Rampa, martie 1932 (Anul 15, nr. 4235-4260)

1932-03-02 / nr. 4235

C. MIERCURI 2 MARTIE 1952 mi XT, MO 423$ Redacția Administraţi»­­i Atelierele Grafica ABONAMENT! m iam trat­aj ri. . * • ••••«•»•« kw Sase iurV «•••••••■••« « fie« Un an. .•••••••••••* m *«8® M STRASNATATI DUHML.U INTRAREA 2ALOMÎT No. i frteW Aatefie—T«W, 901/5# BUCURESTI 4teon«m*nt«i© •• alat*»« to*4nt» te 1 sau te 1® aia fteefirW tuni a- -»-■» DIRECTOR SCARLAT FRODA f ^ I £. ' ♦ Din cuşca salb­onulor UN „SPECIALIST” Generalul F., — fost în războia, eo.l Ioncit comandant al regimentului u\ infanterie și acum, pensionar, — can. 10 de mai multă vrem­e, dând mereu anunțuri la „Mica publicitate" a „Di­„Universului un ser­minelii" și a vitor. Zadarnic Insă, nimeni nu vrea să se angajeze în serviciul generalului F„ care, — săracul! — a terminat răz­boiul cu o mulţime de... amintiri. Duminică a mai dat un anunţ Si­eri dimineaţă s' a prezentat un tânăr des­­tul de curăţel şi de simpatic. , Am cetit că:„ *— Da, caut im servitor! Dar,—şi ge­neralul vorbi jenat: — eu am un pi­­cior mecanic, un ochiu de sticlă, o mână de lemn şi patru coaste de ar­­gint. Crezi că vei putea face servi­ciul? " . — Desigur, domnule general, am fost instalatori. INTRE POCKER ŞI.„ Conu Dumitrache P. e de zece ani pensionar al statului şi de no de ani un jucător pasionat şi cotidian de ■poker.­­ , Duminică după amiază, ca de obi­ceiu, câţiva cunoscuţi se întruniră in casa conului Dumitrache, ca să facă un mic polceran. Printre jucători, se aşează la masă, şi tânărul Gică, proas­păt bacalaureat şi nepot de soră al co­nului Dumitrache. , Dar Gică, necunoscănd prea bine jocul, cerea deseori sfatul unchiului său. Ea un moment dat îl întrebă: — „Unchiule!... Ce înseamnă când ai trei dame? • . — Jlnseamnă că... ești tânăr!... — •răspunse cu melancolie bătrânul, pri­vină tuleiele de barbă cari căutau să mijească pe fața nepotului său... DISCREŢIE E prieten cu mine şi de aceea nu-i întreba, el îţi răspunde cu acela? ton eschivant: — „Nu pot să-ţi spun!...­“ „Ca o consecinţă a discreţiei lui, prietenul nostru a devenit un aspru judecător al tuturor celor cari tn lim­bajul periferic se spune că „au mân­­cat picioare de găină" sau că „au mâncărime de limbă". . De aceea, e­ seară, discretul meu prieten, condamna pe un june confra­te cam cu frazele astea: — „E foarte urât ce faci!... Nu se spune niciodată că ai avut o fe­­mee!... Nu e frumos!... Nu e cavale­resc!... Chiar dacă aparențele te­ ar trăda tu, dacă ești gentleman, tre­­bue să negi întotdeauna!... Ud­ă-te la mine!... M’ai văzut vreodată, spunând că m’am­ culcat, cu­ cutare sau cutare femee?... Și, slavă Domnului! am a­­vut destule femei bine!... — „Apropos!...“ — îl întrerupse un prieten — „Te văd de câteva zile in compania d.lui şi d.nei M... — „Da!... — „Pentru o singură dată lasă­ţi discreţia şi spune-mi: Te.ai culcat cu d.na M. sau încă nu?... — „Nu pot să spun!..." — răspun­­se... discret ca întotdeauna, discretul nostru prieten. Cocktail de B. CEHAN »..O revista­­din Chicago între­prinde o anchetă pe următoarea temă : „Dacă n’aţi mai avea de trăit decât douăzeci şi patru de ore ce carte aţi prefera să citiţi, până la sfârşitul vieţii?