Rampa, septembrie 1932 (Anul 15, nr. 4386-4411)
1932-09-15 / nr. 4398
ANUL XV No. 4398 Redacţia, Administraţia şi Atelierele Grafice INTRAREA ZALOMIT No 1 (Hotel Astoria}.— Telet 301459 BUCUREŞTI Publicitatea concesionata exclusiv Societate Anonime ..Rudo" Mosae", Calea Victoriei No. 31. 4 Pagini 3 Lei Director: SCARLAT FRODA , JOI 15 SEPTEMBRIE 1932 ABONAMENTE HM TARA trei luni, r* i . • •. •. .T7 Lai sao Șase luni •••••••e*»«« , ooo Un an „ 1000 IN STRĂINĂTATE DUBLU Abonamentele ce plâtesc înainta la 1 sau la 13 ale fiecărei luni Piase noui la Budapesta 0**Două premiere, două succese. Pregătiri pentru noua stagiune Eroul este un autor dramatic cu numele de Terra, care îşi suspectează logodnica. Pentru a se convinge de fidelitatea ei şi de proporţiile iubirii ei, el hotărăşte s’o pună la încercare. Ii mărturiseşte că a comis nişte fraude şi nu-i mai rămâne altceva de făcut decât să se sinucidă. Lilli, care e o fată deşteaptă, şi a înţeles totul, se sinucide şi ea, fără ezitare. Fiindcă în paharul cu otravă nu era, bineînţeles, nici o picătură de otravă. Şi totul se sfârşeşte cu bine, înscenată de regisorul berlinez Gordon, fratele autorului, piesa a obţinut succes. Se va tini „Scandal la Grand-Hotel”. Intre timp îşi pregătesc şi celelalte teatre stagiunea. „Teatrul ungar” va deschide cu „Sărutul în faţa oglinzii” de Ladislau Fodor, iar un alt teatru va deschide cu „Locotenentul Komma” de Franck Maar. Lumea teatrală europeană urmăreşte totdeauna cu deosebit interes premierele budapestene. Autorii unguri sunt norocoşi. László, Lengyel, Otto Indig, Victor Kelemen, fără să mai vorbim de Molnár, au furnizat scenelor europene succese răsunătoare. Cele dintâi premiere au rezistat cu succes căldurilor şi criticilor. Au devenit chiar adevărate succese. Un fenomen care s-a accentuat anul acesta la Budapesta este supraproducţia dramatică. Mai multe teatre anunţă două premiere în acelaş timp. Aceasta pentru ca, dacă prima ar cădea, piesa . .. a doua să fie imediat gata de reprezenta și la Berlin sub ti reprezentare. " c'— Cea dintâi premieră originală a stagiunii a avut loc la „Teatrul de Comedie”. Autorul e nou: Iosef Lengyel, fratele celebrului Melchior Lengyel. Piesa se numește „Emmy” şi e scrisă după un roman de Victor Rákosi. Iosef Lengyel e un mare actor. Se dovedeşte a fi şi un talentat autor dramatic. Se pare că ştie precis ce-i place publicului.. Mediul în care se desfăşoară „Emmy” este o mică garnizoană, cu mult mai înainte de război. Ce idilic! Ofiţerii terminau repede serviciul şi aveau timp să cucerească inimele fetelor, să frecventeze baluri şi concerte, să chefuiască până în zorii zilei cu lăutarii la ureche. Subiectul! E vechea şi veşnic noua poveste. Dar în cele din urmă tânărul sublocotenent tot se căsătoreşte cu fiica comandantului. Piesa e construită cu multa abilitate și publicul, care na vrut, evident, decât să se amuze, i-a făcut o primire călduroasă. Interpretarea este admirabilă și contribue în largă măsură la succese. „Groaza lupului” se intitulează piesa a cărei premiere a avut loc la „Teatrul de came- Autorul, Victor Kelemen va își subintitulează piesa „O poveste ciudată”. Și e, în adevăr, o poveste ciudată. Accidental de automobil al lui Max Fallenberg Max Pallenberg a suferit un accident de automobil pe șoseaua Ludurgshofen - Frankfurt - am - Main. Pallenberg a scăpat ca prin minune, neatins. ro Max Pallenberg PIMCUD i €A yiFiLiwyji] ERA ŞI