Rampa, decembrie 1932 (Anul 15, nr. 4464-4488)
1932-12-01 / nr. 4464
ANUL XV - No- 4464 INTRAREA ZALOMIT Nr. 3 (Hotel Astoria) — Telefon 301-59, Publicitatea RUDOLF MOSSE S. A. Bulev. Bratianu 22 — Telef. 24004, 24004 Pagini 3 Lei Directori SCARLAT FRODA" Jos » Redacţia, Administraţia şi Atelierele Grafice „Şi publicul e vinovat de criza teatrului” O conferinţă a lui Marcel Achart despre teatru şi cinema Marcel Achard, cunoscutul autor dramatic, a fost solicitat de un confrate parisian să-şi exprime câteva păreri în legătură cu criza prin care trec teatrele. — Oamenilor din vremea noastră —a spus Marcel Achard— le plac lucrurile surprinzătoare, neaşteptate şi trăsnite. Arta care le place, e acea care corespunde mai bine acestui gust. In consecinţă publicul manifestă o preferinţă pentru cinematograf. Cinematograful e feeria unei lumi fără zâne. Ne transportă în alte vremi, îmi amintesc că la filmul „Ben Hur” două fete bătrâne cari se aflau lângă mine, văzând cursa carelor, au spus: Bărbaţii de pe timpul acela erau mai frumoşi ca cei de azi. Dar filmele cu desenuri animate cari materializează visurile noastre şi cele frumoase şi cele urâte! Dar filmele misterioase şi teribile ca: „Vampirul”, „Nosferato”, „Mătrăguna” şi „Scarface”, în care în mai puţin de o oră vezi murind treizeci de persoane! E drept că în asemenea împrejurări situaţia teatrului rămâne destul de dificilă. Publicul a început să devină foarte sever pentru teatru. Se cere mai mult unei arte care are în urma ei câteva veacuri de tradiţie. Dar pentru autori, problema alegerei unui subiect devine foarte dificilă. Atâtea sentimente şi resorturide ale vechiului teatru sunt acum uzate. Trebuesc găsite idei noi. Autorii dramatici, cum a mai spus-o şi Steve Passeur, sunt crescători de oi cu cinci picioare. E drept că mai rămâne amorul ca veşnică temă. Printr-o asociaţie de idei Marcel Achard a făcut apoi o scăpărătoare şarjă asupra felului ridicol în care sunt presintateîn filme problemele amoroase. Revenind la teatru Marcel Achard constată cu regret inerţia intelectuală a unei mari părţi din public. Şi publicul e vinovat de criza prin care trece teatrul. In concluzia Marcel Achard spune că teatrul şi cinematograful trebue să rămână credincioase, felului lor de a fi. Marcel Achard 0 pies? Provençal? va fi creată la Paris Comedia provensală „Mireia” va fi creată la Paris la teatrul Comedie des Champs Elysees. Interpretarea e încredinţată artiştilor cari cunosc dialectul provensal. Rolul principal va fi jucat de d-na Madeleine Breville de la teatrul Odeon care a jucat și la București în turneul cu Marie Therese Pierat. Alte roluri vor fi jucate de d-na Irma Perrot și de dl. Gauthier Lilla. PIMCP SI AgiFiLiyMiyiD EPIGRAM UNUT PICTOR DE „INTERIOARE" Cu „interioarele"-i modeste El vrea „s'ajungă“ gratie ambiţiei Iar ca urmare, lumea este In ... „exteriorul“ expozitiei! M. SILVIAN SCHIMB DE POLITEŢE Prietenul nostru O. redactor Iile rar Iq o gazetă de seară, şi un amănunt In plus, căsătorit cu o tânără pictoriţă de talent, acum necum, a reuşit să facă rost de o mulţime de parale, astfel că şi-a văzut împlinit unul din cele mai înflăcărate idealuri ale vieţii sale: o limuzină. A plătit o, —e doar „în franci“,—cu 90.000 lei, „urgent comptant“, i-a făcut un garaj şi fuga la o şcoală să