Rampa, mai 1932 (Anul 15, nr. 4286-4307)

1932-05-01 / nr. 4286

ANDI XV, NO 4200 CUPON No. 5 €€ „RAMPA D8ÎI1F0 RUBRICA GRAFOLOGICA SERIA VlII-a_________ 6 cupoane in șir dau dreptul la un răspuns gratuit Pentru orice creştin, cuvântul acesta, rostit cu solemnitate şi credinţă, nui poate avea decât un singur înțeles: ultima minune a lui Crist, Dumnezeu el însuş, ca­re, după trei zile de la înm­ormân­tare, dând piatra mormântului la o parte, revine la viaţă din împă­ratia morţilor. Cunoscută astfel, izolată, aceas­tă apoteoză creştină, dă o dumne­zeiască lumină şi frumuseţe cre­dinţei Ea creşte însă mult mai mult, se întregeşte şi ajunge a­­dâncă, nesfârşită, până în despe­re unui început de lume, atunci­ când de ea legi alte fapte, alte mişcări analoage, pe aceleaşi tipa­re croite, ecouri însă din alte lu­m­i şi alte închinări. Ideea a­ceas­ta de reînviere, e mult mai veche şi decât creştinismul şi decât păr­­ânimeul mitologiei eline mai a­­les. Din sânul unei lumi primitive, din hrubele unei hărţi de Euro­pă magică, milenară şi unitară, răsare gândul despre un demon care moare şi reînvie în fiecare an. Gândul acesta s’a legat în min­tea omului primitiv privind rit­mul vieţii vegetale din jurul său, tomnate ca moarte a frunzişului şi întregii vieţi din natură, şi reve­nirea în biruitoare şi exuberante expansiuni de puls vital în fieca­re primăvară, l-au făcut pe acest îndepărtat strămoş al nostru al tuturor să-şi legene între aceste două praguri — de tristeţe şi vese­lie — despărţitoare de lumea cea­laltă de deasupra noastră, de unde ne vin misterele, şi temerile, şi speranţele sale. Şi cu încetul aces­te sentimente au trebuit să cape­te o fată şi au şi căpătat-o: un de­mon, un zeu puternic, al vegeta­ţiei, în cuprinsul acestei mentali­tăţi primitive, murea cu toamna şi reînvia cu primăvara, în fieca­re an. Era o singură credinţa cu mii de nume, era un singur zeu cu mii de fete! Şi pe măsură ce civilizaţii­le încep să se cristalizeze, să se organizeze într’o bună şi limpede rostire, aveau să înceapă neîntre­rupte identificările cu acelaş zeu sau demon vegetal, cu acelaş ve­­chiu fond de credinţă, ale tuturor purtătorilor de nume, de atribute şi de simboluri dintr’o credinţă sau alta. Cel dintâi care se identifică de­monului vegetafiei, în moartea şi în reînvierea sa mai ales, este a­­cel Bromios sau Dyonisos, zeul din cultul căruia ia naştere trage­dia grecească, zeul unei anumite stări de spirit, dionisiacă, pe care o degajează cel dintâi Nietzsche în analiza sa cu privire la înche­garea sufletului şi culturii gre­ceşti. Un Dyonisos şlefuit, aşa cum ni-l prezintă plina lumină a celui mai just punct de echilibru al ve­chiului clasicism în floarea sa, fi­reşte că mai poartă încă urme din luturile alcătuitoare, dar pier­dute. Pentru a ni-l desluşi pe Dyonisos cât mai aproape de ve­chiul demon al vegetaţiei, din a cărui viaţă şi credinţă se hrăneş­te, trebuie să ne cufundăm mai în urmă, într’o epocă de robust ar­haism în care şi statuele sunt mai puțin frumoase dar mai tari. D deosebirea între aceste figuri de ION MARIN SADOVEANU ale lui Dyonisos seamănă mult cu cele ce nu se găsesc în sculptura grecească între veacul al VII şi al V-lea şi IV-lea dinainte de Cristos. Intre TOO şi 500 i. d. C. (data pro­babilă a lui Thespis) a coborât în lumea grecească, din