Rampa, septembrie 1932 (Anul 15, nr. 4386-4411)

1932-09-15 / nr. 4398

ANUL XV­­ No. 4398 Redacţia, Administraţia şi Atelierele Grafice INTRAREA ZALOMIT No 1 (Hotel Astoria}.— Telet 301459 BUCUREŞTI Publicitatea concesionata exclusiv Societate Ano­nime ..Rudo" Mosae", Calea Victoriei No. 31. 4 Pagini 3 Lei Director: SCARLAT FRODA , JOI 15 SEPTEMBRIE 1932 ABONAMENTE HM TARA trei luni, r* i . • •. •. .T7 Lai sao Șase luni •••••••e*»«« , ooo Un an „ 1000 IN STRĂINĂTATE DUBLU Abonamentele ce plâtesc înainta la 1 sau la 13 ale fiecărei luni Piase noui la Budapesta 0**Două premiere, două succese. Pregătiri pentru noua stagiune Eroul este un autor dramatic cu numele de Terra, care îşi suspectează logodnica. Pentru a se convinge de fidelitatea ei şi de proporţiile iubirii ei, el hotărăşte s’o pună la încercare. Ii mărturiseşte că a comis niş­te fraude şi nu-i mai rămâne altceva de făcut decât să se si­nucidă. Lilli, care e o fată deş­teaptă, şi a înţeles totul, se si­nucide şi ea, fără ezitare. Fiindcă în paharul cu otravă nu era, bineînţeles, nici o pică­tură de otravă. Şi totul se sfâr­şeşte cu bine, înscenată de regisorul berli­­nez Gordon, fratele autorului, piesa a obţinut succes. Se va tini „Scandal la Grand-Hotel”. Intre timp îşi pregătesc şi celelalte teatre stagiunea. „Tea­trul ungar” va deschide cu „Sărutul în faţa oglinzii” de Ladislau Fodor, iar un alt tea­tru va deschide cu „Locotenen­tul Komma” de Franck Maar. Lumea teatrală europeană urmăreşte totdeauna cu deose­bit interes premierele budapes­tene. Autorii unguri sunt no­rocoşi. László, Lengyel, Otto Indig, Victor Kelemen, fără să mai vorbim de Molnár, au fur­nizat scenelor europene succe­se răsunătoare. Cele dintâi premiere au re­zistat cu succes căldurilor şi criticilor. Au devenit chiar a­­devărate succese. Un fenomen care s-a accentuat anul acesta la Budapesta este supra­pro­­ducţia dramatică. Mai multe teatre anunţă două premiere în acelaş timp. Aceasta pentru ca, dacă prima ar cădea, piesa . .. a doua să fie imediat gata de reprezenta și la Berlin sub ti reprezentare. " c'— Cea dintâi premieră origi­nală a stagiunii a avut loc la „Teatrul de Comedie”. Auto­rul e nou: Iosef Lengyel, fra­tele celebrului Melchior Len­gyel. Piesa se numește „Em­­my” şi e scrisă după un ro­man de Victor Rákosi. Iosef Lengyel e un mare ac­tor. Se dovedeşte a fi şi un ta­lentat autor dramatic. Se pare că ştie precis ce-i place publi­cului.. Mediul în care se desfă­şoară „Emmy” este o mică gar­nizoană, cu mult mai înainte de război. Ce idilic! Ofiţerii ter­minau repede serviciul şi a­­veau timp să cucerească ini­­m­ele fetelor, să frecventeze baluri şi concerte, să chefuias­­că până în zorii zilei cu lăuta­rii la ureche. Subiectul! E vechea şi veş­nic noua poveste. Dar în cele din urmă tânărul sublocote­nent tot se căsătoreşte cu fiica comandantului.­­ Piesa e construită cu multa abilitate și publicul, care na vrut, evident, decât să se a­­muze, i-a făcut o primire căl­duroasă. Interpretarea este ad­mirabilă și contribue în largă măsură la succese.