Rampa, ianuarie 1933 (Anul 16, nr. 4489-4512)

1933-01-01 / nr. 4489

Cum se scrie o piesă de teatru bună? — Odinioară se credea că^ arta cu bereta de catifea pe cap a dramaturgiei poate fi învățată. — "­­ Existau chiar o sumedenie de manuale și catehisme menite a-1 itndruma pe neofit. „Tech­­nica dramei” de Gustav Frey­­tag era foarte căutată, „Cate­hismul” lui Preiss şi „Poetica” lui Beyer deasemeni. Desigur însă ca dacă Freytag, Prölls şi Beyer şi-ar arunca astăzi pri­virile pe pământ, s’ar îngrozi văzând situaţia haotică a dra­maturgiei actuale. Nici una din legile fixe de gri nu mai e respectată astăzi. I­n­ci măcar sfânta împărţire în trei, patru şi cinci acte nu mai e luată­­în consideraţie. Până şi legea fundamentală a vechei dramaturgii, după care orice dramă este o succesiune, spre deosebire de epică şi pictură, care sunt simultane, nu mai are valoare. In „Criminalii” şi „Elisabeta, regina Angliei” Fer­minand Bruckner a demonstrat că şi drama poate avea acţiuni simultane. „Nu prea cred, de aceea” — spune autorul dramatic vienez Rudolf Lothar într’un articol din „Neues Wiener Journal” întitulat „Cum se scrie o piesă ele teatru buna­r’ — „că ar mai fi posibil să se scrie astăzi o dramaturgie şi să se găsească pentru viitorii autori dramati­ci un fii ,con­ducător, f­iecare o cunoaşte după poantă, după autor cauta sa-şi croiască asta- rezolvarea conflictului. Şi de­­zi un drum propriu şi sa se nu­­ să repet îndea­depărteze cat mai mult de pre­­juns: valooarea unei idei dra­­deceson. Legea de en nu ^ consistă­­în aceea ca dg compteaza, toţi cauta legea de solutie Pentru această solu. mame. Directorii de teatru nuj mai au încredere în ceeace aj­ie se cauta apoi noduljp pen­­avut succes eri. „Astăzi nu e DTM acest nod premizele eri” spun ei. Publicul vrea să f .­m ad­evar, conclude Bli­vadă lucrări pe care nu le-a fost Lothar, cu toa e ca Piese­­mai văzut, concepute şi înfa-; 111 bardou sunt învechite, ţi sate într’un mod necunoscut j techinea lor este exemplara şi eri. Dar oricât de mult s’ar­­ poate­ folosi ca învățământ şi schimba dramaturgia de ori şi­­ astăzi. Şi înainte de toate se oricât de puţină utilitate ar poate învăţa de la Sardou ce puţini avea vechile manuale astăzi,­­există totuşi ceva care a ră­mas neatins şi va rămâne veş­nic, neatins: esenţa şi valoarea ideii dramatice. Şi această fra­este o idee dramatică: o buna­­ idee dramatică este o situaţie finală din care decurge dela sine tot ce precede — când au­torul e un adevărat drama­in îmi răsună în urechi lîn cu-jturg. Şi oricât s’ar schimba re­­vinte franceze, il văd încă fre clinica dramei, această lege nu Victorien Sardou în faţa mea. * se va schimba nici­odată, sprijinit de cămin, în casa sa de la ţară, într-o Duminică de Mai. Sunt cincizeci de ani de atunci. Dar şi atunci existau tineri care vroiau să revoluţio­neze teatrul. Mai târziu, când tinerii îmbătrânesc, vin alţii ca un iii sperie pe ei, cum şi ei i-au speriat la rândul lor pe bătrâ­ni, cu idei reformatoare. ■ „Cum înţeleg aceşti domni­şori să construiască o piesă” spunea Sardou cu zâmbetul său sarcastic şi ironic, dar tot­deauna amabil, „aceasta îi pri­veşte. Şi dacă experienţele lor se sfârşesc printr’un eşec, a­­tunci înseamnă că s’au aruncat singuri de pe stânca tarpeiană. Dar oricum va arata drama de astăzi sau de mâine, fapt este