Rampa, iunie 1932 (Anul 15, nr. 4309-4332)

1932-06-01 / nr. 4309

H T 'T , >. y'n *»■ ■ ANM XV9 NO. 4309 In curând In n Jkv Vf O A rubrică permanentă de VILEGIATURA şi TURISM Informaţie precisă şi absolut gratuită asupra tuturor staţiunilor de vilegiatură şi băi din ţară v * M\B\ }S*| Uswsbs* I Note despre romantism de ION MARIN SADOVEANU De mult, lumea s’a deprins sä califice drept „romantic” orice fapt, orice atitudine care, în viaţa de toate zilele iese din cadrul obicinuit. Extravaganţele, singularizările sociale, toate, primesc acest epitet, în mirarea şi groaza burgheza, färä sä se ştie precis, de multe ori, că, într’adevăr, romantismul şi mai ales cel francez, cel mai recent, este isvorul acestor atitudini. Aşa cum se înfăţişează realizarea romanticilor francezi şi viaţa lor, se poate spune ca efortul care nu şi-a putut găsi locul să spargă un tipar în expresiunea artistică şi l-a găsit în viaţa de toate zilele. Mai ales legăturile de dragoste ale romanticilor sunt smălţuite din belşug de trăsături pe cât de amuzante, pe atât de neobicinuite. Astfel Alfred de Musset şi George Sand —temperamente atât de deosebite— au lăsat în urma lor o anecdottică întreagă, ce evidenţiază cele spuse mai sus. E interesantă chiar începerea legăturii lor : Sainte-Beuve i-a propus odată lui George Saud să i-1 prezinte pe Musset. Aceasta a refuzat categoric. In 1853, Bulez, un elveţian, directorul revistei „Revue des Deux Mondes” dă un banchet obicinuit colaboratorilor săi şi invită pe amândoi celebrii amanţi de la Veneţia, făcându-şi aceasta socoteală : dacă după ea mor toţi bărbaţii iar după el toate femeile, nu se poate să nu sfârşească prin a muri unul după celalt, lucru de pe urma căruia revista nu va avea decât de câştigat! Şi aşa s’a şi întâmplat. In menaj, Muset şi George Sand se complăceau adeseori în deghizări, petreceri carnavaleşti şi travestiri. O raza din Renaştere cădea asupra grupului lor. Astfel, au invitat odată la masă pe un membru al Institutului şi pe celebrul Pierrot de la Funambules, Debureau, pe care l-au dat drept un reprezentant al Regelui Angliei. Când membrul de la Institut l-a întrebat pe Debureau ce crede despre echilibrul european, acesta a început să arunce farfuriile în aer şi să le prindă în echilibru pe muchea cuţitelor, spre marea stupoare a d-lui de la Institut despre felul în care reprezentantul regelui rezolva o problemă de echilibru european. Farsa, travestirea, dandinismul, schimbarea personalităţii în serios sau în grotesc, se prelungesc din romantica franceză, cu mult peste încetarea acestei mişcări, până la scriitori cari vor veni mai în urmă, însă cari, într’o formă sau alta, au legături cu această mişcare Un Charles Baudelaire sau un Gustave Flaubert, vor semăna şi ei de-a lungul vieţii extravagante şi singularizări. Şi nu numai ei! O familie întreagă de spirite fantastice vor prelungi acest romantism al vieţii, de multe ori însă neputând legitima, prin operă sau talent atitudinea. MSB® \ Pagini J Director: SCARLAT FRODA Y7. C. MIERcrfrtljPjjlE 1932 A B O NTMVW^N T E M ta Trei iurv ,% . • • • Lei apo Șase luni............. . ,'pT . . . Ooo Un an .......... . .... 