Rampa, august 1931 (Anul 16, nr. 4057-4083)

1931-08-01 / nr. 4057

ANUL XVI—No 4057 Redacţia: Administraţia 9, Atelierele Gravp INTRAREA ZAIOMIT No 1 (Hotel Aetorlor.— Tetei 361/SD BUCUREŞTI IPublicitatea corveeeiana» «wkiahr SooteîilN Ano­nim­e .Rudolf Messe", Calea Victorie) No. 31. o­f / B­IS 0 Director: SCARLAT FRODA Pagini Lei 3 C. SAMBATA 1 AUGUST 1931 ABONAMENTE IN TARA rrtU tont . ~~......................7.7 LI 800 lurjf , 600 Aa w».......................................... , tepo »N străinătate dublu Aftensmsmteie se pt&tess înainte ka­­ seu ia 1S ale fiecarei luW Teatrul literar de V. TIMUŞ Succesul lui Jean Giraudoux Aci « poate întreaga savoare şi *-----zo” » —în valoare­a eroilor lui Caragiale, cu „Amphirion 38” a repus în­­discuţie şi în stimă teatrul li­terar. Siegfried „păcătuia” o­­dinioară tocmai prin substan­ţa literară. S’a spus atunci: „prea multă literatură pentru a fi teatru bun”. Şi Giraudoux a perseverat totuşi, reuşind cu 15Amphitrion 38” să repurte­ze şi stimă literară şi succes de teatru. A realizat adică tocmai ceea ce constitue adevărata ca­litate a dramaturgului. Căci totdeauna teatrul şi literatura au făcut cassă bună în operele ce s’au impus deopotrivă cri­ticei şi publicului. E drept că uneori publicul plictisit de traseologia, de bom­basticismul verbal în special al unora dintre piesele aşa zise „de idei” a dat preferinţă dialogului eliptic, neglijent, cotdiean, abrupt, cu aer de im­provizaţie, şi care atât de bine întreţine impresia de veridic şi concentrează atenţia spre acţiune, spre anecdotă. Evident, ţinuta literară a dia­logului e totdeauna în funcţie de conţinut. Eroii dramei de idei, de analiză, de sentimente, de sensibilitate, au chiar da­toria a-şi îmbrăca mai ales spe­culaţiile în cuvinte, în fraze de elită, de armonioasă sono­ritate. Şi fireşte comedia de caractere e liberă să-şi fixeze personagiul şi prin neglijenţa limbajului. Publicul însă nu totdeauna sesizează calitatea literară a dialogului. Căci în drama cu cele mai înalte pretenţii de înălţime, o pretenţiozitate de stil, o sono­ritate prea căutată pot fi tot atât de indiscrete şi dăunătoare ca ab­senţa totală a ţinutei dialogului. După cum valoarea de caracteri­zare a tipului de comedie nu stă in banalitatea şi vulgaritatea re­pliei, ci tocmai în pitorescul felu­lui de a vorbi al personagiului, după cum dincolo, în drama lite­rară, poezia teatrului lui N. Ior­­ga e tocmai în simplitatea şi na­­turaleţa frazei, în frumuseţea ne­căutată şi inspiraţia unui real poet spre deosebire de sonoritatea bombastică, afectată şi pretenţi­oasă a unora dintre „poeţii“ scri­itori de teatru. Dar în afară chiar de calitatea reală a adevăratului literat, s’a manifestat o adevărată tendinţă de deliterarizare a teatrului subt sugestia filmului sonor. S’a afirmat că în „filmul de artă“ niciodată dialogul nu con­­tribue cu nimic la valoarea şi ca­litatea operei , că totdeauna fil­mul s’a dispensat de dialogul naiv şi de fraza literară, reducând re­plica la strictul necesar înţelege­­rii fără explicaţii scrise a scena­riului. E foarte just. Dar filmul are alte mijloace şi alte metode de comunicare decât teatrul. Actorul de film n’are nevoe să vorbească pentru a se face înţeles. întocmai ca mimul, el evoacă numai, suge­rează estompând, schiţând şi com­­pletând cu gestul, sentimentul, pasiunea, ideia pe care