Rampa, noiembrie 1931 (Anul 16, nr. 4136-4161)
1931-11-01 / nr. 4136
ANUL XIV No. 4136 Redacţia, Administraţia şi Atelierele Grafice INTRAREA ZALOMIT No. 1 (Hotel Astoria)—Telef. 301/59 BUCUREŞTI Publicitatea concesionată exclusiv Societății Anonime . Rudolf Mossa'» Calea Victoriei No. 31. --. I Pagini 1 Lei C. DUMINICA 1 NOEMBRIE 1931 ABONAMENTE . TARA Trei luni. • V» ••*••••*• Le) 30« Șase luni ,,VT*W* . .V. „ Coo Un an . . • ... •••'••••• . 1000 IN STRĂINĂTATE DUBLU Abonamentele se plătesc înainte la 1 sau la 15 ale fiecărei luni Eipozittilc educative Expoziţia retrospectiva a picturii româneşti, care s’a închis zilele acestea, după ce a fost vizitată de un public neobicinuit der numeros prezintă, în afară de interesul ei istoric şi educativ şi o importanţă specială sub raportul concluziilor ce se pot trage din succesul pe care l-a obţinut această lăudabilă iniţiativă. S-a crezut multă vreme că în noi nu există un public suficient de numeros care să se interesezede manifestările de artă plastică şi în spiritul acestei convingeri, oficialitatea a renunţat de mult laorice acţiune, mai mult ori mai puţin costisitoare, în domeniul artelor plastice. Ne-am oprit ideei de mult la tradiţionalele „saloane oficiale*4 de sezon, lăsând educaţia artistică a marelui public în voia întâmplării care îndrumează câteodată paşii curioşilor spre muzeele Capitalei. Recenta expoziţie retrospectivă lutela Palatul Artelor a fost o primă şi fericită derogare de la tipicul vieţii noastre artistice, îndomeniul plasticii iar prezentarea laolaltă a lucrărilor caracteristice din pictura şi sculptura românească, alese nu numai din muzeele publice dar şi din colecţiile particulare trebuie salutată ca un eveniment demn de a fi repetat. România de altădată, de la dobândirea independenţei şi după întemeierea Regatului unitar a fost preocupată de probleme vitale de organizare şi adaptare la civilizaţia normal desvoltată în Apus. In asemenea vremuri, artele şi îndeosebi artele plastice nu s’au putut desvolta decât cu sprijinul particularilor înţelegători, al familiilor boereşti, cu stare, cari au adunat, în decursul vremurilor, minunate comori artistice. Vicisitudinile războiului, pierdereafrigureştilor transportaţi la Moscova şi alte evenimente de tristă memorie au sărăcit şi mai mult colecţiile Statului, singurele isvoare de documentare de LIVIU ARTEMIE şi cultivare artistică a maselor, dornice totuşi de iniţiere în tainele frumosului. Calea indicată prin recenta „expoziţie retrospectivă“, organizată de specialişti atât în ceeace priveşte artele plastice cât şi înfăţişarea sugestivă şi instructivă a unor lucrări din epoca şide stiluri diferite, s’a dovedit foarte bună. Publicul s’a grăbit să admire lucrările alese din colecţiile particulare şi pe cari cine ştie dacă va mai avea prilejul să le vadă vreodată expuse laolaltă. Zi de zi, tineri şi bătrâni, s-au oprit ceasuri întregi în faţa tablourilor lui Grigorescu, Andreescu, Tătărescu, Lukian, Aman, etc., pe cari cei mai mulţi nu le cunoşteau încă şi la plecare, se putea ceti pe feţele multora regretul de a nu le mai vedea niciodată. Succesul acestei expoziţii ar trebui să fie considerat de cercurile noastre oficiale ca un îndemn pentru continuarea acestei opere educative, pe calea începută. In colecţiile particulare se găsesc numeroase lucrări reprezentative ale maeştrilor străini, clasici şi