Rampa, decembrie 1934 (Anul 17, nr. 5068-5091)

1934-12-01 / nr. 5068

Anul 17 No. SOGS REDACTIA, ADM­INISTR­ATI­A Sl ATELIERELE GRAFICE INTRAREA ZALOMIT No. 1 TELEFON No. 8-S1-B4 gusiniiiiijj A­BONAMENTE Tnw l«mt Şsss ioni Uq *» . . La4 30Ü 1*1 500 L«i 1000 In străinătate dubi« Blliimniifi Publicitatea: RUDOLF MOSSK S. A Biurourile: B-dul Brătianu 22—Telefon­­* 2.40.07 Un romancier spaniol: José Carretero „La bien pagada“ Din literatura spaniolă cu­noaştem pe Cervantes, Calderon, Unamuno şi Blasco­ Ibanez. A­­ceştia populează cu creaţiile lor un compartiment din literatura universală. Jose Carretero (El Caballero Andaz) nu e nci clasic, nici so­cial şi nu poate fi comparat cu nici unul dntre cei enu­meraţi. Dar pentru mentalitatea spani­olă e mai reprezentativ. Roma­nele sale conţin o viaţă frivo­lă, îmbrăcată în seriozitate. José Carretero, ale cărui cărţi s’au tradus cele mai multe şi în franţuzeşte şi care a apărut a­­cum în prima traducere româ­nească, e un scriitor de carac­ter. Temele lui sunt de specific sudic. Temperamentul spani­ol echivalează cu temperamentul i­­talian. Poate că între Carretero şi Pitigrilli există unele afinităţi. Dar trebue să constat că spani­olul nu gesticulează, nu e atât de expansiv ca onoratul său con frate ital­ian. In stil, e mai reţi­nut. Romanul cu care e prezin­­tat, în româneşte , „Femeia scump plătită”, are un element principal erotic. In general, toată literatura e preocupată de Eros. Săgeţile se­xului provin dintr’un arc nud puţin inofensiv decât jucăria lui Cupidon. O exuberanţă erotică au in­trodus-o în literatură italienii. Pitigrilli a adus ceva personal şi în jurul lui o serie de roman­cieri identici, au continuat şi­ au­­accentuat acest leirotism. Mai mult expresie şi vervă şi în to­tal o obrăznicie în consideraţii, scrise inteligent şi cu umor. Da’­ pomii pretinde enormă suplețe Tehnicieni ca Dekobra rezolvă întodeauna problema unei lite­raturi care trebue să captive de la primul moment. Victor Mar­­guerritte care le discută serios şi doctrinar deviază întotdeauna Nu ştim care e situaţia lui Jo­se Carretero la el acasă. Dar, în contestabil, e unul dintre scrii­torii cu reputaţie şi probabil cu multe admiratoare. Face parte dintre romancierii­ care se adre­sează femeilor. José Carretero, al cărui pseu­donim indică pe un cavaier at îndrăzneli, reese din romanul cu care ne e prezintat, ca un ■scriitor suficient de abil. „La bien pagada” (ce frumos sună în limba spaniolă) e un ro­man de­­moravuri. Cadrul în care se înscrie acţiunea, e carac­teristic spaniol. Din paginile lui Carretero respiri atmosfera Ma­dridului. Personajele au o identitate special iberică. O familie spani­olă, cu gesturi şi expresii, din care surprinzi acel impondera­bil şi totuşi clar vizibil speci­fic. Apoi, un mexican. Fără îndoială că nicăieri în altă parte nu s ar fi putut întâl­ni spaniolii cu mexicanii decât la Madrid. Şi ceea ce trebue să remarc: spaniolii aceştia zugră­viţi de un spaniol sunt mai pu­ţin insistenţi şi jucăuşi decât spaniolii zugrăviţi de un scrii­tor străin. De aceeia, caracteristi­ca nu e superficială şi nici exa­gerată. José Carretero n’are ne­voie de o ploaie