Rampa, octombrie 1932 (Anul 15, nr. 4412-4438)
1932-10-01 / nr. 4412
ANUL XV No. 4412 Redacţia, Administraţia şi Atelierele Grafic© ' INTRAREA 2ALOMTT No 1 (Hotel Astoriái.— Telei 301/59 BUCUREŞTI Publicitatea concesionată exclusiv Societăți Catona .Rudolf Mossa* Calea Victoriei No. 31 s'liu I 4 Pagini 3 id C. SAMBATA 1 OCTOMBRIE 1952 ABONAMENTE , •U : I , IN TARA j !#*trei luni * » 0 Lei 800 ©ase luni.Vă , • • • * • • V. • OOord an . . . . . ........ „ looo IN STRĂINĂTATE DUBLU ^Abonamentele se plâtesc înainte ^ la 1 sau la 15 ale fiecărei luni Deschiderea stagiunii teatrale la Judapesta " Noua piesă a lui Fodor: „Emiy“.'Autorul necunoscut.' Iar Lehar! - DELA , CORESPONDENTUIl NOSTRU PERMANENT DIN STRĂINĂTATE Stagiunea teatrala la Budapesta s’a deschis cu un nou teatru: Teatrul unguresc. luaugurarea s’a făcut cu noua piesă a lui Ladislaus Fodor : Csak a tükör előtt: Sărutul în faţa oglinzii. Cum a fost primită această piesă? Fodor e la medale un autor care a izbutit să se lanseze. Şi noua piesă a lui Fodor e bogat construită, cu farmecii cu un dialog elegant. In acest. „Sărut în faţa oglinzii” Fodor tratează o problemă mai serioasă. Piesa conţine mult adevăr şi dă de gândit. Jucată elegant şi graţios, piesa trebue să obţină mare succes. _l Törze, acest delicat actor ungur, care îşi creiază totdeauna figurile cu un farmec cuceritor, joacă rolul pe care îl interpretează la Viena Ernst Deutsch. Ceilalţi interpreţi principali sunt d-nii Gellert, Gőzön ,şi d na Titkos. D-l Brody a pus piesa în scenă. Succes. Teatrul de comedii şi-a găsit iar un succes de serie. Victor Rakosy, scriitorul omorât prematur, a scris un roman bun, după care Iosef Lengyel a extras piesa „Emray”. Din punct de vedere scenic, această „Emmy” aminteşte de „Liliacul” lui Max Reinhardt. Piesa montată pe o scenă turnantă, cu un bal fastuos, ca în „Liliacul”, la Deutsches Theater, şi, tot ca la Deutsches Theater, publicul aplaudă furtunos. Dar ce e cu această Emmy? Pe scurt, la sfârşit, junel, ofiţer tot o ia de soţie. Mediul: o mică garnizoană, soldaţi unguri, ofiţeri, lăutari, muzică, bal, dans, sentimentalitate, neînţelegeri, gelozie. E o piesă de mare succes„Vigsinhazul” o merită. In fruntea interpretării stă Javor. Emmy este interpretată de Tery Fejes. Nu e încă o stea. Dar ansamblul e bine pus la punct. * La Teatrul Pestan se cântă „Tavaszi alom”,Fata primă, vereit de Franz Lehar şi „Cămila”, o farsă muzicală. Teatrul Regal reprezintă opereta lui Andran „La Matie”, pe care au reţinut-o mulţi directori de teatre din Germainia. La Teatrul de Cameră a debutat un tânăr autor dramatic I din Ardeal: Peter Csurka. Drama sa „A Nagy dij”, adică „Premiul cel mare” a obţinut un frumos succes. Opera din Budapesta ca deccziu. Criza iu creiază dificultăţi. Dar în programul ei este înscrisă, de astă data, lansarea unui compozitor ungur, a pianistului Georg Kosas. Libretul este scris de Dr. lend Mohácsi și Ladislau Markus. Opera se întitulează „Arva Ioszy”. Premiera va fi dirijată de maestrul Fleischer. GERHARD KRAUSE Noul roman al lui Ewers Hairis Heinz Ewers, autorul celebrului roman „Alraune’’ a terminat un nou roman întitulat ,,Horst Wessel’’. exox- Limba Mannheim la Viena I.ie Mannheim marea actriţă a teatrului berlinez, va juca la Viena in piesa „Divino Jetta” de Bibo şi Rameau. • Xox ■ & B ii - € IP § © M imuuuluii ELOGIU... CRITIC ’ ’ '*» Eri după amiază s'a jucat, în cadrul campionatelor României de tennis, finala probei de „simplu doamns“, intre d.rele lenche Zissovici, din Oradia Mare, şi Nini Colescu, din Bucureşti. Orădeanca al cărei joc este de o rară frumuseţe, a entuziasmat asistenta, reuşind