Rampa, iulie 1934 (Anul 17, nr. 4937-4962)
1934-07-01 / nr. 4937
Anul 17 No. 4937 REDACTIA, ADM IN IS TRATIA SI ATELIERELE GRAFICE INTRAREA ZALOMIT NO. 1 TELEFON 3.6184 Uui...mm ABONAMENTE Trei luni ...........................................Lei 300 Șase luai........................................Lei 500 Un an . . ........................................Lei 1000 In străinătate dublu pultimul PUBLICITATEA: RUDOLF MÜSSE S. A. Bulev. Brătianu 22 Telefon 2.40.07 „Prieteniile lui Miron. E curios că despre d. Eugen Reigis, ale cărui volume sunt traduse în mai multe limbi occidentale şi care e prezent în toate antologiile umanitariste străine, se vorbeşte la noi foarte puţin. Destinul solitar al d-lui Reigis nu corespunde receptivităţii autohtone. In izolarea lui, autorul lui „Petru Arbore” s’a concentrat într’o nouă carte, caracterizată de un acelaş grad de umanitate şi în care intră toate preocupările interioare ale d-sale. „Prieteniile lui Miron” vizează un sentiment mult mai puternic decât dragostea şi care pentru unele temperamente e mai important: amiciţia. Prietenia e o relaţie cerebrală întemeiată pe o sterilitate, pe o lipsă de consecinţă, care creiază o exaltare patetică şi de un romantism cu totul originală. Fenomenul prieteniei ia naştere în ambianţe de singurătate fiinde atitudinea contemplativă e mai frecventă şi devine un refugiu pentru necomformiştii vieţii. Amiciţia nu e sociabilitate, fiindcă nu e convenţie. Sentimentul conţine o mistică, un altruism. De aceia şi e o excepţie. Mediul înconjurător obligă la solidaritate şi la diverse asociații între indivizi. Prietenia nu se confundă însă cu niciuna dintre toate aceste aşezări. D. Eugen Relgus a conceput o prietenie care nu e determinată decât de generozitate. S’ar părea că nare nici pretenția reciprocității. La baza ei nu stă nici un instinct. Sentimentul e pur şi nealterat de nici o voluptate şi de nici un viciu. Prieteniile pervertite sunt multe şi sunt mult mai explicabile. Desinteresarea e întotdeauna neclară şi misterioasă. De obicei, sentimentele sunt pretexte pentru efectele lor. Pasiunea dragostei e motivată de sexualitate. Pasiunea amiciţiei când nu solicită nimic surprinde. Aspectul ei liric, absenţa materialismului, starea abstractă, excluderea oricărui egosim, sunt elemente cu totul străine de centrul lamentaţiilor noastre. Totuşi, există, cine ştie, în relaţiile de prietenie o refulare care împiedică să se arate la suprafaţă realităţi materiale, justificatoare prin interesarea lor. „ Miron e prietenul ideal, e solitarul tulburat de toate experienţele interioare şi turmentat de o tristeţe organică. „Cine începe să se denigreze, începe să se cunoască”, declară d. Reigis. Sau: „Realitatea spirituală primează”. Metafizic, trăinduşi viaţa meditativ, mizantropul se separă de trepidaţia activităţii umane şi se plasează în universul său filozofic. „Prieteniile lui Miron” e o carte cerebrală. Lipsită totalmente de epică, e animată de un patos, de un lirism, care provoacă o atmosferă de profund umanitarism. Cu atât mai mult cu cât d. Reigis pleacă de la stări sufleteşti, ca să ajungă şi la impontabilul social. Al. Robot Nu ştiu dacă apariţia d-nei Cecile Sorel in domeniile venerabilei Missiin duett a sugerat teatrului „Alcazar“ această reconstitiuire cu readucerea pe scenă a uitatelor Cleo de Mérodé şi Promiero parrisiono Un spectacol reconstituitiv de revistă 1900 la Paris „Vien Ponponle" la Alcazar autenticităţii negrului din cosiţa venerabilei vedete. Apariţia ei n’are nimic entusiasmant, din potrivă e foarte înduioşetoare... Cassive, însă joacă mult mai cu au-Cassive. Sau poate gustul tot mai protoritate. Paşii ei sunt siguri, ba chiar nunţat pentru epoca 1900, care stoarce atâtea suspine amintirilor