moderni. Pentru acei cari se interesează de pictură şi cari nu au prilejul să călătorească prin străinătate pentru a vizita muzeele din Apus, organizarea unor expoziţii colectivei picturii străine ar constitui o adevărată binefacere. Nu credem să existe vreun colecţionar care să refuze CQUCarsul său unei iniţiative atât de generoase şi cheltuelile de organizare a unei asemenea expoziţii ar fi neînsemnate faţă de valoarea culturală a manifestării. "In orice caz, ar fi regretabil ca ,,expoziţia retrospectivă“ organizată cu prilejul conferinţei interparlaientare să rămâie, un eveniment izolat în loc să constitue un început frumos al unei acţiuni sistematice de educaţie artistică a publicului. Din cuşca suflenrului METODA LUI IANCOVESCU Vuia Iancovescu, teribilul magnificul, extraordinarul, minunatul, dliviţiul, magistralul, fenomenalul şi genialulnostru Puiu Iancovescu, s’a mutat, de curând,obla ,,Capşa“ la „Cor,so“ unde i s'a deschis un credit larg. Mai zilele, — adică: serile, sau mai adică: nopfUc — trecute, după ce consumase un capitol de bârfeală, Iancovescu s’a prins într’o discuție cu V. r. asupra „împrumuturilor“. — In orice impas te ai găsi, nici unprieten nu vrea să te ajute măcar cu o sută de lei! exclamă V. r. — Eu o să vă spun drept, replica Iancovescu, am sistemul meu infailibil, astfel că nu pot fi refuzat ?! f— întâlnesc o cunoștință. ■ Salutare, Niculel — Salutare ! s— Ce mai faci?. ■ — Bine, dar tu?. i— Și cu! Dar apropos. t-r ? — N'ai sămi schimbi o hârtie de cinci sute? r— ba da ! — Atunci împrumutămă cu o sută de Ici!. O REȚETA ADMIRABILA Hunul meu amic, doctorul Gn., este un tip atât de simpatic, atât de încăutător, încât, cu toată antipatia pe 'care o nutresc pentru adepfii profesiunei lui, — din principii pe cari nu e locul să le expun la această rubric, că, — joi după amiază mă aflam la reuniunea colegială pe care o dădeau medicii din asoc. „U.a“, ini Pun a.parlament din pasajul Ijj.i.i.r. Adevărul mă silește să mărturi sesc, — precizez, Insă, fără a,mi re. nega principiile, — că am petrecut trei ore foarte plăcute, căci, orice li s'ar putea nega medicilor, nu ți se poate contesta spiritul. Ascultaţi şi d.v. ■ La un moment dat, un medic, referindu.se la criza aceasta grozavă, care s'a abătut şi asupra onorariilor, începu să râdă. — ?!? • — Păi eu când sunt chemat la un bolnav de artritism sau de ficat, intreb pe bolnav : — D.ta trebue să bei vin mult, e așa? — Da, evident , beau... Destul de mult... ' — Și ce vin preferi? Vin din ăsta, obișnuit? — A, nu! Nu pot bea orișice vin! Iau numai sticle înfundate, un vin minunat pe care ii plătesc cu too lei Sticla.. — Totuși, beli, desigur Și șampanie! — Da, odată pe săptămână. Sâmbă lă seara. — Mâncăruri grele, fazan, icre negre ?— Poarte puţin! Atunci îi prescriu o retetă și când clientul mă întreabă cât ii datoreze, ii răspund.: — Una mie lei! — Dar de ce i.ai pus întrebările alea fără rost? face nedumerit un medic de lângă mine. — Asta îmi permite să stabilesc preţul consultaţiei mele în cunoştinţa de cauză. PE OCOLITE Apreciatul gafeur r... — de care am avut prilejul să vorbim de nenumărate ori, — s’a amorezat de o apelbantă actriţă a unui teatru particular. O urmăreşte la tot pasul Şi nu mai conteneşte cu declaraţiile de dragoste. Actriţa, însă, nici nu se uită la el. Dar L. nu e omul care să desarmeze cu una cu două. Se ţine scai. — Nu vrei să fii a mea? — Fii