“ Iată răspunsul meu : Aşi citi ,,Jean-Cristophe“ fi­indcă pentru mine această carte n’are sfârşit...­­ ...Irving Berlin, compozitorul celor mai bune bucăţi de jazz, nu cunoaşte muzica . Este sau nu Irving Berlin mu­zician ?­ ­ ...Un critic new-yortez, propu­se următoarea soluţie, pentru a mări atracţia Operei : „Să se publice fotografiile cân­tăreţilor­­ şi cântăreţelor în cos­­tuim de bae, pentru a-i atrage pe spectatori“.­ Serios, pentru a-i atrage !­ a * ...O definiţie: „Un pianist care acompaniază este un ţap care ispăşeşte vina cântăreţului“­.* ...Autorul : „Aţi citit piesa jtrca ?“ Criticul : „Da !“ Autorul: * „Care este părerea dumneavoastră sinceră ?“ Criticul : „Vreţi să ştiţi păre­rea mea sinceră ?“ Autorul (grăbit) : „Nu, mul­ţumesc. Acum, o cunosc". '*.......’ *•'••• ...O pildă unică de conştiincio­zitate profesională: George Jean Nathan, criticul pe care america­nii îl consideră drept cel mai mare din lume, şi-a încetat activi­tatea, spre marea mirare a tutu­ror. A publicat şi o carte înti­tulată: „Testamentul unui cri­tic“... Dar de ce toate acestea ? Findcă George Jean Nathan, cri­tic de teatru şi cinema, s’a însu­rat cu Lillian Gish, actriţă d de teatru şi cinema... * Un ilustru războinic francez, general cu numeroase decoraţii,­­ a­ murit de curând lăsând­ Acade­miei franceze un important re­gat. El se va întrebuinţa pentru stimularea campaniei de „uma­nizare" a războiului... Un adevărat triumf al umanita­riştilor.„ * O revistă franceza de cinema­tograf, întreprinde o mare anche­tă asupra cauzelor stării de in­certitudine în care se găseşte as­tăzi producţia cinematografică Printre personalităţile cărora îi s’a cerut părerea, e şi Charlie Chaplin care petrece actualmen­te la St. Moritz. Charlie Chaplin a trimis, dela St. Moritz, o superbă fotografie, reprezentându-l în costum de sky cu skyurile pe umăr, râzând în lumina soarelui, pe un povârniş înzăpezit. Drept orice răspuns. * Ministrul de finanţe al State­­lor­ Unite a dat ordin perceptori­lor să purceadă la impunerea câş­tigărilor contrabandiştilor de al­cool. Beneficiul contrabandei şi-l îm­parte, aşa­dar, Statul american, prin perceptori, cu contrabandiş­tii. Contrabandiştii sunt urmăriţi însă de poliţie. Nu ne mirăm. America e, doar, ţara tuturor posibilităţilor. Dar... chiar şi a a­cesteia? Patima" la Berlin La teatrul „Komedie“ din Ber­lin va avea loc săptămâna vii­­toare premiera dramei lui Frank Vosper „People like i“, care se joacă actualmente la noi la tea­trul Ventura subt titlul Patima. La Berlin piesa se va reprezen­ta în traducerea lui Hans Roth subt regia lui A. E. Lîcho, noul director al­ teatrului „Komedie“ și având ca principali interpreți pe Lotte Len­­a și Oscar Ho­­molka. Anny Ondra în mijlocul publicului bucureştean Entuziasmul delirant al mulţimii. — Improvizaţiile celebrei vedete pe scena Capito­lului. — Anny Ondra învaţă româneşte. — Anny Ondra se plimbă prin Bucureşti.—* Anny Ondra despre Arcul de triumf şi despre Dâmboviţa.