Rampa, iulie 1931 (Anul 16, nr. 4031-4056)

1931-07-01 / nr. 4031

ANUL XI—No 4031 Redacţia, Administraţia şi Atelierele Grafice INTRAREA ZALOMIT No­­­iHotel Astoriai.— Telei. 901/49 BUCUREȘTI Publicitatea concesionaţi eaofasly SoeieWS Ano­nime »RwdoK Mosse", Galea Victoria fip. 31. Srirector t SCARLAT FRODA IINBJUQTECA*, STRA"! S I B I U 4 Pagi­ni 3 Lei C. JOI 2 I U 11 E 19 5 1 ABONAMENTE IN TARA I ro( IikV • •••••••• 1»®I ®0 9«oa KjoI ............. , »©o ga an ...................... . 1ooo fN 8TRAINATATE GHJSbU Atoon a mentei© se pt&tess înainte v le 1 sau le 15 ale fiecărei luni Iniţierea şi educarea artistică a copiilor este actualmente, în alte ţări, una din preocupările de căpetenie ale pedagogiei mo­derne. Urmărind, în , dările de seamă publicate de pildă de ziarele en­gleze, activitatea pe care o des­făşoară în Apusul civilizat peda­gogi luminaţi în rândurile tine­retului, trebuie să ne amintim întotdeauna cu durere cât de pu­ţină atenţie se dă la no­i acestei arzătoare probleme, de care de­pinde în bună parte, desvoltarea culturală a naţiuni­i întregi. Nu mai de mult decât acum câteva zile, ziarele londoneze des­criau, cu un lux de amănunte sa­vuroase, o lecţie la un institut modern de muzică pentru copii. Acolo, muzica se învaţă în cadrul unui joc ingenios la care copii —■ între 5 şi 10 ani—participă voioşi ambiţiile fiind înteţite prin pre­mii de bomboane şi prăjituri. Cine indică tonalitatea şi ritmul unei melodii pe care profesorul — tovarăşul mai mare de joc — o execută la pian, capătă o bom­boană. Aceasta este prima etapă a iniţierii muzicale. Cam în acelaş spirit se desfăşoară câţiva ani cursurile ■ muzicale iar atunci când odată cu adolescenţa inte­lectuală începe şi iniţierea teo­retică a elevilor, materia nu mai pare în loc aridă iar regulele se desluşesc în toată claritatea lor armonioasă, viitorilor muzicanţi, temeinic pregătiţi. Dar să mai­­ vorbim oare de concertele speciale pentru copii şi tineri în marile şcoli de la Lon­dra şi din provincie sau de c au­diţiile muzicale de la B. B. C. (SUţiunea britanică de Radio-di­­fuffiune), care ajută opera de edu­care arctică a tineretului, în­treprinsă Pedagogii moderni \ La noi, a­ceastă importantă ac­­• ?*„J'otp,18««+* ir •"eis îf­ flmr^r.K ia Inăvoinja şi tra­gerea de inima învăţătorilor şi învăţătoarelor cari în cele mai multe cazuri, călăuzii de bun simţ şi o c­goste înăscută pen­tru muzica trămoşească, le trans­mite brut de folklor muzical ce­a mai imas neatinsă într'o epocă d îngrijorătoare răspân­dire s muzicii de dans de fabri­care duzină, de LIVIU ARTEMIE De altfel, nici nu este de mir,­rare că învăţătorii noştri nu pot porni la o acţiune susţinută şi organizată pentru iniţierea muzi­cală a tineretului şi pentru men­ţinerea trează a dragostei pentru muzica românească strămoşească. S-a gândit oare până acum ci­neva la fixarea unor directive, întemeiate pe cercetări practice, pentru orele de muzică în şcolile primare ? Dar manualele speci­ale nu sunt oare şi ele necesare pentru elevii micuţi cari nu pot fi maltrataţi până la desperare, în orele de muzică, pentru a în­văţa pe de rost, cu sila, o melo­die oarecare pe care o aud pentru prima dată. In această privinţă se pare că ne aflăm şi la noi în faţa unui însemnat progres. D-nii profe­sori G. Breazul şi M. Botez au terminat o serie