Rampa, august 1935 (Anul 18, nr. 5262-5288)

1935-08-01 / nr. 5262

Anul IS NOi S262 . REDACTIA, ADM1NISTRAȚIA ATELIERELE GRAFICE INTRAREA ZALOMIT No. 1 fILOFON NO. «•ei«« ABONAMENTE Trei luni .... .. .... L«i 300 Saie laiul . . . ......................L*l 500 Oi t*................ . . . l«i îooo . in străinătate s; institution5 dublu gyntonim Publicitatea: RUDOLF MOSSE S. A Hiurourul»: Bdul BritAna 22—Telefon ■ I.10.07 Există o lege a bibliotecilor! Zilele acestea răsfoind un repertoriu de legi şi regulamente pe ultimii ani — fără nici o intenţie die ordin literar sau critic, vă asigur — am făcut o descoperire extrem de interesantă şi, în orice caz, sunt convins total necunoscută până azi. Ştie cineva că există în România o lege a bibliotecilor publice? Daţi-mi voe să răspund tot eu. Nu, nu ştie nimeni. Fiindcă dacă noi, care ne ostenim de atâta amar de vreme în lumea tipăriturilor, vorbind despre editori, scriitori şi librari, despre problema cotitului, despre condiţiile muncii literare, despre toate problemele căr- ii în sfârşit, mici şi mari, dacă noi n’am aflat de existenţa unei astfel de legi, e puţin probabil că o veţi fi cunoscut de, care aveţi alte treburi. Ei bine, da, închipuiţi-vă că România are o admirabilă lege de organizare a bibliotecilor publice, lege sistematică, inteligentă şi energica. E deajuns să spunem că simpla ei aplicare, ar constitui o soluţie generală şi definitivă a problemei cărţii! Mai e necesar însă să adăugăm că această lege a rămas literă moartă, că nimeni nu o respectă şi că ea n’a existat efectiv nici un moment, toate bunele ei intenţiuni rămânând iluzorii? ! Legea prevede organizarea unor serii de biblioteci comunale şi judeţene obligatorii pentru primării şi prefecturi. Fiecare comună urbană treime să aibă o bibliotecă centrală şi câteva biblioteci de cartier, în raport cu numărul populaţiei. Comunele rurale deasemeni sunt obligate să aibă câte o bibliotecă sătească. Aceste îndatoriri nu sunt platonice. Ele au o sancțiune ce le face strict inevitabile .Un articol din lege prevede ca nici un buget comunal nu va fi aprobat de ministerul de interne sau de prefecturi, dacă nu va avea un capital bugetar special pentru cumpărarea de cărţi. Aplicarea acestor dispoziţii ar duce în mod automat la crearea a cel puţin 600 de biblioteci, socotind numai un număr de 8-10 biblioteci pe judeţ, ceea ce este evident o cifră modestă. Prin urmare, 600 de exemplare, ar trebui să fie asigurate oricărei cărţi literare româneşti, din primul moment al apariţiei ei, 600 de exemplare desfăcute direct şi fără efort, înainte chiar de punerea ei în vânzare. Vă daţi seama ce „primă de încurajare” ar constitui acest fapt pentru cartea noastră literară? Rar se întâmplă ca 600 de exemplare să nu acopere cheltuelile unei ediţii obişnuite. Asigurat deci în bună parte asupra riscurilor materiale, editorul şi-ar putea îngădui acte mai îndrăzneţe. Ar putea edita tineri, ar putea retipări clasici. Iar scriitorul ar fi în situaţia de a conta oricând pe un număr de cetitori stabili. Inutil să mai vorbim despre foloasele culturale ale unui asemenea regim. 