şi rămâne că o dramă trebue să aibă la bază o idee dramatică... Şi e mult mai important să se cunoască întâi sfârşitul dra­mei, decât începutul. Trebue să ai întâi poanta, şi apoi să inventezi acţiunea comediei. E uşor să înnozi, dar greu să desnozi. Tata Sarcey scrie şi spune zilnic că marea scenă, „la scene a faire”, cum a nu­mi­t-o el, este principalul în dramă! Fals! Fundamental gre­şit! O scenă mare, cu tunete şi fulgere, poate scrie oricine. Dar adevăratul autor dramatic PD. MALIŢIOZITATE Eroul nostru este, — relarc, — un destul de simpatic autor dramatic, care, în afară de această profesiune puţin onorabilă, — cu atât mai puţin onorabilă, cu cât eşti jucat de mai multe ori, — se ocupă ţi cu... publicis­tea, scriind, — vai, nouă!, —, destul de des, pe la diferite reviste mai mult sau mai puţin literare. Dacă n'ar fi avut viciul scrisului, confratele nostru, — hai să­ l numim confrate, — ar fi fost un ins inofen*­siv şi cu deosebire agreabil. Scriind Insă a^a cum scrie, a deve­­nit. periculos pentru sănătatea publi­că, şi deaceia, Stan păţiţii, cum ii văd semnătura la sfârşitul unui articol, renunţă, să-l mai citească. Regretăm, că, din cauza tator consi­­deraţiuni de ordin familiar, — în de­­finitiv, ce, vină are, de-o pildă, vărul sau Op. — nu-i putem da iniţialele, dar vom spune, — tot e un început de indiscreţie, — că nu prea se „giugiu­leşte", cu distinsul nostru june,prim, ă. P.p M.r.ţ.n., ci, dimpotrivă, de­ câte ori se întâlnesc, nu scapă prile­jul să se tachineze. __r De-o pildă, ori la prânz, la „Cam­­brinus“, la mese alăturate, eroul nos­tru şi P. p. M. r. ţ. n. ,~^ss-N — Domnule, dar dja fumezi îngrozi­tor de mult, exclamă, la, un moment dat, M. r. ţ. n., observând a 5.a tu gară pe care o aprindea fiorosul au­­tor dramatic In interval de junmtate ' oră 1 — Fumez mult, ce este drept! Dar ce vrei să fac?. Altfel nu-mi vine inspiraţie! ~ ^. — Atunci n’ai putea cel puţin să fu­mezi uri tutun mai bun! replică ma­liţios, P. p. M. r. 1. n. REALISM Pe scena unui cinematograf din Ca­pitală s’a jucat acum câteva zile ca o completare a spectacolului de film, o revistă scurtă și nu din cale afară de amuzantă..4 ‘ ' _^ Eri, In redacţia noastră, discutămi­du-se• despre spectacolele, teatrale și cinematografice, prezentate în ulti­­ma vreme, fatal, a venit vorba și desc­rie revista nu din­ cale afară ele­­­a. Maurice Bedel şi ziaristica Maurice Bedel a acordat con­fratelui parizian Jacques Hame­­line, un interview care a apărut • it­' du în La Semaîne de Vichy et Centre. ■ ■ i i ’ ,• Intre altele, autorul romanelor „Jerome”, „MoVonoff ” ,,Zulfu vorbeşte şi despre ziaristică. Redăm această părere a lui Ma­urice Bedel !...■•­­„In rezumat, iubesc foarte mult ziaristica. Este o formulă foarte interesantă de observaţiune ! Şi mă mir că actualmente nu mai sunt femei jurnaliste. In câteva ţări pe cari le cunosc foarte bine, în Suedia, în Germa­nia, în Cehoslovacia, multe femei sunt admirabile reportere. Şi apoi ele se prepară pentru această ca­rieră, cu multă­ seriozitate, atât, din punct de vedere al culturei ge­nerale cât şi al examenelor, 1 Maurice Bedel dud m,uzanţă pe care a jucat-o un cine­matograf din Capitală... — Ai văzut revista?. . — Da ! — Cum ţi-a plăcut scena cu ban­diţii? ~~ Minunată! Pâini şi spiritele erau furate, hi? Astăzi se împlinesc 80 de ani de la