împădurită Tracie acest Dyonisos barbar şi violent, cu întregul său cult, i­­dentificat de mult cu demonul ve­getafiei în multe trăsături, dar mai ales în reînvierea sa anuală, od­ata cu vegetaţia. Pentru a forma zeul clasicismu­lui, în această apa de munte în­volburată, s’au strâns mai multe izvoare, şi toate Cu aceiaşi nota comună: credinţe într’un zeu care reînvie! Din Creta a venit credin­ţ­a într’un zeu al viţei ele vie (a­­tribut care-i rămâne definitiv) cu aceiaş putere de reînviere, iar din Egipt, misterul însuş al lui Osi­ris, zeu mare şi civilizator, dăruit de aceiaş putere de a se reînchega din moarte. Toate s’au strâns în Dyonisos pentru a da grecilor un zeu unic, toate, culturi locale risi­pite adânc în lumea răsăriteană, d­in acel străvechiu fond magic, în care ideea de reînviere a demo­nului vegetaţiei era un gând cen­tral. In jurul acestei credinţe s’au organizat tainice mistere în lumea păgânească. Şi la apariţia sa, Creş­tinismul a clădit pe trecut cea mai mare din minunile sale. Astfel, cu drept cuvânt, a­­ceastă reidentificare a lui Crist cu Dyonisos şi vechiul de­mon al vegetaţiei în reînviere, a putut să-l facă pe drept cuvânt pe etnograful Frozer să spună că, noul creştinism a prins adânc în lumea răsăriteană, vehiculat mai ales de deprinderile şi credinţele tuturor, din reînvierea fie a demo­nului la viaţa sa de primăvară, în­tr’o figură­ său alta de zeu, ba chiar a lui Dyonisos însuş. Astfel în afară de proaspătul ei creşti­nesc, învierea ne aduce un răsu­net de departe şi o frumuseţe de acum, şi­ o tălmăcire şi-un control în temeinicia vecinicei şi adâncei credinţe, în toţi merii înfloriţi, în ierburile fragede, şi liliacul ce cade de ciorchini parfumaţi. ? Oui de ciocolată de JACK BERARIU LUI TONY BULANDRA Pe zi ce trece, duduiţă,­­întinereşte uimitor ! Aşa că eu, prevăzător, i-aduc un grifei şi-o tăbliţa!... MĂRIEI FILOTTI Ştiind că are tact în lupte, (Dovezi ne-a dat la: „Sindicat“) Îi fac cadou preşedinţia La Cameră şi la Senat­­... MAESTRULUI C. NOTTARA Maestrului nu-i dau nimic, (M’am răspândit venind pe drum) Ci îi preiau vre-o zece ani Din vârsta care-o are-acum !... LUI ION SÂRBUL Ii fac cadou niște obiele, Un flaut, bol în bătătură,­­Căci Sârbul e român în toate . (Firește, şi’«... înjurătură !...). LUI LENY CALER O firmă mică, dar drăguţă, (Şi-n plus, ce-i scris e-adevărat) : „Leny Caler-Fodor László, lLa succesul garantat“... LUI GEORGE VRACA Lui Gicu Vraca i-am ales. Căci sunt, răutăcios din fire, Refrenul care-l cântă des­: „Tu eşti prima mea iubire“... LUT ION IANCOVESCU Ştiam cai necăjit băietul, Că e­ dator, că nare-un Van, Şi-i pregătisem eu ceva... Dar iată se’ntâmplă minunea. Că fiind prieten cu lunian Şi cu teribilul Radian, Ii dete unul concordatul Şi celalalt conversiunea ELVIREI GODEANU I-aduc succese mari şi multe, Căci vreau s’o compensez bogat : Cum nu prea are nas la... propriu, Să aibe’n Schimb la... figurat !... LUI CONSTANTIN TANASE De când a devenit un „star", La mai crescut un pic nasciorul, Aşa că nu-i mai dau nimic, Că pe-urmă ’ntre­ce Foişorul!... LUI IONEL TARANU Voiam să-ţi dau un decimal, Dar folosinţa lui e nulă. Nu poate să te cântărească, Aşa că iată o... basculă­­... MARIOAREI ZIMNICEANU Un sfat: să fii prevăzătoare, Fortfica-ţi grumazul, faţa Căci ,,Naţionalid“ va relua, pe Marţi, „Femeia şi Paiaţa" . LUI NICU BALŢAŢEANU Din N­ollywood i-aduc, urgenţă, O telegramă : "Dragul tati’, Mai copăcel cu îngrăşatul, Că mă întreci pe mine...