600 de cărţi bine distribuite în bibliotecile judeţene şi comunale, sunt 600 de cărţi viii, care circulă, descopere categorii noi de lectori, formează şi cultivă un mare public necunoscut, care altfel nu va fi niciodată câştigat literaturii. Ce e mai comic este că fondurile necesare bibliotecilor publice au fost efectiv rezervate, efectiv aprobate şi efectiv cheltuite. M ieri nu se putea altfel. Primăriile şi prefecturile erau ţinute să prevadă în buget fondurile de bibliotecă. Altfel bugetul era nul. Atunci unde se află cărţile cumpărate în decursul a patru ani, de vreme ce legea datează din 1931? . Iată o întrebare fără răspuns. Editorii vă vor spune că ei n’au remarcat nici o urcare de tiraj, peste tirajurile obişnuite. Librarii vă vor afirma, că în patru ani n’au vândut nici o foaie de carte prefecturilor sau primăriilor. Cât priveşte fondurile de bibliotecă, ele sau dus probabil în alegeri, camuflate în diverse subvenţii culturale şi distribuite de clubul partidului la putere. Dacă ne-ar rămâne puţină naivitate, supravieţuind descurajării noastre de gazetari obişnuiţi cu inutilitatea oricărui protest, am spune cu o serioasă ancheta se impune, că Societatea Scriitorilor ar trebui să-şi ia asupră-şi studiul acestei grave chestiuni, că Ministerele de interne şi instrucţie publică s’ar cuveni să desmormânteze legea bibliotecilor publice şi să-i dea sensul ei iniţial. Evident însă, nimeni nu va face, nimic şi lucrurile vor rămâne cum sunt. Mihail Sebastian Unde işi petrec vacanţa La o anchetă întreprinsă de o revistă parisiană asupra locului unde îşi petrec vacanţele artiştii francezi compatriotul nostru Younel a răspuns: — Nu-nţi permit mijloacele de a lua vacanţă pentru a complecta pur şi simplu natura. Aşi fi vrut să mă ascund undeva într’un colţ din Bretania dar sunt nevoit să joc la Vittel Vichy Toulon.■ Actriţa Gaby Morlay a spus că e ocupată cu fiinţele pe tot timpul verei. Dacă ar fi liberă, s’ar duce să se odihnească în vila ei de la Nice , artiştii francezi Actriţa Regine Canner a declarat că preferă să-şi facă vilegiatura la Cape Antibes. ■ Actorul Pierre Renoir a declarat că îşi petrece vacanţa în regiunea Champagne unde are o căsuţă.■ Actriţa Germaine Royer a declarat că preferă să-şi facă vilegiatura în munţii Ungariei • Yonnel Director : SCARLAT FRODA Comedia franceză instalată la teatrul Marigny CARE VOR FI PRIMELE SPECTACOLE Se ştie că de la data de 1 August ansamblul Comediei Franceze se instalează la teatul Marigny, pe tot timpul cât vor ţine reparaţiile în robiil Plului din Rue de Richelieu Primele spectacole vor fi cu Avarul şi Preţioasele ridicule de Mediere, Lumea în care ţi se urăşte de Pailleron, Bolnavul închipuit de Mediere, Jocul dragostei şi al norocului, Noaptea de Octombrie, Parisiana şi Samson. Piesa Madame Sans Gene de Sardou şi Moreau va intra în repetiţie la teatri. Marigny Rolul Mareşalei Lefebre va fi jucat de d-na Beatrice Dussanne iar al lui Napoleon de Alexandre. Mistinguette nu admite sa fie firma pentru un magazin de ciorapi lin, Interesant proces in perspectiva Actriţa parisiană Mistinguette, cu reputaţie universala s-a sesizat de faptul că un negustor de ciorapi dela Nice şi-a permis să pună pe firmă numele ei. i i . its.filma susţine că numele unei actriţe aparţine teatrului şi nu comerţului de obiecte de prima necesitate. Se menţionează totuşi faptul că Sarah Bernhardt admisese să se creeze nişte bomboane cu numele ei şi chiar un fel de clătite: crepes Sarah Bernhardt... Se mai citează cazuri cu faimoasa îngheţată cu piersici Melba după numele cântăreţei Nelly Melba, ţigaretele Massary lansate de o fabrică din Germania şi alte câteva cazuri. Negustorul de ciorapi de la Nice — fără să ceară