— Santinela galantă. — Automobilul trădător Publicul bucureştean şi-a ma­nifestat cu un entuziasm delirant dragostea sa pentru Anny Andra. Primirea triumfală de Sâmbă­tă seara, dela Gara de Nord, s’a repetat, tot timpul oridecâte­­ori celebra stea a apărut, în tim­pul scurtei sale şederi la Bucu­reşti, în mijlocul mulţimii. Apariţia ei pe scena Capitolu­lui, cu toate că nu dura, după fie­care reprezentaţie, decât două trei minute, şi cu toate că Anny Ondra nu se producea cu nimic, a fost de un farmec incompara­bil. Strălucita comediană izbutea să creeze, chiar din clipa apari­ţiei pe scenă, în câteva secunde, acea plăcută atmosferă de priete­nie şi familiaritate, pe care o cre­­iază totdeauna şi în filmele ei. Sprintenă, plină de viaţă, gata, par­că, să ne surprindă printr’u­­nul din faimoasele ei trouvailluri, Anny Ondra ştia să cucerească imediat publicul, înlăturând, cu mult humor, obstacolul limbii ro­mâneşti. - - -IMPROVIZAŢIILE DE PE SCENA CAPITOLULUI ,,E minunat — spune Anny On­dra în limba germană — e minu­nat! Vă mulţumesc din toată ini­ma şi vă rog să mă iertaţi că vă vorbesc în limba germană, dar pe cea românească abia o îr­văţ’. Şi ca să probeze nablicului ve­racitatea acestei afirmaţii, Anny Ondra continuă în româneşte:­­ „Sunt fericită că sunt la Bu­cureşti!” La una din apariţii, Anny On­dra a încurcat cuvintele. Dar ea nu s’a încurcat: „O, am uitat—s’a scuzat ea re­pede în limba germană — dar mă duc imediat să învăţ”. Şi apoi, în româneşte, îmbrăţi Şi în germane a terminat, spi­rituală. A doua oară când voi veni la Bucureşti— ne-a asigurat Anny Ondra — voi vorbi, voi cânta, voi dansa şi voi sări... româneşte. Improvizaţiile acestea valorea­ză, fără îndoială, mai mult decât orice alt „număr” pregătit. Miile de admiratori ai celebrei vedete ar fi vrut ca minutele acestea să nu se mai sfârșească, ca Anny On­dra să continue a le vorbi astfel fără încetare. ANNY ONDRA ȘI ARCUL DE TRIUMF Anny Ondra a întrebat, mira­tă, ce s’a întâmplat. Cineva din suită răspunse calm: — Aţi văzut, era o santinelă care a vrut să ne oprească, dar pe urmă, când v’a recunoscut... Dar, poate că santinela a recu­noscut-o, în adevăr, pe Anny On­dra? ANNY ONDRA ŞI... DAMBOVIŢA Anny Ondra a trecut Dâmbo­viţa. I s’a, recitat celebrul vers: „Dâmboviţa, apă dulce...”, î s’a tradus, textual, înţelesul. Seara, pe scena Capitolului, in genuă, fără pic de ironie, fără să fi avertizat pe nimeni, Anny Ou­tkra a spus: „Am auzit că poeţii cântă dul­cea apă a Dâmboviţei. îmi pare rău că nu pot bea din ea, fiindcă îmi închipui că acum e îngheţa­tă...” AUTOMOBILUL TRĂDĂTOR Manifestările publicului au luat în oraş proporţii care au în­spăimântat-o pe Anny Ondra. Şi era curios, căci, cu toate trucuri­le, publicul afla totdeauna unde se găseşte vedeta. Chiar în Stra­da Sărindar, pe unde intra Anny Ondra la Capitol, se aduna mul­ţimea. Misterul s’a explicat însă. Ad­miratorii celebrei comediene, ca­re o urmăreau fără întrerupere, au început să cunoască automobi­lul cu care se transporta. Astfel încât, unde era zărit automobilul se strângea şi mulţimea. Din cauza aceasta, ori după a­­miază Anny Ondra n‘a mai pu­tut să iasă din hotel decât cu mari sforţări şi cu ajutorul for­ţelor poliţieneşti. Automobilul care o aştepta a­­fără o trădase... Dar Anny Ondra vroia să vadă şi oraşul. S’a plimbat prin toate colţurile frumoase ale Capitalei, înconjurată, în câteva minute oriunde şi oridecâte ori automo­bilul ei ea oprit, de mulţimea, ovaţionată