înveţe să şofeze. Acum, fie că n'a avut un profesor ca lumea, fie că nu numai o lună, — şi mai precis: in io lecţiuni, — nu e destul timp, sau fie că simpaticul nostru prieten e pur şi simplu neindemânatec, fapt e că, până azi, O. posedă numai maşina, nu şi ştiinţa de a o conduce. Totuşi pasionat, cum e, nu-i pasă şi iese cu maşina la plimbare şi accidentele, mai mult sau mai puţin grave se fin lanţ. Şi bietul O. plăteşte amenzi, dar nu se lasă, e decis să învețe să şofeze cu orice sacrificii. Dri dimineaţă, ca de obiceiu, pe la orele sa, a făcut un tur la şosea şi apoi a luat-o spre casă (stă chiar pe Calea Victoriei, lângă Ministerul de Finanţe). Când, în dreptul palatului Preşedenţiei Consiliului de miniştri, o javră de câine puturos se plimbă tacticos prin mijlocul străzii. _ Trrr! Trrr! claxonează O. Nimic! Câinele îşi făcea înainte vizitele de la un trotuar la altul. Confratele nostru se răsliceşte, vrea să evite moartea javrei, şi virează brusc la dreapta. Fără Insă a face exces de îndemânare, — v’am spus doar că nu prea ştie să şofeze!, — şi nimereşte cu maşina pe trotoar. Căi pe ci să lovească o duduită, fcare s’a întâmplat să fie o blondă actriţă de revistă). — Iertali-mă, duduie, se roagă frumos, O. Achita, cam acrioară de felul ei, se repede : — Bine, bă, ce cauţi cu maşina pe trotuar?! E rândul lui O. — cât îl ştili dv. de calm, — să se înfurie. — Mi s’a întâmplat! Parcă d.ta, fă, n’ai mers nici odată prin mijlocul străzii?.! -*.»-• f - SA TRAIASCA ! D. ROOSEVELT! Alegerea, — și cu ce majoritate încă!, — a d-lui Roosevelt, la președenția Statelor Unite, a stârnit entuziasm, _mai târziu s’a văzut că e pe gratis!, — nu numai in venerabila Europă, încrezătoare intr’o înlesnire a plăţii datoriilor, ci şi printre fraţii noştri din America. Intr'adevăr in ultimul număr din „America“, sosit la Bucureşti, găsim, semnată de confratele nostru, d. Nick Hăbăloiu, următoarea poezie omagială scrisă cu prilejul alegerii d-lui Roosevelt. „Patriotismul nostru luminat" ne obligă să reproducem poezia, fără nici un comentariu ROOSEVELT E PREŞEDINTE... O, Doamne, ceresc Părinte Fii lăudat şi mărit Căci ne-ai dat bun preşedinte Pe Roosevelt cel dorit. Dă-i lui curaj şi tărie Şî-l fereşte de duşmani Să domnească cu mândrie In aceştia patru ani. Să scoată criza din ţară Prohibiţia s’o Inmormânte Ca să fie bine iară In ţara Statelor Unite. Prosperitatea s’o scoată De după colţul ascuns Pe criză s’o nimicească Căci destul ne a ras şi tuns. Acuma Miss Prosperitate Treci de la colţ înainte Te pune 'n activitate Căci Roosevelt e Preşedinte. . NICK HABALAU Niles, Ohio. Lon Literatura, cea mai sigură garanţie a păcii Cronica dramatică Marele scriitor german Heinrich Mann despre problema dezarmării moral, Heinrich Mann este astăzi, fără îndoială, unul din reprezentanţii cei mai calificaţi ai literaturei germane. Un singur rival dealtfel, îşi dispută gloria de a fi primul scriitor german, fratele său Thomas Mann. Din operele sale nu vom aminti aci decât romanul de celebritate mondială Profesorul Unrat, transpus pe ecran sub titlul îngerul albastru. Punându-i-se diferite întrebări în legătură cu problema dezarmării morale, Heinrich Mann a răspuns: — Dezacordul între mentalitatea naţiunilor şi realitatea internaţională este evident. Aceasta cere imperios