autorizaţia actriţei a pus pur şi simplu pe firmă: La Mistinguette. Actriţa la dat în judecată. Procesul s’a şi judecat în prima instanţă, dar nu s’a hotărât. judecătorii ezită să se pronunţe asupra daunelor pretinse de Mistinguett care cere 100.000 de franci. Oare prestigiul actriţei a suferit în aşa mare măsură, sau numele ei pe firmă e de natură să-i sporească popularitatea.... Legea firmelor atât la noi cât şi în streinătate are multe lacune şi de aceea ne permitem să cităm şi noi un caz. O fabrică de parfumuri, nu-i spunem numele ca să nu-i facem reclamă, a adoptat numele unui mare compozitor francez. E un compozitor în viaţă, care a fost şi pe la Bucureşti. S-a utilizat nu numai numele compozitorului, care ar trece ca proprietar al firmei dar şi titlurile compoziţiilor pentru parfumuri... Evident Camerile de comerţ, când dau asemeni autorizaţii nu consultă anuare de compozitori, şi referentul se mulţumeşte să refere că numele cutare nu este înregistrat şi se aprobă. Habar nu are Maurice Ravel că numele sau figurează pe etichete de parfumuri şi că există un parfum Bolero de Ralvel. .. i ■ I Deşi mijloacele de comunicaţie s'au îmbunătăţit mult, lipsa de informaţie persistă. Scriitorul dramatic R. H. Lenormand care e, representat la Bucureşti de Societatea drepturilor care îi percepe tantieme, a fost foarte surprins acum două săptămâni când a aflat dela o actriţă româncă faptul că s’a jucat la Bucureşti Simonul şi încă cu mare succes. Şi doar Bucureştiul este la câteva ore de Paris cu avionul. întrebat ce crede despre viitorul omenirii, marele scriitor englez Aldons Huxley a făcut curiosului gazetar următoarele declaraţii: „In anul 1960 fiul meu va avea patruzeci de ani şi eu voiu mai fi poate încă în viaţă. O mie nouă sute şasezeci e un viitor încă destul de apropiat ca să ne intereseze. i 11 • Ce vor relata cronicile acestui an despre trecut? Intâiu vreau să-mi exprim speranța că nu vom mai avea războiu, căci altfel s’ar putea întâmpla ca să nu mai fie nimeni care să mai relateze ceva. Technicienii de azi ne spun doar cât de groaznice vor fi efectele gazelor și ale bombelor într’un nou războiu. Moarte imediată, foamete, anarhie este pronosticul lor pentru un viitor război şi supravieţuitorii lui vor avea puţin interes să-şi amintească de trecut. Să presupunem deci că speranţa noastră s’a împlinit şi Europa a fost scutită de războiu Ce va scrie cronicarul despre epoca de pace între 1935 şi 1960? Desigur că întâi va vorbi despre progresele technicei. De pildă, transport regulat de pasageri între Londra şi New-York pe cale stratosferică. Televiziune în fiecare dormitor. In ce priveşte filmul vorbitor, în anul 1940 s-ajuns la filmul colorat şi după nouă ani la plastica stereoscopică. Producătorii au găsit la început procedeul foarte complicat şi costisitor, dar apoi au ajuns la rezultate satisfăcătoare. Sunetul sintetic deschide posibilităţi noui. Preminger din München a lucrat încă în 1935 la această invenţie. El a desenat pur şi simplu linii după fantezia sa, le-a fotografiat şi a obţinut astfel sunete necunoscute încă până atunci. In anii următori technica aceasta s’a desvoltat atât de mult încât vedetele care nu aveau voce prea frumoasă lăsau să li confecţioneze una sintetică, mai armonioasă şi poate cu mai mult sex-appeal. Chiar şi politicianii s-au folosit de acest sistem. In anul 1940 Germania a pus pe piaţă lâna artificială, tot atât de