mirajul ecranului o completează. Aceasta e însăş arta nouă a cinematogra­fului. De aceia arta scenaristului şi a regizorului cu ajutorul actorului se complectează în contribuţii a­­proape egale pentru a desăvârşi banda de succes a ecranului. Teatrul însă trăeşte şi va trăi în funcţie de text. Un bun scena­riu nu înseamnă un bun film. Un text bun e însă totdeauna şi o piesă bună, ce nu mai are nevoe de completări. Or, textul implică valoare li­terară. Cei ce încearcă mutilarea tex­tului pentru a se apropia de film, n’au pătruns nici taina ci­nematografului şi nu cunosc nici­­viaţa teatrului, Din co$ca suflearnini UNDE DAIV Logodna tânărului Jan cu o fru. i moasă campioană de Innot, a indis­pus puţin pe bătrânul său tată, care, totuşi, până In cele din urmă s’a consolat. Prima vizită a viitoarei lui nore,—­­care a avut loc Duminică, — l.a pri­ jeluit o mică răutate. Jan vine acasă cu o fată delicioasă. Tatăl o priveşte lung.­­— Papa, iţi prezint pe logodnica piea, Ninil I D. Jan senior a rămas destul de­­plăcut impresionat, totuşi a găsit că e bine să-l facă o mustrare şi fetei. — Domnişoară, v’aţi logodit cu fiul meu; nu mă opun. Cred, totuşi, că ar fi fost mai bine să mă Intre, baţi pe mine înainte ! — Desigur — răspunse roşind şi fă­­­când ochii in jos tânăra logodnică,— ’dar oricum, tot pe fiul Dv. l.aşl . fi luaţii, ŢINUTA DE GALA Un bogătaş evreu din Bucureşti se află, actualmente, In vilegiatură, la Călimăneşti, unde a închiriat o vilă foarte drăguță. Prietenul lui losef A., — care veni­­se mal de mult in localitate, s’a gân­­dit să.l facă o vizită. irr Cine e ?, f- losef A.l (— Intră I , __* 1 Când ce să vezil "Eroul „custelni noastre citea o gazetă, plimbdndu-se in pielea goală prin cameră. Pe cap purta un... joben! — Ai țicnit? Ce e halul ăsta pe tine? — Cine mă vede aici? — Bine, dar atunci de ce ţi-ai pus­­jobenul? — Poate că, totuşi, vine cineva!... UN EXCELENT EXEMPLU La şcoală. Profesorul explică diferite lecţiuni. Ajunge la „expresii", mimând reia­ livitaţi. * Când spunem: „Hai să facem doi paşi", nu însemnează că trebue să facem numai doi paşi, ci să ne plim­­băm puţin. Ai înţeles. Popescule?­­ Da, domnule profesor. ' — Dacă e aşa, dă-mi şi tu un exemplu. ’ Elevul duce mâna la frunte, se sco­beşte în nas, se gândeşte puţin. Apoi:­­câte­odată mama ii spune:, „Am să-ţi spun două vorbe!” şi... — Ajunge, îl opreşte, suspinând profesorul, care, sărmanul, — e insuf rat. Văd că m­icevutl RAUTATE ^ • Unul simpatic, dar remarcabil de obez scriitor român i s’a făcut cin­­stea de a fi ales membru al Socle, făţa scriitorilor. Pune ’nţeles, invidia celor mulţi nu-l cruţă. ' Si­alan­di­ri, intrând la Capşa, fu întâmpinat de doui din cei mai a­­furisiţi bârfitori ai acestei cafenele a tuturor bârtelilor. *— Ia te uită, domnule! O apostrof fă primul, veninos. Va să zică te ale­­seră şi pe d.ta membru al Societăţei Scriitorilor! Precum al cetit! ripostă obezul nou ales, parând indemânatec lovi­tura. •— Foarte bine! făcu al douilea băr­­fitor de meserie. Dar... cum de te­ au ales, când d.ta nici nu îndeplineşti ‘condiţiile cerute de statutele societă­­ţei, n’al volum!. Atunci primul „amic”, cu toată i­­ronia, contemplând de sus până jos proporţiile Intr’adevăr uriaşe ale sim­­paticului obez: — Volum, frate? Volum n’are dom­­nul?... Păi n’are decât volum!, , -Â4 S­ Tradiţia wagneriană dela Bayreuth In primejdie Cine va continua tradiţia dela Rin.