Rampa, august 1931 (Anul 16, nr. 4057-4083)
1931-08-01 / nr. 4057
ANUL XVI—No 4057 Redacţia: Administraţia 9, Atelierele Gravp INTRAREA ZAIOMIT No 1 (Hotel Aetorlor.— Tetei 361/SD BUCUREŞTI IPublicitatea corveeeiana» «wkiahr SooteîilN Anonime .Rudolf Messe", Calea Victorie) No. 31. of / BIS 0 Director: SCARLAT FRODA Pagini Lei 3 C. SAMBATA 1 AUGUST 1931 ABONAMENTE IN TARA rrtU tont . ~~......................7.7 LI 800 lurjf , 600 Aa w».......................................... , tepo »N străinătate dublu Aftensmsmteie se pt&tess înainte ka seu ia 1S ale fiecarei luW Teatrul literar de V. TIMUŞ Succesul lui Jean Giraudoux Aci « poate întreaga savoare şi *-----zo” » —în valoarea eroilor lui Caragiale, cu „Amphirion 38” a repus îndiscuţie şi în stimă teatrul literar. Siegfried „păcătuia” odinioară tocmai prin substanţa literară. S’a spus atunci: „prea multă literatură pentru a fi teatru bun”. Şi Giraudoux a perseverat totuşi, reuşind cu 15Amphitrion 38” să repurteze şi stimă literară şi succes de teatru. A realizat adică tocmai ceea ce constitue adevărata calitate a dramaturgului. Căci totdeauna teatrul şi literatura au făcut cassă bună în operele ce s’au impus deopotrivă criticei şi publicului. E drept că uneori publicul plictisit de traseologia, de bombasticismul verbal în special al unora dintre piesele aşa zise „de idei” a dat preferinţă dialogului eliptic, neglijent, cotdiean, abrupt, cu aer de improvizaţie, şi care atât de bine întreţine impresia de veridic şi concentrează atenţia spre acţiune, spre anecdotă. Evident, ţinuta literară a dialogului e totdeauna în funcţie de conţinut. Eroii dramei de idei, de analiză, de sentimente, de sensibilitate, au chiar datoria a-şi îmbrăca mai ales speculaţiile în cuvinte, în fraze de elită, de armonioasă sonoritate. Şi fireşte comedia de caractere e liberă să-şi fixeze personagiul şi prin neglijenţa limbajului. Publicul însă nu totdeauna sesizează calitatea literară a dialogului. Căci în drama cu cele mai înalte pretenţii de înălţime, o pretenţiozitate de stil, o sonoritate prea căutată pot fi tot atât de indiscrete şi dăunătoare ca absenţa totală a ţinutei dialogului. După cum valoarea de caracterizare a tipului de comedie nu stă in banalitatea şi vulgaritatea repliei, ci tocmai în pitorescul felului de a vorbi al personagiului, după cum dincolo, în drama literară, poezia teatrului lui N. Iorga e tocmai în simplitatea şi naturaleţa frazei, în frumuseţea necăutată şi inspiraţia unui real poet spre deosebire de sonoritatea bombastică, afectată şi pretenţioasă a unora dintre „poeţii“ scriitori de teatru. Dar în afară chiar de calitatea reală a adevăratului literat, s’a manifestat o adevărată tendinţă de deliterarizare a teatrului subt sugestia filmului sonor. S’a afirmat că în „filmul de artă“ niciodată dialogul nu contribue cu nimic la valoarea şi calitatea operei , că totdeauna filmul s’a dispensat de dialogul naiv şi de fraza literară, reducând replica la strictul necesar înţelegerii fără explicaţii scrise a scenariului. E foarte just. Dar filmul are alte mijloace şi alte metode de comunicare decât teatrul. Actorul de film n’are nevoe să vorbească pentru a se face înţeles. întocmai ca mimul, el evoacă numai, sugerează estompând, schiţând şi completând cu gestul, sentimentul, pasiunea, ideia pe