Rampa, ianuarie 1933 (Anul 16, nr. 4489-4512)
1933-01-01 / nr. 4489
Cum se scrie o piesă de teatru bună? — Odinioară se credea că^ arta cu bereta de catifea pe cap a dramaturgiei poate fi învățată. — " Existau chiar o sumedenie de manuale și catehisme menite a-1 itndruma pe neofit. „Technica dramei” de Gustav Freytag era foarte căutată, „Catehismul” lui Preiss şi „Poetica” lui Beyer deasemeni. Desigur însă ca dacă Freytag, Prölls şi Beyer şi-ar arunca astăzi privirile pe pământ, s’ar îngrozi văzând situaţia haotică a dramaturgiei actuale. Nici una din legile fixe de gri nu mai e respectată astăzi. Inci măcar sfânta împărţire în trei, patru şi cinci acte nu mai e luatăîn consideraţie. Până şi legea fundamentală a vechei dramaturgii, după care orice dramă este o succesiune, spre deosebire de epică şi pictură, care sunt simultane, nu mai are valoare. In „Criminalii” şi „Elisabeta, regina Angliei” Ferminand Bruckner a demonstrat că şi drama poate avea acţiuni simultane. „Nu prea cred, de aceea” — spune autorul dramatic vienez Rudolf Lothar într’un articol din „Neues Wiener Journal” întitulat „Cum se scrie o piesă ele teatru bunar’ — „că ar mai fi posibil să se scrie astăzi o dramaturgie şi să se găsească pentru viitorii autori dramatici un fii ,conducător, fiecare o cunoaşte după poantă, după autor cauta sa-şi croiască asta- rezolvarea conflictului. Şi dezi un drum propriu şi sa se nu să repet îndeadepărteze cat mai mult de prejuns: valooarea unei idei dradeceson. Legea de en nu ^ consistăîn aceea ca dg compteaza, toţi cauta legea de solutie Pentru această solu. mame. Directorii de teatru nuj mai au încredere în ceeace ajie se cauta apoi noduljp penavut succes eri. „Astăzi nu e DTM acest nod premizele eri” spun ei. Publicul vrea să f .m adevar, conclude Blivadă lucrări pe care nu le-a fost Lothar, cu toa e ca Piesemai văzut, concepute şi înfa-; 111 bardou sunt învechite, ţi sate într’un mod necunoscut j techinea lor este exemplara şi eri. Dar oricât de mult s’ar poate folosi ca învățământ şi schimba dramaturgia de ori şi astăzi. Şi înainte de toate se oricât de puţină utilitate ar poate învăţa de la Sardou ce puţini avea vechile manuale astăzi,există totuşi ceva care a rămas neatins şi va rămâne veşnic, neatins: esenţa şi valoarea ideii dramatice. Şi această fraeste o idee dramatică: o buna idee dramatică este o situaţie finală din care decurge dela sine tot ce precede — când autorul e un adevărat dramain îmi răsună în urechi lîn cu-jturg. Şi oricât s’ar schimba revinte franceze, il văd încă fre clinica dramei, această lege nu Victorien Sardou în faţa mea. * se va schimba niciodată, sprijinit de cămin, în casa sa de la ţară, într-o Duminică de Mai. Sunt cincizeci de ani de atunci. Dar şi atunci existau tineri care vroiau să revoluţioneze teatrul. Mai târziu, când tinerii îmbătrânesc, vin alţii ca un iii sperie pe ei, cum şi ei i-au speriat la rândul lor pe bătrâni, cu idei reformatoare. ■ „Cum înţeleg aceşti domnişori să construiască o piesă” spunea Sardou cu zâmbetul său sarcastic şi ironic, dar totdeauna amabil, „aceasta îi priveşte. Şi dacă experienţele lor se sfârşesc printr’un eşec, atunci înseamnă că s’au aruncat singuri de pe stânca tarpeiană. Dar oricum va arata drama de astăzi sau de mâine, fapt este şi