organizarea păcii,în timp ce spiritele, în mare număr şi în toate ţările, se gândesc la război. Cred, totuşi, că necesitatea de a se înţelege pentru a trăi, va triumfa asupra încăpăţânării naţionaliste, cu atât mai mult, cu cât toată omenirea gânditoare e pregătită de pe acum pentru această înţelegere. — Spiritul tineretului se formează, evoluiază, alege drumurile, influenţat de miile de suggestii pe care i le aduc presa, radiofonia, cinematograful, afişul, etc... Cum să se utilizeze pentru pace resursele care au fost utilizate pentru război? — Ar fi inutil să aşteptăm actualmente o propagandă pacifistă conştientă a Statelor care dispun de soarta radiofoniei sau a capitaliştilor care deţin presa sau cinematograful. Dar micşorarea progresivă a taxelor vamale şi a armatelor, la care aceleaşi State şi aceiaşi capitalişti vor fi siliţi să consimtă, va aduce o ameliorare materială şi în acelaş timp morală. Sufletul generaţiilor tinere va fi influenţat imediat de această ameliorare. Ura, care pentru mulţi tineri, şi chiar pentru bătrânii din epoca noastră, a devenit pasiunea dominantă, va trece pe planul al doilea. Nevoia de a cunoaşte şi intelectualismul, dispreţuite de douăzeci de ani încoace, îşi vor recăpăta prestigiul.—Pentru a accelera nevoia acestei „ameliorări materiale şi morale”, pe care o speraţi, n’ar trebui creată o conştiinţă internaţională? Cum să fie formată? — Conştiinţa internaţională se formează prin literatură şi până acum numai prin ea. Nu există nici unul din romanele de război celebre răspândite în lumea întreagă care să nu fi contribuit, cu partea sa, la facerea războiului moralmente imposibil. Cartea lui HG, Wells Munca, Bogăţia şi Fericirea oamenilor, rezumă toate aspiraţiile inteligenţelor celor mai înalte. Este panorama unei lumi în fine ordonate după exigenţele raţiunii. Consider această carte drept cel mai formidabil efort pe care l-a furnizat vre-un spirit al timpului prezent. Ori, această carte s’a vândut, în toate limbile, în patru milioane de exemplare. Iată cum se afirmă literatura. Ea e departe de a fi o afacere a unor privilegiaţi, şi nimic, din potrivă, nu va opri acţiunea ei asupra totalităţii oamenilor”. O faptă frumoasă Nu e chiar atât de devreme. Zorile sau arătat cam de trei ore bune. Ceafa de toamnă târzie a îmbâcsit atmosfera cu o pâclă albăstruie. Era o linişte grea, ori dimineaţă la Cimitirul Militar, o linişte obositoare, s’o tai cu cuţitul. Vreo câteva cruci mai arătoase isbuteau să spintece văzduhul. Şi iată că proverbul cu cine se scoală de dimineaţă, contrazice pretinsa înţelepciune populară. Vrednicia mea n’a fost bună la nimic şi ca să nu orbăcăesc în neştire, nevoit sunt să accept ospitalitatea intendentului, om căruia meseria i-a insuflat o filozofie aparte asupra vieţii. In sfârşit, după trecere cam de vre-o oră, atmosfera s’a mai limpezit. Şutit singur în faţ,a mormântului lui Alexandru Davila, dela a cărui moarte s’au împlinit de curând trei ani. Mormântul seniorului este acoperit astăzi cu o piatră din acelea cari strejuesc mormintele voevozilor noştri, ziditori de lăcaşuri de rugăciune, înmormântaţi chiar în ctitoria lor. La capăt o cruce şi o candelă care pâlpâia. Pe piatra de marmoră, încrustate în caractere româneşti, versurile „Baladei strămoşilor" ! Dormiţi în morminte tăcute