de argumente ca să ne convingă că personajele lui sunt de origină spaniolă ve­ritabilă. Conflictul este etern, dar mo­dernizat prin erotismul dozat. Un mexican descins la Ma­drid cu multele lui milioane, se căsătoreşte cu o jună spaniolă­, frumoasă brună şi cu ochi de foc. Tânăra lui soţie e o incon­ştientă ca toate femeile­. Deşi e­­re un soţ destul de viril, îl în­şelă cu un căpitan, un don Juan mult mai molatec. Soţul află, îl surprinde şi îşi constrânge femeia adulteră să re­nunţe la drepturile ei de soţie. Nu divorţează decât sufleteşte, pen­tru că morala catolică şi mai ales mentalitatea spaniolă nu recunoaşte decât căsătoria indi­solubilă. Soţul decepţionat şi resemnat pleacă în lume ca să uite. După un timp se întoarce la Madrid Aici momentul dramatic­ îşi în­tâlneşte sofia, devenită curteiza­­nă. E femeia scump plătită. Va fi a lui pe bani. Aceasta e răzbunarea, întru­câtva ca din gama de terori se­xuale ale literaturii lui Barbey D’Aurevilly. Femeia adulteră îşi dă seama că îşi iubeşte soţul. Dar e im­­posibil să reintre în inima lui. Boala, viciul, durerea o dis­truge. Şi ea moare sub och­iul de iertare al bărbatului pe care l-a înşelat şi care a pedepsit-o Ca acesta să guste din licoarea adevăratei iubiri, oferiţii de o femeie pe care putea s o întâl­nească mai înainte şi să evite or­tastrofa. Dar destinul... „La bien pagada”, romanul scriitor­ul­ui spaniol Jose Carre­­tero, e o carte scrisă curgător , plină de calităţi, nare nimic forţat şi se citeşte cu interes. AL. ROBOT Autorii dramatici despre piesele lor Ce spune René Fauchois despre „Femeia cu mănușile verzi“ Teatrul des Capucines din Pa-­ ris va represinta în curând o nouă­ lucrare dramatică de Rene Fau-­ chois intitulată: „Femeia cu mă-' nușile verzi*. Autorul, într’o convorbire acor­dată unui confrate parisian arată motivele ce l-au determinat să scrie această lucrare. — Am pornit de la ideia că mă­rul e pătruns de un vierme. De multă vreme mă gândeam să scriu piesa: „Femeia cu mănu­șile verzi“. Primul act l-am scris ac­um doi ani. Toate personagiile comediei mele le-am cunoscut încă înainte de războiu. N’am vrut să exploatez în re­­centele scandaluri ’din lumea fi­­naciară, deşi piesa se referă la o serie de indivizi, de aventurieri străini, cari n’au nici o legătură­­ cu ţara noastră, şi vin la noi nu-i mai ca să-şi satisfacă nişte pofte­ vulgare şi nemăsurate, benefici­ind de ospitalitatea noastră. Piesa mea e foarte greu de ju­cat. Nici unul din actorii pe cari i-aşi fi dorit ca să joace rolul prin­cipal nu era liber. De aceea am şi luat rolul asu­pra mea. Deşi nu sunt actor de meserie, am mai jucat şi n’am fost prea rău apreciat Totuşi măr­turisesc că am tras cu cât se apro­pie mai mult premiera. Alte roluri vor fi jucate de d. Fernand Rene, Pierre Deguin­mand, Pierre Feuilliere, şi d-nele Marguerite May­arme, Solange Si­­card, Dorie şi Claude. Piesa e pusă în scenă de acto­rul Pierre Jouvenet. 0X0- 0 nouă operă a Mascagni Teatrul Scala din Milano va re­prezenta la 16 Ianuarie pentru prima oară. „Nerone" de Pietro Mascagni. Conducerea muzicală o are compo­­zitorul. 