caldă ca cea naturală, dar mult mai eftină; technica americană a realizat cauciucul sintetic şi în Anglia s’a izbutit să se extragă benzină din cărbuni. Ce triumf pentru ştiinţă! Dar lâna artificială a ruinat Australia şi pneumaticele sintetice au distrus plantaţiile de cauciuc. La fel cum, cu o sută de ani în urmă, culorile de anilină au ruinat plantaţiile de indigo. Durata medie a vieţii a crescut în acest timp cu trei ani”’. Aldous Huxley despre viitorul omenirii Ce surprize ne rezervă viitorii douăzeci şi cinci de ani - Lumea in anul 1960 . Amintirile ecranului Pe Elisabet Bergner am revăzut-o zilele astea. Era în fotografiile puţin prăfuite din Melo, expusă în vitrina unui cinematograf de pe bulevard, care a reluat filmul. Revederea a durat doar câteva secunde (eram grăbit) — dar ce emoţionantă! Erau fotografiile acelea de un patetic mat, ea dizolvată în jurul violonistului magic de care se îndrăgostise... Mai avea ea buze? Mai avea el priviri? Buzele ei erau de abur, privirile lui o învăluiau ca o noapte. Fiorul ei, ca un semn de mirare de argint, se desena precis simțurilor noastre, printr’un întuneric. Am trecut mai departe pe bulevard, printre zgomote, urmărit de clipele întunericului de atuncea, când am trăit acest film într’o sală mică de cinematograf provincial... Patetică istorie, făcută din câteva apropieri și îndepărtări •Intre doi oameni, din câteva tonuri de o intimitate imediată, întâmplate într’un aer rarefiat şi limpede Sufletesc (cine era‘regizorul? cine scenaristul?). Desigur că acest patetic, ori cât de autentic, ori cât de firesc*, m’ar obosi dacă l’aş întâlni zilnic (în viaţa particulară sau pe cale de spectacol). Din fericire nici nu-l întâlnesc zilnic: număr în viaţa mea (ca şi dumneavoastră, în viaţa dumneavoastră) poate şase-şapte întâlniri de acestea. Vă amintiţi de „Domnul Marchiz’’, film cu Gösta Eckman de demult, de acum poate zece ani? Vă amintiţi de „La Paiva” — de pe la începuturile filmului sonor? Film de catifea, cuprinzând cele câteva accente capabile să facă o legătură directă între ecran şi spectator... îmi amintesc de revenirea halucinantă a unei intrări de cârciumă dintr’un Paris de demult, — doi câini de piatră cu ochi care se aprind şi se sting, şi un clinchet pe care-l mai aud şi acum... Imi amintesc de plânsul mic al unei mici prostituate îndrăgostite... Era formidabil! Dacă nu aţi văzut filmul, dacă n’aţi fost emoţionaţi, nu sunteţi prietenii mei. Ţineţi minte Shanghai Express? Tensiunea aceea a atmosfera de tren, şi de precipitare în care se petrecea un patetic atât de proaspăt surprins? Clive Brook şi Marlene Dietrich — care înainte şi după acest film au traficat mult cu aceleaşi accente dramatice, — n’au avut niciodată un moment mai pur, mai izolat de teatru, de artificiu, de profesionism. Erau într’o scenă, parcă într’un semiîntuneric, cu tumulturi reţinute şi cu glasurile de o sobră căldură comunicantă. El parcă uşor a plecat asupra ei, şi un sărut prin rostogolirea mai departe a trenului... A urmat imediat tranziţia bruscă la imaginea trenului sfredelind noaptea chineză? Cred că da, desigur că da — altfel nici nu s’ar fi putut. „Grand-Hotel” (Greta Garbo, John Barrimore), mai recent. Scena aceea când artista îl găseşte în camera ei pe hoţ, şi comuniunea lor, rapid produsă, acelaş ton intim, aceeaş căldură deplină şi reţinută. Aii observat? In toate filmele care ne-au emoţionat a fost la urma