Rampa, martie 1931 (Anul 16, nr. 3933-3957)
1931-03-01 / nr. 3933
ANUL XVI —No» 3933 Redacţia, Administraţia şi Atelierele Grafice INTRAREA ZALOMÍT No i (Hotel Astoria].-“ Telei. 301/59 BUCUREŞTI Publicitatea concesionată exclusiv Societăţii Anonime ..Rudolf Moss«'*, Calea Victoriei No. 31. JSm&jiM'fSIMi 4 Pagini 3 Lei C. DUMINICA 1 MARTIE 1951 ABONAMENTE I !»| luni. . . . Șase luni. « * Un an ..... ÎN TARA ..... Lei 300 ..... .. 500 1000 IN STRAINATATE DUBLU Abonamentele ss platess înainte la 1 sau la 13 ala fiecărei lun! Din cuşca sufleorului RĂSPUNSUL BARITONULUI Eri, pe scena Operei Române, a avut loc repetiţia generală a „Balului Mascat“, intro o pauză. De Franceschi dădea şuetă şi povestea fel de fel de „cazuri“ nostime din ţările pe cari le-a vizitat. In legătură cu „Un hallo In maschera", reţine următoarea amuzantă amintire. . De Franceschi cântase, cu mare succes, la Budapesta, in „Balul Mascat", primind un onorariu de 2000 de pengő. După spectacol, o doamnă care activa în fruntea unei societăţi de binefacere, i-a propus să mai dea o reprezentaţie, oferindu-i „pentru deranj“, cu penge. Franceschi a declinat oferta. — Nu pot, doamnă. Adresați-vă lui Al. Jolson ! — Lui Jolson ? Dar bine, el n'a cântat in viața lui dintr’un repertoriu de operă ?! — Știu, dar dânsul e „cântărețul nebun" !... GALANTERIE Cât o mai trăi d’aici încolo, nu mai calcă Ionela în casa bancherului I-u! A făcut-o ori, boacănă. Bancherul l-a întâlnit, acum câteva zile, pe Victoriei. Și-au strâns mâinile și după câteva minute,se dase prizonier bancherului pentru joi seara, când organizase la el acasă o mare petrecere. Ionel, băiat simpatic, a fost tot timpul obiectul celor mai delicate atenţiuni din partea amfitrioanei care, cu tot fardul ce-i inundă obrajii, se cunoaşte dela o poştă că „fosta-i iele cât ai fost". In toiul conversaţiei soţia bancherului aduse vorba de bărbatul ei. — Da, e drept! Nicu al meu numără 40 de ani. Este o diferenţă de 10 ani Intre noi. — vă mărturisesc sincer, scumpă doamnă că nu v’aşi fi dat niciodată 2O de ani!... APRECIERI In redacţia unui ziar de seară, se adunaseră, mai deunăzi, câţiva gazetari dela diferite ziare. Unul dini el, la un moment dat, izbucni : — Să nu-mi vorbiţi de V-r. Nu-l pot suferi E o lichea, un om fără caracter, un individ dubios ! — Poate că şi el o fi avut aceleaşi păreri despre tine, plasează voinţa confrateler... — Bine, dar eu o spun cu dispreţ ! — Şi el crezi c’o spune, ca un compliment?!.„ *'• UMOR ENGLEZESC Unul din prietenii mei, care a plecat, acum câţiva ani, în Anglia, pentru a-şi continua studiile, s’a reîntors zilele trecute şi mi a făcut----frumos din partea lui! — o vizită la redacţie, după ce mă căutase de trei ani acasă. Ca unul ce a văzut atâtea, vă inchi, Putiţi lesne că are sacul plin. Nu mai vorbesc de chestiile sportive unde m’a năucit complect cu atâtea noutăţi. Printre altele mi-a povestit şi următoarea anecdotă pe care el o considera drept una din cele mai fericite din umorul britanic. Cică un cerşetor îşi îndeplinea, profesiunea la o poartă din Wall Street. O cucoană da să iasă pe poartă. — Faceţi-vă milă şi pomană de un om sărman!? Coniţa voi să treacă nepăsătoare. — Şi vecina Dv. mi a dat! — Da ? Ce ţi-a dat ? — Două prăjituri făcute chiar de ea. — Aşa ! Atunci, aşteaptă să-ţi dau şi eu câteva buline digestive !... ULTIMUL VESTMÂNT La reprezentaţia de joi seara a ansamblului japonez, câţiva domni urmăreau silueta, unei cunoscute artiste a unui teatru particular, renumită prin numărul căsătoriilor pe cari le-a contractat. — Ah, ce toaletă ! — Toaletă ! Eu văd că-i goală ? — Mă ’ntreb ce poate să-ți mai arate femeia asta în intimitate ? — Nota de