Rampa, octombrie 1932 (Anul 15, nr. 4412-4438)

1932-10-01 / nr. 4412

ANUL XV­­ No. 4412 Redacţia, Administraţia şi Atelierele Grafic© ' INTRAREA 2ALOMTT No 1 (Hotel Astoriái.— Telei 301/59 BUCUREŞTI Publicitatea concesionată exclusiv Societăți C­atona .Rudolf Mossa* Calea Victoriei No. 31 s'li­­u I 4 Pagini 3 id C. SAMBATA 1 OCTOMBRIE 1952 ABONAMENTE , •­U : I , IN TARA j !#*trei luni * » 0­ Lei 800 ©ase luni.Vă , • • • * • • V. • OOo­rd an . . . . . ........ „ looo IN STRĂINĂTATE DUBLU ^Abonamentele se plâtesc înainte ^ la 1 sau la 15 ale fiecărei luni Deschiderea stagiunii teatrale la Judapesta " Noua piesă a lui Fodor: „Emiy“.'Autorul ne­cunoscut.' Iar Lehar! - DELA , CORESPONDENTUIl NOSTRU PERMANENT DIN STRĂINĂTATE Stagiunea teatrala la Buda­pesta s’a deschis cu un nou teatru: Teatrul unguresc. luau­gurarea s’a făcut cu noua pie­să a lui Ladislaus Fodor : Csak a tükör előtt: Sărutul în faţa oglinzii. Cum a fost primită această piesă? Fodor e la medale un autor care a izbutit să se lan­seze. Şi noua piesă a lui Fodor e bogat construită, cu farmec­ii cu un dialog elegant. In a­­cest. „Sărut în faţa oglinzii” Fodor tratează o problemă mai serioasă. Piesa conţine mult adevăr şi dă de gândit. Jucată elegant şi graţios, pie­sa trebue să obţină mare suc­ces. _­l Törze, acest delicat actor un­gur, care îşi creiază totdeauna figurile cu un farmec cuceri­tor, joacă rolul pe care îl inter­pretează la Viena Ernst Deu­tsch. Ceilalţi interpreţi princi­pali sunt d-nii Gellert, Gőzön ,şi d­ na Titkos. D-l Brody a pus piesa în scenă. Succes. Teatrul de comedii şi-a gă­sit iar un succes de serie. Vic­tor Rakosy, scriitorul omorât prematur, a scris un roman bun, după care Iosef Lengyel a extras piesa „Emray”. Din punct de vedere scenic, această „Emm­y” aminteşte de „Liliacul” lui Max Reinhardt. Piesa montată pe o scenă tur­nantă, cu un bal fastuos, ca în „Liliacul”, la Deutsches Thea­ter, şi, tot ca la Deutsches Theater, publicul aplaudă fur­tunos. Dar ce e cu această Emmy? Pe scurt, la sfârşit, junel, ofiţer tot o ia de soţie. Mediul: o mică garnizoană, soldaţi un­guri, ofiţeri, lăutari, muzică, bal, dans, sentimentalitate, ne­înţelegeri, gelozie. E o piesă de mare succes­­„Vigsinhazul” o merită. In fruntea interpretării stă Javor. Emmy este interpretată de Tery Fejes. Nu e încă o stea. Dar ansamblul e bine pus la punct. * La Teatrul Pestan se cântă „Tavaszi alom”,­­Fata primă­, vereit de Franz Lehar şi „Că­mila”, o farsă muzicală. Teatrul Regal reprezintă ope­reta lui Andran „La Ma­­­tie”,­­ pe care au reţinut-o mulţi di­rectori de teatre din Germa­­inia.­­ La Teatrul de Cameră a de­butat un tânăr autor dramatic I din Ardeal: Peter Csurka. Drama sa „A Nagy dij”, adică „Premiul cel mare” a obţinut un frumos succes. Opera din Budapesta ca de­cc­ziu. Criza iu­ creiază difi­cultăţi. Dar în programul ei este înscrisă, de astă data, lan­sarea unui compozitor ungur, a pianistului Georg­ Kosas. Li­bretul este scris de Dr. lend Mohácsi și Ladislau Markus. Opera se întitulează „Arva Ioszy”. Premiera va fi dirijată de maestrul Fleischer. GERHARD KRAUSE Noul roman al lui Ewers Hairis Heinz Ewers, autorul celebrului roman „Alraune’’ a ter­minat un nou roman întitulat ,,Horst Wessel’’. e­xox- Limba Mannheim la Viena I.