câteva lovituri minunate. In tribune, urmărind jocul celor două excelente jucătoare, printre alti spectatori, un confrate, mare amator de sport si d. G. V.r.c., apreciatul june,prim al teatrului V.n.t.r. — Ce zici ce bine se prezintă fata asta! exclamă confratele, entuziasmat deeleganta „reversurilor“, puterea „drive-urilor“ și precizia „smashurilor“ prădencii. — Foarte bine! Un corp superb, picioare impecabile, figură nostimă! confirmă d. G. V., dovedindu-si odată mai mult competenta in... tennis! CEL MAI INCAPAŢANAT Trei evrei vin la rabin. Fiecare din ei susţinea că e cel mai încăpăţânat şi cerea titlul de şampion al încapă* tânărei. _ Iu, zise cel dintâi, m’am dus odată cu oile la Podu.Iloaei. In marginea satului a eşit perceptorul să’mi ceară taxa, câte un leu de cap de oaie. — Nu dau decât 10 bani — nu se poate: un leu! — Nu dau decât10 bani, dacă nu vrei, mă întorc cu oile acasă. N’a vrut, m’am întors cu oile. — Iu, zise cel de.al doilea, am venit odată iarna pe la 4 dimineața acasa. —Cine e acolo? mă întreabă nevasta — Iu! Care: eu? — Iu! — Care : eu? ,Și n’am vrut să.i spun. Am stat in zăpadă, până la 8 dimineața când. s’a făcut ziua. — Iu, Zise cel de.al treilea, m’am dus odată la dentist. Care măsea te doare? mă întrebă dentistul. — Nu știu, d.ta ești doctor, trebue să știi.— Asta! — Nu '.tiu de ce ești doctor. , Dentistul îmi scoate o măsea. —Asta a fost?, Nu ştiu, treaba dumitale, ăeşti doctor, trebue să ştii. Şi mi-a scos pe rând toate măselele. — Ei, întreabă, rabinul, şi care, măsea le. dureai ~ —^ — 'Aia care a scos.o întâi! — Ei, tu eşti şampionu.i. rabinul. CURSA Iar s'au certat şi azi ca şi eri şi ca In toate zilele, cum fac dela o vreme încoace. El e enervat și brutal. Ea enervantă și calmă. — La urma urmelor, îi spune ea dulce, n’ai putea spune că am fugit eu după tine înainte de a ne lua. — Adevărat, dragă, dar știi nici cursa de prins șoareci nu fuge după el și tot reușește să.i prindă. SIMPTOME SIGURE — Lola e fericită. Nu-i tocmai frumoasă, e însă bogată, mondenă, cu o sută de aventuri cunoscute şi cu o mie necunoscute. Singurul lucru ce mai doreşte este să se mărite. Vă închipuiţi de ce toate prietenele sunt curioase să ştie unde a ajuns „flirtul serios“ cu tânărul Fânică S. — Şi ce te face să crezi că are să îi ceară mâna? — O mulţime de mici indicatiuni. Aşa eri mi-a mărturisit că nu mai ere franc. MÂNDRIE A făcut mare caleă in lumea mondenă, când s'a aflat că blonda Mimi II soţia distinsului inginer Lascar B. a fost surprinsă de solul ei în braţele unui colonel. Bineînțeles, că relaţiile dintre cei doi soţi au fost imediat rupte, iar inconsolabilul Lascar, pentru a putea uita marea lovitură primită, s'a refugiat în sala plină de fum a clubului. Deunăzi, un prieten l-a întrebat?... — Vrea se sică, mon cher, Mimite a înșelat?... Da... — Suferi mult?... ■ — Firește, că sufăr!... Era o femee care mă adora!... — Păi dacă te adora, pentru ce te-a înșelat cu un maior?... ■ — Pardon!... Cu un colonel!.. râspunse, prompt și mândru soțul în-, sem... □□□ Director | SCARLAT FRODA &BiiOii-CAi Zola în teatru Cum a fost dramatizată „Nana“.Ce povesteşte criticii vienez Videos Ca toţi romancierii Emil Zola a scris puţine piese de teatru. Ceea ce s’a văzut pe scenă sub numele lui erau, cu excepţia a două comedii, dramatizări ale romanelor sale. Chiar şi „Therese Baquin”, cea mai jucată piesă a lui Zola, e de origină epică La Viena aceasta piesă a fost reprezentată in versiune germană și franceză. In 1924 s’a reprezentat la Viena o dramatizare a romanului „Nana”, care se întitula modest, „Tablouri din romanul lui Zola”. .JPentru Maria Orska