de manuale de muzică pentru copii, întocmite după principiile intuitive cele mai noui însă totodată şi aplicate sufletului românesc. Poate că această inovaţie feri­cită va determina şi în alte cercuri, mai largi, un interes pentru iniţierea artistică a copi­lului. Cât de mare este dorinţa copi­lului pentru spectacol, putem ve­dea la acele festivaluri atât de utile, din punct de vedere peda­gogic, organizate în cursul stagi­­unei de unele reviste pentru copii-Ceia ce reuşeşte, într-un cadru mai restrâns iniţiativa particu­lară, ar trebui să îndemne supre­ma autoritate culturală a ţării, Ministerul instrucţiunii, la sis­tematizarea spectacolelor pentru copii, cu demonstraţii teatrale, muzicale şi coreografice, potri­vite cu posibilităţile de înţelegere ale micilor­ spectatori.* Să mai vorbim oare de faptul, că într'o Capitală ca a noastră, nu există un cinematograf cul­♦V.VS-Î -yi-fcyt «... şi, tineret'şi că, în schimb, porţile sunt larg deschise la toate spec­tacolele cari numai o influenţă moralizatoare şi de utilă iniţiere nu o pot avea asupra copiilor ? Cert e, că problema educaţiei artistice a copilului a fost prea multa vreme neglijată la noi. Nu e oare vremea să reparăm greşelile şi omisiunile din tre­cut ? 1 . Din casca sufl­irtilui valora 400.000 lei. Imediat D. s'a dus la Prefectură un­­de a reclamat cazul d.lui Mingopol, activul şi distinsul inspector de po­liţie. — Vasăzică era in garsoniera d.taie! Hm ! 400.000 lei! Straşnic inel. Ce în­­făţişare avea ? — Era blondă, sveltd, purta rochie albastră şi pălărie roşie !... AŞA E ! Micul Didel, odrasla de 6 anişori a confratelui nostru A. P., e un ştren­­gar şi jumătate. Poznele lui au ajuns de pomină. Taică,sdu, ca să-l aducă pe calea cea bună, l.a luat In braţe şi i.a spus: — Vezi tu, puiule, trebue să te faci cuminte. Câte lucruri fac eu şi tu nu le poţi face! Ia să te gândeşti la un lucru pe care tu il poţi face şi eu nu ! Atunci iţi dau o sută de lei ! — Adă suta ! Pot ceva ce de ta nu poţi ? *— Anume ? •— Şă cresc ! SOLUŢIA SALVATOARE Avariţia proverbială a scoţienilor a­ prilejuit umoriştilor, o serie nesfâr­­şită de subiecte. Duminică noaptea... spre Luni dimi­­neaţa, stăteam într’un local de pe Ca­­lea Victoriei cu câţiva confraţi cu ca­­re mă întâlnisem la teatrul Ventura, la reprezentaţia de închidere. Venind vorba despre radio­ — apro­­pos de actul II din „Pierre sau Jack”, unul din grupa noastră se declară ad­­versar hotărtt al acestei invenţiuni. Dece, nene Petrică ? !— Păi iată radio,ap­aratul meu, fir’ar al dracului! Eu prind, întotdeauna, trei staţiuni deodată. Şi te plângi de asta ? Dă un a­­nunţ intr’o gazetă scoțiană, ii sfătui cunoscutul umorist Nicu... LA RESTAURANT Un prieten al ziarului nostru, care s’a întors zilele trecute din Paris, un­­de fusese la Expoziţia Colonială, m’a vizitat, eri dimineaţă, la redacţie, pom vestindu-mi fel de fel de minunăţii pe cari le_a văzut acolo. Intre altele mi-a istorisit o Intăm­­plare autentică, al cărei erou a fost chiar el. Amicul nostru, — a insistat să nu­ i divulgăm nici inițialele, — invârtin­­du­se prin imensa cetate care este magnifica Expoziţie Colonială, a obo.,­sit şi, flămând a intrat întrun restau­­rant vienez. Aci o gălăgie Infernală, orchestra cânta valsuri vieneze, clienții fredo­­nau şi chelnerii serveau in paşi de dans. A