înfiinţarea Teatrului Naţional Astăseară, se împlinesc tocmai primadona Lesniewska, baritonul nuia că teatrul său o să aibe c­a­ Musiani şi tenorul Finoch­i. Primele cuvinte din piesa „Zoe ’ au fost spuse de actorul Mincu. CLĂDIREA TEATRULUI custică minunată, neîntrecută de nici un teatru din lume; totuşi a fost aşa. Există teatre mai mari mai frumoase, mai bogate, dar nici unul nu întrece­ în acustică. Teatrul Naţional se află pe jos , Teatrul Naţional din Bucureşti,­­ au adus multe îmbunătăţiri tea­trului Naţiona din Bucureşti, dar din fericire nimic nu i-a stricat austria.­­ S’a constatat că viaţa unui tea-­­­tru e de vreo 50 de ani; după a- a cest termen, mai întotdeauna un incendiu îl distruge. Dacă te gân­deşti că Teatrul Naţional e de a­­proape 80 de ani şi ca grinzile «le brad de la streaşină sunt tot cele de pe vremea lui Vodă Barbu Ştir­bey, te-apucă groaza. ÎNFIINŢAREA SOCIETĂŢII dramatice In 1887, Petre Grădişteanui a făcut să fie votată de Parlament­­ legea teatrelor, elaborată de Ion­­ Ghika şi de el. Prin ea se înfiinţa , după modelul Comediei Franceze,­­ societatea dramatică română. A­­ceasta lege a avut o menire idea­f­­ică cu Decretul dela Moscovă, alcătuit de Napoleon, tot pe timp întreaga, Ia loc numit „Hanul Gâmpinen­­eii”, cumpărat dela Dragomanul Serafim. Construcţia a început la 1846, sub privegherea unei comi­­siuni alcătuite din maiorul I. E. 80 de ani, de când s a inaugurat Teatrul Naţional din Bucureşti. Evenimentul s’a întâmplat în sea­ra de 51 d decembrie 1852, printr’o reprezentaţie de gala în folosul să­racilor. Au asistat Vodă Barbu Ştirbei cu doamna şi Curte, Consulii străini şi elita so­­cietăţeî Bucureştene. O cronică de pe vremuri rela­tează astfel solemnitatea inaugu­­rării: Când A. S. Principele Dom F­iorescu ,AI. Orescu, Vuîpache Fi­nitor se arătă in loja Sa, întreg Hoescu şi Constantin Iancovici, publicul, sculându-se, îl primi cu Sau întrebuinţat un milion de că­ţei detuniîtoare rânduri de ti­plou­ze, pentru a-i aduce omagii şi mul­ţum­iri în privinţa­ acestui frumos dar al iubirii de artă”. PRIMA REPREZENTAŢIE înainte de ridicarea cortinei, or­chestra, dirijată de Wachmann a executat uvertura din „Claca Ţă­rănească” care se începe cu o doi­na, cântată de artistul flautist Ir Hz,­rămizii, 39 de mii de hârdae de ni­sip, piatra de Rusciuc etc. Teatrul Naţional a fost clădit „după orân­duiala şi arătările” arhitectului vienez Heft. Decoraţiuni’ce sunt opera lui Mühldörfer şi împreună cu maşi­năriile scenei, au fost făcute la Mannheim. ACUSTICA TEATRULUI NAŢIONAL Alexandru Davila spune: Când S’au jucat, voci vilul „Zoc” s-au ‘ Vodă Barbu Ştirbey aruncă teme I IV Amor Roma.­esc”, tradus de lia Teatrului Naţional din Bucu. Robescu cu muzica de­ Wachmann, reşii, el puse la cate să se ridice. Rolurile principale le aveau Nini după stilul italian adoptat în mai toate ţările, o clădire zidită din plin, cu ziduri groase şi material­e câteva scene de operă italiană, cu ales. Pe atunci, fireşte, el nu bă­i Valery şi Costache Caragiale.­­ Spectacolul a fost complectat cu Continuare în pagina II-a, coloa­nele fi­e jos eveli ou Aşa dar. dispară vom „revelio• ! „Ora 12“. Cât de relative suni na“ ! I toate.! Musai acest lucru, care a. intrai Ceasornicele bucureştene sunt. oarecum în cadrul obligaţiilor. ce-: departe încă de a f­i puse de a­­tăţen.eşti. j cord, aşa că in realitate ne vom Naivi mai. suntem ! Cel. pufin da în spectacol cu diferenţe de mi­­odată pe an cădem în mintea pre-‘ nute, chiar şi acei cari întrebaţi , filor şi a desenatorilor marilor c­o-\ „unde fac revelionul !