Rampa, august 1933 (Anul 16, nr. 4663-4688)
1933-08-02 / nr. 4663
ANUL XVI, No. 4663 Redacfia, Administrația și Atelierele Grafice INTRAREA ZALOMIT Nr. 1 (Hotel Astoria) — Telefon 30158 BUCUREȘTI PUBLICITATEA : RUDOLF MOSSE S. A Bulev. Brătianu 22 Telefon •2.40.09 4 Pagini 3 Lei DIRECTOR SCARLAT FRODA N ■> ■■ Miercuri 2 August 1933 Actualitatea şi Capitala Duşmanii esteticei publice: câinii şi pisicile!.. Nefericiţii bucureşteni, moleşiţi şi plictisiţi de căldura caniculară a ultimelor zile, au avut ori, de des de dimineaţă, surpriza unui divertisment cât se poate de amuzant. Grupuri-grupuri de cetăţeni s’au aglomerat pe trotoarele Capitalei, pentru a ceti o „ordonanţă” oficială. După pasiunea lectoricească a zecilor de curioşi înghesuiţi pentru a strecura o privire pe întinsul coalei de hârtie tipărită cu litere negre, mari impresionante, ai fi putut crede că se anunţă cel puţin o nouă mobilizare sau ridicarea stării de asediu. Nimic grav însă. Primăriagrijulie pentru cetăţenii, el a ţinut să ofere, ca distracţie, o odomniţă foarte, foarte vesela, care să mai aducă şi un petec de zâmbet senin, pe feţele încruntate de supărări ale bucureştenilor.Ordonanţa e, — cred că aţi ghicit, — pentru salvarea esteticii publice. D. Dem. Dobrescu, —* ale cărui realizări gospodăreşti de bună valoare, le-am elogiat de multe ori în coloanele noastre, — iei teribil pe chestia asta. După ce a făcut ce a făcut— şi bine a făcut, — torpilând câteva din imobilele oribile ale Capitalei, acum a început prigoana împotriva ...câinilor şi a pisicilor. Aşa spune ordonanţa lipită Duminică dimineaţa, pe zidurile Capitalei. Cică nici un câine, şi nici o pisică nu mai are voie să se plimbe pe străzile Capitalei, neînsoţit. Orice pisică sau câine care va fi prins în flagrant-delict de... independentă, va fi confiscat, chiar dacă proprietarii lor au plătit taxele respective. Co mică ordonanţă, nu ? dacă domnii câini şi doamnele pisici ar şti să citească şi ar şti, cum ştim noi, că d. Dem. Dobrescu e intransigent pe chestie de estetică urbanistică, ordonanţa ar fi fost bine venită. Dar aşa ? Se poate angaja o guvernantă pentru Azorică ? E adevărat că ordinul nu se discută, se execută, dar n’ar fi stricat să fi găsit în ordonanţa primăriei, şi Instrucţiuni asupra modului, cum se poate însoţi o pisică pe stradă. Ar fi fost interesant. Pentru că, până acum nu ştim încă pisici care se plimbă pe stradă tacticoase ca doamnele de pe Calea Victoriei. Ci aşa zisa lor plimbare este o ascensiune continuă pe burlane, pe garduri prin pomi, etc. Şi cum rămâne atunci cu însoţirea ? Oricât am vrea să-i dăm concurs d-lui Dobrescu în bine intenţionata campanie pe care o duce pentru civilizarea Bucureştiului, nu vedem ce succes ar putea avea ultima ordonan-ă. Te pui cu pisicile ? Sunt nişte contravenienţi care nu pot fi sancţionaţi. Sau cu câinii ? Să nu mai iasă pe stradă ? Dar se pot parte planta pomi în casele oamenilor ? !... Părerea noastră este că ar trebui să se continue cu ofensiva alinierilor şi i să se renunţe la persecuţiiunea câinilor şi a pisicilor. JHUK DI'RAR! II Din cuşca sufleurului I-A SPUS-O! Confratele nostru L. V. este, pe cât de talentat, pe atât de sgărcit, încercaţi de-i spuneţi o glumă scoţiană. Nici nu va zâmbi, apariţia proverbială a scoţienilor părăndui se un lucru foarte natural. Dar să nu ne depărtăm de întâmplarea pe care vreau să v’o povestesc Luni dimineaţa, având să caute nişte articole