­ie Mannheim marea ac­triţă a teatrului berlinez, va juca la Viena in piesa „Divino Jetta” de Bibo şi Rameau. • X­ox ■ & B ii - € IP § © M imuuuluii ELOGIU... CRITIC ’ ’ '*» Eri după amiază s'a jucat, în ca­­drul campionatelor României de ten­nis, finala probei de „simplu doam­­ns“, intre d.rele lenche Zissovici, din Oradia Mare, şi Nini Colescu, din Bu­cureşti. Oră­deanca al cărei joc este de o rară frumuseţe, a entuziasmat asisten­ta, reuşind câteva lovituri minunate. In tribune, urmărind jocul celor două excelente jucătoare, printre alti spectatori, un confrate, mare amator de sport si d. G. V.r.c., apreciatul june,prim al teatrului V.n.t.r. — Ce zici ce bine se prezintă fata asta! exclamă confratele, entuzias­mat de­­eleganta „revers­urilor“, pu­­terea „drive-urilor“ și precizia „sma­­shurilor“ prădencii. — Foarte bine! Un corp superb, pi­­cioare impecabile, figură nostimă! confirmă d. G. V., dovedindu-si oda­­tă mai mult competenta in... tennis! CEL MAI INCAPAŢANAT Trei evrei vin la rabin. Fiecare din ei susţinea că e cel mai încăpăţânat şi cerea titlul de şampion al încapă* tânărei. _ Iu, zise cel dintâi, m’am dus o­­dată cu oile la Podu.Iloaei. In margi­nea satului a eşit perceptorul să’mi ceară taxa, câte un leu de cap de oaie. — Nu dau decât 10 bani — nu se poate: un leu! — Nu dau decât­­10 bani, dacă nu vrei, mă întorc cu oile acasă. N’a vrut, m’am întors cu oile. — Iu, zise cel de.al doilea, am ve­­nit odată iarna pe la 4 dimineața a­­casa. —Cine e acolo? mă întreabă ne­vasta — Iu! Care: eu? — Iu! —­ Ca­re : eu? ,Și n’am vrut să.i spun. Am stat in zăpadă, până la 8 dimineața când. s’a făcut ziua. — Iu, Zise cel de.al treilea, m’am dus odată la dentist. Care măsea te doare? mă întrebă dentistul. — Nu știu, d.ta ești doctor, trebue să știi.— Asta! — Nu '.tiu de ce ești doctor. , Dentistul îmi scoate o măsea. —Asta a fost?, Nu ştiu, treaba dumitale, ăeşti doctor, trebue să ştii. Şi mi-a scos pe rând toate măselele. — Ei, întreabă, rabinul, şi care, mă­sea le. dureai ~ —^ — 'Aia care a scos.o întâi! — Ei, tu eşti şampionu.i. rabinul. CURSA Iar s'au certat şi azi ca şi eri şi ca In toate zilele, cum fac dela o vreme încoace. El e enervat și brutal. Ea enervantă și calmă. — La urma urmelor, îi spune ea dulce, n’ai putea spune că am fugit eu după tine înainte de a ne lua. — Adevărat, dragă, dar știi nici cursa de prins șoareci nu fuge după el și tot reușește să.i prindă. SIMPTOME SIGURE — Lola e fericită. Nu-i tocmai fru­­moasă, e însă bogată, mondenă, cu o sută de aventuri cunoscute şi cu o mie necunoscute. Singurul lucru ce mai doreşte este să se mărite. Vă închipuiţi de ce toate prietenele sunt curioase să ştie unde a ajuns „flirtul serios“ cu tânărul Fânică S. — Şi ce te face să crezi că are să îi ceară mâna? — O mulţime de mici indicatiuni. Aşa eri mi-a mărturisit că nu mai ere f­ranc. MÂNDRIE A făcut mare caleă in lumea mon­denă, când s'a aflat că blonda Mimi II soţia distinsului inginer Lascar B. a fost surprinsă de solul ei în braţele unui colonel. Bineînțeles, că relaţiile dintre cei doi soţi au fost imediat rupte, iar inconsolabilul Lascar, pentru a pu­­tea uita marea lovitură primită, s'a refugiat în sala plină de fum a clu­bului. Deunăzi, un prieten l-a întrebat?... — Vrea se sică, m­on cher, Mimi­te­ a înșelat?... Da... — Suferi mult?.