Sub dâmburi sădite cu flori, Sub pânza curatei ninsori La umbra liniştei mute Păziţi de paznici pioşi, Sunteţi a moşiei comoară Vă fie ţărâna uşoară Ne aducem aminte strămoşi !, Şi dacă pe lespedea frântă Pomelnicul vostru s’a şters De vremuri şi d’al toatelor a mers, Culesu-l-a doina şi-l cântă Bătrânilor codri pletoşi Ce scutură’n orice dumbravă Un freamăt de-a morţilor slavă Ne aducem aminte strămoşi Am aflat ori de abia, că piatra a fost ridicată mulţumită stăruinţei d-lui primar Chiriţă Vasiescu. Domnule Chiriţă Vasilescu, n am cinstea să te cufiesc, nici nu ştiu cum arăţi la chip. De eri însă, nu-mi vei mai ieşi din sufletul meu. Fapta dumitale te înalţă cu mult deasupra obştei unui popor care nu prea are înrădăcinat cultul morţilor. Slăvită să-ţi fie fapta pe care nai adus-o la îndeplinire bătând darabana în cetate, folosind-o în scop electoral, aşa cum ar fi făcut-o poate alţi colegi ai dumitale. Te rog să vezi în aceste rânduri mulţumirea respectuoasă a omului, prea nevârstnic ca să fi trăit „epoca lui Davila“, dar care l-a frecventat, singurul, în ultimii şase ani ai vieţii lui de martiraj, mândându-se că poate i-a adus o alinare cât de mică. Căci viaţa lui Alexandru Davila constitue una dintre cele mai mari tragedii care ar furniza admirabile elemente unui scriitor de vieţi romanţate. Lui Davila i sau adus cele mai groaznice acuzaţii: asasinat, furt literar, practicarea celui mai abominabil viţiu. Cu ocazia reprezentării piesei „Manasse“, — pe vremea când era director la Teatrul Naţional — în urma cunoscutului scandal, Davila a fost acuzat că ar fi asasinat mai mulţi studenţi, pe care i-ar fi dosit în podurile şi subsolurile Teatrului. Ceva mai mult, oficialitatea a dat crezământ acestor calomnii şi Davila s’a pomenit într’o zi cu Prefectul de Poliţie, înarmat cu un ordin de inspecţie. Deşi rezultatul a fost o înfrângere pentru numeroşii săi duşmani, nu mult după aceasta Davila a fost înlocuit dela direcţia Teatrului. A fost acuzat de brigandaj literar, anume că ar fi furat manuscrisul capod’operei „V’laicu-Voda“ de la Al. Odobscu. Baza acuzaţiei ? El, un „franţuzit“ nu putea scrie balada datinei străbune. Davila a trăit, ani de zile sub această acuzaţie. Nu mult înaintea morţii sale. Oh. Ranetti, unul din acuzatorii săi, i-a cerut iertare. Când un zănatec a sfărâmat capul lui Eminescu, moartea a fost miloasă şi l-a luat pe marele poet, scutindu-l de o agonie, care şi aşa se prelungise. Când un iresponsabil a străpuns ţeasta lui Davila, viaţa s’a încăpăţânat să sălăşluiască într’un trup ciopârţit. Paralizat într’o nobilă resemnare, Davila şi-a purtat calvarul cincisprezece ani ţintuit într’un fotoliu şi părăsit. El, adoratul saloanelor, favoritul curţii Regale, a trăit ani dearăndul într’o quasiimobilitate, departe de zgomotul vieţei, pe care cândva a trăit-o intens. Mă întrebam de multe ori, oare ce gânduri depăna creerul său ciopârţit în aceşti ani de „viaţă" ? Dar e caraghios să faci pe Hamlet în anul de graţie una mie nouă sute treizeci şi doi . Un om cu haină de catifea şi cu pălărie cu boruri largi, robotea în jurul meu, măsurând cu un „santimetru“ morminte învecinate şi notând, dimensiuni într’un carneţel soios. Vizitarea cimitirelor, o admirabila terapeutică a sufletelor. Şi aşa rămâi, nepăsător, aflând ce părere are