noastre, ori moda siluetei westeriane a determinat organizarea spectacolului de la „Alcazar“. E o sală strălucitoare. Tot ce are Parisul are mai chic şi mai monden inundă parterul cu predilecţia bine manifestată de a râde şi a petrece. E o lume tânără și lesne identificabilă ca obicinuită a tuturor premierelor. . Zadarnic curiozitatea noastră caută lumea admiratorilor ‘frumoaseiGeo de Merode de acum 35 de ani. Nimeni din cei de azi n’o cunoaște nici pe ea, nici pe Cassive. Dar vait nici muzica stăruitoare "Viens Poupoule, Viens Poupoule, Viens!" care făcea să vibreze ,Parisul expoziţiei universale, difuzată ca un preludiu înaintea ridicării cortinei nu găseşte ecou in sala aceasta tânără şi fără amintiri. Programul neanunţă o revistă „bien en chair, suivant Vheureuse tradition de nos péresif; şi, ce e drept, de la ridicarea cortinei scena e invadată de femei opulente, cu formele pline şi umplute de turnura rotunjită şi bustul ridicat în corset. Retroussiurile lasă să se vadă interminabile valuri de jupoane şi când şi când maille-uri, care cu toată bogăţia de forme pe care le cuprinde sunt încă largi şi abundente în pliuri. După tradiţie camera şi comperul stau tot timpul în cele două colţuri ale scenei, gravi şi importanţi. Elementul de veselie e aproape numai vizual, căci textul comic e copleşit de evocări sentimentale, în oftaturi şi suspine languroase după vremea cea bună. Elementul care ar trebui să fixeze adevăratul regret după vremurile, ce au fost il formează capitolul vedetelor autentice stele de la 1900, in primul rând Cleo de Mérodé şi Cassive. Apariţia faimoasei Cleo nu e deloc sensational pregătită, apare foarte cuminte, cu ochii în jos, cu tâmplele acoperite în celebra ei coifură care a făcut pe vremuri înconjurul lumii, două bandouri rezonabile îi mângâie părul negru-negru ca odinioară, dar paşii nesiguri şi foarte cu precauţie purtaţi te face să togindoeşti asupra tau aerul să reclame podelelor scenei succesul de odinioară. Vorbeşte apăsat ,şi sigur, aşteptând efectul, care nu e totdeauna cel scomptat dar e insistent impus de autoritatea faimoasei comediene. Interesant e Josselin în stilul şi eleganta desuetă a comperului din 1900, secondant onorabil de Germaine tábor dt o cameră somptuoasă şi savuroasă plină de orgoliu pentru resturile frumuseţii ei trecute. Dany Flore face mult uz de retrousage, fiindcă are ce e drept un picior de o ataşe fină şi rasată care fixează mult atenţia domnilor din orchestră, desigur însă nu cu amintiri de regrete. Nimeni nu suspină dupâ vremea lui „Viens Poupoule!, toţi însă, întreaga asistenţă e ferm înduioşată de reapariţia în vestigii a celebrelor vedete de odinioară. Şi mulţi după spectacol, întristaţi şi tăcuţi au luat drumul spre cabaretele cu vedete minore (minore de gen și de vârstă bineînțeles). fiital*m II I . J- F. Director, SCARLAT FRODA 80 milioane lei pentru 21 piese! Onorariile plătite le companiile cinematografice americane, anteritor dramatici In nici un alt domeniu artistic nu există diferenţe mai mari de onorariu ca în cinematograf. Numai în pictură, unde tablourile sunt taxate după gustul personal al amatorilor, se mai cunosc asemenea contraste. Un editor vienez, Max Pfeffer, dă câteva interesante dae asupra pieselor cumpărate in cursul acestei stagiuni de diferite companii de filme spre a fi transpuse pe ecran. Astfel, de pildă, ultima piesă a lui Eugene O’Neill „Ah ! Wilderners !” a fost cumpărată de Metro — Goldwyn — Mayer cu 75.000 dolari. Acelaș onorar a fost plătit de Paramount pentru drepturile de filmare ale unei alte piese jucate cu mare succes pe Broadway „Sailor, beware”. Compania R. K. O., a plătit pentru o piesă intitulată „Roberto” 65.000 dolari. Tot 65.000 a plătit Paramount pentru comedia „Ihe loves me not”. Pentru piesa „Men in white” Metro Goldwyn a plătit 45.000 dolari. O piesă vieneză, de Wilhelm cată decât trei săptămâni pe Broadway, a fost transpusă pe ecran de R. K. O. Autorului nu i s’au plătit însă decât 17.000 dolari. Fraţii Warner am cumpărat drepturile de filmare ale unei piese poloneze „Doctor Monica” care na avut, totuşi, nici un succes pe Broadway. Dar 10.000 dolari, cât i s’a plătit autorului face probabil această piesă. Dar aceste sume nu ajung integral în mâinile autorului. Directorii Teatrelor din New York care au riscat înscenarea lor, participă la aceste beneficii. Autorii sunt dealtfel foarte încântaţi, de acest aranjament. Speranţa de a vedea piesele înscenate de ei cumpărate decompaniile cinematograficei, îi face pe directorii să reprezinte cât mai multe piese şi a stimuleze astfel producţia dramatică. Totuşi, din 126 piese noui reprezentate în stagiunea aceasta pe Broadway, n’au fost alese de casele de filme decât 21 piese. Dealtfel din aceste 126 piese, numai 14 au constituit mari succese. Succese mijlocii au obţinut 16 piese. Iar restul de 96 piese au fost pur şi simplu, căderi, — ceeace înseamnă că s’au jucat între trei şi cinci săptămâni. Pentru cele 21 piese ale căror drepturi de filmare le-au cumpărat companiile cinematografice, s’au plătit în total 107 mii 500 dolari, adică peste 10 milioane lei. Eugen O’Neil Viaţa americană după 4 ani de criză Aproape toji europenii sunt curioşi să cunoască Statele Unite. Ei vor să vadă mai ales fabulosul oraş New-York, ritmul său infernal,, dancingurile în aer liber, podurile suspendat«» ,o ruşil negru, cartierul chinezesc, gangsmeni, miliardarii, sgârie norii, băncile, muzeele, grădinile și femeile frumoase. Toate acestea sunt lesne de văzut afară de gangsteri cari încep să nu se mai vadă și cari, dacă se arată nu se disting întru nimic de oamenii de treabă. De altfel gangsterii nici nu mai sunt la modă. Al. Capone, napoleonul crimei, împleteşte scaune la închisoare. Locotenenţii săi stau la răcoare în China adică în faimoasa înschisoare Sing.Sing. Cei cari mai sunt în libertate nu prea se mai arată. Vârsta romantică a canaliei se pare că a trecut. De când s’a revocat prohibiţia, drojdia societăţei. I s’a mai astâmpărat. Cei cari au rămas să se ocupe de aceiaşi meserie trec printr’o criză groaznică, şi trăesc cu amintirile trecutului. Poate că într’o bună zi vor face şi ei ca şi colegii lor din Montmartre şi vor apare în cluburi de noapte cu aspecte înfiorătoare şi cu mutre de asasini, pentru satisfacţia turiştilor străini cari citesc foiletoane Nici miliardari nu prea sunt de văzut. In Florida se mai află totuşi d-1 Rockefeller care joacă mereu golf de şi are 96 de ani. \ Cei mai mulţi dintre coloşii finanţei, regii oţelului, ai căilor ferate, ai tutunului, ai gumei bătrânesc ca nişte idoli părăsiţi. Ceea ce se poate vedea însă e poporul imens care suportă fără sa murmure loviturile crude ale similei, ‘din ultiimii ani. Existenţa acestor milioane de oameni e dominată de aceaşi luptă, pentru viaţă: The struggle for life. Dacă urmăreşti pe domnul acela care trece repede prin a 5-a Avenue, vei descoperi că are undeva la mahala un mic pavilion, o nevastă şi doi copii şi că e preocupat de rata chiriei, de scadenţa poliţei pentm automobil, şi de faptul că nu poate pune un dolar de o parte. E grăbit pentru că trebue să muncească repede să mănânce repede să se gândească repede. De acea se şi grăbeşte. Veţi ajunge uşor la concluzia că imensa majoritate a americanilor au aceleaşi griji, ca şi popoarele din alte ţări. După patru ani de criză financiară şi de paralisie industrială, ţara aceasta începe să întrevadă semne premergătoare ale unor vremuri noui bune. Peste şase milioane de oameni au