care mirajul ecranului o completează. Aceasta e însăş arta nouă a cinematografului. De aceia arta scenaristului şi a regizorului cu ajutorul actorului se complectează în contribuţii aproape egale pentru a desăvârşi banda de succes a ecranului. Teatrul însă trăeşte şi va trăi în funcţie de text. Un bun scenariu nu înseamnă un bun film. Un text bun e însă totdeauna şi o piesă bună, ce nu mai are nevoe de completări. Or, textul implică valoare literară. Cei ce încearcă mutilarea textului pentru a se apropia de film, n’au pătruns nici taina cinematografului şi nu cunosc niciviaţa teatrului, Din co$ca suflearnini UNDE DAIV Logodna tânărului Jan cu o fru. i moasă campioană de Innot, a indispus puţin pe bătrânul său tată, care, totuşi, până In cele din urmă s’a consolat. Prima vizită a viitoarei lui nore,—care a avut loc Duminică, — l.a pri jeluit o mică răutate. Jan vine acasă cu o fată delicioasă. Tatăl o priveşte lung.— Papa, iţi prezint pe logodnica piea, Ninil I D. Jan senior a rămas destul deplăcut impresionat, totuşi a găsit că e bine să-l facă o mustrare şi fetei. — Domnişoară, v’aţi logodit cu fiul meu; nu mă opun. Cred, totuşi, că ar fi fost mai bine să mă Intre, baţi pe mine înainte ! — Desigur — răspunse roşind şi făcând ochii in jos tânăra logodnică,— ’dar oricum, tot pe fiul Dv. l.aşl . fi luaţii, ŢINUTA DE GALA Un bogătaş evreu din Bucureşti se află, actualmente, In vilegiatură, la Călimăneşti, unde a închiriat o vilă foarte drăguță. Prietenul lui losef A., — care venise mal de mult in localitate, s’a gândit să.l facă o vizită. irr Cine e ?, f- losef A.l (— Intră I , __* 1 Când ce să vezil "Eroul „custelni noastre citea o gazetă, plimbdndu-se in pielea goală prin cameră. Pe cap purta un... joben! — Ai țicnit? Ce e halul ăsta pe tine? — Cine mă vede aici? — Bine, dar atunci de ce ţi-ai pusjobenul? — Poate că, totuşi, vine cineva!... UN EXCELENT EXEMPLU La şcoală. Profesorul explică diferite lecţiuni. Ajunge la „expresii", mimând reia livitaţi. * Când spunem: „Hai să facem doi paşi", nu însemnează că trebue să facem numai doi paşi, ci să ne plimbăm puţin. Ai înţeles. Popescule? Da, domnule profesor. ' — Dacă e aşa, dă-mi şi tu un exemplu. ’ Elevul duce mâna la frunte, se scobeşte în nas, se gândeşte puţin. Apoi:câteodată mama ii spune:, „Am să-ţi spun două vorbe!” şi... — Ajunge, îl opreşte, suspinând profesorul, care, sărmanul, — e insuf rat. Văd că micevutl RAUTATE ^ • Unul simpatic, dar remarcabil de obez scriitor român i s’a făcut cinstea de a fi ales membru al Socle, făţa scriitorilor. Pune ’nţeles, invidia celor mulţi nu-l cruţă. ' Sialandiri, intrând la Capşa, fu întâmpinat de doui din cei mai afurisiţi bârfitori ai acestei cafenele a tuturor bârtelilor. *— Ia te uită, domnule! O apostrof fă primul, veninos. Va să zică te aleseră şi pe d.ta membru al Societăţei Scriitorilor! Precum al cetit! ripostă obezul nou ales, parând indemânatec lovitura. •— Foarte bine! făcu al douilea bărfitor de meserie. Dar... cum de te au ales, când d.ta nici nu îndeplineşti ‘condiţiile cerute de statutele societăţei, n’al volum!. Atunci primul „amic”, cu toată ironia, contemplând de sus până jos proporţiile Intr’adevăr uriaşe ale simpaticului obez: — Volum, frate? Volum n’are domnul?... Păi n’are decât volum!, , -Â4 S Tradiţia wagneriană dela Bayreuth In primejdie Cine va continua tradiţia dela Rin.