TIMPUL ! Domnul O. — unul din marii noştri latifundiari, personagiu reputat prin averea Şi sgărcenia lui (amândouă composale) are o nepoată orfană, pe care a adoptat-o şi pe care o creşte... Toată lumea ştie că — după moartea bătrânului Harpagon — întreaga lui avere va reveni fericitei moştenitoare... Dar, bătrânul se tine încă bine... şi fata duce o viată de privaţiuni şi modestie... Un prieten al avarului, îi spuse Intr'o zi... — Ascultă, dragul meu!... Noi suntem prieteni vechi şi îmi permit să.ti atrag atenţia asupra purtării pe care o ai cu nepoata ta... Are şi ea douăzeci de ani, măi, şiar trebui să ducă altă viaţă... Ar trebui să începi să faci ceva ca să atragă şi ea atenţia asupra ei... — Ai dreptate, răspunse O... Am să mă prefac că sunt bolnav pe moarte... In parantez adăugăm că nepoata bogătaşului este una din cele mai urâte fete din București. Intr’o reuniune mondenă, o superbă doamnă — cu veleităţi de îndrăzneaţă — se apropie de Tristan Bernard. — Oh! maestre... Ce barbă superbă ai... îmi dai voe să fi-o mângâi pulin... _ Cu plăcere scumpă doamnă... și cu îngăduință de a-mi lua, la rândul meu, revanşa... Cei dinprejur au pufnit de râs, iar superba doamnă s’a roşit până la roi,dăcina... părului. SA NE ÎNȚELEGEM ? la un ceai dansant, unul din cei mai îndrăzneli actori — recunoscut ca mare cuceritor — curta pe d.na B. o văduvă tânără „singură pe lume“ dar fără alte venituri decât cele „personale". După ce dansară împreună un maldăr de Tangouri (toate câte se aflau pe pianul Jazzului) galantul nostru o conduse la bufet. Instalaţi faţă In faţă, la o mescioară cu aspect intim şi o lăndărie curată, îşi sorbeau ceaiurile fierbinţi şi parfumate, privindu-se In albul ochilor. — Ce ochi groaznici ai! suspină actorul. — Groaznici? Ești primul care îmi spui așa ceva!... — Groaznici — scrâşni pasionat tânărul... Trebue să fii o extraordinară vicioasă... Văduva surâse... — Te ’nșeli... nici de două parale...— Dar nici de... o mie de lei? RAUTATE La o anumită vârstă, care începe de la şaizeci de ani In sus, bărbații cari încă nu s'au hotărât la o tinerețe problematică și costisitoare, au naivități de copii, cari îi fac ridiculi în fața celor care li ascultă. Astfel — un sexagenar, chibit de cafemeie povestea Intr’o zi, intr’o atitudine de extaz. _ Fraţilor... ştiţi că fiul meu (soţia sexagenarului, cu treizeci de ani mai tânără decât el, l-a dăruit de curând cu un copil) de.abia a împlinit zece luni şi e de o precocitate extraordinară. Inchipuiti-vă că vorbeşte... Astăzi, de exemplu, când m’am dus lângă leagănul lui, a întins mânuţele spre mine şi mi.a zis „tata". — Şi.a bătut joc de tine" îl întrerupse un prieten. — De ce? — Păi nu ştiui că un copil de Mă, nu ştie niciodată ce vorbeştef □ □□ DELA TRISTAN BERNARD, CETIRE Vladimir Golschmann, noul şef al Filarmonicei din New-York De vorbă cu tânărul dirijor francez, care a luat fncul lui Toscanini - Arturo Toscanini, celebrul dirijor italian, care a condus ani de zile Filarmonica din New-York, a părăsit, după cum se ştie, acum câtva timp, din motive de sănătate, conducerea acestei importante orchestre. In locul lui, a fost numit tânărul dirijor francez Vladimir Golsehmann, pe atunci șeful permanent al Filarmonicei din St. Louis. A fost o victorie strălucită, căreia presa americană i-a consacrat lungi coloane. Vladimir Golschmann, care e francez,îşi petrece actualmente vacanţa la Paris. — Vrea să zică a fost un adevărat triumf la New-York? — Oh! Cunoaşteţi admiraţia mea pentru geniul lui Toscanini şi trebue să înţelegeţi bucuria pe care am simţit-o când am preluat conducerea uneia din cele mai faimoase orchestre din lume, succedând celui mai ilustru dintre şefi. — Dumneavoastră şi Monteux sunteţi singurii dirijori permanenţi pe care americanii i-au ales dintre francezi?