de acum 6 ani, m’a rugat să-i ajut, mai ales că asupra unor date nu prea era la curent. Când am venit la el, tocmai rugase băeţaşul unui vecin, un „puşt" de 8 ani, să-i care o grămadă de lemne de vreo 800 kilograme. După două ore lemnele erau trans portate la loc iar, copilul lac de nădu şeală. ~ ■■ ii1’«1 1 11 ' — Ia doi lei, îi oferă, galanton, V. Băețaşul ia moneta se uită la ea, o bagă In buzunar și nu spune un cuvânt. — De ce nu spui nimic când îţi dau 2 lei pentru că ai cărat lemnele 7 — Fiindcă tăticul a spus că mă rupe în bătaie dacă mai înjur !... DINCOLO DE GRAMATICA Scena s'a petrecut la o şcoală, secundară din Capitală, cu prilejul ultimelor examene. Un elev, ameninţat la română, se prezintă în faţa profesorului. Acesta, şilindu-l cam tare de cap, se hotărăşte să-l întrebe ceva uşor : — Spune-mi, te rog, ce ştii despre Eminescu 7 Tăcere. Ai auzit de Creangă 7 Tăcere. — Ia cartea Candidatul se execută. — Deschide-o la întâmplare şi citeşte... —• „Lăpuşneanu, sub un cort, având la dreapta sa pe Bogdan”... — „Având!’, ce e ? — Ferii, domnule profesor! _Foarte bine ! suspină profesorul, fericit că a stors un răspuns bun candidatului. — Câte feluri de verbe cunoști 7 ! — Masculine și femenine ! Pauză. — Stupoare. — Desnădejde. — Spune un verb femenin și te trec! reia, disperat, profesorul. Nouă pauză. Apoi elevul, convins... — A vorbi ! Profesorul rămâne o clipă pe gânduri, apoi, cu un zâmbet trist şi privire furişată spre verighetă -Ai dreptate / Bine! Te-am trecut / Max Fallenburg la Londra „Observer“ publică o ştire senzaţională . Marele comic german Max Pallenberg va juca în luna Decembrie la Londra. Se proectează o înscenare „ ,,Bravului soldiat Sveik“. ■Cu toate că, în ultimul timp Londra a angajat foarte mulţi artişti germani, ştirea ba asta mai are nevoe de o confirmare din sursă vieneză, întrucât Max Pallenberg a semnat lai Viena câteva importante contracte pentru stagiunea viitoare. Max Pallenberg M© TOT Un talentat confrate, reîntors de curând dintr’o lungă călătorie în străinătate In cursul cărei a vizitat și Londra, povestea dăunăzi câteva impresii din voiajul său. Amicul său R... îl întrerupse la un moment dat, întrebându-1 : — Și ai avut multe dificultăți cu englezeasca ta la Londra ? - Eu nu, dar londonezii, răspunse cu haz confratele. In America a luat fiinţă o „Ligă pentru ameliorarea şirei spinării”. Iată în adevăr, cea mai necesară dintre ligi. Căci cine nu vrea astăzi, să aibă şira spinării cât mai suplă ? E ştiut doar că, cu cât te încovoi mai jos, cu atât ajungi mai sus... Killet Coma. Claude Farrére şi Pierre Benoit au scris, în colaborare, un roman în trei volume „La Résiirrection fran9aise“. Un interview cu Claude Farrére la Biarritz Claude Farrere se află în refugiu estival la Biarritz, într’o luminoasă casă bască, între pini și flori. Marele scriitor s’a oprit aici între două călătorii. Claude farrere Intimitatea lui e familiară, iar o convorbire cu ei decurge agreabil. Intr’un colț zac pregătite câteva cufere și geamantane. — Geamantanele ! Iarăși plecaţi ? — O! Nu prea departe. Spre Polul Nord. Nimic nu e pentru Claude Farrere ,călător rutinat, prea departe. Distanţele devin mici pentru el. In definitiv s’ar putea să aibe dreptate când în numai puţin de o lună poţi parveni până la cel mai depărtat colţ al universului. Cărţile pe care Farrere le are dinainte sunt toate de călătorie. De pildă o Istorie a marinei franceze” căreia