­.. ■ — Firește, că sufăr!... Era o femee care mă adora!... — Păi dacă te adora, pentru ce te-a înșelat cu un maior?... ■ — Pardon!... Cu un colonel!.. râs­­punse, prompt și mândru­ soțul în-, sem.­­.. □□□ Director | SCARLAT FRODA­ ­&BiiOii-CA­­i Zola în teatru Cum a fost dramatizată „Nana“.­Ce povesteşte criticii­ vienez Videos Ca toţi romancierii Emil Zola a scris puţine piese de teatru. Ceea ce s’a văzut pe scenă sub numele lui erau, cu excepţia a două come­dii,­ dramatizări ale romanelor sale. Chiar­­ şi „Therese Baquin­”, cea mai jucată piesă a lui Zola, e de origină epică La Viena aceas­ta piesă a fost reprezentată in ver­siune germană și franceză. In 1924 s’a reprezentat la Viena o dra­matizare a romanului „Nana”, care se întitula modest, „Tablouri din romanul lui Zola”. .JPentru Maria Orska ar trebui să se dramatizeze ..Nana]” a spus odată Siegfried Geyer pe-atunci directorul Teatrului Kammers­piele şi unul din cei mai apreciaţi oameni de teatru ai Vienei. Criticul dramatic vienez Vi­de­ns povesteşte că într-o zi, stând de vorbă cu artistul Theo Shall, i-a vorbit de acest proiect. „Shall îmi spuse că e un pro­fund cunoscător al lui Zola și-mi propuse să dramatizăm împreună „Nana”. Peste o oră eram la Ge­yer care ne spuse că Maria Orska nu e liberă, căci joacă la Berlin în „­Castelul Wetterstein... Peste un sfert de oră Geyer își aduse aminte că a vrut odată s’o anga­jeze pe Mimi Kott. Peste alte trei­zeci de minute proiectul era pus la punct şi premiera stabilită pes­te trei săptămâni, într­e Vineri. Că din piesă nu era scris încă nici-un rând, nu îl neliniştea pe acest director întreprinzător, ştia că o s’o scoatem la capăt. Chiar în aceeaş noapte am apă­rut în locuinţa lui Shall care era angajat la Deutsches Volksthea­ter şi juca în fiecare seară. De a­­ceea nu puteam lucra decât după orele 11 seara. Dar lucrul a mers uşor căci Shall cunoştea înhumat „Nana” şi putea s-o reci­teze pe de rost. Era absolut necesar să utili­zăm o mulţime de amănunte din roman, pentru caracterizarea per­sonagiilor. Produsul primei nopţi a fost prima scenă, pe care Geyer a ci­tit-o chiar în dimineaţa zilei ur­mătoare, cerând câteva schim­bări. Seara rolurile primului ta­blou erau distribuite şi a doua zi a avut loc repetiţia. Lucrul a urmat în acelaş tempo astfel încât cele opt tablouri ale dramatizării au fost gata în tot a­­tâtea nopţi şi repetate pe rând. Mai erau şapte zile până la pre­mieră şi piesa fu în sfârşit gata. Ultimul tablou a durat mai mult căci directorul şi colaboratorul nostru a cerut o scenă sentim­enta 18: moartea Nanei în spital. Şi a­­ceasta a fost într’adevăr succesul premierei. Au fost două luni de muncă in­tensivă, repetiţii, zi şi noapte. Karl Forest i-a ajutat lui Theo Shall la înscenarea piesei. Şi Mi­mi Kett, care a fost răpită din râu­­i al nostru de patima ei pentru morfină, s-a pus cu totul la dis­poziția noastră. Kett avea ceea ce