Rampa, iulie 1931 (Anul 16, nr. 4031-4056)
1931-07-01 / nr. 4031
ANUL XI—No 4031 Redacţia, Administraţia şi Atelierele Grafice INTRAREA ZALOMIT NoiHotel Astoriai.— Telei. 901/49 BUCUREȘTI Publicitatea concesionaţi eaofasly SoeieWS Anonime »RwdoK Mosse", Galea Victoria fip. 31. Srirector t SCARLAT FRODA IINBJUQTECA*, STRA"! S I B I U 4 Pagini 3 Lei C. JOI 2 I U 11 E 19 5 1 ABONAMENTE IN TARA I ro( IikV • •••••••• 1»®I ®0 9«oa KjoI ............. , »©o ga an ...................... . 1ooo fN 8TRAINATATE GHJSbU Atoon a mentei© se pt&tess înainte v le 1 sau le 15 ale fiecărei luni Iniţierea şi educarea artistică a copiilor este actualmente, în alte ţări, una din preocupările de căpetenie ale pedagogiei moderne. Urmărind, în , dările de seamă publicate de pildă de ziarele engleze, activitatea pe care o desfăşoară în Apusul civilizat pedagogi luminaţi în rândurile tineretului, trebuie să ne amintim întotdeauna cu durere cât de puţină atenţie se dă la noi acestei arzătoare probleme, de care depinde în bună parte, desvoltarea culturală a naţiunii întregi. Nu mai de mult decât acum câteva zile, ziarele londoneze descriau, cu un lux de amănunte savuroase, o lecţie la un institut modern de muzică pentru copii. Acolo, muzica se învaţă în cadrul unui joc ingenios la care copii —■ între 5 şi 10 ani—participă voioşi ambiţiile fiind înteţite prin premii de bomboane şi prăjituri. Cine indică tonalitatea şi ritmul unei melodii pe care profesorul — tovarăşul mai mare de joc — o execută la pian, capătă o bomboană. Aceasta este prima etapă a iniţierii muzicale. Cam în acelaş spirit se desfăşoară câţiva ani cursurile ■ muzicale iar atunci când odată cu adolescenţa intelectuală începe şi iniţierea teoretică a elevilor, materia nu mai pare în loc aridă iar regulele se desluşesc în toată claritatea lor armonioasă, viitorilor muzicanţi, temeinic pregătiţi. Dar să mai vorbim oare de concertele speciale pentru copii şi tineri în marile şcoli de la Londra şi din provincie sau de c audiţiile muzicale de la B. B. C. (SUţiunea britanică de Radio-difuffiune), care ajută opera de educare arctică a tineretului, întreprinsă Pedagogii moderni \ La noi, această importantă ac• ?*„J'otp,18««+* ir •"eis îf flmr^r.K ia Inăvoinja şi tragerea de inima învăţătorilor şi învăţătoarelor cari în cele mai multe cazuri, călăuzii de bun simţ şi o cgoste înăscută pentru muzica trămoşească, le transmite brut de folklor muzical cea mai imas neatinsă într'o epocă d îngrijorătoare răspândire s muzicii de dans de fabricare duzină, de LIVIU ARTEMIE De altfel, nici nu este de mir,rare că învăţătorii noştri nu pot porni la o acţiune susţinută şi organizată pentru iniţierea muzicală a tineretului şi pentru menţinerea trează a dragostei pentru muzica românească strămoşească. S-a gândit oare până acum cineva la fixarea unor directive, întemeiate pe cercetări practice, pentru orele de muzică în şcolile primare ? Dar manualele speciale nu sunt oare şi ele necesare pentru elevii micuţi cari nu pot fi maltrataţi până la desperare, în orele de muzică, pentru a învăţa pe de rost, cu sila, o melodie oarecare pe care o aud pentru prima dată. In această privinţă se pare că ne aflăm şi la noi în faţa unui însemnat progres. D-nii profesori G. Breazul şi M. Botez au terminat o serie