‘‘ răspun-tiăiane care-şi închipuiesc anul nou sub forma unui copilaş bucă­­lat, iar a­nul, vechi, ca pe un bă­trân gârbovit, adus din spete. Nai­­vitate şi în acelaş timp ingratilu­leau cu aere de ascet : „In pat, dragă“ ! Câte incidente în familii pe chestia: „unde facem revelionul tău, oricât, de puţin superstiţios bine. Ca să se dea bine pe lângă] ai fi, cum oare vrei să-ţi meargă noul an, oamenii îşi închipiie­g­­nul care va naşte astă-,seară, tine,­rel de tot, iar pe cel vechi, pentru că nu mai, au nevoe de el, sub forma d-lui Şuţu, membru al A­­cademiei române. Ce s’ar face omul dacă nu s’ar îmbăta cu apă rece ? Aşa dar, astă-seară vom mânca şi vom bea mult şi f­ix la ora 12 noaptea se vor învârti comuta­toa­­rele, se vor trage lănţişoarele lăm­pilor de gaz aerian şi se va sufla în lămpile de petrol, bine în anul ,ci se anunţă, când il primeşti cu tărăboi. Cei cari vom revelion­a în fa­milie, vom auzi sumedenie de spi­rite proaste, fiindcă în asemenea ocazii este­ un obicei ca, toţi , să-şî arate „talenturile“, iar cei cari şi-au oprit „tacâmuri“ la restau­rante sau var m­etcuri, vor sta în­ghesuiţi, claie peste grămadă, şi la plecare nu-şi vor găsi fularele. Ce ne aduce noul an? Discuţii za­darnice. In orice caz, economiştii să ne slăbească. Tot studiul lor — Joan Massoff Senzaţionalele noutăţi ale stagiunii teatrale londoneze Oper­a „internaţională“ a lui Oskar Strauss. - Nikita Balieff „Domnişoara Elsa.­­ „Peer Gynt“­ re, câtva timp, cu trupa sa „Chauve Souris” la Cambrid­ge­ Theater, cu un repertoriu nou. Asociaţia „Independent Thea­tre Club”, care nu intră sub Viaţa teatrală londoneză îşi păstrează caracterul ei interna­ţional, cu toată campania anti­­străină a anumitor cercuri. De pildă C. B. Cochran pregăteş­te un spectacol al cărui text e scris de un vienez şi prelucrat controlul cenzorului, a obţinut apoi de im englez, a cărui în­scenare e încredinţată unui a­­merican, a cărui muzică e com­­pusă de un compozitor aus­triac stabilit la Berlin şi a că­rei principală interpretă este o actriţă franceză. Spectacolul preparat după această reţetă este opereta lui Oskar Strauss „O fermee care ştie ce vrea” căreia i se prevede un succes imens. .­­«Ar.1 Principala interpretă este A­­lice Delysia. Rolul ei a fost creiat, la Berlin, de Fritzy Ma­ssary. Titlul englezesc al ope­retei nu e încă fixat, întrucât trebue ales unul din aceste două: „Mother of Pearl” și „Box 21”. Premiera londoneză va avea loc în prima jumătate a lunei ianuarie. Patru scene din Londra vor mai reprezenta, în acelaş timp, alte producţii ale lui Cochran, „Dineul de la opt” de George Kaufman şi Edna Ferber e o premieră aşteptată cu încorda­re, deoarece Cochran anunţă o punere în scenă senzaţionala. Cu acelaş interes sunt aştep­tate şi piesele „Banda ucigaşi­lor” de George Munro şi „Mag­nolia Street”, dramatizate de Edward Knoblock, a romanu­lui lui Louis Golding cu acelaş titlu. Nikita Bak­eff a acceptat de­asemeni invitaţia lui Cochran de a veni la Londra şi va reapa spectacolele lor, decât săli mi­ci. Efectul iniţiativei lor cura­joase este însă, totdeauna, mai