— Am dirijat întâi la New- York în 1924 şi 1925 ca „guest conductor” (ca invitat) şi în 1931 la St. Louis unde lipsea de vreo trei ani un şef permanent. Comitetul nu-şi putea fixa alegerea. Am izbutit să fiu angajat pentru doi ani. Urcarea mea la pupitru a influenţat foarte favorabil reţetele, am avut chiar norocul de a bate toate recordurile de la înfiinţarea celebrei „Symfony”, înainte de a pleca, mi s’a oferit de altfel un contract până în 1935. — Sunteți născut la Paris? — Da, în Boulevard du Porte Royal, și dacă familia mea e de origină rusă, eu sunt francez complet. — Și proectele dumneavoastră? — Sunt director general al muzicei la societatea de filme Pathé Nathan. Imi voi relua deci până la sfârşitul lui Octombrie, funcţia. ■Filmul sonor mă pasionează şi, fără a desvălui vreun secret, pot anunţa lucruri frumoase. La sfârşitul lui Octombrie ne vom îmbarca — soţia mea şi cu mine — pe transatlanticul „Paris”. Şasezeci şi cinci de concerte mă aşteaptă la St. Louis, New-York şi în Middlewest. — Cu ce impresii veniţi din America? — A trebuit ca Toscanini să vină cu Filarmonica din New- York pentru ca Europa să afle ce se petreceîn Statele-Unite şi de ce minunate instrumente se dispune acolo. S’ar putea face şi aici tot atât de mult dacă ar fi posibil să se „lucreze”. Asta e principalul! La St. Louis repet cât pot de mult. Muzicianul îmi aparţine numai mie şi eu numai lui... — Desigur, cu totul altfel stau lucrurile în Europa. ...Şi marele dirijor îşi povesteşte debuturile. In 1919 la început „Concertele Golsehmann” care au continuat timp de patru ani. A urmat apoi consacrarea prin premiul Verley. A dirijat apoi baletele rusești, baletele suedeze concertele Pasdeloup. Sub bagheta lui Golsehmann au fost create nenumărate opere ; a scrie despre aceasta înseamnă a evoca un capitol esenţial al muzicei franceze. — Regretaţi uneori Parisul? — Aş minţi dacă aş spune că nu evoc uneori anumite colţuri din Franţa unde viaţa e atât de frumoasă... Dar America e minunată. Ar trebui un volum pentru a spune tot ce se face acolo în favoarea muzicei, care ocupă un loc de cinste în universităţi, în colegii. Ştiţi că muzica este viaţa mea, a putea dirija într-o ţară in care am întâlnit atâtea simpatii, atâtea prietenii preţioase, a putea lucra după bunul meu plac, cu orchestre atât de admirabile ca acelea din St. Louis şi New-York, înseamnă a-mi vedea realizat visul cel mai scump... Figuri de pe plaja Eforiei Subiectul nu e de fel inactual. Plaja Eforiei continuă să fie oarecum animată. Şi apoi, după o oarecare trecere de timp, amintirile se cristalizează. Aşadar FRANŢUZIŢI! Limba franceză domină. Nu cred nici pe L’Avenue de Topera din Paris să se audă atâta franţuzească ! Pe chestia aceasta cred că suntem unici in lume. Lăsând la o parte orice noţiune de naţionalism integral, nu poţi fi dumirit asupra cauzei care face ca „dulcea“ limbă românească să fie atât de dispreţuită. Cum se vorbeşte însă limba franceză, asta e altă gâscă. Moliere cred că nare linişte în mormânt din cauza „francezilor “ de la Eforie. Şi totuşi se mai trimet