serios! — Te iubesc la nebunie! Mă plictisești! — Cel puțin dă.mi speranța că nu. Ve zi nu voiu mai bate drumurile in zadar! — Bine, fie, Hi promit. Dar nu î mi cerc să precizez odată! Celebrul pictor japonez Foujita s’a însurat pentru a doua oara. O oră in intimitatea familiei Foujita Când i s’a comunicat celebrului pictor japonez Foujita, stabilit de mulţi ani la Paris, ca soţia săi divorţată s’a căsătorit pentru a doua oară, el părea foarte satisfăcut. Când a aflat însă că această femeie, care este japoneză, s'a căsatorit şi de astă-dată cu un japonez, el a exclamat indignat: „Cum se poate înjosi o femeie atât de mult! Pentru a doua oară ea îşi alege de soţ un galben!”. A stârnit deci senzaţie când, acum câteva vile, Foujita s'a însurat şi el din nou şi anume cu o japoneză, Youki, o delicioasă figurină de porţelan, cu unghiile roşii. Ziariştii parizieni au pornit fără întârziere în căutarea lui Foujita pentru a-l vedea în noul său cadru familiar. La uşa de intrare a apartamentului lui Foujita, ziariştii nu putut ceti pictate pe o draperie de mătase, cuvintele „Foufou... Youki... 1931... Amour”. In hall-ul locuinţei, Foujita, cu faţa serioasa şi ochelarii pe nas, alerga sprijinit pe mâini şi pe picioare, purtându-şi pe spinare, tânara soţie, Youki, într'un kimono multi-color, cu picioruşele goale şi făcând un mare haz de glumele lui ,,Foufou”. Apartamentul lui Foujita este împodobit cu faimoasele sale tablouri: zarzavaturi, un cap de porc, fructe pe farfurii... Observând intrarea oaspeţilor străini, Foujita devine serios şi se aşează, cu picioarele goale încrucişate, pe covor. El are aspectul unui Buddha cu ochelari. Deodată, Foujia întinde piciorul drept, apucă cu degetele o revistă şi o întinde vizitatorului uimit. — „Aci puteţi ceti ultima mea teorie...” Youki râde de gestul lui Foufou şi-i spune: „De mult ţi-am spus că dacă nu vei mai avea succes cu pictura vei stârni senzaţie ca cerşetor fără braţe, în faţa bisericilor". Iar Foujia răspunde: „Europenii au braţe puternic desvoltate. La mine, ca la toţi orientalii, picioarele sunt mai abile ’. — ..Foufou este sportiv, — continuă Youki. — Eu deasemenea, sportul este frumos şi util. Priveşte-l numai: el are 46 de ani şi este puternic şi elastic ca animalele sălbatice din pădure”. — „Mulţumesc pentru comparaţie” o întrerupe celebrul pictor. — ,,Ca japonez, trebuie să vi se pară ciudată goana europenilor după recorduri. — „Desigur. La noi în Japonia sportul, educaţia corpului, este legată de viaţa de toate zilele a omului. „Sumo”, forma primitivă a auto-apărării se învaţă în clasele primare ca materie principală. Copii japonezi învaţă de timpuriu înotul. Eu însumi petreceam zile întregi în apă, hrănindu-mă cu pepeni şi bând ceai. La şcoala mă numeau monstrul de mare, fiindcă eram foarte urât şi-mi plăcea marea. In Europa am învăţat să joc tennis şi baseball. La vârsta de 16 ani am bătut un record la alergările pe 3 km. • ■ • 4 -Nu am încercat niciodată golful şi nici sporturile de iarnă. Nu de alta dar nu am avut vreme. Fiindcă, ştii că trebuie să şi pictez din când în când. Sportul nu este decât distracţie. Din pictură trăesc însă. Şi asta cere timp ’. Foujita şi-a schimbat în ultima vreme stilul. De unde el nu utiliza până atunt decât negru şi alb cu toate nuanțele acestor culori, ileume utilizează toate culorile cu o măestrie și o originalitate fermecătoare. ■ x 0 x • călătoriile lui Paul Wegener In Rusia $i In China Paul Wegener, marele tragedian german, s’a reîntors zilele acestea din Rusia. In primăvară Paul Wegener se va reîntoarce însă la Moscova, pentru a juca, în limba germană, piesele „Othello“ de Shakespeare și „Tatăl“ de Strindberg. Celebrul actor va întreprinde apoi o călătorie de studii în China. Actualmente se află la Berlin. Tot pe drum, pe drum, pe drum■U Mal at'mnb o lună' de zile, eroui , mei discutau: ... •, , . , . — Bine, d-le, că plecăm !'Mi s’a urât au Bucureştii ăştia de nu mai pot! , • . . •• .. — Mai avem şi noi variaţii ! — Şi unde mai pui că joci in' fiecare seară în faţa altui public, public proaspăt, nu blazat ca ăsta din Bucureşti, de a ajuns că nu-i mai place nimic ! — Avem parte şi de camarazi tot unul şi unul, fraţi nu alta ! — Trăiască turneurile ! — Trăiască Provincia ! Drept să vă spun, plictisit şi eu de monotonia vieţii bucureştene, invidiam oarecum pe aceşti oameni cari vor gusta din plin, variaţia, acest element atât de imperios necesar vieţii. Eri însă, mi-a fost dat să aud impresiile cu care aceşti oameni, s'au întors din călătoria lor, întreprinsă pentru luminarea masselor prin mijlocul teatrului. — Uite, asta mie. Crucea, al Dracului să fie ăla care s’o mai duce în turneu în viaţa lui ! — Şi publicul ăsta de Provincie, înbâcsit domnule ! Nu înţelege o intenţie, o nuanţă şi aplaudă anapoda, tocmai când nu trebue. — Dar să vezi mitocanii, cu cari mi-a fost dat să merg ! — Galici şi prost crescuţi ! — Unul mai nepricopsit decât altul ! — Ai văzut-o pe aia care punea ceaiul să se usuce şi-l întrebuinţa până nu se mai colora apa deloc ! — Dar domnul care cumpăra jurnal în fiecare zi şi nu ţi-l imprimi'ata nici mort ! A făcut colecţie din eft. şi niUţi dedecrunul, firicât ai fi 'avut novoc 'de puţină hârtie. — Dar musiul, care făcea nazuri la restaurante , nu-i plăcea nici o mâncare. Cerea o salată de boeuf, mânca jumătate din ea, scotea o muscă din buzunar, — avea o colecţie de astă vară — o punea în saladă, se ducea cu ei la patron şi făcea scandal .„Serviţi mâncare cu muşte ! Eu sunt artist de la Bucureşti ! Să vă fie ruşine ! Nu plătesc !“ — Nu-ţi mai spun că d iacă cerea un şniţel şi nu-l mânca tot, ce mai rămânea, învelea mic’o hârtie şi lua acasă ! — Dar ăla care cerea regulat dela toate restaurantele „ceva, pentru căţel“. — Domnule, ce vrei mai mult: au cumpărat puţine cu brânză, s’a înfierbântat brânza şi a început să umble prin vagon ! N’am închis ochii 0 noapte : erau vre-o doi de ţineau discursuri în somn şi vre-o trei făceau spiritismAuzi domnule : spiritism la vagon ! Odată te trezeai în timpul nopţii şi auzeai : ,,Tată, dacă eşti tu, spune-mi : câştig sau nu procesul cu Mielu ?“ — Dar să-ţi spun una grozavă. Ştii că nenea M....n suferă de rinichi. Ei bine ■ d-le, n'ai să mă crezi, face în sticlă d-le, de o ţine sub pat. Ei, într’o zi, Vasile Lupon, crezând că e vin acolo, ia sticla şi-i arde nişte duşti. Când a auzit ce era acolo în loc de vin, a început să urle ! — Și, uite așa d-le. Eu care am acasă patul meu, noptiera mea: am lăsat mulmiile din Bucur'dșH, să' mă', trambalez de colo până, colo ‘ca' său văd în fiecare dimineață indispensabilii lui nenea I(incur . . • ■ i • — Tușesc de două săptămâni, de simt că o să-mi iasă ochii ‘din cap. Cum dracu să nu răceşti, când nebunul ăla deUliţă are călduri şi ţinea geamul deschis pe Ig Braşov, unde începuse sa ningă ? — Cum lăsai două ţigări şi făceai un pas, vedeai că a dispărut una. Nu e vorba de ţigară, dar ţi-e necaz cum ie fură aşa de la obraz, 11 vedeai pe Bibion cu ţigara în gură şi se jura pe toţi sfinţii că n'a luat-o el. — Ce fel de actori sunt ăştia d-le de n au la ei un grimon puţini mastic ? Ai mai vămi soldat fără puşcă ? • — Nu.