rămâne că o dramă trebue să aibă la bază o idee dramatică... Şi e mult mai important să se cunoască întâi sfârşitul dramei, decât începutul. Trebue să ai întâi poanta, şi apoi să inventezi acţiunea comediei. E uşor să înnozi, dar greu să desnozi. Tata Sarcey scrie şi spune zilnic că marea scenă, „la scene a faire”, cum a numit-o el, este principalul în dramă! Fals! Fundamental greşit! O scenă mare, cu tunete şi fulgere, poate scrie oricine. Dar adevăratul autor dramatic PD. MALIŢIOZITATE Eroul nostru este, — relarc, — un destul de simpatic autor dramatic, care, în afară de această profesiune puţin onorabilă, — cu atât mai puţin onorabilă, cu cât eşti jucat de mai multe ori, — se ocupă ţi cu... publicistea, scriind, — vai, nouă!, —, destul de des, pe la diferite reviste mai mult sau mai puţin literare. Dacă n'ar fi avut viciul scrisului, confratele nostru, — hai să l numim confrate, — ar fi fost un ins inofen*siv şi cu deosebire agreabil. Scriind Insă a^a cum scrie, a devenit. periculos pentru sănătatea publică, şi deaceia, Stan păţiţii, cum ii văd semnătura la sfârşitul unui articol, renunţă, să-l mai citească. Regretăm, că, din cauza tator consideraţiuni de ordin familiar, — în definitiv, ce, vină are, de-o pildă, vărul sau Op. — nu-i putem da iniţialele, dar vom spune, — tot e un început de indiscreţie, — că nu prea se „giugiuleşte", cu distinsul nostru june,prim, ă. P.p M.r.ţ.n., ci, dimpotrivă, de câte ori se întâlnesc, nu scapă prilejul să se tachineze. __r De-o pildă, ori la prânz, la „Cambrinus“, la mese alăturate, eroul nostru şi P. p. M. r. ţ. n. ,~^ss-N — Domnule, dar dja fumezi îngrozitor de mult, exclamă, la, un moment dat, M. r. ţ. n., observând a 5.a tu gară pe care o aprindea fiorosul autor dramatic In interval de junmtate ' oră 1 — Fumez mult, ce este drept! Dar ce vrei să fac?. Altfel nu-mi vine inspiraţie! ~ ^. — Atunci n’ai putea cel puţin să fumezi uri tutun mai bun! replică maliţios, P. p. M. r. 1. n. REALISM Pe scena unui cinematograf din Capitală s’a jucat acum câteva zile ca o completare a spectacolului de film, o revistă scurtă și nu din cale afară de amuzantă..4 ‘ ' _^ Eri, In redacţia noastră, discutămidu-se• despre spectacolele, teatrale și cinematografice, prezentate în ultima vreme, fatal, a venit vorba și descrie revista nu din cale afară elea. Maurice Bedel şi ziaristica Maurice Bedel a acordat confratelui parizian Jacques Hameline, un interview care a apărut • it' du în La Semaîne de Vichy et Centre. ■ ■ i i ’ ,• Intre altele, autorul romanelor „Jerome”, „MoVonoff ” ,,Zulfu vorbeşte şi despre ziaristică. Redăm această părere a lui Maurice Bedel !...■•„In rezumat, iubesc foarte mult ziaristica. Este o formulă foarte interesantă de observaţiune ! Şi mă mir că actualmente nu mai sunt femei jurnaliste. In câteva ţări pe cari le cunosc foarte bine, în Suedia, în Germania, în Cehoslovacia, multe femei sunt admirabile reportere. Şi apoi ele se prepară pentru această carieră, cu multă seriozitate, atât, din punct de vedere al culturei generale cât şi al examenelor, 1 Maurice Bedel dud m,uzanţă pe care a jucat-o un cinematograf din Capitală... — Ai văzut revista?. . — Da ! — Cum ţi-a plăcut scena cu bandiţii? ~~ Minunată! Pâini şi spiritele erau furate, hi? Astăzi se împlinesc 80 de