Rampa, iunie 1931 (Anul 16, nr. 4006-4028)
1931-06-01 / nr. 4006
Ai* ti XVI-No 4006 rîdactia, Administratis a Atelierele Grafice INTRAREA ZAtOMIT No 1 {Hotel A*torie).— Tetei. SOi/SQ BUCURESTI Publicitatea eorc*«an«tfc «*ck*sav So»te9ftC Atu nime .ftodolf Mosee*', Calea Victoriei No. 31 uium’ Director: SCARLAT FRODA , Pag nn 4 Lei C. LUNI IUNIE 1931. WimtmMm:? NOUTĂȚI PANTOFI pentru DAME de vânzare în Magazinele STRADA DOAMNEI 10 colt și CALEA VICTORIEI 90 Oameni întâmplarea face ca programul unui cinematograf să strângă într’o singură reprezentaţie două filme care vin, ca subiect şi atmosferă, din lumea Angliei şi a coloniilor sale, din lumea unei anumite literaturi engleze chiar care nu a întârziat să aibă înrâuriri şi asupra literaturii şi asupra sensibilităţii continentale contimporane. Intr’adevăr din cauza izolaţiei ei şi mai ales din cauza unor legături puternice şi vechi de stăpânitoare cu lumea extraeuropeana, precum şi din cauza unor libertăţi de mult dobândite, Anglia a cunoscut în literatura ei o invenţie unică, întrucât priveşte temele, dela Renaştere încoace. De n’ar fi să amintim decât genul excursiunilor utopice ale diferiţilor scriitori mai vechi, colorate după temperament în camuflată satiră socială sau în romantică şi indialista construcţie, am însemna un punct de plecare, o atitudine de evadare a scriitorilor, prelucrată deocamdată numai cu fantazie, rămănând ca în aelaş cadru experienţa şi cunoaşterea mai apropiată a ţărior îndepărtate să pună un conţinut, un material de observaţie directă asupra omului, şi astfel în cuprinsul acestei literaturi largi de dincolo de Oceane, oricât le-ar fi de deosebită arta, răsar în aceiaşi linie englezească şi Rudyard Kipling, gloria epocei victoriene şi mai recentul Joseph Conrad. „Cartea Junglei”, lucrare clasică astăzi care a crescut mai multe generaţii europene într'o romantică extrem orientală in pitorescul, în lirismul şi în antropomorfismul ei a pus o de- Prindere şi o obişnuinţă în toate păturile culte pentru fauna îndepărtată, în afară de înţelesul omenesc al lucrărei pe care informaţia de ştiinţă vulgarizagraf care uneşte in acelaş spectacol un film din junglă cu un altul după tin roman a lui Conrad, prezintă unul dintre cele ta din obişnuinţa oricărui om trai autentice peisage din lu modern, o conturează mai premea şi literatura engleză, şi fiare de ION MARIN SADOVEANU cis, creind un depozit de familiaritate şi prietenie cu un cerc tot mai mare de peregrinări fantastice şi spirituale. Oamenii lui Kipling, rupţi şi ei din caravane şi din interiorul Continentelor îndepărtate vestesc o lume pe care deabea o întregesc oamenii lui Conrad. Aci în corciturile funeste a două lumi târâte pe cheiul de porturi îndepărtate, omul se desprinde adânc, groaznic şi hidos dintr’un temperament de european fără cătuşe, observat, alături de atitudinea autorului care îmbrăţişează un ideal englez de viaţă, de om tare, care afirmă cu bucurie existenţa. Lumea lui Conrad lasă după ani mulţi de lectură şi de uitare o amintire ciudată de resturi de sclavaj, de căpitani excroci şi improvizaţi, de vapoare vechi cu fraudă asigurate, care în nopţi grele şi calde, pe mări uleioase se îneacă din senin cu încărcături tragice de culii chinezi. Sunt mulţi oameni violenţi în lumea aceasta întretăiaţi în originile şi pasiunile lor aproape din toate ţările europene cu vioiul, misterul şi farmecul extrem oriental. Niciodată literatura colonială germană fie a unui Hans, Heinz Ewers, fie a unui Max Dautendey n’a ajuns până la cuprinsul acesta omenesc şi pitoresc în acelaş timp a lui Conrad. Rămâne o calitate pur englezească populare a Vechilor teme răsărite în literatura insulară, cu observare directă din lumea I .. • , , , i aceasta îndepărtată pe care o ^^onul de box al Romaapropie sensibilităţii europene ! TMe\Ia toate ^egon'le. Dec*, Și iată cum, fără să vrea un, ȘCful SUprem al b°Xulm r°ma' simplu program de cinematonesc- lin coşea suf corala! IGRAMA PROFESORULUI PICCARD CARE A PLECAT CU BALONUL SPRE CER pe-acest mare pişicher Iată tema ce'l conduce : reuşeşte — sboară ’n cer. Cade — tot in cer se duce... • JACK BERARIU LA O REPETIŢIE CU „PIERRE SAU JACK” Bri dimineaţă, la o repetiţie cu pietre sau Jack“, cum nu se făcuse ,easul unsprezece, — adică o oră, după ora fixată pentru începerea repetiţiei...