ţi mai spun că nenea Iancu, n’avea niciodată cârpa să se şteargă de vaselină şi apuca ce-i venea înainte : cămaşa de zi, aia de noapte, batista de mătase — Şi-l mai auzeai şi pe nepricopsitul ăla de impresar că miorlăia toată ziua că nu merge şi că o să-şi piardă cămaşa după el. — Şi Ioneasca, odată îi năzărea că vrea să se întoarcă să-şi scoată banii fii-si de pe la bănci, că o să-i piardă şi o săne tragă la răspundere. — Nu mai mă duc în turneu,■ nici mort ! — Trăiască publicul Capitalei ! — Trăiască Bucureștii !. IOAN MASSOFP .:wf,.. Premiere berlineze * „Cineva“, ultima piesă a lui Franz Molnár Critica socotește că noua piesă a lui Franz Molnár este cea mai slabă din câte a scris până astăzi marele autor, dramatic. O singură idee bună are piesa, dar aceasta n’ajunge pentru trei acte. într’un singur act „Cineva“ ar fi fost ceva. Premiza e foarte originală. Dar construcţia matematică a piesii îi conferă o răceală care ţine până la sfârşit. In fond, nu există acţiune, ci numai dialoguri. Nici unul din personagiile piesii nu trăeşte. Sunt figuri artificiale. O frumoasă aventurieră caută un soţ. Un soţ care s’o iubească, să-i fie credincios, dar care să nu-i impună ei obligaţiuni prea severe. In hotelul unde locueşte, ea face cunoştinţă cu un tânăr frumos, care îi face curte, o adoră şi nu-i displace nici ei. Nimic n’ar fi mai natural decât o căsătorie între ei. Dar atunci piesa s’ar tennina, îiainte de a începe. Prin urmare, nu-l ia de soţ pe acest adorator. Continuă să-şi dorească drept soţ un necunoscut, un cineva îndepărtat, care să fie cel mai comod bărbat posibil. Dorinţa aceasta reală i-o satisface tatăl ei pe deplin. Tatăl ei este un bătrân şi elegant aventurier, care tocmai a eşit din închisoare... • Şi acest abil bătrân îi fabrică fiicei sale un soţ care îi dă nume şi rang social, fără a exista el însuşi. Bătrânul îl inventează, îl construeşte şi prilejueşte cea mai frumoasă deervă a piesei, când apare cu un elegant cufăral de piele şi spune : „înăuntru se află soţul, tău !“ Cufărul conţine documente, rufe, ghete, relicve, articole de ziar, pe scurt tot ce poate face dovadă de existenţa unui conte. Contesa Edith îşi, poate cumpăra acum un castel, în timp ce contele vânează animale sălbatece în jungla africană. Contesa îşi poate permite şi luxul de a avea un amant, înşelându-şi astfel bărbatul ireal cu unul real. Şi într-o zi contesa se simte mamă. Soţul imaginar nu mai are nici un rost. Acela care l-a deretat, îi stânge flacăra vieţii. Contele moare în jungla, iar contesa se mărită cu prietenul ei. Când soseşte vestea morţii din Africa, personalul contelui începe sa plângă şi contesa, apare în doliu. Dar ideea nu mai e comică, fiindcă e prea exagerată. Contriucţia nouei piese a lui Molnár e imposibil de artificială. Figurile sale nu mai au nici, măcar realitatea aparentă a figurilor de comedie. Sunt, pur şi simplu, rezultate matematice. Mai multă viaţă au câteva, figuri episodice. Un singur moment bun are piesa, după cum am mai spus, atunci când