Rampa, ianuarie 1934 (Anul 17, nr. 4792-4814)
1934-01-14 / nr. 4801
ARMUL XVIÎ No. 4801 cu Miss Viteza «• ■. • la Teatrul Ventura cu Leny Caler și G. Timică (Ansamblu 40 de artiști) Ultimele spectacole4 Pagini 3 Lei DIRECTiJb moUA IC iBttilnică 14 ianuarie 1934 la ^TfSi, VENTURA A stM si .mâine VILA'Miineuri comedie media.fi H.ff ” american şi „profunzii” noştri E uimitor, tJ»?ŞŞţ “cât de departe de realitase spirituale ale prezentului, sunt mulţi dintre Cei care ocupă situaţii de îndrumători ai vieţii noastre culturale Şi cât de străini de frământările lnmnii, ale lumii care nu se reduce la Corso, Royal şi celelalte sedii ale intelectualităţii bucureştene î E de neînţeles cu câtă superficialitate judecă şi condamnă, sau, ceea ce e şi mai grav, elogiază, aceşti oameni, asupra cărora apasă atâta răspundere, lucrurile despre care sunt chemaţi să-şi spună cuvântul, în faţa masselor de cititori. E tragic cu câtă uşurinţă primesc ei şi adică la rangul de dogme, prejudecăţile curente, fără a-şi impune osteneala unor cât de simple verificări. Lipsa lor de curiozitate e revoltătoare. Nici o grijă de a se informa, nici o ambiţie de a cunoaşte. M’a frapat, de pildă, nu odată, dispreţul suveran al acestor oameni pentru cultura americană. Evident, nu are nevoe cultura americană să fie apărată de noi, aci, şi nici nu importă dispreţul câtorva bucureşteni care văd şi astăzi America aşa cum o vedeau bunicii noştri, într’o vreme când pentru a traversa Atlanticul ’ îşi trebuiau trei săptămâni, nu patru zile, câte face astăzi „Majestic” sau „Ile de France”. Dar atitudinea aceasta, care îşi dă aere doctorale, nu izvorîşte dintr’o divergenţă ideologică, dintr’un conflict sufletesc, dintr’o iraposibditate spirituală de a acosta americanismul. Ci este, pur şi simplu, ignoranţă. E o prejudecată curentă: americanii sunt simplişti şi sumari, incapabili de adâncime sufletească, străini de preocupări înalte. Şi oride câte ori oamenii noştri vor avea să se pronunţe asupra unei realizări oarecare, literare sau artistice, de provenienţă transoceanică, veţi auzi acelaş verdict: „Simplist şi sumar”, ceea ce înseamnă „americănesc”. Simpliştişi sumari sunt cei care pot vorbi astfel, înainte de a fi încercat să citească o dramă de Eugen O’Neill, sau un, roman de Theodore Dreiser. Dar până la O’Neill şi Dreiser, am avut, acum doua săptămâni, filmul american „Cavalcada”. Simplist şi sumar era acest fiila? Sau piesa americană a lui George Kaufmann şi a Ednei Felber „Luni la ora 8”, pe care teatrul Regina Maria a avut glumeaţă inspiraţie de a o prezenta drept franceză şi a lui Jacques Déval, pentru a-i păcăl astfel pe cei care altminteri ar fi găsit-o „americănească”, adică „simplistă şi sumară”? In orice caz, americanii ar pu tea pretinde, înainte de a fi judecaţi cu atâta severitate, să fie cunoscuţi. Spre cinstea noastră, pe lângă acest gen de critici ai americanismului, sunt, la noi, şi critici adevăraţi, şi, din fericire, număl lor e mult mai mare decât al celor dintâi, critici care ştiu să discearnă defectele reale ale culturii americane şi calităţile ei. Aceşti critici români, e drept, nu sunt atât de „profunzi” ca acei care au descoperit „simplismul” american... 