— Wagner în a treia generaţie? — Spre o modernizare a Bayreuthului Cu toată criza din Germania spectacolele festive wagneriene dela Bayreuth se desfăşoară în mijlocul unei extraordinare insufleţiri. Trei sferturi dintre vizitatorii spectacolelor de la Bayreuth sunt anul acesta străini şi îndeosebi englezi, americani şi suedezii Este interesant fenomenul că linele locuri, deşi cumpărate au rămas neocupate. Ele aparţin americanilor cari au fost împiedicaţi de criză să plece în Europa. In cercurile conducătoare ale festivalurilor din Bayreuth se manifestă anul acesta o oarecare îngrijorare cu privire la viitorul spectacolelor festive, din cauza lipsei de tineri artişti capabili să continue marea tradiţie wagneriană. Viitorul festivalurilor de la Bay reudistă în mâinile tânărului Wieland Wagner, azi în vârstă numai de 13 ani, fiul cel mai mare al lui Siegfried Wagner, mort anul trecut şi al d-nei Winifred Wagner care continuă tradiţia preluată de soţul ei şi de mama acestuia, Cosima Wagner. Spiritul îndrumător însă invizibil al spectacolelor este în momentul de faţă Heinriz Tietjen, director al Operei de stat din Berlin. Tietjen îşi petrece ziua întreagă în biroul său de la Bayreuth Toscanini şi nu este ispitit de nimeni. Rezerva în care se ţine Tietjen se explică prin faptul că multe personalităţi conservative de la Bayreuth îl acuză de tendinţe de „berlinizare” a spectacolelor de la Bayreuth, o acuzaţie care nu pare întru nimic întemeiată. Unul din motivele care nu determinat această ostilitate împotriva lui Tietjen îl constitue inovaţia introdusă în primul tablou din „Tannhäuser”. Scena Bachanalei a fost executată anul acesta de ansamblul şcoalei moderne de balet a profesorului Laban, care a stilizat interpretarea în aşa manieră încât să lase imaginaţiei frâu liber pentru a reda atmosfera de senzualitate, de graţie şi voluptate care trebuie să domnească pe Weimsberg. Realizarea acestei inovaţii a stârnit nemulţumirile criticilor conservativi dela Bayreuth. Aceste manifestări conservative dela Bayreuth se ivesc ori de câte ori se încearcă acolo o inovaţie. Se ştie că ele s’au înregistrat şi cu prilejul debutului lui Arturo Toscanini, marele dirijor italian, la Bayreuth. Muzicanţii naţionalişti nu admiteau ca un străin să dirijeze la pupitrul unde a stat Richard Wagner. Anul acesta, nemulţumirile de anul trecut au fost uitate iar Toscanini a fost obiectul unor entuziaste manifestaţii de simpatie. Dirijând anul acesta „Parsifal” la Bayreuth, Toscanini a obţinut un succes triumfal. După spectacol, fiica lui Richard Wagner, Eva Chamberlain, i-a înmânat lui Toscanini în faţa orchestrei, manuscrisul ultimei compozţii a lui Richard Wagner. Acest manuscris fusese dedicat de Wagner soţiei sale Cosima şi este considerat drept unul dintre cele mai preţioase manuscrise ale compozitorului Continuare în pagina II-a, I Ioana I-a mijloc Revista „Die literarische Welt” publică în ultimul ei număr răspunsurile câtorva mari scritori germani la o anchetă despre criza cărţii. Reproducem acest răspuns, fiindcă remediile pe care le propun, ne vor folosi, poate, şi nouă. Căci criza cărţii româneşti nu e mai puţin gravă decât aceea a cărţii germane. ŞTEFAN ZWEIG Singurul lucru pe care-l putem face noi scriitorii şi creatorii într’un timp în care puterea de cumpărare a scăzut în mod atât de catastrofal, (căci voinţa de a citi şi voinţa de a cumpăra n’a scăzut) este, întâi, să insistăm ca editorii noştri să reducă cât mai mult preţul cărţilor; al doilea, să cerem librarilor, prietenilor şi aliaţilor noştri să fie cât mai con cilianţi cu cei care vor să cumpere cărţi şi, al treilea, să redu- 1 / U SM®“ Zweig r , y' * . . .