îi oferă toată atenţia. Abandonând un moment romanul, Claude Farrere îşi dă curs pasiunei şi se face istorie. — Aveţi probabil şi proectul unui roman în acest sens ? — Da, sigur. Am şi scris douăzeci de pagini din el. Şi va fi, în tot cazul, primul pe care îl voi publica. — Subt care titlu ? — Deocamdată mă gândesc la : „Omul de geniu”. Antrenat în conversaţie, autorul „Civilizaţiilor” spune că i se anunţă mereu cărţi în preparaţie. Adevărul este că a terminat de patru ani „Le Quadrille des mers de Chine” şi editorul tot aşteaptă momentul propice... ca să-l Publice în machetă de lux ! — Apoi mi se anunță „la Résurrection française”. Cu acesta este altă poveste. Este un roman în volume. p pe care l-am început în colaborare cu Pierre Benoit, un roman în genul lui Alexandru Dumas-tatăl. Ni s’a părut amuzant să facem o continuare la „Regina Marxot” . E adevărat că Dumas a urmărit acelaș lucru scriind „La Dame de Monsoreau” și „Les Quarante-cinq”, înă intenția lui nu s’a făcut remarcată, cei „quarante-cinq” nejucând în cartea lui nici un rol. Primul volum l-am terminat. — Și cum a decurs colaborarea ? — Foarte simplu... Ne-am întâlnit de două ori pentru a discuta doar câte două ore despre afacerea noastră... şi ne-am pus la lucru. Am scris fiecare câte 12 capitole. Şi vă garantez că nimeni nu va distinge cami sunt scrise de mine şi cam de Benoit. ..1______ re că a ţinut să fie foarte scrupulos în ce priveşte adevărul istoric. Şi a mers până acolo încât ca voiu fi într o zi bariton al O' ‘ ’perei. Din potrivă, totul mă făcea să sper că voiu face carieră în învăţământ, fiindcă în 1925, am fost s’a dus la Blois ca să examineze la faţa locului cum a fost posibilă asasinarea ducelui de Guise. In compania îngrijitorului a reconstituit descrierea şi... a ajuns la concluzia că... Henri III şi ducele de Guise nici n’au existat!... " Interlocutorul nostru râde cu plăcere de butada lui. Şi aşa se scrie istoria romanţată. Pierre Benoit Scriitorii la Rege Intre Rege şi scriitori, încă de la acel congres al cârţii, s’a stabilit o legătură, care privită la începutul ei oferea cele mai seducătoare perspective. Că făgăduielile dentuici nau fost iluzii risipite pentru întreţinerea solemnităţii, suntem de-abia astăzi convinşi, dând mână cu mână şi suflet cu suflet s’au întâlnit din nou definitiv. Persoana, scriitorului român se reduce la câteva linii, pe care le putem trage fără să riscăm curbe şi complicaţii. Supus unei neglijenţe oficiale, literatul, generaţia nare importanţă, e întotdeauna singur, lipsit şi de aliat şi de adversar. La noi scriitorii cu mai mult de cinci cărţi sunt două sau trei. Nu o ambianţă orientală îl împiedică pe lucrătorul de literatură să fie activ şi fecund. Ambianţa orientală nu lui îi aparţine. Dimpotrivă,, ea e una dintre prerogativeleautorităţilor pentru care Un scriitor, odată ce nu e nici înalt demnitar şi nici simplu contribuabil, e un individ fără ocupaţie. Acestea sunt o parte din consideraţiile valabile până în cel mai apropiat prezent asupra literaturii şi a scriitorului. Dar iată că pe lângă iluzii, participăm şi la surprize. Un Rege care dela venire s’a anunţat ca un Domn al culturii, ca un Brâncoveanu pentru timpurile şi moravurile timpului de faţă, încearcă să zdruncine nemişcarea oficialităţilor şi să reabiliteze situaţii principalului factor al culturii pe care vrea so conducă : scriitorul! Acum câteva luni la Fundaţia Carol, Regele a promis un