— a’a încins o şuetă interminabilă... la care au luat parte, — formula Up, — „primele elemente ale companiei. Venise vorba de fata unui general care, deşi ti’are pic de voce, a început să invete canto. Vraca povestea cum domnișoara V. generalului, — la fiecare reținut, iși dă drumul glasului. Ximică intervine : — Eu am auzit că făta cântă cu multă simțire ! — Calomnii ! se revoltă Vraca. Dacă avea simțire n’ar cânta ! Se discută apoi despre șomajul care băntue in lumea actoricească. George Vraca ia cuvântul. - Domnilor, e o criză grozavă. Niţi pe ? (nu vrem să-l umilim publicându-i numele). Nu mai are cum să-şi plâtească chiria! 1000 lei pe lună ! Pe deja să nu pui nici o bază. E un chiulangiu! izbucneşte Marioarashor. întotdeauna, nici când avea Pirale, nu-i plăcea, să-și plătească china Ultima oară ocupa o cameră mobilată pe Rinocerului. Cinci luni n’a plătit chiria. Proprietăreasa, supărată i-a spus . Domnule, ori îmi plătești chiria,e muți imediat ! Sunteți gentilă, doamnă. In celeinte locuri am fost invitat să le fac pe amândouă .BALISTA Când secretarul de redacţie i-a ininat plicul, G. G. redactor politic la 1, ziar de seară, la băgat neglijent buzunar, spunând: - Să-l dau nevestei ! Era o invitaţie la o expoziţie de picară ce se deschidea a doua zi. D-na G., neavând altceva mai bun de făcut, şi a luat fata, in vârstă de 17 ani şi s’au dus la Expoziţie. Au vizitat o sală şi, la un moment dat, d-na G. şi-a luat fata la o parte şi i-a şoptit: ~~ Tufy, sunt aici tablouri pe cari nu trebue să le vadă o fată tânără ca tine ! — Cari sunt alea, mamă ? — Am să ţi le arăt imediat TEAMA GROZAVA Colegul meu de redacţie H. a fost, pe ziua de eri, foarte binevoitor. Văzându-mă aglomerat cu scrisul şi deloc cu inspiraţia, mi-a sărit un ajutor, furnizăndumi următoarea „cuşcă" autentică. Acum trei ani s'a jucat, la Teatrul Naţional, „Ioana iTArc“, cu d-ra Maria Ventura In rolul titular. la un matineu vin două cuconițe foarte elegante. Plasatorul le întinde un program. Una din ele dla, plătind costul. Apoi, cum era încă devreme, începe să-l răsfoiască. Cealaltă doamnă o opri, îngrijorată. — Te rog, Lucreția, citește numai pentru tine. Nu vreau să ştiu sfârşitul căci nu mai are piesa nici un interes! Şamandlul României de box CD 6. Axion vism ci DESPRE Alţii !Cu smeul pe acoperiş. — «Aveam prune în gură“. — Axioti „Răzbunătorul“. — „Am crescut de mi-a uitat Dumnezeu măsura“.— Cum a devenit „căzu“ cu boxul.— Debutul.- Prieteniile şi boxul.- „La arme contra... străinilor!Care pe care ?- Ce antrenament urmează un boxeur. — Emo-ţiile „careului fermecat“.- Un bagaj de superstiţii Să-mi daţi voe să-mi prezint antenele şi în sferele celor mai intervievatul: Gheorghe Axio, îndărătnice prejudecăţi. De văzut,însă. ...Taţi văzut mai puţini. Un motiv pentru care regret profund că tradiţia interviewurilor noastre, ne impune ca o poruncă „sine qua non” publicarea, în primul rând, a fotografiei. Deoarece sunt sigur ca: — Aţi auzit cu toţii de el. Fiindcă dintre toate sporturile, singur boxul, — aşa zisa „nobilă artă”,— a izbutit să-şi întindă fără această fotografie trădătoare, — cum e şi explicabil, portretul învingătorului lui Spakow, s’ar fi insinuat sub ochii dv.in următoarele dimensiuni: un cap cât un corespondent bovin, un nas ca o cărare bătătorită, o uitătură fioroasă, un corp de uriaş şi doi pumni de proporţiile unor pepeni... Or, cum se poate vedea din fotografia care ne-a anticipat, Axioti are un corp normal, o uitătură simpatică, iar nasul care constitue actul de identitate al boxeurilor,... n’a suferit nici o modificare, cu toate că a luat parte la numeroase materiuri... Fără să-l egaleze pe celebrul Gene Tunney care discuta despre artă, literatură, ştiinţă, politică şi economie cu nu mai puţin celebrul Bernard Shaw, în afară de explicaţia u- jtru. Şi în acest sens vom uni „uppercut”, vă poate spunecu o constatare în ce an a fost descoperită America, cine a fost ultimul rege al Franţei, care e formula chimică a acidului sulfuric, cine autorul „Şoarecelui de Biserică” şi prin câte partide a circulat d. Ion Sân Georgiu... Precum şi multe altele pe cari, d-ta, domnule, şi d-ta, doamnă, nu v-aţi fi aşteptat să le auziţi din gura unui boxeur... Inedit e Axioti şi în lumea ringului, unde n’a cunoscut, până azi, înfrângerea. Va veni şi ziua aceea când (Continuare în pag. 3-a) Fericiţi muritori câinii... închipuiţi-vă un vătaf într’o mănăstire de maici. Aşa m-am simţit ori când am intrat în curtea spaţioasă aAcademiei, unde este adăpostită expoziţia, câinească, a patra, ne încredinţează programul. Că nu întotdeauna zicalele spun adevărat, e un lucru despre care sunt încredinţat de mult. ■ Nu sunt negru, în cerul gurii, dar zău nu-mi plac câinii. N’am ţinut câini în braţe în viaţa mea, iar noaptea, superstiţios din fire, când îi aud urlând o pagubă în mahalaua mea, după o prealabilă înjurătură la adresa stăpânilor respectivi, mă aplec şi întorc papucii pe dos. Nu am aşadar, nici un fel de afinitate sufletească cu această rassă canină, din care omul, crezând poate că se înalţă pe sine, a ridicat-o pe nedrept la rangul de simbol al suferinţa. „Duce o viaţă de câine“ — se spune deseori, ca termen de comparaţie pentru un individ care duce un trai mizer ab fi-Câinii o duc prost ? Cred că mulţi oameni ar invidia viaţa celor cinci exemplare ale d-rei Lia Romaşcu de pildă. Adorabila proprietară i-a instalat pe covoare şi perne de mătase,le-a legat panglicuţe şi se uita la ele ca la nişte cireşe coapte.Să fi văzut ce giugiulit era Topsy d-nei Marcelle. Şi câinii o duc mai prost decât oamenii ? Putem oare să generalizăm aceasta afirmaţie ? Să avem pardon sunt câini şi câini şi poate că nicăeri nu se potriveşte mai bine zicala, decât în această ocazie : cine poate oase roade... A, trebue să vă spun ca să vă feriţi de d. Octavian Doga. Ce să zic, ştiu că e bine păzit: are vreo trei Dobermann care vă fac ferfeliţă dacă vă apropiaţi de ei. In mijlocul cărţi sunt expuşi, doi lupi ai M. S- Regelui, păziţi straşnic. Mă dau în vorbă cu păzitorul : — Se îngrijeşte Vodă de ei ? — Foarte mult. întotdeauna, înaintea masei se joacă cu ei şi la masă le dă din când în când câte o bucăţică de mâncare. Mai are şase , afară de ăştia doi-Cum dracu să nu invidiezi de multe ori câinii, când atâtea mondene şi-au lăsat casa, venind să-şi supravegheze potaiele şi care ca să mai treacă de urât şi-au luat cu ele lucrul, de mână. Şi tare mândre şi umflate■ în pene mai erau când le spuneam şi eu, aşa ca să mă aflu în treabă: Sunt superbi. Merită să fie premiaţi ! , Mare şi năţărmurită e grădina lui Dumnezeu. Femei cari fug de copii ca dracul de tămâie, sau când îi au îi lasă să meargă murdări la nas arătau pentru câini o grije şi un devotament demne de alte cauze mai înalte. Eri mi-am putut da seama ce rol covârşitor joacă asupra fiinţelor persoanele din jur. Erau şi unele babe, din acelea cari toată ziua nu fac decât să bea la cafea şi să se joace cu căţelul. Ei bine, vă dau cuvântul de onoare că potaia seamănă leit cu