de manuale de muzică pentru copii, întocmite după principiile intuitive cele mai noui însă totodată şi aplicate sufletului românesc. Poate că această inovaţie fericită va determina şi în alte cercuri, mai largi, un interes pentru iniţierea artistică a copilului. Cât de mare este dorinţa copilului pentru spectacol, putem vedea la acele festivaluri atât de utile, din punct de vedere pedagogic, organizate în cursul stagiunei de unele reviste pentru copii-Ceia ce reuşeşte, într-un cadru mai restrâns iniţiativa particulară, ar trebui să îndemne suprema autoritate culturală a ţării, Ministerul instrucţiunii, la sistematizarea spectacolelor pentru copii, cu demonstraţii teatrale, muzicale şi coreografice, potrivite cu posibilităţile de înţelegere ale micilor spectatori.* Să mai vorbim oare de faptul, că într'o Capitală ca a noastră, nu există un cinematograf cul♦V.VS-Î -yi-fcyt «... şi, tineret'şi că, în schimb, porţile sunt larg deschise la toate spectacolele cari numai o influenţă moralizatoare şi de utilă iniţiere nu o pot avea asupra copiilor ? Cert e, că problema educaţiei artistice a copilului a fost prea multa vreme neglijată la noi. Nu e oare vremea să reparăm greşelile şi omisiunile din trecut ? 1 . Din casca suflirtilui valora 400.000 lei. Imediat D. s'a dus la Prefectură unde a reclamat cazul d.lui Mingopol, activul şi distinsul inspector de poliţie. — Vasăzică era in garsoniera d.taie! Hm ! 400.000 lei! Straşnic inel. Ce înfăţişare avea ? — Era blondă, sveltd, purta rochie albastră şi pălărie roşie !... AŞA E ! Micul Didel, odrasla de 6 anişori a confratelui nostru A. P., e un ştrengar şi jumătate. Poznele lui au ajuns de pomină. Taică,sdu, ca să-l aducă pe calea cea bună, l.a luat In braţe şi i.a spus: — Vezi tu, puiule, trebue să te faci cuminte. Câte lucruri fac eu şi tu nu le poţi face! Ia să te gândeşti la un lucru pe care tu il poţi face şi eu nu ! Atunci iţi dau o sută de lei ! — Adă suta ! Pot ceva ce de ta nu poţi ? *— Anume ? •— Şă cresc ! SOLUŢIA SALVATOARE Avariţia proverbială a scoţienilor a prilejuit umoriştilor, o serie nesfârşită de subiecte. Duminică noaptea... spre Luni dimineaţa, stăteam într’un local de pe Calea Victoriei cu câţiva confraţi cu care mă întâlnisem la teatrul Ventura, la reprezentaţia de închidere. Venind vorba despre radio — apropos de actul II din „Pierre sau Jack”, unul din grupa noastră se declară adversar hotărtt al acestei invenţiuni. Dece, nene Petrică ? !— Păi iată radio,aparatul meu, fir’ar al dracului! Eu prind, întotdeauna, trei staţiuni deodată. Şi te plângi de asta ? Dă un anunţ intr’o gazetă scoțiană, ii sfătui cunoscutul umorist Nicu... LA RESTAURANT Un prieten al ziarului nostru, care s’a întors zilele trecute din Paris, unde fusese la Expoziţia Colonială, m’a vizitat, eri dimineaţă, la redacţie, pom vestindu-mi fel de fel de minunăţii pe cari le_a văzut acolo. Intre altele mi-a istorisit o Intămplare autentică, al cărei erou a fost chiar el. Amicul nostru, — a insistat să nu i divulgăm nici inițialele, — invârtinduse prin imensa cetate care este magnifica Expoziţie Colonială, a obo.,sit şi, flămând a intrat întrun restaurant vienez. Aci o gălăgie Infernală, orchestra cânta valsuri vieneze, clienții fredonau şi chelnerii serveau in paşi de dans. A