trebuia să po­sede Nana: rasă și sex-appeal. Mimi Köt poseda sex-appeal în cantitate atât de mare, încât chiar în afară de rol, partenerii ei o adorau. Au fost multe certuri printre rivali. Numele ei a fost strâns legat de succesul „Nanei”. Se părea că o­­dată cu acest rol răsărise și steaua unei noui artiste. Aceasta nu s’a întâmplat și destinul ei s’a împli­nit în mod atât de tragic încât ar trebui să se nască un nou Zola spre a-i povesti într’un roman”. ­Aşa­dar lucrul a fost demascaţi cu uşurinţă, întrunirea contra, războiului, convocată de „Liga I pentru pace“. Duminica trecută în­­ so­ţa Maria, şi oprită de guvern, din misterioase motive, s-a desfă­şurat in toată­­ plenitudinea Miercuri seara în sala Teatrului Regina Maria. Nu e de fel un lu­cru inedit, ca o întrunire de pro­testare sa aibe loc intr-un teatrU şi teatrul „Dacia“ de peste drum de Piaţa Sfântul Anton îşi are lo­­cul lui în istoria parlamentarismu­lui românesc. Important este că teatrul ■ tinde astfel să-şi recapete rolul de exponent al opiniei pu­blice. U Unii dintre spectatori afirmau precum ca Teatrul din Piaţa Sena­tului a primit o importantă sub­venţie din partea Ligii Naţiunilor pentru a prezenta o serie de piese cu caracter pacif­ist. Fapt cert este că întrunirile, în care cuvântul îl au actorii sunt mult mai eficace decât acelea în care atâţi Caţaveni naţionali vin să-şi dea cu părerea. Afluenţa la o întrunire aşa zisă publică nu mai impresionează de mult pe nimeni. Şomajul a creat profesiunea de asistent la întruniri, aceiaşi pentru guvern cât şi pentru opoziţie. ■ E cu totul altceva însă s-o auzi pe d-na Lucia Sturdza-Bulandra vorbind contra războiului, pe d. Tony Bulandra, care pentru cir­cumstanţă îşi pusese o perucă bo­gată, ce-l făcea de nerecunos­cut sau pe d. G. Storin, care avea exact capul d-l­ui profesor doctor Gh. Marinescu. Sala tixită şi guvernul nu va putea înregistra, în presa lui că au luat parte „vre­o cincizeci de într’o strapontină haimanale“, aceleaşi cari când iau parte la o întrunire guverna­­mentală, se transformă brusc „câ­teva mii de cetăţeni conştienţi“. Intr adevăr, piesa „Am ucis“ a lui Maurice Rostand este o piesă profund anti-războinică. Şi încă odată fiul îşi trădează părintele — în speţă pe Edmond Rostand care în al său superb „Pui, de vultur ” e atât de patriotard francez. Se pare într adevăr că suntem un popor pacifist şi dornic să păs­trăm cele mai bune relaţiuni cu aliaţii noştri, cum sună convenţi­onal toate mesagiile pentru deschi­der­ea Corpurilor legiuitoare. Cel puţin asta se deduce din furtu­noasele aplauze cari punctau tira­dele pacifice ale tuturor interpre­­ţilor. De aceia şi atmosfera în fogere a fost mult mai paşnică. Au fost bineînţeles şi excepţii , astfel iu­bitul şi simpaticul meu confrate Ionel Dimitrescu de la „Curentul­“, care în aceiaş zi, într-un categoric articol de fond l-a înmormântat pe Herriot „pacifistul“. „ Marea şi mica bătălie teatrală, cum ar spune d. Al. Kiriţescu a încetat. Pentru câtă vreme, mă întreb. E de semnalat că piesa lui Ros­tand începe cu un prolog în care d. Tony Bulandra se spovedeşte şi invoacă iertarea Cerului pentru toate păcatele pe care le-a