— Wagner în a treia generaţie? — Spre o modernizare a Bayreuthului Cu toată criza din Germania spectacolele festive wagneriene dela Bayreuth se desfăşoară în mijlocul unei extraordinare insu­fleţiri. Trei sferturi dintre vizitatorii spectacolelor de la Bayreuth sunt anul acesta străini şi în­deosebi englezi, americani şi suedezii Este interesant fenomenul că li­nele locuri, deşi cumpărate au ră­mas neocupate. Ele aparţin ame­ricanilor cari au fost împiedicaţi de criză să plece în Europa. In cercurile conducătoare ale festivalurilor din Bayreuth se manifestă anul acesta o oarecare îngrijorare cu privire la viitorul spectacolelor festive, din cauza lipsei de tineri artişti capabili să continue marea tradiţie wagne­riană. Viitorul festivalurilor de la Bay reud­i­stă în mâinile tânărului Wieland Wagner, azi în vârstă numai de 13 ani, fiul cel mai mare al lui Siegfried Wagner, mort anul trecut şi al d-nei Wini­fred Wagner care continuă tra­diţia preluată de soţul ei şi de mama acestuia, Cosima Wagner. Spiritul îndrumător însă invi­zibil al spectacolelor este în mo­mentul de faţă Heinriz Tie­tjen, di­rector al Operei de stat din Ber­lin. Tietjen îşi petrece ziua întrea­gă în biroul său de la Bayreuth­ ­ Toscanini şi nu este ispitit de nimeni. Re­zerva în care se ţine Tietjen se explică prin faptul că multe per­sonalităţi conservative de la Bay­reuth îl acuză de tendinţe de „berlinizare” a spectacolelor de la Bayreuth, o acuzaţie care nu pare întru nimic întemeiată. Unul din motivele care nu de­terminat această ostilitate împo­triva lui Tietjen îl constitue ino­vaţia introdusă în primul tablou din „Tannhäuser”. Scena Bacha­­nalei a fost executată anul a­­cesta de ansamblul şcoalei mo­derne de balet a profesorului La­ban, care a stilizat interpretarea în aşa manieră încât să lase ima­ginaţiei frâu liber pentru a reda atmosfera de senzualitate, de graţie şi voluptate care trebuie să domnească pe Weimsberg. Realizarea acestei inovaţii a stârnit nemulţumirile criticilor conservativi dela Bayreuth. Aceste manifestări conservati­ve dela Bayreuth se ivesc ori de câte ori se încearcă acolo o ino­vaţie. Se ştie că ele s’au înregistrat şi cu prilejul debutului lui Ar­turo Toscanini, marele dirijor i­­talian, la Bayreuth. Muzicanţii naţionalişti nu admiteau ca un străin să dirijeze la pupitrul unde a stat Richard Wagner. Anul a­­cesta, nemulţumirile de anul tre­cut au fost uitate iar Toscanini a fost obiectul unor entuziaste ma­nifestaţii de simpatie. Dirijând anul acesta „Parsifal” la Bayreuth, Toscanini a obţinut un succes triumfal. După specta­col, fiica lui Richard Wagner, Eva Chamberlain, i-a înmânat lui Toscanini în faţa orchestrei, manuscrisul ultimei compozţii a lui Richard Wagner. Acest manuscris fusese dedicat de Wagner soţiei sale Cosima şi este considerat drept unul dintre cele mai preţioase manuscrise ale compozitorului Continuare în pagina II-a, I Ioana I-a mijloc Revista „Die literarische Welt” publică în ultimul ei nu­măr răspunsurile câtorva mari scritori germani la o anchetă des­pre criza cărţii. Reproducem acest răspuns, fiindcă remediile pe care le pro­pun, ne vor folosi, poate, şi nouă. Căci criza cărţii româneşti nu e mai puţin gravă decât aceea a cărţii germane. ŞTEFAN ZWEIG Singurul lucru pe care-l putem face noi scriitorii şi creatorii în­tr’un timp în care puterea d­e cumpărare a scăzut în mod atât de catastrofal, (căci voinţa de a citi şi voinţa de a cumpăra n’a scăzut) este, întâi, să insistăm ca editorii noştri să reducă cât mai mult preţul cărţilor; al doilea, să cerem librarilor, prietenilor şi aliaţilor noştri să fie cât mai con cilianţi cu cei care vor să cum­pere cărţi şi, al treilea, să redu- 1 / U SM®“ Zweig r , y' * . . .