comandat o pulpă de viţel. Şi i s’a adus un fleac de pulpă. •T- Ascultă, chelner, cum se numește porcăria asta ? — E o bucată din „Văduva veselă"! CONFUZIE Junele O., ale cărui aventuri galante au făcut ocolul Bucureştiului, — mai ales una in tare a fost implicată şi soţia unui ministru, — a fost, ori, victima unui furt. Când s’a trezit dimineaţa a constatat că partenera lui de noapte, dispăruse. Asta n’ar fi fost nimica. Dar n’a dispărut singură. A luat cu ea şi un Criticul G. CharenseU a început în ,fleuvelles litteraires“ publicarea unei serii de convorbiri cu „maeştrii romanului popular“, acei „iluştrii necunoscuţi“, cum îi numeşte el, ale căror opere ating tiraj fantastic, dar pe care publicul îi cunoaşte prea puţin. Prima convorbire apărută, ni-l prezintă pe Maurice Leblanc, autorul faimoaselor aventuri ale lui Arsene Lupin. Marele romancier dă o serie de interesante amănunte în legătură cu procesul intim de creaţie al operelor sale. Reproducem mai jos o parte din articolul lui Charensol : Opera sa nu e prea considerabilă : întâi, vre-o zece romane literare, apoi, într'o zi, Pierre Lavel de valoare al lui 0. Un inel care fite, îi cere o nuvelă pentru „J” Când trenul afunde in stafie, I. Iancovescu *? Câtă profunzime omenească nu se ascunde in plămădeala de haz a anecdotelor ! De multe ori o glumă, sub înfăţişarea ei nepretenţioasă, maschează un adevăr al vieţei. Iată, mă gândesc la anecdota biletului de loterie. Un ce-tăţean grăbit, parcurge în tempo viu Bulevardul Elisabeta. Pe trotuar, un vânzător de... noroc închis hermetic în bilete dreptunghiulare, îl îmbie : — Luaţi un bilet ! Astăzi după amiază e tragerea ! Şi trecătorul, glumeţ, respunse : — Bare-mi să fi fost tragerea peste o lună ca să am timp să sper Este, în răspunsul acesta, o destăinuire sufletească. Un rezumat psichologic. Aşa e omul ! Năzueşte spre un lucru mare, îl doreşte cu o pasiune neţărmurită, unul se strădueşte să ajungă ministru, altul tânjeşte să cucerească o femeie, un călător se roagă să se vadă de-acum în staţia finală şi exemple din acestea s'ar putea cita la infinit ! Dar odată parvenit în fruntea unui minister, sau posedând o femeie, sau coborându-te la staţia terminus, farmecul a dispărut... Dorinţa ,e cel mai puternic combustibil în drumul vieţei până când e satisfăcută. In momentul acela nu mai vrei nimic, ai ajuns şi sentimentele încep să trăiască o viaţă molcomă, de burghezie... Ultima zi de clasă... E aşteptată cu nerăbdare cu o delicioasă înfrigurare, de tot poporul şcolăresc. Şi cu fiecare foaie de calendar ce cade pradă timpului trecut, bucuria elevului ,sporeşte... Se apropie de ceea ce a dorit... Când clopoţelul a sunat sfârşitul ultimei ore, nimeni nu se înghesue spre uşă. Sunt toţi cotropiţi de emoţie, de melancolie, regretă faptul împlinit, l-ar vrea mai târziu, ei, care chiar cu o zi înainte, spuneau — „Mult mai e până mâine !... ■ Da, e cel mai savuros şi delicios lucru voiajul sentimentelor spre ţel. Câm..., trenul ajunge în staţie îţi pare rău. Era atât de bine înainte când aveai ce să vrei. Acum însă !.. Toate acestea mi-au trecut prin gând. Duminică seara, asistând la reprezentaţia de închidere a teatrului Ventura... Ca la serbările de fine de an, asistenţa a fost numeroasă şi entuziasmul mare. Şi „Pierre sau Jac¥‘ s’a jucat pentru cea din urmă oară... Când ultima lăsare de cortină a căzut peste ecoul celor din urmă aplauze, nici un actor n'a dat fuga în cabină să „scape de teatru“... Au blestemat aceste îndrăcite călduri estivale, au plâns... curba de sacrificiu ce se aplica preţioaselor concedii, au aşteptat nerăbdători, zi de zi, „polcul“,, ultima reprezentaţie, şi totuşi, în clipa iremediabilului, nu am văzut, pe faţa nimănui, vreun zâmbet de mulţumire. Dimpotrivă. Melancolia aviatorului care aterizează... Şi Iancovescu, eternul revoluţionar, întârzia prin culise... ‘ JACK BERARIU ..Othello“ la Nisa Teatrul „Palais de la Mediteranée” din Nisa anunţă de pe acum reprezentarea tragediei lui Shakespeare „Othello” cu Albert Lambert de la Comedia Franceză şi intr’o traducere nouă a lui Rene Berton. —------0X0-----— / Se xl Pregătiri pentru viitoarea stagiune In GermanialSuperstiţia originalităţi Piesele reţinute de teatrele provinciale - Criza teatrelor subventionate. - Comemorarea violonistului tahim la Berlin In timp ce în centrele pitoreşti din Bavaria, se fac pregătiri în vederea începerii spectacolelor festive estivale, teatrele din principalele oraşe germane se pregătesc pentru viitoarea stagiune care, din cauza crizei şi a concurenţei enorme, se anunţă foarte agitată. Teatrele provinciale au încheiat de pe acum numeroase angajamente cu artişti celebri şi nu reţinut piesele încă neterminate ale autorilor la modă. Este caracteristică, în această privinţă faptul că noua piesă a lui Luigi Pirandello „Păzeşte-te” a fost reţinută de pe acum spre reprezentare, de o serie întreagă de teatre din oraşele germane de provincie. Piesa americană „Un out-sider câştigă cursa de şase zile” a fost reţinută de nu mai puţin de 20 de teatre germane. Piesele lui Hans Sassmann „Metternich” şi „Casa Rotschild” au intrat deasemenea în repertoriul teatrelor germane. In genere toate teatrele provin, dare pun o mare grije în alcătuirea repertoriului şi în alegerea numai acelor piese cari prezintă o reală valoare literară. Toate aceste precauţiuni nu pot iisa împiedeca falimentele multor teatre din provincie. Unul dintre marile teatre de operă din Germania, acela de la Stuttgart, este ameninţat în momentul de faţă cu închiderea,nn urma reducerii subvenţiei de Stat a acestor instituţiuni de la 2 la 1,6 milioane mărci. Din cauza crizei financiare, primăria oraşului Stuttgart a hosais tout“, el scrie o scurtă povestire intitulată: „Arestarea lui Arsene Lupin“, în care se vede căpitanul unui transatlantic prevenit prin T. F. F. că un abil escroc se află pe bordul său, fără ca radiograma să-i trădeze numele. In timpul celor cinci zile, cât durează traversarea, domneşte o mare agitaţie pe vapor şi numai pe pământ se află numele lui Arsene Lupin. Povestea a avut succes şi Pierre Laffitte ceru romanei, ului să-l mai amestece pe acest Lupin şi în alte aventuri. Maurice Leblanc care ţinea mult la romanele sale de moravuri şi de psichologie, refuză o vară întreagă , dar, inconştient, visa în jurul acestui erou tărât de asemenea reducerea subvenţiei acordată până în prezent teatrului de operă. In asemenea împrejurări, se crede că ministerul provincial va hotărî închiderea definitivă a imperii din Stuttgart. Dacă unele teatre de operă