­­ „Groaza lupului” se intitu­lează piesa a cărei premiere a avut loc la „Teatrul de came- Autorul, Victor Kelemen va își subintitulează piesa „O po­veste ciudată”. Și e, în adevăr, o poveste ciudată. Accidental de automobil al lui Max Fallenberg Max Pallenberg a suferit un accident de automobil pe șoseaua Ludurgshofen - Frankfurt - am - Main. Pallenberg a scăpat ca prin minune, neatins. ro Max Pallenberg P­I­M­CUD i €­A yiFiLiwyji] ERA ŞI TIMPUL ! Domnul O. — unul din marii noştri latifundiari, personagiu reputat prin averea Şi sgărcenia lui (amândouă com­posale) are o nepoată orfană, pe care a adoptat-o şi pe care o creşte... Toată lumea ştie că — după moar­­tea bătrânului Harpagon — întreaga lui avere va reveni fericitei moşteni­toare... Dar, bătrânul se tine încă bine... şi fata duce o viată de privaţiuni şi mo­­destie... Un prieten al avarului, îi spuse In­­tr'o zi... — Ascultă, dragul meu!... Noi sun­­tem prieteni vechi şi îmi permit să.ti atrag atenţia asupra purtării pe care o ai cu nepoata ta... Are şi ea douăzeci de ani, măi, şi­­ar trebui să ducă altă viaţă... Ar tre­­bui să începi să faci ceva ca să atra­­gă şi ea atenţia asupra ei... — Ai dreptate, răspunse O... Am să mă prefac că sunt bolnav pe moarte... In parantez adăugăm că nepoata bogătaşului este una din cele mai u­­râte fete din București. Intr’o reuniune mondenă, o superbă doamnă — cu veleităţi de îndrăznea­­ţă — se apropie de Tristan Bernard. — Oh! maestre... Ce barbă superbă ai... îmi dai voe să fi-o mângâi pu­­lin... _ Cu plăcere scumpă doamnă... și cu îngăduință de a-mi lua, la rândul meu, revanşa... Cei dinprejur au pufnit de râs, iar superba doamnă s’a roşit până la roi,­dăcina... părului. SA NE ÎNȚELEGEM ? la un ceai dansant, unul din cei mai îndrăzneli actori — recunoscut ca mare cuceritor — curta pe d.na B. o văduvă tânără „singură pe lume“ dar fără alte venituri decât cele „per­sonale". După ce dansară împreună un mal­­dăr de Tangouri (toate câte se aflau pe pianul Jazzului) galantul nostru o conduse la bufet. Instalaţi faţă In faţă, la o mescioară cu aspect intim şi o lăndărie curată, îşi sorbeau ceaiurile fierbinţi şi parfu­m­ate, privin­du-se In albul ochilor. — Ce ochi groaznici ai! suspină ac­­torul. — Groaznici? Ești primul care îmi spui așa ceva!... — Groaznici — scrâşni pasionat tâ­nărul... Trebue să fii o extraordinară vicioasă... Văduva surâse... — Te ’nșeli... nici de două parale...­­— Dar nici de... o mie de lei? RAUTATE La o anumită vârstă, care începe de la şaizeci de ani In sus, bărbații cari încă nu s'au hotărât la o tinerețe pro­blematică și costisitoare, au naivități de copii, cari îi fac ridiculi în fața celor care li ascultă. Astfel — un sexagenar, chibit de ca­­femeie povestea Intr’o zi, intr’o atitu­­dine de extaz. _ Fraţilor... ştiţi că fiul meu (soţia sexagenarului, cu treizeci de ani mai tânără decât el, l-a dăruit de curând cu un copil) de.abia a împlinit zece luni şi e de o precocitate extraordi­nară. Inchipuiti-vă că vorbeşte... Astăzi, de exemplu, când m’am dus lângă lea­gănul lui, a întins mânuţele spre mi­­ne şi mi.a zis „tata". — Şi.a bătut joc de tine" îl între­rupse un prieten. — De ce? — Păi nu ştiui că un copil de Mă, nu ştie niciodată ce vorbeştef □ □□ DELA TRISTAN BERNARD, CETIRE Vladimir Golsch­mann, noul şef al Filarmonicei din New-York­ ­­De vorbă cu tânărul dirijor francez, care a luat fncul lui Toscanini - Arturo Toscanini, celebrul dirijor italian, care a condus ani de zile Filarmonica din New-York, a părăsit, după cum se ştie, acum câtva timp, din motive de sănătate, condu­cerea acestei importante or­chestre. In locul lui, a fost nu­mit tânărul dirijor francez Vla­dimir Golsehmann, pe atunci șeful permanent al Filarmoni­cei din St. Louis. A fost o vic­torie strălucită, căreia presa americană i-a consacrat lungi coloane. Vladimir Golschmann, care e francez,­­îşi petrece actual­mente vacanţa la Paris. — Vrea să zică a fost un a­­devărat triumf la New-York? — Oh! Cunoaşteţi admiraţia mea pentru geniul lui Tosca­nini şi trebue să înţelegeţi bu­curia pe care am simţit-o când am preluat conducerea uneia din cele mai faimoase orches­tre din lume, succedând celui mai ilustru dintre şefi. — Dumneavoastră şi Mon­­teux sunteţi singurii dirijori permanenţi pe care americanii i-au ales dintre francezi?