«fc T cem şi noi' pretenţiile noastre ma­teriale. j ' ‘ J ■ ' -'U'—v. HEINRICH MANN A Un profesor de la Universitatea din Frankfurt, mi-a povestit că a întrebat pe câţiva din elevii şi­ ce mai citesc în afară de lectura obligatorie. Răspunsul a fost: ni­mic. Nu cred ca situaţia să fie atât de gravă ca să poată fi remediată cu ajutorul propagandei. Ar trebui înlăturate cauzele ei. Din nefericire se întâmplă însă contrariul. Pâinea costă as­tăzi de două ori şi jumătate mai scump ca în alte ţări, şi orgoliul politicieniior e împăcat­ dacă nu se nasc „tu multe”. , Flămânzii, se învaţă cu lenevia şi indiferenţa în ce priveşte spiri­tul­­ pe care îl consideră desi­gur ca o batjocură a situaţiei lor reale. Pe de altă parte, Statul rab­dă existenţa organizaţiilor înar­mate, care urmăresc răsturnarea lui. El nu le dizolvă, cu toate că ar putea s’o facă, şi nici nu le de­zarmează, ceea ce i-ar fi foarte u­­şor. Dar acolo unde forţa pare a fi admisă, ea va atrage totdeaun,­na mai mult decât ostenelile cu­­noştinţii. —­De ce nu se citeşte? Fiindcă bântuie teama de viaţa şi fiindcă ideea forţii le înlătură pe toate celelalte. , LION FEN­CH TW­AN­GER Trei sunt căile pe care autorul îşi poate influenţa editorul pen­tru a înlătura criza cărţii. 1. El poate contribui la redu­cerea preţului cărţilor. In acest scop el poate pune editorului con­diţia ca ediţia întâia a unei cărţii de succes, să aibă 50—200.000 e­­xemplare, care să se vândă cu 2,85 mărci. El se va mulţumi a­­tunci cu un onorariu de 8—10 la sută, pe când astăzi, cerând 12— 20 la sută, tre­bue să se mulţu­mească însă cu o ediţie de 5 şi 50.000 exemplare. 2. El poate contribui la o ale­gere mai severă a materialului şi la o profilare mai puternică a fiecărui institut de editură. In acest scop, va introduce în con­tract, înţelegându-se în prealabil cu ceilalţi, clauza că editura nu a­re dreptul să accepte manuscrise decât atunci­­când o treime din autorii săi le declară bune de publicat. .. . 3. El poate contribui la rațio­nalizarea propagandei ! In afară de aceasta, cred că au­torul va putea lupta în modul cel mai eficace împotriva crizei, dacă va scrie cărți bune. ) -~T ■­­­co- Scriitorii germani şi criza cărţii Ce remedii prepun câţîva dia­­m­ateşii literaturii ier­mane gețin anelierarea crizei cărţii Pentru cei cari se întorc!­ "Aflaţi, deci, doamnelor şi dom­nilor, care faceţi parte din emisi­unea balneară a teribilului Iulie, şi care, prin urmare, zilele acestea, veţi revedea Capitala,­­ că aştep­tările şi previziunile dv. vor su­feri o cruntă deziluzie... Ştiu, în preajma, despărţirii (ideloc plăcută), de un Tech­ir­ghiol fremătând de viaţă sau de o Si­­nae mereu, — sau din ce în ce mai tânără şi frumoasă, aţi zâmbit compătimitori, — gândin­­du-vă la suferinţele noastre, ale Celor rămaşi în Bucureşti, — şi v-aţi amăgit că „ce-a fost greu ai trecut“ şi că veţi găsi un Bucu­reşti proaspăt, liberat de sub dic­tatura căldurilor cari, — aţi cetit în ziare, — uneori, au atins 60 de grade la soare... .. .