despre tine domnul Chichinescu, căruia nu-i plac ochii tăi. ■ Vreţi o imagine succintă a rezultatului eforturilor noastre ! In drum, ochii mi se-abat pe o cruce, mai-mai să cadă. Pe ea sens stângaci cu vopsea neagră : ,,Generalul Lambne. Şi pentru că crucea era prea îngustă, „pictorul"’ a scris ultimele litere cu caractere mici şi înghesuite. ! Ce folos că, peste o oră, luat în angrenajul luptei pentru existenţa, te laşi prins ca într’o plasă, în meschinăriile ei ! ! Joan Massaff Însemnări plastice RISA PROPST KRAID Risa Propst Kraid face parte din cuibul acelor femei care desmint tradiţia şi formează precursori. Tablourile pe care le cunoaştem din expoziţii, uleiuri, au o coloraţie a cărei origine nu o aflăm la altul: tonuri clare de frescă, tonalitaţi uşoare care amintesc pictura secolului XVIII-lea; preocupări de îmbinare fină şi suplă a culorilor, observarea valorilor cele mai delicate, în nuanţe, care se opun sau care se interpătrund. O lumină decolorată, un soare reflectat, uneori, pe obiecte, pe oameni, care forţează claritatea, aduce o unitate luminoasă izbucnită şi imbinată din toate acele raze prismatice într-o fulgerare incoloră şi care este lumină. Pictura Risei Propst Kraid restrânge lumina din ofchii ei. Din intuiţie în intuiţie, pictoriţa poate să urmeze şi cealaltă cale, să descompună modelul în elemente să fărimiţeze razele şi apoi să recompună unitatea prin armonia generală a irizaţiilor răspândite pe suprafaţa pânzei. Pentru delicateţea privirei, această subtilă penetraţie a culorilor este extraordinară. Şi, de mult, n’am simţit vibrând şi palpitând lumina şi căldura — viaţa — atât de crud, de violent ca în pânzele doamnei Kraid. Sunt la fel de impresionante desenele, portretele sgâriate pe hârtie, de cărbune. Aci se manifestă, în toată plenitudinea temperamentul artistului şi este mai valoros decât obiectul de care se ataşează. Inspiraţia doamnei Risa Propst Kraid se ataşează în toate spectacolele pe care Ie oferă viaţa Peisagiile — au atmosferă, poezie, multă sensibilitate. Portretele —au linia care exprimă mişcarea, concentrarea interioară, acel abstract, acel aerian, acel insesizabil care este sufletul liniei şi care contopeşte la imaginea desenului, viziunea desenatorului, concepţia lui, gândirea pe care o urmăreşte şi o multiplică, şi transformă dansul manei pe carton dintr’o banală disciplină într’un într’un mare secret. Legile misterioase ale aglomerărei, concentrărei şi compoziţiei, fantezia care compune şi organizează în toată complexitatea viaţa, fiinţa — desenul, această solidă carapace în care se prinde şi se protejează toate şi totul — la d-na Kraid prezintă toate acele trei dimensiuni şi pătrunde planurile tabloului. Fiindcă arta pretinde probitate şi acea simplicitate, atât de caracteristică marilor blestemaţi — talentelor, — să numim opera acestei pictoriţe, preţioasă şi definitivă— ca şi chemarea subtilă, fericită armonie prestabilită între universul din faţa vechilor şi acela pe care-l stăpâneşte, în sine D. MIHAIL TEATRUL VENTURA: „Hahakuk Comp." (Tiefstapler) comedie in 3 acte de Fr. Cammeriohr Pe vremea faimosului Mano Ilescu, gloria cleptogeniului nostru naţional, a fi exeroc, cavaler de industrie, sau — cum spun nemţii — Hochstapler, era o treabă nu tocmai uşoară şi la îndemâna oricui. Trebuia