Rampa, iulie 1934 (Anul 17, nr. 4937-4962)

1934-07-22 / nr. 4955

Anul IT . No. 4955 REDACTIA, ADMINISTRAȚIA ȘI ATELIERELE GRAFICE INTRAREA ZALOMIT No. 1 telefon a.eis. pubimi. ABONAMENTE Trai luni............................................Lei 300 Șase luni............................................Lei 500 Un an............................................................Lei 1000 In străinătate dublu IIUII1I1IIIIII1 PUBLICITĂȚIA: RUDOLF MOSSE S. A. Bulev. Brătianu 22 Telefon 2.40.07 ** Duminică 22 Iulie 1934 3 Lei -A siHiniiiHiifl! :!lillUtfipilltlllllllllllllllllllllIII!l!iini!jj|lllllllllllllllllllllllUIIII!l!l!l!l¡Uli lllltli Astă seară Atjia seara la tatrai Cărăbuş die ¡1-1 IV. IfiViţescu impozit pe zgomot Adepţii români ai lui Georges Duhamel au hotărât să pornească lupta împotriva zgomotului. Prea se face mult zgomot în Capitala asta pentru mai nimc ! Confratele „Lupta” a luat inițiativa constituirii unei „Ligi împotriva zgomotului”, după model englezesc. Liga engleză — ne informează confratele — luptă împotriiva zgomotelor prin metode fiscale. Se pun taxe pe producătorii de zgomote. Adică să fim precişi: se propun taxe. Deocamdată, nu ştim să se fi votat în vreo ţară, inclusiv Anglia, aceste taxe pe claxoane şi haut-parleure radiofonice. Şi nici nu credem că se vor vota vreodată. Necesare ar fi, evident. Nu ca venit pentru bugetul statului. Dar, aşa cum le vor Liga engleză şi tânăra ei sucursala română, ca măsură împotriva zarvei de pe străzi. Dar chestiunea nu e atât de simplă. Să se pună, scrie „Lupta”, „taxe mari asupra restaurantelor în aer liber, care utilizează noaptea jazzuri. Tatxe enorme pe atelierele de fierărie, tâmplărie, etc...” E vorba apoi de amenzi care să se apuce pe loc tulburătorilor liniştei publice, şoferilor prinşi pe stradă că au claxonat prea tare, beţivilor care urlă, cetăţenilor care fac scandal, etc... In fine „nu există sursă de zgomot care să nu fie impusă unei taxe ce variază după intensitatea zgomotului produs”. Toate astea sunt foarte fru- tmoase. Dar sunt şi foarte greu de pus în practică. întâi, în ce priveşte intensitatea, trebue fabricat un... zgomotometru Trebue calculată apoi o scară de intensităţi, după care sa sepoată orienta atât producătorii cât şi taxatorii de zgomote. Asta, când e vorba de zgomote de lux, precum ar fi jazzurile de care pomeneşte confratele nostru, sau concertul uriaş al d-lui Egizio Massini. Pe aceştia ştii unde-i găseşti şi-i poţi deci taxa. Dar aci se mai pune o problemă. S’ar putea ca în chiar sânul Ligii, şi, în orice cazz în public, să se ivească o gravii di vergintă de păreri asupra calificării jazzului drept zgomot. S’ar putea ca unora să le vină bizara idee că jazzul ăsta e muzică. D. Ionel Perlea, care a dirijat la Filarmonica „Rapsodia în blue” a jazzbandistului George Gershwin, va fi revoltat când va auzi că asta nu e muzică. Iar d. Paul Whitemann din New-York va trimite o telegramă de protest. Şi însăşi Casa Albă va face un demers diplomatic, pentru a apăra prestigiul muzicii americane, adică a jazzului. Iată deci cum se complică lucrurile pe neașteptate. Apoi, ce te faci cu domnii șoferi ? Căci pe impertinentul care ^claxoneazăprea tare, n’ai cum să-l prinzi tocmai în momentul delictului, adică în momentul când, trecând prin faţa casei tale, te-a trezit din somnul de după masă. Zgomotometrul, fixat la fereastră alături de barometru, va înregistraintensitatea amendabilă, dar la ce bun ? Cum mai pui mâna pe şofeurul gălăgios ? Şi sunt cazuri, va susţine şofeurul, când e nevoit să claxoneze tare ca să nu calce vre-un trecător. In definitiv între siesta noastră şi viaţa unui