important decât se poate bă­nui. In adevăr, în urma succe­sului „Domnişoarei Elsa”, şi­­mai de mult, al „Horei dragos­tei”, un director de teatru s-a hotărât să reprezinte „oficial” câteva piese de Schnitzler. Soarta lui Schnitzler o are şi Ibsen în Anglia. Dacă nu s’ar un considerabil succes cu „Domnişoara Elsa”, piesă scri­să după Schnitzler, de Theo­dore Komisarjevsky. Actriţa Peggy Ashcroft are în rolul ti­tular o creaţie atât de puterni ocupa Peter Godfrey de el, nu că, încât criticii au declarat că s’ar auzi nimic de operele sa­le. J. T. Grein, un prieten din tinereţe al lui Shaw, i-a des­chis, pe vremuri, lui Ibsen dru­mul spre scena engleză. Peter Godfrey încearcă acum să-l actualizeze din nou și a înce­put un ciclu Ibsen cu „Peer Gynt” la Gate­ Theatre, cel mai curajos teatru din Londra, ca­re lucrează în mod conştient împotriva gustului marelui pu­blic, şi obţine cu toate acestea succes. Godfrey interpretează el însuşi rolul titular şi creia­­ză un Peer Gynt cu totul h­ou­­şi atât de nou încât izbuteşte să spună tot ce are de spus în două ore, în timp ce altor Peer Gynt le trebuesc pentru aceas­ta peste două ore şi jurmătate. Muzica lui Grieg i s’a părut lui Godfrey prea tonală pentru înscenarea sa burlescă şi a co­mandat o altă partitură unui tânăr compozitor englez. Dar muzica acestuia a decepţionat. Meritul lui Godfrey, care, în definitiv, a făcut totul doar din admiraţie pentru opera lui Ibsen, nu scade însă deloc. Pie­sa, ca şi publicul i-au primit spectacolul cu elogii. .­­y şi-a câştigat dreptul de a fi comparata cu Elisabeth Berg­­ner. Cenzorul Londrei a inter­zis, de fapt, „Domnişoara Elsa” aşa cum a interzis şi „Hora dragostei” de Schnitzler, dar după cum am spus, reprezenta­ţiile asociaţiilor teatrale date numai pentru membrii ei — şi membru poate deveni oricine numai prin cumpărarea biletu­lui de intrare—nu pot fi con­trolate de nici o cenzură. In fe­lul acesta se respectă dispozi­ţia fundamentală a constituţiei britanice, care declară intangi­bil „hom­e”-ul, ceea ce înseam­nă căminul, casa oricărui cetă­ţean englez. Nici o poliţie nu poate intra în casa unui en­glez, chiar dacă se ştie că înăun­tru se ascunde o bandă întrea­gă de asasini. In asemenea ca­­zuri, poliţia aşteaptă până când domnii bandiţi binevoesc să iasă din casa paşnicului ce­tăţean a cărui casă stă sub pro­tecţia constituţiei. De această dispoziţie se folo­sesc cluburile teatrale pentru a reprezenta piese interzise de cenzor, dar dezavantajul este ca nu pot închiria, pen­tru DUMINICA 1 IANUARIE 1955 ABONAMENTE a* tara n r«t tuni.............................. V , t»! SOC ^ase luni.................... * ooo **» «n.................. . looo IN STRĂINĂTATE DUBLU Abonementefe ee plfitese inainte la 5 sau la 15 aia fiecărei luni Un discurs al lui Thomas Mann După cum se ştie Germania în­treagă a celebrat, luna trecută, a ■­0-a aniversare a celui mai mare­ al său autor dramatic. Aceste săr­­­bători sau sfârşit la Munich,­ printr’un omagiu al­ui Thomas lui Gerhart Mann adus mann. Cel mai celebru romancier ger­man, a pronunţat un discurs asu­pra luii Hauptmann la Teatrul Na­ţional. Relevăm câteva fraze, ca­ muzicieni ce sunt mărturia unei oarecare independenţe, într’o epocă la ca­re naţionalismul triumfă în Ger­mania în toate domeniile. Putem spune, declară autorul Muntelui Vrăjit, că noi, germa­nii suntem un popor prea artist.