ani de la înfiinţarea Teatrului Naţional Astăseară, se împlinesc tocmai primadona Lesniewska, baritonul nuia că teatrul său o să aibe ca Musiani şi tenorul Finochi. Primele cuvinte din piesa „Zoe ’ au fost spuse de actorul Mincu. CLĂDIREA TEATRULUI custică minunată, neîntrecută de nici un teatru din lume; totuşi a fost aşa. Există teatre mai mari mai frumoase, mai bogate, dar nici unul nu întrece în acustică. Teatrul Naţional se află pe jos , Teatrul Naţional din Bucureşti, au adus multe îmbunătăţiri teatrului Naţiona din Bucureşti, dar din fericire nimic nu i-a stricat austria. S’a constatat că viaţa unui tea-tru e de vreo 50 de ani; după a- a cest termen, mai întotdeauna un incendiu îl distruge. Dacă te gândeşti că Teatrul Naţional e de aproape 80 de ani şi ca grinzile «le brad de la streaşină sunt tot cele de pe vremea lui Vodă Barbu Ştirbey, te-apucă groaza. ÎNFIINŢAREA SOCIETĂŢII dramatice In 1887, Petre Grădişteanui a făcut să fie votată de Parlament legea teatrelor, elaborată de Ion Ghika şi de el. Prin ea se înfiinţa , după modelul Comediei Franceze, societatea dramatică română. Aceasta lege a avut o menire ideafică cu Decretul dela Moscovă, alcătuit de Napoleon, tot pe timp întreaga, Ia loc numit „Hanul Gâmpineneii”, cumpărat dela Dragomanul Serafim. Construcţia a început la 1846, sub privegherea unei comisiuni alcătuite din maiorul I. E. 80 de ani, de când s a inaugurat Teatrul Naţional din Bucureşti. Evenimentul s’a întâmplat în seara de 51 d decembrie 1852, printr’o reprezentaţie de gala în folosul săracilor. Au asistat Vodă Barbu Ştirbei cu doamna şi Curte, Consulii străini şi elita societăţeî Bucureştene. O cronică de pe vremuri relatează astfel solemnitatea inaugurării: Când A. S. Principele Dom Fiorescu ,AI. Orescu, Vuîpache Finitor se arătă in loja Sa, întreg Hoescu şi Constantin Iancovici, publicul, sculându-se, îl primi cu Sau întrebuinţat un milion de căţei detuniîtoare rânduri de tiplouze, pentru a-i aduce omagii şi mulţumiri în privinţa acestui frumos dar al iubirii de artă”. PRIMA REPREZENTAŢIE înainte de ridicarea cortinei, orchestra, dirijată de Wachmann a executat uvertura din „Claca Ţărănească” care se începe cu o doina, cântată de artistul flautist Ir Hz,rămizii, 39 de mii de hârdae de nisip, piatra de Rusciuc etc. Teatrul Naţional a fost clădit „după orânduiala şi arătările” arhitectului vienez Heft. Decoraţiuni’ce sunt opera lui Mühldörfer şi împreună cu maşinăriile scenei, au fost făcute la Mannheim. ACUSTICA TEATRULUI NAŢIONAL Alexandru Davila spune: Când S’au jucat, voci vilul „Zoc” s-au ‘ Vodă Barbu Ştirbey aruncă teme I IV Amor Roma.esc”, tradus de lia Teatrului Naţional din Bucu. Robescu cu muzica de Wachmann, reşii, el puse la cate să se ridice. Rolurile principale le aveau Nini după stilul italian adoptat în mai toate ţările, o clădire zidită din plin, cu ziduri groase şi materiale câteva scene de operă italiană, cu ales. Pe atunci, fireşte, el nu băi Valery şi Costache Caragiale. Spectacolul a fost complectat cu Continuare în pagina II-a, coloanele fie jos eveli ou Aşa dar. dispară vom „revelio• ! „Ora 12“. Cât de relative suni na“ ! I toate.! Musai acest lucru, care a. intrai Ceasornicele bucureştene sunt. oarecum în cadrul obligaţiilor. ce-: departe încă de a fi puse de atăţen.eşti. j cord, aşa că in realitate ne vom Naivi mai. suntem ! Cel. pufin da în spectacol cu diferenţe de miodată pe an cădem în mintea pre-‘ nute, chiar şi acei cari întrebaţi , filor şi a desenatorilor marilor co-\ „unde fac revelionul !