1000 ■ DUBLU IN STRĂINĂTATE I Abonamentele se platesc inalt la 1 sau la ÎS ale fiecarei luni Activitatea literară a musulmanilor din Iugoslavia Musulmanii din Iugoslavia, participă cu succes nu numai in viaţa economică şi politică a ţării, dar şi în viaţa ei culturală. Până în prezent musulmanii iugoslavi au realizat opere artistice foarte importante. Zilele acestea Asociaţia musulmanilor, Iugoslavi din Sarajevo „Galet” a anunţat un concurs pentru cele mai bune 5 opere literare ale autorilor musulmani din ultimul an. Vor putea participa şi autori cu cărţi noui referitoare la viaţa musulmanilor. Din cuşca sufleurului COMPENSAŢIE Una bună de tot i s’a întâmplat săptămâna trecută simpaticului Puiu' lancovescu. Pe la orele ii noaptea, eşind dela teatru, s'a apuecit, cuprins de melancolie, să colinde străzile din jurul Patriarhiei. Tocmai se pregătea să se întoarcă acasă, când, din întuneric, apar groaz nici doi găligani cu cuțitele In mâini. — Banii! lancovescu, — ca de.obiceiu! —n’avea un leu chior la dânsul. ■— Vă dau cuvântul meu de onoare că n’am nici un ban la mine! Tot ceeace pot face, e să recomand strada asta prietenilor mei! BATE SEAUA ! Excelenta revistă londoneză „Punch", duce, de câtva timp, o foarte susţinută campanie, — întrebuinţând glume şi ironii usturătoare, — împotriva unei mari vedete de music-hall, miss G. H., care, acum câtăva vreme, se purtase cam ireverenţios cu un redactor de la „Punch“, venit să-i solicite, un interview. In ultimul număr, din „Punch", sosit ori după amiază în Capitală, este, în pagina Vl-a un desen reprezentând pe miss G. H. și pe un individ cu geantă. Miss G„ — aşa sună explicaţia perfidă de sub clișeu, — se adresează ăluia cu geantă: — Domnule agent de ■publicitate. — La ordine, doamnă? — Dece ai mania să anunţi mereu li în gazete că eu am pasiunea florilor. Ţi-am spus să anunţi prin gazete, din când în când, că ador şi bijuteriile! PRIMII PAŞI PRIN ALTE MELEAGURI Unul din autorii unei reviste care s'a jucat astă vară, e funcţionar într'o mare bancă din Capitală. Intr'o zi, la unul din colegii săi de birou, se prezintă un francez care avea de dat o sumă de bani. Trebuia să i se spue francezului, că trebuie să facă un vărsământ de opt mii lei Cum colegul amicului nostru nu ştia franţuzeşte se adresă acestuia: — Cum se zice, şefule, a vărsa pe franţuzeşte ? — Vomir. — Mersi — şi intorcându-se către francez îl lămuri : — Vous devez vomir huit milles lei. SCHIMB DE AMABILITĂŢI La un dineu oferit confraţilor, de un reputat cronicar dramatic, prietenul nostru P. C. se, afla alături de o nostimă societară a teatrului. Naţional, cu care era „en froid". In timpul mesei, actriţa se aplecă Inspre P. C. apucându-i o şuviţă de păr oxigenat (P. C. line cu orice preţ să fie blând) trase de ea şi văzând că rezistă, exclamă! - Bravo!... ■ Credeam că părul e fals... P. C. nu zise nimic insă câteva minute mai târziu se plecă la rândul lui înspre doamna in chestiune și apucându-i o şuviță de păr, trase de el și-i rămase în mână... P. C. se miră : — Uite frate... credeam că părul e natural!... Congresul internaţional al editorilor Congresul Internaţional al editorilor, care a avut loc în anul trecut la Paris, se ţine hanul acesta la Bruxelles. Cercurile editorilor cehoslovaci au făcut importante pregătiri pentru participarea la lucrările, congresului. Delegaţia cehoslovacă e condusă de R. Rivnaci şi dr. Leichter. In anul viitor va avea loc la Varşovia, un congres al librarilor şi editorilor din Europa Orientală. Opereta in viitoarea stagiune A murit un om curagios ML - Cu