şi aclamată îndelung Anny Ondra a fost dusă, natu­ral şi la şosea. I sau arătat noii­­le cartiere, apoi, la rândul al doi­lea, i s-a arătat, fireşte, super­bul monument naţional care este Arcul de triumf. Blonda stea a privit impresio­nată măreaţa ruină, apoi, cu in­comparabila ei ingenuitate, a fă­cut această gravă remarcă: — O, e impunător! Acest Arc de triumf e d­in epoca romanilor, nu !? STEAUA ŞI SANTINELA Anny Ondra a fost dusă sa va­dă Mitropolia şi Camera. O santi­nelă curioasă a oprit automobi­lul. Cineva, din maşină, a înce­put parlamentările. Deodată, san­tinela a întrerupt, brusc, discuţia luând arma pentru onor. Trecu­se, probabil pe celălalt trotuar, dând cu privirea toată sala. An­ un ofiţer. Conducătorul automo­­ny Ondra a spus fără greşala: . * bitului a­ profitat însă de ocazie I’5 «• n »0 01*0 vrifo'r'ii „Vă sărut pe toți.!" și a pornit cu mare viteză. Și eu am văzut-o ! Faptul s’a petrecut așa: Sării­.* numai bietul meu palton ştie — bată, cam înspre asfinţit, întâi­ printre şiruri de jandarmi înar­nindu-mă cu un cunoscut, acesta ma apostrofat : — Ai văzut-o pe Anny Ondra ? La răspunsul meu că nam vă­zut-o decât pe ecran, interlocuto­rul mi-a făcut un gest care ar fi vrut să însemne : — Păcat că mai trăeşti ! N’am dat importanţă faptului, presupunând că, din cauza acestei ierni interminabile, nu e de mi­rare să înebunească omul subit. Dar întrebarea s’a repetat­ din minut în minut, însoţită fiind de acelaş gest de dispreţ suveran,­­în­cât la ult moment dat am avut im­presia că toţi trecătorii străzilor, vor să-mi arunce în faţă suprema insultă : „N’ai văzut-o pe Anny Ondra, eşti nedemn de o, apuca primăvara !“ Pentru că nam putut răbda situaţia de vădită inferioritate în care eram pus, purtând în o­­chi străfulgerarea om­ului care este hotărît să-şi sacrifice viaţa, pentru a-şi îndeplini un ideal, m'am îndreptat cu paşi hotăriţi spre cinematograful ,,Capitol", luat la acea oră cu asalt, de că­tre publicul Capitalei României. Prins in sarabanda nebuniei colective m’am strecurat a­cum, de IOAN MASSOFF piaţi până’n dinţi. In sală n’aveai, loc să arunci un ac cu gămălie. S‘a făcut un mo­ment lumină şi ,am vărsut o mare de capete congestionate, cu pupi­lele ochilor, mărite. Atâta, înghe­suială nam văzut nici la degra­darea lui Vărzaru, nie,i în ziua când lancovescu a­ făcut pe por­tarul la „Galerien Laffayetes“ ! Un fulg în această mare, îm­pins de valuri-valuri de oameni, m’am văzut la un moment dat, a­­proape de pânza de proiecție. Atmosfera supra,­încărca­tă. Ci­neva — mi se pare d-na Bebe Sân Giorgiu — a spus: „Daco fi păcăleală“ ! Atâta a fost de ajuns. Pumni s’au­ încleştat, rictusuri oribile s’au format în colţul obrajilor, dinţii au fost strânşi. Am început să tremur pentru, siguranţa orăr­­iei constituite. Vă spun drept că dacă, într’adevăr, Anny Ondra n’ar fi apărut în carne şi oase, revoluţia ar fi izbucnit, iar Bu­cureştilor li s’ar fi dat foc. Rezemat într’un peş de spetea­za unui scaun, în timp ce făceam, reflecţii sinistre, deodată văd cum, o femeie, care cu vre-o câteva se-1 Continuare în pagina II-a, colps­­cunde înainte, îşi făcuse loc cu­­ urle 5 şi 6 jos coatele, împreună cu o tovarăşe, cum spun, o văd, vârând mâna în buzunarul vestonului unui domn între două vârste, care ste­tea înaintea mea. Uşor am apucat mâna femeiu­lii și am scos-o a­­­­fără. Dar scena a mai fost văzută de un domn în haine maron, de lângă mine, care a dat alarma. Și au început, volet­ele­­ .