plată a chiriei ? Director: SCARLAT FRODA Hamoli mister in Janul Charlie CtuPrin adorator de V. Timur „Eu rămân la genul meu, fiindcă filmul mut are un farmec straniu. Eu sunt în filmele mele o fiinţă ireală. Sunt numai o umbră, o figură de poveste. Publicul interpretează această umbră cum vrea. Fiecare are propria lui concepţie şi dacă m-ar auzi vorbind toate iluziile ar fi distruse“. Iată cuvintele în care marele Charlie Chaplin închide întreaga înţelepciune a obligaţiei ce trebue să întreţină permanent o umbră de mister între artist şi spectator, ca şi între actor şi haina sub care apare în faţa publicului. „Iată ceea ce n-a ştiut şi n-a înţeles Greta Garbo, când a sfâşiat umbra de mister în caretrăia regină incontestabilă a ecranului, cu o voce de bas cantabil. Ilar nu tonul vocii ei i-a pregătit căderea (Sunt unii cărora le a plăcut chiar, tonul vocii ei) , ci faptul că a vorbit. Cât de adevărate sunt cuvintele lui Chaplin şi pentru Grets Garbo. Şi că a fost o fiinţă ireală, o’ umbră, o figură de poveste strecurată în farmecul straniu al ecranului mut. Publicul 6 interpreta cum vrea fii care după propria lui fantezie temperamentală... linii au văzut-o frumoasă, alţii urâtă, unii figură de puritate angelică, unii o sepsuală a cărei apariţie deschidea imaginaţiei paradisul tuturor voluptăţilor. Pentru toţi însă era o umbră de mister desprinsă din ceaţa fiordurilor Scandinaviei. Oricum ar fi vorbit, glasul ei destrăma ceva, din ţesătura diafana a acestui mister. Şi faptul s'a şi întâmplat. Pe azi încolo Greta Garbo. Şi ea a fost o fiinţă ireală pătrunsa fiinţă din ţinuturile îndepărtate ale gheţei eterne. Evident ecranul întreţine şi exige aceasta umbră de mister in jurul actorului. Dar şi teatrul are nevoe ca actorul lui să trăiască în închipuirea publicului departe de imagina curentă pe care ne-o facem despre orice muritor. Cei mai mulţi actori înţeleg aceasta. De aceia îi vedeţi adesea, în lume luând poze, făurindu-şi „un gen“. II vezi, pe stradă, în saloane, in recreaţie pe tânărul amorez. Nu e întreprin şi sigur ca pe scenă, cu aerul victoriosului infailibil. Din potrivă, cu colţul gurei lăsat în jos, cu ochii pe jumătate închişi, pare absent, preocupat, blazat. Adoratorii — sau mai precis adoratoarele — întorc capul, îl privesc, îl spionează. El se face că nu observă. Şi ele intrigate se întreabă, ce gânduri tulbură seninătatea acestui patent căruia femeia nu-i refuză nici o victorie. Dar actriţa? Tragediana, ingenua cocheta? Ca şi reginele se ştiu mereu şi pretutindeni întovărăşite de ochii iscoditori ai publicului Nu observă nici ea omagiul curiozităţii publicului dar un surâs permanent mulţumeşte graţios acestor aplauze de scenă. Şi nu a fost actor ori actriţă mare, care să se coboare în contactul prea des, şi indiscret, cu marele public fără să nu-şi fi periclitat capacitatea de seducție, fără să nu fi dăunat misterului ce punea aureolă în jurul artistei. Pe cât de stranii, pe atât de, diverse, amintirile cu cari pleacă un spectator de la o reprezentaţie, linii pleacă doar cu imaginea actorului sau actriţei preferate, multe cucoane caută să-şi amintească modelul vreunei rochii- pentru a-l ■putea copia, alţii ţin minte vre-un cuvânt de duh, pentru a-l repeta până la exasperare, în sfârşit lunii pleacă numai cu programul. ■ Munceşte bietul ador, ca să-şi bage în cap pagini întregi de rol, şi ceea ce provoacă discuţii între spectatori este faptul, dacă într’o scenă când, stă la masă, bea şampanie adevărată sa,u, numai sifon. De vreo câteva zile o chestiune palpitantă preocupă in cel mai inalt grad pvMiâiil 'wre‘ a isistat;dovedesc .curți că n'.