interes pentru carte şi producătorii ei şi totodată, ca o prefaţă la viitoarea activitate, înfiinţarea a două biblioteci. După trecerea lunilor,, uitarea de rigoare na intervenit.. Pentrucă un Rege pune aceiaşi majestate şi în cuvântul pe care-l dă. In inima fierbinte a verii, Duminică, la Palat, scriitorii au fost chemaţi la un dejun care să fie prilej de nouă întâlnire şi de discuţii în jurul unor eventuale ameliorări. Masa de la Palat a scriitorilor, este cel mai fericit simptom, din care deducţiile devin sigure, chiar când prevăd mai mult decât s’ar putea. Regele şi oaspeţii Săi au avut Duminică un orizont comun. Nădejdile Lui cu ale lor s’au confundat, punând prima pecetie pe hrisovul unei trainice înţeperi. M. S. a vorbit despre nevoile scriitorimii noastre. El s’a arătat un cunoscător al problemei care agită de-atâta timp spiritele. Fiecare doleanţă, fiecare lacună, Regele a expus-o cu un simţ al împrejurărilor din cele mai agere. După nevoile tuturor, M. S. s’a ocupat de nevoile scriitorilor în parte. Pentru fiecare dintre cei faţă Regele a avut o atenţie specială, cu fiecare El s’a întreţinut îndeaproape, despre activitate, viitor şi preocupări. M. S. a făcut câteva observaţii asupra existenţei scriitorului. S’a arătat împotriva scriitorului oficial. Printre atâtea genuri şi categorii de scriitori, scriitorul oficial debutează şi se produce ca un salariat al Statului, ca un funcţionar de minister sustras de la flacăra actualităţii liiterare. Scriitorul, a spus Regele, nu trebuie desprins din cadrul lui strict literar, în care să-l intereseze numai creaţia. Cu dejunul dela Palat începe o mare şi regală amiciţie. Dela ea şi prin ea se poate aştepta nu nu miai o ameliorare, dar şi o rezolvare pentru totdeauna a problemei scriitoriceşti. * Regele mai are un proect. Feste ruinile de casă neclădită ale unui presupus Senat, s’ar putea înălţa un palat al scriitorilor, în care ei şi cartea să fie adăpostiţi. In acest palat scriitorii vor invita pe Regele lor să le întoarcă vizita. Deci cât mai iute, piatră peste piatră şi jertfă peste jertfă, iar deasupra lor pavilionul literaturii româneşti. Cartea, deschisă la cele mai sfinte pagini și chipul Regelui printre rânduri. AI, Robot Moartea umoristului ceh Karl Vanek Zilele acestea a murit la Praga eminentul publicist cehoslovac Karel Vanek, redactor la ziarul „Ceske Slovo“. A murit de tuberculoză în vârstă de 46 de ani şi a fost deplâns de întreaga lume ziaristică cehoslovacă, cât şi de opinia publică. A fost neobişnuit de popular prin articolele sale satirice de actualitate. In cărţile şi articolele sale s’a arătat şi un mare umorist, un adevărat maestru în domeniul umorului. Umorul său nesecat şi optimismul său, care nu l-a părăsit până în ultimul moment înainte de moarte, a surprins cu atât mai mult, cu cât în sănătatea sa neoişnuit de şubredă a intervenit şi diabetul, care a făcut ca zilele si s-i fie numărate. Printre cărţile sale a obţinut o atenţie neobişnuită „Haraşov, pandă”, pe care l-a scris după întoarcerea sa din Rusia, unde a fost prizonier şi care a fost primul roman din războiul cehoslovac. Tot el a terminat vestitul roman al lui Haşek „Aventurile bunului soldat Svejk“, care precum se ştie a rămas neterminat. La înmormântarea sa au luat parte foarte numeroşi reprezentanţi ai vieţei publice şi culturale cehoslovace. In cuvântarea sa Preşedintele sindicatului ziariştilor, senatorul Piciul a caracterizat