Rampa, martie 1936 (Anul 19, nr. 5439-5464)
1936-03-01 / nr. 5439
Anul 19 — No. 5439 REDACȚIA, ADMINISTRATIA ATELIERELE GRAFIC1 INTRAREA ZALOMIT No. 1 Til.EI’ON No. •-■(••o abonamin Trei luni ........................... . Lai Șase luni .................................Lei 300 300 Un an . ......................................L*i 10(H) »a străinătate și institution- dubia Publicitatea : RUDOLF MOSSE S. A J$l aroUTlIt I B dul BrAtUxm $2—Telefou W li.40.i-7 Director « SCARLAT FRODA Antracte KATHARINE HEPBURN ŞI UN FILM BUN ”,Viaţa nouă” este un film neaşteptat de frumos. Putem s’o spunem, acum, fără jenă: nu toate filmele acestei Katharine Hepburn au fost la nivelul talentului. De astă dată însă, reabilitarea e completă. Cred că după Hepburn, trebue citat numaidecât regisorul, George Stevens. Meritul său, în această remarcabilă reuşită — vom vedea îndată de ce remarcabilă — este foarte mare. ,,Viaţa nouă” este o poveste căreia de fapt, îi lipseşte ceea ce se numeşte „acţiune cinematografică” Şi nu e de mirare: subiectul este extras dintr’un exuberant roman, ,,Alice Adams” de Booth Tarkington, al cărui farmec îl constiue tocmai abundenţa de observaţie şi amănunte, fineţea caracterizărilor şi delicateţea notaţiilor, deci lucruri lipsite de acel dinamism necesar unei ,,screen action” — cum e termenul american consacrat. Ori, iată, filmul lui George Stevens se relevă exact prin însuşirile romanului. Şi cu toate acestea are viaţă. E plin de viaţă. Explicabil: toate aceste amănunte o creiază. Creiază o atmosferă. O animă. Despre episodul cel mai bun al filmului — dineul — se şi vorbeşte în oraş- E de un haz colosal şi totuşi de un tragic realism. Fără îndoială, este unul din cele mai izbutite episoade tragi-coanice din care ne-a dat în ultimul timp cinematograful. Aceasta e, dealtfel, nota întregului film comic-sentimentalrealist „Viaţa nouă” de un film al Katharinei Hepburn, pentru motivul că, de astă dată, nu s’a căutat numai un rol pentru ea — ca până acum — ci s’a căutat a se realiza un film interesant, în care să aibă Hepburn un rol pentru ea. Așa cum ar trebui să se procedez,e totdeauna cu toate vedetele. Căci, iată rezultatul: fără a fi un film Hepburn prin excelenţă — în care nimic şi nimeni afară de star să nu conteze, ca Morning ‘Glory71 de pildă — ,,Viaţa nouă” prilejueşte totuşi extraordinarei actriţe performanţa ei cea mai frumoasă. UN OARECARE FRANK BORZAGE Până acum vreo doi, trei ani, presa bucureşteană arăta cinematografului un dispreţ total şi intransigent. Zadarnic încercai să-i convingi pe şefii acestei prese că o mică rubrică de filtri i-ar interesa enorm pe cititori- Spaţiul necesar nu se putea găsi- Deodată însă, întreaga presă, mare şi mică, s’a convertit cu un zel impresionant: nu mai există gazetă care să nu consacre cel puţin o jumătate de coloană pe zi cinematografului. Şi iată-ne aruncaţi dintr’o extremă într’alta. De unde, înainte, nici ziare ca ,,Universul” nu se ocupau de filme, astăzi găseşti esteţi cinematografiei până şi la gazete sportive. Evident, lucrul ne bucură pe noi — pioneri din primul ceas al scrisului cinematografic în presa româneasca — dar poate ,să ne bucure, cu adevărat, când citim, din păcate, prea des, în aceste rubrici, enormităţi înfiorătoare? Ca, de pildă, recent în cotidianul sportului românesc. O notiţă relatează acolo despre o nemulţumire a Marlenei Dietrich faţă de societatea Paramount. Aicista ar fi spus, dupărelatările ziarului sportiv, că nu înţelege să joace sub regia unui oarecare• Frank Borzage. Şi mai