găsit mijlocul de a câştiga o bucăţică de pâine. Sfătuesc pe toţi acei cari vor să vină să vadă Statele Unite să călătorească în clasa „turist”. E un fel de clasa treia, ceva mai confortabilă. Cu această clasă călătoresc profesorii, artiştii, comercianţii cinstiţi, studenţii şi girls-urile. In clasa întâi călătoresc vedetele de cinematograf, cardinelă, mai intelectuală decât clasa întâi. Cu aproximativ 25.000 lei, vaporul te duce la New-York şi înapoi la Havre. Vei petrece astfel cincisprezece zile foarte plăcute, între cer şi apă, hrănit, distrat şi găzduit. Ajuns la New-York dacă nu ştii englezşte date de a dreptul la consulat. Se poate obţine la New-York o cameră cu bae cu 300 lei pe zi. O masă modestă dar suficient de bună se poate avea la dejun cu o sută de lei iar seara cu o sută douăzeci. Cluburile de noapte cele mai amuzante nu sunt cele mai scumpe Sunt vre-o cincizeci pe Broad way: Hollywood Club,- Bara clise Club, Palais Royal, Casino se Paree. In aceste cluburi se poate lua masa si vedea reviste cu 200 lei. Se văd în aceste reviste cele mai frumoase fete americane. Să nu încercaţi deloc să vedeţi New-Yorkul. E prea mare. Vă veţi obosi şi vă veţi indispune. Intraţi din întâmplare într’un scârie nori de exemplu la R. C. A. (Radio Corporation Of America) şi care e situat în centrul Rockefeller. Sau luaţi un coktail la Waldorf Astoria, la Park Lane sau la Ritz. Acolo veţii putea observa viaţa New-Yorkului aşa Tunie. Petreceeţi-vă timpul hoinărind. E cel mai bun sistem ele a voiaja. Mc. M. Delfi,forul umanismului universal Guvernul Greciei a Întocmit proectul de lege pentru întemeerea „Organismului Delfic“ de un centru spiritual. Acest cen-| tru spiritual neputând fi ales nici desemnat de cineva după bunul plac ci de Istorie, o elită de gânditori și prieteni ai oamenilor, s-au gândit că nici un loc din lumea civilizată nu poate maii bine ca Delfi să facă faţă acestui scop. „Delfi unde altă dată se întruneau Amficţioniile, Delfi care reprezintă pentru întreaga umanitate civilizată cel mai înalt for al înţelepciunei antice, li s a părut un centru ales de către tradiţie pentru a crea în viitor un loc de întâlnire al bunăvoinţei universale. „Recentele manifestaţii, care, cu ocazia magistralelor reprezentaţii ale piesei Prometeu de Eschyle, au atras numeroase personalităţi ale elitei europene şi americane, nu sunt decât preludiul instituirei în acest cadru prestigios al reuniunilor cu caracter mai ridicat, în cursul cărora delegaţii tuturor naţiunilor vor căuta mijloacele spirituale care să asihic realizată între delegaţii săi spirituali care veneau în pelerinaj la sărbătorile ce se celebrau acolo. Descrierile şi criticile unanime ale presei mondiale găsesc un ecou profund în conştiinţa popoarelor care abia eşiseră .Din oribila îmbrăţişare a războiului Ideia delfică, concentrând idealurile umane cele mai ridicate, a fost considerată ca un curcubeu după o năpraznică furtună. Obosită de atâtea sacrificii şi pagube, sdrobită de marile probleme economice şi sociale pe care războiul le-a creiat şi agravat umanitatea şi-a îndreptat atenţia spre Delfi de unde a ţâşnit totdeauna lumina bunătăţiidragostei şi colaborărei. Necesitatea creărei unui centru spiritual a izvorât astfel ca un automatism psihic. A fost dealtfel admirabil exprimată de către unul din corifeii spiritului francez modern, Gabriel Boissy: „In afară şi deasupra politicei, deşi este vorba de aceleaşi scopuri pacifice urmărite la Geneva, Eu- gure şi să reîntărească viaţa moropa şi lumea întreagă au nevoie fraţă şi simpatia mutuală dintre Am anunţat la timp intenţia guvernului grecesc de a creia l« Delfi un „Colegiu spiritual universal“. Iată astăzi câteva spicuiri din interesanta expunere de motive care însoţeşte