“. Fatty. MARIOAREI VENTURA Pentru stagiunea viitoare, Ţi-aduc (înebunesc duşmanii !), Cinci piese tot ca „Monte Carlo“, Să nu ai unde pune banii !... LUI ROMALD BULFINSKY Ii dau, căci i se potriveşte, Un proverb ce nu se pierde : „Prazul are capul alb, Dar tulpina lui e... verde­­...“ LUI SOARE Z. SOARE Ca fiind un... specialist teribil, Ii fa­c cadou de sărbătorit Preşedinţia de onoare A unui club de... vânătorii... LIZICAI PETRESCU Lizica, pentru tine-anume, Am o mătase scumpă, rară... Iţi dau vreo patru centimetri, Să-ţi faci o rochie ăe sg ii... LUI IANCU BREZEANU I-aduc şi vin, i-aduc şi apă, Dar am greşit, turnând cu sete, Şi i-aduc apa’n damigene, Iar vinul.—vai !—în eprubete !... ELENEI ZAMORA Iţi dau un act prin care Kainer Se-obligă că va f­i în sta­re, Să-ţi scrie numele pe-afiş Cât turnul Eiffel. Chiar mai mare !... LUI G. TIMICA Nu prea ştiam ce să-i aduc, Dar ca să-i fac şi lui hatârul, l-am luat, şi cred, Ai trebueşte, O plasă. Ca să-şi prindă,, părul ! MIE Mi ofer trei zile de vacanţa. (E-un dar ce mi se-oferă greu !) încolo nu mai cer nimica, Mi-a dat de toate Dumnezeu, Domnul director mi-a dat­ mâna, Colegii, laude, cu duzina Și lucrul principal: mi-a dat, Administratorul, chenzina ! director scarlat froda Maestrul Nottara în intimitate Nu-l mai văzusem pe maestru! Nottara cam de multă vreme. O răceală contractată la începutul acestei ierni interminabile, l-a reţinut în casă luni de zile. L-am vizitat zilele trecute pe maestrul Nottara la domiciliul său din strada Regală 9, unde locueşte de 41 de ani, — 38 de ani urcând câte trei trepte deodată’’—cum se exprimă d-sa—casa neavând ascen­sor. Renovarea întregii clădiri n’a atins însă apartamentul maestru­lui Nottara dein etajul al treilea. Proprietarul a făcut locatarului pe voe și n’a înlocuit sobele de tera­­cotă prin calorifer, după cum n’a schimbat canaturile uşilor. N’am bănui că în casa cu sumedenie de chiriaş'—In etajul al doilea locu­­eşte şi George Vraca, — un apar­­tament cu doar trei camere adă­postea­s­e. —s ar putea spune un sanc­tuar cere ogl’ndeşte o parte inse­n nată din evoluţia teatrului româ­nesc. Prima impresie pe care ţi-o face locuinţa decanului scenei ro­mâne este că adăposteşte cel pu­ţin de două ori mai multă mobilă de­cât ar putea cuprinde în mod normal. Unul lângă altele stau sumedenie de lucruri, cu inscrip­ţii omagiale oferite marelui artist în diferite prilejuri, iar pereţii sunt acoperiţi cu ereice şi stambe, cari ar putea constitui un fel de muzeu. . într’o odaie dreptunghiulară pereţii sunt acoperiţi cu cărţi, iar într’un dulap stau cele aproape opt sute de roluri jucate de Ma­estru, într’o carieră de 50 ani de teatru. Resimţit de boală încă nu pe deplin întremat, suferinţele par­că i-au făcut profilul şi mai dis­tins, strălueitor de curăţenie, pur­tând un tricou de lână, maestrul am­ avut de luptat . — Sunteţi mulţumit de viaţă Maestre ? —­ „N’aş putea spune că sunt mulţumit de viaţă, pentru că am avut mult de luptat cu ea şi cu toate relele cari au decurs din scurgerea ei. Tot ce am realizat şi tot ce am izbândit, sunt rezul­tatul unor eforturi de multe ori supra­omeneşti. De aceia, nu pot spune că am fost un