semen, n’o să ezităm să sacrificăm prima. De altfel, e cert că şofeurii săvârşesc mai mari dezastre atunci când nu claxonează, decât atunci când claxonează. Cele mai multe accidente, se întâmplă în adevăr, din cauza că nu se clacxonează la timp, şi tare. Cât despre beţiv, plăteşte omul, când e cu chef, şi taxă pe sgomot, numai să-l laşi să-şi facă damblaua. Dar nu vreau să merg mai departe cu acest gen de obiecţii, inspirate de scepticismul meu iremediabil. O iniţiativă, atât de frumoasă, nu trebue descurajată de la început. Să zicem că, priintr-o minune, Liga va izbuti să facă linişte în Capitală. Eu tot nu ader. Fiindcă exista nişte producători de izgomote pe care văd că iniţiatorii Ligii îi ignoreaza şi eu tocmai de pe urma lor sufăr cel ,mai mult. Sunt vecinii. Adică vecinii mei. Nu e zi de la Dumnezeu să nu secerte şi să nu-şi arunce farfuriile în cap perechea care şade alături de mine. Degeaba protestez. E inutil. De aceea aşi vrea ca şi acest gen de sgomot să fie trecut în programul de acţiune al Ligii şi să fie supus celor mai grele biruri posibile. Ca să le pot spune, de-aci înainte:— Astâmpăraţi-va, că mă duc să vă reclam la Ligă ! Dacă mi se promite că se ține seama de acest deziderat, iată, mă înscriu în Ligă imediat. B. Cehan Fonn-Reportaj-Rampa Un cartier care va dispare Plăcerea sadică de a distruge tot ce au în calea lor, ştiam până acuma, că o au numai copii.. Nerone, cezarul, a avut şi el damblaua să distrugă un oraş... şi a dat foc Romei.. In continuare, mulţi alţii au distrus, sub diferite formeşi motive, diferite oraşe, făcându-le ,,tabula rasa", de pe suprafaţa pământului.. Cicloanele, cataclismele, cutremurele, erupţiile de vulcane şi revărsările de râuri n’au fost nici ele mai puţin miloase faţă de atâtea bcraşe înfloritoare, cari au însemnatceva pe lume... Despre biblicele Sodomia şi Gomora, nici nu mai discutăm... Şi aşa, din timpurile cele mai vechi. Şi pănâ’n zilele noastre... De la „ultimele zile ale oraşului Pompei“ şi până la oameni, al căror numer cidenţă, începe cu litera trebue deci evitată pe pravoslavnica noastră Capitală... Doi oameni i-au pus gând, rău... Doi observaţi comn „D“.. Literă fatidică Şi care viitor în toate împrejurările.. Aţi ghicit desigur, despre cine vrem să vă vorbim: e vorba de cei doi, unul fost şi altul actual primar: d-l Dobrescu şi d-l Donescu... Doi oameni cu aceleaşi idei, cu aceleaşi vederii cu aceiaşi afinitate pornită pe distrugere. Primul, .. Dobrescu, fire mai modestă, se mulţumise să dărâme câte o casă... sub pretext că trebue s’o bage în aliniere, de par’că acea casă nu se simţia bine acolo unde era făcută.. Era deajuns, pe vremea primariatului d-lui Dobrescu. Târnăcop cum fusese botezat de un mucalit, să ai un chiriaş de care să trei să scapi ca să faci o cerere la primărie şi hait!... într’o bună zi tocmia un batalion de târnăcoape şi porniau să-l evacueze pe bietul om, cu mobila cu familia şi cu toată casa, până la temelie... Azi, d. Donescu, nu se mulţumeşte numai cu o casă, două, ci ca un Moloh nesătul, vrea să devoreze cartiere întregi... Abia venit la putere, nici n’a împlinit anul, şi a şi anunţat o serie de dărâmări, de ţi sei face părul măciucă în cap. Şi de ar fi să rămână numai anunţate, ar fi bine.. Ar fi ceva cu care românul nostru e obişnuit de mult.. In cazul de faţă însă, chestiunea pare a fi mult mai serioasă Victima aleasă, este in persoana B-dului Colţei şi a străzilor învecinate, destinate printr’o vitregie a soartei, unui tragic sfârşit... Se anunţă un adevărat masacru, o execuţie în masă fără precedent.. Negustori mari, cu firme, consacraţi ca: Luca