‘‘ răspun-tiăiane care-şi închipuiesc anul nou sub forma unui copilaş bucălat, iar anul, vechi, ca pe un bătrân gârbovit, adus din spete. Naivitate şi în acelaş timp ingratiluleau cu aere de ascet : „In pat, dragă“ ! Câte incidente în familii pe chestia: „unde facem revelionul tău, oricât, de puţin superstiţios bine. Ca să se dea bine pe lângă] ai fi, cum oare vrei să-ţi meargă noul an, oamenii îşi închipiiegnul care va naşte astă-,seară, tine,rel de tot, iar pe cel vechi, pentru că nu mai, au nevoe de el, sub forma d-lui Şuţu, membru al Academiei române. Ce s’ar face omul dacă nu s’ar îmbăta cu apă rece ? Aşa dar, astă-seară vom mânca şi vom bea mult şi fix la ora 12 noaptea se vor învârti comutatoarele, se vor trage lănţişoarele lămpilor de gaz aerian şi se va sufla în lămpile de petrol, bine în anul ,ci se anunţă, când il primeşti cu tărăboi. Cei cari vom reveliona în familie, vom auzi sumedenie de spirite proaste, fiindcă în asemenea ocazii este un obicei ca, toţi , să-şî arate „talenturile“, iar cei cari şi-au oprit „tacâmuri“ la restaurante sau var metcuri, vor sta înghesuiţi, claie peste grămadă, şi la plecare nu-şi vor găsi fularele. Ce ne aduce noul an? Discuţii zadarnice. In orice caz, economiştii să ne slăbească. Tot studiul lor — Joan Massoff Senzaţionalele noutăţi ale stagiunii teatrale londoneze Opera „internaţională“ a lui Oskar Strauss. - Nikita Balieff „Domnişoara Elsa. „Peer Gynt“ re, câtva timp, cu trupa sa „Chauve Souris” la Cambridge Theater, cu un repertoriu nou. Asociaţia „Independent Theatre Club”, care nu intră sub Viaţa teatrală londoneză îşi păstrează caracterul ei internaţional, cu toată campania antistrăină a anumitor cercuri. De pildă C. B. Cochran pregăteşte un spectacol al cărui text e scris de un vienez şi prelucrat controlul cenzorului, a obţinut apoi de im englez, a cărui înscenare e încredinţată unui american, a cărui muzică e compusă de un compozitor austriac stabilit la Berlin şi a cărei principală interpretă este o actriţă franceză. Spectacolul preparat după această reţetă este opereta lui Oskar Strauss „O fermee care ştie ce vrea” căreia i se prevede un succes imens. .«Ar.1 Principala interpretă este Alice Delysia. Rolul ei a fost creiat, la Berlin, de Fritzy Massary. Titlul englezesc al operetei nu e încă fixat, întrucât trebue ales unul din aceste două: „Mother of Pearl” și „Box 21”. Premiera londoneză va avea loc în prima jumătate a lunei ianuarie. Patru scene din Londra vor mai reprezenta, în acelaş timp, alte producţii ale lui Cochran, „Dineul de la opt” de George Kaufman şi Edna Ferber e o premieră aşteptată cu încordare, deoarece Cochran anunţă o punere în scenă senzaţionala. Cu acelaş interes sunt aşteptate şi piesele „Banda ucigaşilor” de George Munro şi „Magnolia Street”, dramatizate de Edward Knoblock, a romanului lui Louis Golding cu acelaş titlu. Nikita Bakeff a acceptat deasemeni invitaţia lui Cochran de a veni la Londra şi va reapa spectacolele lor, decât săli mici. Efectul iniţiativei lor curajoase este