Albert Bassermann, elasticul tată al Edithei, îşi scoate din cufăr... ginerele. Scena are mult spirit şi în locul dialogului nesfârşit vine puţină acţiune. Iar Bassermann e admirabil dispus şi are multă verva- Lily J)(irvas, duce cu succes rolul Editări pânăIa sfârşit, neavând ni pic de făcut şi nimic de spus. Darvas şi Bassermann salvează seara şi sunt chemaţi în faţa cortinei. Cu ei apare şi Franz Molnár. Ilustrul autor vă dovedi, desigur, în curând că, în ciuda acestui ,,Cineva“, el tot este şi rămâne cineva... G. AL. Franz Moln Ce crede Paul Raynal despre criza teatrelor Paul Raynal autorul faimoasei piese: „Mormântul de sub arcul de triumf” e cunoscut la noi dintr-o singură lucrare: „Le Maître de son coeur”, jucată anul trecut de d-na Maria Ventura. Cerându-se să-și expună părerile asupra crizei teatrale, Paul Raynal a răspuns: — Defetismul, răspândit în ul’timul timp asupra teatrului e şi neexact şi supărător. Teatrul e ca şi francul. E micşorat dar totuşi e solid şi sănătos. Totuşi teatrul e micşorat din punct de vedere comercial şi social pentru că monopolul Său a dispărut. Vremurile bune au trecut. Voi adăuga că teatrul intră într’o eră nouă graţie cinematografului. Teatrul, după părerea mea va ajunge la o răspândire imensă, căci cinematograful de artă va deveni în curând teatrul pe ecran. Sfârşitul crizei va fi un cinematograf intrat în teatru. Piesele de teatru jucate aşa cum sunt vor apare într’o zi pe deantregul pe ecran. Cinematograful, prin marile, lui posibilităţi de punere în scenă va servi teatral. Arta teatrală nu se va schimba. Numai felul de a prezenta piesele va fi schimbat. Singurul lucru ce ,va fi reînoit va fi industria teatrală adică meseria de directori de teatru, de actori. Totuşi — adaugă Paul Raynar — aşteptând să ajungem la noua expresie nelimitată de teatru, vom trece printr’o grea criză care e legata de criza generală provocată de răsboi. In momente ca acestea subvenţiile capătă o importanţă excepţională întrucât pot asigura trecerea de la o perioadă la alta. Guvernele trebue să-şi dea seama de acest fapt. Teatrele subvenţionate vor fi pe viitor citadela unei arte care suferă actualmente, şi locul unde se pot atenua aceste suferinţe. Efrmează în pagina II-a, coloana Il-a jos Scrisori din Italia Expoziţia cărţii româneşti la Roma Din iniţiativa d-lui Claudiu Isopescu profesor Universitar la Roma se va inaugura la librăria Treves (in Galleria Biffi) din Roma vitrina cărţei româneşti. Vor fi expuse pele 50 de volume din Caragiale, N. Iorga, Brătescu-Voineşti, d. Patraşcanu, C. Petrescu, I. Agârbiceanu, L. Rebreanu, Creangă şi Eminescu, Ga Ion Teodorian, I. Goruni, M. Sadoveanu şi alţii cari reprezintă azi în bune traduceri, tipărite în admirabile condiţii technice literatura noastră în Italia. De această expoziţie ne vont ocupa mai pe larg, şi ar trebuisă servească de îndemn multora. Ţie va fi organizată în cursul lunii Decembrie subt auspiciile asociaţiei milaneze „Nuova Vita’ şi cu acea ocazie se prepară o serie de manifestaţii ,,Pro Romania”, Vettore Zanetti-Zilla ie întâmpină, dragostea ce ţi-o arată şi acea cordialitate neforţată îţi revarsă în suflet încredere şi-ţi dă noui puteri de viaţă. Pe dinaintea ochilor mi se perindă studiile lui după natură, adevărate comori policrome. Pentru Zanetti-Zilla anii par’că nu trec, în nici un caz de mersul lor, magul culorii, nu pare că se