8. CEHAN Carotin Humill „Empire“-ul lui Stavisky Nici o mirare că, datorită lempo-ului extraordinar în care s-au aglomerat fazele formidabilului scandal financiar din Franţa, nimeni nu mai memorează amănuntele iniţiale, şi împrejurările în care şi-a început desfăşurarea, fastuosul scandal Stavisky, astăzi atât de pasionant comentat pe tot globul. Mulţimea de cititori, — nu e vorbă numai de noi, românii,— amatoare de senzaţional, să mulţumească pentru meniul copios pe care îl oferă proporţiile captivante de publicitate senzaţională, ale afacerii Stavisky, — unei femei. Unei artiste. Eroina care a deslănţuit scandalul Stavisky, — şi nu vrem să înţelegem, spunând asta, că altfel nu ar fi izbucnit, — este o actriţă, divulgată de ziarele franceze, numai pe numele ei cel mic, Lucette. In definitiv, nici cu numele complect, personagiul eroinei nu cred să spună mai mult, fiindcă e vorba de o actriţă care n’a escaladat până acum, domeniul anonimatului. Lucette, ea l-a denunţat pe Stavisky. Şi gestul l-a săvârşit din gelozie. Gelozie, nu în semnificaţia propriu zisă a cuvântului, — sentimentul acesta circulă rar în lumea teatrelor, — ci gelozia... artistică .. Invidia... Faptele sunt acestea. Lucette era una din amantele lui Stavisky. Una din cele multe, cu drepturi şi obligaţiuni limitate. Amanta. , titulară era frumoasa Rita Georg, pe care o cunoscuse la Viena, şi pentru care, dincolo de obişnuitele clauze mutuale şi totuşi atât de concrete ale unei legături, — apartament maşină, blănuri, bijuterii, — finanţa, teatra „Empire”, — ce nume nenorocit şi... predestinat ! — pe scena căruia evolua, în mare vedetă Rita Georg— Lucette făcea parte, — ca să întrebuinţăm un termen la modă, — din... cadrul disponibil, şi pentru ea, fireşte, nu existau decât celelalte recompense, destul de— agreabile, — ale amorului. Şi într-o zi, Lucette i-a cerut lui Stavisky să finanţeze şi pentru ea* ua teatru— Asta era prea mult. Stavisky şi-a dat seama că numai escrocheria cu bonurile nu e capabilă săTM susţie finanţarea a două teatre şi, a respins pretenţia Lucettei. Urmarea firească, actriţa s’a răsbunat. Cunoscându-i sursele de venituri, l-a denunţat. Restul, se ştie: afacerea Stavisky, care umple actualmente paginile tuturor gazetelor din lumeTM Pentru prestigiul lui Stavisky, desnodământul e ridicol. Fireşte, ulciorul nu putea să meargă la infinit la apăTM Dar să te prăbuşeşti aşa, din cauza capriciilor ultragiate ale unei actriţe, asta e înduioşător de stupid pentru un Stavisky. Care era un escroc. Adică un băiat deșteptTM Și— demn de stimă. Jack Berariu Emma Gramatica la Paris Celebra tragediană Emma Gramatica cu un ansamblu compus din artiştii Anibale Betrone şi Luigi Carini va veni la Paris în primăvară pentru o serie de reprezentaţii. Va juca la teatrul Sarah Bernhardt. Stigiungi di opera la Roma La teatrul Beale din Roma stagiunea s’a deschis cu opera ,Lucreţia Borga‘‘ de Donizetti, creată acum 100 de ani la 23 Decembrie 1883 la Scala din Milano. La spectacol au asistat şi Suveranii italieni şi Musolini. Producţia muzeala In ultimii anii Cincizeci de Opere nouiViaţa lui Bernard Shaw Un confrate Parisian a făcut o anchetă asupra activităţeî compozitorilor. Rezultatul acestei anchete e mai mult decât surprinzător. Intr'o vreme ca