­­— Am dirijat întâi la New- York în 1924 şi 1925 ca „guest conductor” (ca invitat) şi în 1931 la St. Louis unde lipsea de vre­o trei ani un şef perma­nent. Comitetul nu-şi putea fixa alegerea. Am izbutit să fiu angajat pentru doi ani. Ur­carea mea la pupitru a influen­ţat foarte favorabil reţetele, am avut chiar norocul de a ba­te toate recordurile de la în­fiinţarea celebrei „Symfony”, înainte de a pleca, mi s’a ofe­rit de altfel un contract până în 1935. — Sunteți născut la Paris? — Da, în Boulevard du Por­te Royal, și dacă familia mea e de origină rusă, eu sunt fran­cez complet. — Și proectele dumneavoas­tră? — Sunt director general al muzicei la societatea de filme Pathé Nathan. Imi voi relua deci până la sfârşitul lui Oc­tombrie, funcţia. ■Filmul sonor mă pasionează şi, fără a desvălui vre­un se­cret, pot anunţa lucruri fru­moase. La sfârşitul lui Octom­brie ne vom îmbarca — soţia mea şi cu mine — pe transat­lanticul „Paris”. Şasezeci şi cinci de concerte mă aşteaptă la St. Louis, New-York şi în Middlewest. — Cu ce impresii veniţi din America? — A trebuit ca Toscanini să vină cu Filarmonica din New- York pentru ca Europa să afle ce se petrece­­în Statele-Unite şi de ce minunate instrumente se dispune acolo. S’ar putea face şi aici tot atât de mult dacă ar fi posibil să se „lucre­ze”. Asta e principalul! La St. Louis repet cât pot de mult. Muzicianul îmi aparţine nu­mai mie şi eu numai lui... — Desigur, cu totul altfel stau lucrurile în Europa. ...Şi marele dirijor îşi poves­teşte debuturile. In 1919 l­a început „Concer­tele Golsehmann” care au con­tinuat timp de patru ani. A urmat apoi consacrarea prin premiul Verley. A dirijat apoi baletele rusești, baletele sue­deze concertele Pasdeloup. Sub bagheta lui Golsehmann au fost create nenumărate opere ; a scrie despre aceasta înseam­nă a evoca un capitol esenţial al muzicei franceze. — Regretaţi uneori Parisul? — Aş minţi dacă aş spune că nu evoc uneori anumite col­ţuri din Franţa unde viaţa e atât de frumoasă... Dar Ameri­ca e minunată. Ar trebui un volum pentru a spune tot ce se face acolo în favoarea muzi­cei, care ocupă un loc de cins­te în universităţi, în colegii. Ştiţi că muzica este viaţa mea, a putea dirija într-o ţară in care am întâlnit atâtea simpa­tii, atâtea prietenii preţioase, a putea lucra după bunul meu plac, cu orchestre atât de ad­mirabile ca acelea din St. Louis şi New-York, înseamnă a-mi vedea realizat visul cel mai scump... Figuri de pe plaja Eforiei Subiectul nu e de fel inactual. Plaja Eforiei continuă să fie oa­recum animată. Şi apoi, după o oarecare trecere de timp, amintirile se cristalizează. Aşa­dar FRANŢUZIŢI!