comandat o pulpă de viţel. Şi i s’a adus un fleac de pulpă. •T- Ascultă, chelner, cum se numește porcăria asta ? — E o bucată din „Văduva veselă"! CONFUZIE Junele O., ale cărui aventuri ga­lante au făcut ocolul Bucureştiului, — mai ales una in tare a fost implicată şi soţia unui ministru, — a fost, ori, victima unui furt. Când s’a trezit dimineaţa a consta­­tat că partenera lui de noapte, dispă­­ruse. Asta n’ar fi fost nimica. Dar n’a dispărut singură. A luat cu ea şi un Criticul G. CharenseU a înce­put în ,fleuvelles litteraires“ publicarea unei serii de convor­biri cu „maeştrii romanului popular“, acei „iluştrii necunos­cuţi“, cum îi numeşte el, ale căror opere ating tiraj fantastic, dar pe care publicul îi cunoaşte prea puţin.­­ Prima convorbire apărută, ni-l prezintă pe Maurice Leblanc, au­torul faimoaselor aventuri ale lui Arsene Lupin. Marele romancier dă o serie de interesante amă­nunte în legătură cu procesul in­tim de creaţie al operelor sale. Reproducem mai jos o parte din articolul lui Charensol : Opera sa nu e prea considera­bilă : întâi, vre-o zece romane li­terare, apoi, într'o zi, Pierre La­­v­el de valoare al lui 0. Un inel care fi­te, îi cere o nuvelă pentru „J” Când trenul afunde in stafie, I. Iancovescu *? Câtă profunzime omenească nu se ascunde in plămădeala de haz a anecdotelor ! De multe ori o glumă, sub înfăţişarea ei nepre­tenţioasă, maschează un adevăr al vieţei. Iată, mă gândesc la anec­dota biletului de loterie. Un ce-­­tăţean grăbit, parcurge în tempo viu Bulevardul Elisabeta. Pe tro­­tu­ar, un vânzător de... noroc în­chis hermetic în bilete dreptun­ghiulare, îl îmbie : — Luaţi un bilet ! Astăzi după amiază e tra­gerea ! Şi trecătorul, glumeţ, re­s­­punse : — Bare-mi să fi fost tra­­gerea peste o lună ca să am timp să sper Este, în răspunsul acesta, o­ destăinuire sufletească. Un rezu­mat psichologic. Aşa e omul ! Năzueşte spre un lucru mare, îl doreşte cu o pasi­une neţărmurită, unul se strădu­­eşte să ajungă ministru, altul tânjeşte să cucerească o femeie, un călător se roagă să se vadă de-acum în staţia finală şi exem­ple din acestea s'ar putea cita la infinit ! Dar odată parvenit în fruntea unui minister, sau posedând o fe­meie, sau coborându-te la staţia terminus, farmecul a dispărut... Dorinţa ,e cel mai puternic combustibil în drumul vieţei până când e satisfăcută. In mo­mentul acela nu mai vrei nimic, ai ajuns şi sentimentele încep să trăiască o viaţă molcomă, de bur­ghezie... Ultima zi de clasă... E aşteptată cu nerăbdare cu o delicioasă în­frigurare, de tot poporul şcolă­resc. Şi cu fiecare foaie de calen­dar ce cade pradă timpului tre­cut, bucuria elevului ,sporeşte... Se apropie de ceea ce a dorit... Când clopoţelul a sunat sfârşi­­tul ultimei ore, nimeni nu se în­­ghesue spre uşă. Sunt toţi cotro­piţi de emoţie, de melancolie, re­­gretă faptul împlinit, l-ar vrea mai târziu, ei, care chiar cu o zi înainte, spuneau — „Mult mai e până mâine !... ■ Da, e cel mai savuros şi deli­cios lucru voiajul sentimentelor spre­ ţel. Câm..., trenul ajunge în staţie îţi pare rău. Era atât de bine înainte când aveai ce să vrei. Acum însă !