âi,treptate la ‘repreeentajviie piesei „Carnavalul• copiilorMai puțin se discută asupra jocului cu adevărat extraordinar al d-rei Ventura, strălucita interpretă a Celinei. Chestiunea pasională, care n’a fost până acum rezolvată este aceea dacă d-ra Ventura se loveşte cu adevărat când cade pe spate la sfârşitul actului al doilea. Treime să recunosc însă că şi căzătura d-rei Ventura ese, ca să zic aşa, din comun. Dreaptă, fără nici un fel de crispaţie, cade inertă pe spate şi lovitura provoacă un zgomot, care te face serios să te gândeşti dacă artista se va mai putea scula singură. La premieră emoţia în sală a fost mare şi aplauzele au izbucnit un minut după coborârea cortinei, după ce spectatorii, cu sufletul la gură, şi-au revenit în fire. Comentariile au fost diverse: — Ce spun d-le de căzătură? — Un accident! Cum îţi închi-Qpi că poate să simuleze cineva asemenea cădere? N-ai auzit, buff! Vai de oasele Ventured,! —• Ce vorbeşti d-le! Că aşa cade şi la, ' Comedie. Am văzut-o eu ţinut trecut: — Nu se poate d-le! Eu' pun rămăşag cu d-ta. ' Uite sunt în stare să mă duc pe scenă şi să mă interesez.. Da’ mi-e că nu şi-a venit încă în fire. — Pe cât d-le? — Pe ce vrei d-ta. Şi ca să-ţi vino mâine seară şi'ai să vezi că nu măi cade- aşa. Cineva intervine : ■ " ¤ —■ Nu vă mai miraţi aşa!> Să vă spun eu cum stau lucrurile. Şi-a pus pe jos o muşama de cauciuc gros şi nu mai simte nimic. Trucuri d-le! ■ — Ia slăbeşte-mă d-le. Ce, ai bumbac în urechi, n’ai auzit zgomot, de s’a cutremurat sala. Cazi şi d-ta aşa daco,-ţi dă mâna! Nu te mai scoli singur pentru nimic în lume! — Naiv mai eşti d-le! Şi-a pus nişte plăci de oţel în coate şi asta provoacă atâta zgomot. N’ai văzut că are deshabille larg, ca să ascundă trucul. E limpede ca lumina zilei şi numai pe naivi ca d-ta îi poate impresiona. — Dar deştept mai eşti d-ta d-le! — îmi pare rău că nu pot spune acelaș lucru despre d-ta! — Nu-ți permit! Ca o providență, zgomotul soneriei a întrerupt această discuție care amenință să ia o întorsătură neaşteptată. Fapt e că d-ra Ventura continuă în fiecare seară să cadă ca un capac cu resort. Căderea, sa continuă Ineg să provoace discuții şi chiar vrajbă. Chestia trebue elucidată fără întârziere: se loveşte sau ba? 1. M. Maria Ventura Criza teatrală la Berlin ..Şi toci aflată. Reinhardt supra înfrântă Dela «©respondents*! nostru Ori câtă osteneală şi-ar da dipeziciune uimitoare şi când sălile recţiile teatrelor berlineze să anunţe succesele cu litere de o şchioapă, ori câte placate ar acoperi tablele de afişaj, oricât de uimiţi ar fi străinii de mulţimea spectacolelor care se dau în Berlin, un lucru tot nu se poate ascunde. Criza teatrală e din cele mai mari. Nu vorbesc de o criză teatrală din punct de vedere literar sau artistic, ci de o criză teatrală din punct de vedere economic, criză atât de acută cum n'a mai fost niciodată. Criza se datorește natural și unui repertoriu slab, dar nu e asta cauza principală. Criza financiară de nesuportat care bântue azi Germania, iată originea răului. • Când piesele se succed cu oresunt goale, o piesă care serbează jubileul a 25 sau 50 de reprezentaţii e o raritate. Pentru moment două piese au putut înregistra acest succes. E oare o simplă coincidenţă faptul că ambele piese se reprezintă în teatrele lui Reinhardt? In primul rând, e piesa lui Bruckner, „Elisabeth von England“, a înfruntatcriza generală? Montarea nu e făcută de Reinhardt personal, ci de Heinz Hilpert. Deci nic numele genialului profesor Reinhardt a atras publicul. Pe lista interpreţilor e Agnes Straub în rolul principal şi Eberhardt Reindorff în rolul lui Essex. Agnes Straub nu era până acumasteaua care atrage eu, iar Reindorff e un nume cu totul nou. Cine a văzut