Rampa, august 1933 (Anul 16, nr. 4663-4688)

1933-08-02 / nr. 4663

ANUL XVI, No. 4663 Redacfia, Administrația și Atelierele Grafice INTRAREA ZALOMIT Nr. 1 (Hotel Astoria) — Telefon 301­58 BUCUREȘTI PUBLICITATEA : RUDOLF MOSSE S. A Bulev. Brătianu 22 Telefon •­2.40.09 4 Pagini 3 Lei DIRECTOR SCARLAT FRODA­ N ■> ■■ Miercuri 2 August 1933 Actualitatea şi Capitala Duşmanii esteticei publice: câinii şi pisicile!.. Nefericiţii bucureşteni, mole­şiţi şi plictisiţi de căldura cani­culară a ultimelor zile, au avut ori, de des de dimineaţă, surpri­za unui divertisment cât se poa­te de amuzant. Grupuri­-grupuri de cetăţeni s’au aglomerat pe trotoarele Capitalei, pentru a ceti o „ordo­nanţă” oficială. După pasiunea lectori­cească a zecilor de cu­rioşi înghesuiţi pentru a strecu­ra o privire pe întinsul coalei de hârtie tipărită cu litere ne­gre, mari impresionante, ai fi putut crede că se anunţă cel pu­ţin o nouă mobilizare sau ridi­carea stării de asediu. Nimic grav însă. Primăria­­grijulie pentru cetăţenii, el a ţi­nut să ofere, ca distracţie, o o­­domniţă foarte, foarte vesela, care să mai aducă şi un petec de zâmbet senin, pe feţele în­cruntate de supărări ale bucu­­reştenilor.­­Ordonanţa e, — cred că aţi ghicit, — pentru salvarea este­ticii publice. D. Dem. Dobres­­cu, —* ale cărui realizări gospo­dăreşti de bună valoare, le-am elogiat de multe ori în coloane­le noastre, — iei teribil pe ches­tia asta. După ce a făcut ce a făcut­­— şi bine a făcut, — torpilând câteva din imobilele oribile ale Capitalei, acum a început pri­goana împotriva ...câinilor şi a pisicilor. Aşa spune ordonanţa lipită Duminică dimineaţa, pe ziduri­le Capitalei. Cică nici un câine, şi nici o pisică nu mai are voie să se plimbe pe străzile Capitalei, ne­însoţit. Orice pisică sau câine care va fi prins în flagrant-de­lict de... independentă, va fi con­fiscat, chiar dacă proprietarii lor au plătit taxele respective. Co mică ordonanţă,­­ nu ? dacă domnii câini şi doamnele pisici ar şti să citească şi ar şti, cum ştim noi, că d. Dem. Dobre­scu e intransigent pe chestie de estetică urbanistică, ordonanţa ar fi fost bine venită. Dar aşa ? Se poate angaja o guvernantă pentru Azorică ? E adevărat că ordinul nu se discută, se execută, dar n’ar fi stricat să fi găsit în ordonanţa primăriei, şi Instrucţiuni asu­pra modului, cum se poate în­soţi o pisică pe stradă. Ar fi fost interesant. Pentru că, până acum nu ştim încă pi­sici care se plimbă pe stradă tacticoase ca doamnele de pe Ca­lea Victoriei. Ci aşa zisa lor plimbare este o ascensiune con­tinuă pe burlane, pe garduri prin pomi, etc. Şi cum rămâne atunci cu în­soţirea ? Oricât am vrea să-i dăm con­curs d-lui Dobrescu în bine in­tenţionata campanie pe care o duce pentru civilizarea Bucu­­reştiului, nu vedem ce succes ar putea avea ultima ordonan-­ă. Te pui cu pisicile ? Sunt niş­te contravenienţi care nu pot fi sancţionaţi. Sau cu câinii ? Să nu mai iasă pe stradă ? Dar se pot parte planta pomi în casele oameni­lor ? !... Părerea noastră este că ar trebui să se continue cu ofensi­va alinierilor şi i să se renunţe la persecuţiiunea câinilor şi a pisicilor. JHUK DI'RAR! II Din cuşca sufleurului I-A SPUS-O! Confratele nostru L. V. este, pe cât de talentat, pe atât de sgărcit, încer­caţi de-i spuneţi o glumă scoţiană. Nici nu va zâmbi, apariţia proverbia­lă a scoţienilor părăndu­i­ se un lucru foarte natural. Dar să nu ne depărtăm de întâmpla­rea pe care vreau să v’o povestesc Luni dimineaţa, având să caute niş­te