om norocos. In calea vieţii, am întâlnit pie­dici nenumărate. Am muncit su­­pra-omeneşte şi­ n’am cunoscut altă viaţă decât cea din teatru. Este bine de reţinut că toate Continuare în pagina IX-a Nottara aşezat într’un fotoliu pri­mitiv, răspunde prompt întrebări­lor mele, în timp ce ni se serveşte ceaiul in pahare mari bătrâneşti. f Balerini si balerine — Care domnişoară a mai ve­nit pentru examen? Dumneata! Ia să te vedem ce ştii! e­a nu credeţi că suntem la un examen şcolar, ci la unul pentru recrutarea de balerine şi balerini. De când cu sărăcia asta grozavă ne-am procopsit cu , atâta selec­ţionare, de atâta dat prin sită ! In speţă, examinatorul era Tă­­nase, care-şi recruta fete pentru baletul viitoarei sale reviste: — Ei, să te vedem ce știi! Dintr’un maldăr de fete s’a de­sprins una, păpădia maichii, s’o sufli nu alta : — Știu să dansez! O cucoană grăsulie, bolta vio­lent o împinge, din spate, dându-i ghesi­mă-sa! — O, domn­­e director, că dan­sează bine! —­ stărue cocoana, vorbind repede de parc’ar fi tă­iat gura în săbii. Aşa se tâmpeşte ea, că e în­că nevinovată, da’ să vezi acasă ce „spiţuri“ face! Fata, emoţionata de ţi-e frică, sa nu-i vie apoplexie, face vre­ o câţiva paşi, în ritmul zdrăngăni­tului unui pian. — Voce ai ? •— Are dom’le director! — in­tervine energic mama. Ia zi mai­că „Noaptea când răsare luna“! Fata miorlăie ceva iară cap şi fără coadă şi lasă capul în jos, ca la sfânta împărtăşanie, când spune duhovnicului­­cum a făcu­t-o de oaie. .— O luaţi dom­ne director?* — Să lase adresa şi o să vedem noi. Cine mai e? O matahală, înaltă cât port­drapelul de la regimentul de es­cortă, face doi paşi, mai mai să dărâme scândr­ra scenei: — Dumneata ? — Pentru cor şi balet? Tănase rămâne cu ochii hol­baţi. Dar candidata continuă: — Sunt artistă de zece ani. Am jucat în trupa domnului Titi Mihăilescu. — Bine, lasă adresa și o să ve­dem. O arata­re care ar putea poza cu succes pentru tabloul „foa­mea și mizeria’’ îngână : — Și eu sunt! Doamne Dumnezeule cât poa­te abrutiza mizeria. Nenorocita asta îmbrăcată într’un macferlan bărbătesc, numai zdrenţe, cu pan­tofi în formă de corabie, urîtă­ de ţi-e frică să n’o visezi la noap­­ta, când s’a deşteptat ea oare di­mi­neaţa, înainte să vie la examen, nu so fi­ uitat într’un ciob de oglindă? . Inima ţi se rupe, dar n’ai ce-i face. Hotărît, mizeria distruge orice simţ de autocritică! 1 . Degeaba, te naşti cu noroc din faşe! Şi două fetişcane nurlii, cu pulpele fin, arcuite, să pleznească în ciorapii de mătase vegetală, reuşesc dela „prima gista’’..­­. Şi-acuma domnii! -- spune Tănase, —­ care anul acesta, vrea să introducă şi balet de boys, într’o parte a scenei sunt ma­saţi tineri, ca la recrutare, la vizi­ta medicală. Simt de toate cate­goriile şi s’au înscris nu mai pu­ţin de 136. —­ Dumneata! Ce-ai făcut pâ­nă acuma ?—întreabă Tănase pe un june cu bască şi cotleţi. —■ Mi-am făcut stagiul de so-­ meur! — Ce vorbeşti­ câţi ani ? — Trei ani,­ fără termen redus. —­ Ştii să dansezi?. —­ La „Liederteufel”, le dau pe toate gata, — ba le fac să mear­gă cu mine „p’orină“! Se apropie un tânăr cu şapcă. — Dumneata eşti poliţist? — Nu, sunt student la Poli­­technică! Ştiu să cânt­. Tânărul e găsit bun. Se apropie de Tănase şi-i spu­ne: —Domnule director, mai eşi un student din anul al treilea de la Litere. I-e ruşine să vie ! — Adu-l încoa ! Apropiindu-se la u­reche, Ta­nase’ îmi şopteşte: — Mă Mitică, par’că,mi-e fri­că d’ăştia, prea ’s nemâncaţi! Iştia îmi mănâncă şi nasul! Şi urm­ează examinarea a o mulţime de studenţi, foşti băeţi de prăvălie, repetenţi, corigenţi, căzuţi la bacalaureat,­foşti foot­­ballişti, etc. ■ Mare­ mizerie! ..