ar trebui să se dramatizeze ..Nana]” a spus odată Siegfried Geyer pe-atunci directorul Teatrului Kammerspiele şi unul din cei mai apreciaţi oameni de teatru ai Vienei. Criticul dramatic vienez Videns povesteşte că într-o zi, stând de vorbă cu artistul Theo Shall, i-a vorbit de acest proiect. „Shall îmi spuse că e un profund cunoscător al lui Zola și-mi propuse să dramatizăm împreună „Nana”. Peste o oră eram la Geyer care ne spuse că Maria Orska nu e liberă, căci joacă la Berlin în „Castelul Wetterstein... Peste un sfert de oră Geyer își aduse aminte că a vrut odată s’o angajeze pe Mimi Kott. Peste alte treizeci de minute proiectul era pus la punct şi premiera stabilită peste trei săptămâni, între Vineri. Că din piesă nu era scris încă nici-un rând, nu îl neliniştea pe acest director întreprinzător, ştia că o s’o scoatem la capăt. Chiar în aceeaş noapte am apărut în locuinţa lui Shall care era angajat la Deutsches Volkstheater şi juca în fiecare seară. De aceea nu puteam lucra decât după orele 11 seara. Dar lucrul a mers uşor căci Shall cunoştea înhumat „Nana” şi putea s-o reciteze pe de rost. Era absolut necesar să utilizăm o mulţime de amănunte din roman, pentru caracterizarea personagiilor. Produsul primei nopţi a fost prima scenă, pe care Geyer a citit-o chiar în dimineaţa zilei următoare, cerând câteva schimbări. Seara rolurile primului tablou erau distribuite şi a doua zi a avut loc repetiţia. Lucrul a urmat în acelaş tempo astfel încât cele opt tablouri ale dramatizării au fost gata în tot atâtea nopţi şi repetate pe rând. Mai erau şapte zile până la premieră şi piesa fu în sfârşit gata. Ultimul tablou a durat mai mult căci directorul şi colaboratorul nostru a cerut o scenă sentimenta 18: moartea Nanei în spital. Şi aceasta a fost într’adevăr succesul premierei. Au fost două luni de muncă intensivă, repetiţii, zi şi noapte. Karl Forest i-a ajutat lui Theo Shall la înscenarea piesei. Şi Mimi Kett, care a fost răpită din râui al nostru de patima ei pentru morfină, s-a pus cu totul la dispoziția noastră. Kett avea ceea ce trebuia să posede Nana: rasă și sex-appeal. Mimi Köt poseda sex-appeal în cantitate atât de mare, încât chiar în afară de rol, partenerii ei o adorau. Au fost multe certuri printre rivali. Numele ei a fost strâns legat de succesul „Nanei”. Se părea că odată cu acest rol răsărise și steaua unei noui artiste. Aceasta nu s’a întâmplat și destinul ei s’a împlinit în mod atât de tragic încât ar trebui să se nască un nou Zola spre a-i povesti într’un roman”. Aşadar lucrul a fost demascaţi cu uşurinţă, întrunirea contra, războiului, convocată de „Liga I pentru pace“. Duminica trecută în soţa Maria, şi oprită de guvern, din misterioase motive, s-a desfăşurat in toată plenitudinea Miercuri seara în sala Teatrului Regina Maria. Nu e de fel un lucru inedit, ca o întrunire de protestare sa aibe loc intr-un teatrU şi teatrul „Dacia“ de peste drum de Piaţa Sfântul Anton îşi are locul lui în istoria parlamentarismului românesc. Important este că teatrul ■ tinde astfel să-şi recapete rolul de exponent al opiniei publice. U Unii dintre spectatori afirmau precum ca Teatrul din Piaţa Senatului a primit o importantă subvenţie din partea Ligii Naţiunilor pentru a prezenta o serie de piese cu caracter pacifist. Fapt cert este că întrunirile, în care cuvântul îl au actorii sunt mult mai eficace decât acelea în care atâţi Caţaveni naţionali vin să-şi dea cu părerea. Afluenţa la o întrunire aşa zisă publică nu mai impresionează de mult pe nimeni. Şomajul a creat profesiunea de asistent la întruniri, aceiaşi pentru guvern cât şi pentru opoziţie. ■ E cu totul altceva