articole de acum 6 ani, m’a rugat să-i ajut, mai ales că asupra unor date nu prea era la curent. Când am venit la el, tocmai rugase băeţaşul unui vecin, un „puşt" de 8 ani, să-i care o grămadă de lemne de vreo 800 kilograme. După două ore lemnele erau trans portate la loc iar, copilul lac de nădu­ şeală. ~ ■■ ii1’«1 1 11 ' — Ia doi lei, îi oferă, galanton, V. Băețaşul ia moneta se uită la ea, o bagă In buzunar și nu spune un cuvânt. — De ce nu spui nimic când îţi dau 2 lei pentru că ai cărat lemnele 7 — Fiindcă tăticul a spus că mă rupe în bătaie dacă mai înjur !... DINCOLO DE GRAMATICA Scena s'a petrecut la o şcoală, se­cundară din Capitală, cu prilejul ul­timelor examene. Un elev, ameninţat la română, se prezintă în faţa profe­­sorului. Acesta, şilindu-l cam tare de cap, se hotărăşte să-l întrebe ceva uşor : — Spune-mi, te rog, ce ştii despre Eminescu 7 Tăcere.­­ Ai auzit de Creangă 7 Tăcere. — Ia cartea Candidatul se execută. — Deschide-o la întâmplare şi ci­­teşte... —• „Lăpuşneanu, sub un cort, având la dreapta sa pe Bogdan”... — „Având!’, ce e ? — Ferii, domnule profesor! _Foarte bine ! suspină profesorul, fericit că a stors un răspuns bun can­­didatului. — Câte feluri de verbe cu­­noști 7 ! — Masculine și femenine ! Pauză. — Stupoare. — Desnădejde. — Spune un verb femenin și te trec! reia, disperat, profesorul. Nouă pauză. Apoi elevul, convins... — A vorbi ! Profesorul rămâne o clipă pe gân­duri, apoi, cu un zâmbet trist şi privire furişată spre verighetă -Ai dreptate / Bine! Te-am trecut / Max Fallenburg la Londra „Observer­“ publică o ştire sen­zaţională . Marele comic german Max Pallenberg va juca în luna Decembrie la Londra. Se proectează o înscenare „ ,,Bravului soldiat Sveik“. ■Cu toate că, în ultimul timp Londra a angajat foarte mulţi artişti germani, ştirea b­a asta mai are nevoe de o confirmare din sur­să vieneză, întrucât Max Pallen­ber­g a semnat lai Viena câteva importante contracte pentru sta­giunea viitoare. Max Pallenberg M© TOT Un talentat confrate, reîntors de curând dintr’o lungă călătorie în străinătate In cursul cărei a vizitat și Londra, povestea dăunăzi câteva impresii din voiajul său. Amicul său R... îl întrerupse la un moment dat, întrebându-1 : — Și ai avut multe dificultăți cu englezeasca ta la Londra ? - Eu nu, dar londonezii, răspunse cu haz confratele. In America a luat fiinţă o „Ligă pentru ameliorarea şirei spinării”. Iată în adevăr, cea mai necesară din­tre ligi. Căci cine nu vrea astăzi, să aibă şira spinării cât mai suplă ? E ştiut doar că, cu cât te încovoi mai jos, cu atât ajungi mai sus... Kill­et Coma. Claude Farrére şi Pierre Benoit au scris, în colaborare, un roman în trei volume „La Résiirrection fran9aise“. Un interview cu Claude Farrére la Biarritz Claude Farrere se află în re­fugiu estival la Biarritz, într’o luminoasă casă bască, între pini și flori. Marele scriitor s’a oprit aici între două călătorii. Claude f­ar­re­re Intimitatea lui e familiară, iar o convorbire cu ei decurge agreabil. Intr’un colț zac pregătite câte­va c­ufere și geamantane. — Geamantanele ! Iarăși ple­caţi ? — O! Nu prea departe. Spre Polul Nor­d. Nimic nu e pentru Claude Farrere ,călător rutinat, prea departe. Distanţele devin mici pentru el. In definitiv s’ar pu­tea să aibe dreptate când în numai puţin de o lună poţi par­veni până la cel mai depărtat colţ al universului. Cărţile pe care Farrere le are dinainte sunt toate de călă­torie. De pildă o Istorie a marinei franceze” căreia îi oferă toată