ele. Ştiţi, la un moment dat baba începe să semene cu moşii şi ambii cu Azorică. Dar un reviriment s-a produs în mine asupra consideraţiei pe care o acordăm rassei canine. Gând d-ra Romaşcu mi-a spus că Chin Ghin costă 50 000 de lei şi că nu l-ar da nici pe o sută de mii, am început să mă uit cu mai multă atenţie la el şi să-i dau o altă consideraţie. Aş mai fi stat poate la expoziţia de câini dacă la un moment din schelălămia pe diferite tonuri ale expozanţilor n’ar fi devenit infernală, iar atitudinea lor faţa de mine — simpatia e reciprocă — vădit agresivă. Mi-am văzut de drum ! Asta îmi mai trebue acuma : să mă duc o lună de zile la Băbeş şi în plus să trăesc cu friza în sân, să nu mă pomenesc că fac spume la gură. Dar un proverb spume : să nu te uiţi la câine ci la stăpân. Şi eu m’am uitat mai mult la stă-A. 1 " ' :‘"'**'■»** ' pane 1. 5*. m. Ceva a la Dreyfus... de IOAN MASSOFF timf când trebue şi când nu trebuei ce să vă spun, e o adevărată plăcere să stai lângă ea. Aceasta mi-era vecina din dreapta. In stânga n’aveam voie să mă uit deloc. In picioare stătea o doamnă respectabilă, bine cunoscută mie puţin cam rudă, şi a o saluta ar fi însemnat să-i cedez scaunul In seara aceia, excepţional de obosit, nu eram capabil de asemenea gesturi de politeţe. Preferam să stau ţeapăn, zguduit din când în când, de d-ta cu râsul spasmodic. Şirul suferinţelor era încă departe de a se fi terminat. Pe negândite, stelele cerului au dispărit câte una şi stropi mari de ploaie au început să cadă din cerul sumbru. Judecaţi şi d-voastră, în ziua aceia tocmai îmi călcasem pantalonii. Puteam să stau în ploaie . M’am sculat cu gândul să trec în sală. Şi imediat mi-am pus planul în aplicare. In sală, căldură ca la baia turcească. Spectatorii, cu ochii eşiţi din desigur şi d-voastră, râde încon- orbite, nu mai pridideau focan. Nu ştiu dacă mulţi au dorit ca mine vara. Paltonul, fularul, şoşonii şi celelalte apărătoare bune or fi ele, dar tare plicticoase sunt. Şi apoi îmi plac grozav spectacolele în aer liber. Ce fericire să scapi de duhoarea sălilor închise şi de mirosul impermiabilului încins! Acum două zile, însfârşit mi-a fost dat să-mi realizez visul cu ochii. S-a inaugurat o grădină de cinematograf — mi se pare unica în centru—şi protos am fost. Probabil însă că mulţi contimporani ai mei nutreau acelaş vis şi îndrăgesc spectacolul în aer liber. Că multă lume a fost şi mult am luptat să-mi găsesc un locşor. Dăinueşte la noi, ca să zic aşa, un snobism al inaugurării. Toată lumea se înghesue la o inaugurare, la vreo deschidere, lăsând să cadă în complectă desuetudine, cel puţin pentru o zi, întreprinderile similare. Aţi văzut cu Automatele? Suflă vântul în ăla de pe Calea Victoriei şi n-o să treacă mult şi o să se ruginească laşinăriile de neîntrebuinţăre. Până acum o lună trebuia să dai bătălie adevărată ca să parvii să introduci bucăţica de tinichea. Acum lupta se dă pe Bulevard, unde se calcă românii în picioare pentru a mânca un sandvisch, deşi alături la bodegă ţin chelnerii congres. Când se va deschide, automatul de la Cercul Militar, lupta se va strămuta acolo, iar după ce vor sfârşi inaugurările, sigur vor începe concordatele preventive.Şi cum vă spun, luptă mare la grădina cinematografului să apuc şi eu loc. In timp ce stăteam în picioare, simţeam că mă iau curenţii pe sus. Instinctiv, ca măsură de precauţie, mi-am ridicat gulerul hainei. Loc, nici pomeneală. Desigur că spectatorii, fermecaţi de frumuseţea filmului, stăteau să-l vadă de două ori ca la cinematograful ,,Terra“. In sfârşit se ridică un spectator şi am fericirea să ocup scaunul. Maredicţiune ! Scaunul cu pricina era aşezat pe un canal. Vă rog să mă credeţi că nu inventez. Puteţi controla dacă vreţi : scaunul din margine, şirul al treilea sau al