11%$, lilll lllll V W 1 ' ? ' . Director, SCARLAT FRODA ^ Scandal teatral la Viena Fuga actriţei Marika Rökk „Steaua manejului" Vedeta budapestană a fugit Luni la amiază, lăsând spectacolul fără vedetă Imocuitoarea ei a sosit in ultimul moment cu avionul de la Baga VIENA. — Se reprezintă, de câ­teva săptămâni, la Viena, cu mare succes, piesa lui Bus-Fekete „Stea­ua manejului“, înscenată la Cir­cul Renz de directorul Wilhelm Gymes, cu subreta budapestană, Marika­ Rökk în rolul principal. De Luni seara, Marika Rökk nu mai e însă „steaua manejului“, fi­­indcă Luni la prânz a fugit, pur și simplu, lăsând spectacolul și contractul baltă. Fermecătoarea şi talentata actriţă — pe care vă­zând-o în manej sau pe scenă, ai bănui-o mult mai simpatică şi mai „normală“’ — s’a suit în accele­ratul de Budapesta, fără a se gân­di că plecarea ei periclitează exis­tenţa a 50 oameni, câţi sunt ocu­paţi în fiecare seară la Circul Benz. Directorul Gymes, care ştia însă cu cine are atace, a salvat situaţia. Spectacolele continuă. Irolul Mar­kai Rökk e interpre­tat de o altă subretă ungară, Cla­ri Tabody, care a venit imediat cu avionul, chiar Luni după amiază, de la Haga. Clari Tabody ştia ro­lul,­­ fiindcă îl studia pentru un turneu american şi pentru o serie de spectacole cu „Steaua maneju­lui“ care vor avea loc în Olanda. Iată ce a declarat directorul Gy­mes ziarelor vieneze în legătură cu această senzaţională afacere: STEAUA E NERVOASA „Marika Rökk era cam nervoa­să în ultimele zile, fără ca să-mi pot explica motivul. In pauza spec­ta­colului de Duminică seara, ac­triţa îi spune inspectorului de sce­nă, că mâine, adică Luni, nu va mai juca. Cunoscând caracterul d-şoarei Rökk, mă aşteptam să se ţină de­ cuvânt. De aceea, încă în noaptea de Duminică, am cerut legătura telefonică cu Haga, şi am rugat-o pe Clari Tabody să preia imediat rolul Marikai Rökk. Până seara, s-au repetat cu d-ra Tabody prin­cipalele scene ale piesei. Succesul pe care l-a obţinut Clari Tabody ne face să nu regretăm schimbul acesta cu totul involuntar al „ste­lei manejului“. FUGA LA BUDAPESTA Nu pot cunoaşte precis cauzele care au făcut-o pe d-ra Rökk să ne părăsească pe neaşteptate lă­­sându-ne într-o atât de mare în­curcătură. Bănuesc însă că Mari­ka Rökk a semnat un contract cu un teatru din Budapesta şi ţine să-l respecte cu orice preţ. Proba­bil că nu se aştepta la succesul a­­tât de mare al „Stelei manejului" şi spera să se achite de toate obli­gaţiile ei până la sfârşitul lui No­embrie. Lucrul n’a mulţumit-o de loc. Trebuie să constat însă că d-ra Rökk îşi primea punctual ga­jul de 750 şilingi pe seară — O sumă cu totul respectabilă în ac­tualele condiţiuni. Se înţelege că o voi­ da în ju­decată pe Marika Rökk. DICTATURA VEDETEI­ ­ Toată afacearea, mai are, dealt­fel, şi o poinţă specială. întreg personalul artistic şi technic al spectacolului, a fost foarte... feri­cit, aflând de fuga vedetei — evident, după ce se ştia că repre­zentaţiile vor continua cu Clari Tabody. Marika Rökk instaurase la circul Benz un fel de dictatu­ră, care devenea din zi în zi mai neplăcută.. Cu colegi şi colege se purta foarte urît, aproape cu brus­cheţe. Spectacolul avea în fiecare seară un prolog în culise: crahul