multă iscusinţă, inteligenţă, mimetism şi un fel de — aş zice — charme-appeak pentru a te putea insinua în societatea, inima, buzunarul ori poşeta doamnelor şi domnilor din lumea mare. Azi îndeletnicirea a ramas fără utilitate de când baronii, conţii sunt decoraţi, marii duci şofeuri şi ducesele chelneriţe. Nu mai merită efortul unui tranformism atât de riscat pentru a pătrunde într’o lume de „curăţaţi". Iată de ce e foarte ingenioasă ideea junelui berlinez Cammerlohr de a crea odată cu „Tiefstapler" cuvânt care a îmbogăţit vocabularul german, tipul scăpătatului care se dă drept pârlit ca să scape de urgia creditorilor urmăritori. Păţania domnului conte Klang, care s’a făcut pentru 48 de ore asociatul (& Comp.) excrocului Habakuk întrece fantezia cea mai îndrăzneaţă şi atât de absurdă în naivitatea ei delicioasă, încât nu se poate să nu te cucerească și încânte ca o poveste de basm pentru copii. •••Și a fost odată un conte care iubea o fată... o fată ca un vis, cu ochii de peruzea și păr de mătase... o mătase mângâetoare de fir de porumb ; și fata a venit singură într’o noapte în castelul Făt- Frumosului conte. A venit să-i fure inima şi poate şi altceva fiindcă Sinzeana era puţin şi excroacă. Ah ! Foarte puţin, pot spune, aproape virgină în meserie. Deci candidă, naivă, şi de două ori fecioară ce oferă contelui tovarăşe de viaţă şi de escrocherie. Fiindcă ea, copilă neştiutoare, nu bănuia că alesul nu e excroc veritabil deşi era un pehlivan care putea băga în cotă şeapte excroci veritabili. Vedeţi că... povestea e actuală de pe vremea când excrocii ca şi bijuteriile şi tablourile nu se mai deosebesc care nu’s veritabile de care’s de preţ. Şi mai vin acolo încă un excroc şi încă două excroace de parcă şi-au dat întâlnire. Şi tare se bucură contele de aceste providenţiale vizite, căci musafirii plătesc gazdei datoriile şi-i ridică sechestrele, achita croitorul şi oferă mese bogate şi bine udate. E un chef şi o bucurie ca în vremurile bune. Numai fata cu cosiţa de aur e tare îngrijată, fiindcă una din excroace şi-a pus ochii pe... numele contelui, singurul lucru ce i-a mai rămas de preţ răpitorului Fât-Frumos. Dar pentru iubitul ei fetiţa se ia de piept cu Dumnezeu şi de păr cu rivala. Nu s’a văzut niciodată un conte mai fericit. Se bat femeile pe el şi excrocii între ei, şi el săracul n’are un ban. Iată povestea îndrăzneaţă şi naivă a lui Habakuk şi alţi excroci. Nu poţi s’o asculţi fără sa nu râzi. Şi Luni seara s’a râs mult s’a făcut haz şi s’a petrecut bine. Interpreţii au fost ei înşişi foarte amuzaţi. D. C. Tonearm artist de reputaţie şi de mari simpatii, care se simte pe orice scenă ca la el acasă, s’a răsfăţat cu graţie în postura de cuceritor asaltat pur şi simplu de femei. Ii stătea bine, se simţea bine şi răscumpărându-şi mulţumirea a delectat insaţiabila poftă de râs a publicului cu verva comicului său risipitor. D. G. Timică n’are nevoe de eforturi de vervă. Comicul său de calitate are reperuri sigure de unde ţâşneşte necomprimabil hazul. D-na Marietta Rareş, în schimb după o lungă vacanţă a avut prilejul să se răzbune. A râs, a spus,, a cântat, a dansat, a băut, a vorbit muntenegreşte căci e în piesă, de toate, balcanică, excroacă, dansatoare, acrobată şi candidată la măritiş. Iar d-ra Marietta Deculescu a fost înainte