P. Niculescu, „Furnica“, „Vulturul de mare cu peştele în ghiare" cari au rezistat eroic crizei de a Bazaca, pe unde va trece marele bulevard Director: SCARLAT FRODA zi, fără a trage un faliment, vor trebui, vrând nevrănd, să tragă obloanele.. E drept că d. Donescu promite să ridice alte magazine în loc, mai moderne, mai sistematice., dar se ştie ce înseamnă o astfel de promisiune la noi în ţară.. Va fi greu până ce aceste magazine şi locuinţe vor cădea sub loviturileucigătoare ale tărnăcoapelor, că pe urmăi pas de le mai reface.. Piaţa Sf. Anton, P-ţa Sf. Gheorghe, Str. Pănzari, Str. Bărăţiei, etc., etc..., vor deveni mormane de cărămizi baricade revoluţionare, sub care se vor adol posti negustorii năpăstuiţi. In lupta cu guarzii comunali, cari în acest, scop vor fi mobilizaţi şi echipaţi, ca în timp de război, cu tot protestul ce se va face la Liga Naţiunilor.. Pitorescul florăriilor şi al străzii Bazaca, de cari noi eram atât de mândri pentru farmecul, oriental ce ni-l imprima ca o pecete de naştere va dispare... Cartierul îşi trăeşte ultimele zile spre dezolarea negustorilor şi a proprietarilor cari îşi vor vedea casele octogenare şi seculare distruse de planul de sistematizare al Capitalei.. Când te gândeşti că între ei nu fost unii cari l-au votat pe d. Donescu.. EL, dac’ar fi Ştiut ei cu ce gânduri necurate vine ,domnul Donescu?.. Am, stat'de ,vorbă cu.. câţiva, meguşteri... Pănă’n prezent n’au primit nici o jlnştiinţare din partea primăriei şi nimeni n’a venit să trateze cu ei.. Şi tocmai de acest lucru le este teamă bieţilor oameni: să nu-i ia odată prin surprindere şi să se pomenească, într'o dimineaţă, fără vaci, fără prăvălie şi fără marfă.. D-l Donescu insă, a declarat că ii ia pe toţi sub ocrotirea sa şi va avea o grije părintească de ei... Noi aşteptăm să ne plimbăm pe bulevardul cel nou... F. O. FOSIAN £35 Molnár îşi petrece vara la Budapesta. Poate fi găsit în fiece după masă pe terasa cafenelei pe care o frecventează de ani de zile, citind ziarele vieneze şi budapestane. Ceea ce îl interesează acum în mod deosebit sunt ştirile teatrale. Autorul lui „Liliom” are gata trei nouă piese. Cea mai importantă este „Fata din Triest”. Celelalte două sunt piese într’un tact: „Cofetăreasă” și „Nunta”. Premiera „Fetei din Triest” va avea loc la Budapesta cu Lilli Darvas, soția lui Molnár în rolul principal- Lilli Darvas Molnár n’a mai jucat teatru la Budapesta de nouă ani. Impresarul american Gilbert Mailer, care a vizitat dăunăzi Budapesta, a reținut piesa pentru New-York unde rolul principal va fi creiat de Helen Hayes. Iată ce spune Molnár despre piesa lui: „Fata din Triest se compune din trei acte, respectiv șapte tablouri. E o „poveste dramatică”, o piesă care altă dată s’ar fi numit o „dramă burgheză”. Distribuția necesită un personaj artistic foarte numeros, vre-o douăzeci și cinci de persoane. Raluri importante vor fi douăsprezece. „In ce priveşte subiectul piesei, iată ce pot spune deocamdată: Acum douăzeci şi cinci de ani am petrecut câteva săptămâni în ludendorf. Acolo am auzit-o povestea pe care am dramatizat-o astăzi, după un sfert de secol. Eroii acestei poveşti trăiau încă, pe atunci, în amintirea multora, astfel încât n’am putut scrie piesa înainte. „Fata din Triest” descrie destinul unei fete de origină dubioasă, care trăeşte în mocirla portului Triat şi e introdusă prin capricii» unui bogătaş în societatea ltină. Fata nu mai vrea sa părăsească acest mediu, în care se simte fericită, şi face eforturi pentru a rămâne în el. Dar mereu apar umbre din trecutul ei și o descalifică. Pe scurt, fata luptă pentru o viață mai frumoasă, mai curată, dar în cele