făcut în viaţa sa. Preotul bineînţeles că i-a dat deslegarea tuturor păcatelor — inclusiv acela de a fi reprezentat piesa. „Masca roşie”, când avea o piesă atât de interesantă ca „Am ucis“. După spectacol până noaptea târziu, oamenii de teatru au cioc­nit la Elysée pe trotuar candide pahare cu ceai. .. „ Şi astfel avem armistiţiu. I­oan Masssff Lucia Sturza Bulandra iTiiîîiiiiiiiiiiii 11 li iiTaiMi ii­iiiiVir Noua piesă a lui Walter Hasen­­klever: „Cristofor Columb sau Descoperirea Americii“ Toată critica berlineza s-a transportat la Lipsea pentru a asista la premiera nouei lucră-ă­ri dramatice a lui Walter Ha­­senklewer „Cristofor Columb sau Descoperirea Americei”, colaborare cu humo-ristul Peter Panter, unul din cei mai apreciaţi , satiri­şti ai presei de stânga. Hasenklewer şi Panter — două nume care promit. Dar a fost o decepţie. Flasenklewer a furnizat, pro­babil, schema acţiunii. Cristofor Columb luptă cura­jos la­­Curtea spaniolă pentru a-şi impune planurile, sale îm­potriva atitudinilor ostile ale savanţilor şi preoţilor. Columb luptă apoi cu echipajul care se revoltă şi vrea să se îna­poieze în patrie. Panter a furnizat probabil, actualitatea . Columb întâmpi­nă obstacole la plecare. Are dificultăţi cu paşapoartele şi cu fiscul. Panter a scris şi cu­pletele satirice cu care se dis­trează echipajul pe drum. Piesa ridiculizează, fanatis­mul războinic şi lăuda Joşenia. Columb ne este înfăţişat, din­ perspectiva valetului său. Ceea ce lipseşte lucrării, ca să se im­pună, este impulsul dramatic. La sfârşit autorii îşi pierd de tot răsuflarea. Columb a căzut în disgraţie, filozofează despre aceasta­­în faţa unei farfurii cu supă de masă.De­şi e totuşi încântat a fi descoperit o ţară nouă, care va fi mai fe­ricită şi mai sănătoasă decât vechiul continent. In acelaş timp, apare pe un ecran, în dorul lui Columb, imaginea de astăzi a cetăţii capitaliste New York cu giganţii ei de piatră. Columb a plecat ca să des­copere un drum nou spre Indii şi a găsit America. Criticii din Berlin au plecat la Leipzig ca să descopere o comedie. Şi au găsit un bun spectacol de an­­sam­blu, Walter Hasenklever Jose Mojica la Opera din Chicago Marele tenor mexican José Mo­jica, cunoscut la noi din filmele gale, va cânta în stagiunea aceasta la Opera rlin fihica arfi. Jose Mojica Cronica dramatică Teatral Regina Maria: „Am ucis!“ (L’homme que j’ai tue), piesă in 3 acte de Maurice Rostand O piesă plină de sensibilitate, de umanitate, vibrantă de emoţie într’o admirabilă interpretare şi, a găsit un răsunător ecou de comu­nicativitate în publicul premierei. Aplauze tari, insistente, a­u răs­puns tiradelor de generos pate­tism. Succesul e ferm, neîndoios. Astfel Maurice Rostand, poetul­­dramaturg îşi face o frumoasă in­trare pe scena românească, pre­zentând totuş o idee nici nouă, nici îndrăzneaţă. „L’homme que j’ai tué-i îmbră­ţişează tema scumpă vremurilor de azi : „apel la umanitate, groa­ză de război“... Câtă distanţă însă de la primul strigăt de alarmă: ,,Le Feu” al lui Henri Barbusse şi până la pateti­cul apel al lui Maurice Rostand „Am ucis !