­.. Toate acestea mi-au trecut prin gând. Duminică seara, asistând la reprezentaţia de închidere a teatrului Ventura... Ca la serbările de fine de an, asistenţa a fost numeroasă şi en­tuziasmul mare. Şi „Pierre sau Jac¥‘ s’a jucat pentru cea din urmă oară... Când ultima lăsare de cortină a căzut peste ecoul celor din urmă aplauze, nici un actor n'a dat fuga în cabină să „scape de tea­tru“... Au blestemat aceste îndrăcite călduri estivale, au plâns... curba de sacrificiu ce­­ se aplica pre­ţioaselor concedii, au aşteptat ne­răbdători, zi de zi, „polcul“­,, ul­tima reprezentaţie, şi totuşi, în clipa iremediabilului, nu am văzut, pe faţa nimănui, vre­un zâmbet de mulţumire. Dimpotrivă. Melancolia aviatorului care a­­terizează... Şi Iancovescu, eternul revolu­ţionar, întârzia prin culise... ‘ JACK BERARIU ..Othello“ la Nisa Teatrul „Palais de la Medi­­teranée” din Nisa anunţă de pe acum reprezentarea tragediei lui Shakespeare „Othello” cu Albert Lambert de la Comedia Franceză şi intr’o traducere nouă a lui Rene Berton. —------0X0-----— / S­e­ x­l Pregătiri pentru viitoarea stagiune In GermanialSuperstiţia originalităţi Piesele reţinute de teatrele provinciale - Criza teatrelor subventionate. - Comemorarea violonistului tahim la Berlin In tim­p ce în centrele pitoreşti din Bavaria, se fac pregătiri în vederea începerii spectacolelor festive estivale, teatrele din prin­cipalele oraşe germane se pregă­tesc pentru viitoarea stagiune care, din cauza crizei şi a concu­renţei enorme, se anunţă foarte a­­gitată. Teatrele provinciale au încheiat de pe acum numeroase angaja­mente cu artişti celebri şi nu re­ţinut piesele încă neterminate ale autorilor la modă. Este caracteristică, în această pri­vinţă faptul că noua piesă a lui Luigi Pirandello „Păzeşte-te” a fost reţinută de pe acum spre re­prezentare, de o serie întreagă de teatre din oraşele germane de provincie. Piesa americană „Un out-sider câştigă cursa de şase zile” a fost reţinută de nu mai puţin de 20 de teatre germane. Piesele lui Hans Sassmann „Metternich” şi „Casa Rotschild” au intrat deasemenea în reperto­riul teatrelor germane. In genere toate teatrele provin, d­are pun o mare grije în alcătui­rea repertoriului şi în alegerea numai acelor piese cari prezintă o reală valoare literară. Toate aceste precauţiuni nu pot iisa împiedeca falimentele mul­tor teatre din provincie. Unul dintre marile teatre de o­­peră din Germania, acela de la Stuttgart, este ameninţat în mo­mentul de faţă cu închiderea,­n­n urma reducerii subvenţiei de Stat a acestor instituţiuni de la 2 la 1,6 milioane mărci. Din cauza crizei financiare, primăria oraşului Stuttgart a ho­sais tout“, el scrie o scurtă­ po­vestire intitulată: „Arestarea lui Arsene Lupin“, în care se vede căpitanul unui transatlantic prevenit prin T. F. F. că un a­­bil escroc se află pe bordul său, fără ca radiograma să-i trădeze numele. In timpul celor cinci zile, cât durează traversarea, domneşte o mare agitaţie pe va­por şi numai pe pământ se află numele lui Arsene Lupin. Po­vestea a avut succes şi Pierre Laffitte ceru romanei­, ului să-l mai amestece pe acest Lupin şi în alte aventuri. Maurice Leblanc care ţinea mult la roman­ele sale de moravuri şi de psichologie, re­fuză o vară întreagă , dar, incon­ştient, visa în jurul acestui erou tărât de asemenea reducerea sub­venţiei acordată până în prezent teatrului de operă. In asemenea împrejurări, se crede că ministerul provincial va hotărî închiderea definitivă a im­perii din Stuttgart. Dacă unele teatre de