adevărat se petrec sub ochii Astă-vară, la Tekirc Douăzeci de lucrări noui Opereta n’a murit. Filmul vorbitor i-a redat splendoarea de altă dată. Viitoarea stagiune berlineză și vieneza va fi complet dominată de acest spectacol uşor. Ultimele stagiuni au afirmat, de altfel, triumful operetei, au lansat compozitori noui ale căror succese au fost uimitoare. Paul Abraham este unul din aceşti fericiţi. Douăzeci de lucrări noui aşteaptă să fie jucate în viitoarea stagiune. Foarte mulţi compozitori pe care i-a relevat filmul vorbitor îşi pregătesc debutul în faţa rampei. Iată această bogată recoltă de operete din care directorii de teatre au ce alege : Franz Lehar: o operetă al cărei titlu nu e încă fixat. Libretul: Paul Knepler şi Beda. Oskar Straus: „Femeea, care ştie ce vrea”. Libretul: Alfred Grünwald. Edmund Eysler : Donauliebchen”. Libretul: Iulius Brammer. Bruno Gramchstaedten : o comedie muzicală. Textul: Ernst Marishka şi Granichstaedten. Leo Ascher: „O mie de metri de dragoni”. Libretul : Wilhelm Lichtenberg şi Beda. Robert Stolz: „Venus în mătase”. Libretul: Alfred Grünwald şi Ludwig Herzer. „Gloria şi clovnul”, libretul de Siegfried Geyer. Richard Fall: „Omul cu o sută de feţe”, libretul de Schanzer şi Welisch. „Hollywood”, libretul de Gustav Beer. Michael Krauss : O comedie muzicală. Textul de Schanzer şi Welisch. Ralph Benatzky : o comedie muzicală. Textul de Hans Müller. Jean Gilbert: „Doamna cu curcubeul”. Libretul: Brammer şi Beer. Ralph Erwin : „Ataşatul amorului”. Libretul: Hans Adler şi Rudolf Lothar. Eduard Künnecke : „Vienna Girl”. Libretul de Bela Jenbach şi Ludwig Hirschfeld. K. Komjáthy: „Plătiţi, doamnă”. Libretul de Hans Adler. O altă operetă a acestui compozitor cu libretul de Wilhelm Sterk. Johann Strauss : o nouă prelucrare de Bela Jenbach şi Peter Herz a uneia din vechile lui operete. Leon Jessel : „Fratele Martin” după Carl Costa de Wilhelm Sterk. Walter Kollo : o farsă muzicală după o piesă de Arnold și Bach. Oskar Strauss Franz Lehar O operă postumă de Oscar Nedbal Eminentul compozitor cehoslovac Oskar Nedbal, care a murit nu de mult în mod tragic, prin sinucidere, a lucrat înainte de moartea sa la o operă comică, „Țăranul Iacob”, care însă a rămas neterminată. Cu terminarea acestei opere s’a însărcinat cunoscutul compozitor Jara Beneş, care este și autorul muzicii celor mai bune filme sonore cehoslovace. Compozitorul J. Benes speră că opera lui Nedbal va fi gata în timpul cel mai apropiat. Libretul este scris de scriitorul Ladislav Novak. De iei din codru - o răntarea SB După amiază, zi toridă cu cer , de sineala fără nici un nouraş. Drumurile spre cimitire sunt mult mai sfâşietoare vara, tocmai prin discrepanţa lor cu veselia naturii şi au ceva din tristeţea soarelui care pătrunde în locuinţele cu mobile, roase, de molii. Şi mă întristează în deosebi aspectul de grădină publică, pe care-l ia lăcaşul morţilor. La poarta, cea mare a cimitirului calici şi haimanale îţi aţin calea, cerşindu-\ pentru „odihna morţilor’1. E dever mare pentru popi şi gropari. In capelă stau aşezaţi în firide nu mai puţin de trei morţi, cari aşteaptă rândul. In mijlocul capelei, întinsă pe catafalc zace, cu figura descompusă o actriţă tânără. Moarta are un zâmbet amar în colţul buzelor — semn că a avut o moarte chinuită. De gâtul ei anină un medalion : mireasă şi ginere. Privind-o trăeşti