urmelor acelaş lucru, acelaş spasm sufletesc, prezentat într’un cadru pur acelaş ton intim în toate, aceiaşi căldură directă — în câteva concretizări puţin variate... Admirabili magicieni autorii acestor filme — asemănători acelor mari curtizane care cunosc cu exactitate şi utilizează cu tact şi inspiraţie punctele cele mai sensibile ale trupului, în directă legătură cu marile rezervoare de fieruri... Geo Pavel Joi 1 August 1935 3 tei ARENA CARASUS In fiecare seară ! Hip! Ura! revista de IV. Kirițescu și P. Andreeseu Cu T A N AS E Cartea franceza la Romania „Les Nouvelles litteraires” publică următorul articol privind ultimele schimbări ale regimului cărţii străine în România: Guvernul român instituind, pentru raţiuni bugetare, o taxă de 44 la sută asupra cumpărării de devize, piaţa a înregistrat o considerabilă urcare a preţurilor produselor franceze importate. Dacă luăm în consideraţie rangul pe care-l ocupa cartea franceză printre aceste produse, ne putem da seama de marele rău cauzat de această măsură vânzării cărţii franceze, adică acţiunii intelectuale franceze în România: de la 18 lei francul, preţul se urcă, într’adevăr, la 11 lei; un roman obişnuit de 12 sau 15 franci va trebui să se vândă cu 132 sau 165 de lei; un dicţionar francez de tipul Nouveau Petit Larousse, 374 de lei. S’a produs o vie mişcare de reacţie în întreaga presă română, mişcare întreţinută de intelectualii şi profesioniştii consumatori şi vânzători de carte streină. Aceşti din urrrţă au arătat cât e periculoasă atmosfera de neîncredere care s’ar crea în public prin constatarea unei diferenţe inexplicabile întrecursul oficial al schimbului, cum e publicat în ziare, şi cursul aplicat la vânzare. Intelectualii, la rândul lor, în numeroase plângeri către autorităţile în drept, s-au ridicat cu vehemenţă împotriva acestui impozit asupra culturii.Aflămde un protest adresat ministerului de industrie şi comerţ de către un grup de scriitori şi artişti, înălţimea ideilor se amestecă, în acest protest, cu pitorescul formei. Iată câteva extrase: „...Această măsură, justificată poate din punctul de vedere al finanţelor statului, este, pe planul mai înalt al culturii masselor şi acela al rolului unui popor în concertul naţiunilor civilizate ale lumii, la fel de nefastă generaţiei de astăzi, pe cât depericuloasă din punctul de vedere al poporului român”. „...Astăzi, când pretutindeni în lume suprema grije a conducătorilor de popoare este de a răspândi cultura în păturile cele mai adânci ale populaţiilor, pare o aberaţie ca noi singurii, dintre toate popoarele civilizate, să întunecăm luminile, făcând imposibilă cumpărarea cărţilor printr’un preţ inabordabil”. Şi după ce citează exemplul Franţei care în cadrul acordurilor vamale franco-engleze a consimţit pentru cărţi un regim de favoare, manifestul continuă: „.«Guvernele franceze au înţeles că este odeosebire între cărţi şi conserve alimentare, băuturi exotice, şi „rouge” de buze. Ar fi trist ca noi să fim singuri care să nu facem nicio diferenţă între ultimele opere ale geniului occidental şi o duzină de languste”... Suntem fericiţi să înregistrăm un relativ succes al acestei campanii, care a realizat, zece zile după primul decret, o scădere a taxeide la 44 la sută la 15 la sută, ceea ce face 9 lei francul în loc de 11 pentru vânzarea cărţii franceze în România. Este o atenuare apreciabilă obţinută după regimul de la 17 iunie, care