operă luptă cu criza, altele desfăşoară în schimb o activitate cu adevă­rat prodigioasă. Fiecare lucrare nouă a compo­zitorilor moderni este reţinută, în manuscris, pentru 5-6 teatre din Germania. Caracteristic este cazul nouei opere a lui Wolf-Ferrari „Văduva şireată” care s-a cântat acum câte­va luni cu mare succes în Italia şi a fost reţinută spre reprezen­tare în Germania la teatrele de operă din Berlin, Dresda şi Colo­nia. Premiera germană va avea loc în octombrie, concomitent, în toate trei teatrele mai sus men­ţionate. ..N'ai decât să faci u­­n roman de aventuri literar“, îi spunea el prietenului său. Acesta se decise în toamnă şi Arsene Lupin în­cepu să trăiască extravaganta existenţă pe care i-o cunoaştem. ,,In epoca aceasta, spune Mau­rice Leblanc, nu-1 cunoşteam nici măcar pe Conan Doyle ; dacă am fost influenţat de vreun roman­cier, atunci acela a fost Edgar Poe, singurul are, în acest gen de poveşti, s-a ataşat mai mult atmosferei decât evenimentelor ; dar pentru a creia această atmos­feră de gândire şi de dincolo tre­bue geniu şi trebue să poţi dis­pune de 50 de pagini ; astăzi nu se mai poate, nu mai e timp, pentru aceasta cititorul trebue prins în primele zece pagini ; dacă lucrul îţi izbuteşte el te va urma pretutindeni, slăbiciunile acţiunii nu vor mai, fi văzute de el. ’ „Aici, ca şi în altă parte, totul putui acestei săptămâni mari fes­tivaluri muzicale pentru come­morarea centenarului naşterii fai­mosului violonist Iosef Ioachim, pedagogul cel mai strălucit şi profesorul marilor violonişti con­timporani. La aceste festivaluri participă marile asociaţiuni muzicale din Berlin şi numeroşi muzicanţi ce­lebri sosiţi la Berlin în vederea acestor manifestaţiuni omagiale. La Conservatorul de muzică a avut loc un concert în care s-au executat numai compoziţii de Jo­­sef Ioachim. Soliştii acestui concert au fost elevii lui Ioach­im, profesorii Klin­gier şi Havemann. A urmat apoi un serviciu reli­gios la mormântul lui Ioachim. Acesta a fost ultimul mare e­­veniment muzical al stagiunei. Stagiunea e pe terminate şi la Berlin. Teatrele nu vor putea re­zista pe vară crizei şi îşi închid, pe rând, porţile până la toamnă. In cursul saptămânei trecute s’a închis stagiunea la două mari teatre din Berlin, la „Theater des Westens” şi la „Lustspielhaus Alte teatre vor urma aceste exem­ple. In schimb, Max Reinhardt ră­mâne biruitor pe poziţii, lăsând deschise toate teatrele sale din Berlin unde reprezintă „Căpita­nul de Koepenick” de Carl Zuck­­mayer (la Deutsches Theater), „Frumoasa Elena” de Offenbach (la Kurfuestendamm Theater) şi „Clientul e servit” de Const Rois ’Autorul lui „Brava Africanul“‘ a ţinut la Université des An­nales, în cadrul serii de prelegeri „Confidences d’auteur , o spiri­tuală conferinţă, din care redăm mai jos câteva pasagii : De îndată ce d-na Yvonne Sar­­cey mi-a cerut această conferinţa, m‘am pus pe lucru ! Vai !