— Aoleo, îmi lipseşte trei mii de lei ! • — îmi lipsesc două mii de lei / Şi uite aşa. ' S’a făcut lumină. Domnul căruia i se f­urase trei mii de lei, a început să vocifere­ze : „Să vie un agent !“ Hoaţei i se luase pur şi simplu piuitul. Grea meserie şi asta, să cauţi prin buzunare, străine. Şi ghinio­nistă hoaţă ! Domnul, care striga după un agent, habar nu avea că lângă el era de inspector de poli­ţie Moţăţeanu. Poporul suveran, înfierbântat de aşteptare, a cerut pur şi sim­plu asasinarea pe loc a hoaţei, rămasă fără grai. Doar atâta în­gâna : „eu nam luat nimica !" — Astea două sunt ! — a ex­ In vizită la Fernand Gregh, un mare prieten al României Acceptând amabila invitaţie a doamna, domnişoara şi domnul . . . ... . 1 11__r 1_­_/__ ^ Gregh junior (un tânăr­ de vreo 25 de ani, care se ocupă cu poli­tica şi finanţele — şi compatrio­tul nostru Drăgulescu. Drag, cum i se spune aici, valoros cari­caturist şi gazetar, venit, proba­bil, ca şi mine să spicuiască im­presiile maestrului.­­ ■ — O cafeluţă ! mă îndeamnă d-na Gregh! I • — Cu plăcere doamnă. — Timp de o oră, nu se vorbeşte pun nici măcar iniţialele. Nu vreau surprizele se ţin lanţ. Un hotel să-l fac să suferi­m capabil să şi­ particular, ce nu seamănă cu nici plângă,, aşa susceptibil e... na! că era unul. O grădină imensă, copaci iă­ i scap numele! , I la tot pasul, alei largi... Şi acest prieten al nostru suferă de o casă rustică, cu pereţii celor de­cât de România, ce singură manie: e discret, in orice două etaje, acoperite de ederă.­­ Scriitorul mă chestionează. 1­mprejurare, în orice chestie, în om­. din care nu se zăresc decât feres — Ce face prietenul meu Scar­­le afacere el e discret. De aceea se trebe. Un pavilion din lemne și lat Froda? Nu vine­ pe la Paris. întâmplă sd treacă in ochii multora pae, înegrite de vremuri şi ploi. Mi-ar face plăcere să-l văd!­irept un om care ştie mai multe de. Valetul, mă introduce în camera Dar Liviu Rebreanu? ■ât ştie in realitate. Fiindcă orice. Val de lucru a poetului. Nu e singur! Ce memorie admirabila a­, Cunoscutului scriitor şi critic dra­matic, Fernand Gregh, nu ştiam că mi se rezervă două ore de sur­prize şi încântare. In cartierul Passy ! Casa în care locuieşte „amicul Românilor” este unică la Paris. Din poartă, Scrisori parizienei ^ ßä retíne*i nu,mele Ior cu a­wmmmmmmmmmmmmmmmmmmr tata corectitudine ! La rândul ei d-na Gregh, îmi spune că nar fi exclus să vie în primăvară în ţară, cu soţul şi fii­ca d-sale, fiind înviaţi pentru câ­teva săptămâni. — Mar interesa, mult, conti­nuă scriitorul. Aşi vrea să scriu o carte, dedicată ţării d-tră. In 1929, am stat prea puţin, ca să fi putut culege materialul ne­cesar. Ar trebui să mă grăbesc. Timpul trece, am îmbătrânit. ■— Bătrân? Cu entuziasmul şi tinereţea care se ghiceşte nu nu­mai din vorbe şi atitudini, dar­din tot ce scrieţi? — Dar Fernand Gregh, nu se lasă convins de ceea ce numeşte­­ „a­­mabilitatea mea” și-mi dă să ci­tesc primul vers din