de orice frumoasă, frumoasă cum trebue s’o fi văzut domnul Cammerrohr în visurile lui. D-na Silvia Fulda artista de mari și variate resurse a împrumutat haz și accent, picant unei siluete savuroase Admirabil este interiorul pictat cu mult bun gust de d. V. Feodoroff. V. TEMUȘ NOTE Nevasta actorului Acum câteva zile un reporter teatral din Viena, ne informa că Bassermann joacă acolo numai trei spectacole, iar pe urmă pleacă într’un lung turneu, deoarece nu găsește nici un angajament. Desigur că cititorii au avut de ce să se mire. Tocmai Bassermann să rămâie fără angajament!? Să rămâie fără angajament cel mai mare actor neamţ, când ştiut e că directorii nemţi aleargă după „stele”?! Şi Bassermann este intr’adevăr posesorul inelului „Iffland” __ adică cel mai de seamă artist german. (Posesorul inelului îl lasă prin testament urmaşului pe care-l socoteşte el, mai demn sa-1 poarte. Se ştie de pe acum, că cei trei moştenitori prezumtivi ai lui Bassermann sunt: Werner Krauss, Wegener şi Pallenberg. Aşadar Bassermann a rămas fără angajament. Pentru cei cari cunosc pe „maestru” — faptul e mai uşor de înţeles. Bassermann are o slăbiciune: pe d-na Bassermann. Şi pe cât e d® talentat bărbatul — pe atât e de... blondă, soţia. Toată lumea ştie asta — afară bineînţeles de soţ. De deasupra, d-na Bassermann e departe de-a fi, ceea ce se chiamă o femee frumoasă. In schimb d-sa „a tras” de mult peste 45 de ani. In zadar o vede El tânără, frumoasă şi talentată — directorii se încăpăţânează să susţie contrariu şi refuză s’o utilizeze. Bassermann considerând aceasta ca o cabală — s’a hotărât să nu se mai angajeze decât împreună cu d-na. Rezultatul? Nu mai găseşte de cât foarte cu greu să mai joace şi e silit să vagabondeze. Cazul Bassermann — e cea mai strălucită dovadă că un actor mare se poate însura — însă în nici un caz cu o actriţă. Soare Z. Soare P. S. Fiindcă unii „camarazi” au voit să găsească subsensuri în articolele mele scrise pe marginea lui Titanic-Vals, ţin să arăt că „echipa de mahalagii” e una şi aceiaş cu falanga, care mi-a dat putinţa să realizez atât cât am făcut până azi . In ce priveşte lucrarea prietenului Muşatescu , care a realizat un succes unic, estetic şi de cassă, aplauzele mele, le adresez, de aci, in mod public. Dar tocmai acest succes dovedeşte temeinicia afirmaţiilor mele, că actorii de pretutindeni, se simt mai bine, în piesele originale ale ţărilor respective. Nimeni, nu cred însă, — „mahalagii” când, ca şi curcanii de altă dată, şi-au schimbat porecla în renume, — că s’a putut supăra cineva. S. S. n . Fm2 ABONAMENTE a tara Trei toni. • TV •••••• 0T Lei 9oe» $aae luni •••••••••••• • ooo \In an..•••••••••••• • 1000 N STRĂINĂTATE DUBLU Abonamentele ee pifiteeo înainte ia I sau ia ia ale fiecarei luni Georges Pitoaff in Suedia ! Rugat de d-na Bergman și dt 1 marele actor suedez Gosta Ekmann, d-l Georges Pitoeff apreciatul regisor şi actor a plecat la Stokholm pentru a pune în scena piesa Joe et Comp. de Hjalmar Bergman — pe care compania Pitoeff a jucat-o anul trecut la teatrul de l’Avenue şi pe care Gosta Ekmann o va juca într-un spectacol de gală cu prilejul jubileului său, în prezenţa familiei regale. In locul lui Pitoeff joacă actorul Daniel de Courtois în piesa „a Ronde“ de Schnitzler« George Pitoeff »-Vifa,------------