preocupă. Pictor de faimă mondială e cunoscut în Europa ca şi în America şi principalele galerii din lume îşi dispută pânzele lui Vettore Zanetti-Zilla. Admirabil desenator, el ştie să dea cuvânt liniilor, şi pictura sa e muzică, e poezie armonioasă, care te face să vibrezi puternic. Din pictura sa se desprinde un isens de pace, de repaos, de nesfârşită poezie, şi de nostalgie. In căutarea de mijloace mereu noi pentru a exprima frumosul, pentru a putea fixa, pentru vecie acele delicate detalii de culoare, acel cânt melodios şi dulce plin de sentiment care i se revarsă din suflet, Zanetti-Zilla, dotat cu o vastă cultură artistică şi technică a adoptat în ultimul timp pictura aşa numită ,,temporo” găsind că ea corespunde mai bine ca oricare alta felului său de a lucra imediat, spontan şi de un puternic cromatism. In largi penelate pase cu o rară siguranţă obţine efecte admirabile de porţelan strălucitor, întotdeauna însă pline de armonie şi învăluite într’o atmosferă de poezie. Cu aceiaşi măestrie tratează şi aquarela. In toate lucrările sale realitatea e redată într’un desemn sumar incisiv robust, dar plin de graţie şi armonie după cum ritm şi armonie sunt cele mai strălucitoare culori, ce le aşterne pe pânză. In toate operile acestui puternic şi senin maestru al artei predomină imsens decorativ, tablourile sale sunt o fereastră deschisă în zidul odăii prin care priveşti natura, interpretată de un suflet de artist. Bunătatea sufletului să resfrânge puternic în opera lui şi de aceea place deopotrivă şi cunoscătorilor de arta şi publicului care chiar când nu pricepe, simte frumosul, simte dragostea ce se desprinde din acele pânze şi cinstita sinceritate a acestui apostol al frumosului. Activitatea literară bulgară în Italia Primesc zilele acestea, de la colegul de presă Ştefan Stoicev Karadgiov, un volum în admirabile condiţii tehnice. „Nelle Fiianime” e titlul volumului. (Intre flăcări) şi e însoţit de câteva cuvinte pe care le reproduc, fiindcă sunt adresate nouă, românilor iar nu mie modest reprezentant, prin meleaguri străine: ,,... Citind povestea aceasta, cu gravita după natură, să fii pe lângă poporul vecin, interpretul suferinţelor şi bucuriilor poporului bulgar, astfel ca aceste popoare să se poată pricepe din ce în ce mai mult...” Ai dreptate amice Karadgiov, începem să iubim pe acei care-i pricepem, şi ar fi vremea ca alte sentimente ,sălege Bulgaria ’ de România... , , , In locul urei de neam în care să cresc tinerele vlăstare, cât de uni ar fi să sădim iubirea aproapelui, un spirit de fraternitate, de pricepere, de toleranţă. Atunci am fi scutiţi de groaza înarmărilor continue, de frica zilei de mâine care a ruinat întreaga lume, a omorât orice elan şi a dat cea mai puternică lovitură artelor. Artiştii, şi gazetarii pot fi pregătitori păcii dorite. Ceea ce pentru lumea comună poate părea o utopie, pentru noi Vettore Zanetti-Zilla,,un venezian născut aci în Martie 1866, a fost în lungi peregrinări artistice, dar şi-a păstrat totdeauna domiciliul în Mihi.no. • • Pe acest mare ,pictor al Italiei îl cunosc,din timpuri bune, din timpurile când arta era pentru mulţi un crez, când nu începuse încă decadenţa în care se găseşte Ralia de azi. Cano păşesc pragul casei acestui mare maestru plin de focul tinereţei vecinice, uit pentru un moment timpurile vitregi în care La Milano o asemenea expozi * trăim. Calda prietenie cu care