una din acele clipe rezumative ale vieţii, când simţi că pentru un moment mintea îţi stă cu adevărat în loc : pe tânăra actriţă ai văzut-o, nu e nici o săptămână, repetând într’un spectacol de vară, având în ochi speranţa unui succes. Contemporanii te judecă romanţios ridicol, dacă, din când în când, dai o raită unui cimitir. Şi totuş ce terapeutică, ce domolire a ambiţiunilor deşarte, plimbarea printre răsadurile de flori ale unui cimitir ! Ce revenire la realitate şi ce înfrănare a agitaţiilor sterpe ! Nume ilustre, săpate in pietre funerare, nume cari s’au ridicat cu mult deasupra unei existenţe obişnuite şi totuş complect date uitării. Câtă deşărtăciune şi, pentru moment, cel puţin, ce meschine ţi se par toate agitaţiile cotidiana, toate luptele cu obiective ridicate ! In capela cimitirului aerul e irespirabil. Preoţii întind slujba peste măsură întretăiaţi de gemete şi plânsele sfâşietoare. Şi înmormântarea unui actor sau unei actriţe are ceva straniu in ea. Figurile smochinite de fard, îndurerate, au ceva oribil în ele, iar o vedetă de revistă, înfăşurată în crep de doliu, are ceva grotesc, care te înfioară. Când ştii că peste două zile vor apare în costume, sumare întrecându-se în „şisturi‘‘. Viaţa, cu-al ei tipic ! Vicarii , Domnului şi-au terminat slujba, moleşiţi de căldură. Camarazi scot coşciugul pe braţe, urmaţi de o mulţime imensă. Feţe congestionate, farduri ravarote, ochi umflaţi de plâns. Ce meserie curioasă şi asta de actor ! Diseară unii din ei vor dansa într’un picior şi vor face ,,bisMeserie, ca oricare alta sau artă ? Greu de răspuns ! Par’că se pot face demarcaţii în viaţă ! Oare în aceste momente îşi dau seama de zădărnicia vieţii, ■îşi dau seama de inutilitatea goanei după roluri !? Unii din ei să se prefacă şi aci în cimitir ! Nu pot să cred asta şi nici nu vreau ! îngropăciunea a mers dezolant, de repede, Hamlet nu s’a duelat cu Laert în groapă, şi nici un incident deosebit nu s’a produs. Nu s’ au ţinut nici discursuri. Fata, mugur luat de năpraznica furtună a vieţii, nu putuse să-şi facă mare colecţie de roluri. Râvna sa ardentă de a se releva nu i-a fost dat să se îndeplinească. — Consuela, Consuela ! — o strigă sfâşietor de zadarnic rudele. Şi bulgării de pământ îşi consumă repede sinistra simfonie Atât a fost, şi nimic mai mult ! Cei de deasupra groapei îşi ţipă încă odată — şi mai sfâşietor — durerea. Biata fată ! Mici şi nevolnici suntem ! Credem numai că le ştim pe toate şi 111 realitate nimic nu ştim. Ne jucăm la o gânganie de aparat cu oraşele lumii întregi şi habar nu avem de misterul existenţii noastre. „Unde nu e durere şi nici întristare“. Trebue să credem Evanghelia ! Şi asistenţa s’a împrăştiat repede şi florile de pe mormânt au şi început să veştejească. Morţii cu morţii — vii cu vii — asta de când lumea ! De iei din codru-o rămurea, ce-i pasă codrului de ea. La această oră, o lume selectă și compactă, reclamă pe Leu, fala grajdului Negroponte. Atâta tot. Să nu ne facem iluzii. Ce, suntem la teatru ? LOAN MASSOFF Cu adevărat se petrec sub ochii noştri tragedii de proporţii mitice. A murit ori în camera de gardă a unui spital un băiat frumos, un băiat pe care Acel ce face împărţirea bunurilor în această lume se părea că l-a favorizat cu toate atributele cari fac fericirea pământească. Bogat, admirabil clădit, curagios peste măsură, Ionel Ghica, — cel