aceasta când s® manifestă atâta ostilitate pentru genul operei socotit ca desuet s’au găsit cincizeci de compozitori de seamă ca să scrie opere. PRODUCTIA FRANCEZA Producţia franceză e deosebit de importantă In afară de două opere postume: Faublas de Camille Erlanger şi Langenie de Xavier Leroux se mai numără vreo zece opere noi: Gargantua de Antone Mariotte după romanul lui Rabelais, La Samaritaine de Max d’Ollonne şi La Princesse Lo'ntaine de Witkovsky amândouă după piese de Rostand Malva de Raymond Bonheur după o nuvelă de Gorky, apoi o operă bufă de Mar cel Samuel Rousseau (pe un libret de Saeha Gu try), Ro’ande et le Mauvais Garcon de Henri Rabaud. Pérkain de Jean Pouergh Le Diable amonreux de Rotând Manuel, La Bataille de Andre Oailhard, Bilybile de Henri Goublier. Maestrul Maurice Ravel se gândește la o operă Jeanne d’Arc după cartea lui Delteil. Redactorul anchetei pune între operele franţuzeşti şi pe a compozitorului George Enescu, care deşi nu e francez a scris Oedip pe textul lui Edmond Fleg şi şi-a făcut studiile la şcoala franceză. PRODUCTIA ITALIANA Intre operele recent produse de compozitori italieni se citează Nero de Pietro Mascagni, Orseolo de Hildebrand© Pizetti, (O po-i veste veneţiană din veacul al XVI-lea) Povestea fiului pierdut de Malipero pe un text de PL,randello, Mars Stella de Giusepp'pe Petri şi La Dona Serpente de Casello. Nu trebuesc uitate nici cele patru opere alese din 97 la un concurs de la Milano. Acestea sunt: Donna Lombarda de Alessandro Cimpognînî, Cor- j saresca de Pasquale la Rolella, ln terra du legenda de Ludovico Rota şi Graziella de Gianni Bucceri. PRODUCŢIA GERMANA Mai sunt foarte multe opere de compozitori germani. In primul rând trebue citată noua operă a lui Richard Strauss: Femeea taciturnă pe un text de Stefan Zweig. Compozitorul Paul Graener a scris o operă după piesa lui Kleist Prințul Eugen de Homburg iar Paul von Klenau o operă după nuvela lui Kleist Michael Kohllaas. Eugen Rodert a scris o operă după piesa lui Hauptman Ţarul apostat. Se mai citează: Munchausen de Marek Lothar şi Hans Heinrich Dransmann, Favoritul (Der Gunstring) de Wagner Regeny Galosul fericirei de Manfred Gurlitt, Madame Liselott de Otmar Gerster şi o operă de Franz Ludwig după legenda westfaliană a lui Lambertus, PRODUCTIA AUSTRIACA Autorii austriaci anunţă şase opere de seamă: o dramă biblică Moise de Arnold Schonberg, Dona Diana de E. N. Reznicek, Christophorus de Franz Schreker. Compozitorul Alexandru Zemlinsky a pus pe muzică piesa lui Klabund Cercul de cretă, Ernst Krenek a compus o operă istorică asupra lui Carol Quintul, şi Hans Gal a scris o operă populară: Cei doi Klaas. Intre Austria şi Elveţia mai trebue plasat Felix Weingartner cu opera inedită*. Apostatul. PRODUCŢIA ELVEŢIANĂ Compozitorii elveţieni propriu zişi au scris două opere: Madrea de Hans Haug şi Mercenarul de Zchntuer. PRODUCTIA RUSA In Rusia se mai anunţă: Moartea lui Canton de Nicolas Lopatnikoff după piesa lui Buchner, Lady Macbeth de Schostakovici şi Mujicul din Kamarinsk de Gelobinsky. PRODUCTIA SUEDEZA In plus se mai anunţă două vipere suedeze: Pământul care arde de Kurt Atterberg şi Engelbrcht de Wathanael Berg. .Afară de acestea se mai menţionează: opera Merry Mount