­­ Spre disperarea dv., — a noas­tră nu, căci ne-am obişnuit, — trebue să vă spun că nu ne mai slăbesc deloc căldurile. Tin ,,alar­mist“ ar putea susţine că, dimpo­trivă, abia acum încep alea... se­rioasele... A fost şi eri, 0 zi de zăpuşeală. Se transformase asfal­tul intr’o uriaşă lipie înfierbânta­tă, deasupra căreia, bieţii pietoni, îşi tăiau picioarele istovite, urmă­riţi necruţător de radierile calori­ferului solar... Vă propun aşadar în continua­rea vilegiaturei, să utilizaţi aceiaş cură pe care am urmat-o noi a­­ceia cari, fie din prea puţine afi­nităţi cu reprezentantele Băncii Naţionale, fie din alte motive, mai puţin plauzibile, am fost con­strânşi să rămânem pe loc... Ziua, când dogoreşte un soare diabolic, fireşte, locul de refugiu este... ■ ",­­ ŞTRANDUL ‘i. La ştrandul K'seleff, — să-l poreclim Techirghiol-sat, — vine toată „democraţia“ Capitalei. Sunt două mi de cabine pe cari le dispută zece mii de persoane, iar direcţiunea, ca să nu lase pe nimeni pe dinafară, nu liberează cabina decât la un grup de cel pu­ţin cinci indivizi. Ţi se oferă, astfel, prilejul să domiciliezi, în carcera, intitulată cabină, a Ştrandului, în compania unui stol de dudinţă care-ţi fac toate înles­nirile să le.„ cunoşti cât mai bine... ' iîţ';*ș:jț Dacă întâmplarea te-a situat într’o cabină, pur masculină, te poţi uita... prin vecini, mulţumi­tă ochiurilor cu care sunt prevă­zute toate cabinele... După ce izbuteşti, — printr’o virtuozitate de­ care nu te credeai capabil, — să agăţi, într’un sin­gur cuiu, haina, pantalonii, că­maşa şi celelalte piese vestimen­tare, te avânţi pe plajă. Nisipul, „made in Bucharest“, este compus din 10 la sută pietricele şi 20 la sută praf. Acest aliaj, direcţiunea ni-l recomandă drept j nisip... ma­rin. Cura de soare se petrece invers prescripţiilor medicale. Sfatul doctorului sună, prima zi, cinci m­inute, a doua zi zece minute, a treia zi, etc. Şi realitatea este , ■prima zi, toată ziua (e doar seco­­lul vitezei) şi a doua zi cinci mi­nute (e consecinţa arsurilor din prima zi...). Când te-ai încălzit prea tare, plăteşti 25 lei o orangeadă caldă pe care o găseşti, rece, în oraş, cu numai zece lei. In restul zilei alergi cu limba scoasă să dai ochi cu acel care are cheia dela cabină, mai iei o îngheţată, iar faci pe detectivul şi într’un târziu găseşti cabina deschisă, iar înăuntru un bileţel .­— „V’am aşteptat să vă solicit un autograf. Făcându-se târziu am plecat, luând ca souvenir cra­vata dv.‘‘. Şi un P. S. : De ţi­gări nu m’am atins. Nu fumez ,,Bucureşti“ aşa că mi-am permis să iau, în loc, cele două sute lei pe cari le aveaţi în buzunar, cu care îmi voiu cumpăra un pachet „Darling“ . (Asta end ai un to­varăş de cabină cu... preferinţe). Acasă, făcând socoteala, con­staţi că te-a costat „baia“, aproa­pe 500 lei şi încă noroc că ai tras chiulul la tramway... Dacă, ai comis imprudenţa să te scalzi, e absolut necesar să faci şi o baie acasă ca să nu se... cu­noască... ei. Bazinul „Lido “, — să-i zicem „Carmen Sylva“, — e pentru a­­ristocraţie. Fiind pentru aristo­­craţie, ■— şi ştiindu-se acest lu­cru, — ne vom întâlni, aci, fri­zerul, manigureza, băiatul de la băcănie şi bucătăreasa... Seara, când e zăpuşeală, fireşte, se recomandă... • V / ■■ PARCUL’ CAROL ţn- Aci e sediul îndrăgostiţilor