însă s-o auzi pe d-na Lucia Sturdza-Bulandra vorbind contra războiului, pe d. Tony Bulandra, care pentru circumstanţă îşi pusese o perucă bogată, ce-l făcea de nerecunoscut sau pe d. G. Storin, care avea exact capul d-lui profesor doctor Gh. Marinescu. Sala tixită şi guvernul nu va putea înregistra, în presa lui că au luat parte „vreo cincizeci de într’o strapontină haimanale“, aceleaşi cari când iau parte la o întrunire guvernamentală, se transformă brusc „câteva mii de cetăţeni conştienţi“. Intr adevăr, piesa „Am ucis“ a lui Maurice Rostand este o piesă profund anti-războinică. Şi încă odată fiul îşi trădează părintele — în speţă pe Edmond Rostand care în al său superb „Pui, de vultur ” e atât de patriotard francez. Se pare într adevăr că suntem un popor pacifist şi dornic să păstrăm cele mai bune relaţiuni cu aliaţii noştri, cum sună convenţional toate mesagiile pentru deschiderea Corpurilor legiuitoare. Cel puţin asta se deduce din furtunoasele aplauze cari punctau tiradele pacifice ale tuturor interpreţilor. De aceia şi atmosfera în fogere a fost mult mai paşnică. Au fost bineînţeles şi excepţii , astfel iubitul şi simpaticul meu confrate Ionel Dimitrescu de la „Curentul“, care în aceiaş zi, într-un categoric articol de fond l-a înmormântat pe Herriot „pacifistul“. „ Marea şi mica bătălie teatrală, cum ar spune d. Al. Kiriţescu a încetat. Pentru câtă vreme, mă întreb. E de semnalat că piesa lui Rostand începe cu un prolog în care d. Tony Bulandra se spovedeşte şi invoacă iertarea Cerului pentru toate păcatele pe care le-a făcut în viaţa sa. Preotul bineînţeles că i-a dat deslegarea tuturor păcatelor — inclusiv acela de a fi reprezentat piesa. „Masca roşie”, când avea o piesă atât de interesantă ca „Am ucis“. După spectacol până noaptea târziu, oamenii de teatru au ciocnit la Elysée pe trotuar candide pahare cu ceai. .. „ Şi astfel avem armistiţiu. Ioan Masssff Lucia Sturza Bulandra iTiiîîiiiiiiiiiiii 11 li iiTaiMi iiiiiiVir Noua piesă a lui Walter Hasenklever: „Cristofor Columb sau Descoperirea Americii“ Toată critica berlineza s-a transportat la Lipsea pentru a asista la premiera nouei lucră-ări dramatice a lui Walter Hasenklewer „Cristofor Columb sau Descoperirea Americei”, colaborare cu humo-ristul Peter Panter, unul din cei mai apreciaţi , satirişti ai presei de stânga. Hasenklewer şi Panter — două nume care promit. Dar a fost o decepţie. Flasenklewer a furnizat, probabil, schema acţiunii. Cristofor Columb luptă curajos laCurtea spaniolă pentru a-şi impune planurile, sale împotriva atitudinilor ostile ale savanţilor şi preoţilor. Columb luptă apoi cu echipajul care se revoltă şi vrea să se înapoieze în patrie. Panter a furnizat probabil, actualitatea . Columb întâmpină obstacole la plecare. Are dificultăţi cu paşapoartele şi cu fiscul. Panter a scris şi cupletele satirice cu care se distrează echipajul pe drum. Piesa ridiculizează, fanatismul războinic şi lăuda Joşenia. Columb ne este înfăţişat, din perspectiva valetului său. Ceea ce lipseşte lucrării, ca să se impună, este impulsul dramatic. La sfârşit autorii îşi pierd de tot răsuflarea. Columb a căzut în disgraţie, filozofează despre aceastaîn faţa unei farfurii cu supă de masă.Deşi e totuşi încântat a fi descoperit o ţară nouă, care va fi mai fericită şi mai sănătoasă decât vechiul continent. In acelaş timp, apare pe un ecran, în dorul lui Columb, imaginea de astăzi a cetăţii capitaliste New York cu giganţii ei de piatră. Columb a plecat ca să descopere un drum nou spre Indii şi a găsit America. Criticii din Berlin au plecat la Leipzig ca să descopere o comedie. Şi au găsit un bun spectacol de ansamblu, Walter Hasenklever Jose Mojica la Opera din Chicago Marele tenor mexican José Mojica, cunoscut la noi din filmele gale, va cânta în stagiunea aceasta la Opera rlin fihica arfi. Jose Mojica Cronica dramatică Teatral Regina Maria: „Am ucis!