a compozitorului american Howard Hanson şi alte lucrări de Stravinsky, Uninsky etc. Artrita bolnavăIIS N'ai ce-i face, trebue să te supui celor câteva convenpuni sociale — asta ca să poţi trăi în aceasta lume. Pentru mine cel puţin, unele din aceste convenţii sumpenibile le execut cu aceiaş plăcere cu care m’aş duce la eşafod. De câte ori, soarta crudă mă obligă să fac o vizită xntr o casa, în ‘ care moartea cea nivelatoare, a rapus un membru drag, grave probleme de procedură frământă cugetul meu. Cum să mă duc îmbrăcat ? In ce privește partea vesti- I mentară sunt un conservator. Pori j în fiecare zi aceiaș cravată până I când ajunge un șiret. Prima problemă. Apoi, în jurul cărei chestiuni să graviteze cele i de-o câteva cuvinte pe care le voi îngâna? Despre răposat nu trebue prea mult vorbit, căci n’aş face decât să igândăr durerea celor cari au rămas. Tot atât de greu îmi vine să fac o vhită vreunui semen al meu, pi care o indispoziţie ,a reţinut cătăva vreme în casă. Parcă nu ar fi de ajuns inerentele săcoeli ale vieţii ! încep să te întrebi: să mă duc?, să nu mă duc? Mă iau exemplu pe mine : când sunt bolnav nu sufăr vizitele. Dar bine, poate că nu sunt toţi ca mine. Aşa dar, să mă duc! Dar dac’oi pica prost când bolnavul e într’o criză, când poate e Un consult de medici, dac doctorul i-a spus să nu primeaseă nici o vizită ? Nu de mult, repertoriul unuia dintre teatrele noastre, a ,,suferit o modificare“, cum se spune în limbaj consacrat, din cauza înbolnăvirii unei interprete. Cum maladia actriţei, ţinea cam mult, m’am gândit — ca o cunoştinţă ce-i sunt — s’o vizitez. Fără să fiu ipocrit, de cum am pus degetul pe sonerie, mi-am compus o mină de circumstanţă : voi da ochii doar cu un semen al meu, suferind ! Pe actriţă am găsit-o întradevăr întinsă în pat, înfăşurată într’o spumă de dantelă şi acoperită cu o plapumă, ca de lehuză. O paliditate distinsă, pe care ţi-o dă suferinţa. Lângă patul bolnavei se mai afla o prietenă, întrebări de circumstanţă : ,,ce mai faci“’ ?, ,,cum îţi este?”, țiai suferit mult?” şi alte d’aid’astea. Actriţa ca orice femeie se răsfaţă. ,,nu se simte încă zdravănă"A „a suferit mult", ,,o să mai trebuie să stea în pat" etc. După cinci minute dela sosirea mea, actriţa bolnavă ia o oglindă de mână de lângă ea şi se priveşte. N'am dat importanţă. Dar şi pe patul de moarte, femeia rămâne tot cochetă. Dar uitorile acestea în oglindă, se repetau cam din cinci în cinci minute, apoi din ce în ce mai des. Lucrul începuse să mă cam enerveze. Mi-am amintit de anecdota cu doctorul lehuza şi soţul. Soţul şi doctorul pălăvrăgeau într-o cameră alăturată de cea a lehuzei. De alături se auzeau scâncetele femeii — care trebuia să nască. Cunoaşteţi, ca să zic aşa, poanta. Ce să v’o mai repet. Până când lehuza n'a scos un ţipăt mai puţin franţuzit, medicul, cunoscător de oameni, nici nu s’a sinchisit, să vie în ajutorul pacientei. Şi admirarea nu, Oglindă a actriţei, continuă din cinci în cinci minute. Se putea observa şi o ..punere în scena ‘ — a aşternutului. La plecare, prietena actriţei bolnave, mi-a şoptit pe scară : — Face pe nebuna. Nu mai are nici pe dracu ! Vrea se-şi facă reclamă, nu ştiu cine dracu i-a spus că-i stă bine în cam izonud ăla cu