atenţia. Abandonând un moment ro­manul, Claude Farrere îşi dă curs pasi­unei şi se face istorie. — Aveţi probabil şi proec­­tul unui roman în acest sens ? — Da, sigur. Am şi scris două­zeci de pagini din el. Şi va fi, în tot cazul, primul pe care îl voi publica. — Subt care titlu ? — Deocamdată mă gândesc la : „Omul de geniu”. Antrenat în conversaţie, auto­rul „Civilizaţiilor” spune că i se anunţă mereu cărţi în pre­­paraţie. Adevărul este că a ter­minat de patru ani „Le Quadri­lle des mers de Chine” şi edito­rul tot aşteaptă momentul pro­pice... ca să-l Publice în mache­tă de lux ! — Apoi mi se anunță „la Ré­surrection française”. Cu aces­ta este altă poveste. Este un ro­man în volume. p pe care l-am început în colaborare cu Pierre Benoit, un roman în ge­nul lui Alexandru Dum­as-tatăl. Ni s’a părut amuzant să facem o continuare la „Regina Mar­xot” . E adevărat că Dumas a urmă­rit acelaș lucru scriind „La Da­me de Monsoreau” și „Les Qua­rante-cinq”, în­­ă intenția lui nu s’a făcut remarcată, cei „qua­­rante-cinq” nejucând în cartea lui nici un rol. Primul volum l-am terminat. — Și cum a decurs colabora­rea ? — Foarte simplu... Ne-am în­tâlnit de două ori pentru a dis­cuta doar câte două ore despre afacerea noastră... şi ne-am pus la lucru. Am scris fiecare câte 12 capi­tole. Şi vă garantez că nimeni nu va distinge cami sunt scrise de mine şi cam­ de Benoit. ..1______ re că a ţinut să fie foarte scru­pulos în ce priveşte adevărul is­­­toric. Şi a mers până acolo încât ca voiu fi într o zi bariton al O­­' ‘ ’­perei. Din potrivă, totul mă făcea să sper că voiu face carieră în învă­ţământ, fiindcă în 1925, am fost s’a dus la Blois ca să examine­ze la faţa locului cum a fost po­sibilă asasinarea ducelui de Gui­se. In compania îngrijitorului a reconstituit descrierea şi... a a­­juns la concluzia că... Henri III şi ducele de Guise nici n’au e­­xistat!... " Interlocutorul nostru râde cu plăcere de butada lui. Şi aşa se scrie istoria roman­ţată. Pierre Benoit Scriitorii la Rege Intre Rege şi scriitori, încă de la acel congres al cârţii, s’a sta­bilit o legătură, care privită la în­ceputul ei oferea cele mai seducă­toare perspective. Că făgăduielile de­ntu­ici nau fost iluzii risipite pentru întreţine­rea solemnităţii, suntem de-abia astăzi convinşi, dând mână cu mână şi suflet cu suflet s’au întâl­nit din nou­­ definitiv. Persoana, scriitorului român se reduce la câteva linii, pe care le putem trage fără să riscăm curbe şi complicaţii. Supus unei neglijenţe oficiale, literatul, generaţia nare impor­tanţă, e întotdeauna singur, lip­sit şi de aliat şi de adversar. La noi scriitorii cu mai mult de cinci cărţi sunt două sau trei. Nu o ambianţă orientală îl îm­piedică pe lucrătorul de literatură să fie activ şi fecund. Ambianţa orientală nu lui îi a­­parţine. Dimpotrivă,, ea e una dintre prerogativele­­autorităţilor pentru care Un scriitor, odată ce nu e nici înalt demnitar şi nici simplu con­tribuabil, e un individ fără ocu­paţie. Acestea sunt o parte din consi­deraţiile valabile până în cel mai apropiat prezent asupra literatu­rii şi a scriitorului. Dar iată că pe lângă iluzii, par­ticipăm şi la surprize. Un Rege care dela venire s’a a­nunţat ca un Domn al culturii, ca un Brâncoveanu pentru timpu­rile şi moravurile timpului de fa­ţă, încearcă să zdruncine nemiş­carea oficialităţilor şi să reabili­­teze situaţii principalului factor al culturii pe care vrea so condu­că : scriitorul! Acum câteva luni la Fundaţia Carol, Regele a promis