­­Nu voi merge până acolo. Poate că amestecul de sensualitate şi spiritualitate pe care îl constatăm în caracterul francez este mult mai apropiat de elenism, de artă, decât caracterul german. Arta vorbirii nu ocupă în con­ştiinţa germanului un loc tot a­­tât de important ca’n Franţa, un­de literatura este arta naţională. In Germania, muzica ocupă acest, loc. Thomas Mann adaogă că, to­tuşi, astăzi cu greu s'ar putea găsi un muzician susceptibil să Haup­ fie sărbătorit precum este sărba­­­­torit Gerhart Hauptmann. Oare acest lucru nu se datorea­ză faptului că Germania, ţara mu­zicei, nu posedă actualmente mari Thomas Mann Tată un gen de literatură re a fost complect neglijat Piese pentru copii 2 Celebrul „Peter Pan” al lui James Barrie se joacă mereu cu acelaş mare succes a­? vârsta la care copiii se joacă, şi a~ C în casa Părintească sta­bilindu-se în insula Never Land, unde ajunge şeful copii­lor pierduţi. Se mai află acolo Slighthy, un copil care flneră şi lot­es, care nu e nici­odată la faţa locului când se întâm­plă ceva important, şi o serie întreagă de alţi copii fugiţi de la casele lor. Se mai alia acolo şi nişte Piei Roşii comandate de fetiţa Tiger Lil­y, şi cari sunt aliaţii lui Peter Pan, şi nişte piraţi comandaţi de teribilul Hook, şi care sunt duşmanii lui Pe­ter Pan. Ura lui Hook, datează de la o luptă groaznică în care Peter Pan i-a tăiat un braţ şi lag­ău de mâncare unui crocodil care trecea pe acolo. Crocodilului rea spectacolelor pentru copii. Cei mai ngari scriitori au con-, • „i*- . , —fr'T—7~î sac­rat una din operele lor co­lj ■ u i e.,mu t Uratu­l umplut ca unu­l mcat1,'1 urmărește pretutindeni și Far fi mâncat de mult dacă spre nenorocirea lui n ar avea un stomac, o pen dulă al cărui tic tac anunță me­reu pe Hook de apropierea pe­ricolului. Peter Pan, obligat mereu să apere pe copiii pier­duţi, supuşii săi, şi pe Pieile Roşii aliaţii săi, are ce face a­­colo, totuşi copiilor le lipseşte ceva indispensbil, nu ştiu po­vestiri pentru că n’au mame ca să le povestească. Peter Pan, lipseşte din când în când ca să se ducă să tragă cu urechea la ferestrele case­lor unde se povestesc istorioa­re pentru copii. Intr-o seară fa­ce cunoştinţă cu alţi copii ai căror părinţi sunt plecaţi­­în oraş. Copiii seduşi de povestea lui Peter Pan sunt gata să-l ur­meze la Never Land, unde asis­tă la o serie întreagă de peri­­peţii. Piesa se joacă cu, săli pline, spre deliciul copiilor londo­nezi,­tât la noi cât şi în Franţe.­ Pe vremuri teatrul Naţional îşi luase sarcina de a monta pie­se spectaculoase cari nu se ju­cau numai pentru copii, dar şi economia politică nu e nici ştiinţă­­ pentru oameni mari. Acum nici artă — s’a dovedit că nu face | vre-o treizeci de ani copiii ar două parale. „Dacă am ajuns sau j fi avut de văzut ..Stuziana și ■nu punctul culminant al crizei.