care se pusese la întrecere cu păsările cerului şi te biruise,— nu întâmpina decât, priviri sau de admiraţie sau de invidie. Nimic se părea că nu lipseşte mulţumirii sale sufleteşti şi dând străbătea străzile Bucureştilor la volanul superbei sale maşini, îl priveam lung şi admirativ. Nu ştiu unde se termină îndrăzneala şi unde începe inconştienţa. Se pare totuşi că marii curagioşi ai veacurilor n'au fost decât mari inconştienţi. Când acum câtva timp a întreprins raidul Bucureşti-Saigon, puţini mai credeau că aviatorul se va mai întoarce teafăr. Şi minunea s’a întâmplat. Dar lui Ionel Ghica îi plăcea foarte des să se joace cu moartea. Astă-vară, la Tchirghiol-Eforie, la miez de noapte îi, venea idee de a se repezi până la Bucureşti, îşi pilotă avionul, garat in spatele hotelului Grand şi a doua zi îl revedeai neatins. Ionel Ghica a pretins însă prea mult de la viaţă şi viaţa l-a învins într’un mod stupid. Prea urmărea senzaţii tari şi inedite, pentru a căror procurare îşi distrugea în mod lent sănătatea. Un anumit mediu pe care-l frecventa cu predilecţie n- a făcut, decât să-l încurajeze. Şi credinţa pasărea de fier a fost înfrântă. Duminecă după amiază, la Derby, Ionel Ghica, superb de elegant, se întreţinea, cu Regele Ţării , invidiat de mulţime. Peste vre-o câteva ore, accident stupid, a murit în chinuri groaznice într’un spital cu nume simptomatic. Viaţa s’a răzbunat crunt. Dacă ar fi murit în aparatul sau, Ionel Ghica, ar fi murit ca un erou. Aşa... Pasărea de oţel a rămas fără pilot. A murit un om curagios. Să-l plângem sincer ! Sunt astăzi atât de puţini din aceştia... . ( •— i. m. — Scrisori din Berlin , Săptămâni artistice“ în locul spectacolelor festive de vară Marea criză financiară care, stăpâneşte nu numai Germania, se face remarcată în modul cel mai îngrozitor în viaţa artistică. Teatrele se închid unul după altul şi nu se mai găsesc nici personalităţi artistice care să-şi asume răspunderea direcţiei şi nici mari financiari care să-şi înglobeze capitalurile în afaceri foarte puţine lucrative. Criza a ajuns să se resimtă şi în întreprinderile de stat şi comună. Berlinul inaugurase acum doi ani un sezon artistic de vară. Drept model servise renumitul ,,se ason» londonez. In primul, an rezultatele materiale au fost destul de satisfăcătoare. Anul trecut însă, afacerile au mers prost de tot. Totuşi pentru încurajarea vieţii artistice şi pentru susţinerea renumeluii oraşului administraţia comunală a Berlinului s’a hotărât a întreprinde ceva şi în vara anului în curs. Cadrul festivităţilor a fost cu mult restrâns. Nu s’au mai montat spectacole speciale. Uitate sunt spectacolele de mare gală şi uitaţi sunt dirigenţii străini cari se perindaseră la pupitrul Operii şi al Filarmonicei. Anul acesta nu se mai vorbeşte de un fastuos sezon, ci foarte modest e doar vorba de „Săptămâni artistice» (Kunstwochen). Programul acestor spectacole festive e foarte împestriţat. In general e vorba de un fel de rezumat al vieţii artistice Berlineze. Se caută ca în foarte scurt timp să se redea potenţa artistică a Berlinului. Cine stă 2 săptămâni în Berlin poate vedea tot ce a fost demn de văzut în cursul întregii stagiuni. In cursul acestor săptămâni artistice există o singură inovaţie, aceasta însă atât de reuşită, încât merită să fie relevată. Din cauza imenselor speze s’a renunţat la marile concerte