un inte­res pentru carte şi producătorii ei şi totodată, ca o prefaţă la vii­toarea activitate, înfiinţarea a două biblioteci. După trecerea lunilor,, uitarea de rigoare na intervenit.. Pentru­­că un Rege pune aceiaşi majes­­tate şi în cuvântul pe care-l dă. In inima fierbinte a verii, Du­minică, la Palat, scriitorii au fost chemaţi la un dejun care să fie prilej de nouă întâlnire şi de dis­cuţii în jurul unor eventuale ame­liorări. Masa de la Palat a scriitorilor, este cel mai fericit simptom, din care deducţiile devin sigure, chiar când prevăd mai mult decât s’ar putea. Regele şi oaspeţii Săi au avut Duminică un orizont comun. Nădejd­ile Lui cu ale lor s’au confundat, punând prima pecetie pe hrisovul unei trainice înţep­­eri. M. S. a vorbit despre nevoile scriitorimii noastre. El s’a arătat un cunoscător al problemei care agită de-atâta timp spiritele. Fiecare doleanţă, fiecare lacu­­nă, Regele a expus-o cu un simţ al împrejurărilor din cele mai a­­gere. După nevoile tuturor, M. S. s’a ocupat de nevoile scriitorilor în parte. Pentru fiecare dintre cei faţă Regele a avut o atenţie spe­­cială, cu fiecare El s’a întreţinut îndeaproape, despre activitate, vii­tor şi preocupări. M. S. a făcut câteva observaţii asupra existenţei scriitorului. S’a arătat împotriva scriitorului oficial. Printre atâtea genuri şi catego­rii de scriitori, scriitorul oficial debutează şi se produce ca un sa­lariat al Statului, ca un funcţio­nar de minister sustras de la fla­căra actualităţii l­iiterare. Scriitorul, a spus Regele, nu trebuie desprins din cadrul lui strict literar, în care să-l intere­seze numai creaţia. Cu dejunul dela Palat începe o mare şi regală amiciţie. Dela ea şi prin ea se poate aştepta nu nu m­iai o ameliorare, dar şi o rezol­vare pentru totdeauna a proble­mei scriitoriceşti. * Regele mai are un proect. Fes­te ruinile de casă neclădită ale unui presupus Senat, s’ar putea înălţa un palat al scriitorilor, în care ei şi cartea să fie adăpostiţi. In acest palat scriitorii vor in­vita pe Regele lor să le întoarcă vizita. Deci cât mai iute, piatră peste piatră şi jertfă peste jertfă, iar deasupra lor pavilionul literaturii româneşti. Cartea, deschisă la cele mai sfinte pagini și chipul Regelui printre rânduri. AI, Robot Moartea umoristului ceh Karl Vanek Zilele acestea a murit la Praga eminentul publicist cehoslovac Karel V­anek, redactor la ziarul „Ceske Slovo“. A murit de tuberculoză în vâr­stă de 46 de ani şi a fost deplâns d­e întreaga lume ziaristică ceho­slovacă, cât şi de opinia publică. A fost neobişnuit de popular prin articolele sale satirice de actuali­­tate. In cărţile şi articolele sale s’a arătat şi un mare umorist, un a­­devărat maestru în domeniul u­­m­orului. Umorul său nesecat şi optimis­­mul său, care nu l-a părăsit până în ultimul moment înainte de moarte, a surprins cu atât mai mult, cu cât în sănătatea sa neo­­­işnuit de şubredă a intervenit şi diabetul, care a făcut ca zilele si s-i fie numărate. Printre cărţile sale a obţinut o atenţie neobişnui­tă „Haraşov, pan­dă”, pe care l-a scris după întoarcerea sa din Ru­sia, unde a fost prizonier şi care a fost primul roman din războiul cehoslovac. Tot el a terminat ves­titul roman al lui Haşek „Aventu­rile bunului soldat Svejk“, care precum se ştie a rămas netermi­nat. La înmormântarea sa au luat parte foarte numeroşi reprezen­tanţi ai vieţei publice şi culturale cehoslovace. In cuvântarea sa Pre­şedintele sindicatului ziariştilor, senatorul Piciul a caracterizat