scrisori pe adresa : „Bukarest-Bulgarie“ ! MAMA ! Am făcut plaje lângă o grijulier mamă. Aceasta, când odrasla ste-tea puţin în umbră, avea grije să intervie prompt: — Marcel, treci în soare, că costă paralel_ Numai mamă să nu fii / DOAMNA CARE NU FACE BAE In viaţa mea nu am avut plăcerea sadică să mă duc la bărbier şi să nu mă rad sau să nu mă tund. Totuş, pe plaje la Eforie, venea foarte multă lume care nu încerca marea nici cu degetul. Nu făceau nici plaje, căci steteau sub o enormă umbrelă. Dumnezeu să-i înţeleagă ! Doamna L. F. na intrat niciodată în mare şi-şi ferea faţa de razele soarelui. Dacă nu te rogi ce cauţi în biserică ? DOMNUL MINISTRU DE INTERNE Un gând mi s’a înfipt în creer: cum o să intre d. Mihalache în mare ? In costum naţional ? Nu-mi venea să cred. Bănuiam că d. Mihalache poartă un costum de baie lucrat în motive naţionale. M’am înşelat însă. In ce priveşte costumul de baie d. Mihalache nu e ţărănist ! COCOTA Nu se putea staţiune mondenă fără vânzătoare de graţii. Acestea străbateau plaja în lung şi în lat, ca un simplu trotuar citadin. Priveau cu ostentaţie şi se bizuiau în ce priveşte atragerea în mreje pe eleganţa pijamalei. Şi reuşeau să convingă ! CANCANIERII Actorii sunt nişte îngeri pe lângă „mondenii“ de la Eforie în ceea ce priveşte capacitatea de bâr- I feală. Oricât nu te interesează chestiunile ar fi trebuit ca să-ţi pui bumbac în urechi ca să nu afli povestea nevestii asului baroului care a fugit cu diseurul şi să nu ştii exact car sunt bărbaţii cari se lasă întreţinuţi de nevestele lor. Toate astea, bine’nţeles, în franţuzeşte ! FEMEIA FRUMOASA Care femeie frumoasă nu e conştientă de frumuseţea ei şi Vwoi vrea să şi-o etaleze ? Fosta doamnă S. L., ex-regină industrială, venea deseori de la Carmen-Sylva pentru a-şi etala frumuseţea pe plaja Eforiei. Nu trebue să fii mare psiholog ca să „devinezi“ intenţiile doamnei. Mai întâi a trecut doar în costum de baie. A fost o deziluzie generală, doamna pierzând nouăzeci la sută din reputaţia ei de femeie frumoasă. Prinzând mişcarea, doamna a apărut după zece minute într-o superbă pijama care avea darul să-i acopere picioruşele puţin cam dezvoltate şi pulpele aşişderea. Doamna şi-a recâştigat reputaţia de femeie frumoasă. Cât de relative sunt toate pe lumea aceasta ! DOAMNA CARE VREA SA SE INEGREASCA Intr adevăr, unora dintre cucoane, în special blondelor, le stă mult mai bine „arse“ la faţă. Şi ce nu face femeia ca să fie frumoasă ! Cu ce nu se unge pe faţă! Ce creme, ce uleiuri vegetale, ce vaxuri ! Astfel la Eforie, suprem,un compliment era : „vai, cum te-ai înegrit“ EXPLORATORII Sunt oameni cari nu înţeleg vorba bătrânească „alegi până culegi‘‘. Aceştia trec în revistă de zeci de ori plaja pentru a-şi găsi un loc, având de luptat cu ceea ce se numeşte „greutatea alegerii“. In sfârşit când se plasează, soarele începe să apună. Ai spune că oamenii îşi cumpără un loc de veci, atâta aleg. Există o artă a tapatului, care evoluează cu vremea. Astăzi dacă tapezi pe motiv că „nai mâncai de eri“ nu prea ai şansă de reuşită. Dacă însă tapezi pe motiv că „aseară ai pierdut 100.000 la braziliană“, ai toate şansele de reuşită. Mă rog, aşa impui VALUL Eu înţeleg valul şugubăţ care, când cu gândul nu gândeşti inundă plaja şi te face să fugi cu calabalâc cu tot, dând celor de pe plaje aspectul unor sinistraţi. Se scârbeşte şi bietul val de cele câte aude. Dar ce e val ca valul trece / Toan Massoff