din urmă cade învinsă. Acțiunea se petrece în parte la Triest, în atmosfera vechei monarhii ametro-ungare”. In privința „Gofetăresei” Molnár dă următoarele relații: „Nu știu precis când şi unde va avea loc premiera, adică nu ştiu dacă la Budapesta sau la Viena. Totul depinde de posibilităţile de interpretare pe care le vor oferi teatrele”. Franz Molnár despre noua lui piesă: „Fata din Triest” La Budapesta, pe terasa unei cafenele, de vorbă cu marele autor dramatic Franz Molnár Opereta lui Oskar Strauss „Liebelei" se juca de Crăciun la Viena Premiera ultimei operete a lui Oskar Strauss „Liebelei”, după piesa lui Arthur Schnitzler, va avea loc la Raimund-Theater de Crăciun. Rolul Chrisinei va fi interpretat de o debutantă descoperită de regisorul Stephan Hook, directorul lui Raimund Theater. Pe „Schlager-Mizzi” o va interpreta Lotte Lang, iar pe Fritz Wolfgang Liebeneiner. VARIETĂŢI Pictorul S. Maur pregăteşte o elegantă mapă de litografii originale intitulată „Sodomia”. Sunt zece aspecte realiste ale vieții bucureştene între orele 21 şi 5. Mapa d-lui S. Maur e prezentată de d. Tudor Arghezi printr’o prefață. In căutarea marmorei speciale La Moscova se va înălţa un grandios „Palat al Sovietelor Arhitecţii au nevoe însă, pentru fațada palatului, de o marmoră specială. Pentru găsirea ei a plecat în Asia o adevărată expediţie. Specialiştii speră să găsească în Uzbekistan marmora Polydloromă de care au nevoe arhitecții. Madona conversației Edmond de Goncourt o numea pe Madame Récamier „Madona conversației”. Asupra ei publică astăzi dl. Edouard Herriot o importantă lucrare: „Madame Récamier et ses amis”. Carton a apărt pentru pri-ma oară în anul 1904 ca teză de doctorat a lui Edouart Herriot. A apărut apoi în 1924 într’o nouă ediție, dar fără citate de scrisori, memorii şi documente. Cartea care a apărut astăzi, în format mare, cuprinzând 572 pagini, cu note, citate abundente şi referinţe, e o operă nouă şi completă, la care autorul lucrează de zece ani. Bibliografia cuprinde treizeci de pagini tipărite cu literă măruntă. E o importantă carte de istorie, de o vastă documentare dar niciodată plicticoasa, de o atrăgătoare şi perfectă formă stilistică, sunt mai Ori, se ştie că laponii foarte mici de stat, şi cel uriaş lapon, care a murit acum câțiva ani a măsurat 1.50 m„ înălfime. Și era considerat un fenomen. Organizatorii, șmecheri, s’au repezit să ne desmintă. Și Miercuri seara s’a putut auzi la Onef, următoarea desminfire rostită de speaker la megafon: —Față de svonurile răspârdite că uriașul Mauno Kujanpapo n’ar fi lapon, finem să aducem la cunoștința onor public că Mauio Kujanpaoo, nu numai că e lapon, dar e lapon adevărat !” Luăm act. „Sodoma“ ! " Dublă dezmințire In pagina noastră sportivă, a apărut acum câteva zile un articol referitor la așa zisele campionate „mondiale” de lupte greco-romane, în care se arăta caraghioslâcul pe care îl fac organizatorii acestor campionate, prezentând pe o namilă de 2 metri înălțime, drept „Manio Kujanpapo, uriașul le pon”. VH® li®’! proectele actriţei Marie Belli . Actriţa Marie Bell, noua directoare a teatrului Ambassadeurs va deschide stagiunea cu o Mis Bande R, piesă englezască Befiere. Rolurile principale vor fi jucate de Madeleine Bogaert, Jeanne Crispin, Luqne Poe şi Aime Clamond. Piesa va fi pusă în scenă de Marie Bell. Marie Bell Expoziţia internaţională de fotografie La Lucerna, în Elveţia, s-a deschis a treia Expoziţie internaţională de fotografie. Juriul a primit două mii şi cinci sute de fotografii din 17 ţări. Patru sute şi cincizeci au fost admise la expoziţia. Actualitatea un reportaj „Genul uşor“ în yoga, în