­­ Limba franceză domină. Nu cred nici pe L’Avenue de Topera din Paris să se audă atâta fran­ţuzească ! Pe chestia aceasta cred că suntem unici in lume. Lăsând la o parte orice noţiune de naţio­nalism integral, nu poţi fi dumi­rit asupra cauzei care face ca „dulcea“ limbă românească să fie atât de dispreţuită. Cum se vor­beşte însă limba franceză, asta e altă gâscă. Moliere cred că nare linişte în mormânt din cauza „francezilor “ de la Eforie. Şi totuşi se mai trimet scrisori pe adresa : „Bukarest-Bulgarie“ ! MAMA ! Am făcut plaje lângă o grijulier mamă. Aceasta, când odrasla ste-­­tea puţin în umbră, avea grije să­­ intervie prompt: — Marcel, treci în soare, că costă parale­­­l_ Numai mamă să nu fii / DOAMNA CARE NU­ FACE BAE In viaţa mea nu am avut plă­cerea sadică să mă duc la bărbier şi să nu mă rad sau să nu mă tund. Totuş, pe plaje la Eforie, venea foarte multă lume care nu încer­ca marea nici cu degetul. Nu fă­ceau nici plaje, căci steteau sub­­ o enormă umbrelă. Dumnezeu să-i­­ înţeleagă ! Doamna L. F. na intrat nicio­dată în mare şi-şi ferea faţa de razele soarelui. Dacă nu te rogi ce cauţi în bi­serică ? DOMNUL MINISTRU DE INTERNE Un gând mi s’a înfipt în creer: cum o să intre d. Mihalache în mare ? In costum naţional ? Nu-mi venea să cred. Bănuiam că d. Mihalache poartă un costum de baie lucrat în motive naţionale. M’am înşelat însă. In ce pri­veşte costumul de baie d. Mihala­che nu e ţărănist !­ COCOTA Nu se putea staţiune mondenă fără vânzătoare de graţii. Acestea străbateau plaja în lung şi în lat, ca un simplu trotuar citadin. Pri­veau cu ostentaţie şi se bizuiau în ce priveşte atragerea în mreje pe eleganţa pijamalei. Şi reuşeau să convingă ! CANCANIERII Actorii sunt nişte îngeri pe lân­gă „mondenii“ de la Eforie în ce­­ea ce priveşte capacitatea de bâr- I feală. Oricât nu te interesează chestiunile ar fi trebuit ca să-ţi pui bumbac în urechi ca să nu a­­fli povestea nevestii asului barou­lui care a fugit cu diseurul şi să­­ nu ştii exact car­ sunt bărbaţii­­ cari se lasă întreţinuţi de neves­tele lor. Toate astea, bine’nţeles, în franţuzeşte ! FEMEIA FRUMOASA Care femeie frumoa­să nu e con­ştientă de frumuseţea ei şi Vwoi vrea să şi-o etaleze ? Fosta doam­nă S. L., ex-regină industrială, venea deseori de la Carmen-Sylva pentru a-şi etala frumuseţea pe plaja Eforiei. Nu trebue să fii mare psiholog ca să „devinezi“ intenţiile doamnei. Mai întâi a trecut doar în cos­tum de baie. A fost o deziluzie generală, doamna pierzând nouă­zeci la sută din reputaţia ei de fe­meie frumoasă. Prinzând mişca­rea, doamna a apărut după zece minute într-o superbă pijama care avea darul să-i acopere picio­ruşele puţin cam dezvoltate şi pul­pele aşişderea. Doamna şi-a re­câştigat reputaţia de femeie fru­moasă. Cât de relative sunt toate pe lumea aceasta ! DOAMNA CARE VREA SA SE INEGREASCA Intr adevăr, unora dintre cucoa­ne, în special blondelor, le stă mult mai bine „arse“ la faţă. Şi ce nu face femeia ca să fie fru­moasă ! Cu ce nu se unge pe faţă! Ce creme, ce uleiuri vegetale, ce vaxuri ! Astfel la Eforie, suprem,un com­pliment era : „vai, cum te-ai îne­­grit­­“ EXPLORATORII Sunt oameni cari nu înţeleg vorba bătrânească „alegi până cu­legi‘‘. Aceştia trec în revistă de zeci de ori plaja pentru a-şi găsi un loc, având de luptat cu ceea ce se numeşte „greutatea alegerii“. In sfârşit când se plasează, soa­rele începe să apună. Ai spune că oamenii îşi cumpă­ră un loc de veci, atâta aleg. Există o artă a tapatului, care evoluează cu vremea. Astăzi dacă tapezi pe motiv că „nai mâncai de eri“ nu prea ai şansă de reu­şită. Dacă însă tapezi pe motiv că „aseară ai pierdut 100.000 la bra­ziliană“, ai toate şansele de reu­şită. Mă rog, aşa impui­­ VALUL Eu înţeleg valul şugubăţ care, când cu gândul nu gândeşti inun­dă plaja şi te face să fugi cu ca­labalâc cu tot, dând celor de pe plaje aspectul unor sinistraţi. Se scârbeşte şi bietul val de cele câte aude. Dar ce e val ca valul trece / Toan Massoff