pe Vanea un tribun al celor obidiţi şi înjosiţi, ca unul care şi-a împlnit cu capul, exi inima şi întreaga sa activitate, misiunea sa de om şi gazetar. (Ceps). Un scriitor american expulsat din Japonia O telegramă din Tokionunţă că scriitorul american Langston Hughes, a primit ordinul de a părăsi pământul japonez. El a fost acuzat de către autoităţi că a favorizat unele raporturi între elementele comuniste japoneze şi comintern. Un prof» de şcoală normală, bariton la Opera din Paris Presa muzicală pariziană a aflat, admis întâiul la Şcoala normală de curând cu surprindere, dintr’o superioară din Saint-Cloud, iar notiţă publicată în catalogul unei peste doi ani am ieşit primul din filme de gramofoane, că tânărul şi valorosul bariton al Operii Mari din Paris Martial Singher, care a creiat în timp de trei ani nu mai puţin de şapte opere pe prima scenă naţională a Franţei, este, pe deasupra, şi profesor de litere într’o şcoală normală de institutori. E greu de închipuit un om grav şi cu barbă — cum trebue să fie un profesor — urcându-se pe scenă. Dar Matthia Singher nu poartă nici barbă, nici mustaţă. Ochii săi nu sunt ascunşi în dosul ochelarilor şi alura sa este pur sportivă. E această şcoală cu titlul de „profesor de litere în Şcoala normală de institutori”. Dar între timp s’a produs un eveniment care m’a decis să mă înscriu la Conservator. In, Iunie 1927, d. Painlevé, p® atunci ministru de războiu, a remis şcolii noastre, în prezenţa ministrului instrucţiunii publice, d. Ed. Herriot, crucea die războiu Cu această ocazie am cântat marea arie din Patria de Paladithe. D-nii Herriot, Painlevé, directorul meu, profesorii mei, m’au felicitat. Și toată lumea m’a sfătuit să studiez cântul. Peste câteva zile m’am prezentat la Conservator unde am intrat tot cu numărul 1. L-am absolvit cu premiul întâiu și cu premiul Osiris. De îndată ce s’a cunoscut rezultatul, am fost convocat în loja d-lui Rouché care m’a angajat imediat'1. — N’ați avut niciodată dorința de a redeveni profesor? — Uneori, la început; dar acum ași fi ingrat dacă ași regreta, căci ascensiunea mea la Operă a fost în adevăr rapidă, mult mairapidă decât ar fi fost în învăţământ. „Şi apoi, nu sunt dintre aceia care se lamentează asupra trecutului; am optat pentru cânt şi sunt încântat“... „Multă vreme, ne spune Martinai Singher, n’am fost decât un student printre mulţi alţii, un student de care se spunea că are voce frumoasă şi care era solicitat să cânte, pe la serbări şcolare sau banchete de fine de an, Povestirea Uraaiului sau Lamentaţiunile n ._.___ ____ — reiuiu ca priupaiui tru colaborator este Dumas şi , „ , numai el ar fi în stare, dintre Amfortas, când nu i se cereau noi, să-şi recunoască proza... |«hiar, câteva Sonete din reper- Mai aflăm de la Claude Farre ÎOI'lul lui Maurice Chevalier eau reronicot. Pe atunci nici nu mă gândeam Amintirile scriitoarei americane MabelDodge Luhan despre D. Il. Lawrence „Viaţa mea cu Lawrence în Mexic“ Scriitorii francezi Jacques-Emile Blanche şi Armand Pierhal au tradus o carte care constituie un document interesant asupra cazului D. H. Lawrence. Este Lorenzoin Taos, care are ca titlu francez ,,Viaţa mea cu Lawrence în Mexic“’, evident mai atrăgător Autorul este Mariei Delje Luhan, faimoasa femeie de litere şi psihanalstă americană care s’a căsătorit cu un şef indian în speranţa de a regăsi echilibrul prin ^ frecventarea unei fiinţe ttpropiat de natură. Ea nu şi-a găsit