timp ce „Cărăbuşul“ pregăteşte a doua revistă ză’’ la public. Sunt veşniciile isvoare de ilaritate. Personagiile acestea sunt însă lucruri vechi... Intervine atunci inventivitatea autorului de revistă, care îi îmbracă în haina unor situafiuni noui, a unui cuvânt hazos, care să se prezinte totuşi ca o fotografie a actualităţii. Şi altceva : într’o comedie se pot perinda scene întregi de expunere, fără nici o explozie de spirit. Avantagiiile acestea nu sunt posibile într’o revistă. Dacă într’o scenă nu se râde câteva secunde după începerea ei şi fără întrerupere până la sfârşit, scena e socotită proastă şi e scoasă afară. Singurul popa® an erupţiei de bună voie şi al cascadelor de umor, e cântecul la moda, „romanţa”, care trebuie să fie înscenată bogat, aşa da lipsa vorbelor de duh, să fie înlocuită prin strălucirea costumelor care regulează privirile şi prin insinuantele acorduri ale unei arii care, ca să fie acceptată, trebuie neapărat să fie un „şlagăr”, iar artista care-l lansează i să aibă voce, să fie şi frumoasă şi sa fie şi splendid îmbrăcată. In sfârşit, revista, cu tot aspectul ei uşor şi spumos, e un gen mult mai moralizator ca dramele sentimentale cu obscenităţi, prezentate drept „artă pură”, sau ca acele comedii bulevardiere care prezintă invariabili * combinezonul soţiei şi pantalonii amantului spânzuraţi de cuierul coarnelor soţului Revista biciueşte totdeauna debandada în morală, în instituţii şi în politică. Biciul revistei, — graţios la înfăţişare, — loveşte crud ca o femee frumoasă, iar eternul şi invariabilul cuplet ,,Cum a fost ori şi cum e astăzi” nu face decât să prezinte în Culorile cel mai reuşite, — dar sub vestmânt de glumă, — actualitatea, contrastând-o cu un trecut poetizat... i • I I . I . . O pledoarie pentru cauza revistei ? Deloc. Un act de naştere... şi semnalmentele respective... Cărăbuşul pregăteşte actualmente un nou spectacol de revistă, a cărui premieră va avea loc, ca de obiceiu, în primele zile ale lunii August. Timp berechet până atunci pentru repetifiii pe îndelete şi pentru câteva reportagii viitoare, în care vom relata toate fazele de realizare şi de desăvârşire ale unui spectacol revuistic. Astăzi vom înregistra, cu felicitările care se impun, naşterea unei noui reviste. Şi vom scrie câte ceva despre... durerile facerii, dureri pe care marele public nu are de unde să le cunoască şi pe care apostolii supra-estetismului le ignorăsau le dispreţueşte. In general, de altfel, revista se bucură de... consideraţia de a fi un gen inferior de spectacol. Apreciere cu desăvârşire gratuită, care nu stă în picioare la prima intervenţie a bunei credinţe. Faptele dovedesc, dimpotrivă,, că lucrurile au un cu totul alt adevăr. . . Gen inferior de spectacol ? Şi cu toate acestea, doi excelenţi actori de comedie abordând, nu die mult timp genul revistei au eşuat. In schimb, un Giugaru Sandi- Iluşi a jucat cu mare succes în „Take, Ianke şi Cadâr”, iar în ce-l priveşte pe Tănase, de asemenea nici o grijă pentru el, într'un eventual rol de comedie. Gen inferior de spectacol ? Slavă Domnului, revuiştii N. Kiritesen, A. de Herz, N. Vlădoianu şi mult regretatul Victor Rodan, au dat la iveală comedii bune. Invitați-l în schimb, pe domnul autor de teatru „serios”, să scrie o revistă! Sarcina unui autor die reviste ? E Covârşitoare ! Dacă n’ar fi decât obligaţia de a descreţi frunţile cu acelaş refren banalizat al cămăşii lui Mihalache, al pertractării lui Maniu, al tinereţii doamnei Smara sau al discursurilor d-lui Trancu-Iaşi, şi încă am releva suficient dificultăţile meseriei de revuist. Căci trebuie să se vorbească de Maniu într’o