scrie acolo, că pentru filmul ei „Desire” (turnat de Borzage) nu se găseşte sală de premieră. Imaginaţivă enormităţi • Paramount, care are propriile sale cinematografe în toată lumea n’are unde să-şi reprezinte filmele. Şi ce filme! Un film Borzage-Dietrich! Nu vom comite, faţă de confratele sportiv, in delicateţea de a_i explica cine este acest „oarecare Frank Borzage” şi nici de a_i spune că nu ne este necunoscut motivul care inspira asemenea notiţe... polemice. In ce ne priveşte, deşi suntem numai cronicari cinematografici, noi ştim, de pildă, că di Alex. Munteanu nu este un ,o„frecare” ziarist sportiv, ci însuşi directorul „Gazetei Sporturilor”, B. Cehan Am toate maniile şi superstiţile existente pe lume. O întrec în această privinţă, şi pe Tantzi Gutová-Barozzi, vestită pentru superstiţiile ei... La un eventual concurs, aş eşi desigur câştigător, campion.. Sunt convins că posed toate superstiţiile şi maniile celor ce v- au răspuns atât până în prezent cât şi ale celor ce vor răspunde pe viitor anchetei dv. Cât priveşte răspunsul meu e deajuns să cumpăraţi o carte de superstiţii şi să copiaţi de acolo tot conţinutul: ele îmi aparţin, fără nicio teamă de exagerare. Ara oroare de ziua de treisprezece. îmi poartă ghinion.. Nu plec la drum Marțea... Nu întreprind nimic în această zi și la data de mai sus..Mă închin când trebuie să intru în scenă... Nu schimb cravata..Dacă în seara premierei am apucat să vin pe jos, tot pe jos vin la tot restul spectacolelor. Nu suport ca cineva să fiu, ere.. Ocolesc găleţile goale.. Dacă la o scenă am făcut primul pas cu dreptul, — cu dreptul intru toată seara, — și la fel dacă s’a întâmplat să fie cu stângul... Ceeace apuc să fac întâiu, rămâne bun făcut.. Nu dau îndărăt niciodată.Când plec de acasă, spre teatru sau oriunde, dacă am uitat ceva, pentru nimic în lume nu ,„w. întorc) dîn drum. __de orice natură și de oricâtă importanţă ar fi obiectul uitat... In scenă stau la toate spectacolele pe locul unde am stat în seara premierei, — după cum intru regulat pe aceeaș ușă. . Nimic din regie și rechizita nu mai schimb din seara premierei.. Bat în masă... ca să-mi meargă bine, mă închin la toate bisericile şi la toţi sfinţii ca să-mi poarte noroc... Dar cele mai multe lucruri le fac — sau nu le fac — nu pentru ca să-mi poarte noroc sau să mă ferească de ghinion — ci pentru că sunt superstiţios.. Atât!... O superstiţie împinsă la paroxism... Nu încerc să mă desbar de ele. Maniile şi superstiţiile se întâlnesc în fiinţa mea, se ciocnesc, dar până la urmă se cuibăresc şi rămân statornicite pe vecie... Manii când studiez un rol?.. Mania de nu-l studia şi de a nu-l învăţa... Superstiţia îmi cere să las toni în voia întâmplării. — şi până în prezent trebiue să recunosc că se dovedeşte a fi bună sfătuitoare Dar am atâtea alte calcule că ziarul dvs ar fi prea neîncăpător pentru ele. — şi sunt convins, că până la apariţia acestui răspuns, îmi voiu fi însuşit toate maniile şi superstiţiile acelora care au răspuns până acum, — cu toate că m’ar mira mult să nu le am dinainte.. Anchetă printre actorii noştri , manii cabule, superstiţii... ..pe scenă, intre culise $1 In viaţă ? D. Mişu Fot moare toate superstiţiile posibile leva despre soţiile celebrilor actori din Hollywood emei care nu ştiu ce e gelozia. Intrigi i STonuri de care nu le pasă. Versiuni despre pasiunile vedetelor lansate de propriile lor solii .Scumpul meu campion, eşti un os ca Zeus, tipul ideal careapare în visurile mele, omulete, singurul în stare să-mi p.e fericirea completă