‘‘ — J Pepelea . ^ „Ocolul pământu­­c o chestie care nu-i privește pe I lui , „Călătoria Lizetei și al­­dumnealor. J te câteva, cum a fost „Michel Strogoff” jucată de Leonard I la Liric. Azi copiilor mai rămas decât tare Nădejdea ne e la­ Dumnezeu şi înţelepciunea populară, afirmă că nu aduce anul ce aduce ceasul. De ce să ne pierdem timpul şi nu le-au ori un spectacol ca melodrama „Da­vid Copperfield” şi cinemato­sa adunam cifrele 1,9, 3, 3. graful care nu represintă mai da 16 : număr fad şi inexpresiv, nici­odată filme pentru copii. E de prisos să in­tist că nici anul ■ Anglia e poate singura ţară te vine nu are nici o influenţă, ti. i care s a preocupat, de chestia­supra­ vârstei vedetelor de teatru, cari, indiferent dacă au revelionul până acum de pesta cincizeci de ani, tot „31 de ani împlinesc la anul‘. . . Şi acum, indiferent unde vom reveliona, e lucru cert că mâine dimineaţă vom avea gura amară şi oasele frânte. Ce folos însă, că această certi­tudine nu ne ajută la nimic ? piilor şi s’a întâmplat scriitori ca James, Barrie şi Milne să scrie adevărate capo­­d­opere pentru copii. In Fran­ţa numai Maurice Maeterlinck, care e de fapt „belgian, a scris: „Pasărea albastră” care e o feerie pentru copii. La Londra, manuscrisul unei piese pentru copii: „Alice în ţara minunilor” s-a vândut la licitaţie pentru suma fabuloa­să de 12.000 livre sterline. Dar un exemplu eloquent de prestigiul de care se bucură la Londra piesele pentru copii e capul piesei: „Peter Pan”, cele­bra feerie a lui James Barrie. A fost scrisă acum treizeci de ani şi de atunci se joacă mereu în preajma Crăciunu­lui cu acelaş mare succes. Peter Pan e povestea unui băeţaş care nu vrea să crească mare pentru că­ a auzit de la părinţii săi ce­­ aşteaptă când­ va fi mare, şi asta nu-l tentea­ză deloc. El se hotărăşte să rămână la Se va crea la Paris un muzeu de costume de teatru Ziarele pariziene se ocupă ac-1 tru identificarea portretelor şi a­tualmente de interesanta chestiu- i busturilor, ai căror autori şi­ da­ne a creărei unui m­izeu pentru­­ te nu se cunosc, costume de teatru la Paris.­­ Ar trebui evident să se ţină sea­mă d© întârzierea cu care mode­le parisiene pătrund în străinăta­te şi în provincie. Dar s’ar putea ajunge totuşi la concluzii aproxi-Louis Reau, un eminent istoric de­ artă, directorul institutului francez de la Vie­na se arată par­tizan al creărei acestui muzeu. Cred — a spus Louis Reau—că într’un oraş ca Parisul, crearea unui asemenea muzeu se impune motive. Sunt convins că un muzeu de a­cest gen cu condiţia de a fi inteli de mult. Colecţiile sunt gata, şi gent clasat, şi aranjat ca gust­ar s’ar îmbogăţi repede, nu e nevoe a a­junge să intereseze şi pe marele decât de un local propriu pentru aşa c­eva. Interesul acestor ,,’Arhive ale costumului” ar fi foarte mare pen­tru creatorii de modă cari ar gă­­si acolo idei şi sugestii de tot fe­lul. Dar utilitatea unui asemenea muzeu nu e mai puţin evident din punct de vedere al archeologiei şi al istoriei artei. Cunoaşterea exactă a variaţiei la­i, modei la îmbrăcăminte şi la coa­furi e un mi­jloc sigur pentru a da la o operă de artă. Dacă sar ajunge să se precize­ze, faptul că cutare formă de gu- ter, de peruce şi de încălţăminte­­ niera strămoşească, a fost la modă în cutare an, s’arj putea trage concluzii utile pen-De pildă unele costume Lîmu­­sine cu o c­oifră scrobită, nu se pot face la Paris, numai câteva femei bătrâne din acea regiune mai ştiu să-l încreţească în ma- public şi pe specialişti şi că chel­­tuelile de instalaţie s’ar putea a­­coperi repede. Un alt savant dl. Charles Brun, susţine că încă un motiv care pledează în favoarea creărei mu­zeului e faptul că asemenea ins­tituţii există în străinătate. Totuşi relevă faptul că încerca­­rea se loveşte de oare­cam­ dificili

Next