­pariţia la New-York. De atunci cariera ei n'a­ mai fost decât o se­rie neîntreruptă, de reprezentaţii şi de concerte. A cântat aproape toate rolurile din repertoriul de operă. Dar cele în care a lăsat o puternică impre­sie au fost Gilda, Ofelia, Lucia, Aida, Elsa din Lohengrin, Mar­­celle, Elisabeta din Tannhauser, Sieglinda din Walkyria,. Nellie Melba s'a bucurat pe vre­muri de o mare vogă. In epoca aşa zisă a ei se purtau pălării Maiba. Faimoasele ,,peches Mel­ba“ sunt tot o amintire din epoca ilustrei cântăreţe. In pivniţele Operei din Paris, s-au depus pe vremuri două plăci de gramofon, două plăci cari nu vor fi scoase de-acolo decât peste 100 de ani. Pe una e vocea­­ lui Caruso şi pe a doua vocea Nelliei Melba... Artista a murit la Sydney, în Australia, în vârstă de 68 ani. O compoziție de Filip L­azar se cântă la Paris •Joi seara s-a cântat la Paris la teatrul Champs Elysées la un con­cert Walter Stratane — compozi­ția: „Musique, pou­r radio“ de Fi­lip Lazar în prima audiție.

Next