însă spectacolul îşi poate da seama de ce e atras publicul. De felul în care e jucată şi montată piesa- Se vede deci că nu sunt necesare nume răsunătoare şi artişti cari încasează sume fabuloare. Pentru Berlin e deajuns să se facă teatru serios. Intr'adevăr creaţia lui Agnes Straub e grandioasă. Această artistă care până azi n'a avut ocazia să arate ce poate, a arătat într'un singur rol toată gama puterii ei actoriceşti. Regia lui Hilpert excelentă. Iată dar că ajungem la concluzia că una din condiţiile absolut necesare succesului este calitatea reală a interpretării şi regiei, independent de numele şi gloria artiştilor. A doua piesă care se joacă cu mare succes e piesa „DieFee“ (Zână) de Molnár. Aici e cu mult mai greu de analizat cărui fapt i se datoreşte enormul succes. In primul rând faptul că piesa, e scrisă de Molnár care e un favorit al berlinezilor şi garantează o seară bine petrecută, e4. quasi-decisiv. In al doilea rând e interpretatăde artişti răsfăţaţi şi cu reputaţie. Piesa se joacă la: Komödie, cel mai mic teatru al lui Reinhardt, în montarea unui tânăr regisor din provincie, Stefan Hock. In fruntea interpretării, în rolul titular apare Grete Mosheim, iar partenerul ei este Richard Romanowsky. Piesa e de un humor cum rar se vede, admirabil tradusă, peste putinţă de a fi criticată în ce priveşte interpretarea. O comedie la care tot publicul se amuză dar care are o ideie de profundă moralitate sau... imoralitate, după cum fiecare privește problema. E un subiect actual care pune o problemă și care rezolvă această problemă satisfăcător. Piesa are un admirabil epilog. Socotit până în cele mai mici efecte şi în care se întâmplă tot ce nimeni nu ar fi putut să prevadă. Din aceste două mari succese ale teatrelor lui Reinhardt se vede clar ceea ce publicul berlinez de azi aşteaptă de la teatru. In primul rând aşteaptă ca, teatrul să fie impecabil jucat, lăsând pe planul, al doilea pretenţiile privitoare la subiectul şi calităţile literare ale piesei, dar apreciind file cum se cuvine atunci când totuşi ele există. Poate că faptul de-a fi înţeles aceasta este una din marile calităţi ale lui Reinhardt. E întotdeauna la curent cu ceia ce publicul doreşte, îi satisface cerinţele,, îi intră în voie rămânând totuşi la un nivel destul de înalt. Şi astfel izbuteşte să joace seri de-a rândul aceeaşi piesă cu cassa închisă. Un talent pe care în zilele de mare criză nu-l au mulţi directori de teatru. ION MILETIN Berlin, Februarie 1931.. Povesteşte romanul unui amor nefericit Ce'eM actor de cinematograf face o destiimnire senzaţieială. Vizita lai Chapin la Maconald povestită de el însuşi- Chaplin di lina ca servitori şi adoarme pe o canapea Senzaţia pe care Charlie Chaplin o stârneşte actualsiente la londra prin vizita sa, după o absenţă de două decenii din patrie este inimaginabilă. Desigur că atenţia care se acordă genialului comedian de către cercurile oficiale cele mai înalte ca şi de opinia publică este neobicinuită chiar pentru concepţiile engleze. Fără exagerare, se poate afirma că în momentul de faţă Chaplin a acaparat întreaga atenţie a opiniei publice engleze. Ziarele care sosesc din limba rezervă coloanele destinate evenimentelor senzaţionale, de o săptâmână aproape, exclusiv activităţii lui Charlie Chaplin. Senzaţiunea cea mai mare cadr.pe ziarele sosite ori din Londra. După relatările ziarelor, Duminică noaptea, Chaplin a desvăluit pentru prima dată misterul unui roman de dragoste pe care-1 poartă de ani de zile în sufletul său. E vorba de amorul său pentru o tânără londoneză pe care a cunoscut-o înainte de a pleca în America pentru a cuceri gloria. Intrun cerc de prieteni, Chaplin a povestit Duminică noaptea, până la 7 dimineaţa, în camera sa de la hotel, amintiri din tinereţea sa şi — spre surprinderea celor de faţă a vorbit şi despre dragostea sa necunoscută până acum. «Numele ei era Hetty K ?.lly;>-— Edith Kelly Goqld şi a iui Arthury ' Kelly, vice-preşedintele casei «United Artists Corporation». «Când am văzut-o pentru prima dată, ea avea. 15 ani iar eu 18. Intr’o zi i-am cerut mâna, însă ea mi-a răspuns că suntem încă prea tineri.’ Eu i-am spus «Poate că într’o zi voi fi celebru...». Drumurile vieţii i-au despărţit. El a plecat în America unde a devenit celebru. Acum 10 ani Chaplin s’a înapoiat în Anglia pentru a o căuta pe, Hetty Kelly. Atunci l-a întâlnit pe fratele ei Arthur Kelly însă nu a avut curajul să-l întrea spus Chaplin. «Ea era sora lui Ilie de Hetty. De abea în tren, când trebuia să pornească înapoi spre America, Chaplin a îndrăznit să întrebe cu înfăţişarea unei observaţii banale: «Ce face Hetty». Fratele ei i-a răspuns : «Ea a murit». «Am avut impresia că pământul mi s’a prăbuşit sub picioare şi că viaţa nu va mai avea nici un scop pentru mine» — continuă Chaplin. Secretarul său Carl Robinson care-l însoţeşte pretutindeni de 16 ani a spus celor de faţă: — «Niciodată până azi, Charlie nu mi-a vorbit de dragostea lui din Anglia». Bineînţeles că această senzaţională poveste e publicată de toate ziarele engleze cu tilul pe toată pagina întâi. Interesante sunt impresiile lui Chaplin despre ziua petrecută la Chequees, ca invitat al primului ministru Ramsay MacDonald. Ziarele amintesc de faptul că atât MacDonald cât și Chaplin au fost copii săraci și s’au ridicat la o faimă mondială — fiecare în domeniul său—, numai prin munca şi talentul lor. — «M-am plimbat cu primul ministru prin parcul său. Eu nu sunt un om politic însă sunt la curent cu chestiunile cari privesc Anglia şi problema şomajului mă interesează enorm de mult. Eram foarte curios care e situaţia în Anglia şi primul ministru mi-a vorbit despre toate aceste lucruri». Continuare în pagina ITa." col. III-a mijloc Scandalul cu „Afacerea Dreyfus“ la Paris Interpretal lui Abatele France a fost bătut De aproape doua săptămâni de când se joacă la Paris «Afacerea Dreyfus» scandalurile se succed fiecare seară la teatrul inmh’cu Zilele trecute, scandalul nu s'a mărginit numai la huidueli și fluerături în sala. După sfârşitul spectacolului, artistul Daniel Norman care joacă rolul lui Anatole France in piesa «Afacerea Dreyfus» a fost atacat pe stradă şi bătut crunt, cu un box american. Artistul a fost dus la spital. Uniunea artiştilor a făcut o reclamafie la judecătorul de instrucţie. La Paris se pregăteşte o originală reluare a „Vieţii pariziene“ Spectatoarele îi costițele epesei 31 Octombrie 1866.. 4 Martie 1931... Două date care par atât de depărtate, dar care se ating de aproape... pentru că amândouă au aceiaşi origine: „premiera „Vieţii pariziene“, una din capodoperile celebrilor Offenbach, Meilhac şi Halévy. Printro coincidenţă foarte curioasă, când Dormueil şi Plumkett, au montat „Viaţa pariziană“, expoziţia din 1867 era apropiată; ea trebuia să-şi deschidă porţile în Aprilie; astăzi, fraţii Isola, vor să prezinte din nou, în câteva zile, „Viaţa pariziană“ la Mogador şi expoziţia, colonială începe în Main... 4 Martie 1931, va fi, fără îndoială, o frumoasă seară, plină de surprize. JUimeaţi! Printre persoanele cari au reţinut bilete la teatrul Mogador, pentru prima reprezentaţie, mai multe doamne şi-au exprimat dorinţa de a, veni în costumele epocei în care se petrece amuzanta operetă a lui Menhac, Halévy şi Offenbach. Şi fraţii Isola au răspuns că ei nu pot fi decât încântaţi de această decizie, care contribue în