simfonice. Se ştie însă, că muzica e un factor important la viaţa artistică de aici. S’a căutat deci a se servi muzica într’o altă formă. Soluţia la care s a ajuns sunt concertele în plin aer cu un program cu totul original şi într’un cadru nou. S’au organizat 4 concerte interpretate alternativ de membri ai orchestrei Operei de stat şi Operei municipale. Două concerte dirijate de Erich Kleiber (de la opera de stat) şi restul de Fritz Stiedry şi Denzler (de la opera municipală). Aceste 4 concerte au loc într’una din curţile interioare ale fostului palat imperial, în curtea care poartă numele marelui architect Schlüter. Concertele au loc îa ora 9 seara. Curtea înconjurată de puţin laturi ale palatului e o bijuterie în stil baroc. Pe una din laturile pătratului se ridică o mică scenă pentru o orchestră de 50—40 pesoane. Unica luminăţie o formează 150 de facte ţinute de tot atâţi studenţi ai universităţii din Berlin. începerea şi sfârşitul fiecărui concert sunt anunţate printro fanfară care cântă de pe platforma superioară a turnului palatului. Primul concert a avut loc săptămâna aceasta şi din punct de vedere al programului e cel mai interesant din tot ciclul. La început simfonia în re-major de împăratul Friederich-cel-Mare. O simfonie cu calităţi muzicale care întrec orice aşteptări. Urmează o mică suită de balet de G. Haendel. Apoi un „Marş turcesc“ de Michael Haydn. Acest marş compus numai pentru instrumente de suflat e o piesă unică. Un filigran muzical. La sfârşit 5 părţi din „Serenada“ de Mozart. Frumos lucru să poţi auzi o asemenea muzică într’un atât de potrivit cadru. Frumos lucru să vezi peste 2000 de persoane stând în picioare timp de o oră și ascultând muzica într’o tăcere tot atât de deplină ca și într’o sală de concert. In totul acest concert lasă o impresie artistică de neuitat, ION MILETIN, Berlin, 27 Mai, 1932. Continuare în pagina a I-a jos Intre două week-end-uri de ION ORLEANU Totdeauna am iubit cartierul Passy. E un fel de insulă liniştită în mijlocul Parisului sgomotos. Până şi automobilele sunt ca nişte umbre deoarece în Passy nu întâlneşti decât Rolls-uri şi Hispano-uri. La Passy locuesc tot , atâţia streini cât şi francezi. Toate dialectele din lume se aud, dominate, bineînţeles de limba engleză. Personalităţi mondiale şi mai ales pariziene şi-au găsit refugiul aci Pentru cocktail,suri plecăm de la un imobil la altul, fără pălărie sau trenchcoat, dat fiind vecinătatea imediată. Caracteristica Passy-ului este extrema linişte. Jos de tot, Senna curge în tăcere, verde și galbenă, pe ici pe colo pătată cu negrul remorcherelor. Castelul Passy, fost pe vremuri „nebunia“ lui Samuel Bernard, cel cu întrevederea de la Marly, este acum o ruină. Grădinile sale însă, în amfiteatru, persistă ca o evocare teatrală, ca să menţină vizibilă o fărâmă din viaţa fără griji a secolului, al XVIII-lea. Ceva mai sus, casa ducesei de , Clermont Tonnerre, născută EUsabeth de Gramont e un adevărat muzeu al celebrităţilor pariziene. Spre Auteuil, casa lui Jacques- Emile Blanche, pictorul tuturor ilustraţiilor din ultimul secol şi prietenul nefericit al lui Robert de Montesquieu, graţie căruia a cunoscut mai bine decât oricare alt francez, chiar decât Abel Hermann, care îi e oarecum vecin, Anglia şi englezii, se deschide prietenoasă Parisului întreg venit să audă pe marele memorialist vorbind de Thomas