«fc T cem şi noi' pretenţiile noastre materiale. j ' ‘ J ■ ' -'U'—v. HEINRICH MANN A Un profesor de la Universitatea din Frankfurt, mi-a povestit că a întrebat pe câţiva din elevii şi ce mai citesc în afară de lectura obligatorie. Răspunsul a fost: nimic. Nu cred ca situaţia să fie atât de gravă ca să poată fi remediată cu ajutorul propagandei. Ar trebui înlăturate cauzele ei. Din nefericire se întâmplă însă contrariul. Pâinea costă astăzi de două ori şi jumătate mai scump ca în alte ţări, şi orgoliul politicieniior e împăcat dacă nu se nasc „tu multe”. , Flămânzii, se învaţă cu lenevia şi indiferenţa în ce priveşte spiritul pe care îl consideră desigur ca o batjocură a situaţiei lor reale. Pe de altă parte, Statul rabdă existenţa organizaţiilor înarmate, care urmăresc răsturnarea lui. El nu le dizolvă, cu toate că ar putea s’o facă, şi nici nu le dezarmează, ceea ce i-ar fi foarte uşor. Dar acolo unde forţa pare a fi admisă, ea va atrage totdeaun,na mai mult decât ostenelile cunoştinţii. —De ce nu se citeşte? Fiindcă bântuie teama de viaţa şi fiindcă ideea forţii le înlătură pe toate celelalte. , LION FENCH TWANGER Trei sunt căile pe care autorul îşi poate influenţa editorul pentru a înlătura criza cărţii. 1. El poate contribui la reducerea preţului cărţilor. In acest scop el poate pune editorului condiţia ca ediţia întâia a unei cărţii de succes, să aibă 50—200.000 exemplare, care să se vândă cu 2,85 mărci. El se va mulţumi atunci cu un onorariu de 8—10 la sută, pe când astăzi, cerând 12— 20 la sută, trebue să se mulţumească însă cu o ediţie de 5 şi 50.000 exemplare. 2. El poate contribui la o alegere mai severă a materialului şi la o profilare mai puternică a fiecărui institut de editură. In acest scop, va introduce în contract, înţelegându-se în prealabil cu ceilalţi, clauza că editura nu are dreptul să accepte manuscrise decât atuncicând o treime din autorii săi le declară bune de publicat. .. . 3. El poate contribui la raționalizarea propagandei ! In afară de aceasta, cred că autorul va putea lupta în modul cel mai eficace împotriva crizei, dacă va scrie cărți bune. ) -~T ■co- Scriitorii germani şi criza cărţii Ce remedii prepun câţîva diamateşii literaturii iermane gețin anelierarea crizei cărţii Pentru cei cari se întorc! "Aflaţi, deci, doamnelor şi domnilor, care faceţi parte din emisiunea balneară a teribilului Iulie, şi care, prin urmare, zilele acestea, veţi revedea Capitala, că aşteptările şi previziunile dv. vor suferi o cruntă deziluzie... Ştiu, în preajma, despărţirii (ideloc plăcută), de un Techirghiol fremătând de viaţă sau de o Sinae mereu, — sau din ce în ce mai tânără şi frumoasă, aţi zâmbit compătimitori, — gândindu-vă la suferinţele noastre, ale Celor rămaşi în Bucureşti, — şi v-aţi amăgit că „ce-a fost greu ai trecut“ şi că veţi găsi un Bucureşti proaspăt, liberat de sub dictatura căldurilor