pe care o tept...” „ Lui îi sunt adresate aceste culte care se termină, după cinci iii, cu o cerere de rendez-vous? Lui Marcel Thill, campionul lui de box. , un băiat solid, dar care nu este Adonis și carie n’a crezut nici noi că este ar putea fi. Primesdupă fiecare match o sume den 5 de scrisori, de acelaş conţint, una mai delirantă ca alta şi nu, toate, se termină cu aceiaş glijenţă candidă... soţia sa letimă. , Inchipuiţi-vă acum vrafurile de rigori pe care le primesc toţi tu, -primii şi toţi actorii, în gene- 1, cari sunt angajaţi pentru că nu seducători, şarmanţi, fermatori, irezistibili. Şi întrebaţi-vă gândesc soţiile, lor, amorezate unu de ei, în faţa acestor pâini deslănţuite. Deocamdată, citiţi, cum privesc Hollywood — unde problema te mai ascuţită, pentru că totul face excesiv — soţiile vedete, acest lucru. : ■ Să luăm exxemplul cel mai celebu: acela al lui Clark Gabie şi soţiei sale. _ D-na Gabie se scoală la orele 8 dimineaţa şi-şi ia cafeaua, în timp ce răsfoeşte ziarele locale de dimineaţă; are astfel plăcerea de a citi în prima pagină câteva mici spirituale antrefileuri al căror conţinut e, zilnic, cu aproximaţie, acelaş: „Dar ce face scumpul nostru Clark. (După cum se ştie Clark e cunoscut în lumea întreagă pe numele său cel mic). Nu e oare pe cale de a se îndrăgosti de fermecătoarea blondină Miss... care este mai tânără, mai atrăgătoare, mai provocătoare ca totdeauna? (Continuare în ultima pagină) Clark Gabie V un TMJ« ran d rai v AMlfj A A. 1 1 Orgoliul Jankeu Ţara scaunului electric, a hnisagiului, a şomerilor, a sgârie norilor, ţara unde au fost asasinaţi Sacco şi Vanzetti nu e lipsită, se ştie, de diverse ocazii de a şi mai taifesta orgoliul. Orgoliu jankea, unul din produsele cele mai iritante şi cele mai ucigătoare ale acestei civilizaţii, accentuarea şovinismului, care capătă uneori cele mai groteşti forme... Iată,, de pildă, sub aspectele unei propagande, predată în învăţumântul public din Statele Unite, în ,,Manualul de Stat pentru şcolile elementare” se poate citi următoarele: „Unul din principalele caractere ale democraţiei este acela că e o formă de guvernământ în care s’a pierdut dreptul la revoluţie. Noi am creiat pentru trebuinţele noastre un mecanism care ne permite să depunem la muzeul vechiturilor procedeele revoluţionarilor” (sic!) Dar asta nu-i încă nimic.. Ca să facă să pătrundă şi mai bine aceste sfinte principii de americanizare în creerele şcolarilor, s’a recurs la procedeul unei anchete din cele mai absurde. Insă câteva chestiuni puse, în vederea unui examen, câtorva şcolari de la ..High School”. „Răspundeţi prin da sau nu, la aceste întrebări: — Rasa albă este cea mai bună din rasele care există pe pământ? — Statele.Unitie sunt în mod indiscutabil cea mai bună ţară din lume? — Guvernele aliate, în războiul mondial, luptau pentru o cauză în întregime dreaptă? — Germania și Austria au fost responsabile de războiu? — Guvernul bolșevic rus va trebui să fie reorganizat de Statele- Unite? (!) ! — Un pacifist, în timp de război, trebue să fie pedepsit? Majoritatea fetelor, — ne arată ancheta, — au răspuns în mod asîirarativ la aceste postulate, băeţii s’au împărţit între da şi nu. Dar aceste, „întrebări” şi aceste „statistici” ne fac să înţelegem foarte bine O întreagă atmosferă Unde BubLiff române Bobîtl Extragem unele lucruri din presa jankee. Iată, de pildă, o scrisoare anonimă primită de un mare ziar din Chicago: Domnule, Săptămâna trecută am asistat la o reprezentaţie dată de Forest Stock Company. Titlul piesei era: 