d-rei Rökk. Şi ’n fiecare seară di­rectorul tremura de teamă să nu rămână fără stea. Cel mai neîn­semnat lucru, putea fi pretext pentru un spectacol monstru. încă în timpul repetiţiilor, d-ra Rökk începuse să-i exaspereze pe colegi, prin întârzierile ei de cea­suri întregi. Primul mare scandal avu loc în seara premierei, când vedeta descoperi în foyer două co­roane de flori destinate directo­rului Gymes și interpretului prin­cipal masculin, directorul Hubert Marischka. Vedeta dădu ordin oa-* menilor de serviciu să îndepărte-­ ze imediat coroanele. Alte scene scandaloase, se repetară în serile următoare. Marika Rökk cerea să i se aducă în cabină, odată cu ga­jul, și un coș cu flori. Dorința îi fu îndeplinită. Apoi, dădu ordin sa nu înceapă spectacolul fără per­misiunea ei. Și această permisiu­ne vedeta n’o acorda decât după ce îşi termina complet machiajul, deşi în primele zece minute nici nu apărea în manej. In relaţiile ei cu colegii, lucrătorii, artiştii de circ, era arogantă şi certăreaţă. Nervozitatea acestei domnişoare de douăzeci şi unu de ani nu pu­tea fi explicată ca o consecinţă a surmenajului: Marika Rökk dor­mea toată ziua. Viena făcuse stelei din Buda­pesta o primire extrem de căldu­roasă. E regretabil că Marika Rokk se desparte de vienezi în­tr’un mod atât de puţin amical. I Dintr’o strapontină Cine a furat şi cine a tras? Odată stârnit de vorbă cu d. pro Cercetările au fost începute de d. _ * _ • -a « A HM rt 1 1 A O u 1 Tony Bulandra, în formă de comisar Ananiu — dela Prefec­tură. Dar, când credeai că hoţul este încolţit însuşi poliţistul îi lua apă­rarea şi spunea că nu e eL Aşa­dar, cine l-a luat pentru numele lui Dumnezeu? Crispaţi şi urmă­riţi de această ideie, toţi spectato­rii, încălziţi din cauza calorifere­lor cari steteau să plesnească, au început să facă cercetări pe cont propriu. D. Ion Marin Sadoveanu, în­­tr’un frumos costum gris, i-a spus d-lui Paul Prodan: „nu l-ai luat dragă Paul?“) Directorul Teatru­lui Naţional a negat cu înverşu­nare. Dintr-o loje alăturată, d. Panait Istrati, neofit al premierelor, a făcut semn d-lui Titel Petrescu, din stat: „nu cumva voi, cum sun­teţi antimilitarişti?“ D. Titel Pe­­trescu, îmbrăcat ca Alfred de Mus­set, a făcut semn cu degetul, — a­­dică nu. Unii s’au gândit să ape­leze la serviciile d-nei colonel Ga­vrilă Marinescu. Dar doamna Ma­rinescu a spus că are bunul obi­­ceiu de a nu se amesteca în chesti­unile soțului său. D. Romulus Sei­­seanu a opinat că furtul tratatu­lui trebuie să fie în legătură cu sosirea primilor delegaţi sovietici la Bucureşti. In schimb, d. Tudor T­eodorescu-Branişte, retras în fundul sălii a spus d-lui A. Munte că nu se grăbeşte de fel şi că a­­cesta este unul din avantagiile re­gimului democratic: se pot face în voie cercetările. D. Otto Marco­­vici a fost de părere că „Spionaj“ este tot atât de confuz ca şi „AB. C.