­r • ■ • de IO­AN MASSOFF Hă C. DUMINICA 1 MAI 1932 „KAWECO" CEL MAI BUN TOC REZERVOR Anarhica modă 1932 Moda teatrală, literară, politică, a muzice­i, dansului şi modei ne întoarce la 1900 Ceea ce numim curent ,5spiri­­ker ca să se poată menţine, cântă Toakinoise. Melodia s’a reîntors şi odată cu ea valsul. Ah! Valsul. Se cântă peste tot. Se cere peste tot. Melodiile cele mai en vogue: Stofe, Lehar, Abra­ham, Wien und der wein1. Viena a ajuns azi o adevărată metropolă a plăcerilor, a vieţei de noapte. Săraca Tiină! E numai o iluzie Viena mult cântată e cea de altă dată. CINEMATOGRAFUL Oglindă a zilei, filmul reflectă această fierbinte preferinţă. Ecra­nul începuse prin a ne epata cu minunile viitorului: Metropolis. Sfârşitul lumii, Voiajuri în Lună în Marte... Când colo azi: Congresul dan­sează (Vals-Viena 1815), Walzer­traum (Viena 1910) Văduva vese­­lă, Noaptea în Viena, etc., etc... ÎNAPOI LA 1900 Viena, în spaţiu şi în timp, 1880—1900, iată epoca care în 1932, pare cea mai fericită., Epoca în care ni s’ar fi părut bine de trăit. Această întoarcere, la 1900 e un fenomen mondial. Cartea lui Paul Morand asupra anului 1900 a repurtat un succes considera­bil. tul vremei” sau ,,gustul zilei” nu e altceva decât o modă care se exercită după aceleași criterii sau capricii ca aceia care îmbracă ori dezbracă pe femei. ROBES-MANTEAUX Aci modă înseamnă: ce se poar­tă. înainte de război era moda ba­letelor rusești: simfonie de culori. Toate femeile voiau să semene cu Şeherezada. Croitorii insă, înce­pând cu Poiret, făceau pe artiştii şi refuzau să îmbrace o cucoana ale cărei forme nu se preta fan­teziei lor artistice. Erau bunele vremuri, când nu se cunoştea cri­za. După armistiţiu a apărut o nouă formulă: îmbrăcămintea ca aviatorii. Moda travestiului: piept plat, părul tăiat, fusta scurtă Sportul şi moda lui au obosit însă curând femeea şi mai ales au de­­cepţionat-o făcând-o mai puţin ispititoare. Nostalgia vremurilor bune a apărut odată cu decepţia şi asprimea vremurilor. In aminti­rea altor timpuri a apărut moda Second­, Empire, fustele s’au lun­git. Formele au început să se ro­tunjească; noua modă care cere prestanţă, ţinută, rezervă încătu­şează şi nu convine ori­cărei si­luete. O nouă modă na apărut, şi cu corectivele aduse celei vechi suntem în plină anarhie. Ziua ro­chie scurtă, seara lungă. Foile e­­xagerată în trenă, corsagiul în decolteu. E inestetic. Lupta între tendinţa zilei şi nos­talgia modei de altă dată subzis­ta. DECORUL Aci anarhia e şi mai mare. Raz­boiul a împărţit lumea în două. Gustul şi necesitatea merg spre linia simplă, nostalgia adaugă în­să lucrurile vechi de altădată. Pendule vechi, vase încărcate, Louis XV-uri își reiau locul în case, însă, pe mobile ultra moder­niste de linie geometrică, severă rece. V MUZICA DE DANS Colonialii au invadat Europa cu muzica lor. Negrii au cucerit vechiul continent, jazz, charleston T rumba. Oboseala a adus şi aci re­gretul trecutului. Josephina Ba-MODA LITERARA" Care