17 ani! Rochia purtată de miss Ann Merribar în primul act era bleu sau roz? Vă rog să-mi răspundeţi. Un cititor’’. Răspunsul ziarului: „Am intervievat-o pe Miss Meribar. Rochia era albă”. Un edict promulgat la Raleigh (North Carolina). „Flirtul între elevele colegiului şi profesorii lor e interzis. Ofensa aceasta va fi pedepsită cu închisoarea sau cu amenda de la 5 —50 dolari, după cum crima va fi comisă în şcoală sau pe stradă. O informaţie din rubrica: „lumea şi saloanele” a ziarului „Dai. by News”: „Doctorul care îngrijeşte pe condamnatul la moarte Dundee Joe Sullivan a dat azi un buletin în care spune că bolnavul e mai bine şi merge spre vindecare. Guvernatorul Blue anunţă că atunci când Sullivan va fi complect vindecat, va fixa data execuţiei. Din ziarul „Chattamoga”: „D-lui B- Lowie, fermier, i s’a acordat prin decretul Curţii, 2 dolari daune interese în detrimentul lui R. B. Stone vânzător al ziarului „The Chattamoga Times’’, pentru spaimă şi lipsă de somn cauzate de întârzierea vânzătorului care nu-i aduce la timp ziarul la care era abonat”. Dintr-un ziar sportiv: „Noaptea trecută, C. S. Carter a câștigat campionatul mâncătorilor de sandwichuri- A mâncat 51 în 45 minute, stabilind astfel recordul lumii. Al doilea clasat a fost acordat lui P J. Roy care a mâncat 45.” Câteva semne caracteristice Un anunţ invită pe american ca, dacă sala de baie îl e bleu, să cumpere un săpun de aceiaş culoare — căci trebue să ştiţi că pentru bogaţi — bleuul e la modă în acest moment. Iar un hotel anunţă, prin afişe şi prin anunţuri apărute în toate ziarele mari, că are „treizeci de etaje la soare, 1400 camere, 1400 săli de baie, iar numărul său de telefon e Lackow and 1400”. Şi în timpul acesta, criza face ravagii din ce în ce mai mari printre lucrători. Mulţi dintre şomeri sunt absolut incapabili să-şi plătească chiria. Şi se întâmplă de multe ori ca atunci când sunt daţi afară cu mobilele lor, camarazii de mizerii, — de cum reprezentanţii autorităţii au întors colţul străzii, — le suie la loc Pe străzi nu întâlneşti decât şomeri, cu figurile nerase şi trase de foame şi oboseală, cu hainele uzate şi încălţămintea ruptă şi peticită, pândind pe trecători ca să- şi dea seamă dacă pot sau nu să le ceară un gologan, apoi, privind speriaţi şi ruşinaţi în dreapta şi în stânga, ca nu cumva să fie zăriţi de cineva, vârându-şi mâinile în cutiile de gunoi, în căutarea unei bucăţi de pâine sau a unui os pe care a mai rămas poate vre un petec de carne. Scene de soiul acestora sunt cu osebire dureroase pentru o ţarăca America — unde se trâmbi.ta atât de mult acel ..prosperity”, mai ales că ele .nu s’au putut vedea înainte. Căci chiar şi lucrătorii — în ultimii 25 de ani — de nu erau bogaţi, dar în orice caz erau bine îmbrăcaţi. Din nenorocire pentru ei, lumea e mai puţin risipitoare ca altădată şi în cutiile de gunoaie nu se mai poate găsi nici măcar arma unei fărâme de hrană. S-a putut vedea în ultimul timp şi chiar această anomalie, care ar fi fost cu totul imposibilă dacă n’ar exista criza — un alb văcsuind ghetele unui negru. Cât de mult trebue să fi suferit şi îndurat de foame albul ca să fie nevoit să facă această treabă pentru 5 sau 10 cenţi. Deşi la suprafaţă se pare că criza ar fi diminuat, iar fabricanţi, bancheri, minştri, anunţă că „criza s’a sfârşit, prosperitatea (un cuvânt scump americanilor!) a revenit”, criza e vizibilă, pentru orice cercetător atent al vieţii amerane şi care a studiat-o la faţa locului. 