“. O singură persoană din toa­tă sala ştie cine a furat tratatul, un lucru ţinut atât de secret încât nici programul nici doamnele G. Storiu şi Annie Aurian Maxi­milian nu-l ştiam­. Pentru a veni în ajutorul publicului am rugat-o pe d-na Bulandra să-mi desvăluie misterul. Politicoasă d-na Bulandra mi-a spus să nu mă supăr, dar nu poate să-mi spuie. Ca să-mi arate că nu are nimic special contra persoanei mele a adăugat că nici măcar d-rei Leny Caler, asociata sa, nu i-a su­fesor N .Iorga, fecundul nostru autor dramatic, cu spiritul său de­­secat, făcând aluzie la piesa de teatru a unui şef de partid, în a­­celaşi timp reputat scriitor, mi-a spus: „Ştii, singurul moment dra­matic din piesă e când se trage cu revolverul“. Autorul piesei „Spionaj“ care s’a reprezentat, în premieră, la Teatrul Regina Maria, mi-a amin­tit de afirmaţia d-lui N. Iorga. Căci, înainte de ridicarea propriu zisă a cortinei, spectatorii de miercuri seara au fost zguduiţi de două pocnete de revolver. Ce vreţi moment mai dramatic? D. Som Cotnăreanu a sărit un metru de pe fotoliul său, iar d-ra Mari­­ţica Smiloviei , elegantă şi chiar frumoasă, a schiţat un uşor leşin. Se spune că numai cei cu musca pe căciulă se sperie... Dar multe se mai spun pe lumea aceasta! Aşa­dar, „Spionaj“ a început subt cele mai bune auspicii, întocmai ca Răşcanu şi Dinescu, d-na G. Storin — lup de mare­­ şi d. M. Enescu — în formă de d. locotenent Gaby Mircescu — fă­ceau exerciţii de tir. Mai trece şi d. Ronea la ţintă şi întreaga sală, care de data aceasta nu mai era surprinsă, s’a crispat, unii înghe­suielu­-se în alţii — şi ridicând câte un picior, în aşteptarea poc­niturilor. D. inginer Tulea, lângă care mă aflam, mi-a şoptit: „ăştia cred că sânt alături la „societatea de dare la semn“. Doamna Lucia Sturdza Bulan­dra, împăciuitoare ne-a asigurat: „atâta a fost; acum se trage toc­mai pe la douăspre noaptea“. Şi lumea­ trebuie să fie una şf­ace­­rii, pentru că cei de pe scenă se frământau cumplit, fiecare după temperamentul lui Aşa­d. M. E­­nescu îţi făcea impresia că frămân­tă colaci. Dar acţiune piesei înain­tează vertiginos. Se fură un tratat naval, înche­iat între Ripensia şi ChinezuL (Aţi auzit de aceste ţări?; eu nu, dar n’are nici o importanţă). Aşa­dar cine a furat tratatul? Chestia ajunsese un fel de obsesie pentru toata lumea, nu de alta dar dacă nu se rezolva această chestie piesa nu se mai isprăvea.S­ui­ făcut curiozitatea. Dar „Spionaj“ se complică şi în actul al treilea un boţ cu manşete scrobite îl omoară cu un glonte pe d. V. Ronea. Acuma, alta în ăla al popei, cine a tras cu revolve­rul? Un gând a străbătut întrea­ga sală: n’o fi tras d. Forţu — spe­cialist în materie? Dar d. maior Tulea din justiţia militară a atras atenţia că nu poa­te fi vorba de d. Forţu, întrucât se ştie că d. Forţu nu numai că nu ţine să rămână anonim, dar din contra are obiceiu să se laude. Dar, mă rog, cine a furat trata­tul şi cine a tras cu revolverul? Un lucru a fost admis de toată lumea: trebuia să fie una şi ace­iaşi persoană. Dar cine este acea persoană? Cine nici cu gândul nu gândeşti! Repet că nu v’o pot spune, căci nu vreau să stric succesul piesei. In orice caz, vă ai sigur că nu sergentul din Piaţa Senatului. RADU MINA # * Sâmbătă 1 Decembrie 1934 3 Lei Sâmbătă și Duminică în matineu MARELE SUCCES N­IION (.omedlie muzicală cu LEISY €A£ER la Teatrul REGINA MARIA Dusolina Giannini și Richard Tauber ln „Carmen“ Opera din Viena a dat un specta­col