e moda literară? Bernard Grasset anunţase moartea romanului. Dar romanul e în plină înflorire. Un gen lite­rar grav bolnav este însă poezia. Neantul producţiei poetice în ul­­timii ani e uluitor. Romanul francez actual, Cercle de familie, Noeud de Viperes, Sa­bine, marchează o reîntoarcere la Paul Bourget. Apoi la Anatols France, la Alphonse Daudet. , De murit, va muri însă, cu tot triumful Amantului Ladyei Chat­­terley, erotismul literar. Oamenii sunt obosiţi de a tăia libertate sexuală. Literatura eroti­că îşi perde deci valoarea ei de şoc. Cărţile vor vorbi de altceva. De fericire. Cu atâta mai mult, cu cât oamenii o au din ce în ce mai puţin... Mr Aşa se scrie istoria Ei, actorii sunt şi ei in defini­tiv oameni ! Şi legea recunoaşte cazul de forţă majora şi daca un actor se îmbolnăveşte subit, n ai ce-i face, nu joacă şi pace! Pe targa nu poţi să-l aduci! Aşa se întâmplă deseori—ma! a­les astăzi când gripa te trânteşte la pat pe negândite — ca Ionel Iliescu, regisorul Naţionalului să primească, pe la ora şase după a­­miază, un bileţel cam cu următo­rul conţinut stereotipic: „Dragă Ionel, am patruzeci de grade tem­peratură. Mi-e imposibil să joc. Roagă pe careva să mă înlocuias­că. Gutărescu“. Gândiţi-vă că de la ora când se primeşte acest bilet, mai sunt două ore şi jumătate până când afişul anunţă ridicarea cortinei. Imediat după primirea acestui bi­let, la registratul Teatrului Naţional se produce aceiaş per­turbare ca şi cum s’ar fi aprins aripa clădirei dinspre Calea Vic­toriei. începe goana după actori. Sunt chemaţi de urgenţă „avi­­zierii“ Gică şi Florea, care pri­mesc ordine precise, ca, din pă­mânt, din iarbă verde, vii sate morţi, să aducă un actor care ar putea înlocui pe camaradul său bolnav. Şi pentru că omul când merge la vânătoare, nu pleacă nu­mai cu alice pentru iepuri, cei doi oameni cari trebue să-şi ia picioarele în spinare, pleacă în­armaţi cu câte o listă cu patru sau cinei nume, pentru că daca n’o cădea norocul pe Tach­e să cadă pe Mache. Şi începe explorarea Pieţii Teatrului. Cei doi oameni de ser-,­viciu ai Naţionalului examinea­ză figurile trecătorilor, ca doi agenţi secreţi, în urmărire, mus­­tăcioşii şi în special bărboşii sunt­ trataţi cu dispreţ. După aceasta sunt luate la rând toate bodegile din jurul Tea­trului şi numai în urmă începe explorarea domiciliilor. Sorţii au căzut pe actorul Chî­­chinescu, care după ce a tras un pui de somn după amiază , ras tuns şi frezat, ştiind că nu joacă în seara aceia, eşea tocmai din casă, cu gândul să­ facă un ,tur“. Chichinescu, observând omul venind în goana mare, are o pre­simţire sinistră:, ,, — Ce mă ? " . — M’a trimes după d-voastră. S’a îmbolnăvit domnu’ Gutărescu şi trebue să jucaţi d-voastră! — Ce zice? Da’ ce eu sunt câş­tigat la belciuge? Sunt manta de vreme rea? — Trebue să veniţi, că n’are cin’ să joace! —Să joace ăia pe care-î umple directorii de franci! Mă, spune că nu m’ai găsit, închipueşte-ţi ca ai venit cu cinci minute mai târ­ziu și că nu m’ai găsit. Ce-ai fi făcut atunci, fă și acum. — Am fost trimis la d-voastră! — La mine! O să mă mut d’atu­nci, să nu mă mai găseşti aşa un sor.­­4 Și actorul începe să parlamen­teze inutil cu trimisul Teatrului întocmai ca acei contribuabili cari se ceartă h­uitie cu percepto-Continuare în pagina IlI-a, co­loanele I și II sus

Next