1 PAUL B. MARIAN Piesa „Nădejde“ jucata in Anglia Prima reprezentaţie a piesei „Nădejde” de Bernstein s-a dat zilele trecute la Glascow. Publicul scoţian de obicei rece, a eşit din atitudinea lui obişnută şi a aclamat pe Henri Bernstein, care a şi ţinut o scurtă cuvântaretitlul în englezeşte a piesei e Promise. Rolurile principale sunt jucate de Madge Tubesage, Edna Best și Ralph Richardson. #1 Duminica 1 Martie 1936 3 Bel atrul REGINA MARIA afineo si "scara Nunta de argint Piesă în 4 acte de Paul Geraldy cu LUCIA STURZA BULANDRA MARIA MOHOR si G. S T O R 1 N După o vizită la „Institutul Francez*" Am fost chemaţi într’una din serile trecute la „Institutul Francez”, pentru a ni se face câteva comunicări despre apropiatele spectacole ale Comediei la Bucureşti. Institutul acesta este o casă pe care o cunosc mai de mult de vreo doi ani, de când am cinstea să fiu poftit acolo din când în când, la unele reuniuni amicale. Este în sensul cel mai viu un ,,cămin intelectual” — o casă, pe care o simţi destinată să găzduiască sub acoperişul său, cărţi, idei şi oameni. In puţine locuri o convorbire se angajează mai frumos şi se desfăşoară mai demn, chiar atunci când ea pune faţă în faţă puncte de vedere străine sau opinii adverse, îmi aduc aminte a fi asistat ac°lo la câteva conversaţii foarte animate, dar pe care le prezida o extremă curtuoazieceea ce nu scădea nimic din preciziunea lor. Un schimb de idei este un joc de inteligenţă eminamente francez. Este în acelaş timp o artă şi o disciplină. Este un exerciţiu care te clarifică pe tine, chiar dacă nu-l convinge pe preopinent. E adevărat că de astă dată nu fusesem, chemat la o desbatere, ci la o simplă întâlnire informativă. Directorul Institutului — d-1 Dupront — ţinea să ne comunice prin viu grai programul turneului, ce se apropieîmi pare rău că nu s’a stenografiat scurta sa expunere. Era un model de vorbire concisă şi nuanţată. In 15 minute a justificat alegerea pieselor cari se Vor reprezenta, a explicat de ce între clasici s’a optat pentru linia comică, nu pentru cea tragică, de ce ne vor fi prezentat Moliere şi nu Racine,, de ce Musset şi nu Hugo. A discutat cu noi distribuţia fiecărei piese, ne-a spus câteva cuvinte despre interpreţi, ne-a vorbit despre vechea gardă a Comediei Franceze şi despre noua ei generaţie. A fost o excelentă introducere la spectacol. Domnul Dupront este un normalian — şi dacă nu am fi ştiut-o dinainte, cred că am fi bănuit-o din comunicarea, pe care ne-a făcut-o atât de prieteneşte Luni seara, pe tonul cel mai degajat din lume, dar cu o claritate, şi cu o putinţă de a fi sintetic, fără a fi pedant, care dovedeşte o îndelungată familiaritate cu jocul ideilor. Trebue mult spirit şi multă supleţe pentru a spune atât de substanţiale lucruri, sub această aparenţă de uşurinţă. M’am gândit încă odată, plecând de laInstitutul Francez", la proasta psiholgie a propagandei, pe care o facem noi la rândul nostru în străinătate- Propaganda noastră este retorică- Propagada franceză este cel mult persuasivă. Noi suntem încântaţi când obţinem un articol de elogii într-o gazetă străină—elogii totdeauna vagi şi niciodată angalante, elogii care respiră dea distanţă o politeţă convenţională. Singurul lucru pe care o propagandă naţională îl poate face în chip fertil, este să deştepte curiozitatea străinilor pentru valorile ei şi să le pună acestora la îndemână elemente de cunoaştere şi informaţie. Restul nu are nici o importanţă şi nici o eficacitate. Ne plângem — pe bună dreptate — că literatura noastră e necunoscută peste hotare, că operele noastre de seamă nu sunt