TAPEURNI . " F Reglementarea lor străini Sesizat de numeroase organiza­ţii profesionale Ministerul Arte­lor din Franţa e pe cale să întoc­mească un regulament pentru sta­bilirea condiţiilor în care artiştii străini mai pot să lucreze în Fran­ţa. Un regulament actualmente în vigoare şi care se aplică la orice industrie prescrie ca orice strein care vine în Franţa ca să lucreze şi care nu poate prezenta un con­tract de muncă e expulzat. Evident în materie artistica re­gulamentul în chestiune ar putea suferi câteva modificări. D. Da­­limier, ministrul Muncei şi d-l Mistier, ministrul Artelor se preo­cupă de a stabili un regulament pentru ca să nu se aducă nici un­­ prejudiciu adevăratelor manifes­tări de artă. In orice caz artiştii francezi, dansatori, muzicanţi, artişti de circ, de music-hall, cari n’au anga­jamente vor fi protejaţi. Ceea ce ar trebui să ţină seama legiuitorul francez e chestiunea­ ­ lucrului artişti­­în Franţa tratamentului de reciprocitate, a­­cordat artiştilor străini din alte ţări. Succesul lui Ernst Verebes pe o scenă vieneză scena teatrului „Komedie“* în o­­pereta lui Robert Stolz „Pep­­pina“. Ernst Verebes obţine actual­mente mare succes la Viena. pe Noul director al teatrului Kam­merspiele din Berlin, Dr. Rudolf Beer, a deschis stagiunea cu „Des­tinul după dorinţă’’, o piesă a celebrei autoare, Christia Wins­tpe. ,,Eri şi astăzi”, prima ei piesă, a avut succes din cauza mediului. „Destinul după dorinţă” e o comedie, care redă, după cum de­clară un speaker înaintea corti­nei, „improvizaţii din viaţa coti­diană”. Personagiile sunt nume­roase. O doctoriţă domnişoara Anna Werner, alta, Dr. Franzis­ka Schmitt. Apoi baronul Mottner foarte burghez, e un bancher rui­nat de crahul băncii Danat. Şi în fine perechea Hans şi Sylvia şi tâ­nărul Peter care n’au decât pro- Dume. Comedia începe prin apariţia personagiilor în faţa cortinei. Syl­via, Hans, Anna şi Mottner vor­besc despre dorinţele lor şi se re­trag. Peter înch­ep râzând acest prolog. Sylvia e neglijată de Hang, soţ egoist. Anna, prietena ei, e sim­plă spectatoare. Mottner intervi­ne. Sylvia cade în braţele lui, pentru ca, apoi să fugă cu Peter. Piesa are patru acte. Actul în­tâi, Hans şi Sylvia, Anna, o mân­gâe şi se aşează lângă ea pe di­van. Mottner vine cu un buchet de trandafiri şi tablete contra du­rerilor de cap. Actul al doilea: Anna în camera ei din sanatoriu e vizitată de Peter pe care îl iu­bește, cu toate că el are pentru ea doar un sentiment de camara­derie. (Ii propune o căsătorie cu Mottner). Actul al treilea: Sylvia va ac­cepta propunerile lui Mottner sau ale lui Peter? Ea se decide pen­tru Mottner, după ce îşi ia rămas bun de la Hans. Criza bancară, pentru care Mottner o uită, e mo­tivul care o goneşte pe Sylvia, în actul al patrulea, în braţele lui Peter. Fericită deschidere de stagiu­ne sub conducerea lui Rudolf Beer. Interpretarea: Anna Mel­­zer în rolul prietenei, Lenore Ul­rich, o fermecătoare Sylvia, Jo­­hannes Riemann, un simpatic Hans, Hans Brausewetter, un Pe­ter obraznic, Alfred Abel, un ca­valer nu tocmai tânăr. , Un mare succes pentru autoa­re, regizor şi cei cinci interpreţi. Premiere berlineze „Destinul după dorinţă“, noua piesă a Christei Winsipe NOTE Maurice Chevalier la Viena Muzică... In jurul Operei Române! Dintre toţi cei ce ocupă pos­turi importante, în statul nostru, desigur că Directorii Teatrelor Na­ţionale şi ai Operei Române sunt cei mai expuşi şi săgeţilor de a­­fară şi bârfelilor din năuntru. La prima