patrulea, în partea dreaptă a Gradinei. Ce să vă mai spun, par’că steteam pe un gheţar. Dar asta nu e nimic. In dreapta mea ocupa locul domnişoara al cărui nume nu-1 cunosc, dar care e foarte bine cunoscută spectatorilor de la premierele cinematografice. E vorba de d-ra care râde încontinuu, spasmodic, care face să se tottremure întregul şir de scaune, atrăgând asupra ei atenţia tuturor spectatorilor. D-ra, o cunoaşteţi du-şi vânt cu batistele, îngheţat cum eram, căldura nu mi-a displăcut. Ce folos însă că pe pânză rulau scene pe care eu le văzusem în timpul când steteam în picioare. Cum un plasator mi-a şoptit că a stat ploaia, bine'nţeles m’am reîntors în grădină şi bineteţeles că am găsit locul ocupat. Vai mie ! Pierdusem vreo câteva scene şi nu mai înţelegeam nimic din film. Peste zece minute simt pe nas o picătură grea de ploaie. Nu mai m-am reîntors în sală, căci simţeam că aş fi înebunit. Am luat o birje şi m’am dus de-a dreptul spre casă. De două zile iau „Quinclax“, două pastile după fiecare masă, aşa cum scrie la „modul de întrebuinţare“, totuş efectul nu s-a arătat încă. Mă persecută însă un juncbru intercostal. Totuş, eu mă înebunesc după spectacole în aer liber. E una din slăbiciunile mele. IOAN MASSOFF Cronica producţiilor Conservatorului clasa de operă a dinifrail Ipesi si Umberto Pessiana După un an de munca între zidurile şcolii şi sub îndrumările profesorilor, elevii Conservatorului din Capitală se înfăţişează acum publicului pentru a da seama de activitatea desfăşurată şi a se supune examenului suprem al scenei autentice şi al rampei luminate. Clasa de operă a d-lor M. Vulpescu şi U. Pessione a inaugurat seria audiţiilor, ori după amiază, la „Liric". Pe drept cuvânt i se cuvine acestei clase întâietatea. Intro vreme în care se vorbeşte — desigur nu pe nedrept — de o criză internaţională a operii şi când acest gen artistic este poate pentru prima dată atât de serios ameninţat în existenţa lui de inventele esteticei riouii. Conservatorul are prilejul de a-şi justifica în mod real titulatura risipind printr-o înţelegere a fenomenelor epocii, îndoelile şi asigurând continuitatea şi biruinţa artei vii şi adevărate împotrva tendinţelor de mecanizare a muzicii dramatice. Sub acest aspect special vrem sa examinăm rezultatele înfăţişate la audiţia de em, de clasă de de operă a Conservatorului noiîncepe Clasa de operă are menirea de a pregăti pe viitorii artişti ai primei noastre scene lirice. Această menire implică însă, la noi, unde nu exstă încă o tradiţie a Operii şi obligaţia de a porni de la Conservator o acţiune organizată de statornicire a unui nivel mai înalt al Operii Române printr’o complectare a repertoriului, printr’o iniţiere a viitorilor protagonişti ai acestei înstituţiuni superioare de cultură muzicală in tainele tuturor stilurilor şi printr’o pregătire temeinică a unui material artistic care să înlesnească conducerii Operii Române o mai rapidă adaptare a mișcării noastre muzicale la ritmul nou din Accidentul cultivat. Stilul vechilor opere italiene, tilul operelor lui Gluck, Mozart, Bellini, Donizetti, Weber, Wager, Richard Strauss până la comozitorii moderni din zilele noastre nu se poate asimila fără smplă pregătire şi cultură muzicală şi estetică la Conservator, în âteva repetiţii la Operă. Şi cine oate nega că tocmai clasicii nedau cheia înţelegerii întregii literaturi muzicale şi mai ales a operelor din epoca de mare înflorire a genului, începând cu Weber, Wagner şi trecând apoi la Verdi, Meyerbeer, R. Strauss, Debussy, Puccini. La aceste audiţii de sfârşit d© an ale clasei de Operă s’ar putea oferi cel puţin manifestările atât de utile de înoire a repertoriului teatrului liric naţional, fără a mai vorbi de o mică atenţie pe care ar merita-o, cel puţin din