dantelă. De atunci, am rămas cu ideia că sunt unii oameni, cari ar vrea să moară, numai să-și facă reclamă. Joan Massoff Doua volume de „poezii Geo Bori: „Premu imectul” Panistar an: „Poeme arabe” După naufragiul revistei şi grupării „Unu’, cel care a avut mai puţin de pierdut a fost d. Geo Bogza, rom ani după plecarea lui Ilarie Voronca, unicul talent în- I tr’o ceată şi o mlaştină. Pe d. Geo Bogza îl conduce o obsesie sexuală, căreia d-sa a reuşit totuşi să-i impute um echilibru, deşi nu i-a stabilit graniţa. De la „Jurnal de sex” la „Poet,mul invectivă“ evoluţia d-lui Bogza s’a manifestat printr’o fugă din abstract. A căutat să-şi „umanizeze” poezia şi a descins în realitate, culegându-şi de pe strada materialul poetic. . . Şi astfel d. Geo Bogza e, dacă vreţi d-voastră şi dacă vei şi dânsul, şi ,,uman‘‘ şi ,.sorial“. Obsesia sexuală e pretutindeni valabilă. Deci şi în poeni. * Dar d. Bogza a părăsit generalităţile şi izolarea de terestru în care de fapt pluteşte poezia. D. Geo Bogza e un adversar al inefabilului. Poemele sale au devenit narative şi inspirate de făptui diver. Nu ştiu dacă această operaţie, de a reproduce poetic un eveniment, înseamnă sa profiţi de „viaţa imediată“ şi de a pătrunde cu amândouă mâinile în ea. „La închisoarea de hoţi dii Doriana, „Balada ucigaşului Maruth‘‘, „Balada tatălui denaturat“, „Gheorghîţă cismarul“ reeditează cazuri autentice de sexualitate, nevroze şi pe versităţi. Toate aceste poeme nutresc anecdoticul. I. G-30 Bogza nu contribuie la ele cu nici o metaforă şi cu nici o reflexie personală. E satisfăcut cu o redare simplă a evenimentului şi nu evită să utilizeze vocabularul sexual al mulţimii. Dar d. Bogza, terorizat de instinctul sexual, creează şi legende, în afară de timp şi făr istorici. Dar poetul părăseşte şi acest ţinut şi se îndreaptă spre mizeria cotidiană. D. Bogza se află în posesia unui sarcasm căruia nu întotdeauna îi dă cea mai bună întrebuinţare. Uneori, d. Geo Bogza e amăgit de peisaj şi nu rezistă facilităţii imagistice . Departe cântau greeri pe ţara în repaos Şi noaptea era scoasă, cu doniii din fântână Poetul îşi leagă obsesia sexuală de adolescenţă. Pretutindeni revine aceiaşî figură chinuită care e în căutarea sfl. E ochiul lui turburat, din retină căruia instinctuî' a* exrins reveria şî a înlocuit-o cu viziunea de coşmar 3. ■ „ Mâihiţe cu care se" bălăcise în fe~e ••meie Ca în mocirlele dela marginea or roşului • Bivolul roş cu sexul pus în coarne Visat de veştejită cu cărăbuşi grefaţi pe ovare. Am reprodus aceste câteva versuri mai mult cu scopul de a convinge, pentru d. Bogza, de precizia expresiei, indispensabilă ca aerul unei poezii care a renunţat la podoabe şi la atmosfere. Unde d. Bogza devine „social“, este când indignarea sa protestează împotriva podoaei, a castităţii şi unde invită la prostituţie. Dar şi poetul se trădează prin superstiţiile sale. „Balada naufragiului incestuos'* apăruse în ,Unu‘V într’o versiuneinferioară acesteia din volum. D. Geo Bogza i-a adăugat metafore şi a contat expresii. Reiese ca d-sa nu dispreţuieşte complect privilegiile poeziei pe care a părăsit-o. Dar n aşi vrea să discut cu d. Bogza formula poeziei. Amprentele digitale ale autorului mă intimidează. D. Paul Sterian