echilibrul şi delirul ei pare a se fi mărit, mai ales prin excitarea ce-i provoca frecventarea lui Lawrence. Iată primele ei impresii, la sosirea scriitorului şi soţiei sale „Perechea Lawrence părea intens conştientă de prezenţa lui Tony (şeful indian, soţul ei şi puţin cam intimidată de el. Am înțeles dintr-o aruncătură de privire că Frieda ne-a ghicit imediat pe mine și Tomy, în legăturile noastre sexuale. Am observat rapida privire defunctă cu care ea îl cântări. O tremurătură de consimţire o făcu să clipească din ochi. In aceea primă clipă, am văzut cum percepţiunile sale comunicau cu ale soţului. Erau atât de mult contropite încât simţeai lucrările prin ea şi era forţat să privească viaţa prin ea, prin procură. Dar am înţeles că era rănit de viziunea Friedei, exasperat că era uimit de ea pe scara sexuală. El nu voia să ne considere sub acest unghiu, de unde această nervozitate extremă... Nervozitatea lui Lawrence, probabil deja tuberculos la acea epocă (1922) apare treptat, treptat și în scrisorile sale, înainte de plecarea sa spre Toos, încă calm și judecând destul de rece pe Mabel Dodge Luhan, el îi scria : „Aveţi oare destul simţ practic, spre a-mi spune decât avem nevoie pe lună ca să trăim la Taos ? Noi suntem excesiv de practici şi făceam singuri la Taormina, toate cele necesare întreţineri menajului, căci detest servitorii. Ei otrăiesc atmosfera. De aceia îmi spăl cămaşa singur etc... O a doua întrebare : Aveţi la Taos o colonie de sub-esteţi ? Dar chiar dacă ar fi cazul, cred că nu o să fie mai rău ca la Florenţa. Altă întrebare : este adevărat că rasa indienilor voştri e pe stinse? Nu este o mice un lucru trist ? încă o întrebare : Ce fac Americanii sănătoşi, prosperi în regiunea mericană, ca precursor al lui Duhamel : „Aş dori să pot veni în Americă fără să întâlnesc pe înfricoşătorii Americani „cultivaţi“ cu concepţia formată şi egoistă pe care o au despre drepturile, funcţiunile lor amoroase şi despre crezul lor agresiv, detestabil şi negativ în libertate şi democraţie. Nu mai cred în libertate precum nu mai cred nici în democraţie“. Şi imediat după reîntoarcerea sa în Anglia, el începe să critice ţara Albionului : „Anglia este odioasă, întunecată, înăbuşitoare şi deprimată. Englezii nu au viaţă individuală şi ar voi să împiedice şi pe alţii să aibe. Simt că detest mai mult pe englezi decât pe Americani. In adevăr, aş dori să mă reîntorc la Tao. El se reîntoarce în Mexic şi delirul lui Mabel se accentuiază fără încetare : „Nu voi uita niciodată ora când l-am văzut pentru prima oară gol, scrie ea. Când a eşit din apă, îmbrăcat doar cu chiloţii, carnea pe el era translucidă şi se putea ghici scheletul şi muşchii care legau membrele sale delicate. Omoplaţii săi erau înalţi, cele două tibias dădeau o impresie de agilitate şi energie. Acest corp nu sugera fragilitatea, ci din contră o putere nestăpânită, nervoasă şi elastică. O clipă sufocată m’am gândit: „Cu cine seamănă Vi Nuditatea sa punea o barieră între el şi noi, îl încercuia în singurătate ca pe o statui© fantastică...“. ----------^ I » -------------- Noua piesa a lui i j Edmond Sée Edmond Sée, cunoscutul critic și autor dramatic francez, a ter-. voastră... Edmond Sée Și, în fine, cum pot ijunge, la minat o nouă piesă în 3 acte. destinație ?... I Noua lucrare a lui Edmond I se părea nimerit de-ași expri- • Sée este o comedie și va fi proma stima avea pentru civilizația azentată Comediei Francei .