diferenţă, literatura muzicală dramatică originală, în programele destul de încăpătoare ale audiţiilor de la „Liric”. Dar să trecem la prezentarea producţiei de emi. In trei fragmente de opere — „Samson şi Dalilla” de Saint- Saens , „răgnacei” de Leoncavallo şi „Traviata” de Verdi nu am putut desluşi — trebuie să o mărturisim de la început — nimic din tendinţele de armonizare a unui ansamblu liric pe scenă, pe care le aşteptam în această înfăţişare a realizărilor celor mai perfecte ale unui an de muncă de laborator teatral şi muzical. Mai ales nu înţelegem această circumscriere a repertoriului la opere pe cari elevii, în definitiv le pot foarte lesne învăţa şi din spectacolele Operii Române şi cari nu reprezintă, între ele, o profundă deosebire de stil finnd vorba nu de aprecierea valoarei fiecărui interpret în parte ci da aptitudinile tuturor de a se încă,dra şi adepta unui ansamblu liric, am fi preferat acte complecte de operă în care să se dea putinţă unui număr cât mai mare ca elevi să se manifeste. In ceia ce priveşte realizările interpreţilor, relevăm apariţia d-rei Alexandrina Calomir în Dacla. Ţinută scenică distinsă şi un glas de bună calitate sunt ea■tăţi cari i-au înlesnit d-rei Caomir să susţină în mod onorabil rolul dificil pe care l-a deţinut. D. Gh. Marinescu, interpretul rolului Marelui Pirat, posedă un glas frumos timbrat. In fragmentul din „Pagnacel’* am remarcat în rolul lui Silvii un bariton mult-promiţător Serian Tassian, care a fost, de fapt elementul cel mai interesant al întregii audiţii. Prin înfăţişare şi volum de glas d. Tassian este predestinat unei cariere frumoase de operă, bineînţeles dacă nu-şi va leglini studiile vocale d© cari nai are nevoie pentru desăvârşirea interpretării muzicale. D-na Mary Schlitt, în Nedda a avut — abstracţie făcând de convenţionalismul accentuat al gesturilor — unele accente fericite în redarea muzicii lui Leoncavallo. In genere însă nimic nou şi mai ales prea puţine elemente remarcabile la această producţie inaugurală. Şi tocmai în domogeniul operii s’ar impune selecţionare severă şi muncă intensă. -------exo----- de LIVIU ARTEMIE O vizită la văduva lui Claude Debussy CUM LUCRA CELEBRUL COM POZÎTOR.L LUI DEBUSSY ERA O BROASCA INDIANA INSPIRATOAREA In parcul de la „Trocadero“ se află vila în care a trăit şi a lu crat Claude Debussy, marele com pozitor francez. D-na Debussy, soţia compozi torului — o profundă cunoscătoare a muzicii, a luat parte activă la activitatea genialului ei soţ. După moartea lui Claude Debussy, ea continuă să cultive muzica în vila de lângă Trocadero, unde se întâlnesc toţi compozitorii de avantgardă, stabiliţi la Paris. Concertiştii cari înscriu în programele lor compoziţii ale lui Debussy vin, înainte de concertfi văduva compozitorului pentru a asculta părerea distinsei cunoscătoare a operei marelui maestru. Doamna Debussy continuă opetra soţului ei şi prin încurajarea şi sprijinirea oricărei tendinţe moderniste serioase în domeniul muzical. — „Ca şi soţul meu — a declarat d na Debussy unui ziarist german care a vizitat-o de curând — sunt şi eu de părere că trebuie să acordăm atenţie oricărei încercări noue. Bineînţeles că eu, cer — ca şi soţul meu — ca limitele muzicei adevărate să nu fie niciodată depăşite. De aceea am şi adoptat faţă de problema atât de des discutată a jazzului, o atitudine despectativă. Muzica de jazz, în stadiul în care se află ea acum, serveşte numai distracţiei şi nu poate fi considerată decât ca muzică de dans. Ea nu este însă o artă, în înţelesul mai înalt al cuvântului. Cine poate însă ştie dacă din această muzică nu va eşi odată o nouă formă a muzicii adevărate...“ Doamna Debussy vorbeşte încet şi modest. De altfel, întreaga ei atitudine este de o modestie im„ Continuare pagina II-a, col. 1 § 2 jos