pe Van­ea un tribun al celor obidiţi şi înjosiţi, ca unul care şi-a împl­nit cu capul, exi inima şi întreaga sa activitate, misiunea sa de om şi gazetar. (Ceps). Un scriitor american expulsat din Japonia O telegramă din Tokio­­nunţă că scriitorul american Langston Hughes, a primit ordinul de a părăsi pământul japonez. El a fost acuzat de către auto­ităţi că a favorizat unele rapor­turi între elementele comuniste japoneze şi comintern. Un prof» de şcoală normală, bariton la­ Opera din Paris Presa muzicală pariziană a aflat, admis întâiul la Şcoala normală de curând cu surprindere, dintr’o­­ superioară din Saint-Cloud, iar notiţă publicată în catalogul unei­­ peste doi ani am ieşit primul din filme de gramofoane, că tânărul şi valorosul bariton al Operii Mari din Paris Martial Singher, care a creiat în timp de trei ani nu mai puţin de şapte opere pe prima scenă naţională a Franţei, este, pe deasupra, şi profesor de litere într’o şcoală normală de institu­tori. E greu de închipuit un om grav şi cu barbă — cum trebue să fie un profesor — urcându-se pe sce­nă. Dar Matthia­ Singher nu poar­tă nici barbă, nici mustaţă. Ochii săi nu sunt ascunşi în dosul oche­larilor şi alura sa este pur spor­tivă. E această şcoală cu titlul de „pro­fesor de litere în Şcoala normală de institutori”. Dar între timp s’a produs un eveniment care m’a decis să mă înscriu la Conservator. In, Iunie 1927, d. Painlevé, p® atunci ministru de războiu, a re­mis şcolii noastre, în prezenţa mi­nistrului instrucţiunii publice, d. Ed. Herriot, crucea die războiu­ Cu această ocazie am cântat marea arie din Patria de Pala­­dithe. D-nii Herriot, Painlevé, di­­rectorul meu, profesorii mei, m’au felicitat. Și toată lumea m’a sfă­tuit să studiez cântul. Peste câteva zile m’am prezen­tat la Conservator unde am intrat tot cu numărul 1. L-am absolvit cu premiul întâiu și cu premiul Osiris. De îndată ce s’a cunoscut rezultatul, am fost convocat în loja d-lui Rouché care m’a anga­jat imediat'1. — N’ați avut niciodată dorința de a redeveni profesor? — Uneori, la început; dar acum ași fi ingrat dacă ași regreta, căci ascensiunea mea la Operă a fost în adevăr rapidă, mult mai­­rapidă decât ar fi fost în învăţământ. „Şi apoi, nu sunt dintre aceia care se lamentează asupra trecu­tului; am optat pentru cânt şi sunt încântat“... „Multă vreme, ne spune Mar­tinai Singher, n’am fo­st decât un student printre mulţi alţii, un­ stu­dent de care se spunea că are voce frumoasă şi care era solicitat să cânte, pe la serbări şcolare sau banchete de fine de an, Povesti­rea Uraaiului sau Lamentaţiunile n ._.­___ ____ — reiuiu ca priupaiui tru colaborator este Dumas şi , „ , numai el ar fi în stare, dintre Amfortas, când nu i se cereau noi, să-şi recunoască proza... |«hiar, câteva S­onete din reper- Mai aflăm de la Claude Farre ÎOI'lul lui Maurice Chevalier eau reronicot. Pe atunci nici nu mă gândeam Amintirile scriitoarei americane MabelDodge Luhan despre D. Il. Lawrence „Viaţa mea­ cu Lawrence în­ Mexic“ Scriitorii francezi J­ac­ques-E­­mile Blanche şi Armand Pierhal au tradus o carte care constituie un document interesant asupra ca­zului D. H. Lawrence. Este Lo­renzo­­in Taos, care are ca titlu francez ,,Viaţa mea cu Lawrence în Mexic“’, evident mai atrăgător Autorul este Mariei Delje Lu­­han, faimoasa femeie de litere şi psihanalstă americană care s’a căsătorit cu un şef indian în spe­ranţa de a regăsi echilibrul p­­rin ^ frecventarea unei fiinţe ttpropiat de natură. Ea nu şi-a găsit