es­tivali. Tinerii încălziţi peste mă­sură de căldura lunii lui Cuptor, vin să se... răcorească. Adminis­traţia parcului, se pare că a înţe­les acest lucru, de vreme ce o alee principală este lăsată într’o ob­scuritate complice celor mai ha­zardate investigaţii sentimentale... Şi spre miezul nopţii, aleea a­­ceasta este mai populată decât tot restul Parcului... De­ altfel, peste tot, circula nu­mai... perechi... Nici paznicii nu sunt solitari... *' De aceea este suspicionat cetă­ţeanul care se plimbă singur prin pa­rc (e drept că asta nu prea se întâmplă)... Altă recuzită g­roji de pepeni şi de seminţe. î * „ • • A • ¥ * ¥„ Un prieten îmi scrie, totuşi, despre „porcăria“ de la TeolAr­­ghiol şi un altul despre aceea de la Sinaia. ■ 4 ■ Dumnezeu să-l mai înţeleagă ! ,­­ J.B. COD FRANCEZE „LAURE ȘI LAURENCE“ Noul roman al lui Jean Louis Vaudoyer iată, portretul și aventura, sau soarta, unui bărbat care „se pregătește să îmbătrânea­sca El mai poate să placă încă. A plăcut acestei fete america­ne de douăzeci de ani, dar ea mai curând i s’ar da, decât să-1 ia în căsătorie. Sau poate că el n’ar lua-o de soţie dacă ches­tiunea s’ar pune. Or, ea nu se pune. El mai poate să seducă o tânără fată, dar nu poate să creadă că ea îl va iubi multă vreme. El şi-a păstrat totuşi ini­ma din tinereţea sa, o inima care nu poate să renunţe şi care nu se predă. Sau dacă, în­tr’o zi, capitulează şi renunţă, el va fi disperat. Romanul unui bărbat,care se raid. Când vine tăticul acasă, pregăteşte să îmbătrânească ** care touşi va iubi. Nu fără voia lui. Amorul a fost totdeauna, dimpotrivă, grija şi pasiunea vieţii sale. Dar el va iubi mai­­m­ic, mai tandru. Şi e prea târziu. Şi va fi un amor oprit. El o regăseşte pe aceea pe care a iubit,o cea dintâi când erau încă amândoi copii. El n’a mai revăzut-o, anii au tre­cut. Ea însăşi îl caută fără a şti bine pentru ce, prin atrac­ţia amintirii. Şi totuşi, nu ea va fi aceea pe care o va iubi. Nu va fi Laure,­ ci Laurence, fiica pe care ea o are dela un soţ bun, precum şi el are la r­ân­­du-i, dintr’o căsătorie dezacor­dată, un fiu pe care nu-l cu­mâne deci decât să tacă şi să sufere. .Onoarea, demnitatea. Tăcere.­­’ Deci, un mare caz psiholo­gie. Acela al unui bărbat puţin frivol dar sensibil, generos, ar­zător, care nu mai este contem­poranul tinerelor fete pe care le întâlneşte. Un mare caz pa­sional. Amorul acestui bărbat, a cărui sensibilitate datează dinainte de război, pentru una din aceste împărăteşti amazoa­ne de astăzi care sunt atât de libere şi cutezătoare. Şi aceasta e profund onestă. O dramă pe­­nib­ilă e în suspensie: rivalitat­­ea tatălui şi a fiului, şi a aces­tui tată şi a acestui fiu. O dra­mă înăbuşită care rezolvă acea­stă dramă intimă, vechea ge­neraţie scrâşnind din dinţi şi ascunzându-şi tainele , acei cari vin, abea bănuesc ce se petrece. Nu-i oare acesta singurul desnodământ natu­ral în acest mediu de bur tut găsi ? Admirăm această discreţie, această eleganţă mo­rală, această luciditate. Admi­răm cum, fiind atât de diferiţi ca suflet, inteligenţă şi cultu­ră, toţi aceşti protagonişti ai acestei drame au cel puţin în comun o asemenea voinţă de „bun trai”. Un caz psihologic, un caz pasional, ca situaţie şi o dramă, totul în funcţie de un mediu definit şi el însuşi coherent şi divers, am enumerat astfel în­că odată elementele care con­stitue un frumos şi