luptă cu criza, altele desfăşoară în schimb o activitate cu adevărat prodigioasă. Fiecare lucrare nouă a compozitorilor moderni este reţinută, în manuscris, pentru 5-6 teatre din Germania. Caracteristic este cazul nouei opere a lui Wolf-Ferrari „Văduva şireată” care s-a cântat acum câteva luni cu mare succes în Italia şi a fost reţinută spre reprezentare în Germania la teatrele de operă din Berlin, Dresda şi Colonia. Premiera germană va avea loc în octombrie, concomitent, în toate trei teatrele mai sus menţionate. ..N'ai decât să faci un roman de aventuri literar“, îi spunea el prietenului său. Acesta se decise în toamnă şi Arsene Lupin începu să trăiască extravaganta existenţă pe care i-o cunoaştem. ,,In epoca aceasta, spune Maurice Leblanc, nu-1 cunoşteam nici măcar pe Conan Doyle ; dacă am fost influenţat de vreun romancier, atunci acela a fost Edgar Poe, singurul are, în acest gen de poveşti, s-a ataşat mai mult atmosferei decât evenimentelor ; dar pentru a creia această atmosferă de gândire şi de dincolo trebue geniu şi trebue să poţi dispune de 50 de pagini ; astăzi nu se mai poate, nu mai e timp, pentru aceasta cititorul trebue prins în primele zece pagini ; dacă lucrul îţi izbuteşte el te va urma pretutindeni, slăbiciunile acţiunii nu vor mai, fi văzute de el. ’ „Aici, ca şi în altă parte, totul putui acestei săptămâni mari festivaluri muzicale pentru comemorarea centenarului naşterii faimosului violonist Iosef Ioachim, pedagogul cel mai strălucit şi profesorul marilor violonişti contimporani. La aceste festivaluri participă marile asociaţiuni muzicale din Berlin şi numeroşi muzicanţi celebri sosiţi la Berlin în vederea acestor manifestaţiuni omagiale. La Conservatorul de muzică a avut loc un concert în care s-au executat numai compoziţii de Josef Ioachim. Soliştii acestui concert au fost elevii lui Ioachim, profesorii Klingier şi Havemann. A urmat apoi un serviciu religios la mormântul lui Ioachim. Acesta a fost ultimul mare eveniment muzical al stagiunei. Stagiunea e pe terminate şi la Berlin. Teatrele nu vor putea rezista pe vară crizei şi îşi închid, pe rând, porţile până la toamnă. In cursul saptămânei trecute s’a închis stagiunea la două mari teatre din Berlin, la „Theater des Westens” şi la „Lustspielhaus Alte teatre vor urma aceste exemple. In schimb, Max Reinhardt rămâne biruitor pe poziţii, lăsând deschise toate teatrele sale din Berlin unde reprezintă „Căpitanul de Koepenick” de Carl Zuckmayer (la Deutsches Theater), „Frumoasa Elena” de Offenbach (la Kurfuestendamm Theater) şi „Clientul e servit” de Const Rois ’Autorul lui „Brava Africanul“‘ a ţinut la Université des Annales, în cadrul serii de prelegeri „Confidences d’auteur , o spirituală conferinţă, din care redăm mai jos câteva pasagii : De îndată ce d-na Yvonne Sarcey mi-a cerut această conferinţa, m‘am pus pe lucru ! Vai !Am dat imediat peste câteva cuvinte perfide de La Bruyere, pe care toată lumea le cunoaşte, pe care eu le cunoşteam de asemeni, dar care în starea de spirit particulară în care mă găseam, începură să dangeze în faţa ochilor mei, în litere „Totul una prea am de cât gândesc“. Am f cunoscută — Le deschide condeiul ? deci conda sau repeţi semenea ca , și onestitatea cer să se închidă cât mai curând toate casele de