Hardy, contesa de' Noailles, George Moore, Diaghilew, Ida Rubinstein, prințesa de Polignac sau miss Elsa Maxwell... Casa doamnei Valleton e ceva mai spre Bois. Văduva marelui pictor elvafian este înconjurată în cadrul admirabil al casei sale numai de către pânzele lui Valleton cu excepţia unui extraordinar Bonnard şi al unui Laprate demn de admiraţia cea mai mare. Fiica doamnei Valleton, doamna Lecomte du Nonil, este soţia fiului marelui architect care a fost chemat pe vremuri în România de către regele Carol I pentru restaurarea Curţii de Argeş. Vorbeam tocmai cu soţia sa, despre regina Carmen-Sylva despre Sinaia, Curtea Românească de pe atunci, când Sinaia avea acel caracter de reşedinţă regală bavareză , discretă, admirabil între- o ţinută, cu o lume care ştia ce înseamnă a, trăi... Admirasem înainte cu câteva zile, la doamna Băicoianu, o fotografie reprezentând o epoca întreagă. Era o asistenţă ’ intimă, în sala de muzică dela castelul Peleş. Carmen Sylva, de o frumuseţe într’adevăr regală, cu fruntea sa deasupra căreia nici o coroană nu apăsa decât cea demnă a părului alb, doamna Zoe lîengescu, doamna Ella Băicoianu, doamna Mavrogheni şi doamna Eliza Băicoianu. Dar, figura extrem de reprezentativă a unui bătrân, svelt şi elegant ca un al doilea principe de Sagan, ne făcuse curioși. Nimeni nu ştia cine era. Unul din prietenii noştri crezuse la unmoment dat că era bunicul său, dar mai pe urmă s'a văzut că nu era decât vorba despre o asemănare extraordinară., Zoe Băicoianu a întrebat atunci pe doamna Băicoianu cine este misteriosul personaj şi, astfel am aflat că erai Leconte du Nonil. Lată că, acum mi se vorbea .e el şi despre o Românie cu desăvârşire atinsă, de către îrtsăşi soţia sa. Dar să vorbim despre Valleton. Felix Valleton, deşi prieten cu mai toţi impresioniştii şi postimpresioniştii, are o personalitate, aparte,. Este un clasic în toată puterea cuvântului. Culoarea la el îşi păstrează întreaga valoare dar este totdeauna subordonată desemnului. Chiar în pictura de tendinţă pur decorativă, Valleton rămâne un desenator fără pereche. Ceea ce pare, la pânzele sale, mai întâi, un fel de limitare neputincioasă, la un examen mai serios apare aşa cum e în fond, o conştiinciozitate rară ; un fel de barieră morală contra întrebuinţării mijloacelor strălucitoare şi uşoare aşa precum alţii au făcut-o şi pentru a rămâne la elveţieni, de exemplu, Cuno Amiet. Valleton nu aparţine unei şcoli deoarece şcoala geniului nu există. Nu este însă un geniu deşi îi e atât de aproape şi nu este pentru că înainte de a fi pictor, este om. Nu găsesc o antiteză mai muritoare decât în Turner. ] Turner, umanitatea dispare, faţa pânzelor de la Tati Gallo, cuvântul „nebun’, îţi vine în mine dar îţi vine pentrucă nu altă măsură, pentrucă Turner întrece pe toate. Valloton, rănine la o măsură omenească. D ceeace cu spiritul său aşezat Valoton a înlăturat, cu talentul şi genial nu a putut să înlăture, petruca penelul l-a forţat s’o fac De aceea în faţa pânzelor ! Valleton respectul şi regretul întâlnesc. Vorbeam despre toa acestea cu două prietene întânte la ceaiul doamnei Valleto Cândva am să scriu un artic numai despre, ele deoarece şu două dintre cele mai reprezentive figuri ale Parisului, am unit pe contesa Vivian de Vibrye şi pe Marchiza de Miremov Doamna dr. Vibraye s’ar pute mulțumi cu ilustraţia numele II-a.