plus la senzaţia seratei. D-na Isola a făcut, dealtfel, următoarele declaraţii: „Dealtminteri ce poate fi mai fermecătoare decât această ,modă. Femeile de altă dată, erau infinit mai avantajate de rochiile mari cu volane, decât de costumele de azi. Cred chiar că, încetul cu încetul vom reveni la acest măreţ mod de a ne îmbrăca. Priviţi aceste scrisori în care sunt întrebată dacă se poate veni la Mogador în costumele inspirate de pictorul Winterhalter. Am numeroase prietene care nu-şi ascund bucuria că vor putea veni îmbrăcate după moda de la 1866. Nu mai vor dese de marii croitori cărora le-ar produce multă bucurie, revenirea la moda de la 1866. Va fi, fără îndoială, un spectacol răpitor să vezi pe scenă, atâtea rochii, în culori atât de variate, forme admirabile. Vor veni contesa de Polignac, Emilienne diAlengon, Jane Renouardt, contesa de Rochefocanal (care nu va mai fi) (N. R. Aluzie fină la divorţul Alicei Cocea), Maud Loty, Yvonne Printemps, Spinelly, Josephine Baker. Bărbaţii încă nu au manifestat aceiaş dorinţă. Ar fi însă foarte agreabil : de văzut personagii importante, în redingotă pana la talie şi cu pantaloni bufanţi. O ocazie foarte favorabilă pentru Maurice de Waleffe, de a lansa o nouă modă masculină!“ Nellie nelba Cariera celei mai mari Gândreţe a Înmii Ziarele au înregistrat acum câteva zile moartea sopranei Nellie Melba, considerată ca una din cele mai mari cântăreţe ale Ilimei.Era născută la Melbourne şi, încă foarte tânără, a cântat pentru prima oară la o serbare de binefacere. Peste câteva luni se afla la Paris ca să înveţe canto. Cele mai importante studii le-a făcut cu Matilda Marchesi. Profesoara i-a prezis cu convingere că dacă va face studii serioase va putea ajunge o cântăreaţă extraordinară. La şcoala d-nei Marchesi a cunoscut pe compozitorii Gounod, Ambroise Thomas, Delibes şi Massenet. Chiar Gounod a învăţat-o rolurile Margareta, din Faust, Juliette şi Mireille. Melba a debutat la teatrul Monnelle de la Bruxelles în 1887 cu rolul Gildei din Rigoletto. Deuccesul a fost necontestat. De la început s-a afirmat că una din cele mai mari cântăreţe din lume. La Paris a debutat la Opera în 1889 în rolul Ofeliei din Hamlet. După „Hamlet“ a cântat la Operă Rigoletto, Lucie de Lamermbor, Faust. A făcut turneuri apţi la Londra, Berlin, Viena şi Monte Carlo. La 11 Decembrie 1890 a cântat o singura dată la Opera comică din Paris rolul Micaelei din Carmen, când reprezentaţia s'a dat în folosul ridicărei unui monument lui Bizet. La 1891 a cântat la Petrograd cu Jean de Reszka, apoi la Parma în Traviata şi la Covent Garden în Aida. In primăvara anului 1893 cântă pentru prima oară la Scala din Milano şi în acelaş an îşi face apariţia la New-York. De atunci cariera ei n'a mai fost decât o serie neîntreruptă, de reprezentaţii şi de concerte. A cântat aproape toate rolurile din repertoriul de operă. Dar cele în care a lăsat o puternică impresie au fost Gilda, Ofelia, Lucia, Aida, Elsa din Lohengrin, Marcelle, Elisabeta din Tannhauser, Sieglinda din Walkyria,. Nellie Melba s'a bucurat pe vremuri de o mare vogă. In epoca aşa zisă a ei se purtau pălării Maiba. Faimoasele ,,peches Melba“ sunt tot o amintire din epoca ilustrei cântăreţe. In pivniţele Operei din Paris, s-au depus pe vremuri două plăci de gramofon, două plăci cari nu vor fi scoase de-acolo decât peste 100 de ani. Pe una e vocea lui Caruso şi pe a doua vocea Nelliei Melba... Artista a murit la Sydney, în Australia, în vârstă de 68 ani. O compoziție de Filip Lazar se cântă la Paris •Joi seara s-a cântat la Paris la teatrul Champs Elysées la un concert Walter Stratane — compoziția: „Musique, pour radio“ de Filip Lazar în prima audiție.