cari, — aţi cetit în ziare, — uneori, au atins 60 de grade la soare... .. . Spre disperarea dv., — a noastră nu, căci ne-am obişnuit, — trebue să vă spun că nu ne mai slăbesc deloc căldurile. Tin ,,alarmist“ ar putea susţine că, dimpotrivă, abia acum încep alea... serioasele... A fost şi eri, 0 zi de zăpuşeală. Se transformase asfaltul intr’o uriaşă lipie înfierbântată, deasupra căreia, bieţii pietoni, îşi tăiau picioarele istovite, urmăriţi necruţător de radierile caloriferului solar... Vă propun aşadar în continuarea vilegiaturei, să utilizaţi aceiaş cură pe care am urmat-o noi aceia cari, fie din prea puţine afinităţi cu reprezentantele Băncii Naţionale, fie din alte motive, mai puţin plauzibile, am fost constrânşi să rămânem pe loc... Ziua, când dogoreşte un soare diabolic, fireşte, locul de refugiu este... ■ ", ŞTRANDUL ‘i. La ştrandul K'seleff, — să-l poreclim Techirghiol-sat, — vine toată „democraţia“ Capitalei. Sunt două mi de cabine pe cari le dispută zece mii de persoane, iar direcţiunea, ca să nu lase pe nimeni pe dinafară, nu liberează cabina decât la un grup de cel puţin cinci indivizi. Ţi se oferă, astfel, prilejul să domiciliezi, în carcera, intitulată cabină, a Ştrandului, în compania unui stol de dudinţă care-ţi fac toate înlesnirile să le.„ cunoşti cât mai bine... ' iîţ';*ș:jț Dacă întâmplarea te-a situat într’o cabină, pur masculină, te poţi uita... prin vecini, mulţumită ochiurilor cu care sunt prevăzute toate cabinele... După ce izbuteşti, — printr’o virtuozitate de care nu te credeai capabil, — să agăţi, într’un singur cuiu, haina, pantalonii, cămaşa şi celelalte piese vestimentare, te avânţi pe plajă. Nisipul, „made in Bucharest“, este compus din 10 la sută pietricele şi 20 la sută praf. Acest aliaj, direcţiunea ni-l recomandă drept j nisip... marin. Cura de soare se petrece invers prescripţiilor medicale. Sfatul doctorului sună, prima zi, cinci minute, a doua zi zece minute, a treia zi, etc. Şi realitatea este , ■prima zi, toată ziua (e doar secolul vitezei) şi a doua zi cinci minute (e consecinţa arsurilor din prima zi...). Când te-ai încălzit prea tare, plăteşti 25 lei o orangeadă caldă pe care o găseşti, rece, în oraş, cu numai zece lei. In restul zilei alergi cu limba scoasă să dai ochi cu acel care are cheia dela cabină, mai iei o îngheţată, iar faci pe detectivul şi într’un târziu găseşti cabina deschisă, iar înăuntru un bileţel .— „V’am aşteptat să vă solicit un autograf. Făcându-se târziu am plecat, luând ca souvenir cravata dv.‘‘. Şi un P. S. : De ţigări nu m’am atins. Nu fumez ,,Bucureşti“ aşa că mi-am permis să iau, în loc, cele două sute lei pe cari le aveaţi în buzunar, cu care îmi voiu cumpăra un pachet „Darling“ . (Asta end ai un tovarăş de cabină cu... preferinţe). Acasă, făcând socoteala, constaţi că te-a costat „baia“, aproape 500 lei şi încă noroc că ai tras chiulul la tramway... Dacă, ai comis imprudenţa să te scalzi, e absolut necesar să faci şi o baie acasă ca să nu se... cunoască... ei. Bazinul „Lido “, — să-i zicem „Carmen Sylva“, — e pentru aristocraţie. Fiind pentru aristocraţie, ■— şi ştiindu-se acest lucru, — ne vom întâlni, aci, frizerul, manigureza, băiatul de la băcănie şi bucătăreasa... Seara, când e zăpuşeală, fireşte, se recomandă... • V / ■■ PARCUL’ CAROL ţn- Aci e sediul îndrăgostiţilor