TAPEURNI . " F Reglementarea lor străini Sesizat de numeroase organizaţii profesionale Ministerul Artelor din Franţa e pe cale să întocmească un regulament pentru stabilirea condiţiilor în care artiştii străini mai pot să lucreze în Franţa. Un regulament actualmente în vigoare şi care se aplică la orice industrie prescrie ca orice strein care vine în Franţa ca să lucreze şi care nu poate prezenta un contract de muncă e expulzat. Evident în materie artistica regulamentul în chestiune ar putea suferi câteva modificări. D. Dalimier, ministrul Muncei şi d-l Mistier, ministrul Artelor se preocupă de a stabili un regulament pentru ca să nu se aducă nici un prejudiciu adevăratelor manifestări de artă. In orice caz artiştii francezi, dansatori, muzicanţi, artişti de circ, de music-hall, cari n’au angajamente vor fi protejaţi. Ceea ce ar trebui să ţină seama legiuitorul francez e chestiunea lucrului artiştiîn Franţa tratamentului de reciprocitate, acordat artiştilor străini din alte ţări. Succesul lui Ernst Verebes pe o scenă vieneză scena teatrului „Komedie“* în opereta lui Robert Stolz „Peppina“. Ernst Verebes obţine actualmente mare succes la Viena. pe Noul director al teatrului Kammerspiele din Berlin, Dr. Rudolf Beer, a deschis stagiunea cu „Destinul după dorinţă’’, o piesă a celebrei autoare, Christia Winstpe. ,,Eri şi astăzi”, prima ei piesă, a avut succes din cauza mediului. „Destinul după dorinţă” e o comedie, care redă, după cum declară un speaker înaintea cortinei, „improvizaţii din viaţa cotidiană”. Personagiile sunt numeroase. O doctoriţă domnişoara Anna Werner, alta, Dr. Franziska Schmitt. Apoi baronul Mottner foarte burghez, e un bancher ruinat de crahul băncii Danat. Şi în fine perechea Hans şi Sylvia şi tânărul Peter care n’au decât pro- Dume. Comedia începe prin apariţia personagiilor în faţa cortinei. Sylvia, Hans, Anna şi Mottner vorbesc despre dorinţele lor şi se retrag. Peter închep râzând acest prolog. Sylvia e neglijată de Hang, soţ egoist. Anna, prietena ei, e simplă spectatoare. Mottner intervine. Sylvia cade în braţele lui, pentru ca, apoi să fugă cu Peter. Piesa are patru acte. Actul întâi, Hans şi Sylvia, Anna, o mângâe şi se aşează lângă ea pe divan. Mottner vine cu un buchet de trandafiri şi tablete contra durerilor de cap. Actul al doilea: Anna în camera ei din sanatoriu e vizitată de Peter pe care îl iubește, cu toate că el are pentru ea doar un sentiment de camaraderie. (Ii propune o căsătorie cu Mottner). Actul al treilea: Sylvia va accepta propunerile lui Mottner sau ale lui Peter? Ea se decide pentru Mottner, după ce îşi ia rămas bun de la Hans. Criza bancară, pentru care Mottner o uită, e motivul care o goneşte pe Sylvia, în actul al patrulea, în braţele lui Peter. Fericită deschidere de stagiune sub conducerea lui Rudolf Beer. Interpretarea: Anna Melzer în rolul prietenei, Lenore Ulrich, o fermecătoare Sylvia, Johannes Riemann, un simpatic Hans, Hans Brausewetter, un Peter obraznic, Alfred Abel, un cavaler nu tocmai tânăr. , Un mare succes pentru autoare, regizor şi cei cinci interpreţi. Premiere berlineze „Destinul după dorinţă“, noua piesă a Christei Winsipe NOTE Maurice Chevalier la Viena Muzică... In jurul Operei Române! Dintre toţi cei ce ocupă posturi importante, în statul nostru, desigur că Directorii Teatrelor Naţionale şi ai Operei Române sunt cei mai expuşi şi săgeţilor de afară şi bârfelilor din năuntru. La prima