mare ro­man complet. Unul din aceste romane care sunt pentru socie­tatea modernă, ceea ce tragedia raciniană şi comedia serioasă tradiţională, au fost pentru ve­chea societate franceză. Aceste date bogate, sau aces­te ficţiuni, sau aceste profunde „trouvais”-uri, pentru a le da adevăratul lor nume — căci noaşte bine. Şi acest fiu o va ral în acest mediu de bur- dacă procedează prin intuiţie, iubi deasemeni pe Laurence şi ghezie veche sau recentă, tot atât de mult ca şi prin ele­­va fi iubit de ea. Nu-i mai rău! pe care autorul l-ar fi pus; servaţie, romancierul amesteca ambele mijloace şi are „trou­­vailluri” — Jean Louis Vau­­doyer, le-a prelucrat cu o stră­lucire pe care aş fi vrut s’o pot lăuda in câteva cuvinte. Este experienţa vieţii împleti­tă cu xxperienţa artei. E un artist dotat. Lumea interioară şi art­a lui Vaudoyer sau impus timpului nostru. Există maniere de a vorbi ,şi de a simţi care sunt ale timpului nostru şi care vin ide la ei. Dar el însuşi n’a încetat să se îmbunătăţească de fiecare dată. Nu că ar fi schimbat vreodată ceva esen­ţial — căci nu era nevoe de aşa ceva — în limba sa nuan­ţată şi sinuoasă, în imaginile sale râmi pe rând lirice şi de­corative, magnifice şi delicate, sau în marele său gust, sau în preţioasele sale curiozităţi. Or a ţintit totdeauna până a-l ni­meri, acel punct de fuziune, de plenitudine, de certitudine care distinge o artă supe­rioară. " • a 0 noul operetă Chatelet la **)*•■■ Teatrul Chatelet din Paris care a obţinut anul acesta un mare succes cu opereta Sidonie Pana­che, anunţă pentru la toamnă o nouă operetă , Nina Rosa de Monezy Bon şi Willemetz, prelu­crare după Romberg.­­ Rolul principal va fi cântat de baritonul Bauge. A ■ 0X0 ■ Un congres­ pentru protecţia monumentelor istorice Sub auspiciile Societăţea de cooperare intelectuală se va ţine în Octombrie la Atena un impor­tant congres pentru protecţia monumentelor istorice. Se ştie că în Octombrie anul trecut a avut loc la Roma o con­ferinţă în care s-au examinat me­todele ştiinţifice de aplicat la e­­xaminează şi conservarea opere­lor de artă. Lucrările acestei co­­misiunii s’au referit numai la pic­turi şi sculpturi. O întreagă categorie de opere de artă şi în special instrumen­te de arhitectură n’au putut fi puse în studiu şi chestiunea va fi examinată abia acum, la A­tena.­­ CE CHESTIUNNI SE VOR­­ DISCUTA ! In ordinea de zi a congresului vor figura atât chestiuni admi­nistrative cât şi legislative. Con­gresul se va ocupa de studiul comparat al principiilor cari sunt la baza diferitelor legisla­ţii.­­ In unele ţări, unele monumen­te chiar dacă nu sunt proprieta­tea statului sunt lovite de un fel de servitute ce impune păstra­rea lor. Se vor mai discuta apoi meto­dele de restaurare a monumen­telor istorice. O altă chestiune care va mai fi luată în discuţie va fi aceea, a vegetaţiei din apropierea mo­numentelor istorice. Actualmente se susţin­ doua teorii. Intr’o teorie se susţine că reetaţia din­­apropierea monu­mentelor istorice dăunează fru­­­museţei lor iar după altă teorie se susţine ca monumentele anti­ce n’au valoare estetică decât dacă sunt înconjurate de acest element decorativ. -------e­x­­ la Jayi“ în englezești Paris Celebra piesă a lui Simon Gan­tillon Maya se joacă acum în englezește la teatrul Studio des Champs-Élysées. Rolul principal e jucat de ar­tista Sybil Harris.

Next