estivali. Tinerii încălziţi peste măsură de căldura lunii lui Cuptor, vin să se... răcorească. Administraţia parcului, se pare că a înţeles acest lucru, de vreme ce o alee principală este lăsată într’o obscuritate complice celor mai hazardate investigaţii sentimentale... Şi spre miezul nopţii, aleea aceasta este mai populată decât tot restul Parcului... De altfel, peste tot, circula numai... perechi... Nici paznicii nu sunt solitari... *' De aceea este suspicionat cetăţeanul care se plimbă singur prin parc (e drept că asta nu prea se întâmplă)... Altă recuzită groji de pepeni şi de seminţe. î * „ • • A • ¥ * ¥„ Un prieten îmi scrie, totuşi, despre „porcăria“ de la TeolArghiol şi un altul despre aceea de la Sinaia. ■ 4 ■ Dumnezeu să-l mai înţeleagă ! , J.B. COD FRANCEZE „LAURE ȘI LAURENCE“ Noul roman al lui Jean Louis Vaudoyer iată, portretul și aventura, sau soarta, unui bărbat care „se pregătește să îmbătrâneasca El mai poate să placă încă. A plăcut acestei fete americane de douăzeci de ani, dar ea mai curând i s’ar da, decât să-1 ia în căsătorie. Sau poate că el n’ar lua-o de soţie dacă chestiunea s’ar pune. Or, ea nu se pune. El mai poate să seducă o tânără fată, dar nu poate să creadă că ea îl va iubi multă vreme. El şi-a păstrat totuşi inima din tinereţea sa, o inima care nu poate să renunţe şi care nu se predă. Sau dacă, într’o zi, capitulează şi renunţă, el va fi disperat. Romanul unui bărbat,care se raid. Când vine tăticul acasă, pregăteşte să îmbătrânească ** care touşi va iubi. Nu fără voia lui. Amorul a fost totdeauna, dimpotrivă, grija şi pasiunea vieţii sale. Dar el va iubi maimic, mai tandru. Şi e prea târziu. Şi va fi un amor oprit. El o regăseşte pe aceea pe care a iubit,o cea dintâi când erau încă amândoi copii. El n’a mai revăzut-o, anii au trecut. Ea însăşi îl caută fără a şti bine pentru ce, prin atracţia amintirii. Şi totuşi, nu ea va fi aceea pe care o va iubi. Nu va fi Laure, ci Laurence, fiica pe care ea o are dela un soţ bun, precum şi el are la rându-i, dintr’o căsătorie dezacordată, un fiu pe care nu-l cumâne deci decât să tacă şi să sufere. .Onoarea, demnitatea. Tăcere.’ Deci, un mare caz psihologie. Acela al unui bărbat puţin frivol dar sensibil, generos, arzător, care nu mai este contemporanul tinerelor fete pe care le întâlneşte. Un mare caz pasional. Amorul acestui bărbat, a cărui sensibilitate datează dinainte de război, pentru una din aceste împărăteşti amazoane de astăzi care sunt atât de libere şi cutezătoare. Şi aceasta e profund onestă. O dramă penibilă e în suspensie: rivalitatea tatălui şi a fiului, şi a acestui tată şi a acestui fiu. O dramă înăbuşită care rezolvă această dramă intimă, vechea generaţie scrâşnind din dinţi şi ascunzându-şi tainele , acei cari vin, abea bănuesc ce se petrece. Nu-i oare acesta singurul desnodământ natural în acest mediu de bur tut găsi ? Admirăm această discreţie, această eleganţă morală, această luciditate. Admirăm cum, fiind atât de diferiţi ca suflet, inteligenţă şi cultură, toţi aceşti protagonişti ai acestei drame au cel puţin în comun o asemenea voinţă de „bun trai”. Un caz psihologic, un caz pasional, ca situaţie şi o dramă, totul în funcţie de un mediu definit şi el însuşi coherent şi divers, am enumerat astfel încă odată elementele care constitue