exceptional cu „Carmen". Rolul titular a fost cântat de celebra­ cân­tăreață italiană Dusolina Giannini, iar al lui Don José de Richard Tau­ber, In vizită ia o şcoală­, de coa­m­ă Iată o şcoală a cărei existenţă n'aşi fi bănuit-o, dacă întâmplarea nu m­'ar fi îndrumat odată, într acolo. Nostimele cuconiţe cari îşi fac bucle, ondulaţia permanentă, manecură sau îşi smulg sprâncenele, desigur că ha­bar n'au că mâinile cari manevrează cu atâta... artă, au fost formate întâi într’o şcoală specială. E drept că şcoala nu-i încadrată la Ministerul Instrucţiunii, — dar drept este iarăşi, că dacă ar fi ca această şcoală să fie încadrată undeva, locul ei n’ar putea fi decât la... Ministerul Artelor. Indiscutabil că a coafa şi a înfrumuseţa podoaba capilară, e o artă. Istoria e plină de a­stfel de e­­xemple, — şi multe din mijloacele de înfrumuseţare de pe vremuri, au ră­mas încă o taină. Capul femeii e în funcţie de coa­fură. O buclă aşezată cu gingăşie, poate tulbura o inimă de bărbat. Chiar şi biblia ne spune că Samson îşi avea puterea... în păr. Femeile şi-au dat seama de acest amănunt şi folosesc aceasta cu strategie. Desigur că un cap frumos ondulat cucereşte mai uşor decât un cap sbârlit, cu un păr lăet. Pe vremea malacovului s’a cunoscut cea mai mare artă a coafu­­rei. Chiar azi, când femeea nu mai are prea mult păr în cap, tunsă fiind, ea e datoare să albe o coafură fru­moasă. Oameni întreprinzători şi-au dat seama de acest lucru, punând bazele unor şcoli speciale, unde elevii în­­vaţă această meserie, — care dealtfel, în treacăt fie zis ,se dovedeşte a fi foarte bănoasă. Şcoala de care vreau să vă vorbesc, e situată într’un subsol din Calea Călăraşi. Băefi şi fete tinere, învaţă aci abecedarul... părului. Au la dis­poziţie femei şi chiar manechine vii. Elevii între ei se tund, se coafează, se manicurează şi-şi pensează sprân­­cenile, venind şi plecând, datorită a­­cestui fapt, veşnic spilcuiţi, gata a merge parcă la bal. Din cauza atâtor experienţe, părul lor a căpătat ondulaţie... permanentă. Chiar şi băeţii au bucle şi sunt tunşi... a la gardone, Mita, care învaţă aci coafura, e azi o fată simplă, — da­r în curând va fi m­are coafeuză, şi de arta ei va depinde succesul unei domnişoare la un bai, sau la o vedere. E interesant de asistat la cursurile acestei şcoli. Prima impresie este că ai dea face cu o serie de băeli şi fete, cari n’au altceva mai bun de făcut, decât să se spilcuiască. Vorba aceea: ţara arde, şi baba se piaptănă, îşi are aci deplina confirmare. Fiecare fir de păr are aci o valoa­re. Din mai multe fire de păr se face o buclă. Părul este spălat, uscat, pieptănat şi apoi oxigenat sau vopsit în tot felul de nuanţe. Munca nu-i deloc uşoară. E migă­loasă. Cere voinţă şi răbdare de fier. Elevii cari nu întrunesc aceste cali­tăţi nu sunt admişi. In schimb n’au nevoe de nicio altă şcoală, de certifi­­care şi de licenţă. Şi aci se pot observa talente. Simt unii cari manipulează foarfecă şi piept oinul cu o dexteritate uimitoare, chiar din primele zile. Aceştia vor fi viitorii mari coafori, pentru cari cu­­cuoanele se vor bate, aşteptăndu-şi cu răbdare rondul, la ondulat,­­ aşa cum un pacient