volumul „La Gloire Du Coeur”: ,,Maintenant que je n’ai plus d'espoir que renaisse „L’ardear qui brulait et qni s’use' /■ '" *' ~ en mon sein. I „Je me tonrne souvent. vers ma courte jeunesse, „Elle que j’oublais quand j’en étais voisin. fn camera de lucru, en gea­muri mari ce dau spre grădină, comori nepreţuite vorbesc de un trecut de muncă şi iluzii. Cărţi vechi, cu file îngălbenite, ce poar­tă dedicaţiile entuziaste ale lui Anatole France, Mistral, Duples­­sys... Două picturi de Corot, tin Fromentin, un Carriere, un Gé­­ricolt... Salonul şi-a păstrat pereţii de lemn şi toată construcţia stilului rustic. . . .­­— Dar cum se poate să aveţi colţul acesta la Paris? .— Ah ! (zâmbeşte Gregh), aici e surpriza ! ' ■ . ■ Casa aceasta, a fost construita, în­­1778, cu prilejul expoziţiei. — Nu căuta să-ţi aminteşti, n’ai fost născută pe vremea aceia! Deci, o casă forestieră a cărei soartă la sfârşit de expoziţie, nu era prea veselă. Trebuia sa fie dărâmată. O mare poetă, cu nu­mele de Toba Dorian, născută Prinţesă Maieersky, încântată de stilul casei, a cumpărat-o, locuin­­d-o ani de zile. Printre prietenii cari o vizitau mai des, era şi Vic­tor Hugo, care-şi avea colţul lui favorit. Chiar atunci când lipsea nici unul din oaspeţi n’ar fi ocu­pat locul „maestrului“. In 1903, am cumpărat-o eu, şi iată aproape treizeci de ani, de mi­ică şi amintiri, ce mă leagă de colţul acesta fermecat. In­sufrageria, ornată cu ta­blouri de valoare, cu bibelouri fragile de Sevres şi Saxe, zăresc într’un colţ, aproape de geam, o orgă în miniatură. — Dar asta? întreb pe amabi­lii amfitrioni. O jucărie a dom­nişoarei Genevieve? . — Și jucăria asta își are trecu­tul și povestea ei, îmi răspunde Fernand Gregh. , - -a,.T.. • - "-i B nm tmmmmmm ws Continuare în pagina II-a, coloa­nele 6 și 7 jos - - . Anny Ondra, „grav avariată, după furtunoasa primire de la gara “ — acestea sunt propriile ei cuvinte — odihnindu-se în pat,­ și scriind salutările pentru cititorii „Ramp­ei“, care au apărut in numărul nostru de Duminică. Autograful de pe fotografia de mai­ sus, sună astfel: „Ziarului ,tlampa” inimoase salutări. Anny Ondra". O nouă premieră de Molnár primită cu răcen­ă la Budapesta La Innerstaedter I­eater”, din Budapesta a avut loc Vi­­neri seară premiera ultimei piese, a lui Franz Molnár Ci­neva. Ca de obiceiu piesa se joacă la Budapesta după ce a fost în­tâi reprezentată la Berlin și pe alte scene germane subt titlul „Jemand”. Piesa a avut la Ber­lin un succes mediocru. Publicul budapestan a fost ca totdeauna indispus că Scrii­torul naţional maghiar îşi re­prezintă piesele întâi pe scene­­le germane. Premiera a avut loc mir’un cadru de mare gală. Au asistat toate notabilităţile Capitalei, for­mând o sală de toalete som­­ptuase, fracuri şi uniforme mi­litare de gală. Publicul însă a primit cu multă răceală piesa, ba chiar cu ironie tierebinta. Opera lui Molnár era cunoscută din text­u­i din dările de seamă ale ziarelor berlineze. Spectatorii cunoscând subiectul, și succe­siunea anecdotică făceau glu­me, nu tocmai reverenţioase a­­supra celor ce vor urma. La­­ „Innerstaedter Theater" fată modernă, pedantă şi pre­tenţioasă care încrezătoare în frumuseţea ei nul vrea să se mărite decât