“ (L’homme que j’ai tue), piesă in 3 acte de Maurice Rostand O piesă plină de sensibilitate, de umanitate, vibrantă de emoţie într’o admirabilă interpretare şi, a găsit un răsunător ecou de comunicativitate în publicul premierei. Aplauze tari, insistente, au răspuns tiradelor de generos patetism. Succesul e ferm, neîndoios. Astfel Maurice Rostand, poetuldramaturg îşi face o frumoasă intrare pe scena românească, prezentând totuş o idee nici nouă, nici îndrăzneaţă. „L’homme que j’ai tué-i îmbrăţişează tema scumpă vremurilor de azi : „apel la umanitate, groază de război“... Câtă distanţă însă de la primul strigăt de alarmă: ,,Le Feu” al lui Henri Barbusse şi până la pateticul apel al lui Maurice Rostand „Am ucis !“ Era, acolo, în paginile îngrozitoare şi agresive ale lui Barbusse relevarea unui adevăr, care a zguduit o lume şi a convins prin însăş forţa de crudă etalare a realităţii. Nimic nou în argumentarea poetului de azi. Dar câtă căldură, tot atât de comunicantă, de vibrantă în drama de remuşcări pe care a imaginat-o fantezia generoasă a lui Maurice Rostand. Căci deşi de astă-dată problema e prezentată subt forma unui examen de conştiinţă, de sincere confesiuni, piesa, nu rămâne în abstractul domeniu al „ideilor“. Se coboară în lumea sentimentelor, a durerii şi îndoelii, aducând omenescul cuvânt de împăcare pe buze de unde fiu dispărut amarul urii şi al imputării. Punctul de plecare e poate arbitrar. Un tânăr francez de o sensibilitate excesivă e chinuit de amintirea clipei când a întins revolverul culcând la pământ un german, un tânăr, ca şi el angajat în lupta de inutilă sfâşiere. Remuşcările îl copleşesc, îl tortură, îl silesc la o expiere pe care o carîtă, acolo, alături, în jurul familiei celui ucis. E primit fireşte întâi cu nein,credere. Dar lacrămile lui, chipul îndurerat, îl fac să treacă drept un prieten neştiut al fiului pierdut. Iată-1 un oaspe bine primit. Dar chinul lui creşte în faţă durerii părinţilor şi a logodnicei celui ucis, în faţa revelaţiei că şi celalt fusese un suflet ca al lui. Acum nu se mai poate arunca.Ia picioarele celor loviţi, cerându-le iertare. Ar vrea să fugă, dar e prea târziu. S’a făcut necesar, aci, toţi au nevoe de el, căci au găsit un tovarăş bun al durerii lor... O nouă expiere i se impune : Acolo în pământul Franţei a rămas un german, răpus de mână lui, el, francezul se va expatria, îi va lua locul în Germania... ...Iată şi un sfârşit forţat, arbitrar, dar un desnodământ plin de grandoare prin sacrificiul generos, care înalţă drama. Dealtfel, aci, pe aceste culmi de exaltare e tratată întreaga piesă. O forţă patetică dă nu numai amploare tiradei şi episoadelor, dar putere comunicantă întregului într’o înlănţuire ce apare logică, spontană, inevitabilă ca mânată de o fatalitate de demnitate reparatoare. Maurice Rostand face pacifism, exact cu aceleaşi mijloace cu care ceilalţi, de dincolo de baricadă, panaşează patriotismul. Larg, deschis, cu frunţi înfierbântate, cu pumni lovind piepturi debordante. De treia însă încălzeşte, entuziasmează, cucereşte. El nu epolitician. Nici pacifist, nici cu atât mai puţin defetist. E poet. Poet din clasa care nu-şi dezice ereditatea. Admirabilii interpreţi de la Teatrul Regina Maria s’au apropiat cu pietate de opera poetlă. Au fost ei cei dintâi emoţionaţi, convinşi. Cum era deci sa nu emoţioneze, să nu convingă ? ! Regia excelentă a