revistă. Şi die Mihalache. Şi de Argetoianu. Sunt doar personagii mereu de actualitate şi cumpri Jack Berariu Sovietele publică 357 scrisori de dragoste ale împărătesei Catherina cea Mare Nu s’ar putea spune că marii despoţi citaţi de istorie au fost totdeauna şi modele de virtute. Guvernanţii sovietici de azi se străduesc să ilustreze şi să dovedească acest lucru. De curând ei au scos la iveală arhivele vechei Rusii. Palatele imperiale păstrau în poduri, tesaure nepreţuite pe cari norii stăpâni le-au dat la iveală. Graţie lor se pot citi azi 557 scrisori şi bileţele de dragoste pe cari la vârsta de aproape cincizeci de ani împărăteasa Catherina cea Mare le-a scris favoritului ei Feld-Mareşaliul Gregor Alexandrovici Potemkin. Numele lui Potemkin, nu ne e nici nouă strein. Câţiva ani înainte de războiu, marinarii de pe cuirasatul Potemkin s’au revoltat şi au abandonat vasul la Constanţa. Cu toată reputaţia ei, detestabilă, Catherina cea Mare, apare totuş din cuprinsul acestor scrisori, ca o femee de suflet şi credinciioasă. O femee îndrăgostită, care amestecă uneori afacerile de stat cu grijile ei amoroase. Pe vremea aceea Potemkin nu avea decât 38 de ani şi fusese instalat de Catherina într'un apartament foarte apropiat de al ei, căci împărăteasa înţelegeasă-l aibă tot timpul la dispoziţie. Faptul că „porumbielul ei iubit” sau „fazanull ei aurit” suferea de colici era de natură să tempereze pasiunea împărătesei. Iată de pildă : „Sufletul meu drag, adorat şi unic, — îi scrie ea, — nu găsesc cuvinte ca să-ți exprim dragostea mea. Nu te întrista prea mult din cauza diareei. Are să treacă şi abia o să-ți curețe stomahul. Dar fii prevăzător în orice caz”. E cert că marea împărătească apare sub un aspect cu totul inedit din cuprinsul acestei scrisori. O femee care se ocupă de suferinţa stomahul ui^ffmanitu lui ei nu e tocmai o Mdalină cinică, ci mai de grabă manifestată faţă de iubitul ei o dragoste maternă. Cercetările istorice dovedesc ca legătura Catherinei cu Potemkin a fost quasi-legitimă. Intre vârsta de 40 şi 45 de ani Catherina n’a avut în afară de un bărbat decrepit şi diform, decât cinci amanţi mărturisiţi, ceea ce reprezintă o cifră derisorie fată de legendele ce s’au ererat în jurul exceselor temperamentului ei. Realitatea e că timp de doi ani intre , 1774—1776, împărăteasa Catherine a fost realmente iîn-i drăgostită de Gregor Alexandroviici Potemkin. Iată cuprinsul unei alte scrisori intersante din acea vreme : ,,Ce clipe fericite petrec eu tine, micul meu Grișa. Stăm împreună câte patru ceasuri fără sa-mi dau seama când trece timpul și mă despart totdeauna de tine cu imensă părere de rău. Porumbelul meu drag, te iubesc mult; este frumos, deştept şi amuzant. Uit lumea întreagă când sunt lângă tine. N’am fost niciodată atât de ferictă ca acum. încerc adesea sa-mi ascund sentimentele dar inima mea înă trădează. Adio, dragul meu prieten. Fiâ discret şi poartă-te bine cu lumea, ca nimeni să nu bănuiască legătura noastră’’. După cum se vede, această tirană, nu e de loc cinica, ba dimpotrivă, chiar naivă. Intr’o altă scrisoare fără data, Catherina cea Mare scrie : ,,Adio dragul meu... Nu ne vom mai putea vedea decât peste trei zile pentru că începe prima săptămână a Postului Paştelui, care e hărăzită rugăciunilor şi postului şi când trebue să mă spovedesc. Ar fi un mare păcat să ne întâlnim”. Ne oprim la acest aspect care conturează cu ficent portretul moral al unei adevărate femei, şi despre care s’a spus că nu a fost decât o depravată. Față de vechea reputație, Sovietele departe de a o compromite.#mai curând s ar putea spune că o reabilitează oarecum.