un frumos şi mare roman complet. Unul din aceste romane care sunt pentru societatea modernă, ceea ce tragedia raciniană şi comedia serioasă tradiţională, au fost pentru vechea societate franceză. Aceste date bogate, sau aceste ficţiuni, sau aceste profunde „trouvais”-uri, pentru a le da adevăratul lor nume — căci noaşte bine. Şi acest fiu o va ral în acest mediu de bur- dacă procedează prin intuiţie, iubi deasemeni pe Laurence şi ghezie veche sau recentă, tot atât de mult ca şi prin eleva fi iubit de ea. Nu-i mai rău! pe care autorul l-ar fi pus; servaţie, romancierul amesteca ambele mijloace şi are „trouvailluri” — Jean Louis Vaudoyer, le-a prelucrat cu o strălucire pe care aş fi vrut s’o pot lăuda in câteva cuvinte. Este experienţa vieţii împletită cu xxperienţa artei. E un artist dotat. Lumea interioară şi arta lui Vaudoyer sau impus timpului nostru. Există maniere de a vorbi ,şi de a simţi care sunt ale timpului nostru şi care vin ide la ei. Dar el însuşi n’a încetat să se îmbunătăţească de fiecare dată. Nu că ar fi schimbat vreodată ceva esenţial — căci nu era nevoe de aşa ceva — în limba sa nuanţată şi sinuoasă, în imaginile sale râmi pe rând lirice şi decorative, magnifice şi delicate, sau în marele său gust, sau în preţioasele sale curiozităţi. Or a ţintit totdeauna până a-l nimeri, acel punct de fuziune, de plenitudine, de certitudine care distinge o artă superioară. " • a 0 noul operetă Chatelet la **)*•■■ Teatrul Chatelet din Paris care a obţinut anul acesta un mare succes cu opereta Sidonie Panache, anunţă pentru la toamnă o nouă operetă , Nina Rosa de Monezy Bon şi Willemetz, prelucrare după Romberg. Rolul principal va fi cântat de baritonul Bauge. A ■ 0X0 ■ Un congres pentru protecţia monumentelor istorice Sub auspiciile Societăţea de cooperare intelectuală se va ţine în Octombrie la Atena un important congres pentru protecţia monumentelor istorice. Se ştie că în Octombrie anul trecut a avut loc la Roma o conferinţă în care s-au examinat metodele ştiinţifice de aplicat la examinează şi conservarea operelor de artă. Lucrările acestei comisiunii s’au referit numai la picturi şi sculpturi. O întreagă categorie de opere de artă şi în special instrumente de arhitectură n’au putut fi puse în studiu şi chestiunea va fi examinată abia acum, la Atena. CE CHESTIUNNI SE VOR DISCUTA ! In ordinea de zi a congresului vor figura atât chestiuni administrative cât şi legislative. Congresul se va ocupa de studiul comparat al principiilor cari sunt la baza diferitelor legislaţii. In unele ţări, unele monumente chiar dacă nu sunt proprietatea statului sunt lovite de un fel de servitute ce impune păstrarea lor. Se vor mai discuta apoi metodele de restaurare a monumentelor istorice. O altă chestiune care va mai fi luată în discuţie va fi aceea, a vegetaţiei din apropierea monumentelor istorice. Actualmente se susţin doua teorii. Intr’o teorie se susţine că reetaţia dinapropierea monumentelor istorice dăunează frumuseţei lor iar după altă teorie se susţine ca monumentele antice n’au valoare estetică decât dacă sunt înconjurate de acest element decorativ. -------ex la Jayi“ în englezești Paris Celebra piesă a lui Simon Gantillon Maya se joacă acum în englezește la teatrul Studio des Champs-Élysées. Rolul principal e jucat de artista Sybil Harris.