ar fi riscat să compromită liberul avânt al gândirii franceze într-o ţară prietenă, şi să descurajeze efortul acelora care lucrează pentru această prietenie. Rezultatul mai merită de asemenea să fie reţinut, ca un triumf al intereselor intelectului asupra intereselor economice- Un teatru într’o peşteră Reprezentaţii teatrale originale. Unconcert in munţi. O comedie jucată în... apă! S’ar fi putut crede că teatrul instalat în transatlanticul „Normandie” este cel mai original din lume, prin cadrul lui neobişnuit. D.iSacha Guitry intenţionase de curând să întreprindă un turneu cu avionul. „Noul testament” — ultimul lui succes — urma să fie transportat prin întreaga Franţă, pe sus — ceea ce ar fi fost iară. Un chip original de a face teatru... TEATRU IN PESTERA Există totuşi cadre mult mai originale decât acestea două. De curând a avut loc într’un orăşel din nordul Angliei o reprezentaţie teatrala într’o peşteră. Subiectul piesei se petrecea pe vremea omului primitiv, şi regisorul a ţinut să redea intactă atmosfera de peşteră-Piesa n’a obţinut totuşi succesul dorit, deoarece mai mult de jumătate din asistenţă a căpătat guturaiu: atmosfera de peşteră nu mai convine, se pare, omului de astăzi... UN CONCERT IN MUNŢI O altă reprezentaţie interesantă a avut loc săptămâna trecută într’o regiune mai joasă a Alpilor italieni. Şeful unei orchestre a instalat pe diverşii înştrumentişti la depărtări mari ale muntelui, noaptea. Spectatori au fost destul de puţini, răspândiţi prin munte , dar concertul a fost de o extraordinară frumuseţe. Instrumentele aveau în tăcerea nopţii şi a munţilor o rezonanţă proaspătă şi simfonia cântată a eşit mai bine decât în orice sală de concert. TEATRU IN... APA Pe o plajă franceză, o trupă de teatru, cu un autor ingenios, a dat o reprezentaţie chiar în mijlocul viligiaturiştilor, în costume de bae. Acţiunea s’a petrecut jumătate pe nisip, jumătate în apă. Era o comedie cu sport, amor şi ...înot. Succesul a fost foarte mare. Ce-ar fi să facem şi noi o astfel de poveste? Aviz pentru antreprenorii de ştranduri fără clienţi. „Mesele înregistrate“ O inovaţie care permite păstrarea conversaţiilor din timpul mesei Cele mai frumoase vorbe de spirit, scânteierile cele mai interesante se pierd , pentru că nimeni nu le consemnează. Sunt momente interesante de conversaţie care se pierd definitiv pentru că s-au petrecut nu pe o hârtie ci într’o atmosferă de după amiază bine dispusă. Aţi observat că un vin bun, la o masă bună provoacă o stare de spirit care poate da cuiva momente excepţionale de conversaţie Aceste momente nu se vor mai pierde de acum înainte, cel puţin în palatul hotelului George V din Paris, unde o inovaţie foarte interesantă a fost introdusă: „MESE ÎNREGISTRATE” . La cererea clienţilor toată conversaţia, între „hors d’oeuvre’’ şi cafea, e înregistrată, prin punerea în funcţiune a unui aparat de înregistrat, instalat în mod discret sub masă. Este astfel o memorie, care funcţionează tot timpul fără să supere pe nimeni. La plecare, la garderobă, odată cu pălăria poţi lua şi „procesul verbal” al mesei. Iţi poţi forma astfel, acasă, o întreagă bibliotecă de conversaţii avute, cu un prieten, cu o prietenă, sau cu mai mulţi. O astfel de bibliotecă va putea fi foarte utilă spre a amintide pildă unui prieten promisiunea sigură de a se ocupa de „chestiunea ta” sau femeii care ţi-a spus că te iubeşte, sau prietenilor care te-au minţit.