explorează încontinuu. Şi totuşi n’a descoperit încă noi un nou continent. A practicat ortodoxismul şi a convacat iste Judi A&frte celor mai sfinte moaşte. A lansat manifeste subversive în unicul oficios al futurismului autohton. Noi, ceilalţi, am fost din când în când spectatori la coregrafia d-lui Sterian, care din toate odini libere pe cari le avea în faţă nu îşi găsea unul al său. Azi, d Paul Sterian s’a mutat în extremul orient, ca să prindă insecte arabe şi să călătorească prin Halima. „Poemele sale arabe*' vor trebui să fie reduse la justa lor proporţie de document. Nu e numai infirmitatea noastră olfactivă la mijloc. Dar aceste „poeme arabe“, tăvălite prin mai multe limbi şi-au risipit aromele. Iată o cântare de dragoste, tălmăcită intri un ritm eminescian : Păşeai, iulMo’n rom de roabe Scăldată ’n frumuseţea ta Secau a rozelor podoabe Când chipul tău se arăta.......... In concluzie, „Poemele arabe*4 ale d-lui Paul Stefan nu prezintă rafinamentul, cu care într’-adevăr ar fi contribuit la Frica românească, Al« Robot „Alibi 14 la Teatrul Sarah Benhardt Teatrul Sarah Bernhardt va reprezintă în curând o comedie de Jan Gulatton intitulat „Albi 14 . Rolurile pincipale vor fi jucate de Betty Dausmond, Germaine Risse şî duan Charpin și Abrine. :: (6) :: Biografie romanțată de B. CEHAN De pe urma unor romane pe care editorii le refuză nu poat trăi însă un literat sărac e Shaw. Şi nici carieră nu poat face cu ele. Dacă Shaw nu prea pare a-şi da bine seama de lucrul acesta, un proaspăt prieten al său, William Archer, e revoltat de indolenţa tânărului fabianist, faţă de propriile lui interese. Acestui Archer, redactor în „Pali Mall Gazette’5, Shaw începe să-i furnizeze recenzii lui rare pentru care primeşte dou guinee pe o me de cuvinte. Tot Archer il introduce ca critic plastic la „The World”. Şi peste puţin timp, Shaw, odată intrat în ziaristică şi prinzându-i gustul se angajează la o a treia publicaţie, „Star’, unde scrie cronic muzicale sub pseudonimul Conrade Bassetto. Graţie lui Archer, Shaw îş creiazâ astfel în primul său an de activitate ziaristică, un venit de 100 pfunzi. Iată sosi momentul să-şi confecţioneze o garderobă Deocamdată umblă cu gheţt de alpinist, fiindcă altfel ar rupi prea multe tălpi, colindând toat ziua expoziţie de pictură. Cât despre costum, înainte de a-ş face unul la croitor, experimentează un costum de lână, sistem doctor Jaeger, în care se intră ca într un sac. Va fi primul şi năimul englez care a eşit pe strezile Londrei într’o asemenea ţinută. Poate că în urma aceste experienţe, îi esc reputaţia de adversar al hainelor de seară. Când peste câţiva ani, Robert Haldane îl invită pe tânărul leader fabianist la un dineu la care iau parte importante personalităţi politice, Lordul Oxford şi Arthur Balfour între alţii, amabilul Hadane, pentru a nu-l supăra îl roagă să vie în haine de stradă. Shaw crede că toată lumea va veni în această ţinută şi cum în afară de smoking, nu are alt costum curat, e obligat să-şi învestească tot numerarul într’un nou costum de stradă. La dineu, toată lumea, afară de Shaw, era, bineînţeles, în smoking. Viaţa pe care o duce Shaw e foarte cumpătată. In afară de abuzui de meetinguri politice, nu i se mai poate reproşa nici un ditul. E anti-alcoooic, e vegetarian şi e virgin.