­­Am dat imediat peste câteva cuvinte perfide de La Bruyere, pe care toată lumea le cunoaşte, pe care eu le cunoşteam de asemeni, dar care în starea de spirit particu­lară în care mă găseam, începură să dangeze în faţa ochilor­­ mei, în litere „Totul una prea am­ de cât gândesc“. Am f cunoscută — Le­­ deschid­e condeiul ? deci conda sau repeţi semenea ca , și onestitatea cer să se închidă cât mai curând toate casele de e­­ditură, toate teatrele și chiar U­­niversitatea Analelor... — Nu cumva ești, puțin sufe­­rind ? mă întreabă d-na Yvonne Sarcey. — N-am fost niciodată mai lu­cid, doamnă ! — In cazul acesta, e mai grav! Ascultă-mă totuși : La feinte est un pays pl ein de [terres désertes, Tous les jours nos auteurs y [font des decouvertes. Mais ce champ ne se peut [tellement moissonner Que les derniers venus n y [trouvent â glan^r. -r _ ' \ ' _ Cine a spus acta ? — La Fontaine. — Cum! La Fontaine ! El care a luat dela toată lumea ! — Tocmai! Acesta e chiar su­biectul conferinței d-tale ! — Hai! Lucrează! Și fără ca­pricii! M’am întors acasă. Noaptea, am avut un vis penibil. Mă găseam în fața judecătorilor, la tribunal. Trebue să vă spun că am fost a­­vocat, şi chiar prost avocat, îna­inte de a părăsi palatul de justi­ţie pentru teatru sau, daca pre­feraţi, înainte de a opta pentru adevărata comedie... Decanul m’a Commerce”, todeauna gata să re­zolve inutile enigme. In realitate, totul s'a născut în inconştientul meu, în el am găsit calităţi pe care le ignoram, pe care nu am a­­vut decât să le pun în lucru cu­­a­­jutorul meseriei de romancier psichologic, pe care o învăţasem printr'o lungă practică. Şi mi-era, cert, mult mai uşor de a le scrie pe acestea decât pe acelea : anu­mite capitole din aventurile lui Arsene Lupin, au fost refăcute de cinci şi de zece ori. Eu nu pro­duc, de altfel, niciodată mai mult de 3 pagini pe zi. „Nu încep să scriu niciodată decât atunci când am găsit punc­tul de plecare. De unde vine ?­Nu ştiu. Fără îndoială, o idee se va fi depus în mine ca un ou, ea a crescut şi într’o zi mi s’a relevat. Şi numai în momentul fecundării, iau cunoştinţă de ea ; mă pun a­­tunci pe lucru, sigur că totul va merge bine până la sfârşit. îmi caut un punct de sosire şi, ceea­­ce-mi place atât de mult, este a-desemnat (în vis) ca avocat, din­ oficiu într’o afacere chemată să facă puţin zgomot. Eram însărcinat să susţin in­teresele părţii civile. Mă prezen­tam pentru moştenitorii lui Guil­­helm de Castro, în afacerea „Moş­tenitorii Guilhelm de Castro”, contra Pierre Corneille (plagiat şi contra-facere). îmi aminteam, vag de o veche afacere analoga. I-am împărtăşit aceasta decanu­lui. : __ E aceeaş, mi sa răspuns NU­­u­rnai că a fost amânată mereu pen­tru fixare în timp de 200 de ani, şi pentru pledoarie, in timp da 94 de ani. Justiţia nu e grăbită. Fierre Corneille, avocat el însuşi, era apărat de dl. Jean Dars, tână­rul poet, eloquentul avocat pe care-l cunoaşteţi. Fură ascultaţi martorii. Erau a­­colo : Montaigne, Pascal, Goethe, Vigny, Henri Heine şi Rodin, dacă amintirile mele sunt exacte. Fiind strigat, Montaigne declară: „Adevărul şi raţiunea sunt co­mune fiecăruia şi nu aparţin mai mult aceluia care le-a spus întâi, decât aceluia care le-a spus după... Albinele jefuesc, de ici, de colo florile, dar mierea pe care o fac, este toată a lor. Şi Pascal, pe urmă, cu glasul stins, jenat, cu aerul bolnav, spuse: „Când se joacă cină, şi unul şi altul joacă cu aceeaşi minge, dar unul o plasează mai bine”. La rândul său, Vigny, pontifi­­cul, spuse : „Câţi poeţi nu sunt decât pla­giatori ! Goethe a luat dela Mark­iowee id­eia lui Faust”. Mare impresie. Toată lumea îl fixa pe Goethe, care nici nu tre­- * r i . 