proiectul de lege pentru creiarea „Organismului Delfic“. Expunerea de motive e semnată de d. I. Macropoulos, ministrul cultelor şi instrucţiunei publice, deputat din Phiotido, judeţ în care e situată localitatea Delii. „Acum nouă ani, graţie inspiraţiei iniţiative a d-lui şi d-nei Síkébanus a recunoscut idleia delfică întocmai unui stup sacru conţinând tradiţia istorică cea mai nobilă şi cele mai faimoase aspiraţii. Iniţiativa aceasta se transformă în fapt cu ocazia sărbătorilor delfice din 1927 şi 1930. Interpretarea dată, atunci, dramei antice, în mijlocul unui cadru impunător, în teatrul de la Delfi şi sub stâncile Fedrei , a fost just apreciată de critica internaţională la „cucerirea cea mai măreaţă a artei religioase, realizată de om din antichitate până astăzi“. Delfi, Geneva umanităţei antice, a luat astfel forma unui simbol sacru al unei uniuni şi al unei colaborări spirituale între popoare. Idealul delfic care a dat simţul ritmului, al măsurei, frumosului, seninătăţii şi echilibrului, umple sufletul acestor amfitrioni spirituali. Uniunea delfică astfel era psiIntelectualii străini popoare , concep astfel ideii delfică. Nu-i nimic paradoxal în aceste vederi. Dacă ţinem seama de ataşamentul dovedit de marile popoare instrucţiei clasice, dacă apreciem aşa cum se cuvine gestul noilor State care au introdus această instrucţie, dacă nu uităm că actualmente viaţa modernă se inspiră din antichitate, izvor etern de mari adevăruri, nu este deloc exagerată afirmaţia că această reîntoarcere spre antichitate constituie pentru umanitate o necesitate istorică de apropiere către spiritul antic de a înţelege mai bine învăţăturile sale, de a purifica în apele sale limpezi viaţa modernă şi de a da noi puteri valorilor morale ale vieţii prin dragoste, colaborare şi solidaritate între popoare. Pentru noi, moştenitori ai acestei averi spirituale şi depozitari ai corăbiei purtătoare de înalte tradiţii, ar însemna să comitem o greşeală de Alertat nedând curs acestari dorinţe universale. Ni se cere să reaprindem lumina apoloniană. Ni se cere să creiămi în jurul sanctuarului lui Priebus un nou centru spiritual mondial în care se va pregăti terenul psihologic pentru o colaborare pacifică între popoare graţie sălbăt’tirilor delfice, interpretărei dramei antice, contactului dintre conducătorii popoarelor, dintre artişti, scriitori, graţie concentrărei tineretului dornic de cunoştinţe în cursul vacanţelor graţie convocărei de congrese ştiinţifice, de conferinţe ţinute de somităţi ale artei, literaturei şi ştiinţelor. Nu este însă cazul să ne îndoim de succes. Primirea ce i s’a făcut este o chezăşie suficientă. Delfi va deveni nu numai un centru spiritual ci şi un loc de contact psihic un loc de întâlnire pentru pregătirea psihologică a păcei şi pentru desăvârşirea progresului moral şi spiritual. ** Duminică 1 Iulie 1934 3 Lei V V"'’° Astă seară la Teatrul Cărăbuş bus Express «Ie «I-I N. Kiriţescu iu Actualitatea în reportaj . Gr. Perieteanu poetul sonetelor „Glasul apelor" sărbătorit de intelectualtatea bucureşteană I. Gr. Perieţeanu, poetul, avocatul, omul de teatru şi omul politic, a fost sărbătorit joi seara, la Fundaţia Dalles, cu prilejul premierii de către Academia Română, a volumului său de sonete „Glasul Apelor“... A fost o manifestaţie splendidă de solidaritate intelectuală, în cadrul căreia personalitatea, viguroasă a sărbătoritului a primit omagiile unei asistenţe din cele mai selecte... Se găsea reunită Curtea de Casaţie... în secţiuni unite, Curtea de Apel, Tribunalul şi Parchetul, avocaţii fruntaşi ai Baroului Ilfov, Corpul medical în frunte cu d-nii prof. dr. Marinescu şi Gerota, scriitori, ziarişti, vedetele politice şi... nobile simplu... D. I. Cf. Perieţeanu, deşi om