“ Era, acolo, în paginile îngrozi­toare şi agresive ale lui Barbusse relevarea unui adevăr, care a zgu­duit o lume şi a convins prin în­­săş forţa de crudă etalare a reali­tăţii. Nimic nou în argumentarea­ poetului de azi. Dar câtă căldură, tot atât de comunicantă, de vi­brantă în drama de remuşcări pe care a imaginat-o fantezia gene­roasă a lui Maurice Rostand. Căci deşi de astă-dată problema e prezentată subt forma unui exa­men de conştiinţă, de sincere con­fesiuni, piesa, nu rămâne în ab­stractul domeniu al „ideilor“. Se coboară în lumea sentimentelor, a durerii şi îndoelii, aducând ome­nescul cuvânt de împăcare pe buze de unde fiu dispărut amarul urii şi al imputării. Punctul de plecare e­ poate ar­bitrar. Un t­ânăr francez de o sen­­sibilitate excesivă e chinuit de a­­mintirea clipei când a întins re­volverul culcând la pământ un­ german, un tânăr, ca şi el anga­jat în lupta de inutilă sfâşiere.­ Remuşcările îl copleşesc, îl tortu­ră, îl silesc la o expiere pe care o carîtă, acolo, alături, în jurul familiei celui ucis. E primit fireşte întâi cu nein,­credere. Dar lacrămile lui,­ chi­pul îndurerat, îl fac să treacă drept un prieten neştiut al fiului pierdut. Iată-1 un oaspe bine pri­mit. Dar chinul lui creşte în faţă durerii părinţilor şi a logodnicei celui ucis, în faţa revelaţiei că şi celalt fusese un suflet ca al lui. Acum nu se mai poate arunca.Ia picioarele celor loviţi, cerându-le iertare. Ar vrea să fugă, dar e prea târziu. S’a făcut necesar, aci, toţi au nevoe de el, căci au găsit un tovarăş bun al durerii lor... O nouă expiere i se impune :­ Acolo în pământul Franţei a ră­mas un german, răpus de mână lui, el, francezul se va expatria, îi va lua locul în Germania... ...Iată şi un sfârşit forţat, arbi­trar, dar un desnodământ plin de grandoare prin sacrificiul gene­ros, care înalţă drama. Dealtfel, aci, pe aceste culmi de exaltare e tratată întreaga piesă. O forţă pa­tetică dă nu numai amploare tira­dei şi episoadelor, dar putere co­municantă întregului într’o înlăn­ţuire ce apare logică, spontană, inevitabilă ca mânată de o fatali­tate de demnitate reparatoare. Maurice Rostand face pacifism, exact cu aceleaşi mijloace cu care ceilalţi, de dincolo de baricadă, panaşează patriotismul. Larg, des­chis, cu frunţi înfierbântate, cu pumni lovind piepturi debordante. De treia însă încălzeşte, entuzias­mează, cucereşte. El nu­ e­­politi­cian. Nici pacifist, nici cu atât mai puţin defetist. E poet. Poet din clasa care nu-şi dezice eredi­tatea. Admirabilii interpreţi de la Tea­trul Regina Maria s’au apropiat cu pietate de opera poe­­tlă. Au fost ei cei dintâi emoţionaţi, con­vinşi. Cum era deci sa nu emoţio­neze, să nu convingă ? ! Regia excelentă a d-l­ui Tony Bulandra a menţinut tot timpul atmosfera aceia de mister, de în­cordată suferinţă care străbate cele trei acte. In interpretare nu ştii ce să admiri mai întâi : exaltarea tu­multuoasă topită în expresia im­presionantă a tânărului redat de d. Tony Bulandra, nobleţă de ton şi ţinuta cu care d-na Lucia Sturdza Bulandra îmbracă de ma­­jestate durerea, ori uriaşă forţă de concentrare cu care d. G. Storin împrumută din statura lui şi sentimentelor gradoare mo­numentală ? E un trio impresionant, o per­fectă biruinţă de realizare artis­tică. Alături de ei, cot la cot cu cei trei mari colegi ai săi, tânăra d-şoara Elvira Petreanu n’a fost nici o clipă pusă în umbră. E mai­­ mult decât un succes, e un­ merit.