editură, toate teatrele și chiar Universitatea Analelor... — Nu cumva ești, puțin suferind ? mă întreabă d-na Yvonne Sarcey. — N-am fost niciodată mai lucid, doamnă ! — In cazul acesta, e mai grav! Ascultă-mă totuși : La feinte est un pays pl ein de [terres désertes, Tous les jours nos auteurs y [font des decouvertes. Mais ce champ ne se peut [tellement moissonner Que les derniers venus n y [trouvent â glan^r. -r _ ' \ ' _ Cine a spus acta ? — La Fontaine. — Cum! La Fontaine ! El care a luat dela toată lumea ! — Tocmai! Acesta e chiar subiectul conferinței d-tale ! — Hai! Lucrează! Și fără capricii! M’am întors acasă. Noaptea, am avut un vis penibil. Mă găseam în fața judecătorilor, la tribunal. Trebue să vă spun că am fost avocat, şi chiar prost avocat, înainte de a părăsi palatul de justiţie pentru teatru sau, daca preferaţi, înainte de a opta pentru adevărata comedie... Decanul m’a Commerce”, todeauna gata să rezolve inutile enigme. In realitate, totul s'a născut în inconştientul meu, în el am găsit calităţi pe care le ignoram, pe care nu am avut decât să le pun în lucru cuajutorul meseriei de romancier psichologic, pe care o învăţasem printr'o lungă practică. Şi mi-era, cert, mult mai uşor de a le scrie pe acestea decât pe acelea : anumite capitole din aventurile lui Arsene Lupin, au fost refăcute de cinci şi de zece ori. Eu nu produc, de altfel, niciodată mai mult de 3 pagini pe zi. „Nu încep să scriu niciodată decât atunci când am găsit punctul de plecare. De unde vine ?Nu ştiu. Fără îndoială, o idee se va fi depus în mine ca un ou, ea a crescut şi într’o zi mi s’a relevat. Şi numai în momentul fecundării, iau cunoştinţă de ea ; mă pun atunci pe lucru, sigur că totul va merge bine până la sfârşit. îmi caut un punct de sosire şi, ceeace-mi place atât de mult, este a-desemnat (în vis) ca avocat, din oficiu într’o afacere chemată să facă puţin zgomot. Eram însărcinat să susţin interesele părţii civile. Mă prezentam pentru moştenitorii lui Guilhelm de Castro, în afacerea „Moştenitorii Guilhelm de Castro”, contra Pierre Corneille (plagiat şi contra-facere). îmi aminteam, vag de o veche afacere analoga. I-am împărtăşit aceasta decanului. : __ E aceeaş, mi sa răspuns NUurnai că a fost amânată mereu pentru fixare în timp de 200 de ani, şi pentru pledoarie, in timp da 94 de ani. Justiţia nu e grăbită. Fierre Corneille, avocat el însuşi, era apărat de dl. Jean Dars, tânărul poet, eloquentul avocat pe care-l cunoaşteţi. Fură ascultaţi martorii. Erau acolo : Montaigne, Pascal, Goethe, Vigny, Henri Heine şi Rodin, dacă amintirile mele sunt exacte. Fiind strigat, Montaigne declară: „Adevărul şi raţiunea sunt comune fiecăruia şi nu aparţin mai mult aceluia care le-a spus întâi, decât aceluia care le-a spus după... Albinele jefuesc, de ici, de colo florile, dar mierea pe care o fac, este toată a lor. Şi Pascal, pe urmă, cu glasul stins, jenat, cu aerul bolnav, spuse: „Când se joacă cină, şi unul şi altul joacă cu aceeaşi minge, dar unul o plasează mai bine”. La rândul său, Vigny, pontificul, spuse : „Câţi poeţi nu sunt decât plagiatori ! Goethe a luat dela Markiowee ideia lui Faust”. Mare impresie. Toată lumea îl fixa pe Goethe, care nici nu tre- * r i . 