echili­brul şi delirul ei pare a se fi mă­rit, mai ales prin excitarea ce-i provoca frecventarea lui La­wren­ce. Iată primele ei impresii, la sosirea scriitorului şi soţiei sale „Perechea Lawrence părea intens conştientă de prezenţa lui Tony (şeful indian, soţul ei şi puţin cam intimidată de el. Am înțeles dintr-o aruncătură de privire că Frieda ne-a ghicit imediat pe mine și Tom­y, în legăturile noas­tre sexuale. Am observat rapida privire defunctă cu care ea îl cân­tări. O tremurătură de consim­ţire o făcu să clipească din ochi. In aceea primă clipă, am văzut cum percepţiunile sale comunicau cu ale soţului. Erau atât de mult contropite încât simţeai lucrările prin e­a şi era forţat să pri­vească viaţa prin ea, prin procură. Dar am înţeles că era rănit de viziu­nea Friedei, exasperat că era uim­­it de ea pe scara sexuală. El nu voia să ne considere sub acest unghiu, de unde această nervo­zi­tate extremă... Nervozitate­a lui Lawrence, pro­babi­l deja tuberculos la acea epo­că (1922) apare treptat, treptat și în scrisorile sale, înainte de ple­carea sa spre Toos, încă calm și judecând destul de rece pe Mabel Dodge Luhan, el îi scria : „Aveţi oare destul simţ p­rac­tic, spre a-mi spune decât avem ne­voie pe lună ca să trăim la Taos ? Noi suntem excesiv de practici şi făceam singuri la Taormina, toate cele necesare întreţineri menaju­lui­­, căci detest servitorii. Ei o­trăiesc atmosfera. De aceia îmi spăl cămaşa singur etc... O a doua întrebare : Aveţi la Taos o colonie de sub-esteţi ? Dar chiar dacă ar fi ca­zul, cred că nu o să fie mai rău ca la Florenţa. Altă întrebare : este adevărat că rasa indienilor voştri e pe stinse? Nu este o mice un lucru trist ? încă o întrebare : Ce fac Americanii sănătoşi, prosperi în regiunea mericană, ca precursor al lui Du­hamel : „Aş dori să pot veni în Americă fără să întâlnesc pe în­­fricoşătorii Americani „cultivaţi“ cu concepţia formată şi egoistă pe care o au despre drepturile, func­ţiunile lor amoroase şi despre cre­zul lor agresiv, detestabil şi ne­gativ în libertate şi democraţie. Nu mai cred în libertate precum nu mai cred ni­ci în democ­raţie“. Şi imediat după reîntoarcerea s­a în Anglia, el începe să critice ţara Albionului : „Anglia este o­­dioasă, întunecată, înăbuşitoare şi deprimată. Englezii nu au viaţă individuală şi ar voi să împie­dice şi pe alţii să aibe. Simt că detest mai mult pe englezi decât pe Americani. In adevăr, aş dori să mă reîntorc la Tao. El se reîntoarce în Mexic şi delirul lui Mabel se accentuiază fără încetare : „Nu voi uita nici­­odată ora când l-am văzut pentru prima oară gol, scrie ea. Când a eşit din apă, îmbrăcat doar cu chi­loţii, carnea pe el era translucidă şi se putea ghici­ scheletul şi muş­­chii care legau membrele sale de­licate. Omoplaţii săi erau înalţi, cele două tibias dădeau o impre­sie de agilitate şi energie. Acest corp nu sugera fragilitatea, ci din contră o putere nestăpânită, nervoasă şi elastică. O clipă su­focată m’am gândit: „Cu cine seamănă Vi Nuditatea sa punea o barieră între el şi noi, îl încer­­cuia în singurătate ca pe o statui© fantastică...“. ----------^ I » --------------­ Noua piesa a lui i j Edmond Sée Edmond Sée, cunoscutul critic și autor dramatic francez, a ter-. voastră... Edmond Sée Și, în fine, cum pot ijunge, la minat o nouă piesă în 3 acte. destinație ?... I Noua lucrare a lui Edmond I se părea nimerit de-ași expri- • Sée este o comedie și va fi pro­ma stima avea pentru civilizația a­­zentată Comediei Francei .

Next