vedere, faptul pare îmbucurător. S ar spune intr’ade­­văr, că interesul pentru instituţii­le noastre culturale, este mare. Cercetată mai îndeaproape, însă, afacerea nu-i chiar aşa trandafi­rie. Afară de câţiva oameni com­petenţi, cari atacă foarte rar, cei­lalţi sunt mânaţi, sau de interese sau de ambiţii personale. Zilele acestea a pornit o nouă ofensivă în potriva actualului di­rector al Operei Române. Rezulta­tul îl ştim mai din nainte: nu e primul asalt pe care acesta ştie să-l respingă. Actualul director este atacat pe motivul că, veniturile pe care le are din exercitarea profesiu­­nei sale, ar fi prea mari. Găsesc că directorul Opere­i, pentru faptul acesta trebuie lău­dat şi nu dojenit. Eu personal nu pot decât să-l felicit. Domnia-sa e unul din puţinii artişti români care a ştiut să-şi valorifice talen­tul. Trist e faptul, că alţii, poate, tot atât de talentaţi în genul lor nau putut ajunge nici pe depar­te, la o asemenea situaţie. (E de­zolant să-l vezi pe Hamlet asimilat la leafă cu un sub-director de la primărie şi să auzi că a fost tri­mis să se împuşte, când cere, pe chitanţă un ajutor de două mii de lei). Acestea însă sunt nimi­curi de care, — în această ţară unde se fură văzduhul, solul şi subsolul — nimenea nu se ocupă. Altceva vroiam să spun. Pentru curmarea atacurilor îm­potriva Direcţiunei Operei — chiar nejustificate, propun o solu­ţie, care sunt sigur că ar mulţu­mi pe toţi. Opera mare din Viena a fost condusă ani dea rândul de două celebrităţi: Richard Strans şi di­rijorul Schalk. Primul dădea O­­perei strălucirea numelui său — cel de-al doilea­ i­nducea o expe­rienţă de câteva zeci de ani în trebile directoriale. Avem şi noi un geniu muzical : George Enescu. Mă întreb de ce n ar fi asociaţi la conducerea ar­tistică a Operei Române, nu unul ci amândoi George atât de popu­lari şi la noi şi aiurea. Enescu ar aduce cu el prestigiul autorităţii sale dublat de o mare şi netăgă­­duită autoritate morală, iar Geor­ge Georgescu, rugosul său talent şi experienţa căpătată timp de a­­tâţi ani. Ştiu că George Enescu a refuzat când­va direcţia Operei Române — însă cine ştie, cine i-a oferit-o şi cum i-a oferit-o. Sunt invitaţii pe care nimeni, niciodată — nu le poate refuza. De pe urma acestei direcţii bi­cefale, prestigiul actualului direc­tor n’ar fi întru nimic ştirbit şi Opera Română n’ar avea decât de câştigat. Soare Z. Scare Joi 15 Septembrie Maurice -------------XOX—---------- Maurice Chevalier Chevalier va da un mare şi unic concert la Viena. Simple constatări TEATRELE NAŢIONALE din provincie au fixat preţul ce­lui mai bun loc 25 lei. Cu preţul ăsta merită omul să se mute cu totul la teatru. Face economie la chirie / POATE pentru că vom avea trei premiere, una după alta, au revenit căldu­rile. Şi Dumnezeu pare să fie contra directorilor de teatre ? O TAN­ARA actriţă a Teatrului Naţional şi-a­ exprimat ori dorinţa să intre la mănăstire.­­- Vreau să fiu ca Eva Lava­­ltiere­­ — a spus ea necunoscând proverbul: „Quod licet Jovi, non licet bovi". UN ZIAR FRANCEZ vorbeşte despre o mare artistă ro­mână cu numele Lia Bogra. Vasăzică trebue să plecăm peste graniţă ca să ajungem celebri în ţară ! UN AUTOR s’a prezentat directorului unui teatru cu cinci manuscrise de piese. Va avea un succes îndoelinic. Nu ştie probabil că şi în materie de teatru, inflaţia nu face două parale. UN DOCTOR-PROPRIETAR a reclamat Teatrului Național pe chiriaşul său artist, care nu i-ar fi achitat chiria. Ce om prozaic I­ ssus 1. Ll.

Next