politic, a fost ministru într’un cabinet naţional-ţărănist, — este una dintre puţinele figuri ale vieţii noastre politice, a cărei personalitate depăşeşte zona adversităţilor şi meschinăriilor politice, situându-se într’un cadru de simpatie, de preţuire şi de prietenie unanimă... Am avut ocazia, ca urmare, să înregistrăm la sărbătorirea d-sale de joi seara, plenipotenţe de prim plan ale tuturor partidelor noastre politice. Şi când e cunoscută duşmănia care există între d. Virgil Madgearu şi d. Iunian, — „acest Titircă inimă g rea al politicii româneşti după aprecierea d-lui Madgearu, — nu a însemnat un lucru obişnuit să-i vezi de... aceiaşi părere, la salutul omagial al prezenţiilor, adus sărbătoritului... Au fost, de altfel, foarte mulţi oameni politici şi bineînţeles că n’a lipsit nici d. Gr. L. Trancu-Iaşi. Popularul fost ministru al Muncii, a arborat, ca de obiceiu, o eleganţă ireproşabilă şi şi-a instalat la butonieră o floare roşie, de o tinereţe ostentativă... Surprinzător totuşi: n’a vorbit deloc!... Să însemne aceasta omagiul pe care l-a adus d-lui I. Gr. Perieţeanu?!... Se poate... In orice caz, faptul e de reţinut... Şi iarăşi trebuie să subliniem atmosfera agreabilă şi deloc protocolară a sărbătorii, în cadrul căreia firescul cel mai simpatic se degaja din... scurtimea impozantă a cuvântărilor şi din ţinuta de oraş a publicului participant. Preşedintele comitetului de iniţiativă a grupului de intelectuali care a hotărît această sărbătorire, d. ing. I. Matac, după ce arată semnificaţia morală a gestului de solidaritate pe care îl reprezintă sărbătorirea caldă şi vibrantă a uneia din personalităţile cele mai de seamă din viaţa noastră sociala, ea e dovada de elevaţiune spirituala, depăşind cadrul şi sfera strâmtă a preocupărilor cotidiane, a trecut preşedinţia d-lui Const. Emunescu, preşedintele Uniunii avocaţilor din România. Au urmat, în cuvântări simple, prieteneşti, din care pateticul de circumstanţă a lipsit cu desăvârşire, — omagiile d-lor Const. Naumescu, Iorgu Petrovici, Gică Ionescu, Istrate Micescu şi Emil Ottulescu, care au făcut portretul sufletesc al activităţii desfăşurate cu atâta eleganţă, elan şi demnitate pe tărîmul senin al poeziei, spinos al dreptăţii şi frământat al vieţii politice. Biruitor în toate aceste activităţi variante, oratorii socotesc succesul lui I Gr. Perieţeanu, datorit unei probităţi fără rival, unei erudiţii profunde, unui suflet generos şi adânc înţelegător al tuturor frământărilor sufletului omenesc. In vervă, ca întotdeauna, d. Vasilescu-Valjan a explicat apoi, îmbinarea reuşită pe care o oferă profesiunea de avocat cu aceea de poet, spunând că din toate manifestările efemere ale profesiunii, fărîma de simţire cuprinsit într’un sonet, va depăşi clipa trecătoare a vieţii. Păcat însă că nu l’aţi văzut pe d. Perieţeanu, în... replică. Marele avocat care e d. Perieţeanu, se pierduse cu totul... Emoţionat, copleşit de elogiile ce i se adresase, a ţinut o... pledoarie şoptită, tremurată... Sa divulgat ca o... victimă sigură intr un viitor proces în care adversarii în loc să-l atace. dar... omagiu. Jack Berariu I. Gr. Periețeanu Încă un teatru va dispărea la Paris D-ra Jane Renouardt proprietara teatrului Daunou din Paris e în tratative ca să vândă cochetul local de teatru care a adăpostit frumoase succese. E vorba ca o societate de construcţii să dărâme vechiul teatru pentru a clădi pe locul lui un masiv imobil de raport cu caracter exclusiv comercial. Parisul ar pierde astfel încă un teatru. Cercurile artistice alarmate de acest fapt au și început demersurile pentru împiedicarea relânzării, întrucât se știe ca de la transformarea teatrului! Vaudevilles în cinema o lege interzice schimbarea destinației localurilor de teatru.