însă, totdeauna, mai important decât se poate bănui. In adevăr, în urma succesului „Domnişoarei Elsa”, şimai de mult, al „Horei dragostei”, un director de teatru s-a hotărât să reprezinte „oficial” câteva piese de Schnitzler. Soarta lui Schnitzler o are şi Ibsen în Anglia. Dacă nu s’ar un considerabil succes cu „Domnişoara Elsa”, piesă scrisă după Schnitzler, de Theodore Komisarjevsky. Actriţa Peggy Ashcroft are în rolul titular o creaţie atât de puterni ocupa Peter Godfrey de el, nu că, încât criticii au declarat că s’ar auzi nimic de operele sale. J. T. Grein, un prieten din tinereţe al lui Shaw, i-a deschis, pe vremuri, lui Ibsen drumul spre scena engleză. Peter Godfrey încearcă acum să-l actualizeze din nou și a început un ciclu Ibsen cu „Peer Gynt” la Gate Theatre, cel mai curajos teatru din Londra, care lucrează în mod conştient împotriva gustului marelui public, şi obţine cu toate acestea succes. Godfrey interpretează el însuşi rolul titular şi creiază un Peer Gynt cu totul houşi atât de nou încât izbuteşte să spună tot ce are de spus în două ore, în timp ce altor Peer Gynt le trebuesc pentru aceasta peste două ore şi jurmătate. Muzica lui Grieg i s’a părut lui Godfrey prea tonală pentru înscenarea sa burlescă şi a comandat o altă partitură unui tânăr compozitor englez. Dar muzica acestuia a decepţionat. Meritul lui Godfrey, care, în definitiv, a făcut totul doar din admiraţie pentru opera lui Ibsen, nu scade însă deloc. Piesa, ca şi publicul i-au primit spectacolul cu elogii. .y şi-a câştigat dreptul de a fi comparata cu Elisabeth Bergner. Cenzorul Londrei a interzis, de fapt, „Domnişoara Elsa” aşa cum a interzis şi „Hora dragostei” de Schnitzler, dar după cum am spus, reprezentaţiile asociaţiilor teatrale date numai pentru membrii ei — şi membru poate deveni oricine numai prin cumpărarea biletului de intrare—nu pot fi controlate de nici o cenzură. In felul acesta se respectă dispoziţia fundamentală a constituţiei britanice, care declară intangibil „home”-ul, ceea ce înseamnă căminul, casa oricărui cetăţean englez. Nici o poliţie nu poate intra în casa unui englez, chiar dacă se ştie că înăuntru se ascunde o bandă întreagă de asasini. In asemenea cazuri, poliţia aşteaptă până când domnii bandiţi binevoesc să iasă din casa paşnicului cetăţean a cărui casă stă sub protecţia constituţiei. De această dispoziţie se folosesc cluburile teatrale pentru a reprezenta piese interzise de cenzor, dar dezavantajul este ca nu pot închiria, pentru DUMINICA 1 IANUARIE 1955 ABONAMENTE a* tara n r«t tuni.............................. V , t»! SOC ^ase luni.................... * ooo **» «n.................. . looo IN STRĂINĂTATE DUBLU Abonementefe ee plfitese inainte la 5 sau la 15 aia fiecărei luni Un discurs al lui Thomas Mann După cum se ştie Germania întreagă a celebrat, luna trecută, a ■0-a aniversare a celui mai mare al său autor dramatic. Aceste sărbători sau sfârşit la Munich, printr’un omagiu alui Thomas lui Gerhart Mann adus mann. Cel mai celebru romancier german, a pronunţat un discurs asupra luii Hauptmann la Teatrul Naţional. Relevăm câteva fraze, ca muzicieni ce sunt mărturia unei oarecare independenţe, într’o epocă la care naţionalismul triumfă în Germania în toate domeniile. Putem spune, declară autorul Muntelui