d-lui Tony Bulandra a menţinut tot timpul atmosfera aceia de mister, de încordată suferinţă care străbate cele trei acte. In interpretare nu ştii ce să admiri mai întâi : exaltarea tumultuoasă topită în expresia impresionantă a tânărului redat de d. Tony Bulandra, nobleţă de ton şi ţinuta cu care d-na Lucia Sturdza Bulandra îmbracă de majestate durerea, ori uriaşă forţă de concentrare cu care d. G. Storin împrumută din statura lui şi sentimentelor gradoare monumentală ? E un trio impresionant, o perfectă biruinţă de realizare artistică. Alături de ei, cot la cot cu cei trei mari colegi ai săi, tânăra d-şoara Elvira Petreanu n’a fost nici o clipă pusă în umbră. E mai mult decât un succes, e un merit. O scurtă schiţă, inteligent şi impresionant conturată şi cizelată a oferit d. Z. Talianu. Aplauzele şi entuziasmul sincer de emoţie şi admiraţie au subliniat calitatea succesului. . ________^ ^ V. Timuş MOŢE Un domeniu în care toţi se pricep Nu .ştin de ce sor fi crezând obligaţi, toţi nechemaţii, să-şi dea părerea, când se află în faţa uinei lucrări de artă. Că doar nimeni nu le-o cere, — nimeni nu-i întreabă. Probabil că în prostia lor îşi închipuie că se vor găsi oameni care să-i ia în serios. In realitate însă nimeni nu-i ascultăm afară de cei de acelaş calibru. La noi, proştii sunt constituiţi intr’o societate de admiraţie mutuală. Patronii lor sunt rataţii. Uneori, bieţii noştri artişti îmi fac impresia unor echilibrişti cari merg pe sârmă. Jos stau proştii şi aşteaptă cu ochii holbaţi şi cu rânjetul pe buze, să-i vadă cum cad şi îşi frâng şalele. Vai de cei cari ajung până la capăt. Haita sare să-i sfâşie. La noi nu s’a înţeles până acum că cineva poate fi foarte inteligent, fără să se priceapă în chestiuni artistice. Sunt oameni capabili să conducă destinele unui popor — şi incapabili să înţeleagă un tablou sau un sonet. Fiindcă sunt deştepţi tac şi aşteaptă opiniile celor calificaţi să şi le dea Am întâlnit, odată, într o expoziţie de pictură, un ţăran. Se uita şi el la tablouri. Mergea în vârful picioarelor cu pălăria în mână — ca la biserică. Respecta omul ce nu pricepea. Atitudinea aceasta am găsit-o foarte frumoasă. E şi foarte explicabil: ţăranul nu-i nici prost, nici ţigan. Soare Z. Soare P. S. Un june hazliu, a cărui îndeletnicire e să stea la spatele „şefilor” care-l stipendiază, oferindu-se cu o limbă agilă să le flateze slăbiciunile sensibile de sub osul Cocys, crede că repară gafa unui influent deputat majoritar, care cerea desfiinţarea teatrelor — scriind o coloană şi jumătate de exerciţii stilistice. Cu mare greutate se pot desprinde din incoherenţa junelui invertit, următoarele: 11 Că n’avem teatre. 2) Că deşi n’avem trebuie să le desfiinţăm — şi 3) Să înlocuim teatrul perimat al dragostei şi al adulterului cu teatrul viitorului: Pederastia. Elucubraţiile nefericitului tânăr, le-aşi *• respins numai cu im vârf de gheaţă ia partea cu sex appeal (ca să aibă și el o plăcere) dacă n’ar fi fost publicate în oficiosul guvernului. Mă întreb însă cum poate monitorul unui guvern, care se întitulează și de cultură, să ceară lichidarea teatrului românpgc. S.S. Simple constatări la o recentă premieră, galeria—nu cea intelectuală — cu educaţie încă da teatru de vară, a strigat în mijlocul unui cuvânt: „Bravo Bulandra !“ In scenă se aflau însă domnul şi doamna Bulandra. Cui îi era adresat strigătul ? Uite aşa se bagă zâzania în cele mai paşnice căsnicii !. S’AU înmulţit acei cari cer distrugerea tuturor teatrelor din România. Totuşi nici unul din aceşti bizari solicitanţi nau nimic neronian în întreaga înfăţişare. Ba aşi putea spune din contră, ~ i. nu. —-