vedere, faptul pare îmbucurător. S ar spune intr’adevăr, că interesul pentru instituţiile noastre culturale, este mare. Cercetată mai îndeaproape, însă, afacerea nu-i chiar aşa trandafirie. Afară de câţiva oameni competenţi, cari atacă foarte rar, ceilalţi sunt mânaţi, sau de interese sau de ambiţii personale. Zilele acestea a pornit o nouă ofensivă în potriva actualului director al Operei Române. Rezultatul îl ştim mai din nainte: nu e primul asalt pe care acesta ştie să-l respingă. Actualul director este atacat pe motivul că, veniturile pe care le are din exercitarea profesiunei sale, ar fi prea mari. Găsesc că directorul Operei, pentru faptul acesta trebuie lăudat şi nu dojenit. Eu personal nu pot decât să-l felicit. Domnia-sa e unul din puţinii artişti români care a ştiut să-şi valorifice talentul. Trist e faptul, că alţii, poate, tot atât de talentaţi în genul lor nau putut ajunge nici pe departe, la o asemenea situaţie. (E dezolant să-l vezi pe Hamlet asimilat la leafă cu un sub-director de la primărie şi să auzi că a fost trimis să se împuşte, când cere, pe chitanţă un ajutor de două mii de lei). Acestea însă sunt nimicuri de care, — în această ţară unde se fură văzduhul, solul şi subsolul — nimenea nu se ocupă. Altceva vroiam să spun. Pentru curmarea atacurilor împotriva Direcţiunei Operei — chiar nejustificate, propun o soluţie, care sunt sigur că ar mulţumi pe toţi. Opera mare din Viena a fost condusă ani dea rândul de două celebrităţi: Richard Strans şi dirijorul Schalk. Primul dădea Operei strălucirea numelui său — cel de-al doilea inducea o experienţă de câteva zeci de ani în trebile directoriale. Avem şi noi un geniu muzical : George Enescu. Mă întreb de ce n ar fi asociaţi la conducerea artistică a Operei Române, nu unul ci amândoi George atât de populari şi la noi şi aiurea. Enescu ar aduce cu el prestigiul autorităţii sale dublat de o mare şi netăgăduită autoritate morală, iar George Georgescu, rugosul său talent şi experienţa căpătată timp de atâţi ani. Ştiu că George Enescu a refuzat cândva direcţia Operei Române — însă cine ştie, cine i-a oferit-o şi cum i-a oferit-o. Sunt invitaţii pe care nimeni, niciodată — nu le poate refuza. De pe urma acestei direcţii bicefale, prestigiul actualului director n’ar fi întru nimic ştirbit şi Opera Română n’ar avea decât de câştigat. Soare Z. Scare Joi 15 Septembrie Maurice -------------XOX—---------- Maurice Chevalier Chevalier va da un mare şi unic concert la Viena. Simple constatări TEATRELE NAŢIONALE din provincie au fixat preţul celui mai bun loc 25 lei. Cu preţul ăsta merită omul să se mute cu totul la teatru. Face economie la chirie / POATE pentru că vom avea trei premiere, una după alta, au revenit căldurile. Şi Dumnezeu pare să fie contra directorilor de teatre ? O TANARA actriţă a Teatrului Naţional şi-a exprimat ori dorinţa să intre la mănăstire.- Vreau să fiu ca Eva Lavaltiere — a spus ea necunoscând proverbul: „Quod licet Jovi, non licet bovi". UN ZIAR FRANCEZ vorbeşte despre o mare artistă română cu numele Lia Bogra. Vasăzică trebue să plecăm peste graniţă ca să ajungem celebri în ţară ! UN AUTOR s’a prezentat directorului unui teatru cu cinci manuscrise de piese. Va avea un succes îndoelinic. Nu ştie probabil că şi în materie de teatru, inflaţia nu face două parale. UN DOCTOR-PROPRIETAR a reclamat Teatrului Național pe chiriaşul său artist, care nu i-ar fi achitat chiria. Ce om prozaic I ssus 1. Ll.