Vrăjit, că noi, germanii suntem un popor prea artist.Nu voi merge până acolo. Poate că amestecul de sensualitate şi spiritualitate pe care îl constatăm în caracterul francez este mult mai apropiat de elenism, de artă, decât caracterul german. Arta vorbirii nu ocupă în conştiinţa germanului un loc tot atât de important ca’n Franţa, unde literatura este arta naţională. In Germania, muzica ocupă acest, loc. Thomas Mann adaogă că, totuşi, astăzi cu greu s'ar putea găsi un muzician susceptibil să Haup fie sărbătorit precum este sărbatorit Gerhart Hauptmann. Oare acest lucru nu se datorează faptului că Germania, ţara muzicei, nu posedă actualmente mari Thomas Mann Tată un gen de literatură re a fost complect neglijat Piese pentru copii 2 Celebrul „Peter Pan” al lui James Barrie se joacă mereu cu acelaş mare succes a? vârsta la care copiii se joacă, şi a~ C în casa Părintească stabilindu-se în insula Never Land, unde ajunge şeful copiilor pierduţi. Se mai află acolo Slighthy, un copil care flneră şi lotes, care nu e niciodată la faţa locului când se întâmplă ceva important, şi o serie întreagă de alţi copii fugiţi de la casele lor. Se mai alia acolo şi nişte Piei Roşii comandate de fetiţa Tiger Lily, şi cari sunt aliaţii lui Peter Pan, şi nişte piraţi comandaţi de teribilul Hook, şi care sunt duşmanii lui Peter Pan. Ura lui Hook, datează de la o luptă groaznică în care Peter Pan i-a tăiat un braţ şi lagău de mâncare unui crocodil care trecea pe acolo. Crocodilului rea spectacolelor pentru copii. Cei mai ngari scriitori au con-, • „i*- . , —fr'T—7~î sacrat una din operele lor colj ■ u i e.,mu t Uratul umplut ca unul mcat1,'1 urmărește pretutindeni și Far fi mâncat de mult dacă spre nenorocirea lui n ar avea un stomac, o pen dulă al cărui tic tac anunță mereu pe Hook de apropierea pericolului. Peter Pan, obligat mereu să apere pe copiii pierduţi, supuşii săi, şi pe Pieile Roşii aliaţii săi, are ce face acolo, totuşi copiilor le lipseşte ceva indispensbil, nu ştiu povestiri pentru că n’au mame ca să le povestească. Peter Pan, lipseşte din când în când ca să se ducă să tragă cu urechea la ferestrele caselor unde se povestesc istorioare pentru copii. Intr-o seară face cunoştinţă cu alţi copii ai căror părinţi sunt plecaţiîn oraş. Copiii seduşi de povestea lui Peter Pan sunt gata să-l urmeze la Never Land, unde asistă la o serie întreagă de peripeţii. Piesa se joacă cu, săli pline, spre deliciul copiilor londonezi,tât la noi cât şi în Franţe. Pe vremuri teatrul Naţional îşi luase sarcina de a monta piese spectaculoase cari nu se jucau numai pentru copii, dar şi economia politică nu e nici ştiinţă pentru oameni mari. Acum nici artă — s’a dovedit că nu face | vre-o treizeci de ani copiii ar două parale. „Dacă am ajuns sau j fi avut de văzut ..Stuziana și ■nu punctul culminant al crizei.