cu cineva. Tatăl ei îi găseşte un ginere inexis­tent, care călătoreşte prin A­­frica, şi im or­o­vizează o căsă­torie în absenţa mirelui, ofe­rind fetei numai fotografiile, lucrurile de mare preţ, cadou­rile şi... gloria de a fi mireasa unui cineva care va veni. Se înţelege că piesa se pretea­za, la­­ multe ironii , iar publi­cul budapestan indispus şi de faptul că Franz Molnár nu a ve­nit să asiste la premiera de la el „de acasă“ — nu l-a cruţat. Critica maghiară face de a­­semeni mari rezerve asupra piesei pe care o socoate arbitra­ră în alegerea subiectului, de o fantezie nu tocmai fericită şi mai ales neclară şi lipsită de sens, gestul tatălui care oferă un cineva drept soţ fiicei sale fiind şi mai rizibil decât visu­rile încrezutei domnişoare. Toată critica laudă însă inter­pretarea care a dat prestigiu piesei, in frunte cu Alex. Goţi şi d-na Titkos. Regizorul piesei a spus câte­va cuvinte la începutul repre­zentaţiei mulţumind publicu­lui şi scuzând absenţa lui Mol­nár. Un ciclu Verdi la Opera din Berlin La Opera de Stat din Berlin ■ se pregătește pentru Aprilie re­luarea­ „Flautului fermecat“ a lui Mozart, iar pentru luna Ma­ un ciclu din operile lui Verdi. Spectacolul de inaugurare al Expoziţiei de artă dramatici la Paris O nouă grupare de artă inti­tulată „Expoziţia de artă drama­tică“ şi ai cărei iniţiatori sunt Gaston Revel şi Mă­rcelle Ruef, a dat zilele trecute la teatrul Al­bert, spectacolul de inagurare. Această expoziţie de artă dra­matică e o întreprindere desinte­­resată întrucât are ca scop pe a­­cela de a oferi gratuit autorilor dramatici posibilitatea de a se ve­dea jucaţi. S ar crede că anima­torii acestui Teatru dispun de f­­onduri cari le permit această dezinteresare.­ Ambele piese jucate : „La Beî­­le Horologe“ de Gaston Revel şi „Massacre des Innocents“ de A­­drien Trahart merită elogii şi merită să fie jucate. Din cele două piese jucate „La Belle Horologe“ de Gaston Revel e cea mai bună. Trei inventatori geniali Hans, Bertram şi bătrâ­nul Bellarz orb, încearcă să rea­lizeze un orologiu care va fi o capo­d’operă a genului. Destinat să marcheze timpul, el îl va domina prin rezistenţa metalului, perfecţiunea angrena­jului, perfecţiunea panoanelor şi miraculoasa tehnică a realizare­. Dar luptând împotriva timpu­lui Hans îşi dă seama de nereu­şita încercărei lor. E sesizat de noţiunea timpului, îi e teamă şi tic-tactul pendulei se repercutează în bătăile inimei sale. Actul are o putere de evocare a unui act de Edgard Poe. Au­torul a escamotat aspra conclu­­zie printr’un sofism literar. Mărturisirea, sdrobitoare a nepu­tinţei omeneşti ar fi avut mai multă grandoare. „Le Massacre des Innocents“ e­ influenţa răufăcătoare a unor părinţi, puterea tradiţiei, teama în faţa luptei şi a efortului care paralizează pe cei cari în zorii vieţei nu se simt siguri de pute­­rea elanului lor. E povestea tu­turor celor mediocri. Subiectul nu e lipsit de ori­ginalitate şi unele scene dau la iveală un talent pentru teatru. Trupa Expoziţiei de artă dra­matică nu e mare dar şi-a dat osteneala să joace cât mai bine. E de remarcat că unul din ini­ţiatorii Intreprinderei Gaston Bevel în acela, timp e şi autorul uneia din piese, și interpretul ei.

Next