Şi va rămâne până la 29 ani. E prea sărac pentru a-l putea juca pe Don Juanul şi, afară de aceasta, pentru un tânăr îndrăgostit de Venus din Milo, o femee reală e un lucru prea prozaic spre a fi atins. Nu va trebui însă să considerăm vârsta de 29 ani ca începutul vieţii sale sexuale. Ca şi lui Rousseau, sângele îi clocotea de sensualitate încă de la naştere. Acest bărbat care şi-a păstrat virginitatea fizică peste anii adolescenţei, nu-l înţelege totuşi pe Oscar Wilde care susţine că sexul se trezeşte abia la 16 ani. Fiindcă imaginaţia lui Shaw, de când fie ştie, e mereu preocupată de femei. Amorurile sale imaginare — căci şti ce intensă viaţă interioară trăeşte din copilărie — pe plaiuri cereşti, cu zeiţe şi îngeri, îl îndepărtează de dragostea pământească. Dar starea aceasta e numai o prelungire a paradisului său închipuit, populat de frumuseţi inumane. Castitatea nu e, pentru el, o pasiune. La 29 de ani se lasă sedus de o elevă a mamei sale. Dealtfel, de îndată ce se îmbracă prezentabil, se bucură uşor de favoarea femelor. Niciodată însă nu le cucereşte el; totdeauna îi cuceresc ele. Femeile a căror relaţii le caută sunt cele care „ştiu ce fac”. Fecioarele nu-i plac. Atracţia sexuală i se pare însă o bază şubredă spre a clădi pe ea relaţiuni permanente, şi de aceea nu visează o căsătorie pe o asemenea bază. Actul sexual în sine, prin puterea lui tulburătoare de a produce un fluid divin de emoţie şi exaltare a existenţii, îi dă spune el — o idee de ce ar putea fi, într’o zi, extazul intelectual, ca stare normală a omnului. (Va urma) Continuare în pagina II-a col III şi IV mijloc _ Impresie directorilor nimeni întorşi din Rusia Ce spune Robert Trebor despre spectacolele dela Moscova Intr’un precedent articol ne-am ocupat de impresiile d-lui Benoit Leon Deutch asupra spectacolelor dela Moscova. De astă dată spicuim câteva pasagii dintr’un articol al d-lui Robert Trebor. — In Rusia — spune Robert Trebor, — condiţiile de exploatare teatrală oferă cu totul de celelalte ţări. Acolo nu oxistă taxe şi impozite. Teatrul e o instituţie naţională, toate sarcinele sunt exploatate de stat iar beneficile sunt pentru director şi spectatorul rus care adoră teatrul. Dar mai e un element important. Spectatorul rus n’are altă distracţie, acolo nu există cafenele şi dancinguri, cârciumi nu există iar cinematograful nu place prea mult. In Rusia 95 la sută din numărul locurilor din sălile de teatru sunt ocupate, pe când în Franţa abia se ocupă 50 la sută. CUM SE JOACA „DAMA CU CAMELH” Meyerhold ne-a invitat la o repetiţie a piesei „Dama cu camelii” de Dumas care urma să se ..s-o joace peste câteva zile. La Moscova se repetă trei luni o piesă înainte de a se juca. La această repetiţie am putut să-mi dau seama de ce deosebire e între teatrul francez şi teatrul rus. Acolo nu se poate vorbi de vedete, căci vedeta e de fapt regisorul. Acolo regisorii n’au nici un respect de text. Opera e jucată nu aşa cum e, ci aşa cum o vede regisorul. De pildă în „Dama cu camelii” Meyerhold a suprimat personagii, a adăugat altele noi şi a dat o importanţă cu totul deosebită unui rol important preiat pe deantregul de el şi care se chiamă conştiinţă. Meyerhold