ţine să fie operat de un anumit doctor. Profesorii eliberează diplomă, pe care­ viitorul coafor o va încadra fru­mos întră ramă de bronz, ţintuind’o, în peretele viitorului său salon de coafură, pentru a’şi câştiga stima şi încrederea clientelei. ’' F. O. FOSIAN „Mama“ Im­ Gorki a Împlinit 81 ani După cum se ştie, Maxim Gorki a scris celebrul său roman „Mama" in­spirat de­ fapte trăite. Eroina sa, tră­ieşte. Se numeşte Anna Zalomva şi a împlinit împlinit de curând 85 ani. Bătrâna femee trăeşte fericită în a­­mintirea eforturilor care au dat, pe urmă, rezultate. -0X0 -6:: o­ 7Teatrul Daunou pregăteşte­ repre­zentarea unei piese de Armand Sala­cron car va fi jucată cu actriţa Spi­nein în rolul principal. SPECTACOL !NOU LA GRANDi- GUIGNOL Viitorul spectacol de la Grand Guignol se va compune din patru piese inedite, două drame şi două comedii. Prima e „Cea care se întoarce*, dramă în două tablouri de Marcel Maurette se evocă povestea unui om care iubeşte şi care nu poate să uite la­­femeea moartă într’un accident. Un medic încearcă o experienţă ex­traordinară ca să-l scape de această obsesie. A doua piesă a Zona roşie de Ed­mond Gilbert. E odiseea unei femei care s’a constituit de bună voie pri­zonieră într’o pimniţă în timpul bomba­rdărei­­Parisului [ Ide, avioane duşmane. Alte două piese sunt comedii sem­nate de Gabriella­ Hervillez. Una e intitulată: Câştigul de cinci milioane şi a doua. Emisiunea de 27 de ore. O PIESA DE PIRANDELLO LA DES MATHORINS După reluarea piesei Sfânta Ioana de Shaw, Georges’ Pittoeff va monta piesa lui Luigi Pirandello intitulată: Nu se ştie cum! O PIESA DE RENE BENJAMIN LA VARIETES Teatrul Varietes, va monta după e­­purarea succesului revistei lui Rip o piesă nouă de Rene Benjamin. Actorul Pierre Brasseur a fost an­gajat să joace rolul principal PROGRAMUL GRUPAREI RIDEAU DE PARIS Gruparea Rideau de Paris înfiinţa­tă de Marcel Herrand anunţă pen­tru stagiunea aceasta reprezentarea următoarelor piese: Omul alb de An­dre Richaud, Recepţia la castel de Roger Vitrac, Băiat de familie de Jacques Prevert, „Bebe Groseille“ de Pierre Devaux. Cele treizeci de milioane ale lui Gladiator de Labiche, Dragoste lui Tiaian de Max Iacob, Ecube de Eu­­ripide. Opereta Mandrin de Szule cu tex­tul de Romain Coclus se va juca la Mogador cu d-nele Solangy Renaux, Helene Regelli şi d-nii Charles Fri­­ant, Georges Ionatte, Albert Allard etc. ATRACŢIILE REVISTEI DE­­LA FOLIE BERGERES In noua revistă de la Folies Berge­­res se va vadea între altele, cum un întreg cortegiu nupţial intră­­ intr’o piscină cu apă veritabilă. Noutăți teatrale parisiene 'mmmm illef -C. P v.'-MeWver awm m­ifc'n'n­MHTi' ........................ Spindly Marischka va juca de Crăciun o operetă de Robert Stolz Premiera de Crăciun a lui Theater an der Wien nu va fi, după cum s’a anunţat, Djam­a“ de Paul Abraham, fiindcă partitura acestei­ operete nu e încă gata, ci „Venus în mătase“ de Robert Stolz. , Jf/Kjfjll Rolul principal masculin va fi cân­tat de tenorul budapestan Ladislau Suecz, iar partenera­­sa va fi Mary Losseff. In celelalte roluri vor apare Louis Treumann, Fritz Steiner si Mimi Sharp.­ ­o:: o- A O X — Robert Stolz

Next