­­ O scurtă schiţă, inteligent şi im­­­­presionant conturată şi cizelată a oferit d. Z. Talianu. Aplauzele şi entuziasmul sincer de emoţie şi admiraţie au subli­niat calitatea succesului. . ________^ ^ V. Timuş MOŢE Un domeniu în care toţi se pricep Nu .ştin de ce sor fi crezând o­­bligaţi, toţi nechemaţii, să-şi dea părerea, când se află în faţa ui­nei lucrări de artă. Că doar ni­meni nu le-o cere, — nimeni nu-i întreabă. Probabil că în prostia lor îşi în­chipuie că se vor găsi oameni care să-i ia în serios. In realitate însă nimeni nu-i as­cultă­m afară de cei de acelaş ca­libru. La noi, proştii sunt constituiţi intr’o societate de admiraţie mu­tuală. Patronii lor sunt rataţii. Uneori, bieţii noştri artişti îmi fac impresia unor echilibrişti cari m­erg pe sârmă. Jos stau proştii şi aşteaptă cu ochii holbaţi şi cu rânjetul pe buze, să-i vadă cum cad şi îşi frâng şalele. Vai de cei cari ajung până la capăt. Haita sare să-i sfâşie. La noi nu s’a înţeles până a­­cum­ că cineva poate fi foarte in­teligent, fără să se priceapă în chestiuni artistice. Sunt oameni ca­pabili să conducă destinele unui popor — şi incapabili să înţelea­gă un tablou­ sau un sonet. Fiindcă sunt deştepţi tac şi aş­teaptă opiniile celor calificaţi să şi­ le dea Am întâlnit, odată, într o expo­ziţie de pictură, un ţăran. Se uita şi el la tablouri. Mergea în vârful picioarelor cu pălăria în mână — ca la biserică. Respecta omul ce nu pricepea. Atitudinea aceasta am găsit-o foarte frumoasă. E şi foarte explicabil: ţăranul nu-i nici prost, nici ţigan. Soare Z. Soare P. S. Un june hazliu, a cărui îndeletnicire e să stea la spatele „şefilor” care-l stipendiază, ofe­­rindu-se cu o limbă agilă să le flateze slăbiciunile sensibile de sub osul Cocys, crede că repară gafa unui influent deputat majo­ritar, care cerea desfiinţarea tea­trelor — scriind o coloană şi ju­mătate de exerciţii stilistice. Cu mare greutate se pot des­prinde din incoherenţa junelui invertit, următoarele: 11 Că n’avem teatre. 2) Că deşi n’avem trebuie să le desfiinţăm — şi 3) Să înlocuim teatrul perimat al dragostei şi al adulterului cu teatrul viitorului: Pederastia. Elucubraţiile nefericitului tâ­năr, le-aşi *• respins numai cu im vârf de gheaţă ia partea cu sex appeal (ca să aibă și el o plăcere) dacă n’ar fi fost publicate în ofi­ciosul guvernului. Mă întreb însă cum poate mo­nitorul unui guvern, care se înti­tulează și de cultură, să ceară li­chidarea teatrului românpgc. S.S. Simple constatări la o­­ recentă premieră, galeria—nu cea intelectuală — cu educaţie încă da teatru de­ vară, a strigat în mij­locul unui cuvânt: „Bravo Bu­landra !“ In scenă se aflau însă domnul şi doamna Bulandra. Cui îi era adresat strigătul ? Uite aşa se bagă zâzania în cele mai paş­nice căsnicii !. S’AU­ înmulţit acei cari cer distrugerea tuturor teatrelor din România. Totuşi nici unul din aceşti bi­zari solicitanţi nau nimic nero­­nian în întreaga înfăţişare. Ba aşi putea spune din contră, ~ i. nu. —-

Next