‘‘ — J Pepelea . ^ „Ocolul pământuc o chestie care nu-i privește pe I lui , „Călătoria Lizetei și aldumnealor. J te câteva, cum a fost „Michel Strogoff” jucată de Leonard I la Liric. Azi copiilor mai rămas decât tare Nădejdea ne e la Dumnezeu şi înţelepciunea populară, afirmă că nu aduce anul ce aduce ceasul. De ce să ne pierdem timpul şi nu le-au ori un spectacol ca melodrama „David Copperfield” şi cinematosa adunam cifrele 1,9, 3, 3. graful care nu represintă mai da 16 : număr fad şi inexpresiv, niciodată filme pentru copii. E de prisos să intist că nici anul ■ Anglia e poate singura ţară te vine nu are nici o influenţă, ti. i care s a preocupat, de chestiasupra vârstei vedetelor de teatru, cari, indiferent dacă au revelionul până acum de pesta cincizeci de ani, tot „31 de ani împlinesc la anul‘. . . Şi acum, indiferent unde vom reveliona, e lucru cert că mâine dimineaţă vom avea gura amară şi oasele frânte. Ce folos însă, că această certitudine nu ne ajută la nimic ? piilor şi s’a întâmplat scriitori ca James, Barrie şi Milne să scrie adevărate capodopere pentru copii. In Franţa numai Maurice Maeterlinck, care e de fapt „belgian, a scris: „Pasărea albastră” care e o feerie pentru copii. La Londra, manuscrisul unei piese pentru copii: „Alice în ţara minunilor” s-a vândut la licitaţie pentru suma fabuloasă de 12.000 livre sterline. Dar un exemplu eloquent de prestigiul de care se bucură la Londra piesele pentru copii e capul piesei: „Peter Pan”, celebra feerie a lui James Barrie. A fost scrisă acum treizeci de ani şi de atunci se joacă mereu în preajma Crăciunului cu acelaş mare succes. Peter Pan e povestea unui băeţaş care nu vrea să crească mare pentru că a auzit de la părinţii săi ce aşteaptă când va fi mare, şi asta nu-l tentează deloc. El se hotărăşte să rămână la Se va crea la Paris un muzeu de costume de teatru Ziarele pariziene se ocupă ac-1 tru identificarea portretelor şi atualmente de interesanta chestiu- i busturilor, ai căror autori şi dane a creărei unui mizeu pentru te nu se cunosc, costume de teatru la Paris. Ar trebui evident să se ţină seamă d© întârzierea cu care modele parisiene pătrund în străinătate şi în provincie. Dar s’ar putea ajunge totuşi la concluzii aproxi-Louis Reau, un eminent istoric de artă, directorul institutului francez de la Viena se arată partizan al creărei acestui muzeu. Cred — a spus Louis Reau—că într’un oraş ca Parisul, crearea unui asemenea muzeu se impune motive. Sunt convins că un muzeu de acest gen cu condiţia de a fi inteli de mult. Colecţiile sunt gata, şi gent clasat, şi aranjat ca gustar s’ar îmbogăţi repede, nu e nevoe a ajunge să intereseze şi pe marele decât de un local propriu pentru aşa ceva. Interesul acestor ,,’Arhive ale costumului” ar fi foarte mare pentru creatorii de modă cari ar găsi acolo idei şi sugestii de tot felul. Dar utilitatea unui asemenea muzeu nu e mai puţin evident din punct de vedere al archeologiei şi al istoriei artei. Cunoaşterea exactă a variaţiei lai, modei la îmbrăcăminte şi la coafuri e un mijloc sigur pentru a da la o operă de artă. Dacă sar ajunge să se precizeze, faptul că cutare formă de gu- ter, de peruce şi de încălţăminte niera strămoşească, a fost la modă în cutare an, s’arj putea trage concluzii utile pen-De pildă unele costume Lîmusine cu o coifră scrobită, nu se pot face la Paris, numai câteva femei bătrâne din acea regiune mai ştiu să-l încreţească în ma- public şi pe specialişti şi că cheltuelile de instalaţie s’ar putea acoperi repede. Un alt savant dl. Charles Brun, susţine că încă un motiv care pledează în favoarea creărei muzeului e faptul că asemenea instituţii există în străinătate. Totuşi relevă faptul că încercarea se loveşte de oarecam dificili