1- 1 —--1 1... Arm­. V.C11C i-au d­at puterea sa ! S’a simţit lipsa de tact germa­nică, care constă în a-şi compara contemporanii cu animalele do­mestice, dar Henri Heine ironiza deja : „In artă, forma, forma e totul, stofa e fără valoare. Croitorul Staub cere acelaş preţ pentru o haină, fie că a furnizat sau nu postavul. El cere să i se plătească croiala. Stofa el o dă gratis”. Veniră pledoariile.­­ Aveam cel dintâi cuvintul. Fă­ceam pe indignatul scuturându­­mi mânecile : ^ ! — Toate pretinsele frumuseții ale Cidului, toate sunt împrumu­tate de la Guilhem de Castro..., pe care Corneille l-a furat... Nu fui ascultat ; în schimb pe­rorația d-lui Jean Dars făcu pu­țin efect : — II atacați pe Corneille ? Mul­țumiți-i, mai curând! Fără Cor­neille, Cidul ar fi rămas obscur în peninsula dumneavoastră în­gustă . Cidul ? Nu ! Dar un mort, anonim f­iindcă, fără Corneille, Cidul Dumneavoastră, n’ar fi e­­xistat niciodată... După care, plângerea clienţi­lor mei fu respinsă şi ei condam­naţi la cheltueli. Mă trezii. Iată un proces, mă gândeam, foarte verosimil în zilele noastre, dar pe care în secolul al XVII-lea nimeni nu l-ar fi crezut posibil. S-a schimbat, deci, ceva în mo­ravurile oamenilor care au bi­zara manie de a înegri hârtia. Au rămas tot vanitoşi şi suscep­tibili; dar crescut-a oare vanita­tea noastră din secolul lui Ludo­vic al XIV-lea până astăzi ? Şi de ce ? Fără îndoială, fiindcă sun­tem­­ mai ignoranţi! Când găsim, fără să ştim, noi regăsim ! Ceva mai multe cunoştinţe ne-ar scuti de ridicolul de a vorbi serios de drepturile noastre de inventator ?. Nu s’ar fi gândit să vorbească de plagiat în epoca rezonabilă când Racine, cu seninătate, jefuia pe Homer, Euripide, Virgil, Se­neca, Tacit, între alţii ; când Cor­neille, acceptând invitaţia unui om de perfectă onestitate, care îi tradusese în mod special câteva pasagii, adapta gustului francez o poveste de iubire, de onoare şi de sânge ; când Moliere declara rece : îmi iau bunul meu unde îl găsesc” ; când deliciosul „La Fon­taine” îşi făcea o glorie din îm-Continuare în pagina II-a coL 6 si 7 io® Iluştrii necunoscuţi Maurice Leblanc La Berlin au avut loc la vice-’şi Max Hansen (la Komoedie). Creatorul lui Arséne Lupin es din comun. Defectul geniului este că autorii nu prea sunt ata­şaţi formei literare ; frontiera între popular şi literar este greu de determinat, nici un­ romancier de aventuri nu a depăşit ceea ce a făcut Balzac cu „Les Chouans, sau „fantasticul“ Edgar Poe şi imaginatu-s­a vreodată o poveste de 150 de pagini mai bogată în evenimente în dezastre, în răz­boaie, în crime, în violuri, decât „Candide“ ? „In orice caz, faptul de a place unui public enorm, este un feno­men destul de curios pentru a m­e­rita să ne oprim la el. Cărţile mele sunt traduse în 25 de limbi şi obţin pretuindeni a­­celaş succes — şi asta nul încetea­ză de a mă uimi. „Numele lui Arsene lupin ? Creaţia acestui personagiu ? Aş fi incapabil să vă spun cum mi-a venit ideia lui. Ea era, fără îndo­ială, în mine, dar eu o ignoram ; ea corespunde evident anumitor se reduce la o chestiune de ta­lent; trebue să găseşti un mod]tendinţe din tinereţea mea, ten­şi .episoadele, se adunau în jurul ____ „ ...... _ SLIS , I lui. Pierre Laffitte insistă , de a prezenta evenim­­entele care­­dintelor lui „Oedip du Café du ceasta naștere lentă...” de BERNARD ZIMMER Max Reinhardt isr-' Bernard Zimmer

Next