1- 1 —--1 1... Arm. V.C11C i-au dat puterea sa ! S’a simţit lipsa de tact germanică, care constă în a-şi compara contemporanii cu animalele domestice, dar Henri Heine ironiza deja : „In artă, forma, forma e totul, stofa e fără valoare. Croitorul Staub cere acelaş preţ pentru o haină, fie că a furnizat sau nu postavul. El cere să i se plătească croiala. Stofa el o dă gratis”. Veniră pledoariile. Aveam cel dintâi cuvintul. Făceam pe indignatul scuturândumi mânecile : ^ ! — Toate pretinsele frumuseții ale Cidului, toate sunt împrumutate de la Guilhem de Castro..., pe care Corneille l-a furat... Nu fui ascultat ; în schimb perorația d-lui Jean Dars făcu puțin efect : — II atacați pe Corneille ? Mulțumiți-i, mai curând! Fără Corneille, Cidul ar fi rămas obscur în peninsula dumneavoastră îngustă . Cidul ? Nu ! Dar un mort, anonim fiindcă, fără Corneille, Cidul Dumneavoastră, n’ar fi existat niciodată... După care, plângerea clienţilor mei fu respinsă şi ei condamnaţi la cheltueli. Mă trezii. Iată un proces, mă gândeam, foarte verosimil în zilele noastre, dar pe care în secolul al XVII-lea nimeni nu l-ar fi crezut posibil. S-a schimbat, deci, ceva în moravurile oamenilor care au bizara manie de a înegri hârtia. Au rămas tot vanitoşi şi susceptibili; dar crescut-a oare vanitatea noastră din secolul lui Ludovic al XIV-lea până astăzi ? Şi de ce ? Fără îndoială, fiindcă suntem mai ignoranţi! Când găsim, fără să ştim, noi regăsim ! Ceva mai multe cunoştinţe ne-ar scuti de ridicolul de a vorbi serios de drepturile noastre de inventator ?. Nu s’ar fi gândit să vorbească de plagiat în epoca rezonabilă când Racine, cu seninătate, jefuia pe Homer, Euripide, Virgil, Seneca, Tacit, între alţii ; când Corneille, acceptând invitaţia unui om de perfectă onestitate, care îi tradusese în mod special câteva pasagii, adapta gustului francez o poveste de iubire, de onoare şi de sânge ; când Moliere declara rece : îmi iau bunul meu unde îl găsesc” ; când deliciosul „La Fontaine” îşi făcea o glorie din îm-Continuare în pagina II-a coL 6 si 7 io® Iluştrii necunoscuţi Maurice Leblanc La Berlin au avut loc la vice-’şi Max Hansen (la Komoedie). Creatorul lui Arséne Lupin es din comun. Defectul geniului este că autorii nu prea sunt ataşaţi formei literare ; frontiera între popular şi literar este greu de determinat, nici un romancier de aventuri nu a depăşit ceea ce a făcut Balzac cu „Les Chouans, sau „fantasticul“ Edgar Poe şi imaginatu-sa vreodată o poveste de 150 de pagini mai bogată în evenimente în dezastre, în războaie, în crime, în violuri, decât „Candide“ ? „In orice caz, faptul de a place unui public enorm, este un fenomen destul de curios pentru a merita să ne oprim la el. Cărţile mele sunt traduse în 25 de limbi şi obţin pretuindeni acelaş succes — şi asta nul încetează de a mă uimi. „Numele lui Arsene lupin ? Creaţia acestui personagiu ? Aş fi incapabil să vă spun cum mi-a venit ideia lui. Ea era, fără îndoială, în mine, dar eu o ignoram ; ea corespunde evident anumitor se reduce la o chestiune de talent; trebue să găseşti un mod]tendinţe din tinereţea mea, tenşi .episoadele, se adunau în jurul ____ „ ...... _ SLIS , I lui. Pierre Laffitte insistă , de a prezenta evenimentele caredintelor lui „Oedip du Café du ceasta naștere lentă...” de BERNARD ZIMMER Max Reinhardt isr-' Bernard Zimmer