traduse, că arta noastră rămâne ignorată. Dar pe cine am trimes noi să le vorbească străiilor despre aceste creaţii ale noastre? Să le vorbească nu festiv şi nu oficial, ci cu acea seriozitate nesuspectă, pe care numai un raport intelectual de la om la omi o poate realiza? Care este „Institutul Român” destinat să împlinească la Paris, la Berlin sau la Londra oficiul, pe care îl îndeplineşte cu atâta discreţie, cu atâta simplicitate, dar şi cu atâta prestigiu intelectual ,,Institutul Francez” de la Bucureşti? Desigur un reprezentant de tactul şi de valoarea d-lui Dupront, nu se găseşte uşor, dar cunosc totuş cel puţin câteva nume, care ar răspunde perfect unui asemena serviciu. Vă gândiţi ce poate însemna pentru recomandarea noastră peste hotare, faptul că într’o capitala a lumii ar lucra, puternic sprijinit de stat,, dar fără misie politică, un Camil Petrescu, un Tudor Vianu, un Mircea Eliade, sau un Mircea Vulcănescu? Din păcate, noi facem propaganda prin funcţionari decorativi şi nu ştim să ne utilizăm intelectualii. MIHAIL SEBASTIAN O subvenţie de zece milioane acordată teatrelor parisiene Spre a înlătura greva spectacolelor, Ministrul Poştelor a convocat pe directorii de teatre propunând un proect prin care ar urma să acorde industriei spectacolelor un credit de zece milioane din fondurile de la radiodifuziune. In contul acestei subvenţii ce se va repartiza după o normă de urmează să se stabilească teatrele particulare vor radiodifuza spectacole. Această măsură nu satisface pe directorii de teatre întrucât întreprinderile de music hall şi de cinematograf nu pot participa la radiodifuziune. BREVIAR CITESC roman după roman, mă îndop mă umilitt mă satur pănă’n gât ca să mă dezgust de banalităţile lor de repetările lor, de convenţionalul lor de procedeele lor sitematice.,‘ Spune acest lucru Jules Renard într’o notă din jurnalul său. Să ne fie îngăduit a-l reproduce cu acelaş sentiment de oboseală, căcii şi masa noastră de lucru este copleşită de romane, romane, romane... DIN acelaş Jurnal, următorul sfat pentru critici: ,,Nu spune: acest om nu are talent Cu atât mai puţin nu tipări un astfel de cuvănt. Spune pur şi simplu: felul lui de a scrie, felul de gândiri care-l plac lui îmi displac mie. ’ • Este singurul tău drept U MEREU din Jules Renard. Talentul este o chestiune de can. tittle. Talentul nu este de a sene o Padină, este de a scrie S00. Nu există rimant pe care o inteligentă obișnuită să nu-l poată concepe, nu există frază oricât de frumoasă, pe care un debutant să nu o poată construi, mâne de luat în mână condeiul de pregătit hărtia el de umplut cu răbdare. Cei puternici nu ezită. Se a.şează La masă și transpiră. Ei vor merge până la capăt. Vor epuiza cerneaiu, vor uza hărtia Acesta este singurul lucru ce.l deosebeşte pe oamenii talentaţi de laşii care nu vor In. icepe niciodată In literatură nu există decât boi Geniile sunt boii cei mai graşi cei care muncesc fără oboseală timp de iS ore pe zi. Gloria este un efort constant!**. ■ ŞI IN SFARŞIT pentru a face un breviar în întregime dedicat lui Beinard, să mai detaşăm următoarea observaţie despre psihologia copilului — observaţie care înainte de Gide şi de Cocteau, constitue o ciudată şi surprinzătoare intuiţie în literatura franceză: ,,Victor Hugo şi mulţi alţi au văzut în copil un înger. El însă trebue văzut feroce şi infernal. Dealtfel literatura asupra copilului nu poate să fie fericită, decât dacă ne aşezăm din acest punct de vedere. Copilul este un mic animal necesar. O pisică este mult mai umană“.